Ungerea pâinii cu gem

sau
Despre farmecul lucrurilor plictisitoare
Alain de Botton

Încă relativ necunoscut la noi în ţară, Alain de Botton, filozof şi scriitor, se bucură de o
activitate profesională lucrativă, scriind până acum şase cărţi. Petrecându-şi copilăria în
Elveţia, se stabileşte în Anglia unde îşi scrie cărţile şi realizează mai multe documentare
pe baza cărţilor lui.
După Eseuri de îndrăgostit, Cum Proust poate să-ţi schimbe viaţa şi Consolările
filozofiei apare Despre farmecul lucrurilor plictisitoare.
Cartea nu se dezminte de titlu şi cele opt capitole descriu fiecare, lucruri devenite deja
neimportante, ca mersul la aeroport, călătoria, grădina zoologică etc. Un foarte mare
accent este pus pe călătorie care, mai mult ca orice, nu formează o rutină, ci ne ajută să
evadăm din cea de fiecare zi. Uneori este bine să evadăm din monotonia zilnică pentru a
ne regăsi în necunoscut. Este ciudat, dar mersul cu trenul şi implicit peisajele văzute nu
ne distrag de la meditaţie, ci ne îndeamnă mai mult spre ea. Acea parte din noi care era
preocupată de lucrurile de zi cu zi îşi încetează activitatea şi lasă partea meditativă a firii
noastre să se dezvolte. Lucrurile printre care trăim tind spre o existenţă proprie,
independentă de a noastră, nemaifiind o parte din noi. Schimbarea peisajului şi punerea în
legătură cu fiinţa noastră a cât mai multe lucruri noi duce astfel spre interiorizare şi
meditaţie: Retrospecţiile, ameninţate să se împotrivească, sunt ajutate de curgerea
peisajelor. Până şi zborul cu avionul are un rol simbolic. Putem să ne bucurăm vazând
progresul ştiinţei, mersul cu avionul fiind un lucru la care da Vinci putea doar să viseze.
Norii aduc linişte. Stând deasupra oricărei structuri omeneşti punem şi mai mult lucrurile
în perspectivă, lăsând în urmă colegi, duşmani, iubiţi sau iubite. Poate că ştim destul de
bine această lecţie de perspectivă, dar rareori pare la fel de adevărată ca tunci când
stăm lipiţi de fereastra rece a avionului,..., profesor de filozofie profundă.
Scrisă în stilul unui filozof care doreşte să se adreseze unui public mai larg de cititori
care normal nu s-ar avânta la un tratat despre Nietzsche, cartea îşi propune
(re)descoperirea simbolurilor ascunse dincolo de fiecare lucru pe care îl facem:munca,
ungerea pâinii cu unt, mersul la grădina zoologică. Practic este o mică încurajarea la a trăi
din noi-autorul fiind şi înfiinţatorul Şcolii vieţii care are exact acest scop. Cusiguranţă că
fiecare dintre noi ar vrea să aibă existenţă extraordinară, făcând lucruri extraordinare, dar
de Botton ne aminteşte că toate lucrurile pe care le facem, fie mici,fie mari sunt, în sinea
lor, încărcate de simboluri care transcend timpurile. Nu suntem doar încă o mamă care îşi
pregăteşte copilul pentru şcoală, ci suntem o mamă unică pregătind un copil unic pentru
şcoală. Deşi filozof, de Botton pare să argumenteze în contra acelora care consideră
importantă doar viaţa unui geniu, a unui om a cărui nume este rostit peste sescole,dar mai
totdeauna uităm că acel om nu ar fi putut ajunge la consacrare fără oamenii nemenţionaţi
în istorie din jurul lui.
Deşi scriitorul ar dori să se adreseze omului normal, el nu poate. Acest îndemn la
meditaţie care umple opera nu este un dat omului modern. Este un bun câştigat de către
cei care vor să-l cultive. În era muzicii, puţini sunt cei care vor da căştile pe câteva
minute de meditaţie. Alain de Botton nu redescoperă farmecul lucrurilor plictisitoare
unor oameni care le-au uitat, ci descoperă noi ocazii şi simboluri pentru cei care doresc
aceasta. Doar oamenii iniţiaţi pot să vadă semnificaţia dincolo de formă, doar ochiul
format vede.