Sunteți pe pagina 1din 2

EGALITATE

DE OTILIA CAZIMIR

Povestea asta mică-mititică


Mi-a spus-o într-o seară o pisică
Trăia odată la o casă
O pisicuţă somnoroasă
Cu trupul subţirel de gumă
Şi părul moale ca o spumă .

Pisica mea cu ochii mici


Cea mai cuminte-ntre pisici
Călca uşor, cu paşi de fum,
Pe perinuţele de vată
Şi nu ieşea deloc pe drum
Ci toată ziua stând culcată
Şi toată noaptea în cotlon
Torcea acelaşi fir de cântec
Când răsucit, când monoton
Ca un descântec.

Pisoi, motanul din vecini,


Cu blana ca de leopard
Era-ncruntat şi mustăcios
Şi bătăuş şi mâncăcios
Şi toată ziua sta pe gard
Pândind poiata cu găini…

Dar într-o seară, marţi sau joi,


Când soarele în asfinţit
Îşi scutura prin plopi bănuţii
Încetişor veni Pisoi
Pân’sub cotlonul pisicuţii
Şi glăsui :
-Nu ca motan, ci ca amic
Vin să-ţi propun tovărăşie
Că doar egali suntem, se ştie…

Stăpâna mea a pus aseară


Sus, în dulap, pe policioară,
Un pui tăiat să stea la frig.
Aşa ceva n-aş vrea să scap
Dar sunt cam gras şi nu încap.
Uşiţa-i prinsă în cârlig
Şi-o pot deschide puţintel.
Eu stau la pază, fără frică,
Iar tu, fiind mai subţirică,
Te vâri acolo frumuşel,
Iei puiul, pui la loc cârligul
Şi-n urmă – împărţim câştigul…

Într-un desiş de pomuşoară


S-a aşezat Pisoi la masă.
Pisica îl privea sfioasă
Rozând un vârf de aripioară.
Şi, ridicând un colţ de buză,
A zis Pisoi:
-Ce-mi stai ursuză?
Ţi s-a oprit vreun os în gât?
Zi „mulţumesc” şi du-te acasă,
Puteam să nu-ţi dau nici atât!
Ce ţi-a venit, mă rog, în minte?
Am spus ceva mai înainte?
Se poate…dar eram flămând!
Acum, nici nu-mi mai dă prin gând!
Tu nu te vezi cât eşti de mică,
De păcătoasă şi calică?
Admit la muncă, drept egal,
Dar nicidecum la caşcaval:
Eu sunt motan – tu eşti pisică…