Sunteți pe pagina 1din 4

Filosofia antica orientala

Filosofia antica, propriu-zisa, este gandirea filosofica


a societatii sclavagiste si cuprinde secolele VII î.e.n.-
VI e.n. (cand împaratul Iustinian a lichidat în a. 529
ultima scoala de filosofie – Academia Platoniana din
Atena).
În legatura cu oranduirea sclavagista si cu scindarea
societatii, apare pentru prima data filosofia, ca mod de
gandire, în esenta, deosebit de gandirea mitologica
precedenta. Principala metoda a gandirii în societatea
primitiva, bazata  pe relatiile gentilice de rudenie, este
transpunerea acestor relatii peste viziunea generala
asupra lumii: soarele, luna, stelele, vanturile, apele,
pietrele, padurile, etc. – toate erau personificate si puse
în astfel de relatii de rudenie.
Metoda filosofiei consta în reprezentarea lucrurilor în
categorii nemateriale, care stabilesc comunitatea
grupurilor de obiecte sau fenomene dupa anumite
trasaturi.  Termenul “filosofie” a fost creat de
antichitatea greaca (unii afirma ca primul l-a folosit
Pythagoras, altii, ca Herodot) si este compus din doua
cuvinte  “phileo” – iubesc, îmi place si “sophia” –
întelepciune. Filosofia ar însemna “iubire de
întelepciune”.
În linii mari, filosofia a aparut ca o activitate, o tendinta
de a cunoaste adevarata esenta a lucrurilor.
Pythagoras socotea ca aceasta esenta a lumii, “stiinta
suprema”, consta în “stiinta numerelor”, caci cifrele
sunt ultimele abstractii ce unesc proprietatile lucrurilor.
Herodot sustinea ca filosofia este o iscusinta deosebita
de a descoperi lucruri întelepte în orice directie.
Platon numea filosofia cercetare si cunoastere a
adevarului, spre deosebire de simpla “parere” pe care o
poate avea fiecare despre lucruri.
Aristotel întelegea prin filosofie doua lucruri: filosofia ca
descoperire a legitatilor  si principiilor
stiintei (matematicii, fizicii, eticii, poeticii etc.) si filosofia
ca stiinta despre principiile supreme ale existentei,
“protofilosofia” care mai apoi a primit denumirea de
“metafizica”.
Filosofia s-a constituit de la bun început ca forma
specifica de manifestare a constiintei sociale, în sensul
efortului de interpretare a existentei, a naturii si a
omului. Concomitent cu scindarea societatii în sclavi si
stapani, aceasta constiinta începe sa reflecte doua
interpretari ale realitatii – materialista si  idealista.
Idealismul, inclusiv cel teologic, va constitui suportul
justificativ al superioritatii paturilor sociale dominante, cu
interesele si nazuintele conservatoare.
Materialismul însa, tinzand sa generalizeze cuceririle
omului în activitatea lui cu mediul naturii, era
gandirea paturilor progresiste ale societatii, interesate
în dezvoltarea fortelor de productie.
Lupta dintre viziunea materialista si cea idealista  are o
confirmare deplina în cunostintele referitoare la
dezvoltarea culturii, a stiintei si a gandirii filosofice în
tarile care au fost leaganul celor mai vechi civilizatii si în
care oranduirea sclavagista s-a instaurat cu vreo 2600
de ani în urma – Mesopotamia, Egipt, India si China.
Fireste, în diferite regiuni ale lumii filosofia a avut
legaturi genetice de influenta, transmitandu-se odata cu
legaturile economice, comerciale si politice. Din China si
Babilon au fost adusi în orasele Ioniei din Asia Mica
germeni de cunostinte astronomice, matematice si
fizice, care au fost prelucrate în mod original si folosite
în practica: au fost concepute cele mai simple
instrumente de cercetare, a fost alcatuit calendarul s. a.
În cultura europeana istoria gandirii era studiata mult
timp din perspectiva unui europocentrism, gandirea si
civilizatia Orientului fiind îndepartate de interesul stiintei
occidentale ca neînsemnate pentru cultura. Mai tarziu,
ele au fost interpretate tendentios ca o mentalitate
preponderent mistica, indiferenta fata de valorile
rationale si valorile progresului uman. Astazi, însa, cand
istoria gandirii este preocupata si de problema aparitiei
gandirii, gandirea din Orient prezinta un interes firesc.
Una dintre trasaturile deosebite ale filosofiei antice este
corelatia ei cu cercetarea naturii, fapt ce a contribuit,
ulterior, la dezvoltarea unor asemenea stiinte ca
astronomia, fizica, biologia. La începuturile ei, filosofia
nu putea fi în afara cunostintelor despre natura.
Procesul de cunoastere a naturii, de asemenea, genera
unele probleme cu caracter filosofic.
Aceasta stare concrescuta a stiintelor timpurii cu
filosofia se numeste  sincretism. De altfel, conceptiile
filosofice ale primilor cugetatori antici sunt în prealabil
reflectii asupra naturii si fenomenelor naturale si, de
aceea, ocupatiile lor filosofice au fost supranumite
“naturfilosofice”.
Premisele sociale ale aparitiei gandirii filosofice sunt
miscarile ce au pus capat oranduirii gentilice si au
scindat societatea în doua parti mari – sclavi si stapani
de sclavi.
Filosofia apare ca o noua forma de percepere a lumii
îndreptata împotriva formei anterioare, mitologice, de
gandire. Însa, pentru mult timp, în gandirea
filosofica, mitologia ramane împletita cu filosofia, astfel
încat devin imperceptibile conceptiile primilor filosofi fara
a cunoaste miturile ce dominau gandirea anterioara.
Nor de cuvinte
Cicero Seneca Honoré de Balzac Horatius Lucian
Blaga Ovidius Seneca Syrus