Concurenta comerciala si

reguli impuse de dreptul

comunitar
 CUPRINS

I.Generalitati
II.Aplicarea art.85 par.1 si 2 din Tratat
III.Declararea conform art.85,par.3 a
inaplicabilitatii art.85,par.1 din Tratat
IV.Abuzul de pozitie dominanta
V.Probleme procedurale in aplicarea art.85 si
86.Amenzi
VI.Pozitia Comisiei in aplicarea art.85 si 86
I.Generalitati

Regulile privind concurenta cuprinse in Tratat sunt un corolar al

prevederilor comunitare relative la libera circulatie a marfurilor intrucat scopul
edictarii lor este acela de a asigura o concurenta libera ,nedistorsionata ,care sa
promoveze circulatia neingradita a marfurilor si sa impiedice aparitia unor
restrictii in functionarea pietei comune,care pot sa afecteze comertul dintre
statele membre ,interesul general al intreprinderilor si consumatorilor.Ele se
adreseaza in primul rand intreprinderilor ,presupunandu-se ca statele membre au
luat masuri de competenta lor stricta sau la nivel comunitar care favorizeaza
libera circulatie a marfurilor.Initial ,aceste masuri au avut o influenta clara
privind formarea politicii concurentei ,deoarece ceea ce era interzis statelor
,trebuia sa fie interzis si intreprinderilor ,dar din anul 1974 interpretarea art.85 si
art.86 a avut o influenta inversa asupra aplicarii art.30-37.
Toate regulile privind concurenta isi au sorgintea in prevederile generale
ale art.3,care stabilesc mijloacele si caile de realizare a obiectivelor comunitare
formulate la art.2 din Tratat .In concret ele se refera la realizarea unei politici
comerciale comune (lit.b),realizarea unei piete interne ,caracterizata prin
abolirea intre statele membre a obstacolelor la libera circulatie a marfurilor
,persoanelor,serviciilor si capitalurilor(lit.c),un regim asigurand ca nu este
denaturata concurenta(lit.g),apropierea legislatiilor nationale in masura necesara
functionarii pietei comune(lit.h).
Aceste prevederi trebuie sa se raporteze si la dispozitiile art.3 A,care
impune statelor si Comunitatii ca in realizarea obiectivelor comunitare ,actiunea
lor pentru stabilirea politicii economice sa se conformeze principiului unei
economii de piata deschise in care concurenta este libera.De aceea orice acte
avand scopul de a impiedica ,restrange ori denatura concurenta ,deci afectarea
liberei concurente vor putea avea ca rezultat functionarea necorespunzatoare a
pietei comune ,crearea de dezechilibre sau de discontinuitati in raporturile
intracomunitare care sunt astfel concepute si adaptate incat sa satisfaca
exigentele unei economii deschise de piata.

II.Aplicarea art.85 par.1 si 2 din Tratat

Art.85 par.1 declara a fi interzise ca incompatibile cu piata comuna toate
acordurile dintre intreprinderi,deciziile asociatilor de intreprinderi si practicile
concertate care pot afecta comertul dintre state si care au ca obiect ori efect al
lor impiedicarea,restrangerea ori distorsionarea concurentei in cadrul pietei
comune si,in special acelea care:
a)direct sau indirect fixeaza preturile de vanzare sau de cumparare ori alte
conditii comerciale
b)limiteaza ori controleaza productia ,pietele,dezvoltarea tehnica ori investitiile
c)impart pietele ori sucursalele de aprovizionare
d)aplica unele conditii diferite tranzactiilor echivalente cu alti parteneri
comerciali ,situandu-i prin aceasta intr-un dezavantaj concurential.
e)face incheierea de contracte dependenta de acceptarea de catre celelalte parti a
unor obligatii suplimentare care prin natura lor sau potrivit uzantelor comerciale
nu au nici o legatura cu astfel de contracte.
Art.85 part.2 considera ca fiind de drept nule orice astfel de acorduri sau
decizii interzise conform par.1.
Unele acorduri ,decizii sau practici concertate pot fi totusi permise.In
acest sens art.85 par.3 declara inaplicabile prevederile par.1 in cazul:
-oricarui acord sau categorii de acorduri dintre intreprinderi
-oricarei decizii sau categorii de decizii ale asociatiilor de intreprinderi
-oricarei practici concertate ori categorii de practici concertate care
contribuie la perfectionarea productiei si distribuirii de marfuri ori la
promovarea progresului tehnic si economic cat timp urmeaza sa se aloce
consumatorilor o parte echitabila a beneficiilor ce rezulta si care:
a)nu impun intreprinderilor in cauza restrictii care nu sunt indispensabile pentru
realizarea acestor obiective
b)nu dau unor astfel de intreprinderi posibilitatea de a elimina concurenta in ce
priveste o parte substantiala a produselor in discutie
Rezulta din aceeasi dispozitie ca regula este aceea a desfasurarii unor
relatii juridice corecte in cadrul circuitului comercial ,marea majoritate a
acordurilor ,deciziilor sau practicilor nu tind sa restranga concurenta nefiind
necesara nici chiar aplicarea exceptiilor de la par.3 mentionat.
Acordurile,deciziile sau practicile concertate interzise sunt convenite,luate
respectiv realizate intre intreprinderi,asociatii de intreprinderi,dupa caz.Cat
priveste notiunea de “intreprindere”,textul legal nu furnizeaza nici o definitie
desi este folosita in diverse contexte(art.52-dreptul de stabilire,infiintare si
administrare de intreprinderi;o definitie a intreprinderii a fost data totusi in
jurisprudenta Curtii de justitie in sensul ca art.85 se adreseaza entitatilor
economice constand fiecare intr-o orhanizare unitara de elemente personale
,materiale si imateriale urmarind de o maniera durabila un scop economic
determinat de a produce si a vinde.)Dar din enumerarea cu titlu exemplificativ a
unor domenii ale acordurilor ,deciziilor sau practicilor s-ar putea deduce ca ar
putea fi in cauza oricare intreprindere care desfasoara o activitate economica
intr-un sens extrem de larg:producitie,comert,servicii,investitii indiferent ca este
persoana fizica sau juridica,capabile de a dobandi drepturi si a-si asuma obligatii
in cadrul concurential comunitar.
 In aprecierea Curtii de justitie art.85 nu priveste acordurile sau practicile
concertate intre intreprinderi apartinand aceluiasi concern si avand statut de
societate mama si filiala daca intreprinderile formeaza o unitate economica in
cadrul careia filiala u are vreao libertate economica reala de adetermina sensul
actiunii sale pe piata si daca acordurile sau practicile au in vedere numai o
repartizare interna de sarcini ca intre intreprinderi.Intr-un sens asemanator s-a
decis:”recunoastrea ca o filiala are propria sa personalitate juridica nu este
suficienta spre a se exclude posibilitatea atribuirii comportamentului sau
societatii mama “.
Determinant in aplicarea art.85 este asadar criteriul independentei
subiectilor in cauza sau al inexistentei unor astfel de raporturi de subordonare
urmare carora o parte sa determine conduita celeilalte parti prin exercitarea
efectiva a unei puteri de control.In scopul aplicarii regulii concurentei unitatea
de conduita a subiectilor –societate mama si filiala-pe piata este
precumpanitoare fata de separarea formala intre aceste societati ce rezulta din
personalitatea juridica distincta a lor.Avand in vedere acest considerent,Curtea a
subliniat ca atunci cand o intreprindere constituita intr-o tara terta in exercitarea
puterilor sale de a-si controla filialele stabilite in cadrul Comunitatii dispune ca
acestea sa aplice o decizie de a mari preturile a caror implementare uniforma
impreuna cu alte intreprinderi constituie o practica interzisa conform art.85
par.1,conduita filialelor trebuie sa fie pusa in sarcina societatii mama.
Prin art.85 s-a inteles sa se cuprinda in sfera acordurilor,deziciilor si
practicilor orice asemenea acte care constituie bariere ori restrictii la comertul
comunitar.Pot fi situate in categoria acestor acte:acordurile comerciale colective
exclusive intre producatorii nationali si cumparatori;acordurile de adaptare a
preturilor de import la nivelul preturilor nationale;acordurile de impartire a
pietelor si a surselor de aprovizionare;practicile de reducere colectiva a cifrei de
afaceri a producatorilor dintr-un stat;cresterile simultane de preturi;restrictiile
privind impporturile,restrictii privind exporturile;rabaturi de preturi.
Curtea a decis cu privire la categoria acordurilor ca desi dobandirea de
catre o societate a unor actiuni intr-o societate concurenta nu constituie prin ea
insasi un comportament care restrange concurenta ,aceasta achizitionare poate
totusi sa constituie un instrument de influentare a comportamentului comercial
al societatilor in cauza astfel incat sa restranga ori sa distorsioneze concurenta pe
piata in care ele isi realizeaza afacerile si astfel chestiunea trebuie analizata prin
prisma art.85.Asemenea situatie poate sa survina atunci cand prin achizitionare
unui pachet de actiuni ori prin clauze subsidiare in acord societatea investitoare
obtine controlul legal ori de facto al comportamentului comercial al celeilalte
societati sau cand acordul prevede cooperarea comerciala intre societati ori
creeaza o structura susceptibila de a fi folosita pentru aceasta cooperare sau
cand acordul da posibilitatea companiei investitoare de a-si consolida pozitia sa
intr-o etapa ulterioara si de a dobandi controlul efectiv al celeilalte companii.
 Deciziile asociatiilor de intreprinderi sunt considerate a fi acte de vointa
colectiva.
Practicile concertate asa cum a precizat Comisia inseamna o forma de
coordonare intre intreprinderi care inlocuiesc cu buna stiinta riscurile
concurentei cu o cooperare practica intre ele conducand la conditii de
concurenta care nu corespund conditiilor normale de piata.Notiunea ca atare isi
are originea in dreptul american-US Sherman Antitrust Act-care include in
formele de cooperare care nu se bazeaza pe conventiile traditionale si alte forme
care pot sa afecteze concurenta (conspiracy).Un termen sub denumirea de
“arrangements”cu o semnificatie asemanatoare poate fi intalnit si in dreptul
englez,in UK Restrictive Trade Practice Act.
Conceptul de practica concertata a fost clarificat in jurisprudenta Curtii de
justitie .In primul rand s-a aratat ca art.85 traseaza o distinctie intre acest
concept si conceptele de “acorduri intre intreprinderi” si “decizii ale asociatiilor
de intreprinderi”.Scopul acesteia este de a aduce in cadrul interdictiei acestui
articol”...o forma de coordonare intre intreprinderi care fara a fi ajuns in stadiul
in care un acord propriu zis sa fi fost incheiat ,inlocuiesc constient riscurile
concurentei cu o cooperare practica intre ele”.
Practicile concertate necesita convergenta comportamentelor
intreprinderilor prin contacte directe care sa duca la inlocuirea riscurilor
concurentei prin apropierea pozitiilor lor pe piata in privinta beneficiilor de
produse ce fac obiectul cererilor si ofertelor,volumului si zonelor teritoriale ala
afacerilor.
Dar chiar si simple comportamente paralele pot sa constituie probe in
identificarea unei practici concertate daca ele conduc la conditii de concurenta
care nu corespund cadrului obisnuit al pietei dependent de natura marfurilor ,de
marimea si numarul intreprinderilor si de dimensiunile pietei respective.Esential
este ca sa existe o cooperare intre concurenti,incompatibila cu regulile de
concurenta stabilite in Tratat.
Art.85 par.1 instituie o interdictie care este direct aplicabila fiind necesara
intrunirea a doua criterii.Prin urmare pentru a intra in domeniul interdictiei
aceste acorduri ,decizii sau practici trebuie sa aiba ca obiect sau efect al lor
impiedicarea,restrangerea sau distorsionarea concurentei in cadrul pietei comune
si sa tinda sa aiba un efect daunator asupra comertului dintre statele membre.
Curtea a adus precizari in acest sens subliniind ca”in scopul art.85(1) nu
este nevoie sa se tina seama de efectele concrete ale unui acord cand el are ca
obiect al sau impiedicarea,restrangerea ori distorsionarea concurentei”.Mai mult
fiecare acord trebuie sa fie examinat in contextul sau economic in lumina
situatiei de pe piata relevanta.
Pentru a se observa daca un acord,o decizie sau o practica are ca obiect
sau efect impiedicarea ,restrangerea sau distorsionarea concurentei este
suficienta ,asadar constatarea caracterului restrictiv ,nefiind necesar ca efectele
concrete sa fi si survenit.Absenta in decizia constatata a oricarei analize a
acestor acorduri asupra concurentei intre produse similare de diferite marci a
fost considerata a nu constitui in sine un viciu al deciziei.Dar se impune ca acel
caracter restrictiv sa fie semnificativ,pronuntat.
In acest context se poate distinge intre:acorduri care au ca obiect al lor
impiedicarea,restrangerea,distorsionarea concurentei fara ca ele sa fi si produs
aceste rezultate care ar fi deci potentiale,eventuale sau virtuale,ele fiind
incheiate cu intentia de a produce efecte negative pentru concurenta;acorduri
care au atat ca obiect cat si ca efect al lor aceleasi trei elemente ,dar scopul
incheierii acordurilor sau intentia manifestata sau retinuta a partilor de afectare a
concurentei s-a si manifestat sau exista posibilitatea rezonabila a producerii
efectului;acorduri care au doar efectul de impiedicare,restrangere ori
distorsionare a concurentei,fara ca partile la acord sa-l fi intentionat a-l
produce,desi el era previzibil.
Asa cum a indicat Comisia,acordurile ale caror efecte asupra comertului
intre statele membre ori asupra concurentei sunt neglijabile nu intra in cadrul
interdictiei privind acordurile cuprinse in art.85 par.1(regula de”minimis”).Sunt
interzise numai acele acorduri care au un apreciabil impact asupra conditiilor
pietei in care ele modifica apreciabil pozitia de piata(adica vanzarile si
posibilitatile de aprovizionare)a intreprinderilor terte si a beneficiarilor.
Curtea de justitie a indicat in cazul unui acord de comert exclusiv,natura
si cantitatea produselor ce fac obiectul acestuia trebuie sa fie luate in
considerare.In plus,pozitia producatorului si a comerciantului exclusiv ce se
ocupa de acest produs pe piata urmeaza sa fie cercetata.Vor mai fi examinate
faptul daca acordul respectiv este unul izolat sau daca formeaza o parte a unui
complex de acorduri si posibilitatea unui prea mare radicalism al regulilor
destinate sa protejeze pe comerciantul exclusiv ori din contra daca ele permit
reexportul si importarea paralela a produselor in cauza neimpunandu-se ca
relatia cu alte acorduri sa fie una juridica.
Pentru ca functia unui angrosist nu este de a promova produsele unui
producator anume ci mai degraba de a furniza comertului cu amanuntul
marfurile obtinute pe baza de concurenta intre producatori,obligatiile prin care
un angrosist isi limiteaza libertatea de actiune in aceasta privinta au fost
considerate restrictii asupra concurentei care sunt de domeniul art.85 par.1 din
Tratat.
Asadar acordurile,deciziilesau practicile concertate vor impiedica
,restrange ori distorsiona concurenta in cadrul pietei comune daca ele vor
influenta comportamentul liber pe piata al unei sau mai multor intreprinderi
participante ori au sau pot avea un impact apreciabil asupra conditiilor pietei
prin modificarea pozitiei intreprinderilor terte ori a beneficiarilor.
De aceea pozitia tertilor trebuie sa fie cercetata mai profund pentru a se
constata care sunt elementele chiar straine care afecteaza concurenta.
 In concluzie concurenta poate fi distorsionata in intelesul art.85 par.1 nu
numai prin acorduri care impiedica ori restrang concurenta care s-ar putea
produce intre una dintre ele si partile terte.
In legatura cu aprecierea masurilor statale cu privire la regulile de
concurenta Curtea de justitie a apreciat ca o reglementare statala prin ea insasi
nu poate sa fie considerata a fi contrara dispozitiilor Tratatului privind
concurenta .Dar situatia este diferita atunci cand masura statala are o legatura
directa cu un comportament trecut sau viitor(contrat art.85)intre operatorii
economici ,ca in cazul –conform jurisprudentei constante-cand un stat membru
trebuia:
1)sa impuna sau sa favorizeze incheierea de intelegeri contrare art.85
2)sa intareasca efectele unui acord in special sprijinind efectele unui acord
preexistent in sectorul dat
3)sa delege operatorilor particulari puterea de a lua de o maniera concertata
decizii de interventie in materie economica .In aceste conditii reglementarile
respective ar elimina efectul util al regulilor de concurenta aplicabile
intreprinderilor.
In aceeasi materie in jurisprudenta recenta s-a retinut ca art.85 si 86 CE se
aplica numai comportamentului anticoncurential in care s-au angajat
intreprinderile din propria lor initiativa.
Dar art.85 si 86 se pot aplica totusi daca se constata ca legislatia nationala
nu impiedica intreprinderile sa se angajeze in comportamente autonome care
impiedica ,restrang sau denatureaza concurenta.
Instituirea unei piete comune si functionarea unei piete interne
caracterizare intre altele pe libera circulatie a marfurilor,nu pot fi garantate daca
actele sau faptele de comert sunt supuse unor practici restrictive sau limitative
care altereaza sensul relatiilor intracomunitare ce trebuie stabilite potrivit cu
obiectivele promovarii si dezvoltarii armonioase si echilibrate a activitatilor
economice in ansamblul Comunitatii.
Afectarea ar putea consta intr-o influenta directa sau indirecta,reala sau
potentiala,asupra sistemelor de comert dintre statele membre prin diverse
modalitati,cum ar fi impartirea pietelor privind anumite produse intre unele state
membre,cresterea sau scaderea volumului comertului dintre state,practicarea
unor preturi ridicate pe plan intern in scopul finantarii exportului catre alte state
membre.
Afectarea comertului constituie o conditie de aplicare a
interdictiei.Conceptul in cauza este destinat sa defineasca granitele intre zonele
sub incidenta dreptului comunitar si respectiv a dreptului national,conditia fiind
pusa in evidenta pentru a repartiza competentele intre Comunitate si statele
membre in vederea aplicabilitatii dreptului comunitar.”Faptul ca un acord
incurajeaza o crestere,chiar considerabila,in volumul comertului dintre statele
membre nu este suficient spre a se exclude posibilitatea ca acordul “sa afecteze”
comertul dintre state cu semnificatia din art.85”.
 Nu exista nici un impediment in aplicarea art.85 cand una dintre partile
participante la un acord,decizie ori practica concertata este stabilita intr-un stat
tert daca se produc efecte in statele membre.Chiar cazurile in care sunt implicate
numai intreprinderi din tari terte pot sa intre in domeniul interdictiei stabilite in
art.85,par.1 daca ele conduc la o restrangere a concurentei in spatiul
Comunitatii,care este susceptibila de a afecta comertul dintre statele membre
nefiind relevant daca acordul s-a incheiat in cadrul sau in afara Comunitatii.
Curtea de justitie a validat acest punct de vedere(regula locului producerii
efectului)atunci cand a decis ca,daca producatorii stabiliti in afara Comunitatii
vand direct cumparatorilor stabiliti in Comunitate si se angajeaza in concurenta
preturilor in scopul de a castiga comenzi de la acesti clienti ,incat aceasta
constituie concurenta in cadrul pietei comune ,urmeaza ca atunci cand acei
producatori convin asupra preturilor de pretins clientilor lor din Comunitate si
dau urmare acestei concertari prin vanzari care sunt real coordonate,ei participa
la intelegerea care are obiectul restrangerii concurentei in cadrul pietei comune
in intelesul art.85 al Tratatului.
Orice acord sau decizie interzisa este automat nula,potrivit art.85
par.2.Sunt supuse acestei sanctiuni nu numai noile acorduri sau decizii care au
urmat unor reglementari comunitare-Regulamentul Nr.17 din 6 februarie
1962,primul Regulament de implementare a art.85 si 86 ale Tratatului ,dar si
cele existente la aceasta data si in legatura cu care exista obligatia de notificare
catre Comisie in virtutea acestui Regulament.
In regula generala daca in acorduri,decizii sau practici exista elemente
care nu cad sub incidenta interdictiei potrivit art.85 par.1ele nu vor fi considerate
automat nule.In practica s-a decis ca respectivele constatari ale unei incalcari ale
art.85 par.1 trebuie sa fie limitate numai la acele parti dintr-un contract,de
exemplu,care constituie o incalcare in masura in care ele se pot separa de restul
acordului.In caz contrar daca anumite clauze din acord constituie o compensatie
pentru cele interzise sau care nu au posibilitatea individuala de existenta,adica
nu sunt normal separabile in privinta obiectului si efectelor lor,acordul urmeaza
sa fie considerat in ingtregime nul.
Nulitatea este susceptibila de a avea consecinte atat asupra efectelor
trecute,cat si asupra celor viitoare ale acordului,deciziilor sau practicilor.
Comisia are competenta de a aplica art.85 par.1 adica de a constata
existenta unei incalcari a art.85.Ea va actiona in acest sens la cererea statelor
membre.a persoanelor fizice sau juridice care reclama un interes legitim sau din
proprie initiativa,asa cum se dispune la art.3 din Regulamentul Nr.17/62.In acest
scop,Comisia va da o decizie prin care cere intreprinderilor sau asociatiilor de
intreprinderi sa puna capat acetei incalcari avand optiunea sub rezerva altor
dispozitii ale Regulamentului ca inainte de luarea deciziei sa adreseze
recomandari acestor intreprinderi sau asociatii spre a pune capat incalcarii.
III.Declararea conform art.85,par.3 a inaplicabilitatii art.85,par.1,din Tratat
In cazul acordurilor sau categoriilor de acorduri dintre intreprinderi,al
deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociatilor de intreprinderi sau al
practicilor concertate ori categoriilor de practici concertate sunt declarate
inaplicabile conform art.85,par.3 daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
a)sa contribuie la perfectionarea productiei si distribuirii de marfuri ori la
promovarea progresuluui tehnic si economic.Conditia este pozitiva si inseamna
ca aceasta perfectionare sau promovare trebuie sa aiba avantaje care pot fi
constatate obiectiv.Comisia in decizia de exceptare pe care o va da,va hoatari
daca beneficiile ce rezulta din perfectionarea sau promovarea ce poate fi
constatata obiectiv sunt suficiente spre a duce la concluzia ca restrictiile ce
afecteaza concurenta sunt indispensabile.
b)sa faca posibila o corecta repartizare pentru consumatori a avantajelor ce
rezulta din aceste perfectionari sau promovari .Aceasta conditie pozitiva se
refera la avantajele create prin reduceri de preturi si concomitent la
imbunatatirea calitativa a produselor.
c)sa nu impuna in sarcina intreprinderilor in cauza restrictii care nu sunt
indispensabile atingerii obiectivelor ce constituie esenta celor doua conditii
precedente.Prin aceasta conditie negativa se permit restrangeri ale concurentei
prin care nu trebuie sa se aduca atingere scopurilor,acordurilor,deciziilor sau
practicilor.Restrangerile urmeaza sa aiba un caracter obiectiv,ele vor fi inerente
acordurilor,deciziilor sau practicilor si nu pot fi ignorate sau inlaturate.Efectele
negative ale restrangerii concurentei sunt compensate prin efectele preponderent
pozitive,benefice,ale actelor si practicilor respective.Concluzia e ca aceste efecte
pot fi acceptate in functionarea pietei in cadrul concurential,intrucat ele sunt
tolerabile ca o consecinta a faptului ca sunt inevitabile si nu afecteaza
obiectivele urmarite.
d)sa nu dea posibilitatea acestor intreprinderi sa elimine concurenta cu privire la
o parte substantiala a produselor in cauza.Aceasta conditie negativa are un
caracter fundamental,intrucat celelalte conditii vor deveni inutile sau inoperante
cata vreme ar fi posibil contrariul constand in consecinta eliminarii concurentei.
Dispozitiile Tratatului privind concurenta in special cele privind art.3 si
85,in sensul ca aceasta sa nu fie denaturata nu trebuie sa fie interpretate strict cu
semnificatia ca ar fi intotdeauna necesar sa se promoveze o concurenta
perfecta.Este suficient un minim protejat al concurentei care sa tina seama de
diversele imprejurari ce pot sa existe in cadrul proceselor economice si
comerciale si de la care sa se porneasca in aprecierea adecvarii
comportamentelor concurentiale la anumite standarde comunitare.Este
presupusa existenta pe piata a unei concurente practicabile ,eficace-workable
competition-necesara asigurarii respectarii cerintelor si obiectivelor.
Curtea de Justitie a constatat ca potrivit cerintelor prevazute in art.3 si
85.natura si intensitatea concurentei pot sa varieze in masura impusa de
produsele ori serviciile in cauza si de structura economica a sectoarelor de piata
pertinente.”Competentele atribuite Comisiei potrivit art.85,par.3 a indicat
Curtea,arata ca exigentele pentru mentinerea concurentei parcticabile pot sa fie
reconciliate cu salvagardarea obiectivelor de natura diferita si ca in acest scop
unele restrictii de concurenta sunt admisibile cu conditia ca ele sa fie esentiale
atingerii acelor obiective si ca ele sa nu aiba ca rezultat eliminarea concurentei
pentru o parte importanta,substantiala a pietei.
Art.85 par.3 face posibile unele forme de cooperare sau de specializare a
factorilor economici si comerciali care desi restrang concurenta ele sunt utile in
realizarea obiectivelor si nu au un efect precumpanitor,esential,daunator la nivel
major care sa o submineze ireductibil.
In vederea declararii inaplicabilitatii art.85,par.1,partile la un acord,la o
decizie sau la o practica se pot adresa Comisiei.Aceasta este indrituita sa acorde
exceptari individuale potrivit unor conditii si proceduri specifice asa cum sunt
stabilite prin Regulamentul Nr.17/62 de implementare a art.85 si 86 ale
Tratatului.
Partile care cer aplicarea art 85,par.3 si o exceptare individuala de la
aplicarea art.85,par.1,urmeaza sa completeze formularul tip A/B destinat sa
furnizeze Comisiei toate elementele necesare pentru a lua o decizie bine
intemeiata.Acordurile,deciziile sau practicile sunt astfel notificate Comisiei.In
lipsa acestei notificari Comisia nu poate sa ia vreo decizie.
Conform art.4 din Regulament sunt supuse notificarii toate
acordurile,deciziile si practicile concertate de felul celor descrise la art.85,par.1
care sunt mentionate numai cu titlu exemplificati,ceea ce inseamna ca orice alte
acorduri ,decizii sau practici care ar putea sa afecteze concurenta urmeaza sa fie
supuse notificarii.
Nu sunt supuse notificarii acordurile,deciziile sau practicile cand:
a)singurele parti la acestea sunt intreprinderile dintr-un stat membru si nu
privesc nici importurile,nici exporturile intre statele membre
b)nu mai mult de doua intreprinderi sunt parti la acestea si acordurile doar:
-restrang libertatea unei parti la contract in determinarea preturilor ori
conditiilor comerciale pe baza carora marfurile care au fost dobandite de la
cealalta parte la contract pot sa fie revandute;ori
-impun restrictii privind exercitarea drepturilor cesionarului ori ale
beneficiarului de drepturi de proprietate industriala,in special brevete,modele de
utilitate,desene si marci comerciale,sau ale peroanelor indreptatite potrivit unui
contract de cesiune ori de acordare a dreptului de a folosi o metoda de fabricatie
ori cunostintele privind utilizarea si aplicarea procedeelor industriale
c)au ca unic obiect:
-dezvoltarea ori aplicarea uniforma de standarde si tipuri
-cercetarea comuna pentru perfectionarea tehnica,pentru dezvoltare si
specializare,cu conditia ca rezultatele sa fie accesibile tuturor partilor la ele si sa
fie folosite de catre fiecare dintre ele
d)ele satisfac conditiile regulamentelor in vigoare privind exceptarile de grup –
block-exemptions.
Comisia are conform art.9,par.1 din Regulament,competenta
exclusiva,sub rezerva revizuirii deciziei sale de catre organele comunitare de
jurisdictie,de a declara art.85,par.1,inaplicabil,conform art.85,par.3,adica de a
acorda exceptari individuale.
Intreprinderile sau asociatiile de intreprinderi pot sa obtina si negative
clearance-certificare sau atestare negativa prin care Comisia constata ca pe baza
faptelor aflate in pposesia sa nu exista temeiuri potrivit art.85,par.1 pentru
actiune din partea sa cu privire la un acord,decizie sau practica(art.2 din
Regulament).Ea este deseori acordata cand activitatile respective sunt cu
consecinte negative concurentiale ori comerciale minime si numai la cererea
celor interesati ca o asigurare ca acordul,decizia sau practica nu va fi contestata
de Comisie.Daca ea nu este acordata nimic nu se opune ca intreprinderea sau
asociatia sa depuna o cerere suplimentara pentru acordarea unei exceptari
individuale.
In unele situatii Comisia poate sa emita o scrisoare administrativa
informala-comfort letter-in locul unei decizii de exceptare avand avantajul
evitarii intarzierilorce se produc in procesul adoptarii deciziilor sau privind
negative clearance.Prin ea se declara ca nu exista nici un motiv pentru Comisie
sa intervina fata de activitatea notificata ,in absenta schimbarii imprejurarilor ea
neputand sa-si modifice pozitia si sa impuna amenzi beneficiarului.Totusi
tribunalele nu sunt tinute in determinarea incalcarilor art.85,de aceste scrisori
informale ,ele fiind un simplu element de fapt.In masura in care sunt bazate pe
fapte aflate in posesia Comisiei,ele reflecta evaluarea de catre Comisie a acestor
fapte si pun capat procedurii de examinare din partea departamentelor
acesteia.In acelasi timp scrisorile respective nu au efectul de a impiedica
tribunalele nationale in fata carora acordurile in cauza sut reclamate ca fiind
compatibile cu art.85 sa ajunga la o concluzie diferita in ce priveste aceste
acorduri,pe baza informatiilor de care dispun.Cu toate ca nu obliga un tribunal
national opinia exprimata in astfel de srisori constituie insa un factor pe care
tribunalele nationale pot sa il ia in considerare in examinarea faptului daca
acordurile sau conduita in cauza sunt conforme cu prevederile art.85,CE.
Unele categorii de acorduri,decizii sau practici pot sa beneficieze de
exceptari de la aplicarea art.85,par.1,fara sa fie necesarao solicitare in acest sens
din partea celor interesati.In consecinta,posibilele acorduri sau intelegeri
economice vor fi ab initio astfel concepute incat sa satisfaca conditiile
regulamentelor,fiind pastrata in acest fel si confidentialitatea.
Aceste examinari denumite “de grup” sau “pe categorii”-block
exemptions sau par categories-sunt o cale foarte eficienta de implementare a
art.85 si prin care se contribuie totodata la degrevarea activitatii Comisiei care ar
fi trebuit ca in toate cazurile aferente,sa acorde exceptari individuale sau
negative clearance.
 Mentionam unele dintre principalele Regulamente ale Comisiei pentru
aplicarea art.85,par.3,unor categorii de acorduri,decizii sau practici,care
beneficiaza de exceptari de grup,in general pe durata limitata.
-Nr.1983/83din 22 iunie 1983 privind acordurile de distribuire exclusiva
-Nr.1984/83 din 22 iunie 1983 privind acordurile de cumparare exclusiva
-Nr.4087/88 din 30 noiembrie 1988 privind acordurile de franchesing
-Nr.417/85 din 19 decembrie 1984 privind acordurile de specializare
-Nr.418/85 din 19 decembrie 1984 privind acordurile de cercetare si dezvoltare
-Nr.1475/95 din 28 iunie 1995 privind acordurile de distribuire a autovehiculelor
cu motor
-Nr.240/96 din 31 ianuarie 1996 privind acordurile de transfer de tehnologie
Aceste regulamente au fost adoptate in temeiul a doua Regulamente de
baza –Nr.19/65 din martie 1965 si Nr.2821/71 din 20 decembrie 1971,ambele
ale Consiliului.In aceeasi materie,Comisia a adoptat unele Comunicari.
Acordurile de comert exclusiv cuprind atat acordurile de distribuire
exclusiva cat si acordurile de cumparare exclusiva.Ele sunt exceptate de la
aplicarea art.85,par.1 numai daca doua intreprinderi sunt parti si numai una
dintre ele convin cu cealalta sa furnizeze anumite marfuri pentru revanzare in
cadrul unei zone intregi sau definite din piata comuna numai acelei parti ori una
dintre parti-revanzatorul-convine cu cealalta parte-furnizorul-sa cumpere unele
marfuri determinate in acorduri pentru revanzare numai de la furnizor ori de la
intreprinderile asociate sau de la alte intreprinderi carora furnizorul le-a
incredintat vanzarea marfurilor sale (Regulamentele Nr.1983/83 si Nr.1984/83).
Acordurile exclusive de protectie a comerciantilor fata de importuri
paralele de catre concurenti nu sunt admisibile in vederea unei exceptari ,mai
ales daca se acorda o protectie teritoriala exclusiva.Un acord de comert exclusiv
va intra in domeniul interdictiei prevazute la art.85 cand el impiedica importul
produselor in cauza dintr-un alt stat membru in teritoriul protejat de catre lte
persoane decat importatorul exclusiv.Ele pot sa aiba efectul restrangerii intrarii
pe piata de noi furnizori.
Sistemele de distribuire selectiva sunt utilizate cu deosebire cand
distributia unor produse determinate este rezervata unor revanzatori-comercianti
calificati.Curtea de Justitie a subliniat ca aceste sisteme constituie impreuna cu
altele un aspect al concurentei care concorda cu art.85,par.1 numai daca
revanzatorii sunt alesi pe baza unui criteriu calitativ privind calificarilor lor
tehnice si ale personalului aferent si a faptului de a corespunde premiselor lor
comerciale si daca astfel de conditii nu sunt stabilite intr-un mod
nediscriminatoriu.
In general prin acordurile de distribuire selectiva se urmareste excluderea
de noi forme de comert precum depozitarea de marfuri,crearea de supermarket-
uri.
In categoria acordurilor de franchising se incadreaza acele acorduri prin
care o intreprindere-concedentul(franchisor) acorda altei intreprinderi-
concesionarul(franchisee) in schimbul unei indemnizatii financiare directe sau
indirecte(redeventa) dreptul de a exploata o fransiza pentru scopul desfacerii
anumitor sortimente si/sau prestari unor tipuri de servicii.
Exceptarea de grup acordata acordurilor de franchising se aplica in
virtutea art.4 din Regulamentul Nr.4087/88 din 30 noiembrie 1988 al Comisiei
cu conditia ca:
a)sa existe libertatea pentru concesionar de a obtine marfurile care sunt obiectul
fransizei de la alti concesionari cand astfel de marfuri sunt distribuite printr-o
alta retea de distribuitori autorizati ;concesionarul trebuie sa aiba libertatea de a
obtine marfurile de la acestia
b)cand concedentul se obliga fata de concesionar la o garantie de onoare pentru
marfurile concedentului aceasta obligatie se va aplica in privinta unor astfel de
marfuri furnizate de oricare membru al retelei concesionate ori de alti
distribuitori din piata comuna care dau o garantie similara
c)concesionarul este obligat sa ridice statutul sau juridic ca intreprindere
independenta;aceasta indicatie nu va afecta identitatea comuna a retelei
concesionate rezultand din numele comun ori firma magazinelor sau din
aparenta uniforma a clauzelor contarctuale si/sau a mijloacelor de transport
Sre a fi aplicabila exceptarea trebuie sa se circumscrie restrictiilor de
concurenta strict determinate in Regulament art.2 care impun concedentului si
concesiuonarului interdictii specifice in legatura cu exploatarea fransizei si cu
marfurile ori serviciile respective.
In practica in cazul unor sisteme de acorduri de franchising pentru
distribuire de marfuri prin care se permite concedentului sa obtina beneficii
financiare dintr-un ansamblu de metode comerciale si din reputatia numelui
sau,s-a considerat ca prin ele insele nu este impiedicata concurenta.De asemenea
nu constituie o restrictie de concurenta in sensul interdictiei din art.85,par.1
prevederile acestor acorduri care sunt strict necesare functionarii sistemului de
fransiza.De exemplu prevederile care nu permit ca un know-how si asistenta pe
care concedentul o acorda concesionarului sa profite concuretii sai sau clauzele
care stabilesc un control strict necesar mentinerii identitatii si reputatiei retelei
prin numele sau simbolul comercial al concedentului.Totusi prevederile din
acorduri prin care se impart pietele intre concedent si concesionar ori intre
concesionari sau care impiedica pe acestia di urma sa se angajeze reciproc in
concurenta de pret constituie o restrangere inadmisibila a concurentei in sensul
art.85,par.1.
Acordurile de rabaturi pot beneficia de exceptare daca sunt discriminatorii
adica ele ar trebui sa ia in considerare toate cantitatile cumparate de la
producatorii concurenti din state diferite,in caz contrar,daca rabatul acordat
priveste numai marfurile cumparate de comerciant dintr-un singur stat unde
astfel se vor concentra comenzile beneficiarilor,in detrimentul altor producatori
din celelalte state este aplicabil art.85,par.1 din Tratat.
 Unele acorduri de cooperare nu cuprind denaturari importante ale
concurentei astfel ca pot beneficia de exceptare sau de negative clearance.
In scopul facilitarii cooperarii intre intreprinderi cand aceasta cooperare este din
punct de vedere economic de dorit fara a prezenta dificultati din perspectiva
politicii concurentei mai ales intre intreprinderile mici si mijlocii,Comisia a
publicat in 1968 “Comunicarea privind acordurile,deciziile si practicile
concertate in domeniul cooperarii intre intreprinderi” cuprinzand un numar mare
de acorduri care prin natura lor nu pot fi considerate ca restrangand concurenta
si ulterior “Comunicarea din 3 septembrie 1986 privind acordurile de importanta
minora care nu intra sub incidenta art.85,par.1 al Tratatului instituind
Comunitatea Europeana inlocuita prin Comunicarea din 9 decembrie 1997 a
Comisiei avand acelasi obiect care constituie un demers suplimentar in definirea
domeniului de aplicare a art.85,par.1 in scopul de a facilita cooperarea intre
intreprinderile mici si mijlocii.
In virtutea acestei din urma Comunicari acordurile dintre intreprinderile
angajate in productia ori distribuirea de marfuri sau furnizarea de servicii nu
intra sub interdictia prevazuta in art.85,par.1 fiind considerate minore daca
partile din piata totala detinute de toate intreprinderile participante nu depasesc
in oricare dintre pietele relevante:
a)limita de 5% cand acordul este incheiat intre intreprinderi care opereaza la
acelasi nivel de productie sau de comercializare
b)limita de 10% cand acordul este incheiat intre intreprinderi care opereaza la
niveluri economice diferite
In cazul acordurilor mixte sau cand este dificil sa se clasifice acordul ca
fiind orizontal sau vertical este aplicabila limita de 5%.
Acordurile de importanta minora nu vor intra sub interdictie daca partile
din piata mentionate mai sus sunt depasite cu o zecime timp de doi ani
financiari succesivi.
Acordurile de specializare beneficiaza de exceptari de grup conform
Regulamentului Nr.417/85 din 19 decembrie 1984 al Comisiei,intreprinderile
participante accepta obligatii reciproce de a nu fabrica anumite produse ori de a
le avea fabricate dar si de a permite celorlalte parti sa fabrice produsele ori de a
le fi fabricat si dea fabrica anumite produse ori de a le avea fabricate numai
impreuna.Ele contribuie la perfectionarea productiei si a distributiei deoarece
intreprinderile in cauza se pot concentra pentru fabricarea anumitor produse si
astfel sa produca mai eficient si sa furnizeze produsele mai ieftin.
Exceptarea in cazul acordurilor de specializare se aplica numai daca sunt
indeplinite cumulativ doua conditii:
a)produsele care sunt obiectul specializarii impreuna cu celelalte produse ale
intreprinderilor participante care sunt considerate de catre beneficiari a fi
echivalente avand in vedere caracteristicile lor ,pretul,folosinta ce le este
destinata nu reprezinta mai mult de 20% din piata pentru aceste produse in piata
comuna ori dintr-o parte substantiala a acesteia
b)cifra totala anuala de afaceri a intreprinderilor participante nu depasesc 500
milioane ECU.
De asemenea exceptarea se poate aplica potrivit Regulamentului
acordurilor dintre intreprinderi care depasesc aceasta cifra totala de afaceri cu
conditia ca acordurile in discutie sa fie notificate Comisiei conform
Regulamentului Nr.27 al Comisiei intr-o perioada de sase luni(art.4).Aceasta
prevedere determina constatarea ca Regulamentul de fata se adreseaza cu
deosebire intreprinderilor mici si mijlocii care au o cifra de afaceri mai mica
permitandu-le sa-si intareasca pozitia concurentiala.
Regulamentul Nr.418/85 din 19 decembrie 1985 al Comisiei prevede
exceptari de grup pentru aceasta categorie de acorduri care sunt incheiate intre
intreprinderi in scopul:
a)dezvoltarii si cercetarii comune de produse ori de procedee si exploatari
comune a rezultatelor acelei cercetari si dezvoltari
b)exploatarii comune a rezultatelor cercetarii si dezvoltarii produselor ori
procedeelor realizate in comun ori potrivit unui acord anterior intre aceleasi
intreprinderi
c)al dezvoltarii si cercetarii comune de produse sau de procedee excluzand
exploatarea comuna a rezultatelor in masura in care aceste acorduri intra in sfera
de aplicare a art.85,par.1.
Exceptarile se aplica cu conditia numai a indeplinirea urmatoarelor
conditii cumulative:
-activitatea de dezvoltare si cercetare comuna este realizata in cadrul unui
program definind obiectivele activitatii si domeniul
-toatele partile au acces la rezultatele activitatii
-cand acordul prevede numai dezvoltarea si cercetarea comuna fiecare parte este
libera sa exploateze rezultatele dezvoltarii si cercetarii comune si orice
cunostinte tehnice preexistente necesare pentru aceasta in mod independent
-exploatarea comuna priveste numai rezultatele care sunt protejate din drepturi
de proprietate intelectuala ori constituie know-how care contribuie substantial la
progresul economic si tehnic si ale carei rezultate sunt decisive pentru fabricarea
produselor contractuale ori pentru aplicarea procedeelor contractuale
-oricerei intreprinderi comune ori terte parti insarcinate cu fabricarea produselor
contractuale ii este cerut sa le furnizeze numai partilor
-intreprinderile insarcinate cu fabricarea prin intermediul specializarii in
productie le este cerut sa satisfaca solicitarile care provin de la toate partile in
vederea furnizarilor.
Prin Regulamentul Nr.240/96 din 30 ianuarie 1996 al Comisiei privind
aplicarea art.85,par.3 a unor categorii de acorduri de transfer de tehnologie
art.85,par.1 din Tratat a fost declarat inaplicabil acordurilor pure de licenta de
brevete si de know-how inclusiv acelor acorduri care contin prevederi accesorii
privind drepturile de proprietate intelectuala altele decat brevetele la care sunt
parte numai doua intreprinderi si care cuprind una sau mai multe dintre
obligatiile strict determinate in sarcina titularului de brevet si a beneficiarului
licentei.
Exceptarea de grup poate fi retrasa in conditiile art.7 din Regulament
atunci cand Comisia considera ca un acord este exceptat daca are unele efecte
care sunt incompatibile cu conditiile prevazute de art.85 par.3 in special cand
produsele nu sunt confruntate cu concurenta reala in teritoriul concedat si cand
beneficiarul are o pozitie puternica pe piata.
Art.86 din Tratat declara ca fiind incompatibile cu piata comuna orice
abuz din partea uneia sau mai multor intreprinderi de pozitia dominanta in piata
comuna ori intr-o parte substantiala a ei in masura in care el afecteaza comertul
dintre state un astfel de abuz constand in special in:
a)impunerea in mod direct sau indirect de preturi de vanzare sau de cumparare
neechitabile sau de alte conditii comerciale incorecte
b)limitarea productiei pietei de desfacere ori a dezvoltarilor tehnice in
prejudiciul beneficiarilor lor
c)aplicarea de conditii diferite tranzactiior echivalente incheiate cu alti parteneri
comerciali situandu-i prin acesta intr-un dezavantaj concurential
d)determinarea incheierii de contracte cu conditia acceptarii de catre celelalte
parti a unor obligatii suplimentare care prin natura lor sau potrivit uzantelor
comerciale nu au legatura cu obiectul acestor contracte.
O intreprindere are o pozitie dominanta atunci cand indiferent de ratiunile
pentru care ea are o pozitie dominanta intreprinderea respectiva are o
responsabilitate speciala de a nu ingadui ca prin comportamentul ei sa se
afecteze adevarata concurenta nedistorsionata.
O intreprindere aflata in pozitie dominanta este in drept de a apara si de a
castiga parti din piata cu conditia ca ea sa ramana in limitele unui comportament
competitiv normal si ale unei concurente legitime dar art.86 interzice unei
intreprinderi dominante numai comprtamentele prin care se cauta sa se elimine
un alt concurent si sa-si intareasca astfel pozitia sa recurgand la alte mijloace
decat cele care apartin concurentei in fond.
Din analiza continutului art.86 pot fi retinute mai multe elemente care
contureaza in specificul practicii abuzului de pozitie dominanta in context
concurential.
Curtea de justitie a definit pozitia dominanta avuta in vedere la art.86 ca o
“pozitie de forta economica in care se afla o intreprindere care ii da posibilitatea
sa impiedice concurenta efectiva ca sa fie mentinuta pe o piata relevanta spre a-i
da puterea de a se comporta independent de concurentii sai,de clientii sai si in
cele din urma fata de consumatori”.
S-a considerat ca detinerea unei parti a pietei intr-o proportie mai mare de
60% apare ca o suficienta dovada a unei pozitii dominante.
Art.86 in conceptia Curtii priveste practicile care sunt susceptibile de a
afecta structura pietei unde ca rezultat al prezentei intreprinderii in cauza
concurenta a fost deja atenuata si care prin recurgerea la metode diferite de cele
ce carmuiesc concurenta normala cu privire la roduse ori servicii bazate pe
performanta comerciantilor au efectul de a impiedica mentinerea sau dezvoltarea
nivelului de concurenta inca existent pe piata.
Curtea a aratat ca atunci cand detinatorul unei pozitii dominante impiedica
accesul pe piata din partea concurentilor el nu face nici o deosebire dupa cum un
astfel de comportament este limitat la un singur stat membru cat timp el este
capabil sa afecteze formele de comert si concurenta in cadrul pietei comune.
In al doilea rand este necesara pentru a caracteriza abuzul de pozitie
dominanta,implicarea unei sau mai multor intreprinderi,Curtea a interpretat
extensiv notiunea de “intreprindere”care este destinata regulilor de concurenta
astfel ca a inclus orice unitate exercitand activitati economice indiferent de
forma juridica si natura finantarii.In primul caz se aplica art.85 din Tratat iar in
cel de-al doilea fiind vorba de o pozitie dominanta colectiva pe piata este aplicat
art.86.
In al treilea rand trebuie sa existe o relatie reciproca intre abuz si pozitia
dominanta.Daca avem in vedere faptul ca o practica anumita din partea uneia
sau mai multor intreprinderi se poate admite deoarece acestea nu au o pozitie
dominanta,aceeasi practica poate sa devina abuziva daca ea este promovata de
una sau mai multe intreprinderi,data fiind pozitia lor dominanta refuza sa vanda
produsele astfel ca nu exista alternative pentru cumparator.
Conceptul de abuz poate fi interpretat si prin prisma instituirii unei piete
comune si introducerii unui sistem nedenaturat de concurenta conform
Preambulului si art.2 si 3 din Tratat.Restrangerea concurentei pe care o permite
Tratatul din cauza necesitatii armonizarii obiectivelor acestuia este limitata in
anumite conditii de cerintele prevazute in aceste dispozitii legale,depasirea
acestor limite implicand riscurile ca atenuarea concurentei sa fie incompatibila
cu telurile Pietei Comune.
In consecinta interdictia abuzului trebuie sa garanteze faptul ca
intreprinderile care detin o pozitie dominanta nu trebuie sa o denatureze in
directia obtinerii unor avantaje pentru ele care le-ar putea obtine printr-o
concurenta efectiva practicabila(workable competition).
Conceptul de abuz este definit de Curte ca un “concept obiectiv privitor
la comportamentul unei intreprinderi intr-o pozitie dominanta care este de natura
sa influenteze stuctura pietei unde ca rezultat al insasi prezentei intreprinderii
respective gradul de concurenta este atenuat si care prin recurgerea la metode
diferite de acelea care conditioneaza concurenta normala privind produsele si
serviciile ce fac obiectul tranzactiilor dintre cei implicati din punct de vedere
comercial au efectul de a impiedica mentinerea gradului de concurenta existent
pe piata ori dezvoltarea acelei concurente.
Consecinta comportamentului anticoncurential este aceea a denaturarii
concurentei,lipsa unei concurente,practicabile,eficiente,nepermisa potrivit art.86
deoarece ar provoca prejudicii concurentilor-furnizori si beneficiari.
 Curtea de justitie a clarificat problema posibilitatii eliminarii concurentei
pentru o proportie substantiala a unor produse prin fuziune sau dobandirea unui
interes majoritar intra in sfera conceptului de abuz potrivit art.86.
In al patrulea rand pentru aprecierea existentei unui abuz al pozitiei
dominante trebuie sa se afirme posibilitatea afectarii comertului intre statele
membre ca urmare a unui comportament anticoncurential interzis prin
Tratat.Acest element nu difera esential de cel prevazut la art.85 par.1.Singura
deosebire in aplicare este aceea privind folosirea sintagmei:”in m asura in care
poate sa se efectueze...”.
Interdictia abuzului de pozitie dominanta trebuie interpretata si aplicata in
lumina art.3lit.g)privitor la un regim care sa asigure ca nu este denaturata
concurenta in piata interna si a art.2 privind promovarea unei dezvoltari
armonioase si echilibrate in ansamblul Comunitatii.
Cand detinatorul unei pozitii dominante stabilit in piata comuna tinde prin
exploatarea abuziva a acesteia sa elimine un concurent stabilit in aceeasi piata
este indiferent de a se cunoaste daca acest comportament priveste activitatile de
export ale sale sau activitatile in piata comuna propriu-zisa de vreme ce este de
observat ca aceasta eliminare va avea repercursiuni constante asupra structurii
concurentei in piata comuna.

V.Probleme procedurale in aplicarea art.85 si 86.Amenzi

Intr-o prima etapa Comisia primind cererile si notificarile prevazute le va

transmite impreuna cu copii ale celor mai importante documente depuse la dosar
in scopul stabilirii existentei incalcarilor art.85 si 86 ale Tratatului ori al
obtinerii unei negative clearance ori decizii in aplicarea art.85 par.3,autoritatilor
competente ale statelor membre.Procedura astfel stabilita va fi realizata in
stransa si constanta legatura cu aceste autoritati competente care vor avea
dreptul de a-si exprima punctele lor de vedere asupra acestei proceduri.
Conform art.89 din Tratat Comisia va asigura in indeplinirea obligatiilor
sale aplicarea principiilor stabilite in art.85 si 86.La cererea unui stat membru
sau din proprie initiativa si in cooperare cu autoritatile competente din statul
membru care ii va da asistenta sa,Comisia va investiga cazurile de incalcare
presupusa a acestor principii.Regulamentul Nr.17/62 detaliaza aceasta prevedere
legala la art.11-14.
Decizia va specifica acele informatii cerute,termenul in care urmeaza sa
fie furnizate si penalitatile prevazute in Regulament.
Comisia va putea sa decida desfasurarea unei anchete generale in acel
sector economic in care tendinta comertului dintre statele membre,variatiile
preturilor,inflexibilitatea preturilor ori alte circumstante sugereaza ca in sctorul
economic respectiv concurenta este restrictionata ori distorsionata in cadrul
pietei comune.In cursul anchetei ea poate sa ceara intreprinderilor din sectorul
in cauza sa furnizeze informatiile necesare pentru a da efect principiilor
formulate in art.85 si 86 pentru realizarea sarcinilor incredintate Comisiei.
Comisia va putea sa intreprinda investigatiile necesare in intreprinderi si
asociatiile de intreprinderi si in acest scop oficialii autorizati de ea sunt
imputerniciti:
a)sa examineze registrele si alte inregistrari comerciale
b)sa solicite explicatii orale la fata locului
c)sa ia copii sau extrase de pe acele registre sau inregistrari
d)sa intre in localurile,pe terenurile sau in vehiculele intreprinderilor.
Potrivit art.15 din Regulament Comisia poate prin decizie sa impuna
intreprinderilor sau asociatiilor de intreprinderi amenzi de la 100 la 5000 unitati
de cont,cand cu intentie sau din neglijenta :
a)furnizeaza informatii incorecte sau inselatoare intr-o cerere pentru negative
clearance sau intr-o notificare.
b)furnizeaza informatii incorecte in raspunsul la o cerere de informare sau intr-o
ancheta generala ori nu furnizeaza informatiile in termenul fixat prin decizie
c)pun la dispozitie registrele cerute ori alte inregistrari comerciale in forma
incompleta in timpul investigarii ori refuza sa se supuna unei investigari
ordonate prin decizia Comisiei.
Deciziile luate in aplicarea art.85,par.3 vor fi aplicable pentru o perioada
determinata in care este valabila exceptarea in general intre 5 si 10 ani si vor
putea fi insotite de conditii si obligatii.Exista si posibilitatea de reinnoire a lor
daca sunt intrunite in continuare cerintele art.85,par.3.Comisia poate revoca ori
modifica deciziile sale luate conform art.85,par.3 sau poate sa interzica anumite
acte ale partilor:
a)cand exista o schimbare in noricare dintre faptele care au constituit temeiul
luarii deciziei
b)cand partile savarsesc o incalcare a obligatiilor ce insotesc decizia
c)cand decizia este bazata pe informatii incorecte ori a fost determinata prin
frauda
d)cand partile abuzeaza de exceptarea de la prevederile art.85,par.1 ce le-a fost
acordata prin decizie.
In cazurile mentionate la lit.b),c),d) decizia poate fi revocata cu efect
retroactiv.
Conform art.15 din regulament Comisia poate prin decizie sa impuna
intreprinderilor si asociatiilor de intreprinderi amenzi intre 1000 si
1000000unitati de cont sau intr-un cuantum mai mare,dar nedepasind 10% din
cifra de afaceri din anul de afaceri precedent al fiecareia dintre intreprinderile
participante la incalcarea in cazul in care fie cu intentie fie din neglijenta:
-incalca art.85,par.1 ori art.86 din Tratat
-savarsesc o incalcare a unei obligatii impuse potrivit unei exceptari
individuale.
 Se considera ca amenzile impuse de Comisie nu au o natura coercitiva
putand fi aplicate chiar dupa ce s-a pus capat incalcarilor dispozitiilor privind
concurenta si numai exista nici un efect prejudiciabil.

VI.Pozitia Comisiei in aplicarea art.85 si 86

In materie de concurenta Comisia detine un important rol date fiind
atributiunile conferite in special prin legislatia secundara.Intrucat art.85,par.1 si
art.86 sunt direct aplicabile Comisia are o mare libertate de actiune in aplicare
acestor texte la situatii concrete.
O examinare limitata numai la caracteristicile obiective ale produselor in
cauza nu a fost considerata de catre Curte ca fiind suficienta.Trebuie cercetate in
plus si conditiile de concurenta si structura cererii si ofertei pe piata.
Comisia trebuie sa respecte garantiile procedurale .In acest scop vor fi
invocate necompetenta,abuzul de putere si incalcarea dispozitiilor de fond ale
Tratatului,incalcarea prevederilor si principiilor de procedura specifica in timpul
verificarilor si procedurii administrative ulterioare.
Trebuie asigurat de asemenea dreptul fundamental de audiere si de
aparare.Dreptul de audiere este garantat prin art.19 din Regulamentul
Nr.17/62.Este prevazuta obligatia Comisiei ca inainte de a lua decizia conform
art.2,3,6,7,15 sau 16 din Regulament sa dea posibilitatea intreprinderilor sau
asociatiilor de intreprinderi in cauza sa fie ascultate in legatura cu problemele
asupra carora Comisia a ridicat obiectiuni;prin Decizia Nr.40/810 din decembrie
1994 a Comisiei s-a fixat mandatul consilierilor-auditori in procedura privind
concurenta in fata Comisiei(J.Of.L.330/67 din 21 dec.1994)in legatura cu
audierile prevazute in prevederile de implementare a art.65 si 66,CECO,art.85 si
86 CE si Regulamentului Nr.4064/89 al Consiliului.Ele urmeaza sa faca
punctele lor de vedere cunoscute relativ la veridicitatea si relevanta faptelor si
imprejurarilor pretinse precum si in legatura cu documentelee folosite de
Comisie in sprijinul pretentiei ei ca ar exista o incalcare.
Cand Comisia respinge o cerere potrivit art.3 din Regulamentul Nr.17/62
este necesar sa se declare numai motivele pentru care ea considera ca nu este
posibil sa se retina ca s-a produs o nerespectare a regulilor concurentei si ea nu
este obligate sa explice orice dezacorduri cu privire la declararea de obiectii
deoarece aceasta declarare este un document preliminar continuand evaluari care
sunt in natural lor pur provizorii si sunt destinate sa defineasca sfera
producerilor administrative cu privire la companiile contra carora ele sunt
introduse ori sa examineze toate problemele de fapt si de drept care pot sa faca
obiectul procedurilor administrative.
In deciziile pe care Comisia le poate lua in domeniul concurentei pe langa
faptul de a se ordona incetarea practicilor concurentiale pot fi impuse
amenzi,penalitati cu titlu cominatoriu.Aceasta competenta este atribuita priin
diverse regulamente adoptate.Curtea de prima instanta are in prezent competenta
nelimitata potrivit art.172 din Tratat in materie de amenzi si penalitati cu titlu
cominatoriu.Ea le poate anula,mari sau reduce.
In sfarsit, referindu-ne la relatia drept comunitar- drept national al
concurentei, chiar daca un acord este in curs de a fi examinat de Comisie din
punct de vedere al compatibilitatii cu dreptul comunitar, autoritatile nationale
pot sa actioneze impotriva acordului respectiv conform dreptului national al
concurentei, in masura in care un regulament a fost adoptat potrivit art. 87,
part.2, lit. e), sub rezerva totusi, a conditiei ca aplicarea acestui drept national sa
nu prejudicieze aplicarea deplina si uniforma a dreptului comunitar sau efectele
masurilor luate spre a-l implementa. S-a decis, astfel, ca daca existenta de
proceduri parelele atrage aplicarea de sanctiuni consecutive, o cerinta generala
de justitie naturala impune ca orice decizie punitiva prealabila trebuie sa fie
luata in considerare in determinarea oricarei sanctiuni care urmeaza sa fie
impusa.

VII.Statutul intreprinderilor private

Intreprinderile publice nu beneficiaza de un tratament preferential in materie
de concurenta. Art. 90, par. 1, prevede obligatia pentru statele membre ca, in
cauza intreprinderilor publice sau al intreprinderilor carora ele le confera
drepturi speciale ori exclusive, sa nu adopte sau sa nu mentina in vigoare orice
masuri contrare regulilor continute in Tratat, in special acelora prevazute in art.
6 si la art. 85-94. Se include, asadar, si situatia ajutoarelor de stat – art. 92 si 93
– care ar putea fi aplicabile de, exemplu, in cazul favorzarii intreprinderilor
private de catre intreprinderile publice in detrimentul statului prin plata unor
preturi mai mari pentru marfurile producatorlor indigeni sau prin practicarea
unor preturi mari pentru unele servicii publice pe care le furnizeaza.
In aplicarea art. 90, part. 1, Comisia are competenta de a adresa statelor
membre, daca este necesar, directive sau decizii. Una din importantele directive
in aceste sens este Directiva Nr. 80/723 din 25 iunie 1980, a Comisiei, privind
transparenta relatiilor financiare dintre statele membre si intreprinderile publice.
Aceste intreprinderi sunt definite la art. 2 al Directivei ca “orice intreprinderi
asupra carora autoritatile publice pot sa exercite direct sau indirect o influenta
dominanta in virtutea dreptului de proprietate asupra ei, participarii lor
financiare in cadrul ei ori regulile care o carmuiesc”.
O influenta dominanta din partea autoritatilor publice este prezumata,
potrivit aceluiasi text, cand autoritatile publice direct sau indirect in privinta
intreprinderilor :
a) detin partea cea mai mare a capitalului subscris al intreprinderilor ori
b) controleaza majorotatea voturilor ce se atribuie actiunilor emise de
intreprinderi ori
• pot sa desemneze mai mult de jumatate din membrii organului
administrativ de conducere sau de supraveghere.
 In sfera de aplicare a art. 90, par. 1, sunt cuprinse nu numai intreprinderilor
publice ca atare, ci si intreprinderilor carora le sunt acordate drepturi exclusive
sau speciale.
In jurisprudenta s-a retinut, spre exemplu, ca art. 90, par. 2, trebuie sa fie
interpretat in sensul ca o intreprindere si/sau companie portuara, avand dreptul
exclusiv de a organiza operatiuni portuare, nu poate fi considerata doar pe baza
anumitor elemente descrise ca fiind insarcinata cu gestionarea de servicii de
interes public in sensul acestei dispozitii si beneficiind prin aceasta de exceptia
prevazuta in acest text.
S-a mai relevat ca, din efectul combinat al par. 1 si 2, ale art. 90 din Tratat,
par. 2 poate fi invocat spre a se justifica acordarea, de catre un stat membru, unei
intreprinderi careia i s-a incredintat operarea de servicii de interes economic
general, a unor drepturi exclusive care sunt contrare, in special articolul 37 din
Tratat, in masura in care executarea sarcinilor specifice incredintate ei poate fi
realizata numai prin acordarea unor astfel de drepturi si cu conditia ca
dezvoltarea comertului sa nu fie afectata intr-un asemenea grad incat ar fi
contrat intereselor Comunitatii.In aceasta privinta, pentru ca regulile Tratatului
sa nu fie aplicabile unei intreprinderi careia i s-a incredintat un serviciu de
interes economic general, este suficient ca aplicarea acestor reguli sa impiedice
executarea in drept sau in fapt, a obligatiiloe speciale care incumba acestei
intreprinderi.

• REGIMUL AJUTOARELOR DE STAT

Tratatul de la Roma, art. 92, declara ca incompatibile cu piata
comuna orice ajutor acordat de un stat membru sau prin intermediul resurselor
de stat, indiferent de forma lui, care distorsioneaza sau ameninta sa
dostorsioneze concurenta, favorizand unele intreprinderi ori productia unor
marfuri, in masura in care afecteaza comertul dintre state.
Ajutoarele de stat presupun, deci, oracticarea unor masuri
discriminatoriicare favorizeaza activitatile nationale, ele tinzand prin aceasta sa
se substituie barierele vamale care au fost inlaturate si sa rupa artificial
egalitatea mijloacelor. Uneori, ele sunt acordate mai mult din ratiuni politice
decta economice. Nu mai putin, ele pot sa nu fie publice sau pot sa fie
identificate cu dificultate. Asadar, fiind favorizante, pentru beneficiarii nationali,
ele pot sa afecteze cadrul concurential comunitar, care trebuie sa fie liber,
nedistorsionat, prin actele statelor memebre sau ale participantilor directi . In
acest sens, Curtea de Justitie a subliniat ca marimea relativ mica a ajutorului sau
a intreprinderii care il primeste ori faptul exportarii cvasi-totalitatii productiei in
afara Comunitatii nu exclude posibilitatea afectarii comertului intracomunitar.
S-au considerat ajutoare de stat practicarea unor preturi sau tarife mai
ridicate platite de stat ori de intreprinderi de stat unor intreprinderi nationale
cand acestea furnizeaza produse sau servicii statului, ca si ajutoarele sub forma
subscrierii de capital de stat intr-o intreprindere. Totusi, in opinia Curtii, art. 92
trebuie sa fie interpretat cu semnificatia ca, de exemplu, fixarea de catre o
autoritate publica a unor preturi cu amanuntul minime pentru un produs pe
socoteala consumatorilor nu constituie un ajutor acordat de stat in intelesul
acestui articol.
Interdictia prevazuta la art. 92 nu este aplicabila daca toate intreprinderile
beneficiaza de un ajutor dat, fara ca sa fie facuta vreo distinctie intre ele.
Unele ajutoare de stat sunt admisibile daca ele sunt concepute a fi integrate
in cadrul comunitar, fara a fi sau a putea fi calificate ca distorsionand sau
amenintand sa distorsioneze concurenta si neafectand comertul dintre state, nici
chiar libera concurenta nefiind, uneori, susceptibila sa asigure o perspectiva
economica favorabila in unele domenii sau zone.
Alte categorii de ajutoare, cele mai importante si suscitand probleme mai
deosebite sunt cele considerate de art. 92, par. 3, ca fiind, in principiu,
compatibile cu piata comuna. Ele sunt declarate potential admisibile si, deci, pot
fi executate.
Aceste ajutoare trebuie sa aiba urmatoarele destinatii:
a) promovarea dezvoltarii unor zone economice unde standardul de viata
este anormal ori unde exista o serioasa nefolosire a fortei de munca
b) promovarea executarii unui important proiect de interes european comun
ori de a remedia o grava perturbare a economiei unui stat membru
• facilitatea dezvoltarii unor activitati economice ori a unor zone economice
cand nu modifica conditiile schimburilor comerciale intr-o masura contrara
interesului comun
• promovarea culturii si conservarea patrimoniului cand ele nu modifica
conditiile schimburilor comerciale si ale concurentei in Comunitate intr-o
masura contrara interesului comun
• alte categorii de ajutoare pot fi determinate prin decizia consiliului
actionand cu majoritate pe baza unei propuneri a Comisiei.
Nu au fost considerate ca fiind ajutoare in intelesul art. 92 obligatia unui stat
membru de a restitui platitorilor de taxe ori de alte contributii financiare care nu
erau plkatibile deoarece erau incompatibile cu dreptul comunitar si a caror
rambursare este ceruta.
Destinatia ajutoarelor poate avea in vedere criteriile globale, geografice sau
sectoriale. Daca unele ajutoare nu sunt circumscrise unui criteriu geografic sau
sectorial, ele pot avea un caracter global, fiind consacrate infaptuirii unor
obiective generale precum modernizarea economiei sau restructurarea
intreprinderilor.
Comisia are competenta generala, potrivit art. 93, par. 1, de a proceda, in
cooperare cu statele membre , la o examinare permanenta a tuturor sistemelor de
ajutoare existente in aceste state si de a le propune orice masuri corespunzatoare
cerute de dezvoltarea progresiva ori de functionarea pietei comune.
 Daca un stat membru intetioneaza sa instituie sau sa modifice un ajutor el
are obligatia de a informa Comisia intr-un termen convenabil pentru a-i permite
sa prezinte observatiile sale (art. 93, par.3). Informarea Comsiei va determina
deschiderea procedurii formale privind aprecierea ajutoarelor prin raportare la
dispozitiile art.92, par.1.
Incepand cu anul 1990, in lumina practicii jurisdictionale, au fost extinse
puterile Comisiei in materie de control al ajutoarelor. S-a recunoscut dreptul
acesteia de a ordona, printr-o decizie provizorie, cu excluderea interventiei
Curtii de justitie si in asteptarea examenului ajutorului, blocarea subventiilor
susceptibile de a incalca regulile Tratatului. Ea va suspenda imediat plata
ajutorului si va cere, intr-un anumit termen, toate documentele, informatiile si
datele necesare pentru examinarea compatibilitatii ajutorului cu piata comuna.
Ajutoarele acordate ilegal trebuie sa fie restituite. Aceasta obligatie va
decurge din decizia Comisiei si va incumba beneficiarilor de ajutoare. Chiar si
nerespectarea procedurii poate sa atraga considerarea
ajutoarelor ca fiind ilegale, ca in cazul in care ele sunt acordate in perioada de
interdictie care decurge de la momentul informarii Comisiei despre ajutorul
proiectat si pana ce o hotarare finala a fost data, asa cum rezulta din
Comunicarea din 1983 mentionata.
Asadar pentru a avea efect practic, suprimarea sau modificarea ajutoarelor
poate sa includa o obligatie de a cere restituirea ajutoarelor acordate in
incalcarea prevederilor Tratatului, astfel incat, in absenta masurilor pentru
restituire, Comisia poate sa actioneze pe cale jurisdictionala. Restituirea acestor
ajutoare este considerata ca o consecinta logica a stabilirii faptului ca ele sunt
ilegale si, ca atare, in scopul restabilirii situatie existente anterior – restitutio in
integrum, nu poate fi apreciata ca disproportionata fata de obiectivele Tratatului
cu privire la ajutoarele de stat.
Totusi, in cadrul puterii sale discretionare, Comisia poate sa opteze sa nu
solicite restituirea intregii sume a ajutorului, ci doar echivalentul mariri
avantajului economic real rezultand din ajutorul pentru beneficiar in raport cu
concurenta.
In sfarsit, mai mentionam ca, sub aspect jurisdictional, competenta apartine
Curtii de justitie. Actiunile aferente au fost mentinute in competenta Curtii
considerandu-se ca ele urmaresc in mod esential pronuntarea unei hotarari
impotriva unei decizii a Comisiei privind un anumit comportament din partea
unui stat membru, frecvent cazurile respective dand nastere unor actiuni paralele
din initiativa unor state membre si a intreprinderilor in cauza.
Asadar, pot sa introduca asemenea actiuni conform art. 173 din Tratat
oricare dintre statele membre, chiar daca nu sunt implicate in acordarea
ajutorului respectiv. Nu mai putin, chiar intreprinderile beneficiare ale
ajutoarelor au dreptul sa conteste deciziile de interzicere a acestora sau alte
intreprinderi pot sa conteste acordarea lor beneficiarilor, in oricare dintre aceste
doua ipoteze actiunile lor fiind admisibile in temeiul art. 173 alin. 4 CE,
competenta Judecarii lor apartinand Curtii de prima instanta daca, evident,
statele membre, nu introduc si ele actiuni relative la acelasi litigiu.
Totusi, tribunalele nu au competenta de a decide asupra unei actiuni pentru a
se declara ca un ajutor existent care nu a facut obiectul unei decizii din partea
Comisiei cerand statului membru in cauza sa il suprime ori sa il modifice sau un
nou ajutor care a fost instituit conform art. 93, par. 3, este incompatibil cu
Tratatul, data fiind absenta prevederilor de implementare in intelesul art. 94.
Dar, in opnia Curtii, acest lucru nu impiedica un tribunal national sa ceara Curtii
sa dea o hotarare asupra interpretarii art.92 al Tratatului daca el considera ca o
hotarare de aceste fel este necasara pentru a-i da posibilitatea sa pronunte
hotararea sa.
In aceeasi materie, Curtea a mai statuat in sensul ca tribunalul national este
obligat de o decizie a Comisiei adoptata conform art. 93, par. 2, din Tratat, cand,
avand in vedere implementarea acestei decizii de catre autoritatile nationale,
destinatarul ajutorului caruia ii sunt adresate masurile de implemetare, introduce
o actiune in care pretinde ilegalitatea deciziei Comisiei si cand destinatarul
ajutorului, desi informat in scris in statul membru despre decizia Comisiei, nu
introduce o actiune impotriva acestei decizii, conform art. 173, par. 2, sau nu
face acest lucru in termenul prevazut. A accepta in astfel de imprejurari ca
persoanele in cauza ar putea sa conteste implementarea deciziei in proceduri in
fata tribunalelor nationale pentru considerentul ca decizia era nelegala ar da, in
consecinta, posibilitatea persoanelor respective sa infranga natura definitiva pe
care decizia o presupune fata de acea persoana odata ce termenul pentru
introducerea actiunii a expirat si faptul ar fi incompatibil cu cerintele certitudinii
juridice.
 I.Fuerea Augustin-“Drept comunitar european.Partea generală”,Editura
ALL Beck,Bucureşti,2003
II.Leicu Corina-“Drept comunitar”,Editura Lumina Lex,Bucureşti,1998
III.Manolache Octavian-“Drept comunitar”,Editura ALL
Beck,Bucureşti,2004
IV.Manolache Octavian-“Regimul juridic al concurenţei în dreptul
comunitar”,Editura ALL EDUCATIONAL,Bucureşti,1997
V.Tinca Ovidiu-“Drept comunitar material”,Editura Lumina
Lex,Bucureşti,2003