PROFESORUL NICOLAE CONSTANTINESCU LA 60 ANI

Nu îmi vine să cred ca profesorul Nicolae Constantinescu a împlinit 60 de ani, deși arhivele
etnologice române sunt în această privință, fără echivoc[...] n 5 oct.1941 Fierbinți jud. Ilfov-
notează lapidar, în debutul substanțialului capitol care îi este dedicat profesorului bucureștean,
Iordan Datcu, în dicționarul etnologilor romani ( București , Saeculum I.O., 1998, I p. 187,
col2). Este clar că nu am decat să mă supun evidențelor și, în consecință să încerc să exersez
un ritual – cel puțin inconfortabil, dacă nu de-a dreptul riscant, ca toate ritualurile de altfel de
marcare academică a acestui moment aniversar. Tradițiile discursive - pe care lectura de
ultimă oră a unor texte de această factură publicate în tomurile romanesti repezentative pentru
specilalitate mă fac să le „gramaticalizez”- mă pun, și ele în dificultate. Nu aș vrea să scriu un
”medalion” cu recurența verbelor la perfect, căci asta ar însemna să comunic împlicit, că
activitatea lui Nicolae Constantinescu este o realitate de doemniul trecutului de care ne
desparte ferm chiar pelicula lingvistică, deși, prin același joc verbal, aș putea construi eficent
imaginea întregului coerent dacă nu de-a dreptul impresionat al operei sale. Sunt, de asemena,
în imposibilitate de a scrie un text cald-evocator, din lipsă de date în primul rând. Nu l-am
cunoscut pe Nicolae Constantinescu în ipostaza sa de profesor aflat dincolo de catedra
universitară, nu am participat, niciodată, la aceeleași stagii în teren, nu știu cum va fi fost, ca
persoana concretă, conducătorul de doctorate și șeful primei catedre de etnologie din România
ăanului 2000, înainte vreme. Atunci?
Atunci este mult mai posibil să scriu un text imparțial, în care, când folosesc numele Nicolae
Constantinescu, m[ refer- nu exculsiv, dar în mod prioritar- la semantarul unui număr de texte
fundamentale pentru cercetarea etnologica românească a ultimelor decenii. Mă gândesc în
primul rând, la cărțile apărute pe parcursul a aproape treizeci de ani: Rima în poezia populară
rimânească, București, Minerva, 1793 (volum care reproduce teza de doctorat, susținută la
Universitatea din București sub conducerea profesorului Mihai Pop). Lectura textului
folcloric,București, Minerva, 1986. Relațiile de rudenie în societățile tradiționale . Refelxe in
folclorul românesc, București, Editura Academiei, 1987 ( carte distinsă cu premiul „ Simion
Florea Marian ”, al Academiei Române, reluată cu o prefață substanțială, în care se discută
receptarea critică a primei ediții sub titlul Ednologia și folclorul relațiilor de rudenie,
București, Univers 2000,) Romanian Traditional Culture, An introduction „Scripta Etnologica
Aboensia”, 42, University of Turky Etnology, Turku, 1996 respectiv Romanian Folk Culture,
București, Fundația Culturală Română, 1999. Mă găndesc apoi,

de altă parte, și cercetarea textului lingvistic în general și a celui literar în special.

Inserate în adevărate mișcări de epocă, entuziaste și fertile, - ca tot ceea ce de extremă
noutate fiind suportă, încă, să fei gândit, ordonat și reinvestit cu sens-, primele două cărți ale
lu Nicolae Constantinescu s-au impus în bibliografia românească a timpului, ele propunând o
imagine a culturii folclorice distinsă dar, până la urma urmei, raportabilă - chiar dacă prin
sublinierea diferențelor sau chiar contrastelor – la cultura majoră și mai ales la fenomenul
creației literare. Prin consecvența obțiunii pentru teoriile de extremă moderintate în
interpretarea culturii tradiționale, Nicolae Constantinescu s-a plasat, evident, în imediata
vecinătate a modului de a concepe și profesa etnologia – în România, iar sublinierea nu este
una conjuncturală ci esențială, în sensul că are menirea de a semnala faptul că
„deschiderea”culturală realizată la noi, în domeniul sudiilor litarare și lingvistice în anii 70-80
s-a efectuat cu un adevărat misionariat al lecturilor pe cre le-au realizat etnologii- profesorului
Mihai Pop. Spre deosebire de amestrul său, care a sugerat adesea traducerea unor anumite
cărți, girându-le prin prefețe substanțiale si a aplicat, apoi doar în mod demostrativ teoriile pe
care aceste volume le construiau, Nicolae Constantinescu a dus abnegația pentru litera și
spiriul studiilor în cauză mult mai departe, a preluat ideiile în contextul lor sistematic, le-a
descoeprit limitele și, apoi, le-a aplicat unui text mereu extins, cum este cultura orală
românească in asnablul său. Consevcența metodei din aceste cărți și exemplaritatea lor
teoretică în metodele pentru felul în care poate fi condusă, coerent și elegant, o demonstrație
ștințifică.
În 1987 Nicolae Constantinescu a publicat un text care spărgea cadrele în care fusese
interpertată cultura tradițională de către cercetătorii români până atunci. Numită neutru
prudent- Relații de rudenie în societățile tradiționale. Refelxe în folclorul românesc, cartea
marca, pracit, trecerea de la etnologie la antropologie în cercetările de la noi. Este vorba, mai
întâi, despre oreintarea înspre un domeniu de studiu, cum este cel al relațiilor de înrudire,
specific antropologiei în sensul pus și dur al termenului. În al doliea rând, demersul lui
Nicolae Constantinescu se îndrepată înspre o reconsiderare holistică a culturii noastre
tradiționale, prin imaginarea, în linia unei biografii antropologice de primă mână – între
numele citate de L.H. Moran A. R. Radcliffe – Braown, Bronislaw Malinowski, Claude Levi-
Strauss, Robin Fox, Rodney Needham sau Lucy Mair – unui larg și foarte complicat context
al manifesărilor celor mai cunoscute ale acestei culturi, definite, în genere drept folclor.
Receptată extrem de călduros, în cronicele din principalele reviste românești de specialitate,
Relațiile de rudenie nu a produs, însă o emulație pentru cercetările în acest domeniu și în
această manieră. Stingheră – deocamdată- în peisajul biblografic românesc, cartea rămâne,
însă fundamentală, oricaând prilej de reflecție despre importnața studiului antropologic, la un
prim nivel secund.
Deși nu a scris până acum o carte separată care să focalizeze asupra povestitorului,
Nicolae Constantinescu a dedicat problemelor numeroase ale acestui fenomen antropologic
complex mai multe sutdii, repartizate pe parcursul întregii sale activități pe tărâmul etnologiei
române. Model tradițional și improvizație în basm ( „Folclor literar”, II, 1968), Creatice
Stereotypy (în „Cahiers Roumains d„ Etudes Litteraires”, 1984, nr.1). Fișe pentru dicționar
de folclor. V (în „Revista de Etnografie și Folclor”), t.31,1986, nr.1, dedicat povestirii),
Implicații teoretice în delimitarea categoriilor narative contemporane (în „Memoriile secției
de Filologie, Literatură și Arte”, Academia Română, Seria IV,X, 1988) Tipologia relațiilor
familiale țin poveștile lui Ispirescu și Creangă (în „Revista de Ednografie și Folclor”,t.34,
1989nr.6) Fidelitatea memoriei sociale a basmului contemporan (în „Memoriile Comisiei de
Folclor”, Academia Română ,III, 1989) Preocupări pentru studiul poeziei populare în REF (în
„Revista de Ednografie și Folclor”, t 35, 1990,nr. 5-6), cronica la cartea lui Gray Alan Fine,
Manufacturing Tales, Sex and Money in Contemporary legends, Tenesse, 1922 ((în „Revista
de Ednografie și Folclor”, t40,1995 nr.4) Bancul