STUDENT: ION(RADUCU) ANDREEA ANAMARIA

UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIESTI

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE
SPECIALIZAREA: CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE
INVATAMANT: ID
GRUPA: 5660
ANUL: III

Proiect

Piete Financiare

TEMA: GESTIUNEA PORTOFOLIULUI ŞI PIAŢA DE CAPITAL

Anul universitar 2010-2011

1
 Introducere
Capitalul a fost şi este un factor de producţie derivat. El este una din categoriile
economice cu cea mai importantă dinamică şi de aceea este privit diferit din punct de vedere
economic, în funcţie de perioada istorică în care se realizează analiza sau modelul economic.
Activele de capital sunt activele financiare care alcătuiesc capitalul pur financiar.
Piaţa acestor active este cea cunoscută sub numele generic de piaţă de capital sau „equity
market” în terminologie engleză. Activele de capital sunt emise de societăţi comerciale,
administraţii
locale sau guverne şi au următoarele caracteristici:
− sunt emise ca urmare a unui plasament pe termen lung;
− produc dobânzi sau dividende, etc;
− sunt negociabile pe pieţe organizate(au piaţă secundară);
− au gradul de lichiditate mai mic decât activele monetare;
− au risc mai ridicat decît activele monetare.
Piaţa primară de capital este în esenţă piaţa procesului investiţional. Ea este canalul de
legătură între economia financiară şi economia reală, este modalitatea de transformare a
activelor financiare în active real economice. Investiţia economică înseamnă creştere de
capital real economic. Determinant însă pentru activitatea productivă este accesul la capital
ca resursă economică, respectiv factor de producţie. Aceasta se face prin intermediul pieţei
primare de capital, care acţionând ca o componentă majoră într-o economie cu mecanisme
financiare dezvoltate este inclusă în piaţa de capital.
Piaţa secundară de capital este simbolică, dar folosind instrumente de tipul acţiunilor,
obligaţiunilor care poartă în ele atributele dreptului de proprietate, conferă imaginea
economiei reale, fiind o măsură a capitalului real economic. Investiţia pe piaţa secundară de
capital, plasamentul, este un proces pur financiar, simbolic ce tranzacţionează titluri
financiare, active pur financiare care se constituie în instrumentele acestei pieţe.
În ansamblul ei, piaţa de capital mijloceşte şi acţiunea instituţiilor financiare de tipul
fondurilor mutuale, al fondurilor de investiţii şi în general al altor intermediari financiari cu
acţiune şi activitate diferită în spectrul economiilor naţionale după cum aceste pieţe sunt
reglementate.
Noţiunea de piaţă de capital este însă definită diferit de şcolile economice mondiale,
accepţiunea ei derivând din structurile diferite de piaţă pe care economiştii le îmbracă în
această noţiune. Şcoala americană include piaţa de capital în piaţa financiară, care este
considerată macropiaţa pe care se manifestă oferta şi cererea de fonduri în economie.
Piaţa de capital include atât tranzacţiile cu titluri pe termen lung cât şi cele cu
instrumente monetare (pe termen scurt), piaţa care este în general denumită piaţa monetară.
Spre deosebire de aceasta, pentru şcoala franceză, piaţa de capital reprezintă piaţa
ofertei şi cererii de active financiare în general, deci cea pe care americanii o denumesc piaţă
financiară. În accepţiunea economiştilor francezi, piaţa de capital cuprinde atât piaţa
monetară (piaţa bancară), piaţa valorilor mobiliare (care este denumită piaţa financiară în
acest caz), cât şi piaţa monetară. În accepţiunea acestei lucrări prin piaţa de capital înţelegem
piaţa pe care se tranzacţionează valori mobiliare, respectiv titluri financiare negociabile pe
termen lung şi care sunt în fapt active financiare dar care poartă atributele capitalului, fiind
imaginea acestuia.

2
 Sistemele financiare, respectiv structura şi mecanismele pieţei financiare sunt diferite
de la o ţară la alta, pieţele formate în diferite ţări având o tradiţie şi evoluţie bazată pe istoria,
obiceiurile şi cultura ţării respective. Dar există câteva caracteristici, principii ale pieţei care
se regăsesc în toate sistemele financiare din ţările în care este organizată o piaţă financiară.
În această categorie se înscrie principiul de organizare şi supraveghere al pieţei.
Piaţa financiară în general, şi piaţa de capital în particular, au organisme cu rol de
reglementare şi control care supraveghează piaţa şi care îndeplinesc rolul primordial de
protecţie a investitorilor individuali - participanţi la piaţă - prin asigurarea unor reglementări
instituţionale (cu referire la instituţiile ce activează pe această piaţă) dar şi instrumentale (cu
referire la instrumentele ce se tranzacţionează pe această piaţă), pentru asigurarea unor
condiţii concurenţiale cât mai apropiate de condiţiile de concurenţă pură şi perfectă. Aceste
organisme poartă denumirea generică de autoritate a pieţei de capital, în acest caz.
Piaţa financiară adăposteşte circuitul activelor financiare între mulţimea ofertanţilor
de fonduri (investitorii) şi mulţimea utilizatorilor acestora, în vederea realizării unicului
scop: satisfacerea nevoii economice, a cărei finalizare este profitul. Tranzacţiile între cei doi
parteneri se realizează prin intermediul pieţei financiare. După tipul activelor care se
negociază şi mecanismul prin care acestea sunt introduse în circuitul economic, piaţa
financiară din România poate fi segmentată în trei mari sectoare: piaţa monetară, piaţa de
capital, piaţa instrumentelor de asigurare.

1. Conceptul de gestiune a portofoliului-definitie,tipuri

1.1. Definiţia portofoliului şi tipuri de portofolii

Portofoliul este o combinaţie de active financiare, deţinută de un investitor individual

sau instituţional cu scopul reducerii riscului prin diversificare1. În sens restrâns, noţiunea de
portofoliu se utilizează numai pentru combinaţiile de valori mobiliare (titluri financiare în
terminologia anglo-saxonă) sau active de capital.

Portofoliile sunt de variate tipuri cu respectarea unor criterii cum ar fi:

a) În funcţie de: natura pieţei care oferă active pentru portofoliu sunt:
• portofolii pe piaţa financiară care includ active financiare diverse, de la depozite în
moneda naţională, certificate de trezorerie, valute, până la opţiuni şi indici bursieri;
• portofolii pe piaţa monetară care se constituie din titluri de credit pe termen scurt, de
exemplu certificate de trezorerie, înscrisuri cambiale, depozite la termen;
• portofolii pe piaţa valutară formate din depozite în diferite valute;
• portofolii pe piaţa de capital care conţin active de capital primare (acţiuni,
obligaţiuni), derivate (opţiuni. Futures) şi sintetice (indici bursieri).
b) Natura activului financiar determină existenţa următoarelor tipuri de portofolii:
• portofolii de devize constituite numai din depozite în valute;
• portofolii de acţiuni care includ acţiuni ordinare emise de societăţi pe acţiuni;
• portofolii de obligaţiuni formate din obligaţiuni emise pe termen lung de către stat şi
municipalităţi;
• portofolii de opţiuni formate din opţiuni call şi put, având ca suport diverse active
financiare (valute, acţiuni, obligaţiuni, indici bursieri);
3
 • portofolii de indici bursieri constituit din indici aparţinând burselor de valori dintr-o
anumită ţară;
• portofolii mixte care conţin în anumite proporţii două sau mai multe categorii de
titluri financiare (acţiuni şi obligaţiuni etc.).
c) Deţinerea într-un portofoliu de active financiare naţionale sau internaţionale
determină tipurile:
• portofolii naţionale formate din active financiare emise şi tranzacţionate în moneda
naţională pe pieţe financiare naţionale;
• portofolii internaţionale compuse din active financiare internaţionale, de exemplu
euroobligaţiuni, obligaţiuni străine.
d) În funcţie de modelul adoptat pentru gestiunea unui portofoliu se disting:
• portofolii individuale administrate de investitorii individuali care alocă o parte din
timp pentru a lua decizii de cumpărare sau vânzare a unor categorii sau clase de
active financiare;
• portofolii colective numite fonduri mutuale sau fonduri deschise de investiţii
cumpărate sub forma unităţilor de fond de către investitori şi administrate de
companii de management;
• portofolii de mandat administrate de către specialişti în schimbul unui comision
suportat de investitori.

e) Etapele principale respectate în gestionarea portofoliului determină tipurile:

• portofolii posibile formate în etapa de constituire şi aflate într-un număr foarte mare
în funcţie de ponderea fiecărui activ;
• portofolii eficiente selectate din cele posibile în etapa de selectare în funcţie de
teorema setului eficient;
• portofoliul model care frecvent coincide cu portofoliul de piaţă dat de indicele
reprezentativ al pieţei financiare şi stă la baza cumpărării portofoliilor posibile,
eficiente şi optim;
• portofoliul optim selectat din cele eficiente în funcţie de obiectivul investitorilor,
măsurat prin rentabilitate şi risc.
f) Obiectivul principal al investitorului în gestionarea portofoliului determină diferite
tipuri:
• portofolii cu securitate maximă care vizează protejarea capitalului investit prin
asigurarea unei rentabilităţi sigure;
• portofolii cu rentabilitate regulată constituite din obligaţiuni cu dobândă fixă,
certificate de trezorerie;
• portofolii prudente care asigură valorificarea capitalului investit printr-o
rentabilitate sigură într-un anumit interval de timp, scurt sau lung;
• portofolii de creştere aparţinând investitorilor care îşi fixează ca obiectiv câştig
mare, acceptând şi un grad de risc mare pe termen mediu;
• portofolii clasice care pe termen mediu valorifică capitalul investit peste nivelul
pieţei (să bată piaţa) în condiţiile unui risc cunoscut;
• portofolii ofensive care vizează obţinerea de câştiguri mari în condiţiile unui risc
ridicat pe termen mediu;
• portofolii speculative care aduc investitorilor pe termen scurt sau mediu câştiguri
rapide cu un risc destul de important.

4
2. Etapele si Continutul gestiunii potofoliului-forme de manifestare

Diferitele tipuri de portofolii reclamă gestionări diferite pentru atingerea obiectivului

propus de investitor. De exemplu portofoliul de obligaţiuni guvernamentale este gestionat
pasiv, iar cel de acţiuni, activ.

2.2. Formele gestiunii portofoliului

Portofoliul de acţiuni oferă deţinătorului randamente mai mari comparativ cu un portofoliu

din obligaţiuni. Teoreticienii diferenţiază gestiunea portofoliului în funcţie de gradul de risc
al activului de capital din compoziţie: gestiune activă şi gestiune pasivă.

2.2.1. Gestiunea pasivă

Gestiunea pasivă are la bază cumpărarea unui portofoliu sau constituirea acestuia, de regulă
din obligaţiuni care să reproducă cât mai fidel portofoliul de piaţă. Gestionarii vând numai la
scadenţa (maturitatea) activelor de capital sau la dorinţa investitorilor.
Susţinătorii managementului pasiv sunt numeroşi şi se bazează pe teoria pieţelor eficiente
elaborată de Eugene Fama. Potrivit acestei teorii preţurile acţiunilor în evoluţie acumulează
influenţa tuturor factorilor economici, financiari, monetari şi psihologici. Variaţiile preţurilor
nu pot fi anticipate, deci nu există investitori care să bată substanţial piaţa. Din acest motiv
există mai mulţi manageri (gestionari) pasivi decât activi. Ei explică diferit înclinaţia spre
această formă de management. Două exemple sunt edificatoare.
Merton Miller, laureat al premiului Nobel pentru economie în 1990, susţine că pieţele
reuşesc să încorporeze informaţiile în preţurile acţiunilor.
Rex Linguefield explică că nici un investitor nu poate deţine toate informaţiile privind piaţa
deoarece informaţia se modifică în fiecare secundă. Deci numai piaţa poate strânge
informaţiile reflectându-le apoi în preţurile acţiunilor.

2.2.2. Gestiunea activă

Gestiunea activă constă în decizia gestionarului (managerului) de a constitui portofoliul din

acţiuni individuale după o analiză a acestora, cu respectarea obiectivului investitorului
privind rentabilitatea şi riscul sau numai unul dintre aceşti doi termeni, urmărind prin
cumpărări şi vânzări să bată piaţa. Susţinătorii managementului activ sunt gestionarii care au
reuşit să bată piaţa frecvent şi consistent. Filozofia acestora se bazează pe următoarele:
• companiile cu o dezvoltare agresivă prezintă cele mai mari creşteri în venituri şi
profituri preluate în preţul acţiunilor în acelaşi sens, numite şi acţiuni în creştere;
• creşterea profiturilor este principalul factor care influenţează în timp creşterea
preţurilor acţiunilor;
• investiţia în acţiuni ale companiilor cu dezvoltare agresivă aduce pe termen lung
randamente superioare;
• companiile cu dezvoltare agresivă sunt dinamice şi inadaptabile la schimbările în
economiile naţionale permiţând menţinerea randamentelor superioare pe termen
lung.

5
În concluzie, gestiunea activă se bazează pe o previziune corectă a preţurilor acţiunilor, în
timp ce cea pasivă pe datele curente oferite de piaţă. Dilema gestiune activă sau gestiune
pasivă poate fi rezolvată prin apelarea la strategii de investiţii în funcţie de înclinaţia către
risc a fiecărui investitor.

3. Organizarea si obiectivele gestiunii portofoliului

3.1. Organizarea gestiunii portofoliului

Gestiunea portofoliului reprezintă totalitatea principiilor, metodelor, operaţiunilor care stau
la baza constituirii, selectării portofoliului optim şi evaluării performanţei acestuia.
Principiile gestiunii portofoliilor sunt:
• nu cumpăra prea scump;
• diversificarea portofoliului.
Principiul nu cumpăra prea scump constă în cumpărarea unui număr de valori mobiliare
de clase sau tipuri diferite, care să satisfacă obiectivul sau obiectivele investitorului. În acest
stadiu, investitorul trebuie să cunoască rapid preţul unei valori mobiliare şi tendinţa acestuia.
El se informează direct din rapoartele emitenţilor, din analizele publicate în presa financiară
sau indirect, apelând la profesionişti (analiştii de valori mobiliare).
Principiul diversificarea portofoliului constă în minimizarea riscului prin modificarea
structurii portofoliului.
Metodele de gestionare a portofoliului au la bază modelele de analiză a valorilor
mobiliare, constituirea portofoliului, selectarea portofoliului optim, măsurarea performanţei
portofoliului. De exemplu, metoda statistică de analiză a titlurilor şi constituire a
portofoliului.
Operaţiunile care stau la baza constituirii portofoliului şi selectării celui optim sunt
tranzacţiile specifice bursei de valori: cumpărare (vânzare) de titluri primare sau derivate la
vedere sau la termen.
Organizarea gestiunii portofoliului respectă cele două principii de bază: alege metoda
sau metodele de gestionare şi efectuează operaţiuni cu titluri financiare din portofoliu.
Metodele şi operaţiunile sunt alese în aşa fel încât să respecte obiectivul investitorului
(preferinţele risc-câştig al acestuia). Astfel in cadrul unei sceme de organizare a gestiunii
portofoliului putem intilni:
Economiştii, tehnicienii şi experţii pieţei grupaţi într-o organizaţie de gestionare a
portofoliului (de exemplu Societatea de Investiţii Financiare) sau liber profesionişti,
efectuează prognoze privind economia, pieţele de capital. Aceste prognoze se materializează
în rapoarte, trimise analiştilor de titluri financiare.
Analiştii de titluri financiare fac previziuni asupra titlurilor financiare. Fiecare analist
răspunde de o categorie de titluri, aparţinând emitenţilor dintr-una sau mai multe ramuri ale
economiei. Din acest motiv sunt denumiţi specialişti de ramură. Previziunile analiştilor
rareori specifică rentabilitatea sperată (aşteptată a câştigului) şi perioada după care
performanţele estimate se vor realiza. Previziunile analiştilor sunt codificate astfel:
Analiştii de titluri financiare transmit codificarea însoţită de rapoarte Comitetului de
plasament.
Comitetul de plasament (investiţii) reprezintă conducerea superioară a companiei de
investiţii şi are un rol esenţial în gestionarea portofoliilor.

6
 Activitatea Comitetului se finalizează cu: lista aprobată a valorilor mobiliare care fac
obiectul constituirii portofoliului şi „portofoliului model”. Titlurile de pe listă pot fi
achiziţionate, în timp ce acelea care nu figurează pe listă, trebuie păstrate sau vândute.
„Portofoliul model” indică aprecierile conducerii faţă de unele titluri care să corespundă
strategiei adoptate.
Gestionarii de portofoliu primesc lista titlurilor avizate şi modelul de portofoliu. La
firmele de plasament specializate, gestionarii de portofoliu sunt şi analiştii de titluri, evitând
Comitetul de plasament. Această libertate decizională a gestionarilor este discutabilă sub
aspectul performanţei portofoliilor administrate.
Gestionarii de portofolii procedează diferit la selectarea titlurilor din portofoliu:
• în strategia activă selectează titlurile subevaluate;
• în strategia pasivă selectează titlurile care reproduc cel mai bine piaţa.
Compania sau instituţia de gestionare a portofoliului este organizată pe patru nivele,
delimitate :
• serviciul de studii economico-financiare;
• comitetul de investiţii;
• serviciul de gestiune a portofoliului;
• serviciul de control.
Serviciul de studii economico-financiare este format din economişti, experţi ai pieţei şi
analişti. Aceşti specialişti, pe baza datelor cantitative şi calitative privind economia, piaţa
financiară şi în mod special piaţa de capital apelând la modele economico-financiare şi
efectuează operaţiunile.
• crearea unei baze de date care să ofere o imagine cât mai fidelă a pieţei de capital;
• identificarea activelor de capital subevaluate sau supraevaluate pe piaţă;
• estimarea rentabilităţii şi riscului ataşat fiecărei clase de activ de capital, a ratei
dobânzii pe piaţa monetară a cursului de schimb pe piaţa valutară;
• identificarea divergenţelor rezultatelor oferite de utilizarea diferitelor modele pentru
gestionarea portofoliilor deja existente pe piaţă;
• elaborarea listei portofoliilor cu rentabilităţile cele mai mari şi riscurile aferente;
• stabilirea structurii portofoliului de referinţă (portofoliul model) care de cele mai
multe ori coincide cu compoziţia indicelui reprezentativ al pieţei de capital.
Toate informaţiile rezultate din operaţiunile respective sunt accesibile comitetului de
investiţii şi gestionarilor de portofolii. Principalele rezultate ale analizei care se transmit
comitetului sunt:
• lista activelor de capital cu rentabilităţile şi riscurile estimate ;
• lista portofoliilor cu rentabilităţile cele mai mari şi riscurile aferente;
• structura portofoliului model.
Comitetul de investiţii are rolul esenţial în gestionarea portofoliului. El recomandă portofolii
într-o anumită structură în funcţie de natura strategiei adoptate:
• în strategia pasivă fixează un nivel maxim al riscului;
•în strategia activă urmăreşte cea mai mare rentabilitate, acceptând şi poziţii
speculative pentru anumite titluri.
Portofoliile recomandate construite de comitetul de plasament şi portofoliul model
transmis de serviciul de studii economico-financiare sunt accesibile gestionarilor de
portofolii.
Gestionarii de portofolii selectează activele de capital care formează portofoliul
administrat în numele clientului, persoană fizică sau juridică. Rolul gestionarilor este mai
7
mic sau mai mare în selectarea titlurilor financiare în funcţie de gradul dependenţei faţă de
portofoliile recomandate de comitetul de investiţii şi informaţiile primite de la serviciul de
studii economice şi financiare.
Gestionarii care se bazează pe informaţiile primite de la serviciul specializat,
comitetul de plasament şi propriile estimări procedează astfel:
• în strategia pasivă selectează numai titlurile care reproduc mai bine piaţa ;
• în strategia activă selectează titlurile subevaluate .
Gestionarii care iau decizii personale şi recomandările comitetului de investiţii rămân
orientative selectează titlurile de pe diferite componente ale pieţei de capital. Aceştia se
numesc specialiştii pe sectoare şi sunt preferaţi de către investitorii în portofoliu.
Controlul constă în verificarea realizării obiectivelor prin măsurarea performanţei
portofoliului. Informaţiile care stau la baza controlului sunt furnizate de:
• poziţiile şi soldul conturilor de titluri ale clienţilor;
• contul global al fiecărui gestionar;
• poziţiile şi soldul portofoliului global al companiei de investiţii.
Rezultatele verificării conturilor sunt utilizate pentru:
• compararea rezultatelor portofoliilor cu strategiile fixate;
• analiza performanţei, rentabilităţii şi riscului portofoliilor;
• evaluarea performanţei analiştilor, comitetului de plasament şi gestionarilor;
Serviciul control transmite rezultatele controlului:
• serviciului de studii economice şi financiare pentru a relua etapele în gestionarea
portofoliilor (revizuirea) dacă s-au constatat diferenţe între obiectivele clienţilor şi
performanţele portofoliilor administrate;
• comitetului de investiţii care le compară cu portofoliile recomandate şi dacă constată
diferenţe mari instrucţionează gestionarii să cumpere sau să vândă anumite clase de titluri
financiare din portofoliile administrate;
• gestionarilor de portofolii pentru a cunoaşte rezultatele gestionării.
Organizarea gestionării portofoliilor sugerează următoarele etape:
1. analiza activelor de capital;
2. fixarea obiectivului de investiţii pentru fiecare investitor;
3. constituirea portofoliilor posibile;
4. selectarea portofoliilor eficiente şi a portofoliului optim;
5. analiza rentabilităţii, riscului şi performanţei portofoliilor;
6. revizuirea portofoliilor ;

4. Gestiunea portofoliului si piata de capital

Importanta organizarii gestiunii portofoliului activelor financiare se afla in strinsa

corelatie cu piata de capital ,cu produsele tranzactionate pe piata cu obiectivele si strategiile
pietei de capital.
Modalitatea de functionare a pietei de capital prin manifestarea functiilor acesteia,prin
functionarea institutiilor abilitate de reglementare a procesului tranzactionabil de organizare
si m onoitorizare a operatiunilor bursiere este sustinuta continu de o buna gestionare a
portofoliului de active financiare.
Gestiunea portofoliului prin modul de organizare si prin diversitatea produselor de
valori mobiliare care formeaza portofoliul contribuie in mod direct la dinamica si estetica
8
pietei de capital prin asigurarea unor portofolii cit mai variate dar si cit mai eficiente care sa
raspunda in primul rind interesului investitionar al jucatorilor din piata,prin diversificarea si
cresterea portofoliului atit din p.v cantitativ cit si valoric,si nu in ultimul rind prin asigurarea
unui grad ridicat de capitalizare al pietei de capital.
Cumpărarea de acţiuni, obligaţiuni sau alte valori mobiliare sau titluri primare
reprezintă un proces investiţional, dar de tip financiar. Acest proces este de fapt o investiţie
financiară, deci această piaţă este ceea ce numim o piaţă financiară. Procesul investiţional pe
această piaţă este denumit plasament. Însă terminologia monetaristă utilizează denumirea de
investiţie şi în cazul procesului de tranzacţionare propriu-zisă de acţiuni.

9
 BIBLIOGRAFIE

Fătu Simona, Piata Românescă de Capital -

privită din
interior -Vox1998

Fota Constantin, Rosu Ion, Ilinca Gheorghe, Bursa la dispozitia

întreprinzătorului
Mărgean M. Mondo-Ec 1992

Frâncu Marin, Piata de Capital -Tribuna

Economică 1998

10