Sunteți pe pagina 1din 17

1.

HIV/SIDA : DATE GENERALE


2. PROCES EPIDEMIOLOGIC
3. AGENT ETIOLOGIC
4. SEMNE CLINICE
5. HIV/SIDA LA COPIL
6. PROCES EPIDEMIOLOGIC
7. PREVENTIE SI CONTROL GENERAL

1
1. HIV/SIDA : DATE GENERALE

•HIV→Human Immundeficiency Virus


•SIDA→Sindromed’ Immuno Déficience Acquise
Progresele erei pasteuriene si postpasteuriene au ,,fundamentat”
eroarea dupa care bolile infectioase sunt pe cale de a fi stapanite, pana la
disparitie. Aparitia unui agent patogen necunoscut, capabil de raspandire
pandemica, a fost acceptata, impactul socio-biomedical fiind fara precedent,
prin deteriorare fizica, psihica, stigmatizare sociala, care afecteaza individul,
societatea, viitorul biodemografic al unor comunitati, asigurarea fortei de
munca, economia.
Intre 1981 si 1982 s-au desprins primele cazuri de SIDA, la
homosexualii tineri, drogati intravenos, hemofilici, copii si imigranti.
•Focar epidemiologic primar→R.D.Congo(Zair)→extindere rapidă în
zona subsahariană.
•Evoluţie/răspândire–agresivă–pandemizantă
•Sfidarea cuceririlor ştiinţifice medicale şi nemedicale→ insuccese
prevenţionale şi terapeutice
•Considerata maladie cu origine în comportamentele umane care
reflectă modificările în interrelaţiile din cadrul ecosistemului uman global
induse de revoluţia tehnico-ştiinţifică cu tendinţa la globalizare
•Oficializarea existenţei maladiei SIDA: OMS– 5 iunie 1981
•Cercetări şi evaluări epidemiologice retrospective: HIV/SIDA s-a
manifestat sporadic şi prin microfocare epidemice, înainte de 1980
•1979 “maladie nouă” la homosexuali , GRID
(GayRelatedImmunodefieciency) –inclusă în grupul MTS.
•1980 San Francisco şi NewYork , focare epidemice de cancer Kaposi
la homosexuali.
•Intre 1982 si 1983 virusul este izolat de L.Montagner, in Franta si R.
Gallo, in SUA si au fost pusi in evidenta anticorpii specifici, s-a identificat
receptorul major, molecula CD4 si a fost descris spectrul clinic al
sindromului.
•Intre 1989 si 1992 s-a evidentiat rezistenta la Zidovudina si apoi la
alte antiretro-virale.

ORIGINEA HIV/ SIDA indelung discutata, ramane necunoscuta,


existand diferite ipoteze, care au pus la indoiala chiar rolul de agent
cauzal.

1 •Cercetări epid.retrospective: sporadic–microfocare– înainte de 1980

2
1 •1930–“maladie necunoscută”–popul.masculină Africa de Sud–
transmisă de la cimpanzei
2 •Confirmări retrospective: 1959– mostre de plasmă adult decedat
(Rep.Dem.Congo)
3 •1969–mostră tisulară–adolescent afro-asiatic decedat (St.Louis-SUA)
4 •1976–mostră tisulară–marinar norvegian, curse marine–Congo
Belgian
5 •1981–primul episod epidemic– in comunitatea de homosexuali in
LosAngeles
6 •“maladie nouă” la homosexuali: GRID (Gay Related Immuno-
deficiency)
7 •Focarul epidemic primar: Africa C.–Haiti–SUA–Canada ,Australia ,
Europa, Japonia
8 •“Pacientul zero”–Gaetan Dugas–Stewart, homosex.– Quebec,
Canada
9 •in mai 2006-confirmarea originii si mienea HIV/SIDA umană
maladie cu focalitate naturală
10 Originea prezumata a virusului pare sa fie Africa, ipoteza sustinuta de:
primul ser HIV seropozitiv provenit din Africa, virus considerat progenitor
HIV-1 si HIV-2. Sursa principală: cimpanzei–specia Pantroglotides
troglotides–98% înrudire genetică cu omul cu trecere treptată şi repetată pe
gazda umană = mutanţi cu capacitatea de transfer om-om.
11 Cimpanzeii-specie pe cale de dispariţie:
-convieţuire cu omul(inclusiv intimă)
-incluşi în alimentaţia omului(“delicatesă” în restaurante SUA)
-animale de companie
-comerţ licit/ ilicit, inclusiv carne
Teoriile dupa care virusul a fost introdus si raspandit cu vaccinul
polio viu atenuat, preparat pe rinichi de maimuta sau prin experimente in
domeniul malariei, sunt contrazise categoric de epidemiologie si de
progresele virusologiei moleculare.

2.PROCES EPIDEMIOLOGIC

In cele mai multe zone ale globului, valorile letalitatii, nu reflecta


realitatea, fiind doar estimate pe baza prevalentei posesorilor de HIV.
Mortalitatea reprezinta un indicator ,,probabil” al circulatiei HIV; doar
unele investigatii speciale pot furniza informatii mai sigure referitoare la
prevalenta. Dificultatile cunoasterii exacte tin de faptul ca raportarea

3
deceselor atribuite HIV ramane grevata de o gama larga de boli asociate
cu imunodeficienta stadiilor finale.
D ate de morbiditate sunt furnizate de sistemele nationale de
supraveghere, efort la care participa, la recomandarea OMS, majoritatea
tarilor globului. Asocierea foarte stransa a mortalitatii cu diagnosticul de
SIDA furnizeaza date de care se poate tine cont in evaluarea morbiditatii.
Pretutindeni nu poate fi inlaturata eroarea generata de indoieli referitoare
la confidentialitate, cu repercursiuni sociale discriminatorii, de aici si
sistemele santinela, testarile si screening-ul serologic anonim al unor
grupuri cu risc. Diagnosticul bazat pe un marker obiectiv , si nu pe
diagnosticul stadiilor finale s-a soldat cu cresterea cu 111% a raportarilor.
Diagnosticul de laborator. Cultivarea virusului este posibila,
metoda initiala presupunea pasagii seriale, prin cocultivarea cu limfocite
din sangele periferic sau din cordonul ombilical, identificarea facandu-se
prin detectarea antigenului, microscopie electronica sau prin punerea in
evidenta a reverstranscriptazei, in lichidul de cultura. Utilizarea unei linii
celulare rezistente la liza TCD4, a dus la avantajul enorm de obtinere de
antigene unificate. Cultivarea si izolarea nu sunt utilizabile curent in
practica epidemiologica, fiind costisitoare si necesitand laboratoare si
personal ultraspecializat. Se pot utiliza in schimb: tehnica PCR
(amplificarea ARN viral sau ADN proviral); LCR( ligase chain reaction)
si BCA(branch chain amplification) cu marele avantaj al detectarii
rapide.
Metode serologice: Evaluarea fondului imunitar
→seroepidemiologie
-mijloace comune: decelare Ac HIV
1 -decelabili: > 50 zile de la penetrare în “celule ţintă”
0 -neutralizanţi, nu neutralizează HIV: la aceeaşi persoana:
HIV+AcHIV
1 -reinfecţia posibilă în prezenţa Ac HIV
2 -contagiozitatea păstrată
3 -nu influenţează starea de HIV+ (purtator sănatos)
4 Probele sunt reprezentate de ser, plasma, sange integral, lichid
cefalorahidian, lichid oral, urina. Se folosesc ca antigene: lizatul viral total,
antigene recombinate, peptide sintetice, tehnica ELISA ca si tehnici de
aglutinare, de tip dot-blot, IF indirecta, W-Blot, RIA,RIPA. Testele au
performanata si limite fiind utilizate in screening sau in confirmare.
5 Ac HIV →markeri pentru diagnostic şi supraveghere (epidem.,
terapeutică)
6 pentru copii în vârstă de:

4
* < 15 luni –Ac HIV →posibil cu origine maternă
* > 15 luni –Ac HIV –postinfecţie = HIV+
Este recomandată:
-voluntar, anonimat
-obligatorie (sau la solicitare):
-donatori de sânge şi alte produse organice; -rezidenţă în unele ţări;
adopţie;
-asigurări pe viaţă;
-împrumuturi bancare;
-angajare;
-căsătorie;
-armată.
Strategia recomandata de OMS:
Testarea fondului imunitar:
*tehnici comune: ELISA,micro-ELISA,aglutinare latex,radio
imunoprecipitare(RIPA),WesternBlot(Belgia,verificare)etc.
*tehnici rapide:-HIV/CHEK(placă)
-CONFORT(deget)
-HEMASTRIP(deget)
-ORASURE(lichidul oral)
*atenţie:apariţia tardivă a AcHIV(<6 luni)
2007–SUA–tehnica depistării infecţiei cu HIV la <5 zile de la contactul
cu sursa; pretratarea probei de sânge pentru creşterea cantităţii de Ig
Strategia recomandata prevede :
I –testare ELISA/test rapid in cazul donatorilor de sange si in sistemul
santinela
II- testare repetata ELISA , cu Kituri care se bazeaza pe principii diferite
si trimitere la Centrul de referinta

3.AGENT ETIOLOGIC

HIV si agentii inruditi fac parte din familia Retroviridae,


subfamilia Lentivirine, ai caror membri induc lent imunosupresie. Sunt
retrovirusuri exogene fara capacitate oncogena. Sunt citolitice, au o
variabilitate antigenica inalta cu tropism pentru mononucleare si o
capacitate de a infecta si a se replica in limfocitele T. Se cunosc doua
virusuri umane HIV 1 si HIV2 si 6 virusuri animale.
Pe baza datelor genei env (portiunea V3 a gp 120 ) HIV1 se
imparte in 10 subtipuri de la A la J.

5
HIV 1 si HIV 2 sunt similare ca morfologie si compozitie chimica;
forma sferica; invelis si protectii exterioare;

Nucleocapsida contine genomul diploid de sens pozitiv.


� Enzime integraza proteaza
�Genomul HIV conţine: 2 molecule ARN monocatenar cu gene:
structurale, reglatorii şi de maturare.
Printre regiunile codificate ale proteinelor structurale sunt: gena gag , gena
pol, gena env. Genele tat, rev, nef codifica proteinele timpurii implicate in
replicare; genele vif, vpu codifica proteinele tardive.
Capsida are forma cilindrica , tronconica, adaposteste genomul si
contine proteinel capsidale.
HIV se poate comporta si ca un superantigen, prin intermediul unui
peptid care leaga simultan de CMH II se de CD4 determinand activitatea
specifica a subseturilor TCD4, ceea ce potenteaza infectia, replicarea si
efectul citopatic.
Rezistenta la agentii fizici si chimici este semnificativa; HIV fiind un
virus foarte rezistent; este sensibil la caldura umeda-121°C15’ si distrus la
60ºC dupa 10 ore de expunere sau 100°C in 20’. Caldura uscata il
inactveaza. Inghetul-dezghetul ii scad titrul infectant de 5 ori. Nu este
inactivat de UV. Clorul in concentratie de 20% il inactiveaza rapid.
Multiplicarea virala. Replicarea este indusă de receptorii (CD4) şi
coreceptorii (CDR5 şi CXCR4) de pe suprafaţa celulelor „ţintă”.
Reverstranscriptaza: ARNv → ARNg → integraza → nucleul
celulelor gazdă → provirus HIV → genele de structurare şi
maturare → virion HIV → eliberare → ataşare de noi celule ţintă.
• În 24 ore: 1010 noi particule HIV → mutaţii → cvasispecii
rezistente la tratament
• Un ciclu replicativ pentru HIV: 27 ore → anual: 140-300 cicluri
Patogeneza. Patrunderea HIV in organism se face la nivelul:
a. mucoaselor urogenitale, rectale sau orale prin contact etero- sau
homosexual
b. perinatal, de la mama la fat
c. parenteral, prin solutii de continuitate a tegumentelor si mucoaselor,
injectii, acupuntura, tatuaje, transfuzii de sange integral sau drivate
contaminate, transplanturi de la donatori infectati.
Modelul comun este infectia prin mucoase , tintele celulare initiale
fiind celulele Langerhans din lamina propie subiacenta acestora. Virusul
transmis sete M-tropic, celulele Langerhans exprimand coreceptori
CCR5. Sunt infectate mai ales macrofagele in curs de diferentiere si

6
limfocitele T activate. Diseminarea virusului de la situsul de intrare se
face pe cale sanguina, fie ca virioni liberi fie asociat cu limfocite CD4+
sau monocite.
Perioada de infectie latenta, asimptomatica (starea de purtator de
HIV) se insoteste de replicarea virala permanenta, cu cresterea
incarcaturii virale si distrugerea permanenta de limfocite TCD4+.
Trecerea de la forma asimptomatica la forme clinice manifeste se face in
interval de 2 ani pana la 10 ani. Factorii care declanseaza trecerea de la
HIV la SIDA sunt multipli : 1.stimularea antigenica prin coinfectie cu alte
virusuri 2. factori genetici 3. aparitia in organismul gazda de variante
virale mai virulente 4. status nutritional deficitar, stres.
Mecanismele patogenice care conduc spre SIDA sunt:
a) elementul principal il constituie distrugerea si depletia limfocitului
TCD4+ cu functii multiple
b) inducerea de anomalii functionale la limfocitele TCD4+
c) inducerea de anomalii functionale la alte tipuri de celule- macrofage si
monocite deficitare
d) infectia precursorilor celulari hematopoietici medulari
e)dezechilibre in productie de citokine

4.SEMNE CLINICE DE RECUNOASTERE

O data patruns in organism, virusul HIV infecteaza un grup de celule


albe din sange, numite limfocite CD4. Reprezentand o parte importanta a
sistemului imunitar, infectarea si distrugerea celulelor CD4 scade capacitatea
bolnavului de a lupta eficient impotriva altor infectii si boli. De aceea,
semnele si simptomele infectiei cu HIV pot fi incadrate in trei categorii, pe
baza scaderii numarului de limfocite CD4 in sange. O persoana sanatoasa
are intre 500 si 1600 celule CD4+/mm³.
1. Categoria A ( < 500/ mm³ CD4)
a) Infectia primara acuta - perioada de incubatie (de la infectie pana la
aparitia primelor semne de boala) este de la cateva zile la trei luni; - la 50-
70% din pacienti se constata febra, oboseala, artralgii, mialgii, faringita
eruptii maculo-papulare, redoarea cefei si limfadenopatie generalizata; -
primoinfectia se caracterizeaza prin replicare virala intensa şi incarcatura
mare de virus in sange.
b) Infectia asimptomatica(starea de purtator sanatos) - perioada de latenta
clinica (in sange sunt depistate cantitati mici de particule virale) ce urmeaza
fazei acute si se poate prelungi pana la 10 ani in absenta tratamentului. Se

7
observa scaderea limfocitului TCD4+ si inversia raportului celule TCD4
helper/ TCD 8 supresoare.

2. Categoria B (200 - 500/mm³ CD4)


Infecţia simptomatică are ca simptome cu caracter minor: febra,
transpiratii nocturne, tulburari gastro-intestinale, slabire la care se adauga
simptome cu severitate crescuta- scaderea numarului TCD4+ la 200-500/mm
3.Categoria C (< 100 / mm³ CD4)
SIDA stabilizata :Simptome: -1. febra persistenta cu scadere in greutate
fara cauze aparente; 2. aparitia infectiilor oportuniste (cauzate de
microorganisme care nu afecteaza indivizii sanatosi); 3.neoplazii (tumori)
de tipul sarcom Kaposi; 4.tulburari neurologice. Diagnosticul de SIDA
se pune cand persoana infectata prezinta semnele din aceasta ultima
categorie.
Imunosupresia severa si intensificarea replicarii virale sunt
atestate de markeri: a)markeri ai raspunsului imun celular: scaderea
numarului total de limfocite, si cel al TCD4+. b) markeri serologici: Ag
anti p 24 detectat in ser in faza acuta c) markeri virali

5. HIV/SIDA LA COPIL

Infectia cu HIV la copii se transmite de la mama seropozitiva


congenital in utero, in cursul nasterii sau prin alaptare, mai putin prin
transfuzii de sange sau derivate contaminate. Simptomatologia infectiei
HIV difera de aceea a adultului prin: absenta simptomelor de tip
primoinfectie , majoritatea copiilor nascuti din mame seropozitive fiind
asimptomatici. In cazul transmiterii HIV prin transfuzii , incubatia este
mai lunga ; pentru o perioada de aproximativ 18 luni.Simptomatologia
caracteristica este candidoza orala, hepatosplenomegalia, parotidita,
penumonia interstitiala;
SIDA manifesta se raporteaza sub varsta de 24 luni.
Cardiomiopatia si pericardita sunt complicatii caracteristice copiilor;
complicatiile renale si cele gastrointestinale, tegumentare sau pulmonare
manifestate prin pneumonie interstitiala sau cu P.carinii alcatuiesc un
tablou complex. Markerii de laborator al infectiei sunt: 1) depletia
limfocitelor TCD4+ 2) hipergamaglobulinemie, IgG sau IgA 3) alterari
ale raspunsului imun de tip celular

6. PROCES EPIDEMIOLOGIC

8
Surse de HIV:
1. Omul purtător sănătos (“infecţie latentă”) → HIV+
• cunoscuţi: nr. redus → durată prelungită: luni – 2 ani → > 8
ani
• necunoscuţi (estimaţi): proporţii variate în raport cu zona
geografică şi configuraţia grupurilor cu risc
• durata de diseminare: variabilă
• depistare: posibilă după 1-6 luni de zile (medie: 6-12 săpt.)
2. Omul bolnav:
- limfadenopatie gen. acută, persistentă, ireversibilă
- sindroame morbide complexe (infecţii, infestaţii, cancer)
- sindromul final (SIDA acută)
3. Femeia gravidă:
- intrauterin: - 13-32% ţările ind.
- 25-48% ţările în curs de dezv.
- intrapartum
- postnatal: laptele ş.a.
�Sursele prezintă densitate ridicată printre grupurile cu risc
crescut:
- homosexuali - hemofilici
- toxicomani - hemodializaţi
- heterosexuali - alţi politransfuzaţi
- orosexuali - donatoare de lapte
- prostituate - donatori: sânge, ţesuturi, spermă,
organe
�Sursele diseminează HIV prin:
- sânge şi derivate
- spermă
- secreţii cervico-vaginale
- laptele matern
- ţesuturi, organe
- lichidul oral – sărutul
- oricare produs organic

Moduri si cai de transmitere:


I. Modul direct:
- mama HIV+ la descendent

9
- transfuzia de sânge şi derivate (“risc rezidual” = 1-2/1 mil. transf.)
– Ag p24 → exclude = 280 mil. FF/ an
- parteneri sexuali
- contaminarea leziunilor preexistente
- sărutul
- igiena deficitară a ciclului menstrual
- laptele → mama HIV+
- transplante: piele, cornee, spermă, rinichi, os, ficat, cord
- primul ajutor în cazul: partenerilor sportivi şi pers. med-san.,
poliţiştilor rutieri, copiilor: sport, joacă
- transmission of HIV1 by human bite: 1987, 1993, 2003
II. Modul indirect:
- aer, apă, sol: nu
- alimentele: numai laptele de la mama HIV+
- obiectele: recent contaminate
instrumentarul pentru tratamente invazive;
injectări: 15% Europa de E, 50% Africa
- mâinile: recent contaminate
- insectele hematofage, lipitorile: discuţii...

TRANSMITEREA HIV PRIN LICHIDUL ORAL


• Iniţial transmiterea → sânge, vertical, sexual
• Ulterior: secreţii genitale, lapte matern, lichid oral
• La 2-27 zile de la ingestie, SIV prezent în ţesutul limfoid al
amigdalelor şi în ganglionii submandibulari şi retrofaringieni
• Contaminarea secreţiilor orale cu lichidul spermatic creşte riscul
transmiterii HIV
• Concentraţia HIV1 din lichidul oral este mai mare decât cea
plasmatică, în 10-15% din cazuri (adulţi, sex oral)
• Lichidul oral reduce riscul transmiterii HIV1 prin prezenţa:
– Ac HIV1
– Mucinelor
– Trombospondina (enzimă)
– Inhibitori ai proteazelor secretate de leucocite
– Hipotonicitatea
• Lichidul oral poate creşte riscul transmiterii HIV1 prin
izotonicitatea laptelui matern şi a spermei

Receptivitatea fata de infectia cu hiv:

10
A. Preexpunere:
- receptivitatea absolut generală
- receptivitatea depinde de:
�expuneri repetate la HIV
�prezenţa bolilor cu transmitere sexuală
� caracteristicile tulpinilor şi ale genotipurilor
�amprentele genetice personale
� calitatea receptorilor de HIV de pe celulele “ţintă”
�rapiditatea apariţiei mutanţilor
�tipul mutanţilor
�natura porţii de intrare: prezenţa elementelor limfatice
�drogare, alcoolism, tabagism
�sarcină
�malnutriţie
B. Postexpunere
- receptivitatea = viteza trecerii HIV+ → SIDA
- receptivitatea creşte prin:
�reinfecţie cu HIV
�apariţia mutanţilor
� alte infecţii şi infestaţii → TBC (13-15% din decese
SIDA/mondial
C. Falsa nereceptivitate
1. HIV1 – latent în L. nediferenţiate, nedecelabil prin testele
comune de lab. → “rezervoare” celulare (celule ţintă) şi
anatomice (creier, pulmon, ficat, rinichi, splină)
2. HIV1 – după tratament cu antiretrov. îşi reduce multiplicarea la
< 50 copii pe ml sânge; nedecelabil
3. HIV1 la copii, poate intra spontan în stare latentă, cu
multiplicare redusă; nedecelabil
4. formarea de complexe imune: eritrocite + ARN – HIV1 →
nedecelabile, inclusiv prin activare genomică (PCR-RT)
G. Nereceptivitate naturală
- pers. în relaţii repetate cu surse de HIV recunoscute, nu se
infectează (5% prostituate, Nairobi, Kenya)
- imunitate naturală dependentă de:
a) prezenţa, în proporţii variabile, de celule imuncompetente
cu proteine alfa care inhibă multiplicarea HIV (defensine)
b) prezenţa în LTCD8 a unor molecule chimice (CAF) care
blochează multiplicarea HIV (SUA: 2% din pers. HIV+
posedă CAF)

11
c) defensinele + CAF evită: HIV+ → SIDA sau perioada este
f. lungă (> 20 ani)
d) proiect: prevenţie + terapie cu defensine şi molecule CAF -
preparate prin sinteză chimică sau inginerie genetică
H. Receptivitate – nereceptivitate
• certitudine: identificare AgHIV – p24
• utilizare pentru: diagnostic precoce + coordonarea terapiei

7.PREVENTIE SI CONTROL GENERAL

I. PREVENŢIA GENERALĂ
a. Populaţia generală
Educaţie pentru cunoaşterea:
1. existenţei surselor de HIV în grupurile cu risc: homosexuali,
prostituate, drogaţi pe cale i.v., gravide HIV + ş.a.
2. modurilor şi căilor de transmitere a HIV: sexual, injectări ilicite
(sângele, secreţiile vaginale, laptele matern, lichidul oral, orice
produs organic).
3. leziunilor accidentale (sport, joacă, muncă etc.) vor fi protejate
faţă de contactul cu produse organice.
4. sexului protejat – atenţie la adolescenţi şi tineri adulţi şi la
profesii cu risc: şoferi, însoţitori de tren internaţional, militari,
muncitori sezonieri, în ţară sau străinătate etc.
b. Personalul medico-sanitar
Instruire şi reinstruire privind:
1. cunoaşterea procesului epidemiologic al HIV/SIDA (surse,
moduri şi căi de transmitere).
2. prestaţiile cu risc major care pot expune la contactul cu
produsele organice ale pacienţilor.
3. protecţia leziunilor (inclusiv “soluţiile de continuitate”)
preexistente sau produse în timpul muncii faţă de contactul cu
produsele organice.
4. măsurile de protecţie în cazul pacienţilor cu MTS, deosebit de
receptivi la HIV.
5. supravegherea gravidelor, îndeosebi din grupurile cu risc de
infecţie cu HIV.
6. atenţie la donatorii care provin din zone sau grupuri cu risc
crescut (AcHIV absent ?!).

12
II.Preventia speciala a infectiei cu hiv si a evolutiei spre sida:categorii
ale mijloacelor de preventie speciala
1. Chimioprevenţia – chimioterapia
a. leziuni accidentale, cu risc, la personalul medico-sanitar
(post-expunere): urgent, asociere 3 antiretrovirale
b. gravide HIV+ - scheme speciale, cu asocieri de inhibitori de
reverstranscriptază şi de proteaze (6-8 săpt. S ← NEVIRAPINE
+ ZIDOVUDINĂ)
c. purtătorii sănătoşi cronici - idem
d. bolnavii cu SIDA - idem
e. se vor lua în consideraţie: precocitatea şi durata administrării,
în raport de numărul de L/ml, reacţiile adverse, rezistenţa
HIV, costurile ridicate (Viread: pentru HIV rezistent, 4.135
$/an)
• OMS -2003: ENFURVITIDE – blochează penetr. HIV → celule:
19.000 $/an
2. Prevenţia şi terapia genică
• Transfer de gene anti-HIV în “celulele ţintă” mature sau în
maturare → blochează multiplicarea HIV (“imunizare
intracelulară”) → se produc anticorpi cu afinitate pentru
organitele “celulelor ţintă” pentru HIV.
3. Prevenţia cu produse anti-HIV
a. variate produse, cu multiple efecte anti-HIV (blocarea
receptorilor “celulelor ţintă”, inhibarea reverstranscriptazei,
inhibarea proteazelor care induc multiplicarea)
b. extracte din vegetale sau produse de sinteză chimică, enzime,
oligonucleotide, lactoglobuline, purine, pirimidine

III. PREVENŢIA SPECIFICĂ


a. Declanşarea cercetărilor de vaccinologie anti-HIV: 1986 – I a
Reuniune Internaţională OMS
b. Obstacolele în vaccinologia anti-HIV:
1. lichidele biologice au un număr redus de virioni liberi pentru a fi
interferaţi de Ac;
2. transferul intercelular are loc fără emisie de particule libere, prin
contact intermembranar sau pătrundere prin receptori în

13
“celulele ţintă”: LTCD4+, monocite-macrofage, celule
dendritice din ggl. limfatici, celule Langerhans din piele, celule
microgliale din SNC;
3. variabilitatea antigenică intensă şi rapidă (numai bucla
hipervariabilă V3 a gp 120 are peste 250 de variante) cu apariţia
mutanţilor sub presiunea imunologică, medicaţie şi spontan;
4. analiza filogenetică a numeroase tulpini de HIV izolate în toate
zonele lumii a permis clasificarea HIV în 3 grupuri:
• M (“major”) - tulpini agresive cu răspândire universală, cu
10 subtipuri (A → J)
• N (“new”) - identificat în Camerun
• O (“oher”) - mai frecvent în Africa Centrală (foarte apropiat
de SIV)
5. vaccinurile anti-HIV trebuie să includă tulpini reprezentative
pentru grupuri, subtipuri şi cele recombinante (A/C, A/D,
A/G/1);
6. starea de latenţă intracelulară (integrare în cromosomii gazdei)
devenind inaccesibilă pentru anticorpi şi medicamente;
7. structura antigenică complexă, 50% dintre antigene sunt “mascate”
iar AcHIV au o gamă foarte largă: anti-gp, anti-p, anti-nucleari,
anti-transcriptază etc.;
8. lipsesc mecanismele autolimitante (vindecarea spontană este
exclusă);
9. HIV are mijloace multiple, neelucidate, care-l protejează în celula
gazdă;
10. lipsesc modelele animale ideale pentru experimentarea vaccinurilor:
cimpanzeii şi alte primate neumane nu reproduc SIDA mortală,
extrapolarea rezultatelor la om are mari limitări; modelul uman
ridică probleme etice.

Aspecte actuale in vaccino-preventia anti hiv/sida: tipuri de vaccinuri,


obstacole in vaccinologia anti hiv/sida
TESTAREA HIV/SIDA
1. Testare solicitată pentru dosar:
- angajări în serviciu
- căsătorie
- înrolare în armată
- plecări în străinătate ca rezident temporar sau definitiv
2. Testarea:

14
- confidenţială dar nominală, cu păstrarea secretului identităţii
solicitantului
- anonimă, proba de sânge poate primi un cod numeric sau o
parolă; rezultatele se comunică dar nu se includ în dosarul
personal
3. Rezultatul negativ poate indica:
a. starea de HIV negativ
b. infecţie recentă (< 6 luni), cu absenţa AcHIV; testarea se va
repeta după o perioadă ≥ 6 luni faţă de momentul cu risc.

VACCINAREA ANTI-HIV/SIDA - 2003


• 1986 → 1989 – 45 vacc. candidate → 2002 = 60
• OMS – 1996 – 2007 = Program vaccinologie anti-HIV:
1. accesibilitate populaţională
2. cost redus
3. conservare simplă
umorală şi celulară
timp îndelungat
4. imunogenitate indiferent de „poarta de intrare” a HIV
pentru toate subtipurile (genotipurile)
5. areactogen
6. fără riscuri de inducere a infecţiei cu HIV

TIPURI DE VACCIN ANTI-HIV


1 1996–1989:45 de vaccinuri candidate
2 2002-2005>60de vaccinuri candidate
3 1.Vaccinul cu HIV total (integral) omorât (nr.mare de Ag)
experimente : Austria, Italia, Anglia, Fundaţia Salk
4 2.Vaccinul cu HIV viu atenuat (anumite fracţii peptidice ale HIV)
5 3.Vaccinul cu sub unităţi virale–preparat prin inginerie genetică
(gp160+gp120)
6 4.Vaccin preparat din structurile centrale (core) HIV
7 5.Vaccinuri recombinante pe suporturi virale sau bacteriene
(v.Canarypox, v.Baculopox, v.Vaccinia, v.poliomielitic,
v.encefalitelorecvine, adenovirusuri, BCG, Salmonella, fungi)
8 6.Vaccinul recombinant asociat (lipoproteine, pseudopeptide,
pseudovirioni, fragmente de ADN, glicoproteine etc)
7. Vaccinul ADN (cercetări, comp Merk, PMC, Chiron, Appolon ş.a.)

15
8. Vaccinul cu particule de tip viral (includ, în variate combinaţii:
gp.160, gp.120, p55, p24)
9. Vaccinuri din peptide sintetice
10. Vaccinuri recombinante solubile conţinând particule
CD4umane
11.Vaccinuri recombinante gp 120
12. Vaccinuri conţinând structuri din aria Tat-HIV1–cel mai nou
→blochează progresia infecţiei(exp. cu succes: Italia, Africa de Sud,
Uganda)

PREPARATE VACCINALE ÎN EXPERIMENTARE PE OAMENI CU


RISC
1.Aidsvax –evitarea transmiterii sexuale a HIV
2.Vaccil-2 →lipopeptide recombinante pe v. canarypox→răspuns imunol. +
citotoxic
3.HIV-Vax B/B –gp 120 recombinant corespunzător tulpinilor HIV/subtip B
→circul. predominantă: S.U.A., Canada, Australia, Japonia, Europa
Occidentală
4.H1-imunitar –cocktail de proteine HIV(exp. în 50 de ţări)
5.Vaccin cu administrare vaginală →bacteria Lactobacillus jensenii –
modificată –ing. gen. →induce LT CD4–“ucigaşe”
6.Vaccin cu administrare locală (gel, cremă), producţie elveţiană;
experimentat cu succes pe maimuţe şi oameni în 2005

HIV/SIDA -ORIENTĂRI PREVENŢIONALEPREVENŢIA


SPECIFICĂ -DEZIDERATE
1. inducerea concomitentă a imunităţii umorale şi celulare;
2. interferarea a cel puţin o fază din ciclul biologic al HIV;
3. să se acorde cu variaţia antigenică;
4. să distingă celulele infectate şi să împiedice transferul
intercelular al HIV prin penetrare, fuziune sau formarea de
complexe imune;
5. să nu interfereze negative cu alte vaccinuri;
6. să nu inducă apariţia de imunogene, cu originea în HIV, care să
favorizeze imundepresia;
7. să se coreleze cu dispersia geografică şi temporală a grupurilor
şi subtipurilor de HIV1;
8. să blocheze invazia HIV1 în celulele gazdă sau, dacă aceasta s-
a produs, să stopeze evoluţia spre SIDA;

16
9. în cazul vacc. recombinante , agenţii folosiţi ca suport să nu
inducă efecte patogene;
10. să se poată asocial cu diverşi imunomodulatori;
11. să inducă o protecţie cu o durată lungă;
12. costurile să fie accesibile pentru uz populaţional

17