când

Îl cunosc
pe

Prelegeri pentru Săptămâna de Rugăciune a Tineretului

5 – 12 martie 2011
 Cuprins
Primul Sabat
Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii” ............................. 3
Duminică
Isus a spus: „Eu sunt Uşa” .................................................. 9
Luni
Isus a spus: „Eu sunt Pâinea Vieţii” ............................17
Marţi
Isus a spus: „Eu sunt Păstorul cel Bun”.....................24
Miercuri
Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”.....30
Titlul în original: Identity Joi
Isus a spus: „Eu sunt adevărata Viţă” .......................39
Traducere: Delia Gherman, Gianina Floricel
Tehnoredactare: Irina Toncu Vineri
Corectură: Livia Ciobanu-Mihai, Elena Buciuman Isus a spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa”.....................48
Coperta: Liliana Dincă Al doilea Sabat
Isus, Marele EU SUNT ........................................................54

ISSN 2067-6786

Isus a spus:
„Eu sunt Lumina lumii”
Wen Chung se uita încruntat spre desertul
cu ananas bio şi banane, ce era aşezat pe
masă, chiar în faţa lui. Abia dacă a obser-
vat-o pe chelneriţă venind lângă masa lui:
– E vreo problemă, Wen? E bun desertul?
– O, bună, Andreea! Nu te-am văzut.
Dându-şi seama cu întârziere la ce se
referise ea, Wen s-a uitat pierdut la paharul
înalt şi îngheţat, văzându-l pentru prima oară.
– O, da, da, e bun. De fapt, sincer să iu,
nici nu l-am gustat.
Andreea s-a uitat în dreapta şi în stânga,
apoi s-a aşezat pe scaun în faţa lui.
– Încă nu e aglomerat. Care-i necazu’? Te
frământă ceva?
Wen i-a întâlnit privirea îngrijorată. Era
exact genul de situaţie care îl făcea să o sim-
patizeze pe Andreea. Şi, pentru prima oară în
acea dimineaţă, el a schiţat un zâmbet.
– Eşti nemaipomenită, ştiai?
– Cine? Eu? De ce? a întrebat Andreea
surprinsă.
– Ai atâtea probleme pe cap, trei copii,
două joburi, un soţ absent...
– Bla, bla... continuă Andreea, luturându-şi
palma. Eu te-am întrebat ce probleme ai tu?
– Tu observi întotdeauna când altcineva e
necăjit. Nu ai tu destule necazuri?
Sâmbătă, 5 martie
– Poate că ăsta-i motivul pentru care le observ, răspunse
Andreea cu un zâmbet forţat. Problemele altora sunt cu
mult mai interesante decât propriile probleme, n-ai observat
niciodată? Hai, spune-mi ce te doare? Zi repede, că ticăie
ceasul!
– Păi, în primul rând, mă gândesc să-mi schimb speciali-
zarea – din nou. Sunt deja în anul doi de facultate şi încă nu
ştiu ce vreau să mă fac când voi i mare, asta dacă mă mai fac
mare vreodată! zise Wen strâmbându-se.
Andreea a zâmbit forţat din nou.
– Secretul ar putea i să te întrebi ce ai vrea să faci dacă,
într-adevăr, nu te-ai maturiza niciodată.
– Ceva în afară de pompier, extraterestru sau IT-ist milio-
nar? zise Wen, începând să râdă. Apoi s-a oprit, a făcut pauză
o secundă şi a continuat: Hei, asta e o idee chiar bună. Tre-
buie să mă gândesc mai bine!
Apoi a început să mestece, dus pe gânduri, în paharul cu
desert.
– Gataaa – spuse Andreea – s-au făcut 250 de dolari; te
taxez – şi a dat să se ridice, dar Wen a oprit-o.
– O, asta e cea mai mică problemă a mea.
Andreea s-a aşezat din nou, iar Wen a continuat:
– Profesorul Ellison ne-a dat o temă criminală. E incredi-
bil. Trebuie să scriem un eseu de zece pagini pe tema: „Cine
sunt eu?” Auzi, zece pagini! Îţi vine să crezi? Nu-mi trebuie
nici zece cuvinte să răspund la întrebarea asta.
3
 Când Îl cunosc pe El…
Cine sunt eu?
Una dintre cele mai mari
întrebări, poate cea mai mare în-
trebare a vieţii. Ne putem petrece
întreaga viaţă încercând să găsim
răspunsul (sau răspunsurile).
Unii nici nu-l găsesc. Alţii nici nu
încearcă.
Dacă cineva întreabă: „Cine
eşti tu?”, care e răspunsul pe care
îl daţi? Cel mai evident răspuns,
desigur, este să vă daţi numele,
dar acesta nu reprezintă decât
modul în care vă numiţi. Numele
nu spune nimănui cum sunteţi pe
dinăuntru.
Care sunt alte câteva
răspunsuri? Ce variantă(e) aţi
putea alege ca răspuns?
„Sunt femeie.”
„Sunt bărbat.”
„Sunt iul sau iica lui cutare.”
„Sunt frate sau soră.”
„Sunt mamă sau tată.”
„Sunt de o anumită rasă.”
„Sunt dintr-un anumit stat.”
„Sunt creştin.”
„Sunt adventist(ă).”
Sau puteţi răspunde, pre-
cizând ceea ce faceţi:
„Sunt artist.”
„Sunt genul mai ştiinţiic.”
„Sunt genul computerist.”
„Lucrez la compania X .”
„Sunt sportiv.”
4
Cel mai bun răspuns ar i: „Sunt
un copil al lui Dumnezeu”. Dar ce
înseamnă, în realitate, acest lu-
cru? Înseamnă că arătăm într-un
anumit fel şi ne comportăm
într-un anumit mod? Puteţi sus-
ţine, întotdeauna, cu certitudine
că o persoană trăieşte ca un copil
al lui Dumnezeu, doar dacă vă
uitaţi la ea? De fapt, voi înşivă
puteţi ştii sigur că trăiţi ca un
copil al lui Dumnezeu?
Pare evident că cea mai bună
cale de a ne da seama cum arată
toate acestea este să privim la
viaţa Celui care a fost Chintesenţa
Copilului lui Dumnezeu, Isus
din Nazaret. Şi exact acest lucru
îl vom face în timpul acestei
Săptămâni de Rugăciune.
Gândiţi-vă cum ştia Isus cine
este El. E deosebit de interesant
când privim mai atenţi la acest
aspect, pentru că, într-un fel sau
altul, cu toţii credem că Isus, Fiul
lui Dumnezeu, ştia pur şi simplu
cine este. Da, e adevărat, este Fiul
lui Dumnezeu. Era atât divin, cât
şi uman (şi nimeni nu va reuşi
să înţeleagă exact cum vine asta
– deşi de secole se tot încearcă).
Totuşi, ca om, El Şi-a început viaţa
aici, pe Pământ, ca un copil, aşa ca
noi, nu? El a crescut şi a învăţat ca
un copil. Sunt sigur că bunicuţele
evreice sau bătrânii rabini L-au
ciupit prieteneşte de obraz şi
L-au întrebat ce vrea să Se facă
atunci când o să ie mare. Ce spu-
nea El? Ce spunea despre ceea ce
era deja, chiar şi atunci când era
copil sau tânăr? „Sunt Fiul Mariei,
sunt iul lui Iosif, sunt evreu, sunt
din Nazaret, sunt tâmplar.”
Un mod prin care ne dăm
seama cine suntem sunt lucrurile
pe care părinţii şi bunicii noştri
ni le povestesc. Imaginaţi-vă ce
lucruri Îi erau povestite lui Isus.
„Când erai Tu mic, îngerii au ve-
nit şi au cântat despre Tine, iar
unul dintre ei mi-a spus că o să-Ţi
salvezi poporul din păcate!” Vă
puteţi imagina cum trebuie să
se i simţit un copil de zece ani
auzind lucruri de acest fel?
Dar cum a ştiut Isus cine este
El, de fapt? Această întrebare
constituie subiectul nostru în
această Săptămână de Rugăciune.
Nu doar ceea ce I-au spus părinţii
sau doar ce a alat când a studiat
profeţiile, dar ce ştia, cu adevărat,
în profunzimea iinţei Lui cu pri-
vire la cine este, ce a fost trimis
să facă? Dacă privim la aceste
întrebări şi la căile prin care le-a
dat răspuns, poate că vom găsi
şi noi răspunsuri la întrebările
noastre. Poate că vom ala câteva
lucruri cu privire la cine suntem
noi, cu adevărat, în interior?

În Evanghelia lui Ioan, sunt
şapte airmaţii celebre făcute
de Isus sub forma: „Eu sunt...” În
această săptămână, le vom studia
pe toate şapte şi apoi ne vom con-
centra asupra a ceea ce înseamnă,
pe ansamblu, „Eu sunt”. Ca nume
al lui Dumnezeu, trebuie să
recunoaşteţi că este mai creativ
decât majoritatea numelor pe
care şi le atribuie zeii din această
lume. Care este semniicaţia reală
a acestui nume?
Prima airmaţie de tipul „Eu
sunt...” asupra căreia vrem să ne
oprim este:
Eu sunt Lumina lumii
În Evanghelia lui Ioan, primul
context în care Isus este numit
„lumină” se ală chiar în capitolul
1. Ioan, ucenicul iubit, cel mai
tânăr dintre cei 12, este cele-
bru pentru că L-a numit pe Isus
„Cuvânt”, însă tot el L-a numit
„Lumină”. Citiţi versetele 4 şi
5 împreună cu mine: „În El era
viaţa, şi viaţa era lumina oame-
nilor. Lumina luminează în întune-
ric şi întunericul n-a biruit-o.”
În alte traduceri, se airmă că
întunericul n-a înţeles-o, lucru
la fel de adevărat. Deci viaţa lui
Isus, în sine, reprezintă lumina.
Prin însuşi faptul că a existat, Isus
(şi Tatăl, şi Duhul Sfânt) aduce
Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii!”
lumină în univers. Poate că de
aceea a fost lumina primul lucru
pe care Ei l-au făcut la creaţie.
Cine Mă urmează pe Mine
nu va umbla în întuneric
În versetul 9, Ioan Îl numeşte
pe Isus „adevărata lumină” care
luminează pe toată lumea. Nu,
nu e vorba că toată lumea ar
înţelege-o şi ar accepta-o, ci
toată lumea va i luminată de
El. Aceasta este promisiunea
fundamentală. Isus vine în lume
să trăiască asemenea unei iinţe
umane şi să aducă lumină tuturor.
Viaţa Sa este lumina. Deci, doar
prin faptul că este aici, El aduce
această lumină.
Acum, să vedem exact unde
face Isus airmaţia prin care
susţine că este Lumina lumii. Să
mergem împreună la Ioan 8:12
– „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă
urmează pe Mine nu va umbla în
întuneric, ci va avea lumina vieţii.”
Este o frază foarte cunoscută,
dar mulţi nu îşi dau seama care
era conjunctura în care Isus a ros-
tit-o. Este destul de surprinzător.
Care este relatarea care precede
aceste cuvinte şi, într-un fel,
constituie introducerea? Este
relatarea despre femeia prinsă
în adulter. Conducătorii au vrut
să o ucidă cu pietre, dar Isus
a iertat-o şi i-a spus: „Du-te şi
nu mai păcătui.” Cu toţii am fost
prinşi în păcat, ie el mare sau
mic, de vreo câteva ori în viaţa
noastră. Eu sper că ne-am îndrep-
tat cu toţii spre Isus pentru ier-
tare şi curăţare. Deşi e greu, asta
e partea cea mai simplă. Ceea ce
urmează este cu adevărat greu.
„Du-te şi nu mai păcătui!” Cum?
Cum e posibil, efectiv, să mergem
şi să nu mai păcătuim?
De cele mai multe ori, când se
aminteşte această istorie biblică,
oamenii se opresc aici: „Te iert,
acum du-te şi ii cuminte!” Şi ne
ducem şi ce facem? Păcătuim din
nou.
O să observaţi că Isus nu S-a
oprit aici.
Să vedem din nou versetul 12.
Nu e cam ciudat ce se spune
în continuare? Pare o schimbare
totală de subiect. „Eu sunt Lu-
mina lumii.” Ce are asta de-a face
cu „du-te şi nu mai păcătui”?
Nu credeţi că primul lucru de
care avem nevoie, înainte de a
face orice altceva, este să avem
lumină, ca să putem vedea? Abia
dacă te poţi îmbrăca sau poţi
mânca fără măcar o geană de
lumină. Atunci, cum putem şti
cum să trăim ca nişte copii ai lui
Dumnezeu, dacă nu avem lumină
spirituală ca să putem vedea?
5
 Când Îl cunosc pe El…
Acea femeie care a comis adul-
ter probabil că nu se comporta
aşa doar pentru că voia ea să ie
cu tot dinadinsul rea. Poate că nu
făcuse această faptă nici măcar
ca să caute propria plăcere, fără
să-i pese dacă era bine sau rău.
Cel mai probabil, făcuse ceea ce
făcuse pentru că dorea acelaşi
lucru pe care îl doreşte arzător
iecare iinţă umană, şi anume să
ie iubită. Oamenii încearcă tot fe-
lul de lucruri ca să se simtă bine,
valoroşi şi iubiţi, iar una dintre
metodele des întâlnite este aceea
de a petrece timp cu cineva care
îţi spune lucruri frumoase şi te
complimentează. În felul acesta,
te prefaci că respectiva persoană
chiar te iubeşte, când, în inima
ta, ştii că nu-i pasă deloc de tine.
Aţi fost vreodată într-o asemenea
situaţie? Vă simţiţi bine pentru
un timp, dar nu pe termen lung,
nu-i aşa?
Isus i-a spus acestei femei sin-
gure: „Urmează-Mă şi vei trăi în
adevărata lumină a iubirii Mele.
Eu ştiu cine eşti cu adevărat,
în adâncul suletului tău, şi te
iubesc. Nu te iubesc pentru ceea
ce pot obţine de la tine sau pen-
tru că vreau să te controlez. Te
iubesc pentru că tu eşti tu şi eşti a
Mea. Eu sunt lumina acestei lumi.
Vino şi urmează-Mă!”
6
Cum ajunsese Isus să ştie
acest lucru despre El Însuşi?
După cum am airmat mai
devreme, El era Dumnezeu în
formă umană şi ştia tot felul de
lucruri, dar Biblia spune că El
a învăţat şi a alat, iar noi ştim
că Maria I-a povestit tot felul de
lucruri despre naşterea Lui şi
despre anunţurile îngerilor. Ştim,
de asemenea, că atunci când a
mers la Templu, pe când avea 12
ani, a privit la jertfe şi a început
să înţeleagă pe deplin care era
misiunea Sa în această lume. (Vă
puteţi imagina cum e ca cineva
să înţeleagă la vârsta de 12 ani
asemenea lucruri? La 12 ani, eu
eram mai interesat(ă) de care
e ultimul joc mai interesant.)
Ştim că Isus a petrecut mult
timp studiind sulurile Vechiului
Testament şi rugându-Se singur,
în natură, Tatălui Său ceresc. Eu
tind să cred că, din moment ce
ne-a promis Duhul Sfânt şi deoa-
rece ştim că Duhul Sfânt a venit
asupra Lui, dându-I putere, cu
ocazia botezului, putem i siguri
că acelaşi Duh L-a însoţit când a
fost copil şi tânăr, ajutându-L să-şi
clariice lucrurile prin studiu
şi rugăciune, în acelaşi fel cum
procedăm noi. Isus a văzut că, în
Biblie, Dumnezeu este Aducătorul
de Lumină şi le-a promis, de la
bun început, lui Adam şi Evei
că va trimite un Răscumpărător
să readucă lumina, care fusese
micşorată de păcat. Isus a alat că
El era Răscumpărătorul.
Mai mult decât orice, Isus
a ştiut că adevărata lumină
a lumii este dragostea.
El ştia cum arată iubirea
perfectă, din cer, cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt, şi ştia cât de su-
cite sunt ideile noastre despre
dragoste. El ştia că oamenii ie
tind să se considere prea răi ca
să poată i iubiţi de Dumnezeu,
ie cred că Dumnezeu este dator
să îi iubească, deoarece sunt
mai uşor de iubit decât oricine
altcineva. Isus a venit să ne arate
cum este iubirea lui Dumnezeu. A
demonstrat-o în iecare zi a vieţii
Sale. A atins oameni pe care alţii
nu îi atingeau, a vindecat oameni
despre care nimeni nu credea că
merită, a iertat păcătoşi pentru
tot felul de lucruri, a vorbit cu ei,
a râs cu ei, S-a dus la nunţile lor,
la mesele lor... Isus i-a iubit pe oa-
meni. Iar ei ştiau bine acest lucru.
Apoi a spus: „Urmaţi-Mă!
Trăiţi în lumină. Dumnezeu vă
iubeşte – iubiţi-i şi voi pe alţii!”
Până în acest punct, nu am
avut parte de nicio surpriză.

Ştim cu toţii că Isus este lumina
lumii şi, probabil, suntem cu toţii
de acord că iubirea este o altă
modalitate de a ne referi la acea
lumină. Dar iată unde devin lu-
crurile de-a dreptul neaşteptate.
În Predica de pe Munte, Isus
a airmat ceva uimitor. Nu se
găseşte în Ioan, ci în Matei. Să
mergem la Matei 5:14-16. „Voi
sunteţi lumina lumii. O cetate
aşezată pe un munte nu poate
să rămână ascunsă. Şi oamenii
n-aprind lumina ca s-o pună
sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi
luminează tuturor celor din casă.
Tot aşa să lumineze şi lumina
voastră înaintea oamenilor, ca ei
să vadă faptele voastre bune şi
să slăvească pe Tatăl vostru, care
este în ceruri.”
Cum? Cine este lumina lumii?
Eu? Glumiţi, nu?
Wen Chung ar i de-a dreptul
surprins dacă cineva ar veni la
el, în timp ce el stă şi-şi face griji
de specializarea lui şi de lucrarea
pe care profesorul de religie i-a
dat-o, şi i-ar spune: „Hei, Wen, tu
eşti lumina lumii!” Andreea ar i
probabil şi mai surprinsă, deşi e
clar pentru oricine că e atât de
ocupată cu manifestarea luminii
de iubire în iecare zi, în ciuda
diicultăţilor din propria viaţă.
Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii!”
Voi sunteţi lumina lumii
Nu numai că le-a spus miilor
de ascultători care erau prezenţi
în acea zi: „Voi sunteţi lumina
lumii”, ci a şi continuat airmând
că nimeni n-ar trebui să încerce
să-şi ascundă lumina sub vase şi
baniţe, ci ar trebui să o pună în
sfeşnice şi să o lase să-i lumineze
pe toţi cei din jur. Dar asta nu pa-
re un fel de laudă? „Hei, uitaţi-vă
la mine, eu sunt lumina lumii!”
Credeţi că asta a vrut Isus să
spună? Din fericire, nu trebuie să
discutăm ce credem noi că a vrut
să spună, ci El Însuşi precizează.
El nu a spus: „Lăsaţi-i pe oameni
să vă vadă faptele bune şi să vă
laude”, ci a spus: „Lăsaţi-i să vadă
faptele voastre bune şi să-L laude
pe Tatăl din cer!”
Este cam la fel cu relaţia
dintre soare şi lună. Soarele arde
şi produce o imensă cantitate de
lumină şi căldură, de unul singur.
Nimeni nu-l alimentează cu ener-
gie sau îl reaprinde. Dumnezeu
l-a pus în funcţiune şi l-a aprins
şi, gata, el arde de atunci încoace.
Dumnezeu este ca această lumină.
El produce lumină, iubire şi bună-
tate prin simplul fapt că există.
Dar luna nu este decât o piatră
mare şi rotundă. Nu are nicio
sursă de căldură sau lumină.
Prin urmare, nu poate lumina
sau încălzi pe nimeni. Şi dacă
ne-am putea duce să o întrebăm
cine este şi la ce bun foloseşte,
s-ar putea să se deprime şi să
spună: „Nu ştiu – sunt doar un
pietroi fără valoare.” Chiar dacă
ar putea vedea, simţi şi gândi,
luna nu ar avea cum să ştie că,
atunci când soarele o luminează,
ea străluceşte pe cerul nostru ca
o piatră preţioasă. În nopţile cu
lună plină, este suicientă lumină
relectată încât să se creeze um-
bre pe pământ. Cu mult înainte de
lumina artiicială, cei care aveau
de călătorit pe distanţe lungi erau
atenţi la fazele lunii, aşa ca să
aibă lumină pe drum.
Şi vă vine să credeţi că, în
bătaia soarelui, temperatura
lunii poate ajunge până la 123 de
grade Celsius? Iar când se roteşte,
pe partea întunecată temperatura
ei poate scădea până la – 233 de
grade Celsius la poli, unde ajunge
cea mai puţină lumină solară
(wiki.answers). Este o diferenţă
enormă!
Deci, după ce Îl acceptăm
pe Isus ca Lumină a lumii, se
întâmplă câteva lucruri. În primul
rând, Îi spunem Lui: „Da, Te rog”,
şi ne manifestăm dorinţa ca El să
aducă lumina, viaţa şi iubirea Sa
în viaţa noastră. Apoi petrecem,
zi de zi, timp în prezenţa Sa, prin
studiul Bibliei, prin rugăciune şi
7
 Când Îl cunosc pe El…

cântare. Apoi trecem la partea simt oamenii luminaţi şi încura- bine privind la propria persoană.
practică, relectând iubirea şi lu- jaţi când sunt în preajma noastră? Poate că ne vor întreba de ce
mina Sa asupra tuturor celor din Cu toţii suntem în căutarea celor suntem atât de bucuroşi, iar noi
jurul nostru. care ne fac să ne simţim bine şi vom putea spune: „Pentru că Isus
Să vedem ce face lumina lui iubiţi şi petrecem timp în pre- mă iubeşte foarte mult şi, pur şi
Dumnezeu: îi încălzeşte pe oa- zenţa lor, deoarece una dintre simplu, nu pot să nu iu fericit
meni, luminează, străluceşte şi căile prin care învăţăm iubirea ştiind acest lucru. El te iubeşte şi
animă totul în jur. Prin urmare, lui Dumnezeu este modul în care pe tine. Fii sigur!”
în cazul în care vrem să alăm relaţionăm unii cu alţii. Nu suntem şi n-am putea
dacă ne comportăm sau nu ca o Ne punem întrebări, aşa cum niciodată să im o sursă de lumi-
lumină, ne punem întrebarea: Se sugerează Ellen White: nă pentru lume, aşa cum nici luna
nu poate i o sursă de lumină,
„Vă daţi seama că sunteţi lumina lumii? În cuvintele şi în compor- căldură şi energie pentru Pământ.
tamentul vostru de acasă, lăsaţi în urmă o dâră de lumină îndreptată Dar, dacă Îl vom lăsa pe Isus să
spre cer? [Am putea adăuga: la serviciu, la şcoală, oriunde am i.] Ce facă să strălucească lumina Sa
presupune faptul de a i lumina lumii? Presupune a-L avea pe Dum- prin intermediul vieţii noastre,
nezeu ca îndrumător, a avea tovărăşia sinţilor îngeri şi a relecta faţă vom i candele spre slava Sa, iar
de alţii lumina care străluceşte de sus asupra voastră; dar, dacă nu când alţii ne vor vedea, vor învăţa
veţi reuşi să manifestaţi bunăvoinţa creştină, îngăduinţa şi iubirea în şi ei să-L laude pe Dumnezeu.
familia voastră, Dumnezeu şi îngerii sinţi sunt întristaţi şi, în loc să
iţi lumina lumii, veţi i corpuri ale întunericului.” (Australasian Union
Conference Record; 1 nov. 1904, pag. 8) Întrebări pentru discuţii:
» Cine eşti tu? Nu, nu aşa, ci cine
eşti tu cu adevărat?
Corpuri ale întunericului! Au, ca luna, care se îndepărtează de
» Cum credeţi că s-a simţit femeia
asta doare! Problema este – dacă soare, privind la propria noastră
când Isus a iertat-o? De ce? Voi aţi
citim şi luăm aceste cuvinte în persoană, în loc să privim la Isus.
avut vreodată acele sentimente?
serios – că s-ar putea să ajun- Iată o cale rapidă de a deveni de-a
» Sunteţi de acord cu ideea că
gem să ne uităm la noi înşine tot dreptul reci şi întunecaţi. Când
dragostea este lumina lumii? De
timpul, preocupându-ne dacă rămânem cu privirea aţintită
ce este atât de important? De ce îi
suntem sau nu lumina lumii sau asupra lui Isus, mergând lângă
pierdem atât de uşor urma?
corpuri ale întunericului. Dar este El, privind la faţa Lui, absorbind
posibil şi să ne privim cu prea iubirea Lui, aceasta se va relecta
» Daţi exemple de câteva modalităţi
în care, recent, Dumnezeu a făcut
multă asprime. Dacă petrecem asupra tuturor celor din jur. Alţii
să strălucească lumina şi dra-
prea mult timp examinându-ne vor observa că suntem luminoşi
gostea în viaţa voastră.
pe noi şi faptele noastre, vom i şi plini de viaţă şi se vor simţi mai

Principiul de viaţă nr. 1: Pentru că Isus este Lumina lumii, Eu pot i o candelă, luminând calea altora spre El.

8

Isus a spus:
„Eu sunt Uşa”
Andreea a observat privirea speriată a
lui Wen, în timp ce se îndrepta spre el să-i ia
comanda, şi a început să vorbească înainte
chiar de a ajunge la masa lui:
– Ştiu, ştiu, par un caz clasic de abuz do-
mestic. Toată lumea se uită insistent la mine.
Vezi uşa aia batantă de acolo?
A arătat apoi cu degetul, iar privirea ixă
a lui Wen s-a mutat asupra uşii din zona bu-
cătăriei, apoi din nou asupra feţei ei. A zâmbit
forţat, cu un început de înţelegere şi simpatie.
– Să-ţi spun un secret. Uşile astea sunt
făcute în aşa fel încât să poţi vedea dacă
cineva vine spre tine. Dar nu sunt la fel de ei-
ciente şi dacă două persoane vin din direcţii
diferite, ambele cu mâinile ocupate şi privind
peste umăr, spunând cuiva cine ştie ce.
– Nuuu, spuse Wen, încruntându-şi comic
faţa lui rotundă.
Andreea a încercat să-i răspundă prin
aceeaşi expresie, apoi a sărit ca arsă.
– Nu, nu, chiar deloc – spuse ea, ducân-
du-şi mâna la obraz. Doare aproape la fel
de rău precum arată. Uşile sunt pentru
mine blestemul săptămânii. Ieri dimineaţă,
s-a rupt portiţa pentru copii şi mi-am găsit
câinele şi pe Minnie, fetiţa mea de trei ani, în
bucătărie, ospătându-se împreună cu cereale
uscate – de pe jos.
Duminică, 6 martie
Wen a început să râdă, dar Andreea şi-a dat ochii peste
cap, spunând:
– Nu e deloc amuzant. Deci, cam ce-ai dori în dimineaţa
asta?
– Păi mă ştii pe mine, cu deserturile mele, răspunse Wen
rânjind. E misiunea mea personală să le încerc pe toate.
Astăzi, vreau desert din banană. Şi, te rog, fă-ţi ţie însăţi
plăcerea de a trece de uşă cu atenţie.
– Nu-ţi face griji, îi răspunse Andreea.
Când s-a întors cu desertul lui Wen, el avea laptopul des-
chis şi era concentrat cu scrisul. Şi-a ridicat privirea şi i-a
mulţumit, în timp ce ea îi punea în faţă paharul înalt.
– Şi nu doar pentru desert. M-ai ajutat şi cu eseul. Din nou!
– Cum? Scrii despre femei împiedicate?
– Nu, dar profesorul Ellison are ceva cu porţile şi uşile în
săptămâna asta. De exemplu, pentru ce sunt; dacă ţin lucru-
rile înăuntru sau afară sau ce înseamnă că Isus este Uşa.
A zis ceva la care nu m-am gândit niciodată. În Apocalipsa,
unde se spune că Isus bate la uşă, contextul nu este acela care
credem noi că este, de cele mai multe ori, adică uşa, poarta
inimii unei persoane, ci este vorba despre biserică – mai pre-
cis, despre biserica Laodiceea. Ce crezi că poate însemna
asta?
Andreea s-a gândit, însă doar pentru o secundă. Un grup
mare tocmai intra în cafenea.
– Vrei să spui că Isus bate la uşa bisericii şi nu poate intra?
Mda, e un subiect serios de gândire. Trebuie să plec, îmi pare
rău.
9
 Când Îl cunosc pe El…
Eu sunt Uşa
A doua airmaţie de tipul „Eu
sunt…” făcută de Isus, pe care o
vom examina în această săptă-
mână, se găseşte în Ioan 10:9, „Eu
sunt Uşa. Dacă intră cineva prin
Mine, va i mântuit; va intra şi va
ieşi, şi va găsi păşune.” În unele
traduceri ale Bibliei se spune
„uşă”, în altele, „poartă”; oricum,
menţionarea oricăreia dintre
ele pare ciudată. E de înţeles ca
Isus să spună că este Lumina
lumii. Putem şi noi vedea că El
străluceşte şi încălzeşte oamenii
cu prezenţa Sa. Dar cum poate o
persoană să ie uşă sau poartă?
Este şi mai ciudată dacă ne
uităm la context. Capitolul prece-
dent este o relatare lungă, deta-
liată, despre un om pe care Isus
l-a vindecat de orbire. Este intere-
sant. Mai întâi El spune: „Eu sunt
Lumina lumii”, apoi îl vindecă pe
om. Acesta fusese orb toată viaţa,
iar unii dintre contemporanii lui
credeau că Dumnezeu îl făcuse
intenţionat orb, pentru că el sau
părinţii lui păcătuiseră. Alţii erau
cuprinşi de mare supărare pentru
că Isus îl vindecase în Sabat. Vă
puteţi imagina? Sunteţi orbi de
când vă ştiţi, Isus vă vindecă în
mod miraculos şi, în loc să ie
bucuroşi alături de voi, pastorul
şi slujbaşii din comitetul bisericii
10
sunt încruntaţi din cap până-n
picioare, pentru că acest lucru s-a
petrecut în Sabat…
La inalul capitolului 9, Isus le
spune fariseilor că au o problemă
cu orbirea spirituală. Apoi, cuvin-
tele imediat următoare pe care
El le rosteşte, cele din Ioan 10:1,
sunt despre hoţi şi tâlhari care se
furişează într-o stână ca să fure
oi, în loc să intre pe poartă. Isus
mai spune că oile nu ascultă de
alţii în afară de păstorul lor, dar
de El ascultă. Am putea spune că
Isus încearcă să ajungă la ideea
că El este Păstorul cel Bun, şi
chiar este (vom analiza această
airmaţie într-o altă zi), dar pen-
tru început, El spune că este Uşa,
sau Poarta, staulului.
E bizar. Ce vrea să spună?
Poate aţi auzit că pe vremea
aceea, uneori, stânele de oi nu
aveau poartă sau uşă. Exista doar
o intrare, o spărtură în gard, de-a
lungul căreia păstorul se întindea
să doarmă, astfel ca niciun prădă-
tor să nu intre şi să le facă rău
oilor sale în timpul nopţii. Orice
sau oricine ar i încercat să intre
l-ar i trezit pe păstor, care l-ar i
pus pe fugă. Aşadar, dacă un hoţ
ar i vrut să fure sau să rănească
vreo oaie, ar i fost nevoit să se
strecoare prin gard, ca să nu-l tre-
zească pe păstor. Deci, la propriu,
un om putea i uşa, sau poarta.
Ce face o uşă? Hai să vedem
puţin cum stau lucrurile. Dacă
profesorul Ellison ar i fost pro-
fesorul vostru de religie şi ar i
trebuit să scrieţi acest eseu, aţi
i putut începe prin enumerarea
lucrurilor pe care le face o uşă.
Se deschide şi se închide. Ţine
oamenii şi animalele la distanţă.
Ţine oamenii şi animalele înăun-
tru. Ţine aerul rece sau cald înă-
untru sau afară. Poate i deschisă
în semn de bun venit sau poate i
încuiată straşnic. Îţi poate arăta
încotro te îndrepţi. Dacă vrei să
intri în casă, nu poţi să treci pur
şi simplu prin zid, poţi ajunge
unde vrei doar printr-o uşă. (Mă
rog, ai putea intra şi pe geam, dar
de obicei asta nu e de bine.)
Face Isus toate lucrurile amin-
tite mai sus? Haideţi să vedem.
Către ce lucruri
este Isus deschis?
Deschis: Evident, este deschis
pentru iubire, lumină, adevăr.
Este întotdeauna deschis pentru
oricine vrea să comunice cu El
sau să-L asculte. A fost disponibil
pentru Nicodim, care a venit la
El în secret, noaptea, şi a fost
disponibil pentru oamenii care au
înconjurat Marea Galileii ca să-L
găsească. A fost disponibil chiar şi
pentru femeia de la fântână, care

nici măcar nu ştia ce căuta. Isus
este deschis pentru oricine ar
avea să-I spună ceva, chiar dacă
va trebui să-i ceară celui în cauză
să renunţe la un lucru negativ sau
dureros. În Psalmi, David Îi spune
lui Dumnezeu nişte lucruri de-a
dreptul îniorătoare, atunci când
e supărat sau furios. Dumnezeu
nu-l încurajează pe David să con-
tinue să gândească aşa, dar nici
nu-l respinge şi nu refuză să-l as-
culte. Aţi auzit vreodată de vreun
pastor sau vreun şef care să spu-
nă că e adeptul „politicii uşilor
deschise”? Asta înseamnă că res-
pectivul este dispus să stea de
vorbă cu tine şi nu vei i niciodată
inoportun. Aşa este şi Isus.
De ce ţine El uneori
uşa închisă?
Închis: La ce anume ţine
Isus uşa închisă? Întreaga Biblie
spune că nu e departe ziua în care
Isus va închide uşa, o dată pentru
totdeauna, în faţa păcatului, a
falsităţii, a urii, invidiei, idolatri-
ei, egoismului şi mândriei, în
întregimea lor. Cei care încă ţin la
aceste păcate vor rămâne şi ei pe
dinafară, lucru care Dumnezeu nu
doreşte să se întâmple, aşa că ţine
uşa deschisă cât poate de mult,
implorându-i pe oameni să intre.
Totul a început cu Dumnezeu
îndreptându-Se spre primii noştri
părinţi, în timp ce ei se ascun-
deau de El după jalnicul lor eşec,
şi va continua până în ultima zi în
care oamenii pot alege să treacă
de partea lui Dumnezeu. Apoi,
uşa se va închide, iar păcatul va i
distrus pentru totdeauna.
Merită observat, de asemenea,
că uneori Isus închide ceea ce
noi deschidem şi deschide ceea
ce noi închidem. Ştiaţi că în zilele
de început ale adventismului,
chiar înainte să se formeze oicial
Biserica, unii credeau că uşa
amintită în Apocalipsa 22:11,12
era deja închisă şi deja nu mai
exista nicio posibilitate de salvare
pentru cei care nu trecuseră prin
Marea Dezamăgire? Slavă lui
Dumnezeu că înaintaşii noştri au
fost deschişi faţă de Dumnezeu
şi şi-au putut da seama destul
de repede că El nu voia ca ei să
creadă aşa ceva. Iată o idee foarte
importantă: Suntem noi deschişi
faţă de Dumnezeu şi căile Sale,
chiar dacă acestea nu sunt cele la
care ne-am gândit? Sau suntem
închişi la orice idee care încă nu
ne-a trecut prin minte şi care nu
ne aparţine? Suntem dispuşi să
ne schimbăm, dacă trebuie? Este
mintea noastră deschisă – şi este
posibil să ne ie atât de deschisă
încât, pur şi simplu, să dea pe
dinafară – sau atât de încuiată,
Isus a spus: „Eu sunt Uşa”
încât Dumnezeu să nu poată
pătrunde?
Ţine lucrurile înăuntru:
Uneori, vrem să ie uşa închisă
pentru că e iarnă şi vrem să
păstrăm aerul cald înăuntru. Alte-
ori, vrem uşa închisă pentru că e
vară şi vrem să păstrăm înăuntru
aerul răcoros. Uneori, închidem
uşa de la stână pentru că nu
vrem să iasă oile şi să se piardă.
Andreea, ospătăriţa, are portiţă la
intrarea în bucătărie nu pentru că
nu îşi iubeşte copiii sau câinele,
ci tocmai pentru că îi iubeşte.
La azilele unde sunt bolnavi de
maladia Alzheimer sau cu alte
forme de demenţă, uşile trebuie
ţinute încuiate să nu poată ieşi
cei care nu îşi aduc aminte unde
sunt. Ei s-ar putea rătăci sau i-ar
putea lovi vreo maşină. Uneori,
se înfurie iindcă sunt încuiaţi,
dar cei care îi iubesc vor să ie în
siguranţă. Să iei aceste măsuri şi
să vezi cum se înfurie cei pe care
îi iubeşti, când tu încerci să-i pro-
tejezi, pot i experienţe sfâşietor
de dureroase.
Îi mai închide Isus, din când
în când, pe miei? „Rămâneţi în
Mine” – spune El – „rămâneţi
aici cu Mine; lăsaţi-Mă să aleg
cărarea. Nu fugiţi.” Uneori ne
simţim captivi în cine ştie ce
împrejurare sau regulă, dar, în
11
 Când Îl cunosc pe El…
realitate, dacă rămânem lângă
Isus, vom i surprinşi cât de de-
parte putem ajunge. Vom avea
experienţe mai antrenante şi mai
complexe decât ne-am i aşteptat
vreodată – cu siguranţă mai com-
plexe decât ale celor care au sărit
peste gard şi s-au agăţat într-un
tuiş cu ghimpi. Dar nu-i nimic,
Isus Se duce şi după ei, îi salvează
din mărăcini, îi aduce înapoi şi le
mai dă o şansă.
Ţine lucrurile la distanţă:
Când vine vorba de aer cald sau
rece, putem să o luăm cum vrem.
Ţinem aerul rece afară sau pe cel
cald, înăuntru? Iar vara, ţinem
aerul rece înăuntru sau pe cel
cald, afară? Cam la fel e şi cu uşile.
Când poarta oilor este închisă şi
încuiată, oile nu pot ieşi, dar nici
hienele, lupii, şacalii şi pumele
nu pot intra ca să le mănânce. Nu
ştiu cu oile cum este, dar ştiu că
există diferite tipuri de oameni –
unii care preferă să stea înăuntru,
să ie în siguranţă, să nu iasă
niciodată afară, iar alţii care sunt
rebeli, nerăbdători şi nu vor sub
nicio formă să ie închişi undeva.
Voi unde vă situaţi pe acest con-
tinuum?
În acest text, Isus Se referă
la hoţi şi tâlhari care sar peste
gard. Să im sinceri, în această
lume lucrurile nu mai stau aşa
12
cum a intenţionat Dumnezeu
atunci când a creat-o. Nu mai
există nicăieri un loc în care să
ii în siguranţă sută la sută. Chiar
şi cu uşile închise se pot întâm-
pla lucruri rele. Unii pot sparge
case şi pot fura lucruri, alţii pot
pătrunde în inimă, furând sen-
timentul de siguranţă şi pace.
Cei ale căror case au fost jefuite
spun deseori că cel mai rău lucru
nu este pierderea bijuteriilor, a
banilor sau televizoarelor care
le-au fost furate. Ci cel mai rău
este faptul că nu se mai simt în
siguranţă. Cineva a fost în camera
lor, punând mâna pe lucrurile
lor. Se simt trădaţi şi cu inti-
mitatea violată. La fel este şi cu
inimile. Cineva în care credeai că
poţi avea încredere îţi trădează
prietenia şi te răneşte sau cineva
face promisiuni şi nu se ţine de
cuvânt.
Isus nu va face niciodată
aceste lucruri. El nu numai că
nu e genul care să spargă uşa şi
să intre cu forţa, ci este însăşi
Uşa. Este singura cale spre viaţă
şi fericire. El Se poate deschide
larg şi ne poate face să ne simţim
bine-veniţi. Sau se poate închide
ca să ne facă să ne simţim în
siguranţă.
Putem avea încredere în El.
Sună simplu, nu?
Adevărul este că Isus nu
ne va trăda niciodată
Rugăciunile noastre s-ar putea
să primească răspunsuri de care
nici măcar să nu ne dăm seama,
aşa încât ni se pare că am rămas
fără răspuns, uneori pentru o
perioadă foarte lungă de timp.
Putem avea încredere în El şi în
asemenea situaţie?
Da, putem. Categoric.
Arată calea: Isus a spus că
este nu numai Uşa, ci şi singura
cale spre Tatăl. Găsim acest lucru
în Ioan 14:6, imediat după ce a
spus că este Calea, Adevărul şi
Viaţa, airmaţie pe care o vom
examina în altă zi. Unii se îngrijo-
rează că aceasta înseamnă că
milioanele de oameni care nu au
auzit niciodată despre Isus vor
i automat pierduţi, dar Biblia
nu transmite o asemenea idee.
Dumnezeu este Judecătorul ade-
vărat şi perfect şi El ştie dacă
oamenii încearcă să Îl urmeze pe
Creator sau Îl resping, la nivelul
cunoştinţelor care le sunt accesi-
bile. (Scrieţi pe tablă textul din
Romani 1:18-20). Acei oameni
care vor primi viaţa veşnică şi
vor trăi pentru totdeauna cu
Dumnezeu vor i ajuns acolo prin
viaţa, moartea şi învierea lui Isus,
chiar dacă ei nu ştiu acest lucru şi

nu au auzit niciodată de El. Este
impresionant şi ne dă speranţă,
nu-i aşa?
Toţi cei din Împărăţia lui
Dumnezeu vor i intrat, într-un
fel sau altul, pe această Poartă,
indiferent că au ştiut sau nu.
Isus spune că aceia care în mod
conştient au încercat să o ia într-o
altă direcţie, „încercând să sară
gardul”, sunt tâlhari şi, dacă nu îşi
schimbă atitudinea şi nu intră pe
uşă, vor i alungaţi. Cea mai mare
binecuvântare este să ii în stare
să vezi că Isus este Uşa vieţii şi să
intri prin El de bunăvoie.
Ca şi în cazul Luminii lumii,
imaginea uşii poate i luată în
două sensuri. Isus este Uşa, Poar-
ta spre cer, chiar şi pentru cei
care nu Îl cunosc şi poate că n-au
auzit niciodată de El înainte de a
ajunge acolo. Dar nu numai noi
putem intra în El, ci şi El intră în
noi. Şi noi avem uşi. În Apocalipsa
3:20, Isus spune: „Iată, Eu stau la
uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul
Meu şi deschide uşa, voi intra la el,
voi cina cu el şi el cu Mine.”
Sunt sigur(ă) că profesorul lui
Wen ar i de acord că este valabilă
şi interpretarea tradiţională dată
acestui text (Isus cere să intre în
inima oamenilor). Vom analiza şi
interpretarea lui, imediat.
În ciuda expresiei pe care o
folosim de ani de zile – „Isus vrea
să locuiască în inima noastră”
–, niciunul dintre noi nu poate
descrie exact şi nu poate explica
ce înseamnă şi cum funcţionează
acest lucru. Este un mister divin.
Copiii întreabă cum poate Isus
să Se facă atât de mic încât să
locuiască în corpul lor. Ei recurg
la acelaşi tipar de gândire folosit
de Nicodim când Isus i-a spus
că trebuie să se nască din nou,
întrebând dacă trebuie să intre
din nou în pântecul mamei lui.
Persoanele seculare, chiar şi
atunci când cercetează sincer, pot
i derutate de astfel de concepte.
Dacă suntem sinceri, cu toţii
vom recunoaşte că noi înşine ne
întrebăm cum are loc aşa ceva.
Spunem că Isus, prin Duhul Sfânt,
trăieşte în noi, ne transformă,
ne echipează pentru slujire, ne
îndrumă şi ne ajută să facem
alegeri şi fapte bune.
Isus niciodată nu dă buzna
Isus nu intră cu forţa. El ne-a
creat inima, face apel la noi pe tot
parcursul vieţii noastre şi are tot
dreptul şi putere din plin asupra
noastră. Ar i putut să ne creeze
nişte marionete, dacă ar i vrut,
dar mii de ani a demonstrat că nu
are niciun interes să ne forţeze să
ne supunem şi să ascultăm. El nu
face presiuni să intre. Stă politi-
Isus a spus: „Eu sunt Uşa”
cos la uşă şi bate, aşteptând să
răspundem.
Ce înseamnă faptul că Isus stă
„la uşă şi bate”? Ne putem gândi
la conştiinţa noastră. Avem multe
expresii creştine consacrate în
această direcţie, „conştiinţă to-
cită”, de exemplu. Ideea este că,
de cele mai multe ori, suntem
destul de conştienţi când vrem
să facem ceva ce n-ar trebui.
Undeva, înăuntru, suntem în
mod incomod înghiontiţi. Este o
bătaie la uşă. Răspundem? Sau ne
facem că n-am auzit? Sau poate
venim cu tot felul de argumente
şi justiicări cu privire la motivele
pentru care, „de data asta”, nu e
nimic rău.
Pastorul ţine o predică ce ne
impresionează în mod special
şi ne reaminteşte de eternitate
şi de viaţa marcantă pe care am
putea-o avea cu Dumnezeu; pe
care vrem să o avem şi o vom
avea... într-o zi... Spunem noi: „Da,
da, imediat!?”
Chiar şi un cântec sau un lu-
cru frumos făcut sau spus de un
prieten poate i un ciocănit în uşă.
Cineva moare şi ne gândim când
îl vom vedea pe Noul Pământ. Şi
aceasta este o bătaie în uşă.
Uneori ne gândim: Aoleo! Isus
e la uşă. Să fac puţină ordine îna-
inte să-I dau voie să intre. Nu aş
vrea să vadă cum e înăuntru acum.
13
 Când Îl cunosc pe El…

Isus ştie deja cum e în interiorul vieţii noastre loc la facultate şi lucrezi undeva
unde nu găseşti mare împlinire.
Şi oricum, El e singurul care o să-L lăsăm să intre niciodată. Isus încă are planuri pentru noi.
poate face ordine. Dacă încercăm Un singur lucru putem face, care El nu bate la uşă o dată, după care
să ne facem oarecum mai buni este, oricum, destul de greu. Iată nu ne mai acordă atenţie. El are
înainte de a-L lăsa să intre, nu cum îl exprimă Ellen White: tot felul de idei minunate pentru
„Isus spune: «Iată, Eu stau la uşă şi bat». Îl lăsăm să intre? El nu viaţa noastră. Dacă rămânem
ne va lăsa să stăm, în această perioadă, în mijlocul pericolelor din alături de El, cu toţii vom recu-
zilele din urmă, singuri, în puterea noastră limitată. [...] Este privi- noaşte când ceva simplu, cum ar
legiul nostru să umblăm în strălucirea prezenţei Sale şi să ţesem în i un anunţ de la televizor sau un
caracterul pe care ni-l formăm irele de aur ale bunei-dispoziţii, ale nou loc de muncă în cartier, ar
recunoştinţei, îngăduinţei şi iubirii. În felul acesta putem manifesta putea reprezenta o bătaie la uşă
puterea harului divin şi putem relecta lumina Cerului în mijlocul din partea Lui. Pe măsură ce ne
agitaţiilor şi supărărilor cu care ne confruntăm zi de zi. [...] Atunci, dezvoltăm în El, ne dezvoltăm
de ce ne împiedicăm pe drum, fără lumină? [...] Este lucrarea şi în direcţia cunoaşterii pro-
noastră aceea de a deschide uşa inimii şi a-L lăsa pe Isus să intre. priei persoane, mai ales în ceea
El bate la uşă şi doreşte să intre. [...] Veţi deschide uşa? Isus stă la ce ne priveşte pe noi ca indivizi
uşa inimii voastre. Lăsaţi-L să intre, pe El, Oaspetele ceresc.” (Our diferiţi unii de alţii. Vom întreba
High Calling, pag. 352.2,6) pentru ce anume ne-a creat şi ce
doreşte să facem şi Îi vom asculta
Aţi auzit? „Lucrarea noastră”... de muncit cu noi înşine. Ne va lua răspunsurile.
A-I deschide şi a-I permite să o viaţă, dar merită. Destul de cu- Principala întrebare pe care o
intre este cel mai uşor lucru făcut rând, ne dăm seama că acţionăm vom ridica în această Săptămână
vreodată – spunem pur şi simplu în colaborare cu El, lucruri noi se de Rugăciune şi înviorare spiri-
„da”. Apoi ne ridicăm şi începem întâmplă şi e minunat. tuală este:
să facem ceea ce am făcut dintot- Apoi, sunt diferite bătăi în uşă
deauna, după care ne dăm seama pentru diferiţi oameni. Să luăm, Cum a ştiut Isus cine este?
că am uitat şi L-am închis din nou de exemplu, modul în care ne
afară. Ne cerem scuze şi deschi- câştigăm existenţa. Din copilărie, De unde I-a venit ideea că este
dem uşa din nou. De data asta, începem să ne gândim ce vrem să o uşă sau o poartă? Mă întreb dacă
durează cam cinci minute, până facem cu viaţa noastră. Oamenii nu cumva Şi-a dat seama de acest
când cineva ne scoate din sărite şi sunt obişnuiţi să întrebe: „Ce vrei lucru despre El Însuşi când S-a
ridicăm tonul, după care ne dăm să te faci când o să ii mare?” Este surprins iind foarte protector.
seama, da, El e înăuntru, dar nu-L o întrebare care devine jenantă Aceasta este una dintre principa-
lăsăm să spună nimic – Îl lăsăm dacă, asemenea lui Wen, în anul lele meniri ale uşilor – să prote-
să stea în picioare, într-un colţ, II sau III de facultate încă nu ştii. jeze ce se ală de o parte a lor de
să nu ne stea în cale. Avem ceva Sau, ca Andreea, nu te-ai dus de- ceea ce se ală de cealaltă parte.

14

În această relatare din Ioan,
Isus îl vindecase pe orb, după care
acesta fusese dat afară din sina-
gogă, iindcă insista că Isus fusese
Cel care îl vindecase. Fariseii spu-
neau că Isus nu avea cum să deţi-
nă puterea de a vindeca orbirea,
dar bărbatul le-a răspuns: „Nu
ştiu nimic altceva decât că am fost
orb, iar acum văd.” Apoi s-a cam
aprins şi le-a vorbit un pic cam
prea direct fariseilor, aşa că ei
l-au insultat şi i-au spus că fusese
plin de păcate încă de la naştere
şi l-au dat afară din sinagogă.
Când a auzit Isus acest lucru,
în Ioan 9:35 se spune că S-a dus
şi l-a găsit pe cel vindecat. Ştia
că era necesară manifestarea
protecţiei Sale. Bărbatul în cauză
şi familia lui trebuie să i fost în
mare confuzie. Trăiau ceea ce ar
i trebuit să ie cea mai fericită zi
a lor – o minune imensă fusese
făcută pentru ei –, iar ei erau
daţi afară din biserică. Haideţi să
vedem ce i-a spus Isus bărbatului.
[Citiţi Ioan 9: 35-38.] Isus a ales
să-l caute pe acest om şi să-l încu-
rajeze, iar prin el, pe părinţii lui.
A fost ca şi când El i-ar i încuiat
afară pe conducătorii furioşi ai bi-
sericii, iar pe bărbat şi familia lui
i-ar i încuiat înăuntru, unde erau
în siguranţă.
Exact după această întâmplare
a povestit Isus ilustraţia cu oile şi
poarta şi a spus că El este Uşa, iar
oile Sale Îi cunosc vocea şi vor
ignora orice alt glas. Acesta este
un lucru bun. Ce-ar i fost dacă
acel om ar i cedat în faţa condu-
cătorilor sinagogii, plecându-şi
capul şi iind de acord în legătură
cu răutatea lui? Şi-ar i căpătat ve-
derea, dar şi-ar i pierdut o parte
din binecuvântări. În schimb, el
i-a luat apărarea lui Isus şi a ceea
ce ştia că a fost făcut pentru el.
Devotamentul lui a fost din plin
recompensat când Isus l-a întâl-
nit în afara sinagogii şi i-a făcut
cunoscut că El este, într-adevăr,
„Fiul Omului”. Cel care fusese
orb a devenit unul dintre puţinii
menţionaţi în Evanghelii care I
s-au închinat lui Isus ca Mesia în
timpul vieţii Sale pe Pământ.
„Uşa” stă la uşa inimii mele
Isus este Uşa, Poarta către
siguranţă. Aţi intrat?
De asemenea, El stă la uşa ini-
mii voastre. L-aţi lăsat înăuntru?
După ce găsim răspuns la
aceste două întrebări, vine o a
treia. Cum putem noi deveni uşi
sau porţi ori uşieri sau portari?
Există o relatare interesantă
despre uşi şi uşieri pe care am
auzit-o de un milion de ori, dar
probabil că nu ne-am gândit la
ea în acest context. Se găseşte
Isus a spus: „Eu sunt Uşa”
aproape în toate Evangheliile.
Haideţi să o vedem pe cea din
Matei 19:13,14. [Citiţi ] Despre
ce relatare este vorba? Da, exact,
despre binecuvântarea copiilor
dată de Isus. Care este legătura cu
uşierii sau portarii?
Psalmul 84 este un psalm
minunat. Ar trebui să-l citiţi în
întregime, când aveţi ocazia. Noi
ne vom concentra pe versetul 10.
[Citiţi.] Ce credeţi că vrea să în-
semne acest verset?
Persoana care stătea în pragul
Casei Domnului, sau uşierul, nu
prea era o persoană importantă
sau cu rang, nu-i aşa? Probabil că
era considerată un umil servi-
tor. Uşierul, sau portarul, e nici
mai mult nici mai puţin decât
o persoană care stă şi deschide
şi închide uşa toată ziua pentru
cei care intră sau ies. Psalmistul
spune că îi place să ie la casa
Domnului atât de mult, încât pre-
feră să ie un umil portar decât să
trăiască într-un loc mai elegant
sau mai bogat, dar cu oameni răi.
Şi mie mi-ar plăcea să iu un
asemenea uşier, sau portar.
Dar există oameni care îşi
asumă singuri nu numai sarcina
de a închide şi deschide uşa de la
casa Domnului, ci şi pe aceea de a
decide cine poate intra şi cine tre-
buie să stea afară. O mulţime de
oameni par să ie convinşi că au
15
 Când Îl cunosc pe El…
toate răspunsurile la întrebări de
genul: Cine e suicient de bun să
vină la biserică? Cine se îmbracă
suicient de drăguţ sau cine se
comportă suicient de bine pen-
tru ca Dumnezeu să îl iubească?
Şi aşa ajungem înapoi la
comentariul profesorului Ellison
cu privire la Apocalipsa 3:20, în
contextul bisericii Laodiceea.
L-am exclus, sau Îl excludem, pe
Domnul Luminii din bisericile
noastre, împreună cu „aceşti cei
mai neînsemnaţi”?
Referindu-ne la Matei 19,
ucenicii au crezut că ştiau cine ar
trebui să-L întâlnească pe Isus. El
era obosit şi ocupat, în plus, înce-
pea să devină oarecum important
şi renumit. Oamenii veneau de
pretutindeni să-L asculte. Şi cu
cât devenea El mai important, cu
atât deveneau mai importanţi şi
ucenicii. Sau cel puţin aşa credeau.
Când câteva mame şi-au adus co-
piii să ie binecuvântaţi, ucenicii
au încercat să le alunge. „Plecaţi!
Ce vă face să credeţi că Învăţă-
torul are timp şi pentru voi?”
Ei erau uşieri într-un sens
negativ. Credeau că ştiu cine este
destul de important ca Isus să-l
observe. Dacă ar i venit un con-
ducător al sinagogii, un om bogat
sau chiar un soldat roman, nu l-ar
i respins. Dar copii şi femei?
Principiul de viaţă nr. 2: Pentru că Isus este Uşa mea, eu pot i uşierul, primindu-i pe alţii în familia lui Dumnezeu.
16
Cunoaştem astfel de persoane?
Ei bine, pe ucenici îi aştepta
o mare surpriză. Nu ei erau uşa.
Isus era Uşa şi era pe cale să le
reamintească acest lucru. „Nu
opriţi aceşti copii! Lăsaţi-i să
vină!” Iată-L pe Isus iind din nou
protector. Probabil că mamele şi
copiii începuseră deja să se retra-
gă trişti, jenaţi şi scuzându-se,
pentru că L-au deranjat pe mare-
le Învăţător. Dar nu pentru mult
timp. Isus a zâmbit şi Şi-a desfă-
cut braţele, iar copiii probabil că
au alergat spre El. Iar mamele
s-au simţit încurajate şi consolate.
Isus airmase, fără cuvinte:
„Uşa Mea este închisă în faţa
mândriei şi a spiritului critic
şi pentru oameni care cred că
au putere şi autoritate... Este
deschisă larg pentru cei umili
şi inocenţi, care nu cred că Mă
merită, dar care şi aşa vor să ie
aproape de Mine.”
Şi nici măcar nu S-a oprit aici.
A continuat, spunând: „Împărăţia
cerurilor este formată din oa-
meni ca aceşti micuţi.” Era ceva
surprinzător. Deci ei sunt VIP-uri-
le din Împărăţia întoarsă pe dos a
lui Isus! Dacă ucenicii (de atunci
şi de acum) s-ar comporta ca
nişte portari, i-ar lăsa afară pe cei
care trebuie să intre şi i-ar lăsa să
intre pe cei care ar trebui lăsaţi
afară. În cazul acesta, în cer ar i
ca pe acest pământ dat peste cap.
Şi nu vrea nimeni aşa ceva, nu?
Dacă Isus este Uşa, cum putem
i noi uşierii? Ne deschidem noi
larg, primindu-i bine pe cei care
vor să vină? Se simt oamenii în
siguranţă, ocrotiţi şi bine-veniţi
în jurul nostru?
Iată principiul de reţinut: Dacă
Isus a fost suicient de deschis în-
cât să ne includă şi pe noi, atunci
cine suntem noi să hotărâm că
altcineva nu poate i acceptat?
Deschideţi uşa inimii voastre!
Intraţi prin uşa lui Isus!
Apoi trăiţi ca uşi deschise
pentru alţii!
Întrebări pentru discuţii:
» Ce lucruri a exclus Isus din viaţa
voastră, ajutându-vă să vă simţiţi
în siguranţă?
» Care sunt căile prin care Isus a
deschis uşi în viaţa voastră şi v-a
făcut să vă simţiţi în siguranţă?
» În ce mod a bătut Isus la uşa
inimii voastre în această lună?
» Povestiţi o situaţie în care nu
v-aţi simţit bine-veniţi. Ce s-a
întâmplat? Ce aţi face altfel?
» În ce sens sunteţi o uşă deschisă?
În ce sens ţineţi uşa închisă? De
unde vă puteţi da seama când să
iţi închişi şi când deschişi?

Isus a spus:
„Eu sunt Pâinea Vieţii”
Zici că n-am fost zdravănă la cap, se
gândi Andreea. Ce m-o i făcut să cred că o
să am timp, chiar şi fără „ajutorul” celor trei
zvârlugi?
– Pot să învârt eu? Te rooog..., zise Adam,
iul ei de zece ani, care practic dansa încolo
şi-ncoace, în nerăbdarea lui.
– Nu, eu..., se tângui Jeannie, iica de şapte
ani. Tu întotdeauna faci primul.
Chiar şi micuţa Minnie, care habar n-avea
ce se întâmplă, ţipa:
– Eu, eu!
– Linişteee! urlă Andreea şi, în mod mi-
raculos, au încetat brusc cu toţii. Minnie, stai
aici şi ii atentă ca vasul să nu alunece într-o
parte, dar să nu pui mâna pe pietre când se
învârt. Ai înţeles?
Minnie a dat din cap nerăbdătoare din
poziţia ei înaltă de pe marginea bufetului,
dar Andreea a adăugat:
– Adam, să o urmăreşti ca un vultur.
Jeannie, tu poţi să învârţi prima. Stai drept în
faţă, uite aşa, ca să nu te forţezi pe o parte.
Având o expresie de extremă concentrare,
Jeannie a început să răsucească imensa
manivelă.
– E greu! exclamă ea.
– Da, este – a fost Andreea de acord. Dar
imaginaţi-vă cum a trebuit să se descurce
Luni, 7 martie
mama lui Isus, cu două pietre mari. Vă aduceţi aminte de poza
pe care am văzut-o?
Inspirată de adepţii veganismului şi ai hranei bio şi de
preocupaţii de sănătate pe care îi întâlnea zilnic la serviciu,
Andreea tocmai cumpărase o moară manuală şi o cutie cu
boabe de grâu pe care să le macine cu ea. În bucătărie s-a
aşternut tăcerea şi senzaţia de concentrare, în timp ce cu
toţii, pe rând, chiar şi Minnie cu mâna Andreei peste mâna ei,
măcinau şi priveau cum făina maronie şi ină ieşea dintre cele
două pietre de moară care se frecau una de alta cu ajutorul
manivelei.
Când şi-au dat seama cât de greu este, copiii, bineînţeles,
nu s-au mai înghesuit care să învârtă. Iar Andreea, curând,
s-a gândit că nu mai avea nevoie de un club scump de itness
ca să-şi exerseze partea de sus a corpului. Aproape că nu mai
putea respira şi trebuia să se oprească din când în când, să-şi
tragă suletul.
– Nu te bucuri că nu trebuie să faci aşa ca pe timpurile din
Biblie? întrebă Jeannie.
– Cine, eu să mă bucur? Păi tu, ca iică, ar i trebuit să faci
toată treaba, răspunse Andreea.
– Eu nu, spuse Adam mândru. Eu aş i pe-afară, făcând
treburi de bărbaţi.
– Da, de exemplu să ari cu un băţ, ca să crească grâul ăsta,
a adăugat Andreea cu o grimasă.
Le-a luat aproape o oră să facă făină cât pentru două
pâini. Apoi au adăugat drojdie, puţină sare şi puţin ulei, doar
un pic de miere şi apă caldă. Copiii au amestecat cu un lingu-
roi de lemn, până când coca a devenit prea vârtoasă pentru
17
 Când Îl cunosc pe El…

ei. Apoi Andreea a mestecat până când a devenit şi pentru ea
prea vârtoasă. După aceea au răsturnat coca direct pe masă.
Asta era partea pe care o îndrăgea toată lumea. Au format
patru grămezi şi toată lumea frământa, răsucea, boxa şi lovea.
Din când în când, adăugau puţină făină, dacă masa de cocă de-
venea lipicioasă şi făceau tot posibilul să o împiedice pe Minnie
să mănânce prea multă cocă din partea care îi revenise.
În cele din urmă, au pus cele trei mingi de cocă ină, ca de
burete, plus grămăjoara gri a lui Minnie, în vase separate cu
nume pe ele, le-au acoperit şi le-au pus într-un loc cald, ca să
se dospească. Clandestin, Andreea a înlocuit grămăjoara lui
Minnie cu o altă bucată de aluat.
Adam şi-a trecut palma peste frunte şi a exclamat:
– Piu! Tare bucuros sunt că nu-s un bob de grâu!
Andreea a început să râdă.
– Hei, te-ai umplut de făină pe toată faţa, şi îl şterse de
făină cu un prosop, după care s-au dus cu toţii la chiuvetă,
unde au încercat să-şi dea jos coca de pe mâini şi de pe unghii.
– De ce te bucuri că nu eşti un bob de grâu? a întrebat
Jeannie.
– Păi, gândeşte-te şi tu. Prima dată, eşti aruncat în
pământ, acoperit de pământ, unde te şi plouă. Apoi te umli şi
crapi, chestie care cred că doare, dacă un bob ar putea simţi
ceva. Apoi din tine ies rădăcinuţe şi frunzuliţe, până când
devii o plantă mare şi frumoasă. Partea asta
probabil că e destul de plăcută, să te legeni în
bătaia vântului şi în lumina soarelui.
– Asta în cazul în care nu vine vreo roză-
toare să te mănânce – completă Andreea, iar
Adam a făcut o faţă lungă, în timp ce surorile
lui au început să râdă.
– Apoi vine maşina asta mare şi te culege,
continuă Adam. Treci prin tot felul de piese
şi maşinării ca să rămână bobul curat, fără
frunze şi alte chestii – adică paie, nu?
– Da, paie. Oamenii le folosesc pentru a
forma un strat vegetal protector sau ca aşter-
nut pentru animale şi altele de genul ăsta.
– Apoi eşti pus în saci şi aşezat pe un raft
şi, chiar atunci când crezi că partea grea s-a
terminat, oamenii te bagă într-o moară, te
macină şi fac tot ce-am făcut noi azi. După
aceea te mai şi coc într-un cuptor încins.
– Şi după aceea, spuse Jeannie, frecându-se
pe burtă, te mănâncăăă!
– Nici eu nu cred că aş vrea să iu un bob
de grâu, a fost de acord Andreea. Şi mă bucur
că boabele nu simt nimic.

Până acum în seria noastră
de prelegeri, am discutat două
airmaţii făcute de Isus de tipul
„Eu sunt...” Prima dată, El a spus
că este Lumina lumii, oferită
tuturor de pe pământ. Apoi am
alat că Isus a spus că este Uşa,
sau Poarta, şi nu putem intra în
Împărăţie decât prin El. Este ca
şi când ar i vorba de o lumină
de stradă, care luminează pretu-
tindeni unde te duci şi îţi arată
drumul spre uşă, după care,
această lumină se transformă
într-o lumină de deasupra uşii,
care te ajută să vezi cum poţi
ajunge la Isus. În cele din urmă,
trebuie să facem o alegere. Vom
intra prin singura Uşă adevărată
sau vom face stânga-mprejur şi
vom încerca să intrăm pe altă
parte?
Voi cina cu el şi el cu Mine
După ce am ales să intrăm pe
adevărata Uşă şi să ne trăim viaţa
cu Isus, ceea ce înseamnă atât
intrarea pe Uşa Sa, cât şi deschi-
derea uşii inimii noastre înaintea
Sa, El face ceva mai întâi de toate.
Haideţi să vedem, în Apocalipsa
3:20, ce anume face Isus mai
întâi. [Citiţi versetul.]

18

Deci, ce? Da, ne dă să mâncăm.
E uimitor cât de uşor uităm
această etapă. Ne gândim: „Bine,
sunt un om nou în Isus şi acum
El mă va conduce, iar eu Îl voi
urma. Dar ce-ar face Isus în primul
rând? Da, ştiu, ar ajuta respectiva
persoană.” Iar noi ne ridicăm şi
plecăm, în timp ce Isus rămâne
în bucătărie şi strigă: „Hei, ai uitat
ceva! Hai să mâncăm întâi, să im
suicient de puternici ca să lucrăm.”
Cu multă vreme în urmă,
poate se putea spune că nimeni
nu are cum să uite să mănânce.
Dar zilele pe care le trăim noi
sunt pline de atâta grabă, încât
mulţi fug la serviciu, la şcoală sau
oriunde, fără să mănânce micul
dejun. Poată că este chiar cazul
unora dintre noi. Nu e un lucru
bun în viaţa de zi cu zi şi nu e un
lucru bun nici în viaţa spirituală.
Astăzi, vom studia un capitol
interesant din Biblie. Deschideţi
împreună cu mine la Ioan 6. Cu o
zi înainte, Isus hrănise mulţimea
din care făcuseră parte 5.000 de
bărbaţi. Acum, toţi acei oameni
Îl urmau peste tot, dar nu pentru
că L-ar i recunoscut ca Mesia.
Adevărul este că nici măcar nu
erau siguri dacă să creadă în El
sau nu, după cum putem vedea
în versetele 25 şi 26. [Citiţi.] Isus
nu prea îi lăsa neatenţionaţi, nu-i
aşa? Să citim versetul 27. Isus
Isus a spus: „Eu sunt Pâinea Vieţii”
încearcă să schimbe subiectul,
de la lucruri de pe pământ la
lucruri care ţin de cer. Pentru
un minut, probabil, le-a captat
cel puţin unora atenţia. Aceştia
spun: „Ce să facem ca să săvârşim
lucrările lui Dumnezeu?” (vers.
28). Care este răspunsul lui Isus,
din versetul 29? Se aseamănă cu
ceea ce am citit ieri în paragraful
scris de Ellen White. Ea a spus
că lucrarea noastră este aceea de
a deschide uşa şi ştim că, une-
ori, asta este mai uşor de spus
decât de făcut. Isus airmă aici
că lucrarea noastră este aceea de
a crede, care este un alt mod de
a exprima aceeaşi idee, nu? Se
pare că oamenii considerau acest
subiect unul prea greu, aşa că au
revenit la stomacul propriu, pe
care cel puţin îl puteau simţi.
Apoi, au cerut un semn mi-
raculos, pentru a demonstra că
Isus este cine spune că este. (Nu
ştiu de câte minuni credeau că
au nevoie!) În versetul 31, par să
sugereze că mana ar i o variantă
bună. Gândiţi-vă puţin: gata cu
măcinatul, gata cu coptul, doar
mâncare pe care să o culegi de
pe jos. „Da, Isus, ar i super! După
aceea chiar am i siguri şi Te-am
crede!” (Evident, ieri nu Te-am
crezut...)
Din nou, Isus încearcă să-i
readucă la lucrurile lui Dum-
nezeu. Să citim versetele de la
32 la 37. Isus Se exprimă destul
de categoric aici, nu-i aşa? Şi
subiectul nu e unul tocmai uşor.
Sunt creştini devotaţi care îşi
petrec întreaga viaţă încercând
să înţeleagă ce înseamnă să-L
mănânce pe Isus.
Bineînţeles, oamenii vocife-
rează. Isus spune că El judecă ini-
ma oamenilor, iar ei bombănesc.
„Cine Se crede?” Isus le spune să
înceteze cu protestele şi, în verse-
tele 46 la 48, El repetă şi mai
apăsat airmaţia despre Sine: „Eu
sunt Pâinea Vieţii, sunt singura
Pâine a vieţii, nu veţi ajunge la
Dumnezeu decât prin Mine şi
viceversa.”
Mai vehement decât prima
oară, conform versetului 52, ei
comentează şi mai mult: „Ce vrea
să spună? Nu-L putem mânca!”
Isus devine şi mai insistent.
În următoarele câteva versete,
El airmă că, dacă nu Îi mâncăm
carnea şi nu Îi bem sângele, vom
muri pentru totdeauna, dar dacă
Îl vom mânca şi Îl vom bea, vom
trăi veşnic. Apoi, în versetele 61
la 65, explică. Oricât de absurd
ar părea, oamenii se comportau
aşa de parcă El le-ar i spus să-L
mănânce cu furculiţa şi cuţitul. În
versetul 63, Isus spune: „Duhul
este acela care dă viaţa, carnea
nu foloseşte la nimic: cuvintele pe
19
 Când Îl cunosc pe El…
care vi le-am spus Eu sunt duh şi
viaţă.”
Acum am înţeles! A-L mânca
pe Isus înseamnă a mesteca ce
a spus El, cuvintele Lui, să le
digerăm, să le facem parte din
noi înşine, aşa cum pâinea devine
parte din noi după ce o mâncăm.
Iată-ne în cel mai important
moment din acest capitol, poate
chiar unul dintre cele mai impor-
tante momente din viaţa lui Isus.
Să citim versetul 66.
Vă puteţi imagina? Este un
moment de cumpănă în viaţa lui
Mesia, o viaţă atât de săracă în
recunoştinţă din partea oameni-
lor! Ce trist pentru Isus, care îi
iubea pe aceşti oameni, aşa puşi
pe harţă cum erau! Dar mai mult
decât orice, cât de trist era pentru
ei! Cât de trist este şi pentru noi,
astăzi, dacă decidem să ne întoar-
cem. E prea greu. Să auzi cuvin-
tele lui Isus e una, să le citeşti, e
simplu, dar să le mesteci?
Să le digeri?
Să trăieşti conform lor?
Asta e altceva. E greu.
Se merită?
Cu toţii, sper, alegem să
răspundem airmativ. Cu toţii am
văzut o parte din lumină (nimeni
n-a văzut-o pe toată – e orbitoare)
şi am găsit uşa, am intrat pe ea,
iar acum stăm jos şi mâncăm cu
Isus. De fapt, această Săptămână
20
de Rugăciune este ca o masă
de părtăşie – ca o masă luată
împreună, savurând cuvintele
lui Isus. Ca la orice altă întâlnire
de părtăşie, iecare mănâncă
o combinaţie puţin diferită de
hrană, alegând acele lucruri care
îi plac cel mai mult, digerându-
le aşa cum corpul lui le digeră.
Dar să ne amintim şi să nu luăm
doar ceea ce ne place, ci să-L
lăsăm şi pe Isus să ne sugereze
adevărurile de care avem nevoie.
Isus doreşte
să stăm la masă cu El
Deci iată-ne intraţi pe uşă,
iar Isus doreşte să stăm la masă
cu El. Care ar i câteva forme în
care putem sta cu El la masă?
Bineînţeles, primul lucru care ne
vine în minte este studierea Bi-
bliei. Sunt o mulţime de metode.
Putem lua un studiu sau o carte
pe care să o parcurgem sistematic
sau un set de studii pe un subi-
ect care ne interesează. Doar să
ne asigurăm că citim Biblia, nu
doar cartea pe subiectul respec-
tiv. Faptul de a ne procura hrana
spirituală din ceea ce alţii spun
despre cuvintele lui Isus este ca
şi când am mânca hrană pentru
copii, care a fost pasată şi este
pe jumătate digerată. Asta este o
mâncare pentru copii şi poate i
bună pentru noii creştini, atâta
vreme cât cel care mănâncă se
hrăneşte din cuvintele lui Isus,
nu cu vreun înlocuitor îndulcit.
Nu tot ce este într-o formă moale
este bun pentru copii.
Dar cât mai repede posibil,
noii credincioşi trebuie să înveţe
să citească ei singuri, să studieze
Biblia singuri, să înţeleagă de ce
cred ceea ce cred şi chiar să ie în
stare să explice. Deci cel mai bun
lucru de făcut este să ie citită
Biblia în sine. Totuşi există câteva
metode prin care se poate face
acest lucru. Iată trei dintre ele:
1. Începeţi cu Geneza şi con-
tinuaţi până la sfârşit. Aţi pu-
tea folosi schema citirii Bibliei
într-un an. Aveţi nevoie de
consecvenţă.
2. Alegeţi o carte a Bibliei şi
studiaţi-o bine, apoi alegeţi o alta
sau un subiect care vă interesează
şi folosiţi o concordanţă pentru a
găsi toate pasajele care tratează
subiectul respectiv, studiindu-le
apoi împreună. Probabil că aceas-
ta este cea mai bună metodă care
vă asigură o hrană „solidă”.
Trebuie să iţi pregătiţi să căutaţi
texte care se aseamănă unele cu
altele şi să vă rugaţi în legătură
cu unele pasaje care par să se
contrazică, punându-I lui Dum-
nezeu multe întrebări diicile.
Dumnezeu adoră acest lucru.

Cam aici începeţi să digeraţi cu
adevărat Cuvântul lui Dumnezeu
şi să-l faceţi parte din voi.
3. Când meditaţi la un anu-
mit pasaj din Scriptură, există
un algoritm de patru paşi care
s-a dovedit util şi care constă în
următoarele: Alegeţi-vă un loc
liniştit şi rugaţi-vă ca Domnul să
vă vorbească personal în acest
timp de meditaţie.
a) Citiţi: puteţi citi pasajul de
câteva ori, rugându-L pe Duhul
Sfânt să vă îndrepte atenţia spre
un verset, un gând sau chiar un
cuvânt care va avea o relevanţă
deosebită pentru voi;
b) Meditaţi: luaţi-vă timp să
meditaţi la acel verset, gând sau
cuvânt, întrebându-L pe Dumne-
zeu de aspectul din viaţa voastră
la care se aplică acest pasaj;
c) Răspundeţi: predaţi
inluenţei lui Dumnezeu acel
aspect al vieţii şi daţi-I acces liber
să-Şi facă lucrarea.
d) Credeţi: aveţi încredere că
Dumnezeu Îşi va face lucrarea şi
mulţumiţi-I pentru acest lucru.
Despre oricare dintre aceste
metode ar i vorba, nu uitaţi
că nu mâncăm singuri. Cel mai
bine mâncăm împreună cu alţii.
Studiaţi cu prietenii sau în grupe
mici. Studiaţi cu grupa de stu-
diere a Bibliei sau cu grupa de
la Şcoala de Sabat. Bazaţi-vă pe
Isus a spus: „Eu sunt Pâinea Vieţii”
creştini cu experienţă în care asta...!” Şi putem continua să le
aveţi încredere că au un com- împărtăşim experienţa noastră,
portament frumos şi vă pot ajuta oprindu-ne doar atunci când
fără să încerce să vă dea toate nu mai vor acest lucru. În acest
răspunsurile. caz, ne vom ruga şi îi vom iubi
Azi aşa, mâine aşa, ne vom cu iecare ocazie pe care o avem.
trezi dintr-odată că suntem ma- La masa lui Dumnezeu nu există
turi. Nu vom şti cum am ajuns aici mâncat cu forţa.
şi nici nu vom simţi că am ajuns, Înainte de a crede că sun-
aşa cum, când eram copii, nu ne-am tem gata, vom i acei creştini cu
dat seama că am crescut decât experienţă spre care privesc alţii
când, brusc, hainele ne-au rămas şi de care întreabă alţii. Atâta
mici. Vom i un exemplu pentru vreme cât acest fapt ne face să ne
alţii fără să avem această intenţie, simţim nedemni şi conştienţi de
iar ei vor întreba ce anume facem, propria nevoie de a ne baza pe
şi noi le vom spune: „Citesc cuvin- Dumnezeu, e bine.
tele lui Isus şi n-o să vă vină să Iată două citate din scrierile
credeţi ce-am alat săptămâna lui Ellen White pe acest subiect:
„Nu este suicient să ştim şi să respectăm cuvintele Scripturii.
Trebuie să le şi înţelegem, să le studiem conştiincios, să mâncăm
carnea şi să bem sângele Fiului lui Dumnezeu. Creştinii vor dovedi
măsura în care fac acest lucru prin nivelul de sănătate al caracterului
lor. Trebuie să cunoaştem aplicabilitatea Cuvântului lui Dumnezeu în
procesul de dezvoltare a caracterului nostru. Trebuie să im temple
sinte, în care Dumnezeu poate locui, poate umbla şi poate acţiona.
Niciodată n-ar trebui să ne străduim să ne ridicăm pe noi înşine
deasupra slujitorilor pe care Dumnezeu i-a ales să facă lucrarea Sa
şi să onoreze numele Său sfânt. «Sunteţi cu toţii fraţi.» Să punem în
practică acest cuvânt în dreptul nostru, comparând text cu text.
În viaţa noastră de zi cu zi, înaintea fraţilor şi înaintea lumii,
trebuie să im interpretări vii ale Scripturii, aducându-I onoare lui
Hristos prin manifestarea blândeţii şi modestiei Sale. În timp ce
consumăm şi digerăm Pâinea Vieţii, vom demonstra un caracter
echilibrat. Prin unitatea noastră, prin faptul de a-i pune pe alţii pe
primul loc, vom oferi lumii o mărturie vie despre puterea adevă-
rului.” (Lift Him Up, pag. 105)
21
 Când Îl cunosc pe El…

„Când Se supun pe deplin lui Dumnezeu, mâncând Pâinea Vieţii şi

bând apa mântuirii, oamenii vor deveni maturi în Hristos. Caracterul
lor este alcătuit din ceea ce mintea lor mănâncă şi bea. Prin Cuvântul
Vieţii, pe care îl primesc şi de care ascultă, ei devin părtaşi la natura
divină. Apoi întreaga lor slujire va i asemănătoare cu cea de origine
divină, şi Hristos, nu omul, va i înălţat.” (Comentariul biblic adventist,
Comentariile lui Ellen G. White, vol. 5, pag. 1135)

La masa de seară, Andreea şi-a dat seama că Adam se
gândea profund la ceva. Îl privea mestecând pâinea care,
trebuia să recunoască, era mai bună decât orice încercase ea
să coacă până atunci. Fruntea lui Adam era încruntată.
– Adam, ce te frământă?
Privirea a început să i se ixeze treptat, în timp ce părea să
revină de pe unde era dus.
– Mă gândesc la ce-am zis mai devreme, că nu aş vrea să
iu grâu. Poate că n-ar i totuşi ceva chiar aşa de rău.
Avea să devină interesant.
– Da? Păi, cum aşa?
– Îmi aduc aminte că am citit la ora de Biblie, nu cu foarte
multă vreme în urmă, că, dacă un bob de grâu nu cade pe
pământ şi nu moare, nu poate aduce rod. Am crezut că nu
prea are sens. Dacă moare, oricum n-o să aducă rod, nu? Dar
astăzi, când mi-am imaginat ce ar simţi şi gândi un bob de
grâu, mi-am dat seama că, dacă ar putea, ar simţi ca şi când
ar i murit, nu-i aşa? Totul întuneric în jurul lui, apoi când
plezneşte şi aşa mai departe.
– Cred că ai dreptate, spuse Andreea. De fapt, ca bob de
grâu, el încetează să existe.
Abia aştepta să-i spună toate acestea lui Wen. Avea să-i
placă. Poate că ideile profunde ale lui Adam aveau să se
regăsească într-una dintre lucrările lui Wen de la facultate.
N-ar i drăguţ? Poate că ea nu va ajunge niciodată la facul-
tate, dar era hotărâtă ca toţi copiii ei să aibă şansa, mai ales
Adam, Gânditorul.
– Da, aşa e. El trece prin atâtea greutăţi, despre care am
spus înainte, şi de zece ori crede că, gata, de data asta chiar
moare, dar în cele din urmă ajunge să ie
mâncat – zise Adam, îndesând în gură ultima
bucătură şi ştergându-şi mâinile pe panta-
loni.
Andreea şi-a reluat încruntătura ei
obişnuită şi a aşteptat. Până şi Jeannie, în
loc să îl întrerupă sau să vorbească fără
rost, asculta cu atenţie. Adam şi-a mestecat
pâinea, dar şi gândurile, în acelaşi timp, apoi
a zâmbit brusc:
– Şi după aceea devine om.
– Om? strigă Jeannie.
– Cum adică? întrebă Andreea, speriată.
Adam avea întotdeauna capacitatea să o
surprindă.
– Da, nu pricepeţi? Tocmai am mâncat
felia de pâine, iar acum e acolo, la mine
în stomac, amestecându-se cu acidul din
stomac, este digerată şi trimisă apoi prin tot
corpul meu. După care, pac, ca prin minune,
se transformă în sânge, în oase şi în muşchi.
– Minune! repetă Jeannie.
– Şi în neuroni! Bine gândit, geniule, ce
eşti! zise Andreea zâmbind.
Minnie lovea cu lingura şi striga, la rândul
ei:
– Bine zis, genule, ce eş’!
Şi şi-au încheiat masa râzând toţi în
hohote.

22
 Isus a spus: „Eu sunt Pâinea Vieţii”

El este Pâinea, noi putem oameni să se simtă acasă, atunci Isus S-a dat cu totul pe Sine.
ne putem întreba: „Îi încurajăm şi A căzut şi a murit, dar a înviat
i boabe de grâu îi animăm noi pe alţii? Încercăm mai puternic. Sacriiciul Lui se
Dacă Isus este Pâinea Vieţii, să-i hrănim şi să-i umplem de înmulţeşte de iecare dată când
poate că noi putem i nişte boabe cuvintele lui Isus? Îi alimentăm unul dintre copiii Săi se dă pe
de grâu semănate de El. Sau am cu versetele pe care noi le sine pentru alţii. În acest fel,
putea să învăţăm de la El să ne cunoaştem deja, atunci când ei într-o bună zi, Dumnezeu va avea
dăm pe noi pentru alţii, ştiind că, se simt slăbiţi şi subnutriţi, după o recoltă bogată şi cu toţii vom
prin harul şi puterea Sa, ne vom care îi lăsăm să mănânce singuri, mânca la masa Domnului.
transforma în ceva mai bun decât pe măsură ce le revine puterea?”
ne-am putut imagina vreodată. Iată ce spune din nou Ellen Întrebări pentru discuţii:
Dacă pâinea hrăneşte şi umple, White:
» 1. Aţi trecut vreodată printr-o
şi chiar încurajează şi îi face pe situaţie când aţi simţit că sunteţi
îngropaţi de vii sau depăşiţi de
„Viaţa irosită cu grija pentru propria persoană este ca bobul
circumstanţe dureroase? Credeţi
care e mâncat. Dispare şi nu există nicio creştere. Omul poate aduna
că ar i putut exista rezultate
tot ce poate pentru sine; poate trăi, gândi şi plănui pentru sine, dar
pozitive?
viaţa lui trece, iar el n-are nimic. Legea servirii propriei persoane
» 2. Vă aduceţi aminte dacă v-aţi
este legea autodistrugerii.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 624)
hrănit corpul azi-dimineaţă?
Aţi mâncat? Vă aduceţi aminte
dacă v-aţi hrănit spiritul azi-
dimineaţă? Cu ce l-aţi hrănit?
» 3. Ce credeţi că a vrut să spună
Propuneri de site-uri ce conţin materiale pentru studiu biblic: Isus când ne-a zis să mâncăm şi
http://www.adventist.ro/index/materiale-de-studiu/comentarii-biblice.html să bem carnea şi sângele Său?
http://www.biblegateway.com/ Fiţi cât se poate de precişi. Voi Îl
www.intercer.net beţi şi Îl mâncaţi pe Isus?
http://www.whiteestate.org
» 4. În ce mod s-a dat cineva pentru
voi în ultima vreme? Cum i-aţi
www.ntr.ro mulţumit respectivei persoane?

Principiul de viaţă nr. 3: Pentru că Isus este Pâinea Vieţii, eu pot i un bob de grâu, oferindu-mă pe mine
pentru a-i hrăni pe alţii din Cuvântul Său.

23

Isus a spus:
„Eu sunt Păstorul cel Bun”
Era vineri seara la biserica facultăţii şi o mică grupă,
formată atât din studenţi, cât şi din localnici, se strânsese
în sală pentru un scurt ilm şi pentru discuţii. O studentă-
misionară pe nume DeeDee prezentase materialul video
producţie proprie, ilmat într-o ţară din Orientul Mijlociu,
unde ea şi prietena ei, Ann, îşi desfăşuraseră activitatea
pentru o perioadă scurtă. Calitatea nu era cine ştie ce, dar
conţinutul era impresionant. Wen s-a lăsat pe spătarul scau-
nului, privind fascinat la ecran.
Scena se petrecea undeva în afara unui oraş mare, cu
obişnuita combinaţie de case vechi, albe, pătrate şi blocuri
înalte de apartamente, cu aparate de aer condiţionat la gea-
muri, antene, maşini şi soldaţi cu puşti automate. Dar bizar
era ceea ce se întâmpla la marginea oraşului.
Chiar când Wen se gândea că scena era una de acum o mie
de ani, a apărut o turmă imensă de oi, gata de tuns. Erau cu
sutele, ca o masă mare, compactă, de lână în majoritate albă.
Oile se mişcau încoace şi-ncolo, cu siguranţă behăind de zor.
În jurul turmei, erau câţiva beduini îmbrăcaţi cam în acelaşi
fel în care se îmbrăcau strămoşii lor, pe vremea când Isus
locuise în acea zonă.
– Ia uite! Toiag de păstor... murmură prietenul lui Wen,
Josh.
– Da, văd. Fain, nu? şopti Wen.
Apoi păstorii au început să strige într-un anumit fel, au-
zindu-se peste zgomotul scos de oile nerăbdătoare. Ei şi-au
dus palmele la gură şi au început să behăie într-un mod
24
Marţi, 8 martie
de-a dreptul ciudat. Erau cuvinte? Sau doar
ţipete? Wen habar n-avea.
Atunci s-a întâmplat un lucru de-a dreptul
impresionant. Oile, care se mişcau oare-
cum în cerc, fără să aibă o direcţie anume,
au început să se mişte în diferite direcţii.
Au început să se împingă unele în altele,
îndreptându-se spre omul cel mai aproape de
poartă. Altele s-au urnit spre bărbatul care
se ala cel mai departe de poartă, în timp ce
altele alergau în alte direcţii, spre al treilea şi
al patrulea păstor.
Aceştia au continuat să le strige şi era evi-
dent că oile se împărţeau pe categorii. La un
moment dat, s-a auzit un plâns strident, iar
camera s-a îndreptat într-o parte, pentru a-l
ilma pe mieluşelul care se pierduse de mama
lui. Audienţa din sală a început să râdă
văzând mielul sărind ca şi când ar i avut
arcuri la picioare, ridicându-se peste celelalte
oi, învârtindu-se neliniştit şi behăind cumplit.
– Săracu’! spuse cineva.
Dar n-a durat mai mult de zece secunde
înainte ca o mioară babană să se separe
de mulţime, iar mama şi copilul au avut o
fericită reuniune. Alergând aproape de mama
lui, mielul a luat-o la goană, bucurându-se de
siguranţa oferită de propria turmă.

Şi uite aşa, s-au format patru turme sepa-
rate, după care păstorii au pornit îndreptân-
du-se spre împrejurimile oraşului, în căutare
de păşune. Nicio oaie n-a urmat din greşeală
un alt păstor.
Filmul s-a terminat, iar luminile s-au
aprins. Întreaga audienţă s-a rezemat de
spătare, exclamând:
– Nemaipomenit! Cum ştiau ele? Mieluţul
era atât de drăguţ!”
Ann a început să explice:
– Dacă aici vi se pare nemaipomenit, să i
văzut scena la faţa locului! Filmarea asta nu
redă întregul – întreg. Chiar nu ştiu cum să
vă spun...”
– Incredibil! spuse DeeDee. Pur şi simplu,
impresionant! Mă tot întreb cum ştiau oile ce
glas să urmeze.
– Au auzit acel glas din prima zi de viaţă –
se oferi Wen să răspundă.
– Eu cred că le era chiar frică de alte voci.
Dacă un alt păstor încerca să le ia, nu cred că
l-ar i urmat, interveni o tânără.
– Mă întreb dacă mielul cunoştea foarte
bine vocea păstorului... zice cineva. Mama
părea să ştie care e păstorul, dar mielul nu o
cunoştea decât pe mama lui.
– Da, a fost de acord DeeDee. Dar,
după un timp, şi mielul o va cunoaşte, însă
deocamdată nu trebuie decât să-şi urmeze
mama.
S-a auzit o voce de copil, iar Wen a obser-
vat că Andreea şi copiii erau şi ei prezenţi.
– Mă întreb în cât timp învaţă mieii să-l
urmeze singuri pe păstor? întrebă Wen.
Isus a spus: „Eu sunt Păstorul cel Bun”
– Pun pariu că imediat ce nu mai sug lapte şi învaţă să
mănânce singuri, spuse Andreea.
– Da, şi asta e ceva incredibil – adăugă Ann. Oile au doar
câteva luni când sunt înţărcate şi deja ştiu să-l urmeze pe
păstor. Totuşi, noi, oamenii, câţi ani trebuie să avem ca să
începe să auzim singuri glasul Bunului Păstor?
– Şi încă ceva, adăugă Wen gânditor, poate că ţine şi de
comunitate. Adică mieii nu trebuie să ştie altceva decât să
rămână cu mulţimea. Dar la noi, asta poate să ie şi ceva bun,
şi ceva rău.
S-au auzit câteva voci exprimându-şi apăsat acordul.
– Cât de bine reuşeşte comunitatea noastră de credinţă să
se asigure că întreaga turmă Îl urmează pe Isus, nu pe altci-
neva? a venit Josh cu întrebarea.
După câteva minute de dezbatere aprinsă asupra
individualităţii, presiunii de grup, gândirii de grup şi mân-
tuirii personale, Andreea spuse gânditoare:
– Şi nu e doar atât. Nu e vorba doar de nevoia de a
cunoaşte glasul Păstorului şi a i în stare să mergi împotriva
curentului mulţimii ca să ajungi lângă El. Adică, după ce
oile se duceau la păstorul lor, nu ajungeau brusc la locul de
păsunat, nu? El trebuia să le conducă, poate cale lungă. Ele
nu trebuiau doar să ajungă lângă el dimineaţa şi gata. Ci tre-
buiau să-l urmeze toată ziua, să stea când el le spunea să stea
şi să meargă când el le spunea să meargă şi, poate, să urce
munţi şi mai ştiu eu ce, ca să găsească iarba şi apa de care
aveau nevoie.
– Şi de preferat să nu cadă de pe niciun vârf de stâncă,
adăugă Wen.
– Da, după care să-l urmeze înapoi spre casă, seara, spuse
DeeDee.
– Să o ia de la capăt a doua zi, se băgă în discuţie şi Josh.
– Păi, nu pot să spun altceva decât că e bine că avem
un Păstor bun şi răbdător, spuse Andreea, cu un râs melan-
colic.
25
 Când Îl cunosc pe El…
Astăzi vom reveni şi vom
citi din nou pasajul pe care am
început deja să-l studiem – cel în
care Isus a spus că este Uşa, sau
Poarta. Deschideţi-vă Bibliile la
Ioan 10:11. Ce înseamnă faptul că
păstorul îşi dă viaţa pentru oile
lui?
În zilele noastre, în cele mai
multe părţi ale lumii, oamenii
care au turme şi au grijă de ele
folosesc garduri. Transportă
animalele în camioane, apoi în
elicoptere. Cel mai probabil,
nimeni nu mai stă toată ziua
să păzească turma, alungând
hiene, lupi sau pantere, mânând
animalele apoi în diferite locuri
unde să mănânce, după care, la
un izvor, ca să bea. Nimeni nu mai
construieşte un micuţ baraj din
pietre, ca oile să aibă un loc mai
domol de unde să bea apă, iindcă
nu le place să bea din apa care
curge repede. Nimeni nu trebuie
să le conducă acasă seara, să le
numere şi să oblojească vreo
rană. Cu certitudine, nimeni nu
mai doarme cu ele, punându-se
de-a curmezişul porţii, astfel ca
niciun prădător să nu poată intra
noaptea fără să-l trezească.
Nici măcar nu putem concepe
ideea de a trăi împreună cu nişte
turme, aşa cum trăiau oamenii pe
vremea aceea.
26
Nimeni n-ar mai putea face Păstorul cel Bun sau cu cele de-
aceste lucruri astăzi, iindcă spre lucrătorul care fuge şi-şi lasă
turmele sunt imense, formate din animalele să se descurce.
mii de animale, iar, deseori, cei În orice caz, nu putem întot-
care au grijă de ele, sau crescă- deauna să asimilăm toate lecţiile
torii de vite, nici măcar nu ştiu pe care ni le poate transmite un
dacă au pierdut vreun animal pasaj ca acesta. Isus Se referă la
până când nu le strâng laolaltă un păstor asemenea celui din ilm
şi le numără o dată sau de două – un Păstor care cunoaşte per-
ori pe an. Le mână prin porţi şi sonal iecare oaie şi are grijă de
coridoare de bare de metal, ca să ea cu mâinile Sale. Ellen White,
le poate face injecţii sau să le facă spre sfârşitul secolului XVIII,
să calce pe medicamente pentru trăia încă în perioada în care
copite. De fapt, ar i o paranteză majoritatea turmelor erau mici
interesantă să ne gândim dacă şi păstorii făceau manual majori-
metodele moderne de creştere tatea treburilor, ca pe vremea lui
a animalelor se aseamănă mai Isus. Iată cum descrie ea un bun
mult cu relatările despre Isus ca păstor:
„Viaţa păstorului este plină de pericole. Dacă este un păstor
demn de încredere, nu va i neglijent şi egoist, ci va porni în
căutarea oilor rătăcite în furtună. Poate că va găsi oaia rătăcită
căzută într-o crăpătură printre stânci, de unde nu poate ieşi şi
unde se teme de mâinile care se întind spre ea. Dar păstorul bun
nu vine cu o voce aspră, certând biata oaie, ci îi vorbeşte pe un ton
milos, liniştitor şi cuceritor, astfel încât atunci când îi aude glasul,
oaia să-l urmeze, dacă nu cumva e prinsă între pietre sau încurcată
în mărăcini. Atunci, singura cale în care păstorul poate găsi oaia
este să asculte behăitul de spaimă pe care rătăcitoarea îl scoate,
ca răspuns la chemarea sa. Iar când păstorul cel bun găseşte oaia
pierdută, o pune pe umăr şi o aduce înapoi la staul, bucurându-se
la iecare pas.” (Youth’s Instructor, 28 aprilie 1886, par. 5).

Putem vorbi o zi întreagă
despre modurile în care Isus face
toate aceste lucruri pentru noi
în iecare zi a vieţii noastre. Dar,
desigur, cea mai importantă cale
în care El a venit căutându-Şi oile
pierdute, cea fără de care nicio
alta n-ar i avut sens, este faptul
că a venit pe Pământ.
A fost ca şi când păstorul s-a
transformat în oaie, ca să-i poată
vorbi direct turmei lui, iar oile
să-l înţeleagă. Noi nu ne putem
imagina cum este cerul mai mult
decât îşi poate imagina o oaie cum
e să trăiască în casă şi să mănân-
ce cu argintărie şi să folosească
un calculator. Dar Isus a renunţat
la tot, a devenit om, având un
corp care obosea, îi era foame şi
se murdărea, a îndurat oameni
care erau răi cu El, spuneau lu-
cruri rele despre El, când El nu
făcea altceva decât să le arate
dragoste, iar în inal i-a lăsat să-L
tortureze şi să-L omoare.
Am putea spune că întreaga
planetă a fost pierdută şi încâlcită
în tuişurile pline de spini ale
păcatului. Nu numai că nu ne
puteam descurca noi înşine,
dar ne-am obişnuit să trăim
între spini şi pietre, crezând că
aceasta e viaţa normală. Ne-am
împotrivit şi ne-am luptat când
Isus a încercat să ne salveze, ca
Isus a spus: „Eu sunt Păstorul cel Bun”
un om care se îneacă şi care e
atât de panicat şi se zbate, încât
aproape că îşi îneacă salvatorul.
Ştiţi că salvamarii sunt pregătiţi
să lovească, la nevoie, persoana
salvată ca să o poată duce la mal
în siguranţă. Poate că astăzi avem
aici nişte salvamari. În mod sigur,
Isus a avut senzaţia că-i loveşte
pe unii dintre farisei sau pe unii
dintre ucenicii Lui, când persistau
în ideea că El greşeşte, iar ei au
dreptate.
Dar poţi face aceste lucruri
doar dacă ştii sigur că persoana
respectivă vrea într-adevăr să ie
salvată. Isus nu va forţa voinţa
nimănui care insistă ca El să plece
şi să ne lase în pace. Imaginaţi-
vă cum trebuie să Se simtă Isus
când trebuie să Se întoarcă şi să
lase o persoană pe care o iubeşte
să rămână căzută de pe stâncă,
încâlcită între ghimpi, pe cale să
cadă şi să moară, dar refuzând să
vină înapoi la El!
Isus a spus şi altceva în legă-
tură cu faptul că El este Păsto-
rul cel Bun. El repetă această
airmaţie de două ori în Ioan 10
şi, de iecare dată, adaugă ceva.
De data aceasta, a adăugat că El
Îşi dă viaţa pentru oi. A doua
oară, airmaţia se găseşte în
versetul 14. De data aceasta, ce
adaugă Isus?
Este similar cu situaţia din
ilmul povestit la început. Aşa era
pe vremuri şi aşa este şi acum,
când e vorba de turmele mici. Or
i oile prostuţe, dar deţin capaci-
tatea, dacă li se oferă ocazia, să
înveţe în cine să aibă încredere şi
în cine nu. Tot aşa sunt şi ani-
malele de companie. Ne cunosc
vocea câinii şi pisicile noastre?
Se duc cu oricine le cere acest
lucru sau se sperie şi chiar devin
agresive? Bineînţeles, ca şi în ca-
zul oamenilor, depinde de animal
şi de personalitatea lui.
Noi cunoaştem glasul
lui Isus?
Adevărata întrebare este
aceasta: „Noi cunoaştem glasul lui
Isus? Îl urmăm încotro merge sau
o luăm pe cont propriu? Şi dacă
Isus este Păstorul, iar noi sun-
tem oile, se poate ca şi noi să im
păstori, într-un anume sens?
Haideţi să vedem diferite texte
din Biblie. Cineva să deschidă la
Numeri 27:16-21, altcineva la
Isaia 64:11, iar altcineva să caute
Ezechiel 32:8. [Citiţi pasajele.]
Ce spun aceste texte despre
păstori?
Este Dumnezeu singurul
Păstor sau sunt şi oamenii uneori
nişte păstori?
27
 Când Îl cunosc pe El…
În pasajul din Numeri, Dum-
nezeu îl instruieşte pe Moise în
legătură cu pregătirea lui Iosua
în calitate de conducător al isra-
eliţilor, după ce el va muri. Nu se
exprimă explicit, dar Moise a fost
în mod categoric păstorul popo-
rului său. De fapt, Dumnezeu l-a
pregătit pe Moise timp de 40 de
ani ca un păstor propriu-zis şi l-a
făcut potrivit pentru a conduce
mulţimea nesupusă. Şi Moise
şi-a sacriicat viaţa pentru ei şi
a fost insultat şi comentat drept
mulţumire pentru eforturile lui.
Acum se apropia de inalul turei
lui în postul de păstor şi I-a cerut
lui Dumnezeu un bun conducător,
unul care să se implice şi care
să-şi conducă poporul ca un
păstor. Dumnezeu i-a spus lui
Moise că Iosua era alegerea Lui
şi avea pentru anii de trudă a lui
Moise o recompensă IMENSĂ,
însă Moise nu ştia încă despre ce
era vorba.
Deci şi oamenii pot i păstori
peste oile lui Dumnezeu. Păstori
buni... sau nu.
Textele din Ezechiel şi Isaia
se referă la păstori răi, în cadrul
profeţiilor trimise de Dumnezeu,
care vorbeau împotriva preoţilor
şi regilor din Israel şi Iuda. Aceştia
erau oameni cărora Dumnezeu,
Marele Păstor, le-a încredinţat
responsabilitatea de a avea grijă
28
de oile Sale, iar ei nu s-au descur-
cat prea bine în această postură.
Nu numai că nu le-au ocrotit pe
oi de hoţi şi tâlhari, ca Asiria şi
Babilon, ci uneori au colaborat cu
hoţii şi tâlharii.
În Noul Testament, Isus i-a
spus lui Petru: „Paşte mieii Mei!”
şi atât Pavel, cât şi Petru au scris
scrisori în legătură cu trăsăturile
unui bun conducător, sau păstor,
al bisericii. Majoritatea dintre noi,
probabil, ştiu că termenul „pas-
tor” vine de la „păstor”.
Fiecare dintre noi este
chemat să ie păstor
„Paşte oile Mele…!” Dacă vrem
să im păstori ai turmei lui Dum-
nezeu, înseamnă că trebuie să im
pastori? Sau poate profesori? Sau
poate cineva să ie păstor?
Haideţi să găsim răspunsul,
precizând ce face un bun păstor:
1. Îşi cunoaşte oile pe nume.
Ştie totul despre iecare, indife-
rent că au o copită rănită sau au
nevoie de o anumită plantă în
alimentaţia lor, sau obosesc şi
trebuie luate în braţe, uneori. Ne
cunoaştem prietenii atât de bine?
Suntem atenţi când au nevoie să
ie ascultaţi sau când au nevoie
de un umăr pe care să plângă?
2. Un păstor bun îşi conduce
oile. Noi nu suntem conducătorii
prietenilor noştri. Nici măcar
pastorii nu sunt acest gen de
conducători. Dumnezeu este Con-
ducătorul. Dar cu toţii exercităm
o anumită inluenţă. Îl urmăm
pe păstor şi ne folosim inluenţa
pentru a-i încuraja pe alţii să facă
la fel? Sau, în schimb, îi urmăm
pe prieteni şi sfârşim în tufe de
mărăcini?
3. Un păstor bun îşi ocro-
teşte oile. Refuzăm să permitem
ca cineva să ie chinuit, ironizat
sau poreclit în prezenţa noastră?
Ştiaţi că un studiu realizat în
anul 2000 şi citat de site-ul
Universităţii Loyola airmă că 74
la sută dintre bărbaţi ar inter-
veni să prevină un abuz sexual
asupra unei femei? Şaptezeci
şi patru la sută? E îngrozitor.
Sută la sută, oamenii, bărbaţi
şi femei, ar trebui să ie dispuşi
să intervină într-o asemenea
situaţie, chiar dacă implicarea
lor se rezumă doar la apelarea
numărului naţional de urgenţă.
Acelaşi studiu a scos în evidenţă
că 83 la sută dintre bărbaţi au
airmat că respectă dorinţele
soţiei privind activitatea sexuală.
Creştinii trebuie să fie primii în
această modalitate şi în altele de
 Isus a spus: „Eu sunt Păstorul cel Bun”

manifestare a respectului şi grijii Şi-a sacriicat viaţa pentru noi comod? Plănuim să facem acest
unii faţă de alţii. Şi dacă ne pu- într-un mod în care abia dacă lucru cândva, altă dată?
nem viaţa în pericol intervenind putem începe să ni-l imaginăm. Şi acea dată nu mai vine.
în favoarea altora? Îi urmăm exemplul şi depunem Să încheiem cu un citat din
efoturi pentru a-i iubi pe cei din Ellen White referitor la acest
4. Un păstor bun îşi sa- jur, chiar şi atunci când e greu subiect al ajutoarelor de păstor:
criică viaţa pentru oi. Isus sau periculos? Şi ce dacă e in-
„Aşa Se poartă adevăratul Păstor cu păcătosul pierdut. Merge
după el; nu ezită în faţa pericolului, a lepădării de sine şi a sacriiciu-
lui de sine. Este hotărât să aducă suletul împovărat de păcat la
pocăinţă, la mântuire, la pace, linişte şi fericire în dragostea Mân-
tuitorului. Şi este privilegiul tuturor celor care au simţit iubirea
lui Isus în propria inimă ca, prin efort personal, prin tact atent şi
bunătate, să aducă pe cineva la Isus, care este gata şi dispus să-i ac-
cepte pe toţi cei care vor veni la El. Cu toţii putem realiza mult prin
efort personal. Putem i lucrători împreună cu Isus Hristos. Va vedea
familia [bisericii] ce poate face iecare dintre membrii ei pentru a
căuta şi salva oile pierdute?” (Youth’s Instructor, 28 aprilie 1886)

Întrebări pentru discuţii:

» 1. Cum aţi învăţat să recunoaşteţi
glasul lui Isus şi să-I daţi asculta-
re?
» 2. Povestiţi o situaţie în care L-aţi
auzit pe Dumnezeu, dar în inal
v-aţi dat seama că nu era El. Ce
aţi făcut? Care a fost rezultatul?
Ce aţi învăţat?
» 3. De unde ne putem da seama că
începem să recunoaştem singuri
glasul lui Isus?
» 4. Daţi câteva exemple de modali-
tăţi în care cineva v-a păstorit
suletul.
» 5. Care ar i câteva metode prin
care aţi vrea să contribuiţi la
păstorirea altora? Puteţi crea
un „club de păstori” în biserica
voastră sau în grupul vostru şi să
vă încurajaţi unii pe alţii?

Principiul de viaţă nr. 4: Pentru că Isus este Păstorul meu, eu pot i un miel care Îl urmează cu devotament,
dar şi un ajutor al păstorului, contribuind la grija faţă de alţi miei.

29
 Miercuri, 9 martie

Isus a spus:
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”
Wen se simţea tot mai dezamăgit în aşteptările lui.
– Ştiu că trebuie să ie chiar pe-aici, pe undeva! Încearcă
să o iei la stânga pe strada următoare.
Josh făcu un gest de exasperare:
– Eu sunt pe cale să mă dau bătut! Eşti sigur că e în
cartierul ăsta?
– Categoric! a insistat Wen. Şi le-am promis că astăzi vom
i acolo, să lucrăm ca voluntari. Se aşteaptă să vină mulţi oa-
meni, din cauza frigului teribil, şi au nevoie de ajutor pentru
înregistrarea celor care cer adăpost.
– Şi atunci de ce nu ai cerut indicaţii
precise?
Wen făcu o strâmbătură.
– Asta e. Am cerut indicaţii şi le-am notat,
dar am uitat să le iau cu mine, mi-am dat
seama chiar după ce am plecat din dormitor,
dar eram sigur că îmi voi aminti şi fără să am
notiţa la mine!

După ce am văzut Lumina
lumii şi ea ne-a condus la „Poar-
ta” Împărăţiei lui Dumnezeu,
după ce Isus a început să ne
hrănească din Pâinea Vieţii, să Se
îngrijească de noi şi să ne prote-
jeze ca Păstorul cel Bun, de-abia
acum este momentul să pornim
la drum împreună. Acum, nu mai
înainte!
De data aceasta, declaraţia de
tipul „Eu sunt...” la care ne vom
opri se găseşte în Ioan 14:6. Vreţi
să o căutaţi în Biblia voastră?
Această parte a Evangheliei lui
Ioan, care începe de la sfârşitul
capitolului 13 şi se încheie cu capi-
tolul 17, este istoria ultimei nopţi
petrecute de Isus cu apostolii
Săi. Tocmai serviseră ultima Cină
împreună şi acţiunea din aceste
patru capitole se desfăşoară în
drum spre Grădina Ghetsemani şi
în grădină. Matei, Marcu şi Luca
nu spun decât ceva de genul: „Şi,
pe drum, El le-a vorbit despre o
mulţime de lucruri.” Dar Ioan şi-a
amintit ce a spus Isus şi a scris
Cuvintele Lui pentru noi. Ar trebui
să im cu adevărat bucuroşi că
a făcut acest lucru, deoarece în
aceste capitole se găsesc unele
dintre cele mai importante în-
văţături date de Isus în timpul
lucrării Sale pământeşti. El ştia că
avea să plece şi să-i părăsească în
curând pe ucenici şi dorea să Se
asigure că aveau să-şi amintească
lucrurile esenţiale de care ur-
mau să aibă nevoie, ca să poată
merge mai departe, având lângă ei
prezenţa Duhului Sfânt, în loc de
prezenţa izică a lui Isus.
Calea
Probabil că am putea spune pe
de rost primele versete ale acestui
capitol: „Să nu vi se tulbure inima...”
Haideţi, cine continuă? [Dacă nu vă
amintiţi, citiţi versetele.]

30

Airmaţia aceasta i-a surprins.
Toma, probabil, vorbea în numele
tuturor atunci când a spus nedu-
merit: „Doamne... nu ştim unde
Te duci, cum putem să ştim calea
într-acolo?”
Ce răspunde Isus? [Citiţi ver-
setele 6 şi 7.]
Am auzit cu toţii acest răspuns
de atâtea ori în predici şi l-am
văzut scris pe diferite abţibilduri
cu texte biblice, încât nu ne poate
suna în urechi aşa cum le-a sunat
lor. Imaginaţi-vă cum ar i dacă
un prieten v-ar spune:
– O să plec.
– Bine, spuneţi voi.
– Şi tu ştii calea către locul
unde merg, spune prietenul vostru.
Vă uitaţi contrariaţi.
– Nu ştiu nici măcar unde te
duci, cum să ştiu calea într-acolo?
Şi prietenul spune:
– Eu sunt calea.
Probabil că răspunsul vostru
ar i asemănător cu cel al uceni-
cilor: „Ce zici tu acolo?”
Ce înseamnă atunci când Isus
spune că El este calea şi apoi
adaugă: „Nimeni nu vine la Tatăl
decât prin Mine”? O mulţime de
oameni cred, aşa cum am văzut
mai devreme, că aceste cuvinte
înseamnă că la cer nu pot merge
decât aceia care spun, în mod
literal: „Cred în Isus, accept moar-
tea Sa pentru păcatele mele şi Îi
Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”
mulţumesc pentru că mi-a dat
darul vieţii veşnice.” Dar noi ştim
că în Împărăţia lui Dumnezeu vor
i mulţi oameni care nu au auzit
niciodată de Isus (să începem
cu majoritatea oamenilor din
Vechiul Testament; ca să nu mai
menţionăm şi faptul că vor i oa-
meni care au rostit aceste cuvinte,
dar nu au ajuns în mod real să-L
cunoască şi să-L urmeze pe Isus
şi care nu vor i în Împărăţie). Aşa-
dar, adevărul trebuie să ie mai
profund şi mai puternic decât atât.
Ce înseamnă ca o persoană să
ie o cale?
Ei bine, care ar i câteva dintre
sinonimele pentru „cale”? [mo-
ment pentru discuţie]. Cărare,
drum, potecă, stradă... Şi apoi
sunt şi alte sensuri în care fo-
losim acest cuvânt. Cum ar i: o
cale de a face ceva, o cale, un mod
de a i, o cale de vieţuire. Dacă o
persoană spune: „Mergi pe calea
aceasta!” sau „Mergi aşa!”, ea ar
putea să se gândească la „Mergi
în această direcţie!” sau la „Mergi
în felul acesta (izic vorbind)!”
Lăsaţi ca viaţa voastră
să ie întotdeauna
orientată în sus!
La ce credeţi că S-a referit
Isus? Credeţi că a avut în ve-
dere ambele sensuri? El a spus:
„Mergeţi în direcţia în care merg
Eu. Lăsaţi ca viaţa voastră să ie
întotdeauna orientată în sus,
să arate întotdeauna către cer,
către dragoste şi către Dumnezeu.
Această cale (acest mod de a
trăi) poate să devină pe alocuri
şerpuitoare, plină de cotituri,
dar întotdeauna va merge pe
urmele Mele! Nu vă întoarceţi
din drum şi nu urmaţi propria
voinţă sau propriile dorinţe, nu
vă abateţi către ură, egoism şi
mândrie. Şi dacă descoperiţi că
v-aţi întors în direcţia opusă şi
v-aţi rătăcit, reveniţi la cursul
iniţial, întoarceţi-vă la 180o! (Ştiţi
că aceasta înseamnă «a te pocăi»
– să te întorci la 180o.) Mergeţi
din nou împreună cu Mine, în sus,
către cer.”
De asemenea, El a spus:
„Imitaţi modul în care M-aţi văzut
pe Mine mergând, trăind. Cât
timp sunteţi aici, aşteptându-Mă
să Mă întorc (ceea ce va dura cu
mult mai mult decât credeţi!),
folosiţi-vă braţele pe care vi
le-am dat pentru a îmbrăţişa,
pentru a lucra pentru alţii, pentru
a ajuta, pentru a face fapte de
bunătate. Folosiţi-vă picioarele
pentru a merge să faceţi lucrările
lui Dumnezeu. Folosiţi-vă ochii să
vedeţi bunătatea şi dragostea din
ceilalţi şi folosiţi-vă gura pentru
a-i încuraja. Trăiţi ca Mine!”
31
 Când Îl cunosc pe El…

Este cu adevărat important
să acordăm atenţie faptului că
Isus nu a spus: „Sunt aici ca să
vă arăt calea”, deşi lucrul acesta
era adevărat; nu a spus: „Vă dau
calea” sau „vă învăţ calea”, deşi a
făcut şi acest lucru. El nu a spus:
„Vă voi ajuta să găsiţi calea”, deşi
ne ajută. El a spus: „EU SUNT
CALEA!” Este o diferenţă. Este
bine dacă citim despre Isus, dacă
încercăm să facem ce a făcut El
şi dacă încercăm să trăim cum a
trăit El. Oricum, mult mai bine
decât să nu facem nimic. Dar nu
este acelaşi lucru cu a umbla în
Isus, lăsându-L pe El să ie calea
pentru noi. Modul în care trăim
(umblăm), oricât de bun ar i,
nu ne mântuieşte. Doar Isus ne
mântuieşte. El este Singurul care
poate. Şi El este Singurul care îi
va mântui pe acei oameni care
nu au auzit niciodată numele Lui
înainte de a ajunge în cer. Când îşi
vor da seama ce a făcut El pentru
ei, se vor pleca înaintea Lui, I se
vor închina şi Îi vor aduce laudă.
Toţi cei care vor merge acolo
vor face acest lucru. Isus vrea să
im şi noi acolo unde este El. Aşa
a spus El. Eu categoric vreau să
merg acolo! Tu vrei?

Adevărul
– Îmi pare rău, Joe. Da, mâine, sigur. Da, o să am grijă de
mine. Îmi pare rău că te las la ananghie.
Andreea a pus telefonul în furcă şi şi-a trecut mâinile peste
faţă. Se simţea vinovată şi ruşinată. În realitate, nu era atât
de bolnavă cum pretinsese. Ar i putut să meargă la serviciu
astăzi, dar în viaţa ei era atâta învălmăşeală, atâta agitaţie…
Bucătăria arăta ca o cocină de porci. La copii în cameră, nici
nu se mai vedea duşumeaua şi Adam avea nevoie de aju-
tor pentru proiectul de la ştiinţe. Iar ea avea cu adevărat o
durere de cap şi un fel de usturime în gât. Era foarte posibil să
se îmbolnăvească şi, în deinitiv, o chelneriţă nu ar trebui să-i
expună pe clienţi la virusuri. Avea să lucreze a doua zi dublu
şi să recupereze.
Când s-a întors să strângă vasele de pe masă, l-a văzut
pe Adam uitându-se la ea şi, spre şi mai marea ei ruşine,
vinovăţia pe care o simţea a făcut-o să-i vorbească aspru.
– Din câte îmi aduc aminte, îţi spusesem să strângi masa!
Ai putea să mă ajuţi puţin!
Adam şi Jeannie au început amândoi să o ajute, fără să
rostească niciun cuvânt. Andreea şi-a întors capul ca să-şi
ascundă lacrimile.
Mai târziu, în aceeaşi seară, ea s-a aşezat la masă lângă
Adam, care avea în faţă o coală mare de hârtie, împăturită în
trei, carioci şi nişte diagrame ale curenţilor
electrici.
– Adam, nu pot să cred că nu ai făcut
nimic! Nu ai desenat niciun circuit şi nici
măcar nu ai început modelul de lucru?
– Nu-i nimic, mami, spuse Adam. Am
primit o amânare de la doamna Winston.
– O amânare? De ce?
– I-am spus că eşti bolnavă şi că nici eu nu
mă simt bine. A spus că putem să-l facem în
weekend şi să-l duc la şcoală luni, nu mâine.
Adam a ales o cariocă albastră şi s-a în-
tins peste foaia din faţa lui, aparent detaşat,
în timp ce Andreea simţea că are un bolovan
rece în stomac. Oare mi-am învăţat copilul
să mintă? Nu-i venea în minte nimic ce i-ar
i putut spune, aşa că s-a ridicat şi s-a dus să
o pună pe Minnie la culcare, pregătindu-se
pentru o rugăciune evazivă şi neajutorată.
În seara aceea, s-a aşezat pe marginea
patului lui Adam.
– Încă nu am trecut deloc peste studiul
tău de la Şcoala de Sabat şi nu avem nici

32
 Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”

acum timp, dar ştii despre ce este vorba,
nu?
– Da, despre când a fost botezat Isus şi
Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul Meu
preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea!”
Andreea simţea că este din nou gata să
izbucnească în lacrimi. Îşi găsise Dumnezeu
plăcerea în purtarea ei astăzi?
– Te simţi mai rău, mami?
Ea a tras adânc aer în piept.
– Nu, dragul meu. Adevărul este că nu
sunt bolnavă. Nu din punct de vedere izic,
vreau să spun. Dar simt că în inima mea sunt
foarte bolnavă.
– Da? De ce?
– Pentru că astăzi am minţit. Adică era
adevărat că nu mă simţeam grozav, dar în
realitate nu eram bolnavă şi nu ar i trebuit
în ultima clipă să-l las pe şeful meu să se
descurce singur, fără ajutorul meu. Aici am
greşit. Apoi mi-am dat seama că v-am făcut şi
pe voi să greşiţi.
Adam îşi privea mâinile, jucându-se cu
marginea păturii cu care era învelit.
– Ştii că ai amânat să lucrezi la acel pro-
iect. Ai i putut să-l termini astăzi.
O lacrimă i s-a strecurat printre gene şi ea şi-a şters-o
grăbită. Încerca întotdeauna să facă astfel încât copiii să nu o
vadă plângând.
– Cred că, în ultimul timp, am fost o mamă destul de rea.
Probabil că lui Dumnezeu Îi este ruşine cu mine. Îmi pare rău.
Adam s-a ridicat din pat şi s-a uitat serios în ochii ei.
– Nu eşti o mamă rea! Ştiam că nu e bine ce fac. Nu tu m-ai
obligat să fac ce am făcut!
– Dar nici nu te-am ajutat să nu faci!
Pentru o clipă, s-a lăsat tăcerea.
– Păi, atunci, a spus Adam, ar i mai bine să-I spunem lui
Dumnezeu că ne pare rău, nu-i aşa? El încă ne iubeşte. Tu
întotdeauna spui că El ne iubeşte indiferent ce facem.
Andreea a zâmbit. „Din gura pruncilor…!”
– Ai dreptate. Şi cred că, dacă eu te-am făcut să te abaţi de
pe cale, tu mă poţi conduce înapoi pe ea. Hai să-I spunem lui
Dumnezeu că ne pare rău; apoi cred că va trebui să stau de
vorbă cu Joe şi, după aceea, amândoi va trebui să vorbim cu
doamna Winston.
După ce s-au rugat, Andreea şi-a strâns în braţe iul cu
căldură.
– Te iubesc!
La rândul lui, Adam a îmbrăţişat-o şi mai strâns.
– Tu eşti mama mea preaiubită, în care îmi găsesc
plăcerea, i-a spus el zâmbind.

În textul nostru, Ioan 14:6,
Isus nu spune doar că El este
Calea. Spune şi că este Adevărul.
Şi aici întâlnim un concept inte-
resant. Cum poate o persoană
să ie adevărul? Ce este adevărul?
Nu după multe ore, Pilat avea
să-I pună lui Isus această între-
bare, dar răspunsul nu l-a mai
aşteptat. Isus le arătase oameni-
lor răspunsul la această întrebare
timp de trei ani şi jumătate. El
era adevărul. El nu doar spunea
adevărul sau arăta către adevăr
sau descria adevărul. El era şi
este Adevărul.
Evident, unul dintre sensurile
acestei airmaţii este acela că
istoria lui Isus şi a mântuirii este
adevărul central al veacurilor.
Dumnezeu ne-a creat
desăvârşiţi, noi am pă-
cătuit
Dumnezeu L-a trimis pe Fiul
Său să trăiască şi să moară pentru

33
 Când Îl cunosc pe El…
noi. J. R. R. Tolkien spunea că a
fost ca şi când cea mai bună po-
veste imaginară posibilă, cel mai
bun basm, prea bun ca să ie
adevărat, s-a transformat în cele
din urmă în realitate! Aleluia!
Am primit şansa de a trăi fericiţi
pentru totdeauna, chiar dacă
nu merităm acest lucru! Şi tot
ce avem de făcut este să spu-
nem „Da” şi să intrăm pe poartă,
acolo unde vom începe să trăim o
aventură cu totul nouă şi diferită.
O viaţă a adevărului complet.
Acest lucru este greu!
Dar nu este numai greu. De
fapt, dacă ar i fost doar atât, ar i
fost imposibil de împlinit. Cumva,
noi trebuie să trăim în Isus, Cel
care este Adevărul. Nu ştim exact
cum funcţionează lucrul acesta.
Dar Dumnezeu ştie. El ne trimite
Duhul Său cel Sfânt care, de fapt,
este chiar prezenţa Tatălui şi
a Fiului împreună cu noi.
Dumnezeu ne pune la dispoziţie
asistenţă divină, pentru a trăi
o viaţă de adevăr (Ioan 14:15
– 18:23). Ceea ce ştim este că,
odată ce am făcut această alegere,
Isus începe să ne deschidă ochii
faţă de adevărurile pe care le ştim
şi faţă de adevărurile pe care nu
le ştim. Adeseori, El Se foloseşte
de alţi oameni, pentru a ne ajuta
să învăţăm aceste lecţii. În cazul
relatării noastre, Dumnezeu îi
34
foloseşte pe Andreea şi pe Adam
ca să înveţe unul de la celălalt. Aţi
constatat vreodată, din proprie
experienţă, adevărul că uneori
copiii ne pot da îndrumări bune
sau chiar mai bune decât le
putem da noi lor?
În această ilustraţie, Andreea
a fost cea care s-a simţit mai
vinovată şi, într-un anumit sens,
era de aşteptat, pentru că ea era
adultul, mama, ajutorul de păstor
care avea responsabilitatea de
a-i conduce pe mieluşeii ei la
Dumnezeu. Dar şi ea se ala în
pericolul de a cădea de pe calea
adevărului, poate chiar mai mult
decât iul ei. Cum aşa?
[Lăsaţi timp pentru discuţii şi
comentarii.]
Amândoi au greşit. Amândoi
au minţit, amândoi au amânat
şi, lucrul cel mai grav, Andreea
şi-a folosit inluenţa ca mamă,
pentru a-l duce pe iul ei pe o
cale greşită. Sau, cel puţin, nu s-a
gândit unde avea să-l ducă pe
Adam inluenţa ei. Dacă s-ar i
gândit, nu ar i vorbit la telefon
dintr-un loc unde iul ei putea să
o audă, nu-i aşa? Lucrul acesta ar
i schimbat cu ceva situaţia? Aşa
ar i fost mai bine?
Ce au făcut ei bine? Au făcut
o parte din ceea ce trebuiau să
facă. De asemenea, Andreea nu
a vorbit pripit atunci când şi-a
dat seama ce făcuse. A aşteptat
şi, chiar dacă rugăciunea ei a fost
înălţată în tăcere şi fără să aibă
forma clasică a unei rugăciuni,
Dumnezeu a auzit-o. Lucrul
cel mai important, amândoi
şi-au recunoscut păcatul şi l-au
mărturisit. În acest punct, Adam
a avut ocazia să-şi ajute mama. Ea
fusese amăgită de un neadevăr
care pe el nu-l înşelase – acela că
Dumnezeu nu o mai iubea pentru
că era „rea”. Nu numai că ei îi
era ruşine, ci se gândea că şi lui
Dumnezeu Îi era ruşine cu ea. Ne
spunem şi noi, uneori, lucruri de
felul acesta? Sunt ele adevărate?
Acesta este adevărul, ade-
vărul complet, şi nimic altceva:
Dumnezeu ne iubeşte întotdeauna,
indiferent ce facem! El caută la
noi o atitudine – aceea de a ne
mărturisi greşelile. Din fericire,
aproape tot timpul, Andreea îşi
dădea seama de lucrul acesta şi
îi învăţase şi pe copii astfel. Ea
îi învăţase pe copiii ei adevărul,
iar atunci când ea însăşi a avut
nevoie să-l audă, ei i l-au amintit.
Noi suntem păcătoşi, greşim
şi chiar facem lucruri rele în mod
deliberat, iar apoi încercăm să
le acoperim. Dacă ne pare rău
de acele lucruri şi încercăm să
le corectăm, este bine. Dar dacă
lăsăm ca greşelile şi păcatele
noastre să ne facă să ne simţim
 Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”

lipsiţi de valoare şi ruşinaţi sau,
chiar mai rău, să le atribuim altor
oameni şi lui Dumnezeu acele
simţăminte rele cu privire la
noi, suntem pe cale să ajungem
într-o situaţie şi mai rea decât
cea în care ne alăm deja. În plus,
noi nu numai că facem ceva rău,
dar facem lucrarea lui Satana, a
acuzatorului, lucrăm pentru el!
Ce gând teribil!
Isus a spus: „Eu sunt adevărul.
Ascultă-Mă, Tu eşti copilul Meu
preaiubit. Eu te preţuiesc mai
mult decât Îmi preţuiesc propria
viaţă. Pot să te ajut să-ţi îndrepţi
greşelile şi să te schimbi în bine,
dar nu şi dacă tu îţi foloseşti toate
energiile desconsiderându-te, su-
bestimându-te şi distrugându-te.”
Păstraţi-vă privirea aţintită
spre Isus şi veţi vedea în El ade-
vărul care schimbă viaţa.
Uimitor!

Wen luiera în timp ce intră în restauran-
tul unde servea masa şi se aşeză la masa lui
obişnuită.
– De ce eşti atât de entuziasmat? l-a
întrebat Andreea, scoţându-şi carneţelul de
comenzi din buzunarul şorţului.
– Nimic special, doar că mă simt fericit.
– Vreun motiv deosebit?
– Vrei să spui în afară de faptul că exa-
menele semestriale au trecut şi eu sunt încă
în viaţă?
Andreea a râs.
– Da, un motiv suicient, cu siguranţă.
– Ei bine, toate lucrările acelea plictisi-
toare pe care profesorul Ellison ni le dă de
făcut se pare că merită chinul, deşi nu-mi
place s-o recunosc. Ştii, obişnuiam să citesc
Biblia, aşa ca pe un manual, doar atât. Ca
şi când, dacă memoram suiciente capitole
sau ascultam şi trăiam după principiile ei
corecte, era în regulă. Un creştin bun. Doar
că metoda aceasta nu a părut să funcţioneze
niciodată.
– Cred că înţeleg, zise Andreea bătând
cu creionul în masă. Ca şi când ar i fost un
subiect pe care să-l înveţi, cu răspunsurile corecte, cum ar i
datele preşedinţilor, tabla înmulţirii sau ceva de genul acesta.
Trebuie să recunosc, eu consideram că tu ai un mare avantaj
prin simplul fapt că urmezi cursurile unui colegiu teologic.
– Aşa este! Ei bine, în legătură cu toate aceste expresii, că
Isus este Pâinea vieţii, Lumina şi toate celelalte, am hotărât
să încerc să citesc aşa, ca şi când L-aş citi pe Isus. Ca şi când
L-aş pune pe El şi viaţa Lui în iinţa mea, aşa cum introduc
mâncare în corp. L-am rugat să-mi arate şi, ştii ce, încep să
mă descopăr gândindu-mă că El este lângă mine toată ziua.
În clasă, oriunde. Şi totul este diferit!
S-a oprit şi s-a gândit puţin.
– De fapt, nu ştiu dacă mă port atât de diferit. Ştiu că încă
îmi pierd cumpătul în câte o zi, încă amân să fac anumite
lucruri şi îmi găsesc scuze.
Andreea a zâmbit şi s-a aşezat pe scaun.
– Hai să-ţi spun ce m-a învăţat iul meu, care are zece ani!
Ea i-a povestit ce se întâmplase şi a fost surprinsă şi chiar
puţin stânjenită că ochii i s-au umplut din nou de lacrimi.
– Aşa că, vezi, a încheiat ea înviorată, după părerea dragu-
lui meu Adam, este simplu! Dacă faci ceva rău, îţi ceri iertare,
vezi dacă poţi face ceva pentru a remedia răul făcut şi mergi
mai departe! Nu te laşi doborât! Deci, cu ce te servesc astăzi?
S-a ridicat, iar Wen i-a zâmbit, la rândul său.
– Fă-mi o surpriză!

35
 Când Îl cunosc pe El…
Viaţa
În discuţia purtată cu ucenicii
în ultima noapte a vieţii Sale pe
pământ, Isus a spus de trei ori
„EU SUNT” într-o singură expre-
sie: „Eu sunt Calea, Adevărul şi
Viaţa”. Am vorbit despre cale şi
cum poate i ea îngustă şi şerpui-
toare, uneori greu de distins, dar,
dacă Îl urmăm pe Păstor, întot-
deauna vom merge în sus. Am
vorbit despre adevăr şi despre
faptul că este la fel de greşit să
credem minciunile lui Satana cu
privire la noi, precum este să pă-
cătuim. Acum vom vorbi despre
viaţă şi despre ce înseamnă ea.
La prima vedere, sensul cu-
vântului „viaţă” este unul evi-
dent. Înseamnă opusul morţii.
Înseamnă că încă respiri, trăieşti,
eşti activ. Isus este sursa vieţii
izice – El a făcut toate lucrurile
şi nimic nu a fost făcut fără El.
Atunci când a spus că a venit să
dea viaţă, Isus S-a referit la mai
mult decât atât. El explică aceasta
mai bine într-un alt pasaj din
Ioan şi, ie că vă vine să credeţi ie
că nu, în acelaşi capitol prin care
am mai trecut de două ori. Să
căutăm în Ioan 10:10. [Citiţi.]
În acest pasaj, Isus spune că
El este Poarta, sau Uşa, că este
Păstorul cel Bun şi că a venit să
ne dea viaţă din belşug, sau o
36
viaţă deplină. Diferite versiuni
ale Bibliei traduc diferit această
expresie, dar toate spun acelaşi
lucru: Isus a venit să ne dea Viaţa
cea Bună. El nu S-a referit la bo-
găţii, la locuinţe impozante, la
iahturi, la călătorii în jurul lumii
sau la feluri de mâncare prepa-
rate de cei mai mari specialişti
în arta culinară, de care te poţi
sătura până la urmă. El S-a referit
la adevărata Viaţă Bună.
Viaţă din belşug?
Aşadar, ce este această viaţă
din belşug? Cineva mi-a dat odată
un acronim pentru cuvântul
JOY (BUCURIE). Arată cam aşa:
[Rugaţi pe cineva să scrie pe o
tablă, cu cretă, sau pe o foaie
de hârtie mai mare, aceste trei
cuvinte, unul sub celălalt, astfel
încât prima literă a iecăruia să
se alinieze într-un singur cuvânt:
Jesus (Isus), Others (Ceilalţi),
Yourself (Tu). Sau puteţi încerca
realizarea unui acronim în limba
română.] Aceasta este o deiniţie
veche, pe care poate că aţi întâl-
nit-o de multe ori, dar întotdea-
una merită să mai aruncăm o
privire asupra ei.
Viaţa din belşug este
o viaţă care Îl pune
pe Isus pe primul loc.
Isus. El este centrul şi scopul
a tot ceea ce face un copil al Său.
Dacă ştim că Isus ne zâmbeşte,
putem zâmbi şi noi când ceilalţi
se încruntă. Dacă ştim că Isus
ne arată ce să facem în continu-
are, nu trebuie să ne îngrijorăm
că vom face ceva greşit. Iar
dacă greşim, ştim că El ne iartă
şi ne ajută. Dacă Isus este cel
dintâi căruia Îi spunem „bună
dimineaţa” şi cel din urmă
căruia Îi spunem „noapte bună”,
dacă El este persoana cea mai
importantă, când încercăm să
ne planiicăm activităţile zilei,
atunci vom găsi un izvor adânc
de bucurie – chiar şi în tristeţe
şi în greutăţi. O viaţă din belşug
conţine toate ingredientele
vieţii, adică include pierderi,
dezamăgiri şi lupte. O viaţă din
belşug este aproape opusul unei
vieţi lipsite de sens. Dar este o
viaţă care merită toate eforturile
şi toate lacrimile; este o viaţă care
nu se lasă înghiţită de tristeţe, ci
este viaţa celui care ştie că Dum-
nezeu este încă lângă el, că plânge
împreună cu el şi, sigur, într-o zi,
va îndrepta toate lucrurile.
Ceilalţi. Al doilea ingredient
al unei vieţi pline de bucurie,
trăite din belşug, este dragostea
pentru ceilalţi. În acelaşi pasaj,
Isus spune cum vor şti oamenii că
noi Îl iubim pe Dumnezeu – prin

faptul că îi iubim pe cei de lângă
noi. Ioan scrie mult despre lucrul
acesta în prima sa epistolă
(1 Ioan). El arată că Dumnezeu
este invizibil. Este uşor să spunem
că Îl iubim. Dacă nu-i iubim pe
oamenii pe care îi putem vedea în
jurul nostru, atunci nici pe
Dumnezeu nu-L iubim cu adevă-
rat. Ce facem atunci? Ne întoar-
cem la ingredientul numărul
unu: Îl punem pe Dumnezeu pe
primul loc. Aceasta va face ca
dragostea din noi să devină mai
cuprinzătoare şi mai profundă
şi vom descoperi că putem să-i
iubim chiar şi pe cei pe care îi
considerăm cu totul nedemni de
a i iubiţi. Aceasta nu înseamnă
neapărat că ne vor i cei mai apro-
piaţi prieteni. Cu unii oameni,
efectiv, nu este bine să ne petre-
cem mult timp. Uneori este incre-
dibil de greu să-i iubim şi poate i
uneori necesar să stăm la distanţă
de ei. Înseamnă, categoric, să nu
judecăm alegerile altora! Să-i
iubim înseamnă automat şi să le
vrem binele şi să sperăm că şi ei
vor învăţa să trăiască în dragos-
tea şi în lumina lui Isus.
Tu. Cel de-al treilea ingredi-
ent cu adevărat important este să
ne iubim pe noi înşine. Oamenii
întâmpină multe diicultăţi în a
accepta acest concept. De obicei,
ei cred că aceasta înseamnă să
Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”
faci tot ce vrei, să-ţi trăieşti viaţa festăm o iubire sănătoasă, din
îndeplinindu-ţi toate capriciile acrostihul nostru pentru JOY
şi toate dorinţele. Cum ar putea (bucurie în lb. engleză) eşti tu
i aceasta dragoste? Ai numi-o însuţi. De aceea, trebuie să sta-
dragoste, dacă ţi-ai lăsa copilul să bilim anumite reguli pentru noi
aibă absolut tot ceea ce doreşte? înşine, să ne hrănim sănătos, atât
Şi atunci, de ce am considera că, izic, cât şi spiritual, şi să ne tra-
dacă cedăm mereu în faţa propri- tăm aşa cum credem că ar trebui
ilor impulsuri, dacă ne satisfacem tratat un copil preaiubit al lui
capriciile şi aşezăm propriile Dumnezeu. Aceasta nu numai că
dorinţe mai presus de orice alt- nu ne va conduce la egoism, dar
ceva, ar trebui să considerăm că este singurul mijloc de protecţie
ne iubim pe noi înşine? Aceasta împotriva lui! Persoana ale cărei
nu este dragoste. nevoi interioare profunde nu
Părinţii care îşi iubesc copiii le sunt satisfăcute este întotdeauna
stabilesc anumite reguli. Ei se asi- preocupată să obţină tot ce poate
gură că aceştia mănâncă o hrană şi este posibil ca nici măcar să
sănătoasă şi că merg la culcare la nu-şi dea seama cât de egoistă
timp. Sunt atenţi la ce urmăresc este sau cât de mult îi răneşte pe
aceştia la TV şi le limitează timpul ceilalţi. Mai rău chiar, s-ar putea
cât pot sta on-line, precum şi să nu îi pese.
site-urile pe care le pot accesa. Să încheiem din nou cu un
Aşadar, cea de-a treia persoană citat din Ellen White:
faţă de care trebuie să mani-
„Tema preferată a Domnului Hristos a fost iubirea părintească
şi abundenţa harului lui Dumnezeu. El stăruia foarte mult asupra
sinţeniei caracterului Său şi a Legii Sale. El S-a înfăţişat pe Sine oame-
nilor ca iind Calea, Adevărul şi Viaţa. Acestea să ie şi subiectele sluji-
torilor lui Dumnezeu. Prezentaţi-le adevărul aşa cum este el în Hristos.
Faceţi ca cerinţele Legii şi Evangheliei să ie clare pentru toţi: vorbiţi
oamenilor despre viaţa de renunţare de Sine şi de sacriiciu a Domnu-
lui Hristos, despre umilinţa şi moartea Sa, despre învierea şi înălţarea
Sa, despre lucrarea mijlocirii Sale în favoarea noastră în curţile din
ceruri, precum şi despre făgăduinţa Sa: «Mă voi întoarce şi vă voi lua
cu Mine.» Ioan 14:3.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 40)
37
 Când Îl cunosc pe El…

Întrebări pentru discuţii:

» Unele dintre lucrurile care ca-
racterizează un drum sunt: arată
calea, îi ţine pe oameni laolaltă şi
înaintează. Consideraţi că viaţa
voastră întruneşte aceste carac-
teristici?
» Uneori, drumurile au nevoie
să ie întreţinute, altfel se
deteriorează sau sunt năpădite
de vegetaţia de pe margine. Care
sunt câteva mijloace prin care
puteţi întreţine Calea lui Dumne-
zeu în viaţa
aţa voastră?
oast ă
» Care sunt câteva dintre lucrurile
pe care le gândiţi, le spuneţi şi
le faceţi şi care vă împiedică să
vedeţi că sunteţi un iu sau o
iică preaiubită a lui Dumnezeu?
Care sunt lucrurile pe care le
puteţi face pentru a păstra mereu
Adevărul înaintea ochilor voştri,
pentru a transmite mai departe
dragostea lui Isus şi pentru a-i
ajuta şi pe alţii să vadă acest
Adevăr cu privire la ei înşişi?
» Pentru a menţine viaţa din belşug
pe care Isus a promis-o:

Care sunt câteva moduri speci-
ice prin care Îl iubiţi pe Isus
mai întâi de toate?

Care sunt metodele folosite
prin care îi iubiţi pe ceilalţi, pe
locul al doilea?

Care sunt câteva căi speciice
prin care vă iubiţi pe voi, pe
locul al treilea?

Matei 22:37,38
Matei 22:39,40
Să iubeşti pe Domnul,
Iar a doua,
Dumnezeul tău,
asemenea ei, este:
cu toată inima ta,
Să iubeşti pe aproapele tău
cu tot sufletul tău
ca pe tine însuţi.
şi cu tot cugetul tău.
În aceste două porunci
Aceasta este cea dintâi şi
se cuprind toată Legea
cea mai mare poruncă.
şi Prorocii.

Principiul de viaţă nr. 5: Pentru că Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa, eu pot să merg pe Calea Sa, să înalţ
Adevărul Său şi să împărtăşesc o viaţă din belşug cu cei din jurul meu.

38

Isus a spus:
„Eu sunt adevărata Viţă”
– Wen! N-o să ghiceşti ce mi s-a întâmplat!
a exclamat Andreea în clipa în care el intra
pe uşa restaurantului.
– Ce?
– Am obţinut un nou serviciu!
– Da? Super! Adică… ia stai puţin!
Înseamnă că n-o să-mi mai aduci bunătăţi şi
n-o să mă mai ajuţi la lucrările de la şcoală?
Cum o să termin facultatea fără tine?
Andreea a râs.
– Sunt sigură că ai să te descurci cumva.
Dar nu, voi continua să lucrez aici numai
seara. Am renunţat la ocupaţia mea de
noapte de a face curat prin birouri, slavă
Domnului! Voiam să ii primul căruia să-i
spun pentru că, într-un fel, ţie ţi se datorează.
Sau poate că acelui profesor Ellison al vostru.
– Ce? Cum?
– Ei bine, ştii, m-ai pus pe gânduri şi am
început să mă întreb cine sunt de fapt. Ce aş
vrea să iu în viaţă, cu ce aş vrea să mă ocup.
Mi-am dat seama că îmi place să mă ocup
de materia asta organică, naturală. Ştiai
că mi-am cumpărat o moară manuală de
cereale, ca să-mi fac singură pâine? Aşa că,
atunci când a apărut un post la pepiniera de
la marginea oraşului, mi-am depus şi eu
CV-ul pentru el. Şi l-am obţinut! Cred că îmi
place să lucrez în aer liber. Managerul a spus
că pot învăţa chiar să altoiesc pomi!
Joi, 10 martie
– Uau! Mă bucur pentru tine! a spus Wen, apoi a luat o faţă
de descurajat. Chiar dacă asta înseamnă că altcineva îmi va
amesteca fructele pentru micul dejun!
***
Cu mare încântare, Andreea şi alte două nou-angajate
s-au strâns în jurul lui Ed, proprietarul pepinierei, ca să
înveţe despre tehnica altoirii. Era o zi răcoroasă de iarnă
târzie şi venise timpul pentru altoirea care crease cei mai
renumiţi pomi fructiferi pe care îi vindeau.
– Sunt mai multe metode de a altoi şi am să vă vorbesc
despre câteva dintre ele, dar am de gând să v-o arăt pe
cea pe care eu o prefer şi vă voi spune şi de ce o prefer,
a spus Ed. Prima şi cea mai simplă se numeşte „altoiul
nuia”. Puteţi doar să tăiaţi oblic, într-un unghi ascuţit,
vârful unui portaltoi, faceţi o crestătură transversală
corespunzătoare acestuia în altoiul vostru, le alăturaţi
pe cele două şi le prindeţi strâns cu o bandă specială de
altoit. Este o metodă rapidă şi simplă, dar nu la fel de
durabilă ca alte metode. Un „altoi nuia şi limbă” este mai
bun. Începeţi prin aceleaşi crestături oblice, dar faceţi o a
doua crestătură în jos, în crestătura iniţială făcută în fie-
care dintre cele două plante, formând o „limbă” pe fiecare
dintre ele, care le va fixa bine, după ce le veţi uni. Această
metodă este mai durabilă, dar poate fi periculoasă, deoa-
rece trebuie să tăiaţi chiar spre degete. Am să vă învăţ
metoda pe care eu o prefer şi care se numeşte „altoiul
coamă” sau „altoire inelară”.
39
 Când Îl cunosc pe El…
Ed le-a arătat un rând de puieţi pe care i-a identiicat
ca iind meri tineri, deşi Andreei i se păreau a i doar nişte
beţe uscate, înalte cu ceva peste un metru, cu trei sau patru
rămurele subţiri în vârf. Cu cuţitul lui şi amintindu-le că şi
cuţitele lor trebuie să ie întotdeauna bine ascuţite, el a tăiat
oblic vârful unui pomişor tânăr, apoi l-a tăiat din nou în
direcţia opusă, astfel încât acum arăta ca un V întors.
Andreea nu s-a putut abţine să nu tresară de milă pentru
sărmanul pomişor, deşi ştia că era o copilărie. Chiar dacă se
spune că un pom ar putea să simtă ceva, Ed explicase deja că
altoirea se face când pomul este încă adormit, în timpul iernii.
– Portaltoiul este planta mai puternică. Poate să facă faţă
vremii reci sau atacului insectelor. Ramura pe care o altoim,
altoiul, este dintr-o plantă mai slabă, dar care, cu puterea
portaltoiului, va face lori frumoase sau roade, sau orice vrei
să obţii de la planta respectivă. În cazul acesta, putem aştepta
o recoltă de mere mult mai bogată.
Ed adusese o mână de lăstari, ramuri curate, tăiate dintr-o
varietate de pomi, pe care voia să le altoiască pe vârful meri-
lor tineri.
– Crestătura altoiului este puţin mai complicată.
El le-a arătat cum să scobească uşor cu lama cuţitului la
capătul unei ramuri tinere, să o rotească şi apoi să taie din
direcţia opusă.
– Trebuie să iţi foarte atente la degete şi să aveţi un cuţit
ascuţit.
În câteva secunde, a făcut o crestătură în formă de V la
capătul lăstarului, crestătură pe care a suprapus-o pe vârful
pomişorului. S-au potrivit exact. Sau, cel puţin, aşa i s-a părut
Andreei. Ed l-a scos din nou afară şi l-a mai ajustat puţin.
– Trebuie să vă asiguraţi că se potrivesc perfect, că nu au
denivelări care nu se suprapun sau se suprapun doar parţial.
Doar o lipire perfectă va i eicientă.
Ed a legat cele două capete împreună cu o bandă specială
de altoit.
– Fiecare dintre voi poate încerca de două ori. Pomii din
acest rând nu sunt prea valoroşi, a adăugat el zâmbind, aşa
40
că nu vă îngrijoraţi că îi stricaţi. De aseme-
nea, am cuţite şi pentru voi. La sfârşitul zilei,
vom avea un curs de ascuţit cuţite, lucrare
care vă va solicita mai mult decât procesul
concret al altoirii!
Andreea a făcut nişte crestături netede,
ascuţite, pe un băţ de exersat, apoi a făcut
primul ei altoi. Ca timp, i-a luat cam de zece
ori mai mult decât îi luase lui Ed, dar şi
celelalte colege au fost la fel de stângace la
început şi, în timp ce înfăşura strâns altoiul
pe portaltoi, se întreba dacă se va prinde.
– Când vom i siguri că s-a prins? l-a între-
bat pe Ed.
– În vreo câteva săptămâni, când vremea
se va încălzi şi pomii vor începe să dea lăstari
noi. Dacă veniţi aici, pe rândul acesta, am să
vă arăt câţiva altoi de anul trecut.
Ed le-a luat într-un scurt tur printre altoii
alaţi în stadii diferite. Dar Andreea con-
tinua să se uite peste umăr. Râzând, ea i-a
mărturisit colegei de lângă ea:
– Mi-ar plăcea să-l leg cu o panglică sau
cu ceva, ca să ştiu că este pomul meu! Sper că
va creşte.
Acasă, în seara aceea, povestindu-le co-
piilor cum îşi petrecuse ziua, Andreea i-a îmbră-
ţişat şi i-a mân-
gâiat cu şi mai
multă afecţiune
decât de obicei.
Mai mult decât
orice altceva în
viaţă, spera că vor
reuşi încercările
ei de a-i altoi pe
copii în Isus!

Isus este baza
Până acum am studiat cinci
declaraţii „Eu sunt...” Am văzut
că Isus este o lumină care stră-
luceşte asupra tuturor oamenilor,
conducându-i la „uşa” care este
El Însuşi şi îndemnându-i să
aleagă să intre pe ea. Odată ce o
persoană intră, Isus o hrăneşte
cu pâinea Cuvântului Său, apoi
este Păstorul ei şi o conduce pe
Calea, Adevărul şi Viaţa Lui. De
data aceasta, vom studia o altă
declaraţie pe care a făcut-o El în
acea ultimă noapte, pe drum spre
Grădina Ghetsemani. Să citim
împreună Ioan 15:1-8.
Acum, că am ajuns să cunoaş-
tem procesul altoirii din lumea
izică a plantelor, declaraţia
aceasta este şi mai uimitoare, nu-i
aşa? Isus este portaltoiul, baza.
Un grădinar alege un portaltoi
pentru tăria lui, pentru puterea
lui de a rezista la diferite condiţii
aspre, la insecte şi la boală. Să
încercăm să descoperim câteva
aspecte în care caracteristicile
acestea sunt adevărate în ceea
ce-L priveşte pe Isus.
Isus are putere. Airmaţia
aceasta chiar nu ne solicită prea
mult pentru a o accepta. Nu este
niciun secret că noi, în noi înşine,
nu suntem puternici. De iecare
dată când credem că facem ceva
Isus a spus: „Eu sunt adevărata Viţă”
bine, greşim. Ceea ce încercăm
să facem nu putem să facem, iar
ceea ce suntem hotărâţi să nu
facem tocmai aceea facem! Chiar
şi punctele tari, calităţile pe care
le avem, ne-au fost date de Isus
şi, dacă încercăm să le folosim
fără El, nu vor i prea eiciente.
Astfel, o persoană care se naşte
cu mari abilităţi de lider se poate
transforma într-un Hitler sau
o persoană cu un mare talent
muzical devine un aşa-zis „star” şi
este mai faimoasă pentru că bea
sau pentru că are trei căsătorii şi
opt relaţii extraconjugale. Aceste
capacităţi înnăscute ne-au fost
date de Dumnezeu şi au fost me-
nite să ie folosite cu puterea Sa.
Imaginaţi-vă ce s-ar i întâmplat
dacă Hitler sau acele staruri de
cinema despre care auzim şi-ar
i folosit abilităţile pentru cauze
bune, în mod pozitiv? Cât de dife-
rită ar i fost istoria? Atunci când
luăm decizia de a-L urma pe Isus
şi suntem botezaţi, ca un simbol
al adoptării unei vieţi noi, Dum-
nezeu revarsă Duhul Său asupra
noastră şi ne acordă puteri noi
sau le unge pe cele naturale, cu
care ne-am născut. Acestea sunt
cunoscute ca daruri ale Duhului.
Isus rezistă la condiţii
diicile. În lumea vegetală, unele
plante pot să reziste mai bine
decât altele la secetă, la inundaţii,
la căldură excesivă sau la vreme
rece. Uneori poţi să altoieşti un
trandair fragil, de exemplu, pe
un portaltoi de trandair mai re-
zistent, iar trandairul mai puţin
rezistent va i în stare să reziste
în condiţii diicile. Dacă viaţa
noastră este altoită în Isus, atunci
vom putea să facem faţă greută-
ţilor, înfruntând batjocura celor-
lalţi, singurătatea, problemele de
familie, suferinţa izică şi boala…
Nici noi şi nici trandairul fragil
nu vom i niciodată la fel de
puternici ca portaltoiul nostru,
dar vom i cu mult mai puternici
decât dacă ne-am i confruntat
singuri cu toate aceste diicultăţi.
Isus rezistă la „insectele şi la
bolile” păcatului. El a trăit viaţa
pe care o trăim noi şi niciodată
nu a cedat în faţa lui Satana; de
aceea, ştim că El poate să ne dea
puterea să facem şi noi acest
lucru. Dacă atunci când suntem
ispitiţi, ne aducem aminte repede
să ne rugăm ca El să ie Cel care
luptă cu ispita, ne vor i date
cuvintele pe care să le rostim sau
puterea necesară pentru a ieşi
din acea situaţie. Secretul este să
ne aducem aminte suicient de re-
pede să ne rugăm. Biblia spune să
ne împotrivim Diavolului, sau să-i
rezistăm, şi el va fugi de la noi. De
ce? Pentru că se teme de noi? Nu,
ci pentru că îi este frică, teribil de
41
 Când Îl cunosc pe El…
frică, de Isus, care trăieşte în noi
prin Duhul Său!
Noi suntem creaţi să im copii
ai lui Dumnezeu, destinaţi să
producem lori frumoase şi roade
bune, dar, dacă rămânem în pro-
pria putere, suntem pârjoliţi de
stres, înecaţi de potopul neca-
zurilor şi mâncaţi de vii de ispite
şi de păcat. În cazul în care nu
ne oilim şi nu murim, producem
lori deformate şi fructe stricate.
Mai rău chiar, atunci când aceste
roade cad de pe ramurile noastre
şi ajung la cei din jurul nostru,
îi strică şi pe ei! Suntem într-o
stare rea şi totul a început în
Grădina Eden sau chiar înainte
de ea, când Lucifer s-a răzvrătit
în cer.
Dar Dumnezeu ştia ce avea
să se întâmple şi a făcut un plan.
Isus avea să vină, să Se planteze în
acest pământ, să crească puternic
şi înalt şi apoi să accepte de bună-
voie ca viaţa Lui să ie retezată,
tăiată! Toate acestea au fost făcute
pentru ca noi să putem i altoiţi
în El şi să începem să producem
lori frumoase şi roade bune,
după planul Său de la început.
Isus nu a spus doar „Eu sunt
Viţa”, ci şi „Voi sunteţi mlădiţele”.
El le-a spus ucenicilor Săi (şi
nouă) că, dacă nu „rămânem în
El”, nu vom putea aduce roade.
Este o ilustraţie frumoasă, dar ce
înseamnă ea cu adevărat?
42
Am vorbit despre faptul că diul portaltoiului, creştinul care
Isus este puternic şi este un L-a rugat pe Isus să trăiască în
„portaltoi” bun. Acum, să vorbim viaţa lui, prin prezenţa Duhului
despre cum putem i noi nişte Sfânt, îşi trage viaţa, de fapt, din
mlădiţe sau nişte lăstari buni. Hristos, iar dacă lucrul acesta s-ar
face prin forţă, ar i rău! Dar noi
Principala diferenţă alegem să ie aşa, şi aceasta este o
dintre noi şi plante este minune.
Şi nu numai atât, ci chiar şi
aceea că noi avem liber- după ce am făcut alegerea de a ne
tatea de a alege. trăi viaţa în Hristos, tot mai avem
dreptul de a alege. Ne putem tra-
În primul rând, principala
ge hrana din adâncul unei vieţi
diferenţă dintre noi şi plante este
trăite în Dumnezeu sau putem
aceea că noi avem libertatea de
a alege. Puteţi lua oricare două alege să ne descurcăm singuri.
plante doriţi, presupunând că Acesta este motivul pentru care
sunt varietăţi potrivite şi vor i este atât de important să nu ui-
compatibile, şi să le altoiţi. Plan- tăm să ne rugăm imediat ce vine
tele nu vor avea nimic de spus cu ispita. Viaţa cea nouă nu va urca
privire la acţiunea voastră. Dar în noi de la sine, aşa cum urcă
Isus nu va altoi pe El niciun om seva prin vasele liberiene, fără
care nu vrea să trăiască viaţa Sa. participarea noastră permanentă.
Aşa cum lăstarul altoit îşi trage Iată cum descrie Ellen White
hrana din pământ, prin interme- acest lucru:
„Rădăcina pomului are de îndeplinit o dublă funcţie. Aceea de
a se prinde strâns de pământ, dar şi de a extrage de acolo hrana
necesară. La fel este şi cu creştinul. Atunci când unirea lui cu
Hristos, butucul, portaltoiul, este completă, când îşi trage hrana
din El, îi sunt date şuvoaie de putere spirituală. Ar putea frunzele
unei astfel de mlădiţe să se veştejească? Niciodată! Atâta timp cât
suletul rămâne în Hristos, nu există niciun pericol să se oilească,
să se înmoaie şi să putrezească. Ispitele care pot să vină asupra lui
asemenea unei furtuni nu-l vor smulge din rădăcină. Adevăratul
creştin îşi trage motivaţia acţiunilor din dragostea lui profundă
pentru Mântuitorul său. Afecţiunea pentru Stăpânul său este
adevărată şi sfântă.” (Fii şi iice ale lui Dumnezeu, pag. 288)

Când le-a învăţat pe noile lui
angajate cum să altoiască, Ed le-a
spus că unul dintre lucrurile cele
mai importante era „o îmbinare,
o unire perfectă”. Crestăturile
făcute în ambele plante trebuie să
ie ajustate ca mărime şi unghi şi
să ie suprapuse bine, ca şi când
ar i crescut împreună.
Cum putem avea o legătură
perfectă cu Isus? Ei bine, ca
portaltoi, El a fost Cel tăiat
primul. A fost tăiat cu totul, prin
moarte, aşa cum vârful pomu-
lui a fost tăiat când s-a făcut
altoirea. Ne este greu şi să ne
imaginăm aşa ceva. Dar El a
făcut lucrul acesta pentru noi.
Astfel, pentru ca tăietura noastră
să se potrivească perfect cu a
Lui, trebuie să im şi noi tăiaţi,
separaţi complet de felul nostru
vechi de viaţă, în care făceam
ce voiam şi când voiam, făceam
anumite lucruri ca să-i mulţumim
pe alţii şi să ne atragem simpatia
şi aprecierea lor sau indiferent
ce motivaţii aveam înainte de a
decide să-I deschidem uşa lui
Isus. Trebuie să ne desprindem
cu totul de rădăcinile păcatului,
să im tăiaţi de ele pe deplin.
Dacă am crescut într-un
cămin creştin, cu părinţi evlavioşi
care ne-au inspirat, care au trăit
viaţa lui Isus şi ne-au învăţat
lucruri bune, este posibil să i
Isus a spus: „Eu sunt adevărata Viţă”
adoptat în mod natural valorile
creştinismului ca mod de viaţă.
În acest caz, s-ar putea să nu ie
uşor să identiicăm acel moment
special din viaţa noastră când am
fost „tăiaţi” din rădăcinile noas-
tre de păcat. Cu toate acestea,
vom identiica perioada când am
început să creştem, devenind mai
sensibili faţă de nevoia noastră
de Dumnezeu într-un mod foarte
personal – momentul când Dum-
nezeul părinţilor noştri a devenit
Dumnezeul nostru personal.
De asemenea, este foarte bine
şi dacă am crescut în biserică
şi am fost creştini din copilărie,
astfel că nu putem privi în urmă
la un punct evident al converti-
rii, ci, mai degrabă, la o creştere
către o relaţie tot mai bună, mai
profundă şi mai personală cu
Isus, ca Domn şi Mântuitor al
nostru.
Dar, indiferent de locul în
care ne găsim acum şi de modul
în care am devenit creştini, încă
suntem păcătoşi! Încă ne place
să avem drumul nostru şi încă
mai cădem în ispită. Încă avem
de făcut o alegere în iecare zi.
Vrem să rămânem altoiţi? Vrem
cu adevărat să facem voia lui
Isus mai mult decât să facem
voia noastră? Chiar şi în ceea ce
citim sau privim la TV? Chiar şi
în jocurile de calculator pe care
le jucăm, în paginile de internet
pe care le accesăm sau în modul
în care ne raportăm la cele mai
insuportabile persoane de la
locul nostru de muncă? Cârceii
păcatului ne înfăşoară din toate
părţile şi în iecare zi, în iecare
clipă, avem decizii de luat. Vrem
să „rămânem” în Hristos, să trăim
în El?
Noi trebuie să im prinşi
de El ca şi când am i una,
o singură plantă.
În capitolele ulterioare ale
cărţii sale, Ioan Îl descrie pe
Isus rugându-Se Tatălui din cer
ca toţi copiii Săi să fie „una”.
Aceasta ne include şi pe noi.
Noi trebuie să fim una în Hris-
tos şi unul cu celălalt. Asta nu
înseamnă că suntem exact la fel.
De fapt, dacă plantele ar fi toate
la fel, nu ar mai fi nevoie de
altoire şi nici de grădinărit, de o
îngrijire specială. Gândiţi-vă cât
de plictisitor ar i!
Cum ajungi să ii „una” cu cine-
va? De exemplu, cum devin un
soţ şi o soţie „un singur trup”?
Trăiesc împreună. Petrec mult
timp împreună. Ajung să-şi cu-
noască problemele şi frămân-
tările unul celuilalt. Dacă petre-
cem timp în iecare zi cu Isus,
citind din Cuvântul Său, vorbind
43
 Când Îl cunosc pe El…
cu El, cântând cântările Sale,
făcând lucrarea Sa, vom deveni
una cu El. Vom i legaţi de El până
acolo încât nu ne vom mai putea
desprinde decât dacă ne-am tăia
de El.
Aceasta nu înseamnă să ne
pierdem identitatea, speciicul
personal. De fapt, aceasta este
singura posibilitate de a i cu
adevărat noi înşine. Doar Isus
cunoaşte ce am putea i cu ade-
vărat, în iinţa noastră lăuntrică,
iar planurile Sale pentru noi
sunt cu mult mai măreţe decât
am visat noi vreodată pentru
noi înşine. Cu cât ne apropiem
mai mult de El, cu atât alăm mai
mult despre darurile şi chemările
noastre, despre unicitatea
noastră, cu atât suntem mai mult
în stare să înlorim şi să aducem
roade. Şi aceasta va avea loc
atunci când vom creşte la adevă-
rata frumuseţe pe care a inten-
ţionat Dumnezeu să o avem. Nu
vom arăta doi la fel. Pentru că,
fără nicio îndoială, lui Dumnezeu
Îi place diversitatea! Uitaţi-vă
doar la diversitatea lorilor şi a
fructelor, ca să nu mai vorbim
despre incredibila diversitate
a păsărilor, a animalelor şi a
peştilor. Ioan, cel care a scris
toate acestea pentru noi, spune,
într-una dintre cărţile lui, în
1 Ioan 3:2, că „ce vom i nu s-a
44
arătat încă. Dar ştim că atunci
când Se va arăta El, vom i ca El,
pentru că Îl vom vedea aşa cum
este.”
Şi să nu uităm ultimul verset
al pasajului cu care am început.
Ioan 15:8 spune că Dumnezeu
este slăvit atunci când aducem
mult rod, deoarece în felul acesta
arătăm că suntem ucenici ai lui
Isus.
Aşadar, ştim cum trebuie să
im altoiţi şi legaţi de Isus. Dar ce
înseamnă să aducem rod? Isus
le spune ucenicilor Săi: „Vreau
să aduceţi mult rod” ca şi când
Se aşteaptă ca ei să ştie la ce Se
referă, fără să le dea o explicaţie
mai clară în acest pasaj. Din mo-
ment ce ei fuseseră atât de con-
fuzi cu privire la restul lucrurilor
pe care li le spusese – de exemplu
locul unde mergea şi cum puteau
ei să ştie calea într-acolo sau la
ce Se referise când le spusese
că pleca pentru a Se întoarce la
Dumnezeu – putem presupune că
nu înţelegeau nici la ce Se referea
aici. Dar şi-au dat seama
după ce Isus a plecat şi puterea
Duhului Sfânt a venit peste ei.
Pavel, care a devenit ucenic
mai târziu şi care nu L-a întâl-
nit niciodată pe Isus personal,
cât timp Mântuitorul a fost pe
pământ, dar care a ajuns să ie
unul dintre cei mai credincioşi
urmaşi ai Săi, a scris un întreg
pasaj cu privire la aceste roade.
Pasajul acesta se găseşte în
Galateni 5:22,23. Deschideţi-vă
Bibliile împreună cu mine. [Citiţi
sau rugaţi pe cineva să citească.
Poate veţi considera de folos să
scrieţi pe o tablă, cu cretă, roada
Duhului şi componentele lui.]
Vă rog să observaţi că apostolul
foloseşte cuvântul „rod” la singu-
lar. Cu alte cuvinte, rodul Duhului
este manifestat printr-o prezenţă
colectivă a tuturor valorilor enu-
merate de Pavel. Aceste virtuţi nu
reprezintă „roade” diferite, astfel
încât să putem alege dintre ele
pe cele pe care le dorim; „rodul”
Duhului reprezintă suma tuturor
acestora.
Dragostea. Aceasta este
prima şi cea mai clară manifes-
tare a rodului. Unii consideră că
tot restul acestei liste de virtuţi
reprezintă faţete ale dragostei.
În mod sigur, Biblia învaţă că
Dumnezeu este dragoste şi că
dragostea este singura poruncă.
Să-L iubim pe Dumnezeu, să-i
iubim pe semeni fără deosebire,
să iubim cu tot ce avem şi, în mod
automat, vom împlini toate cele-
lalte porunci şi vom manifesta
toate celelalte aspecte ale aces-
tui rod. Am vorbit despre lucrul
acesta într-o altă întâlnire – că nu

ne putem iubi semenii dacă, mai
întâi, nu-L iubim pe Dumnezeu,
iar dacă nu ne iubim semenii,
aceasta arată că nu-L iubim nici
pe El. Aşadar, dacă acest rod
lipseşte în viaţa noastră, cu si-
guranţă că în altoirea noastră
este ceva în neregulă şi ar trebui
să veriicăm şi să cerem ajutor de
la oamenii evlavioşi în care avem
încredere.
Bucuria. Cum te simţi atunci
când faci ceva ce îţi place şi la
care ştii că eşti bun? Ca şi când
ai i mai mult tu însuţi, ca şi când
te-ai simţi mai bine în pielea ta. Ei
bine, aceasta înseamnă să umbli
cu Isus sau chiar mai mult. Pentru
că eşti, cu adevărat, tu însuţi într-o
mai mare măsură! Şi pe măsură
ce creşti şi înveţi şi El te învaţă
mai mult şi mai mult, bucuria
devine mai profundă în suletul
tău, ca şi când ar prinde rădăcini.
Dar aici trebuie să înţelegem un
lucru important. Toate aceste
faţete ale dragostei sunt foarte
diferite de concepţiile pe care
le are lumea în această privinţă.
Astfel, bucuria lui Dumnezeu, de
exemplu, nu este acelaşi lucru
cu a i vesel şi a nu întâlni niciun
obstacol în cale. Se vor întâmpla
şi lucruri neplăcute, supărătoare.
Lucruri care ne vor produce frus-
trări, chiar lucruri îngrozitoare,
Isus a spus: „Eu sunt adevărata Viţă”
dureroase. Un creştin nu este
întotdeauna fericit. Isus Însuşi
a fost numit în Isaia 53:3 „om al
durerii şi obişnuit cu suferinţa”.
El este mai obişnuit cu suferinţa
decât vom i noi vreodată. Bucu-
ria pe care ne-o aduce faptul de
a i copiii Săi şi de a rămâne în El
poate să ie un simţământ minu-
nat, extraordinar. Dar, adeseori,
ea este percepută ca un simţă-
mânt interior de linişte şi de
siguranţă – ştiind că, indiferent
ce se va întâmpla, El va i întot-
deauna lângă noi şi ne va ajuta să
trecem cu bine prin orice situaţie.
Pacea. Nici aceasta nu în-
seamnă o stare de linişte deplină,
în care lipsesc orice îngrijorare
şi orice conlict. De obicei, aşa
credem noi că este pacea. De
fapt, această deiniţie o găsim şi
dacă ar i să căutăm în dicţionar.
Dar Isus ne avertizează în acest
pasaj, în ultima noapte petrecută
împreună cu ucenicii, că pacea Sa
nu este ca pacea lumii. Să citim
în Ioan 16:33. [Citiţi sau rugaţi
pe cineva să citească.] De fapt,
Isus promite aici conlict, necaz!
Dar apoi spune: „Dar, îndrăzniţi
[bucuraţi-vă – trad. KJV], Eu am
biruit lumea.” Cu alte cuvinte,
noi nu o putem birui şi uneori
ni se pare că suntem înconjuraţi
din toate părţile de necazuri şi
de tulburare. Dar putem avea
pace ştiind că El nu numai poate
să o biruie, dar chiar a biruit-o!
Adevărul acesta ne face în stare
să rezistăm.
Răbdarea. Aţi auzit vreodată
avertizarea să nu vă rugaţi pen-
tru răbdare? Adevărul este că
există o singură cale de a învăţa
răbdarea, şi anume prin a avea o
mulţime de motive de a-ţi pierde
răbdarea. Haideţi să im sinceri,
oricine poate i răbdător dacă
lucrurile merg bine. De fapt,
aceasta nici măcar nu este răb-
dare! Dacă vrei cu adevărat să
înveţi să ai răbdare, trebuie să te
confrunţi cu o mulţime de lucruri
care te vor ispiti să ii nerăb-
dător. Aşadar, iţi atenţi atunci
când Îl rugaţi pe Dumnezeu să
vă facă răbdători! Cine ştie câte
lucruri supărătoare aţi putea să
observaţi deodată! Nu pentru că
Dumnezeu ar face ca lucrurile
să se înrăutăţească. Nu, nu este
nevoie să intervină, deoarece se
înrăutăţesc de la sine. Dar atunci
când ne rugăm pentru răbdare,
Duhul Sfânt începe să ne facă mai
conştienţi de propriile reacţii
faţă de lucrurile care se întâmplă
şi, deodată, ni se pare că este
imposibil să avem răbdare! Dar,
nu vă îngrijoraţi, rămâneţi prinşi
de Viţă, lăsaţi-L pe Grădinar să
45
 Când Îl cunosc pe El…
vă cureţe ramurile nenecesare, şi
roadele vor apărea. Nu le puteţi
face să crească gândindu-vă la ele
sau dorindu-vă să le aveţi, ci doar
rămânând în butucul Viţei.
Bunătatea (amabilitatea).
Aceasta este o faţetă a dragos-
tei care nu mai are nevoie de
nicio descriere. Toţi ştim ce este
bunătatea. Oricine o recunoaşte
atunci când apare. Dar nu oricine
se abate din drum să o manifeste.
Însă, din moment ce Biblia spune
că toate darurile bune vin de la
Dumnezeu (Iacov 1:17), atunci,
de iecare dată când cineva este
cu adevărat bun, lucrul acesta
vine de la Dumnezeu, chiar dacă
persoana respectivă nici măcar
nu ştie. Poţi să ştii că legătura ta
cu Isus este în stare bună, dacă
poţi să ii bun chiar şi cu cei care
nu sunt buni cu tine.
Bunătatea ca facere de
bine. Aceasta este greu de dei-
nit. Toţi credem că ştim ce este fa-
cerea de bine, dar ni se pare greu
să o descriem şi, chiar mai greu,
să o practicăm. Dar Dumnezeu
spune că ea este rodul Duhului,
aşa că, dacă Duhul Sfânt trăieşte
în noi şi dacă rămânem zi de zi în
Cuvântul lui Isus şi în prezenţa
Lui, atunci facerea de bine va
creşte ca rod în viaţa noastră.
46
Iată un indiciu: facerea de bine
nu este atunci când crezi că eşti
bun. Nici atunci când crezi că
eşti rău. Dar dacă nu te gândeşti
prea mult la tine, dar alţii par să
te considere bun şi lucrul acesta
te surprinde – atunci asta este!
Şi poţi răspunde la complimente
şi la recunoştinţă zâmbind şi
spunând: „Mulţumesc, dar eu nu
am făcut nimic, doar Dumnezeu!”
Credincioşia. Aceasta are
două aspecte în ceea ce priveşte
semniicaţia. În primul rând,
literal vorbind, înseamnă să ai
„credinţă”, ceea ce este un rezul-
tat automat al unei vieţi trăite zi
de zi cu Isus. Începem să vedem
ce face El în noi şi pentru noi,
iar credinţa noastră creşte, şi
creşte până când ne umple iinţa
şi se revarsă peste cei din jur. În
al doilea rând, înseamnă să faci
toate lucrurile cu devotament. O
lucrare completă, conştiincioasă,
făcută bine şi la timp. Să ai grijă
de oameni şi de lucrurile pentru
care eşti responsabil. Şi să ai grijă
de tine, faţă de care eşti respon-
sabil mai mult decât oricine
altcineva. Fii bun cu alţii. Lucrul
cel mai important în care trebuie
să ii credincios şi primul pe care
să îl veriici, dacă descoperi că
eşti necredincios în alte lucruri,
este acela de a petrece timp în
rugăciune şi în studiul Bibliei şi
de a te asigura că atunci când te
rogi laşi timp şi pentru a asculta.
Noi vorbim şi ştim că Dumnezeu
ascultă. Apoi noi ascultăm şi ştim
că El va vorbi, uneori prin impre-
siile pe care le primim în inima
noastră, dar de cele mai multe ori
ie prin Biblie, ie prin cuvintele
altor oameni, cum ar i predicile,
cântările sau chiar prin ceea ce
spune un prieten.
Blândeţea. Aceasta nu este
întotdeauna apreciată în zilele
noastre. Auzim mult vorbindu-se
despre a i puternic, a-ţi apăra
drepturile, a şti ce vrei şi a lupta
să obţii. Bărbaţii, în special, sunt
adeseori ridiculizaţi dacă sunt
blânzi, deoarece oamenii cred că
aceasta înseamnă să ii incapabil,
„de mămăligă”. Şi femeile care au
o ire blândă se pot confrunta cu
acuzaţia că sunt „preş de şters
picioarele”, că sunt de modă
veche şi altele de felul acesta.
Dar însuşi faptul că este atât de
greşit înţeleasă poate să facă
din blândeţe una dintre cele mai
necesare calităţi în lumea atât
de agitată şi de grăbită din zilele
noastre. Toţi suntem în această
situaţie, toţi avem necazuri, şi
puţină blândeţe face mult în a
netezi calea oricui din jurul
nostru.

Stăpânirea de sine
(Înfrânarea poftelor). Eei,
despre asta vorbeşte toată lumea!
Şi ei i-am dat o deiniţie negativă.
Stăpânirea de sine, credem noi,
înseamnă să trăieşti într-un fel
de cutie, să respecţi nişte reguli,
ca un robot şi să nu te distrezi
niciodată! Oare la aceasta S-a
referit Isus? Cu siguranţă, nu! Sau
îi dăm o deiniţie foarte îngustă.
Încercăm să ne stăpânim în
legătură cu cât mâncăm, dar nu
şi în legătură cu ce mâncăm. Sun-
tem temperaţi în ceea ce priveşte
alcoolul, dar consumăm fără
niciun control zahăr şi alimente
cu grăsimi. Sau suntem atenţi cu
tot ceea ce ţine de alimentaţia
noastră, dar nu facem niciodată
exerciţiu izic sau facem prea
mult exerciţiu izic şi facem din
sănătatea izică scopul central al
existenţei noastre. Adevărul este
că stăpânirea de sine înseamnă
temperanţă, moderaţie în toate
lucrurile. În toate lucrurile!
Dacă suntem altoiţi în Viţă,
care este Isus, iar Grădinarul,
Tatăl Său, Se îngrijeşte de noi…
Principiul de viaţă nr. 6: Pentru că Isus este adevărata Viţă, eu pot i o mlădiţă binecuvântată,
trăgându-mi seva din El şi slăvindu-L prin a aduce mult rod.
Isus a spus: „Eu sunt adevărata Viţă”
dacă am început să manifestăm
deja dragostea, bucuria, pacea şi
toate celelalte roade, stăpânirea
de sine urmează iresc. S-ar putea
ca aceasta să nu însemne să nu
mănânci niciodată prăjituri, dar
cu siguranţă va însemna să nu
mănânci trei prăjituri odată! S-ar
putea să nu însemne să nu-ţi
exprimi niciodată mânia, dar cu
siguranţă va însemna să nu-ţi
pierzi cumpătul sau să-i acuzi pe
ceilalţi pentru mânia ta. Nu va
însemna să renunţi complet la
timpul liber sau la jocuri şi să-ţi
petreci tot timpul lucrând pentru
bani sau viceversa; va însemna
doar să faci tot ce poţi mai bine la
lucru şi să te şi joci.
Şi iată şi un tablou cât se
poate de sugestiv, prin care Biblia
ilustrează viaţa împlinită, viaţa
din belşug. Acelora care aleg să-I
aparţină lui Isus, să crească în El,
să-şi primească hrana de la El şi
să devină tot ceea ce El a plănuit
pentru ei, aducând roade din
belşug, Isus le promite că vor i o
binecuvântare pentru toţi cei din
jur.
Întrebări pentru discuţii:
» Faţă de ce „boală” sau „insectă”
a păcatului aţi dori ca Isus să vă
dea puterea Lui de a rezista?
» Care sunt câteva dintre lucrurile
pe care le faceţi pentru a realiza
şi menţine o unitate perfectă cu
Isus?
» Cum puteţi şti că legătura voastră
cu El s-a întrerupt? Ce puteţi face
în acest caz?
» Dintre toate roadele, care vi se
pare că lipseşte cel mai mult
astăzi? De ce?
» Povestiţi o situaţie când altcineva
a demonstrat rodul Duhului în
relaţia cu voi. Ce s-a întâmplat?
Cum v-aţi simţit?
V-a făcut să simţiţi că vreţi să vă
asemănaţi mai mult cu Isus? În
ce fel?
47

Isus a spus:
„Eu sunt Învierea şi Viaţa”
Wen şi Josh alergau pe coridor pe lângă mulţi alţii,
grăbindu-se spre ieşire şi apoi, peste gazon, către clădirea
administraţiei. Toţi cei din campus fuseseră chemaţi să se
adune în capelă. Întreaga facultate era în haos.
– Ce se întâmplă? l-a întrebat Wen pe Josh.
– Nu ştiu, dar cred că ceva grav. Am văzut-o pe dr. Willa
plângând.
Când, în cele din urmă, au ajuns la capela facultăţii,
aceasta era ticsită de oameni şi la fel de zgomotoasă ca o
autostradă la o oră aglomerată. Preşedinta s-a ridicat în
picioare şi şi-a ridicat braţele, pentru a cere atenţie, iar în
cele din urmă vocile s-au liniştit.
– Doamnelor şi domnilor, îmi pare foarte rău că a trebuit
să vă convoc aici. Mă tem că am veşti rele. Ne-am gândit că
cel mai bine ar i să auziţi toţi odată, în speranţa că nu se va
produce prea multă confuzie şi că lucrurile nu vor i atât de
mult deformate cum ar i fost dacă povestea ar i circulat de
la unii la alţii.
Preşedinta şi-a scos ochelarii şi i-a şters.
Wen şi Josh s-au uitat unul la altul. Oare ce se întâmplase?
Şi de ce nu le spune direct?
Când a vorbit iar, era clar că preşedinta nu reuşea să-şi
controleze vocea. Era gata oare să plângă?
– Tocmai am primit vestea că autobuzul care îi aducea
pe studenţii noştri misionari din străinătate a fost implicat
într-un grav accident.
Exclamaţii care exprimau şocul celor prezenţi străbătură
întreaga sală. Preşedinta şi-a ridicat din nou braţele, care îi
tremurau.
48
Vineri, 11 martie
– Nu există… – gâtuită de emoţie, s-a oprit
o clipă, iar tăcerea a devenit asurzitoare. …
Nu există supravieţuitori.
După o clipă de groază, în capelă s-au
auzit din nou voci. Wen a auzit câteva ţipete
şi apoi pe cineva plângând, dar el nu a reuşit
să scoată niciun sunet. Studenţii misionari!
Toţi zece? Şi şoferul?
Josh era alb ca varul. Wen a întins mâna şi
i-a atins umărul.
– Eşti bine?
Josh şi-a mişcat buzele, dar la început nu
i-a ieşit niciun sunet. A înghiţit convulsiv şi a
încercat din nou.
– Nita! a reuşit el să îngăime, iar inima
lui Wen s-a oprit. Nita, prietena lui Josh!
Hotărâseră să se căsătorească după absol-
vire!
– O, Doamne, a şoptit el.
Josh s-a întors furios spre el:
– Doamne! Dumnezeu? Unde a fost
Dumnezeu? De ce a lăsat să se întâmple aşa
ceva?
Şi Wen nu a ştiut ce să-i răspundă.

Ultima dintre cele şapte
declaraţii clare „Eu sunt” pe care
le studiem în această săptămână
se găseşte în Ioan 11:25. [Citiţi.]
Această declaraţie se găseşte
într-un pasaj foarte tulburător,
care poate i înţeles doar de
cineva care a trecut pe-aici. Lazăr,
singurul frate al surorilor Maria
şi Marta, murise. Toţi trei Îi erau
dragi lui Isus şi, mai mult decât
atât, Îi trimiseseră vorbă cu mai
multe zile în urmă că Lazăr este
bolnav, dar El hotărâse să nu vină.
Găsim lucrul acesta în versetul
4, unde Isus spune că boala lui
Lazăr nu era spre moarte, şi în
versetul 6, unde găsim că Isus a
mai rămas două zile acolo unde
era.
Putem presupune că Maria şi
Marta au întrebat „De ce?” Dar nu
trebuie să presupunem, ci ştim
sigur, deoarece amândouă I-au
spus lui Isus: „Doamne, dacă ai
i fost aici...!” Îl văzuseră pe Isus
vindecând mulţi oameni şi erau
sigure că El ar i putut să-l vin-
dece şi pe Lazăr. Cu alte cuvinte,
de ce lăsase El să se întâmple
lucrul acesta?
Ai trecut pe-aici?
Isus i Se adresează Martei
atunci când face această declara-
ţie, „Eu sunt”. Înainte de a face
orice altceva în legătură cu aceas-
tă situaţie dureroasă în care se
Isus a spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa”
alau prietenele Lui, Isus îi spune
Martei: „Eu sunt Învierea şi Viaţa.
Cine crede în Mine, chiar dacă ar
i murit, va trăi. Şi oricine trăieşte
şi crede în Mine nu va muri
niciodată. Crezi tu lucrul acesta?”
Care este răspunsul Martei?
[Citiţi versetul 27.]
Este exact ce voia Dumnezeu
să audă. În durerea ei, în deza-
măgirea ei, înainte de a bănui mă-
car ceva în legătură cu minunea
pe care o plănuise Isus şi chiar
dacă era furioasă că Dumnezeu
(şi Isus) îngăduise să se întâmple
aşa ceva, Marta spune. „Da,
Doamne. Cred. Cred că Tu eşti
Hristosul. Nu voi înceta să cred în
Tine doar pentru că sunt tristă,
confuză şi devastată de durere.”
Apoi Marta îşi exprimă chiar
convingerea că fratele ei va învia
din nou. Marta are credinţa că
nu acesta este sfârşitul. Acest
gând nu-i alungă durerea, dar i-o
alină. Imaginaţi-vă ce ar i dacă
aţi crede cu adevărat că toţi cei
care mor sunt morţi pentru tot-
deauna şi că nu-i veţi mai vedea
niciodată!
Dar nu. Isus este Învierea şi
Viaţa. El Şi-a dat propria viaţă
pentru aceasta.
Extraordinar! Se poate face
o predică bună de-aici, nu? Dar,
dacă aţi i fost în locul Martei, cât
de slabă vi s-ar i părut această
mângâiere! Ce faceţi atunci când
un prieten răpus de durere vă
întreabă: De ce? Sau când voi
înşivă staţi lângă un mormânt
care pare o totală nedreptate
şi întrebaţi: De ce? Dacă cineva
moare „bătrân şi sătul de zile”,
cum spune Biblia, înţelegem. Dar
un tânăr ca Lazăr?! Nişte tineri
studenţi misionari, care făceau
lucrarea lui Dumnezeu? Un copil?
Ce spuneţi în astfel de cazuri?
Isus plângea
Desigur, noi cunoaştem
sfârşitul istoriei lui Lazăr. Isus l-a
înviat, iar el a participat la proce-
siunea triumfală a intrării lui Isus
în Ierusalim, înainte de moartea
Sa, şi apoi… Şi apoi? Mai trăieşte
Lazăr acum? Nu? Deci a murit din
nou, nu-i aşa?
Atunci când a înviat oameni
aici, pe pământ, ie că a fost vorba
despre Lazăr, despre iica lui Iair
sau despre iul văduvei din Nain,
Isus nu le-a dat viaţa veşnică.
Tehnic vorbind, deşi Planul de
mântuire a omului era com-
plet în ochii lui Dumnezeu încă
dinainte de creaţie, Isus încă nu
răscumpărase dreptul nostru la
viaţă veşnică. Totuşi El i-a spus
Mariei şi altora că aceia care cred
în El „nu vor muri niciodată”. El
ştia că era deja ceva stabilit.
49
 Când Îl cunosc pe El…
Şi atunci, de ce tocmai aici
apare acel renumit cel mai scurt
verset din Biblie? Să citim ver-
setul 35: „Isus plângea.”
Atunci când nu suntem noi
cei disperaţi, este foarte uşor să
spunem, poate că nu în chiar atât
de multe cuvinte: „Bărbia sus!
Totul e bine! Isus este Învierea şi
Viaţa!” Dar până şi Isus a plâns;
şi nu, nu cred că a făcut-o doar
din cauza lipsei de credinţă a
prietenilor Săi. Moartea este ceva
trist. Pierderea este dureroasă. Şi,
uneori, darul cel mai bun pe care
îl putem oferi nu este să încercăm
să răspundem de ce, ci doar să
plângem cu tristeţe sinceră, ară-
tându-le celorlalţi prin simpla
noastră prezenţă că şi Dumnezeu
este prezent şi că Îi pasă.
Doar la puţin timp după ce
Lazăr a fost înviat, Isus avea să
treacă şi El prin propria vale
a umbrei morţii. Atâta doar că
valea pe care a străbătut-o El
nu a fost şi nu va i niciodată
străbătută de niciun alt sulet.
Cumva (nu vom înţelege nicio-
dată cu adevărat cum), Isus nu a
murit doar de moartea normală
de care murim noi. El a murit de
ceea ce noi numim „moartea a
doua” – moartea veşnică, aceea
care este consecinţa păcatului. Ar
i trebuit să rămână mort pentru
totdeauna.
50
Dar nu a rămas! cărei aspecte nu le cunoaştem
Să deschidem Biblia la nici pe jumătate, iar ea nu îşi
Ioan 20. În primul rând, să ne putea imagina cum ar i putut să
imaginăm scena. Gândiţi-vă la trăiască mai departe fără El. Aşa
toate momentele când aţi pierdut că, înainte să se lumineze de ziuă,
pe cineva. Amintiţi-vă şocul şi du- duminică dimineaţa, Maria
rerea, cu toată puterea lor. Acum, Magdalena s-a dus la mormânt.
adăugaţi suferinţa pe care aţi Să citim ce s-a întâmplat.
simţi-o dacă persoana aceea ar i [Citiţi din Ioan 20:1-18; discutaţi
propriul copil sau cineva care vă ce aţi i simţit, personal, dacă aţi
este foarte apropiat. Şi, pe lângă i fost acolo.]
toate acestea, imaginaţi-vă că „Tatăl Meu şi Tatăl vostru; […]
sunteţi prietenul lui Isus şi că, din Dumnezeul Meu şi Dumnezeul
toată inima, credeţi că El este Fiul vostru.” De ce credeţi că Isus S-a
lui Dumnezeu, Mesia. Iar acum, exprimat aşa? El voia să îi asigure
El, Isus, este mort! Este mort! Vă o dată pentru totdeauna, că Dum-
puteţi măcar imagina durerea… şi nezeu îi iubea la fel de mult cum
groaza… şi uluirea? îi iubea Isus şi că El îi iubea foarte
Este mort. mult! El chiar a rămas o vreme cu
Dar nu poate i mort! ei, înainte de a merge să-Şi vadă
Şi totuşi este. Tatăl, de care fusese despărţit.
Ce facem acum? Dar, după ce a liniştit-o din
Maria Magdalena a fost unul nou pe Maria şi le-a transmis
dintre urmaşii lui Isus cei mai celorlalţi acest mesaj, Isus nu
loviţi de durere. El a salvat-o S-a dus direct în cer. Ellen White
de la o viaţă îngrozitoare, ale spune:
„Isus a refuzat să primească închinarea oamenilor până nu Se
asigura că jertfa Lui era acceptată de Tatăl. A urcat în curţile cereşti
şi, de la Dumnezeu Însuşi, a auzit asigurarea că ispăşirea Lui pentru
păcatele tuturor fusese suicientă şi că, prin sângele Lui, toţi oamenii
pot câştiga viaţa veşnică. [...] Tatăl… îi va iubi aşa cum Îl iubeşte pe Fiul
Său. […] Toată puterea din cer şi de pe pământ I-a fost dată Prinţului
vieţii şi El S-a reîntors la urmaşii Săi, într-o lume a păcatului, ca să le
poată da din puterea şi slava Lui.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 790)

Acum Isus era, o dată
pentru totdeauna, În-
vierea şi Viaţa.
El a venit să le împartă pe
acestea cu noi. Cu voi şi cu mine!
Uimitor, nu?!
În cazul tuturor airmaţiilor
de tipul „Eu sunt...”, mai întâi am
fost atenţi la ce a spus Isus că este
şi apoi la ce înseamnă respec-
tivul lucru în dreptul nostru. În
acest caz, desigur, nu există nicio
posibilitate ca noi să im învierea
sau viaţa. Nu putem face altceva
decât să hotărâm dacă vrem să-L
primim pe El, care este Învierea
şi Viaţa. Cu toate acestea, noi ne
putem folosi inluenţa ie pentru
a transmite mai departe viaţa
şi înnoirea lui Isus, ie pentru a
răspândi moartea şi distrugerea.
Este surprinzător cât de des chiar
şi creştinii pot face şi spune lu-
cruri care duc la moarte. Cuvinte
lipsite de amabilitate, bârfă,
exagerarea adevărului (în special
pentru a face ca cineva să apară
într-o lumină favorabilă, şi altci-
neva, într-o lumină defavorabilă)
– toate aceste lucruri sunt fapte
ale morţii, nu ale vieţii. Pe de altă
parte, cuvintele amabile, faptele
pline de iubire, a i de partea
cuiva care are nevoie de susţinere
– toate acestea fac parte din
Isus a spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa”
viaţa iubitoare a lui Dumnezeu şi „Noi deci, prin botezul în
demonstrează că noi „am trecut moartea Lui, am fost îngropaţi
din moarte la viaţă”, aşa cum împreună cu El, pentru ca, după
spune Isus în Ioan 5:24. cum Hristos a înviat din morţi
Dar cum poate i valabil lucrul prin slava Tatălui, tot aşa şi noi
acesta în momentul prezent? să trăim o viaţă nouă. În adevăr,
Ştim că putem crede ce spune dacă ne-am făcut una cu El
Isus chiar în clipa în care spune, printr-o moarte asemănătoare cu
ca şi când acel lucru s-ar i îm- a Lui, vom i una cu El şi printr-o
plinit deja. Dar aici este vorba de înviere asemănătoare cu a Lui.”
ceva cu mult mai mult. Există un Aşadar, botezul nostru a
mod practic, izic, prin care noi constituit un semn exterior al
putem experimenta moartea şi unei vieţi cu totul noi, care deja
învierea lui Isus acum. Să vedem a început înăuntrul nostru. Iată
ce spune Pavel. [Citiţi Romani cum explică Ellen White:
6:4.5.]
„Botezul este cea mai solemnă renunţare la lume. Eul este
declarat mort faţă de o viaţă de păcat. Apa îl acoperă pe candidat
şi, în prezenţa întregului univers ceresc, se încheie un legământ
bilateral. În numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, omul
este aşezat în mormântul de apă, îngropat împreună cu Hristos
în botez şi înviat din apă la o nouă viaţă de credincioşie faţă de
Dumnezeu. Cele trei mari puteri din cer sunt martore; Ele sunt
invizibile, dar prezente.” (The Faith I Live By, pag. 146)
Acesta a fost începutul. Per- botezului este doar un simbol
soana botezată „mărturiseşte” – nu ea spală păcatele. Isus face
(declară) că este moartă faţă de această lucrare şi este Singurul
păcat. Viaţa trăită ulterior va care poate să o facă. Şi nu o face
răspunde la întrebarea: „A murit o singură dată, ci din nou şi din
această persoană cu adevărat faţă nou, în iecare zi, pentru tot restul
de păcat?” Oricine poate spune că vieţii. Indiferent câţi ani au trecut
vrea să-L urmeze pe Isus şi poate de la botez, această viaţă nouă ne
chiar doreşte în mod real acest este încă oferită. Putem alege în
lucru, dar, atunci când dă de greu iecare zi să trăim viaţa de după
sau se descurajează, renunţă! Apa înviere.
51
 Când Îl cunosc pe El…

De fapt, chiar înainte de citatul anterior, Ellen White spune: ne punem încrederea în El şi să
Îi punem Lui aceste întrebări. Nu
„Dumnezeu îi întreabă pe cei care iau numele Său: Cum îţi este ceva greşit să Îi arătăm lui
foloseşti tu puterile care au fost răscumpărate prin moartea Fiului Dumnezeu adevăratele noas-
Meu? Faci tot ceea ce îţi stă în putere ca să te ridici la o înţelegere tre sentimente, chiar dacă sunt
spirituală mai înaltă? Îţi aduci preocupările şi acţiunile în armonie negative. El ne va înţelege. La
cu cerinţele importante ale veşniciei?” (Ibid.) cine altcineva ne-am putea duce?
Poate că El nu ne va răspunde
Aşadar, când vrem să ştim care îl vor avea faptele şi cuvin- acum într-un mod pe care să-l
dacă trăim viaţa nouă pe care tele mele asupra vieţii mele putem înţelege, dar va i cu noi.
ne-a promis-o Isus, iată ce între- veşnice şi a altora? Se va îngriji de noi cu blândeţe,
bări ne putem pune: Încerc eu să În acelaşi timp, atunci când va plânge împreună cu noi şi, în
învăţ în iecare zi ceva nou despre au loc evenimente cumplite, cele din urmă, ne va lua să trăim
Dumnezeu şi despre adevărul inexplicabile, şi ne întrebăm pentru totdeauna împreună cu El,
Său? Aleg eu să vorbesc şi să unde este Dumnezeu şi de ce nu acolo unde niciodată nu vor mai
acţionez în funcţie de efectul pe le împiedică, nu trebuie decât să i lacrimi sau moarte.

Wen mai participase la înmormântări, dar acest ser-
viciu comemorativ era cel mai dureros dintre toate. Fiecare
dintre cei morţi în tragedie avusese funeralii în localitatea
de origine şi în biserica de acolo, dar facultatea ţinea acum
un serviciu comemorativ pentru toţi. Capela principală era
plină până la refuz. Pe piedestalul din faţă erau expuse zece
fotograii mult mărite, unele dintre ele sub formă de tablouri
puse pe şevalete, iar lângă ele, o mare de lori. Wen stătea
chiar lângă Josh, care nu scotea niciun cuvânt.
Amândoi au tresărit când pastorul a spus:
– Am putea foarte bine să ne întrebăm de ce a îngăduit
Dumnezeu să se întâmple un asemenea lucru. Aceşti tineri
erau la începutul vieţii. Unii dintre ei erau foarte aproape
de absolvire. Doi dintre ei erau logodiţi, pregătindu-se de
căsătorie. Toţi lucrau pentru Dumnezeu! – pastorul a făcut o
pauză şi a dat din cap.
– Lucrau pentru Dumnezeu! Erau angajaţi în lucrarea de
a hrăni sute de copii lămânzi. Nu ar i trebuit ca Dumnezeu
să le cruţe viaţa? Nu ştia El ce lucruri măreţe ar i putut ei să
realizeze pentru El? Şi mai este şi şoferul autobuzului, care a
lăsat în urmă o familie îndurerată. Cum de a
permis Dumnezeu să se întâmple aşa ceva?
Pastorul s-a oprit din nou şi s-a uitat în
sală. Wen s-a uitat cu coada ochiului la Josh,
a cărui privire părea pironită asupra pasto-
rului. Îşi ţinea respiraţia. Josh spusese de multe
ori că se gândeşte să renunţe la şcoală, să ple-
ce din biserică, să renunţe cu totul la credin-
ţă. Wen s-a surprins rugându-se fără cuvinte.
– Nu ştiu.
Wen a închis ochii. Bravo, pastore, eşti de
mare ajutor!
– Nu putem răspunde la întrebări ca
aceasta. Dar vă pot spune ceea ce ştiu.
Dumnezeu urăşte toate lucrurile rele care se
întâmplă în această lume. Păcatul este cauza
morţii şi a suferinţei. Dacă va pune capăt
unui lucru, de ce să nu-i pună şi celuilalt?
Wen şi-a deschis ochii şi s-a uitat în sus.
De ce să nu-i salveze pe toţi de la moartea

52
 Isus a spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa”

prin accidente? De ce să nu-i salveze pe toţi
copiii de la a muri prin înfometare?
Pentru o clipă, Wen a uitat de Josh şi
şi-a dat seama de mânia pe care el însuşi o
simţea clocotind în el, chiar dacă la nivelul
subconştientului. Nu privise lucrurile în
această lumină. Şi-a adus aminte că, după
11 septembrie 2001, unii oameni povesteau
despre prietenii sau despre rudele lor care,
în mod miraculos, nu muriseră, ca şi când
Dumnezeu îi iubise mai mult decât pe cei
care muriseră. Oare era îndreptăţit să ie
atât de supărat doar pentru că victimele erau
prietenii lui? Nu erau accidente în iecare zi?
Nu mureau oameni în ele? Oare Îl întrebase
vreodată pe Dumnezeu de ce nu împiedicase
şi acele accidente? S-a simţit vinovat şi atunci
şi-a amintit de Josh şi s-a simţit şi mai vino-
vat. Pierderea suferită de el nu era nimic, pe
lângă cea suferită de prietenul său.
– Dacă va pune capăt unora, eu cred că
ar i bine să le pună capăt tuturor, deinitiv, a
spus pastorul. Voi nu credeţi la fel?
Wen l-a văzut pe Josh dând uşor din cap, aprobator, în
timp ce buzele îi tremurau.
Un zâmbet a luminat faţa pastorului Jake, pe care Wen îl
văzuse plângând doar cu puţin timp în urmă.
– Prieteni, ascultaţi! El va face lucrul acesta. Îl va face!
Tocmai pentru aceasta mă alu aici, ca să vă aduc aminte.
Aceasta este speranţa de care trebuie să ne prindem, către
care trebuie să privim. Îi vom vedea din nou pe cei dragi ai
noştri şi, într-o zi, moartea nu va mai exista deloc.
Wen a încetat să-l privească pe Josh pe furiş şi s-a uitat
direct la el. O lacrimă i se prelingea pe obraz. Slavă lui Dum-
nezeu! Până atunci, Josh fusese doar furios. Din câte ştia Wen,
Josh nu plânsese şi nu dormise deloc de când auzise despre
accident. Wen avea simţământul că, dacă Josh ar i putut să-şi
dea drumul şi să plângă ca un copil, ar i simţit o alinare.
Şi ochii lui Wen lăcrimau. L-a văzut pe Josh luându-şi faţa
în mâini şi l-a auzit şoptind cu frânturi de cuvinte: Doamne,
sunt atât de furios pe Tine!
Wen a oftat. Avea să ie nevoie de ceva timp. Dar acum ştia
că avea să ie bine.

Întrebări pentru discuţii:

» V-a murit vreodată cineva apro-
piat? Cum aţi făcut faţă durerii şi
întrebărilor?
» Ce credeţi că s-ar întâmpla dacă
Dumnezeu ar împiedica să li se
întâmple vreun lucru negativ sau
dureros celor care Îl urmează?
» Cunoaşteţi pe cineva care este
trist? Nu trebuie să ie neapărat
vorba de moarte. Poate i pier-
derea slujbei sau pierderea
sănătăţii sau îndepărtarea de
prieteni sau singurătatea. Ce
puteţi face pentru a-i oferi acelei
persoane mângâierea lui Isus?
» Lucrurile pe care le-aţi spus
şi cele pe care le-aţi făcut
astăzi vorbesc despre viaţa
înnoită, dată de Dumnezeu, sau
răspândesc moartea şi distru-
gerea? Puteţi face ceva pentru a
reuşi să răspândiţi viaţă în loc de
moarte?

Principiul de viaţă nr. 7: Pentru că Isus este Învierea şi Viaţa, pot să mă bucur de o viaţă nouă acum
şi să am încredere în El pentru viaţa veşnică.

53

Isus, Marele EU SUNT
Wen mergea pe stradă atât de cufundat în gânduri, încât
aproape că a dat peste cineva. A sărit imediat într-o parte,
privind în sus spre acea persoană ca să-şi ceară scuze, apoi a
clipit şi a zâmbit.
– Andreea! Bună, nu te-am mai văzut de ceva timp. Nu
prea ajung la restaurant seara.
– Da, oricum seara este mult mai aglomerat, aşa că nu
am avea prea mult timp să vorbim, chiar dacă ai veni. Ce mai
faci?
– Sunt bine! Îţi vine să crezi că, în cele din urmă, mi-am
ales specializarea? Urmez cursurile preliminare la Medicină,
dacă îţi poţi imagina.
– Chiar? Atunci eşti în pragul unei mari schimbări.
– Ei bine, îţi aduci aminte când mi-ai spus că ar trebui să
mă gândesc la ce aş vrea să iu dacă aş i tot copil? Poate că
ai glumit, dar eu am luat-o în serios şi chiar m-am gândit
la ce visez de fapt în inima mea, ce aş face dacă nu ar tre-
bui să mă îngrijorez cu privire la costuri, la timp şi la toate
celelalte. Şi adevărul este că eu întotdeauna am vrut să iu
medic, doar că mi se părea imposibil. Chiar şi acum, doar
gândindu-mă la anii care îmi stau înainte, mă sperii. Dar
când I-am prezentat lui Dumnezeu problema aceasta şi m-am
rugat sincer, cerându-I să-mi arate nu numai ce aşteaptă El
să fac în viaţă, ci şi cine sunt eu cu adevărat pe dinăuntru,
viziunea aceasta a devenit atât de clară, încât nu am mai
putut să o resping. Îmi dau seama că, dacă El vrea să fac
acest lucru, mă va ajuta să găsesc o cale. Mă gândeam că aş
putea să devin mai întâi inirmier medical caliicat şi poate
54
Sâmbătă, 12 martie
să lucrez, pentru a mă întreţine mai târziu
la Medicină sau ceva de genul ăsta. Sau este
posibil să nu urmez Medicina până la capăt,
ci să devin asistent medical specialist. Vreau
să las timpul să clariice detaliile. Şi asta este
o mare schimbare. Chiar dacă mă îngrijorez
când mă gândesc prea mult la viitor, teama
şi simţământul că… nu ştiu, că nu sunt acolo
unde aş vrea cu adevărat să iu… a trecut. Ţie
îţi datorez acest lucru, Andreea!
Andreea a râs.
– E minunat, Wen! Dar orice mi-ai i
„datorat” vreodată este mai mult decât plătit.
Vreau să-ţi spun că şi eu ştiu ce vreau să iu
în viaţă, şi asta se datorează tot discuţiilor
noastre. Vezi tu, am fost atât de mult timp
axată pe ideea de a absolvi o facultate. Nu,
de fapt nici măcar asta nu este cu totul
adevărat. Nu am fost preocupată să studiez
într-o facultate. Mi-am irosit toată energia
concentrându-mă pe imposibilitatea de a
urma o facultate. M-am considerat o ratată
de la început şi desigur că aşa şi eram. Am
privit totul ca pe un eşec. Ei bine, în urma
discuţiilor noastre, am început să mă rog
şi să văd altfel cine sunt cu adevărat şi ce
talente şi pasiuni am. Unul dintre rezultate a
fost această nouă slujbă la pepinieră, slujbă
 Isus, Marele EU SUNT

pe care o iubesc! Şi, datorită ei, mi-am dat
seama de câteva lucruri – îmi place să lucrez
în aer liber, îmi place viaţa în natură şi toate
celelalte care se includ aici. De fapt, vreau
să mă mut la ţară. Caut un loc aproape de
pepinieră şi mă rog să găsesc o cale pentru a
plăti avansul la casă. Iar în privinţa studiilor,
sunt un milion de posibilităţi, nu-i aşa? Dacă
pot să-mi fac viaţa puţin mai liniştită, să scap
un pic de toată agitaţia asta, poate că între
timp aş putea să urmez câteva module la
facultate şi, în plus, sunt tone de manuale on-
line şi chiar cluburi de lectură şi biblioteci. Îţi vine să crezi sau
nu, chiar am început să mă întreb dacă nu cumva aş putea
să urmez o şcoală vocaţională de doi ani în managementul
afacerilor, poate pentru că aş vrea să-mi pun pe picioare o
afacere proprie, cu o seră de legume sau, poate, lori sau bon-
sai... Posibilităţile sunt nenumărate! Şi totul datorită discuţiei
noastre şi lucrării pe care v-a dat-o profesorul Ellison!
Wen a zâmbit, dar apoi a spus cât se poate de serios:
– Totul se datorează faptului că Marele EU SUNT ne-a
făcut să medităm mai profund şi să ne dăm seama că şi noi
putem avea o viaţă cu sens, dacă rămânem legaţi de
Marele EL.

Am studiat toate cele şapte
declaraţii „Eu sunt...” din cartea
lui Ioan, unde Isus spune: „Eu
sunt Lumina lumii”; „Eu sunt Uşa
oilor”; „Eu sunt Pâinea Vieţii”;
„Eu sunt Păstorul cel Bun”; „Eu
sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”;
„Eu sunt Adevărata Viţă” şi „Eu
sunt Învierea şi Viaţa”. În ultima
noastră sesiune, vom studia mai
îndeaproape însăşi expresia
„EU SUNT”. De unde vine? Ce
înseamnă?
Primul loc unde este folosit
acest termen este în Exodul 3:14.
15. Să citim împreună. Ce relatare
este aceasta? (Citiţi versetele).
Moise credea că viaţa de lider
pentru care fusese educat în Egipt
trecuse demult. Era păstor de 40
de ani şi nu se gândea câtuşi de
puţin că mai avea să ie vreodată
altceva. În această perioadă, el
fusese şi scriitor. Dumnezeu îl
inspirase să scrie istoria creaţiei
şi să relateze vieţile primilor
credincioşi de referinţă: Avraam
şi Sara, Isaac şi Rebeca, Iacov şi
Rahela.
Acum, viaţa lui ia o turnură
cu totul neaşteptată. Dumnezeu
spune: „Vreau să te duci să-i scoţi
pe israeliţi din Egipt şi să-i duci în
Ţara Făgăduinţei.”
Imaginaţi-vă ce aţi i făcut,
dacă aţi i fost în locul lui Moise.
Ce???
Pentru un timp, a adus ar-
gumente împotrivă: „Sunt prea
timid, nu pot vorbi clar, nu mă vor
asculta niciodată.” Dumnezeu nu
l-a lăsat să caute motive pentru a
refuza responsabilitatea primită.
Şi acum, Moise întreabă: „Şi cine
să le spun că m-a trimis? Vor vrea
să ştie Cine eşti.”
Şi acum apare un lucru intere-
sant. Întrebarea lui Moise a fost,
de fapt: „Care este numele Tău?”,
dar Dumnezeu ştia că întrebarea:
„Cine eşti, de fapt?” este extrem
de importantă şi merge din-
colo de a cunoaşte numele cuiva.
Răspunsul lui Dumnezeu este
neaşteptat şi puţin cam ciudat.
[Citiţi versetele 14 şi 15.]
Eu sunt Cel ce sunt
Ciudat nume, nu credeţi? Dar
este un răspuns mai profund
şi mai adevărat. Noi aproape
niciodată nu suntem exact cine
spunem că suntem. De fapt, nici
măcar nu ştim cu adevărat cine
suntem în inima noastră. Spre
deosebire de noi, Dumnezeu este

55
 Când Îl cunosc pe El…
întotdeauna exact Cine spune
că este. Aceasta implică ideea
de alegere voluntară, în special
în acele versiuni ale Bibliei care
traduc această frază cu „Eu sunt
întotdeauna Cel care sunt”. Dum-
nezeu spune: „Eu sunt cine şi ce
aleg să iu.” Iar în limba ebraică,
semniicaţia este şi mai explicită,
şi mai cuprinzătoare decât atât.
Ellen White spune: „EU SUNT
înseamnă o prezenţă veşnică;
trecutul, prezentul şi viitorul
sunt la fel pentru Dumnezeu.
El vede evenimentele cele mai
îndepărtate ale istoriei trecute şi
ale viitorului cu o viziune la fel de
clară ca aceea cu care noi vedem
lucrurile pe care le trăim zi de zi”
(That I May Know Him, pag. 12).
O evreică-rabin pe nume Marcia
Prager, o erudită, sugerează alte
moduri de a traduce această ex-
presie ebraică: „Eu sunt Existenţa
Veşnică” sau „Eu sunt Cel care
trăieşte şi care arată către viaţă”.
Sau „Eu sunt Fiinţa Veşnică. Eu
iinţez şi chem la iinţă în iecare
clipă.”*
Foarte interesant. Cu alte
cuvinte, Dumnezeu nu a fost
creativ doar atunci când a chemat
la existenţă universul şi lumea
* Prager, Rabbi Marcia,
M (1998). The
Path of Blessing. Woodstock, VT: Jewish
Lights Publishing, pag. 81, 82.
56
noastră, ci este creativ tot tim-
pul. El creează chiar şi în această
clipă. Ne re-creează, atât cât noi
Îi permitem, în iecare moment.
El ne oferă şi nouă posibilitatea
de a alege. În multe privinţe, noi
suntem cine credem că suntem
şi cine alegem să im. Iar atunci
când alegem să cooperăm cu El
în această nouă creaţie, în acelaşi
fel în care El este Cine este cu
adevărat, şi noi începem să înţe-
legem, să alăm şi să im cine
suntem cu adevărat.
În afară de aceste şapte
situaţii în care Isus foloseşte
expresia „EU SUNT” în Evanghelia
lui Ioan, ca un principiu de iden-
tiicare, mai există în Evanghelii
patru locuri în care El foloseşte
numele lui Dumnezeu. Le vom
studia pe toate patru.
Toate, cu o excepţie, se ală în
Evanghelia lui Ioan. Primele două
sunt în Ioan 8. Dacă aruncăm o
privire asupra acestui capitol,
vom vedea că ni se pare familiar.
Prima parte a capitolului este
istoria femeii prinse în adulter;
imediat după ce o iartă, Isus
face declaraţia: „Eu sunt Lumina
lumii”.
În acest moment, cărturarii
şi fariseii încep să discute cu El
în contradictoriu. Trebuie să
recunoaşteţi că, dacă o persoană
obişnuită ar spune aşa ceva, aţi
i tentaţi să o încuiaţi undeva şi
să aruncaţi cheia! Cine Se credea
Isus? Cine spunea că este? Spunea
adevărul sau era bolnav? Pentru
că trebuia să ie ori într-un fel, ori
în celălalt; doar dacă nu cumva
minţea pentru a-i determina pe
oameni să-L urmeze. Dar dacă
ar i fost aşa, atunci când viaţa
a început să-i ie ameninţată ar
i renunţat cu totul, nu-i aşa? Şi
tocmai în acest capitol, chiar aici,
viaţa începe să-I ie ameninţată.
În loc să renunţe, Isus este din ce
în ce mai direct în airmaţiile Sale.
Atunci când cei de faţă încearcă
să spună că aveau nevoie şi de
conirmarea altcuiva, în afară de
propriile Sale cuvinte, că El era
Cine pretindea că era, Isus airmă
că este Cel care judecă, şi nu
numai atât, ci şi că întotdeauna
judecă cu dreptate!
Apoi, să urmărim versetul 24:
„Dacă nu credeţi că EU SUNT, veţi
muri în păcatele voastre.” Uau!
Exact aşa S-a referit Dumnezeu
la Sine atunci când a vorbit cu
Moise.
„Eu sunt Cel care susţin că
sunt.” Şi iată-L pe Isus nu doar
făcând aceeaşi declaraţie în
dreptul Său, ci şi spunându-le că,
dacă nu aveau să creadă, aveau
să moară „în păcatele lor”, ceea ce
înseamnă că aveau să moară de
moartea a doua – să moară pen-

tru totdeauna! Înţelegeţi aşadar
că, dacă nu credeau că El este cu
adevărat Dumnezeu, care a venit
pe pământ în trup omenesc, nu
puteau crede altceva decât că era
un om bolnav sau un infractor?
Dar Isus nu Se opreşte aici,
chiar dacă ei continuă să-şi arate
dezaprobarea. În versetul 28, El
le spune că, atunci când Îl vor
înălţa – adică atunci când Îl vor
răstigni – vor şti că El este cu ade-
vărat Cine spune că este. (Ei nu au
ştiut nici atunci sau cel puţin nu
au recunoscut, dar centurionul a
ştiut şi a recunoscut. Vă amintiţi
ce a spus după ce a fost martor
la cruciicarea lui Isus: „Cu ade-
vărat, Omul acesta a fost Fiul lui
Dumnezeu!”)
Dar să mergem mai departe.
În versetul 56, Isus spune că
Avraam s-a bucurat la gândul că
va vedea ziua Lui. Oamenii I-au
răspuns neîncrezători, chiar plini
de dispreţ: „N-ai nici cincizeci
de ani şi pretinzi că l-ai văzut pe
Avraam!”
Citiţi versetul 59 şi încercaţi
să vă imaginaţi cum v-aţi i simţit
să auziţi aceste cuvinte, dacă aţi i
fost în mulţime în ziua aceea. Nu
uitaţi că în faţa voastră stă un om
care arată cu totul obişnuit, care
poartă haine obişnuite. El are
nevoie să mănânce şi să doarmă,
transpiră şi oboseşte atunci
Isus, Marele EU SUNT
când merge pe jos toată ziua. Iar Nu au reuşit să-L omoare în
acest om vă priveşte în ochi şi ziua aceea, dar au continuat să
vă spune: „Adevărat, adevărat vă încerce şi, în cele din urmă, au
spun că, mai înainte ca să se nască reuşit. Să ne întoarcem la Ioan 18.
Avraam, SUNT EU.” (sublinierea Aceasta este cea din urmă noapte
noastră) a vieţii lui Isus de pe pământ. Să
Numele exact al lui Dumnezeu, ne amintim că, în Ioan 14 – 16, El
plus pretenţia că trăieşte dintot- le explică ucenicilor toate lucru-
deauna! Aşa cum subliniază Ellen rile pe care considera că ei aveau
White, „Hristos a folosit măreţul nevoie să le ştie înainte de a-i
nume al lui Dumnezeu care i-a părăsi. În capitolul 17, Ioan redă
fost dat lui Moise pentru a expri- lunga rugăciune adresată de Isus
ma ideea prezenţei veşnice.” Tatălui Său, în care Îi cere ca toţi
(That I May Know Him, pag. 12) urmaşii Săi, din toată lumea şi din
Nu aveau decât două opţiuni: toate timpurile, inclusiv noi, să
să-L creadă, oricât de incredi- ie una în El şi una în Tatăl. Acum,
bil suna ce spunea El, sau să-L în capitolul următor, soldaţii vin
eticheteze drept blasfemator să-L aresteze şi sunt doborâţi de
şi să-L ucidă. Ce au ales? [Citiţi o forţă supranaturală. Să citim
sau rugaţi pe cineva să citească versetele 4 la 6.
versetul 60.]
Iată ce spune Ellen White cu privire la acest moment:
„O lumină cerească a făcut să strălucească faţa Mântuitorului
şi ceva în formă de porumbel L-a umbrit. În prezenţa acestei
slave divine, gloata ucigaşă n-a putut să stea în picioare nici
măcar o singură clipă. Preoţii, mai-marii, soldaţii şi chiar Iuda
s-au dat înapoi, clătinându-se, şi au căzut ca morţi la pământ.”
(Hristos, Lumina lumii, pag. 694)
În Luca 22:47-50, vedem apro- Malhu, slujitorul marelui-preot.
piindu-se o gloată de oameni, Dar Isus îi atinge urechea şi îl
condusă de Iuda, care Îl trădează vindecă. Ne-am aştepta ca, după
pe Isus cu o sărutare. Când uce- ce au fost martori la o asemenea
nicii văd ce se întâmplă, Petru îşi minune, soldaţii să se teamă să
scoate sabia şi îi taie urechea lui se mai atingă de El; dar nu, ei se
57
 Când Îl cunosc pe El…
ridică din nou, ca şi când nimic nu
s-ar i întâmplat, Îi leagă din nou
mâinile (Isus Se dezlegase singur,
fără niciun efort, pentru a vinde-
ca urechea lui Malhu) şi Îl duc
cu ei pentru a i biciuit şi pentru
a I Se înscena o parodie de pro-
ces.
Cel de-al patrulea loc unde
Isus este prezentat folosind Nu-
mele lui Dumnezeu se găseşte în
Marcu 14:62. Vă rog să deschideţi
Biblia împreună cu mine. Aceasta
este acea parte a procesului lui
Isus când El stă înaintea marelui-
preot, Caiafa. Stă liniştit, refuzând
să răspundă acuzaţiilor false care
sunt aduse împotriva Sa, până
când Caiafa Îl întreabă direct
(versetul 61): „Eşti Tu Hristosul,
Fiul Celui Binecuvântat?”
„Da, sunt”, spune Isus. Şi nu
Se opreşte aici. El adaugă o fă-
găduinţă pentru coruptul mare-
preot, care ducea poporul în
rătăcire. „Şi Îl veţi vedea pe Fiul
Omului şezând la dreapta puterii
şi venind pe norii cerului.” (vers.
62)
Mă întreb ce vor zice atunci
Caiafa şi restul celor care L-au
condamnat şi omorât pe Fiul
lui Dumnezeu? Sper că cel puţin
unii dintre ei vor i ajuns la cre-
dinţa mântuitoare şi atunci vor
putea spune: „El a murit pentru
mine!”
58
Isus a ştiut foarte bine
cine este
Un lucru este clar. În întreaga
Sa viaţă, Isus a ştiut foarte bine
cine este, dar a ales de bunăvoie
să-Şi lase deoparte puterile divine
şi să trăiască în toate privinţele ca
un om obişnuit, în totală supu-
nere faţă de Tatăl Său. În prima
parte a lucrării Sale, El a evitat
să-Şi declare deschis identitatea,
deoarece, aşa cum a spus adesea,
încă „nu sosise timpul”. Într-ade-
văr, ceea ce L-a dus la cruce, în
cele din urmă, a fost dezvăluirea
identităţii Sale. Singura acuzaţie
adevărată adusă lui Isus în timpul
procesului a fost aceea că Se
declarase pe Sine că era egal cu
Dumnezeu.
El a venit pe pământ cu două
scopuri:
Să corecteze concepţiile
greşite ale oamenilor cu pri-
vire la cine este Dumnezeu şi
să le arate că Dumnezeu este un
Dumnezeu al iubirii şi al milei
ininite şi, în al doilea rând,
să facă posibil ca toţi aceia
care vor să devină copiii lui
Dumnezeu să ale cine sunt
cu adevărat.
Atunci când murim „în ie-
care zi”, cum spune Pavel, când
alegem în iecare zi să im cine
doreşte Dumnezeu să im, noi
murim faţă de eul cel vechi, faţă
de căile noastre cele vechi şi
suntem transformaţi în oameni
noi, adoptăm căi noi, ale iubirii şi
ale luminii, prin puterea Duhului,
care locuieşte în noi.
În iecare zi din această săptă-
mână am vorbit despre cine a
spus Isus că este, cum de a ştiut
acest lucru şi în ce fel a fost viaţa
Sa marcată de cunoaşterea pro-
priei identităţi. În iecare zi am
adăugat noi căi prin care putem
să relectăm această realitate în
propria identitate. Să revedem
toate aceste căi şi să medităm mai
mult asupra lor.
Pentru că Isus
este Lumina lumii,
eu pot i o candelă,
luminând calea altora
spre El.
Atunci când alegem să locuim
în lumina lui Dumnezeu, tot ceea
ce nu este al lui Dumnezeu în noi
va ieşi la lumină, va i descoperit;
dacă mărturisim aceste lucruri,
vom primi iertare şi har şi vom i
înnoiţi şi întăriţi din punct de ve-
dere spiritual, ca să trăim pentru
El. Candela noastră va i aprinsă,
ca să putem răspândi lumină.

Apoi, când cineva se simte
trist sau doborât şi noi mergem
şi-l ascultăm, să îl ajutăm sau să îl
încurajăm, noi suntem o candelă.
Când vedem că un prieten apro-
piat este în pericol să cadă într-o
greşeală sau într-o ispită, şi noi
îl avertizăm cu grijă, cu dragoste
şi cu rugăciune, noi aprindem
o lumină în colţul lui întunecat.
(Putem face lucrul acesta cu orice
persoană care poate că nu ne este
încă prieten apropiat, dar care
are încredere în noi că nu o vom
judeca şi nu o vom critica. Dar nu
vom putea face acest lucru până
când nu vom i dispuşi să primim
şi noi, la rândul nostru, acelaşi
ajutor.) Atunci când îi vizităm pe
bolnavi, când îi ajutăm pe cei
lipsiţi de ajutor, când le dăm hra-
nă celor lămânzi şi ori de câte
ori Îl lăudăm pe Dumnezeu în
mod deschis, noi ţinem candela
aprinsă în întuneric, arătându-le
celorlalţi „Uşa” care conduce la
Viaţă.
Pentru că Isus este
Uşa mea, eu pot i
uşierul, primindu-i
pe alţii în familia
lui Dumnezeu.
Atunci când alegem să intrăm
prin „Uşa” care este Isus, desco-
perim că El este o poartă de acces
către noi posibilităţi, ducându-ne
acolo unde nu am crezut vreodată
că este posibil (şi unde, poate,
nici nu am ştiut că vrem să mer-
gem!) Iar când ne deschidem pro-
pria uşă pentru Isus şi Îl lăsăm să
trăiască în noi, deschidem noi căi
de a-I sluji.
Apoi, când îi întâmpinăm
pe nou-veniţi şi le arătăm îm-
prejurimile, invitându-i să mă-
nânce împreună cu noi şi să ne
stea alături, atunci noi suntem
portarii lui Isus. Când le urăm
bun venit vizitatorilor în biseri-
cile noastre, indiferent cum sunt
aceştia îmbrăcaţi sau cum se
poartă, noi suntem nişte portari
evlavioşi. Când acţionăm pen-
tru a-i proteja pe alţii, în special
pe cei mai tineri sau mai slabi
decât noi, de un pericol izic sau
spiritual sau când luăm poziţie în
mod public în apărarea dreptăţii
şi a păcii, noi suntem nişte buni
păzitori ai uşii.
Pentru că Isus este
Pâinea Vieţii, eu pot i un
bob grâu, oferindu-mă pe
mine pentru a-i hrăni pe
alţii din Cuvântul Său.
Isus, Marele EU SUNT
Atunci când ne hrănim
zilnic din Cuvântul Său şi ne
rugăm să putem digera complet
adevărurile din el, vom i în stare
să-l transmitem celorlalţi mai
eicient. Atunci când recunoaştem
spiritul Său de sacriiciu de Sine şi
cerem ca acest spirit să ie repro-
dus în noi, învăţăm să im bine-
voitori şi bucuroşi să renunţăm la
noi înşine pentru El.
Apoi, când îi hrănim con-
cret pe cei lămânzi din proprie
iniţiativă sau în cadrul unei
cantine sociale, noi le împărţim
Pâinea Vieţii. Când oamenii ne
întreabă de ce suntem bucuroşi
sau cum putem să ne purtăm cu
atâta iubire şi amabilitate, mai
ales faţă de cei care par imposibil
de iubit, iar noi le explicăm că nu
avem nicio capacitate specială, ci
Îl avem pe Isus în viaţa noastră
şi încercăm să-L imităm, atunci
noi împărţim Pâinea Vieţii. Când
renunţăm la ceva ce dorim să
facem sau avem, noi ne dăm viaţa
asemenea bobului de grâu, pen-
tru ca alţii să poată creşte. Şi, în
acelaşi timp, creştem şi noi!
Pentru că Isus este
Păstorul meu, eu pot i
un miel care Îl urmează
cu devotament dar şi
59
 Când Îl cunosc pe El…
un ajutor al păstorului,
contribuind la grija faţă
de alţi miei.
Când Îl urmăm pe Isus cu devo-
tament, încercând să mergem doar
acolo unde vrea El să mergem,
atunci vom i nişte miei credincioşi.
Când ne împotmolim sau ne
rătăcim, dacă Îl chemăm imediat pe
Isus în ajutor, în loc să încercăm să
găsim o cale de a ne salva singuri,
suntem oi înţelepte.
Astfel, atunci când ne folosim
inluenţa pentru a întoarce turma
către păstor când ea se sperie şi
tinde să se împrăştie, vom i nişte
miei buni şi credincioşi. Putem i
numiţi chiar ajutoare ale pastoru-
lui – ajutoare angajate, care să
nu fugim atunci când turma este
în pericol, doar ca să ne salvăm
pe noi. Atunci când căutăm cu
blândeţe să-i călăuzim pe alţii, în
special pe cei tineri, ca să-L ur-
meze pe Isus, nu pe noi, suntem
nişte ajutoare de nădejde.
Pentru că Isus este Calea,
Adevărul şi Viaţa, eu pot
să merg pe Calea Sa, să
înalţ Adevărul Său şi să
60
împărtăşesc o viaţă din
belşug cu cei din jurul
meu.
Atunci când ne educăm min-
tea să recunoască mereu calea
lui Dumnezeu, studiind Cuvântul
Său tot mai mult şi mai profund,
pe măsură ce creştem, atunci
când învăţăm adevărul lui
Dumnezeu complet, astfel încât
să recunoaştem minciuna când
o întâlnim, viaţa noastră va i o
viaţă din belşug.
Astfel, atunci când noi urmăm
Calea, şi ceilalţi vor putea să
o urmeze. Când noi înălţăm
Adevărul (pe Isus) chiar şi atunci
când este diicil sau periculos,
s-ar putea ca şi alţii să facă la fel.
Iar viaţa noastră va creşte şi va
ajunge plină, mai îmbelşugată, pe
măsură ce creştem în putere şi în
capacitatea de a o împărtăşi. Cu
cât vom da mai mult, cu atât vom
avea mai mult.
Pentru că Isus este
adevărata Viţă, eu pot
i o mlădiţă binecuvân-
tată, tragându-mi seva
din El şi slăvindu-L prin
a aduce mult rod.
Când ne prindem tot mai
strâns de Isus, învăţând să
rămânem în El tot timpul, când
ne străduim să avem o unitate
deplină cu El, ca hrana suletului
nostru să vină prin El, atunci vom
i mlădiţe roditoare.
Atunci ne vom petrece restul
vieţii învăţând care sunt daru-
rile şi talentele noastre unice,
speciale, şi vom începe să avem
dragoste, bucurie, răbdare, pace,
bunătate, dorinţa de a face
bine, blândeţe, credincioşie şi
stăpânire de sine – în măsură
suicientă încât să se reverse
asupra celorlalţi!
Pentru că Isus este În-
vierea şi Viaţa, pot să mă
bucur de o viaţă nouă
acum şi să am încre-
dere în El pentru viaţa
veşnică.
Atunci când Îl alegem şi
rămânem în El, Isus ne promite
că avem viaţa veşnică începând
chiar cu momentul prezent. Vom
i mai lipsiţi de teamă, ştiind că
nici în viaţa aceasta şi nici în
moarte nu este nimic care să ne
poată despărţi de Isus.
Noi vom dori atunci să găsim
noi căi de a le transmite această

încredere şi această viaţă tuturor
celor pe care îi întâlnim. Vom
putea să ne încredem în El atunci
când vin necazuri şi pierderi şi
să-i ajutăm pe cei care suferă
sau se confruntă cu diicultăţi,
întristându-ne împreună cu
ei. Vom avea acea încredere în
Dumnezeu care nici nu pretinde
că totul este bine şi nu există
niciun motiv de plâns, dar nici
nu se va răzvrăti împotriva lui
Dumnezeu acuzându-L pentru
pierderile suferite de noi. Şi le
vom putea transmite şi altora
această atitudine.
Pentru că Isus este
Marele EU SUNT, pot i
eu însumi.
Pentru că Isus, Marele
EU SUNT, este, a fost şi va
i întotdeauna, pentru că
El a trăit aici, pe pământ,
o viaţă desăvârşită şi
adevărată, pot i eu în-
sumi, în mod desăvârşit,
şi adevărat în El.
Principiul de viaţă nr. 8: Pentru că Isus, Marele EU SUNT, este, a fost şi va i întotdeauna, pentru că El a trăit
aici pe pământ o viaţă desăvârşită şi adevărată, eu pot i eu însumi, în mod desă-
vârşit şi adevărat, în El.
Atunci când ne aţintim privi-
rea asupra singurei vieţi desă-
vârşite şi adevărate care a fost
trăită vreodată, începem să
vedem lucruri noi. Alăm când
şi cui i-a spus El adevărul direct,
cu asprime, şi când şi cui i l-a
spus cu blândeţe şi cu afecţiune.
Vedem cum i-a tratat pe oameni
şi observăm către care dintre ei a
fost atras cel mai mult. Observăm
că nu a îngăduit să ie dat în
mâinile duşmanilor Săi înainte
de a veni timpul, iar când timpul
a venit, nu I-a fost ruşine să-Şi
recunoască zbuciumul suletesc
şi să Şi-l exprime, spunându-I
Tatălui Său ce simţea; dar, oricum,
a înfruntat totul cu îndrăzneală.
Atunci începem să ne căutăm şi
să ne înţelegem adevăratul eu.
Înţelegem că Biserica trebuie
să ie unită, dar nu uniformă.
Fiecare dintre noi este copilul lui
Dumnezeu şi este unic în uni-
vers. Ne luăm timp să-L întrebăm
pe Dumnezeu ce doreşte să
facem şi cum putem i pregătiţi
să facem acea lucrare. În timp
ce îndeplinesc lucrarea care îmi
este încredinţată acum, voi i
Isus, Marele EU SUNT
eu însumi. În timp ce îndepliniţi
lucrarea care vă este încredinţată
acum, veţi i voi înşivă.
Şi vom avea dragoste faţă de
Dumnezeu şi faţă de semenii
noştri, până când vom trăi veşnic
împreună cu El.
Întrebări pentru discuţii:
» Care este preferata voastră dintre
declaraţiile „Eu sunt...” pe care
le-am studiat şi de ce?
» Numiţi o cale pe care aţi ales-o,
în această săptămână, pentru a
descoperi cine sunteţi.
» Care sunt câteva căi prin care
puteţi corecta concepţiile greşite
ale prietenilor cu privire la Dum-
nezeu? Cum le puteţi arăta că
Dumnezeu este un Dumnezeu al
dragostei şi al compasiunii?
Întrebarea care contează
cel mai mult:
» Cine eşti tu? Nu, nu aşa, ci
cine eşti tu cu adevărat?
61