Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tabelul 17.1
Tipuri de linii, markere şi culori utilizate la trasarea graficelor
0.6
First
0.5 Second
Third
0.4
0.3
0.2
0.1
-0.1
-0.2
-0.3
-0.4
0 2 4 6 8 10 12
returnează,
{sin}({sqrt}({x}^{2} + {y}^{2}))/{sqrt}({x}^{2} + {y}^{2})
comanda,
texlabel('lambda12^(3/2)/pi - pi*delta^(2/3)','literal')
returnează,
{lambda12}^{{3}/{2}}/{pi} - {pi} {delta}^{{2}/{3}}
subplot(3,1,3), bar(rand(2,3),.75,'grouped').
Apelată cu secvenţa,
[xb,yb]=bar(y) sau [xb,yb]=bar(x,y)
370 SISTEME DE PROGRAMARE PENTRU MODELARE ŞI SIMULARE
funcţia bar nu reprezintă graficele, dar calculează vectorii xb şi yb, astfel încât
plot(xb,yb) să poată trasa graficul de bare. Aceasta este utilă când se doreşte un
control mai mare asupra graficului.
Reprezentarea barelor orizontale se realizează cu funcţia barh, care este
asemănătoare funcţiei bar. Pentru exemplificare, se consideră secvenţa anterioară
în care se înlocuieşte bar cu barh, reprezentată în fiura.17.13:
subplot(3,1,1), barh(rand(10,5),'stacked'), colormap(cool);
subplot(3,1,2), barh(0:.25:1,rand(5),1);
subplot(3,1,3), barh(rand(2,3),.75,'grouped').
Pentru plotarea ariei de sub curbă se poate utiliza funcţia area, care se
apelează cu secvenţa area(x,y) şi este asemănătoare cu plot(x,y), cu deosebirea că
aria de sub curbă este colorată, între 0 şi y.
Apelată cu area(y) consideră implicit că x=1:size(y,1).
Specificarea nivelului de la care se colorează aria se face prin level, care
poate fi 0 (valoare implicită) sau o valoare precizată, caz în care colorarea se face
între level şi valoarea curentă a lui y, ca în figura 17.14, realizată cu secvenţa:
x=1:10;y=x.^2;area(x,y,50).
Pentru reprezentarea dinamică (în mişcare) a traiectoriei unui punct, care
urmăreşte reprezentarea grafică 2D (o „cometă”), se utilizează funcţia comet, care
Reprezentări grafice în doua dimensiuni 371
371
Pentru plotarea facilă a unei expresii introduse direct ca argument (de genul
funcţiei humps) se face uşor cu funcţia ezplot, care se poate apela:
• ezplot(f), ca de exemplu ezplot('cos(x)'), care consideră implicit pentru x
din f=f(x), domeniul 2*pi < x < 2*pi;
• ezplot(f, [xmin,xmax,ymin,ymax]), care plotează f(x,y)=0 pe domeniul
xmin < x < xmax, ymin < y < ymax;
• ezplot(f), ca de exemplu ezplot('x^2 - y^2 - 1'), care plotează f(x,y)=0 şi în
care -2*pi < x < 2*pi şi -2*pi < y < 2*pi, reprezentată în figura 17.16;
• ezplot('f',[a b]), ca de exemplu ezplot('x^3 + y^3 - 5*x*y + 1/5',[-3,3]),
care plotează f(x,y)=0 şi în care a=-3 < x < b=3 şi a=-3 < y < b=3;
De menţionat că, funcţia f poate fi definită şi anterior prin secvenţa:
f = inline('cos(x)+2*sin(x)'),
caz în care funcţia ezplot se poate apela cu una dintre secvenţele,
ezplot(f);
ezplot(@humps).
Plotarea facilă în coordonate polare a unei funcţii introduse ca argument,
respectiv a curbei rho = f(theta), pe domeniul implicit 0 < theta < 2*pi, se face prin
apelarea funcţiei ezplot, sub forma:
ezplot(f)
sau,
ezplot(f,[a,b] în care a < theta < b.
Reprezentări grafice în doua dimensiuni 373
373
unde z este numărul complex z=x+i*y, iar x şi y sunt numere reale care sunt
proiecţia vectorului z pe abscisă şi ordonată.
în x;
• [m,z]=hist(y), [m,z]=hist(y, n), [m,z]=hist(y, x) – returnează vectorii m şi
z conţinând frecvenţa de apariţie şi de localizare a segmentelor, apoi cu
funcţia bar(z,m) se poate trasa histograma, dând o mai mare flexibilitate
reprezentărilor grafice şi realizând grafice mai sugestive.
Un exemplu de histogramă este cel din figura 17.25, care reprezintă un vector
cu elementele distribuite normal (Gaussian), obţinut cu secvenţa:
x=-4:0.4:4; y=randn(10000,1); hist(y,x).