ESTI PERFECTA PENTRU MINE

-Si ce daca toti zic ca nu te pricepi, nu-i baga in seama!

-E usor sa zici daca nu ti s-a intamplat…
-Nu as fi ajuns unde sunt acum daca as fi ascultat pe toata lumea.
-Serios?
Bun hai sa incepem cu inceputul.
Ma numesc McNamara Julia si sunt un chirurg plastician si incerc s-o conving pe Peny,
copilul meu, ca te poti face tot ce vrei in viata trebuie doar sa ai incredere in puterile tale.
-Mama tu cum ai reusit sa ajungi ce ai vrut? Nu te-ai simtit coplesita, demoralizata,
neinteleasa?
-Ba da, dar am trecut peste toate acele greutati si ma simt mandra de mine.
-Cum?
-Sincera sa fiu eu nu am primit sprijunul bunicilor tai in nimic. Ei erau de parere ca orice
fac este inutil pentru ca tot n-o sa ajung nimic important in viata, ramanand dupa vechile
obiceiuri ca femeia nu trebuie sa munceasca ci barbatul.
Eu am reusit sa merg la scoala pentru ca fratele ei m-a sustinut si in cele din urma i-a
convins.
Dar pana atunci eu daca incercam sa-I fac un desen sau o scrisoare frumoasa mi-o rupea in fata si
imi reprosa diverse lucruri:
-In loc sa stai sa te prostesti mai bine invata sa gatesti, sa faci curat ca altfel nu te mai i-a
nimeni de nevasta la cat de nepriceputa esti.
Ma uitam cu ochii inlacrimati la ea, incercand sa ma abtin a nu plange, dar de multe ori
nu rezistam presiunii si rabufeam.
-I-a uite acum mai si plangi. Termina cu bocitul si pune masa si fa ceva folositor in casa
asta ce eu te hranesc si tu nu ma ajuti cu nimic?
Incercam din rasputeri sa-mi astampar hohotele, imi stergeam in mod constant ochii desi
lacrimile nu incetau sa curga, fata imi era rosie ca focul si tremuram de suparare, dar ea nu era
impresionata. Din contra tipa din ce in ce mai tare la mine grabindu-ma pe scarile casei atat de
primitoare la prima vedere.
Casa era foarte mare plina cu tot felul de lucruri care sa de-a impresia unui camin cald si
iubitor, cum ar fi poze cu mine cand eram mica si cu ai mei, cu nasii si cu niste asa zisi prieteni
de familie. In rest camerele celelalte erau decorate modest cu niste covoare, paturi, dulapuri,
tablouri ca in oricare alta casa.
Daca te uiti peste poze parem o familie atat de fericita, care nici nu-ti poti imagina ca ar fi
asa de dura, nemiloasa si cu niste perceptii asupra viitorului care ar fi instristat pe oricine.
Cand am intrat la scoala in prima zi, bunicul tau m-a dus si mi-a zis:
-Uitate bine la mine, daca o sa aud vreoodata ca faci ceva necugetat si primesc vreo
reclamatie nu stiu ce ti se intampla. Sau vezi sa nu strici ceva prin clasa ca si asa deabea am bani
sa te tin in scoala asta nu stiu de ce te incapatanezi sa te duci sa inveti, in loc sa stai acasa s-o
ajuti pe mama ta si asa poate mai bagi si tu ceva folositor la cap.
Din nou m-am uitat cu ochii inlacrimati la bunicul tau care in loc sa-si manifeste mandria
ca fata lui se duce la scoala, m-a avertizat sa nu cumva sa fac ceva rau ca de nu…
 Timida si sfioasa m-am pus in prima banca si alaturi de mine se asezase o alta fata mai
blonduta, cu niste ochi mari si cu niste ochelari ce semanau cu cei ai mamei de cusut.
-Buna, numele este Any.
Primul instinct a fost sa raman cu privirea fixata asupra ei, dar am incercat sa ma
dezmeticesc.
-Buna, ma cheama Julia.
Any a fost prima mea prietena, care dupa ce am prins curaj sa vorbesc mai mult cu ea,
dupa ce i-am destainuit fiecare secret si durere ce-mi strapungea inima, ea s-a uitat la mine foarte
ciudat. Si in urmatoarea secunda vine, ma i-a in brate si imi spune:
-Auzi, tu micuto o sa fi de acum sora mea mai mica. O sa am grija de tine si o sa fiu
mereu langa tine cand vei avea nevoie.
Am avut cea mai frumoasa senzatie din viata mea, in sfarsit simteam ca cineva ma
iubeste, ma sustine si ca tine la mine. Pentru prima data cineva ma ascultat, m-a mangaiat, mi-a
adresat cuvinte de alint si nu ma batjocorit.
Bunica ta cand ma vedea ca scriu sau citesc ceva ce imi trebuia la scoala, mereu venea si
se uita cu atata ura la mine. Puteam observa cum venele de pe gat i se accentuau, fata i se
inrosea, ochii ei mari si verzi erau atat de injectati… imaginea asta nici pana azi n-am uitat-o.
Dar stresul, jignirile se accentuau cu cat cresteam mai mare.
Tot ce stiu e ca multumita lui Any am rezistat si am inghitit tot.
Eu spre deosebire de tine nu aveam voie sa ma machiez, nici sa nu ma fi prins cu fuste
mai sus de genunchi sau ca aveam un linbaj deadecvat unei domnisoare.
Any si cu mine ne facusem planuri ca atunci cand voi implini 18 ani sa fug de acasa.
Simteam cate un fior in mine cand ma gandeam la clipa aceea, cand insfarsit voi pleca si o noua
lume ma va primi cu bratele deschise.
Si ziua cea mare venise. Implinisem 18 ani, dar bunicul tau era prea preocupat de bautura
si meciurile lui si bunica statea langa el facand acelasi lucru, fiecare trebusoara trebuia s-o fac eu
si daca nu nici nu vreau sa-mi amintesc…
Noi doua ne hotarasem ca la ora 12, eu sa ies din casa si ea sa ma astepte intr-o masina.
Ma uitam la ceas din minut in minut, inima imi stresarea cu fiecare minut trecut ce ma
ducea mai aproape de liberatatea mult dorita. Lacrimile nu mi le mai puteam stapanii, curgeau
siroaie, tremuratul parca nu se mai oprea, zici ca eram intr-un cutremur ce nu se mai sfarsea.
Ora doisprezece venise, mi-am luat bagajul si cel mai bun prieten, ursuletul meu de plus
care in fiecare seara era alaturi de mine, am deschis geamul si am sarit. Am ajuns la masina.
-Am scapat!
Imi venea sa tip cat ma tineau plamanii, plangeam de fericire si deodata s-a auzit o
bubuitura.
M-am speriat si eu si Any.
-Ce a fost aia?
-Casa ta…
M-am intors spre casa mea ce luase foc. Flacarile erau atat de mari incat ajungeau pana la
cer. Vecinii au chemat pompierii, dar era prea tarziu, bunicii tai murisera. Am obtinut libertatea
cu pretul mortii parintilor mei.
-Deci precum observi am putut trece peste toate astea. Asa poti si tu.
-Mama, iti multumesc ca esti alaturi de mine, promit ca nu o sa mai las pe nimeni sa ma
supere cu jignirile lor.