10.

Metateoria personalităţii

10.1. Problematica teoriilor personalităţii – încearcă să raspundă la unele întrebări

fundamentale:
- ce este, de fapt, personalitatea?
- care este raportul ereditate/mediu în determinarea personalităţii?
- care este rolul determinismului (biologic, social) şi al liberului arbitru?
- care este locul motivaţiei în cadrul personalităţii?
- care sunt caracteristicile personalităţii mature, echilibrate?
- care este natura normalităţii / disfuncţiilor şi a bolilor psihice?
- ce factori determină realizările excepţionale (excelenţa)?
- ce rol au experienţele timpurii/ tarzii în formarea personalităţii?
- se poate vorbi de stadialitate în formarea personalităţii? dacă da, care sunt stadiile (număr,
durată, ordinea apariţiei) şi care sunt principiile şi mecanismele care stau la baza dezvoltării?
10.2. Modele ale personalităţii (Maddi):
A. Modelul conflictului – postulatul acestui model este opoziţia ireductibilă între două
categorii de forţe A.1. O forţă internă şi alta externă individului - versiunea conflictului
psihosocial (Freud, Murray, Erikson)
A.2. Versiunea conflictului între două forţe interne persoanei – conflictul intern (C.G. Jung)
B. Modelul împlinirii – are drept principiu explicativ o singură forţă care guvernează
dezvoltarea
B.1. Versiunea actualizării – forţa bazală care produce dezvoltarea este tendinţa biologică de
creştere inerentă fiinţelor vii (Rogers, Maslow)
B.2. Versiunea perfecţionistă a modelului împlinirii defineşte forţa bazală unică drept o
strădanie spre ideal, spre perfecţiune, care nu este programată genetic, ci este, în esenţa ei,
socială şi ideală (Adler, Fromm, Allport).
C. Modelul consistenţei – versiunea disonanţă cognitivă – esenţa acestui model este dată de
importanţa echilibrului dintre persoană şi mediul său. Adaptarea optimă presupune modele
informaţionale realiste, concordante cu realitatea, care să permită o interacţiune eficientă cu
mediul, satisfacerea trebuinţelor şi dezvoltarea personalităţii (Kelly)