Sunteți pe pagina 1din 2

Teatru latin-Plaut

Teatrul latin constitue fără îndoială una dintre moştenirile cele mai preţioase lăsate lumii
moderne de civilizaţia şi cultura Romei antice. Desigur acest teatru apare la rândul său profund
îndatorat omologului său elenic.Teatrul culturii elene a fost filtrat şi adaptat tetrului latin astfel
formându-se un teatru original în substanţa sa. Astfel teatrul latin devenind strămoşu teatrului
european medieval şi renascentist,spaniol sau italian,francez sau englez. Teatrul a primit în
societatea romană un rol folarte important. Nu pentru motivul religios şi mitologic ca şi în teatrul
grecesc ci pentru nevoia ludicului în societatea romană. Teatrul latin este o paralelă a vieţi
cotidiene redată pe scenă realist reconstituită.
Primele mărturii de teatru literer datează din 240 A.C. când poetul Livius Andronicus
prezintă cu prilejul unor jocuri prima dramă romană. El fiind primul care alcătuieşte şi primele
comedii romane literare. La începutul teatrului latin autorul se confunda cu actorul. Separarea a
avut loc odată cu înfinţarea colegiului poeţilor „Collegium poetarum” în 220,când dramaturgi au
primit un statut autonom mult mai înalt decât actorii şi poeţii au devenit intermediarii dintre zei
şi cetate. Dramaturgi latini au adaptat tot ce se putea de la eleni şi mai ales ce se potrivea
spiritului roman. Ei au scris lucrări inspirate atât din mitologia greacă cât şi tragedi inspirate din
istoria şi viaţa romanilor. Tragedile cu subiect elen se numeau palliate după numele unei manti
greceşti pallium iar piesele cu subiect roman se numeau preatexte,preatexta fiind toga purtată de
magistraţii romani. În palliate dramaturgi romani au extins partea lirică şi părţile dansate ale
spectacolului după tradiţiile romane populare. Epoca de glorie ale acestor texte a fost la sfârşitul
secolului al-III-lea şi începutul secolului al-II-lea A.C. Printre scritorii de palliate sa remarcat şi
Seneca a cărui texte se bazau pe monolog şi analiză psihologică. Teatrul lui Seneca ni se
înfăţişează ca o dramă de idei şi de analiză psihologică, el fiind cel care a influenţat singura
trageie praetextă a antichităţii „Octavia”. În 464 A.C. s-au reprezentat la Roma jocuri
scenice,ludi scenari, dansuri fără cuvinte. În acelaşi timp dezvoltându-se versurile fescennine
care erau mici altercaţii ţărăneşti ,pline de glume deochiate schimbate de plugarii latini cu
prilejul serbărilor religioase care apoi se vor transforma în comedia populară.
În secolul al-III-lea A.C. se impun şi alte forme ale comedieipopulare:atellana care era o
farsă populară bazată pe aventurile unor personaje fixe şi mimus care era o parodie bazată pe
gesticulaţie şi mimare. Teatrul popular latin era deci plin de comic şi predomina satira însoţite de
dans şi muzică. Comedia populară romană a depăşit dialogul teatral prefigurând metateatrul care
va fi prezent şi la Plaut. Comedia populară nu a dispărut odată cu apariţia comediei literare .ci
din contră ea sa bucurat chiar de un succes mai mare fiind prezentă până secolul al-III-lea E.N.
până şi la curtea împăratului.

Plaut a fost precedat de comediografi ca şi Livius Andronicus, Naevius şi Ennius.


Comediile acestora îm mare parte s-au pierdut în istorie şi nu au prezentat o importanţă atât de

[Type text]
mare ca şi cele ale lui Plaut. Lui Plaut i s-au atribuit 130 de piese dar numai 21 au fost
identificate ca originale ale lui.

Una dintre capodoperele lui Plaut este „Milles Glorious” sau „Militarul Faraon” . În piesă
este vorba despre un fost militar Pirgopolinices care se crede mai frumos decât toţi bărbaţii şi
face avansuri tuturor femeilor din jurul său. Deşi el este limitat din toate punctele de vedere toată
lumea îi arată un respect fals din cauza statutului său. Acesta trăieşte în lumea sa imaginară. El
prosteşte o femeie din Atena să îi dea fata de soaţă deşi fata era îndrăgostită de un atenian care
permoment era plecat din Atena însă sclavul său merge să înbarcă să meargă să îi dea de veste
atenianului, este prins prizonier de piraţi şi ajunge ca sclav la militar. Pune la cale un plan prin
care să o readucă la Atena pe fată. Iubitul acesteia vine şi el în Egipt şi împreună fac un plan.
Planul se bazează pe exploatarea slăbiciunilor şi prostiei militarului care este exploatată până la
limite. Planul funcţionează perfect iar la sfârşit militarul primeşte o bătaie pentru desfrânările
sale doar că de data asta totul ia fost înscenat.

Piese lui Plaut nu se bazează numai dialogul scenic clasic ci introduce şi intervenţia
directă a naratorului şi a publicului. Astfel putem spune că el a fost primul care a experimentat
metateatrul. De exemplu în „Faraonul Militar” Palaestrio informează publicul asupre acţiunii
care se va desfăşura şi meditează asupra intrigii implicând direct şi publicul cu care o şi discută.
Astfel în teatrul plautian timplul şi spaţiul devine un material palpabil pentru spectatori asigurând
o comunicare directă cu publicul.

Plaut se foloseşte de comedia de intrigă , de situaţii extraordinare şi de moravuri astfel


dezvoltând o comedie totală. Spaţiul dobândind un parfum carnavalesc, problemele societăţii
find abordate frecvent, ele fiind înţesute în probleme autentice şi speciale ale personajelor.
Personajele plautiene evidenţiază fixitate şi simplicitate, ele nu cunosc conflicte interioare şi nu
evoluază în timpul piesei.

Comicul plautian a fost rar reeditat în literatura universală. Într-o structură dramatică
neclasică, Plaut a utilizat o limbă destul de puţin clasică, în care abundă elementele parodice,
precum şi construcţiile cu vlenţe umoristice. Plaut exploatează cu succes resursele limbajului
comic dar şi caracterul uman astfel devenind primul comediograf de importanţă deosebită a
culturii romane.

[Type text]