Şcoala de Arte Frumoase „Filaret Barbu”Lugoj Inst.

Ioan & Florica Franţ

LECŢIA – CONCEPT, TIPOLOGIE
Inst. Ioan & Florica Franţ
Şcoala de Arte Frumoase „Filaret Barbu” Lugoj
18.12.2006
Lecţia este considerată „forma de bază, formă fundamentală” a procesului de
învăţământ. Ea reprezintă „unitatea didactică funcţională, centrată pe obiective şi implicând
conţinuturi didactice şi strategii de desfăşurare şi evaluare bine determinate”. (Cucoş, C., 2002 , p.
305) În didactica modernă termenul desemnează un mod specific de organizare a procesului
didactic care presupune obiective specifice, conţinuturi, metode de predare-învăţare-evaluare clare
şi bine delimitate şi cunoscute. Din acest punct de vedere lecţia reprezintă esenţa procesului
didactic, deoarece exprimă modul de articulare a tuturor componentelor şi experienţelor didactice.
Ioan Cerghit propunea, acum mai bine de trei decenii, în 1983, un model tridimensional al
coordonatelor lecţiei, identificând următoarele dimensiuni:
„- funcţională – orice lecţie presupune un scop şi obiective bine determinate;
- structurală – orice lecţie angajând resurse umane, materiale şi de conţinut;
- operaţională – lecţia presupune selectarea mijloacelor didactice adecvate de realizare”.
(Cerghit, I., 1983, p.41)
Ca unitate didactică de bază lecţia impune derularea unor etape, evenimente, într-o
anumită ordine (Vezi Scenariul didactic pe www.didactic.ro/materiale/utilizatori activi/ifron).
Acestea sunt: captarea atenţiei elevilor şi trezirea interesului acestora, informarea cu privire la
obiectivele de atins, reactualizarea unor capacităţi formate anterior, prezentarea elementelor noi
de conţinut, dirijarea învăţării, obţinerea performanţei, asigurarea feed-backului, evaluarea
performanţelor, intensificarea retenţiei şi asigurarea transferului. (Momentele lecţiei propuse de
R. Gagné)
Lecţia tradiţională a cuprins o multitudine de disfuncţionalităţi, care pot fi înlăturate
prin dorinţa cadrelor didactice de a face un învăţământ modern şi de calitate. Printre modalităţile de
modernizare a lecţiilor amintim:
1) Acordarea unui grad mai mare de autonomie elevilor (activitatea din timpul lecţiei
centrată pe elev), cadrului didactic revenindu-i un rol de mediator, îndrumător în procesul de
învăţare;
2) Organizarea conţinutului informaţional după cerinţele şi necesităţile elevilor;
3) Stimularea motivaţiei învăţării şi evidenţierea potenţialului formator al disciplinelor
specifice învăţământului primar;
4) Antrenarea tuturor elevilor, în sarcini de învăţare care să le solicite efortul de
cunoaştere şi să le stimuleze forţele creatoare (imaginaţia, gândirea critică);
5) Crearea momentelor propice pentru stimularea strategiilor cognitive, deprinderilor
intelectuale, creativităţii;
6) Raţionalizarea timpului disponibil, astfel încât accentul să poată fi deplasat de la
învăţarea acasă spre învăţarea în clasă;
7) Dezvoltarea unei atitudini şi gândiri pozitive de către toţi elevii, prin crearea unui climat
favorabil în clasă. (după Albulescu I. şi M., 2000, p. 37)
Tipul de lecţie desemnează un mod de concepere şi realizare al activităţii de predare-
învăţare-evaluare, „o unitate structurală şi funcţională care se structurează după diferite criterii:
obiective, conţinuturi”, dar cel mai frecvent tipul lecţiei se determină în funcţie de sarcina
dominantă a acesteia, conturându-se şi cea mai cunoscută taxonomie a lecţiilor:
1)lecţia de transmitere şi însuşire a noilor cunoştinţe (predare-învăţare);
2)lecţia de formare a deprinderilor şi priceperilor;
3)lecţia de recapitulare, sistematizare şi consolidare a cunoştinţelor;
4)lecţia de verificare, evaluare, notare;
Unii autori de didactici menţionează şi lecţia mixtă, având elemente de verificare, dar şi
de predare, sau recapitulare. După Gagné acest lucru se întâmplă în fiecare lecţie de predare-
învăţare, ceea ce ar elimina lecţia mixtă din taxonomia amintită. Personal opinăm pentru cele patru

1
Şcoala de Arte Frumoase „Filaret Barbu”Lugoj Inst. Ioan & Florica Franţ
tipuri de lecţii, de mai sus, la ciclul primar. Fiecare învăţător hotărăşte desfăşurarea lecţiilor după o
anumită tipologie, ceea ce face ca să fim atât de diferiţi ca sistem de predare. Opţiunea pentru o
formă de lecţie sau alta are loc în funcţie de o varietate de factori între care: conţinutul temei sau
unităţii de învăţare, obiectivele operaţionale ale temei, nivelul acumulărilor elevilor, particularităţile
clasei, mărimea ei, resursele materiale disponibile, de stilul propriu al învăţătorului şi altele.
1) Lecţia de transmitere şi însuşire a noilor cunoştinţe sau, mai nou, lecţia de predare-
învăţare are ca obiectiv didactic fundamental însuşirea de noi mai cunoştinţe. Această lecţie
cuprinde toate momentele scenariului amintit cu o pondere temporală stabilită de fiecare
propunător.
2) Lecţia de formare de deprinderi şi priceperi se realizează în cadrul unor domenii de studiu
diverse arte, tehnologie, educaţie fizică, limba şi literatura română, ştiinţe şi are drept scop formarea
unor abilităţi practice, automatisme în rezolvarea unor sarcini didactice. Variantele ei sunt:
-lecţia de formare a deprinderi intelectuale priveşte rezolvarea de exerciţii şi probleme,
realizarea unor lucrări practice, analiza unui text etc. Momentele lecţiei sunt: captarea atenţiei,
anunţarea temei şi obiectivelor, reactualizarea cunoştinţelor, dirijarea învăţării şi obţinerea
performanţelor (se comasează), asigurarea feed-backului, evaluarea, intensificarea retenţiei,
asigurarea transferului.
-lecţia de formare a unor deprinderi tehnice sau plastice are drept obiectiv căpătarea
deprinderii de a opera pe calculator sau realizarea unor lucrări de abilităţi practice sau plastice
(desen). În acest caz se lucrează diferenţiat în funcţie de clase. Pentru clasele I-II se parcurge
secvenţă cu secvenţă, demonstrare, explicare, executare concomitentă elevi-învăţător, iar la
clasele III-IV, se realizează demonstrarea lucrării în faţa elevilor, se repetă etapele, ceea ce
constituie dirijarea învăţării, apoi elevii lucrează singuri sau pe grupe sub supravegherea şi
asistenţa de specialitate a învăţătorului, ceea ce reprezintă obţinerea performanţelor. Etapele
sunt: captarea atenţiei, anunţarea temei şi a obiectivelor, reactualizarea cunoştinţelor, dacă este
cazul, prezentarea noului conţinut (lucrarea model), dirijarea învăţării şi obţinerea
performanţelor (se comasează), asigurarea feed-backului (repetarea etapelor de lucru),
evaluarea (miniexpoziţii cu autoevaluare şi evaluare reciprocă), intensificarea retenţiei şi
asigurarea transferului.
-lecţia de laborator are drept scop aplicarea cunoaşterii prin experiment şi lucrări
practice. Are două variante pentru clasele primare: a) demonstrativ, ceea ce se desfăşoară în
momentul dirijării învăţării; b) aplicativ, desfăşurându-se în obţinerea performanţelor.
-lecţia-excursia şi lecţia-vizită au drept scop creşterea capacităţii de a observa fenomene
şi procese în desfăşurarea lor şi de a interioriza şi prelucra informaţiile. Aceste tipuri de lecţie,
desfăşurându-se în altă locaţie decât în sala de clasă şi pe o perioadă de timp variabilă în
funcţie de materialul de studiat şi obiective, are un moment de prezentare generală a
obiectivului, prelucrarea normelor de securitate şi desfăşurarea pas cu pas a vizitei sau
excursiei cu punctarea de fiecare dată a esenţialului. Notarea concluziilor se face la şcoală,
într-o altă lecţie, cu valorificarea atât instructivă, cât şi educativă a celor observate la un
anume obiectiv de vizitat.
3)Lecţia de recapitulare, sistematizare şi consolidare a cunoştinţelor vizează în principal
consolidarea cunoştinţelor, aprofundarea şi completarea unor lacune. Se realizează prin recapitulare,
iar condiţia fundamentală pentru reuşita acestei lecţii este „redimensionarea conţinuturilor în jurul
unor idei de valoare cognitivă relevantă”(Cucoş, C., 2002, p. 309), pentru ca elevii să poată face
conexiuni cognitive şi să realizeze aplicaţii optime şi operative în contexte din ce în ce mai largi. Ea
are mai multe etape: captarea şi menţinerea atenţiei, anunţarea temei şi a obiectivelor, precizarea
conţinutului ştiinţific de repetat, a planului de recapitulare a lecţiei, obţinerea performanţelor prin
repetarea teoretică şi aplicaţii practice, asigurarea feed-backului prin punctarea principalelor
concluzii, evaluarea prin rezolvarea unei fişe de evaluare formativă, intensificarea retenţiei şi
asigurarea transferului.
Variantele posibile ale acestui tip de lecţie sunt:

2
Şcoala de Arte Frumoase „Filaret Barbu”Lugoj Inst. Ioan & Florica Franţ
-lecţia de consolidare se realizează după câteva lecţii de predare-învăţare, în care au fost
prezentate cunoştinţele de bază;
-lecţia de recapitulare în baza unui plan dat sau alcătuit de învăţător împreună cu elevii,
se realizează la sfârşitul unei unităţi de învăţare, a unui capitol
-lecţia sinteză se realizează la sfârşitul unor unităţi mari de conţinut : capitol, trimestru,
an şcolar, şi au rolul de a valorifica superior achiziţiile elevilor pe o perioadă de timp.
4)Lecţia de evaluare urmăreşte în principal constatarea nivelului de pregătire al elevilor, dar
şi stabilirea masurilor recuperatorii, dacă este cazul. Structura unei asemenea lecţii presupune:
pregătirea elevilor pentru verificare, prezentarea obiectivelor urmărite, prezentarea conţinuturilor
itemilor şi a descriptorilor de performanţă, obţinerea performanţelor prin activitatea independentă,
asigurarea transferului.
Putem considera că o lecţie este eficientă dacă ea contribuie efectiv la sporirea
cunoştinţelor, creşterea abilităţilor, formarea deprinderilor şi priceperilor. În cadrul noului
curriculum naţional accentul în activitatea didactică s-a mutat dinspre cadrul didactic şi predare spre
elev şi învăţare, formare de deprinderi şi priceperi practice, după cum se poate vedea din schema de
mai jos:

PREDAREA

TRADIŢIONALĂ MODERNĂ

Centrată pe învăţător Centrată pe elev

Organizată în funcţie de timp Organizată în funcţie de rezultate

Predare unică Predare prin strategii multiple

Se lucrează pe grupuri fixe Se lucrează pe grupuri flexibile

Predare pentru întregul grup Predare diferenţiată

Învăţare pasivă Învăţare activă

Tipurile de lecţii nu trebuie absolutizate sau înţelese ca scheme imuabile, şabloane

obligatorii. Dimpotrivă, cadrul didactic are libertatea de inova, de a perfecţiona continuu activitatea
didactică, de a combina diferitele forme de activităţi, pentru a atinge cât mai bine obiectivele
didactice şi de a acoperi conţinutul prevăzut în programă, într-o manieră cât mai atractivă şi
stimulatoare. Învăţătorul are posibilitatea de a găsi cele mai adecvate şi mai eficiente modalităţi de
organizare a lucrului la clasă, în funcţie de rezultatele obţinute, de specificul şi nivelul elevilor.

Bibliografie:
1. Albulescu, I. Albulescu, M. – Predarea şi învăţarea disciplinelor socio-umane, Ed. Polirom, Iaşi, 2000
2. Cerghit, I. – Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, E.D.P., Bucureşti, 1983
3. Cucoş, C. – Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 2002
4. Franţ, A., I. – Ghid de practică pedagogică a studenţilor colegiilor de institutori, Ed. Solness, Timişoara,
2002

3
Şcoala de Arte Frumoase „Filaret Barbu”Lugoj Inst. Ioan & Florica Franţ