Mi-a spus-o într-o seară o pisică Trăia odată la o casă O pisicuţă somnoroasă Cu trupul subţirel de gumă Şi părul moale ca o spumă .
Pisica mea cu ochii mici
Cea mai cuminte-ntre pisici Călca uşor, cu paşi de fum, Pe perinuţele de vată Şi nu ieşea deloc pe drum Ci toată ziua stând culcată Şi toată noaptea în cotlon Torcea acelaşi fir de cântec Când răsucit, când monoton Ca un descântec.
Pisoi, motanul din vecini,
Cu blana ca de leopard Era-ncruntat şi mustăcios Şi bătăuş şi mâncăcios Şi toată ziua sta pe gard Pândind poiata cu găini…
Dar într-o seară, marţi sau joi,
Când soarele în asfinţit Îşi scutura prin plopi bănuţii Încetişor veni Pisoi Pân’sub cotlonul pisicuţii Şi glăsui : -Nu ca motan, ci ca amic Vin să-ţi propun tovărăşie Că doar egali suntem, se ştie…
Stăpâna mea a pus aseară
Sus, în dulap, pe policioară, Un pui tăiat să stea la frig. Aşa ceva n-aş vrea să scap Dar sunt cam gras şi nu încap. Uşiţa-i prinsă în cârlig Şi-o pot deschide puţintel. Eu stau la pază, fără frică, Iar tu, fiind mai subţirică, Te vâri acolo frumuşel, Iei puiul, pui la loc cârligul Şi-n urmă – împărţim câştigul…
Într-un desiş de pomuşoară
S-a aşezat Pisoi la masă. Pisica îl privea sfioasă Rozând un vârf de aripioară. Şi, ridicând un colţ de buză, A zis Pisoi: -Ce-mi stai ursuză? Ţi s-a oprit vreun os în gât? Zi „mulţumesc” şi du-te acasă, Puteam să nu-ţi dau nici atât! Ce ţi-a venit, mă rog, în minte? Am spus ceva mai înainte? Se poate…dar eram flămând! Acum, nici nu-mi mai dă prin gând! Tu nu te vezi cât eşti de mică, De păcătoasă şi calică? Admit la muncă, drept egal, Dar nicidecum la caşcaval: Eu sunt motan – tu eşti pisică…