Cancerul si Iubirea – partea a II-a

Umbra cea mai intunecata este data intotdeauna de

lumina cea mai puternica.

Asa s-ar putea sintetiza o posibila intelegere mai profunda a fenomenului cancerului, a sensului si rolului

sau in lume si in viata fiecarui individ care are sau a avut parte de o astfel de provocare. De mare ajutor in a

intelege aceste lucruri mi-a fost cartea lui Ruediger Dahlke, „Boala ca şansă”. Ruediger Dahlke este una

dintre personalitatile cele mai importante in domeniul medicinei psihosomatice si al miscarilor legate de

sanatate.

Pentru a vedea exact ce se intampla in organismul unui bolnav de cancer, tabloul este urmatorul:celulele

care ani de zile au fost traumatizate (de stimuli mecanici, chimici sau fizici) si au suportat fara sa

reactioneze, la un moment dat au o supra-reactie, se revolta si isi „ies din matca”, inmultindu-se in mod

haotic, acaparand tot, agresand tot si consumand toate resursele celulelor din jur. Celula care ani de zile nu

a comentat si a suportat totul cu stoicism, porneste o calatorie pe cont propriu, satisfacandu-si nevoia de

crestere si autorealizare care a fost atat de neglijata in toti acesti ani, dar intr-un mod distructiv pentru

celelalte componente ale sistemului si pentru ea insasi, in final.

Imaginati-va ca ceea ce am descris mai sus este trait de un individ, nu de o celula. De individul care are

cancer si ale carui celule se comporta exact ca el. Ceee ce este in mare este si in mic, ceea ce este sus,

este si jos, spune una din legile Kebalyonului. Daca in partea I a acestui articol am vorbit despre cancerul

planetei Pamant si despre oameni-tumori, acum este momentul sa vedem ce se intampla in interiorul micro-

cosmosului reprezentat de corpul uman si ce se intampla in general cu omul ca Univers de sine statator.

Cele doua faze ale vindecarii

Individul, chiar cu pana la opt ani inainte de a fi diagnosticat cu cancer, traieste, conform spuselor

lui R. Dahlke, intr-o stare de supunere totala fata de o situatie data sau fata de norme, traditii,

obisnuinte. Este ceea ce Wolf Buntig, psihiatru oncolog, numeste „normopatie”: respectarea

neconditionată si inflexibila a normelor. Cercetarile din domeniul psihooncologiei arata – si

experienta mea de peste 1 an si jumatate de lucru cu bolnavii de cancer poate sa confirme – ca, de

regula, inainte cu cativa ani de declansarea cancerului, individul manifesta o stare de acceptare a

unei situatii neplacute fara lupta, fara sa reactioneze, fara sa se revolte. Din dorinta de „a nu

deranja” sau „supara” pe nimeni, de a nu incalca regulile sau normele de morala, pentru a evita un

conflict, persoana accepta un rol de compromis in care nu se simte bine, se „sacrifica” pentru

ceilalti, pentru copii, pentru parinti, pentru binele general, fara a fi un sacrificiu care innobileaza, ci

unul acceptat impotriva vointei sale, ca o povara. El este placut de cei din jur pentru ca pare pasnic,

echilibrat, dar de fapt el isi interzice singur dreptul la provocari, in consecinta, la propria evolutie.

„Ceea ce poate să apară în ochii celor din jur drept o atitudine rezervată care e plăcută şi distinsă –

spune R. Dahlke – poate să fie astfel în realitate o reprimare a impulsurilor vieţii şi în final o viaţă

netrăită”.

Astfel, lectia principala de invatat a pacientului

cu cancer, spune autorul, este aceea de a renunta la compromisuri false, la „calea de mijloc” si la

mediocritatea calma. El trebuie sa gaseasca o cale prin care sa creasca, sa se dezvolte…sa invete

sa spuna „nu”, sa-si simta si sa-si traiasca vointa egoista, sa se revolte impotriva regulilor rigide,

sa-si acorde atentie lui inaintea celorlalti, cu alte cuvinte, sa-si descopere Eul. Dahlke spune ca atata

timp cat nu va face asta, o vor face celulele canceroase in corpul lui.

Perceptia mea este ca este exact invers: ce e in mare e si in mic, ceea ce manifesta omul in exterior este si

in interior. Din observatiile mele, care nu sunt foarte ample (necesita deci, o cercetare mai amanuntita), faza

in care individul se revolta, atrage atentia, se lupta cu toata lumea, isi impune vointa egoista este faza care

corespunde aparitiei si intensificarii simptomelor, ceea ce-l conduce la a merge la medic, unde i se da

diagnosticul. Aceasta este totodata si prima faza de vindecare. Pentru ca, asa cum stim, in momentul in

care se declanseaza simptomele, atunci incepe, de fapt, vindecarea.

Aceasta este doar prima faza; daca bolnavul se opreste aici, sansele lui sunt sa piara, distrugand in acelasi

timp si totul in jur, exact cum tumora, extinzandu-se la nesfarsit, va pieri odata cu organismul pe care il

agreseaza si secatuieste.

Faza a doua de vindecare este cea in care, potrivit lui Dahlke, individul constientizeaza ca drumul Eului

duce la catastrofa (la fel ca si cel al reprimarii lui). Eul inseamna separare, separare de toti si de toate, si in

final, moarte. Singura lui sansa este sa constientizeze ca TOTI SUNTEM UNA, ca ceea ce face celorlalti de

fapt isi face lui insusi. Sa spulbere regulile mici, pentru a se adapta ORDINII mai mari (Legile Universului

sau Vointa Divina). „Ambitiile indreptatite de autorealizare si de nemurire, spune autorul, pot culmina numai

in cunoasterea spirituala ca singurul tel este SINELE, unitatea cu tot şi cu toate. Aceasta insa nu exclude

nimic si pe nimeni si nu se poate dobandi pentru sine intr-un mod egoist.”

Si, tot el spune: „Este vorba de a gasi unitatea, nemurirea sufletului in sine insusi si de a recunoaste

ca intregul este deja in individ, asa cum si individul este in intreg. Acesta este insa punctul final sau,

de fapt, punctul central pe care numai IUBIREA ni-l deschide, ni-l face accesibil. Si acest lucru este

deja simbolizat in evenimentul cancerului. Ca si IUBIREA, cancerul depaseste toate limitele, trece

peste toate distantele, strapunge toate barierele, invinge toate piedicile; ca si IUBIREA, el nu se

opreste in fata a nimic, se intinde peste tot si toate, patrunde in toate sferele vietii, stapaneste

intreaga viata; ca si IUBIREA, cancerul aspira la nemurire, si ca si ea nu se teme atunci nici macar de

moarte. Astfel, cancerul este realmente o IUBIRE scufundata în UMBRA.”

Concluzii

Problema pe care am analizat-o nu este numai a bolnavilor de cancer, ci a tuturor oamenilor. A oamenilor

care confunda dragostea cu acel sentiment caldut de siguranta, a caror fericire este de fapt făţărnicie. Daca

nu ai urmat etapele si succesiunea lor, nu ai cum sa ajungi la telul ultim. Nu poti sa ajungi sa-ti cunosti

Sinele, daca nu ti-ai cunoscut mai intai Eul…nu poti sa atingi unitatea, daca n-ai experimentat separarea…

nu poti sa spui DA vietii, daca nu ai stiut sa spui „nu” cand trebuia…nu vei ajunge la Lumina daca nu ai

integrat Umbra.

……………………………………………………………………………………………………………….

„Astfel, fiindcă esti căldicel, nici fierbinte, nici rece, am sa te vărs din gura mea” spunea Isus

(Apocalipsa, 3, 16). Dacă alegi sa fii „căldicel”, aceasta este calea morţii, nu a vieţii.

Nu-ţi poţi permite să fii „căldicel”…dărâmă ziduri, ignoră stavile, apropie-te mult şi mult prea mult de

altii…iubeşte totul, riscă totul… aruncă-te în arena vieţii pentru a o trăi la maxim sau a muri…

trăieşte-ţi fiecare zi ca şi cum ar fi ultima!