Principiul separaţiei puterii în stat

PRINCIPIUL SEPARAŢIEI PUTERILOR ÎN STAT

1

Principiul separaţiei puterii în stat

CUPRINS
Pag.

CAPITOLUL I Separaţia puterilor ca teorie în opera lui John Locke şi Montesquieu
1. Evoluţia explicaţiilor privind teoria separaţiei puterilor în stat 1.1 înlăturarea separaţiei puterilor în regimurile totalitare 1.2 Inadaptarea teoriei separaţiei puterilor în regimurile pluraliste 1.3 Uzura teoriei separaţiei puterilor. 14 17 17 18

CAPITOLUL II Separaţia puterilor în stat conform constituţiilor moderne - S.U.A., Marea Britanie şi Franţa
1. Separaţia puterilor în organizarea de Stat a S.U.A. 1.1 Puterea executivă. 1.1.1. Atribuţiile Preşedintelui 1.2 Puterea Judecătorească 2. Separaţia Puterii în organizarea de stat a Marii Britanii 2.1 Puterea executivă 2.2 Puterea Judecătorească 3. Separaţia puterilor în organizarea de stat a Franţei 3.1 Puterea Judecătorească 3.1.1. Separaţia puterilor de stat conform Constitiţiei Republicii a-II-a 3.1.2. Separaţia puterilor de stat în timpul celei de-a III-a Republici

20

20 25 26 29 33 35 37 38 39 42 44

2

Principiul separaţiei puterii în stat 3.2 Puterea executivă 44 3.2.1. Separaţia Puterilor în organizarea de stat în timpul celei de-a IV-a Republici. 46

3.3 Puterea Judecătorească 3.3.1 Separaţia puterilor în organizarea de stat a Franţei în timpul Republicii a V-a 3.3.2. Puterea Executivă 3.3.3 Competenţa Guvernului 3.3.4. Puterea legislativă 3.3.5. Puterea judecătorească

48 49 49 51 52 52

CAPITOLUL III Formele de guvernământ prin care se realizează principiul separaţiei puterilor în stat. Trăsături caracteristice
1. 2. 3. 4. 5. Republica prezidenţială Republica parlamentară Republica semi-prezidenţială Regimul de adunare Regimul politic marxist

55

56 57 58 59 60

CAPITOLUL IV
61

Separaţia puterilor în istoria constituţionalismului românesc
1. Separaţia puterilor în stat în Constituţia din 1866 61

3

Principiul separaţiei puterii în stat 1.1. 1.2. 2. 3. 4. 4.1 4.2 4.3 4.4 Puterea executivă Puterea Judecătorească Separaţia puterilor în stat după Constituţia din 1923 Constituţia promulgată la 27 februarie 1938 Constituţiile socialiste din România Actele cu valoarea constituţională din perioada 1944 – 1947 Constituţia din 13 aprilie 1948 Constituţia din 24 septembrie 1952 Constituţia din 21 august 1965 63 64 65 67 69 69 70 70 71

CAPITOLUL V Separaţia puterilor de stat în perioada post decembristă CAPITOLUL VI Constituţia din 19 octombrie 2003 CONCLUZII

72 78

81

4

Impulsionaţi de marile explozii care au loc pe tărâmul cunoaşterii ştiinţifice.-ci merge mai departe. Cu privire la conţinutul lucrării trebuie spus că aceasta are două părţi distincte. Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte mecanismul separaţiei puterilor în stat în istoria constituţionalismului principalelor state care au amnifestat cea mao mare consecvenţă şi coerenţă în aplicarea sa.ezecutivă. În acelaţi timp lucrarea se doreşte a fi o demonstraţie a necesităţii separaţiei puterilor în stat şi abeneficiilor care se răsfrâng asupra cetăţenilor privind stabilirea abuzului de putere.Locke şi Montesquieu şi în acelaţi timp aşa configurează în constituţiile moderene ale S. Această alegere este motivată şi justifivcată de faptul că principiul separaţiei puterilor în sta este un principiu pe care orice domocraţie care se doreşte a fi reală trebuie cu necesitate să-l ia în consideraţie şi să-l pună în aplicare. De altfel.Principiul separaţiei puterii în stat Consideraţii introductive La sfârşitul secolului al XVII –lea şi începutul celui următor. În această perioadă de efervescenţă creatoare are loc formarea şi cristalizarea statului. noţiune care reclamă o noua formă de organizare.U. filozofi şi jurişti.A. Ideea principală care se desprinde din prima parte a lucrării este aceea că importanşa principiului separării puterilor în stat a fost luată în considerare atât în timpuri istorice deja apuse cât şi în preuznt. Montesque a fost primul care a conceput un model sistematic privind separaţia puterilor în statul de drept. asistăm la apariţia zorilor lumii moderne. este extrem de importantă pentru că aceste ţări au un precedent 5 . în mod riguros atribuţiile fiecăruia.A. Marii Britanii şi Franţei. ca John Locke şi Montesque.judecătorească.au elaborat un nou mecanism al organizării puterilor în stat. În cea de-a doua parte lucrarea va prezenta o analiză a principiului mai sus amintit aşa cum apare în spaţiul românesc al deceniilor trecute dar şi al momentului. stabilindu-se. Prim aparte a lucrării prezintă principiul separaţiei puterilor în sata aşa cum este el văzut de filozofii teoreticieni J. Alegerea prezentării acestui principiu aşa cum apare în constituţiile S. El nu se mulţumeşte doar cu enumerarea celor trei puterilegislativă..U. Marii Britanii şi Franţei.

din 1938. România reînnoadă firul rupt al tradiţiilor democratice. Analiza constituţiei din 1866. cu atât mai mult cu cât democraţia româneacă este încă o democraţie tânără pentru care principiile statului de drept încep să se contureze mai profund. a constituţiilor din perioada comunistă şi a Constituţiei româneşti actuale arată că în spaţiul românesc principiul separaţiei puterilor în stat nu a avut o istorie şi o aplicare solidă şi constantă. înscriind în documentele sale programatice separaţia puterilor. aceasta prezintă principiul separării puterilor în stat în istoria constituţionalismului românesc. Aşadar societatea românească actuală trăieşte un moment important pentru a scrie despre ceea ce înseamnă separaţia puterilor în stat. chair daca separatia puterilor nu este expres formulată dar atribuţiile lor sunt precis formulate. ca o condiţie sin qua non a instaurării democraţiei şi a statutlui de drept. Odată cu revoluţia din decembrie 1989. Acest moment este unul extrem de important cu atât mai mult cu cât statul de drept şi deci implicit şi principiul separării puterilor în stat a devenit pentru România criteriu de aderare la Uniunea Europeană (criteriile de la Copenhaga). 6 . Cât priveşte conţinutul părţii a doua a lucrării.Principiul separaţiei puterii în stat democraticatâtz teoretic cât şi practic care constituie un izvor de inspiraţie pentru democraţiile în formare. a celei din 1923. Acest lucru este consimţit şi în constituţia din Decembrie 1991. În 2003 societatea românească a votat prin referendum modoficări la Constituţia din 1991.

care deliberează cu privire la afacerile publice. precum: Adunarea Generală.” Aristotel susţine că „ori a lăsa toate deciziunile în seama corpului politic între.Principiul separaţiei puterii în stat Capitolul I Separaţia puterilor ca teorie în opera lui John Locke şi Montesquieu Problema puterilor în stat a preocupat chiar şi lumea antică. Cea dintâi dintre cele trei părţi este Adunarea Generală. a doua este Corpul magistraţilor.” Descrierea făcută de Aristotel avea doar semnificaţia unei simple constatări a necesităţilor de organizare a statului elen şi nu putea fi pusă în nici o legătură cu principiul separaţiei puterilor. constata existenţa în stat a unor organe diferite cu atribuţii precis determinate. în lucrarea sa “Politica”.mai metodic şi intr-o nouă lumină. atribuţiile şi modul de numire.principiul separaţiei puterilor este filozoful şi juristul englez John Locke. Corpul Magistraţilor (funcţionarilor) şi Corpul judecătoresc. statul întreg este în mod necesar bine organizat el însuşi. odată bine organizate. pronunţarea pedepsei cu moartea. iar pe altele numai unora dintre ei. ”În orice stat – punea Aristotel . În lucrarea sa „Essay on the civil gouvernement” (Despre guvernământul civil). exilul. iar a treia este Corpul judecătoresc” În concepţia lui Aristotel.”ori a le împărţi şi a le încredinţa pe unele tuturor cetaţenilor. adoptarea legilor.sunt trei părţi. confirmarea şi primirea conturilor magistraţilor. Cel căruia îi revine meritul de a fi cercetat pentru prima dată.Aristotel.” Filosoful grec avea în vedere înfiinţarea uneia sau a mai multor magistraturi speciale. încheierea şi ruperea tratatelor. Aceste trei părţi. ”Adunarea Generală trebuia să decidă în mod suveran asupra păcii şi a războiului. sau a le încredinţa pe toate unei minorităţi. considerat părintele acestui principiu (1632-1704).pentru a degreva Adunarea Generală de anumite funcţiuni. consideră că în fiecare stat trebuie să existe trei puteri: 7 . căruia trebuie să i se hotărască natura.

de a face şi de a încheia tratate.organizarea politică a statului englez. . Locke înţelege puterea care ar avea dreptul de a declara război şi a încheia pace. 8 . la titulari independenţi unul de altul. el se inspira din Constituţia engleză şi fiindcă acolo Camera Lorzilor avea atribuţii de a le judeca. puterea de a face legile trebuie să fie încredinţată unor adunări convocate special pentru acest scop. John Locke recunoaşte că dacă cele trei puteri ar fi întrunite în mâna unei singure persoane. limitată la aplicarea legilor şi la rezolvarea unor cazuri care nu putea fi prevăzute şi determinate prin lege. De aceea. În al doilea rând.puterea federativă sau externă. care ar cuprinde atribuţiile puterilor lăsate la discreţia executive.În primul rând. 3. arată că puterea legislativă trebuie să aparţină Parlamentului şi era considerată puterea supremă. Dar. În fine. Locke desparte în două puterea executivă: . în caz de pericol. urma să fie încredinţată monarhului. el mai adaugă a patra putere. ci o include în Puterea legislativă. Locke susţine că intr-un stat bine organizat. numită”PREROGATIVĂ”. de a regla modul în forţele statului pot fi întrebuinţate pentru conservarea comunităţii. aceasta ar însemna absolutism şi dacă voiam să asigurăm libertatea cetaţenilor.Principiul separaţiei puterii în stat 1. în concepţia sa. PUTEREA LEGISLATIVĂ. el a dedus că puterea de a judeca aparţine puterii legiuitoare. John Locke. trebuie să ştim că Locke luase ca model în expunerea teoriei sale. PUTEREA FEDERATIVĂ.el nu consideră Puterea judecătorească o putere autonomă.puterea executivă internă. să fie încredinţate la persoane diferite. deoarece edita reguli de conduită general obligatorii. 2. care veghează aplicarea legilor. care are dreptul legiferării. Puterea judecătorească o consideră ca făcând parte din Puterea legislativă. Puterea executivă. La prima vedere ar părea cum Puterea judecătorească poate să facă parte din Puterea legislativă. trebuie să admitem că aceste trei puteri e necesar să fie separate. Puterea federativă era încredinţată tot regelui şi avea în competenţa sa dreptul de a declara război. PUTEREA EXECUTIVĂ.În formularea pe care o face. reprezintă statul în relaţiile internaţionale. prin Puterea federativă.

adunările trebuie să se separe din nou. deoarece.Afirmând că legile dăinuiesc multă vreme. se observă ca el nu expune in opera sa o teză abstractă. Locke o exprima prin greutăţile pe care le implică exercitarea celor două puteri care simultan pretind concursul forţei publice”…ceea ce este aproape imposibil de a încredinţa forţa statului la mai multe persoane distincte. ”pentru a asigura acţiunea guvernamentală o pondere reciprocă trebuie să se instituie între diferitele organe.precizează el. promulgate şi cunoscute de popor prin judecători imparţiali şi cultivaţi. la diferite persoane.” Nu era o separare a puterilor care le-ar fi izolat care ar fi promovat conflicte şi ar fi împiedicat liberul joc al maşinăriei politice. Puterea judecătoreasca se înfăţişează mai degrabă ca un accesoriu al puterii legislative. puterea legislativă şi executivă nu trebuia să fie încredinţată în mâna unei singure persoane. iar nu prin decrete de circumstanţă. într-un timp dat. deoarece “Puterea legislativă este ceea care are dreptul de a determina cum trebuie să fie întrebuinţată forţa statului pentru a proteja comunitatea şi pe membrii săi” 9 .” Dificultatea acesteia. Locke admite totuşi că acestea pot fi reunite intr-o singură mână. care sunt însărcinaţi să tranşeze litigiile după aceste legi. Leon Duguit arată că. cât o distincţie a puterii legislative de cea executivă. În concepţia lui Locke. reclamând o supraveghere continuă cu privire la executarea lor.” Din confruntarea concepţiei lui Locke.Principiul separaţiei puterii în stat După ce au fost adoptate. Deşi recunoaşte ca distincte Puterile executivă si cea federativă. întrucât”dacă puterile federativă şi executivă sunt distincte. Astfel. care nu au între ele nici o subordonare” Pentru Locke. este de trebuinţă – spunea Locke – ca să existe o putere care veşnic să vegheze la executarea legilor care sunt in vigoare. în materie de separaţie a puterilor statului cu organizarea fundamentală a statului englez. Astfel Puterea legislativă şi cea executivă trebuie sa fie separate. Concluzia lui nu este atât o formulare categorică a separaţiei puterilor. ci prezintă un tablou sugestiv al organizării constituţionale a Angliei. era mai degrabă o colaborare a organelor şi o repetiţie a funcţiunilor. este totuşi dificil să se separeu şi să se încredinţeze. urmând ca ele să se supună legilor pe care le-au adoptat. ”cine are Puterea legislativă sau suprema putere intr-o republică este ţinut să guverneze prin legi fixe şi stabile.

Principiul separaţiei puterii în stat Încercând să argumenteze necesitatea separării puterii legislative de cea executive. JUDECĂTOREASCĂ . avea să-i aducă autorului celebritatea. Născut la 1689. iar numele său devine de notorietate internaţională. Montesquieu dezvoltă şi sistematizează într-un mod cu totul original acest principiu de bază al organizării societăţii într-un stat de drept. Capodopera sa. este înnobilat cu titlul de baron de „La Brede et de Montesquieu”. LEGISLATIVĂ . Montesquieu. dar spiritul său a cuprins întreaga umanitate. EXECUTIVĂ .El consideră că in fiecare stat trebuie să existe trei feluri de puteri: 1. în castelul Le Brede lângă Bordeaux. adoptă ca model orânduirea de stat a Angliei.” Influenţat de concepţia lui Locke asupra separaţiei puterilor. La elaborarea separaţiei puterilor. Datorită meritelor sale. la care era predestinat prin naştere. Locke arată că „tendinţa de a pune mâna pe putere ar fi prea mare dacă aceleaşi persoane care au puterea de a face legile ar avea mâni şi puterea să le execute. Montesquieu pledează pentru separaţia puterilor deoarece susţine că „atunci când în mâinile aceleaşi persoane sau aceluiaşi corp de dregători se află întrunite Puterea legiuitoare si 10 . Principiul separaţiei puterilor. care l-a îndemnat la studii de nivel superior. 3. el a dobândit o serioasă cultură clasică.pedepseşte infracţiunile sau judecă litigiile dintre particulari.are dreptul de a face legile.căci ar putea să se scutească de a se supune legilor pe care ele le fac. avea să fie preluat şi aplicat în mai toate statele dezvoltate. pentru un anumit timp sau pentru totdeauna. apărută in 1734 şi tipărită pentru prima dată 1748. În întreaga sa carieră a îndeplinit importante funcţii în stat. Montesquieu moare la Paris în 1755. într-o familie de mici nobili sub numele de Charles Louis De Secondat. 2. În doi ani. Montesquieu. ca aceea de consilier al parlamentului din Bordeaux în anul 1714 şi de Preşedinte al acestuia 1716. În felul acesta s-a îndepartat de cariera armelor.hotarându-se să prefere roba de magistrat.”De l`esprit des lois”(Despre spiritul legilor).are dreptul de a declara război sau a încheia pace. lucrarea cunoaşte 22 de ediţii. Lipsit de vedere şi înaintat în vârstă.sau de a le abroga pe cele existente. iar 1728 devine membru al Academiei franceze.

Şi pentru acest abuz al puterii Montesquieu recomandă ca „puterea să înfrângă puterea. dacă el ar fi dotat cu prea multă putere. care deţine puterea.”După ce stabileşte atribuţiile suveranităţii celor trei puteri. ”Pe când ceea ce depinde de puterea legislativă.libertate dacă Puterea judecătorească nu este separată de cea executivă. Montesquieu proclamă necesitatea separării lor. Care ar fi motivele care l-au îndemnat pe Montesquieu să recurgă la acest mecanism? În primul rând înclinaţia naturală a omului.”Nu există. observăm că Montesquieu a avut în vedere o colaborare în sânul puterilor. precum şi dreptul de veto asupra puterii legislative pe care Montesquieu îl susţine astfel: 11 .nu există libertate. libertatea cetăţenilor ar fi arbitrată. Acest lucru este învederat atribuţiile puterii executive de a conclura şi închide sesiunile parlamentului. iar dacă ar fi îmbinat şi Puterea executivă.deoarece se poate naşte teama că acelaşi Monarh sau acelaşi Senat să întocmească legi tiranice pe care să le aplice în mod tiranic. este mai bine reglementată de mai mulţi.” Ce s-ar întâmpla dacă cele trei puteri ar fi nedespărţite şi întrunite în mâna unui singur om? Montesquieu arată „dacă Puterea legislativă ar fi unită cu Puterea judecătorească.” Din analiza raporturilor dintre Puterea legislativă şi Puterea executivă. dar acordă o anumită preponderenţă puterii executive. ”Pe când ceea ce depinde de puterea legislativă.Principiul separaţiei puterii în stat Puterea executivă.de asemenea.” Separaţia puterilor apărea. iar libertatea cetăţenilor ar fi cheremul bunului plac al unei singure persoane. Pentru Montesquieu „libertatea nu se poate realiza decât prin obstacole în calea abuzului la care ar fi tentat să se dea orice om şi orice organ al statului. judecătorul ar avea forţa unui opresor. de a abuza de ea. El atribuie Puterea executivă unui monarh. iar judecătorul ar fi şi legiuitor. deoarece această parte a guvernământului este mai bine exercitată de unul decât mai mulţi. este mai bine reglementată de mai mulţi decât de unul singur. în concepţia lui Montesquieu a unicului mijloc de a asigura respectul legilor într-un stat în care era posibilă existenţa unui guvern legal.

că separaţia puterilor este în realitate o justificare ideologică a unui scop politic foarte concret: slăbirea puterii guvernanţilor în ansamblu. ca să spunem aşa invizibilă şi nulă. Oamenii nu mai au necontenit pe judecători înaintea ochilor şi se tem de magistratură. ci trebuie să fie exercitată de către persoane recrutate din rândul poporului. teoriile care au urmat precum şi cele actuale i-au îndepărtat puţin. după cum nici puterea legislativă nu va îngrădi Puterea executivă în acţiunile ei. devine. va anihila toate celelalte puteri. deoarece. În mod firesc. În felul acesta. Vom observa de asemenea. Trebuie însă adăugat că de fapt. nici de o anumită profesiune. În felul acesta se ajunge la o primenire a puterii legiuitoare. nu înseamnă numai diviziune. fiecare fiind mai mult sau mai puţin specializat într-o funcţie. fiecare din aceste corpuri având şedinţele şi dezbaterile sale aparte precum interese şi vederi deosebite. ci şi independenţa autorităţilor guvernamentale. atribuindu-şi toată puterea pe care o poate dori. una neconsistând decât în voinţa generală a statului. termenul desemnând odată funcţia şi organul. înlocuite cu altele după un anumit interval de timp. ”întrucât ele nu se exercită faţă de un particular. acesta ar fi despotică. iar cealaltă decât în exercitarea unei voinţe generale. nefiind legată de nici o categorie socială. că faţă de Locke şi Moutesquieu care au definit cei dintâi aceste puteri. Se consideră. Toţi consideră însă. ”Puterea judecătorească este de temut de către oameni. separaţia puterilor. susţine Montesquieu. Puterea executivă nu se va amesteca în treburile puterii legiuitoare. limitându-i pe unii prin alţii. de asemenea.” Montesquieu susţine că aceste corpuri care alcătuiesc puterea legislativă trebuie schimbate.Principiul separaţiei puterii în stat „Dacă puterea executivă nu avea dreptul de a se împotrivi iniţiativelor corpului legislativ. statul apare natural divizat în mai multe puteri. Tribunalele nu se puteau înfiinţa decât pe bază de legi. că separaţia puterilor comportă două aspecte bine conturate: 12 . Toate regimurile politice cunosc o diviziune între multiplele organe guvernamentale. Montesqueu susţine că legiuitoare va fi încredinţată şi corpul nobililor şi corpul ce va fi ales ca să reprezinte poporul. nu de magistraţi…” Puterea legislativă şi executivă ar putea fi încredinţată unor dregători permanenţi sau unor corpuri permanente.” Puterea judecătorească nu trebuie încredinţată unui senat permanent. Această independenţă se fondează pe existenţa unor funcţii fundamentale distincte prin natura lor şi care pot să fie exercitate numai separat.” Influenţat de modul de organizare a Angliei.

Evoluţia explicaţiilor privind teoria separaţiei puterilor în stat În legătură cu forma în care a fost exprimat acest principiu . În realitate. Este fals să considerăm puterile fiecărui organ de stat ca o delegare distinctă a unei puteri superioare dând naştere unor entităţi separate. categoric.se impune o precizare. ”Concepţia revoluţiona . Astfel.juridică. Acest principiu a apărut ca o armă în mâna acelora ce luptă împotriva monarhiei absolute. sunt repartizate unor categorii distincte de organe. ci mai multe evident. deţinând în acest scop monopolul creării şi aplicării dreptului).precizează el . -cea de colaborare a lor în sensul unei activităţi concernate la nivelul unui popor organizat în stat.Principiul separaţiei puterii în stat -separaţia parlamentului vis a vis de guvern -separaţia jurisdicţională în raport cu guvernanţii. integrată întrun organ distinct este astăzi total abandonată. Fiecare organ dispune de puterea etatică în plenitudinea ei invizibilă.cea din care doctrina marxistă a făcut călcâiul lui Achile a teoriei separaţiei puterilor în stat este. puterea nu este divizată. Iniţial a fost folosit pentru reducerea autorităţii acestuia . 1. două cerinţe apar ca fiind indispensabile pentru apărarea libertăţii individului: -cea de delimitare precisă a atribuţiilor fiecărei categorii de organe.forţei monarhului opunându-ise puterea adunărilor alese de popor. Este o interpretare a teoriei lui Montesquieu pe care o întâlnim la foarte mulţi autori. o chestiune dogmatico . 13 . În concepţia lui Montesquieu. în sensul în care definim noi această categorie (adică-puterea organizată a unui grup care exprimă în Capacitatea de a exprima voinţa şi a asigura realizarea acesteia prin mijloace specifice organizării societăţii în stat. fapt ce permite acestora controlul prin judecători independenţi.care creşte în fiecare putere o fracţiune a suveranităţii. Ideile lui Montesquieu sunt foarte clare: într-o ţară nu există mai multe „puteri” statale. acestea sunt competenţe care sunt repartizate. Mult discutata problemă a existenţei uneia sau mai multor „puteri” în stat .arată că puterea de stat este unică şi indivizibilă. G: Burdeau.

au fost şi sunt încă mulţi jurişti care neagă caracterul de „putere”autorităţilor judecătoreşti. deţinător al puterii executive. încât expresia „putere executivă” dispăruse din studiile de drept Constituţional. În aceste condiţii şeful statului nu mai are decât o funcţie de reprezentare. În timp. Montesquieu spre deosebire de John Locke. un stat al cetăţenilor care sunt consideraţi de doctrina franceză ca suverani ai puterii. precum şi de la realitatea existentă în diferite state.este considerată a fi deasupra voinţei monarhului. opera adunărilor alese. În legătură cu evoluţia raporturilor dintre puteri. vorbea de trei puteri în stat. a fost în mod progresiv restrânsă în favoarea adunărilor alese de popor. cea de a judeca este întrun anume fel nulă. Edictată de parlament. din care una este cea judecătorească. mai mult de monarh. legea. puterea de acţiune. deţinută la început. expresia voinţei poporului .” Pornind de la această afirmaţie. Anibal Teodorescu în România şi alţii. iar miniştrii săi sunt simpli executanţi ai legilor. Astfel.puterea judecătorească. După anii 1910-1930. ideile democratice si-au extins sfera de cuprindere si de acţiune. adică la începutul secolului XX. Nu mai rămân decât două. devine din nou o putere. executivul se degradase aşa de mult. au susţinut ideea existenţei doar a două 14 . Astfel el spunea: ”Din cele trei puteri de care am vorbit. O dovadă a întăririi executivului o constituie creşterea prestigiului şi competenţei preşedintelui. În aceste condiţii. dar preciza că dialogul principal se poartă între legislativ şi executiv. Ducrocq în Franţa. „L`etat c`est moi” este înlocuit cu „l`etat c`est nous”. regele şi miniştrii săi tind să devină simpli executanţi ai politicii dorite de adunările alese care reprezintă ansamblul naţiunii. etimologic – autoritate care execută. puterea executivă.Principiul separaţiei puterii în stat Astfel dintre executiv şi legislativ apărea ca un reflex al antogonismului dintre monarh şi popor. iar specialişti se ocupau primordial şi prioritar de analiza adunării lor alese. La capătul acestei evoluţii. în care dependenţa executivului se pare că a atins apogeul începe o epocă care se caracterizează prin faptul că acesta devine inima instituţiilor politice. o precizare trebuie făcută cuprivire la cantonarea aprecierilor făcute numai la relaţiile dintre executiv şi legislativ şi la ignorarea rolului celei de-a treia puteri în stat . Adunarea aleasă decide în problemele fundamentale ale naţiunii. iar executivul este redus la rolul său.

Apoi se consideră că de fapt două puteri şi anume: puterea executivă şi puterea legislativă. dacă el presupune o diferenţiere a organelor. S-a mers până acolo încât se afirmă că teoria clasică nu mai exprimă realitatea politică. În privinţa celei de-a patra putere „presa”. între cei care acţionează. B. etc. ne mai putem permite două precizări: sunt autori care vorbesc şi de o a patra putere în stat. ceea ce a dus la neglijarea puterii administraţiei şi puterii birocratice. El este convins că teoria constituţională a insistat exclusiv pe separaţia puterilor. căci regimul parlamentar. amintim poziţia lui F.Principiul separaţiei puterii în stat puteri în stat. diferit de cel care face legea. Haurian. Potrivit lui Maurice Duverger ”în adevăratul înţeles. Organele de stat trebuie să depindă unele de altele numai atât cât este necesar formării sau desemnării lor şi eventual exercitării unor atribuţii. Neumann. critica teorie clasice. continuitatea importanţei şi rezonanţei sale sociale şi politice. în concepţia unora şi „administraţia” altora. În legătură cu puterile existente în stat. cuprinde trei mari aspecte şi anume: definirea conţinutului şi sensurile sale. nu trebuie să se vorbească de o separaţie a puterilor decât în legătură cu regimul prezidenţial. implcă de asemenea colaborarea necesară şi constantă. şi cei ce apreciază acţiunea. A. Critica teoriei clasice a separaţiei puterilor se înscrie în contextul evoluţiei acesteia. atât timp cât puterea executivă nu ar fi îngrădită de legi şi cât timp legalitatea actelor de execuţie ale puterii executive nu ar fi cenzurată de un organ jurisdicţional. Gaudemet. În privinţa celei de-a doua poziţii. fie în favoarea executivului) şi regimuri care realizează separaţia puterilor. am vrea să. Cât priveşte acesta din urmă. 15 . cu identificarea acestora.” Evoluţia separaţiilorputerilor. Teoria separaţiilor puterilor a cunoscut o mare răspândire în secolul al XIX-lea şi a stat la baza clasificării regiunilor în regimuri care practică confuzia puterilor (fie în favoarea legislativului. susţin că astăzi în Occident opoziţia nu se mai manifestă între legislativ şi executiv. ele se grupează în regimuri care realizează o separaţie simplă şi regimuri care realizează o separaţie strictă. sunt autori care neagă opoziţia dintre „puterile” identificate. recunoscute până acum şi vorbesc de „alte puteri”. ca element esenţial al mutaţiilor sociale. Duverger arăta că nu vom avea de a face cu o adevărată separaţie a puterilor. amintim că unii autori-precum A. Cât priveşte conţinutul şi sensurile separaţiei puterilor tot mai des s-a afirmat şi se afirmă că este vorba mai puţin de separare decât de echilibrul puterilor. M.ca teorie şi realitatea constituţională.

Apoi. legislativul ar fi o stavilă eficientă în faţa eventualelor excese ale executivului. această răspundere trebuie văzută prin realitatea că guvernul este al majorităţii parlamentare şi este puţin probabil ca proiectele sale să nu fie adoptate. Cabinetul concentrează în mare măsură puterea. în care guvernul răspunde răspunde în faţa parlamentului. în sistemul parlamentar englez. separaţia puterilor este contrazisă de realităţi în chiar regimuri recunoscute ca democratice. În regimurile parlamentare. teză simplist explicită şi primitiv aplicată. De exemplu. Dacă în filosofia Secolului Luminilor. puterea legislativă fiind expresia suveranităţii. de majoritatea absolută în Camera Comunelor (de altfel adevărata putere o deţine comitetul dirigent al partidului învingător în alegeri). puterea legislativă se confundă cu atributele suveranităţii ceea ce înseamnă că ea nu poate fi decât emanaţia de voinţă a întregului popor. în doctrinele totalitare puterea era considerată ca u instrument necesar de transformare. lipsind astfel motivele de separare sau de limitare. 1. permitând concentrarea puterii şi desfiinţarea democraţiei. O asemenea frână există numai în regimurile prezidenţiale. În regimurile totalitare s-a promovat teza unicităţii puterii de stat. trebuie privită cu rezerve ideea în sensul căreia. unde se manifestă o anumită „concentrare” a puterii. Pentru Jean Jack Rousseau. puterea era considerată redutabilă şi ameninţatoare. Ideile lui Montesquieu au fost reluate mai târziu de Jean Jack Rousseau în „Contractul Social” şi tratate la un nivel mult mnai superior.Principiul separaţiei puterii în stat deoarece ea a fost înlăturată de regimurile totalitare şi apare depăşită şi învechită în regimurile pluraliste. de unde rezulta nevoia separaţiei.2 Inlăturarea teoriei separaţiei puterilor în regimurile pluraliste Deşi afirmată. 1.1 Înlăturarea separaţiei puterilor în regimurile totalitare Acest fenomen a avut şi are ca punct teoretic de plecare o viziune diferită asupra funcţiilor puterii. pentru că el dispune în principiu. aceasta 16 . pretutindeni şi totdeauna.

Pierre Pactet arată că se constată un decalaj important între declinul unei teorii. care în art. executive. 17 . Printre constituţiile care menţionează expres acest principiu. 1923. (art. În acest sens pot fi menţionate constituţiile: Spaniei. Marea forţă a teoriei separaţiilor puterilor constă în fantastica sa rezonanţă socială.29. Belgiei (art. politică şi morală. Dacă examinăm constituţiile statelor lumii vom observa că foarte rar. S. României (Statutul lui Cuza. Apariţia puterilor publice. intitulat Separaţia puterilor. titularul suveranităţii este poporul. 1938). şi că deci rămâne o teorie a trecutului. 1. nimic nu-l poate împiedica să denunţe „contractul” în baza căruia el a investit puterea legiuitoare şi să stabilească o altă rînduială conformă cu dorinţa sa.3). care continuă să creadă în ea.117). Manifestându-se rezerva faţă de teoria clasică a separaţiilor puterilor nu trebuie să se interpreteze că ea şi-a pierdut din importanţă şi actualitate.26.3 Uzura teoriei separaţiei puterilor Această teorie a fost elaborată într-o perioadă în care nu se înfiinţaseră încă partidele politice şi când principalele probleme puse de putere erau de ordin instituţional. executivă şi judecătorească sunt separate. şi pentru clasa politică care persistă în a o evoca.Principiul separaţiei puterii în stat înseamnă că puterea executivă trebuie să fie subordonată celei legislative şi. spune: “Puterile legislative. ci între majoritate şi opoziţie. În cele mai multe constituţii.” Mai multe constituţii denumesc autorităţile statale ca puteri. (art. judecătoreşti. 1. rolul lor deosebit în configurarea instituţiilor juridice şi politice. 166. care pierde progresiv din forţa şi valoarea sa explicativă pentru că ea nu mai corespunde cu adevărat realităţii şi recepţiuonarea sa de către opinia publică. însă. Ea a intrat ăn conştiinţa mulţimilor care au receptat-o ca pe cea mai eficientă reţetă contra despotismului şi în favoarea libertăţii şi democraţiei.30). Elveţia.25. principiul rtezultă implicit. unele înscriu explicit acest peincipiu.A. determină ca astăzi separarea sau echilibrul să nu se realizeze între parlament şi guvern. este Constituţia Republicii şi Cantonului Jura. 1866. 55.2.U. puteri ce sunt legislative. întrucât.

ci cel de parlament. autorităţi jurisdicţionale etc. 18 . autorităţi administrative.Principiul separaţiei puterii în stat În fine. alte constituţii nu folosesc termenul de putere. guvern. Toate constituţiile statelor democratice realizează însă echilibrul puterilor publice.

fiecare descoperise sursa lor în dezordinile şi nebuniile democraţiei. edite par Gaillard Hunt et James Brown Scott. Teoria separaţiilor puterilor statului a stat la baza Constituţiei Statelor Unite ale Americii de Nord din 1787 şi a constituţiilor diferitelor state care alcătuiesc această federaţie. Paris. că remontând la originea acestor rele. Notes of James Madison.L.45 19 .”23 Madison.Principiul separaţiei puterii în stat Capitolul II Separaţia puterilor în stat conform constituţiilor moderne – SUA. pag. 1918.A. Separaţia puterilor în organizarea de stat a SUA Iniţiat şi fundamentat în Europa lui John Locke şi a lui Montesquieu. „Obiectul general al convenţiei – arăta – M. vorbind despre separaţia puterilor.U. Marea Britanie şi Franţa 1.”24 Acest mijloc de frânare a fost găsit în principiul separaţiei puterilor care trebuie să furnizeze o barieră despotismului legislativ. Randolph. Prin adoptarea acestui principiu s-a avut în vedere înlăturarea din organizarea de stat americană a supremaţiei organului legislativ. 23 24 James W. Garner. Atît de mult a fost apreciat acest principiu. iar art. ale căror rezultate s-au finalizat prin consacrarea în Constituţia americană a separaţiei puterilor în organizarea de stat. Într-un astfel de climat au loc dezbaterile Convenţiei de la Philadelphia. delegatul statului Virginia la dezbaterile de la Philadelphia – este de a găsi un remediu nenorocirilor în care se zbat Statele Unite. 1926. spunea că „nici un adevăr politic nu are o valoare intrinsecă mai mare”. principiul separaţiei puterilor în stat s-a manifestat mult mai puternic în S. 16 al Declaraţiei Franceze a drepturilor omului şi cetăţeanului a ridicat-o la rangul de principiu esenţial al oricărei constituţii. Pag. Paris. cartea lui Montesquieu „De l’esprit de lois” era una dintre cele mai citite şi mai disputate cărţi din America. P. că trebuie găsit mijloc pentru a frâna această tendinţă din guvernarea noastră. încat „strămoşii Constituţiei atribuiau erorile guvernării necunoaşterii separaţiei puterii. Antecedentes de la Convention federale de 1787. Le pauvoir executif american en temps de guerre. 29 Dezbates of the federal convention. Între 1775-1777.

se precizează că toate puterile legislative vor fi încredinţate unui Congres al Statelor Unite. care trebuia să fie proporţionale cu „ primejdiile unui atac.A. direct sau indirect. nu ar fi decât o parte al unui sistem mai vast în care statele ar fi contragreutăţile Guvernului federal. a Universului.”26 Acest sistem de frâne şi contraponderi. constituţionaliştii de la Philadelphia au făcut apel la aşa numitul sistem al frânelor şi contraponderilor pe care Jefferson îl definea astfel: „ Trebuie ca puterile să fie împărţite şi cumpănite între diferite corpuri. Congresul se opune Preşedintelui şi împreună se opun Tribunalului. arogându-şi ulterior drepturi şi împuterniciri neprevăzute în Constituţie au devenit în realitate organe ce depăşesc prin atribuţiile lor organul legislativ. i-au fost expuşi Preşedintele şi Curtea Supremă. spune Hamilton. se ajungea la o repartizare a competenţelor care ar fi interzis unui organ să exercite. încât nici unul să nu poată să treacă de limitele stabilite de constituţie. ne putem întreba care sunt puterile statului în temeiul Constituţiei ca o reflectare a principiului separaţiei puterilor? În art. cf. bine echilibrate ( cele două Camere şi Preşedintele) şi Puterea executivă este plasată în două ramuri ( Preşedintele şi Senatul). Dar. garanţia cea mai sigură. dând universului simetria şi aranjarea perfectă. în concepţia constituţionaliştilor de la Philadelphia acordarea mijloacelor constituţionale necesare de separare. Erlick. 25 26 Observation sur la Virginie Jefferson. împotriva unei concentrări progresive a unei puteri în cadrul aceluiaşi organ.” „ În această guvernare.. cit.”25 În felul acesta.M. 60 20 . Congresului S. care.. care se va compune dintr-un Senat şi dintr-o Cameră a Reprezentanţilor.Erlick. o preponderenţă asupra celorlalte.27 Pe bună dreptate.55 ccl 27 E. pag. pag. Prin înlăturarea acestor neajunsuri. op.cit. prefigura. dumneavoastră găsiţi toate frânele pe care cei mai mari oameni politici şi scriitori le-au putut concepe. unde echilibrul forţelor de atracţie menţine planetele pe orbitele lor.Principiul separaţiei puterii în stat În felul acesta. op. 1 secţiunea I. pag251. Puterea legislativă este plasată în trei ramuri distincte. în care Preşedintele se opune Congresului.E.U. Wilson a numit acest ansamblu de frâne „ o imitaţie inconştientă a teoriei lui Newton.M.

precizează acelaşi articol daca nu are vârsta de 25 ani. S-a stabilit atunci că numărul locurilor din Camera Reprezentanţilor să fie fixat la 435. numărul mandatelor a crescut la 437. el conducedezbaterile. este în funcţie de mărimea populaţiei statului. Prin tradiţie.Principiul separaţiei puterii în stat Conform Constituţiei numărul deputaţilor în Camera Reprezentanţilor. îndeplinea funcţia de Cameră Superioară. iar cele din a treia categorie după 6 ani. Senatul.3. s-a interzis creşterea numărului membrilor celor două camere. se stipulează că nimeni nu poate fi ales senator dacă nu va fi atins vârsta de 34 ani. Conform art. dacă nu a fost cetăţean al Statelor Unite şi dacă nu locuieşte în momentul alegerii în statul în care va fi ales. printr-un amendament s-a stabilit alegerea senatorilor prin sufragiu universal al fiecărui stat. în aşa fel ca Senatul să fie reînnoit câte o treime la fiecare 2 ani.1 secţiunea II alin. din punct de vedere juridic ei nu au nici o răspundere faţă de organul legislativ al statului sau faţă de statul pe care îl reprezintă. adoptat de Congres în anul 19?9. creat ca formal organ de reprezentare a statelor federale. Camera Reprezentanţilor alege în prima sesiune a noii legislaturi pe speaker-ul camerei. Membrii Camerei Reprezentanţilor sunt aleşi la fiecare 2 ani. se precizează că odată cu convocarea Senatului după primele alegeri senatorii vor fi repartizaţi pe trei categorii cât se poate de egale. în această funcţie este ales candidatul cel mai influent al partidului care a obţinut majoritatea în Parlament. Mandatele senatorilor vor fi vacante după 2 ani. Nimeni nu poate fi membru al Camerei reprezentanţilor. Dar. Dar înn urma primirii de noi state membre ale Uniunii (Alaska în 1958. În art. în raport cu mărimea populaţiei. fiecare stat are dreptul de a avea în Camera Reprezentanţilor cel puţin un reprezentant. Cu toate că senatorii sunt aleşi ca reprezentanţi în Congres. alin. 1 secţiunea III. cele din a doua categorie după 4 ani. Camera 21 . numiţi pe o perioadă de 6 ani de către adunările legislative ale statului. În forma sa iniţială. Senatul era compus din 2 senatori pentru fiecare stat.3. acordă şi retrage cuvântul. 2 secţiunea III alin. cu rol de conducere în cadrul Congresului. Insulele Hawai în 1959). să fie de 7 ani cetăţean al Statelor Unite şi să locuiască în momentul alegerilor sale în statul în care va fi ales. În art. Rolul său în Camera Reprezentanţilor este deosebit de important. După 1913. numeşte membrii comitetelor temporare ale Camerei. prin actul „ Cu privire la redistribuirea locurilor în Parlament”. 2.

. capelanul. Aceste comitete permanente realizează.. impozite directe şi indirecte. de a institui şi de a acorda titluri mobiliare. Atât în Camera Reprezentanţilor cât şi în Senat. 22 . Art.A. secţiunea IX stipulează interdicţia Congresului de a emite legi cu putere retroactivă. precum şi alte încălcări ale dreptului internaţional. Senatul are şi el organele. de a stabili regulile generale cu privire la cetăţenia S. de a întreţine servicii de poştă a statelor.A. etc. Camera Reprezentanţilor şi Senatul sunt ajutate în activitatea lor de un aparat funcţionăresc de 4000 de angajaţi.A.U. ofiţer de poliţie. afaceri externe. Constituţia stabileşte competenţa Congresului. enumerând în art. problemele poliţiei.. care îl înlocuieşte pe Preşedintele S. forţele armate.U. Constituţia conferă unele atribuţii de competenţă specială a uneia sau a alteia din cele două Camere. de a stabili impozite anuale pentru mărfuri transportate de la un stat la altul. de a întreţine armate de uscat şi flote şi de a stabili regulile de organizare a forţelor armate a S. funcţionează un număr însemnat de comitete permanente. În afara competenţei generale.A. atunci când este pus în imposibilitatea de a-şi exercita funcţiile.U. Cele mai importante funcţii sunt Vicepreşedintele S. Astfel Camera Reprezentanţilor are atribuţii exclusive de iniţiativă legislativă în materie de legi financiare.U.. de a stabili sancţiuni pentru falsificarea monedelor naţionale. ca: pentru credite. de a bate monedă şi a fixa valoarea ei. etc.A. de a organiya şi folosi armate a S.1 secţiunea VIII atribuţiile sale: de a stabili şi percepe diferite taxe.U. Comitetele sunt constituite din 10 până la 51 de membri. precum şi a modelelor străine. 90% din toată activitatea Congresului în materie legislativă şi joacă un rol esenţial în pregătirea legilor.U. de a organiza şi folosi forţele poloţieneşti în scopul traducerii în viaţă a legilor uniunii. care prin Constituţie este şi preşedintele Senatului şi Preşedintele temporar. de a contracta împrumuturi în numele S. Preşedintele comitetului conduce dezbaterile şi reglementează procedura în comitetele respective. de a reglementa comerţul exterior şi dintre statele federaţiei. de a stabili şi sancţiona infracţiunile în marea deschisă.A. după un raport oficial.I. de a declarea răyboi altor state. La rândul său. Rolul lor este adesea decisiv pentru viaţa sau sucombarea unor proiecte de lege.Principiul separaţiei puterii în stat Reprezentanţilor mai numeşte şi în alte funcţii persoane cu atribuţii mult mai tehnice ca secretarul camerei (clark)..

În relaţiile pe care le au cu membrii Camerei Reprezentanţilor sai ai Senatului. în mod simbolic. precizează că acel proiect de lege. lobbiştii exercită puternice presiuni asupra membrilor care fac parte din comitetele respective. privind ridicarea de venituri.A. pe baza recomandărilor acute de Comitetul permanent.U.A. judecă în conformitate cu procedura impeschiamentului. ţi care implică.” Camera Reprezentanţilor are dreptul de a alege.Principiul separaţiei puterii în stat Art. îl programează pentru a intra pe ordinea dezbaterilor. Lobbiştii sunt oameni cu experienţă în materie legislativă. Denumirea lor provine de la cuvântul englez lobby. să determine poziţia acestora faţă de anumite proiecte de legi. după ordinea înregistrării.U. proiectele de legi sunt supuse celor „trei lecturi”. pronunţându-se favorabil sau nu. în condiţiile prevăzute de Amendamentul 12 al Constituţiei.1. alege pe Vicepreşedintele S. proiectul este înaintat Camerei Reprezentanţilor care. potrivit intereselor cercurilor pe care le reprezintă.A.A. Lobbismul este una din faimoasele practici ale votului în Congresul S.U. Competenţa specială a Senatului este mai întinsă decât a Camerei Reprezentanţilor: ratifică tratatele încheiate cu alte state. va trebui să fie emis de Camera Reprezentanţilor. „Dar. ei încearcă şi adeseori reuşesc. cu înţeles de culoar. În timpul discutării proiectelor de legiîn cadrul Comitetelor permanente. secţiunea VII. aprobă numirile în funcţii publice. locul în care lobbiştii îşi desfăşoară activitatea. proveniţi din foşti membri ai Congresului sau dintre funcţionari ai aparatului de stat. În cea de-a treia lectură are loc votarea proiectului. Pentru a deveni legi. pe Preţedintele S. 23 . După ce Comitetul îşi încheie discuţiile asupra proiectului. Senatul poate contribui şi transmite propunerile sale pe calea amendamentelor. În conformitate cu Regulamentul Camerei şi cu regulile consfinţite de practică. La a doua lectură a proiectului de lege au loc discuţiile propriu-zise.U. proiectele trebuie votate în fiecare din cele două Camere şi promulgate de Preşedintele S.. ca şi pentru celelalte proiecte de legi. precum şi dreptul de a porni urmărirea judiciară după procedura impeschiamentului..

care funcţionează pe două planuri: desemnarea candidaţilor de către partidele politice şi acela al alegerii între candidaţii celor două partide.U. Campania electorală se încheie cu alegerea Preşedintelui şi a Vicepreşedintelui de către un corp de electori constituit astfel: partidele care participăla alegerile electorale afişează listele electorale în cadrul fiecărui stat. Ceremonia instalării oficiale a Preşedintelui şi a Vicepreşedintelui nou ales are loc la 20 ianuarie.A.1 Puterea executivă Aplicând cu fermitate principiul separaţiei puterilor în stat. Constituţia S. alegerea 24 . 1.Principiul separaţiei puterii în stat Camera Reprezentanţilor discută şi votează cele mai multe proiecte de legi şi numai după aceea. În ipoteza că nici unul dintre candidaţi nu obţine această majoritate.U. Din momentul în care proiectul a obţinut votul celor două Camere. Preşedintele şi Vicepreşedintele sunt aleşi de către naţiune prin intermediul unui sistem complex. Potrivit prevederilor constituţionale Preşedintele urma să aibă o poziţie egală cu cea a Congresului. şi votează pe Preşedintele şi pe Vicepreşedintele dintre candidaţii propuşi de Convenţiile celor două partide. Alegerea electorilor se face la o dată fixă.A. este ales candidatul care întruneşte majoritatea absolută a votului electorilor. Numărul electorilor aleşi de fiecare stat este egal cu numărul de deputaţi şi senatori pe care îl are statul respectiv în Congresul S. sunt trimise Senatului. una pentru fiecare partid. Ea începe oficial în prima zi de luni din septembrie şi durează aproximativ două luni. în prima marţi din luna noiembrie. Electorii aleşi se întrunesc în prima luni după cea de a doua zi de miercuri din luna decembrie în capitala S. a creat Instituţia Preşedintelui.A. Voturile electorilor sunt trimise Congresului care procedează la numărarea lor la 6 ianuarie a anului următor. partidul care întruneşte majoritatea voturilor trimite pe toţi electorii statului respectiv. Procedura desemnării candidatului se împarte în două momente succesive: mai întâi se desemnează candidatul fiecărui partid în cadrul statelor. el este înaintat Preşedintelui pentru a fi promulgat. Delegaţii desemnaţi se reunesc apoi în „convenţie”. Conform Constituţiei. pentru a desemna candidatul partidului. în prezenţa ambelor camere.U. Votul se acordă întregii liste. În felul acesta.

Principiul separaţiei puterii în stat Preşedintelui o face Camera Reprezentanţilor din rândul celor trei candidaţi care figurează pe lista candidaţilor şi au întrunit cel mai mare număr de voturi. Alegerea şefului executivului de către popor prin sistemul electorilor prezidenţiale nu a fost prevăzut de Constituţia de la Philadelphia. La origine organele legislative ale statelor desemnau electori prezidenţiali. Dar, în prima jumătate a secolului al XIX- lea diverse state au acordat cetăţenilor lor dreptul de a desemna electorii prezidenţiali. Prin urmare, din patru în patru ani, electorii prezidenţiali votează pentru alegerea Preşedintelui şi a Vicepreşedintelui. Potivit Constituţiei, în forma sa iniţială, Preşedintele era în mod nedefinit reeligibil. Dar Washington a refuzat un al treilea mandat şi această decizie a fost considerată ca un precedent imposibil de încălcat. Preşedintele Franklin Roosevelt a luat asupra sa responsabilitatea de a încălca regula stabilită de Washington, pe motive de circumstanţe excepţionale în care se găsea S.U.A., şi va beneficia de patru alegeri succesive. Prin amendamentul 22 votat în 1947 şi aplicat în 1951 s-a interzis Preşedintelui de a ocupa această funcţie mai mult de două mandate. Faţă de prerogativele Preşedintelui, Vicepreşedintele are un rol mai modest, el îndeplinind acele atribuţii pe care i le încredinţează Preşedintele. Cu toate acestea, instituţia Vicepreşedintelui este importantă pentru că atunci când postul de preşedinte devine vacant prin deces sau demisie, Vicepreşedintele devine Preşedintele ţării. El îşi va exercita prerogativele până la expirarea mandatului Preşedintelui căruia i-a succedat. Conform amendamentului 22 „dacă Vicepreşedintele ocupă funcţia de Preşedinte peste doi ani în cursul mandatului predecesorului său, nu va putea fi ales pentru funcţia de Preşedinte decât o singură dată.”

1.1.1. Atribuţiile Preşedintelui
Conform Constituţiei, Preşedintele este şeful executivului, fiind totodată şeful statului şi al guvernului. Constituţia americană nu cuprinde dispoziţii cu privire la guvern. Practica a stabilit existenţa Cabinetului sau a Guvernului şi a Biroului Preşedintelui ca organe principale ale executivului. Guvernul este format din miniştrii secretari de stat, numiţi de Preşedintele S.U.A. cu acordul Senatului.

25

Principiul separaţiei puterii în stat Secretarii de Stat conduc fiecare câte un Departament de stat şi răspund pentru activitatea lor numai în faţa Preşedintelui S.U.A., în virtutea principiului incompatibilităţii funcţiei de secretar de stat cu cea de membru al Congresului. Cabinetul execută dispoziţiile date de Preşedinte şi este consultat în diferite probleme, fără însă a lua hotărâri. Preşedintele S.U.A. este singura persoană care adoptă hotărâri. Biroul Preşedintelui a fost creat în 1939 de către Franklin Roosevelt şi s-a dezvoltat sub preşedinţia lui Truman. Biroul Preşedintelui se compune din mai multe servicii: Cancelaria Casei Albe, cuprinzând 30 de colaboratori apropiaţi ai Preşedintelui. Prin intermediul Cancelariei, Preşedintele ţine legătura cu Congresul, cu şefii unor organe centrale administrative, cu presa, etc. fiscal: Consiliul Consultanţilor Economici – format din trei consilieri care pregătesc Consiliul Securităţii Naţionale, care coordonează toate deparetamentele civile şi raportul economic semestrial asupra stării Uniunii. militare şi care lucrează în domeniul apărării şi securităţii naţionale. Ca şef al Statului, Preşedintele reprezintă S.U.A., în relaţiile cu alte state, numeste cu avizul si consimtamantulSenatului ambasadorii si consulii, procedeaza la recunoasterea de state, incheie tratate internationale sub rezerva aprobarii acestora cu 2/3 din numarul senatorilor prezenti, amana si gratiaza pedepse pentru crime si delicte contra securitatii S.U.A.(dreptul de gratiere fiind limitat la incalcarile legilor statului federal) este comandantul supreme al armatei. In calitatea sa de sef al puterii executive, Presedintele executa Constitutia, legile, tratatele si deciziile Curtii Supreme si are dreptul regulamente. Fara a putea intervene in activitatea de legiferare, Presedintele are unele prerogative constitutionale care ii permit sa influenteze activitatea Congresului, controlul sesiunilor Congresului, dreptul de veto suspensiv asupra legilor votate de Congresul S.U.A., dreptul de a trimite mesaje celor doua camere. Conform art.1 sectiunea IV alin.2, Congresul S.U.A. se reuneste cel putin o data pe an. Biroul Bugetului, consultat de preşedinte la întocmirea bugetului şi a programului

26

Principiul separaţiei puterii în stat Potrivit prevederilor constitutionale, Presedintele are dreptul ca in situatii extraordinare sa convoace cele doua Camere in sesiuni speciale, sau numai una dintre ele, mod normal Senatul. Presedintele adreseaza Congresului mesaje cu privire la starea Uniunii. Cele trei mesaje adresate de Presedinte Congresului sunt: Mesajul cu privire la starea Uniunii ; Mesajul bugetar ; Mesajul economic ; Aceste trei mesaje constituie cadrul de baza al actiunii executivului. Incepand cu secolul XX asistam la o multiplicare a mesajelor prezidentiale. Presedintele Franklin Rooesvelt a accentuat importanta mesajelor adresate organului legislativ, iar presedintele Wilson a facut din mesajul cu privire la “ starea Uniunii” un veritabil program legislative. Rupand traditia instaurata cu peste 100 de ani in urma, Presedintele Nixon nu a trimis Congresului nici un mesaj cu privire la “ starea Uniunii”, ci o serie de teme sau mesaje care inainte formau capitole ale mesajului presidential. Un alt procedeu prin care Presedintele poate actiona asupra Congresului este dreptul de veto. Prin urmare, cand un proiect de lege este votat de Congres, inainte de a obtine putere de lege, el trebuie supus Presedintelui spre aprobare. dispune de patru facultati : - Semneaza, dupa care billul devine lege ; - Retine billul la el fara sa-l aprobe. La exprimarea unei amanari de 10 zile(duminicile sunt exceptate, cu incepere de la prezentarea sa) si daca Congresul este in sesiune billul devine lege, chiar atunci cand el nu a imbracat semnatura Presedintelui. Abtinerea valoreaza acceptarea. - Retine billul in fata lui sau il pune in buzunarul sau-veto-ul de buzunar. Daca Congresul isi suspenda lucrarile inainte de trecerea celor 10 zile lucratoare si daca Presedintele nu a semnat billul in acest interval de timp, proiectul de lege cade. - Dezaproba billul si-l trimite insotit de obiectiile sale Camerei in care el a fost initial votat(veto-ul direct) Veto-ul de buzunar, cum este denumit el, nu a fost prevazut de Constitutie in termeni expresi ca un veto absolut. Cat priveste veto-ul direct, art.1, sectiunea VII, alin.2 precizeaza ca Presedintele are un drept de veto suspensiv asupra legilor votate de organul Primind proiectul de lege, Presedintele in

27

Principiul separaţiei puterii în stat legislativ. Dupa ce legile sunt adoptate de ambele Camere, trebuie sa fie inaintate Presedintelui, care isi da acordul prin semnarea si publicarea lor in buletinul oficial. In ipoteza in care Presedintele exprima rezerve asupra unor legi adoptate de Congres, el are dreptul ca in termen de 10 zile de la votarea legii sa o restituie organului legislativ cu un mesaj explicativ. Aceasta procedura obliga Congresul sa reia in dezbatere proiectul de lege si numai in cazul in care ambele Camere o voteaza din nou, cu o majoritate de 1/3. Presedintele este obligat sa o semneze. Conform art.2 sectiunea II, Presedintele are dreptul de a incheia tratate cu avizul si ajutorul Senatului. In istoria executivului american au fost perioade cand aceste prevederi constitutionale au fost eludate. Asa de exemplu, Presedintele Roosevelt a semnat singur conventiile de la Teheran din 1943, de la Yalta si Postdam din 1945. Constitutia de la Philadelphia a creat o functie executiva dar preverile referitoare la Presedinte sunt generale, nedefinite si ambigue. Asa cum declara fostul presedinte American Thomas Wilson “Presedintele are libertatea atat dupa lege, cat si dupa constiinta sa fie un om cat de mare poate”, indicand in acest fel intreaga gama a posibilitatilor pe care le are Presedintele S.U.A. in exercitarea functiilor sale.

1.2. Puterea Judecatoreasca In art.3 sectiunea I din Constitutia S.U.A. se stipuleaza ca “puterea judiciara in S.U.A. se exercita de catre Curtea Suprema si de Curtile inferioare pe care Congresul le va infiinta”. In S.L.T.A. a fost creat un system complex de instante, locul principal fiind detinut de Curtea Suprema. Judecatorii de la Curtea Suprema sunt in numar de 9, sunt numiti de Presedintele S.U.A. la propunerea si cu aprobarea Senatului, dintre care avocatii cu un stagiu de cel putin 10 ani. La instanta de recurs si apel, Curtea Suprema judeca recursurile si apelurile date de celelalte instante federale. Ca instanta de fond, judeca infractiunile comise de reprezentantii

28

Adresandu-se Curtii Supreme . Potrivit Constitutiei S. Burns si Peltoson sustin ca judecatorii intrunesc intr-o singura persoana pe tehnicienii juristi si pe politicieni. unul dintre presedintii Curtii de Justitie a caracterizat controlul constitutionalitatii. pe care le reduce la doua categorii de litigii. Ca persoane care determina principiile fundamentale ale politicii de stat.U. declarandu-se necompetenta dar nu in virtutea dispozitiilor legii din 1789. Apoi. Procesul era pornit de Marbury.controlul constitutionalitatii legilor revine Curtii Supreme de Justitie. ci fiind anulata ca neconstitutionala. in conformitate cu legea. in consecinta nula. urmare a procesului Marbury contra Madison. care isi deriva puterea de la oameni. Puterea judiciara este considerata ca elementul cel mai stabil al separatiei puterilor in stat. Fara sa procedeze in prealabil la o verificare a competentei sale. Marbury ii atribuie gresit competenta de a decide in calitate de instanta de fond. deoarece influenta politica asupra acesteia. 29 . Curtea Suprema a examinat actiunea lui Madison. Marbury solicita Curtii Supreme sa emita o ordonanta care sa oblige pe ministrul afacerilor externe sa execute numirea. Curtea Suprema a respins si actiunea lui Marbury. judecatorii nu trebuie sa depinda de capriciile puterii executive. cat si a guvernului. afirmand ca este neconforma cu legea fundamentala si. ministrul republican al Afacerilor Externe. ale puterii legislative sau ale partilor interesate.3 sectiunea II. ar fi fost extinsa. judecatorii trebuie sa respinga din punct de vedere politic si sa dea seama in public de activitatea lor. dupa plecarea lui Adams. este cea mai mica. cele referitoare la reprezentantii diplomatici si consulari si acelea unde una dintre partile litigiante este statul. numit intr-un post la Ministerul Afacerilor Externe de catre presedintele federalist Adams cu putin inainte de expirarea mandatului sau prezidential. Aceasta prerogativa a Curtii Supreme are la baza un precedent judiciar. Ca persoane insarcinate sa distribuie impartial justitia. care refuzase sa exercite numirea.Principiul separaţiei puterii în stat diplomatici si consulari.A. sunt prevazute de Constitutie in art. pretinzand ca prin fond. precum si alte litigii in care una din parti este un stat membru al federatiei. Marshall. a procedat la o examinare in conformitate cu Constitutia. impotriva lui Madison. pe care a declarat-o ilegala.

numiti pe viata de catre Presedinte si confirmati de Senat. dintre care cei mai redutabili. Judecatorii Curtii Supreme sunt inamovibili. Dar presedintele Roosevelt s-a impus in fata Curtii Supreme reusind sa aprobe demisia a doi din cei noua judecatori. Presedintele a modificat compozitia Curtii numind noi judecatori care au fost mai retinuti in a declara ca neconstitutionale actele Congresului.Principiul separaţiei puterii în stat Curtea Suprema nu face decat sa-si exercite puterea judiciara ce i-a fost conferita de Constitutie si sprijinita pe principiul separatiei puterilor in stat. Ulterior.si solutionarea cauzelor privind incalcarea normelor care ii stabilesc competenta. Rolul Curtii Supreme este foarte important pentru ca avand in competenta sa controlul constitutionalitatii legilor prin intermediul caruia o lege votata de Congres si promulgata de Presedinte devine inaplicabila. 30 .

Biroul administrativ al Curţilor . economică .U.A.Principiul separaţiei puterii în stat SEPARAŢIA PUTERILOR ÎN S. . Transporturilor . Economici .U. .Comisia Federală Pentru Comunicaţii .Departam.U. . .Curtea pentru taxe al S.U. . Umaniste .Biroul pentru ştiinţă şi tehnologie . .Biroul General de Presă .Banca Americană ptr.Agenţia de informaţii a S. .Departamentul Justiţiei .Fundaţia Naţională pentru Arte şi Ştiinţe .U.Comisia Federală pentru Asigurări . .U.Imprimeria Guvernamentală . . pentru vamă şi Buget .Departamentul de Stat .Departamentul Agriculturii .Curţi teritoriale .U.A.A.Biroul pentru relaţii interguvernamentale . .U. .U. paterne .Departamentul Comerţului Dezvoltării Urbane. . .A. Interne .A. Educaţiei .Biroul Casei Albe .A. Guvernatorii : .N.Administraţia Creditelor agricole . .Biroul pentru orientare S. . BIROURI ŞI INSTITUŢII INDEPENDENTE .S.Curtea S.U.A. . .Departamentul Afacerilor . şi Bunăstării .U. DEPARTAMENTE .Consiliul Naţional pentru . . . .Administraţia Veteranilor . .A. .Comisiei Federale de Comerţ. . Import-export .Curţile pentru plângeri ale S. .Curtea pentru vama a S. .Agenţia pentru Protecţia Mediului Înconjurător . .Grădina Botanică S. .Consiliul pentru Aeronautică Civilă .Comisia pentru energie Atomică . .Consiliul Consilierilor . . . .Departamentul Locativ şi al . Aeronautică şi Spaţiu Cosmic . . . Legislativul Congresul Senatul Camera reprez.Biroul Reprezentanţilor speciali pentru negocieri comerciale . Preşedintelui .Curtea Supremă a S.Departamentul Finanţelor .Centrul Federal Judiciar .A.Biroul pentru politica în domeniul telecomunicaţiilor.A.Comisiei Comerţului Interstatal. .Administraţiei Seviciilor Generale. . .Conferinţa administraţiei a S.Departamentul Apărării . .Departamentul Muncii .U. .Biroul Executiv al . .Biroul pentru situaţii de pericol .A.Departamentul Sănătăţii.Curţile Districtuale ale S.A.Districtul Columbia . .Consiliul pentru Politica Economică Internaţională .A. CONSTITUŢIA Executivul Autoritatea judecătorească Preşedintele . 31 . .Biblioteca Congresului .Arhitectura Capitolului .A. .Curţile de Appel ale S. .Biroul de Management şi .

Constitutionalistii englezi acorda notiuni de obicei constitutional un sens foarte larg. comun pentru intreaga Anglie. prin care se elogiaza Constitutia engleza. in principiul separatiilor puterilor. care sa cuprinda normele ce reglementeaza organizarea ei social-politica. isi gaseste sorgintea in conceptia doctrinei. In sfarsit. Wade si Philips considera ca obiceiul constitutional reprezinta « totalitatea normelor si obiceiurilor dupa care trebuie sa se conduca acei care dirijeaza munca aparatului administrativ ». Conform doctrinei engleze. care fiind asezat la baza organizarii de stat ar asigura suprematia Parlamentului si principiul dominatiei dreptului. Sistemul constitutional britanic este prezentat de doctrina engleza ca expresia cea mai inalta a democratiei parlamentare clasice. care dateaza din 1215. Astfel. In doctrina engleza ele sunt cunoscute sub denumirea de « Bibliliile » Constitutiei engleze Magna Charta libertatum. Dreptul judiciar sau al precedentelor. cum mai este denumit de constitutionalistii englezi. obiceiul constitutional este nescris. 32 . Dreptul statuar ocupa o pozititie prioritara printre multitudinea de izvoare ale Constitutiei engleze. Spre deosebire de dreptul statuar. Ele sunt cuprinse in dreptul statuar (statute law) si in dreptul judiciar (common law).Principiul separaţiei puterii în stat 2. Aceasta concluzie. Separatia puterii in organizarea de stat a Marii Britanii Anglia nu are o Constitutie in intelesul stiintific de act fundamental unic. Habeas Corpus si Billul drepturilor. Constitutia Marii Britanii este formata din mai multe categorii de norme juridice. un drept cu totul nou. Fiind adoptate cu multe secole in urma. in obiceiul constitutional (conventional rules) precum si in asa numitele norme constitutionale (advisory). alcatuind asa numitul drept comun. ele au inceput sa piarda din importanta lor specifica. 1679 si 1689. El este alcatuit din statute in intelesul de acte legislative adoptate de Parlament. este format din totalitatea hotararilor date de instantele judecatoresti. Obiceiul constitutional apare in doctrina engleza ca un izvor deosebit de important al Constitutiei engleze.

proiectul este trimis monarhului pentru semnare si devine lege. spunea ca « elles sont forcees d’aller de concert ». sistemul politic englez realiza o separatie suplaa puterilor. Montesquieu. dupa ce urmeaza procedura prevazuta pentru Camera Comunelor. referindu-se la cele trei puteri. Ultimele doua sunt proiecte ce contin reglementari de interes local sau privesc interesele unor persoane fizice sau organizatii particulare (particular bills). Puterea legislativaeste reprezentata de cele doua Camere ale Parlamentului : -Camera Comunelor -Camera Lorzilor Proiectele de legi trimise Parlamentului se impart in trei categorii : -Proiecte de legi cu caracter general (public bills) -Proiecte de legi cu caracter financiar (financiar sau mone bills) -Proiecte de legi cu caracter particular. Daca proiectul de lege. Dreptul de initiativa legislativa apartine oricarui membru a Parlamentului. iar in unele cazuri. el este inmanat spre dezbatere si aprobare Camerei Lorzilor. dar numai proiectele provenind din initiativa guvernuluiau au cea mai mare sansa de a deveni legi. se stabilea o colaborare constanta intre seful statului si Parlament.Principiul separaţiei puterii în stat In forma sa initiala. pe de alta parte. puterea legislativa sa aiba dreptul de a judeca. prin intermediul Cabinetului care. Puterea executiva spunea el. Aparatul de guvernare era astfel creat incat sa reflecte colaborarea lor. De altfel. trebuie sa aiba drept de veto asupra puterii legislative. care au fractiuni in Parlament pentru a ajunge la o intelegere. Camera Lorzilor are dreptul de a propune amendamente prin care daca sunt aprobate de Camera Comunelor. 33 . era responsabil din punct de vedere politic in fata Parlamentului. Astfel. Modelul clasic al acestui regim il reprezinta Marea Britanie. Legea din 1911 a stabilit ca eventualele neintelegeri se rezolva in cele din urma in favoarea Camerei Comunelor. a intrat in viguare fara a avea consimtamantul Camerei Lorzilor. In situatia in care Camera Comunelor nu accepta schimbarile propuse de Camera Lorzilor se face apel la conducatorii partidelor politice. pe de o paret impartea conducerea Guvernului cu seful de stat si. este aprobat de aceasta. legea cu privire la Parlament din 1949.

sa accepte hotararile guvernului. inspira doar politica cabinetului. monarhul trebuie sa aleaga persoana care ii va succeda. care detinuse functia de prim loctiitor in Cabinetul lui Eden. Jaques Chartenet considera ca monarhul este lipsit in mod efectiv de putere. Pentru aceasta. noul prim-ministru trebuie sa detina o majoritate in Camera Comunelor sis a posede capacitatea de a forma un cabinet. in urma demisiei lui Eden din postul de prim ministru. l-a numit ca succesor in aceasta functie pe Harold Mc. spunea : « Coroana in aceasta tara reprezinta in mare masura mai mult decat a insemnat vreodata in istorie. dar este garantia in aceasta tara. 34 . in ultima instanta. Suveranul trebuie. Cresterea continua a prestigiului Coroanei a mers paralel cu dezvoltarea imperiului.. In conceptia medievala. W.Principiul separaţiei puterii în stat 2. fara a o influenta in mod activ. in Anglia prezenta guvernului englez nu ar izbuti si ar disparea’’. “ Folosirea Coroanei la capacitatea ei demna este incalculabila. Cand Seful Cabinetului decedeaza sau isi prezinta demisia. Coroana exercita un drept propriu. Fara ea.. dar el poate influenta in mare masura aceste hotarari. Millian si nu pe R. Un exemplu de alegere a primului ministru de catre monarh a fost cel al Reginei Elisabeta a II a care.1.fiindca ea nu este ultima veriga a imperiului care este parasit. Nici un bill nu devine lege daca nu primeste sanctiunea regala. -Cabinet. avand un singur rol de observator.impotriva multor racile care au afectat si au chinuit aceste tari ». in 1856. Puterea executiva In Marea Britanie puterea executiva este alcatuita din: -Coroana. dupa revolutia burgheza Coroana isi obtine puteri de la Parlament. Buttler. Bagehot analizand scopul si rolul monarhiei in Marea Britanie. Dar monarhul mai are si alte prerogative.. de persoana care intruchipand in mod simbolic puterea suprema in stat.. Una dintre cele mai importante prerogative ale Coroanei consta in dreptul de a-l numi pe primul ministru.

-Ministrul pentru problemele commonwealth-ului si al coloniilor . primul ministru dispune de puteri foarte largi.Principiul separaţiei puterii în stat Coroana aproba toate numirile ministeriale. Sef al Guvernului si Cabinetului. -Ministrul Finantelor . el este factorul decisiv in guvernarea statului si sfatuitorul confidential al Coroanei. cand Benjamin Disraeli semna « Tratatul de la Berlin » in calitate de prim ministru al Angliei. in mod curent dintre membrii partidului al carui lider este. Monarhul intretine stranse legaturi cu departamentele apararii si manifesta un interes traditional pentru activitatea Politiei londoneze. In dreptul constitutional englez se face distinctie intre Cabinet si Guvern. -Ministrul Afacerilor Interne . Membrii guvernului englez sunt de doua categorii : -ministrii membri ai Cabinetului . si totodata. El stabileste problemele ce sunt aduse spre examinare Cabinetului si determina intreaga politica a acestuia. dreptul de initiativa legislativa apartine in exclusivitate 35 . Seful Cabinetului are datoria sa informeze in permanenta asupra tuturor problemelor importante. Monathul dispune de dreptul de a dizolva Parlamentul.este numit de Coroana din randul conducatorilor partidelor politice care intrunesc majoritatea in Camera Comunelor. -ministrii care nu fac parte din Cabinet. la randul sau. Atat membrii Cabinetului. Titlul de prim ministru apare pentru prima oara intr-un document oficial din 1878. cat si ai Guvernului. fiind consultat intotdeauna la numirea sefului politiei. Ministrii care exprima pareri divergente fata de hotararile sale sunt obligati sa demisioneze. In domeniul financiar. -Ministrul Comertului. atat membrii Cabinetului cat si ai Guvernului. -Ministrul Apararii . Prin contactul direct cu monarhul. Aceste largi prerogative ale monarhului l-au determinat pe Jenings sa spuna ca « regele este un membru al cabinetului. Primul ministru isi alege colaboratorii. singurul membru care nu face parte dintr-un partid ». sunt numiti de primul ministru care. In compunerea Cabinetului intra titularii departamentelor mai importante : -Ministrul Afacerilor Externe .

Principiul separaţiei puterii în stat Cabinetului. sentintele magistratilor. sub o forma sau alta. 90% din legile votate in cursul unei legislaturi sunt iesite din proiecte depuse de catre guvern. care in aceasta perioada nu era un jurist laic. ci un cleric. continua si astazi : Curtea Bancii Regelui. pe care le consultau avocatii pentru a se orienta asupra normelor de judecata dupa dreptul obiceiului. pastrate inca din secolul al XVII. cat si dupa regulile echitatii. In timpul lui Henric al III-lea se gaseau deja cristalizate cele trei Curti princiare care. Atat vechile Curti de drept comun. 2. deosebindu-se in aceasta privinta de Curtile locale.2. Deci. Deasupra celor trei Curti de drept comun se gasea lordul cancelar. Ele se deosebeau si de Curtea Cancelariei precum si de Curtile Ecleziastice. legea statuara reprezinta numai o parte din normele dupa care se calauzeste justitia. cuvantul « lege » are mai multe intelesuri. Sa precizam insa. Lordul cancelar era socotit minstrul de justitie. Puterea judecatoreasca Trebuie sa precizam ca in dreptul englez. 36 . in care se judeca atat dupa regulile dreptului comun. In competenta Cabinetului intra o serie de atributii care ii asigura in fapte intietatea fata de Parlament. care controleaza. Apoi sunt colectiile hotararilor emise de Curti. de pe timpul lui Eduard I.lea. precum si de Tribunalele municipale. are semnificatia de lege comuna sau. ca toate aceste Curti apartineau Regelui. in acest sens. Libertatea judecatorilor este ingradita. ceea ce se intelege prin « common law ». de obicei un episcop. Autorul precizeaza ca exista in jurul la aproximativ 1000 de volume. pe calea opiniei publice. are intelesul de lege scrisa sau statute « status law ». adica puterii centrale. si de la Henric al VIII-lea sub numele de « raports ». cat si Curtea Cancelariei au fost desfiintate prin legile din 1873 si 1875 si a luat nastere Inalta Curte de Justitie. Curtea Tezaurului. In primul rand. sub numele de « Year booke ». limitata mai intai de simtul de dreptate existent in popor. desi in Anglia nu exista propriu zis un departament al justitiei. legea obiceiului. In al doilea rand. Membrii de rand ai Parlamentului nu au dreptul sa aduca modificari proiectelor de legi financiare. de comitate si ocoale.

a fost consfintit intr-un mod deosebit de categoric prin « Declaratia drepturilor omului si cetateanului ». autorii Constitutiei nu au urmat modelele Marii Britanii sau ale S. repartizeaza contributia directa intre departamente . executiva si judecatoreasca. stabileste si repartizeaza impozitele . de teama ca nu cumva cea de a doua Camera sa se transforme intr-un organ reactionar. Constitutia de la 1791 incredinteaza puterea legislative unei singure Camere. puterea executiva « este delegata regelui pentru a fi exercitata sub autoritatea sa si de catre ministri si alti agenti responsabili » . compusa din reprezentanti temporari. pentru a fi exercitata prin ea » . puterea legislativa « este delegata unei Adunari Nationale.4.Principiul separaţiei puterii în stat 3.U.2 din 37 . Dupa cum se observa. Art. competentele Adunarii Nationale sunt : Constitutie). Ea este permanenta si se reinnoieste din doi in doi ani. decreteaza crearea sau suprimarea sarcinilor publice . dispune de dreptul de urmarire penala a ministrilor sau altor functionari de stat acuzati de incalcarea normelor constitutionale ori de complot impotriva statului (art. in sfarsit. Potrivit Constitutiei. 2 precizeaza ca problemele pacii si ale razboiului nu pot fi hotarate « decat printr-un decret al Corpului Legislativ dat la propunerea formala a regelui si sanctionatde el » . apropiat monarhiei. intitulat « Puterile publice ».A. in mod liber alesi de catre popor. prin prevederile art. Conform art. Separatia puterilor in organizarea de stat a Frantei Inainte de a fi inscris in Constitutia de la 1791 principiul separatiei puterilor. Titlul III din Constitutia din 1789. permite sau interzice intrarea trupelor straine pe teritoriul Frantei. puterea judiciara este « delegata judecatorilor alesi pe timp limitat de popor ».3..5. In articolul 16 din declaratie se spunea ca : « In societatea in care garantarea drepturilor nu este garantata si separatia puterior nu este determinata nu exista Constitutie ». in virtutea art. in propune si decreteaza legile . deosebeste existenta a trei puteri : legislativa. din 16 august 1789.

Adunarea Nationala ratifica tratatele de pace. Regele numeste si acrediteaza pe ambasadori. « ci numai proclamatii conforme cu legile pentru a ordona sau permite executarea lor ». O lege votata in trei legislaturi consecutive. incheie si semneaza tratate de pace.1 si 2). precum si pe functionarii superiori(capitolul IV. In materie civila. nici chiar provizorie. numeste pe ofiterii superiori. art. In virtutea prevederilor constitutionale. de alianta si de comert.1 « nu poate in nici un caz sa fie exercitata de Corpul Legislativ sau de rege ».3 stabilind ca « nici un tratat nu va avea efect decat in urma ratificarii ». este comandant suprem al armatei si al flotei. cat si ale regelui. se precizeaza in capitolul V art. Deasupra tuturor instantelor civile sau 38 . art. justitia organiza institutia arbitrajului ca mijloc de rezolvare a litigiilor dintre cetateni. dar numai pentru un anumit timp. Puterea judecatoreasca Constitutia de la 1791 a incredintat aceasta putere judecatorilor.1. regele numeste si revoca pe ministri. El nu are initiativa legilor si nu poate decat sa recomande un obiect atentiei corpului legislativ. care judeca crimele politice calificate astfel de Adunarea Nationala.2 al aceluiasi capitol stabileste ca tribunalele nu pot « sa se amestece in exercitiul puterii legislative. Art. Constitutia a decretat infiintarea unei Inalte Curti Nationale. Ea singura dezbate si adopta legile pe care le supune spre aprobare regelui.Principiul separaţiei puterii în stat sfarsit. dupa al treilea vot se considera din oficiu ca aprobata de lege. In Constitutia de la 1791 numai Adunarea Nationala are initiativa legilor. nici sa suspende executarea legilor ». El consta in dreptul regelui de a refuza sanctiunea legilor votate de catre Adunarea Nationala. O asemenea prevedere era favorabila monarhului deoarece putea sa amane punerea in aplicare pentru un timp in care nu erau excluse schimbari in punctele de vedere ale Adunarii Nationale. Potrivit atributiilor sale.6 stipuleaza ca puterea executiva nu poate face nici o lege. Art. Puterea judiciara. Puterea executiva suprema este incredintata regelui. monarhul dispune de un drept de veto suspensiv. 3. de alianta si de comert pe care le supune ulterior spre ratificare Adunarii Nationale.

art. in mod expres separarea puterilor in organizarea de stat a Frantei.s-au conturat anumite divergente soldate de asta data cu victoria iacobinilor. Acestia din urma reusesc sa impuna 39 . Membrii sai nu se alegeau din randurile Corpului Legislativ si erau admisi sa dea citire unor memorii sau explicatii in legatura cu anumite probleme de stat in fata acestuia din urma. Exercitiul puterii legislative apartine in intregime Corpului Legislativ (titlul I sectiunea II. Membrii Consiliului Executiv nu puteau fi revocati de catre Corpul Legislativ. Conform art. denumit Camera Revolutionara a Parisului. organism ales de masele populare. articolul 1). Aceasta a fost insarcinata cu conducerea miscarii revolutionare. articolul3). In virtutea art.girondinii si iacobinii. articolele 22-30). numit direct de catre Corpul Legislativ. Prima Constitutie republicana (a girondinilor) nu enunta. sectiunea I.3. Urmare a neintelegerilor care au avut loc in sanul Adunarii Legislative (organ ales in baza Constitutiei de la 1791). Camera a reusit sa impuna Adunarii Legislative arestarea regelui si proclamarea republicii. la fixarea anuala a cheltuielilor publice etc. Locul Adunarii Legislative a fost preluat de Conventie.masele au recurs la alegerea unui Comitet Central. Corpul legislative “va fi format dintr-o singura Camera si reinnoit in fiecare an”. si puteau fi pusi sub acuzare de catre acesta in cazul unor prejudicii aduse statului (titlul V. Consiliul Executiv nu avea nici un fel de initiativa a legilor . Sub denumirea de decrete.1.4 precizeaza ca este insarcinat « de a executa si a face sa se execute toate legile sidecretele votate de Corpul Legislativ ». Dar nici sub acest aspect nu era un organ de stricta executie. Constitutia a stabilit ca organul legislativ adopta legi si decrete (titlul VII sectiunea II. care manifesta toleranta fata de regalitate. art.Principiul separaţiei puterii în stat penale se afla Tribunalul de Casatie care se pronunta asupra modului in care au fost sau nu respectate formele procesului. conducerea si inspectia armatelor terestre si navale si in general tot ceea ce avea legatura cu apararea tarii tine de competenta Consiliului Executiv. Intre cele doua grupuri de stanga.6 desemneaza actele Corpului Legislativ cu privire la stabilirea anuala a fortelor terestre si navale la interdictia sau trecerea trupelor straine pe teritoriul francez. deoarece pe langa el mai functiona un Corp al Agentilor Principali si ai Administratiei generale. Titlul V din Constitutie inseamna existenta Consiliului Executiv al Republicii compus din sapte ministri si un secretar. care le fixa si competenta in domeniul administratiei de stat.

financiara si militara a iacobinilor a generat o serie intreaga de contradictii culminand cu lovitura de stat din Thermidor.86 ii rezerva dreptul de a aproba sau a respinge rezolutiile Consiliului celor 500. membrii lor fiind alesi de aceeasi electori. daca limitele lor nu sunt fixate si responsabilitatea functionarilor publici nu este asigurata ». Puterea executiva a fost incredintata Directoratului. Constitutia a incredintat Directoratului 40 .39) competenta Corpului Legislativ isi pastreaza aceleasi atributii pe care le avea in Constitutia girondinilor (art. alesi de organul legislativ din numarul de persoane desemnat de Adunarile Electorale din fiecare departament. care reglementeaza formarea Directoratului. Noua Constitutie declara in mod expres ca la baza sa se afla principiul separatiei puterilor. art. indivizibil si permanent (art. unde se remarca o intarire a sistemului unicameral.46 se precizeaza ca. Corpul Legislativ fiind unic.35. Dispozitiile art.44. Daca modul de desemnare a celor doua Consilii este acelasi. nu puteau fi aplicate decat incepand cu anul al noualea al Republicii. art. Corpul Legislativ « nu poate exercita nici prin el.53-55). Politica economica.22 din aceasta Constitutie prevede ca « garantia sociala nu poate exista daca impartirea puterilor nu este stabilita. -al batranilor. ceea ce indica o tendinta de stabilitate a executivului. cu reinnoirea unei treimi (art. el este alcatuit din 24 de membri. Constitutia a separat legislativul in doua Consilii : -al celor 500.55).Principiul separaţiei puterii în stat propria lor Constitutie din 24 iunie 1793. Cat priveste Consiliul celor batrani. Separatia puterilor a mers mult mai departe. Intre cele doua organe nu exista nici o deosebire. Art. Consiliul executiv exercita conducerea si supravegherea administratiei generale. nici prin delegati puterea executiva sau judiciara ». Ei erau desemnati numai dintre cetatenii care au indeplinit functia de membru al Corpului Legislativ sau de ministru. In art. format din 5 membri numiti de Corpul Legislativ (135). in schimb competentele sunt diferite. Conform Constitutiei din 1793 ( iacobina).77). Consiliul Executiv nu mai era un simplu agent de executie. 27 iulie 1794. Durata mandatului pentru Directorat era de cinci ani. Consiliul celor 500 are initiative legilor si adopta textele (art. pentru aceeasi perioada. ajungandu-se la o anumita specializare si determinare de competenta in interiorul aceluiasi organ.

este prima conditie a unei guvernari libere ». Judecatorilor le este interzis sa se amestece in exercitiul puterii legislative. favorabila conlucrarii si unitatii dintre legislativ si executiv. « Poporul francez. se stipula in art. « Separatia puterilor. El era consultat asupra unor proiecte de legi prezentate de guvern sau din initiativa parlamentara (art. Franta a cunoscut o noua Constitutie.20 puterea legislative era delegate Adunarii Nationale.144-147).50.1.45). redactata si publicata de Consiliul celor 500(art.19. se precizeaza in art. deleaga puterea executiva unui cetatean care primeste titlul de Presedinte al Republicii ». nici de catre puterea executiva ».203). nici sa citeze in fata tribunalelor administrarii pentru actiuni legate de functiile lor(art. Acuzatiile aduse de Corpul Legislativ impotriva propriilor sai membri sau fata de membrii Directoratului executiv sunt judecate de Inalta Curte de Justitie. fortele armate. Presedintele dobandea importante prerogative ca: 41 .267). numirea conducatorilor armatei.43.22 precizeaza ca « functiile judiciare nu pot fi exercitate nici de Corpul Legislativ. nici dreptul de veto si nu putea retrimite pentru o noua deliberare (art.75).Separatia puterilor de stat conform Constitutiei Republicei a II-a In perioada Revolutiei de la 1848. Inalta Curte de Justitie nu se forma decat in virtutea unei proclamatii a Corpului Legislativ. Iar prin art. cat si ministrilor care actionau in numele Presedintelui Republicii. Ea era compusa din 5 judecatori si 2 acuzatori nationali.recrutati din randul Tribunalului de Casatie si din jurati numiti de catre Adunarile Electorale ale Departamentelor.75). Art.1. Consiliul de Stat era prezidat de Vicepresedintele Republicii si era compus dim membrii numiti de Adunarea National ape o durata de 6 ani (art. Directoratul nu avea initiativa legilor.Principiul separaţiei puterii în stat problemele interne si externe. 3. numirea si revocarea ministrilor. Constitutia anului III exprima o maxima separare a puterilor si era opusa celei girondine si iacobine. Initiativa legislative apartinea atat deputatilor. Constitutia din 4 noiembrie 1848 incredinta puterea executiva Presedintelui Republicii ales pe o perioada de 4 ani (art. In virtutea art. Puterea judecatoreasca a fost incredintata judecatorilor. Ei nu pot sa hotarasca sau sa suspende executia legilor.

cu exceptia cazurilor ce erau de competenta tribunalelor speciale. . Adunarea de la Bordeaux a votat 3 legi principale care stau la baza Constituţiei din 1875: Legea de Organizare a Senatului şi a Camerei.dreptul de a dispune de fortele armate. 3. Initiativa legislativa o avea Presedintele. Puterea judecatoreasca se exercita de catre judecatori numiti de Presedinte. fara insa de a le comanda personal. La 14 ianuarie 1852 s-a dat Frantei o noua Constitutie.6). in urma careia Adunarea Legislativa si Consiliul de Stat au fost dizolvate.2. agentii diplomatici. intocmea regulamente si emitea decrete necesare pentru executarea legilor (art. de alianta si de comert. iar Ludovic Napoleon Bonaparte devine imparatul francezilor. Prin “senatus-consultus” din 7 noiembrie 1852 a fost proclamat Imperiul. 42 .64 el numea si revoca ministrii. Presedintele promulga legile in numele poporului francez (art. al Senatului si al Corpului Legislativ (art. comandantii armatei. Guvernarea Republicii Franceze era incredintata pe 10 ani lui Ludovic Napoleon Bonaparte.(art. declara razboi.56). Conform art. s-a produs lovitura de stat. Separaţia puterilor de stat în timpul celei de-a III-a Republici Al doilea Imperiu a fost lichidat în urma Revoluţiei din septembrie 1870. Tot presedintele Republicii comanda fortele armate.Consiliul de Stat.53). Constitutia acorda executivului puteri discretionare. Trei ani mai tarziu. la 2 decembrie 1851. Erau subordonati presedintelui nu numai ministrii care alcatuiau Guvernul ci si Senatul.3). prefectii.dreptul de a negocia si ratifica tratatele.Principiul separaţiei puterii în stat . care a avut loc în condiţiile desfăşurării războiului franco-prusac (1871. sub denumirea de Napoleon al III-lea. al Consiliului de Stat. cu partciparea juratilor. Legislativul nu prea influenta cu nimic executivul. terestre si navale. Presedintele Republicii guverna cu ajutorul ministrilor. procurorii generali si alti functionari superiori.1940). cu precizarea ca « nici un tratat nu este definitiv decat dupa ce a fost aprobat de Adunarea Nationala ». Corpul Legislativ. Alegerile prezidentiale din decembrie 1848 au adus la conducerea statului pe ludovic Napoleon Bonaparte.1. incheia tratate de pace.

Acceptată de către o Cameră. aşteptând monarhia. Durata mandatului preşedintelui era de 7 ani. nu se află Constituţia de la 1875. împreună cu membrii celor două Camere. 6 din Constituţie). Constituţia acordă o largă competenţă Preşedintelui: 38 are iniţiativa legilor. căci. ea va rămâne în vigoare 65 de ani. Jean Chatelain. în special. dacă autorii săi înţeleseseră să stabilească în Franţa un regim parlamentar echilibrat. pag. El era penal şi politic iresponsabil. precum şi inviolabilitatea deputaţilor şi senatorilor. cu posibilitatea de a fi reales (art. care să formeze un document coerent. în majoritate monarhistă ea a stabilit Republica – paradox prin durata sa.”38 3.Principiul separaţiei puterii în stat Legea de organizare asupra puterilor publice. atribuţiile şefului statului asupra responsabilităţii sale şi a miniştrilor săi. al Camerei Deputaţilor. veghind asupra tronului viitorului rege.54. Votată contra inimii şi aproape cu titlul de soluţie provizorie. 1959. Republica a fost concepută în 1875 ca soluţie provizorie. paradox prin conţinutul său. în afara cazurilor de înaltă trădare (art. Preşedintele Republicii se alege de către Senat şi Adunarea Deputaţilor. “În toată istoria noastră constituţională. prin aplicarea ei s-a ajuns în fapt la primatul Parlamentului şi. 25 februarie şi 16 iulie 1875. promulgă legile şi are dreptul de a dizolva Camera Deputaţilor cu avizul Senatului. reunit în Adunarea Naţională. în fine. Paris. Preşedintele Republicii nu putea fi destituit ănainte de termen. 2 din Legea din 5 februarie 1875). ci 3 legi constituţionale din 24 februarie. Paradox. Paradox prin forma sa. ca să vorbim direct.2 Puterea executivă În noua Constituţie. prin condiţiile de aplicare. nu este Constituţia mai paradoxală ca cea a Republicii a III a. monarhist şi republican. 43 . ca un fel de regent. preşedintele. spunea Jean Chatelain. fără revizii fundamentale. Aceste legi exprimau compromisul dintre cele două curente. La nouvelle constitution et le regime politique de la France. dar şi preocuparea reprezentanţilor curentelor amintite de a-şi asigura conducerea în noua formă de stat. Legea cu privire la raporturile dintre Guvern şi Parlament.

care răspunde pentru activitatea sa în faţa Parlamentului. numeşte şi revocă funcţionarii civili şi militari. Miniştrii erau răspunzători nu numai de actele contrasemnate. care delimita riguros neimplicarea Preşedintelui în activitatea guvernamentală. ci de miniştrii săi. În cazul în care Parlamentul nu era în sesiune. Millerand s-a văzut constrâns să demisioneze. Preşedintelui Republicii îi este interzis să se amestece în activitatea guvernamentală. în urma avizului Consiliului de Miniştri. Preşedintele supraveghează executarea legilor.Principiul separaţiei puterii în stat are dreptul de a negocia şi a ractifica tratatele şi a le aduce la cunoştinţa Camerelor. Adevărata putere executivă aparţine Cabinetului. El nu a ezitat să declare în 1923 că va uza de toate mijloacele de a combate legea electorală. dar şi de discursurile şi mesajele Preşedintelui. Preşedintele Republicii promulgă legile în luna care urmează de la transmiterea lor de către Guvern. care îi citea mesajul. Puterea legislativă a fost încredinţată celor două Adunări: Camera Deputaţilor şi Senatul. Criticat de presa radical-socialistă pentru intervenţiile sale în luptele directe dintre partide. Conform Constituţiei de la 1875. Preşedintele avea dreptul să declare starea de asediu. Avea dreptul de veto suspensiv pe timp de o lună. 44 . Constituţia de la 1875 a creat incompatibilitatea între mandatul de deputat/senator şi funcţia de Preşedinte. numiţi şi revocaţi de către Preşedinte. Preşedintele este obligat să promulge legea în termen de o lună de la al doilea vot al parlamentului sau în termen de trei zile pentru legile urgente. îşi exercită controlul asupra armatei. Puterea executivănu este reprezentată de preşedintele iresponsabil. Miniştrii. Un exemplu tipic de amestec al preşedintelui în activitatea Guvernului o întâlnim în timpul Preşedintelui Millerand. iar atunci când dorea să se adreseze Parlamentului o făcea prin intermediul unui minister. putând cere Parlamentului să reia dezbaterile asupra unui proiect de lege. Dacă proiectul de lege a fost votat a doua oară de către Parlament. Preşedintele nu avea dreptul de a ţine discursuri în Cameră sau Senat. se întruneau sub preşdinţia Preşedintelui Consiliului de Miniştri.

art. Competenţa Senatului era aceeaşi cu a Camerei Deputaţilor. iar Consiliul Republicii pe o perioadă de trei ani.2. Separaţia puterilor în organizarea de stat în timpul celei de a-IV-a Republici Constituţia din 27 octombrie 1946 nu a prevăzut în mod expres principiul srparaţiei puterilor. Republica a-IV-a a înlocuit Senatul cu Consiliul Republicii. Către sfârşitul celei de a treia Republici. iar dintre senatori 75 erau inamovibili. aleşi pe viaţa de Adunarea Naţională. 3. Prin legea din 9 decembrie 1874. Pentru a putea fi promulgată legea. urmînd ca la viitoarele alegeri senatorii să devină electivi pe o durată de 9 ani. Adunarea Naţională era aleasă pe perioadă de cinci ani. care avea un rol mai mult consultativ. nici separaţia puterilor determinată nu are Constituţie. guvernarea sa. instituţia celor 75 de senatori a fost suprimată. La fiecare 3 ani se reînoia 1/3 din numărul lor. Iniţiativa legislativă aparţine Parlamentului şi Preşedintelui Consiliului de Miniştri (titlul II.1. dar a inclus în preambulul său articolul 16 din “Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului” din 1789: “Orice societate în care garanţia drepturilor nu este asigurată. În felul acesta rolul Primului Ministru a crescut considerabil. aceasta trebuia să fie voatată în termeni identici de cele două Camere ale Parlamentului. cu excepţia probelemelor financiar bugetare. realizându-se pe baza decretelor legi. Iniţiativa legilor aparţinea Preşedintelui Republicii şi membrilor Parlamentului.Principiul separaţiei puterii în stat Deputaţii pentru cameră erau aleşi pentru o durată de 4 ani.5). Constituţia acorda Senatului dreptul de a se constitui în Curte de Justiţie pentru judecarea cauzelor privitoare la siguranţa statului. Guvernul a evoluat către o cvasidictatură. 45 .” Puterea legislativă era compusă din două Adunări: ADUNAREA NAŢIONALĂ şi CONSILIUL REPUBLICII. unde proiectele de legi erau depuse mai întâi la biroul Camerei. puterile Parlamentului diminuîndu-se în favoarea Cabinetului.

prezidează Înaltul Consiliul al Uniunii Franceze. Prerogativele Adunării Naţionale sunt: examinează şi votează bugetul. după consultările prealabile cu partidele politice şi confirmările Parlamentului. prezidează Consiliul Superior al Magistraturii. se impune voinţa acestuia din urmă. 29 din Constituţie stipulează că Preşedintele Republcii este ales de Parlament pe o perioadă de 7 ani şi nu poate fi reales decât o singură dată. Preşedintele Republicii promulgă legile în termen de 30 de zile de la data votării lor de către Parlament. Preşedintele are următoarele prerogative: prezidează Consiliul de Miniştri. 45 din Constituţie reglementează procedura de numire a Preşedintelui de Consiliu. Art. Art. prezidează Comitetul Constituţional. El asigură interimatul Preşedintelui Repulicii în cazul în care locul acestuia rămâne vacant prin deces. După expirarea celor 100 de zile de la adoptare textului de lege de către Adunarea Naţională. Preşedintele Adunării devine cu noua Constituţie unul dintre personajele cele mai importante a Republicii. investeşte pe Preşedintele Consiliului. ratifică şi denunţă tratatele internaţionale.Principiul separaţiei puterii în stat Articolul 13 din Constituţie precizează că Aunarea singură votează legile şi desfiinţează practica guvernării pe baza de decrete legi. prezidează Consiliul Superior al Apărării. 46 . poate obilga Cabinetul să demisioneze în mod colectiv. controlează activitatea Guvernului. demisie ori altă împrejurare (art. precizând că la începutul fiecărei legislaturi acesta este desemnat de către Preşedintele Republicii. participă la alegerea preşedintelui Republicii. În noua Constituţie.41). Consiliul Republicii acea atribuţii mult mai restrânse faţă de Adunare în condiţiile care un proiect de lege era respins de către Consiliul Republicii şi remis spre dezbatere şi aprobatere Adunării Naţionale. Puterea executivă este reprezentată de către preşedintele Republicii şi Guvern. Consiliul de Miniştri este format din Preşedintele acestuia şi miniştri.

3. iar dacă locul de Preşedinte al Consiliului de Miniştri rămânea vacant prin deces. 3. asigură conducerea forţelor armate. asigură executarea legilor. separând-o astfel de puterea executivă.Principiul separaţiei puterii în stat Preşedintele Consiliului de miniştri şi miniştrii aleşi sunt numiţi prin Decret Prezidenţial. dispune de iniţiativă legislativă. ea este reglementată de art. Consiliul Superior al Magistraturii.1. Adunarea Naţională a împuternicit Guvernul să elaboreze proiectul noii Constituţii. Numirea magistraţiolr se face de către Preşedintele Republicii. Consiliul de Miniştri însărcina pe unul dintre membrii săi să exercite în mod provizoriu această funcţie. Proiectul de lege eleborat de Guvern trebuia să cuprindă următoarele principii: sufragiul universal este sursa puterii. compus din 14 membrii. urmând ca aceasta să fie aprobată printr-un referendum în afara Parlamentului. 3. la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. În sfârşit Preşedintele Consiliului de Miniştri putea delega puterile sale unui ministru. contrasemnează actele Preşedintelui Republicii. demisie sau orice alt motiv. Pentru prima dată inamovibilitatea magistraturii este ridicată la rangul de principiu constituţional. are ca Preşedinte pe Preşedintele Republicii. 47 . Separaţia puterilor în organizarea de stat a Franţei în timpul Republicii a V-a Criza politică agravată şi de războiul Franţei împotriva Algeriei a determinat Adunarea Naţională a Franţei să aducă la 1 iunie 1958 în fruntea Guvernului pe generalul DeGaulle. 47 din Constituţie: elaborează programul de guvernare. Cât priveşte competenţa Consiliului de Miniştri.3 Puterea judecătorească Constituţia din 1946 recunoaşte puterea judecătorească ca fiind o putere independentă. iar ca Vicepreşedinte pe Ministrul de Justiţie.

(art. Puterea executivă Preşedintele veghează la respectarea Constituţiei. să fie net separate şi puternic echilibrate”. numeşte şi schimbă la propunerea primului ministru pe membrii guvernului. membrii ai Parlamentului. puterea legislativă şi executivă trebuie să fie separate.Hauriou. Constituţia acordă Preşedintelui dreptul de a dizolva Adunarea Naţională. precizează că Preşedintele Republicii. Guvernul trebuie să fie responsabil în faţa Parlamentului. Preşedintele Republicii numeşte pe primul Ministru. 16 a stabilit un regim special “de stare de criză” sau. cum spunea A. poate pronunţa dizolvarea Adunării Naţionale.8 din Constituţie. Art. Art. 12 completat cu art. prin sufragiul universal. fără aprobarea Parlamentului.Principiul separaţiei puterii în stat din sufragiul universal sau din instanţele alese prin el.2. executive şi judecătoreşti. Art. op. Constituţia consacră principiul iresponsabilităţii Preşedintelui în virtutea căruia el nu poate fi tras la răspundere pe cale politică pentru acţiunile sale. Prin legea din 6 noiembrie 1962 s-a stabilit că preşedintele este ales de un Corp electoral special. este garantul independenţei naţionale şi a integrităţii teritoriului. 3. derivau puterea legislativă şi executivă.13). ai Consiliilor Generale şi ai Adunărilor Teritoriale. 6 din Constituţie prevede că Preşedintele Republicii este ales pe o perioadă de 7 ani. Autoritatea judecătorească trebuie să rămână independentă pentru a asigura respectul libertăţilor esenţiale definite şi prin “Declaraţia Drepturilor Omului”. În conformitate cu art. legislative.citat.700 48 . după consultarea Primului Ministru şi a preşedinţilor adunărilor. alcătuit din deputaţi.3. “a acordat Preşedintelui posibilitatea de a exercita o dictatură temporară în perioadă de urgenţă” 39 39 Andre Hauriou. Preşedintele poate evita Parlamentul în activitatea legislativă prin supunerea proiectului de lege referendumului la propunerea guvernului sau a celor două Camere. În favoarea independenţei puterilor statului s-a pronunţat şi generalul DeGaulle în discursurile sale din 16 iunie 1946: “Toate principiile şi experienţele cer ca puterile statului. 19. pag..

Preşedintele Republicii trebuia să îndeplinească două condiţii: independenţa naţiunii să fie ameninţată.13 acordă Preşedintelui Republicii dreptul de a semna ordonanţele şi decretele deliberate de Consiliul de Miniştrii. Guvernul Art. Preşedintele Republiciitrebuia să consulte oficuial pe primul-ministru.Principiul separaţiei puterii în stat Formularea art. 20 din Constituţia de la 1958 precizează că: Guvernul determină şi conduce politica naţiunii. Preşedintele Republicii prezidează şedinţele Consiliului de Miniştrii. Conform art. Dispune de forţa armată. care nu pot obliga pe Preşedintele Republicii. Preşedintele Republicii îşi exercită o anumită influenţă asupra Curţii Constituţionale. Din cei 9 membri numiţi de Consiliul Constituţional. Aceste consultări îmbracă mai mult forma unor avize.56 din Constituţie. pe preşedinţii adunărilor şi Consiliul Constituţional. fără a da loc la dezbateri. Este responsabil în faţa Parlamentului. Constituţia a stabilit că Preşedintele Republicii nu poate să numească miniştrii şi să pună capăt activităţii lor decît la propunerea primului-ministru. Consilliului Superior al Magistraturii şi ale Comitetelor cu caracter temporar. Art. Preşedintele Republicii desemnează şi pe Preşedintele Consiliului Constituţional. Preşedintele comunică cu Adunarea Parlamentului prin mesaje prezidenţiale. 49 .16 are la bază ideile generalului DeGaulle – de întărire a puterii executive. Mesajul Preşedintelui conţine cele mai importante probleme de politică internă şi externă. 3 sunt numiţi de Preşedintele republicii iar ceilalţi 6 fiind aleşi astfel: 3 de către Preşedintele Adunării Naţionale şi 3 de către Preşedintele Senatului. Pentru a uza de prerogativele art. funcţionarea regulată a puterilor să fie întreruptă.16. El trimite mesajul său adunărilor pentru a fi citit. În sfârşit. Consiliile şi Comitetele Superioare ale apărării naţionale.

Puterea legislativă Titlul V al Constituţiei de la 1958. În mod excepşional. primul-ministru poate să suplinească pe Preşedintele Republicii. art. sunt depuse de către membrii Senatului. Ele nu pot să trateze decât probleme care sunt enumerate în articolul 34 din Constituţie. În al doilea stadiu de examinare preliminară în comisii. 3. Procedura discutării proiectelor de legi începe prin trimiterea acestora Comisiilor permanente ale Parlamentului.34.ministru.4.3. Primulministru poate sesiza Consiliul Constituţional atunci când consideră că o lege votată de Parlament nu este conformă cu Constituţia. Consiliul de Miniştrii reuneşte pe toţi membrii guvernului sub preşedenţia şefului de stat. în virtutea unei delegaţii exprese. cerând în acest scop Senatului aprobarea de rigoare. este rezervat activităţii Parlamentului. 3. este responsabil de apărarea naţională. deopotrivă. precum şi de membrii Adunării naţionale.3. Consiliul de Cabinet şi Consiliile Interministeriale. care iau în mod tradiţional numele de “prpuneri de legi”. Consiliul de Cabinet se reduce la pregătirea problemelor ce urmează a fi discutate şi a hotărârilor ce trebuie să fie luate de către Consiliul de Miniştrii. Iniţiativa legislativă aparţine. are dreptul de iniţiativă legislativă şi dreptul de a emite regulamente. Guvernul 50 . Iniţiativele Parlamentare. El singur angajează responsabilitatea Guvernului în faţa Parlamentului în legătură cu un program de politică generală. Consiliile Interministeriale reunesc miniştrii interesaţi în reglementarea unor probleme anume determinate. El asigură executarea legilor.Principiul separaţiei puterii în stat Constituţia de la 1958 a creat incompatibilitatea între funcţia guvernamentală şi mandatul de parlamentar. Din reglementările constituţionale trebuie reţinută distincţiaa dintre Consiliul de Miniştrii.3 Competenţa guvernului Activitatea Guvernului este condusă de primul. Aceste consilii sunt prezidate fie de primul ministru fie de şeful statului. Guvernului şi membrilor Parlamentului.

Curtea de conturi. Guvernul poate să provoace reunirea unei comisii mixte. Puterea Judecătorească Magistratura sau ansamblul organelor cărora le aparţine puterea de a judeca nu a fost considerată în Franţa ca formând un corp autonom. 3.Principiul separaţiei puterii în stat poate cere examinarea proiectelor de legi nu numai în Comisiile permanente. egal în importanţă cu Guvernul şi Parlamentul. În Franţa există o pluralitate de organe de judecată: Înalta Curte de Justiţie. ci unei comisii adhoc (art. dupoă o nouă lectură. În sens strict. judecă regularitatea conturilor publice. de a o statua în mod definitiv. să ceară primei. litigiile dintre particulari şi administraţiile publice. Teribunalele Administrative. Tribunalele de Comerţ. Dacă după două lecturi ale textului în dezbateri. Tribunalele Militare. care judecă înalta autoritate a Consiliului de Stat.43). Guvernul poate. Titlurile 8 şi 9 din Constituţie stabilesc normele fundamentale cu privire la competenţa şi organizarea Consiliului Superior al Magistraturii şi a Înaltei Curţi de Justiţie.5. Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii se limitează la: prezentarea de propuneri pentru numirea judecătorilor Curţii de Casaţie şi al primului Preşedinte al Curţii de 51 . cele două Camere nu au căzut de acord.3. Consiliul Constituţional. care judecă constituţionalitatea legilor parlamentare. În ipoteza în care nu s-a relizat compromisul de cître comisie sau a fost realizat. figurează jurisdicţii specializate ca: Juriul în materie criminală. competentă în privinţa Preşedintelui Republicii şi a membrilor Guvernului. dar nu a fost adoptat de către două camere. Prin acestea. din partea Adunării Naţionale şi a Senatului. Consiliile de conciliere a conflictelor de muncă. puterea judiciară nu cuprinde decât jurisdicţiile plasate sub controlul Curţii de Casaţie.

Controlul constituţionalităţii legilor este încredinţat Consiliului Constituţional. Trei membrii sunt desemnaţi de Preşedintele Republicii. Înalta Curte de Justiţie este alcătuită dintr-un număr egal de membrii aleşi de către fiecare din cele două Camere ale Parlamentului. Înalta Curte de Justiţie are în competenţa sa judecarea Preşedintelui Republicii. SEPARAŢIA PUTERILOR ÎN FRANŢA 52 . nu numai politic ci şi penal. Membrii Curţii îşi aleg Preşedintele şi pe cei doi Vicepreşedinţi. fiind iresponsabil. câte 12 membrii titulari şi câte 6 supleanţi pe toată durata legislaturii. poate fi pus sub acuzare înaintea Înaltei Curţi de Justiţie numai în caz de înaltă trădare. El este alcătuit din 9 membrii desemnaţi pe o perioadă de 9 ani. precum şi a cetăţenilor simpli pentru crime excepţionale contra securităţii statului când sunt complici cu unii membrii ai Guvernului. a membrilor Guvernului. trei de către Preşedintele Adunprii Naţionale şi trei de către Preşedintele Senatului. Preşedintele Republicii. Preşedintele Republicii are dreptul de a desemna pe Preşedintele Consiliului Constituţional. pentru celelalte numiri el emite un singur aviz cu privire la numirile făcute de Ministrul Justiţiei.Principiul separaţiei puterii în stat Apel. pentru crime comise în exerciţiul funcţiunilor.

Principiul separaţiei puterii în stat Puterea executivă Preşedintele Republicii + Guvernul Primul ministru Miniştrii Aplică politica naţională şi execută legile votate de adunările legislative. Consiliul economic şi social dă la cererea guvernului. Puterea legislativă Parlament Adunarea Naţională + Senat Puterea judiciară Magistraţii Independenţa lor este garantată de către Preşedinte. votează asigură respectarea legile şi controlează ei. În fapt. Se poate adăuga ca o a patra putere. Marele instituţii Consiliul Constituţional Controlează conformitatea legilor cu Constituţia şi rezolvă conflictele electorale. membrii Guvernului şi complicii lor dacă comit crime sau delicte în exerciţiul funcţiunilor lor. avizul său asupra proiectelor de legi. de a consilia Guvernul în materie de legi. De altfel. Preşedintele Republicii în caz de înaltă trădare. executivul. această putere este direct legată de ministerele cărora bfiecare administraţie le este subordonată. 2. funcţionarii locali depimd de cei aleşi pe plan local şi exercită funcţiunile lor în cadrul colectivităţilor locale. 53 . ajutat de Înaltul Consiliu al Magistraturii. Reprezentanţii cetăţenilor Înfăptuiesc justiţia şi care le-au ales. precum şi serviciile administraţiei şi ale sectorului public. Consiliul de Stat este investit cu o dublă misiune: 1. “puterea administrativă” criticată deseori de cetăţeni pentru ammploarea excesivă. Înalta curte de Justiţie judecă: 1. de a rezolva conflictele administraţiei care opun cetăţeanul statului 2. de ordonanţe sau de decrete ţi asupra problemelor economice şi sociale care îi sunt supuse atenţiei. Curtea de Conturi controlează conturile publice.

de conlucrare. de colaborare. chiar dacă şi ei sunt aleşi de către popor. cum ar fi de pildă puterea executivă. sau în anumite etape de dezvoltare socială unele din puterile pe care statul le exercită prin anumite organe ale sale pot căpăta o oarecare prioritate.Principiul separaţiei puterii în stat CAPITOLUL III Formele de guvernământ prin care se realizează principiul separaţiei puterilor în stat. În multe state. dar aceasta nu duce la anihilarea celorlalte. îşi întemeiază modalităţile diferite de organizare a structurilor statale şi pe sursa formării acestora. în funcţie de necesităţile funcţionării sistemelor politice. Diviziunea tripartită a puterii statale nu trebuie să fie înţeleasă în mod rigid în sensul că fiecare putere este ruptă în mod total de celelalte două. sau în anumite etape de dezvoltare socială unele din puterile pe care statul le exercită prin anumite organe ale sale pot căpăta o oarecare prioritate. cât şi al activităţii acestora. corelaţia dintre cele trei puteri se realizează în forme şi modalităţi diferite atât pe planul organizării organelor care realizează aceste puteri. republica prezidenţială sau aşa zisul regim de adunare. dar aceasta nu duce la anihilarea celorlalte. în altele republica parlamentară. Tocmai de aceea. în legislativă. alegerea unor organe de stat de către acesta le conferă o legitimitate aparte în raport cu cele a căror alcatuire se realizează indirect. dezvoltate. Principiul separaţiei puterilor. în forma de guvernământ a unor state este întâlnită republica prezidenţială. cum ar fi de pildă puterea executivă. fără nici o zonă de contact. În prezent. în funcţie de necesităţile funcţionării sistemelor politice. 1. în multe state contemporane. Republica prezidenţială 54 . că între ele există o tottală independenţă şi subordonare. Tăsături caracteristice. Prin însuţi faptul că puterea aparţine poporului. În multe state. executivă şi judecătorească. prin intermediul unor reprezentanţi.

ulterior. iar prevederile constituţionale stabilesc că o persoană nu poate fi aleasă ca preşedinte a republicii decât de două ori. acesta fiind rezervat exclusiv deputaţilor. neavând un Prim. În cele mai multe state latino americane s-a renunţat la acest procedeu. Modalităţi asemănătoare de organizare a exercitării puterii au. cele mai multe din statele Americii Latine. atât Parlamentul cât şi Preşedintele deţin de fapt. pe o perioadă de 6 ani. de pildă. Deputaţii din cele 2 Camere lae Congresului sunt aleşi prin vot universal direct. în ansamblul lor. Îm acest fel. nici preşedintele nu poate dizolva Congresul. Acesta este unul din elementele fundamentale ce caracterizează separaţia. Ea se exprimă şi în alte modalităţi şi relaţii care. a puterilor. cât şi parlamentul prin care se înfăptuieşte puterea legislativă. ca reprezentant al puterii executive. nici Congresul nu-l poate demite pe Preşedinte. considerată drept accentuată.. într-o primă etapă a alegerii preşedintelui. aceeaşi sursă de putere. prin vot universal.U. din acelaşi motiv. în schimb confirmarea numirii lor de către preşedinte necesită încuviinţarea principalei Camere a Congresului – Senatul. 55 . sunt desemnaţi de către cetăţenii din fiecare stat federal un număr de electori care. este republica prezidenţială al cărei prototip îl constituie organizarea şi practica constituţională a S. astfel: senatorii.ministru al Guvernului – deoarece şeful executivului este preşedintele republicii .A. În această formă de guvernământ preşedintele republicii. au fost astfel organizate încât fiecare din cele trei puteri acţionează autonom. Astfel S. sunt aleşi de către popor. alegerea preţedintelui făcându-se prin vot direct. aleg pe preşedinte dintre candidaţii propuşi de partidele politice. odată cu alegerile pentru Cameră reînnoindu-se şi mandatul a 1/3 din senatori.U..A.A. dar în acelaşi timp sunt dependente una faţă de cealaltă.Principiul separaţiei puterii în stat Forma de guvernământ în care două din puteri posedă o legitimare practic egală. iar membrii Camerei Reprezentanţilor pentru 2 ani.miniştrii nu sunt aleşi de Parlament. în două tururi de scrutin. Mandatul prezidenţail este de 4 ani.U. pentru că desemnarea lor în vbederea exercitării funcţiilor ce le revin provine direct din partea poporului. în statele de tipul republicii prezidenţiale. În S. de asemenea. O altă modalitate prin care se împiedică accesul executivului în activitatea legislativului o reprezintă privarea lui şi a miniştrilor săi de dreptul de iniţiativă legislativă .

ca organ de exercitare a puterii legislative. între care Germania. numiţi pe viaţă de către Preşedinte şi confirmaţi de către Senat. Preşedintele republicii parlamentare poate emite acte obligatorii numai contrasemnate de un membru al guvernului. infiiţate pentru fiecare caz în parte şi prin procedura de punere sub acuzare a oricărui funcţionar de stat. Orgnul executiv esenţial este însă Guvernul.A. 2.U..Principiul separaţiei puterii în stat La rândul său.Republica parlamentară A doua categoie de regimuri politice întemeiate pe principiul separaţiei puterilor cuprinde marea majoritate a statelor moderne şi anume . Spre deosebire de republica prezidenţială. trebuie să demisioneze. păstrează totuşi importante prerogrative.republicile parlamentare. compusă din 9 judecători inamovibli. Suedia. Nici Congresul. decât având încrederea 56 . Italia. de multe ori de Primul-ministru. responsabil în faţa Parlamentului fiind doar cel din urmă. Danemarca. care deţine un rol prioritar faţă de executiv – care emanaţie a organului legislativ.Canada. Congresul exercită funcţia de control asupra executivului prin comisiile speciale de anchetă. iar dintre acestea un rol de mare însemnătate revine Curţii Supreme a S. Belgia. inclusiv a preşedintului ţării. Puterea judecătorească este înfăptuită de tribunale. Unicul organ ales de popor prin vot direct este Parlamentul. Olanda. Spania precum şi Japonia). judecătorii acesteia pot fi puşi sub acuzare de către Senat la fel ca orice alţi funcţionari de stat. Parlamentul. Regimul parlamentar poseda un executiv care este compus din două organe: şeful statului şi Guvernul.În cazuri grave. dar aceste trăsături ale exercitării celor trei puteri se regăsesc şi la cele mai multe monarhii occidentale Marea Britanie. nici Preşedintele nu au vreun drept de amestec în activitatea Curţii Supreme. Prin intermediul lui se realizezază o strânsă colaborare între executiv şi legislativ. regimul parlamentar al acestor state se caracterizeză printr-o separaţie atenuată a celor trei puteri. El nu poate acţiona parlamentului şi îndată ce o pierde. care înlesneşte colaborarea lor reciprocă.

în frunte cu primul-ministru . Prtugalia. Puţine sunt Constituţiile în care să fie consfinţită cu atâta claritate dominarea Parlamentului de către puterea executivă în ce priveşte desfăşurarea activităţii legislative. cât şi colectiv. Putera legislativă în statele cu regim parlamentar este exercitată de Adunări bicamerale Marea Britanie. în care organizarea exercitării prerogativelorstatului are unele 57 . Controlul executivului este mai mult diminuat faţă de republicile prezidenţiale. faţă de Preşedintele republicii parlamentare. preşedintele este ales. Spania.care îi poate determina să demisioneze prin mijlocirea votului de neîncredere. Grecia. Exercitarea puterii legislative este încredinţată Parlamentului. Ei nu pot fi revocaţi. sau monocamerale Suedia. ca şi în republica prezidenţială. înainte de expirarea duratei legale a fucţiei ce îndeplinesc. deci nu de către Parlament. regimul politic caracterizindu-se prin colaborarea între puteri. Asfel . Republica semi-prezidenţială O formă mixtă de înfăptuire a principiului caracteristici aparte. pentru activitatea acestuia. Aşadar. rolul şi funţiile Preşedintelui în republica semi-prezidenţială îi conferă o poziţie superioară în relaţiile sale cu Guvernul. 3. Danemarca. la rândul său. care răspunde de activitatea Guvernului şi asigură executarea legilor. Austria. separaţiei puterilor o constituie republica semi-prezidenţială. în regim de separaţie a puterilor. ca în orce republică parlamentară miniştrii sunt responsabili în faţa Parlamenturlui . pentru activitatea proprie. ca în Constituţia franceză actuală. constituţiile ţărilor de tip parlamentar consfinţesc faptul că judecătorii sunt inamovibili şi se supun numai constituţiei şi legilor ţării. mutaţi sau pensionaţi împotriva voinţei lor. Italia etc. A doua componentă a executivului semi-prezidenţial o constituie Guvernul. prin vot direct de către corpul electoral. În legătură cu puterea judecătorească. Irlanda ). alături de ceilalţi membrii din guvern.Principiul separaţiei puterii în stat Miniştrii sunt responsabili în faţa organului legislativ atât personal. ale căror atribuţii principale sunt de ordin legislativ. Pe de altă parte. suspendaţi. în două tururi de scrutin Franţa. Preşedintele poate dizolva Parlamentul.

El are competenţa de a judeca. precum şi reclamaţiile privind încălcarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor. ales pe 6 ani de către cele două Camere ale Parlamentului. în şedinţă comună. pag. desemnat de Parlament pe aceeaşi perioadă. compus din Consiliul Naţional şi Consiliul Statelor. in care „ modurille de exercitare a puterii de stat „ mai precis regimurile politice si constitutionale . sunt clarificate in lumina felului in care sau realizat cerintele principiului separatiei puterilor in stat. Guvernul este subordonat Adunării care conform Constituţiei. cele dintre cantoane. Preşedintele Republicii. Dintre mambrii Guvernului este ales. prin rotaţie pentru un an. de un Givern (Consiliul Federal). ambele alese pe patru ani. Cât priveşte controlul asupra Guvernului . includerea in cadrul acestei analize a sistemului politic marxist. etc. declară război. Regimul de adunare O ultimă modalitate de realizare a principiului separaţiei puterilor o constituie aşa zisul regim de adunare. între altele şi conflictele de competenţă între autorităţile federale şi cele cantonale. este de menţionat faptul că înfiinţarea unor comisii parlamentare de anchetă este supusă unor norme prohibitive. 4. iar puterea executivă. dezbate moţiunile de cenzură.ni s-ar putea reprosa . alege pe membrii Înaltei de Justiţie. 42 Ibidem. care nu au favorizat utilizarea frecventa a acestor mijloace de control.Principiul separaţiei puterii în stat Parlamentul ratifică tratatele internaţionale încheiate de şeful statului. – principiu care in conceptia noastra actioneaza in mod obiectiv in societatile moderne. Din punct de vedere juridic. Regimul politic marxist Privind structura acestui capitol .42 5. exercită autoritatea supremă în stat.42 58 . Puterea legislativă este exercitată de un parlament bicameral. Instanţa supremă a Elveţiei este Tribunalul Federal. care este caracteristic Elveţiei.

in ansamblul lui. Conceptia lui Marx si Engles precizeaza ca daca la conducere se afla o singura clasa . organe judecatoresti . De altfel. dar si ale sistemului politic. executiva. judecatoreasca si de asigurare a legalitatii – carora le corespund patru ramuri fundamentale de organe. procuratura Sunt categoriile ”clasice ” de organe . carora li se vor alatura ulterior si altele. nu mai vorbim de categorii fundamentale de activitati – legislativa . precum cele numite la noi ”organe cu dubla natura – de partid si de stat ”. logic. chiar daca s-a negat principiul separatiei puterilor in stat.care contribuie la realizarea functiilor statului. organe ale puterii de stat. 59 . partajarea competentelor statului tot s-a facut. puterea de stst are caracter unitar si deci ea nu poate fi impartita . organe executive sau ale administratiei de stat. fiecare categorie de organe avand bine precizata sfera sa de activitate si pozitia fata de celelalte. Chiar in statul socialist.Principiul separaţiei puterii în stat Reprosul s-ar referi la faptul ca acest sistem se bazeaza pe o doctrina care neaga orice valoare principiului separatiei puterilor in stat. in stadiul in care nu mai sunt ” clase exploatatoare ” puterea este tot unica – ea apartinind poporului – si indivizibila – deci.

Despre acest act. Puterea legiuitoare se exercită colectiv de către cele trei ramuri ale puterii legiuitoare. principiul inviolabilităţii şi neresponsabilităţii monarhului. Sunt consacrate principiile suveranitatii nationale. „puterea legislativă se exercită colectiv de către rege şi Reprezentanţa Naţională. Organizarea puterii în stat se realizează prin această constituţie. Constituţia de la 1866 admitea principiul suveranităţii naţionale. principiul separatiei puterilor in stat.Dinecsu. Separatia puterilor in stat in Constitutia din 1866 Proiectul de constitutie a fost elaborat de Consiliul de Stat . formulat de Montesquieu.A fost votat la 29 iunie in Adunarea Deputatilor { care forma Adunarea Constituanta}. care se împărţea în două: Senatul Adunarea Deputaţilor. Cele trei puteri publice: legislativă. Nicolae Iorga spunea: ”Constitutia de la 1866 este izvorita dintr-o simpla opera de traducere a unei constitutii apusene. etc. principiul responsabilitatii ministrilor. ea n-are nici o legatura cu trecutul nostru propriu si nu rerprezinta nici o elaborare particulara noua”. în acelaşi timp admitea şi principiul delegaţiunii. formulat de Jean Jack Rousseau. de Consiliul de Ministrii cu mesajul locotenentei domnesti din 1 mai 1866. al reprezentării. Puterea legiuitoare 60 . 31. conform titlului III.Principiul separaţiei puterii în stat CAPITOLUL IV Separatia puterilor in istoria constitutionalismului romanesc 1. 32. principiul monarhiei ereditare. potrivit principiului separaţiei puterilor în stat. art. dar. Conform art. Orice lege cerea acordul de voinţă al tutror celor trei ramuri ale puterii legiuitoare. asa cum preciza C. care nu le poate exercita decît numai prin delegaţiune”. executivă şi judecătorească „emană de la naţiune. deoarece Senatul care era prevazut de Statut nu a fost convocat. principul guvernarii reprezentative. Pentru intiia oara tara si-a dat propia sa Constitutie .

promulgă şi aplică legile.. Adunarea cea nouă persistând. dar obârşia lui trebuie căutată în dreptul constituţional englez.44 În sistemul Constituţiei de la 1866. Această practică a fost preluată din Constituţia engleză şi trecută în mai toate constituţiile moderne. Adunarea Deputaţilor era singura îndreptăţită să voteze bugetul general al statului.”46. cu restricţia. dreptul Parlamentului era îngrădit în materie de legiferare. „Domnul sancţionează. dar nu admite un drept de veto absolut. El poate refuza sancţionarea sa. ci un drept de veto suspensiv. În acest caz însă.Adunarea Deputaţilor. Senatul. de unde a trecut în Constituţia franceză. vol. Domnul sau va sancţiona legea. Constituţia de la 1866 a recunoscut Capului Statului dreptul de a sancţiona şi promulga legile. deoarece ea nu 44 45 Ion Deleanu. În toate celelalte materii. sancţiunea va fi dată. prevăzută la art. la împrumuturi sau deschiderea de credite. legilor votate de reprezentanţa naţională. sau la contingentul armatei trebuie să fie votată mai întâi de Adunarea Deputaţilor”. spunea Nicolae Iorga “s-a făcut fără participarea factorului politic care era Mihail Kogălniceanu. 33 din Constituţia de la 1866 a fost copiat întocmai după art. Drept Constituţional şi instituţii politice. Constituţia de la 1866 a fost apreciată ca o „haină mult prea largă pentru cel ce trebuie s-o îmbrace. singurul în legătură cu dezvoltarea noastră constituţională din trecut. dreptul de iniţiativă al Senatului era mult mai restrâns decât al Adunării Deputaţilor. belgiană şi apoi română. dreptul de iniţiativă legiuslativă al Senatului era egal cu cel al Adunării Deputaţilor. Capul Statului . Dacă Adunarea va stărui în votul său.33 din Constituţie. 1990 constituţia de la 1866. Senatul nu putea propune proiecte de legi cu privire la crearea sau desfiinţarea de impozite.” După Constituţia din 1866. în acest sens: “O Constituţie nu poate fi împrumutată şi nici 61 . O procedură asemănătoare era folosită şi în cazul legilor care fixau contingentul armatei. profesorul Dumitrie Gusti se ridica împotriva ideei “împrumutului” Constituţiei. după modelul Constituţiei belgiene de la 183145. La rândul său.Principiul separaţiei puterii în stat se exercită colectiv de către cele trei ramuri . Adunarea Deputaţilor avea prioritate faţă de Senat în privinţa elaborării legilor de finanţe. precum şi dreptul de a refuza sancţionarea sa.II. De aceea. Guvernul era ţinut să supună pentru dezbatere şi aprobare proiecte. se poate uşor că art. dă dreptul pe care îl avea şeful statului de a da sau a refuza sancţiunea sa. sau va dizolva Adunarea. 27 din Constituţia Belgiei.” 46 Considerând că forma statului este întotdeauna produsul unei epoci istorice. legea se va prezenta din nou Adunării în sesiunea viitoare. Elaborată deci. El spunea. mai întâi Adunării Deputaţilor şi apoi Senatului. că „orice lege relativă la veniturile şi cheltuielile statului.

32. când ea nu răspunde unei nevoi a acelui moment. iar prin art. Persoana regelui este inviolabilă. prezenţa a cel puţin a unui ministru este necesară. ci şi un act programatic. Prin urmare. miniştrii lui sunt răspunzători conform art. Drept constituţional. puterea executivă era încredinţată regelui. Mai mult.92. Prerogativele regelui sunt precizate în art. care prin aceasta chiar devine răspunzător de acel act. 47 Constantin Dissescu. ea riscă să rămână fără aplicaţie . regele exercită puterea executivă şi participă la exercitarea puterii legislative . Paul Negulescu arată că. care o exercita în mod regulat prin Constituţie. În acest sens. au acceptat ideea necesităţii unei astfel de constituţii. Consiliul de Miniştrii devenea titularul puterii executive. văzând în ea un insrument al progresului social. prin art.33. Numai intr-o singură şi excepţională ocazie.1 Puterea executivă În Constituţia de la 1866. reiese că miniştrii nu sânt titulari ai puterii executive. Acceptând ideea că o Constituţie nu este doar o lege care reglementează o stare existentă în momentul adoptării ei. nici un act al regelui nu avea tărie dacă nu era consemnat de un ministru.47 Sub imperiul Constituţiei de la 1866. deoarece el fiind singurul titular efectiv al puterii executive nu putea decât să delege atribuţiile sale. 1. de la data morţii regelui şi până la data depunerii jurământului de către Consiliul de Miniştrii. Consiliul de Miniştrii nu exercită puterea executivă. regele lăsa ceea ce Constantin Dissescu numea – cooperaţia regală. ea aparţinînd regelui şi numai el o putea exercita. atunci când o lege nu corespunde situaţiilor de fapt cărora se aplică. Drept urmare. conform art.93 din Constituţie. Din textul art. Bucureşti.93 se precizeză că la dezbaterea adunărilor.. 1915 62 . constituţia recunoaşte puterii executive acest drept de iniţiativă a legilor ca şi Adunării Deputaţilor şi Senatului.Principiul separaţiei puterii în stat corespundea nivelului de dezvoltare politică şi socială a României.92. În absenţa sa. unii conteporani mai mult sau mai puţin conştienţi de deosebirea stadiului de dezvoltare socială din România faţă de cea din Belgia de la mijlocul secolului trecut. nu poate fi opera unui legislator inspirat.

art. de Curtea de Jurati. Ele căutau numai să constrângă prin daune comunatorii autoritatea administrativa. care până la adoptarea Constituţiei de la 1866 făcea oficiul de jurisdicţie administrativă şi de jurisdicţie propriu-zisă.130-131 din Constitutie. care erau de competenţa Consiliului. incalcind principiul separatiei puterilor si textele formulate de art.de asemenea. prin care s-a dat in compententa Curtii sa analizeze actele administrative de autoritate anume desemnate de lege.” Odată cu desfiinţarea Consiliului de Stat. poate refuza sancţionarea legilor: este conducătorul armatei. sa retraga actul ilegal care vatamase drepturile reclamantuui. justitia se va da de judecatorii de plasi. Prin legea de organizare judecatoreasca de la 1865. trimitind cercetarea actelor administrative la instantele judecatoresti ordinare. In contra legii din 1905 s-a ridicat legiuitorul de la 1910 – la temelia asezamintului nostru politic exesta un principiu fundamental. Sub imperiul Constitutiei de la 1866 s-a facut legea din 1 iunie 1905 pentru organizarea Curtii de Casatie. principiul separatiei puterilor. 104 al Constituţiei din 1866 precizează că nici o jurisdicţie nu se poate înfiinţa „decât numai în situaţia unei legi. Legiuitorul din 1905 a hotarit ca Inalta Curte de Casatie sa anuleze actele administrative si sa ordone inlocuirea lor cu altele. Dar instanţele judecătoreşti nu anulau actele administrative de autoritate aşa cum avea căderea Consiliul de Stat. de Curtile de Apel si de Curtea de Casatie. care ar fi vatamat un drept al reclamantukui.. Legea di 1905 a fost abrogata prin legea din octombrie 1910.. de tribunale. Puterea judecătorească Capitolul III din titlul III. 63 . a dat în căderea instanţelor judecătoreşti afacerile de contencios administrativ.Principiul separaţiei puterii în stat numeşte şi revocă pe miniştrii săi sancţionează şi promulgă legile. nici comisii şi tribunale extraordinare. 1.2. legea din 12 iulie 1866 pentru împărţirea atribuţiilor Consiliului de Stat. care revenea la starea de lucruri anterioara.

executivă şi judiciară. Titlul III reglementează puterile publice pe baza principiului separaţiei puterilor în stat. Reprezentaţiunea Naţională se împarte în două: -Senatul -Adunarea Deputaţilor. Principiul constiutţional al sparaţiei puterilor şi imixtiunea puterilor executive şi judecătorească. Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege şi Reprezentaţiunea Naţională (art. În ceea ce priveşte puterea legislativă. Bucureşti. încredinţează competenţele din acest domeniu. „Persoana Regelui este inviolabilă.35). Nici un act al regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru. 49 George Nedelcu. ca şi cea anterioară. Acestea aveau dreptul de sancţiune a legilor. Iniţiativa legilor este dată fiecăreia din cele trei ramuri ale puterii legislative (art. dreptul de a convoca şedinţele Parlamentului. 64 . 1930. Noua Constituţie consacră universalitatea votului. Puterea executivă este exercitată de rege şi miniştrii săi. marginindu-se pentru puterea judecatoreasca numai in a stabili citeva principii creative a independentei sale. răspunderea politică în faţa Parlamentului fiind reglementată doar pentru cei din urmă.34). Miniştrii lui sunt răspunzători. realizând o colaborare suplă a celor trei puteri: legiuitoare. Constituţia din 1923 lărgeşte mult numărul senatorilor de drpt.32. creând condiţţile formării Parlamentului pe baze democratice. care prin aceasta chiar devine răspunzător de acel act” (art. (art. dreptul de a numi şi revoca pe miniştrii săi. Costitutia de la 1866 se ocupa numai de puterea executiva si legislativa. Orice lege cerea învoirea celor trei ramuri ale puterii legiuitoare.87). Separatia puterilor in stat dupa Constitutia din 1923 Constitutia din 1923 cuprinde 138 de articole şi este structurată în 7 titluri.Principiul separaţiei puterii în stat Cat priveste organizarea si dezvoltarea atributiilor fiecarei puteri. pag.88) Spre deosebire de Constituţia de la 1866. Regelui şi Reprezentanţei Naţionale. Constituţia din 1923.49 2.

în mod stabilit prin Constituţie. ci de organ la dispoziţia acestei puteri. Contenciosul administrativ este în căderea puterii judecătoreşti. 92 stabileşte că guvernul exercită puterea regelui. ele sunt dizolvate imediat ce Guvernul a pierdut încrederea Şefului Statului”50 În aceste condiţii. În noua Constituţie. care făcea posibilă funcţionarea mecanismului. s-a spus că puterea armată nu constituie o putere în sensul dat al acestui termen de ştiinţele juridico-politice. În legătură cu puterile statului. spre deosebire de vechea Constituţie care făcea referire la miniştrii şi nu la Guvern. cu toate acestea. are dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi de a declara inaplicabile pe acelea care sunt contrare Constituţiei. 170 interzice cererea de autorităţi speciale de orice fel cu atribuţii de contencios administrativ.admite regimul parlamentar. De asemenea.. aşa cum au fost ele reglementate în Constituţai din 1923. Curs de drept constituţional. ca o confirmare că parlamentele nu reprezintă voinşa poporului ci numai voinţa Guvernului. s-a criticat includerea în titlul III.7 65 . 1927. pag. Art. după cum s-a criticat şi consacrarea ăn cadrul acestui titlu a Consiliului Legislativ – natura juridică a acestuia de organ consulatativ al Parlamentului. care este prezidat. Art. intitulat „Despre puterile statului”. puterea executivă atribuie Guvernului o structură aparte.130 precizează că numai Curtea de Casaţie în secţii unite.Principiul separaţiei puterii în stat P. susţinăndu-se că acestea nu sunt puteri de stat. avea în competenţa sa atât controlul constituţionalităţii legilor.93). Puterea judecătorească. 50 P. Negulescu. a normelor privind instituţiile judeţene şi comunale. cât şi limitarea puterii legiuitorului ordinar. Miniştrii întruniţi alcătuiesc Consiliul de Miniştri. Negulescu arată că „deşi Constituţia noastră din 1923. rolul Parlamentului nu mai este acela de control al puterii executive. aşa cum era reglememntată în Constituţia de la 1923.104).. cu titlu de preşedinte al Consiliului de Miniştri de acela care a fost însărcinat de rege cu formarea guvernului (art. în condiţiile speciale pe care legea le va fixa (art. adică face din Parlament pivotul vieţii politice. Judecătorii sunt inamovibili. Art.

iar nu spre aprobare o nouă constituţie.organul reprezentativ al societăţii – modalitate de abordare care şi ea reflectă poziţia ideologică a constituantului. acordîndu-se o atenţie sporită acesteia faţă de cele privind parlamentul. organizarea lor se făcea în scopul nedesimulat al asigurării preponderenţei executivului. unele urmînd a fi supuse ratificării potrivit art. În capitolul referitor la puterile puplice sunt cuprinse mai întîi normele privind instituţia regală. rărmânând acum 66 .98 alin. al tuturor celor trei puteri.Asfel. păstrîndu-se formal principiul potrivit căruia “toate puterile emană de la naţiune” ( art 29). 46 alin. Guvernul saă art. a regelui în special. respectarea unor principii democratice în acest domeniu.Principiul separaţiei puterii în stat Constituţia promulgată la 27 februarie 1938 Constituţia din 1938. cap al statului.76 pînă la adoptarea legii privind inamavobilitatea acestora. pe care o exercită prin. Reprezentanţa Naţională art. Regele avea întinse prerogative. Fiind considerat inviolabil art. 7. şef suprem.44 pentru actele sale juridice sunt declaraţi responsabili miniştrii săi. potivit Constituţiei. iar altele nu. Prerogativele lui mărite nu mai sunt supuse principiului. specific unui regim constituţional. care apare ca un organ consultativ şi executiv al voinţei sale si puterea de a sancţiona pe judecător prin decret regal art. a fost considerată o constituţie plebiscitară.dacă mai purem vorbi acum de puteri. Astfel. Constizuţia promulgată la 27 februarie 1938 constituie un important pas înapoi atât în ceea ce priveşte sfera drepturilor şi libertăţilor acordate cetăţenilor cât şi în ceea ce priveşte organizarea autorităţilor publice. Aşa cum s-a arătat de către specialişti.31. In domeniul legislativ.art. cunoscută sub denumirea de Constituţia lui Carol al II-lea. El este deţinătorul principalelor pârghii politice şi juridice. regele Carol al II-lea a supus poporului român “spre bună ştiinţă şi învoire. puterea legislativă. Regele era declarat în mod expres. pe care o exercită prin. de a iniţia legi şi de a iniţia revizuirea constituţiei. 7. apărând ca. deţinînd dreptul de a elabora decrete cu putere de lege. cf. puterea executivă. Regele nu are alte puteri decît cele date prin constituţie.” Din reglementările sale şi mai ales din compararea lor cu normele cuprinse în Constituţia din 1923. potrivit căruia. cu toate că plebiscitul ţinut la 24 februarie nu a urmărit nici măcar formal “aprobarea” acestui act.32. Regele deţine.

Pe lângă dreptul de a convoca Parlamentul şi a pronunţa închiderea sesiunii lui. Guvernul şi miniştrii devenind functionarii săi. refuzând de a le sancţiona scăpând oricărei limitări sau oricărui control. În ce priveşte Parlamentul. dată până la care va interveni cel mai târziu în termen de 6 luni de la promulgarea constituţiei. prin această Constituţie. agricultura şi munca manuală comerţul şi industria ocupaţii intelectuale Regele putea după bunul său plac să numească un număr de senatori.76. după cum s-a arătat. Prerogrativele largi sunt prevăzute pentru Rege şi în domeniul executiv. şi anume cel referitor la răspunderea politică Guvernului în faţa Parlamentuli. Regelui i s-a recunoscut şi dreptul de a dizolva ambele Adunări deodată. în reprezentantul unor. unul din principiile fundamentale ale sistemului parlamentar. miniştrii care le contrasemnează .Principiul separaţiei puterii în stat singurul titular al acestui drept deoarece Adunările nu-l mai au. În ceea ce priveşte guvernul este de menţionat că a fost încălcat . care-i numea şi îndepărta după bunul său plac. Cu toate că prerogativele Regelui se extind şi în acest domeniu.Tot Regelui îi aparţinea dreptul de convocare a Parlamentului şi dreptul de a pronunţa închiderea sesiunii. dreptul de sancţiune a legilor. 67 . prin modul de alegere. principiul inamovibilităţii – cerinşă a principiului puterilor în stat – a fost relativizat prin dispoziţia că inamovibilitatea se va statornici printr-o lege specială. sau numai una din ele şi nu s-a mai stabilit – aşa cum prevedea Constituţia din 1923 – un termen pentru convocarea unor noi alegeri. deoarece puteau participa la vot numai acei cetăţeni români care practicau efectiv o îndeletnicire intrînd în una din următoarele categorii .categorii sociale. Miniştrii au devenit astfel funcţionari ai Regelui. el continuă să fie declarat de Constituţie inviolabil şi scutit de răspundere. care va interveni cel mai târziu în termen de 6 luni de la promulgarea constituţiei. fapt care semnifică poziţia superioară a monarhului.doar a unor. acum miniştrii având răspundere politică numai faţă de Rege. În materie judecătorească. au fost luate asemenea măsuri încît s-a urmărit transformarea lui. dată până la care se pot aplica sancţiuni disciplinare prin decret regal art. singurii răspunzători pentru actele sale fiind.

prin Decretul 1626/1944 puterea legiuitoare a fost încredinţată Regelui şi Reprezentanţei Naţionale. s-a prevăzut că un decret ulterior urma să reglementeze modul de organizare a Reprezentanţei Naţionale. dar.1947 După terminarea celui de-al II-lea Război Mondial şi instzaurarea României în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. nemaifiind prevăzut Senatul. Astfel. Parlamentul dizolvat. întrgul proces politic ce se va desfăşura de acum în ţara noastră va fi condus. 2218 din 1946 a adus importante modificări regulilor privind „partajarea” competenţelor autorităţilor publice. de la Moscova şi facilitat de bună credinţă şi naivitatea celor ce au crezut sincer în comunism. În privinţa organelor de stat se 68 „condiţia în acre magistraţii sunt inamovibili” iar instituţia juraţilor rămâne . S-ar putea spune că. este prima Constituţie care consacră forma republicană de guvernământ. Prin Decretul 1626/1944 a fost repusă în vigoare Constituţia din 1923. Costituţia din 1923 a fost suspendată. de data aceasta se stabileşte principiul unicameralităţii Parlamentutlui. De asemenea. cu unele rezerve în ceea ce priveşte autorităţile statului şi inamovibilitatea judecătorilor. evenimentele se desfăşoară categoric în favoarea socialismului. 3053 –cu puteri depline în conducerea statului român . iar până la organizarea acesteia puterea legiuitoare să fie exercitată de Rege la propunerea Consiliului de Miniştri. Pim-ministrul Guvernului fiind investiţi prin Decretul regal nr. Constitutiile socialiste din România 41. mai mult sau mai puţin făţiş. 4. aşa cum fusese prevăzut prin Constituţia dinh 1923.2 Constituţia din 13 aprilie 1948 Este prima Constituţie de tip socialist din ţara noastră. 4. s-a prevăzut că o lege ulterioară urma să stabilească desfiinţată.Principiul separaţiei puterii în stat La data de 5 septembrie 1940. De asemenea. Actele cu valoare constituţională din perioada 1944 . Decretul nr. După cum ne amintim. cale de dezvoltare a statului impusă primordial de conjunctura creată în lume după înfrângerea Germaniei şi a aliaţilor ei.

şi răspunde în faţa acesteia. 69 .3 Constituţia din 24 septembrie 1952 Constituţia iniţiată de P. se prevede o procedură simplă. cu toate caracteristicile cunoscute ale acesteia: afirmarea unor principii fără acoperire în realitate – ca cel privind democraţia populară (exercitarea puterii de stat de către popor). judecătorească şi de „supravaghere” a respectării legii (art.C. executivă. care ne conduce la concluzia unei constituţii suple.104).A.103 . desfăşurau o activitate de soluţionare de litigii şi organele arbitrajului de stat. Pentru caracterizarea sistemului constituţional din perioada în acre a fost în vigoare această Constituţie mai este necesar să amintim şi faptul că alături de instanţele judecătoreşti (unde păarticipau la judecată şi asesorii populari). create în 1954. În acesată Constituţie s-au reglementat patru mari categorii de organe – ale puterii. 51 Procurorul general este ales de M. organe care urmau o procedură deosebită faţă de cea a instanţelor ordinare. nefiind subordonat Ministerului Justiţiei . organizarea unui sistem electoral pe baza principiilor marxiste. (art. organizarea puterii de stat pe baza subordonării din traptă până la un organ de vârf (Marea Adunare Naţională). ăn competenţa cărora intrau neînţelegerile dintre „unităţile socialiste”. În privinţa modificării...95) – aparţinând unor categorii distincte de organe. de unde putem deduce “independenţa acestor organe” – faptul că ele formează un subsitem aparte al sistemului organelor de stat reglementate de Constituţia din 1952.N.R. existenţa şi ocrotirea unei proprietăţi care aparţine acestuia. consacrarea rolului conducător al partidului unic. dar care nu se mai controlează reciproc.Principiul separaţiei puterii în stat conturează deja principiul potrivit căruia în stat se înfăptuiesc patru mari categorii de activităţi – de exercitare a puterii. 4. ale administraţiei judecătoreşti şi procuratură51 – din care prima categorie exercită o activitate subordonată. stabilită pe calea unor acte normative deosebite. adoptată la 24 septembrie 1952 este o Constituţie tipic socialistă. ci sunt oprganizate potrivit „principiului centralismului democratic”. consacrarea unor largi drepturi maselor muncitoare etc.afirmându-se cinic principiul „îngrădirii şi eliminării elementelor capitaliste”. acordarea unui regim juridic bazat pe inegalitatea unor forme deosebite de proprietate .

principiul unicităţii puterii. în 1974. adoptându-se. Fundamentând acest principiu pe elementul politic al conducerii întregii societăţi de către partidul comunist unic şi pe elementul economic bazat pe proprietatea comună asupra bunurilor materiale şi spirituale s-a ajuns la concluzia falsă a unicităţii puterii de stat. în 1968. chipurile. ale administraţiei.4 Constituţia din 21 august 1965 În noua Constituţie este de remarcat că nu intervine nici o modificare în ceea ce priveşte concepţia înfăptuirii puterii de stat prin patru mari categorii de organe – ale puterii. până la Revoluţia din decembrie 1989.Principiul separaţiei puterii în stat 4. organizarea procuraturii (Legea 60/168). instituirea unui nou organ suprem al puterii de stat (Preşedintele Republicii). Prin aceasta. au pus la baza organizării şi funcţionării statului. 70 . începând cu cea din 1948. În privinţa competenţei acestor organe trebuie subliniată funcţia MAN de relizare a controlului constituţionalităţii legilor cu ajutorul. o nouă organizare administrativă a teritoriului. ca aparţinând. fundamentul politic şi juridic al statului de drept – separaţia puterilor în stat – care. Constituţiile din perioada dictaturii comuniste. prin esenţa sa democratică. a întregului sistem de organe al acestuia. După adoptarea acestei Constituţii şi până la evenimentele din decembrie 1989. era în totală contradicţie cu regimul dictatorial. poporului „liber şi stăpân pe soarta sa”. judecătoreşti şi procuratura – din care primele desfăşoară o activitate supraordonată. sau prin intermediul Comisiei Constituţionale şi Juridice. noi legi privind organizarea şi funcţionarea organelor locale ale puterii (Legea 57/1968). precum şi o sumedenie de alte legi referitoare la înfiinţarea unor organe care au fost apreciate ca având „o dublă natură – de partid şi de stat”. s-a înlăturat astfel. comisie formată din membrii parlamentari dar şi din specialişti (până la 1/3). sau tot încercat „formule” noi în materie de organizare a procesului de înfăptuire a puterii.

în care PCR controla şi îndruma întrega activitate de paretid şi de stat. după mai bine de 4 decenii de conducere dictatorială. printre care statornicea: un sistem pluralist de guvernământ. Printre atribuţiile Consiliului au fost înscrise reglementări specifice unui Parlament. Puterile statului erau exercitate de un număr restrâns de activişti de partid care erau mai mult în solda Moscovei decât a ţării din acre făceau parte. iar întreaga putere a fost preluată de către acesta. organizarea de alegeri liberi. reglementarea sistemului electoral. alegerea conducătorilor politici pentru maxim 2 mandate. Acest decret a prefigurat principiile fundamentale ale programului CFSN. 71 .Principiul separaţiei puterii în stat CAPITOLUL V Separaţia puterilor de stat în perioada post decembristă Odată cu declanşarea Revoluţiei din 22 Decembrie 1989 şi fuga cuplului dictatorial. separaţia puterilor în stat. Prevederile acestui comunicat au fost întărite prin Decretul –lege 2/27 decembrie 1989. s-a constituit CFSN ca „organ suprem al puterii de stat”. aprobarea competenţei Guvernului. Prin decretul-lege 2/1989. toate structurile de partid şi de stat au fost dizolvate. În felul acesta se punea capacitatea. precum şi emiterea legilor (decrete-legi). aprobarea bugetului de stat etc. numirea şi revocarea Primului Ministru. Revoluţia din decembrie a pus capăt conducerii bicefale a familiei Ceauşescu şi sa revenit la principiul separaţiei puterilor care facilitează dezvoltarea democraţiei şi statului de drept. printr-un comunicat care a fost transmis în seara aceleaşi zile în numele FSN. numirea şi revocarea CSJ şi a Procurorului general.

această instituţie avea să mai adauge un titlu în plus la cele pe care şi le însuşise anterior. Acest principiu nu şi-a mai găsit o formulare expresă în Conbstituţia din 1991. nu încalcă principiul separaţiei puterilor.Principiul separaţiei puterii în stat Cel mai important act normativ din această perioadă care constituie un adevărat izvor de drept constituţional.2 stabilea principiul separaţiei puterilor în stat. precum cele din articolul 1 referitoare la titularul puterii politice în România şi modul în care această putere se exercită. ţară recent eliberată de sub dictatura comunistă. pentru care funcţia de secretar general al PCR însemna totul. Actul acesta nu cuprinde doar regului electorale. cele cuprinse în art. atribuţiile lor se interferează şi se completează.6 referitor la bicameralism etc. un act constituţional care cuprinde nu doar reguli de organizare a alegerilor. Introdusă pentru prima oară în ţara noastră de către Ceauşescu. Acest decret-lege a fost o mini-constituţie. când au avut loc dezbateri în Parlament cu privire la instituţia Preşedintelui şi prerogativele acestuia. au fost suficienţi cei care s-au opus. Dimpotrivă. 72 . Capitolul II al titlului II din Constituţie este consacrat Instituţiei Preşedintelui României. ci principii constituţionale. a fost Decretul-lege 92/1990 pentru alegerea Parlamentului şi al Preşedintelui României. Aceasta nu înseamnă însă că una din puteri exercită atribuţiile altei puteri. ar fi mai potrivită o republică parlamentară decât una semiprezidenţială. ci şi reguli de organizare a noilor structuri. dar chiar primejdioase. ţinând cont că România abia ieşise dintr-o cruntă şi îndelungată dictatură şi prea multe prerogative întrunite în mâna unui singur om erau nu numai nepotrivite. alcătuind un tot unitar. Instituţia Preşedintelui nu are tradiţie şi nici continuitate în istoria constituţionalismului românesc. această instituţie avea mai mult un rol decorativ în România comunistă. 2 referitoare la sistemul democratic pluralist şi la separaţia puterilor în stat. În realitate. cum ar fi Parlamentul sau instituţia Preşedintelui. în 1978. De aceea. Tot în timpul dezbaterilor se acreditase ideea că pentru statutul României. întrucât nu în toate statele există o separaţie absolută a puterilor. ci daor îl amendează în sensul că toate puterile în stst trebuie să colaboreze în direcţia realizării şi consolidării statului de drept. cele cuprinse în art. Decretul 92/1990 prin art.

Titlul III. care se publică în Monitorul Oficial. majoritatea Parlamentului şi-a impus voinţa. apărarea ţării. Preşedintele adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale. decretează mobilizarea parţială sau generală. prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor acordă investitura de încredere. egal. Candidatul pentru funcţia de Prim-Ministru este desemnat de Preşedintele României din rândul partidului care a întrunit majoritatea absolută în Parlament. Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. susţinuţi şi de cea mai mare parte a electoraltului. În exercitarea atribuţiilor sale. capitolul III din Constituţia României reglementează activitatea Guvernului. cu aprobarea Parlamentului. Preşedintele Romîniei emite decrete. direct şi liber exprimat. Guvernul este alcătuit din Prim-Ministru. Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia. pe unii membrii ai Guvernului. Mandatul Preşedintelui este de 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. asigurarea ordinii publice. Preşedintele României este Comandantul Forţelor Armate. 73 . acreditează şi reclamă la propunerea Guvernului pe reprezentanţii diplomatici. Programul de guvernare şi lista Guvernului sunt supuse spre aprobarea Parlamentului care. din rândul partidelor reprezentate în Parlament. Preşedintele participă la şedinţele Guvernului când se dezbat probleme ca: politica externă. Tot el desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru. Preşedintele este ales prin vot universal. miniştrii şi alţi membri stabiliţi prin lege organică. sau dacă nu este întrunită această majoritate.Principiul separaţiei puterii în stat Cu toate acestea. Preşedintele poate dizolva Parlamentul dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură. Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României. al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele Romîniei prezidează şedinţele la care participă.

ţn şedinţa comună. Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură. prin intermediul preşedinţilor acestora. potrivit Legii 92/1992 de organizare şi funcţionare judecătorească. Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Guvernul este obligat să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor. aduce uele elemente noi. Constituţia din 1991 crează un organism nou – Curtea Constituţională – care. în plus. pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia. Titlul III. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic. Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate.. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice sunt supuse controlului parlamentar..” constituţia din 1991 reînnoadă firul întrerupt al tradiţiilor democratice consfinţite în Constituţia din 1923 dar. capabil să contribuie la echilibrarea puterilor în stat şi la asigurarea legalităţii. pot retrage încrederea acordată Guvernului. „Justiţia se relizează prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. Curţii de Casaţie (echivalentul Curţii Supreme). sunt inamovibili. Curtea Constituţională a fost creată ca un organism complex. numiţi de Preşedintele Romîniei. Camera Deputaţilor şi Senatul. capitolul IV este rezervat autorităţii judecătoreşti. iar ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare dată de Parlament.Principiul separaţiei puterii în stat În exercitarea atribuţiilor sale. adeclaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege. În timpul controlului. Dacă Constituţia din 1923 încredinţa dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor. depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului. de Senat sau de Comisiile Parlamentare. a fosr votată în condiţiile art. 74 .112. solidar cu ceilalţi membri. Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. „Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. judecă cauzele de contencios constituţional şi electoral al regulamentelor Parlamentului din domeniul aprecierii constituţionalităţii partidelor politice.” Judecătorii.

2/1989 fiind acest punct de vedere neconstituţional. poate se impunea introducerea unui capitol în cadrul titlului II în care să se consacre principiile organizării naturii juridice a unor autorităţi. dar se ignoră o Constituţie care este legitimă şi în vigoare. pentru că şi această instituţie constituie o autoritate direct înrudită cu cea judecătorească. nu şi-a pierdut puterea de pact fundamental al poporului român. dacă s-ar fi impus un regim monarhic. cea legitimă. reglementând în general. Eleodor Focşăneanu. în mod tradiţional. 363/30 decembrie 1947. prin care s-a abrogat Constituţia din 1923 şi s-a instaurat Republica. În concluzie. Consiliul Legislativ etc. să spunem chiar unul perfect din punct de vedere al reglementării juridice. susţine: „Vechea noastră Constituţie. armonios.” Genoveva Vrabie susţine că argumentele invocate de autor sunt perimate. „Dacă s-ar fi procedat altfel.. raportul dintre ele şi eventual prin integrarea normelor privind Curtea Constituţională. „Noua Constituţie este o lege fundamentală.. ţin de domeniul dreptului constituţional. Refuzul puterii de a organiza un referendum cerut de opoziţie anterior adoptării Constituţiei. G. Un alt aspect. care a fost mult discutat este problema legitimităţii noii Constituţii. să ne 75 . nulitate confirmată prin „repudierea regimului comunist din 16-22 decembrie 1989”. rezulatatul era acelaşi.Constituţia din 1923. a fost în general aprobat de mulţi. cea a organizării bicamerale a Parlamentului. pornind de la ideea nulităţii absolute a Legii nr.. Atât aleşii. complexă. Astfel.” Aşa cum remarcă dr. relaţiile în care. aruncând punţi peste ani şi invadând fire rupte de aproape ½ secol.Principiul separaţiei puterii în stat Constituţia actuală receptează şi pune în valoare tradiţiile democratice ale statului nostru. cea a creării unor organe. în cadrul acestui titlu. Decretul-lege nr. confirmă el. în România se aplică o Constituţie care nu a intrat niciodată în vigoare. se punea problema funcţionării lui.Constituţia din 1991. fie că s-a supus aprobarea Constituţiei prin referendum. Fie că se făcea un referendum aparte privind forma de guvernământ. precum Curtea de Conturi.. Vrabie. Autoarea susţine că nu printr-o lege ordinară trebuie stabilită forma de guvernămînt a României. cât şi alegătorii erau formaţi într-o societate cu vederi republicane. Sunt reînviate astfel tradiţia privind organizarea autorităţilor pe baza principiului separaţiei puterilor în stat.

trebuie mai ales un guvernământ practicabil.Principiul separaţiei puterii în stat amintim ce spunea Aristotel în privinţa aceasta.” 76 .” Nu e de ajuns să concepi un guvernământ perfect.

77 . era prevazut ca „proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege. Mai intai. au fost chemaţi să voteze revizuirea Constituţiei.Principiul separaţiei puterii în stat CAPITOLUL VI Constituţia din 19 octombrie 2003 Pe data de 19 octombrie 2003 cetăţenii din România. au aparut abuzurile. in cazul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. proprietatea privata e garantata de stat. totusi. in special in domeniul imobiliar. Astfel. nu de procuror. seful statului nu-l mai poate revoca pe primul-ministru. s-a prevazut ca „proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege. Motivatia principala a modificarii acestui articol rezida. Dupa eliminarea acestor schimbari demne de apreciat. dupa bunul plac al judecatorului. iar in practica a fost interpretat in modalitati foarte diferite. eliminarea obligativitatii stagiului militar. in principal. cateva modificari clare si realizabile: mandatul presedintelui va fi de 5 ani. ar fi util de mentionat ca intre vechea Constitutie si cea noua exista aproximativ 123 de deosebiri. acest lucru nu presupune modificari esentiale ale conditiilor socialeconomice din Romania. Constitutia ar trebui modificata din nou. de exemplu. deoarece. reglementarea dreptului strainilor de a achizitiona terenuri in Romania. ceea ce reprezinta o promisiune ferma de respectare a dreptului de proprietate privata. in termenul „ocrotita“. noile modificari ar putea fi caracterizate chiar ca fiind inutile. precum si un numar mare de procese castigate de contestatarii care s-au adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului. sunt. dar dificil de pus in practica. In noul text al Constitutiei. iar mandatul de arestare va fi emis de judecator. indiferent de titular“. indiferent de titular". daca nu ar exista conditii echivoce de aplicare. In vechiul text al Constitutiei. se pot identifica. stimuland investitiile straine in Romania si incurajand investitiile romanesti si proprietatea privata. dat de faptul ca legiuitorii nu au stabilit si masuri concrete de aplicare a acestora. Cateva din modificarile care ar putea fi importante si benefice. Insa. intrucat acesta este un cuvant care poate da nastere la interpretari. Aceasta modificare va avea un efect pozitiv asupra investitiilor. intrucat noile dispozitii au un caracter mai mult formal. Pe de alta parte. separarea atributiilor camerelor Parlamentului sau limitarea avalansei de ordonante de urgenta. cu drept de vot.

ca pana acum. de a utiliza candidatul la prezidentiale pentru a obtine cat mai multe voturi pentru formatiunea politica. de care au profitat unele partide. aceasta modificare nu va putea schimba absolut deloc situatia existenta in acest moment. cetateni romani. legiuitorul a eliminat controversatul alin. In mod practic insa. ca persoane fizice. noua Constitutie prevede ca "Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte. Altfel spus. Referitor la stagiul militar obligatoriu. care se reinnoieste tot din 30 in 30 de zile. judecatorul este cel care emite mandatul de arestare. In legatura cu acest aspect. ce va include mai multe locuinte noi. conform legislatiei in vigoare. pe baza de reciprocitate.Principiul separaţiei puterii în stat In ce priveste investitiile in domeniul imobiliar. dar nu poate depasi 180 de zile. care au implinit varsta de 20 de ani. Conform noii Constitutii. se preconizeaza o crestere a acestora. O alta modificare importanta adusa de noua Constitutie se refera la mandatul prezidential. mandatul de arestare este emis de procuror si reinnoit din 30 in 30 de zile. la care cetateanul strain era unic actionar sau asociat cu alti cetateni straini. Astfel. este preconizata si o crestere a preturilor la terenuri.2 al art. Din acest motiv. Rezulta ca acest drept al cetatenilor straini va intra in vigoare numai dupa ce Parlamentul va aproba o lege care sa stabileasca conditiile in care strainii pot cumpara terenuri in Romania. conform caruia „serviciul militar este obligatoriu pentru barbatii. precum si prin mostenire legala“. si l-au inlocuit cu urmatorul alineat: „conditiile privind indeplinirea indatoririlor militare se stabilesc prin lege organica“. Aceasta modificare sisteaza posibilitatea. In prezent. judecatorii trebuie acum 78 . multi investitori straini infiintau firme numai pentru a cumpara terenuri si bunuri imobiliare. dar si o dezvoltare a pietei imobiliare pe termen lung. desi sunt obligati sa rezolve zeci de dosare intr-o singura sedinta. cu exceptia cazurilor prevazute de lege“. strainii nu puteau cumpara teren in nume propriu. Simultan cu aceasta crestere a numarului investitorilor straini. care va fi prelungit cu un an. in conditiile prevazute prin lege organica. sedii de birouri si spatii comerciale. 52 din vechea Constitutie. care in timp se vor rasfrange si asupra preturilor. durata exercitarii functiei fiind acum de cinci ani. Rezulta ca alegerile prezidentiale nu se mai desfasoara in acelasi timp cu cele parlamentare. prin prisma inlocuirii vechiului text care stabilea ca "cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor“. insa puteau cumpara terenul pe o firma infiintata in Romania.

Votand Legea de revizuire cetatenii romani si-au manifestat in fapt adeziunea pentru aderarea la N. Stipuleaza dreptul partilor la un proces echitabil. Include principiul separatiei si echilibrului puterilor: legislativa. armonizeaza prevederile sale cu reglementarile importante ale Uniunii Europene. Garanteaza egalitatea de sanse intre femei si barbati pentru ocuparea functiilor si demnitatilor publice. Senatul va fi sesizat prima data. ca un element nou.A. se poate mentiona. Astfel. acestia sunt obligati sa finalizeze orice ancheta in cel mult sase luni.O. că este cea mai bună varianta posibilă. Camera Deputatilor este prima care ia decizia cu privire la ratificarea tratatelor internationale si proiectele legilor organice in 19 cazuri prevazute de Constitutie. impartial. proiectul de revizuire mai prevede ca „in conditiile aderarii la Uniunea Europeana. Spre deosebire de vechea Constitutie. precum si temeiul juridic pentru integrarea euroatlantica a tarii noastre. notiunea de „prima camera sesizata“. in unanimitate. Consacra unitatea poporului roman si solidaritatea cetatenilor sai ca fundament al statului.Principiul separaţiei puterii în stat sa se ocupe si de emiterea mandatelor de arestare. Pe de alta parte. PRINCIPALELE VALORI ALE LEGII DE REVIZUIRE A CONSTITUTIEI ROMANIEI Creeaza cadrul constitutional adecvat. intr-un termen rezonabil. desi numarul procurorilor nu a fost suplimentat. reprezentantii partidelor care au votat pentru forma finala a Constitutiei au spus. Desi multe propuneri importante nu au fost votate si au existat si compromisuri. conform careia nu pot vota decat cetatenii romani si nu pot fi alesi decat cetatenii romani cu domiciliul in Romania. prevede dreptul cetatenilor romani de a alege si de a fi alesi in Parlamentul European. executiva si judecatoreasca. cetatenii Uniunii care indeplinesc cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale“. si integrarea in Uniunea Europeana. iar in celelalte cazuri. 79 . Referitor la atributiile celor doua Camere.T.

Sporeste rolul Avocatului Poporului al carui mandat va fi 5 ani. Realizeaza o mai buna partajare a competentelor legislative ale fiecarei Camere a Parlamentului. Transforma Curtea Suprema de Justitie in Inalta Curte de Casatie si Justitie. libertatea persoanei de a accede la valorile culturii nationale si universale. pe criterii politice. indiferent de titular. potrivit traditiei sistemului judiciar romanesc. etnice. Prevede acordarea de catre stat de burse sociale copiilor si tinerilor proveniti din familii defavorizate si celor institutionalizati.000 la 100. Sporeste rolul si importanta Consiliului Superior al Magistraturii ca fiind garantul independentei justitiei si include in componenta acestuia reprezentanti ai societatii civile. sociale. Prevede asigurarea unei politici nationale de egalitate a sanselor pentru persoanele cu handicap. in loc de 4.Principiul separaţiei puterii în stat Prevede ca arestarea preventiva se dispune de judecator si numai in cursul procesului penal pentru cel mult 30 de zile. pentru fluidizarea activitatii de legiferare si eliminarea etapelor de mediere si divergenta. Garanteaza accesul la cultura. prevazand si raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea credinta sau grava neglijenta. fara a se depasi 180 de zile. aceasta perioada se poate prelungi cu cate cel mult 30 de zile. Restrange imunitatea parlamentara la voturile sau opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului. Sunt interzise nationalizarea si orice alte masuri de trecere silita in proprietatea publica a unor bunuri.000. 80 . Prevede garantarea si ocrotirea proprietatii private. Instituie raspunderea patrimoniala a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare de orice fel. Prevede scaderea numarului de cetateni care pot promova o initiativa legislativa de la 250. Acesta va avea dreptul de a sesiza direct Curtea Constitutionala asupra neconstitutionalitatii unor legi. religioase si altele. Trece activitatea de cercetare penala a politiei judiciare sub conducerea si supravegherea parchetelor de pe langa instantele de judecata. Recunoaste dreptul oricarei persoane la mediu inconjurator sanatos.

Principiul separaţiei puterii în stat Reduce limita de varsta pentru alegerea in Senat la 33 de ani. Restrange posibilitatea Guvernului de a emite ordonante de urgenta numai la situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata si cu obligatia motivarii urgentei in cuprinsul ordonantei respective. 81 . Mareste mandatul Presedintelui Romaniei la 5 ani si prevede dreptul Presedintelui de a sesiza Curtea Constitutionala pentru solutionarea conflictelor juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice. Elimina posibilitatea Parlamentului de a anula deciziile de neconstitutionalitate a legilor date de Curtea Constitutionala.

A. mecanismul separaţiei puterilor avea să-şi găsească consacrarea definitivă în opera filosofului şi juristului francez Charles Louis de Montesquieu. care nu numai că au înscris în constituţia lor separaţia celor trei puterilor. În acelaşi context se înscrie şi organizarea de stat a Marii Britanii. S.Principiul separaţiei puterii în stat Concluzii Desfăşurată pe parcursul a 6 capitole lucrarea de faţă îşi propune să prezinte evoluţia principiului separaţiei puterilor în stat de-a lungul timpului până în zilele noastre.U. fapt demonstrat prin stabilitatwea şi vechimea Constituţiei S. dar l-au respectat şi aplicat cu o scrupulozitate de invidiat. Separaţia puterilor devine un model fundamental pentru instaurarea democraţiei şi a statului de drept. acest principiu a fost preluat şi înscris în majoritatea constituţiilor in statele moderne ca Marea Britanie. a societăţii umane. constituind în felul acesta un sistem închegat al puterilor de stat. Rezultatele nu au întârziat să apară. ci le statorniceşte atribuţiile. Istoria Constituţionalismului din cadrul statelor enumerate mai sus a demonstart acolo unde sparaţia puterilor este aplicată şi riguros respectată.A. Un model tipic în acest sens îl prezintă S. Montesquieu adoptă ca model organizarea de stat a angliei din acea perioadă. Dar nu acest lucru putem afirma privitor la separaţia puterilor în organizaţia de stat a Franţei de-a lungul celor 5 Republici. De aceea.U. executivă ţi judecătorească). Franţa şi România etc. precum şi modul lor de influenţare. executivă şi judecătorească). în care mai bine de 200 de ani societatea americană a intervenit cu un număr restrâns de amendamente. fiecare formă de guvernământ trebuie să delege putertea celor trei corpuri sau ramuri distincte ale sale (legislativă. 82 . În capodopera sa ”De l’esprit de lois” (Despre spiritul legilor). fiindcă el nu se limitează la o simplă enumerare a celor trei puteri (legislativă.A.. El susţine că pentru a asigura cetăţenilor libertatea acţiunilor lor şi respectarea legilor.U. Întrezărit de Aristotel şi contural de John Locke. asistăm la o dezvoltare fără precedent. Meritul lui Montesquieu este incomparabil.

În felul acesta se crea drum liber abuzurilor. totodată. Noile constituţii. se crează un câmp liber instaurării dictaturii. Chiar dacă nu formulează expres separaţia puterilor. în frunte cu partidul comunist. într+un mod explicit. au fost elaborate prin prisma doctrinei marxiste. Separaţia puterilor cunoaşte o răspândire şi o aplicare atît de largă încât nu putea să nu fie receptată şi în ţara noastră. car a fost adoptată după făurirea Statului Naţional Unitar Român de la 1848. atunci când separaţia puterilor în stat nu este expres formulată.Principiul separaţiei puterii în stat Istoria Constituţionalismului Francez. Noua Constituţie consfinţea o stare de fapt izvorâtp dintr-o nouă realitate. odată cu instalarea regimului comunist în România şi abrogarea Constituţiei din 1923 se renunţa definitiv la separaţia puterilor. Constituţia de la 1866 este prim acare formulează. 83 . iar de aici a fost preluat şi înscris în Constituţia din 1923. ce a reîntregirii neamului. separaţia puterilor în stat. noua constitiţie dinm decembrie 1991 reînnoadă firul întrerupt al tradiţiilor democratice cuprinse în Constituţia din 1923. Revoluţia din decembrie 1989 a pus capăt regimului dictatorial şi s-a revenit la principiul separaţiei puterilor. executiva si judecatoreasca . noua constituţie consfinţeşte o realitate de fapt. ne prezintă modul în care. pe parcursul desfăşurării celor 5 Republici. "(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor legislativa. ţinând cont. şi de evoluţiile care au avut loc pe plan european în domeniul dreptului constituţional. Astfel că . Ea avea să rămână în vigoare până în 1947. Pe parcursul perioadei prezentate. Franţa traversează nu mai puţin de trei dictaturi. Paternitatea franceză a separaţiei puterilor avea să pătrundă în Constituţiile noastre prin filieră belgiană.în cadrul democratiei constitutionale. nedreptăţilor la care a fost supus poporul romîn pe parcursul celor 45 de ani. care pune la baza organizării puterilor în stat dictatura proletariatului. începând din 1948.

7. P. cf.2/27 decembrie 1989. Dezbates of the federal convention. op. Constituţia din 8 decembrie 1991. Antecedentes de la Contention Federale de 1787. 6. E. 1926. 1920. Constituţia din 30 iunie 1966. 5. 4.L. 92/18 martie 1990. Notes of James Madison. Decretul-lege nr. edite par Gaillard Hunt et James Brown Scott. citat. Constituţia din 23 martie 1923. Erlick. 2.Principiul separaţiei puterii în stat BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1.lege nr. Observation sul la Virginie Jefferson.M. Decretul. 3. 84 . Paris.

Le pouvoir executif american en temps de guerre. Berceanu. Paris.II. 1971. James W.Burns. 19. Separaţia puterilor în stat – dogmă sau relitate?. 1992. Editura Fundaţia ”Chemarea” Iaşi. Le Parlament d’Angleterre. Bucureşti.G. Eleodor. Bucureşti. în Studii de drept romînesc. 1882.Bezdeche. 1924. E. 25. La nouvelle constitution et le regime politique de la France. Deleanu. Drept constituţional şi instituţii politice contemporane. 1964. op. Muraru. 9. 1936. introduction et notes par Jean Louis Fyot.revista Dreptul nr. 1933.Principiul separaţiei puterii în stat 8. traducere în romîneşte de Armand Roşu. Jaques Chastenet. Drept Constituţional şi instituţii politice. 1952. 1954.W. 22. vol. Ioan. 24. 20. 1946. Bucureşti. Curs de drept constituţional. Goverment by the people. J. 26. 1993. Jean Chatelain. vol. Paris. Principiul constituţional al separaţiei puterilor şi imixtiunea puterilor executivă şi judecătorească. Pierre Pactet. Andre Hariou. Bucureşti. 1959. Wade and G. Iaşi. 17. John Locke.1/1990. Speech on December 10. Focşeneanu. Paris.. Bucureşti. Bucureşti. vol. Drept constituţionalromân. Montesquieu. 1992. George. Ioan. 1918. 16. Istoria Constituţională a Romîniei (1859-1991. Londra. 14. traduction. Droit Constitutionel.citat. 15.citat. Bucureşti. Paris. Essay le pouvoir civil. 10. Jenings. Constitutional Law. D. 13.S. Institutions politiques. 18. J. Igor. Phillips. Aristotel. Garner. Barbu.I. Genoveva. Pelltason. 1992.M.C. 85 . 11. Nedelcu. Editura Fundaţia ”Chemarea”. on the occasion of Edward VIII’s abdication. Paris. Paul. op. De l’esprit des lois. Politica. New York. nr. Negulescu. Vrabie.2/1990. 21. 1927. în româneşte de E. Raportul şi proiectul majorităţii comisiunei parlamentare pentru organizarea puterii judecătoreşti. 27. 1930. ediţia a II-a. 1947. Iaşi. Ioan. I. 12. Principiul separaţieiputerilor în opera lui Montesquieu. Deleanu. Geani. 23.

Moroianu. 86 . 29. 1958.Principiul separaţiei puterii în stat 28. ediţia din 1949. Zlătescu. The English Constitution (1867)Worlds Classice. cf. nr. James Harvey and Katherine Hood. The British state. Walter Bagehot. revista Dreptul. Irina. Londra. 1/1991.