Sunteți pe pagina 1din 3

UN HOBBY DIN CARE SE SCOT BANI FRUMOŞI

Valentin şi Florentin nu au studii de specialitate în domeniul fotografiei, ci doar o mare


pasiune pentru această artă. Întâmplarea a făcut ca cei doi să se întâlnească în 1996 în
campingul din Neptun unde aveau instalate corturile şi de atunci sunt prieteni nedespărţiţi şi
parteneri de afaceri. Valentin avea un aparat de fotografiat profesional de toată
frumuseţea care i-a atras atenţia lui Florentin. Cei doi au intrat în vorbă datorită pasiunii lor
comune pentru fotografiat şi în scurt timp au ajuns la concluzia că ar putea începe un
parteneriat în domeniul realizării de fotografii profesioniste.
Cunoştinţele lor în domeniu nu erau foarte bine sistematizate, dar au reuşit să se
completeze unul pe celălalt. Valentin cunoscuse un fotograf profesionist japonez care, de
altfel, i-a şi insuflat pasiunea pentru fotografie.
De la acesta a învăţat câteva elemente esenţiale pentru arta fotografică şi de aici a mai fost
doar un pas până la cumpărarea unui aparat Nikon profesionist la mâna a doua. Pasiunea
pentru călătorii l-a ajutat să realizeze,
în timpul vacanţelor sale, nenumărate fotografii artistice, peisaje şi portrete, aplicând
cunoştinţele acumulate de la mentorul japonez. Povestea pasiunii lui Florentin pentru
fotografie este mult mai veche, pentru că avea acest hobby din copilărie. El şi-a început
cariera de profesionist ca angajat al unui studio, prima sa atribuţie de serviciu fiind
realizarea de fotografii în Parcul Constantin Brâncoveanu din Bucureşti pentru cei care
doreau un instantaneu în timpul unei plimbări. La studio a ajuns în urma unui anunţ de
angajare pe care l-a văzut întâmplător. Având câteva idei despre fotografie, şi-a spus că
trebuie să-şi încerce norocul. Probele de lucru pe care le-a făcut au fost însă dezastruoase:
fotografii neclare, tăiate, cu încadrare proastă. Patronul respectivului studio i-a acordat însă
încredere şi l-a angajat pentru o lună, de probă, apoi colaborarea a continuat timp de doi
ani.
Înarmaţi cu aceste cunoştinţe acumulate prin exerciţiu practic, cei doi fotografi au pornit să
încerce marea cu degetul, adică să transforme în afacere ceea ce anterior fusese doar o
mare pasiune. Faptul că a absolvit Facultatea Management l-a ajutat pe Valentin în
administrarea afacerii, iar pentru Florentin experienţa de profesor de sport la o şcoală
Waldorf a însemnat câştigarea unor clienţi printre elevii care doreau fotografii şi familiile
acestora.
Când începi de la zero...
Firma lor de fotografie (Alfa) a fost înfiinţată în 1997. „Practic am început totul având un
singur aparat, Nikon, un blitz şi câteva relaţii din perioada în care Florentin lucrase pentru
studioul de fotografie. Nu aveam absolut nici un ban şi ne-am împrumutat pentru primele o
sută de filme cumpărate cu discount. Eram însă foarte optimişti privind lansarea micului
nostru business.”
Cei doi erau încă studenţi şi posibilităţile lor materiale erau foarte reduse. Dar nu acesta a
fost principalul obstacol, ci faptul că nu cunoşteau furnizori de filme, hârtie fotografică,
substanţe pentru prelucrarea fotografiilor, aparate de mărit şi că nu aveau relaţii cu
potenţiali clienţi. Norocul lor cel mai mare a fost colaborarea cu Studioul Efect care
i-a ajutat in prelucrarea fotografiilor pe credit, pentru prima comandă. După o săptămână au
reuşit să-şi achite datoria respectivă, rămânând în continuare clienţi fideli ai studioului care
le oferă şi astăzi credit pentru comenzile
contractate. „Pentru început ne-am gândit să facem fotografii pentru şcoli, poze de grup,
portrete pentru părinţi, serbări şcolare, legitimaţii. Ne-am dus, practic, din uşă în uşă şi am
discutat cu directorii de şcoli privind oferta
noastră. Faptul că suntem persoane simpatice şi amuzante şi că le ofeream servicii
avantajoase ca preţ cred că ne-a fost de ajutor pentru a-i convinge să lucreze cu noi”, spune
Florentin. Primul client a fost o clasă întâi de la şcoala de cartier pentru care au realizat
fotografii de grup şi portrete cu elevii.
Nikon-ul de la început este în continuare piesa de bază
„În timp, am reuşit să ne cumpărăm întreaga gamă de aparatură şi echipamentul foto
necesar. Primul nostru aparat foto, acel Nikon de la Neptun, a rămas în continuare piesa
noastră de bază, deşi ne-a făcut câteva probleme, blocându-se uneori. Ne-am
modernizat studioul, fiind cât mai aproape de cerinţele în domeniu şi ajungând să
realizăm orice tip de fotografie.”
Lansarea în afaceri, diversitatea clienţilor si oportunităţile care au apărut la tot pasul i-au
determinat să achiziţioneze aparatură foarte variată. În momentul de faţă, în afară de
aparatele obişnuite, cei doi mai dispun şi de un aparat foto cu film lat pentru realizarea
de fotografii publicitare. Din profiturile obţinute, cei doi au investit şi într-o cameră
digitală şi consideră că această noutate tehnologică este foarte avantajoasă pentru orice
studio fotografic. În primul rând, fotografiile pot fi ajustate pe computer conform
cerinţelor şi nevoilor clientului, lucru esenţial mai ales pentru
realizarea felicitărilor şi a fotografiilor cu diverse mesaje. Apoi, camera digitală elimina
cheltuielile legate de filme şi developare, uşurând mult munca fotografului şi reducând la
minimum timpul destinat prelucrării
fotografiilor. „Unul din avantajele pe care le oferim este posibilitatea clientului de a
refuza fotografiile care nu-i plac”, spune Florentin. Pentru aceste situaţii există un fond
de pierderi iar în timp au încercat să diminueze aceste
pierderi prin corecţii permanente privind unghiul de expunere sau încadrarea
subiectului. Experienţa acumulată şi dotările din ce în ce mai moderne ale studioului şi-
au spus cuvântul şi, în momentul de faţă, procentul refuzurilor este foarte mic. Cu
furnizorii lucrează numai pe credit pentru prelucrarea fotografiilor. „Uneori nu ne-am
corelat corect creditele cu încasările şi a trebuit să achităm sume importante în câteva
zile pentru a ne păstra relaţiile
cu respectivele studiouri, evitând să avem datorii”, adaugă Florentin.
Nunţi, botezuri şi fotomodele
După fotografia şcolară, ei au continuat să realizeze lucrări pentru nunţi, botezuri, firme
de modelling, diverse evenimente, lansări de produse, recepţii, fotografii publicitare.
Firma practică un sistem de tarifare în avantajul clientului: preţuri diferite pentru nunţi,
botezuri sau pentru agenţiile de modele, în funcţie de locul unde trebuie să se deplaseze
şi de valoarea comenzii. De exemplu, la realizarea de cataloage pentru manechine, unde
se execută o cantitate mare de fotografii, se acordă reduceri. „Pentru developarea şi
executarea fotografiilor se percepe preţul pieţei, iar manopera este diferită în funcţie de
distanţa de deplasare şi de tipul evenimentului”, adaugă Valentin.
În anumite zile se întâmplă să fie nevoie de ei la aceeaşi oră, în locuri diferite. În astfel
de cazuri apelează la anumiţi colaboratori, care îi ajută, inclusiv pentru executarea
comenzilor importante când nu pot face faţă volumului mare de muncă. Pe lângă cele
aproape 100 de şcoli şi grădiniţe cu care colaborează, Valentin şi Florentin au efectuat
lucrări şi pentru concursuri de Miss, lansări de produse la Estee Lauder, petreceri cu
staff-ul Mc Donald’s, pentru o
reuniune Oriflame, „Noaptea Directorului”, acordarea premiilor revistei „Vip”.
Fotografiile lor au apărut în revistele „Avantaje”, „Scena” şi în unele ziare specializate.
Au realizat pliante publicitare pentru producători de
încălţăminte, de produse de marochinărie sau de lenjerie intimă. În cea ce priveşte
publicitatea, se bazează pe impactul pe care îl au lucrările lor asupra potenţialilor clienţi,
cărora li se prezintă mape cu toate genurile de fotografii, specializate pe tipuri de
evenimente. În general, clienţi vechi le aduc alţi noi cumpărători.
Afacerea cu fotografii este ca o cursă cu obstacole
Fiind foarte mulţi fotografi consacraţi pe piaţă, este destul de dificil să faci faţă
concurenţei, să te impui, să te faci cunoscut publicului. Însă, în timp, afacerea lor a luat
amploare, fără să primească nici un fel de ajutor sau
sponsorizare. Au reuşit ca pe parcurs, prin acumularea de experienţă, să reducă din
riscuri, să se adapteze la schimbări, să recunoască şi să-şi asume greşelile pentru o
îmbunătăţire permanentă a activităţii.
După trecerea la fotografia digitală au întâmpinat destule probleme cu primele fotografii,
care n-au fost reuşite, având însă foarte mult de învăţat pentru specializarea şi
adaptarea la suportul electronic. De asemenea, s-au confruntat cu o serie de probleme,
fiind nevoiţi să dea dovadă permanent de inventivitate pentru a ieşi din impas. „La o
serbare şcolară ne-a căzut blitzul şi a trebuit să rugăm un părinte să ni-l împrumute pe al
său. La fel s-a întâmplat la o nuntă, unde a trebuit să invităm nuntaşii afară din
restaurant pentru realizarea de fotografii cu lumină naturală. În final, fotografiile au ieşit
superb şi toată lumea a fost mulţumită. La o şcoală am avut o comandă de sute de
tablouri (portrete de dimensiuni mari) şi au ieşit neclare, cu umbre. A trebuit să
suportăm întreaga pierdere şi să
executăm altele noi”. Dincolo de toate aceste „dezastre mecanice” care pot să apară
oricând, au avut probleme şi cu anumiţi clienţi care nu respectau termenele de plată sau
nu erau hotărâţi de la început cum doresc să fie realizate
fotografiile. Ei încearcă în continuare să satisfacă dorinţele fiecăruia, dar au fost uneori
nevoiţi să renunţe la unii clienţi din cauza cărora lucrau în pierdere.
Când se îmbină utilul cu plăcutul
Deşi Valentin şi Florentin se bazează pe fotografia comercială, marele lor vis l-a reprezentat
întotdeauna realizarea de fotografii artistice. Pasiunea lor pentru fotografie nu este pe deplin
satisfăcută de fotografiile realizate la comandă şi acesta este cazul tuturor fotografilor
profesionişti care îşi iubesc cu adevărat meseria. Cei doi tineri întreprinzători îşi doresc ca
după o perioadă să-şi deschidă o expoziţie cu fotografii de artă. Aceasta presupune multă
muncă,
o investiţie importantă, fără a obţine însă alt profit decât satisfacţia profesională. Pentru
finalizarea acestui proiect, fiind pasionaţi totodată şi de călătorii, au realizat fotografii în
drumurile lor pretutindeni în ţară, precum şi în Polonia, Cehia, Slovacia, Ucraina sau
Republica Moldova. Până la realizarea expoziţiei de fotografie, ei sunt însă foarte mulţumiţi.
„Cel mai mare avantaj al acestui tip de afacere este că avem o foarte mare libertate de
acţiune, facem ceea ce ne place mai mult, fără să avem un program strict, nimeni nu ne
verifică, noi fiind proprii noştri
stăpâni”, spune Florentin, iar colegul şi prietenul său îl aprobă întru totul.

Subiecte propuse pentru discuţie:

1. Identificaţi şi comentaţi oportunităţile economice valorificate de cei doi fotografi


precum şi sursele acestora?
2. Analizaţi evoluţia afacerii prezentate prin prisma particularităţilor economice, sociale
şi culturale generate de economia de piaţă?
3. În calitate de prieten şi / sau consultant în management, care ar fi primele trei sugestii
/ recomandări pe care le-aţi face fotografilor în vederea creşterii performanţelor firmei
acestora?

S-ar putea să vă placă și