Conform dictionarului, prin inundatie se intelege “ invadarea unui teritoriu de catre apele unui rau sau de apele

coborate de pe versanti; de obicei, indundatiile sunt produse de catre revarsarea apelor unui rau in lunca sau
terenuri similare, in timpul viiturilor.”
Cauzele care duc la aparitia inundatiilor
Inundatiile sunt determinate atat de cauze naturale cat si antropice. Dintre cauzele naturale, se remarca:
- Ploile abundente , care suntsi cele mai importante cauze ale producerii inundatiilor. Caderea unor cantitati
foarte mari de precipitatii intr-un timp scurt, in conditiile unei permeabilitati reduse ale solului, face ca apa sa se
scurga sper reteaua de vai, generand viituri, depasirea capacitatii de transport a albiilor majore provocand
inundatii. O asemeana viitura s-a produs pe 24 septembrie 1993 in orasul Brieg, din Alpii Elvetieni, vinovat fiind
paraul Saltina, care traverseaza orasul. La primele ore ale diminetii a inceput o ploaie torentiala ce a crescut in
intensitate progresiv. In jurul orei 16, viitura formata in amonte a ajuns in oras, valul principal avand o inaltime
de circa 3 metri. Un pod peste parau a blocat trecerea a peste 2000 mc de aluviuni si trunchiuri de copaci, ceea ce
a facut ca viitura sa afecteze intregul oras. A doua zi, dupa trecerea viituri , straziile erau acoperite cu un strat de
aluviuni gros de 3,3 m (250.000 mc), fiind inregistrate zeci de victime, unele dintre ele nemaifind gasite
niciodata. Pagubele materiale s-au ridicat la 280 milioane de dolari, iar refacerea orasului a durat un an.
- Topirea brusca a zapezii are un rolconsiderabil in formarea viiturilor, cu deosebire in zonele climatelor
temperate si rece. In general, procesul de topire genereaza apele mari de primavara sau de vara in zonele inalte ,
fenomenele fiind foarte frecvente in America de Nord si in nordul Rusiei, pe marile rauri siberiene;
- Topirea zapezilor concomitent cu caderea ploilor de primavara: un asemenea fenomen s-a produs in Romania,
in luna mai a anului 1970, pe raurile din Transilvania, pe Olt, Siret si Dunare. La nivel national, au fost afectate
total 83 de localitati si doar partial 1528 de localitati. Au fost evacutate peste 250.000 de persoane si aproape
500.000 de animale, fiind avariate 395 de unitati economice si peste 45.000 de gospodarii (13.000 complet
distruse)
- Topirea brusca a zapezii, asociata unori cu topirea ghetarilor se inregistreaza constant in regiuniile montane
inalte, cu ghetari. Cateodata, in masa de gheata se formeaza pungi de apa, care pot fi evacuate spontan prin
fisurarea masei de gheata, generand viituri de mari dimensiuni. Fenomenul este frecvent si in regiuniile
vulcanice din Islanda, Alaska, Anzi etc.
- Ruperea brusca a barajelor de gheata (a zapoarelor) un fenomen frecvent pe raurile din zona climatelor
temperat-continental si subpolar, in special in nordul Rusiei si Canadei, peraurile cu directia de curgere de la
nord la sud, acesta facilitand topirea dinspre amonte sper aval a ghetii in anotimpul cald. La noi in tara,
asemenea fenomene se inregistreaza pe unele rauri carpatice, ca Bistrita de pilda, care, in iarna 2002-2003, a
provocat moartea a patru tineri si serioase pagube materiale.
Inundaţiile şi consecinţele acestora
Inundaţiile pot ucide oameni şi animale, pot îmbolnãvi populaţia şi pot face ca locuitorii sã ramânã fãrã adãpost.
De asemenea, ele pot afecta mediul înconjurãtor, infrastructura şi proprietãţile. Cu toate acestea, ele pot avea şi
efecte pozitive asupra ecosistemelor râurilor, reîmprospãtãrii pânzei freatice şi fertilitãţii solului. De aceea, se
poate face o distincţie între inundaţiile normale (anuale), care provoacã de obicei pagube puţine sau deloc şi care
au uneori şi efecte pozitive şi inundaţiile neobişnuite care pot avea un puternic impact negativ. Impactul
dezastruos al inundaţiilor neobişnuite asupra sãnãtãţii umane este complex şi are consecinţe multiple. În timpul
inundaţiilor de scurtã duratã, riscul mortalitatii este crescut, deoarece posibilitatea de avertizare este redusã sau
nu este posibilã. Rata mortalitãţii este relativ scãzutã în cazul revãrsãrii râurilor sau a mareelor produse de
furtuni deoarece acestea pot fi prevãzute. Printre consecinţele asupra sãnãtãţii se numãrã şi cele provocate de
lipsa asistenţei medicale, numãrul crescut de boli, de exemplu cele gastrointestinale, dermatitele, precum şi
afecţiuni de ordin psihic. În plus, sãnãtatea oamenilor poate fi afectatã de deteriorarea calitatii mediului
înconjurãtor. Impactul revãrsãrii râurilor mari asupra mediului include blocarea staţiilor de tratare a apei (ceea ce
poate duce la eliberarea unei cantitãţi apreciabile de substanţe poluante), afectarea vegetaţiei şi activarea
substanţelor poluante aflate în sol. Spargerea conductelor subterane, dislocarea rezervoarelor, deversarea
locaţiilor de depozitare a deşeurilor toxice sau eliberarea substanţelor chimice la nivelul solului pot polua râurile
şi straturile acvifere. Inundaţiile de scurtã duratã pot provoca de asemenea distrugeri importante, putând afecta
mediul înconjurãtor, de exemplu prin erodarea solului, în special atunci când au loc şi alte fenomene precum
alunecãrile de teren, deşi, de obicei, au impact asupra unor zone relativ mici.
Inundaţii în Europa
Inundaţiile reprezintã cel mai des întâlnit tip de dezastru natural în Europa. Conform bazei de date internaţionale
referitoare la dezastre EM-DAT, inundaţiile reprezintã 43 % din totalitatea dezastrelor din perioada 1998–2002.
În aceastã perioadã, în Europa au avut loc în jur de 100 de inundaţii grave provocând 700 de victime, deplasarea
a aproximativ jumãtate de milion de oameni şi pierderi economice de cel puţin 25 de miliarde de euro.
Inundaţiile au acoperit o suprafaţã estimatã de circa un milion de kilometri pãtraţi (zonele cu inundaţii repetate în
aceastã perioadã fiind afectate de mai multe ori). Aproximativ 1,5 % din populaţia Europei a fost afectatã.

1
1.Miscarea aluviunilor; 2.Mecanismul general de miscare a aluviunilor
Aluviunile sau sedimentele-particule solide sub forma granulara desprinse din scoarta terestra sub actiunea
fortelor de orice natura si care sunt transportate de catre curentii de apa.Pt studiul miscarii aluviunilor tb. Sa
consideram ca aluviunile sunt mat. Necoezive,practic se deplaseaza independent unele in raport cu altele,iar
regimul de curgere al faze lichide este turbulent.Transportul aluvionar se face prin salturi.Fenomenul se explica
prin aceea ca intr-un curent turbulent,asupra unei particule de aluviuni situata pe patul albiei,actioneaza atat
fortele longitudinale cat si fortele ascensionale care au marimi pulsatorii.Fortele longitudinale repr dif de
presiunea de pe partea inf. Si superioara a particulelor de fluid.Fortele care se opun miscarii sunt date de gr.
Proprie sub apa, a partic. Si de rezist. Generata de partic. Invecinate asupra acesteia.
3.Caracteristicile fizice si hidraulice a aluviunilor
Aluviunile care formeaza patul albiei si care definesc debitul solid in general nu sunt practic omogene,ci sunt
constituite dintr-un ameste de particule cu caracter fizic si geometric diferit. Caracteristicile fizice si geom ale
aluviunilor nu pot sa indice modul de reactie a particulelor la cotele care le solicita.Din ac cauza s-a cautat o
marime hidraulica care sa reflecte acest aspect.Prin umulte cercetari s-a considerat ca ac marime este vit finala
de cadere,fara vit initiala a unei particule intr-un fluid in repaus in spatiul infinit la o temperatura determinata.
4.Mecanismul transportului aluvionar
Misc aluv se studiaza in gen luandu-se in considerare o albie alc dintr-un mat necoeziv(nisip,pietris).Transportul
aluvionar de fund sau prin tarare este miscarea aluv pe fundul albiei sau in imediata ei vecinatate.Modul de
miscare este influentat de modul de variatie a vit curentului de apa.La viteze mici forta de antrenare a partic nu
este suficient de mare pt a det punerea in miscare a aluv.Ca atare partic raman in repaus.Ac situatie se intalneste
in nat la raurile cu mat aluvionar grosier la debite mici de apa.Aceasta forma de miscare s.n transport de particule
izolate.Odata cu cresterea vit sporeste si nr de particule antrenate in miscare a.i la un moment dat majoritatea
partic se afla in miscare a.i la un moment dat majoritatea particulelor se afla in miscarea prin
alunecare,rostogolire sau salturi ac forma de miscare s.n transport de masa pe fund neted.
5.Debitul solid
Intr-un curent de apa uniform ,pe un pat mobil,faza de inceput a transportului de aluviuni este caract prin
anumite valori,prin marimile carac ale curentului numite marimi critice: ef unitar tangential de antrenare si
viteaza critica de antrenare
6.Probleme generale de dinamica a albiilor.Procese de albie
Albiile raurilor sunt intr-o evolutie continua sub actiunea curentului de apa.Currentul de apa caract printr-un
anumit regim de curgere isi croieste sg albia ca traseu, forma si dimensiuni ,la randul ei albia prin geometria sa
actioneaza asupra cinematicii curentului dandu-i o anumita structura corespunzatoare formei pe care o are la un
moment dat.Acest proces numit „proces de albie”se produce continuu cu intensitate mai mare sau mai mica in fct
de intensitatea fact climatici care determina redimul de curgere cum sunt precip,temp si de caract geofizice ale
terenului pe care are loc scurgerea:relief,propr
7.Definirea albiilor stabile
D.p.d.v al stabilitatii,albiile raurilor pot fi stabile,instabile si divagante.Forma catre care tine un rau este forma
albiei stabile.
8.Profilul longitudinal;Criterii de stabilire locala si generala in profil longitudinal
Criterii de stabilire generala: -Pe un sect de lungime L raul are cotele de capat z1 si z2 fixe; -deb raului creste de
la Q1 la Q2 intre cele 2 sectiuni; -se admite urm principiu variational: profilul long al albiei tinde catre acea
forma care corespunde enet minime consumate de curent in unit de timp pe traseul curpins intre cota z1 si z2

Prin alunecare de teren se intelege deplasarea unei portiuni formata din roci pe o
suprafata inclinata (versant). Alunecarile de teren se produc in zonele in care solul este
format din diferite tipuri de argila care au proprietatea de a se umfla atunci cand sunt
imbibate cu apa (dupa o perioada cu ploi multe).
Multe din aceste alunecari se produc in zone nelocuite pentru ca pamantul argilos este
moale si oameii nu isi construiesc case in aceste zone, cateodata insa alunecarile pot
afecta si zone populate, pentru a nu se intampla acest lucru se construiesc in aceste zone
baraje (stavilare) care sa opreasca pamantul si acesta sa nu distruga gospodariile
oamenilor.
In cele mai multe cazuri, alunecarile sunt cauzate de existenta unor mase de argile sau
roci argiloase, care au rolul de suprafete de alunecare, fie pentru ele insele fie pentru alte
roci aflate pe suprafata lor . Pe langa panta versantului acesta este unul din factorii care
pot declansa alunecarile de teren. Factorii care cauzeaza aceste alunecari sunt : apa,
defrisarile, cutremurele, eruptiile vulcanilor etc. Perioada de pregatire a alunecarilor de
teren poate fi uneori foarte lunga alteori foarte scurta. Cele mai frecvente alunecari de
teren se decalnseaza primavara, cand cantitatea de precipitatii este mai mare si mai

2
exista si fenomenul de topire a zapezilor ; si toamna este un anotimp in care se produc
multe alunecari de teren din cauza ploilor abundente.
Una din cele mai distrugatoare alunecari de teren din Europa s-a produs in anul 1963 in
Italia, pe raul Piave. In anii 50, aici a fost construit un baraj cu o inaltime de 265m, in
spatele caruia s-a format un lac de acumulare foarte mare cu 150 milioane metri cubi de
apa, lung de 7 km si lat de 300m. Constructia barajului s-a facut fara sa se tina cont de
structura geologica a zonei, unde se aflau o multitudine de roci fisurate care prezentau
pericol de prabusire, astfel ca o bucata imensa de roca s-a desprins ( 250 milioane metri
cubi) si a cazut in lac, in urma impactului valul format a depasit cu mai mult de 100m
inaltimea barajului si apa s-a revarsat peste localitatile din jur.
Si in Romania au avut loc astfel de acumulari de teren, in anul 1837, in urma unui astfel
de fenomen s-a format Lacul Rosu, un versant al muntelui a alunecat in raul Bicaz
formant astfel un baraj natural in urma evenimentului in spatele barajului s-a acumulat
multa apa si astfel a aparut Lacul Rosu.
Alunecările de teren sunt o categorie de fenomene naturale de risc, ce definesc procesul de deplasare, mişcarea
propriu-zisă a rocilor sau depozitelor de pe versanţi, cât şi forma de relief rezultată.
Procesul de alunecare include trei faze:
 faza pregătitoare, de alunecare lentă, incipientă (procese anteprag);
 alunecarea propriu-zisă (trecerea peste pragul geomorfologic);
 stabilizarea naturală (echilibrarea, procese postprag)
În cazul unor procese clasice, tipice, forma de relief se defineşte prin:
 râpa de desprindere,
 corpul alunecării,
 fruntea alunecării şi
 suprafaţa de alunecare.
Alunecarile de teren sunt procese de deplasare ale unor mase coerente de pamant pe versanti, in lungul
unor planuri care le separa de partea stabila a versantului, numite suprafete de alunecare.
   O alunecare poate sa prezinte una sau mai multe suprafete de alunecare, iar miscarea
materialului deplasat se poate produce prin translatie, in cazul in care suprafata de alunecare
este dreapta, sau prin rotire, atunci cand aceasta este curba. Marimea alunecarilor este diferita,
ele ajungand de la lungimi de cativa metri la dimensiuni uriase de multi kilometri. Cea mai
mare alunecare de pe Terra s-a produs in urma cu 10.000 de ani, in muntii Kabir Kuh din Iran.
Masa de pamant deplasata pe o distanta de 18 km a avut o lungime de 15 km si o grosime de
300 m.
 Cele mai favorabile roci pentru producerea alunecarilor sunt argilele si alternantele de argile, marne, luturi si
nisipuri. Cele mai frecvente alunecari se inregistreaza pe versantii cu inclinari moderate(10 - 30 grade) constituiti
din roci cu o sistuozitate ridicata, intens fracturate si alterate. Exista si situatii in care alunecarile se produc pe
versanti cu pante de numai 2 - 3 grade, pe un tip de argile numite " argile senzitive" sau "argile gonflabile", care
au propritatea de a-si mari volumul atunci cand sunt imbibate cu apa. Astfel de argile exista, spre exemplu, in
Norvegia, unde, in 1966, an deosebit de ploios, peste 30 de localitati au fost afectate de alunecari, desi erau
amplasate pe terenuri aproape plane
   Alunecarile se pot clasifica pe baza unor criterii diferite in functie de scopul investigatiilor.
In functie de grosimea materialelor deplasate se diferentiaza trei grupe de principale de
alunecari si anume: alunecari superficiale(cand grosimea materialului deplasat nu depaseste
1,5m), alunecari cu profunzime medie(1 - 3m) si alunecari profunde (peste 3m).
    In functie de gradul de activitate, alunecarile se diferentiaza in: alunecari stabilizate, cand
alunecarea este veche si nu prezinta conditii pentru reluarea miscarii, alunecari partial
stabilizate, caracterizate printr-un potential evident de reactivare si alunecari active,

3
caracterizate prin faptul ca procesul de deplasare a materialelor pe versanti este in curs de
desfasurare.
Prin eroziune se înţelege degradarea solului sau a rocilor, caracterizată prin desprinderea particulelor
neconsolidate şi îndepărtarea lor prin acţiunea ploii sau a vântului. Eroziunea poate fi combătută prin lucrări
hidrotehnice, împăduriri etc.
Eroziunea solului este deplasarea particulelor de solid de la suprafaţa uscatului prin acţiunea
vântului, apei sau gheţii sau ca urmare a acţiunii unor organisme vii (bioeroziune).
Eroziunea este de mai multe feluri:
 eroziune eoliană – îndepărtarea progresivă a fragmentelor de sol şi roci prin acţiunea
vântului.
 eroziune fluvială- distrugerea progresivă a materialului din albia şi din malurile unui
râu. Stabilizarea malurilor se poate face prin plantarea de copaci.
 eroziune glaciară - îndepartarea progresivă a rocilor de bază, a solului şi a altor
materiale de către gheţari.
 eroziune marină - îndepărtarea treptată a materiilor din alcătuirea zonei litorale de
către mare.
 eroziune pluvială - eroziune areolară incipientă, rezultată prin izbirea solului,
descoperit de vegetatie, de către picăturile de ploaie.
 eroziune termică - topirea unor bucăţi de gheaţă încorporate în sedimentele de mal sau
de albie, ce antrenează particule de sol, creând denivelări, nişe de mal etc.

Stâlpii de pământ au diferite porecle: "Oamenii micuţi" sau "ciuperci de pământ" în nordul Italiei, "doamne cu
pălării"(demoiselles coiffées) în Alpii Francezi şi "hoodoo" în America de Nord.
În zonele semiaride, materialul afânat de la suprafaţă şi rocile solubile pot fi cărate de ploile
bruşte şi puternice, cu excepţia locurilor în care zona de dedesubt e protejată de roci mai dure.
O inundaţie poate deplasa atat de mult material, încat lasă în urmă stâlpi de rocă mai moale,
având în vârf formaţiuni de rocă rezistentă la eroziune.
Deşi pare curios, tot apa este răspunzătoare şi de crearea arcurilor de piatră. Apa de ploaie spală grăunţele de
gresie, iar iarna, prin dilatarea gheţii, se rup fragmente de rocă, expunând noi zone pentru eroziune. Astfel, cu
timpul, gura din arc se mărese

Eroziunea vântului e semnificativă doar în regiunile aride şi deşerturi, unde deplasează nisipul şi solul.
Regiunea White Sands, din New Mexico (SUA), e acoperită de un strat de nisip şi gips care a fost erodart de pe
munţii de vest şi depus aici. Când vântul miscă nisipul, acesta se depune în jurul unor obstacole precum rocile şi
vegetaţia. Vântul care cară nisip bate pe lângă aceste depuneri, lăsând în urmă copaci cu un înveliş de nisip.

Pe Terra sunt multe ecosisteme sărace în vegetaţie şi alte ogranisme. Acesta este un lucru normal oriunde
plouă puţin şi este un teren ostil. Cu toate acestea, sunt şi alte regiuni care, in teorie, sunt capabile să susţină o
varietate de organisme vii, cu suficiente ploi şi climat blând, dar care au o varietate la fel de săracă ca şi prima
categorie. Solul rămâne sărac şi nepotrivit pentru vegetaţie. Astfel de ecosisteme au fost uzate de activităţile
umane, de multe ori până la deşertificare.
Deşertificarea nu descrie mereu prezenţa unui deşert natural, ci este procesul de a face o zonă să arate ca un
deşert, având acelaşi caracteristici când, de fapt, nu ar trebui. Este cauzată de ploile acide, tăierea pădurilor şi
incendii. De asemenea, poate fi cauzată si de păscutul excesiv atunci când plantele încep să crească după un
incendiu. De multe ori este şi o combinaţie între unii sau toţi aceşti factori, care sunt toţi în legătură cu activităţlr
umane.
În timpul deşertificării, multe specii de animale mor sau îşi pierd habitatul natural. Plantele dispar sau înfruntă
extincţia. Surse valoroase sunt pierdute deoarece tot mai puţine plante produc oxigen. Astfel, deşertificarea se
află în legătură cu încalzirea globală şi schmbarea climatică. Mai mult, deşertificarea produce inundaţii din

4
moment ce nu sunt copaci care să susţină solul cu rădăcinile lor. Inundaţiile afectează ecosistemele naturale şi
proprietăţile umane, uneori cauzând moartea.
În consecinţă, deşertificarea este o problemă serioasă şi ar trebuie rezolvată. Ar trebui
adoptate legi pentru a reduce numărul copacilor tăiaţi şi acela al produselor de lemn pe care le
putem cumpăra. Emisiile de dioxid de carbon, care produc ploi acide, ar trebui reduse pentru a
preveni eroziunea solului, Autorităţile trebuie sa protejeze pădurile prin organizarea unor
brigăzi împotriva incendiilor şi replantări imediate. Animalele care pasc ar trebui ţinute
departe de zonele incendiate în care plantele abia au început să crească.

Peste o treime din solul Terrei (38%) este ameninţat de deşertificare, potrivit unui nou studiu publicat în
International Journal of Life Cycle Assessment. Studiul a descoperit că opt dintre cele 15 eco-regiuni sunt pe
cale să devină deşert, incluzând zone de coastă, câmpii, regiunea mediteraneană, savane, stepele temperate,
tropicale şi subtropicale.

"Cel mai mare risc de deşertificare (7.6 din 10 pe o scală produsă din indicatori ai deşertificării) se află în
regiunile uscate subtropicale - Africa de Nord, ţările din Asia Mică, Australia, sud-vestul Chinei şi vestul
Americii de Sud", a declarat Montserrat Nunez, principalul autor al studiului şi cercetător la institutul Agro Food
Research and Technology (IRTA). Multe dintre aceste regiuni sunt transformate deja în deşerturi.

Zonele rămase prezintă şi ele un risc puternic. Zonele mediteraneene şi stepele tropicale şi subtropicale au primit
scorul de 6.3 din 10, în timp ce zonele de coastă şi câmpiile, 4 din 10.

"Folosirea pământului fără cap duce la degradarea solului. Dacă acest lucru se întâmplă în zonele aride, semi-
aride, uscat şi sub-umide, precum Spania, se va ajunge la deşertificare, iar efectele sunt ireversibile. Pământurile
vor deveni inutilizabile", explică Nunez. Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi că schimbările climatice accelerează
procesul de deşertificare.

Folosirea fără cap a pământului include păşunarea excesivă, supra-cultivarea şi defrişările. Cele patru semne ale
deşertificării sunt ariditatea, eroziunea, supra-exploatarea stratului acvifer şi riscul de incendii.

  MONEY.ro - stirea de business a momentului:

5
Deserturile sunt regiuni caracterizate prin existenta unor soluri degradate, adesea
destructurate iar vegetatia este cvasiinexistenta. Natural, deserturile se
formeaza în zonele aride (în astfel de zone, secetele pot dura mai multe zeci de
ani, cum este cazul în Atacama sau Chile) si/sau în conditii climatice extreme
(+60° în Sahara, Libia si -89° în Vostok în Antarctica). Degradarea solurilor
este adesea amplificata de puternica eroziune cauzata de vânt si de diferentele
mari de temperatura din timpul zilei si din timpul noptii.
Râul de sub Sahara
Acesta se afla la 210 metri adâncime si are un debit suficient de mare pentru a
asigura cu apa 50.000 de oameni. Râul izvoraste de lânga orasul Atar, din
Mauritania. Satelitii rusi au descoperit un râu care curge la 210 metri sub
întinderile desertice ale Saharei, informeaza Ananova. Descoperirea a fost
facuta de catre sateliti capabili sa furnizeze fotografii multidimensionale si de
mare precizie ale suprafetei Pamântului. Locul de unde izvoraste, undeva în
apropierea orasului Atar din Mauritania (NV Africii), nu este, pentru moment,
cunoscut cu exactitate. Cotidianul britanic "Daily Express" relateaza ca
specialistii sunt de parere ca descoperirea acestui râu ar putea ajuta la
relansarea economiei Mauritaniei, tara în majoritate desertica. Guvernul
Mauritaniei a solicitat specialistilor rusi sa testeze solul în apropierea orasului
Atar, în cautarea apei. Acestia au gasit apa exact în punctul indicat de sateliti.
Unul dintre specialistii participanti la proiect, citat de "Daily Express", a
declarat: "O astfel de fântâna în desertul Sahara este cu adevarat o minune a
lumii".
Sahara
Sahara are 9 milioane km² si este cel mai mare desert din lume. Sahara
cuprinde o treime din Africa, aproximativ suprafata statelor unite ale
Americii.Lungimea maxima are 5000 km, de la vest la est. Datorita marimii
mari a Saharei, Africa este împartita în doua regiuni: nordul Africii care
cuprinde doar Sahara si sudul Africii, care cuprinde restul continentului. La
vest Sahara este tarmuit de Oceanul Atalntic si la est de Marea Rosie, la nord
de Muntii Atlas si de Marea Mediterana. Sahara cuprinde Mauritania, Maroc,
Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Sudan, Ciad, Nigeria si Mali. Majoritatea
populatiei locuieste în Mauritania, Maroc si Algeria. Principalele grupe de
oameni sunt Sahrawis, Tuareg si Negri. Cel mai mare oras este Nouakchott,
capitala Mauritaniei. Alte orase importante sunt Tamanrasset (Algeria) si Ghat
(Libia).
Desertul Sahara este foarte uscat, dar exista precipitatii anuale în majoritatea
regiunilor, dar nu depasesc 123 mm. O patrime din Sahara are munti, care
ating 3415 m în Emi Koussi, Ciad. Câteva vârfuri de munti sunt acoperiti de
zapada, iarna. Numai 200 000 km² din oazele Saharei sunt fertile unde sunt
cultivate fructe,vegetale si cereale. Ele sunt alimentate de izvoare subterane.
În timp ce Sahara are 2.5 milioane de ani, oamenii au trait în desert
aproximativ 500,000 ani. In timpul erei de gheata, circa acum 10.000 de ani,
Sahara era o savana si avea animale ca girafe, lei si elefanti, care sunt gasiti
acum în estul Africii. Dar o data cu încalzirea atmosferei, savana s-a
transformat într-o pasune care permitea viata turmelor de vite. Dar acestea au
disparut acum circa 8.000 de ani, o data cu desertificarea. In timpul romanilor,
regiunea mai putea sustine lanuri irigate de grâu, fiind cunoscuta drept un “cos
de pâine” al imperiului roman.

6
 Formele de relief ale Saharei includ bazine supeficiale, depresiuni largi de oaze,
câmpii acoperite cu nisip, platouri, munti, straturi de nisip, dune si erguri
(mari de nisip). Cea mai înalta parte a desertului este o parte din Muntii
Koussi, care are 3.415 m inaltime. Oricum cea mai joasa parte a Saharei are
133 metri, sub nivelul marii, în depresiunea Qattera, din Egipt. Peste 25% din
suprafata Saharei este acoperita de straturi de nisip si dune. În Sahara sunt
câteva piramide de nisip, care depasesc 500 de picioare în înaltime. Aproape
70% din Sahara contine câmpii acoperite cu nisip si roci. Sahara este mai mult
decât dune de nisip. Dunele de nisip detin numai 15% din suprafata, dar
desertul este atât de mare, ca o singura duna poate sa fie enorma. Duna de
nisip cunoscuta sub denumirea de ergul libian este atât de mare cât Franta.
Drenajul
Sunt numeroase râuri, care vin din afara Saharei, dar apoi intra în izvoarele
subterane sau contribuie la sursele de apa de suprafata. În sudul desertului
majoritatea apei vine de la râul Nil sau alte râuri care curg spre Marea
Mediterana. Alte rauri sunt furnizate de Lacul Ciad, care este de asemenea
situat în partea sudica a Saharei. În nord, cea mai mare parte a apei vine din
Muntii Atlas si de la dealurile din Libia, Tunisia, Algeria si Maroc, sub forma
de râulete si albii de ape.
Clima desertica a Saharei se crede ca a fost stabilita acum 5 milioane de ani. De
atunci Sahara a fost subiectul unor conditii scazute de umiditate, care au
contribuit la crearea desertului din zilele noastre. În ultimii 2000 de ani, clima
din Sahara a ramas aceeasi cu exceptia unei perioade de timp în secolele 16-18,
când a fost o scurta epoca de gheata. Acesta epoca a marit numarul
precipitatiilor din Sahara pânt în secolul al 19-lea.
Clima Saharei cuprinde doua subclimate: una subtropicala uscata în nord si o
clima uscata tropicala în sud. Climatul tropical uscat este caracterizat prin
ierni uscate si blânde, un sezon uscat si cald, exact înainte de anotimpul ploios.
Climatul subtropical uscat are temperaturi ridicate anuale, ierni reci, veri
foarte calde si doua anotimpuri ploioase. Este o fâsie îngusta în partea vestica a
Saharei, de-a lungul coastei, care are temperaturi reci în comparatie cu restul
Saharei, datorita influentei curentului rece canar (Canary).
Si in cele mai bune conditii climatice, stepele din Mongolia interioara sunt aride. Iar ploile rare si cresterea globala a temperaturilor le transforma in nisip, informeaza Reuters. "In trecut faneata imi ajungea pana la genunchi. Acum insa mai este foarte putina iarba. Nu a mai plouat de sase ani si trebuie sa cumparam fertilizatori si alimente pentru animale. Nu am mai avut niciodata pana acum nevoie", a declarat un cioban din zona afectata.

Deserturile acopera astazi 27,5% din suprafata Chinei, fata de 17,6% in 1994. Mai multe case
din Xinjiang, Mongolia interioara, Tibet, Qinghai si Gansu au fost inghitite de nisip.
Furtunile de nisip din primavara nu au afectat doar Beijingul, praful a ajuns pana in Coreea,
Japonia si chiar Statele Unite. Doctorii au semnalat probleme respiratorii si infectii oculare
cauzate de inhalarea prafului in timpul acestor furtuni.
Nici macar "Marele Zid Verde Chinezesc" nu a reusit sa opreasca procesul de desertificare.
Aceast zid verde se prezinta sub forma unei bariere din arbusti si copaci care se intinde pe o
suprafata de 700 km, construit cu scopul incetinirii extinderii desertului.
Activistii de mediu considera ca guvernul trebuie sa faca mai mult decat sa planteze copaci.
Trebuie sa opreasca supraexploatarea pamantului, o alta cauza a extinderii deserturilor.
"Urmarirea profiturilor din ce in ce mai mari si lipsa regulamentelor permit ca activitatile de
pasunat sa se desfasoare tot timpul anului cand ar trebui sa fie sezoniere, pentru a permite
solului sa se refaca. Pasunile nu au nici o sansa sa se refaca si degradarea solului se
accenuteaza", a declarat Li Yan, reprezentantul Greenpeace Beijing pe probleme de energie
si clima.

7
Aceasta problema a fost agravata de activitatile agricole si exploatarile miniere, in special
cele de carbuni. "Campaniile trecute au impins agricultura in desert, lucru care a dus la
secarea raurilor. Au fost folosite multe resurse de apa iar activitatile miniere au dus de
asemenea la secarea pamantului", a declarat Jennifer Turner, director al Forumului Chinezesc
de Mediu din cadrului centrului Woodrow Wilson de la Washington.
Deplasarea deserturilor catre est ameninta chiar si capitala Beijing. Bao Wendong, oficial
local, a declarat ca guvernul ia masuri drastice in vederea reducerii exploatarii pasunilor deja
supraexploatate: " Ii obligam pe crescatorii de animale sa-si reduca efectivele. Daca suprafata
de pasunat este mica si calitatea ierbii slaba, ar trebui sa creasca mai putine animale".
Crescatorii de animale care-si duc viata in conditiile grele din stepa au insa alta parere: "
Desertul e din ce in ce mai mare si furtunile de nisip foarte grave. A fost deja foarte rau in
ultimii doi ani. Nu a fost suficienta iarba pentru animale. Pur si simplu nu ploua."

Comisia Europeană a făcut publică o listă cu patru variante de ţinte privind conservarea biodiversitatăţii
după 2010, foarte diferite din punctul de vedere al ambiţiei obiectivelor. Cu ocazia Anului Internaţional al
Biodiversităţii, WWF solicită Uniunii Europene să fixeze o singură ţintă clară, cu obiective măsurabile,
pentru a putea conserva diversitatea biologică a Europei şi a planetei întregi.
Biodiversitatea este o chestiune de interes global care, ca şi
schimbările climatice, nu ţine cont de frontiere, precizează
WWF într-un comunicat. Comisia Europeană recunoaşte că
biodiversitatea, ”capitalul natural al lumii”, se află sub o
ameninţare gravă şi că, „alături de schimbările climatice,
pierderea biodiversităţii reprezintă cea mai mare ameninţare
de mediu actuală, cu implicaţii economice şi sociale semnificative”, mai spune WWF.
Organizaţia de protecţia mediului transmite că pierderea biodiversităţii şi schimbările climatice reprezintă două
feţe ale aceleaşi probleme, “de aceea este inutil să căutăm soluţii pentru una fără să o rezolvăm pe cealaltă, ele ar
trebui să fie soluţionate deopotrivă. Iar salvarea biodiversităţii ar trebui să se găsească printre primele puncte pe
agenda Uniunii Europene, la fel ca şi schimbările climatice. Dacă Uniunea Europeană nu o va considera o
prioritate, iar distrugerea mediului natural va continua în acelaşi ritm ca până acum, costurile pe care Europa va
trebui să le suporte se vor ridica la 1.1 trilioane de euro pe an, până în 2050, echivalentul a 4% din PIB-ul
Europei”.
”Tendinţa actuală a pierderilor de biodiversitate este de 100 până la 1000 de ori mai mare
decât limita normală, ceea ce înseamnă că nu mai este timp pentru căutarea de alternative şi
de formulări ambigue: Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de ambiţie şi implicare,
pentru a putea garanta conservarea capitalului natural şi faptul că acesta va putea furniza
beneficii sociale şi economice generaţiilor viitoare. Trebuie să ne propunem să stopăm
pierderea biodiversităţii şi să refacem serviciile de mediu în cadrul Uniunii Europene, nu dacă
va fi posibil, ci neapărat până în 2020″, a declarat Andreas Baumüller, Responsabil pe Politici
privind Biodiversitatea în cadrul Biroului de Politici Europene al WWF.
WWF solicită Preşedenţiei Spaniei să conducă Uniunea Europeană către o politică progresivă
privind biodiversitatea, care să includă:
• O ţintă ambiţioasă, măsurabilă, privind biodiversitatea, dar şi alte ţinte privind politicile din
ale domenii (de ex. pescărit, silvicultură, ape dulci etc), care să conţină indicatori clari pentru
monitorizarea obiectivelor atinse.
• Mai multe fonduri directe destinate conservării naturii, care să contribuie la protejarea şi
managementul siturilor Natura 2000, atât teritoriale cât şi marine.
• Integrarea biodiversităţii în cadrul tuturor politicilor din domeniile relevante- de ex. energie
şi climă.

8
Pe de altă parte, WWF solicită Comisiei Europene să propună un set de indicatori care să fie
prezentaţi în cadrul Consiliului European din martie şi să adopte cea mai ambiţioasă ţintă
pentru conservarea biodiversităţii, care să includă aceşti indicatori.
Sursa: Realitatea TV
Pierderea biodiversitatii nu inseamna doar disparitia unor peisaje, animale, pasari sau plante.
Biodiversitatea este esentiala pentru prosperitatea economica, securitatea, sanatatea si alte aspecte ale
vietii noastre. De exemplu, biodiversitatea globala sta la baza a peste 25% dintre medicamentele pe care le
folosim. Pierderea biodiversitatii impiedica deja si ameninta sa anihileze eforturile de imbunatatire a
conditiilor economice, sociale si de mediu in Europa si peste tot in lume.
UE a prevazut o serie de masuri pentru protejarea biodiversitatii in toate statele membre.
Liderii mondiali s-au angajat deja sa reduca semnificativ rata pierderii biodiversitatii pana in
2010, insa UE doreste sa mearga si mai departe, sa stopeze complet pierderea.
Cititi si: Reuniune publica cu prezentari si dezbateri legate de “Snagov: Arii Naturale
Protejate, Biodiversitate si Abuzuri” si Cum putem lucra mai bine, impreuna?
Ca parte a acestui angajament, UE protejeaza ecosisteme si habitate intregi in peste 26.000 de
locuri din toata Europa prin programul Natura 2000. Suprafata totala a acestor arii protejate
este in prezent mult mai mare decat suprafata Frantei, cel mai mare membru stat al Eniunii
europene. UE este hotorata sa protejeze si marile si a elaborat in acest sens o strategie pentru
conservarea mediului marin.

Curgerile de noroi si grohotisuri se produc in urma imbinarii cu apa a depozitelor de alterare de pe versantii
despaduriti din regiunile montane afectate de precipitatii abundente. Datorita faptului ca materialul noroios
depaseste de 1,5-2 ori densitatea apei, curgerile de noroi au o mare putere de transport si de distrugere. Spre
exemplu, in 1970, in Anzii Peruvieni,unde o curgere de noroi cu o lungime de 15 km s-a deplasat cu o viteza de
peste 300 km/h,acoperind in cateva minute localitatile Yungay si Ramrahirca; au fost inregistrate 18000 de
victime.

INCENDIIlorClasificare

Asia de Sud-Est a fost în anul 1997 unul dintre principalele puncte fierbinţi ale lumii. Focurile
din Indonezia au creat un nor uriaş de fum, care a rămas în aer ca o ceaţă groasă deasupra unei
regiuni mai mari decât Europa. Cele mai teribile incendii au avut loc în pădurile tropicale din
Sumatra si Kalimantan (partea indoneziană a insulei Borneo). Însă fumul i-a afectat şi pe cei
din Indonezia, Malaysia, Brunei si Singapore. În ciuda preveziunilor referitoare la secetă,
incendiile au izbucnit şi în mai şi iunie, iar până în septembrie ele ieşiseră de sub control în
mai multe locuri.
Sud-Estul Australiei - Eucaliptul se aprinde foarte uşor deoarece scoarţa sa conţine uleiuri
uşor inflamabile. De asemenea din el cad multe frunze şi crengi uscate care reprezintă
combustibil excelent pentru incendii. Australia de Sud-Est este una din regiunile cele mai
expuse la incendi din lume. În timpul verilor lungi, vânturi fierbinţi şi uscate bat dinspre
interiorul deşertic al continentului. Chiar şi în timpul iernii ploua destul de puţin. Aceasta
înseamnă că mediul este în general uscat iar incendiile izbucnesc şi se răspândesc destul de
uşor.
Vestul Statelor Unite ale Americii - În 1988 o secetă prelungită a uscat cea mai mare parte a
vestului Statelor Unite ale Americii. Având în vedere că anul anterior fusese şi el secetos şi
căderile de zăpadă sub limitele anormale, riscul unui incediu devenise destul de mare. Primul

9
incendiul din Parcul Naţional Yellowstone a fost provocat de un fulger la 24 mai şi a fost stins
curând de ploaie. Au urmat însa şi alte incendii, de lungă durată. Până la sfârşitul anului 1988,
focul distrusese aproximativ 320.000 de hectare din Parcul Naţional.

Incendiile naturale sunt o importantă sursă de fum şi cenuşă, care se produc atunci când
umiditatea climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de răspândit,
mai ales în zona tropicala, deşi, în general, gradul de umiditate al pădurilor din această zonă
nu este de natură să favorizeze izbucnirea incendiului. Incendiile pot produce pagube uriaşe
proprietăţilor private şi mediului. Ele pot ameninţa de asemenea şi viaţa umană.

Pentru a stinge un foc, pompierii trebuie să elimine cele trei elemente esenţiale care
favorizează un incediu: căldura, oxigenul şi combustibilul. Dacă se arunca apă peste un foc, se
poate micşora temperatura substanţelor care ard. Detectarea rapidă a unui incendiu înainte să
se poată extinde este o prioritate. Echipamentul de înalta tehnologie, cum ar fi un ‘scanner’ cu
raze inflaroşii plasat într-un avion ajută mult la detectarea incendiilor. Însa în multe locuri cel
mai bun mod de a detecta un incendiu îl reprezinta înca ochii umani, care urmăresc
împrejurimile dintr-un post de pază. Odată incendiul observat pompierii pot intra în acţiune.
Apa şi spuma sunt împrăştiate cu ajutorul elicopterelor şi avioanelor. Buldozerele curăţă fâşii
lungi de pământ care pot acţiona ca bariere în calea focului. Din avioane sunt, de asemenea,
paraşutaţi pompierii în zonele izolate pentru a lupta împotriva incendiilor.