PAŞTELE 2011

Încă odată paştele a venit din nou în acest an. Paştele sunt astfel din câte ştim
sărbătoarea centrală a ortodoxiei sau a cultului ortodox. Ca şi sărbătoare paştele
sărbătoreşte anticiparea noastre prin învierea Domnului nostru Iisus Hristos şi tot ceea ce
ţine de acest fapt. Domnul Iisus Hristos a înviat şi am putea spune că El este ţelul sărbătorii
de azi. Paştele este am putea spune o foarte lungă tradiţie a ortodoxiei care după cum ştim
datează din anul 33 după Hristos. Istoric paştele a avut loc pe data de 14 aprilie în anul 33
după Hristos, dar calendaristic Paştele fiind sărbătaorea centrală a cultului ortodox şi a
caldendarului ortodox a primit o dată schimbătoare. Astfel, sărbătorim paştele în funcţie de
întreg anul bisericesc. Ştim că anul bisericesc începe pe data de 1 septembrie.
Ca şi sărbătoare Paştele este o sărbătoare a luminii şi a bucurei şi este încheierea
postului mare. Dacă în postul mare cu toţii am stat în asceză şi în post, în ziua de paşti este
momentul să ne descreţim şi să ne veselim. Astfel, toată tematica cultului ortodox se leagă
de ziua bucuriei sau de „praznicul praznicelor.” Învierea este am putea spune tema centrală
a oricărei religii serioase şi a oricărei teologii veridice. Învierea este mai mult decât orice
legată de lumina necreată a lui Dumnezeu.
Paştile sunt o revărsare de lumină şi de bucurie. Chiar dacă marea majoritate a noastră
nu am fost contemporani cu Domnul Iisus Hristos, ştim că Domnul Iisus Hristos a fost mai
mult decât orice cu adevărat Fiul lui Dumnezeu întrupat şi Cel care a biruit moartea. Dintre
toate problematicile care îl frământă pe om cea mai mare este moartea fiindcă nimeni dintre
noi nu voim să murim. Paştile ne spun că nădejdea noastră nu este pierdută şi că există
posibilitatea „unui nou veac”, un veac sau o lume în care nu v-a mai fii „durere, nici în
tristare şi nici suspin.”
Învierea Domnului Iisus Hristos este am putea spune opusă „durerii, suferinţei şi
morţii.” Aceştia trei sunt duşmanii principali ai omului. Paştile nu sunt o sărbătoare hedonistă
şi nici lumească. Paştile sunt biruinţa ultimă a vieţii asupra morţii. După cum ne spune acest
praznic moartea v-a fii în cele din urmă biruită şi viaţa v-a fii cea care v-a domina în cele din
urmă. Antagonia viaţă moarte, lumină întuneric este mai mult decât orice ceea am putea
denumii antagonia principală a sărbătorii învierii Domnului Iisus Hristos. Paştile sunt
sărbătoarea care ne spune că trebuie să avem încredere în Dumnezeu şi în puterea Sa. Dacă
moartea a fost cea mai mare dramă a umanităţii, învierea v-a fii cea mai mare bucurie a
umanităţii.
Deşi vedem cum semenii noştii se duc şi pier dintre noi, unii tineri şi alţii bătrâni, în
fiecare an de primăvară când natura renaşte din nou la viaţă sărbătorim paştile şi învierea
Domnului Hristos. Acest „ritual” este pentru mulţi dintre cei din zilele noastre mult prea lung
şi demodat. Cu toţii trebuie să ne sculăm la miez de noapte sau la 4 dimineaţa pentru a
asista la un ritual care în istorie parcă a devenit fără de noimă. Acest ritual al paştelui este
menit să ne amintească că cu toţii trebuie să luptăm pentru viaţă, bucurie şi lumină şi să
dăm ceea ce este mai bun din noi.
Învierea lui Hristos este anticiparea învierii fiecăruia dintre noi. Dintre toţi marii
fondatori ai marilor religii ale umanităţii dintre care putem amintii pe Buddha, Confucius sau
Mohamed, Domnul Iisus Hristos a fost singurul fondator de religie care a înviat. Acest fapt
schimbă foarte mult raportarea noastră la persoana Domnului Iisus Hristos. În Hristos faţa lui
Dumnezeu este deschisă pentru noi şi pentru umanitate. De mai multe ori Paştile au fost
asociate cu lumina. Lumina este elementul fundamental prin care vedem şi ne bucurăm de
lumea din jur. Hristos este lumina noastră spirituală sau Cel care ne arată cum este lumina lui
Dumnezeu. Lumina lui Dumnezeu este înviere şi bucurie. Dar nu o lumină şi o bucurie
lumească ci una supralumească şi spirituală.
Faptul în sine al învierii a fost fără de nici o îndoială fără precedent sau unic în istoria
umanităţii şi cronologia actuală se bazează de la acest act fundamental al istoriei. În Paşte şi
în învierea lui Hristos putem vedea că viaţa nu este lipsită de sens, şi că mai este „o
speranţă” sau o nădejde dincolo de eşecurile şi de necazurile acestei lumi. Această nădejde
este foarte mult deschiderea lui Dumnezeu faţă de noi făpturile Lui.
Omul este o făpturi a lui Dumnezeu, pe care după cum ne spun scrierile biblice şi
patristice Dumnezeu o iubeşte şi se îngrijeşte de ea. Din acest punct de vedere Dumnezeu nu
se bucură de moartea şi de pierzania omului fiindcă Dumnezeu nu a făcut omul pentru a îl
pierde. Fie ca lumina şi bucurie învierii Domnului nostru Iisus Hristos să ne cuprindă pe toţi
încă odată în acest an 2011. Hristos a înviat tuturor!
Teolog Radu Teodorescu