Psihologia educaţiei 2005 Curs 2a

Doina Schipor

CURS 1

Obiectul de studiu şi problematica psihologiei

1.Definirea psihologiei. Evoluţia cunoaşterii psihologiei

2. Psihicul ca obiect de studiu al psihologiei
3.Consideraţii introductive cu privire la psihologia educaţiei ca ramură
ştiinţifică
4.Psihologia educaţiei şi rolul ei în formarea viitorului profesor - model
integrativ

1.Definirea psihologiei. Evoluţia cunoaşterii psihologiei

Orice ştiinţă se referă la o anumită latură, ori categorie de fenomene ale realităţii. Are,
deci, un domeniu pe care-l explorează cognitiv, îl delimitează şi încearcă să-i descopere legile
proprii pentru a formula unele explicaţii şi, în baza lor, pentru a întreprinde aplicaţii sau
intervenţii practice.

Care este domeniu obiectiv al psihologiei, o mărturiseşte însuşi cuvântul compus care
provine din grecescul psyche (suflet) şi logos (ştiinţă, cunoaştere), deci etimologic psihologia
înseamnă ştiinţa despre suflet (psihic).
O primă aproximare a definirii psihologiei, care ar putea porni de la analiza etimologică, ar
consta în considerarea psihologiei ca ştiinţă care studiază psihicul sau procesele şi fenomenele
psihice. Problema ridicată de această definire este una de logică, dată fiind circularitatea
ei.Obiectul de studiu al psihologiei este psihicul.
Psihologia este foarte veche ca preocupare a omului de a se cunoaşte şi înţelege pe sine
sub aspectul simţirii, trăirii emoţionale, gândirii, voinţei şi al conduitei în relaţiile cu lumea.
-Termenul de psihologie a fost utilizat pentru prima data de reformatorul german Philipp
Schwarzerd, devenind uzual începând cu sec. al XVIII-lea, odată cu scrierile psihologului
Cristian Wolff.
Psihologia a devenit stiinta independenta cu numele de psihologie in anul 1879 prin infintarea
la Leiptzig de catre savantul german Wilhem Wundt a primului laborator de psihologie bazat
pe utilizarea metodei experimentale.

Cum poate fi definită psihologia?

Psihologia este ştiinţa care studiază faptele şi procesele psihice şi comportamentale,

precum şi personalitatea.

Psihologia este ştiinta care se ocupa cu descrierea si explicarea fenomenelor şi

insuşirilor psihice verificabile (A. Cosmovici).
Psihologia vizează atât interioritatea, cât şi exterioritatea umană. Pe de o parte, fenomenele
psihice se manifestă în interior, ca fapte subiective, putând avea formă de procese psihice,
activităţi psihice, trăsături psihice sau condiţii reglatorii pentru activităţile psihice. Pe de altă
parte ele se desfăşoară în exterior, prin intermediul comportamentelor şi conduitelor (ca
ansamblu de comportamente, operaţii şi acţiuni convergente aceleaşi motivaţii)

1
Psihologia educaţiei 2005 Curs 2a
Doina Schipor

Comportamentul grupează ansamblul reacţiilor şi acţiunilor ce pot fi observate în

exterior. El este oglinda vieţii psihice.
Între activitatea internă, subiectivă (viaţa psihică) şi activitatea externă, observabilă sunt
raporturi de interacţiune, interdependenţă şi intercondiţionare reciprocă. Ele formează
activitatea psiho-comportamentală ce se întemeiază pe experienţa acumulată de subiect şi este
condiţionată de resursele, posibilităţile şi caracteristicile acestuia.

2. Psihicul ca obiect de studiu al psihologiei

În limba română avem trei termeni care se referă la lumea interioară subiectivă a
omului: suflet, psihic şi spirit. În psihologie se preferă termenul de psihic.Conţinutul şi
semnificaţia noţiunii s-au modificat radical în decursul timpului, în concordanţă cu evoluţia
cunoaşterii psihologice.
În psihologia contemporană, definirea noţiunii de psihic se realizează printr-o serie de
raportări corelate:
a.O raportare la lumea externă pune în evidenţă caracteristicile existenţiale ale
psihicului ca realitate. În acest caz, termenii care stau la baza definirii psihicului sunt
reflectarea şi informaţia. Prin reflectare se înţelege proprietatea unui sistem de a-si modifica
starea sa iniţială sub acţiunea altui sistem.
b.O raportare la substratul material ne infăţişează psihicul ca funcţie a sistemului
nervos, a creierului. Asta inseamnă că în analiza şi explicarea oricărui proces psihic trebuie să
dezvaluim şi mecanismul neurofiziologic care stă la baza realizării lui.
Creierul este doar organ sau mecanism al psihicului, dar nu şi sursa lui. Sursa
psihicului se află în lumea externă, în acţiunea stimulilor din mediul natural şi socio-
cultural.
c.Raportarea la factorul timp pune în evidenţă natura dinamic-evolutivă a
psihicului. Organizarea psihocomportamentală a omului nu este statică şi invariantă
de-a lungul vieţii lui, de la naştere până la moarte.

Psihicul ca funcţie a creierului

Foarte de timpuriu a fost sesizată legătura care există între psihic şi creier, psihicul fiind
considerat un produs al funcţionării materiei nervoase, un fenomen inseparabil de acesta.
Spunem că psihicul are o origine materială, deoarece se naşte din materia nervoasa şi
evoluează odată cu ea. Cu toate acestea psihicul nu se identifică cu creierul, deoarece el are
o natură nematerială, adică ideală.

Fenomenele psihice sunt clasificate în activităţi, însuşiri şi procese psihice.

a.Procesele psihice reprezintă modalităţi de bază caracterizate printr-o desfăşurare
discursivă, plurifazică şi specializate sub aspectul funcţionalităţii, al conţinutului
informaţional şi al formelor de realizare.
b.Activităţile psihice reprezintă modalităţi de raportare a individului la realitatea
înconjurătoare şi sunt alcătuite dintr-un şir de acţiuni, operaţii şi mişcări orientate spre
atingerea unui scop.
c.Însuşirile psihice reprezintă sintetizări ale particularităţilor importante şi stabile
ale activităţilor şi proceselor psihice. Sinteza însuşirilor psihice oferă o imagine globală a
psihicului – personalitatea.

2
Psihologia educaţiei 2005 Curs 2a
Doina Schipor
Schema care urmează sintetizează componentele sistemului psihic (fig.1)
a.Procese cognitive superioare Senzaţii
psihice (primare) Percepţii
Reprezentări
logice Gândire
(superioare) Memorie
Imaginaţie
Afective Dispoziţii afective
Afecte
Emoţii
Sentimente
Pasiuni
Volitive (voinţa)
b.Activităţi Comunicare
psihice Joc
Învăţare
Muncă
Condiţii stimulatoare şi facilitatoare Motivaţie
pentru activitate Atenţie
Deprinderi
c.Însuşiri psihice de Temperament
personalitate Aptitudini
Caracter

3.Consideraţii introductive cu privire la psihologia educaţiei ca ramură

ştiinţifică

Psihologia educaţiei reprezintă o ramură ştiinţifică a psihologiei, aflată la confluenţa

psihologiei generale (ca ştiinţă de bază, cu un nivel de maximă generalitate ştiinţifică) cu
domeniul aplicativ al educaţiei. Ca ramură a psihologiei, psihologia educaţiei ocupă un loc
important în domeniul mai larg al cunoştinţelor psihologice fundamentale şi aplicativ-
practice, precum şi în sistemul ştiinţelor care se ocupă de educaţie: psihologia generală,
psihologia copilului, psihologia dezvoltării, psihologia patologică, sociologie, pedagogie,
ştiinţele comunicării etc.

Educaţia reprezintă modalitatea prin care societatea transmite noilor membri ai societăţii
într-o manieră conştientă şi sistematică cunoaşterea, valorile, credinţele, modurile de
comunicare specifice cu scopul dezvoltării potenţialului individual necesar adaptării la
societatea sau cultura respectivă.

Psihologia educaţiei studiază o multitudine de:

 fenomene, activităţi, relaţii;
 legităţi, precum: legile ce guvernează activităţile psihocomportamentale şi
psihologia socială a indivizilor supuşi influenţelor educaţiei; dezvoltarea
psihismului de-a lungul diferitelor stadii de vârstă (şi în special la vârsta
şcolară) şi factorii dezvoltării psihice; fundamentele psihologice ale instruirii
şi educaţiei (modul în care se dobândesc cunoştinţele, se formează trăsăturile
de personalitate, se construiesc abilităţile);
 bazele psihologice ale selectării şi utilizării metodelor de intervenţie asupra
individului (metode de predare-învăţare-evaluare); aspectele subiective ale
unor fenomene cu conotaţii pozitive sau negative în viaţa individului
(succesul sau insuccesul şcolar şi social);

3
Psihologia educaţiei 2005 Curs 2a
Doina Schipor
 dimensiunile psihologice ale agenţilor implicaţi în activităţile instructiv-
educative (relaţiile dintre educat şi educator, elemente de psihologie a
grupului, climatul educativ, etc.); relaţiile dintre diverse variabile
educaţionale (formele de educaţie socio-profesională, condiţiile exterioare
ale procesului educaţional, etc).

În consecinţă, psihologia educaţiei contribuie hotărâtor la pregătirea psihologică a

profesorilor, aducând soluţii practice în rezolvarea unor probleme educative. Din punct de
vedere practic, cunoştinţele acumulate de psihologia educaţiei sunt preţioase pentru toţi cei
implicaţi în actul educativ şi oricine este supus influentelor educative şi exercită asemenea
influenţe. Necesitatea cunoaşterii psihologice derivă din aceea că actul de instruire şi de
educaţie trebuie să se adapteze la situaţii infinit de variate, dată fiind diversitatea aptitudinilor,
atitudinilor şi aspiraţiilor individului.

4.Psihologia educaţiei şi rolul ei în formarea viitorului profesor - model

integrati

În perioada actuală se doreşte şi se impune din ce în ce mai mult considerarea

procesului educaţional ca fiind ştiinţă aplicată. Psihologia aduce o importantă contribuţie la
constituirea acestui domeniu prin ramura Psihologia educaţiei.

Cum ajută Psihologia educaţiei profesorul? Iată principalele domenii:

- în ceea ce priveşte conţinutul obiectului de învăţământ predat: se cercetează modul
în care acest conţinut poate fi adaptat particularităţilor de vârstă sau particularităţilor
individuale ale elevilor, cum poate fi structurat şi accesibilizat conţinutul predat, cum se
poate crea cadrul în care elevul să poată aplica sau transfera cu uşurinţă informaţiile sau
deprinderile achiziţionate spre alte domenii;
- în ceea ce priveşte organizarea procesului de transmitere a cunoştinţelor: se pune
problema adaptării metodelor de predare la particularităţile psihice ale elevilor (stil de
cunoaştere şi învăţare)
- în ceea ce priveşte diversitatea umană cu care trebuie să lucreze profesorul: se
caută răspunsuri la întrebări de genul: Posedă elevii aptitudinile şi motivaţia necesare
învăţării? Se poate lucra cu o clasă sau cu elevi nemotivaţi să înveţe? Ce se poate face
pentru a rezolva sau remedia asemenea situaţii?
Profesionalismul profesorului derivă din îmbinarea a trei factori:
 pregătirea de specialitate (ca rezultat al cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite
pe parcursul instruirii oferite de specializarea universitară);
 pregătirea psihopedagogică (rezultatul pregătirii prin intermediul disciplinelor
psihopedagogice: psihologia educaţiei, pedagogie, didactica şi alte discipline de
specialitate psihopedagogică);
 aptitudinile pedagogice (aptitudini devenite capacităţi în urma exersării lor în
contextul practicii pedagogice şi permiţând realizarea efectivă a actului
educaţional).
Psihologia educaţiei este disciplina care pune începutul pregătirii psihopedagogice a
profesorului, creându-i atât un cadru explicativ al fenomenelor observabile în actul educativ
cât şi premisele unei intervenţii educative eficiente.

4
Psihologia educaţiei 2005 Curs 2a
Doina Schipor
Cele două întrebări la care încearcă să răspundă Psihologia educaţiei pun în centrul
problematicii cercetării problema învăţării. Aceste întrebări sunt:
1.De ce unii elevi învaţă mai bine decât alţii?
2.Ce se poate face pentru a stimula învăţarea?
Bazându-ne pe experienţa şi cunoştinţele pe care le deţinem putem identifica
diferite răspunsuri la aceste întrebări. Contribuţia esenţială a Psihologiei educaţiei constă în
a identifica răspunsuri ce se bazează pe cercetări riguroase care permit organizarea
informaţiilor în modele operaţionale de intervenţie educativă.
În demersul de elaborare a răspunsului la prima întrebare, Psihologia
educaţiei introduce certitudinea şi rigoarea ştiinţei propunând o analiză de tip cauză-efect
pentru activitatea de învăţare. Rezultatele învăţării variază datorită unor cauze. Aceste
cauze sunt numite şi variabile ale învăţării.
Modelul variabilelor învăţării poate lua următoarea formă (fig2.)

CONTEXT

PROCES
INPU Procesele OUTPU
T psihice ale T
Personalita Rezultatel
elevului
tea elevului e
Fig.2 Cognitive
Temperament învăţării
Personalita Reglatorii
Caracter percepute
tea
Aptitudini Condiţii
Procese de elev
profesorul Evaluare
psihice ale
ui a realizată
profesorul
Temperament de
ui
Caracter profesor
Aptitudini Cognitive
Reglatorii
Condiţii