Sunteți pe pagina 1din 64

INTRODUCERE

Bine a-ti venit, ma numesc Alex si sunt persoana care a facut acest studiu. De multe ori citim un material
dar nu gasim omul din spate. Am putea spune ca se ascunde intr-un colt secret, trimitand intelepciune printr-un
torent de informatii. Uitam ca ele sunt persoane reale, ca mine si ca tine.
Acest studiu nu este propriu zis un studiu asa cum percepe stiinta si sunt hotarat de la bun inceput pentru a
trasa cateva linii. Drepte, oblice, curbe, dupa cum doreste fiecare. Sper ca fiecare va gasi ceva in el si daca nu se
intampla acest lucru, raman eu care am gasit ceva in mine.
Partea teoretica presupune o traducere si observatiile mele iar partea practica cuprinde un chestionar si
interviuri. Chestionarul l-am trimis prin internet la aproximativ 5000 de adrese, dintre care pana acum am primit
23 de raspunsuri. Un procent mic, dar consider ca persoanele care mi-au raspuns au facut-o intr-un mod
inteligent, intuitiv si sincer. Le multumesc pe aceasta cale. In ceea ce priveste interviurile, ele sunt o serie de
discutii libere.
Nu am incercat sa fiu obiectiv decat pentru a indemna persoanele care mi-au raspuns sa se simta
confortabil raspunzand la intrebari care sunt in esenta subiective desi forma lor exterioara este aparent obiectiva.
In principal convingerile stiintifice sustin faptul ca pentru a cunoaste este nevoie de o privire obiectiva.
Dar eu am inteles ca nu poti ajunge la ea decat daca prima oara incerci sa intelegi intuitiv in tine si apoi la nivelul
perceptiei fiecarui individ care doreste sa comunice cu tine.
Sa zicem ca vrei sa te uiti la o bacterie prin intermediul unui microscop. In acest studiu nu vom cerceta
bacteriile dar vom privi subiectivitatea printr-un microscop care are alte lentile decat cele cu care ne-am obisnuit.
Lentile cu o compozite mai fluida. Ele sunt perceptia ta si cu cat ea este mai flexibila cu atat poate cuprinde
maniera specifica in care persoanele cu care interactionezi percep realitatea. Intr-o masura m-am inteles si
urmeaza sa gasesc mai mult pentru ca mereu va exista mai mult de descoperit. Din acest motiv studiul meu este
limitat. Orice studiu este limitat si asa trebuie sa fie.
O cercetare este de fapt cautarea celui care cerceteaza. El atrage in jurul sau oamenii care ii ofera o
reflexie a ceea ce cauta, nici mai mult si nici mai putin. Vorbesc in mod foarte practic si la momentul potrivit voi
face observatii practice. Veti vedea cautarea mea si maniera in care am gasit ceva in exterior, cercetand prima
oara in mine.
Nu vreau sa spun ca nu exista obiectivitate. Ea exista, dar fantana ei este subiectivitatea. Exista straturi
peste straturi ale subiectivitatii si obiectivitatii. Depinde de tine catre ce te indrepti. Poti crede ca mergi catre
obiectivitate dar in realitate mereu vei merge catre subiectivitate si acest lucru l-au inteles, mai devreme sau mai
tarziu, marii savanti ai omenirii. Eu am avut mereu o sete de cunoastere, o nemultumire permanenta si datorita ei
am ajuns in prezent sa fac acest studiu. Multe experiente subiective au patruns in atentia mea obiectiva, unele
dintre ele foarte dificile.
Ca cercetator te afli in dubla ipostaza. Pe de-o parte vrei sa iti prezinti studiul in fata unor persoane, pe de
alta parte el are valoare prin simplu fapt ca faci acel studiu si esti implicat in el. Comunicand cu ceilalti si facand
salturi sprintene in obiectivitate si subiectivitate ajungi sa progresezi. Personal, simt ca am avansat si urmeaza sa
avansez.
Cineva ar putea spune “Daca experientele subiective nu se pot transpune cu adevarat in cuvinte, ce rost are
toata incercarea”? Desi cuvantul este o traducere a experientei subiective, el este totusi o incercare valida de a o
exprima. Nu vei acumula noi informatii subiective decat daca intr-un fel sau altul le exprimi pe cele pe care le ai
deja. Daca sunt lasate sa circule liber informatiile vor conduce la noi informatii si cu cat procesul este mai
continuu cu atat vei stii mereu mai mult. Nu exista nici un motiv pentru a acumula noi informatii daca cele pe
care le ai deja nu sunt folosite. Informatiile vin mereu din profunzimea psihicului desi ce frumos, ce confort sa
crezi ca ele vin din afara! Si ce iluzie, bineinteles.
In acest moment scriu pentru ca s-au adunat suficient de multe informatii in mine. La fel se intampla in
oricare cercetare. Exista o perioada de acumulare si o perioada de exteriorizare. Este interesant deoarece in
momentul in care scrii, in momentul in care scriu aceasta introducere, simti si simt momentele cand esti subiectiv
cu adevarat si cand esti subiectiv dar nu vrei sa recunosti si te exprimi in maniera aparent obiectiva. Cand esti
obiectiv faci o alegere subiectiva de a fi obiectiv. Daca va uitati la ce am scris pana acum, se va simti si veti simti
acest lucru.
Asadar, unde se afla subiectivitatea, din moment ce cuvintele sunt deja scrise pe foaie, deci obiective? Nu
este o intrebare orientala tip zen. Ci o simpla intrebare, una pregatitoare.
Unul din lucrurile pe care am fost invatati sa-l credem este ca atunci cand cineva este subiectiv el nu spune
adevarul. Cel mai interesant este ca exista multi oameni carora nu le pasa daca sunt subiectivi sau nu. Ei nu au
nevoie sa citeasca ce am scris pentru ca stiu acest lucru.
De dragul cunoasterii stiintifice, si nu o zic intr-un sens negativ ci cu amuzament benefic, vom explora
mai mult. Putem cu usurinta pune o intrebare simpla, de genul ce este subiectivitatea? Va puteti imagina persoana
care scrie? Sunt mai rarefiat decat aerul, sau am totusi un cap, maini, picioare, etc? Daca reusiti, inseamna ca ati
facut primul pas spre subiectivitate, pentru ca imaginatia este subiectiva. Deseori intrati intr-o stare modificata a
constiintei in care intuitiile voastre sunt mai limpezi. Personal intru in astfel de stari destul de usor si daca vreti
introducerea este scrisa intr-o astfel de stare subiectiva. Daca va este mai confortabil, va spun ca este scrisa intr-o
stare obisnuita. Nu ma deranjeaza nici una dintre variante, pentru ca oricum ele se intrepatrund.
Stiu ca unii dintre voi probabil se gandesc: intelegem ce ai spus, sunt informatii de baza, cand vei spune
ceva mai concret? Imediat. Voi intra in multe detalii, pentru ca studiul are multe implicatii. Si tocmai pentru ca
are implicatii trebuie pregatit terenul, sadind cateva concepte noi.
Scriu introducerea in aceasta maniera fluida pentru a va obisnui cu aburii atmosferei psihice a studiului.
Daca nu ati fi obisnuiti l-ati da deoparte cum si tu si eu dam deoparte multe informatii. Ca sa fiu exact, Unii
oameni vor sa se obisnuiasca cu aburii tonifianti si relaxanti, deoarece exista multi alti oameni care sunt deja
obisnuiti cu ei si nu vor sa ii mai obisnuiesc inca o data. Ei au intrat in sauna lor si pot reveni in ea ori de cate ori
doresc.
Folosesc cateva cuvinte neobisnuite deoarece pentru a cunoaste nu cred ca trebuie sa fii strict, nici in
limbaj si nici nicaieri. Iar daca pana in acest moment au rezistat sa citeasca chiar si cei care inca cauta
obiectivitatea si sunt fascinati de ea inseamna ca vor sa fie surprinsi si sa descopere un element magic al realitatii.
Prima oara el va aparea sub forma unor amibii care zboara peste tot, dar cu timpul sper ca ele se vor aseza la
casele lor. Elementul magic are curioasa proprietate stiintifica de plasticitate. Dar nu-ti fa griji si gandeste-te ca
acele amibii sunt de fapt portiuni nedescoperite ale psihicului tau care incearca sa se acomodeze cu viata de zi cu
zi. Ofera-le spatiu sa creasca.
Cel mai relaxant gand este ca nu trebuie sa dovedesc nimic prin studiu. Nu este nimic de dovedit per se. In
ce iti pui increderea devine realitate si adevar. Adevarurile stiintifice sunt reale deoarece oamenii cred in ele.
Personal cred ca nici nu conteaza atat de mult ce este real sau adevarat ci procesul de descoperire a lui. Daca un
om are o preferinta pentru mental si eu de exemplu creez un studiu orientat mai mult spre mental el probabil nu va
fi acceptat in totalitate dar macar va fi luat in considerare. Daca nu este mental ci mai mult emotional, voi gasi
oameni orientati emotional care vor crede in el. De oriunde as porni si oriunde as ajunge mereu voi gasi ceva si
acest gand este foarte tonic pentru ca imi arata abundenta ce exista in jur. Aceasta este o concluzie pe care am
luat-o discutand cu persoanele care mi-au raspuns.
Intorcandu-ma la elementul magic, el apare atunci cand cu cel mai mic efort obtii cele mai mari rezultate.
Aparent este un paradox pentru ca suntem invatati sa credem ca pentru a obtine ceva trebuie sa depunem efort.
Sunt de acord intr-un sens, pana sa ajung sa imi descopar un flux bun si sa scriu aceasta introducere am depus
putin efort si aici este ceva foarte curios, trebuie sa ai incredere ca prin efort vei ajunge la lipsa de efort.
Scriu aceste randuri pentru a arata ca studiul ar fi frumos sa fie citit cu usurinta si nu neaparat cu acea
vivacitate mentala bine cunoscuta si des aplicata. Sau daca vivacitatea va duce la o lipsa a efortului, de ce nu?
Cum doriti. Artistii incep simplu, apoi ajung la complexitate si apoi ajung din nou la simplitate. O dorinta de-a
mea esta ca totul sa fie cat mai simplu.
Am observat ca fiind implicat in studiu mi-am pus la un moment dat intrebarea: “In ce maniera iti vei
structura studiul?” Nu il structurezi, ci lucrand la el il lasi sa se structureze singur! Eu am citit un material si apoi
mi-am zis sa imi mobilizez curajul de a pune cateva intrebari dificile si intrebarile au venit. La inceput au plutit
intr-o suta de directii si apoi am incercat sa le pun intr-o ordine. La fel procedez si cu aceasta introducere, iar in
acest moment sunt in procesul de a retusa cuvintele.
Acum un an de zile am scris cateva capitole la cartea mea si am experimentat fluxul gandurilor, acea stare
subiectiva in care intra scriitorii. Plantez inca o rosie in gradina: Fluxul natural inseamna o curgere a
subiectivitatii prin forma care intampina cea mai mica rezistenta. Poti fi artist, inginer, politician, nu conteaza.
Forma poate fi imaginativa sau concreta. Poti crea un tablou pe panza dar poti crea un tablou si in imaginatie, iar
imaginatia devine reala.
Vorbesc despre flux deoarece o parte, nu toate, din chestionarele si interviurile din studiu sunt luate in
acea stare. Ca si sugestie, incercati sa fiti constienti de diferitele fluxuri prezente in ele si observati ce intampina
cea mai mica rezistenta in voi. Apoi vedeti ce credeti despre cele spuse de oameni. Nu spun ca totul este
“Adevarat”, dar chiar si ce pare neadevarat are de fapt un element de adevar. Important este sa descoperi acel
element si sa construiesti in jurul lui. Aceasta este o metoda inversa decat cea cu care suntem obisnuiti. Cand
vedem o noua informatie, prima oara insistam sa descoperim daca este adevarata. Nu este un lucru negativ si sunt
sigur ca in multe contexte este chiar benefic, doar ca in acest context este mai usor sa aplicati metoda mea. Puteti
sa va jucati facand acest lucru. Daca nu reusiti, puteti considera studiul ca fiind pura imaginatie si tot voi fi
multumit.
Cand iti largesti perceptia apare elementul magic si aceasta afirmatie nu este ezoterica. Daca inca mai
exista persoane care insista sa prezint in mod stiintific le voi spune ca voi face acest lucru. Voi oferi ceva si
pentru cei care cred in mental si pentru cei care cred in intuitie, si pentru cei care cred ca saltul in constiinta va
insemna distrugerea lumii, si pentru cei care cred ca va fi o noua era a creativitatii si libertatii.
Despre saltul in constiinta exista informatii care provin de la surse cu o perceptie mai larga, surse care au
curioasa proprietate nestiintifica de a se manifesta in casele oamenilor. Voi prezenta informatii de la o astfel de
sursa deoarece consider ca exprima cu cat mai putine distorsiuni realitatea saltului in constiinta.
Si astfel am ajuns la tema lucrarii de fata mele. Ce este saltul in constiinta? Voi incerca sa raspund la
aceasta intrebare. In prima parte a lucrarii, voi prezenta viziunea lui Elias. Veti vedea ca nici o informatie nu
exista intr-un vid si din acest motiv Partea 1 este o discutie intre Elias si diferite persoane. Saltul in constiinta este
trait la nivel de fiecare individ si aici vroiam sa ajung pentru a termina introducerea.

PARTEA 1: DESPRE SALTUL IN CONSTIINTA, VIZIUNEA LUI ELIAS

ELIAS: Cu totii observati o schimbare in constiinta lumii voastre. Chiar si cei care nu sunt constienti de ea
percep un salt in constiinta. Acesta este un nou inceput inspre o minunata stare de constienta pe care cu totii ati
fost de acord si ati decis sa o realizati. Va indreptati catre o era diferita de cea situata la inceputul bisericii
Crestine - un urias efort constient al creativitatii si initiativei oamenilor, efort care a schimbat mersul lumii
voastre pentru o perioada lunga de timp. Un alt salt major se afla in desfasurare. Sunteti pregatiti si nerabdatori.
Unii sunt mai pregatiti decat altii. Acest salt nu este unul cu care sa fiti familiarizati. Din acest motiv am ales sa
va ajutam, pentru a evita traumele.
El nu este orientat religios, dupa cum sunteti inclinati sa credeti. Este o noua stradanie a constiintei voastre
de a fi in uniune cu propria sa esenta, o expansiune a starii de constienta si a viziunii. Voi experimentati acest salt.
Sunteti constienti ca va schimbati in fiecare zi. Ce veti realiza va va uimi. Esenta este cu adevarat minunata,
capabila de mult mai mult decat poate intelege imaginatia voastra in aceasta viata. Sunteti mult mai mult decat
percepeti.
Numele esentei care transmite informatiile este Elias si apartine familiei de constiinta Sumafi. In cadrul
dimensiunii voastre sunteti angrenati intr-un eveniment colectiv care este transpus intr-un eveniment global, pe
care voi il percepeti ca fiind un salt in constiinta. Persoanele care nu detin informatiile cunoscute de voi sunt de
asemenea constiente de existenta lui. Ele nu detin o intelegere obiectiva a mecanismelor acestui salt in constiinta
dar sunt constiente de existenta lui si in sinele lor simt o schimbare, observand schimbarile din lumea obiectiva –
o noua deschidere catre informatiile subiective lasate sa patrunda in atentia voastra obiectiva. Saltul se rasfrange
in toate creatiile voastre – toate artele, stiintele, chiar si in religii. Exista o stare de constienta care se dezvolta.
Aceste informatii v-au fost prezentate in prealabil de catre un alt invatator. In momentul de fata familia
Sumafi continua sa ofere informatii detaliate, avand intentia de a facilita intelegerea acestui salt in constiinta si a
rolului obiectiv ales de voi pentru evitarea traumelor; traumele fiind un efect al tranzitiei de la era religioasa la o
noua creatie a constiintei din aceasta dimensiune, de pe aceasta planeta. In interiorul acesteia sistemele de
convingeri sunt puternice. Prin urmare, indivizii incep sa experimenteze saltul ales in mod colectiv, dar multi
dintre ei nu vor intelege ceea ce exprima in maniera obiectiva. Ei vor trai conflicte deoarece convingerile oficiale
si acceptate in masa nu ii vor ajuta sa inteleaga realitatea saltului.
Vi s-a oferit oportunitatea de a recunoaste existenta sistemelor de convingeri. In prezent va oferiti
informatii suplimentare cu scopul de a accepta sistemele de convingeri – nu a le elimina, nu a le schimba ci a le
accepta – astfel intelegand ca tot ceea ce creati este influentat de ele. Sistemele de convingeri sunt create de voi, o
inventie superba avandu-si sursa in creativitatea voastra; dar in momentul de fata creativitatea devine limitata.
Deoarece recunoasteti aceasta limitare, va oferiti noi orizonturi de explorare a constiintei obiective.
Saltul in constiinta se manifesta pe tot cuprinsul Pamantului. El nu este limitat la un singur grup, familie,
sau forme ale constiintei. Este atotcuprinzator. El a fost initiat de comun acord, dar asa cum am spus mai inainte,
datorita orientarii voastre religioase veti crea profetii cu privire la evenimentele si ideile din viitor, acestea fiind
probabilitati. Ele nu sunt evenimente care nu pot fi schimbate. In contextul desfasurarii saltului voi ati ales sa
modificati aceste probabilitati, fiind constienti de faptul ca tot ceea ce percepeti a fi negativ si distructiv - conform
sistemelor voastre de convingeri - nu este necesar. Prin urmare, va oferiti oportunitatea de a exprima creativitatea
si intelegerea constiintei, a lipsei separatiei in constiinta. Toti sunteti interconectati. Doar fiindca folositi masti
pareti a fi separati. Acceptand sistemele de convingeri veti putea oferi ajutor acelor indivizi care nu isi ofera in
mod obiectiv informatii despre acest salt in constiinta.
Multi dintre voi experimenteaza noi fatete ale personalitatii si noi elemente ale realitatii. Sunteti constienti
de fluxul informatiilor subiective. Activitatea din timpul somnului se intensifica. Atentia voastra obiectiva se
schimba. Vizualizati aparitii captivante dar ciudate. Obiectele cu care sunteti familiarizati isi schimba temporar
forma in timp ce va uitati la ele. Fiecare individ din acest forum percepe noi informatii subiective. Acesti indivizi
au o legatura sporita cu simturile interne.
Sunteti mai aproape de voi insiva decat v-ati permis sa fiti pana acum. Cei care detin o oarecare intelegere
pot simti frica, confuzie, elemente neobisnuite dar si o dorinta de a accepta schimbarea. In prezent, multi indivizi
pe care ii intalniti nu isi ofera astfel de informatii. La fel ca si voi, ei vor simti un flux al informatiilor subiective;
dar neavand intelegerea necesara vor interpreta acel flux ca fiind nebunie. Este posibil sa nu accepte
materializarea informatiilor subiective. Puteti fi de ajutor intelegand faptul ca saltul in constiinta a fost ales in
mod colectiv. Nu este nimic “gresit” cu ei asa cum nu este nimic gresit cu voi.
Va indreptati spre o creativitate minunata! Ea va va permite sa ii recunoasteti, acceptati si sa faceti schimb
cu alti indivizi; fiind constienti ca fiecare reincarnare este o creatie fundamentala a esentei voastre. Aceasta
dimensiune este extrem de complexa.
Ati creat o splendida imbinare a creativitatii. Multi dintre voi cred ca cei din alte dimensiuni sunt mai buni
decat voi. Va spun tuturor si ascultati-ma: Nu exista nici o dimensiune mai buna decat a voastra, deoarece voi
sunteti totul. Prin urmare, toate aceste dimensiuni despre care se vorbeste sunteti voi! Nu exista separatie. Asadar,
cum puteti fi mai putin?
Nu exista diferentiere in constiinta. Ci numai moduri diferite de a exprima creativitatea. Incercati sa fiti
constienti de propria creativitate si maretie. Intelegeti-va propriul limbaj, cel al informatiilor subiective. In timp
ce observati disparitia cadrelor temporale, intelegeti ca voi sunteti initatorii acestei actiuni.
Experimentand acest salt veti deveni constienti de arhitectura cadrelor temporale. Prin urmare, veti fi
capabili sa accesati in mod intentionat si constient reincarnarile detinute de voi in aceasta dimensiune. De
asemenea, accesand zone diferite ale constiintei veti putea contacta alte esente si aspecte ale esentei voastre.
Esenta voastra este atat de vasta incat in momentul de fata nu o puteti intelege. Faceti parte din totalitatea
constiintei. Experimentand saltul va oferiti oportunitatea de a vedea ce sunteti.

LEO: Elias, atunci cand vorbesti despre un salt in constiinta, as vrea sa aud ceva ce ma va ajuta sa inteleg esenta
constiintei. Exista o esenta a constiintei sau este ceva care se schimba? Ceea ce ai spus pana acum mi-a raspuns
oarecum la intrebare, dar chiar as vrea sa stiu daca exista vreun lucru esential cu privire la constiinta.

ELIAS: Acestea sunt intrebari complicate avand in vedere cunostiintele pe care le detineti in prezent. In timp ce
saltul in constiinta avanseaza veti intelege din ce in ce mai multe aspecte ale lui. Exista o diferenta intre constiinta
si esenta. Esenta are o frecventa. Ea are o directie. In realitate nu exista separatie. Totul este constiinta. Nu exista
nici o diferentiere intre o entitate si alta, desi fiecare entitate are o frecventa individuala. Ea nu este o imagine sau
o forma prin intermediul careia sa puteti crea mici tipare. Ele sunt frecvente incluse in totalitatea constiintei si
reprezinta directia constiintei care va creaza pe voi.
Voi sunteti o focalizare a esentei. In voi sunt incluse toate aspectele esentei. Atentia voastra este indreptata
intr-o singura directie, aceasta fiind o reincarnare - ceea ce percepeti ca fiind voi insiva. Fiind constienti de acest
lucru si dorind sa luati contact cu periferia psihicului vostru veti percepe mai mult din esenta; si astfel veti
intelege realitatea constiintei si a lipsei de separatie.
La un moment dat v-am oferit o analogie intre voi si un aparat de fotografiat. Puteti focaliza aparatul in
nenumarate zone distincte si in timp ce faceti aceasta operatie puteti priviti prin lentile lui. Nu vedeti imaginea de
ansamblu, dar va indreptati atentia asupra unor zone specifice din spatiu. Puteti achizitiona sute de astfel de
aparate si puteti vedea prin sute de lentile, toate indreptate spre acelasi aranjament spatial dar fiecare avand o
perspectiva diferita. Aceasta este maniera prin care va focalizati esenta. O lentila este o reincarnare. Va
directionati energia pentru a se manifesta creativ in reincarnari care doresc sa experimenteze realitatea fizica.
Iar in ceea ce priveste totalitatea esentei, aceasta ar fi totalitatea constiintei. Scopul sau dorinta sa este de a
deveni; o continua manifestare si investigare a sinelui.

CAROL: Elias, tu stai tot timpul in acea constiinta a esentei?

ELIAS: Asa cum si voi stati.

CAROL: Dar eu petrec doar cateva secunde in ea si apoi ma simt foarte singura.

ELIAS: In interiorul acestei dimensiuni, atentia voastra este in principal focalizata prin lentilele pe care le
recunoasteti. Voi ati creat aceasta dimensiune pentru a experimenta emotia. Astfel, ceea ce percepeti este tradus
prin emotie. Directionandu-va atentia ati uitat intentionat totalitatea esentei, dorind sa traiti puritatea experientei
fizice si pe cea a lipsei emotiei – in termenii vostrii o lipsa, in realitate ea nefiind absenta. Acesta nu este un lucru
negativ. Emotia este doar un element al totalitatii constiintei. Ea este puternic specializata si conditionata.

Ati putea vizualiza o molecula de aer din atmosfera voastra. In timp ce sunteti in aceasta dimensiune va permiteti
sa traiti puritatea experientei, adica molecula de aer. Incercand sa intelegeti esenta voi interpretati aceasta tristete
ca fiind o lipsa a experientei constiintei in care ma aflu eu, dar de fapt ea este incorporata. Doar ca nu este
directionata printr-un singur canal. Totalitatea esentei Elias nu este singular canalizata intr-o singura directie. Prin
urmare, ea cuprinde totul. V-am mai spus, ceea ce percepeti din acest schimb energetic este un singur – un
SINGUR – aspect al esentei Elias; un aspect pe care il intelegeti si cu care va puteti identifica.

NORM: In eventualitatea aparitiei unei traume va fi de ajutor sa avem un spital specializat pentru persoanele care
au astfel de experiente?

ELIAS: Daca doriti puteti alege aceasta directie, desi ea nu este necesara fiindca interactiunea este subiectiva. In
timp ce interactionati cu un alt individ puteti exprima orice doriti prin intermediul limbajului. Interactiunea se va
desfasura la nivel subiectiv, fiind constienti ca sunteti interconectati si acceptand dificultatile acelei persoane. In
limbajul vostru aceasta poate fi “un sistem universal de sustinere” aplicabil insa doar acestui univers, acestui
aranjament spatial din aceasta dimensiune a realitatii!

FRANK: Elias, mai inainte ai vorbit despre acceptarea convingerilor in opozitie cu schimbarea lor.

ELIAS: Absolut!

FRANK: Te-ai referit la acceptarea convingerilor detinute de oameni sau a convingerilor detinute de individ?

ELIAS: Ambele.
FRANK: Poti vorbi mai mult despre convingerile detinute de individ? Atunci cand te confrunti cu convingerile
tale si le accepti cum poti sa le imbunatatesti? Noi pornim de la premisa ca schimbam sau reconstruim
convingerile pentru a ne perfectiona.

ELIAS: Nu puteti sa le “perfectionati” pentru ca ele sunt creatia voastra si deja este “cea mai buna”. Prin urmare,
nu puteti imbunatati creatia voastra.

Vi s-au prezentat informatii generale pentru a va pregati pentru ceea ce va oferiti prin aceasta recunoastere.
Inaintea invatatorului vostru (Seth) indivizii nu detineau o recunoastere obiectiva a sistemelor de convingeri.
Realitatea este realitate. Adevarul este adevar. Acestea nu sunt sisteme de convingeri. Invatatorul vostru v-a oferit
informatii pentru a va ajuta sa intelegeti conceptul de sistem de convingeri si maniera in care se manifesta; astfel
modificand perceptia asupra convingerilor. Aceasta este intentia familiei de constiinta Sumari. Sumari sunt cei
care aduc schimbarea. Prin intentia si actiunile sale Seth v-a oferit noi informatii despre existenta sistemelor de
convingeri si a faptului ca toata realitatea – TOATA realitatea– este influentata de aceste sisteme de convingeri.

Anticipand informatiile pe care vi le ofer eu, Seth v-a prezentat o imagine de ansamblu si v-a ajutat sa
interactionati mai eficient cu aceste sisteme de convingeri. Acest efort a avut rolul lui. Intentia a fost ca voi sa
recunoasteti sistemele de convingeri. Din perspectiva timpului fizic, aceasta actiune a durat pana acum pentru a fi
acceptata ca realitate. In prezent sunteti gata sa mergeti mai departe.

Sistemele voastre de convingeri nu sunt ineficiente. Ele nu sunt negative sau gresite. Sunt ceea ce sunteti voi! O
parte subtila a realitatii voastre. Ele sunt realitatea voastra! Prin urmare, puteti face schimb de convingeri, dar prin
aceasta actiune nu veti crea o noua convingere. Ci doar veti reusi sa repetati ceea ce va este familiar ... adica
formarea sistemelor de convingeri! Din punctul vostru de vedere este ceva natural.

Obiectivul este de a accepta aceste sisteme de convingeri si nu de a va invinovati, sustinand ca un sistem de


convingeri este gresit, ca o convingere este buna si alta este rea. Acesta este in sine un sistem de convingeri, cel al
duplicitatii! Nu exista bine si rau. Sunteti aici pentru a avea experiente. In timp ce deveniti constienti de sistemele
voastre de convingeri - oportunitate pa care v-ati oferit-o interactionand cu Seth- puteti face un nou pas inainte si
sa acceptati aceste sisteme de convingeri; automat acceptand si avand incredere in sinele vostru.

In timp ce va acceptati pe voi si sistemele de convingeri pe care le aveti, fiti constienti de faptul ca ele sunt
sisteme de convingeri – o creatie ce este un element al acestei dimensiuni, al acestei realitati fizice – si fiti
constienti ca nimic nu exista in realitatea fizica fara influenta lor. In timp ce intelegeti acest lucru si va dati seama
ca nu exista un sistem de convingeri corect sau incorect, bun sau rau, veti ajunge sa va acceptati sinele; iar in
momentul cand alti indivizi vor exprima sistemele lor de convingeri, veti sti ca ele nu sunt diferite de-ale voastre.
Ele sunt pur si simplu o expresie a creativitatii care va ajuta sa intelegeti acele elemente pe care le-ati uitat,
deoarece v-ati distantat de esenta voastra.

Sunt constient ca ceea ce am spus pana acum suna simplist! Inteleg de asemenea dificultatea de a accepta
sistemele de convingeri deoarece ele sunt foarte puternice; dar in timp ce progresati veti neutraliza influenta lor.
Nu sunteti la mila lor. Acceptandu-le, vor deveni neutre. De asemenea, veti putea intelege mai bine actiunea
acestui salt, deoarece acele elemente pe care le dispretuiti –intoleranta, bolile si razboaiele voastre – sunt de
asemenea sisteme de convingeri care au putere si influenta doar fiindca nu le acceptati. Odata ce acceptati aceste
sisteme de convingeri si intelegeti ca nu sunt corecte sau gresite nu va fi necesar sa le concretizati.

Indivizii il intreaba pe Elias: “De ce trebuie sa ne ranim unul pe altul? De ce comit oamenii crime? De ce ii ranesc
adultii pe copii? De ce cream aceste manifestari?” Pentru ca detineti sisteme de convingeri pe care nu le acceptati.
Credeti ca exista bine si rau. Sunteti impotriva acestor actiuni. Prin urmare ele sunt exprimate, deoarece sustineti
energia acestor manifestari mentinand puterea sistemelor de convingeri. Ele devin o realitate de neacceptat
deoarece considerati ca sunt gresite; si astfel le acordati multa energie care sustine realizarea actelor pe care nu le
acceptati.

FRANK: Frica creaza acea energie?

ELIAS: Uneori, nu tot timpul. In anumite situatii esentele pot alege sa traiasca in afara realitatii acceptate in mod
oficial. Actiunile lor nu sunt motivate de frica, asa cum raspunsul vostru nu este tot timpul motivat de frica.
Uneori va bombardati atat de mult cu convingeri incat uitati ca acestea sunt doar convingeri si nimic mai mult.
Prin urmare, le acordati putere prin vehementa voastra, sustinand in energie tocmai acele actiuni pe care le
dispretuiti... dar mai exista o speranta! In momentul de fata creati acest salt in constiinta. Ati epuizat convingerile
erei religioase. In esenta, v-ati plictisit!

FRANK: Ne poti oferi o privire de ansamblu? Ne-am obisnuit cu sistemele de convingeri. Am asimilat acest
concept. Vorbesti despre o noua era a informatiei. Cum va fi aceasta? Catre ce vom tinde? Cum ne vom descurca?
Care sunt mecanismele pe care trebuie sa le deblocam pentru a realiza schimbarea, pentru a merge dincolo de
sistemele de convingeri?

ELIAS: Asa cum v-am mai spus, voi sunteti angrenati in desfasurarea saltului prin deschiderea catre fluxul
informatiilor subiective. Fiind deschisi veti recunoaste sistemele de convingeri. Pe masura ce ii permiteti
activitatii subiective sa se manifeste obiectiv va veti modifica comportamentul. De asemenea, va veti stimula si
veti fi interesati sa explorati diverse aspecte ale constiintei si creativitatii pe care pana in prezent nu v-ati permis
sa le vedeti. Veti fi preocupati de investigarea noii creatii. Prin urmare, nu va fi necesar sa va indreptati atentia
catre sistemele voastre de convingeri; astfel neutralizand puterea lor.

FRANK: Deci vom avea mai mult control?

ELIAS: Va veti permite mai multa creativitate. Deja sunteti in perfect control. Saltul in constiinta va va permite
sa va intelegeti mai bine, sa explorati natura voastra creativa si dorinta constanta de a fi mai mult.

FRANK: Tocmai vorbeam despre relatia dintre familile Sumafi si Sumari, si ma intrebam daca ai putea sa explici
putin aceasta relatie, care este legatura ei cu aceasta conferinta si ce incearca sa aduca Sumafi in acest moment.

ELIAS: Asa cum v-am mai spus, cei din familia Sumari au pregatit terenul pentru realizarea saltului in constiinta.
Prin urmare, ei au rolul de a-i atrage pe acei indivizi care sunt constienti de existenta lui dar nu fac neaparat parte
din familia Sumari. Toate familile de constiinta participa in mod egal la indeplinirea acestui salt. Fiecare familie
are o intentie diferita si ofera elemente diferite pentru a duce mai departe saltul in constiinta.

Q: Exista destin? Cu ce este el diferit fata de realitatiile probabile? El exista sau este doar un sistem de
convingeri?

ELIAS: Destinul – un sistem de convingeri creat de imaginatia voastra! Nu exista sisteme inchise. Nimic nu este
absolut, totul poate fi modificat prin intermediul probabilitatiilor. Singurele absoluturi semnificative sunt
adevarurile, care transced toate dimensiunile si toate reincarnarile constiintei fizice si nonfizice; dar voi nu
recunoasteti constiinta nonfizica!

In contextul probabilitatiiilor puteti incorpora orientarea Sumafi si noile informatii... dar va spun inca inca o data
ca probabilitatiile nu exista inaintea individului. Nu alegeti un element din multitudinea de elemente care exista
deja. Ci va aflati intr-o stare de devenire. In fiecare moment voi creati acele probabilitati. Nu alegeti dintr-o banca
de probabilitati despre care credeti ca exista deja.
Probabilitatile nu sunt etalate in fata voastra. Deoarece fiecare probabilitate este un eveniment nou, voi creati
simultan toate probabilitatile asociate acelui eveniment initial. Cu toate acestea, nu inseamna ca daca alegeti sa
treceti strada intr-o alta probabilitate un sine probabil nu va trece strada. Luand in considerare libertatea de
miscare a energiei din interiorul constiintei, se poate spune ca voi plantati o floare intr-o alta realitate; deoarece
energia se reconfigureaza pentru a materializa probabilitatiile din fiecare realitate posibila. Poate ca nu se
aseamana cu felul in care priviti probabilitatile, dar energia este nelimitata, se reconfigureaza constant si se
manifesta in fiecare dimensiune. In timp ce concretizati o probabilitate puteri renunta la ideea ca ati atras acea
probabilitate din cosmos si ca ati ales un eveniment dintr-o colectie imensa de evenimente. In energie voi ati creat
un eveniment nou.

CAROL: Am inteles bine sau acum ceva timp ai spus ca persoanele din dimensiunea fizica vor interactiona mai
mult cu persoanele aflate in starea de tranzitie sau cu persoanele care nu sunt focalizate in dimensiunea fizica?

ELIAS: Da. Odata ce saltul in constiinta avanseaza va veti permite sa interactionati cu indivizi care se afla in zona
de constiinta pe care voi o identificati ca fiind cea a tranzitiei. Va veti oferi noi provocari creative si
experimentale, dar de asemenea veti putea acorda ajutor indivizilor aflati in starea de tranzitie, pentru ca ei sa nu
fie confuzi si sa se agate de constiinta obiectiva.

Nu exista “suflete pierdute”, dar exista reincarnari confuze! Traind in acea zona de tranzitie si avand perceptia
timpului simultan, reincarnarea poate deveni confuza in momentul cand vede cum toate celalalte reincarnari si
sistemele lor de convingeri se materializeaza in fata sa. Primul contact cu o astfel de reincarnare poate fi confuz.
De aceea, este de inteles de ce unele reincarnari se agata de atentia obiectiva. “Voi sta in aceasta mica zona si imi
voi aminti de manifestarea corpului meu. Astfel, nu voi fi confuza!”. Intelegand ca unele reincarnari pot avea o
astfel de viziune le puteti ajuta in actiunea tranzitiei; iar din acest motiv exista din ce in ce mai multi indivizi care
intra in starea de tranzitie in timp ce sunt inca “vii”. In momentul in care veti fi constienti de actiunea tranzitiei
stiintele voastre vor sustine cau au vindecat senilitatea. Prin urmare, nu veti mai fi confuzi. Nu aveti nevoie sa fiti
vindecati. Mai doriti sa puneti intrebari?

Q: Ce poti spune despre preoti si despre convingerile religioase?

ELIAS: ...pentru a trai puritatea experientei ati ales sa va distantati de esenta voastra; iar in interactiunea cu
reprezentatntii religiosi ati preluat informatii care au condus la crearea convingerilor orientate spre ideile
religioase. Ele s-au schimbat odata cu trecerea timpului.
Acum mult timp in urma, in ceea ce percepeti a fi antichitate, sistemele voastre de convingeri urmareau sa
exprime ideea de dumnezeu prin intelegerea voastra a sinelui. Dumnezeu este o proiectie a cunoasterii esentei si a
constiintei. In antichitate oamenii credeau si acceptau mai multi zei, deoarece inca detineau o recunoastere
partiala a multiplelor fatete ale esentei. Prin urmare, ideea voastra de dumnezeu era multipla. Odata cu trecerea
timpului v-ati focalizat din ce in ce mai mult asupra realitatii obiective. In timp ce ati creat o singularitate a
atentiei in aceasta dimensiune fizica, v-ati modificat sistemele de convingeri, ele fiind o proiectie a imaginii
voastre.

In prezent convingerile religioase sustin ca voi sunteti creati dupa chipul si asemanarea lui dumnezeu. In realitate,
dumenezeu este creat dupa imaginea voastra, el fiind o recunoastere interioara a conceptualizarii esentei. In timp
ce sunteti din ce in ce mai specializati, la fel devine si dumnezeul vostru. Multe convingeri religioase de pe
planeta voastra, nu numai cele din Crestinism, incorporeaza mai multe aspecte ale unui dumnezeu; admitand
faptul ca detineti aspecte ale realitatii obiective si subiective. Voi transpuneti aceste aspecte in imaginea unui
dumnezeu. Nu este nimic gresit sau neadevarat cu aceasta viziune. Ea nu este o iluzie, deoarece orice creati in
aceasta dimensiune prin intermediul sistemelor de convingeri este Real. Prin urmare, acceptand sistemele de
convingeri nu va fi important ceea ce exprimati in maniera obiectiva. Felul in care un individ il percepe pe
Dumnezeu nu este mai bun sau mai rau decat viziunea altui individ, si intelegand ca toti sunteti interconectati si
ca nu exista separatie... veti fi constienti de faptul ca nu exista o diferenta fundamentala intre un individ care il
percepe pe dumnezeu conform dogmelor crestine si un alt individ care il vede pe dumnezeu intr-o piatra, sau un
individ care crede ca nu exista dumnezeu si un alt individ care il vede pe dumenezeu ca fiind propria persoana;
deoarece in realitate voi sunteti dumnezeu.

Q: Dumnezeu?

ELIAS: Da, avand in vedere conceptul vostru de dumnezeu creat prin sistemele de convingeri. In constiinta
nonfizica nu exista o fiinta suprema, deoarece nu exista separatie. Nici un element al constiintei nu este mai
important decat alt element. Nici o legatura de constiinta nu este mai importanta decat alta legatura. Prin urmare,
nu conteaza deoarece totul are acceasi natura.

Va puteti oferi validare prin recunoasterea si acceptarea sistemelor de convingeri, deoarece nu exista convingeri
corecte sau gresite. Ele sunt doar diferite manifestari creative care va reamintesc de ceea ce ati uitat, fiind pana in
prezent foarte eficiente! In timp ce avansati in actualizarea saltului in constiinta nu va fi nevoie sa va temeti ca ati
pierdut ceva sau ca nu mai aveti credinta, deoarece ea va creste odata ce deveniti din ce in ca mai constienti de
maretia voastra. Este acceptabil ce am spus?

Q: Elias, ai spus mai inainte ca saltul in constiinta va crea confuzie si neintelegeri. Ne poti spune ce semne indica
faptul ca saltul se afla in desfasurare?

ELIAS: Ele se manifesta peste tot in jurul vostru. Indivizii experimenteaza acelasi flux subiectiv pe care il simtiti
voi. Cei care nu detin aceste informatii experimenteaza aceleasi evenimente. Ei pot intalnti extraterestrii, care
sunteti VOI, si pot vedea obiecte ciudate, care sunt tot creatia voastra. De asemenea, pot vedea cum obiectele isi
schimba in fata lor forma si nu vor intelege de ce se intampla asa ceva. Indivizii pot simti frica deoarece nu
inteleg ceea ce creaza. Prin urmare percep creatia lor ca fiind amenintatoare.

De asemenea, tineti minte ca iesiti din era voastra religioasa. Multe convingeri au fost create in aceasta era. Ele
sunt foarte puternice! Indivizii pot manifesta in mod obiectiv acele elemente asociate convingerilor pe care le
detin. Puteti vizualiza mici diavoli. Ei sunt o proiectie a sistemelor voastre de convingeri. Nu sunt entitati care
incearca sa va faca rau. Ei sunt proiectii ale propriei voastre frici; dar mentinand anumite convingeri, multi
indivizi pot trai confuzie si traume deoarece nu inteleg aceste lucruri.

De asemenea, am vorbit mai devreme despre tranzitie. V-am spus ca multi indivizi vor alege sa experimenteze
actiunea tranzitiei in timp ce se afla in dimensiunea fizica. Acest lucru se intampla deja. Voi percepeti tranzitia ca
fiind senilitate. In viziunea voastra senilitatea este o boala. Prin urmare, voi incercati sa vindecati boala fara sa
intelegeti ce este ea de fapt. Nici indivizii care experimeteaza senilitatea nu stiu in mod obiectiv ce este ea. De
aceea, unii dintre ei se vor simti inspaimantati si confuzi. Ei nu accepta realitatea pe care o creaza la fel cum nici
voi nu acceptati realitatea pe care ei o creaza!

Veti fi martorii unei noi stari de constienta, unor noi revelatii pe care in prezent le percepeti a fi o disfunctie in
functionarea proceselor mentale a indivizilor. Voi le etichetati ca fiind boli. De fapt, ele sunt alegeri alternative de
creare a realitatatii. Acesti indivizi nu vor intelege ceea ce creaza deoarece mentin o perspectiva obiectiva, avand
aceleasi convingeri pe care le aveti voi, fiind invatati sa aiba aceste convingeri. Ei pot alege sa intre in
dimensiunea fizica avand o “disfunctie mentala”. In etapele initiale ale focalizarii obiective, ei sunt constienti de
ceea ce au ales sa creeze; dar odata ce petrec din ce in ce mai mult timp in lumea obiectiva ei achizitioneaza
convingeri detinute de majoritatea indivizilor. Ce traiesc ei nu este “normal”. Este in afara realitatii aceptate in
masa. Este diferit. Prin urmare, este inaceptabil. Este ceva ce trebuie schimbat. Nu numai voi credeti acest lucru ci
si ei o cred, deoarece au ajuns sa creada.

Am discutat despre zona tranzitiei in care intrati atunci cand alegeti sa parasiti dimensiunea fizica, dar voi sunteti
de asemenea angajati in preocesul tranzitiei atunci cand alegeti sa intrati in dimensiunea fizica; ea fiind o actiune
subiectiva, o tranzitie de la constiinta subiectiva la cea obiectiva fara a fi in mod obiectiv constienti de ea. Prin
urmare, incet-incet va permiteti sa fiti focalizati in realitatea obiectiva. Veti observa ca cei mici, pruncii vostrii, isi
petrec majoritatea timpului in starea de somn, deoarece inca nu au incorporat in totalitate constiinta obiectiva.
Aceasta este de asemenea o tranzitie, care in viziunea voastra poate dura o perioada mai lunga de timp, sau poate
fi realizata intr-o perioada mai scurta de timp.

Conform perceptiei voastre, multi indivizi dezvolta boli psihologice in perioada adolescentei. Atunci se petrece o
incorporare completa a constiintei obiective. Unii indivizi intra in aceasta perioada si aleg sa nu o mai continue.
Ei aleg sa continue in constiinta subiectiva, care nu este in concordanta cu realitatea acceptata in masa si cu
sistemele voastre de convingeri. Prin urmare, ei sunt perceputi a fi diferiti, niste persoane bolnave.

FRANK: Atunci cand vorbesti despre senilitate te referi la boala Alzheimer?

ELIAS: Da.

FRANK: Cunosc persoane care sufera de aceasta boala. Ei se afla in acea stare de confuzie si doctorii afirma ca
ea este un colaps al proceselor mentale. Inteleg ca pun o intrebare dificila, dar cum ii putem ajuta sa asimileze
informatiile subiective?

ELIAS: Acceptand si intelegand ca ea nu este o boala ci este o alegere de a face tranzitia in timpul vietii
incoporand activitatea subiectiva, puteti oferi ajutor prin explicarea acestui lucru. Poate vi se va parea ca acele
persoane nu va inteleg, dar tineti minte, ei incorporeaza multa activitate subiectiva, ce incorporeaza toata
constienta si intelegerea voastra obiectiva. Prin urmare, puteti vorbi in mod obiectiv cu un individ iar el poate
intelege in mod subiectiv si astfel sa isi accepte propria creatie.

Acesti indivizi nu “sufera” de boala Alzheimer deoarece nu exista “boala” Alzheimer! Daca interactionati cu un
individ ce creaza o astfel de situatie, ascultati ce va spune el. Puteti auzi cum va vorbeste despre diferite cadre
temporale. Puteti vorbi cu un astfel de individ si el nu va va recunoaste, deoarece atentia lor este indreptata in
mod subiectiv catre alte cadre temporale in care, conform perceptiei lor, pareti a fi prezenti. Prin urmare, in
viziunea lor voi nu existati in forma voastra de acum. Aveti o alta forma. Vi se adreseaza cu un alt nume,
deoarece acest individ percepe o reincarnare de-a voastra din alta realitate. Puteti intalni un individ aflat in aceasta
stare si il puteti inspaimanta deoarece el va poate percepe sub forma unui extraterestru! Acest lucru se intampla
deoarece ei vizualizeaza un alt aspect de-al vostru. In realitate va percep pe voi din perspectiva
multidimensionalitatii esentei voastre.

Ei nu inteleg in mod obiectiv ceea ce creaza. De asemenea, ei se afla sub influenta sistemelor de convingeri
detinute in masa, iar ele sunt reintarite de interactiunile obiective – cu toti acei indivizi bine intentionati ce doresc
sa ofere ajutor; dar ajutorul poate fi acordat intelegand si acceptand ce exprima acel individ, aratandu-le ca nu
sunt nebuni, deoarece nu exista nebunie in felul in care voi o priviti! Este de ajutor ce v-am spus?

BOB: Elias, exista multi oameni care sustin ca au fost rapiti de entitati despre care cred ca sunt extraterestrii sau
entitati apartinand altor civilizatii. Este ceva ce se intampla?

ELIAS: Am mai vorbit despre prietenii nostrii din spariu! Rapirea este o interpretare pe care si-o ofera indivizii
fata de ceea ce nu inteleg. Acesti extraterestrii exista, voi sunteti extraterestrii! Ei sunt aspecte ale esentei voastre
focalizate in alte realitati. Vreau sa fiu clar cu privire la aceste evenimente, acei indivizi experimenteaza realitatea
interactiunii printr-un flux al informatiilor subiective primite de la esenta lor si manifestate in realitatea obiectiva.
Prin urmare, acel aspect al constiintei care este manifestat in maniera fizica in alte dimensiuni strapunge realiatea
individului din aceasta dimensiune, deoarece vrea sa le transmita ceva. Acel aspect le va capta atentia. Ei nu
experimenteaza non-realitate. Ce traiesc este cat se poate de real; desi aceasta realitate nu va fi neaparat perceputa
in mod obiectiv de catre orice individ din dimensiunea voastra. Depinde de energia colectata si manifestata prin
aceasta actiune. Uneori alegeti in mod colectiv sa permiteti un astfel de flux subiectiv. Prin urmare, multi indivizi
pot fi martorii unui eveniment, o aparitie, dar sunt limitati de convingerile lor. Ei pot crea o nava. Ea va exista
temporar in realitatea voastra. Efectiv va fi materializata in materie. Nu isi va pastra coeziunea pentru o perioada
mai mare de timp, deoarece energia folosita pentru a o crea este temporara. Prin urmare, va disparea.

In interiorul constiintei de masa ce cuprinde planeta voastra, nu toti indivizii detin aceleasi sisteme de convingeri.
De aceea, energia manifestata pentru a crea aceste obiecte este rearanjata de sistemele de convingeri detinute de
mase. Astfel, ea se manifesta temporar. Interactiunea dintre extraterestrii vostrii si individ este realitate. Ea este
un schimb energetic dintre individ si alt aspect al esentei lui. Prin urmare, exista o permisiune de a manifesta
aceste fluxuri in realitatea voastra. Interactiunea va crea o oportunitate de a face schimb de informatii, dar avand
in vedere limitarile pe care le detineti in prezent si luand in considerare sistemele voastre de convingeri, exista
cateva interpretari gresite. Multi indivizi experimenteaza frica, doarece nu inteleg ceea ce au creat.

Intelegeti, ei nu au creat o proiectie a lor. Acesta este un lucru diferit. Acum, daca vorbim despre imaginea
demonilor, aceasta este o proiectie o sinelui vostru din aceasta dimensiune. In interactiunea cu ceea ce voi numiti
extraterestrii, se petrece un schimb la nivelul diferitelor reincarnari ale aceleiasi esente, reincarnari care isi ofera
informatii.

Schimbul este diferit fata de imaginea unui diavol, cea pe care ati trait-o de-a lungul istoriei voastre, deoarece se
raporteaza direct la saltul vostru in constiinta. In timp ce iesiti din era religioasa si va indreptati catre o noua era a
constiintei, veti permite sa se manifeste astfel de strapungeri. Uneori, esentele numite "Cautatorii Viselor" (Dream
Walkers), cei care au ales sa nu fie in totalitate focalizati in forma fizica, de asemenea aleg sa se manifeste partial
in forma fizica si astfel pot fi perceputi ca extraterestrii. Puteti vedea ca exista unele persoane a caror intalniri cu
extraterestrii sunt revelatoare. Lor nu le este frica. In sinele lor simt bucurie, deoarece stiu ca au asimilat noi
informatii. Aceasta interpretare a extraterestrilor va fi diferita de "interpretarea voastra clasica". Va fi ceva foarte
similar cu ceea ce ati trait de-a lungul istoriei voastre, vizualizand ingeri, zane, spirifusi, impi si alte manifestari
pe care le atribuiti imaginatiei, care este de fapt realitate!

Q: Exista mai multe persoane care vorbesc despre ascensiune ca fiind ceva care va veni in curand. Poti sa vorbesti
despre ea?

ELIAS: Acesta este saltul vostru.

Q: Ce se va intampla?

ELIAS: Veti incorpora o constienta extinsa. Veti realiza o imbinare mai profunda a starilor obiective si
subiective. Voi ati ales aceasta actiune, toti oamenii de pe pamant. Ati epuizat creativitatea erei voastre religioase.
Inca o data va spun, sunteti plictisiti si cautati o noua expansiune a creativitatii voastre. Veti reincorpora memoria
esentei voastre; permitandu-va o expansiune a creativitatii voastre, pastrandu-va forma fizica pentru a permite
puritatea experientei din aceasta realitate!

MIKE#2: Am o intrebare cu privire la salt. Noi am inceput sa facem saltul. Cand va fi indeplinit?

ELIAS: Acest salt in constiinta a fost deja initiat. In prezent voi va aflati la inceputurile lui. Prin urmare, vi se
pare evident sa simtiti confuzie, deoarece inca nu ati inteles in ce v-ati angajat. Indeplinirea completa a acestui
salt se va realiza in secolul 21. V-am spus ca actualizarea saltului va fi realizata de catre multi indivizi. Depinde
de voi cat de mult alegeti sa mai stati in aceasta dimensiune fizica pentru a il vedea manifestandu-se in totalitate.

MIKE#2: Vrei sa spui ca oamenii vor trai mai mult?

ELIAS: Daca alegeti acest lucru, da!


MIKE#2: Pamantul trece prin aceleasi transformari?

ELIAS: Da. V-am povestit despre constiinta planetei. Ea este o creatie a esentelor. In termenii vostrii, o entitate
vie. Ea are un puls, la fel cum sistemul vostru circulator are un puls. Ea respira si se misca, asa cum si voi va
miscati si respirati. Ea va raspunde miscarilor voastre din constiinta; si in timp ce voi faceti saltul, la fel o va face
si ea.

Sunteti constienti ca voi creati conditiile voastre atmosferice din ceea ce percepeti a fi natura. Ele sunt extensii ale
voastre. Ele sunt create prin emotia si dorintele voastre din interiorul constiintei. Ele sunt o extensie a simturilor
voastre fizice. Voi nu ati creat simturile fizice pentru a vizualiza, simti corpul, auzi, gusta sau mirosi. Voi simtiti
realitatea exterioara in acelasi timp in care creati ceea ce va fi simtit. Ceea ce simtiti nu apare prima oara. Prin
urmare, vantul vostru nu este numai ceea ce simtiti ci si un raspuns colectiv. Toate evenimentele de pe planeta
voastra, cele pe care le numiti a fi fenomene naturale, sunt raspunsuri pe care le creati prin exprimarea in mod
colectiv a energiei voastre. Planeta raspunde si reactioneaza in felul ei, aceasta fiind o expresie obiectiva in
interiorul materiei a creatiei colective realizate de esente. Nu este cu nimic diferita de forma voastra fizica, corpul
vostru, care este de asemenea o proiectie in materie a esentei voastre.

Inca o data va spun, corpul vostru nu este un instrument! El este o expresie creativa a esentei voastre in materia
fizica, si la randul sau detine o constiinta. Nu este un vehicul. El esti tu! De asemenea, planeta voastra este o
extensie a energiei colective a esentelor. Ea este constiinta.

ANDY: Elias, cum va influenta saltul in constiinta alte grupuri sau sisteme de convingeri din lumea noastra, de
exemplu sistemele de convingeri detinute de religia crestina?

ELIAS: Pe planeta voastra exista multe grupuri de oameni care experimenteaza aceste fluxuri subiective si sunt
mai putin confuze decat sunteti voi care detineti convingeri religioase; cu toate acestea va oferiti oportunitatea de
a intelege deoarece cu totii experimentati aceste fluxuri. Prin urmare, puteti vedea indivizi din spatiul cultural
vestic care intalnesc extraterestrii, dar de asemenea puteti vedea indivizi din mici triburi care nu detin o
civilizatie, conform perceptiei voastre asupra civilatiei, indivizi care la randul lor intalnesc extraterestrii.
Intensificarea fluxului subiectiv nu este limitata doar la civilizatia vestica. De fapt, asa cum am mai spus, exista
pe planeta voastra un mic trib de indivizi care detin o intelegere obiectiva a saltului, o intelegere mult mai
profunda decat a oricarei altei persoane de pe pamant. Acei indivizi au incorporat o mare parte din actiunea
acestui salt. Saltul va fi realizat in constiinta voastra obiectiva pana la o data specifica care a fost de comun acord
stabilita, dar pana la acea data puteti avansa in ritmuri diferite; din acest motiv voi detineti abilitatea de a-i ajuta
pe acei indivizi care nu sunt constienti in mod obiectiv sa evite traumele si confuzia. Voi incepeti sa intelegeti si
sa fiti constienti.

Multi indivizi din civilizatia vestica detin sisteme de convingeri foarte puternice. Datorita lor ei vor experimenta
traume, deoarece nu inteleg in maniera obiectiva experientele fluxului subiectiv care patrund in atentia lor
obiectiva. Le puteti oferi ajutor incurajandu-i sa-si accepte sistemele de convingeri. Puteti oferi exemple de
activitati si comportamente care se modifica. Asa cum am mai spus, daca nu acordati putere sistemelor de
convingeri, daca acceptati sistemele de convingeri si le neutralizati puterea, puteti sa va ocupati timpul cu alte
aventuri creative. Nu va mai fi necesar sa continuati cu comportamentul vostru din prezent, deoarece nu veti mai
judeca ceva ca fiind rau si altceva ca fiind bine. Veti intelege ca acestea sunt experiente. Prin urmare, ele nu detin
putere.

Haideti sa ne imaginam un copil mic. Daca ii spuneti unui copil ca nu poate avea ciocolata pe care i-o aratati, el
va dori ciocolata! Se va angaja in acele comportamente care il vor determina sa obtina ciocolata, deoarece i-a fost
negata prin puterea sistemelor de convingeri. Convingerea care a fost proiectata asupra copilului este ca el nu
poate face ceva – este gresit sa doreasca ciocolata. Prin urmare, ei devin intrigati, deoarece sunt constienti de
energia care a fost proiectata asupra lor.

Din acest motiv, in timp ce explorati energia cu o curiozitate insatiabila, veti dori sa experimentati ceea ce a fost
proiectat in energie pentru a va nega experienta. Daca nu detineti un sistem de convingeri sau daca ati acceptat
sistemul de convingeri si sunteti constienti ca totul este o experienta, veti neutraliza energia sistemului de
convingeri. Prin urmare puteti spune: “Nu poti avea aceasta ciocolata, dar daca doresti aceasta experienta nu
conteaza.” Daca ii spuneti acest lucru veti primi un raspuns diferit de la copil, deoarece isi poate pierde interesul
fata de ceea ce poate obtine dupa bunul plac; acesta fiind un simplu exemplu al schimbarii paradigmei de gandire
odata cu noul salt in constiinta.

Asa cum v-am mai spus, puteti accesa multe alte zone ale constiintei pe care nu va permiteti sa le accesati datorita
sistemelor de convingeri pe care le detineti in prezent. Multi dintre voi nu comunica cu indivizi pe care ii
percepeti ca fiind morti! Nu exista “moarte” desi voi credeti ca exista separatie. Prin urmare, va veti permite sa
aveti aceasta experienta. Intelegand ca acesta este un sistem de convingeri creat special in realitatea voastra fizica
pentru a va explica informatiile pe care le-ati uitat, va veti permite sa va amintiti; si facand acest lucru, veti putea
comunica cu mortii.

Puteti accesa reincarnarile pe care le detineti in aceasta dimensiune. In prezent, credeti ca trebuie sa folositi
metode complicate pentru a reusi acest lucru. Trebuie sa aveti experiente in afara corpului, sa intrati in transe
hipnotice, sau sa va concentrati foarte tare in timpul meditatiilor voastre. Trebuie doar sa cautati alta reincarnare
pe care doriti sa o accesati si veti reusi, dar voi credeti ca nu puteti face acest lucru si de aceea nu reusiti.

Acceptand sistemele de convingeri veti disipa energia convingerii, ea fiind cea care creaza limitarea. Acceptand
sistemele de convingeri, veti intelege realitatea reincarnarii si facand un pas in afara lor va veti permite sa fiti cu
adevarat creativi. Iar daca temporar doriti sa faceti schimb – nu numai sa vizualizati – cu o alta reincarnare, puteti
face acest lucru. Puteti sari in diferite cadre temporale si sa faceti schimb cu o reincarnare din anul 1314 de
exemplu, iar ea va face schimb cu voi; si puteti realiza acest lucru fara a folosi o “metoda”! Trebuie doar sa va
doriti si se va intampla.

De asemenea, va veti oferi oportunitatea de a explora mai eficient propria dimensiune si propriile voastre creatii.
In prezent, doriti sa explorati folosindu-va de tehnologia voastra, si astfel zburati in jurul spatiului. Veti ajunge la
concluzia ca este mult mai eficient sa calatoriti prin spatiu decat in jurul spatiului. Incepeti sa intelegeti acest
concept. Va permiteti sa va relaxati sistemele de convingeri si acceptati de exemplu o experienta in afara
corpului; numita astfel datorita limitarilor voastre. Printr-o astfel de exeperienta calatoriti prin spatiu. Este mult
mai eficient! Si nu necesita deloc timp.

Q: Elias, odata ce saltul in constiinta avanseaza, corpurile noastre vor deveni mai putin dense, vor creste vibratiile
lui?

ELIAS: Nu. Veti continua sa aveti aceeasi forma fizica. Voi ati creat-o. Sunteti multumiti de creatia voastra. In
aceasta dimensiune ea este eficienta. Nu este nevoie sa o schimbati. Nu veti crea o noua forma fizica decat in
momentul cand veti face un nou salt in constiinta, in urmatoarele milenii! La urmatorul salt, puteti alege sa va
schimbati complet forma fizica! Dar in prezent, datorita acordului pe care l-ati facut cu privire la acest salt, voi
veti imbina constiinta obiectiva cu cea subiectiva. Puteti accepta sistemele de convingeri care sustin ca forma
voastra fizica nu este o masina care functioneaza imperfect! Prin urmare, puteti alege sa mentineti imaginea
obiectiva a corpului si sa nu creati diferente de varsta, cu toate ca puteti face acest lucru pentru a experimenta
diversitatea formei; deoarece in aceasta dimensiune vi se pare atractiv sa nu pastrati aceeasi forma de-a lungul
vietii. Veti fi constienti ca forma corpului vostru nu trebuie sa functioneze gresit, iar in prezent ea functioneaza
astfel fiindca detineti convingeri care spun ca la batranete corpul vostru se va imbolnavi. Boala nu este o stare
naturala. Ea este o comanda pe care vi-o oferiti prin intermediul sistemelor de convingeri, comanda care provoaca
disfunctii.

Q: Va fi nevoie de constiinta de masa pentru a schimba corpul uman, sau este o optiune individuala?

ELIAS: Este o activitate ce se petrece in interiorul constiintei de masa. Ea va continua. In timp ce saltul in
constiinta este realizat, fiecare dintre voi va alege probabilitatiile pe care doreste sa le manifeste. Va spun
urmatorul lucru: dupa realizarea saltului nu va fi un rai pe pamant – deoarece unii oameni vor dori sa creeze boli
pentru a trai experienta bolii - dar veti fi constienti ca voi ati creat aceste boli si veti sti ca in orice moment aveti
puterea de a le vindeca. Prin urmare, daca alegeti experienta bolii, veti fi constienti ca in urmatorul moment puteti
sa va vindecati deoarece veti face o alegere constienta de a va vindeca, iar ea se va produce in mod spontan.

JIM: Elias, Seth a spus ca una din entitatiile Hristos se va intoarce in viitorul apropiat pentru a darama toate
religiile si a schimba lucrurile. Va face parte aceasta actiune din saltul in constiinta? Exista vreun semn care
indica faptul ca se va intampla acest lucru?

ELIAS: In prezent se intampla acest lucru si poate ca nu veti intelege explicatia mea, dar aceasta esenta a ales sa
se manifeste in mod fizic. Voi explica.

In ceea ce voi percepti a fi trecut o esenta Hristos a ales sa se manifeste prin 3 reincarnari (Iisus, Ioan Botezatorul
si Paul). O reincarnare, o focalizare a acestei esente (Paul) a ales sa se manifeste la sfarsitul acestei ere religioase,
la inceputurile noului salt in constiinta. Un aspect al esentei Hristos, una dintre cele trei manifestari din constiinta
non-fizica, si-a imbinat energia cu o esenta care nu a mai experimentat nici o reincarnare. Aceasta esenta
nonfizica este un Cautator al Viselor (Dream Walker). Esenta nonfizica a incorporat deja singura sa reincarnare.
Acest lucru s-a realizat in prezent (1997).

Aceasta esenta s-a manifestat prin 9 reincarnari, fiecare reprezentand o familie de constiinta. Toti cei 9 sunt
entitati masculine. Ei sunt inca mici copii. Mai exact, sunt inca prunci si s-au nascut intr-un interval de un an, un
an si jumatate. Toti acesti copii nascuti in diferite locuri de pe pamant detin abilitati exceptionale - care sunt in
concordanta cu intentia fiecarei familii – si sunt constienti de experientele subiective. Prin urmare, fiecare dintre
ei va sustine realizarea saltului in constiinta si va ajuta la disparitia erei voastre religioase. Chiar daca sunteti
dezamagiti, a doua venire a lui Hristos nu se va realiza sub forma unor cai care coboara din ceruri! Mult mai putin
dramatic, cei 9 copii vor influenta foarte mult constiinta colectiva, iar saltul in constiinta va fi realizat in totalitate
in timpul vietii lor.

PAUL: Elias, inca o intrebare, anul in care va fi realizat in totalitate saltul coincide cu cel oferit de Seth in
materialul sau, adica 2075?

ELIAS: Va fi realizat pana in anul 2075. Prin urmare, cei 9 copii vor trai pana atunci.

Q: Sunt complet constienti de rolul lor?

ELIAS: In prezent, in interiorul atentiei lor subiective, in timp ce fac tranzitia inspre atentia obiectiva, da.

Q: Vor trece printr-o perioada in care vor uita?

ELIAS: Partial. Nu vor uita complet, dar va veni o perioada in care vor uita temporar, desi aceasta va fi scurta.
Pentru ei, aceasta va fi o perioada de invatare a manierei in care voi va focalizati in mod obiectiv atentia. Vor
incorpora aceasta experienta pentru a intelege realitatea fizica.
CAROL: Elias, se va realiza vreodata vreo conexiune intre acesti copii care s-au nascut si esenta Hristos? Sau
oamenii nu ii vor observa pe acesti copii care cresc acum, care influenteaza saltul in constiinta?

ELIAS: Multi indivizi vor fi constienti de existenta lor. Multi indivizi se vor deschide catre astfel de informatii. Ei
pot interpreta in diferite maniere existenta lor, dar nu conteaza acest lucru, deoarece vor fi constienti. Nu toti copii
vor ajunge in atentia publicului.

Q: Cum vor fi educati? Cum ii va influenta educatia primita?

ELIAS: Fiecare dintre ei va fi educat diferit. Toti cei 9 se afla in comunicare subiectiva, telepatica. Prin urmare,
fiecare va experimenta diferite aspecte ale realitatii fizice, diferite sisteme de convingeri. Fiind in comunicare, vor
impartasii toate aceste experiente.

JIM: Tin minte ca in materialul Seth, Seth a spus ca daca in viitorul apropiat omenirea nu va lua anumite decizii,
specia umana poate degenera in culte si razboaie religioase.

ELIAS: Da! Aceasta este previziunea erei voastre religioase!

JIM: Adica ai putea sa alegi acea probabilitate mai degraba decat alta probabilitate. La acest lucru se referea Seth?

ELIAS: Voi ati ales deja sa manifestati acest salt in constiinta, dar cu toate acestea, in orice moment, va puteti
schimba decizia. In prezent voi nu alegeti diferit ci continuati sa mergeti pe acelasi drum. Va voi anunta daca va
schimbati decizia!

JIM: Nu cred ca voi crede in Armageddon.

ELIAS: Este mai putin probabil sa se manifeste.

Cred ca prima intrebare care vine in mintile fiecaruia este: Cine este Elias? Cel mai simplu ar fi sa il
descoperiti prin proprie initiativa si de aceea va recomand site-ul oficial: http://www.eliasweb.at/
O sa va povestesc experienta mea cu Elias. Dar mai intai vreau sa va spun ca nimic nu poate fi dovedit per
se. Nu poti dovedi ca existi. Daca eu as spune despre tine, tu cel care citesti acest studiu, ca nu existi cu siguranta
o sa razi de mine. Tu o sa stii ca existi si este de ajuns. Ar fi absurd din partea ta sa incerci sa dovedesti ca existi,
nu? La fel ar spune si Elias sau alte esente. Ele nu pot dovedi ca sunt reale si nici nu incearca sa o faca. Pentru ca
doar exista si este suficient.
Problema este de incredere. Eu nu spun sa aveti incredere in ce scriu, in ce spune Elias, sau in ce spun
persoanele participante la studiu. Ci doar sa fiti atenti in ce va puneti increderea. Daca simtiti ca o parte din
cuvintele citite mai sus declanseaza ceva in voi, daca simtiti adevar in ele, cititi mai departe studiul si vedeti ce se
intampla. Multi oameni se opresc in a explora din cauza unor convingeri nefolositoare. Convingerile sunt un set
de idei bine inradacinate in psihic prin care experimentezi realitatea fizica. Fara ele nu ai putea trai. Deseori ele
sunt limitative si din acest motiv o sa prezint cateva dintre ele, pentru a va ajuta sa vedeti dincolo de ele.
1. Avem o singura viata de trait apoi sufletul va merge in rai sau in iad – Mi se pare putin arogant sa crezi
ca intr-o singura viata poti explora toata dimensiunea experientei umane. Cel mai simplu exemplu ar fi orientarea
ta, ma refer la orientarea psihicului catre masculin sau feminin. Exista un intreg spectru intre feminim si masculin.
Poti sa fii barbat si sa iti dezvolti preponderent calitatiile feminine. Sau femeie si sa mergi spre cele masculine.
Depinde de tine in ce masura vrei sa faci acest lucru. Nu cred ca intr-o singura viata poti cerceta, chiar si la nivel
superficial, calitatiile feminine si pe cele masculine.
O parte din oamenii cu convingeri religioase pe care i-am intalnit sunt aparent umili in fata lui Tot Ceea
Ce Este – Dumnezeu cum este numit in religia crestina. Dar umilinta poate exprima o comoditate si superioritate
in a crede ca dupa o singura viata vei ajunge in rai sau in iad. Cele mai multe persoane, atunci cand spun poti
ajunge in iad sau in rai, de fapt exprima prin intentie si prin stare: “Este foarte probabil sa ajungi in iad.” Nu
exista rai sau iad asa cum ni le imaginam noi.

2. Manifestarea lui Dumnezeu este triada: Tatal, Fiul si Sfantul Duh - O manifestare a lui Dumnezeu este
triada. Religia fiind in principal orientata spre calitatiile masculine ale psihicului a creat manifestari masculine si
una dintre ele este aceasta triada. Ca o observatie, ideea de Sfantul Duh se aseamana foarte mult cu vechiul
concept de animism, influxul vital care pune lumea in miscare. Daca incercam sa simtim putin cuvantul animism,
o sa vedem ca este feminin. Oricat de mult au incercat, religiile nu au putut suprima total calitatiile feminine ale
psihicului, doar le-au constrans. Dumnezeu se poate manifesta prin infinite combinatii creative, fie ele de
orientare feminina fie de orientare masculina. Diferitele culturi ale lumii arata diferitele reprezentari posibile ale
lui Dumnezeu.

3. Numele de Dumnezeu – Pana si in limbaj s-a produs o specializare. Putem folosi cu usurinta alte nume
care exprima conceptul de dumnezeu, de exemplu: Tot Ceea Ce Este, Cel Creativ si Universal, Cea Mai Mare
Piramida a Constiintei, etc. Nu trebuie neaparat sa ne gandim la Dumnezeu ca fiind doar Dumnezeu. Si nu ma
refer la nume, ci la concept. Poti sa spui Allah si sa te gandesti tot la dumnezeu. Asadar, haideti sa incepem sa ne
folosim capacitatea de a conceptualiza. Tot Ceea Ce Este este si intr-o floare? In ce maniera? Nu trebuie sa ne
ferim de astfel de intrebari.

4. Entitatiile “moarte” sunt periculoase – Aici intervin convingeri religioase adanc inradacinate in psihic
care condamna practicarea magiei, astrologiei, spiritismului si a oricaror forme “oculte” de cunoastere.
Informatiile primite de la o esenta nu sunt periculoase, desi pentru oamenii carora le este frica poate fi mai dificil
sa le inteleaga si am intalnit cateva persoane. Maniera in care am luat contact cu informatii din chanelling –
fenomen prin care o esenta energetica personalizata (o entitate, un suflet) transmite informatii printr-un medium –
a fost naturala, pur si simplu am citit materiale din chanelling si am stiut ca sunt adevarate.

5. Credinta in cauza si efect – Dupa efectele observabile gasesti cauzele care au creat acele efecte. Adica
crezi ca poti gasi cauza din spatele materiei observand efectele produse in materie. Daca vrei sa gasesti cauzele
reale trebuie sa te uiti dincolo de efectele observabile, folosind metode diferite decat cele uzuale. Am putea spune
ca din moment ce nu putem arata ca exista si altceva in afara de realitatea fizica inseamna ca nu exista nimic in
afara ei. Dar din punctul meu de vedere acest lucru arata doar o limitare a perceptiei. Mai corecta ar fi afirmatia:
Inca nu am o perceptie atat de larga incat sa oberv ca exista si altceva in afara realitatii fizice. Inca sunt fascinat
de unele efecte ale realitatii fizice si nu imi permit sa observ cauzele reale, cele existente in spatele materiei. Inca
nu am descoperit acele metode care imi permit sa vad dincolo de materie.

6. Credinta in obiectivitate – In anumite cercuri o teorie stiintifica se autosustine si ajunge sa aiba valoare
obiectiva. La fel se intampla si la nivel de individ, in viata de zi cu zi. Multi oameni detin inconstient convingeri
evolutioniste, darwininste; de exemplu supravietuirea celui mai puternic. Interactionand cu alti oameni la lucru, in
familie, in diferite cercuri de prieteni si situatii sociale ei isi reintaresc astfel de convingeri. La fel se intampla cu
orice fel de convingere sau teorie stiintifica. Prin constructia lor convingerile se reintaresc. Problema este sa fii
constient ca tu ti le reintaresti. Spun ca este o problema fiindca de cele mai multe ori nu observam cand vorbim
din convingerile noastre. Cred ca este benefic sa lucrezi cu convingerile pe care le ai, chiar daca ele sunt limitate.
Adica nu sa iti spui, “Am convingeri religioase, nu ar trebui sa le am, incerc sa le elimin”. Ci sa fii onest cu tine
si sa lucrezi cu convingerile din prezent.

7. Timpul si spatiul sunt statice - Desi teoria relativitatii a aratat ca timpul si spatiul sunt maleabile, noi nu
am integrat acest concept la nivel de experienta de zi cu zi. Multi dintre noi nu intelegem cu adevarat timpul
psihologic. Nu ne permitem sa intram in stari modificate ale constiintei. Suntem convinsi ca viata de zi cu zi,
viata “normala” are alt ritm. Viata are alt ritm pentru ca noi mergem in alt ritm.

8. Inconstientul este o groapa de gunoi - Intervin convingeri din psihologie care sustin ca daca incerci sa
descoperi mai mult din inconstient vei gasi lucruri murdare. Nu este nimic murdar in inconstient, desi daca ai o
problema trebuie adusa la suprafata pentru a fi rezolvata. Pana ca traseul catre inconstient sa fie lin si fara prea
mari asperitati, trebuie sa iti rezolvi problemele, altfel nu vei obtine acea claritate si focalizare a puterii psihicului.
Si aici am avut destule dificultati.

9. Mentalul trebuie folosit intr-o anumita maniera – Adica, nu iti poti lasa mintea sa zboare, sa intre in alte
zone ale psihicului, sa acceseze imaginatia, cunoasterea directa si alte functii. Apoi exista cealalta fateta a
medaliei, convingere prezenta in diferite cercuri spirituale, care sustine ca mentalul nu te ajuta prea mult si trebuie
neaparat ocolit. O alta convingere, mentalul este mai important decat imaginatia, intuitia, emotia, etc. Eu cred ca
atat mentalul cat si intuitia sunt la fel de importante.

10. Daca incep sa explorez psihicul voi ajunge intr-un punct cand se va intampla ceva rau – Iarasi o
convingere deseori intalnita. Nu se intampla nimic rau, desi te poti simti incomfortabil in unele momente.
Depinde de tine sa mergi in ritmul pe care il doresti.

Am dat exemplu doar de cateva convingeri limitative, dar ele pot fi foarte multe. Voi vorbi mai incolo
despre ideile prezentate de Elias, mai intai vreau sa va arat partea a doua a studiului, un chestionar realizat de
mine si raspunsurile primite. Voi interpreta raspunsurile.

Saltul in constiinta

1. Ce crezi ca este saltul in constiinta?

R1: Greu de zis pentru cineva care crede ca l-a facut. Pentru mine personal e foarte greu de pus in
cuvinte. O modificare semnificativa a mintii si a perceptiei realitatii. O contemplare a realitatii
inconjuratoare, nu continua pentru ca viata te fura cu bune si cu rele si “voalul” se aseaza la loc.

R2: Eliberarea totala de toate credintele pe care le avem-fie induse fie dobindite prin diverse tipuri de
invatare. O perspectiva absolut noua fata de tot ce inseamna manifestare. In ce ma priveste, de aprox 2 ani,
de ex, nu mai simt ca apartin doar unui popor-simt ca sunt doar paminteana, si oriunde ma aflu, pe Terra,
sunt acasa.

R3: O alta viziune despre tot ce ne inconjoara. Un alt mod de-a gandi, un alt nivel de-a aprecia valorile,
puterea de-a crede in ceea ce nu vezi, incursiune in telepatie, un simt cu mult mai dezvoltat, puterea de-a
trece mai usor peste etapele vietii si nu in ultimul rand, incredere in viitor, dar intr-un viitor cu mult
superior fata de ceea ce ne ofera viata de azi. IUBIRE SUPREMA FATA DE SEMENI SI NU NUMAI.
R4: Reflectarea mai (profunda) si mai indelungata asupra “ce e cu noi pe lumea asta” = preocupari
spirituale. Trecerea de faza de “masina umana”
Cresterea importantei valorilor spirituale in defavoarea celor materiale.

R5: Pt mine inseamna sa traim in prezent, sa constientizam pe dumnezeul din noi si sa intelegem
ca nu exista separare intre noi, ca suntem parte a unui intreg DUMNEZEU.

R6: Cred ca acest salt este accesul la un alt nivel informational mai ridicat in care constiinta va evolua in
sensul ca adevarul(cel ocultat) va fi revelat.

R7: Saltul in constiinta reprezinta faptul ca toate procesele psihice la nivel de gandire si reflectie a omului,
trec printr-o “schimbare majora”, aceasta fiind diferita de tot ceea ce omul a cunoscut pana atunci.

R8: Marea, dorita trezire.

R9: Presupun ca oamenii vor devein constienti de realitati mai subtile decat realitatea materiala si poate
vor experimenta pe propria piele aceasta realitate invizibila momentan...

R10: Perechea de aripi pe care o aveam in spate, dar nu o constientizam. Zborul posibil.

R11: Pt mine saltul in constiinta este ceea ce am trait acum doi ani de zile… in februarie 2009, cand m-am
trezit dpdv spiritual… de altfel toti cei ce ma cunosc au vazut transformarile evidente care s-au petrecut cu
mine…
Sa iti raspund la intrebare, saltul in constiinta inseamna trecerea la un alt nivel spiritual datorata unor
factori importanti. Totul tine de cat de dezvoltat interior esti si mai ales de ce scop suprem ai.
Daca scopul este Dumnezeu atunci saltul va fi frumos si armonios si vei ajunge la al descoperi pe El intr-o
forma initiala, forma pe care iti este dat a o descoperi.
De asemenea din momentul in care ai efectuat saltul in constiinta, nu te vor mai interesa atat de mult
partile materiale, vei reusi sa observi alte aspecte pe care inainte nu le observai, precum simtirea celui de
langa tine, vei analiza ceea ce se intampla din prisma legii atractiei, a legii iubirii si mai ales vei face tot
posibilul sa rezonezi cu idealurile si spiritele superioare.

R12: EVOLUTIE. SI PENTRU CA TOTUL ESTE ENERGIE IAR ACEASTA SE MANIFESTA IN


CUANTE, E CLAR CA SI EVOLUTIA ARE LOC IN SALTURI.

R13: Progres spiritual prin devotament, vointa, smerenie, iertare si compasiune.

R14: Am citit despre acest subiect si acumulez in continuare noi informatii

2. Care este diferenta intre era religioasa experimentata de omenire pana in prezent si noul salt in
constiinta?

R1: Cred ca asa cum stim noi religiile, acestea au aparut de aprox 3500-4000 de ani, avind ca obiectiv
dominarea celor multi de catre un grup restrins. Datorita vitezei cu care circula acum informatia,
adevarurile ocultate de catre religii, atita timp, sunt relevate, tot mai multi avind acces la ele. Va fi doar o
singura credinta-aceea ca exista un singur CREATOR-extins in tot ce inseamna manifestare, deci si noi
facem parte din EL, asadar cu totii suntem UNU.

R2: Pana in prezent, religia a corespuns cu nivelul constiintei oamenilor, dar mie personal mi se pare ca
nivelul actual de constiinta cere o noua abordare, o vedere mai larga, o unire cu CREATORUL in care
RELIGIA sa unifice CREDINCIOSII sa dispara diferentele de abordare a CREDINTEI IN SINGURUL
CREATOR.
Religia, multitudinea sectelor, a religiilor nu fac altceva decat sa starneasca dezbinare intre diverse secte
religioase, OMENIREA ARE NEVOIE DE O SINGURA RELIGIE. Toti avem UN SINGUR
CREATOR…..sigur, religiile s-au format ca urmare a vederilor diferite, ca urmare a diferentelor de
cultura, dar in prezent UNIREA ACESTOR SECTE AR DUCE LA O PUTERE MAI MARE A
RUGACIUNII LA CRESTEREA CREDINTEI.

R3: Numai acceptam dogme – incercam sa mai si intelegem, sa mai si experimentam.

R4: Cred ca pina acum noi il cautam pe DUMNEZEU in exteriorul nostru in noua era il vom
cauta in interiorul nostru.

R5: Cred ca nu va mai conta din ce religie faci parte ci numai iubirea , compasiunea si credinta.

R6: Cu mici diferente de apartenente religioase, era spirituala a cuprins in tot ansamblul ei pana acum,
virtutea de pace. Un salt nou in constiinta cred ca va rapi pacea, si astfel va aduce contrariul.

R7: Ca de la cer la pamint, adica de la frica de un Dumnezeu rau care nu are alta treaba decit sa ne vineze
greselile, la recunoasterea, reamintirea ca totul e iubire.

R8: Cand se va face acest salt in constiinta, oamenii vor deveni constienti de ceea ce-I uneste si nu de ceea
ce-I desparte, vor depasii separatismele egotice, identificarile cu religiile si cu diversele dogme batute in
cuie.

R9: Va fi posibila o convergenta a credintelor, culmea, obtinuta de la sine si pasnic, pt ca’’ noile’’ valori
ale ‘’noii ere’’ sunt intrinseci naturii umane si divine. Anterior acestui moment, religia era dogma, se
punea accent pe micimea umana fata de Dumnezeire, oamenii erau in competitie intre ei si cu ei insisi pt
a-si asigura un loc mai bun Dincolo, religia era zgomotul de pe fir din conversatia intre om si Dumnezeu.

R10: E O DIFERENTA DE CONSTIENTA LA NIVEL GLOBAL. UNII DIN CEI VECHI AU FOST
MAI EVOLUATI CA UNII DIN VIITORUL APROPIAT.

R11: Cred ca va fi intelegerea mai profunda si adevarata a tuturor conceptiilor religioase cunoscute pina
acum.

R12: Nu vom mai avea nevoie de confirmari stiintifice, dovezi materiale, arheologice cu privire la
Divinitate.

R13: Disparitia diversilor zei si dumnezei.

3. In ce maniera se vor transforma religiile ca urmare a saltului in constiinta?

R1: Asa cum le cunoastem, vor disparea.

R2: Nu cred ca se vor transforma pentru ca rolul lor este de a ajuta individul sa faca saltul.

R3: Pentru ca sa corespunda noii constiinte religiile ar trebui sa se unifice, preotii sa inalte rugaciuni
PENTRU CREATOR, PENTRU PAMANT, PENTRU CER, cei nevoiasi, pentru cei neajutorati, FARA
UN CULT AL PERSONALITATII. Doar noi de unul singur NU VALORAM NIMIC NU-I ASA? Ce ar fi
sa fim doar unul pe suprafata acestui pamant ? NIMIC…..DOAR IMPREUNA FACEM TOTUL.

R4: Religia e una si preotii sunt alta. Nu vor fi incantati , dar se vor adapta. Trebuie sa treaca de faza de
dogmatism.

R5: Schimbarea cred ca este calea . Sa prezinte oamenilor un dumnezeu iubitor si comprehensibil
si nu ca pina acum un dumnezeu razbunator care conditioneaza si pedepseste. Daca va incepe sa
invete iubirea de dumnezeu si nu frica de dumnezeu va rezista cu siguranta daca nu vor
disparea.

R6: Va fi o singura religie.

R7: Religiile vor deveni mai superficiale si in acelasi timp un mod chinuitor de pastrare su integrare a
propriei constiinte pentru cei care doresc strict lucrul acesta. In cazul in care s-ar opta pentru unificarea
tuturor religiilor, cred ca aceasta va fi o optiune fara success intregit.

R8: In maniera in care oamenii vor mai simti nevoia/sau nu de a avea un lider, fie el si religios.

R9: E posibuil ca religile sa dispara dupa ACEST SALT.

R10: Probabil se vor contopi sau isi vor trece prin sita dogmele specifice, pana la acele adevaruri esentiale,
nedeformate de ego, adevaruri care oricum sunt comune tuturor religiilor, doar formularea, metaforele/
simbolistica si contextul cultural difera.

R11: Nu vor mai exista religii ci o singura religie... nu se vor mai certa oamenii si se va ajunge la un
numitor comun. Dumnezeu este Unul si noi facem parte din El. Adevarul este ca cei care nu vor face fata
schimbarii frecventei nu vor putea sa faca saltul respectiv... Cum se zice cei ce nu se vor purifica vor
ramane “legati de pamant”. Spiritul lor va ramane ancorat in greselile si in rautatile lor, deoarece nu vor
dori sa fie iertati si nici sa ierte...

R12: VOR DEVENI SPIRITUALITATE SI NU VOR MAI FII RELIGII SEPARATE SI


SEPARATISME.

R13: Cred ca intr-un sens pozitiv / rapid de urmarit de catre adepti.

R14: Vor accepta idei pe care altadata le respingeau cu vehementa.

R15: Se va gasi un numitor comun si ne vom elibera de dogme.

R16: Sunt convins ca la un moment dat toate religiile se vor schimba asa cum s-a intamplat de-a lungul
istoriei omenirii.

R17: Unificarea.

R18: Transformarea religiilor probabil ca va consta tocmai in constientizarea a tot ce are fiecare religie de
oferit ca invatatura, intelepciune,....colaborarea si nu dezbinarea dintre diferite doctrine.

R19: Eu sper ca se va schimba intr-o spiritualitate colectiva fara separare si


exclusivitate.
R20: Nu ma intereseaza religia, cel putin nu in maniera in care este practicata.

4. Crezi ca saltul in constiinta este o profetie sau este un eveniment in desfasurare?

R1: Va fi un eveniment in desfasurare.

R2: Ambele.

R3: Este un eveniment in plina desfasurare, care a fost prevazut, acceptat si programat, tot de noi cei ce
am fost ieri. Este o experienta pe care am dorit sa o avem, asa cum absolut totul pe aceasta planeta, in
acesta dimensiune este doar prin voia noastra. Nimic din ce ni se intimpla nu are loc fara acordul nostru.

R4: Este un eveniment in desfasurare CU SIGURANTA….. NUMAI CREATORUL POATE


DESAVARII CONSTIINTA OAMENILOR….greu este de aratat unora ca gandesc gresit. Multi rad si
spun ca esti nebun daca incerci sa le arati o alta vedere asupra existentei.

R5: Eveniment in desfasurare.

R6: Nu stiu ca saltul asta e si in sus si in jos. Depinde cine castiga meciul.
Sper sa devenim mai umani si sa ne schimbam valorile.

R7: Este o profetie in desfasurare ca mai devreme sau mai tirziu toti trebuie sa ne trezim.

R8: Este un eveniment normal ce se petrece cred in tot universul cand populatia unei planete evolueaza
spre un alt nivel.

R9: Un eveniment in desfasurare.

R10: Se desfasoara si multi sint cei ce stiu ce se intimpla, si multi sint si cei ce simt ca se intimpla ceva si
vor sa afle ce.

R11: Cred ca este un eveniment in desfasurare.

R12: Eveniment in desfasurare.

R13: Daca eu am trait trezirea spirituala si, de asemenea majoritatea celor din jur, inseamna ca acest salt
este un proces in desfasurare. Uita-te in jurul tau, oamenii acum sunt interesati de dezvoltare personala si
spirituala, ceea ce nu se intampla de mult... Partea interesanta este ca se observa o apropiere de 2012 si din
frica mai mult se chinuie sa afle ce se intampla... asa este omul, profita de orice posibilitate de a fura cu
ceva mantuirea :) insa, vezi tu, la momentul saltului nu vor mai putea sa fure nimic, deoarece vor fi atrasi
invariabil in zonele asemanatoare lor...
Astfel ca cei buni vor fi alaturi de cei buni iar cei reci spiritual vor ramane jos.

R14: EVENIMENT IN DESFASURARE.

R15: Un eveniment in desfasurare dar poate fi si o profetie

R16: Un eveniment care se desfasoara continuu, de la venirea lui Iisus pin astazi si va continua. Probabil
ca va fi mai vizibil in anii care vor urma.
R17: Este in desfasurare.

R18: Mai degraba un “eveniment in desfasurare”.

R19: Eveniment in desfasurare.

R20: Eveniment in desfasurare, necesitatea de a evolua, transformare.

R21: Este un eveniment in desfasurare.

R22: Eveniment in desfasurare.

5. Ce schimbari crezi ca se vor produce la nivel global ca urmare a acestui salt?

R1: O lume mai buna, desi am zis ca voalul se aseaza la loc si viata te fura.

R2: Cred ca nu toti locuitorii Terrei vor alege sa faca saltul, fiindu-le dificil sa renunte la actualele credinte
(frica fiind cauza).

R3: O Noua Ordine Economica Mondiala este mai mult decat necesara. Dar mai avem mult de lucru in
acest sens. Trebuie sa existe un alt etalon de schimb, diferit de cel existent. Toti avem dreptul la un nivel
decent de trai. Mi se pare dureros faptul ca unii asteapta Craciunul de exemplu cautand prin gunoaie, iar
altii consumand si facand prada.

R4: Nu stiu ca saltul asta e si in sus si in jos. Depinde cine castiga meciul.
Sper sa devenim mai umani si sa ne schimbam valorile.

R5: Vom intelege intr-un final ca realitatea exterioara o reflecta pe cea interioara, ca tot ceea ce
vom emite se va intoarce mai devreme sau mai tirziu la noi si cind vom intelege asta nu vom
mai putea face rau nimanui pentru ca vom intelege ca a face rau altcuiva inseamna a ne face
noua insine.

R6: Pe langa cele la nivel de constiinta a fiecaruia din noi (cred ca in noua vibratie planetara vom deveni
mai iubitori mai constienti de ce suntem si de unde venim) vor fi schimbari la nivel fizic al pamantului.

R7: Pe langa faptul ca nu va avea “succes uniform”, se vor produce mari tulburari.

R8: Cit se poate de pozitive, reamintirea unimii nu poate sa duca decit la evenimente bune, chiar daca
aparent sint rele- nu-i asa, in tot raul e si un bine.

R9: Nu stiu ce schimbari se vor produce, insa personal imi doresc sa fie mai multa iubire intre oameni,
mai mult adevar, mai multa pace, mai multa fericire.

R10: Multe lucruri si mersuri ale lor se vor dovedi inutile sau ineficiente. Revolutionare a lumii stiute
pana acum in moduri nebanuite.

R11: Pai planeta nu mai suporta de ceva timp totalitatea gandurilor negative ce se emuleaza in eter si din
cand in cand se mai scutura... toate aceste efecte ale mediului inconjurator se datoreaza gandurilor
negative ale noastre, reusind doar sa provoace noi si noi calamitati. Insa, in urma saltului, cei ce vor reusi
sa faca fata schimbarii rezonanta vor trai pe un pamant nou, virgin, pe care il vor administra prin
supravegherea fortelor divine...
Si astfel nu va mai exista posibilitatea de distrugere, caci aceste ganduri vor fi ucise din fasa. Pe pamantul
nou vor trai doar sufletele care vor merita sa traiasca, adica cele care au fost purificate si spalate de porniri
si pofte negative.
Astfel pentru a vedea exact ideea saltului poti sa vizualizezi ceea ce iti voi spune acum: Tu ca si corp esti
format din mai multe invelisuri: spiritul imbraca acel corp astral, care se imbraca in corp eteric si apoi in
corp fizic... dar in esenta sa in interior este o forma de energie... Sufletul are nevoie de aceste corpuri
pentru a respecta legile Divine de raportare a lumii spirituale la lumea materiala... astfel ca in momentul
saltului, sufletul marindu-si frecventa miscarii de rezonanta el va avea nevoie de un alt corp eteric, astral si
fizic... probabil ca acel corp fizic va fi de natura subtila... asa ca pamantul, pe care il vezi acum in jurul
tau, va fi de alta natura, deoarece insusi sufletul va fi in alta natura... De aceea chiar daca pentru aceasta
lume materiala vei muri ca si corp fizic tu vei avea un alt corp si o alta forma materiala pentru a trai pe un
alt taram material.

R12: URIAS DIN PUNCT DE VEDERE AL CONSTIENTEI DECI URIAS DIN TOATE DIRECTIILE
CARE EMERG DE AICI.

R13: Schimbari negative si pozitive ca in orice schimbare (nu ma refer aici numai la religii create de om).

R14: Cred ca oamenii, datorita intelegerii interioare superioare acumulata isi vor organiza altfel viata, se
vor conduce dupa alte valori, prioritatile vor fi altele. Si asta se va intampla nu numai la nivel individual,
izolat, ci se va resimti puternic la nivel global, al societatii.

R15: Nu pot sa apreciez.

R16: Cred ca vor fi schimbari radicale din toate punctele de vedere.

R17: Nu cred ca pot anticipa acest lucru.

R18: Majore in timp exemplu evenimente din Japonia, alegera presedintelui Americii.

R19: O pierdere a controlului centralizat care actioneaza astazi in toate planurile prin eliberarea a tot mai
multor persoane de “mind controlul” la care suntem supusi.

R20: Nu m-am gandit la nivel global, pentru inceput ma gandesc doar la sfera personala

R21: Greu de apreciat.

6. Aproximativ, in ce an crezi ca va fi realizat in totalitate saltul?

R1: Cred ca e un process continuu care tine de evolutia umanitatii. Saltul a fost facut de indivizi
dintotdeauna de-a lungul timpului. Vezi povestea lui Melchisedec (am scris correct?

R2: Avind in vedere ca saltul in constiinta a inceput sa se accelereze aprox din 1986,cred ca vor fi
necesara o perioada de timp aproximativ egala - 25 ani

R3: CU INTERVENTIE DIVINA, saltul poate fi realizat intre 2012 presupunand schimbarea constiintei
totale si chiar al mostenirii genetice, a egoismului si a dorintei de-a fi cel mai presus. Cu dorinta de-a
comunica, de-a intelege si de-a IUBII CREATORUL si TOT ce exista incepand cu mineralul si terminand
cu spiritualul si acesta nu in ultimul rand.
Fara interventie divina, prevad o adancire a crizei mondiale, un razboi mondial, multa nenorocire, multi
oameni nenorociti….si intr-un final UN NOU INCEPUT bazat pe un nou concept bazat pe ajutorul celor
ce au nevoie, si dezvoltare multipla. Dar atunci saltul ar fi cu mult, mult mai anevoios.

R4: Nici n-am spus ca va fi realizat in totalitate.

R5: Hmmm asta e o intrebare cam dificila dar cred ca suntem pe drumul cel bun. Se va realiza cu
siguranta e doar o chestiune de timp.

R6: 2012-2013 si va continua in urmatorii ani.

R7: Depinde de cei care il pun la cale… nu pot sa stiu asta.

R8: Nu cred ca e important, totul e sa fim pe cale si sa savuram aceste schimbari.

R9: Nu cred in varianta 2012. Cred ca e mai degraba un proces cumulativ si pe termen lung. 2012, va
marca un inceput mai concret, al unei schimbari de durata.

R10: 2015?

R11: Nu este intrebarea potrivita, se poate intampla maine sau peste 1000 de ani nu avem de unde sti. Ah
ca putem sa interpretam profetiile mayase sau cele ale lui Nostradamus sau pe cele ale babei Vanga,
important este ca noi sa fim pregatiti. Precum ziceau Parintii Ortodoxiei traieste cu gandul la moarte si vei
fi fericit in lume de dincolo, asa ca iti spun sincer fii pregatit de salt si nu vei avea de ce te teme atunci
cand se va realiza. Poate ca acest salt se intampla permanent, poate ca in fiecare clipa cate un spirit face
saltul de constiinta... insa la nivel global ar mai fi de vorbit. Astfel ca fii tu pregatit, caci cei din jurul tau
pot sa faca saltul fara tine, si atunci acest chestionar, aceste ganduri, toate aceste intrebari nu isi mai au
locul. Ma intrebi in ce an va fi realizat in totalitate? imi vine sa rad... caci in fiecare moment au loc salturi
de constiinta. Sufletul tot timpul se misca, evolueaza sau involueaza nu ramane in acelasi loc niciodata.

R12: E IN DERULARE ACUMULAREA MASEI CRITICE. CAND O ATINGEM, BUM!

R13: Dupa 2012 sau chiar un pic inainte.

R14: Nu stiu, dificil de dat un raspuns. Oricum, o astfel de transformare nu se face brusc si cu forta. Ceea
ce cred insa este ca in perioada urmatoare (peste 2-5 ani) vor avea loc o multime de evenimente
neobisnuite, incluse astazi in categoria “science-fiction”dar de data aceasta ele vor fi atat de vizibile si
tangibile pentru toata lumea incat va fi imposibila negarea lor, chiar daca multe nu vor putea fi explicate
cu instrumentele cunoasterii de care dispunem noi acum.

R15: Totul este in schimbare, asa ca dupa “salt” va urma altul pe care ne vom focaliza.

R16: ??

R17: Nu stiu

R18: Atunci cand vibratia va fi atat de puternica datorita schimbarilor mentalitatilor oamenilor, avand in
vedere acest fapt tu ce crezi, se va produce curand?

R19: Timpul este relativ si nu cred ca pot prezice.


R20: Cred ca se realizeaza, cred ca este in desfasurare

7. Crezi ca exista o probabilitate ca el sa nu fie realizat? Care sunt factorii care ar pot influenta
neindeplinirea saltului?

R1: Nu cred. Lipsa educatiei si a libertatii accesului la informatie

R2: Exclus!

R3: Nu exista posibilitatea ca saltul CONSTIINTEI sa nu se realizeze. Saltul Constiintei a inceput in


urma cu 20-30 de ani la cei mai multi oameni.
“RAUL, INTUNERICUL” desigur franeaza evolutia constiintei jocul SATANIC cu strigatul lui de
disperare este factorul care intervine in evolutie. Fortele oculte striga a disperare, multi scapa controlul,
dar cei constienti trebuie sa se roage pentru manifestarea BINELUI.

R4: Orice e probabil.

R5: Iti pot spune care ar fi factorii care ar ajuta la implinirea lui mai repede, sa ii privim cu iubire
si compasiune si pe cei dintre noi care reactioneaza cu frica.

R6: Nu.

R7: Convingerile diferite ale omului. Omul gandeste diferit, si are convingeri diferite.

R8: Nici gind sa nu fie realizat, cifra critica de treziti e mare si tot mai mare ea devine.

R9: Distrugerea planetei din cauze naturale sau din cauza noastra, ar amana acest salt.

R10: Se incearca si se va incerca pastrarea controlului asupra unei lumi ce se destrama, insa nu,
probabilitatea este... improbabila, doar ca depinde ce realitate vrea sa experimenteze fiecare.

R11: Cum sa fie posibil... :) fiecare spirit prin prisma trairilor si a gandurilor si a sentimentelor executa
salturi de constiinta, salturi pe nivele reci sau pe nivele calde... Iti poate fi dat sa ai acces la sferele
superioare sau sa te cobori in infernul urii si al demonilor.

R12: POATE FI CEL MULT AMANAT. NEATINGEREA MASEI CRITICE DE CONSTIENTA


RIDICATA CA URMARE A REFUZULUI MASELOR DE OAMENI DE A SE CUNOASTE PE SINE.

R13: Factorii care pot influenta acest salt este suta la suta in gandirea oamenilor. (Iarasi am raspuns fara sa
nu stiu despre ce este vorba).

R14: Nu, pentru ca acesta este mersul firesc al evolutiei noastre ca entitati spirituale.

R15: Saltul se va realiza independent de vointa noastra. Depinde de fiecare, de implicarea lui cum va face
saltul. Nu cred ca e ca si cum iau un grup de oameni, il urc in autocar si-i transport la destinatie. Fiecare
persoana merge individual. Unii ajung usor, altii mai greu, iar altii se ratacesc.

R16: Domnule cert este ca trebuie sa se intample o schimbare … cum s-a intamplat periodic dea lungul
secolelor.
R17: Ca in orice, exista si probabilitatea ca el sa nu fie realizat in primul rind datorita unei anumite inertii
umane de a ramine in modelele cunoscute.

R18: Orice e posibil. Unul din factori tocmai l-am reamintit

R19: Nu.

R20: Sunt optimista si vad implinirea acestui salt ca pe ceva firesc.

8. In ce maniera influenteaza profetiile religioase viitorul si perceptia oamenilor asupra saltului in


constiinta?

R1: Frica, manipulare. Oamenii detin multe convingeri religioase, chiar daca nu se declara a fi persoane
religioase. Cred ca multi oameni vad distrugere in jur si nu fac aproape nimic pentru a construi. Este mai
usor sa crezi in distrugere decat sa creezi.

R2: In aceeasi maniera –prin frica!

R3: Religia ne ofera o oarecare viziune asupra viitorului, dar acest viitor este conceput in feluri diferite de
la om la om. Dupa parerea mea, exista doua mari categorii de percepere a acestui salt.
1. Cei care asteapta interventia Divinului fara interventia omului, acestia considera ca ei nu trebuie sa faca
nimic decat sa astepte totul de la DIVIN. Asteapta a II-a venire a lui IISUS. Este si acest lucru o perceptie
pozitiva, prin CREDINTA oricum constiinta se schimba cu sau fara interventia noastra.
2. Cei care constientizeaza saltul constiintei, cei care cultiva constiinta, cei care se roaga constienti pentru
interventia CREATORULUI in evolutia planetei, cei care studiaza, cerceteaza religiile, combina interesele
religiilor, pentru a gasi un NOU DRUM OMENIRII, cei care doresc sa supravietuiasca pentru a fi de
ajutor celor care au nevoie.Cei din aceasta categorie au atins un anumit salt de evolutie al constiintei. Un
bun meritat loc in acest sens revine informatiei si selectarii in scop pozitiv al informatiei.

R4: Nu stiu. Pe mine nu ma prea influenteaza.

R5: Hmm biblia zice de apocalipsa ..... nu cred ca asta face oamenii sa fie mai buni ......
dumnezeu este iubire, tot ceea ce ne face sa fim mai buni, mai iubitori vine de la dumnezeu; nu
vad cum spre exemplu profetia cu sfirstul lumii ar putea face oamenii mai buni frica nu vine de
la dumnezeu.

R6: Cred ca aceste profetii contin adevaruri dar depinde de fiecare cum le priveste cu teama sau cu
bucurie.

R7: Profetiile biblice existente oricum se implinesc, dar fiecare om le percepe in functie de gradul de
spiritualitate pe care il are.

R8: Daca profetiile vorbesc despre iminenta distrugere, cred ca nici nu trebuie bagate in seama.

R9: Se spune ca ne modelam realitatea si viitorul in clipa de clipa. Daca suntem optimisti viitorul s-ar
putea sa sune mai bine decat daca punem botul la profetiile apocaliptice.

R10: Se ofera un dat cert, cand viitorul este in mainile tuturor si ale fiecaruia dintre noi, subiectiv si,
totodata, universal obiectiv. Se ofera o linie de gandire, incarcata de niste afecte (frica, mostly) si asteptari.
R11: Pai se poate intampla ca ceea ce crezi sa se indeplineasca, asa ca atunci cand crezi intr-o profetie sau
idee sau concept, sa ti se para ca vezi acele aspecte peste tot in jurul tau... precum de foarte multe secole
oamenii sunt interesati de sfarsitul lumii, in loc sa fie interesati cum sa ajunga dincolo de sfarsit si sa
traiasca in inceput.

R12: ESTE FUNCTIE DE DECIZIILE PE CARE LE IAU MASELE DE OAMENI LA AUZUL LOR.

R13: Dupa parerea mea, profetiile influenteaza in totalitate perceptia lumii asupra a tot ce ne inconjoara.

R14: Cel putin in ceea ce ma priveste, influenta este una nesemnificativa.

R15: Mult, pentru ca sperie si, uneori, induc cu buna stiinta in eroare. Creaza isterie.

R16: Sincer chiar nu stiu ce as putea raspunde la aceasta intrebare, de altfel eu cred ca religia a adus mai
mult rau in viata sociala decat bine. Evenimentele o demonstreaza.

R17: Este greu de spus. Cred ca fiecare om isi are timpul sau de deschidere a inimii si mintii.

R18: Da, influenteaza prin constiinta colectiva.

R19: Din pacate inspirind frica si impiedicand procesul in acest fel.

R20: Cred ca profetiile religioase sunt in urma saltului, adica nu ating complexitatea saltului.

9. Exista zone ale globului care au o deschidere spirituala mai mare, care sunt acelea?

R1: Cred ca zonele cu democratie si libertate religioasa.

R2: In general, zonele mai putin atinse de ‘civilizatie’ - in toate ariile terestre.

R3: Da, parerea mea este ca acolo unde exista suferinta exista si spiritualitate mai mare. Dar nu neaparat
suferinta creaza spiritualitate, exista indivizi care ” au totul la picioare” si nu sufera din lipsa materiala, ei
constientizeaza ca golul din sufletul lor poate fi umplut numai prin IUBIREA APROAPELUI prin
ajutorul acordat celor in situatii defavorizate si atunci se dedica IUBIRII maririi constiintei.
Pe pamant exista zone care capteaza mai multa radiatie luminoasa, acolo spiritualitatea este mai mare. Eu
cred ca si Romania este o tara favorizata in acest sens. Misterele lumii arata ca anumite zone au legaturi
intre ele Sfinx-ul din Bucegi cu Sfinxul din Egipt de ex. Aceste legaturi se realizeaza prin radiatii
nepercepute de noi.

R4: Orientul – tocmai am fost in India, Nepal si Tibet. E alta lume si cu bune si cu rele. Dar si romanii
sunt buni si vesticii in general. Treaba e ca se inghesuie si spiritualistii materialisti ca e momentul sa faca
un ban.

R5: Cu siguranta cred ca exista ... unde nu as putea spune.

R6: Romania, Tibet, India.

R7: Nu cred ca exista.

R8: Se spune ca Tibetul este un astfel de exemplu, dar nu vad nici un fel de piedica de a-l simti pe
Dumnezeul tau oriunde ai fi pe planeta asta.
R9: Oamenii de pe tot globul au acces la spiritual. Nu cred ca un loc anume favorizeaza o deschidere
spirituala mai mare. Desi in zona Himalaia, Tibet, India oamenii sunt mai orientati catre spiritualitate, asta
nu inseamna ca este ceva neaparat legat de acele locuri. Oameni spirituali sunt peste tot.

R10: Cred ca in zona Indiei/ Orient, versus Occident. Ideea de obezitate spirituala vs obezitate materiala.

R11: Da sunt asemenea zone... sunt locuri conditionate de entitati spirituale foarte puternice. Pot fi locuri
in care demonii au o influenta majora, datorita blestemelor sau a ancorarii lor de locurile respective sau
pot sa fie zone in care au fost spirite foarte evoluate in care sa resimti energia pozitiva de o puritate foarte
mare, precum pesteri in care s-au rugat oameni ca si Arsenie Boca sau Iisus, sau alte spirite apropiate de
zona Divina.

R12: DA, TIBETUL DE EXEMPLU.

R13: Cred ca in: Romania, Italia, Spania si America Latina

R14: Peru, Egipt, Romania, Tibet, Israel

R15: Logic raspunsul ar fi Tibet, dar nu cred ca acolo e zona. Cred ca daca urmaresti unde sunt cei mai
multi “paranormali” si cele mai mari “zbateri”- ar putea fi spatiul Danubiano-Carpato-Pontic, adica
vechea Tracie, care e mai mare decat actuala Romanie.

R16: Da… sunt convins si cred ca musulmanii au o deschidre spirituala mult mai profunda decat restul
religiilor (eu sunt ortodox).

R17: Nu cred.

R18: Acolo unde constiinta e mai pura, exemplu- Tibet

R19: Da ,india , sud america, orientul departat.

R20: Romania este una din tarile cu mare deschidere spirituala.

R21: Asa cum spunem ca nu exista () fara uscaturi tot asa cred ca putem spune ca peste tot in lume exista
oameni cu deschidere spirituala mai speciala. Poate unele zone sa fie mai bine reprezentate ca Tibetul,
India.

10. Cum poti oferii informatii si sprijin in intelegerea saltului fara a cauza tulburari in acei indivizi care nu
sunt obiectiv constienti de existenta lui?

R1: Oferind date putine pe intelesul lor.

R2: Saltul este optional si se adreseaza indivizilor care cauta. Nu exista riscuri decat din punct de vedere
psihiatric, insa in general se trateaza.

R3: Nu se dau informatii decit daca ti se cer, si atunci intr-o maniera accesibila celuilalt.

R4: Greu !!! Am incercat de nenumarate ori sa scot in evidenta anumite idei, discutand la nivelul celui pe
care l-am avut in fata….nu consider ca am o constiinta prea dezvoltata, dar vad ca unele concepte despre
viata sunt invechite, chiar unele interpretari sau texte din BIBLIE care sunt scrise in textul existent creaza
confuzie.
Multi indivizi iti spun in fata ca inteleg saltul, dar altii rad pe la spate, sau pur si simplu cu prima ocazie te
inlatura fara sa poti interveni. Iti pregatesc lovitura sub centura pentru ca considera ca esti
“PERICULOS”.
Dar nu poti generaliza sunt indivizi cu care poti trata asemenea probleme….pregatiti pt schimbare.

R5: Sa respectam liberul arbitru fara sa ii judecam sa le raspundem cu iubire.

R6: Unele persoane nu sunt pregatite sa inteleaga ce se intampla si cine va trebui sa inteleaga va intelege,
totul se rezuma la ce nivel este fiecare din noi.

R7: In primul rand trebuie sa ii faci constienti de existenta lor, si apoi sa vezi daca au vreo convingere
deosebita pentru ei insisi, sau se considera pur si simplu “rezultatul hazardului”.

R8: Informatiile sint de dat celor care sint pregatiti sa le primeasca, altfel „margaritare la...”. Sprijinul sta,
in cazul avut in vedere, in trimiterea de iubire si lumina.

R9: Personal am facut un blog si un site, care ofera aceste informatii fara sa le bage pe gat nimanui. Sunt
si niste avertismente acolo.
www.fymaaa.info si www.fymaaa.blogspot.com

R10: Prin exemplu propriu si prin acceptarea modului lor de a percepe lumea. Fara sa judec, lasand sa fie.

R11: Sa nu indraznesti sa faci asa ceva... nu vei provoca decat mila si dorinta de a nu mai comunica cu
tine... Ofera-i omului o informatie doar daca iti cere acea informatie. Ce s-ar intampla daca un copil te-ar
intreba despre lumea spirituala si saltul de constiinta, ce i-ai explica? Acel copil nu ar intelege. Cei care
sunt inca “adormiti” sunt ca niste copii dpdv spiritual asa ca nu te complica, deoarece iti vei atrage mari
probleme asupra ta. Precum se spune omul primeste doar cat poate duce.

R12: DACA INFORMATIA SI SPRIJINUL NU CAUZEAZA TULBURARI, INTREBARI,


DISCONFORT SALTUL SE VA AMANA PT CA RAMANEM LA ACELASI NIVEL DE
CONSTIENTA CA SPECIE.

R13: Informatiile le pot gasi intr-o carte, vorbind cu un individ care stie despre ce este vorba in acest
subiect sau chiar pe google...de ce nu.

R14: Fara indoiala ca in viata multor sceptici se vor petrece evenimente deosebite. Plecand de la aceasta si
explicandu-le cauzele unor astfel de situatii cred ca se poate ajunge la un dialog deschis cu acestia, care
sa-i conduca in timp la acceptarea unor realitati pe care le-au negat pina acum, iar intelegerea dobandita
astfel va rezulta din propria lor cunoastere interioara si nu va fi un adevar impus din afara.

R15: Nu poti daca nu vor. Nu primesc mesajul, te ironizeaza, te declara nebun si te evita. Pentru ca le
strici sistemul de valori cu care sunt obisnuiti.

R16: Prin multe dialoguri deschise …Cred.

R17: Asa cum nu poti face un copil sa mearga sau sa vorbreasca inainte de timpul sau, asa si cu
maturizarea spirituala.
R18: Prin informatii aduse la nivelul lor de intelegere, pentru a nu plictisi pe cei stiutori si a te face inteles
pentru cei mai putin familiarizati cu aceste informatii.

R19: Prin sensibilizarea perceptiei Prezentului (ca fiind singura dimensiune experimentata-E.Tolle e un
bun inceput) si desigur practicarea rugaciunii si meditatiei ptr toti oamenii pentru pamantul nostru,
vizualizarea unui pamant nou..etc.

R20: Le oferi pur si simplu, ca pe un dar.

R21: Toate aceste lucruri pot fi povestite, explicate. Astfel ele vor exista, pentru cei care tind sa inteleaga
mai mult, vor sa cunoasca mai mult. Din experienta proprie pot spune ca doar atunci cand vrei sa stii apar
in calea ta informatiile dorite. Si mai stiu ca oricat de entuziasmat ai fi aflandu-le nu le poti baga pe gat
nimanui care nu este pregatit sa le afle. Pe unii o asemenea discutie i-ar face sa rada sau si mai rau, altii
vor asculta dar nu vor crede, iar altii isi vor pune intrebari si vor incerca sa se documenteze acceptand un
asemenea eveniment ca pe o posibilitate.

11. Crezi in conceptul de masa critica? Crezi ca saltul are nevoie de o masa critica pentru a fi realizat?

R1: Da, pentru a da valoare este nevoie de o masa critica.

R2: Nu stiu. Cu cat mai multi cu atat mai bine 

R3: Daca te referi la totalitatea populatiei Terrei, da.

R4; Da, numai asa se poate realize saltul. NU toti suntem pregatiti. Si acei care nu fac fata schimbarii nu
vor supravietui....ei singuri decid.

R5: Da. Nu stiu daca functioneaza si in cazul asta. Sper ca da.

R6: Daca nu exista separare intre noi ,,,, cred ca e nevoie de noi toti. Nu poti spune ca esti pe
deplin sanatos si intreg daca iti lipseste o parte a corpului.

R7: Da. Si eu incerc sa informez cat mai multe persoane, prieteni.

R8: Probabil.

R9: Da. Cred. Mi se pare o idee logica.

R10: Da. Nu.

R11: Interesant concept... Atunci cand mai multi se unesc formeaza un conglomerat de credinte si ideile
comune capata mai multa forta. Saltul se va realiza cu sau fara ajutor... sunt forte divine mult prea
puternice pentru a avea nevoie de ajutorul unor fiinte infime precum spiritul uman.

R12: ABSOLUT LA AMBELE

R13: Critica mereu a existat, asa ca vreau sa nu, tot voi crede sau nu despre acest subiect (depinde de
gandirea si momentul in care m-a gasit).

R14: Da, categoric.


R15: Da, raspuns valabil pentru ambele intrebari. Chiar daca pare in contradictie cu raspunsul la intrebarea
7, nu e.

R16: ??

R17: Da.

R18: As compara masa critica cu situatia unui om intr-o imprejurare extrema, poate reactiona pozitiv sau
nu.

R19: Da absolut.

12. Crezi ca mayasii si alte civilizatii antice erau constienti de saltul in constiinta? In ce maniera?

R1: Da cu siguranta, aveau cunostiinte mai multe decat noi.

R2: Nu stiu. Probabil anumiti indivizi da.

R3: Nu toata populatia acelei civilizatii, dar preotii, da.

R4: Au existat civilizatii mult mai evoluate decat noi, la fel ca si mayasii sau alte civilizatii pe care nu-I
cunostem, sigur ca unii erau constienti de saltul constiintei altii nu….Parerea mea este ca mayasii
consientizau acest salt. Dar dovada disparitiei lor atesta faptul ca nu au reusit sa treaca de acest salt. Poate
alte civilizatii paralele cu noi pe care nu-I putem inca intercepta, au trecut si ei prin acest salt, si acum
asista si ne indruma. Altii pot invata de la noi cum trebuie depasit acesta.
Cei constienti de saltul constiintei asista in prezent si se bucura de evolutia nostra, ne ajuta in acest sens.

R5: ?!

R6: Cred ca da pt ca traiau fiecare zi in prezent si il recunosteau pe dumnezeu in fiecare fir de


iarba, in orice fiinta.

R7: Sunt convisa ca aveau acces la informatii dintr-un plan astral superior
(calendarul este doar un exemplu).

R8: Nu erau foarte constienti.

R9: Da, pentru ca erau mai deschisi, cred, catre interior, catre sine.

R10: Foarte posibil. Aceste civilizatii erau de orientare spirituala shamanica si aveau acces la niste
informatii ascunse civilizatiei materialiste occidentale. Plus ca exista nenumarate informatii care dovedesc
faptul ca aceste civilizatii au fost influentate ori de niste civilizatii foarte evouluate din trecut ori de
extraterestrii.

R11: Sa spunem ca baza lor de date era substantial mai vasta decat a noastra, in prezent.

R12: Ei stiau ceva... au realizat cateva lucruri care le-au fost sugerate de “sus”.

R13: UNII DIN EI, CEI INITIATI. INTUIESC CA IN MASURA FOARTE MARE, UNII ERAU CHIAR
ILUMINATI. SI CUM NU EXISTA TIMP CI UNIVERSURI PARALELE, EI SUNT SI ACUM AICI.
R14: Da. Nu stiu manierea lor si nu ma pot transpune in gandurile lor de peste "n" ani...

R15: Da, civilizatiile maya si altele asemenea lor, stiau despre asta.

R16: Numai anumite persoane cu acces la informatii aveau idee. Nu erau bine conturate conceptele sau nu
mai sunt in deplina concordanta cu ceea ce este acum.

R17: DAAA !! de asta sunt convins 100% Mai mult sunt convins de faptul ca toate relele ni se trag de la
indolenta care ne domina prin faptul ca NOI oamenii moderni ne-am indepartat foarte mult de la esenta
naturii mai bine zis de esenta existentiala.Cred ca daca nu ne idepartam de Dumnezeu am fi putut mult
mai simplu sa continuam cultura marilor civilizatii imaintase (vezi civlizatii mayase, egiptene, dacice,…
etc).

R18: Nu stiu.

R19: Nu as spune ca erau constienti de saltul in constiinta ci doar ca prin abilitatile lor aveau o anumita
,,viziune,,

Despre tine

1. Care este intentia ta in aceasta viata?

R1: Sa pot influenta cat mai multe persoane in bine. Chestiune destul de relativa, pentru ca binele cu forta
nu se poate face. Sa zicem ca imi doresc sa fiu un bun model.

R2: Sa cunosc cat mai multe.

R3: Nu inteleg ce vrei sa stii!?Daca ma intrebi de menirea mea-atunci pot spune ca este aceea de
vindecator.

R4: Sa invat si sa acumulez cat mai multe informatii interesante.

R5: Implinesc 49 de ani in iulie.. Am trecut prin mai multe etape. Fiecare etapa a avut o peroada de
aproximativ 8-9 ani. De fiecare data am reusit sa invat ceva…am devenit mai mult.
Acum imi doresc sa supravietuiesc sa pot fi de ajutor celor care au nevoie. As vrea sa pot ajuta pe cei din
jur sa se vindece de anumite boli, dar am devenit constienta ca fiecare trebuie sa se ajute SINGUR sa
doreasca sa se vindece numai cu vointa celui in cauza se pot intampla MINUNI.

R6: Sa mai evoluez o idee – spiritual si sufleteste, sa ma achit de obligatiile fata de cei din jur si daca se
poate sa mi-o petrec mai placut.

R7: Asta mi-a luat cam mult sa raspund. Chiar asa care este? Eu vreau totul pentru ca merit.

R8: Caut sa aflu cat mai multe, sa invat sa devin un om mai bun. Sper sa si reusesc.

R9: Sa imi pastrez si respect propria valoare fata de ceea ce sunt ca si creatie divina.

R10: Sa ajut cit pot mai mult, asta e ceea ce ma implineste.


R11: Sa devin constient de faptul ca sunt complet liber.

R12: Nu am gasit-o inca. Am anumite pasiuni sau chemari, in principal scrisul si Art Nouveau-ul, insa nu
am o intentie clar definita.

R13: Sa capat mantuirea.

R14: ILUMINAREA

R15: Progres spiritual prin devotament, vointa, smerenie, iertare si compasiune.

R16: Sa acumulez multe informatii secrete, uitate sau parasite de catre timp si oameni.

R17: Sa devin ceea ce sunt eu cu adevarat.

R18: Sa ma “perfectionez spiritual”.

R19: Sper sa devin ceva mai bun pt. a “promova” mai departe.

R20: Era ideal sa fi aflat. Incerc sa cunosc cit mai mult si mai multe.

R21: Sa evoluez ca spirit si persoana fizica si prezenta mea pe pamant sa poate aduce ajutor celor care
interactioneaza cu mine.

R22: Sa ma eliberez.

R23: Nu cred ca am pornit in viata cu o intentie clara de a face ceva ci mai curand am actionat dupa
dorinta de a invata cat mai multe lucruri legate de oameni, pentru a le intelege reactii, fapte, ganduri,
pentru a ma intelege. Cum? - din carti, din evenimente, din expresiile fetei celor din jur, etc.. Mi-am dorit
sa inteleg de unde a pornit aceasta lume, cat adevar este in biblie si sa-l inteleg cum trebuie.
Oricum am de mult timp senzatia ca trebuia sau trebuie sa fac ceva, ceva important, dar nu stiu ce. Poate
este doar ego-ul sau nu.

2. Care este relatia ta cu divinitatea?

R1: Nu sunt un tip religios. Sa zicem ca nu ne deranjam reciproc.

R2: Buna(ha!ha!). De citiva ani buni, nu mai este ceva separat de mine.

R3: Sunt ortodoxa si cred ca exista Dumnezeu.

R4: Eu zic ca am credinta, reusesc sa comunic, am primit raspuns de multe ori, si simt ca DINITATEA
stie ce-mi doresc si stie ce sa-mi ofere. Inaintea fiecarei treceri, ETAPE, spun “FACA-SE VOIA TA
DOAMNE” sunt si eu om mi se intampla sa fiu suparata de anumite caderi, constientizez mai apoi ca a
fost lucrul cel mai bun care mi s-a putut intampla. SI MULTUMESC DIVINITATII. Este clar ca noi nu
vedem mai mult decat ne este dat, dar DIVINITATEA VEDE CU ADEVARAT DE CE AVEM NEVOIE.

R5: De le mine se vede ca destul de buna , nu stiu cum se vede din cealalta parte.

R6: Sa zicem ca predomina momentele cind il ascult pe dumnezeu celor cind sunt surda si oarba.
R7: Buna. Incerc sa multumesc Bunului Dumnezeu pentru tot ce am.

R8: Una foarte buna… pe baza de convingeri personale.

R9: Una practica.

R10: Desi cu intelectul inteleg ca sunt una cu divinitatea, momentan incer sa constientizez acest fapt cat
mai mult cu putinta.

R11: Frumoasa, fluctuanta. Iar frumoasa.

R12: Fac tot posibilul sa-i fac voia.

R13: DIRECTA, LUMINOASA, HRANITOARE, CLIPA DE CLIPA

R14: O relatie pe care incerc s-o aprofundez, o relatie cu profunzimile fiintei mele; nu gandesc o
divinitate exterioara, acolo sus, ci una intrepatrunsa cu fiecare din noi, in care existam si care este sursa
intregii vieti si a existentei.

R15: Il rog sa ma ajute la orice.

R16: O relatie fireasca, apropiata, luminoasa.

R17: Buna spre foarte buna.

R18: Oooo..Nu ma pune sa comentez acest subiect pt. ca-mi este jena de INDOLENTA mea in relatia
asta.

R19: Sa spunem ca divinitatea mea este cam abstracta.

R20: Acum, in sfarsit este o relatie personala, intima, interioara.

R21: Relatie de iubire.

R22: Ii vorbesc, ma rog, multumesc si stiu ca este acolo, undeva si pentru mine.

3. Cum percepi reincarnarea?

R1: Nu cred ca exista asa ceva.

R2: O trecere.

R3: De cind am avut acces la vieti anterioare-stiu ca este ceva real.

R4: Cred ca exista reincarnare desi am o cunostiinta care este calugarita si la discutia vis a vis de
reincarnare nici nu a vrut sa discute acest subiect spunandu-mi ca ortodoxia nu accepta idea de
reincarnare.

R5: Exista reincarnare, este trecerea noastra spre perfectiune. Examenul suprem.
R6: O ipoteza.

R7: Ca o posibilitate de a trai noi experiente.

R8: Exista si inseamna evolutia sau involutia unui suflet.

R9: Reincarnarea este o conceptie mistica potrivit careia sufletului trece intr-un alt corp dupa moarte. Eu
nu cred in reincarnare, insa din punct de vedere biblic fiecare om dupa moarte va avea un corp ceresc, si
acesta va depinde de destinatia sufletului.

R10: Ca multe deja vu-uri, ca recunoasterea partilor rele, dar si a celor bune din karma.

R11: Ca un fapt extrem de logic si normal.

R12: Plina de provocari. Ca un joc cu multe nivele palpitante, insa mult mai serios de atat.

R13: Hmm... ca o scoala in care inveti sau desavarsesti ceva. Cred ca am o misiune si ca sunt printre cei
de care cei din jur au nevoie.

R14: LOGICA

R15: Stiu teoretic despre ea, dar nu o percep.

R16: Il percep ca pe un fenomen existent inca de la inceputul lumii.

R17: Cred in adevarul ei.

R18: Exista, este o realitate. Sunt experiente pe care este necesar sa le luam.

R19: Din ce in ce mai probabila.

R20 : Cred ca in unele cazuri este posibila.

R21: Ca o scoala a sufletului in drumul spre iluminare.

R22: Cred ca exista reincarnare.

R23: Numai prin reincarnare mi-am putut explica diverse. Poate cel mai evident: daca toate sufletele vin
nevinovate pe lume de ce exista diferente atat de mari intre ele inca de la nastere?

4. Care este numele esentei/sufletului tau? Cum l-ai aflat?

R1: Nu stiu.

R2: Nu stiu.

R3: ALTUN - acum 3 ani, timp de citeva sapt, auzeam in cap acelasi nume. Cind am acceptat ca este
numele meu-a incetat.

R4: Nu stiu….am incercat sa-l aflu, dar am primit mai multe raspunsuri….adica raspunsuri diferite.....
R5: N-am aflat si nici nu stiam ca pot afla. Poate imi vinzi si mie pontul.

R6: Hmmmm nu am intebat niciodata dar daca ma intrebi acum,,,jeasmin e numele care imi
raspunde. M- am intebat pur si simplu si numele asta mi se tot repeta in urechea dreapta.

R7: Nu l-am aflat.

R8: Pentru mine, sufletul reprezinta cea mai mare valoare. E nemuritor si vesnic. Trupul are mai putina
importanta decat sufletul, pentru ca trupul este trecator, il avem doar in viata pamanteana pe cand sufletul
va trai vesnic. Aceste informatii sunt atestate biblic, pe baza Cuvantului lui Dumnezeu.

R9: ???????????????

R10: Esenta sufletului are atatea nume: Dumnezeu, sinele supreme, atman, martorul absolut, constiinta
fara forma, adevaratul eu, samd. Citind marturiile diversilor oameni realizati.

R11: …?

R12: Nu stiu.

R13: LUMINA – ASA IL SIMT EU.

R14: ------------??

R15: Imi stiu doar numele de botez, numele sufletului/ esentei nu il stiu. Daca va referiti la ce stiu, ma
numesc Clara si numele acesta mi l-au dat parintii mei la Botez.

R16: Nu cunosc, dar cred ca sunt guvernata la nivelul sufletului de Venus.

R17: Habar n-aveam ca am un nume. Pot sa-ti spun ca am convenit cu ingerul meu pazitor sa-I spun intr-
un anumit fel.

R18: ??

R19: Inca nu l/am aflat.

R20: Nu l-am aflat inca….

R21: Nu l-am aflat

R22: ?

5. Cat de constient/a esti de fluxul intuitiilor, informatiilor, impresiilor care iti vin de la esenta ta? Care
este ultima intuitie majora de care esti constient/a?

R1: Nivel scazut dar o am.

R2: Sa nu urmez o cale pe care am ales-o la un moment dat chiar daca vocea interioara zicea sa nu o fac.

R3: Cvasipermanenta.
R4: Primesc destul de des informatii din esenta mea….intuiesc diferite probleme ….acum 7 luni mi s-a
desfintat postul pe care-l ocupam la locul de munca, de fapt printr-un artificiu, o smecherie am fost
inlaturata de la locul de munca in care activam de 8 ani. Nu am fost instintata de aceasta modificare decat
foarte tarziu desi ocupam un loc destul de important la locul de munca. Dupa aproximativ 2 sau 3
saptamani dupa inlaturarea mea de la service, am primit un telefon …ma doreau inapoi, dar intr-un alt
context. Intuitia mea a fost CA LOCUL MEU NU ERA ACOLO….TREBUIA SA SCHIMB CEVA DIN
VIATA MEA…..desi locul de munca pentru mine era vital, avand un copil in intretinere si fiind singura
intretinatoare de familie. In cele din urma s-a dovedit ca am luat decizia corect. Am reusit sa ma stabilizez
financiar, avem tot ce avem nevoie. Sigur fiecare isi doreste mai mult, dar DUMNEZEU NE DA
INTOTDEAUNA CAT AVEM NEVOIE.
Fluxuri de informatii am realizat ca exista in permanenta. Ma gandesc la o persoana care se dovedeste ca
in scurt timp suna la telefon.....sau isi face aparitia foarte curand in vizita....

R5: Tot o ipoteza. Parca simt ca uneori imi sufla cineva o idee, o intuitie, dar inca ma bazez pe ce cred eu
ca e metoda stiintifica - ratiune, verificare experimentala…

R6: Sa zicem ca am invatat ca nimic nu se petrece intimplator .. ca spre exemplu acest e- mail
al tau... totul se petrece cu un motiv ,,,iar vocea interioara si restul informatiilor le percep cind
sunt in pace cu mine.

R7: Incerc sa-mi urmez instinctul. Urmez cursuri pentru dezvoltare personala (initieri).

R8: Pentru un crestin autentic, informatiile primite din partea sufletului sunt, sau ar trebui sa fie la fel de
constiente ca informatiile primite din partea trupului.
Prima si ultima intuitie majora a sufletului este nemurirea lui.

R9: Destul de constienta; ultima intuitie majora a fost in legatura cu o persoana, pe care de la prima vedere
am evaluat-o asa cum era/este. Am continuat un timp relatia, mi s-a confirmat de multe ori prima parere,
dar... am realizat ca trebuia sa ne intilnim, caci altfel multe lucruri, despre mine nu cred ca aflam.

R10: Mi-e greu momentan sa discern foarte clar ce vine de la esnta si ce vine de la minte. Intuiesc
existenta divinitatii.

R11: Relativ constienta.

R12: Sunt constient de acele ganduri care nu sunt ale mele ci a celor din jur. Mi se ofera posibilitatea
premonitiei si de multe ori ma bazez pe ea. Imi ascult vocea interioara care ma sfatuieste ceea ce este bine
sa fac.

R13: MULT MAI MULT DECAT IN URMA CU UN AN. NU EXISTA TIMP.

R14: ?------Pt a putea deosebi gindurile si pornirile, tentatiile si ispitele , de INTUITIILE CE VIN DE LA
Sinele Superior (Higher Mind parca ii spune) este necesara o anumita constienta. In asa ceva sunt la
inceput de drum.

R15: Peste 30%...Nu stiu ultima intuitie majora.

R16: Astfel de intuitii am indeosebi in momentele –cheie ale existentei mele si apar fie sub forma scrisa
(carti daruite de diverse persoane, mesaje citite “intamplator” pe e-mail, versurile unui cantec care se
repeta etc) fie ca aparitii misterioase de semne.
R17: Am avut “intuitii” dintotdeauna, asa ca nu le clasific in minore si majore. Exista pur si simplu, doar
ca uneori eu nu le ascult.

R18: Chestia cu intuitia o consider destul de relativa …Nu stiu cum as putea sa definesc aceasta stare ( ma
rog nu stiu daca m-am exprimat foarte potrivit).

R19: Tot mai constienta- sincronicitatile sunt la ordinea zilei, ultima mea experienta este legata de
accidentul de ski al sotului meu pe care l-am “pre” vazut ca o viziune interioara brusca conducand masina
(fara sa ma gandesc in acel moment la el sau la concediu).

R20: Depinde de gradul de odihna si vitalitate personala. Ultima intuitie majora a fost legata de niste
evenimente legate de sanatatea unor membrii ai familiei.

R21: Am avut premonitii, vise care-mi spuneau ce urmeaza a se intampla, am avut intuitii in a face sau nu
un lucru sau ca ceva urmeaza a se intampla sau nu. La un moment dat in viata m-am rugat sa nu mai stiu si
am fost ascultata. Relativ recent am facut rugaciunea inversa, recunoscandu-mi greseala, sau slabiciunea.
Intuitii am dar in rest vin incet cu picatura.

6. Intre ce ore ale zilei fluxul informatiilor intuitive este mai puternic?

R1: Nu stiu.

R2: Nu am observat o perioada anume anume, nu pot sa definesc.

R3: De cite ori se iveste nevoia.

R4: Nu am urmarit fluxul orar al informatiilor

R5 : ?!

R6: Nu cred ca pt mine exista un timp anume, atunci cind sunt in pace si traiesc in prezent.

R7: Ziua

R8: Depinde de zi si stare sufleteasca.

R9: Nu am asa ceva, adica ore mai active si altele mai pasive.

R10: Desi se spune ca pe la 3-4 dimineata este intuitia mai buna, in cazul meu nu cred ca este doar asa.

R11: Intotdeauna dupa ce se intuneca, de obicei in intervalul 12- 3 sau 4

R12: Nu am facut o statistica, mai tot timpul primesc informatii. in special cand sunt obosit si mintea este
prea solicitata pentru a mai putea hoinari.

R13: CAND SUNT RELAXATA

R14: ------?

R15: Probabil dupa 14:00-15:00.


R16: Doua si patru dimineata, in vis.

R17: La mine este constant. Apar cand am nevoie.

R18: Cred ca spre miezul zilei…

R19 : Experienta mea este atunci cand mintea mea e ocupata …apare brusc un gand o viziune, care nu
are nici o legatura cu ceea ce fac pe moment.

R20: In functie de evenimente.

7. Ai reusit sa detectezi reincarnari trecute sau viitoare ale esentei tale, ce impresii ti-au venit?

R1: Nu am reusit.

R2: Nu.

R3: Prima data , acum 11 ani, am facut o tehica de revelare a vietilor anterioare, apoi in meditatii, in
regresii conduse de una din fiicele mele.
Am intilnit si 2 clarvazatoare care m-au ajutat sa inteleg anumite tendinte ce ma caracterizeaza.

R4: Cand eram mica aproximativ pana la 5 ani, mama nu avea cu cine sa ma lase acasa si de multe ori
ramaneam singura, dar nu mai mult de una sau maxim 2 ore. Stand in liniste acasa….aveam de fff multe
ori impresia ca ceva foarte greu ma apasa….nu realizam ce se intampla….eram atat de grea incat nu ma
puteam misca….puneam totul pe seama fricii de singuratate…cand venea mama acasa totul
disparea….apoi crescand imi doream sa devin atleta la circ…sau balerina, sau sportiva….acum ma
gandesc ca toate aceste lucruri veneau din dorinta de-a continua ceva de ce eram legata in trecut….dar nu
am avut sprijin in acest sens si toate aceste dorinte au esuat….a trebuit sa duc o lupta lunga si grea sa
ajung sa ma realizez.
Cred ca am fost un individ fara prea multa pregatire….pt ca mi-a luat mult timp sa invat….intelegeam
greu…imi era de multe ori rusine de mine…nu pricepeam si de multe ori colegii, invatatoarea ma faceau
proasta. M-a marcat pe viata faptul ca nu eram inteleasa. Imi amintesc si acum cat de greu mi-a fost….. in
schimb m-am schimbat mult de la nasterea fetitei mele….din acel moment parca am devenit alt
om…..capacitatea mea intelectuala a luat avant, am reusit sa termin facultatea, am inceput sa inteleg altfel
lumea. Am prins curaj. Traiesc parca o alta viata.

R5: Nu, dar as vrea. Si aici as fi incantat sa-mi vinzi pontul.

R6: Da. Pe moment m-au cam speriat dar nu cred ca a ma gindi la ce am fost in alta viata ma
poate ajuta sa evoluez in aceasta ...m-ar aduce mereu in trecut.

R7: Putin dar mi-am facut astrograma Karmica pentru mai multe informatii. Ca impresii- am dat-o in bara
de multe ori (totusi omul din greseli invata, sper ca am evoluat).

R8: Nu am impresii de acest fel.

R9: Nu.

R10: Nu am reusit.
R11: Din pacate, nu.

R12: Nu inca.

R13: DÉJÀ VU, DESEORI SI PUTERNIC

R14: Nu, dar nici nu-mi doresc pt ca nu serveste progresului spiritual. In general tot Trecutul nu serveste,
chiar daca pare ca invatam din el. Nu invatam, e altceva care ne indreapta, dar intrebarea nu bate intr-
acolo.

R15: Nu, desi mi-ar place sa vad acest lucru.

R16: Nu

R17: Numai trecute, pentru ca de viitor nu m-am ocupat. M-au ajutat sa rezolv probleme din prezent. De
fapt de aceea am si vrut sa stiu, ca sa pot rezolva.

R18: N-as putea spune ceva foarte concret dar vagi senzatii de viata anterioara as putea spune ca as fi
avut. Repet ceva foarte vag dealtfel s-ar putea sa fie senzatii de refulari ale nereusitelor din viata actuala.

R19: Nu.

R20: Nu, cel putin nu constient.

R21: Am reusit, sunt personale.

R22: Nu, desi mi s-a spus ca am un suflet batran. Probabil ca mai am de invatat inca.

8. Ai reusit sa iti descoperi convingerile fundamentale? Ofera o convingere ca exemplu.

R1: Cred ca este bine sa asculti oamenii.

R2: Universul este prietenos.

R3: Da. Exista un CREATOR.

R4: Exista UN CREATOR UNIVERSAL, toate cererile ne sunt ascultate. Avem un inger pazitor. Exista
reincarnare. In viata fiecarui om exista mai multe etape.

R5: Nu mai am convingeri. Acept ca posibile diverse teorii. Cand voi verifica experimental. As putea sa
consider convingeri, doar propriile valori.

R6: Tot ce emitem se intoarce mai devreme sau mai tirziu intr-o forma sau alta. Sa zicem ca intr
o perioada am ajutat o persoana in afaceri dar am ajutat de fapt conditionat sa ii demostrez cine
sunt eu ...bineinteles ca ajutorul conditionat este o tradare de sine si cum iti poti imagina s-a
intors asuppra mea ..persoana respectiva m-a tradat neintelegind atunci
mi-am dorit sa piarda tot sa ramina cum era la inceput de a ma cunoaste si ...hahaha bineinteles
ca de fapt inconstient ma rugam pt mine...asa ca in scurt timp am pierdut o avere fabuloasa
...si........am dat vina pe criza,,,,,

R7: Dumnezeu este iubire.


R8: Pentru ca tot este vorba despre salt de constiinta si suflet, una din convingerile mele fundamentale este
eternitatea omului (nu a trupului, ci a sufletului).

R9: Iubirea este MAREA LEGE, iubirea fata de tot si toate, este cheia solutiilor in orice problema.

R10: Am convingerea ca exist.

R11: Judecand dupa harta mea karmica, acutul sentiment al dreptatii de acum se justifica prin nedreptatea
impartita din abundenta in ultima mea incarnare.
A fi bun.

R12: Da, ca sunt in aceasta lume pentru a ajuta pe cei de langa mine... ca datorita mie spatiul in care ma
gasesc se pozitivizeaza.

R13: EU SUNT DUMNEZEU.

R14: “Convingerile fundamentale” le-am avut in plan religios, in prezent lucrez la a scapa de ele ca fiind
un balast, o incarcatura egotica. Convingerea mea fundamentala este ca nu trebuie sa ai convingeri
fundamentale pt. ca distorsioneaza Realitatea.

R15: Inca nu, desi am anumite ganduri cu privire la aceasta lume si de ce sunt aici pe Pamant.

R16: Existenta lu Iisus, reincarnarea.

R17: Exista Dumnezeu.

R18: NU n-am reusit!! Este bine? Este rau? …Astept sa-mi pot raspunde la aceasta intrebare.

R19: Sa respect viata pentru ca nu pot crea viata si sa incerc sa traiesc fara minciuna.

R20: Da, non violenta pe toate planurile, o atitudine de pace si iubire aduce acestea in realitate.

R21: Tot ceea ce fac este doar conform convingerilor mele. Refuz compromisurile.

9. Cum neutralizezi influenta convingerilor negative si distructive, cele care creaza saracie, razboi si
violenta in lume?

R1: Nu am putere de decizie asupra lor.

R2: Privesc cat mai putin la televizor. Citesc mult anumite carti.

R3: Nu le combat in nici-o maniera. Incerc sa fiu eu pacea, abundenta, bucuria, sanatatea s.a.m.d.

R4: Prin rugaciune, prin vizualizarea unei lumi mai bune, prin vizualizarea unei lumini curate, venite de
la DIVINITATE CARE CURATA TOT CE ESTE NEGATIV.

R5: Razboaiele, saracia exista pt. ca noi le dam energie daca ne vom concentra atentia pe pace,
iubire, fericire, sanatate, bunastare cele de dinainte nu vor mai exista pt. ca nu le vom da putere.
R6: Eu personal cred ca unele lucruri asa zis negative ne sunt date ca lectii si in final vor avea un rezultat
pozitiv. Ca sa ma fac inteleasa, putina restrictie de la mancare (lipsa alimente) te face sa apreciezi ceea ce
ai sau sa nu mai faci risipa, etc.

R7: As incerca prin dovezi practice.

R8: Nu au valoare pt.mine aceste convingeri, nu ma uit la tv. si cred desavarsit in legea atractiei, asa ca
vizualizez tot ceea ce vreau.

R9: Pur si simplu analizez ce idei vin catre mine si le combat , daca e cazul cu idei comtrare.

R10: Le tai puntile de legatura spre mine, imi indrept atentia spre ceea ce este bun si armonios in lume
si in mine.

R11: Prin gandire pozitiva, rugaciune, iubire.

R12: MEDITATIE, CONTEMPLARE, IUBIRE, INTELEGERE.

R13: Prin a nu le da valoare de adevar.

R14: Prin vorba buna.

R15: Incerc sa nu ma situez pe acelasi nivel vibrational si fac asta stand singura, in intimitatea
gandurilor mele.

R16: Lumina, iubire, armonie. Iertarea. Lumea habar n-are ce putere are iertarea!

R17: Hmmmmm…cam greu de neutralizat aceste ganduri in contextul in care suntem “bombardati’
continuu cu tot felul de astfel de influnte. Sincer nici nu am incercat prea mult pana acum.

R18: Nu cred ca pot face asta.

R19: Prin compasiune si dragoste, prin intelegerea ca fiecare fiinta incarnata are la baza un suflet curat
care acum e suferind, si care e pe drumul iluminarii, prin convingeri personale puternice si prin meditatie
si rugaciune.

R20: Prin gandire pozitiva.

R21: Incerc sa nu incep ideile cu NU. Incerc sa gandesc pozitiv, sa alung fricile, sa am incredere in bine.

10. Esti constient de momentele din zi cand intrii in stari modificate ale constiintei? Ce se intampla
atunci?

R1: Nu.

R2: Uneori da. Prefer sa revin la normal aici in “beta” imi regasesc echilibrul.

R3: Uneori cu intentie, alteori doar se intampla. Atentia imi este atrasa inspre inlauntrul meu - atunci
privesc, ascult, simt doar prin inima. Ca si cum energia se urca in crestet iar de acolo coboara in inima si
toata perceptia o am de la acel nivel - atunci am un grad mare de intelegere, practic orice intrebare s-ar ivi
primeste instant raspuns.
R4: De multe ori gandul meu o ia razna….mi se face mila de oameni, vreau sa schimb lumea, vreau sa
devin vindecatoare…..vreau sa-mi schimb meseria desii stiu ca este tarziu….ma gandesc daca unele vise
nu au fost cumva realitate…..sau chiar am senzatia ca le-am trait cu adevarat.

R5: Acum am niste idei. Sunt exact in perioada in care analizez.

R6: Cu siguranta. Este ca si cum timpul s- a oprit, ca nu exista timp.

R7: Sunt loveeeeeeeee. Glumesc, am o stare de seninatate si intelegere mai altfel. In general sunt mai
categorica.

R8: Totul depinde de starea spirituala personala.

R9: Nu am astfel de momente anume, dar atunci cind se intimpla, timpul curge altfel, adica mai repede.

R10: Ce intelegi prin stari modificate ale constiintei?

R11: O anumita luciditate indicibila + senzatia ca sunt infinita si ca pot intreprinde orice.

R12: Da sunt constient si le las sa vina de la sine, nu le impiedic.

R13: LIPSA CORPULUI.

R14: Te referi la frecvente alfa, gama, tetha? (Da)

R15: Probabil ca gandesc mai limpede si gradul de intelegereeste ridicat.

R16: Nu am experimentat niciodata asa ceva

R17: Nu urmaresc asa ceva. As pierde timpul.

R18: N-am bagat de seama pana acum.

R19: Nu tocmai.

R20: Dispare timpul…

R21: Devin meditativa.

R22: Nu.

11. Ai experiente in afara corpului? Daca da, descrie o astfel de experienta

R1: Nu.

R2: Nu am.

R3: Cind am inceput sa fac relaxare constienta ‘ieseam’pe sub corp - mi s-a facut frica si am oprit acel
inceput de dedublare. Mai tirziu, acum, nu sunt interesata.
R4: Nu cred ca am avut experiente in afara corpului. Desii am avut mai demult un vis, iar dupa ce m-am
trezit am fost convinsa ca am calatorit intr-o alta lume….Se facea ca eram vizitata de niste entitati
impietrite….erau ca niste pietre reci, aveau forma triunghiulara si doreau sa faca ceva experimente pe
seama mea…..m-au injectat in burta, si au inceput experimentul, dar la scurt timp, a aparut cineva din rasa
umana si s-au speriat au spus “haideti sa plecam ca vin mai multi” m-am trezit…dar mult timp am fost
sigura ca am fost experimentata.

R5: Nu. Vreau si caut tehnici.

R6: Nu.

R7: Experientele in afara corpului sunt cele de natura divina, si sunt prea tainice si pretioase pentru a fi
exprimate in cuvinte.

R8: Nu.

R9: Probabil ca avem cu totii, seara de seara, cand visam. Nu am avut insa nici una constienta.

R10: In timpul somnului calatoresc foarte mult 

R11: Inca nu

R12: CAND IES DIN CORP, ACESTA SE UMPLE DE LUMINA

R13: NU.

R14: Nu.

R15: Nu

R16: Nu

R17: NU.

R18: Am avut una. Dormeam cu unul dintre copii si am avut senzatia ca visez ca sunt la marginea patului.
Ma vedeam si pe mine si pe copil iar intre capetele noastre oscila o sfera aurie de marimea unui pomelo.
La un moment dat sfera a fost absorbita in capul copilului meu si ne/am trezit brusc amindoi stind in
sezut. Sfera respectiva emana o lumina extrem de intensa dar nu deranjanta ci dimpotriva, ca lumina unei
dupa amiezi de toamna tirzie.

R19: Nu am.

R20: Nu.

R21: Da am o astfel de experienta. Am avut o astfel de experienta intr-un stop respiratoriu. O voi
povesti alta data.

12. Ce se intampla cand meditezi sau cand ai un moment de liniste?

R1: Sunt relaxata.


R2: Cum s-ar zice sufletul ajunge trupul/mintea din urma.

R3: De fiecare data este altceva. E f f mult de povestit.

R4: De multe ori vad in zona celui de-al 3-lea ochi- culori care se misca…..se transforma o culoare in
alta, se absoarbe o culoare pe alta….vad un ochi….marimea lui se modifica, la fel si culoarea ochiului,
toate culorile sunt in miscare…..Alteori simt ca plutesc si ca trebuie sa refac legatura cu pamantul….

R5: Meditez rar. Am unele idei, care ar putea fi intuitii. Ma simt bine.

R6: Simt cum timpul se opreste si ca sunt si aici si peste tot, o stare de liniste si pace ca nu este nimic de
care sa am nevoie ca am deja totul.

R7: Ma linistesc

R8: Atunci pot descoperi cele mai multe taine ale fiintei umane. Mai mult decat atat, pentru mine
meditatia reprezinta una dintre caile comunicatiei cu Dumnezeu.

R9: Niciodata nu e la fel.

R10: Timpul si spatiul nu mai au relevanta. Zambesc.

R11: relaxare, obiectivitate, iubire, energie

R12: IMI PICA FISA IN LEGATURA CU LUCRURILE SI PERSOANELE DIN JUR, INCLUSIV EU

R13: Exact ce scrie in toate manualele de meditatie referitor la incepatori.

R14: Stau si mintea mea merge, merge, merge... ca un disc sau cateodata imi cant in minte anumite pasaje,
melodii etc.

R15: Ma limpezesc interior si acumulez energie pozitiva.

R16: De obicei meditez ca sa-mi iau raspunsuri la intrebari.

R17: Spre marea nenorocire eu n-am stiut sa-mi gasesc pana acum momentede liniste sufleteasca.

R18: Imi aduc aminte de coplarie cind vara la bunici la tara cautam forme in nori.

R19: Ma conectez la esenta si starea mea de constinta se modifica, mintea se linisteste si intru in armonie
cu tot ce ma inconjoara.

13. Esti constient de existenta simturilor interne? Care este simtul tau intern cel mai bine dezvoltat?

R1: Uneori.

R2: Intuitia ca un anumit lucru merita facut si altul nu.

R3: Nu stiu ce vrei sa spui.

R4: Da, cred ca simtul matern….cel fata de fetita mea.


R5: Poate intuitia si vocea constiintei?!

R6: Intuitia.

R7: Capacitatea de a intelege profund si de a prelucra real un lucru.

R8: Vazul.

R9: Ce simt intern? Te referi la clarviziune, clarauditie samd? Bunul simt cred ca-l am mai dezvoltat ;))

R10: …?

R11: contactul cu vocea interioara

R12: ENERGETIC TACTIL.

R13: Intuitia.

R14: Daca te referi la capacitati paranormale, este clar-viziunea si mai rar clar-vazul. Daca e altceva, nu
cunosc termenul.

R15: Da am vagi premonitii…(cred ca le pot spune asa n-as putea sa ma pronunt prea bine in acest sens).

R16: Nu stiu.

R17: Lucrand cu oameni incep sa le simt adevaratele intentii…

14. Descrie ultimul vis avut sau un vis recurent; esti constient de simbolismul / semnificatia lui, care este
el?

R1: Ca sunt la scoala si nu stiu sa raspund la intrebari, nu stiu simbolistica lui.

R2: Visez in mod repetat ca urc cu un lift si acesta nu se opreste. Uneori e chiar cosmar. Nu stiu ce
inseamna, probabil o frica.

R3: Am avut vise premonitorii - dar este un aspect care nu ma intereseaza, asa ca nu am cautat sa am vise
constiente.

R4: Eram undeva…intr-o zona departata de casa….trebuia sa ajung acasa si era tare departe de mers pe
jos…totusi am pornit, mergand…m-a ajuns un autobus, l-am oprit si la scurt timp am ajuns la locul unde
era casa mea….dar nu mai gaseam casa, nu mai recunosteam nimic, era o strada infundata, totul era
modificat ca dupa un cutremur….strada s-a stamutat case nu mai erau… atunci l-am rugat pe sofer sa ma
duca in alta parte acolo unde este nevoie de noi…

R5: Nu prea retin visele. Nu am avut vise in care sa gasesc vreo semnificatie.

R6: Inotam in ocean cu cineva si nu vedeam malul. Intr-un final l-am vazut.

R7: Nu imi reamintesc un vis recent, dar in functie de natura lor visurile pot avea diferite interpretari.
R8: De cite ori visez razboi e clar ca parti ale mele se afla in conflict.

R9: Nu am vise care se repeta. Ce rost are pentru tine sa-ti descriu ultimul vis? E ceva subiectiv care mi se
potriveste mie. Ce beneficiu ai avea tu din el? De fapt, e vorba de ultimul vis de care mi-aduc aminte.

R10: In ultima vreme visele au devenit f pline de persoane, cadre si actiuni noi, fiecare noapte are o alta
‘’poveste’’, insa un vis recurent de demult implica trecerea printr-o poiana/ margine de padure (sunny and
almost happy, happy, joy, joy), apoi alunecarea de pe un pod rupt alaturi de alte persoane, caderea intr-o
apa adanca (desi constientizez ca este raul Jiu). Ma feresc de tot felul de animale feroce, insa senzatia de
alunecare este cea mai neplacuta, nu te poti ridica la suprafata pt ca apa nu are roci de care sa te prinzi si
nici nu stii sa inoti… Ajung in cele din urma aproape de un mal, unde sunt insa crocodili si mult mâl. Cum
se incheie visul nu mai stiu, dar nu sunt digerata de nici o vietate .. Simbolismul l-am cautat in
dictionare de vise(altminteri…nu) si corespundea realitatii de atunci.

R11: Sunt foarte multe vise in care mi-au fost descrise momente din viitor.

R12: IMI SCAPA PICIORUL PE O TREAPTA. SUNT APROAPE DE UN SALT IN CONSTIINTA


DAR IL RATEZ PENTRU CA TREAPTA NU ESTE ACOLO UNDE CRED EU.

R13: Nu mai imi aduc aminte ultimul vis... Cand visez si a doua zi tin minte despre ce era vorba (in acel
vis), ma uit intr-o carte la simbolistica lucrurilor pe care le mai stiu din vis si astfel imi satisfac
curiozitatea. :)

R14: Da, pentru mine visul este ca un ceasornic care indica extrem de precis ce se va intampla in viitor in
viata mea, dar si a persoanelor apropiate.

R15: Eu am mereu vise. Este o alta metoda a mea de a cere informatii. Orice vis, cat de scurt are
importanta lui. Este un mesaj. Problema e sa-l decriptezi.

R16: Nu-mi amintesc nimic concret...

R17: Nu am sau nu stiu ca am astfel de vise.

R18: Am visat ca luna a coborat la mine pe un camp intins si apropiindu-se de mine am realizat ca e o
naveta spatiala din care a iesit o entitate albastra prietenoasa si mi-a spus ca nu mai trebuie sa ma preocupe
cele doua carti cea mare si cea mica si ca totul este foooarte bine asa cum e, sa am incredere. Pentru mine
a fost in sfarsit intelegerea dualitatii false in care traim. 

R19: Majoritatea viselor personale nu sunt simbolice, sunt realitati pur si simplu

R20: Au fost multe si am inteles aproape mereu semnificatia lor.

R21: Acum citeva zile aveam nevoie de niste bani urgent. Am adormit prietenul meu facea o
partida de poker on line. Am visat ,,pe scurt ca calatoream cu tatal meu cu trenul dar ne -am
pierdut. Dupa multe cautari l-am gasit. In secunda in care l-am gasit m-am trezit si primul lucru
care l- am vazut a fost ecranul laptopului care scria you won si prietenul mi- a spus.. ai banii care
iti trebuie. Trebuie sa precizez ca inainte de a adormi l-am rugat pe dumnezeu sa ma ajute si ca
las problema mea in grija lui. Asa ca misterioase sunt caile domnului.
Fenomenul de channeling

1. Ce informatii cunosti despre fenomenul de channeling?

R1: Nu ma pricep, am auzit de el, dar nu stiu ce face mai exact.

R2: Am participat in direct, prin chat, am vizionat filme, am citit.

R3: Nu am cunostinte despre acest fenomen. Chiar ce inseamna?

R4: Sunt informatii care provin dintr-un plan astral luminos…de la DIVIN.

R5: Am auzit ca ar exista si o persoana credibila mi-a zis ca ar fi avut asemenea comunicari.

R6: Acum citesc o carte despre asta.

R7: Fenomenul de channeling reprezinta modul in care “serviciile” unor oameni de “stiinta” se pregatesc
in paranormal” asociind aceasta actiune cu un ghid divin.

R8: Cele des vehiculate.

R9: Destule … Am citit si despre Ramtha , il avem si pe Bashar pe blog cu mai multe filme traduse, l-am
citit si pe Tobias si am citit de multi alti.

R10: Cele communicate de Bashar si cateva infos din Cartea Mediumilor + inca una despre mediumii de
la sfarsitul secolului al 19-lea.

R11: Fenomenul de channeling : nu voi raspunde la intrebarile din acest capitol caci nu sunt de acord cu
el... nu doresc sa cunosc despre orice are legatura cu spiritismul.

R12: MULTE.

R13: Fenomenul de channeling------nu mai sunt pasionat de el si incerc sa ma tin departe, cu convingerea
ca nu pierd f mult. Informatiile venite pe aceasta cale nu pot fi verificate, iar in acest moment nu ducem
lipsa de informatii. Cred ca stim chiar mai mult decat au stiut sumedenie de iluminati si mistici.Ce ne
diferentiaza este volumul de Practica Spirituala, Vointa si Devotament. Ei stau mult mai bine. Si chiar
daca si ei au dobindit, la un moment dat, anumite calitati ce le favoriza aceasta practica, au renuntat…

R14: Am citit si despre acest subiect.

R15: Nu prea multe. In esenta se refera la comunicarea cu alte entitati prin diverse metode.

R16: N-am nici o informatie.

R17: Doar ca exista, dar nu sunt foarte convinsa ca este real.

R18: Cele de pe grupul sethr

2. Care dintre esentele nefocalizate in planul fizic crezi ca ofera informatii cu cat mai putine distorsiuni?
R1: Toate transmit informatii corecte. Receptia si|sau ‘traducerea’ lor de catre channel poate fi deformata,
in functie de “baza de date“ din creierul lui. Din informatiile de pina acum, Edgar Cayce si cel care il
canalizeaza pe Bashar par a transmite cu acuratete ceea ce primesc.

R2: Nu am informatii suficiente in acest sens.

R3: ?!

R4: Cred ca toate fiintele de lumina dar fiecare este pe nivelul ei si are acces la anumite informatii-cu cat
vin din planuri mai inalte cu atat accesul la informatii este mai correct.

R5: Credinta.

R6: Cele des vehiculate.

R7: Esente nefocalizate? Ce sunt astea?

R8: CELE CARE SUNT MAI APROAPE DE LUMINA

R9: Sunt multe entitati, din diverse planuri existentialefoarte evoluate care ne transmit informatii

R10: Iisus si Maica. Maestrii ascensionati.

R11: ?

R12: Elias.

3. Fata de care esente simti atractie si de ce?

R1: Nu am preferinte. Dar cu fiecare am comunicat perioade mai lungi sau mai scurte, dupa cum am
simtit.

R2: Fata de ingerii pazitori. Pentru ca ma simt in siguranta cand ma gandesc la ei.

R3: Nici nu folosesc termenul de esenta. Probabil ca e sinonim cu entitate. In principiu de cele pozitive.

R4: Arhanghelul Mihail-mai justitiar, Arhanghelul Rafael

R5: Spiritualitatea cu tot ce cuprinde ea, pentru ca sufletul reprezinta cea mai mare valoare a muritorului.

R6: ??????????

R7: Nu inteleg la ce te referi. Daca te referi la fiintele care vorbesc prin intermediul mediumilor, poate ca
Ramtha mi se pare mai atractiv, dar nu suficient de mult.

R8: ?

R9: FATA DE CELE DE LUMINA


R10: Ingeri si ghizi de lumina. Ingeri pentru ca sunt crestin-ortodoxa, daca pot spune asa din obisnuinta.
Ghizi de lumina pentru ca am lucrat cu ei. Si ar mai fi Maestrul Saint Germain. Referitor la Saint Germain
nu stiu inca de ce. Mai caut.

R11: ?

R12: Elias poate fiindca e ca un parinte/invatator…

4. Care este relatia dintre medium si esenta care transmite informatiile?

R1: Cred ca este vb despre o ‘inelegere’ dinainte de a veni la intrupare. Fac parte din aceeasi familie de
suflete

R2: Dupa parerea mea, relatia intre medium si esenta trebuie sa fie una de compatibilitate… de intelegere,
pentru a putea transmite si intelege ceea ce se percepe dicolo de planul fizic.

R3: ?

R4: Poate fi ghid astral, inger pazitor, ruda din viata pamanteana. etc

R5: Influenta.

R6: Probabil de canal.

R7: Cred ca rezoneaza cumva ca si vibratie, unul cu celalat.

R8: DEPINDE DE RELATIE CRED. AS ZICE CA ESENTA CARE TRANSMITE INFORMATIILE


RADIAZA PRIN CEL INTRUPAT CAND ACESTA DIN URMA ESTE DESCHIS.

R9: Una foarte stransa cred, altfel nu s-ar putea realiza comunicarea.

R10: Colaborare.

R11: ?

R12: Pot doar presupune ca trebuie sa fie un intima sufleteasca

R13: Compatibilitate.

5. Ai o legatura cu o astfel de esenta?

R1: Am mentionat deja ca nu am, dar o conexiune mai lunga am avut si am cu Babaji si Iisus.

R2: Nu stiu….Legatura cu ingerul pazitor o au toate fiintele de la nastere.

R3: Nu sau nu constienta.

R4: Inca nu , dar simt ajutorul, ghidajul lor.

R5: Da.
R6: Nu stiu.

R7: Nu cred.

R8: DA.

R9: Da, cu mama mea

R10: Da

R11: ?

R12: mmm nu.

6. Crezi ca esentele colaboreaza intre ele pentru a ajuta la realizarea saltului in constiinta?

R1: Despre Iisus si despre alte esente s-au spus ca sunt grupuri de suflete.

R2: Sunt sigura.

R3: ?

R4: Sigur

R5: De cele mai multe ori, da.

R6: De ce nu ?

R7: Tot ce e posibil.

R8: Da

R9: DA

R10: Da

R11: Da

R12: ?

R13: Da absolut

7. Care este rolul acestor esente, de ce ofera informatii?

R1: Sunt fratii nostril mai mari (parti din noi ce sunt in alta dimensiune).

R2: Informatiile oferite de esente au scopul de-a ne face mai perceptibila trecerea din planul fizic in cel
astral, ne avertizeaza in legatura cu unele intentii intamplari ale vietii, ne pazesc, ne ajuta sa putem
intervenii in ajutorul altora.
R3: Daca mie nu mi-a oferit nu stiu. Presupun ca rolul si scopul difera de la esenta la esenta.

R4: Indrumare, ajutor.

R5: Pentru ca ele exista, si astfel ii dovedesc omului,- existenta.

R6: Pentru a da sfaturi, a linisti...

R7: Sa ne arate ca exista si lumea invizibila. Ofera informatii poate, din compasiune, iar altii pentru a
deruta si mai tare. Nu toate esentele sunt bine intentionate (parerea mea).

R8: Sunt cateva din firmiturile din padure care refac drumul spre noi insine.

R9: PENTRU CA ASTA ESTE INTELEGEREA INITIALA SI PENTRU CA ASTA ESTE INTENTIA
AMBELOR ESENTE: SI CEA INTRUPATA SI CEA NEINTRUPATA VOR SA FACA ACEST
LUCRU.

R10: Vor sa contribuie la cresterea intelegerii spirituale a oamenilor si in acest fel sa fie atinsa mai repede
“masa critica” si deci, sa se realizeze saltul in constiinta, ceea ce va fi benefic intregului Univers. Dar nici
ajutorul in viata de zi cu zi nu este exclus.

R11: Ajuta la formarea masei critice.

R12: ?

R13: Ca un invatator...

8. Crezi ca fenomenul de chanelling a luat amploare in ultimul secol?

R1: Da.

R2: In unele medii.

R3: Da, in civilizatia noastra cea mai mare amploare a avut in ultimul secol, dar se cunostea acest
fenomen mai demult.

R4: A inlocuit termenul de spiritism.

R5: Da.

R6: Da

R7: Se poate, dupa cum este posibil si ca datorita internetului sa fie o mai larga informare.

R8: Nu stiu. Poate ca acum e mai mediatizat., datorita internetului.

R9: Da, desi a existat dintotdeauna.

R10: CRED CA SE VORBESTE MAI MULT IN ULTIMUL SECOL DESPRE ASTA


R11: Da, foarte mult.

R12: Da, dar sunt foarte retinuta. Am avut ghid fals la un moment dat. De aceea cred ca trebuie sa fii
foarte atent si sa verifici bine.

R13: E doar mai mediatizat.

9. Crezi ca ai putea comunica cu cei decedati / aflati intr-o stare de tranzitie?

R1: Poate

R2:Da.

R3: Nu stiu…..??

R4: ?

R5: Da.

R6: E un fenomen supranatural, pe care oamenii nu il pot face prin ceea ce sunt ei.

R7: Da, macar prin vise.

R8: Da.

R9: Da

R10: CU SIGURANTA SE COMUNICA TOT TIMPUL CU EI DIN CLIPA IN CARE NE GANDIM LA


CEI DRAGI CARE AU PLECAT... EU II SIMT, LE SIMT DRAGOSTEA.

R11: O si fac deja..

R12: S-a intamplat deja.

R13: Nu si nici nu imi doresc.

R14: Probabil.

10. Ai avut o astfel de experienta? Daca da ofera o descriere.

R1: Nu.

R2: Ar iesi o nuvela(hi!hi!). L-am condus pe tatal meu si alti membrii de familie care au parasit planul
fizic, dar si cunostiinte.

R3: Nu stiu….???

R4: Nu
R5: Nu

R6: Nu.

R7: Prin vise am avut o serie de revelatii.

R8: Nu.

R9: VEZI MAI SUS

R10: Numai in vis, cand ma intalnesc cu mama sau cu cei plecati dincolo.

R11: Ultima a fost cand a murit socrul meu. Am vrut sa ma asigur ca e “bine”.

R12: Nu.

R13: Nu..

11. Cum ai reactiona daca ai primi informatii de la o esenta?

R1: Nu stiu, speriata.

R2: Firesc. Am primit o initiere intr-o tehnica de vindecare in fizic, astral.

R3: CANTARESC ORICE FEL DE INFORMATIE, MA GANDESC SI INCERC SA O INTERPRETEZ.

R4: As fi sceptic si as cauta interpretari.

R5: Acum as fi fericita. In trecut cred ca ma duceam la psihiatru singurica.

R6: In mod normal.

R7: Probabil m-as grabi sa spun si altora ceea ce am aflat, ..nu cifra critica?

R8: Nu stiu.

R9: Depinde daca as fi pregatita pentru asta, altfel probabil m-as speria un pic.

R10: MA SIMT IMPLINITA.

R11: M-as bucura foarte tare.

R12: Mai intai “verific” esenta si apoi incerc sa verific informatia din alte surse.

R13: Nu stiu. Cred ca as fi foarte sceptica ca se intimpla cu adevarat.

R14: Eu cred ca primim tot timpul dar nu constientizam ,toti avem momentele alea de “ahaa” sau “wow ce
tare sunt”(asta chiar eu am zis-o?)
12. Cum ai putea sa te convingi ca informatiile vin de la o esenta si nu de la sinele subiectiv a celui care
ofera informatia?

R1: Greu de delimitat.

R2: Aici functioneaza intuitia .Si de la un anumit moment, stii exact despre ce e vorba.

R3: Prin interpretarea informatiei.

R4: Greu. Asta incerc si eu sa fac. In unele cazuri cand probabilitatea sa se intample ceva e prea mica , o
coincidenta prea mare sau primesc informatii concrete, nu sugestii.

R5: Cred ca trebuie sa studiezi sa ai anumite initieri informatii pentru a te proteja si a nu te pacali.
In astral nu sunt numai entitati de lumina cred ca nu e usor deloc.

R6: Exista o diferenta in modul lor de comunicare.

R7: ??????

R8: Poate ca, in prima instanta, m-ar ajuta intuitia si poate as face apel si la spirite mai inalte, ingeri, samd.
Chiar m-as adresa direct lui Dumnezeu sa ma ghideze. Am destul de multa incredere in adevarul personal
si probabil ca pentru mine cel putin, ar fi un semn ca informatiile vin de la o esenta.

R9: CARE ESTE DIFERENTA?

R10: Asta nu se dovedeste, se simte.

R11: In somn e cel mai sigur. Acolo nu e nici sinele, nici mentalul. Mentalul in sens de gandire, nu de
corp mental.

R12: Nu stiu.

R13: Recunoscandu-le ca ceva de care nu ai fost constient de o cunoastere/abilitate pe care tu pers nu ai


avut-o.

13. Crezi ca in Romania exista oameni care fac channel autentic?

R1: Da, foarte putini.

R2: Da.

R3: Sunt sigura ca exista.

R4: Nu stiu. Am cunoscut pe cineva care zice ca a facut.

R5: Da.

R6: Cand e vorba de a prelua informatii umane, este posibil. Insa cand e vorba de divinitate, sau suflet, cu
siguranta esueaza.
R7: ??????????

R8: Nu stiu.

R9: Da, nu cred ca veridicitatea are criterii geografice.

R10: CU SIGURANTA, SUNT UNUL DIN ACESTIA

R11: Da, cred.

R12: Am mai spus ca am retinere fata de fenomen. DA, exista oriunde.

R13: Nu stiu.

R14: probabil de ce nu, ...eu pers nu cunosc.

14. Care sunt doveziile subiective sau obiective care te-ar convinge ca un channel este autentic?

R1: Am citit destul de mult pe tema asta dar nu am avut experiente de acest fel.
Nu stiu daca emotional sunt pregatita pentru asa ceva, dar cred ca este posibil.
Daca ar participa direct la un asemenea experiment persoane care nu se cunosc intre ele, si informatiile
primite ar fi reale as crede. Singurul lucru experimentat de mine a fost pendulul. Si am obtinut tot felul de
informatii, unele verificate.
Prin 1996 informatia era ca sa am grija ca se va intampla ceva cu Pamantul. Mai mult n-am putut obtine.
O perioada indiferent de ceea ce intrebam raspunsul era: iluminarea.

R2: Am raspuns deja.

R3: Daca informatiile primate se se bazeaza pe intamplari cunoscute mie, si nestiute de altii si reflecta
viitorul atunci ele consider ca ar putea fi autentice.

R4: Informatii concrete noi. De exemplu persoana mi-a zis ca a primit prin channel cauza imbonavirii unei
rude si asa a rezolvat problema.

R5: Intiitiv (ce-ti spune filingul), cunostintele acumulate si analiza informatiilor primite.

R6: Tot ceea ce este dovedic practic.

R7: Ce inseamna autentic?

R8: Nu caut dovezi, ascult ce se comunica si preiau informatia, o interiorizez daca imi raspunde, daca nu,
trec mai departe. Initial, l-am ascultat pe Bashar ca pe un om inteligent, cu intelepciune de difuzat, ce
preia o identitate pentru a oferi o alta greutate cuvintelor sale – pt ca altfel asculti niste principii cand ti le
transmite o entitate din alta dimensiune, telepatica si mai evoluata. Acum nu mi se mai pare o fatada, insa
comunicarile lui au aceeasi greutate ca si inainte .

R9: SIMT

R10: Am raspuns deja. Nu e nevoie de dovezi palpabile, asta se simte imediat in interior, daca te “pliezi “
din prima pe ideea respectiva, simti ca parca a pornit de la tine, atunci e informatia de care ai nevoie si ti-a
fost trimisa special. Si nu trebuie sa te mai indoiesti de adevarul ei.
R11: Verificarea informatiilor din alte surse sau realizarea lor in plan material.

R12: Nu stiu.

R13: Momentan am prea multe reserve/judgment fata de acest fenomen

Descriere termeni

1. Cum ai descrie constiinta?

R1: Piticul care stie foarte foarte precis ce e bine si ce nu.

R2: Pt intrebarile 1,2,3,4-termenii tin de filozofie |psihologie|psihanaliza|-domenii stiintifice care nu au


dus nicaieri(poate doar intr-o fundatura).

R3: Este gandirea umana - functie de nivelul spiritual mostenit din vietile anterioare si continuat in viata
actuala.
R4: Ma pui sa rezolv ce n-a putut nimeni. NU sunt in forma sa incerc eu propriile definitii si nici n-am
gasit ceva sa ma multumeasca.

R5: Legatura mintii cu sufletul.

R6: Constiinta este capacitatea intuitiva si de intelegerea exacta pe care fiinta umana o are despre propria
existenta.

R7: Tot ceea ce este … Martorul absolut, transcendent , fara forma … Oceanul.

R8: Starea de frecventa in care se gaseste sufletul.

R9: ESTE: EU SUNT. DUMNEZEU, ALFA SI OMEGA. TOT CE EXISTA

R10: Sunt termeni pe care ii inteleg doar teoretic, deci nu pot ajuta prin aport personal, experiential.

R11: Acea voce interioara care nu te lasa sa gresesti.

R12: Asumarea a tot ceea ce facem, gandim si vorbim.

R13: Supremul judecator sau mai bine zis Dumnezeirea din fiecare din noi.

R14: Gradul de legatura cu esenta-divinul.

R15: Sentiment asupra moralitatii actiunii.

2. Cum ai descrie sufletul/esenta?

R1: Energie.

R2: Esenta, sufletul este cantitatea de informatie pe care o purtam cu noi in univers si care este stocata si
nu se pierde NICIODATA. Sufletul, esenta NU SE PIERDE …CI SE TRANSFORMA.

R3: Partea divina din noi

R4: Sufletul reprezinta substanta spirituala care da omului “viata” si care are origine divina si vesnica.

R5: Sufletul este picatura, dar in esenta tot Ocean.

R6: O forma de energie.

R7: ESTE UNUL DIN CORPURILE ENERGETICE ALE FIECARUIA DIN NOI

R8: Forma nematerialnica, data de Dumnezeu care nu piere niciodata...

R9: Nu pot sa descriu in cuvinte. Unul cat de cat aproape ar fi diafan.

R10: Greu de definit…dar cred ca este acelasi raspuns ca cel de mai sus : DUMNEZEIREA !

R11 : Acea parte din intreg pe care o reprezinti.


R12: Structura a entitatii umane.

3. Cum ai descrie psihicul?

R1: Programe.

R2: Psihicul este capacitatea omului de-a reactiona in diverse situatii limita.

R3: E complicat , nu suport definitiile.

R4: Psihicul este capacitatea sistemului nervos al omului care ii da acestuia proprietatea de a reflecta
realitatea obiectiva.

R5: Ansamblul minte – emotii.

R6: mentalul, partea fizica a spiritualului

R7: ESTE AL DOILEA CORP ENERGETIC AL NOSTRU

R8: Gandire, mentalitate, rotite care se invart in capul nostru....

R9: Un alt plan in care functionam.

R10: o antecamera a sufletului ?

R11: Un sistem energetic –informational

R12: Totalitate intelectiva si afectiva.

4. Ce inseamna ego, sine interior/subiectiv, sine exterior/obiectiv?

R1 : Ego este individul caruia ii place sa zica mereu eu, eu , eu. Despre sine nu stiu.

R2 : Calitatea omului de-a raspunde provocarilor in interes personal.

R3: Ego reprezinta “eul”, “propria persoana”.


Subiectiv – care are un caracter personal, care se petrece in constiinta individuala si considera ca baza a tot
ce exista este doar constiinta proprie.
Obiectiv – care exista in afara constiintei omenesti si independent de ea; are insusirea de a reda realitatea
in chip nefalsificat, detasat de impresii subiective; nepartinitor.

R4: Ego – un fals eu izvorat din identificarea cu complexul minte corp si din senzatia de separare de tot
ceea ce exista...
Sinele interior este sufletul, picatura. Sinele exterior este Dumnezeu, Oceanul care include si sinele
interior.

R5: nu prea sunt de acord cu acesti termeni... pentru mine exista suflet, inger, demon...

R6: Mandrie interioara. Caracter. Voce lautrica.

R7: Eu stiu ca inseamna EU-l nostru. Inseamna ceva mai mult?


R8: Acea parte care experimeneaza separarea

R9: Propria persoana, cunoasterea sinelui, tendinta de a se inchide in sine negand lumea exterioara.

5. Ce inseamna sa fii interconectat?

R1: Nu stiu.

R2: A uni ceva care functioneaza independent.

R3: Interconectati suntem tot timpul cu tot ce inseamna manifestare, doar ca nu suntem tot timpul
constienti de ac. Intelesul mai larg al cuvintului este sa fii in legatura. In momentele cind atentia este in
inlauntrul nostru, suntem constienti de ac. In restul timpului ne consideram separati.

R4: A fi in legatura directa cu cineva sau ceva….a fi legat prin fire vizibile sau invizibile in plan fizic sau
astral – sa ai o legatura eterica cu ceva sau cineva.

R5: A fi interconectat inseamna sa stabilesti conexiuni cu anumite elemente; a nu fi independent.

R6: Tot ceea ce exista manifestat face parte din aceasi ocean energetic. Orice infuenteaza totul si oricine.

R7: Sa fii intr-o legatura cu o alta forma de energie.

R8: SA FII, PUR SI SIMPLU

R9: Sa fii in acord cu o stare sau un personaj si care sa raspunzi afirmativ la mesajul aceluia.

R10: Cred ca se refera la legaturile subtile, energetice dintre fiinte. Nu numai intre oameni, ci si intre
animale, intre oameni si animale, plante.

R11: Sa fii “cuplat”?!

R12: Comunicarea si armonia cu mediul exterior si interior

6. Ce este perceptia?

R1: Functie de adaptare a informatiilor.

R2: Rasfrangerea informatiilor din exterior pe oglinda interna a individului data de mintea lui.

R3: Intelesul ac cuvint este diferit pt dif persoane.Poate fi vb despre ceea ce crezi, simti despre ceva-
manifestat sau ipotetic.

R4: Capacitatea de-a intui, de-a viziona unele lucruri care se vor intampla.

R5: Perceptia este procesul psihic prin care obiectele si fenomenele reale sunt percepute cu ajutorul
organelor de simt.

R6: Contactul dintre mediul inconjurator si unul dintre simturi genereaza o perceptie.
R7: Capacitatea spiritului la nivelul mentalului de a observa ceea ce se gaseste in jur.

R8: O FORMA DE CUNOASTERE

R9: Gandire interioara.

R10: Modul de comunicare cu factorii exteriori mai mult sau mai putin vizibili ?

R11: Abilitatea de a constientiza

7. Ce sunt convingerile?

R1: Adevaruri personale.

R2: Pareri ferme asupra unui lucru.

R3: Credinte.

R4: Pareri.

R5: Convingerea este acea parere ferma, de neschimbat asupra unui lucru; incredintare; certitudine.

R6: Idei cu care ne identificam profund.

R7: Anumite credinte pe care le avem. Putem sa ne nastem cu ele, putem sa le modificam sau putem sa le
dobandim pe parcursul vietii

R8: UN SISTEM DE CONCLUZII DESPRE VIATA, DE OBICEI ILUZORII.

R9: Idei bine puse la punct si aplicate de catre individ.

R10: Limitari de cele mai multe ori.

R11: Modul de a dialoga cu viata.

R12: Certitudinile pe care le avem.

8. Ce este visul?

R1: Nu stiu. Cineva zicea ca visul este pentru creier ceea ce este “scaunul” pentru trup.

R2: R.Viata in alt plan de manifestare,de care suntem sau nu constienti atunci cind se intimpla sau la
revenirea in ac plan.
R3: O calatorie astrala.

R4: Visul este acea succesiune de fenomene psihice care se manifesta involuntar in timpul somnului.

R5: Poate fi si o perceptie a unei lumi astrale, o lume pe care o vizitam in timp ce corpul doarme, poate fi
si o serie de rataciri ale mintii prin lumea noastra subconstienta, defulari subconstiente, locul unde mintea
hoinareste, viziuni profetice, comunicari simbolice ale sufletuluimenite sa ne ghideze catre sursa. Putem
visa si cu ochii deschisi.

R6: O imagine a mintii umane, poate fi un mesaj sau poate fi o interpretare a ceea ce este deja cunoscut

R7: INTOARCERE ACASA

R8: Un film (imagini, vorbe etc.) la care ai sansa sa il obti (rar sau nu) atunci cand dormi.

R9: Mesaje utile pentru oricine. Din pacate multi le ignora.

R10: Fenomene de traire care apare in timpul somnului

9. Ce este o stare modificata a constiintei?

R1: Greu de zis. O alta perceptie.

R2: Starea in care perceptia se schimba

R3: un altfel de manifestare a gandurilor fata de cel cu care ne-am nascut….o trecere la un alt tip de viata,
traim in acelas corp, dar dintr-o data manifestam alte ganduri.

R4: Este “starea” neobisnuita a unui om, datorita influentei mai multor factori din exterior.

R5: O iesire din normalitate , o patrundere constienta intr-un universe astral (de vis) de ex , sau in lumea
cauzala, intr-o dimensiune paralela, o extindere a campului constiintei de la corpul limitat la Univers,
perceptia lumii invizibile intr-un mod constient, samd.

R6: O modificare de miscare in frecventa a spiritului

R7: AM PUTEA NUMI ASA PERCEPTIA UNEI VIETI PARALELE CU ACEASTA IN CARE
SUNTEM CONsTIENTI DE OBICEI.

R8: Agresiunea verbala, interioara si exterioara.

R9: O “deturnare”a convingerilor tale launtrice.

R10 : O stare deosebita de cea de veghe sau de somn

10. Care sunt simturile interne?

R1: Nu stiu .

R2: presimtiri, intuitii, viziuni…

R3: Intelegerea profunda, instinct, aptitudine, inclinatie.

R4: Te referi la minte?

R5: Simturile care depind de spirit, sunt acele simturi dependente de materia subtila.
R6: TOATE SUNT INTERNE

R7: Dragoste,Ura, Iubire,…

R8: Cele care nu urmeaza un stimul exterior

11. Ce este o experienta in afara corpului?

R1: Probabil traierea de experiente ce par reale cand trupul este intr-un loc si trairea in altul.

R2: Se intimpla in vis, in meditatie profunda, in moarte clinica. As spune ca este o continuare a vietii in
alte planuri dimensionale.

R3: O calatorie in astral….intr-o alta lume.

R4: Este experienta care nu este simtita la nivel de trup; se manifesta in totalitate independenta de acesta.

R5: O experimentare a dimensiunii de dincolo de corpul fizic.

R6: o calatorie a spiritului

R7: EXPERIENTA DE EXTINDERE A CONSTIENTEI DE ZI CU ZI

R8: Sa te plimbi fara corp in diferite lumi...

R9: O premonitie ?!

R10: Desprinderea corpului energetic..cred.

12. Ce este reincarnarea?

R1: In caz ca exista un suflet unic in lumea sufletelor ca trupul in lumea trupurilor, probabil revenirea
sufletului in alt trup dupa o alta perioada de timp.

R2: Revenirea unei parti din monada,in planul terestru pe o perioada de timp.

R3: trairea unei alte existente.

R4: Reincarnarea este conceptia mistica potrivit careia sufletul, dupa moarte, trece in alt trup.

R5: Nasterea sau renasterea intr-un corp fizic a unei finite astrale, care a mai fost in plan fizic.

R6: Momentul in care sufletul se imbraca in invelisurile sale pentru a reexperimenta unele simtiri.

R7: PROCES DE EXPERIMENTARE A UNOR REALITATI RESTRANSE FATA DE CEEA CE


SUNTEM CU ADEVARAT

R8: Fenomen paranormal... dar l-as numi si normal, pentru cei care nu isi indelinesc menirea aici pe
Pamant.

R9: Ciclul prin care trece spiritul in evolutia sa. Prefer termenul de reintrupare.
R10: Greu de definit.(cel putin pt. mine)

R11: Revenirea unui suflet/esenta in planul fizic

13. Ce este realitatea?

R1: Adevarul.

R2:.As zice ca este ceeace percepem cu cele 5 simturi. Citeodata si cu cel de al 6-lea.

R3: realitatea? Nu stiu….poate ca este ceea ce ne inconjoara….sau poate ca ceea ce ne asteapta……

R4: Realitatea – existenta efectiva, obiectiva; fapt concret, lucru real, stare de fapt.

R5: Mai bine spus, ce este real? Din punctul meu de vedere ceea ce percepem cu simturile fizice sau
subtile este o realitate efemera, iluzorie prin natura ei. Singura realitate absoluta este realitatea
observatorului, cel care viseaza si proiecteaza continuu , frame cu frame, lumea. Realitatea formelor fizice
sau energetice este o realitate duala si are un character relativ.

R6: Totalitatea realitatilor si a dimensiunilor existente in acelasi timp in acelasi loc, dependenta de legile
sistemului de referinta respectiv.

R7: DEPINDE DE CINE INTREABA SI DE CINE RASPUNDE

R8: Viata pe care o traim zi de zi fara sa o "gustam" (sa ne bucuram).

R9: Ceea ce alegem sa creem.

R10: Modul de percepere a vietii cotidiene.

R11: Este suma perceptiei si convingerilor pe care le traim, Realitatea este plastica, suntem parte din ea,
dar ea se modifica odata cu gandurile, cuvintele, sentimentele si actiunile noastre, ...

S-ar putea să vă placă și