CAPITOLUL 1

CONTABILITATEA - COMPONENTĂ A SISTEMULUI

INFORMAŢIONAL ECONOMIC

1.1 Sistemul unităţilor patrimoniale pentru care se

organizează contabilitatea

Conform Legii contabilităţii, obligaţia de a organiza şi conduce

contabilitatea proprie revine regiilor autonome, societăţilor comerciale,
organizaţiilor cooperatiste, societăţilor bancare, instituţiilor publice de subordonare
centrală sau locală, fundaţiilor, sindicatelor, altor organizaţii obşteşti, precum şi
persoanelor fizice care prestează activităţi independente sau efectuează acte de
comerţ şi sunt înmatriculate la Registrul Comerţului. Acestea sunt entităţi
patrimoniale denumite unităţi patrimoniale.
În funcţie de specificul activităţii desfăşurate, contabilitatea este organizată
pentru următoarele categorii de unităţi patrimoniale:
a. unităţi economice sunt persoane juridice care dispun de patrimoniu
propriu, adecvat profilului de activitate, având drept obiect producerea de bunuri,
circulaţia mărfurilor, banilor şi titlurilor de valoare, servicii bancare, lucrări
executate, prestări de servicii de transport şi asigurare. Specific acestor unităţi
patrimoniale este faptul că se conduc după principiul gestiunii economice,
respectiv îşi acoperă cheltuielile din veniturile proprii şi realizează profit.
După forma juridică de constituire şi funcţionare, unităţile economice se
prezintă astfel:
- regii autonome sau societăţi naţionale se înfiinţează pentru domenii
strategice ale economiei naţionale şi anume producerea de energie electrică,
industria de armament, transporturi feroviare, exploatarea resurselor subsolului;
- societăţi comerciale pe acţiuni sunt unităţi economice la care capitalul
social este împărţit în acţiuni, iar proprietarii acestora, persoane fizice sau juridice,
poartă numele de acţionari; obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul, iar
acţionarii răspund în limita capitalului subscris. Acţiunile sunt titluri negociabile,
adică pot fi transmise liber altor persoane, fără a fi necesar acordul celorlalţi
acţionari.
- societăţi comerciale cu răspundere limitată sunt unităţi economice la
care capitalul social este divizat în părţi sociale, iar proprietarii acestora, persoane
fizice sau juridice, poartă numele de asociaţi; obligaţiile sociale sunt garantate cu
patrimoniul, iar asociaţii răspund numai în limita participării lor la capitalul social.
În principiu, părţile sociale sunt transmisibile altor persoane doar cu acordul
celorlalţi asociaţi şi nu reprezintă titluri negociabile.
- societăţi cooperatiste sunt unităţi economice care reunesc persoane ce
administrează bunurile comune şi muncesc împreună, după reguli de administrare
şi repartizare a rezultatelor stabilite conform statutului de funcţionare.
4 Capitolul 1
După forma de proprietate, unităţile economice pot fi:
- de stat sau publice;
- private sau particulare;
- cu capital mixt, de stat şi privat, autohton sau străin.
b. instituţii publice (bugetare) sunt instituţii de stat înfiinţate pentru
desfăşurarea unor activităţi neproductive, cu caracter social-cultural şi pot fi:
- în administraţia publică: guvern, prefecturi, primării;
- în învăţământ: universităţi, licee, şcoli generale;
- în sănătate: policlinici, spitale, dispensare;
- în cultură: teatre, muzee, filarmonici, biblioteci, cămine culturale;
- în armată: unităţi militare, inspectorate de poliţie şi jandarmerie.
c. organizaţii obşteşti sunt constituite pe principiul asocierii sau participării
libere şi reprezentate de partide politice, sindicate, culte, fundaţii, asociaţii
profesionale. Organizaţiile obşteşti îşi acoperă cheltuielile de funcţionare prin
contribuţia membrilor, sponsorizări, venituri proprii din unele activităţi economice.

1.2 Structura organizatorică a unităţilor economice

Domeniul principal de aplicare a contabilităţii îl reprezintă unităţile

economice. Pentru realizarea obiectivelor contabilităţii este necesară cunoaşterea
structurii organizatorice a unităţilor economice.
Organizarea internă a fiecărei unităţi economice se delimitează pe două
structuri importante, şi anume:
- structura de producţie, legată de obiectul de activitate, alcătuită
din ateliere sau secţii de producţie, montaj, service, proiectare,
laboratoare de control şi cercetare, fabrici, uzine, alte unităţi
economice fără personalitate juridică;
- structura funcţională constituită din compartimente de muncă,
birouri sau servicii, denumite diviziuni organizatorice.
Aceste două structuri se delimitează şi particularizează de către fiecare agent
economic în funcţie de volumul, complexitatea, importanţa şi specificul activităţii
pe care o desfăşoară.
În funcţie de importanţa şi specificul activităţilor desfăşurate, secţiile de
producţie se pot clasifica astfel:
- secţii de bază sau principale;
- secţii auxiliare sau ajutătoare;
- secţii anexe.

Secţiile de bază reprezintă componentele cele mai importante din structura

de producţie; ele asigură fabricarea produselor, executarea lucrărilor sau prestarea
serviciilor pentru care a fost înfiinţată unitatea economică în cauză. În cadrul
acestor secţii se utilizează cea mai mare parte a mijloacelor de producţie (utilaje,
forţă de muncă, materii prime, bani) iar rezultatele economice obţinute de secţiile
principale influenţează rezultatele de ansamblu ale agentului economic.
 Contabilitatea - componentă a sistemului informaţional economic 5
Secţiile de bază au denumiri şi profiluri diferite de la un agent economic la
altul şi de la o ramură economică la alta. Astfel:
• în industrie secţiile de bază, în funcţie de ramura industrială, pot avea
următoarele denumiri: secţia prelucrări mecanice, secţia montaj general,
secţia cutii de viteză, secţia vopsitorie, secţia confecţii pentru copii, secţia
conserve din fructe, secţia pastă de tomate, secţia tricotaje din lână;
• în agricultură secţiile de bază se numesc ferme: pentru producţia
vegetală, creşterea animalelor, prelucrarea produselor agricole;
• în transporturi secţiile de bază sunt depouri, autobaze, aerogări, porturi;
• în construcţii secţiile de bază sunt şantiere, brigăzi, puncte de lucru;
• în comerţ secţiile bază sunt magazine, depozite, restaurante.

Secţiile auxiliare se organizează în mod distinct şi sunt de mai mică

importanţă, însă activitatea pe care o desfăşoară este necesară şi condiţionează în
bună măsură activitatea din secţiile de bază. În secţiile auxiliare se obţin produse şi
se execută lucrări prin care sunt deservite secţiile de bază: secţia întreţinere şi
reparaţii, centrala termică, secţia sculărie, secţia transporturi, centrala electrică.
În anumite situaţii, o parte din producţia secţiilor auxiliare este valorificată
prin vânzarea către alţi agenţi economici.

Secţiile anexe asigură realizarea unor activităţi cu caracter social. Din

această categorie fac parte cantine, cămine de nefamilişti, grădiniţe, creşe, cămine
culturale, baze sportive. Uneori se înfiinţează secţii anexe pentru recuperarea şi
valorificarea deşeurilor rezultate din secţiile de bază şi auxiliare.

Structura funcţională este alcătuită din compartimente funcţionale care se

constituie la fiecare agent economic pe grupe omogene de lucrări, în raport de
volumul şi complexitatea fiecărui grup de probleme. Atunci când volumul
lucrărilor este mai mare, se constituie birouri sau servicii. De exemplu, serviciul
financiar-contabilitate, biroul de marketing, biroul administrativ, serviciul resurse
umane, biroul de registratură, serviciul comercial.

1.3 Sistemul informaţional economic

Existenţa şi dezvoltarea societăţii omeneşti se bazează pe procesul de

producere a bunurilor materiale (activităţi productive). Progresul societăţii impune
însă şi desfăşurarea unor activităţi social-culturale, educative, administrative
(activităţi neproductive).
Pentru a asigura condiţii de viaţă din ce în ce mai bune, este necesară
creşterea producţiei materiale, respectiv accesul la produse şi servicii diversificate
şi de calitate, în volumul optim individului sau comunităţii. Creşterea producţiei se
bazează în primul rând pe cercetarea ştiinţifică din domeniul tehnic respectiv prin
apariţia de noi produse, metode, tehnologii. Un domeniu care contribuie substanţial
6 Capitolul 1
la creşterea producţiei îl reprezintă organizarea şi conducerea ştiinţifică a
producţiei.
În condiââţiile unei activităţi economice complexe, caracterizate prin apariţia
unor unităţi economice mari şi foarte mari, din necesităţi practice s-a diferenţiat
procesul de execuţie de procesul de conducere a activităţii. Pe plan teoretic,
aceasta s-a concretizat în apariţia ,,managementului” sau ,,ştiinţei conducerii”.
Dacă procesul de execuţie, folosind tehnologii specifice obiectului de
activitatea a unităţii economice, are drept scop fabricarea de bunuri, execuţia de
lucrări sau prestarea de servicii, procesul de conducere are drept scop reglarea
desfăşurării procesului economic, controlul comportării sistemului economic,
ţinând seama de perturbaţiile care îl afectează, urmărindu-se menţinerea sau
schimbarea unei anumite stări.
Procesul de conducere coordonează elementele constitutive ale procesului
economic, integrându-le într-un efort comun şi unitar în vederea realizării
obiectivelor organismului economic. Pentru dirijarea procesului economic sunt
necesare informaţii care, folosind mijloace tehnice adecvate, trebuie culese,
prelucrate şi transmise, ansamblu care alcătuieşte un sistem informaţional
economic.
S-a trecut astfel de la conducerea intuitivă, bazată pe informaţii disparate, la
conducerea ştiinţifică, respectiv la elaborarea deciziilor numai în urma studierii
analitice a proceselor tehnice, economice şi organizatorice, lucru posibil numai în
condiţiile unui sistem informaţional economic care să asigure furnizarea tuturor
informaţiilor necesare.
Studierea organismelor economice din punct de vedere informaţional este
realizată de cibernetica economică. O particularitate a organismelor economice o
constituie faptul că deciziile de reglare a proceselor economice sunt luate deliberat
pe baza informaţiilor.
Informaţia reprezintă o comunicare, o ştire despre un eveniment, obiect,
proces, o persoană etc. capabilă să aducă elemente noi pentru utilizatori.

Sistemul informaţional economic poate fi definit ca un ansamblu de

oameni (analişti programatori, operatori, contabili, statisticieni), de mijloace
(calculatoare, echipamente multimedia, sateliţi) şi procedee (programe, scheme
logice, algoritmi, organigrame) folosit pentru culegerea, păstrarea, prelucrarea,
transmiterea, analiza şi valorificarea informaţiilor economice.
Sistemul informaţional economic, din punct de vedere funcţional, poate fi
structurat în trei componente:
• evidenţa economică care furnizează informaţii privind operaţiile şi
procesele economice efectuate într-un anumit loc şi timp;
• planificarea şi prognoza economică care furnizează informaţii
privind dinamica şi proporţiile fenomenelor economice într-o
perioadă viitoare;
• legislaţia economică pe baza căreia se organizează evidenţa
economică şi se elaborează prognozele.
 Contabilitatea - componentă a sistemului informaţional economic 7
Evidenţa economică reprezintă componenta cea mai importantă a sistemului
informaţional economic, întrucât furnizează cea mai mare parte a informaţiilor care
se prelucrează şi vehiculează în cadrul sistemului informaţional economic.

1.4 Etaloane de evidenţă

Pentru realizarea obiectivelor specifice în furnizarea informaţiilor, evidenţa

economică se foloseşte de etaloane de evidenţă.
Etalonul de evidenţă reprezintă o modalitate de măsurare, evaluarea şi
exprimare, cantitativă şi valorică a bunurilor, proceselor, fenomenelor economice.
După natura unităţilor de măsură folosite pentru exprimarea şi măsurarea
elementelor patrimoniale, etaloanele de evidenţă se pot clasifica astfel:
- etalonul natural (cantitativ);
- etalonul muncă;
- etalonul valoric (bănesc).

Etalonul natural permite exprimarea şi măsurarea cantitativă, folosind

unităţi de măsură adecvate proprietăţilor fizice ale obiectelor şi anume: metrul cub
pentru volum, metrul pătrat pentru suprafaţă, metrul liniar pentru lungime,
kilogramul pentru greutate, litrul pentru capacitate, bucata pentru a exprima o
unitate a unui obiect etc.
Pentru a avea sens exprimarea în etalonul natural, trebuie să se menţioneze şi
felul obiectului măsurat - de exemplu 5 kg. căpşuni, 20 l. alcool, 20 kg. tablă,
6 buc. măşti de sudură. De aici rezultă concluzia că prin etalonul natural nu pot fi
grupate decât bunuri omogene, adică de acelaşi fel.
Etalonul natural are un rol deosebit de important privind controlul cantitativ
al consumurilor de materiale, obţinerea produselor finite, vânzarea mărfurilor în
unităţile comerciale, situaţia stocurilor din depozite etc.
O variantă a etalonului natural este etalonul natural-convenţional care se
bazează pe coeficienţi de echivalenţă şi permite exprimarea întregii producţii de
un anumit fel prin echivalenţă cu un produs principal luat ca bază de echivalare. De
exemplu, apartamentul convenţional este apartamentul cu două camere, tractorul
convenţional este cel de 15 c.p., hantrul înseamnă hectar de arătură normală
respectiv executarea arăturii cu tractorul pe un hectar, la o adâncime de 18-20 cm.
şi pe un sol cu rezistenţă medie.
Etalonul muncă permite exprimarea cantităţii de muncă folosită pentru
producerea unor bunuri sau desfăşurarea unei activităţi, folosind unităţi de timp
adecvate şi anume ore-muncă, zile-muncă, om-ore etc. Acest etalon este utilizat la
măsurarea timpului de muncă prestat de lucrători în procesul de producţie şi pentru
determinarea exactă a drepturilor băneşti cuvenite, adică a salariilor. Împreună cu
etalonul natural, etalonul muncă este utilizat pentru stabilirea normelor de
producţie precum şi pentru determinarea productivităţii muncii.
8 Capitolul 1
Etalonul valoric sau bănesc permite exprimarea şi măsurarea obiectelor şi
fenomenelor în unităţi monetare (în lei). Etalonul valoric este cel mai utilizat, fiind
folosit în toate formele de evidenţă economică. Importanţa acestui etalon provine
din faptul că el dă posibilitatea grupării unor bunuri neomogene. Cu ajutorul
acestui etalon se stabilesc preţurile şi tarifele bunurilor, lucrărilor, serviciilor, se
calculează salariile, se urmăresc veniturile, cheltuielile şi se determină rezultatele,
se centralizează informaţiile economice în profil teritorial sau pe ramuri ale
economiei naţionale, se calculează indicatori macroeconomici. Pentru contabilitate
etalonul valoric este obligatoriu.

1.5 Evidenţa economică şi formele sale

1.5.1 Evidenţa economică - noţiune, clasificare

Evidenţa economică asigură înregistrarea şi urmărirea continuă şi

sistematică a obiectelor, fenomenelor şi proceselor economice care există şi se
produc într-un anumit loc şi într-un anumit moment (timp).
Evidenţa economică reflectă şi controlează întreaga activitate economico-
financiară desfăşurată de agenţii economici, de exemplu, aprovizionarea cu materii
prime, obţinerea produselor finite din procesul de producţie, expedierea produselor
şi încasarea preţului de vânzare, determinarea rezultatelor financiare finale
(profitul sau pierderea).
În raport cu sfera de cuprindere, volumul de informaţii transmise şi
modalităţile de înregistrare şi prezentare a informaţiilor, s-au conturat următoarele
forme ale evidenţei economice:
- evidenţa operativă sau tehnico-operativă;
- evidenţa statistică;
- evidenţa contabilă.
Cele trei forme ale evidenţei economice, deşi se deosebesc între ele sub
aspectul obiectivelor şi al instrumentelor, metodelor şi tehnicilor de prelucrare a
datelor, sunt strâns legate între ele, se completează reciproc în cadrul sistemului
informaţional economic.

1.5.2 Evidenţa operativă

Evidenţa operativă se organizează la nivelul agenţilor economici şi

instituţiilor publice precum şi a subunităţilor acestora, adică secţii sau ateliere.
Evidenţa operativă înregistrează fenomenele şi procesele economice în mod
operativ, adică în cel mai scurt timp de la producerea lor şi la locul apariţiei
acestora.
Evidenţa operativă este folosită îndeosebi pentru a urmări consumul de
materiale, prezenţa la lucru a salariaţilor, folosirea timpului de lucru, derularea
 Contabilitatea - componentă a sistemului informaţional economic 9
contractelor cu furnizorii şi beneficiarii, circulaţia numerarului, consumul de
energie etc.
Evidenţa operativă foloseşte un sistem propriu de instrumente care sunt
adaptate scopului urmărit:
- registre de comenzi şi contracte;
- registre de corespondenţă intrată şi ieşită;
- condici de prezenţă la lucru a personalului;
- fişe de magazie care oferă informaţii în legătură cu existenţa şi mişcările
stocurilor în depozite;
- situaţii, tabele, grafice;
- aparate şi instalaţii de măsurare şi înregistrare automată a proceselor
economice: contoare de apă, energie electrică, gaze naturale, ceasuri de pontaj etc.
Deşi furnizează informaţii diverse şi utile necesare conducerii, evidenţa
operativă are un caracter limitat, în sensul că nu urmăreşte întreaga activitate a
unei organizaţii, ci doar anumite aspecte selectate după criterii subiective.
Un alt neajuns al acestei forme de evidenţă îl reprezintă faptul că nu dispune
de o metodologie unitară de înregistrare şi prelucrare a informaţiilor; evidenţa
operativă are un caracter neunitar, în sensul că fiecare agent economic înfiinţează
evidenţa operativă după cum crede de cuviinţă, fără a exista reglementări unice şi
obligatorii, asumate şi respectate. Aceasta înseamnă că la diferiţi agenţi economici,
aceleaşi fenomene şi procese economice sunt înregistrate în evidenţa operativă în
mod specific, particular. În consecinţă, nu este posibilă gruparea şi raportarea
informaţiilor furnizate de evidenţa operativă.
În literatura economică, evidenţa operativă este denumită şi evidenţă
tehnico-operativă întrucât utilizează mijloace tehnice de măsurare şi înregistrare
automată şi urmăreşte procese şi operaţii cu caracter tehnic.

1.5.3 Evidenţa statistică

Evidenţa statistică are ca obiect studierea fenomenelor social-economice de
masă, în interdependenţa lor, cărora le determină mărimea, structura, gradul de
răspândire, factorii de influenţă, ritmul de dezvoltare. Comparativ cu celelalte
forme de evidenţă economică, statistica studiază fenomene diverse: economice,
naturale, demografice, culturale, sportive.
Sub aspectul datelor pe care le foloseşte, statistica este dependentă de
celelalte două forme ale evidenţei economice, dar un anumit volum din datele
necesare statisticii sunt obţinute prin metode proprii: recensăminte, observări
selective, anchete, sondaje, chestionare şi bugete de familie.
Informaţiile prelucrate prin metode statistice sunt prezentate prin tabele,
grafice, scheme, situaţii comparative.
Informaţiile care se obţin prin intermediul statisticii sunt utile în procesul
conducerii dar, la nivel microeconomic, au un rol redus comparativ cu cele
furnizate de contabilitate. Statistica prezintă de asemenea, neajunsul cunoaşterii
parţiale a activităţilor desfăşurate de un agent economic, respectiv cu ajutorul
10 Capitolul 1
statisticii pot fi urmărite doar anumite aspecte, deci şi statistica are un caracter
limitat, informaţiile furnizate fiind insuficiente pentru fundamentarea deciziilor.
Pentru coordonarea şi normarea statisticii, la nivel naţional există o
organizaţie numită Comisia Naţională de Statistică care are reprezentanţe
teritoriale şi are drept obiective elaborarea de norme statistice, metode de calcul
pentru diferiţi indicatori, colaborarea cu alte organisme centrale de sinteză pentru
perfecţionarea evidenţei economice, publicarea principalilor indicatori statistici,
elaborarea anuarelor statistice.

1.5.4 Contabilitatea - componentă principală a evidenţei economice

1.5.4.1 Particularităţi ale contabilităţii

Evidenţa contabilă este o formă a evidenţei economice căreia, pe plan

teoretic, îi corespunde ştiinţa contabilităţii. Contabilitatea reprezintă componenta
cea mai importantă a evidenţei economice şi totodată a sistemului informaţional
economic. Locul evidenţei contabile în cadrul sistemului informaţional economic
este determinat de volumul foarte mare de informaţii pe care le furnizează,
aproximativ 2/3 din total, precum şi de calitatea acestora.
Principalele caracteristici ale contabilităţii sunt:
• are un caracter global în sensul că urmăreşte toate operaţiunile,
fenomenele şi procesele determinate de activitatea unui agent
economic sau unei instituţii publice;
• are un caracter unitar în sensul că se organizează după reguli unice
elaborate de Ministerul Finanţelor, obligatorii pentru toţi agenţii
economici şi instituţiile publice;
• foloseşte obligatoriu etalonul valoric sau bănesc şi numai în
completare foloseşte etalonul natural sau cantitativ;
• în contabilitate se pot înregistra numai operaţiunile economice
efectuate pentru care s-au întocmit documentele justificative
corespunzătoare;
• se bazează pe un principiu fundamental, şi anume principiul dublei
reprezentări a patrimoniului, ceea ce determină specificul obiectului
şi metodei contabilităţii.

1.5.4.2 Funcţiile contabilităţii

Pentru realizarea obiectivelor sale, contabilitatea îndeplineşte următoarele

funcţii:
a. Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor constă în consemnarea,
potrivit unor principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice ce
apar în cadrul unităţilor patrimoniale şi se pot exprima valoric.
 Contabilitatea - componentă a sistemului informaţional economic 11
b. Funcţia de informare constă în furnizarea de informaţii privind
structura şi dinamica patrimoniului, a situaţiei financiare şi rezultatelor obţinute în
scopul fundamentării deciziilor. Contabilitatea are o funcţie de informare internă
(pentru conducerea unităţii) şi o funcţie de informare externă (a terţilor).
Contabilitatea furnizează informaţii privitoare la gospodărirea resurselor
materiale, financiare şi de muncă, dinamica producţiei obţinute, costurile de
producţie, veniturile realizate, etc. Prin reflectarea tuturor activităţilor desfăşurate,
datele contabilităţii permit stabilirea eficienţei economice.
c. Funcţia de control gestionar constă în verificarea cu ajutorul
informaţiilor contabile a modului de păstrare şi utilizare a valorilor materiale şi
băneşti, de gospodărire a resurselor, controlul respectării disciplinei financiare etc.
d. Funcţia juridică - datele furnizate de contabilitate şi documentele de
evidenţă servesc ca mijloc de probă în justiţie, pentru a dovedi realitatea unor
operaţii economice şi a stabili răspunderea patrimonială pentru pagubele produse.
e. Funcţia previzională - informaţiile furnizate de contabilitate sunt
utilizate la stabilirea tendinţelor viitoare ale fenomenelor şi proceselor economice,
la fundamentarea programelor, la elaborarea bugetelor unităţii patrimoniale.

1.5.4.3 Principiile contabilităţii

Pentru a da o imagine fidelă patrimoniului şi rezultatelor financiare,

reglementările şi legislaţia contabilă prevăd ca organizarea contabilităţii să se
realizeze pe baza următoarelor principii:
• principiul continuităţii activităţii presupune ca unitatea patrimonială
să-şi continue în mod normal funcţionarea într-un mod previzibil, neexistând nici
un eveniment care ar împiedica activitatea în viitor, deci care ar impune
restrângerea substanţială a activităţii.
• principiul permanenţei metodelor impune continuitatea în tot cursul
exerciţiului, precum şi de la un exerciţiu la altul, în aplicarea normelor şi regulilor
utilizate la evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor
patrimoniale şi a rezultatelor prin documentele de sinteză, în vederea asigurării
comparabilităţii informaţiilor. În cazuri justificate se admite schimbarea metodelor
de evaluare, făcându-se menţiuni în notele explicative anexate bilanţului privind
influenţa asupra situaţiei patrimoniale şi financiare şi a rezultatului exerciţiului.
• principiul prudenţei este legat de evaluarea patrimoniului şi urmăreşte
ca patrimoniul şi rezultatele exerciţiilor viitoare să nu fie influenţate de
deprecierile, riscurile sau pierderile probabile din activitatea exerciţiului curent sau
anterior. Ca urmare, nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ şi a
veniturilor, respectiv subevaluarea cheltuielilor şi a elementelor de pasiv.
Dacă faptele se justifică, se înregistrează în contabilitate cheltuieli şi pierderi
previzibile, sub forma provizioanelor, considerate ca având caracterul unor
rezerve, decontabile în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat.
12 Capitolul 1
• principiul independenţei exerciţiului (perioadei de gestiune)
presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii
unităţii patrimoniale pe măsura angajării acestora şi trecerii lor la rezultatul
exerciţiului la care se referă, fără a se ţine seama de data încasării sumelor sau a
efectuării plăţilor.
• principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv - în
vederea stabilirii sumei totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ, se va
determina separat suma sau valoarea corespunzătoare fiecărui element individual
de activ sau pasiv.
• principiul intangibilităţii bilanţului la deschiderea unui exerciţiu
financiar impune ca bilanţul de deschidere a unui exerciţiu să corespundă
bilanţului de închidere a exerciţiului precedent, fiind interzisă modificarea
elementelor patrimoniale de la sfârşitul anului care trebuie reportate la începutul
anului viitor.
• principiul necompensării potrivit căruia se impune înregistrarea
distinctă în bilanţ a elementelor de activ şi a celor de pasiv şi în contul de profit şi
pierdere a veniturilor şi a cheltuielilor, nefiind admisă vreo compensare între ele,
cu excepţia unor situaţii prevăzute prin lege.
• principiul prevalenţei economicului asupra juridicului - informaţiile
prezentate în situaţiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a
evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică.
• principiul pragului de semnificaţie - orice element care are o valoare
semnificativă trebuie prezentat separat în cadrul situaţiilor financiare. Elementele
cu valori nesemnificative care au aceeaşi natură sau funcţii similare vor fi
însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată. Informaţiile sunt semnificative
dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influenţa deciziile economice
ale utilizatorilor, luate în baza situaţiilor financiare. Pragul de semnificaţie depinde
de mărimea elementului sau erorii, judecate în împrejurările specifice ale omisiunii
sau declarării greşite.

1.5.4.4 Felurile contabilităţii

Conform legii, fiecare unitate patrimonială trebuie să-şi organizeze

contabilitatea. Numărul şi complexitatea lucrărilor contabile depind de mărimea
unităţii patrimoniale şi de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. Lucrările
contabile sunt efectuate în cadrul unor compartimente specializate numite servicii
sau birouri de contabilitate.
Din punct de vedere al momentului, locului şi modului de realizare,
contabilitatea este de două feluri:

a. Contabilitatea curentă înregistrează zilnic operaţiile economice, pe

baza documentelor justificative privind existenţa şi mişcarea elementelor
patrimoniale.
Contabilitatea curentă se poate realiza în trei variante:
 Contabilitatea - componentă a sistemului informaţional economic 13
• centralizat - toate lucrările contabilităţii se efectuează într-un singur
loc, mai precis într-un compartiment central de contabilitate al unităţii
patrimoniale. Această variantă permite coordonarea şi controlul, însă
dată fiind distanţa faţă de locul producerii fenomenelor economice, dă
posibilitatea transmiterii unor informaţii eronate;
• descentralizat - lucrările contabile sunt efectuate la nivelul
subunităţilor din structura de producţie şi anume secţii, sectoare,
ateliere. Această variantă este operativă în sensul înregistrării exacte
în contabilitate a operaţiilor economice în cel mai scurt timp de la
producerea lor, dar prezintă dificultăţi în privinţa coordonării şi
controlului;
• mixt - unele lucrări de contabilitate curentă se execută la nivelul
subunităţilor (secţii sau ateliere), iar alte lucrări contabile sunt
efectuate de un compartiment specializat de contabilitate, la nivel
central.

b. Contabilitatea periodică se referă la lucrări contabile efectuate la

încheierea exerciţiului financiar, moment în care se întocmesc lucrări de sinteză,
centralizatoare, cum sunt bilanţul contabil, situaţia patrimoniului, contul de profit
şi pierdere. Lucrările de sinteză se întocmesc la anumite termene, pe baza datelor
din contabilitatea curentă care sunt prelucrate conform instrucţiunilor elaborate de
Ministerul Finanţelor.
Lucrările contabile periodice (de sinteză) satisfac nevoile de informare ale
agentului economic sau instituţiei publice şi reprezintă totodată raportări către
Direcţiile Judeţene ale Finanţelor Publice sau conducerea departamentelor şi
ministerelor. Pe baza lucrărilor contabile periodice, sunt efectuate analize
complexe şi se elaborează decizii importante atât la nivel microeconomic cât şi la
nivel macroeconomic.

Din punct de vedere al nivelului organismelor pentru care se înfiinţează,

contabilitatea poate fi de trei feluri:

a. Contabilitatea întreprinderii (firmei) se organizează la nivelul

întreprinderilor care produc bunuri, execută lucrări, prestează servicii.
Contabilitatea firmei (întreprinderii) este organizată în România în dublu circuit, şi
anume:
• contabilitatea financiară are un caracter unitar pentru toţi agenţii
economici, se organizează pe baza unor norme elaborate de Ministerul
Finanţelor. Contabilitatea financiară are drept obiect urmărirea,
controlul şi prezentarea fidelă a patrimoniului, în ansamblu şi pe
structură, a situaţiei financiare şi rezultatului exerciţiului, prin
intermediul documentelor de sinteză, în scopul furnizării informaţiilor
necesare elaborării deciziilor economice. Contabilitatea financiară
furnizează informaţii atât pentru managerii unităţii patrimoniale cât şi
14 Capitolul 1
pentru asociaţi, acţionari, furnizori, clienţi, bănci, bugetul statului,
salariaţi.
• contabilitatea internă de gestiune are ca scop gestiunea internă a
unităţii, calcularea costurilor de producţie, stabilirea rentabilităţii pe
produse, lucrări, servicii, întocmirea bugetelor pe feluri de activităţi,
furnizarea de informaţii necesare în procesul decizional.

b. Contabilitatea publică este organizată la nivelul instituţiilor publice din

administraţie, învăţământ, sănătate, apărare, cultură şi artă etc. şi urmăreşte
execuţia de casă a bugetului statului, bugetelor locale, bugetului asigurărilor
sociale de stat, gestiunea datoriilor publice şi alte operaţii financiare specifice
sectorului neproductiv.

c. Contabilitatea naţională este organizată la nivelul economiei naţionale

şi prezintă sintetic activitatea economică a unei naţiuni urmărind evoluţia
Produsului Intern Brut, modificările în structura de ramură şi teritorială a
economiei, mărimea şi structura avuţiei naţionale, relaţiile financiare şi fluxurile
monetare.

Din punct de vedere al conturilor utilizate, în raport de sfera de cuprindere a

acestora:
a. Contabilitatea sintetică - foloseşte conturile sintetice de gradul I şi II;
b. Contabilitatea analitică - foloseşte conturi analitice.

În fiecare unitate patrimonială funcţionează în paralel şi în strânsă legătură

contabilitatea sintetică şi contabilitatea analitică. Orice operaţie economică
înregistrată în contabilitatea analitică este necesar să fie reflectată şi în
contabilitatea sintetică.