Sunteți pe pagina 1din 4

Maitreyi – tema si viziunea despre lume, conflictele, relatia incipit- final

Eseul este o compozitie cu caracter filosofico-literar, incadrabila in literatura de tranzit,


ce imbina trasaturile stilului beletristic cu cele ale stilului stiintific, cu maximum de originalitate,
fara a epuiza insa subiectul. Acest tip de compozitie se dezvolta cu precadere in epoca
interbelica, concomitent cu jurnalul si colajul de scrisori. Aceasta perioada este marcata
pregnant de influenta criticului literar Eugen Lovinescu, prin activitatea sa la revista si cenaclul
omonim “Sburatorul”.Lui Lovinescu ii revine meritul de a fi impus literaturii romane o evolutie
modernista, actionand in directia adaptarii acestui curent cultural-literar de amploare
europeana la specificul culturii si civilizatiei romanesti. Sustinand teoria sincronismului si pe cea
a imitatiei, apartinand lui Tarde, acesta nu propune negarea caracterului national, ci adaptarea
culturii romane la ritmul culturii europene, fiind adversar hotarat al inchistarii traditionaliste.

In anul 1920, Rebreanu deschisese ferm drumurl romanului modern interbelic, prin
“Ion” impunand obiectivismul. Mai apoi, se remarca acea influenta a lui Lovinescu, intrucat aria
tematica se largeste, se intemeiaza romanul de inspiratie istorica prin Sadoveanu, dupa care cel
de analiza psihologica prin Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu sau Mircea Eliade,
trecandu-se de la formularitatea obiectiva la cea subiectiva.

In anul 1933, Mircea Eliade publica romanul scris dupa intoarcearea din India,
“Maitreyi”, bucurandu-se de un mare succes. Urmand dupa “Isabel si apele diavolului”, cartea
pastreaza caracterul de jurnal, dar cu o actiune mai bine inchegata epic si cu personaje animate
de o constiinta puternica si coplesitoare energie interioara.

Consemnand experientele traite de autor, romanul se inscrie intre alte scrieri eliadesti
ca “Intoarcerea in rai”, “Nunta in cer”, “Huliganii”, “Nopti la Serampore” sau “Noaptea de
Sanziene”.Modern si concis, romanul “Maitreyi”, la fel ca si “Rusoaica” lui Gib Mihaiescu si
“Europolis” a lui Jean Bart aduce in literatura noastra motivul iubirii intre un european si o fata
exotica, obsesia pentru o fata straina.

Mihail Sebastian avea sa intuiasca marele succes al romanului: “Maitreyi este un miracol
implinit...”, spunea el. Fiecarui timp ii trebuie o carte frumoasa de iubire. “Daphnis si Cloe”,
“Paul et Virginie”; “Maitreyi este aceasta carte de iubire, iar destinul “l-a solicitat pe Eliade sa
ne-o dea”. Romanul este realizat, dupa aprecierea lui Calinescu, intr-un gide-ism excesiv, insa
“dintr-o singura tasnire epica”, iar utilizarea elementelor ce tin de realitate,caracterul de jurnal
fac din romanul lui Eliade un roman exotic al experientei, al “trairilor autentice”.

Conform teoriei literare, romanul este specia genului epic,opera de mari dimensiuni ce
depaseste prin complexitate si fir epic nuvela, cu un numar mare de personaje complex
caracterizate, prezentate in evolutia lor,incadrabil prin tema si model estetic intr-un curent
literar. Din acest punct de vedere, putem considera romanul “Maitreyi” un roman ce se
subordoneaza directiei moderniste.

Geneza romanului este explicata de autor in “Memorii”: ”In fata hartiei albe, scriind
despre oameni si intamplari care au avut un rol important in viata mea, imi era peste putinta sa
inventez. Am schimbat, evident, numele personajelor, in afara de al lui Maitreyi si al surorii
Chabu, dar am lasat intocmai datele, adresele si numerele de telefon. [...] am modificat radical
finalul, ca si cum as fi vrut sa ma despart definitiv de Maitreyi”. Asemenea lui Gide, in “Les Faux-
Monnayeurs”, Eliade insereaza pagini de jurnal, intarind ipoteza existentei de documente.

Din punct de vedere tematic, romanul trateaza tema iubirii din perspectiva relatiei
sacru-profan, a iubirii corporaliste – iubire curteneasca, intr-o perceptie inversa, prin
retrospectiva. In cazul Maitreyiei, iubirea cunoaste trei acceptiuni: iubirea spirituala, platonica,
pentru Tagore, cea mitica-platonica pentru copacul cu sapte frunze si cea carnala, pentru Allan.

Subiectul romanului se organizeaza in jurul cuplului Allan, alias scriitorul , inginer englez
sosit la Calcutta si Maitreyi, fiica lui Narendra Sen, alias profesorul Dasgupta.Dupa perioada de
spitalizare, in convalescenta, Allan este invitat sa locuiasca in casa inginerului Sen; initial,
intalnirea protagonistilor nu anunta nimic deosebit, iar lui Allan i se pare ca parintii fetei
incurajeaza prietenia lor.

Treptat, Maitreyi reuseste sa-l intereseze pe Allan si sa-l smulga din egotismul sau. De
fiecare data, Allna redescopera in Maitreyi nu numai o fiinta cultivata si remarcata in cercurile
culturale ale Bengalului, apropiata de Robi Thakkur, dar si o feminitate de un tulburator
exotism. Din acest moment, scriitorul urmareste traiectoria capricioasa a evolutiei
sentimentului, de la manifestarea echivoca de la inceput pana la o dezlantuire patimasa.
Povestea capata o curgere deliranta, iar Allan, derutat de atitudinea ingaduitoare a familiei Sen,
este gata sa o ceara in casatorie,dar ea ii atrage atentia ca un asemenea mariaj este imposibil
de acceptat; asistam la o alta transpunere, de aceasta data pe pamant indian, a eternei
incompatibilitati din “Manon Lescaut” sau “Romeo si Julieta”. Desi are premonitia finalului
nefericit, tragic, Maitreyi se avanta in acest vartej, asumandu-si toate riscurile.

Iubirea clandestina este deconspirata inconstient de Chabu, iar Allan este obligat sa
paraseasca locuinta; acesta mai poate primi vesti despre iubita sa doar de la Khokha; infrant,
fara sperante si ironizat de cunostintele sale, paraseste Calcutta. Chinuit de amintirea
Maitreyiei, se retrage in Himalaya, iar aventura trecatoare cu Jeni Isaac trimite amintirea
dragostei trecute dintr-un plan concret intr-unul ideatic, mitic.

Finalul romanului este sugestiv pentru misterul iubirii, accentueaza si mai mult
distantarea de real, iar imaginea eroinei care, in disperarea sa, se daruieste unui vanzator de
fructe, capata o dimensiune tragica. Incercand a descifra adevarul despre Maitreyi, Allan da
peste o scrisoare a acesteia pentru un barbat necunoscut, sporind tot mai mult misterul in care
se pierde imaginea eroinei : “Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele ? De ce sa cred ?
De unde sa stiu? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei”.

Povestea iubirii tainice alterneaza momente de intensa involburare epica cu scene de o


mare frumusete lirica. Logodna secreta a celor doi, in cadrul exotic al Bengalului, la “Lacuri”, are
solemnitatea si incantatia vechilor poeme indiene. Maitreyi oficiaza legamantul de dragoste ca
intr-un ritual magic, ce apare ca “un adevarat poem al iubirii si statorniciei”, asumandu-si
sentimentele: “Ma leg pe tine, pamantule, ca voi fi a lui Allan si a nimanui altuia. Voi creste din
el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie
razele, asa va fi trupul lui mie. Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, ca mi-e drag cu voia
mea si tot raul,daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales.” .

Nu numai aceasta ceremonie – apreciaza Dumitru Micu – ci in genere comportamentele


fetei sunt participarea ei la miscarile mari ale existentei, laviata naturii si a stramosilor, la sacru.

S-a spus despre “Maitreyi” ca este primul roman exotic in literatura noastra;totusi,
cadrul oriental nu este pregnant creionat, autorul retinand numai cateva elemente specifice
Indiei, accentul cazand pe povestea de iubire imposibila : viata la Calcutta, obiceiurile unei
familii indiene, un bungalow in Himalaya. Pompiliu Constantinescu arata ca “nu un exotism
exterior de peisaj natural e de gasit in “Maitreyi”, ci un pitoresc moral.”

Romanul jurnal, ce urmareste autenticul, are ca narator intradiegetic personajul


scriitorului, Allan, subiectiv, devenit intr-o oarecare masura necreditabil, asa cum remarca Ion
Rotaru: “Este destul de greu si, intr-un fel, de prisos, sa ne dam seama cata realitate si cata
fictiune contine jurnalul [...], adnotarile la un text presupus mai vechi. Mai curand, cum se
intampla cu mai toti scriitorii din aceasta categorie, jurnalul nu poate fi strict autentic”.
Secventele de jurnal introduse in opera, printr-o tehnica narativa moderna ce aminteste de
operele lui Andre Gide, sustin autenticitatea. Eroul romanului este un “experimentator lucid”,
un intelectual a carei natura dilematica il impinge spre introspectie, spre autoanaliza lucida.

Perspectivele temporale - cea cronologica si cea trecuta, determina caracterul subiectiv


al naratorului si modalitatile de analiza a sentimentului de iubire, in functie de momentul in
care este privit. Personajul narator retraieste povestea de iubire la momentul asternerii ei pe
hartie, analizand-o cu resemnare si luciditate.

Maitreyi este “o femeie si un mit”, un simbol al sacrificiului in iubire ce traieste in iubire


cu o intensitate si un farmec “ca insasi parfumurile orientale”, asa cum nota Constantinescu.
Eroina ramane cel mai exotic personaj din literatura romana, o prezenta socanta a carei imagine
este sugerata treptat de-a lungul intregului roman.