Sunteți pe pagina 1din 97

CUPRINS

CAPITOLUL I
CARDUL – INSTRUMENT DE PLATĂ FĂRĂ NUMERAR…………..3
1.1. Istoricul cardului………………………………………………….…3
1.2. Definirea şi clasificarea cardurilor…………………………………6
1.2.1. Definirea cardului…………………………………………….6
1.2.2. Clasificarea cardurilor…………………………………….…7
1.2.3. Tipuri de carduri în raport cu modul de stocare a
caracteristicilor de securizare………………………………………8
1.2.4. Tipuri de carduri în raport cu sursa de acoperire a
cheltuielilor…………………………………………………………..9
1.2.5. Tipuri de carduri în raport cu calitatea emitentului……...10
1.2.6. Tipuri de carduri în funcţie de momentul înregistrării
tranzacţiei…………………………………………………………..13

CAPITOLUL II
SISTEME MONDIALE MAJORE CARE ASIGURĂ PROMOVAREA
ŞI GLOBALIZAREA PLĂŢILOR PRIN CARDURI………………….14
2.1. VISA International…………………………………………………...14
2.2. Europay International……………………………………………….18
2.3. American Express……………………………………………….…...21

CAPITOLUL III
OPERAŢIUNI CU CARDURI…………………………………………..22
3.1. Emiterea cardurilor………………………………………………….22
3.1.1. Fluxul operaţional al activităţii de emitere carduri către
clienţi………………………………………………………………………25
3.1.2. Sistem informatic pentru emiterea de carduri…………….26
3.1.3. Profitabilitatea bancară obţinută prin operaţiuni de emitere
carduri……………………………………………………………………..26
3.2. Acceptarea cardurilor………………………………………………..27
3.2.1. Fluxul operaţional al activităţii de acceptare la plată a
cardurilor………………………………………………………………….29
3.2.2. Sistemul informatic pentru operaţiunile de acceptare
carduri……………………………………………………………………..30
3.2.3. Profitabilitatea bancară din operaţiuni de decontare a
tranzacţiilor prin carduri………………………………………………...31

1
CAPITOLUL IV
ACTIVITĂŢI BANCARE CU CARDURI ÎN ROMÂNIA…………….33
4.1. Stadiul organizării pieţei bancare de carduri în România………...33
4.2. Romcard – centru de autorizare şi decontare a tranzacţiilor cu
carduri în România……………………………………………………….35
4.3. Perspectivele tranzacţiilor cu carduri în România………………...35

CAPITOLUL V
SMART – CARDUL……………………………………………………...37
5.1. Conceptul de Smart – card…………………………………………..37
5.2. Credit si debit-cardurile bazate pe tehnologia smart……………...41
5.3. Elemente cheie în definirea unui program de portofel electronic…42
5.4. Caracteristici de operare…………………………………………….45
5.5. Componente şi elemente de securitate într-un sistem de portofel
electronic…………………………………………………………………..46

CAPITOLUL VI
ANALIZA UTILIZĂRII CARDURILOR LA B.R.D. – GROUPE
SOCIETE GENERALE – SUCURSALA CRAIOVA
6.1. Rentabilitatea bancară a programului de emitere de cărţi de plată
internaţionale şi naţionale………………………………………………..49
6.2. Studiul rentabilităţii privind programul de acceptare la B.R.D. –
Groupe Societe Generale – a tranzacţiilor cu carduri………………….57
6.3. Reflectarea in contabilitate a operaţiilor realizate cu cărţi de plată
(carduri)
CONCLUZII ŞI PROPUNERI………………………………………….61
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………65

2
CAPITOLUL I
CARDUL – INSTRUMENT DE PLATĂ FĂRĂ NUMERAR

1.1 Istoricul cardului

În ultimul deceniu se afirmă tot mai puternic în economiile de piaţă avansate


specializarea: plăţi fără numerar. Progresul tehnologiilor informatice şi de telecomunicaţii
a permis globalizarea tranzacţiilor şi creşterea fiduciarităţii în comerţul de servicii.
Serviciile financiare au devenit un factor de creştere a eficienţei tranzacţiilor, dar şi a
independenţelor între partenerii de afaceri. Plaţile sunt astăzi critice, iar riscul generat de
comportamentul în timp al resurselor de creditare are la dispoziţie formule revoluţionare
de management. Datorită performanţei în transferul şi deconectarea banilor, devin
posibile noi produse în întreaga economie fiduciară, deocamdată doar prin materializarea
unei singure ramuri de opţiune tehnologică: instrumentul multifuncţional şi personalizat
de economisire, credit şi plată.
Este desigur, o certitudine că puţini specialişti din domeniul financiar ar fi putut
ghici cu mai bine de 40 de ani în urmă impactul pe care urma să-l aibă cardul bancar
asupra întregii vieţi economice şi sociale, că acest produs urma să devină cel mai
profitabil şi des utilizat dintre produsele financiare oferite consumatorilor.
În anul 1946, John C. Biggins creează premisele apariţiei cardului bancar.
Lucrând ca specialist în domeniul creditelor de consum la Flatbush National Bank din
Brooklyn, Biggins s-a gândit să lanseze un nou plan de creditare denumit “Charge-it”
care să utilizeze bonurile valorice în schimbul cărora se puteau face achiziţii de la
comercianţi la acest nou plan de creditare. Principiul care stătea la baza acestui plan era
relativ simplu: comercianţii depuneau aceste bonuri valorice obţinute în urma vânzărilor
efectuate (în general de mică valoare) într-un cont bancar, iar banca factura cumpărătorii
pentru contravaloarea lor.
De la acest plan de creditare şi pâna la apariţia efectivă a primului credit-card
modern nu mai era decât un singur pas, iar în 1951 acest pas este făcut de Franklin
National Bank din New York.
Cam în aceeaşi perioadă, în 1950, Dinners Club introducea primul card pentru
călătorii şi consum (Travel&Entertainment Card). Acest nou card a stârnit interesul

3
băncilor de a lua în considerare o nouă formă de acordare de credite pentru consum pe
baza unui card de plastic care funcţiona într-un mod similar cu bonurile valorice
introduse de J. C. Biggins.
Ideea de creditare pe baza cardurilor de plastic s-a transformat într-un instrument
propriu-zis abia în 1960, când Bank of America a lansat BankAmericard (în prezent
denumită VISA International). Persoanele care au conceput acest nou instrument şi
sistem-suport, se aşteptau de la bun început ca produsul să fie rapid absorbit de
consumatori. Ceea ce nu au sesizat a fost ca acest nou instrument bancar, în doar câţiva
ani de la lansarea sa, va revoluţiona definitiv modul de achiziţionare de bunuri şi servicii
pentru milioane de consumatori de pretutindeni.
BankAmericard, emis de Bank of America, a fost utilizat la început de foarte
puţini consumatori, pentru ca apoi, în numai zece ani, statisticile să indice existenţa a
peste 20 milioane de deţinători de carduri.
Odata cu succesul nemaiîntâlnit al cardului BankAmericard, un grup de 17
bancheri din diferite instituţii financiare s-au decis sa-şi creeze propria reţea, prin care sa-
şi accepte reciproc credit-cardurile locale. Astfel, în 1966 aceste 17 banci înfiinţeaza
Asociaţia Interbancara de carduri (Master Charge), care se ocupă cu procedurile de
autorizare, clearing şi decontare.
Odată cu dezvoltarea pe plan internaţional a acestei organizaţii, în 1979 aceasta
şi-a schimbat denumirea în Master Card. Astfel, această organizaţie, a cunoscut, ca şi
BankAmericard (VISA International), o dezvoltare rapidă, ajungând ca în 1990 să aibă
peste 90 milioane de carduri MasterCard în circulaţie.
Piaţa cardului a evoluat ascendent, aceasta întrucât, cu toate reticenţele, acest
instrument rămâne pentru consumatorul de baza, turist sau om de afaceri, o modalitate
practica de reglementare. “Alergia” manifestată de anumite categorii de utilizatori
potenţiali faţă de acest produs (riscurile de fraudă, furt sau pierdere, la care se adaugă
incitarea spre consum) nu a împiedicat extinderea lor.
Motivele pentru care acest nou instrument de plată, cardul, a cunoscut o
dezvoltare fenomenală într-o perioadă atât de scurtă pot fi analizate din următoarele
puncte de vedere: al deţinătorilor de carduri, al comercianţilor şi al băncilor.
Noţiunea de card provine din limba engleză deoarece acest instrument a apărut pentru

4
prima dată în S.U.A. şi ulterior a apărut şi s-a dezvoltat în alte părţi, preluând denumirea
generică consacrată pe piaţa americană.

A. Deţinătorii de carduri.
La început, instituţiile financiare emitente de credit-carduri s-au confruntat cu o
problemă deosebit de importantă. Bancherii nu ştiau ce segment de piaţă să abordeze cu
prioritate în emiterea cardurilor: cel al comercianţilor (astfel încât deţinatorii să poată
utiliza cardul în multe locuri) sau cel al deţinătorilor (astfel încât comercianţii să poată
utiliza carduri). Multe bănci au atacat ambele segmente în egală măsură, dar s-a dovedit
ulterior că tactica cea mai bună era atragerea comercianţilor în acceptarea cardurilor.
Astfel, consumatorii (potenţialii deţinători de carduri) puteau observa din ce în ce mai
mute locuri unde îşi puteau folosi cardurile.
Reţelele hoteliere de lux, companiile petroliere sau marile magazine au adoptat
imediat cardurile de plată pentru a obţine fidelitatea din partea clienţilor.
Uşurinţa în utilizare a cardurilor a asigurat succesul acestora. Băncile au promovat
ideea uşurinţei în utilizare, atrăgând atenţia asupra faptului că nu mai era nevoie ca
deţinătorii de carduri să poarte asupra lor sume însemnate de numerar, numai apăreau
probleme ivite în utilizarea cecurilor, nu exista nici o dificultate în achiziţionarea de
bunuri şi servicii, iar cardurile erau acceptate de foarte mulţi comercianţi.
Costurule referitoare la gestiunea cecurilor au determinat bancile să încurajeze
plăţile prin intermediul cardurilor. Afirmaţia cu privire la eliminarea progresiva a
cecurilor şi înlocuirea lor cu carduri este exagerata: cele două instrumente vor coexista,
completându-se în unele funcţii.
Cardul bancar asigură obţinerea instantanee de credite. Acest aspect este foarte
convenabil pentru acei consumatori care nu dispun de sumele necesare sau nu doresc să
achiziţioneze anumite produse din fondurile proprii. Creditele obţinute automat prin
utilizarea cardului puteau fi rambursate într-o singură rată, la scadenţă, sau în rate lunare
flexibile. Pentru prima dată în istoria bancară, clienţii băncilor puteau obţine credite fără
să mai completeze cereri de credite, chiar dacă se aflau în altă localitate.
Deţinătorilor de carduri le covenea să utilizeze cardul deoarece obligaţia de a
achita efectiv bunurile şi serviciile achiziţionate era amânată cu aproape o lună. Până în

5
ziua de astăzi, peste 70% din deţinătorii de carduri nu plătesc în întregime soldul din
conturile lor şi utilizează creditul tip “revolving”.
Pe scurt, deţinătorii de carduri sunt atraşi de uşurinţa de utilizare a credit-
cardurilor. Se poate obţine credit imediat, iar sumele cheltuite pot fi urmărite cu uşurinţă
la sfârşitul lunii şi astfel se poate verifica extrasul de cont trimis de bancă.

B. Comercianţii
Din punct de vedere al comercianţilor, cardurile reprezentau anumite avantaje:
În primul rând, vânzările se puteau autoriza cu uşurinţă. Procedura a fost şi este
relativ simplă: dacă numărul de card nu apărea pe lista “neagră” a comerciantului şi
valoarea tranzacţiei se încadra sub limita de autorizare stabilită, atunci achiziţia
deţinătorului de card era considerată validă. În cazul în care valoarea tranzacţiei depăşea
limita de autorizare stabilita de bancă, comerciantul lua legătura telefonic cu centrul de
autorizare al bancii pentru a valida tranzacţia. Prin această procedură, comercianţii nu
erau expuşi riscurilor inexistenţei de fonduri sau a invalidităţii cardurilor, iar
contravaloarea achiziţiilor clienţilor le era plătită de către bancă în momentul în care
aceştia depuneau la bancă chitanţele în original.
În al doilea rând, prin utilizarea cardurilor, creşte volumul vânzărilor
comercianţilor, băncile şi asociaţiile naţionale emitente de carduri au cheltuit sume
însemnate de bani pentru publicitate si direcţionarea posesorilor de carduri către punctele
de vânzare ce afişau autocolante cu însemnele băncii- marcă. Astfel, cu cât erau emise
mai multe carduri, cu atât erau frecventaţi mai mult aceşti comercianţi. Comercianţii
alegeau cardurile şi pentru faptul că deţinătorii acestora făceau achiziţii de valori mult
mai mari decât ar fi făcut cu numerar.
În al treilea rând, gestionarea achiziţiilor efectuate pe credit era aproape
imposibilă pentru micii comercianţi. Odată cu apariţia MasterCarInternational,
comercianţii au putut să vândă pe credit. Rezultatul imediat a fost sporirea numărului
deţinătorilor de carduri, a valorii şi volumului vânzărilor la comerciant.

6
Singurul aspect care i-a împiedicat pe unii comercianţi să accepte carduri a fost
plata comisionului bancar pentru serviciile oferite în momentul acceptării cardurilor,
întrucât acest comision reprezenta un anumit procent din valoarea achiziţiilor.

C. Băncile
Şi pentru băncile care ofereau carduri clienţilor lor existau anumite avantaje. La
început, ceea ce atrăgea, era linia de credit revolving asociată cardurilor. Prin linia de
credit revolving, clientul putea împrumuta fară a fi nevoit să meargă la bancă pentru a
completa o cerere de împrumut, atâta timp cât suma împrumutată nu depăsea plafonul de
creditare stabilit şi rambursa sumele la scadenţe lunare. Veniturile băncii sporeau cu
dobânda încasată de la toţi clienţii care împrumutau bani şi care îi rambursau în tranşe
lunare la scadenţă.
În timp ce clienţii furnizau noi surse de venit băncilor în urma utilizării cardurilor,
acelaşi lucru se întâmpla şi cu comercianţii, aceştia plătind comisioane băncii pentru
prestarea serviciilor de prelucrare şi decontare a tranzacţiilor cu carduri.
Pe lângă veniturile din comisioane, comercianţii mai aduceau şi depozite
suplimentare băncii. Lista cu chitanţe a comerciantului era considerată drept un depozit.
Deci, banii obţinuţi din achiziţiile clienţilor cu ajutorul cardului generau noi depozite
pentru bancă, iar aceste sume, la rândul lor, deveneau noi sume de creditare.
Se poate observa, astfel, crearea unei relaţii ciclice de interdependenţă între cele
trei părţi participante la acest nou fenomen, şi anume cardul. Tocmai această relaţie unică
a dus la dezvoltarea rapidă a acestui nou produs încă de la lansarea sa pe piaţă.

1.2. Definirea şi clasificarea cardurilor


1.2.1. Definirea cardului
Cardul este un instrument de decontare care asigură posesorului autorizat
achiziţionarea de bunuri sau servicii fără prezenţa efectivă a numerarului. Cu alte cuvinte,
cardul, care facilitează legătura financiară intrinsecă între comercianţi şi consumatori,
este o simplă cheie de acces într-un cont bancar.
Cardul este un suport de informaţie standardizat, securizat şi individualizat, care
semnalează că deţinătorul său ar putea avea acces la dreptul de a-l folosi pentru plată.

7
Un card este acceptabil de către comerciant ca mijloc pentru plată de către
deţinător a obligaţiilor asumate de către utilizator la procurarea de mărfuri, consumul de
servicii sau obţinerea de avansuri în numerar de la comerciat, în termenele şi condiţiile
legii, a obligaţiilor reciproce şi a altor reglementări aplicabile.
Un card va fi acceptat ca mijloc de plată conform condiţiilor în care a fost emis,
stipulate prin obligaţiile reciproce.
În vedera prevenirii riscurilor de neplată, cardul va fi acceptat ca mijloc pentru
plată astfel încât să permită un sistem de transfer de fonduri:
a) transferul obligaţiilor create de instrucţiunile de a plăti sau a face să se
plătească, date sau autorizate de plătitor, colectate la banca beneficiarului plăţii către
banca plătitorului în vederea debitării contului acestuia, procedură denumită, conform
practicii internaţionale, debit transfer; sau
b) prelucrarea unuia sau mai multor ordine de plată începând cu cel al
iniţiatorului, date în scopul de a pune fonduri la dispoziţia beneficiarului, procedură care
va fi denumită, conform practicii internaţionale, credit transfer.
Având caracteristicile universale ale unui instrument de plată, cardul asigură, pe
lângă fincţiunile prezentate, şi obţinerea necondiţionată de numerar, înlăturându-se astfel
orice barieră funcţională de utilizare.
Începând cu anul 1992, cardurile au fost dotate progresiv cu microprocesoare
încorporate (“chips”, “puces”). Aceste instrumente, standardizate pe plan internaţional,
integreaza date informatice susceptibile unei lecturi optice în cadrul operaţiilor de
distribuţie bilete, facilitându-se astfel evidenţa şi verificarea ordinelor primite de la
clienti. De asemenea, se economisesc hărtia şi timpul pentru verificarea autenticităţii
semnăturilor. Emitentul cardului este o bancă, fie că este proprietatea mărcii distinctive
sub care este emis cardul, fie că are cu proprietarul mărcii obligaţii reciproce care îi
permit să emită cardul.
Proprietarul mărcii (credit-card company) este o persoană juridică ce, conform
obligaţiilor reciproce în care este semnatară, poate furniza şi servicii de marketing,
prelucrare de informaţii, precum şi alte servicii persoanelor cărora le acordă permisiunea
de a folosi marca respectivă.

8
Cardurile pot deschide foarte multe uşi celor care ştiu să le folosească. În afară de
funcţiile de plată şi retragere de bani în toată lumea, cardurile pot crea condiţii deosebite
cu ocazia deplasărilor în străinătate. Astfel, pe lângă toată gama de asigurări, cardurile
cuprind o serie de servicii de asistenţă medicală (pentru posesor şi membrii de familie),
garanţii pentru locaţii auto, reduceri la hotelurile şi restaurantele de lux şi rezervări de
locuri în cadrul acxestora, selectarea voiajelor cu preţuri mai atractive, transmiterea de
mesaje urgente. Gama acestor prestaţii variază mereu datorită concurenţei între emitenţi.
Beneficiază cu adevărat persoanele care călătoresc mult în stăinătate; cei ce se deplasează
doar o dată pe an, cu ocazia concediilor, nu vor reuşi niciodată să epuizeze avantajele, pe
cât de discrete, pe atât de numeroase, oferite de cardurile de prestigiu.
Prin îngemănarea tuturor caracteristicilor mai sus amintite, cardul este în prezent
un instrument de plată universal aplicabil şi global acceptabil.

1.2.2. Clasificarea cardurilor


Cardurile, indiferent de funcţiile îndeplinite, au o serie de trăsături comune care
conferă uniformitate tehnologică şi recognoscibilitate universală.
Aceste trăsături comune sunt:
• fabricarea din material plastic cu aceleaşi dimensiuni indiferent de
emitent (86mm x 54mm x 0,54mm).
• Să se prezinte pe partea din faţă (recto) următoarele:
a)elemente destinate folosirii impriterului pentru luarea unei amprente clare
şi distincte cel puţin pentru evidenţele deţinătorului, care vor include:
- numărul cardului, putând avea maximum de caractere prevăzut în obligaţiile
reciproce;
- numele, prenumele şi orice alte elemente care să permită evitarea confuziilor
referitoare la identitatea deţinătorului, într-o redactare cu caractere latine şi fonturi
conforme obligaţiilor reciproce;
- data cronologică a expirării valabilităţii cardului (LL/AA), conform calendarului
gregorian, cu precizarea în obligaţiile reciproce a timpului convenţional în care este
stabilită ora expirării în evidenţele emitentului;

9
b)elemente destinate informării prin recunoaştere vizuală, cel puţin la
comerciant:
- denumirea şi sigla emitentului aplicate conform reglementărilor în vigoare astfel
încât să nu inducă în eroare comerciantul şi să nu furnizeze informaţie falsă despre
emitent;
- o hologramă vizibilă la lumina naturală.
Toate aceste înscrisuri se vor face prin gravare laser (recomandat) sau embosare.
Să prezinte pe partea din spate (verso) următoarele:
a) o bandă magnetică care permite citirea următoarelor date: numărul de
cont, numărul de cod confidenţial, fondurile disponibile;
b) un panel de semnătură cu fundal de culoare deschisă, rezistent la uzură
şi având elemente de siguranţă în desen care să îngrădească posibilitatea ştergerii sau
modificării semnăturii.
Cardurile pot fi clasificate în funcţie de o serie de criterii, esenţială rămânând
gruparea acestora după modul de stocare a caracteristicilor de securizare, funcţiile
îndeplinite şi calitatea emitentului.

1.2.3. Tipuri de carduri în raport cu modul de stocare a caracteristicilor de


securizare
Nevoia crescândă de securizare a acestui instrument de decontare, precum şi
dezvoltările tehnologice actuale au condus la existenţa şi funcţionarea a două tipuri
esenţiale de carduri, respectiv:
a) carduri cu bandă magnetică;
b)carduri cu microprocesor.

a) Cardul cu bandă magnetică asigură pe trei piste distincte încriptarea şi


securizarea unor informaţii despre utilizatorul cardului, emitentul acestuia, precum şi
algoritmului unic de codare/ decodare a datelor de verificare a validităţii acestui
instrument de plată.

10
Cardurile cu bandă magnetică se utilizează pentru aparatele automate de distribuit
bilete din bănci, case de schimb sau la magazinele ce dispun de terminal în legătură
directă cu banca (on-line) sau fără legătură cu aceasta (off-line).
În primul caz terminalul este racordat la un conector cu ac magnetic care
transmite ordinatorului băncii datele primite. Pentru autenticitatea ordinului de plată,
clientul trebuie să formeze numărul codului său secret, prescurtat conform practicii
internaţionale prin termenul PIN.
Codul personal de identificare (PIN) este un cod personal atribuit biunivoc de
către emitent unui deţinător de card, cod pe care utilizatorul poate fi pus în situaţia de a-l
reproduce în vederea verificării identităţii deţinătorului la o plată cu card deservită de un
automat programabil sau de un alt mijloc apt să preia şi să recunoască cardul pentru
comerciant, precum şi să protejeze, cel puţin faţă de acesta din urmă, coţinutul
respectivului PIN.
Acolo unde plata cu card se poate face prin transfer electronic de date, PIN poate
fi considerat ca echivalentul electronic al semnăturii deţinătorului cardului.
În absenţa legăturii instantanee între bancă şi furnizor, verificarea fondurilor
clientului nu se poate face imediat. Date cum sunt: debitul clientului, creditul acordat de
furnizor se conservă în memorie, fiind ulterior reportate pe ordinatorul din bancă.
Verificarea codului se face în terminal. Acest sistem implică un schimb periodic de
informaţii între bancă şi furnizorii de mărfuri şi servicii, care se realizează prin suporturi
magnetice sau teletransmisiuni.

b) La cardurile cu microprocesor (chip) – smart-carduri – chip-ul ataşat pe


avers asigură stocarea informaţiilor de securitate direct în acest chip şi pot, opţional,
asigură alimentarea şi golirea financiară (transfer efectiv de fonduri). În acest ultim caz,
cardurile cu chip funcţionează pe principiul unui portofel electronic.
Cardul cu microprocesor stochează şi verifică toate datele. Aceste carduri sunt
adevărate bănci de date, care îndeplinesc funcţia de acceptare, respingere şi identificare a
codului secret comandat. Transmiterea operaţiunilor de la comerciant la bancă se face
“on-line”. Extinderea acestui tip de carduri a determinat o reducere substanţială a
fraudelor.

11
Din 1998 marii operatori ai acestui instrument de decontare (VISA International,
MASTERCARD, AMEX etc.) promovează pe scară largă chip-ul, încercându-se astfel
înlocuirea tehnologiei de securizare pe bandă magnetică cu cea pe microprocesor.

1.2.4. Tipuri de carduri în raport cu sursa de acoperire a cheltuielilor


În raport raport cu sursele de acoperire a cheltuielilor, cardurile pot îmbrăca
următoarele forme:
a) debit – carduri
b) credit – carduri

a) Cardurile de debit asigură utilizatorului achiziţionarea de bunuri sau servicii,


sau retrageri de numerar fără prezenţa efectivă a însemnelor monetare. Condiţia esenţială
de funcţionare a acestui tip de card o reprezintă prerezervarea unor fonduri într-un cont
de card şi efectuarea de cheltuieli în limita soldului disponibil.
Toate plăţile efectuate prin intermediul unui astfel de card se găsesc în grupa
debitorilor contului ataşat cardului. Un card de debit poate funcţiona printr-un cont curent
de operaţiuni sau printr-un cont dedicat tranzacţiilor cu carduri.
Un card multifuncţional este orice debit-card care are şi alte funcţii care îl pot face
recunoscut ca mijloc de plată, precum:
• Cartela de numerar, denumită conform practicii internaţionale cash card,
care este un card utilizabil exclusiv pentru automate programabile care pot distribui
numerar;
sau
• Cartela de garantare a emiterii cecurilor, denumită conform practicii
internaţionale cheque guaranteed card, care este un card emis ca parte a unui sistem de
garantare care permite, la prezentarea de către utilizatorii unui astfel de card valid, alături
de cecul scris şi semnat, ca acesta să fie garantat, până la o sumă specificată, de către
banca emitentă a cardului şi trasă prin cec.
Unele carduri de debit sunt “on-line”, ceea ce înseamnă că ele merg direct în
computerul băncii pentru a extrage banii. Altele intră într-un sistem de aşteptare, unde
detaliile cardului de debit sunt înregistrate şi aşteaptă până la sfârşitul zilei de lucru, când

12
şirul de informaţii este alimentat în computer pentru a debita contul deţinătorului debit-
cardului şi pentru a credita contul comerciantului.
Deşi cardul de debit se apropie cel mai mult de ideea lichidităţilor financiare
fizice (cheltuielile se fac în limita disponibilului existent), practica mondială actuală
demonstreză o reluctanţă evidentă pentru produse debit. O societate bancară orientată pe
gestionarea profitabilă a unor produse “retail” (produse şi servicii bancare pentru
populaţie) nu este interesată de încadrarea consumului în limitele disponibilităţilor
proprii, ci de stimulare “prudenţială” a cheltuielilor pe credit.

b) Cardurile de credit asigură utilizatorului achiziţionarea de bunuri şi servicii


sau retrageri de numerar; iar plăţile se efectuează dintr-un credit sau o linie de credit
acordate pe numele posesorului de card.
Un credit-card este un împrumut bancar automat, care are programate pe o bandă
magnetică detaliile aranjamentelor între deţinătorul cardului şi bancă.
Deţinătorul cardului are cardul asupra sa şi îl poate folosi pentru a scoate bani din
maşinile automate de plată sau pentru a cumpăra în orice magazin care acceptă cardul ca
plată. Vânzătorul sau automatele de plată restituie o chitanţă ca dovadă a tranzacţiei, iar
duplicatul acesteia se foloseşte pentru a informa banca în legătură cu folosirea cardului de
credit.
Cardurile de credit pot îmbrăca două forme esenţiale, luând în considerare gradul
de expunere al băncii faţă de creditul potenţial, şi anume:
• Pentru utilizatorii fără o credibilitate bancară considerabilă sau în lipsa
cunoaşterii unor comportamente bancare anterioare, cardul de credit pus la dispoziţie este
de tip “charge”, caz în care posesorul este obligat ca într-un anumit termen (maxim o
lună) să acopere depăşirea de sold înregistrată (credit de overdraft) sau creditul temporar
acordat.
• Pentru utilizatorii cu “punctaje” de credit rezonabile, banca pune la
dispoziţie cardul de credit cu funcţiuni depline, cheltuielile fiind acoperite dintr-un plafon
sau linie de împrumut negociată anterior.

13
Practica mondială demonstrază că acest tip de card, respectiv cardul de credit, este
cel mai avantajos, atât pentru utilizatori, cât şi pentru bănci. Nu trebuie, însă ignorate,
avantajele comercianţilor.
Orice cheltuială efectuată de utilizator generează instantaneu venituri bancare şi
surse de profit comercianţilor. Dobânda la credit asigură în timp real funcţionarea
surselor bancare, iar utilizatorii îsi pot satisface oricând dorinţele, chiar dacă temporar nu
dispun de sumele necesare. Această corelaţie asigură promovarea perpetuă a cardului şi
desigur universalitatea plăţilor prin carduri.

1.2.5. Tipuri de carduri în raport cu calitatea emitentului


Din punct de vedereal emitentului, cardurile pot fi grupate după cum urmează:
- carduri emise de bănci;
- carduri emise de societăţi non-bancare;
- carduri emise de comercianţi.

A. Carduri emise prin bănci


Dezvoltarea fără precedent a sectorului bancar mondial, creşterea încrederii în
utilizarea instrumentelor bancare pentru fructificarea oricăror surse de venit au generat
preocupări multiple pentru identificarea şi lansarea pe piaţa de consum a unor
instrumente de plată atractive, utile, uşor de obţinut, sigure şi profitabile.
Sistemul american a reuşit într-un termen scurt lansarea “banilor de plastic” pe
piaţa instrumentelor de plată mondială. Astfel, cardurile în variantă debit sau credit au
devenit realitate, sigla şi holograma de securitate asigurând globalizarea plăţilor prin
carduri, dinamizarea comerţului internaţional, atragerea valorilor moderate şi chiar
modeste în circuitul schimburilor internaţionale, precum şi eliminarea barierelor de
incompatibilitate a valutelor mondiale.
Cardurile bancare sunt caracterizate printr-o mare diversitate în cadrul unei game
unice comune tuturor băncilor care se asociază. Această gamă are patru nivele distinctive
în funcţie de posibilităţile de utilizare:
- carduri pentru retrageri de numerar;

14
- carduri naţionale;
- carduri internaţionale;
- carduri internaţionale de prestigiu.
Cardurile pentru retrageri de numerar sunt emise contra cost în limita unui
plafon variabil în funcţie de banca emitentă. Aceste carduri dau posibilitatea deţinătorilor
să cunoască soldul contului şi ultimele operaţiuni efectuate.

Cardurile nationale sunt administrate prin acorduri interbancare, supunându-se


unor dispoziţii comune. Cu ajutorul lor se pot efectua retrageri de numerar prin
distribuitoarele aflate pe teritoriul naţional, în baza unui plafon variabil. Totodată, aceste
carduri permit şi reglarea plăţilor în cazul achiziţiei de bunuri de la comercianţii afiliaţi.

Cardurile internaţionale prezintă importanţă asemănătoare cu cele naţionale, dar


folosirea lor este extinsă şi în străinătate pentru efectuarea de plăţi. Acestea sunt grupate
în două reţele, VISA şi Eurocard/ MasterCard, fiind utilizate ca şi cardurile naţionale
pentru plăţi şi retrageri de numerar pe plan naţional şi internaţional. Acest gen de carduri
asigură şi servicii precum: asigurarea contra pierderii sau furtului, asigurarea în caz de
accident de călătorie, de invaliditate şi deces. Sunt carduri personale şi profesionale.
În cadrul cardurilor internaţionale se disting cardurile bancare internaţionale de
prestigiu care sunt carduri de “gamă înaltă” definite prin acordurile internaţionale. Ele
oferă servicii multiple, precum: retrageri de numerar în ţară şi străinătate, asigurarea
automată a călătoriei, servicii de rezervare asigurate, închirieri de maşini fără garanţie,
protecţie juridică şi alte garanţii şi asigurări însoţite de indemnizaţii mai ridicate.
Deţinătorii cardurilor internaţionale de prestigiu (ex.: Premier sau Gold pentru
VISA) sunt selectaţi pe criteriul venitului fix anual realizat. Fiecare din aceste carduri este
marcat prin caracteristicile fiecărei reţele şi vizează clientela de “gamă înaltă”.

B. Cardurile emise de societăţi non-bancare


Luând exemplul cardurilor bancare, societăţile non-bancare, precum: lanţuri de
magazine, cluburi private etc., au lansat propriile carduri care, pe lângă recunoaşterea

15
calităţii de membru, asigură posibilitatea efectuării de cheltuieli în timp real, fără a mai fi
pusă problema dimensiunii disponibilităţilor proprii.

C. Cardurile emise de comercianţi


Cardurile emise de comercianţi sunt aşa-numitele carduri private emise de
întreprinderi comerciale pentru a facilita plăţile emise cumpărătorilor din magazine şi,
eventual, de a oferi facilităţi de credite. Creditul este uneori acordat gratuit cu ocazia
anumitor operaţii de promovare. Aceste cărţi sunt livrate de marile magazine, de
supermagazine, societăţi de distribuţie a carburantului, precum şi de firme ce vând prin
corespondenţă. Fiecare carte este emisă de o filială a băncii comerciantului. Ca efect,
fiecare credit este asociat utilizării unei cărţi sau, dacă aceasta este utilizată mai mult într-
unul din magazinele comerciantului considerat, emiţătorul trebuie obligatoriu să fie un
stabiliment de credit.
Cardurile private presupun în general două opţiuni de reglement:
- opţiunea la termen care permite purtătorului să plătească o dată pe lună
cantitatea de cumpărături recepţionate conform facturii. Plata se face prin cec sau prin
autorizaţie, emiţătorul cărţii neavând acces direct la contul purtătorului cărţii. Această
opţiune corespunde unui credit gratuit mai mult de 30 de zile.
-opţiunea credit care permite purtătorului să se elibereze de datoriile sale
prin mai multe vărsăminte, la taxe precizate la semnarea contractului. Suplimentar,
anumite carduri permit retragerile din distribuitoarele deschise de către emiţătorii lor în
marile magazine. Este vorba de retrageri de credit efectuate asupra contului (fivtiv) al
purtătorului, după cum un card de credit este debitat la orice retragere. Alte funcţii ale
cardurilor private, în afară de plată şi retragere, dau dreptul la servicii financiare sau la
produse de asigurare. Ele sunt dedicate unui comerciant particular şi dau dreptul de acces
la o reţea de distribuţie de bani.
Cărţile private ale comerţului au apărut din necesitatea cunoaşterii mai bune a
clientelei şi din dorinţa de a împărţi riscurile şi informaţiile legate de un sistem
multicomerţ. În acest scop distribuitorii s-au asociat cu societăţi financiare pentru a crea
propriul lor sistem de carduri. Prin urmare, emitenţii acestora sunt marii distribuitori. Ele
sunt emise şi de alţi comercianţi de talie mai mică. Acest card este acceptat de un

16
comerciant sau de un grup de comercianţi, iar obiectivul său este fidelitatea clientelei, în
timp ce scopul îl constituie stabilirea unei legături constante între card şi magazinul care
l-a emis, inclusiv activitatea utilizării sale.
Cartea funcţionează pe un singur cont şi oferă diferite avantaje titularilor: plata
imediată, credit revolving, dinamizarea vânzărilor care justifică apelarea la credite,
oferirea unor servicii mai bune, stimularea cumpărătorilor, administrarea mai bună a
serviciilor, conferirea unei imagini moderne, ş.a.
Sistemul de carduri private aduce comercianţilor o mai bună rentabilitate a
încasărilor, evitându-se costurile legate de manipularea cecurilor sau a numerarului, ca şi
riscurile legate de păstrarea numerarului.
Cardurile private oferă, în principal, următoarele avantaje:
- plata din disponibilităţile clientului;
- creditul;
- retrageri de numerar;
- servicii anexe multiple.
Cardurile de voiaj şi plăcere sunt specifice emiţătorilor ce beneficiază de o
anumită vechime (ex. Dinners Club, American Express). Aceste cărţi au aceleaşi funcţii
ca şi cardurile bancare, acceptul fiind pus pe utilizarea internaţională. Sunt acceptate de
către comercianţi din mai multe ţări şi dau dreptul la un ansamblu de servicii anexe, cum
ar fi: asigurare, reduceri în animite hoteluri etc.. Ele necesită deschiderea unui cont,
purtătorul reglând cumpărările sale ca şi în cazul unei cărţi private.
Chiar dacă plata cardurilor s-a maturizat într-un termen uluitor de scurt, trebuie
amintit faptul că implementarea acestui instrument de plată s-a efectuat pe un
“teren”fertil cu grad înalt de “conştinţă” bancară. Rătăcirile evazioniste sau de utilizare
frauduloasă au fost estompate de acţiunea riguroasă a comportamentului bancar modern.
Nici un produs card nu ar fi primit aureola globalizării dacă utilizatorii nu ar fi acţionat în
cadrul unor reguli stricte de respect bancar faţă de termene, domenii de aplicabilitate sau
elemente de securizare ale produsului.
Cu siguranţă tendinţa producerii şi utilizării frauduloase a cardurilor reprezintă un
fenomen negativ care generează multiple pierderi sistemului bancar mondial. Tendinţa
generală, tehnologia modernă şi comportamentul riguros bancar al utilizatorului modern

17
asigură, însă, acoperirea efectelor negative de fraudă, precum şi încrederea deplină în
funcţiile acestui nou instrument de plată.

1.2.6. Tipuri de carduri în funcţie de momentul înregistrării tranzacţiei


Cardurile pot fi clasificate şi după alte criterii, dar cel mai important criteriu
pentru activitatea bancară este sistemul de decontare căruia îi aparţin.
Astfel, în funcţie de momentul înregistrării tranzacţiei în contul deţinătorului de
card, există trei sisteme de decontare:
Sistemul “pay later”: deţinătorul de card îşi reglează datoriile faţă de bancă la
anumite intervale de timp stabilite de comun acord cu aceasta, după ce tranzacţia dintre el
şi comerciant a avut loc. Acesta este singurul sistem care a fost folosit până acum în
tranzacţiile internaţionale, iar la baza lui stau aşa numitele “cărţi de credit”, când banca
creditează deţinătorul de card până la data convenită pentru reglarea cheltuielilor.
Există două tipuri de cărţi de credit: credit-card- posesorul de card are deschisă
permanent o linie de credit, având obligaţia reglării periodice a soldului contului şi
charge-card- posesorul de card are obligaţia caq la sfârşitul fiecărei luni să-şi regleze
cheltuielile.
Sistemul “pay befor”: deţinătorul de card plăteşte serviciile pe care le facilitează
cardul înainte de a beneficia de ele (în momentul în care i se eliberează cardul); este cazul
cardurilor de acces la metrou, al cardurilor pentru telefon.
Sistemul “pay now”: deţinătorul de card plăteşte bunurile cumpărate sau
serviciile de care beneficiază în momentul derulării tranzacţiei prin debitarea automată a
contului. Sistemul presupune utilizarea debit-card-ului.
În concluzie, precizăm că analiza tipologiei cardurilor în funcţie de diferite criterii
demonstrează că piaţa internaţională a acestora s-a dezvoltat continuu, iar de la apariţia
lor şi până în prezent cardurile au câştigat un loc important în rândul instrumentelor de
decontare.

18
CAPITOLUL II
SISTEME MONDIALE MAJORE CARE ASIGURĂ
PROMOVAREA ŞI GLOBALIZAREA PLĂŢILOR PRIN CARDURI

Dintre sistemele mondiale majore care asigură cu succes globalizarea plăţilor prin
carduri se pot aminti: VISA International, Europay International, American Express,
Dinners Club, JCB etc.. Aceste sisteme mondiale sau regionale au asigurat, sub forma
unor organizaţii non-profit, generarea unui compartiment de plăţi “uniform”, excluzând
orice barieră naţională, monedă tradiţională sau comportament financiar particular.
Indiferent de interesele regionale, fără a denatura rolul sau importanţa
euromonedelor, a monedelor transnaţionale sau global acceptabile, sistemele mondiale
majore amintite mai sus realizează internaţionalizarea neconvenţională a plăţilor, precum
şi uniformitatea comportamentală în domeniul fluxurilor de numerar sub forma unei
monede unice şi anume, banul de plastic.

2.1. VISA International


VISA International este o organizaţie non-profit, proprietate a membrilor ei,
înfiinţată şi subvenţionată prin intermediul taxelor şi a costurilor de participare.
Societatea VISA International este alcătuită din organisme financiare cum ar fi: bănci
comerciale, case de economi etc..
VISA este o societate cu marcă înregistrată; această marcă, incluzând faimoasele
benzi colorate în albastru, alb şi galben, autorizează membri în decontarea tranzacţiilor
internaţionale.
VISA International oferă o mare varietate de instrumente de plată orientate spre
satisfacerea diferitelor necesităţi ale fiecărui client-membru VISA.
VISA este cel mai mare sistem mondial de plată, cu peste 850 milioane de carduri
ce poartă simbolul VISA în întreaga lume. Mai exact, cardurile VISA sunt acceptate în
peste 17 milioane de locaţii care au afişat simbolul unic VISA, uşor de recunoscut şi, în
peste 550 mii de automate bancare.

19
VISA a fost înfiinţată la începutul anilor ’70 prin asocierea unor bănci americane
care aveau un ţel comun, şi anume: crearea pentru clienţii proprii a unui sistem de plată
universal acceptat. Conceptul băncilor de a-şi uni eforturile în beneficiul clienţilor lor s-a
dovedit atât de prolific, încât numărul instituţiilor bancare asociate VISA a crescut rapid.
Pe lângă faptul că VISA are cele mai multe carduri în circulaţie în întreaga lume
şi cea mai mare reţea de acceptare dintre toate sistemele de plată, cardul VISA este folosit
de clienţi foarte frecvent în cursul unui an, iar valoarea tranzacţiilor este mai mare decât a
oricărui alt sistem de carduri. Preferinţa utilizatorilor de carduri VISA este motivată de
excelenţa şi unicitatea mărcii la punctul de vânzare. Această preferinţă a utilizatorilor este
foarte importantă pentru băncile membre VISA, întrucât volumul mare de tranzacţii este
o sursă de venit considerabil.
Preocupată de depăşirea cu succes a dificultaţilor cauzate de anul 2000, VISA este
pionierul industriei de introducere a tehnologiilor de programare pe bază de chip sau
smart-card-uri, cqare sunt mult mai sigure şi mai uşor de folosit atât de către bănci, cât şi
de către utilizatori. Aceste carduri oferă utilizatorilor şi posibilitatea de a achiziţiona
bunuri şi servicii prin Internet în secolul XXI. VISA are deja în circulaţie peste 23
milioane de smart-card-uri în 17 ţări din lume.

Cardurile de tip “VISA Classic”


Manipularea numerarului şi a cecurilor reduce profitabilitatea unei bănci. Unele
studii au estimat că aproximativ 40% din costurile unei bănci sunt reprezentate de
costurile de procesare a numerarului şi a cecurilor. Automatizarea prin intermediul unui
program de carduri îmbunătăţeşte viteza şi eficienţa şi poate reduce în mod semnificativ
costurile.
Nu toţi clienţii unei bănci îndeplinesc condiţiile pentru a primi un credit-card, iar
debit-card-urile pot fi acceptate numai într-un mediu electronic on-line şi pot limita
oportunităţile de folosire potenţial profitabile. Un debit-card care operează în toate
mediile de acceptare, on-line, înseamnă creşterea oportunităţilor de folosire, creşterea
volumului şi a veniturilor. Statisticile VISA arată că, în medie, debit-card-urile autorizate
în toate mediile sunt folosite de patru ori mai mult la punctele de vânzare decât cardurile

20
de debit care funcţionează numai on-line. În plus, pe lângă reducerea costului pentru
bancă, acestea asigură noi surse potenţiale de venituri pentru emitent.
Cu un debit-card VISA Classic, clienţii pot avea acces convenabil, controlabil şi
global la fondurile lor. Acest card poate fi autorizat prin intermediul unui EFT POS
(terminalul pentru transferul electronic de fonduri) sau ATM (ghişeu automat de bancă).
Acolo unde se folosesc sisteme manuale, sumele tranzacţionate trebuie să fie autorizate
vocal atunci când valoarea tranzacţiei depăşeşte plafonul limită stabilit de VISA pentru
tipurile specifice de comercianţi.
Faptul că se solicită autorizarea tranzacţiilor atunci când se depăşeşte o anumită
limită, asigură un nivel de gestiune a riscului mai ridicat decât în cazul cardului de credit.
De aceea, selectarea şi evaluarea bonităţii clienţilor sunt importante.
Serviciile suplimentare oferite de emitent contra-cost, specifice acestui tip de
card, sunt:
- înlocuirea cardurilor în situaţii excepţionale (furt, pierderi etc.);
- eliberarea de numerar cu maximă operativitate.
Procesarea cererilor personale de împrumut, de obicei înseamnă interviuri,
verificarea referinţelor, garanţii, costând timp şi bani. Un credit-card, cu o linie de credit
aprobată anterior, poate fi o alternativă viabilă. În acelaşi timp, emitenţii pot extinde
creditul într-un mod practic şi profitabil.
Metodele flexibile de autorizare ajută emitentul să menţină controlul asupra
limitelor aprobate anterior. În sistemul on-line, cardul poate fi folosit la EFT POS-uri. În
sistemele off-line, autorizarea telefonică prin voce ajută la minimizarea folosirii greşite a
cardului şi a fraudelor. În oricare dion aceste situaţii, deţinătorii de carduri se bucură la
maximum de oportunităţile de a face cumpărături şi de a opţine numerar la un mare
număr de bănci, comercianţi şi ATM-uri.

Cardul de tip “VISA Business”


Cardul de tip “VISA Business” este un produs destinat a fi utilizat de persoane ce
călătoresc şi întreţin în mod regulat afaceri şi au un potenţial financiar ridicat, cum sunt
firmele, personalul angajat al societăţilor comerciale, patronii, familiile bine situate.

21
Utilizarea acestui tip de card este asemănătoare cu cea a cardului VISA Classic,
utilizându-se pentru achitarea călătoriilor de afaceri, a cazării, închirierii de autoturisme,
a vacanţelor etc..
Emitentul trebuie să se preocupe să ofere contra-cost servicii suplimentare. Pentru
cardul de tip VISA Business serviciile sunt:
- servicii speciale de asistenţă medicală şi juridică în cazurile fortuite;
- asigurări pentru evitarea pierderilor în caz de întârzieri pe timpul
trasportului, pierderea bagajelor;
- înlocuirea cardurilor în cazuri excepţionale;
- servicii de rezervări (hoteluri, manifestări culturale, autoturisme etc).

Cardul de tip “Gold Card/Premier”


Emitenţii doresc să folosească un program de gold card pentru a întări relaţiile cu
clienţii importanţi. Cardul VISA Gold domină piaţa în acest moment. Acesta oferă
clienţilor cu venituri mari, acces la fondurile proprii şi la facilităţi de creditare prin
intermediul celei mai extinse reţele de ATM-uri şi comercianţi din lume.
Serviciile oferite de programul VISA Gold Card include:
- o limită de cheltuială de cel puţin 5000 USD sau echivalentul în monedă locală,
pentru fiecare ciclu de facturare;
- limită zilnică de retragere de numerar de la ATM de cel puţin 200 USD sau
echivalentul în moneda locală. Emitenţii pot ridica această limită pentru anumiţi clienţi;
- înlocuirea de urgenţă a cardului şi avans de numerar pentru clienţii al căror card
a fost furat în ţară sau în străinătate. VISA oferă acest serviciu fără taxe suplimentare
pentru emitent;
- asigurarea asistenţei medicale şi juridice de urgenţă pentru deţinătorii aflaţi în
străinătate, oferite centralizat de către VISA.
Emitenţii pot potrivi programele în scopul satisfacerii nevoilor clienţilor şi ale
pieţei prin adăugarea de alte servicii, obţinute de la furnizori recomandaţi de VISA.
Aceste servicii pot include telephone-banking, rate de împrumut speciale, asigurare, tarife
privilegiate pentru călătorie, hotel şi inchirieri de maşini, acces la saloanele business din
aeroporturi etc..

22
Cardul de tip “VISA Electron”
În mod tradiţional, băncile au gestionat riscul asociat clienţilor noi sau clienţilor
care nu au mai avut un cont bancar-studenţi şi elevi, de exemplu, solicitându-se să retragă
numerar de la o sucursală unde sunt cunoscuţi. Acest lucru este ineficient pentru bănci şi
neconvenabil pentru clienţi.
VISA Electron este un produs de debit integral “on-line”, care permite autorizarea
fiecărei tranzacţii efectuate de o gamă largă de clienţi. VISA Electron este folosit atât
pentru extragerea de numerar din automatele bancare, cât şi pentru efectuarea
cumpărăturilor.
Acest tip de card este un produs tip “electronic” şi este în special desemnat
clienţilor care prezintă un grad ridicat de risc în utilizare, cum sunt studenţii şi elevii. Ori
de câte ori un electron card este folosit, trebuie obţinută autorizarea, adică emitentul
decide dacă tranzacţia se face sau nu.
Principala funcţie a acestui card este înlocuirea numerarului. Prin utilizarea
electron-card-ului se poate înlocui circulaţia numerarului, acest lucru fiind posibil prin
distribuirea debit-card-urilor clienţilor din categoria menţionată mai sus, dându-se astfel
posibilitatea de a avea acces în reţeaua dispozitivelor de eliberare automată a
numerarului.

Cardul de tip “VISA Cash”


VISA a lansat un puternic program de cercetare pentru prototipuri de smart-card-
uri, terminale şi echipamente aferente.
Cardul VISA cu valoare înglobată – “VISA Cash” – operează într-un sistem
deschis şi poate fi folosit pentru cumpărături de valoare mică în locurile în care, în mod
tradiţional, se folosesc bancnotele şi moneda metalică. Un astfel de card, care arată
identic cu un card bancar, este dotat cu un microprocesor care conţine şi procesează bani
sub formă de date electronice. În momentul folosirii, suma exactă de bani este dedusă din
chip şi pe display-ul terminalului apare suma de bani rămasă în card.
Microprocesoarele înglobate într-un asemenea card pot stoca, în mod curent,
aproximativ de 80 ori mai multă informaţie decât banda magnetică. Capacitatea de

23
procesare a microprocesorului îmbunătăţeşte semnificativ securitatea şi permite plasarea
de aplicaţii suplimentare pe acelaşi card laolaltă cu funcţiile deja existente.
VISA şi-a extins sistemul VISA Net pentru a sprijini compensarea şi decontarea
tranzacţiilor efectuate cu cardul VISA Cash. Există trei tipuri de carduri:
• De unică folosinţă. Cardurile sunt cumpărate la o valoare prestabilită şi
după ce valoarea este consumată sunt aruncate sau păstrate ca suvenir.
• Reîncărcabile. Cardurile se cumpără cu sold zero şi se încarcă cu valoare
electronică. Atunci când valoarea este consumată, cardul se poate reîncărca cu ajutorul
dispozitivelor speciale sau a unor ATM-uri upgradate.
• Multifuncţionale. Cum sunt cardurile de debit sau de credit care conţin
aplicaţia VISA Cash. Acesta este primul pas către oferirea de servicii complete prin
smart-card.
Sistemul VISA Cash este bazat pe specificaţiile comune ale industriei financiare,
fapt care asigură compatibilitatea cu alte produse pe bază de chip. De asemenea, sistemul
este proiectat pentru a asigura simplitatea şi operarea cu costuri scăzute, astfel încât oferă
o alternativă practică numnerarului şi monedei metalice.
Avantajele particulare oferite de produsul VISA Cash sunt:
- clienţii vor avea posibilitatea să efectueze tranzacţiile mai rapid;
- clienţii vor avea la dispoziţie un produs convenabil, uşor de folosit, în condiţiile
în care nu vor mai fi nevoiţi să poarte asupra lor numerar, în special în tranzacţiile zilnice
de rutină, unde sunt necesare sume fixe de bani;
- comercianţii se vor confrunta cu mai puţine probleme de securitate, mânuind
mai puţin numerar;
- comercianţii îşi vor micşora costurile de manipulare a numerarului;
- cu timpul, un astfel de card emis într-o ţară va putea fi folosit şi în altă ţară.

Afinity Card
VISA Afinity Card este un produs rezultat în urma unui acord între VISA şi alte
organizaţii sau grupuri care nu pot fi membre VISA, cum ar fi autocluburi, societăţi
profitabile pe închirieri auto, organizaţii profesionale sau de caritate.

24
VISA Travellers Cheques
Cecurile de călătorie sunt destinate acoperirii cheltuielilor pe perioada vacanţelor
şi a călătoriilor de afaceri, iar reţeaua cerată de VISA, este în prezent cea mai dezvoltată
reţea de astfel de cecuri în întreaga lume, acestea emiţându-se în 14 valute.

2.2. Europay International


Europay International este o organizaţie non-profit, proprietate a membrilor ei,
înfiinţată şi subvenţionată prin intermediul taxelor şi a costurilor de participare.
Europay International cuprinde societatea MasterCard International cu sediul în
S.U.A. şi Eurocard cu sediul în Belgia, cele două societăţi acordând reciproc dreptul de
emitere şi acceptare a cărţilor de plată MasterCard şi Eurocard pe teritoriul naţional al
membrului. Ca rezultat al acestei structuri, băncile membre Europay pot emite şi accepta
atât cărţile de plată Eurocard (care reunesc siglele eurocard şi Mastercard), cât şi
MasterCard (care nu poartă şi sigla Eurocard).
Atât sigla Eurocard/MasterCard, cât şi sigla MasterCard sunt mărci înregistrate,
utilizarea lor fiind condiţionată de calitatea de membru Europay. Europay International a
creat o gamă largă de produse pentru diverse categorii de clienţi atraşi.

Cardul de tip “Eurocard/MasterCard Classic”


Eurocard/MasterCard – clasic card este un card tip debit-card sau credit-card care
se adresează tuturor categoriilor de utilizatori prezentând un anumit grad de siguranţă. El
poate fi folosit în întreaga lume atât pentru tranzacţii comerciale, cât şi pentru obţinerea
de numerar, prin intermediul echipamentelor electronice (ATM, POS) sau cu preluarea
manuală a datelor operaţionale.

Cardul de tip “Cirrus”


Cirrus este un card tip debit-card care se adresează categoriilor de utilizatori cu
grad înalt de risc, putând fi folosit în întreaga lume pentru retragerea de numerar prin
intermediul echipamentelor electronice (ATM).

25
Eurocheque
Eurocheque este un cec de călătorie acceptat numai în Europa, adresat persoanelor
care călătoresc frecvent şi nu deţin conturi în bancă.

Cardul de tip “Edc”


Edc este un card tip debit-card care se adresează categoriilor de utilizatori cu grad
înalt de risc, putând fi folosit numai în Europa pentru tranzacţii comerciale prin
intermediul echipamentelor electronice (POS).

Cardul de tip “Maestro”


Maestro este un card tip debit-card care se adresează categoriilor de utilizatori cu
grad înalt de risc, putând fi folosit în întreaga lume pentru tranzacţii comerciale prin
intermediul echipamentelor electronice (POS). Fiecare membru Europay decide asupra
condiţiilor de furnizare a serviciilor Europay clienţilor săi. Ei aleg produsele care se
potrivesc cel mai bine necesităţilor pieţelor interne şi a serviciilor oferite împreună cu
produsele Europay; au, de asemenea, libertatea de a vinde produsele şi serviciile Europay
în orice mod doresc.
Sistemul de operare a tranzacţiilor Eurocard/MasterCard şi desfăşurarea
tranzacţiilor sunt identice cu cele ale societăţii VISA Intrnational.

Europay CLIP
Produsul CLIP combină avantajele numerarului cu uşurinţa în folosire, securitatea
absolută şi capacitatea unică de folosire oriunde în lume. Deţinătorul cardului foloseşte
una din metodele de încărcare cu monedă sau valute la alegere, după care este liber să
folosească cardul în ţara sa, fie în străinătate.
CLIP este singurul produs de plată de acest tip proiectat să opereze fie la nivel
local, fie la nivel internaţional. Abilitatea produsului de a stoca diferite valute în acelaşi
timp este apreciată în mod egal atât de clienţi cât şi de companii.
Valoarea înglobată în card este stocată în chip, sumele plătite deducându-se în
momentul efectuării unei tranzacţii, astfel încât nu este necesară conectarea “on-line” sau

26
un cod personal de identificare (PIN). Deoarece valoarea cardului este limitată la suma
stocată, riscurile rezultate din pierdere sau furt sunt limitate.
Utilizarea CLIP este la fel de uşoară ca şi utilizarea numerarului, mai ales în
situaţia în care este necesară folosrea unor valute nefamiliare. Produsul CLIP este
realmente avantajos atunci când se fac plăţi de valuare mică sau atunci când se solicită
sume fixe. De aceea, acest produs este ideal pentru folosirea în magazine cu rulaj ridicat
cum ar fi fast-food-uri sau la dispozitive de parcare, automate de vânzare etc..
Avantajele acestui produs sunt:
Pentru clienţii privaţi:
- dispun oricând de suma potrivită de numerar atunci când doresc, unde doresc,
local sau în străinătate;
- tranzacţii rapide, fără probleme de schimb valutar, fără PIN sau semnătură, fără
grija de furt sau pierdere.
Pentru companii:
- avantajos pentru angajaţii companiilor care călătoresc frecvent în străinătate,
deoarece au posibilitatea de a efectua plăţi de mică valuare în orice moment şi în orice
ţară, fără a fi nevoie să aibă asupra lor mai multe valute. Companiile pot oferii angajaţilor
care efectuează o călătorie de afaceri în străinătate un CLIP pre-încărcat şi să recupereze
orice valoare reziduală rămasă pe card la sfârşitul călătoriei.
Pentru comercianţi:
Comercianţii acoperă o mare varietate de tipuri: de la cafenele la transportul
public, de la parcări la staţii de benzină, lanţuri de restaurante, fast-food, super-market-uri
etc.. Pentru toţi aceştia, importante sunt viteza şi securitatea banilor. Cu cât au capacitatea
de aşi servi mai repede clienţii, cu atât afacerea creşte, iar profitul devine mai mare.
Faptul că nu mai este necesar ca aceştia să manevreze numerar şi să dea rest la
cumpărături face ca tranzacţiile cu cardul de tip CLIP să fie garantate 100%, să fie
precise şi să dureze practic câteva secunde.
Modalitatea de plată prin CLIP este excelentă pentru creşterea profitabilităţii şi
securităţii în cazul plăţilor de taxe auto, a taxelor de parcare şi la automatele de vânzare.

27
Cardul de tip Europay CLIP poate, de asemenea, să crească profitabilitatea,
permiţând clienţilor să efectueze plăţi chiar şi atunci când se solicită bani potriviţi –
serviciu apreciat în particular de turişti şi de cei care sunt în călătorii de afaceri.
Pentru bănci:
Aspectul care interesează cel mai mult profesiunea bancară este securitatea
excepţională a produsului CLIP, toate sumele fiind încărcate on-line şi controlate
permanent de bănci. Valoarea unui card furat sau pierdut este strict limitată la valoarea pe
care acesta o conţine, neputând fi folosit peste suma stocată în chip sau încărcat fără un
PIN corect.
Alte beneficii pentru emitent include valoarea adăugată de CLIP produselor
existente prin extinderea plăţilor electronice la plăţi de mică valoare şi plăţi
internaţionale.
Cercetarea făcută în Europa a evidenţiat faptul că cea mai cerută combinaţie de
servicii este CLIP asociat unui card de debit. Cardul CLIP conţine o multitudine de
portofele, fiecare fiind capabil să poarte o valută diferită.
Cardurile CLIP pot fi încărcate în diferite modalităţi, şi anume:
a) Încărcare din contul curent
Deţinătorul îşi încarcă cardul direct din contul său bancar sau din contul de debit
sau credit-card. Aceasta se poate face la ghişeul băncii sau utilizând terminalele “on-line”
de încasare, care în mod normal pot fi ATM-uri adaptate le sistemele CLIP sau
dispozitive de încărcare instalate de bancă şi operate prin introducerea unui PIN.
Încărcarea poate implica una sau mai multe valute, iar contul va fi debitat cu suma
corespunzătoare cursului de schimb fixat de banca emitentă.
b) Încărcare cu numerar
Cardul poate fi, de asemenea, încărcat prin utilizarea numerarului la o bancă sau
casă de schimb valutar având terminalul necesar şi legătură “on-line” cu banca emitentă.
Existenţa legăturii “on-line” cu banca emitentă permite acesteia gestiunea float-ului.
Încărcarea prin utilizarea numerarului poate fi o paret dintr-o tranzacţie de schimb
valutar.
c) Încărcarea iniţială de card

28
În momentul în care un card aflat în procedura de efectuare a tranzacţiei nu
conţine în întregime suma necesară a fi plătită, cardul însuşi va detecta acest lucru şi în
mod automat va iniţia o secvenţă de încărcare ca parte a tranzacţiei.
Dacă deţinătorul cardului doreşte ca acesta să fie încărcat cu mai mulţi bani,
cardul poate fi încărcat cu o sumă care a fost prestabilită cu banca emitentă. În acest fel se
elimină posibilitatea inexistenţei de bani în card, iar clientul evită punerea intr-o situaţie
jenantă.
d) Încărcarea “card - to – card”
Această facilitate deschide o varietate de posibilităţi noi. În cazul acestui tip de
încărcare trebuie să existe un card “cheie” care poate fi folosit pentru a încărca alte
carduri. Acest mod de lucru permite celui care deţine cardul cheie să ofere celorlalţi
membri ai familiei sale sume fixe de bani şi îi asigură totodată supravegherea
cheltuielilor totale.
Sumele de bani pot fi transferate de pe un card CLIP pe un altul, cu condiţia ca
ambele să fie emise de aceeaşi bancă şi sub o conectare on-line cu banca.
Descărcarea cardului poate avea loc atunci când, după o călătorie în străinătate,
deţinătorul poate dori să transforme în numerar valorile reziduale din portofele sau să
transfere valoarea echivalentă în compartimentul de monedă locală a portofelului.
Întreaga sumă, sau numai o parte, poate fi creditată în cadrul deţinătorului sau transferată
într-un portofel deja deschis în card.

2.3.American Express
American Express este un sistem global de plăţi prin carduri promovate de banca
americană American Express. Preluând modelul creat de organizaţiile non-profit
Eurocard sau MasterCard, banca American Express a impus pe piaţa americană şi apoi
treptat a globalizat sistemul de plăţi de cărţi sub sigla American Express.
Cardurile în variantă debit sau credit American Expres, destinate în special
agenţilor economici sau persoanelor fizice cu potenţial financiar ridicat, îmbracă în
prezent următoarele forme: Business Card, Gold Card şi Classic Card.

29
Cardul de tip “American Express Business”
Cardul “Business Card” AMEX este orientat, în general, către acea categorie de
clienţi care călătoresc foarte mult în interes de serviciu şi întreţin în mod regulat relaţii de
afaceri şi către acei clienţi care au un potenţial financiar personal foarte ridicat. Cu alte
cuvinte, acest produs este oferit şi agreat îndeosebi de firme, personal angajat al
societăţilor comerciale, patronii şi familiile înstărite.

Cardul de tip “Gold Card” American Express


Acest produs a fost creat pentru categoria de clienţi cu un potenţial financiar
foarte mare. Se impun anumite condiţii speciale la eliberarea produsului.

Cardul “Classic Card” American Express


Cardul Classic AMEX se poate elibera oricărei categorii de clienţi – persoane
fizice. Este un produs cu o largă utilizare internaţională şi este destinat satisfacerii
necesităţilor de consum ale clienţilor obişnuiţi ai băncilor.
Existenţa diferitelor categorii de carduri bancare, unele utilizate mai mult pe plan
naţional, altele cu vocaţie internaţională, permit, deci, retragerea de numerar din bănci şi
distribuitoare automate, obţinerea de credit şi oferă deţinătorului o gamă de servicii
anexe. Aceste servicii, obţinute contra unei tarifări majorate constau în: asigurări pentru
întârzierea avionului sau bagajelor, asistenţă medicală, repatriere, accidente, decese,
invalidate, servicii hoteliere/restaurant şi auto etc..

30
CAPITOLUL III
OPERAŢIUNI CU CARDURI

În acest capitol se va aborda problema emiterii şi acceptării de carduri, deoarece


prin aceşti doi termeni se cuprinde întreaga structură logistică a legăturii băncilor cu
deţinătorii de carduri şi cu comercianţii. Deasemenea, se vor avea în vedere strategiile,
fluxurile şi sistemele utilizate în emiterea şi acceptarea cardurilor.
Orice bancă preocupată de creşterea veniturilor proprii, de diversitatea produselor
şi serviciilor oferite clienţilor săi, trebuie să se preocupe şi de lansarea şi promovarea
produselor card, atât sub aspectul emiterii acestor instrumente moderne de plată, cât şi
sub aspectul acceptării la decontare a tranzacţiilor derulate cu ajutorul cardurilor.

3.1 Emiterea cardurilor


În Regulamentul nr.1 privindprincipiile şi organizarea avizăriitehnice a sistemelor
de plăţi şi decontări fără numerar, publicat în Monitorul Oficial nr.75 din 26.04.1995, la
art.4 se prevede că nici un instrument de plată fără numerar nu poate fi utilizat de către o
bancă, decât dacă, cât timp şi în forma în care are aprobată în prealabil de către
Autoritatea de Avizare Tehnică o documentaţie specifică, expresă şi la zi. Documentaţia
va cuprinde următoarele documente:
a) cererea de autorizare a circulaţiei şi de luare în evidenţă a tirajului,
cuprinzând:
♦ date privind producerea, volumul şi numerotarea specimenului şi
multiplilor, formatul cardului, dimensiunile, înscrisurile şi elementele de
desen. De asemenea, se va ataşa o mostră a materialului din care urmează a fi
confecţionat cardul.
♦ Angajamentul formal şi pe proprie răspundere al băncii că multipli produşi
sunt identici cu specimenul, mai puţin seria şi numărul, precum şi inscripţia
“specimen”sau o altă modalitate de a individualiza specimenul confecţionat ca
atare prin scoaterea definitivă a unui multiplu din circulaţie prin anulare
individuală (perforare, operare de inscripţii lămuritoare ale faptului etc.);

31
♦ Acordul cu efectuarea de către Autoritatea de avizare Tehnică în contul
băncii solicitate, de cheltuieli de verificare în conformitate cu prevederile
reglementărilor în vigoare a datelor şi elementelor communicate în cerere şi
materializate în specimenul remis Autorităţii de Avizare Tehnică.
b) cinci exemplare – martor ale specimenului numerotate distinct care nu vor
fi restituite de către Autoritatea de Avizare Tehnică;
c) o copie intergrală a studiului de fezabilitate aprobat de acţionarii sau de
conducerea emitentului, care va cuprinde:
♦prezentarea generală a instrumentului;
♦procedura de emitere;
♦aria de utilizatori;
♦operaţiunile de decontare realizabile cu ajutorul cardului;
♦modalităţi de evaluare a riscului şi de asigurare a securităţii prin
caracteristicile cardului;
♦fraude estimate de emitent;
♦alte informaţii pe care emitentul le consideră relevante pentru lansarea şi
succesul pe piaţă al cardului.
Băncile puse în faţa problemei emiterii de carduri vor apela la diferite
strategii de atragere a potenţialilor deţinători de carduri. Pâna a se stabili, însă, legătura
directă între banca emitentă şi clientul potenţial deţinător de carduri, sectorul specific
care se ocupă cu promovarea cardurilor din cadrul băncii, va parcurge mai multe etape
pentru a-şi stabili anumite coordonate.
Emitentul va organiza activitatea şi evidenţele astfel încât să poată gestiona
distinct cel puţin două faze ale plăţii cu card, şi anume:
1.O fază non- bancară care cuprinde emiterea cardului, iniţierea şi schimbul de
informaţie pentru autorizarea cererii comerciantului de a-l accepta ca mijloc pentru plată,
precum şi circuitul şi evidenţa informaţiei convenite în obligaţiile reciproce pentru
finalitatea decontării plăţilor cu card.
2.O fază bancară care cuprinde, după incheierea fazei non-bancare, operarea de
înscrieri în evidenţe, inclusiv în conturi deschise la bănci, agenţi participanţi sau instituţii

32
de decontare, în măsura în care acestea sunt bănci pentru finalitatea decontării plăţilor cu
card.
Dobândirea calităţii de emitent de card se face după dobândirea autorizării cardului
ca instrument de plată de Banca Naţională a României.
În scopul obţinerii autorizaţiei, emitentul va prezenta la B.N.R. la Direcţia Generală
de Plăţi şi Urmărirea Riscurilor Bancare următoarele documente:
♦ Cererea de autorizare însoţită de 5 specimene ale cardului;
♦ Toate normele interne legate de carduri, aprobate de Consiliul de
Administraţie al emitentului;
♦ În cazul în care emitentul nu este proprietar de marcă, se vor prezenta
toate certificările primite de la proprietar cu privire la designul şi condiţiile
tehnice de executare a cardului, a softului utilizat, precum şi a aparaturii montate
la comerciant;
♦ În cazul în care cardul este cu circulaţie internaţională şi emitentul nu este
proprietar de marcă, se vor prezenta şi certificările proprietarului de marcă cu
privire la integrarea în sistemul de autorizare şi decontare al acestuia;
♦ În situaţia în care emitentul solicită autorizare pentru smart-card, cererea
va fi însoţită de o scrisoare de certificare din partea VISA International sau
Europay International, din care să rezulte că producătorul cardurilor respectă la
fabricarea cardurilor specificaţiile Europay – MasterCard – VISA, ultima
condiţie valabilă la data cererii;
♦ Un business plan, care va cuprinde: informaţii despre emitent, informaţii
despre card, informaţii despre aria de utilizare a cardului, obiectivele băncii şi o
estimare pe durata de 3 ani a veniturilor şi cheltuielilor legate de carduri şi
utilizarea acestora.
Procesul de emitere este un proces care se adresează îndeosebi persoanelor fizice,
deci este necesară elaborarea unui sistem specific pentru fiecare categorie-ţintă de
persoane fizice, pentru a putea promova produsul card.
Modalitatea generală utilizată în abordarea problemei emiterii cardurilor de către
bănci este aceea a stabilirii obiectivelor pe termen scurt şi lung.
Aceste obiective se referă la:

33
♦ Numărul de carduri ce vor fi emise;
♦ Modul de efectuare a analizei de solvabilitate în cazul credit- cardurilor;
♦ Estimarea numărului de tranzacţii anuale;
♦ Data la care se intenţionează începerea emiterii cardului respectiv;
♦ Canalele de distribuţie (la ghişeu, sucursale, prin poştă etc.);
♦ Tipul de hardware ce urmează a fi folosit;
♦ Strategia de promovare a produsului, modul de organizare a campaniei
publicitare etc.
Strategia de emitere se va determina pe baza studiilor de marketing referitoare la
poziţia cardului în cadrul segmentelor de piaţă. Odată stabilită capacitatea de
atragere a unui segment de piaţă de către produsul- card, se va trece la definerea
clară a produsului şi a segmentelor- ţintă ale pieţei.
O bancă comercială care se angajează în dezvoltarea produselor- card, poate lansa
pe piaţa instrumentelor de plată bancare trei produse principale, respectiv: carduri de
debit, carduri de credit şi carduri cu facilităţi de descoperire de cont (charge-card cu
capacitate de overdraft). Pornind de la aceste produse principale, fiecare bancă poate
emite diferite variante ale cardurilor amintite, care nu reprezintă altceva decât
funcţiuni suplimentare ale cardurilor standard puse în circulaţie în strânsă
concordanţă cu nevoile de moment ale clienţilor tradiţionali ai băncii.
În urma studierii documentaţiei prezentate Băncii Naţionale a României de către
banca ce doreşte să devină emitent de carduri, B.N.R. va emite în curs de 30 de zile
de la data primirii documentaţiei o autorizaţie provizorie, valabilă 90 de zile,
perioadă în care emitentul se va afla sub monitorizarea unei echipe specializate din
cadrul B.N.R.
Obiectivele urmărite în perioada de monitorizare sunt:
♦ Derularea zilnică a operaţiunilor;
♦ Extragerea şi analizarea săptămânală a statisticilor rezultate din utilizarea
cardurilor, în scopul prevenirii unor potenţiale probleme;
♦ Analiza desfăşurării activităţii serviciului de gestiune a riscului (dacă există)
sau a celui responsabil de această activitate;

34
♦ Analiza modului de decontare a operaţiunilor;
♦ Elaborarea de rapoarte săptămânale de monitorizare.
În situaţia în care rezultatele obţinute în perioada de monitorizare sunt
satisfăcătoare, B.N.R. va emite autorizaţia pentru tipul de card solicitat a fi pus în
circulaţie.
Implicarea autorizării cardurilor asupra activităţii bancare se regăseşte doar în
domeniul proiectării, autorizării şi decontării tranzacţiilor. Performanţele scontate pot fi
atinse, însă, numai cu condiţia emiterii unor produse ce se subordonează nevoilor pieţii,
ce acţionează în deplină siguranţă şi oferă posibilităţi multiple de finanţare.

3.1.1. Fluxul operaţional al activităţii de emitere de carduri către clienţi


Orice program de emitere de carduri presupune patru etape principale, şi
anume:
♦ Proiectarea şi lansarea produselor card;
♦ Analiza şi aprobarea cererilor de emitere;
♦ Producerea şi predarea cardurilor;
♦ Autorizarea şi decontarea tranzacţiilor derulate prin intermediul
cardurilor.
Fiecare din obiectivele etapelor enumerate mai sus trebuie atent programate şi
urmărite în evoluţie pentru a se asigura succesul şi menţinerea produsului pe piaţă.
Pentru proiectarea şi lansarea unui produs card este indicată urmărirea
obiectivelor bancare în ceea ce priveşte emiterea cardurilor. Cu siguranţă că de
clarviziunea proiectului de emitere şi de adptarea programului propus la necesităţile
pieţei, depinde în mare măsură succesul produsului ce se intenţionează a se lansa.

35
Emiterea cardului se face la cererea persoanei care doreşte să dobândească
calitatea de deţinător şi care va depune în prealabil o cerere scrisă de emitere a cardului,
în forma şi în condiţiile hotărâte de emitent.
Acordarea calităţii de deţinător este un drept descreţionar al emitentului, şi nu un
drept al clientului unei bănci, emitentul asumându-şi obligaţia să verifice, până la
eliminarea oricărui motiv de dubiu, datele cerute persoanei care doreşte să devină
deţinător şi pe care aceasta le-a furnizat. În acest scop, banca emitentă are obligaţia să
verifice cel puţin identitatea, autenticitatea documentelor prezentate şi a veridicităţii şi
actualităţii informaţiei pe care acestea o conţin, precum şi a oricăror date şi elemente de
performanţă economico-financiară şi conformitate administrativă pe care emitentul le-ar
putea considera necesare pentru evaluarea activităţii şi faptelor clientului care ar putea
genera riscuri în plata cu card.
În urma acestei analize, emitentul aprobă cererea solicitantului şi îl informează pe
acesta că va deveni posesorul cardului solicitat. În acelaşi timp, banca va da comanda de
producere a cardului respectiv şi va cere un nou fişier în baza de date card.
Pe baza cererilor aprobate, banca va încheia şi semna un acord reciproc cu
deţinătorul, acest acord având prevederi exprese privind drepturile şi obligaţiile părţilor la
plata cu card.
După încheierea acordului reciproc, reprezentantul autorizat al băncii emitente va
elibera deţinătorului un card personalizat confecţionat prin procedee tehnologice
specifice, astfel încât să asigure încadrarea în standardele internaţionale ISO 7810 şi ISO
7813 şi să cuprindă în card cel puţin numele şi prenumele deţinătorului, o codificare care
să reflecte unicitatea în circulaţie a respectivului card, data expirării valabilităţii şi alte
elemente de siguranţă, identificare şi funcţionalitate. În cadrul pregătirii pentru livrarea
cardului împreună cu codul PIN se recomandă un flux automatizat cu o implicare umană
cât mai redusă.
Autorizarea tranzacţiilor presupune verificarea disponibilităţilor proprii ale
clientului ca proces anterior efectuării actului de comerţ (predarea unui bun sau serviciu).
Autorizarea tranzacţiilor presupune existenţa unui sistem informatic performant în bancă,
care să asigure în timp real informaţii despre nivelul disponibilităţilor proprii ale
deţinătorului de card.

36
Decontarea tranzacţiilor efectuate prin intermediul cardurilor urmăreşte aceleaşi principii
de plată aferente oricărui act bancar tradiţional.

3.1.2. Sistemul informatic pentru emiterea de carduri


un sistem bancar integrat în emiterea de carduri presupune existenţa a două
componente principale care prin interconexiune permanentă asigură pe de o parte
fluentizarea fluxurilor informaţionale de plăţi, iar pe de altă parte securizarea activităţilor
de autorizare şi decontare a tranzacţiilor. Aceste componente sunt:
♦ Subsistemul de autorizare şi decontare tranzacţii, aici integrându-se şi
logistica bancară care asigură servicii de consultanţă şi asistenţă clienţilor.
♦ Subsistemul informatic ce reprezintă componenta esenţială a programului
de susţinere a operaţiunilor cu carduri. Acest sistem asigură menţinerea bazei
de date a cardurilor emise, actualizarea în timp real a conturilor de carduri şi
autorizarea directă şi pe deplin securizată a tranzacţiilor ăn derulare.
Companii prestigioase de soft au dezvoltat aplicaţii impresionante în domeniul
operaţiunilor cu carduri.
Indiferent de structura logică a programelor, producătorii, fie că editează sub sigla
IBM sau ARKANSAS, DIGITAL, RS/2 etc., nu sunt preocupaţi decât de două elemente
esenţiale, respectiv autorizarea tranzacţiilor în condiţii de deplină siguranţă şi
decontarea în timp real a tuturor tranzacţiilor efectuate.
Tendinţa actuală în domeniul softului pentru asistenţă programe pe carduri o
reprezintă punerea în operă a unor aplicaţii deosebit de performante care să asigure
desfăşurarea tuturor operaţiunilor din domeniul afacerilor bancare cu carduri cu o
implicare redusă a factorului uman. În acest domeniu, tendinţa de supercomputerizare a
avut loc ca o necesitate stringentă de securizare a tranzacţiilor, întrucât din experienţa
pieţei s-a constatat o nevoie crescândă de mărire a vitezei de răspuns a cererilor de
autorizare pentru tranzacţiile cu carduri aflate în derulare în orice punct de pe mapamond.

3.1.3. Profitabilitatea bancară obţinută din operaţiuni de emitere de carduri


Orice proiect bancar trebuie subordonat ideii de profitabilitate, indiferent dacă se
referă la un domeniu consacrat (creditare, spre exemplu) sau la unul de dată mai recentă

37
(emisiune de carduri). În acelaşi mod se pune problema şi în cazul programelor de carduri
ale unei bănci comerciale, chiar dacă cardul are o “istorie” de numai 40 de ani în cadrul
instrumentelor bancare de plată fără numerar.
În domeniul plăţilor cu card, problema esenţială o reprezintă determinarea
programului primordial care să asigure profitabilitatea unei activităţi bancare constante şi
eficiente, respectiv emisiunea de carduri urmată de acceptarea la comercianţi sau invers.
Succesul unui program de carduri este direct condiţionat de eficienţa unui proiect
de emitere a acestui instrument modern de plată, un astfel de proiect bazându-se pe o
analiză care este structurată pe patru etape şi conţine următoarele elemente:
♦ Produsul;
♦ Valorile parametrilor care intervin în calculul studiului de fezabilitate al
produsului, în care se include:
- numărul de carduri emise;
- cheltuieli cu producerea plasticului din care urmează a se
confecţiona cardul;
- numărul de operaţiuni anuale cu card;
- taxe plătite proprietarului de marcă (VISA, Europay,
AmericanExpress);
- taxe de rambursare între membri;
- taxe plătite de către purtătorul de card etc.

valoarea costurilor implicate în emiterea şi funcţionarea unui program de emitere;


venituri previzionate;
rezultatul financiar obţinut;
numărul de carduri presupus a fi emise.
Dincolo de rezultatele relevante care indică profitabilitatea evidentă a unui
program de emitere de carduri, trebuie ţinut cont de faptul că numai anumite venituri
asigură valorificarea integrală a efortului bancar. Din analiza veniturilor rezultă faptul că
profitul bancar se obţine în mod indubitabil din comisioanele încasate ca urmare a
utilizării acestui instrument de plată.

38
Astfel, se poate concluziona că o reorientare a activităţii bancare către domeniile de
servicii, respectiv venituri din comisioane, nu poategenera decât profitabilitatea ridicată,
constantă şi perpetuă.
Dacă luăm în considerare faptul că o bancă poate promova simultan emiterea unor
carduri cu facilităţi multiple şi că, printr-o preocupare frecventă, poate achiziţiona în
portofoliul valorilor sale contracte de procesare tranzacţii cu carduri, se poate identifica
cu uşurinţă şansa actuală a băncilor comerciale de a obţine profituri substanţiale din
programe de carduri.
Rezultă că dacă, dintr-un program de emitere debit-carduri, beneficiile băncii
constau în comisioane substanţiale şi surse bancare ieftine (depozit de cont curent), în
cazul unui produs credit sau overdraft, aceeaşi bancă poate beneficia de venituri din
dobânzi, dar şi de fructificarea sigură a surselor sale temporar disponibile. Nu mai trebuie
insistat asupra reducerii expunerii băncilor la fenomenul de nerambursare a creditelor,
întru-cât riscul se dispersează către un număr ridicat de utilizatori egal cu cel al cardurilor
lansate. Dacă se mai adaugă şi comisioanele de procesare a tranzacţiilor depuse la
încasare de comerciant, putem obţine cea de-a treia sursă de venit din acelaşi produs-
program.
Iata cum, dintr-o iniţiativa bancară judicios elaborată, se pot genera venituri
însemnate, asigurându-se valorificarea fondurilor temporar disponibile din economie, în
acelaşi timp având loc crearea acelor comportamente numite “benefic bancare” care
asigură disciplinarea liber consimţită a mediului de plăţi.

3.2.Acceptarea cardurilor
Acceptarea la decontare a tranzacţiilor derulate prin intermediul cardurilor la
comercianţii care au încheiat cu o bancă comercială contracte de procesare a acestui tip
de operaţiuni reprezintă cea de-a doua verigă esenţială a unui program integrat de afaceri
bancare cu carduri. Pe plan internaţional, acest proces este denumit generic acquiring
system (din engleză: acquiring = acceptare, achiziţie).
Comerciantul este o persoană juridică sau un automat programabil asupra căruia
aceasta are constituită şi poate prelua răspunderea materială şi care acceptă cardurile ca
mijloc pentru plată ca parte a unui sistem de prevenire şi împărţire a riscului, la care, în

39
termenele şi condiţiile obligaţiilor reciproce, este parte şi asupra căruia poate cere să fie
instruit.
Programul de acceptare presupune în primul rând încheierea unor contracte de
procesare a tranzacţiilor cu carduri între bancă şi un comerciant, prin contractul de
acceptare comerciantul declarând disponibilitatea sa de a accepta la plată cardul.
Banca emitentă a cardului va încheia şi semna obligaţii reciproce cu comercianţii
în scopul promovării cardului său pentru a fi acceptat ca mijloc pentru plată, fără ca
obligaţiile reciproce să aducă atingere dreptului comerciantului de a-şi asuma riscuri, a
refuza discreţionar sau a se informa, după caz, în termenii şi condiţiile prevăzute pentru
autorizare, asupra opiniei emitentului în legătură cu bonitatea deţinatorului cardului
acceptabil ca mijloc de plată, la momentul tranzacţiei la comerciant, precum şi asupra
oricărui element care, în opinia comerciantului, poate sprijini finalitatea decontării.
Decontarea este descărcarea de o obligaţie între două sau mai multe părţi, inclusiv
între acelea având calitatea de participant la decontare în vederea finalizării transferului
de fonduri şi trecerii acestora în mod necondiţionat şi irevocabil în proprietatea
beneficiarului, printr-o formă de finalitate a plăţii.
În cazul decontărilor fără numerar, părţile reflectă descărcarea de obligaţii prin
înscrieri în evidenţe, inclusiv în conturi deţinute la cel puţin o bancă şi/ sau la un agent de
decontare desemnat prin obligaţii reciproce ca parte a unui sistem interbancar de transfer
de fonduri. O decontare între două părţi este considerată finală în cazul şi la momentul
când un transfer irevocabil al creditului se produce în conturile deschise de către agenţii
de decontare ai celor două părţi la o instituţie de decontare (bancă) definită.
Instituţia de decontare, de obicei banca de emisiune, îşi asigură obligaţia de
punere la dispoziţia participantului la decontare primitor, în mod definitiv şi irevocabil,
fondurile pe care le-a primit de la participantul la decontare expeditor; momentul
descărcării de obligaţie coincide cu momentul hotărât de părţi pentru înregistrarea în
evidenţele instituţiei de decontare, inclusiv în conturi, fie imediat, fie în aceeaşi zi, fie în
ziua următoare, fie în alt moment în timp, conform practicii internaţionale, această
finalitate a plăţii fiind definită finalitatea decontării.
În virtutea contractului încheiat, comerciantul are obligaţia afişării la loc vizibil,
mai precis pe uşa principală şi în zona caselor de marcat, a siglei (VISA, EuroCars,

40
MasterCardetc.) indicându-se astfel disponibilitatea vânzătorului de a accepta un card
emis sub sigla afişată, cât şi tipurile de carduri ce operează în mediul comercial
respectiv.în virtutea aceluiaşi contract încheiat, banca pune la dispoziţia comerciantului
atât servicii de decontare, cât şi servicii de autorizare carduri. Prin această din urmă
facilitate, operatorul bancar asigură vânzătorul într-un interval de maxim 15 secunde că
instrumentul de plată propus pentru plată este perfect valabil şi că deţinătorul acestuia se
află în posesia fondurilor care să acopere tranzacţia dorită.
Dacă obligaţiile reciproce cu emitentul nu prevăd altfel, ori de câte ori un
comerciant a acceptat cardul ca mijloc pentru plată, el va realiza o evidenţă şi cel puţin o
copie sub forma chitanţei, facturii sau a oricărei alte forme scrise pe baza căreia
utilizatorul, prin contrasemnare pe loc, să poată recunoaşte ulterior transferarea de către
comerciant a proprietăţii asupra bunurilor şi/ sau consumul de servicii. Comerciantul are
totodată obligaţia ca la prima cerere şi fără amânare să pună definitiv la dispoziţia
utilizatorului o copie a unei astfel de evidenţe.
În cazul tranzacţiilor, comerciantul poate fi şi un automat programabil. Automatul
programabil este un dispozitiv ale cărui date de ieşire depind de datele de intrare şi de
logica programului intern prin care, cu ajutorul unui card compatibil, sunt iniţiate şi pot fi
efectuate operaţii în numele şi pe contul unui comerciant care are constituită şi poate
prelua răspunderea materială asupra automatului programabil, inclusiv asupra:
a)distribuitorului automat de numerar, denumit conform practicii
internaţionale cash dispenser, care este un dispozitiv electro-mecanic ce permite unui
utilizator de card accesul la dreptul deţinătorului de a retrage disponibil din contul său,
sub forma bancnotelor şi uneori şi sub forma monedelor metalice;
b)ghişeul automat de bancă, denumit prescurtat, conform practicii
internaţionale, ATM, care este un dispozitiv electro-mecanic ce permite unui utilizator de
card accesul la dreptul deţinătorului de a retrage disponibil din contul său sub forma
numerarului şi/ sau să aibă acces la diferite servicii de informare asupra situaţiei unor
conturi, asupra transferurilor de fonduri sau asupra acceptării de depozite.
c)terminalul pentru transferul electronic de fonduri de la punctul de
vânzare, denumit prescurtat, conform practicii internaţionale, EFT POS, care este un
dispozitiv ce permite preluarea, captarea şi, în unele cazuri, transmiterea de informaţie

41
asupra plăţii cu card prin mijloace electronice de la puncte de vânzare, de obicei cu
amănuntul, ale comerciantului.
Fluxul operaţional, în cazul acceptării la plată a tranzacţiilor cu carduri la
comercianţi, presupune parcurgerea unui segment de program prezentat în continuare.

3.2.1. Fluxul operaţional al activităţii de acceptare la plată a cardurilor


Tranzacţia se derulează în mediu electronic, adică legătura între comerciant şi
banca emitentă este asigurată în timp real prin echipamente electronice şi softuri
specializate şi în condiţii de deplină siguranţă. Având în vedere că legătura dintre
comerciant, banca acceptatoare, centrul de autorizare şi procesare şi banca emitentă este
asigurată de un soft proprietar, imixtiunea factorului uman este limitată doar de sarcini
strict precizate, cum ar fi: comunicarea autorizării, întreţinerea sistemului la parametrii
optimi.
În cadrul unei tranzacţii, deţinătorul cardului solicită comerciantului
achiziţionarea unui bun sau serviciu, prezentând la plată cardul. Comerciantul solicită
autorizarea tranzacţiei centrului de autorizare care, la rândul său, transmite cererea de
autorizare băncii emitente a cardului. Banca emitentă va verifica contul deţinătorului de
card în sensul existenţei disponibilului pentru plată; dacă există disponibil suficient,
banca va autoriza tranzacţia. Centru de autorizare va transmite codul de autorizare
comerciantului care va accepta cardul deţinătorului pentru plată şi va preda bunul sau va
presta serviciul solicitat de clientul său – deţinător de card. Toată această schemă logică a
operaţiunii de acceptare la plată a tranzacţiilor cu carduri se realizează în maxim 15
secunde.
Rezultatul autorizării poate conţine unul din următoarele tipuri de mesaj referitor
la card:
♦ acceptarea pentru toată suma plăţii;
♦ solicitarea de instrucţiuni suplimentare la o adresă într-un interval de timp
şi prin proceduri cunoscute de plăţi din obligaţiile reciproce;
♦ neacceptare ca mijloc pentru plată;

42
♦ neacceptare ca mijloc pentru plată, cu solicitarea comerciantului de a
confisca respectivul card. Acest mesaj se prezintă în cazul în care cardul
respectiv a fost declarat furat de catre adevăratul posesor al cardului.
Emitentul va identifica activitatea suspectă cu carduri la comerciant prin
compararea tranzacţiilor decontate cu datele care reflectă autorizările cerute şi acordate
comerciantului şi cu nivelele de risc adoptate de emitent, notificând comerciantului şi
altor persoane interesate informaţia şi orice alt document care le-ar putea fundamenta
decizii de prevenire a riscurilor de neplată, de limitare sau împărţire a efectelor acestuia,
după caz.
Emitentul are obligaţia să definească activitatea frauduloasă a deţinătorului şi să
se informeze în legătură cu aceasta din orice sursă pentru evitarea riscurilor de
neplată.activitatea frauduloasă presupune existenţa următoarelor elemente:
♦ obţinerea unui card de către un deţinător care se dovedeşte ulterior că nu
era îndreptăţit să îl obţină sau să mai beneficieze de drepturile pe care i le
conferă;
♦ obţinerea unui card de către un deţinător se dovedeşte că a fost făcută pe
baza furnizării de către acesta a unor date false privind bonitatea sa.
Emitentul va identifica activitatea neobişnuită la comerciant şi deţinător, care prin
desfăşurarea şi consecinţele ei depăşeşte anumite limite, fie din punct de vedere al
acumulării, fie din punct de vedere al apariţiei unui exces de tranzacţii pe credit ale
comerciantului, fie din punct de vedere al apariţiei unui ritm accelerat de creştere a
depozitelor bancare ale deţinătorului de carduri, fie din orice alte motive pe care
consideră oportun să le urmărească pentru evitarea riscurilor de neplată, notificând
comerciantului, deţinătorului, precum şi altor persoane şi autorităţi relevante informaţia şi
orice document care le-ar putea fundamenta decizii pentru prevenirea, limitarea sau
împărţirea, după caz, a riscurilor de neplată.
În concluzie, autorizarea plăţii cu card este un ansamblu de metode şi proceduri
prevăzute în obligaţii reciproce prin care, inclusiv prin intermediul unui automat
programabil, comerciantul transmite informaţia referitoare la un card pentru care doreşte
să minimizeze riscul de a-l prezenta ca mijloc de plată, informaţie pe baza căreia cere şi
primeşte un răspuns care reflectă opinia băncii emitente a cardului respectiv.

43
3.2.2. Sistemul informatic pentru operaţiunile de acceptare carduri
Aşa cum s-a afirmat, nevoia stringentă de securizare a tranzacţiilor şi a decontării
operaţiunii în timp real a generat preocuparea elaborării unor aplicaţii informatice care să
asigure îndeplinirea, în condiţii optime, a dezideratelor bancare. Pentru aceasta, firme
prestigioase de soft, precum ARKANSAS, CARDTECH, RS/2 etc., au proiectat şi pus în
practică sisteme solide care asigură autorizarea tranzacţiilor, compensarea şi decontarea
acestora, reglementarea conturilor comercianţilor şi ale deţinătorilor de card.
Perfecţionările tehnologice au asigurat asemenea performanţe, încât funcţiunile
bancare (atât de front-office, cât şi de back-office) sunt preluate şi duse la îndeplinire de
aceste aplicaţii, înregistrându-se astfel reduceri considerabile ale efortului uman şi
creându-se disponibilităţi evidente pentru îmbunătăţirea afacerii în sine şi realizarea de
studii aprofundate pe piaţă.

3.2.3. Profitabilitatea bancară din operaţiuni de decontare a tranzacţiilor prin


carduri.
Orice activitate de acceptare a tranzacţiilor cu carduri are cel puţin două surse de
profitabilitate, şi anume:
• un procent din valoarea tranzacţiilor derulate la comercianţi şi,
• venituri din decontări interbancare oferite de banca emitentă a cardului
prin care au fost efectuate tranzacţiile.
Cauza care a generat dilema fundamentală a programelor bancare de carduri poate
fi identificată în venituri substanţiale ce se încasează din operaţiunile de acceptare şi
procesare a tranzacţiilor, în condiţiile în care investiţia iniţială de infrastructură poate fi
amortizată într-un interval foarte scurt. În această situaţie, se pune întrebarea dacă o
bancă nu ar putea înregistra venituri suficiente fără dezvoltarea unui program de emitere
de carduri, cu tot apanajul pe care îl implică producerea cardului, eliberarea produsului,
administrarea bazei de date privind deţinătorii de carduri, urmărirea debitorilor,
decontarea operaţiunilor în conturi individuale etc..

44
Experienţa de piaţă a dovedit însă că numai o dezvoltare paralelă a celor două
programe de carduri poate asigura succesul operaţiunilor de “retail bancar” (promovare
produse şi servicii bancare pentru persoane fizice); fără existenţa cardurilor pe piaţă,
programele de acceptare nu-şi au rostul, dar nici inexistenţa punctelor comerciale, în care
se acceptă la plată cardul, nu stimulează utilizarea cardurilor emise. Luând în considerare
aceste realităţi, proiectarea unui sistem de acceptare de acrduri pe baze realiste şi în
deplină concordanţă cu necesităţile de moment ale pieţei nu poate genera decât profituri
bancare în continuă creştere.
În cadrul analizei rentabilităţii privind programul de acceptare a tranzacţiilor cu
carduri, o bancă ia în considerare următoarele:
• categoriile de comercianţi, acestea fiind: hoteluri, restaurante, companii
aeriene, agenţii de închirieri auto, agenţii de turism, staţii de benzină,
magazine;
• unităţile de eliberări numerar ale băncii. Banca ia în calcul următoarele
elemente: structura eliberărilor de numerar pe zone, valoarea medie a unei
tranzacţii la comercianţi, taxe de decontare a tranzacţiilor, taxe pe volumul
brut al vânzărilor comerciantului, comisionul plătit către emitent, taxe plătite
la Romcard, număr de operaţiuni anulate şi costul unei anulări, numărul
operaţiunilor returnate, numărul total de tranzacţii la diferite categorii de
comercianţi, numărul eliberărilor de numerar şi numărul de refuzuri;
• costurile estimate referitoare la: taxe de acces în bandă, taxe de decontare,
taxe pe volumul vânzărilor, costuri de transmitere, taxe de expediere
fotocopii, microfilm, comisioane către banca emitentă şi către Romcard, plata
abonamentelor către Romcard, cheltuieli de afiliere la proprietarii de marcă şi
de participare la înfiintarea Romcard, cheltuieli cu mijloace materiale;
• venituri estimate a se obţine din comisionul perceput de la comercianţi şi
din comisionul perceput de la emitent pentru eliberări de numerar.
Comparând cheltuielile făcute cu venituri realizate, se obţine rezultatul băncii care
poate fi profit sau pierdere. Este de aşteptat ca în primul an, datorită investiţiei solicitate
de punere în aplicare a programului de acceptare, să se obţină un rezultat financiar
nefavorabil. Acest rezultat va fi acoperit în anii următori.

45
Băncile comerciale pot obţine rezultate financiare considerabile din administrarea
tranzacţiilor de comerţ en-detail fără eforturi bancare însemnate. Proiecţia veniturilor şi a
cheltuielilor proiectului de acceptare a tranzacţiilor cu carduri nu face decât să întărească
afirmaţiile anterioare.
CAPITOLUL IV
ACTIVITĂŢI BANCARE CU CARDURI ÎN ROMÂNIA

Preocupate în permanenţă de diversificarea produselor şi serviciilor oferite


clienţilor lor, precum şi de adoptarea activităţii de specialitate la nivelul standardelor
internaţionale, principalele bănci comerciale din România s-au lansat în proiectarea şi
dezvoltarea unor programe ambiţioase de carduri.
Considerentele pentru care băncile din România au introdus sistemul de plată
bazat pe carduri sunt reprezentate în primul rând de avantajele pe termen mediu şi lung
oferite, şi anume: diminuarea numerarului în circulaţie, creşterea corespunzătoare a
plăţilor prin virament şi a plăţilor prin conturi, avantaje ce sunt deopotrivă valabile pentru
agenţii economici şi pentru bănci. Băncile au astfel posibilitatea de a-şi diversifica
serviciile oferite, astfel încât să vină căt mai mult în întâmpinarea dorinţelor clienţilor.
Cerinţa orientării de către bănci şi către alte tipuri de servicii a devenit imperioasă,
întrucât se pare că, în momentul de faţă, principalul serviciu al băncilor, creditele
bancare, se află într-o perioadă de stabilizare.

4.1. Stadiul organizării pieţei bancare de carduri în România


Anul 1992 poate fi considerat anul debutului programelor de carduri bancare în
România.
Tranzacţiile cu carduri, respectiv acceptarea la decontare a cardurilor emise de
sistemul bancar internaţional, au fost derulate în România încă din 1972, dar acest
serviciu, gestionat de Organizaţia Naţională de Turism, reprezenta un privilegiu numai
pentru persoanele fizice nerezidente.
Din anul 1992, bănci comerciale româneşti, cum ar fi: Banca Agricolă, Banca
Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Română de Comerţ
Exterior, Banca Română “Ion Ţiriac”, iar ulterior, din 1995 şi Banc Post, au pus bazele

46
programelor de carduri în România, angajându-se atât în emiterea cardurilor, cât şi în
crearea condiţiilor pentru acceptarea acestor instrumente de plată cxa mijloc de decontare
în mediul economic românesc.
Intenţiile băncilor sus menţionate au fost materializate în primă fază prin aderarea
lor la sistemele mondiale VISA INTERNATIONAL şi ulterior, în anul 1994, la
EUROPAY INTERNATIONAL (promotor al cardurilor EUROCARD şi
MASTERCARD), precum şi prin cererea unor departamente bancare specializate,
dedicate exclusiv operaţiunilor cu carduri. Aceste nuclee bancare au înregistrat o
dezvoltare însemnată, ajungându-se în 1996 la transformarea lor în puternice centre de
profit, care reprezintă baza viitoarelor segmente de “retail” bancar.
În prima etapă, s-a asigurat autorizarea operaţiunilor cu carduri, urmând ca apoi
să se realizeze decontarea efectivă a tranzacţiilor, practic circulaţia “prin cont” a banilor.
Strategia pe care băncile au adoptat-o se caracterizează prin elemente importante. În
primul rând s-a creat logistica, suportul necesar pentru deţinătorii de carduri din
străinătate emise de bănci străine, pentru a putea fi utilizate oriunde în România.
Pasul următor a fost etapa de emisiune, în care băncile româneşti au devenit
capabile să emită cărţi de credit deţinătorilor români, care trebuie să îndeplinească
condiţia minimă de a avea cont la una din cele 5 bănci amintite mai sus.
Primul pas deja demarat, urmează următorul pas, care a avut un orizont ceva mai
îndepărtat, circa un an, în care băncile româneşti au devenit capabile să emită cărţi de
credit. De fapt, s-au conturat două sub-etape. Una în care băncile au emis cărţi de plată în
valută, aşa-zisele “Bussines-card”, pentru reprezentanţi ai firmelor care au conturi la
băncile respective, carduri ce vor putea fi utilizate numai în străinătate. A doua sub-etapă
cuprinde cărţi de plată emise în lei pentru cetăţeni români deţinători de canturi în lei la
băncile din România şi care vor fi utilizate în magazinele, restaurantele, hotelurile etc. din
România.
Cu ajutorul consultanţilor concretizaţi în organisme specializate internaţionale, în
România a fost organizată piaţa de acceptare a instrumentelor moderne de plată-cardurile.
Băncile comerciale promotoare, constituite într-un veritabil forum de carduri, au
pornit în 1993 programe de procesare tranzacţii derulate prin carduri emise de sistemul
bancar internaţional.

47
Într-un timp foarte scurt, băncile comerciale au retras în sfera pplăţilor prin
carduri toţi comercianţii reprezentativi din România, astfel încât la sfârşitul anului 2000
pe teritoriul naţional se afişau siglele VISA, EUROCARD/MASTERCARD sau
AMERICAN EXPRESS şi se acceptau carduri la decontare într-un număr de 5000 de
puncte comerciale româneşti ca: hoteluri, magazine, restaurante, benzinării, agenţii de
turism etc..
Un alt element important, care a asigurat promovarea acestui instrument bancar ca
mijloc de plată în economia românească, l-a reprezentat demararea programelor de
emisiuni de carduri în moneda naţională.
În etapa actuală şi în continuare, populaţia trebuie să se familiarizeze cu noile
instrumente de plată – cardurile. În acest sens, băncile comerciale şi-au elaborat propriile
strategii în vederea emiterii cardului domestic, precum şi a cardurilor internaţionale care
sunt carduri de afaceri emise societăţilor comerciale ai căror reprezentanţi călătoresc în
străinătate. Cardurile proprii emise de băncile comerciale pentru deţinătorii autohtoni pot
fi folosite fie ca un card domestic numai pe piaţa românească, fie ca un card internaţional,
numai în străinătate. Concomitent, s-au ales softurile şi echipamentele hardware necesare
pentru punerea în operă a acestui sistem.
În acest fel, în România se va produce o revoluţionare a sistemului de plăţi, se vor
îmbunătăţi şi diversifica serviciile şi produsele bancare oferite comercianţilor sau
deţinătorilor de carduri. Rezultatul va fi, deci, creşterea vitezei de realizare a acestor
operaţiuni şi în acelaşi timp se va reuşi alinierea la standardele internaţionale.
Trebuie remarcat faptul că presiunea exercitată de agenţii economici angajaţi în
activităţi de import – exportdatorată solicitărilor frecvente de schimb şi eliberare de
numerar în valută a fost diminuată prin demiterea cardurilor.
Prin procesarea tranzacţiilor derulate de deţinătorii cardurilor emise, băncile
româneşti au obţinut cel puţin două surse de venit, respectiv venituri din taxe pe
operaţiuni şi surse băneşti din depozite de cont. Câştigul băncii nu a fost reprezentat
numai de venitul efectiv sau potenţial al taxelor din operaţiuni, ci, în special, de
constituirea de surse valutare atrase care, printr-o politică adecvată, conduce la
dezvoltarea altor sectoare bancare şi reduce presiunea asupra rezervelor valutare ale ţării.

48
4.2. Romcard – centru de autorizare şi decontare a tranzacţiilor cu carduri în
România
La 1 martie 1994, cu o investiţie de 500.000 USD, B.C.R., Banca Agricolă,
B.R.D., Bancorex, Banca Comercială “Ion Ţiriac” şi Banc Post au înfiinţat primul centru
de autorizare şi decontare automată a operaţiunilor derulate prin carduri numit
ROMCARD.
Deoarece băncile româneşti au trecut la emiterea de carduri abia în ianuarie 1996,
activitatea s-a bazat în primii aproape doi ani de la înfiinţare numai pe autorizarea şi
decontarea cardurilor emise în străinătate. Practic pentru orice tranzacţie cu carduri –
indiferent că era vorba de extragere de numerar sau de plată a unor bunuri şi servicii la
comerciant – prin Romcard se obţinea autorizarea operaţiei respective. Circuitul
mesajului era: “Are bani în cont” şi pleca de la centrul de avizare VISA, Europay sau
AMEX, iar de aici ajungea la banca emitentă a cardului. La întoarcere, pe acelaşă traseu,
mesajul era: “Acceptaţi sau nu cardul la plată”. Tot acest drum informaşional se parcurge
într-un interval de timp de 7 până la 15 secunde.
Pentru efectuarea operaţiei descrise mai sus era nevoie şi de echipamentele
necesare. Astfel, VISA a echipat tehnic centrul de autorizare Romcard prin participarea,
împreună cu băncile fondatoare, la formarea primului operator interbancar al tranzacţiilor
cu carduri.
În următorii ani, băncile respective au devenit, pe rând, şi membre EUROPAY,
iar în prezent Romcard este dotat cu câte un server pentru fiecare din cele două sisteme
internaţionale de plată, respectiv VISA şi EUROPAY.
În primii ani de la înfiinţare, Romcard a înregistrat un profit brut de peste 2
miliarde de lei. Acest rezultat a fost posibil ca urmare a unui volum de activitate extrem
de ridicat.În structura acestui volum, 60% reprezintă operaţiunile privind extragerile de
numerar de la ATM-uri. Astăzi, centrul procesează 100.000 de tranzacţii în 24 de ore, cu
o valoare zilnică de aproximativ un milion de dolari.

49
Procesarea tranzacţiilor derulate prin carduri a adus venituri însemnate şi băncilor
promotoare. În baza comisionului de procesare, băncile au încasat cel puţin 2 milioane
USD, acoperind astfel investiţia lor iniţială în proiectul de acceptare.

4.3. Perspectivele tranzacţiilor cu carduri în Romania


Toate succesele de debut, precum şi necesitatea reorientării activităţii bancare
româneşti către domenii sigure şi profitabile determină continuitatea şi amplificarea
programelor de carduri din ţara noastră. Astfel, băncile comerciale precum Banca
Agricolă, Banca Comercială Română, Banc Post, Banca Transilvania şi Banca
Comercială “Ion Ţiriac” vor lărgi aria de răspândire a activităţilor cu carduri, acţionând
prin toate unităţile lor teritoriale, atât pentru determinerea acceptării cardurilor ca mijloc
de plată, cât şi pentru stimularea eliberării de carduri naţionale.
Analizele efectuate de către compartimentele specializate ale băncilor au indicat
că succesul programelor de carduri va fi direct dependent de tipul cardurilor lansate.
Astfel, pe piaţa românească se vor introduce aproape simultan câte 2-3 produse ale
fiecărei bănci promotoare, care vor satisface atât necesităţile de consum ale persoanelor
fizice cu standard mediu sau ridicat, cât şi cererile de fonduri ale persoanelor mai puţin
favorizate în prezent. În acest mod, consumul individual va fi restimulat, iar toate
barierele legate de neasigurarea în timp real şi la nivelul solicitării fondurilor necesare
vor fi suprimate.
Realităţile economiei româneşti de tranziţie, mentalitatea profund înrădăcinată în
spectrul numerarului, dar şi necesitatea asigurării unei treceri graduale la folosirea banilor
de plastic au determinat specialiştii băncilor să abordeze gradual proiectele lor de carduri.
În primul rând şi-au propus să ofere consumatorului un card prin intermediul căruia să
poată oricând retrage numerar. Ulterior, printr-o politică agresivă de “scumpire” a
numerarului, atunci când cardul a devenit o realitate adânc întipărită în conştiinţa
comportamentală a mediului economic, vor lansa pe piaţă cardul de tip “cheltuială
directă”.
Banca Agricolă, unul dintre marii operatori de carduri din România, a abordat
într-un alt mod programul său de card naţional. Dispunând de o largă reţea teritorială şi
având un număr impresionant de clienţi, atât din domeniul ofertei de consum individual

50
(puncte de desfacere etc.), cât şi al potenţialilor utilizatori (persoane fizice cu conturi
bancare), această bancă lansează simultan atât produse tip ATM (cash), cât şi carduri de
consum direct, îngemănând funcţiunile lor într-un singur card. Astfel, pentru necesitatea
de acoperire a cheltuielilor de deplasare a angajaţilor firmelor româneşti, dar şi pentru
satisfacerea tuturor cerinţelor de consum individual sau de grup pe parcursul vacanţelor,
concediilor, dar şi pentru oferirea posibilităţilor de retragere de numerar în orice moment,
Banca Agricolă emite un card tip Classic, care este folosit atât în ATM-uri, cât şi în
mediul “zip-zap/ imprinter” la comercianţi.
Ceea ce trebuie remarcat la piaţa pmânească de carduri este faptul că, deşi băncile
comerciale se află într-o concurenţă evidentă la nivelul produselor card, orice instrument
emis sub siglă consacrată (VISA, EUROCARD/ MASTERCARD sau AMERICAN
EXPRESS) este imediat un produs naţional acceptat. Desigur, meritul revine tot
experienţei mondiale din domeniul care a impus universalitatea siglei sale, dar nu trebuie
neglijată nici disponibilitatea băncilor de a nu se bloca reciproc în acceptarea cardurilor
proprii.
Pentru viitor, datorită carenţelor funcţionale ale instrumentelor de plată la vedere
aflate la dispoziţia agenţilor economici, cardul, prin funcţiunile sale de decontare în timp
real, va deveni şi o realitate a cheltuielilor “en gros”.
Banca Agricolă intenţionează şi lansarea unui card de tip “en gros”care va elimina
în scurt timp toate inconvenientele generate de asigurarea, securizarea şi transferul
numerarului între participanţii la comerţul en gros.
Pe lângă băncile promotoare ale programului de carduri în România, chiar şi
bănci mai mici apărute în ultimul timp în spectrul afacerilor din România, au sesizat
importanţa proiectelor de carduri.
În concluzie, acest motor numit proiect bancar de carduri, va genera în scurt timp
impunerea cu succes a acestui instrument de decontare în mediul economic românesc.

51
CAPITOLUL V
SMART – CARDUL

5.1. Conceptul de smart-card


Ideea de a adăuga un circuit integrat numit chip la un card de plastic standard a
apărut cu mult timp în urmă, chiar din momentul în care chip-ul a devenit suficient de
mic pentru a putea fi încorporat în card şi destul de sigur în funcţionare pentru a putea fi
utilizat în domeniul cardurilor.În ultimii ani a fost dezvoltată o imensitate de posibile
aplicaţii ale smart-cardului pentru servicii financiare şi alte scopuri.
Industria smart-cardurilor a văzut din start potenţialul atractiv pe care îl oferea
sectorul financiar, dar unele limitări tehnice au încetinit oarecum creşterea rapidă a
acestei pieţe. Franţa a fost pioniera în lansarea smart-cardurilor pentru aplicaţii financiare
prin convertirea cardurilor bancare în smart-carduri. Experienţa acumulată pe piaţa
franceză a condus la multiple îmbunătăţiri aduse tehnologiei de fabricare a chip-urilor,
precum şi la o mai bună înţelegere a comportamentului deţinătorilor de carduri şi a
comercianţilor. În prezent, cea mai bună aplivaţie folosind un smart-card este în telefonia
publică. Cardurile folosite sunt carduri care înmagazinează informaţie, dar nu conţin
microprocesor. Aproximativ 200 de milioane de astfel de smart-carduri sunt emise annual
în Franţa şi în Germania, şi multe alte ţări, printre care şi România, folosesc sau îşi
propun folosirea de sisteme similare.
Cardurile cu chip mai sunt numite şi smart-carduri, carduri cu circuit integrat sau
carduri cu microprocesor. Un chip cu microprocesor este un computer în miniatură. Ca şi
un computer, are un sistem de operare care oferă funcţiile de bază ca citirea şi scrierea. Pe
acest suport se pot rula aplicaţii care utilizează parametri sau opţiuni care pot fi stabiliţi
de către emitentul cardului şi folosesc date specifice deţinătorului de card, cum ar fi
numărul contului acestuia.

52
Chip-urile se deosebesc între ele prin capacitatea lor de prelucrare şi prin tipul şi
cantitatea de memorie pe care o conţin. Tipurile de memorie include:
a.RAM (Random Access Memory): memorie cu viteză mare care necesită
electricitate pentru a menţine informaţiile. Este folosită pentru stocare temporară
în timpul tranzacţiilor cu chip;
b.ROM (Read Only Memory): memorie permanentă care nu poate fi schimbată
odată ce a fost creată. Este folosită pentru sistemul de operare şi pentru stocarea
permanentă a informaţiilor;
c.EEPROM (Electronically Eraseble Programmable Read Only Memory):
memorie care poate fi ştearsă şi reutilizată, dar care nu necesită curent electric
pentru a menţine informaţiile. Este folosită pentru a stoca informaţiile care se vor
schimba, cum ar fi tranzacţiile efectuate.
Un card cu microprocesor poate să conţină, pe o aceeaşi componentă (de unde şi
denumirea de “mono-chip”), un microprocesor, diferite memorii, magistrale de adrese şi
de date etc. anumite societăţi industriale au dezvoltat cartele cu microcircuite “bi-chip” şi
chiar “multi-chip”.
Cartela bancară franceză cu microprocesor Bull CP8 reprezintă exemplul cel mai
cunoscut de cartelă cu microprocesor. Microcircuitul cuprinde, în afara
microprocesorului propriu-zis pe 8 biţi, o memorie program, o memorie de lucruşi o
memorie de date.
Informaţia stocată în cadrul microcircuitului este structurată în cuvinte de 32 de
biţi, primii 4 biţi sistem şi ei au un rol de indicatori de stare ai sistemului, acesta fiind
programat să acţioneze în mod diferit în funcţie de valoarea biţilor respectivi. Aceşti biţi
sunt următorii:
• Un biţ de validare, indicând dacă cuvântul este liber (nescris) sau
dacă el a fost scris (cuvântul nu poate fi rescris);
• Un biţ ce specifică tipul tranzacţiei, respectiv dacă aceasta este
monetară sau prestatară;
• Un biţ de protejare a memoriei: cuvânt secret sau nesecret;
• Un biţ de inceput de bloc.

53
Funcţionarea microcircuitului depinde de cheile introduse în diferite stadii ale
vieţii cartelelor, chei care pot fi:
• Cheia “fabricantului”: serveşte la protejarea cartelei până la
personalizarea sa. Ea este constituită din numărul de serie al cardului, indicaţii
referitoare la fabricant, la tipul de cartelă şi alte informatii;
• Cheia “bancă”: este necesară pentru a ănregistra un plafon de
cheltuieli şi periodicitatea acestuia, pentru modificarea PIN-ului. Această
cheie este proprie fiecărei cartele;
• Cheia de “tranzacţie”: serveşte la calculul certificării
tranzacţiilor;
• Cheia de “deschidere” sau “prestatară”: autorizează accese la
cuvinte pentru unul sau mai mulţi prestatari anterior stabiliţi.
Dupăintroducerea cardului într-un automat, microcircuitul se autoverifică. Dacă
componentele sale sunt operaţionale, atunci cardul aşteaptă ordinele automatului la care
este conectat. Orice semnal care provine de la un automat oarecare trebuie să respecte
regulile protocolului de transport al datelor, cardul refuzând să conlucreze cu un
echipament care prezintă anomalii.
Dacă controlul stărilor şi procedura folosită de către automat sunt corecte, cardul
va răspunde diferitelor cereri ale acestuia, precum: cererea de identificare a cardului,
verificarea codului confidenţial, cererea de înregistrare a unei tranzacţii în zone de
memorie, ş.a. Spre exemplu, când o cerere de înregistrare a unei date este făcută,
microcircuitul va verifica dacă această cerere provine de la un operator autorizat (prin
verificarea cheii), dacă spaţiul memoriei de date este disponibil pentru a scrie această
informaţie (existenţa unei cantităţi suficiente de cuvinte nescrise), va verifica
conformitatea structurii mesajului recepţionat cu procedurile şi algoritmii în vigoare
pentru aplicare şi, în sfârşit, va înscrie datele în unul sau mai multe cuvinte ale memoriei
de date, poziţionând biţulsistem de validare a cuvântului pe 0, ceea ce înseamnă că acesta
este scris şi că aici nu se vor mai putea înregistra date.
Pentru a atesta că cererea privind identificarea posesorului a fost corect procesată,
microprocesorul controlează el însuşi PIN-ul tastat de către acesta de la tastatura unui

54
automat bancar, comparând-ul cu PIN-ul înregistrat într-o zonă secretă a cartelei. Dacă
PIN-ul tastat de posesorul cartelei bancare este identic cu cel înregistrat în microcircuit,
atunci microprocesorul autorizează, sub diferite controale, accesul la anumite zone ale
memoriei. Accesul este interzis în zona secretă a memoriei din momentul în care cardul
bancar este personalizat, adică înainte de remiterea sa posesorului pentru prima utilizare.
Toate tentativele de introducere a PIN-ului sunt înregistrate în memoria microcircuitului.
Pentru aplicaţiile bancare, după trei introduceri eronate succesive ale PIN-ului,
microprocesorul interzice folosirea cartelei bancare atâta timp cât aceasta nu a fost
revalidată de către un aparat bancar cu ajutorul PIN-ului corect şi a introducerii cheii
“banca”.
Plafonul de cheltuieli lunare permis a fi afectuat cu ajutorul cartelei este
administrat printr-un dispozitiv de control dublu, şi anume:
- Controlul de flux pentru operaţiunile efectuate cu ajutorul certificatelor. În
locd să se administreze un plafon de cumpărare, la un anumit număr de operaţii realizate
pe anumite echipamente pe o perioadă de timp dată se declanşează o procedură de
securitate suplimentară, care constă într-un apel sistematic la centrul de autorizare, ceea
ce permite purtătorului să continue să-şi folosească cartela. În momentul în care perioada
de timp s-a scurs, microprocesorul repune contoarele de control la zero.
- Controlul de plafon pentru operaţiile efectuate cu ajutorul terminalelor de
plată (POS). Un plafon de cheltuieli autorizate dinainte pe o animită perioadă (7 zile
riscante) este administrat la nivelul cartelei, fără ca pentru efectuarea acestuia contul
purtătorului să fi fost în prealabil debitat din suma totală a plafonului. Acest control
permite să se declanşeze, în cazul în care este necesar, un apel la centrul de autorizare.
Cel mai simplu smart-card de are o capacitate mică de memorie, aproximativ
1000 biţi şi nu are microprocesor. Cardurile cu memorie şi cu capacităţi de procesare mai
mari costă, de regulă, mai mult. Cu toate acestea, costul scade mult în raport cu creşterea
cantităţii de carduri utilizate.
Un smart-card de putere medie conţine un microprocesor capabil să execute
operaţiuni logice şi de criptare. Un astfel de smart-card poate avea 128 biţi RAM,
aproximativ 4000 biţi ROM şi aproximativ 100 biţi EEPROM.

55
Smart-card-urile mai complexe sunt proiectate pentru aplicaţii care impun o mare
securitate. Acestea sunt capabile să execute proceduri foarte sofisticate de
criptare/decriptare şi tind să aibă o mai mare capacitate de memorie, din care cauză sunt
considerabil mai scumpe.
Unele smart-card-uri sunt proiectate pentru scopuri speciale, cum ar fi, de
exemplu, reţelele pentru telefonia mobilă (GSM). Unele aplicaţii legate de îngrijirea
sănătăţii folosesc carduri cu cea mai mare capacitate de memorie posibilă în prezent.
Smart- card-ul fără contact este u nou tip de chip-card cu microprocesor. În loc să
fie necesar un contact fizic între cititorul de carduri şi cardul propriu-zis pentru
transmiterea informaţiilor, aşa cum se întâmplă cu smart-card-urile convenţionale,
comunicarea se face cu ajutorul undelor radio. Acest tip de card este atractiv pentru
utilizări la tranzite masive sau la plata taxelor de drumuri, unde viteza este importantă şi
tranzacţiile au o valoare mică.
Astăzi există aproximativ 170 de tipuri de smart-card-uri din lume, produse de
mai mult de 40 de companii. Există peste 10 companii care se ocupă de producerea chip-
urilor folosite pentru carduri.
Smart-card-urile sunt fabricate respectând standardele ISO. Fabricarea unui
smart-card presupune, în primul rând, producerea chip-urilor. Chip-ul este un mic pătrat
fabricat din material semiconductor subţire, de obicei siliciu, care conţine un set specific
de caracteristici electrice. Fiecare chip este introdus într-un modul. Acest modul
îndeplineşte două funcţiuni şi anume: protejează chip-ul de mediul exterior (de exemplu:
umezeală) şi conţine contactele electrice care alimentează chip-ul cu energie electrică şi îl
face capabil să comunice cu terminalul. Pentru a finaliza un smart-card, fabricantul
înglobează chip-ul într-un card de plastic.
Cea mai mare parte a informaţiilor conţinute într-un chip sunt înscrise în memoria
ROM în timpul fabricaţiei acestuia, din raţiuni de eficienţă a costurilor. Sistemul de
operare al chip-ului şi mai multe aplicaţii sunt stocate în memoria RAM. Opţiunile şi
informaţiile specifice deţinătorului de card sunt programate în memoria EEPROM atunci
când un card este dat spre utilizare. Tot atunci, cardul este embosat şi personalizat, iar
banda magnetică este codată cu informaţii care corespund informaţiilor înglobate în chip.

56
Din acest moment, cardul este dotat cu tot ceea ce este necesar pentru a putea fi folosit de
către utilizator.
Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) a creat standarde tehnice
pentru smart-card-uri. Cu toate acestea, deoarece aceste standarde tehnice nu se adresează
direct folosirii cardurilor în domeniul plăţilor, se oferă spaţiu de manevră suficient pentru
o mare varietate de obţiuni.
Cele mai mari organizaţii care domină piaţa card-urilor, ţi anume: VISA, Europay
şi Mastercard, au început colaborarea cu specialişti pentru a elabora specificaţii pentru
utilizarea chip-urilor în domeniul plăţilor. Scopurile acestui efort reunit au fost:
 Să asigure o interoperativitate globală, astfel încât smart-card-urile,
terminalele bancare şi dispozitivele implicate în operaţiuni cu carduri să
interacţioneze cu succes în toată lumea, indiferent de locaţie, instituţie
financiară sau furnizor de tehnologie. Astfel, deţinătorul de card poate fi sigur
că, oriunde s-ar afla, cardul său va fi acceptat, iar comercianţii nu sunt nevoiţi
să investească în diferite tehnologii de acceptare în scopul deservirii tuturor
clienţilor;
 Să instituie standarde ridicate pentru smart-card-uri şi terminalele
bancare în scopul descurajării falsurilor şi a altor tipuri de fraude.
În general, VISA are peste 70 proiecte pentru introducerea de smart-card-uri în 38
de ţări din întreaga lume şi pe internet. Pe plan mondial, 23 de milioane de smart-card-uri
poartă, în prezent, marca VISA. De asemenea, VISA este pionierul în introducerea
tehnologiilor legate de securitatea electronică a tranzacşiilor care fac posibil comerţul pe
internet.
VISA apreciază smart-card-urile drept metoda de plată a viitorului şi de aceea
lucrează cu băncile membre în mod convret, pe proiecte reale, în aşa fel încât băncile să
poată oferi clienţilor lor noile produse moderne într-un timp cât mai scurt cu putinţă.
Piaţa smart-card-urilor a înregistrat o creştere puternică şi este unanim recunoscut
că există un potenţial de creştere remarcabil pentru următorii ani. Cu toate că smart-card-
ul are mai mult de 20 ani vechime şi s-au încercat o mulţime de proiecte pilot sau pe
scară largă, acesta este momentul în care forţele pieţei converg înspre a crea o piaţă
globală pe care să fie utilizate smart-card-urile.

57
Factorii cheie care influenţează creşterea recentă şi potenţială a programelor
bazate pe smart-card şi în particular pe cele din industria serviciilor financiare sunt:
• Concurenţa crescută din partea celor noi care intră pe piaţa
serviciilor financiare a impus instituţiilor financiare să caute noi madalităţi de
a menţine şi îmbunătăţi releţiile cu clienţii. Tehnologia chip-urilor permite
instituţiilor financiare să ofere pachete de servicii prin proiectarea unui card
care să vină în întâmpinarea nevoilor clienţilor. Un astfel de produs bazat pe
chip poate asigura accesul la mai multe conturi,incluzând conturi de depozit şi
conturi de credit, programe de loialitate, informaţii personale ale deţinătorilor
de card, ş.a.. Un astfel de card va face ca relaţia client-bancă să se poată
desfăşura oricând şi oriunde.
• Industria bunurilor de consum electronice se dezvoltă continuu şi
introduce pe piaţă dispozitive de acces tot mai sofisticate. Vânzările de
produse electronice sunt în creştere, odată ce consumatorii devin mult mai
apropiaţi de tehnologie. În timp ce dispozitivele de acces devin tot mai uzuale,
sunt dezvoltate diverse servicii interactive, cum ar fi, de exemplu: informaţii
on-line, cumpărături şi servicii de consum. În viitor se aşteaptă ca smart-card-
ul să devină cheia de acces către aceste servicii financiare moderne.
• Costul card-urilor este în cădere continuă datorită creşterii de
smart-card-uri. În acelaşi timp, sunt dezvoltate o mai bună securitate a card-
ului, capacităţile de stocare şi procesare a informaţiilor.
Acestea sunt câteva din programele pe termen lung în domeniul serviciilor
financiare. Cu toate acestea, în multe zone din lume nu există smart-card-uri care asigură
accesul la servicii financiare sau sunt un fenomen relativ nou.
În anul 1994 s-a realizat un pas foarte important în domeniul plăţilor, odată cu
recunoaşterea smart-card-ului la nivel internaţional de către marile organizaţii – VISA,
Europay şi Mastercard – ca fiind platforma de viitor a plăţilor. Smart-card-ul a fost
recunoscut ca singura tehnologie capabilă să lupte împotriva fraudelor. Acest tip de card
permite efectuarea de tranzacţii on-line şi off-line, reducând astfel costul tranzacţiei.
Smart-card-ul este, de asemenea, considerat ca fiind tehnologia ideală pentru a oferi

58
servicii suplimentare deţinătorului de card şi comerciantului, servicii ce nu pot fi oferite
folosind tehnologia existentă cu bandă magnetică.

5.2. Credit şi debit-card-urile bazate pe tehnologia smart


Smart-card-urile se pot folosi în programele de credit sau debit-card-uri pentru a
implementa sceme noi de asigurare a securităţii, pentru a reduce fraudele şi costurile
asociate reducerii fraudelor. Un smart-card poate conţine următoarele tehnici:
autentificarea criptografică a cardurilor şi a terminalelor, semnătura electronică,
gestionarea on-line a resurselor, controlul codului PIN în mod selectiv sau sistematic,
controlul plafonului sau al soldului.
Cardurile de credit, precum şi cele de debit, necesită o mare securitate, precum şi
sisteme de clearing şi decontare. Se bazează, în principal, pe sisteme de telecomunicaţii
mari, soft-uri sofisticate şi clienţi bancari maturi, chiar dacă apariţia tehnologiei smart
permite tot mai multe tranzacţii off-line.
Produsul potrivit pentru a înlocui numerarul în pieţele dezvoltate este portofelul
electronic. În pieţele dezvoltate există un număr mare de bănci, un număr de utilizatori de
carduri de debit, o mare reţea de terminale de tipul ATM-urilor şi EFT POS-urilor şi o
minimă interoperativitate.
De obicei, băncile lansează un sistem deschis, pre-plătit de portofelulelectronic. În
traducere, înseamnă că valuarea conţinută în card a fost plătită anterior, folosind debit-
card-uri sau numerar şi este considerată ca un echivalent electronic al numerarului. Un
sistem deschis de portofel electronic poate fi considerat ca un înlocuitor perfect al
monedelor metalice şi al bancnotelor. Acest sistem este destinat cumpărătorilor de mică
valoare.
Soluţia smart de plăţi pentru pieţele în formare o reprezintă portofelul electronic
universal. În cazul pieţelor în formare, se confruntă cu următoarele probleme: lipsa de
solvabilitate a clienţilor, o rată mică de utilizatori de credit-card-uri, respectiv debit-card-
uri, funcţionare necorespunzătoare a reţelei publice de telecomunicaţii, o rată mare a
inflaţiei. În astfel de cazuri este recomandată implementarea unui portofel electronic
universal. Cardul este asociat unui cont bancar.Valoarea înglobată în card este fie pre-

59
plătită. Fie pre-autorizată, putându-se crea astfel două portofele electronice, şi anume:
unul pre-plătit şi unul pre-autorizat.
Aşa cum fiecare tranzacţie este în mod necesar urmărită şi înregistrată, un nou
card poate fi oferit după pierderea , furtul sau distrugerea cardului odată cu restaurarea
soldului original. Portofelul electronic pre-autorizat poate fi utilizat pentru cumpărări de
mare valoare.
Cea mai simplă modalitate de a obţine numerar este libretul electronic. Acesta
combină într-un singur dispozitiv caracteristicile unui libret uzual fabricat din hârtie şi a
cardului ataşat pentru retrageri de numerar. Libretul electronic este, de fapt, un smart-
card asociat contului bancar al deţinătorului de card, care înregistrează tranzacţiile,
calculează soldul şi permite retrageri de numerar off-line.
Pentru emitent, produsul oferă o serie de avantaje. Smart-card-ul este protejat
împotriva falsificării comparativ cu libretul confecţionat din hârtie sau cu banda
magnetică a cardului clasic. Limita de autorizare este stocată de card. Ca mijloc de
educaţie a populaţiei, libretul electronic este platforma perfectă pentru implementarea
graduală a portofelului electronic sau a altor servicii suplimentare. Acesta permite
stabilirea unui sistem eficient de plăţi, fără a avea un sistem de comunicaţii naţional
corespunzător.
Pentru deţinător, libretul electronic oferă următoarele avantaje: ori de câte ori
cardul este folosit on-line, ultima tranzacţie, precum şi soldul contului sunt actualizate.
Acest lucru poate fi folositor atunci când deţinătorul cardului aşteaptă creditarea contului
din partea unei terţe persoane sau atunci când călătoreşte în tone neconectate, fiind
informat de noul sold şi poate retrage numerar de la un ATM sau de la o sucursală locală
a băncii.

5.3.Elemente cheie în definirea unui program de portofel electronic


Un portofel electronic este un smart-card care înlocuieşte numerarul sau cecurile.
Conceptul de portofel electronic a obţinut un mare succes atât în mediul bancar, cât şi în
presă. Deşi iniţial a fost proiectat pentru pieţe mature din punct de vedere al plăţilor, în
prezent el este folosit în toată lumea.

60
Sistemul de portofel electronic se bazează pe un smart-card şi prezintă
următoarele avantaje:
• Sunt uşor depurtat într-un buzunar sau portvizit;
• Sunt ieftine;
• Sunt sigure din punct de vedere funcţional;
• Sunt prevăzute cu un înalt nivel de securitate, necesar pentru a
preveni fraudele şi falsificările;
• Un singur smart-card poate fi folosit ca un portofel electronic şi
poate, de asemenea include şi alte funcţii cum ar fi facilitaţile de debit sau
credit.
Un sistem de portofel electronic poate îmbrăca următoarele forme:
a) Deschis sau închis;
b) De unică folosinţă sau reîncărcabil;
c) Pre-plătit sau pre-autorizat;
d) Domestic sau internaţional;

a) Un sistem de portofel electronic este închis atunci când acelaşi operator


emite carduri şi acceptă tranzacţii. Un sistem deschis de portofel electronic necesită
compensarea tranzacţiilor între diferiţi emitenţi.

b) Un portofel electronic de unică folosinţă este cel care se vinde la valoarea


înglobată în el. Odată consumat, acesta poate fi aruncat sau colecţionat la fel ca şi card-
urile pentru telefonia publică.
Portofelul electronic reîncărcabil este acela care poate fi reîncărcat la bănci sau
ATM-uri sau poate fi folosit atâta timp cât soldul său este creditor, ceea ce înseamnă că
funcţiile, respectiv aplicaţiile de pe fiecare card de acest gen pot fi şterse sau completate
la cerere. Băncile emitente de portofele electronice reîncărcabile beneficiază şi ele de
avantajele acestor posibilităţi, în sensul creşterii securităţii şi scăderii costurilor
operaţionale.

61
c) Valoarea înglobată în card poate fi pre-plătită, fie pre-autorizată. Un portofel
electronic pre-plătit înglobează bani reali, transferaţi dintr-un cont bancar sau dintr-un
depozit de numerar. Un portofel electronic pre-autorizat înglobează costul unei
cumpărături, pe care operatorul portofelului o garantează.

d) Dacă se doreşte abordarea unui sistem de portofel electronic internaţional,


este necesar un card care se adresează mai multor valute. Acesta necesită dispozitive
capabile să execute scimbul valutar şi un sistem de compensare între operatorii
portofelului. Portofelul electronic domestic este cel destinat utilizării pe plan naţional.
În scopul producerii şi lansării pe piaţă a sistemului de portofel electronic este
necesară elaborarea unui plan de afaceri de către emitent. Planul de afaceri va atinge
următoarele probleme tehnice şi de marketing:
- Controlul/Proprietate/Marcă;
- Integrare cu cardurile curente/Infrastructură;
- Standarde – interoperabilitate;
- Regulu schematice pentru bănci, deţinători, comercianţi;
- Costuri de intrare;
- Integrare cu alte produse
Se poate opta pentru un portofel electronic pre-plătit în situaţia unei pieţe mature
din punct de vedere al plăţilor. Sistemele pre-autorizate sunt mai bine adaptate pieţelor în
formare. Orice combinaţie este posibilă, depinzînd de scopurile specifice ale fiecărui
emitent.
În orice sistem de portofel electronic există cel puţin trei participanţi principali şi
anume:
a) Banca;
b) Deţinătorul de card;
c) Comerciantul.

a) Banca

62
Un sistem de portofel electronic este promovat, de obicei, de către un grup de
bănci sau alte instituţii financiare sau asociaţii de comercianţi. Banca poartă întreaga
răspundere pentru operarea şi securitatea sistemului de portofel electronic.
Banca va implementa sau subcontracta emiterea portofelului electronic,
operaţiunile de la ATM-uri pentru încărcarea portofelului electronic şi transferul de
fonduri de la comercianţi.
În cadrul unui sistem naţional, există multe bănci sau instituţii implicate în
elaborarea şi lansarea pe piaţă a unui sistem de portofel electronic. Acest lucru implică
existenţa cel puţin a unui acceptant şi o reţea de case de compensaţii pentru a colecta
tranzacţiile de la comercianţi şi a le redistribui între bănci. De aceea, un sistem de
portofel electronic porneşte cu un sistem pilot care implică o singură bancă pentru a se
asigura de operarea corectă a sistemului, după care sistemul este extins la scară naţională.

b) Deţinătorul de card
Persoana care primeşte de la bancă un portofel electronic îl încarcă cu numerar
electronic şi îl foloseşte pentru cumpărături. În mod normal,deţinătorul portofelului
pretinde ca acesta să fie acceptat acolo unde este acceptat numerarul şi în locurile care îl
avantajează.

c) Comerciantul
Comerciantul va accepta plata cu un portofel electronic în schimbul bunurilor
şi/sau serviciilor vândute deţinătorului de portofel electronic. Plata se va face cu ajutorul
unui terminal EFT POS. Comerciantul pretinde ca portofelul electronic să prezinte
garanţia că bunurile şi/sau serviciile vor fi plătite şi ca acestă modalitate de plată a
cumpărătorului să fie uşoară şi rapidă de utilizat de către comerciant în sistemul bancar.
Şi în cazul portofelului electronic, ca la toate tipurile de carduri, există beneficii
şi limitări atât pentru bancă, cât şi pentru deţinătorul portofelului electronic şi pentru
comerciant.
a) Pentru bancă
Portofelul electronic asigură o nouă metodă de plată care permite băncii să intre
pe o piaţă a tranzacţiilor, care este complementară pieţei tranzacţiilor cu debit sau credit-

63
carduri.portofelul electronic nu prezintă riscul de neplată şi generează venituri din
existenţa contului de float.
b) Pentru deţinătorul portofelului electronic
În cazul în care portofelul electronic este combinat cu un debit-card, reprezintă un
singur card care poate plăti convenabil toate cumpărăturile de valoare mică până la medie
efectuate de deţinător. Înlocuirea monedelor cu carduri în sistemul de telefonie publică
arată că populaţia preferă cardul telefonic şi îl foloseşte mai des şi pentru convorbiri de
mai lungă durată.
Acceptarea instrumentului de plată de către potenţialul deţinător se va baza pe
adoptarea acestuia de către comercianţi, pe uşurinţa în folosire şi probabil, pe
posibilitatea de a consulta soldul potofelului electronic oriunde şi oricând.
c) Pentru comerciant
Un sistem total de portofel electronic va însemna o metodă simplă de a accepta
plăţi, cu eliminarea numerarului şi a costurilor de manipulare a acestuia, şi fără riscuri de
fraude. Sistemele care uşurează plăţile cresc vânzările.

5.4. Caracteristici de operare


În momentul în care banca emite un portofel electronic, se creează un cont de
float care concentrează toate tranzacţiile din sistemul potofelului electronic. Portofelele
electronice vor fi emise numai clienţilor care au un cont deschis la banca respectivă.
Deasemenea, cardul emis poate avea şi funcţiunea de debit-card, în care caz funcţiile de
potofel electronic şi de debit card sunt folosite în concordanţă cu valoarea bunurilor sau
serviciilor achiziţionate. Totuşi, de serviciile oferite de un portofel electronic pot
beneficia şi cei care nu posedă un card de debit.
Atunci când un deţinător îşi încarcă portofelul său electronic, el debitează suma
respectivă din contul său curent. În mod normal, încărcarea unui portofel electronic se
face folosind un ATM on-line sau un PC la sediul băncii. Această operaţie este inversă
retragerii de numerar. Deţinătorul portofelului electronic mai are posibilitatea de a utiliza
terminale dedicate din sediul băncii, telefoane mobile sau telefoane cu ecran la
domiciliul.

64
În momentul în care deţinătorul îşi încarcă portofelul electronic în interior, banca
creditează contul de float. Soldul contului de float este suma soldurilor tuturor
portofelelor electronice pe care banca le-a emis, plus suma tuturor cumpărăturilor
efectuate cu portofelele electronice aflate încă în sistemul de compensare.
Deoarece încărcarea portofelului electronic este efectuată on-line, este posibil să
se verifice dacă deţinătorul are suficient credit pentru încărcare, acest avantaj eliminând
toate problemele legate de garantarea plăţii.
Cu ajutorul portofelului său electronic, un deţinător poate opta pentru
achiziţionare de bunuri şi/sau servicii. Atunci când deţinătorul de portofel electronic
cumpără un produs sau un serviciu, cardul său este debitat. Terminalul EFT POS
înregistrează creditul comerciantului fie într-un “safe electronic” intern, fie într-un card
aparţinând comerciantului.
Deoarece garantarea plăţii cu un potofel electronic nu este o problemă, numai
valabilitatea, soldul şi opţional identitatea deţinătorului portofelului electronic trebuie
verificate. Toate acestea pot fi efectuate off-line de către cardul comerciantului sau de
către terminalul EFT POS, astfel încât nu există nici o întârziere sau cost suplimentar
asociat legăturii telefonice cu banca emitentă în timpul efectuării tranzacţiei.
Portofelele electronice sunt ieftine şi rapide, din acest motiv putând fi utilizate
pentru tranzacţii de mică valoare. Posibilitatea de a lucra off-line în siguranţă, înseamnă
că portofelul electronic poate fi utilizat ca mijloc de plată la automate de vânzare,
telefoane publice sau la automate de taxare pentru parcarea autoturismelor.
Ceea ce este important şi folositor pentru deţinătorul unui portofel electronic este
posibilitatea de a-şi putea verifica soldul portofelului electronic, precum şi ultimele
tranzacţii.
Această funcţiune a portofelului electronic este, de obicei, implementată în
terminalul EFT POS, în ATM-uri şi, posibil, în terminale dedicate special acestor scopuri.
Înregistrarea ultimelor tranzacţii derulate prin portofelul electronic poate fi tipărită pentru
informarea deţinătorului.
La intervale de timp regulate, în mod normal, zilnic, comerciantul comunică
băncii numerarul electronic pe care l-a obţinut. Banca transferă suma corespunzătoare din
contul float în contul comerciantului atunci când deţinătorul şi-a folosit portofelul

65
electronic. Transferul de fonduri electronice către bancă poate fi efectuat în mai multe
moduri. Cel mai comun presupune ca aceste fonduri să fie stocate în EFT POS, care are o
facilitate de transmitere în timpul nopţii, în afara vârfurilor de aglomerare a reţelei
telefonice.
Atunci când EFT POS-ul funcţionează on-line, informaţia poate fi încărcată în
EFT POS la fel ca şi o listă neagră actualizată de carduri pierdute sau furate. Acolo unde
această soluţie nu este practicabilă, fondurile sunt stocate în cardul comerciantului şi
transferate băncii prin intermediul unui ATM on-line sau chiar prin poştă.
În cazul automatelor de vânzări care funcţionează off-line, fondurile trebuie
colectate iniţial într-un card de colectare şi apoi transferate băncii prin intermediul unui
ATM sau prin poştă. Contul comerciantului se creditează cu suma reprezentând totalul
tranzacţiilor, indiferent dacă EFT POS-ul este on-line sau off-line.
Într-un sistem în care mai multe bănci emit portofele electronice, fondurile
transferate băncilor vor fi procesate cu ajutorul unei case de compensaţie într-o
modalitate similară cu cea utilizată pentru cardurile de debit şi de credit existente în
prezent.

5.5. Componente şi elemente de securitate într-un sistem de portofel


electronic
Într-un sistem de portofel electronic este necesar să se prezinte cardurile,
terminalele şi softul din punct de vedere al caracteristicilor principale şi opţionale. O
atenţie specială trebuie acordată elementelor de securitate ale acestor componente.
Portofelul electronic conţine:
 Un identificator de card;
 Un identificator pentru banca emitentă cu scopul de a permite
compensarea şi decontarea;
 Soldul;
 Chei criptografice de debitare pentru a securiza acţiunea de
cumpărare;
 Chei criptografice de creditare pentru a securiza reîncărcarea;
 Soldul maxim (opţional);

66
 Înregistrarea ultimelor tranzacţii;
Schema după care se desfăşoară o operaţiune de creditare sau de debitare a unui
portofel electronic este următoarea:
• Autentificarea cardului cu ajutorul cheii avute la dispoziţie de
furnizorii de servicii;
• Se determină valoarea tranzacţiei şi se verifică soldul cardului;
• Se verifică deţinătorul portofelului electronic (de obicei PIN-ul);
• Operaţiunea de debitare sau de creditare;
• Se generează de către card certificatul de debitare;
• Certificatul de debitare este verificat de cititorul de smart-card.
Cardul comerciantului conţine cheile secrete cu care EFT POS-ul autentifică
portofelul electronic, verifică extrasul de cont cu soldul curent şi debitează din soldul
portofelului electronic valoarea bunurilor sau serviciilor achiziţionate.
În situaţia în care EFT POS-ul nu are capacitatea de a lucra on-line, cardul
comerciantului va stoca fişierul tranzacţiei şi de aceea va necesita o capacitate de
memorie mai mare.
Folosirea cardului comerciantului este protejată cu un PIN pentru a se evita
folosirea neautorizată. Un dispozitiv EFT POS trebuie:
 Să aibă capacitatea de a conecta două carduri;
 Să afişeze pe display valoarea curentă stocată în portofelul
electronic;
 Să afişeze pe display valoarea curentă a tranzacţiei efectuate;
 Să verifice cardul şi certificatul de debitare;
 Să permită deţinătorului să-şi dea acordul pentru cumpărare;
 Să permită deţinătorului să introducă PIN-ul său (opţional);
 Să tipărească chitanţa (pe hărtie) cu suma tranzacţiei;
 Să memoreze tranzacţiile şi/sau valoarea totală a tranzacţiilor.
EFT POS-ul, în mod normal, memorează fişierul tranzacţiilor pentru comerciantul
care îl operează, situaţie în care terminalul transmite acest fişier băncii sau acceptantului
şi obţine de la acesta “lista neagră” a cardurilor pierdute sau furate. Această transmisie

67
are loc zilnic, folosindu-se perioade în afara v’rfului de încărcare al reţelei telefonice,
deci la tarife reduse.
Aplicaţia software asociată EFT POS-ului nu va face decât să permită şi să
înregistreze tranzacţii după autentificarea portofelului electronic şi a cardului
comerciantului.
În multe din sistemele de portofel electronic, EFT POS-ul nu poate încărca un
portofel electronic. Nici EFT POS-ul, nici cardul comerciantului nu conţine cheile
necesare creditării instrumentului.
Datele referitoare la tranzacţiile off-line, efectuate prin dispozitive de tipul
distribuitor automat de produse, sunt colectate într-un aşa numit card de colectare. În
timpul colectării de informaţii, fişierul tranzacţiilor din distribuitorul automat de produse
va fi şters.
Este posibil ca, în acelaşi timp, cardul de colectare să transmită informaţii, cum ar
fi tarife noi către distribuitor sau să colecteze alte informaţii, ca numărul şi tipul
produselor cumpărate.
Banii electronici colectaţi, precum şi informaţia asociată, pot fi “descărcaţi” direct
la centrul de procesare sau on-line, folosind un ATM, un PC cu modem şi un cititor de
card.
Înregistrarea tuturor tranzacţiilor efectuate de către un comerciant de-a lungul
unei perioade de timp, de obicei o zi, se realizează cu ajutorul jurnalului tranzacţiilor.
Cantitatea de informaţii înregistrată în acest jurnal influenţează nivelul costurilor de
asigurare a securităţii, al celor de operare şi de servicii pentru un portofel electronic.
Jurnalul tranzacţiilor este păstrat în EFT POS sau în cardul comerciantului.
Într-un sistemminimal, jurnalul tranzacţiilor conţine numai totalul tranzacţiilor pe
bancă emitentă. Într-un asemenea sistem ar fi imposibil de reconstituit soldul unui
portofel electronic pierdut sau furat. De asemenea, nu există un al doilea nivel de
securitate care să verifice existenţa unui portofel fals sau a unei încărcări frauduloase.
Avantajul unui astfel de sistem constă în costurile de operare mici.
Jurnalul tranzacţiilor, în cele mai multe dintre sistemele de portofel electronic,
conţine toate detaliile fiecărei tranzacţii, cum ar fi:
- suma;

68
- identificatorul băncii care a emis portofelul electronic;
- identificatorul portofelului electronic şi al comerciantului;
- data şi ora la care s-a desfăşurat tranzacţia;
Într-un astfel de sistem este posibil ca, teoretic, să se poată reconstitui soldul unui
portofel electronic pierdut sau furat şi să detecteze orice formă de fraudă prin verificarea
încrucişată a tuturor informaţiilor. Cu toate acestea, costul de operare a sistemului creşte.
Pentru încărcarea portofelului electronic se foloseşte ATM-ul sau un alt
dispozitiv. În cazul folosirii unui ATM, acesta va fi în legătură on-line cu banca emitentă
a portofelului electronic unde sunt păstrate cheile secrete necesare pentru încărcarea
portofelului electronic. Atm-ul este, de asemenea, capabil să descarce cardul
comerciantului.

69
CAPITOLUL VI
ANALIZA UTILIZĂRII CARDURILOR LA BANCA ROMÂNĂ
PENTRU DEZVOLTARE – GROUPE SOCIETE GENERALE –
SUCURSALA CRAIOVA

6.1. Rentabilitatea bancară a programului de emitere de cărţi de plată


internaţionale şi naţionale
Orice proiect bancar trebuie subordonat ideii de profitabiliotate, indiferent dacă se
referă la un domeniu consacrat (creditare spre exemplu) sau unul de dată mai recentă
(emisiune de card). În aceelaşi mod se pune problema şi în cazul programelor de carduri
ale unei bănci comerciale.
Problema esenţială actuală în domeniul plăţilor prin carduri o reprezintă
determinarea programului primordial care să asigure profitabilitatea unei activităţi
bancare constante şi eficiente în domeniul afacerilor cu cărţi de plată, respectiv emisiunea
de card urmată de acceptarea la comercianţi sau invers.
Dacă presupunem că succesul unui program de carduri este direct condiţionat de
eficienţa utilizării cardurilor, să observăm cum se prezintă rezultatele unui studiu de
eficienţă aplicabil emiterii.
În ipoteză trebuie delimitaţi o serie de parametrii. Din necesităţi de analiză, în
studiu a fost presupus un program de emitere a unui card de tip sub sigla VISA cu
aplicabilitate naţională şi a fost urmărită eficacitatea sa pe o perioadă de 5 ani.

70
În permanenţă analiza a ţinut cont atât de implicaţiile sistemului mondial VISA
(marca sub care se presupune emiterea) asupra profitabilităţii cardului domestic – aflat în
stadiu – VISA Banca, cât şi potenţialul valoric al unui instrument de decontare aflat în
proces lucrativ pe o piaţă bancară.
Analiza este structurată pe patru etape şi conţine următoarele elemente:
• produsul domestic VISA debit card;
• valorile parametrilor care intervin în calculul studiului de
fezabilitate al programului Banca emitentă (în cazul nostru Banca Română
pentru Dezvoltare – Groupe Societe General);
• valoarea costurilor implicate de emiterea şi funcţionarea unui
program de emitere de carduri;
• venituri previzionate;
• rezultatul financiar obţinut;
• număr de carduri presupuse a fi emise:
a) 100 000 buc. în primul an de activitate;
b) 200 000 buc. în al doilea an de activitate;
c) 500 000 buc. în al treilea an de activitate;
d) 1 000 000 buc. în al patrulea an de activitate.

Valorile parametrilor care intervin în calculul studiului de fezabilitate al


programului “Banca emitentă”
Date de intrare

Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4 Anul 5


Business Card Business Card Business Card Business Card Business Card
Card National Card Naţional Card Naţional Card Naţional Card Naţional
Nr.de carduri 500 3000 600 5000 700 8000 900 10000 1100 12000
emise/an (inclusiv
cele emise
anterior)
Cheltuieli cu 5 5 5 5 5 5 5 5 5 5
producerea
plasticului/card
Nr. utilizări 60 120 20 120 60 120 60 120 60 120
carduri (card/an)
Numerar (%) 17 17 17 17 17 17 17 17 17 17

71
Cumpărături (%) 83 83 83 83 83 83 83 83 83 83
Eliberări numerar 10 0 10 0 10 0 10 0 10 0
în cadrul regiunii
EMEA manual %
Eliberări numerar 65 0 65 0 65 0 65 0 65 0
în cadrul regiunii
EMEA-ATM %
Eliberări numerar 25 0 25 0 25 0 25 0 25 0
în afara regiunii
EMEA %
Valoare medie 100 25 100 25 100 25 100 25 100 25
operaţiune
% tranzacţii 70 50 70 50 70 50 70 50 70 50
autorizate din total
tranzacţii
% tranzacţii 50 100 50 100 50 100 50 100 50 100
autorizate de
bancă (din total
tranzacţii
autorizate)
% tranzacţii 80 0 80 0 80 0 80 0 80 0
autorizate de STIP
(din total tranzacţii
autorizate)
% verificări PIN 75 0 75 0 75 0 75 0 75 0
din total tranzacţii
autorizate
% carduri 3 5 3 5 3 5 3 5 3 5
pierdute/furate/an
din total carduri în
circulaţie
% carduri 1 0 1 0 1 0 1 0 1 0
introduse în
fişierul “PIN”
verification/an
Nr. de luni de 12 0 12 0 12 0 12 0 12 0
staţionare în
fişierul cu PIN-uri
(/card)
% introduse în 3 0 3 0 3 0 3 0 3 0
CRB (/an)
Săptămâni de 5 0 5 0 5 0 5 0 5 0
staţionare în
CRB/card
% cereri “Retrival 2 5 2 5 2 5 2 5 2 5
request” (cereri
copii chitanţe
vânzare)
Chargeback 2 5 2 5 2 5 2 5 2 5
(refuzuri)
Operaţiuni /an 30000 360000 36000 600000 42000 960000 54000 1200000 66000 1440000
A. CHELTUIELI

1. Cheltuieli fixe

1.1. Cheltuieli
hard
Server 8000 0
Spaţii de lucru 24300 0
UPS (sursă 700 0
neinteruptibilă de
tensiune)
Imprimante 7000 0

72
Streamer (pentru 800 0
Salvare informaţii)
Server de 2700 0
comunicaţie
general
Server legătură 15000 0
ROMCARD
Modem-uri 1400 0
HSM (Modul de 15000 0
securitate)
Maşină de 40000 0
embosat/encodat
Fax 700 0
Copiator 500 0
500 0
1.2. Cheltuieli soft 0
Soft reţea Novell 4000 0
3.12/4.02
Soft RS/2 120000 0
Soft comunicaţie 3000 0
Novell (Novell
Connect)
Soft gestiune 1000 0
diagnosticare
Novell (lanalizer)

1.3. Alte cheltuieli

Linie telefonică 2000 0 2000 0 2000 0 2000 0 2000 0


închiriată (sau
abonament X. 25)
Linie telefonică 40 0 40 0 40 0 40 0 40 0
internaţională

2. Cheltuieli
variabile

2.1. Taxe BASE I

Taxă de acces în 12000 0 12000 0 12000 0 12000 0 12000 0


bandă (BASE I)
Autorizări date de 34065 0 4158 0 4851 0 6237 0 7623 0
bancă via VISA
Autorizări date de 336 0 403 0 470 0 605 0 739 0
VISA (STIP)
Verificare PIN 158 0 189 0 221 0 284 0 347 0
Introducere 6000 0 7200 0 8400 0 10800 0 13200 0
înregistrări în
Exception File
(/lună)
Menţinerea
înregistrărilor în
Exception File
(/lună)
Introducere 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
înregistrări în PIN
Verification File
(/lună)
Taxa BIN (/an) 1 0 1 0 2 0 2 0 3 0
(Card intern:) 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100
Autorizare

73
Naţională
(Card intern:) PIN
Verification

2.2. Taxe BASE II


Taxa de acces în 12000 0 12000 0 12000 0 12000 0 12000 0
bandă (BASE II)
Recepţionarea 1380 16560 1656 27600 1932 44160 2484 55200 3036 66240
operaţiunilor
obişnuite
(interschimb)
Transmiterea 28 828 33 1380 39 2208 50 2760 61 3312
cererilor de copii
prin BASE II
Transmiterea
refuzurilor de
plată prin BASE II
Tranzacţii “fee
collection funds
disbursement”
(Card intern)
interschimb
2.3. Taxa
trimestrială şi de
licenţă
În funcţie de 96 288 115 480 134 768 173 960 211 1152
valoarea
tranzacţiei
Taxa de licenţă în 10 60 12 100 14 160 18 200 22 240
funcţie de nr. de
carduri emise
Taxa de asigurare 25000 0 25000 0 25000 0 25000 0 25000 0

2.4. Taxa de
rambursare între
membri
Eliberare numerar 1403 0 1683 0 1964 0 2525 0 3086 0
(sumă fixă) în
regiunea EMEA
(manual)
Eliberare numerar 5801 0 6962 0 8122 0 10442 0 12763 0
(sumă fixă) în
regiunea EMEA
(prin ATM)
Eliberare numerar 2231 0 2678 0 3124 0 4016 0 4909 0
(sumă fixă) în
afara regiunii
EMEA (manual)
Eliberare numerar 1683 2295 2020 3825 2356 6120 3029 7650 37803 9180
(%) pentru toate
regiunile
Taxa de 720 2250 864 3750 1008 6000 1296 7500 1584 9000
rambursare pe
Acquirer aferentă
Chargeback-ului
Înlocuire card
pierdut/furat
Taxa de licenţă pt. 0.02 0.02 0.02 0.02 0.02 0.02 0.02 0.02 0.02 0.02
Emitere carduri cu
sigla VISA (/card)
Taxa asupra 0.0032 0.0032 0.0032 0.0032 0.0032 0.0032 0.0032 0.0032 0.0032 0.0032
valorii chelt.
Deţin. De card
percepură de
VISA (%)
Taxe anuale de 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2
service

74
TAXE VISA
BASE I

Taxa de rulare 0.33 0 0.33 0 0.33 0 0.33 0 0.33 0


cerere de
autorizare spre
bancă
(/operaţiune)
Taxa de autorizare 0.02 0 0.02 0 0.02 0 0.02 0 0.02 0
dată de STIP
(/operaţiune)
Taxa de verificare 0.01 0 0.01 0 0.01 0 0.01 0 0.01 0
PIN (/operaţiune)
Taxa de 0.01 0 0.01 0 0.01 0 0.01 0 0.01 0
introducere articol
în fişierul VISA de
verificare PIN-uri
Taxa de 0.02 0 0.02 0 0.02 0 0.02 0 0.02 0
introducere articol
în fişierul VISA de
verificare PIN-uri
(card/săptămână)
Taxa introducere 80 0 80 0 80 0 80 0 80 0
card în CRB
(card/săptămână)
Taxa lunară de 1000 0 1000 0 1000 0 1000 0 1000 0
acces în bandă

TAXE VISA
BASE II

Taxa de 0.046 0.046 0.046 0.046 0.046 0.046 0.046 0.046 0.046 0.046
interschimb (IOI)
(/tranzacţie)
Taxa lunară de 1000 0 1000 0 1000 0 1000 0 1000 0
acces în bandă

TAXE DE
RAMBURSARE
ÎNTRE MEMBRI

Taxe de eliberare 2.75 0.5 2.75 0.5 2.75 0.5 2.75 0.5 2.75 0.5
de num erar (sumă
fixă) în regiunea
EMEA (manual)
Taxe de eliberare 1.75 0 1.75 0 1.75 0 1.75 0 1.75 0
de numerar (sumă
fixă) în regiunea
EMEA prin ATM-
uri
Taxe de eliberare 1.75 0 1.75 0 1.75 0 1.75 0 1.75 0
de numerar (sumă
fixă) în afara
regiunii EMEA
Taxe de eliberare 0.33 0.15 0.33 0.15 0.33 0.15 0.33 0.15 0.33 0.15
de numerar (%)
pentru toate
regiunile
Taxe datorate 1.20 0.5 1.20 0.5 1.20 0.5 0.5 0.5
emitentului pentru
cumpărături prin
carduri

75
TAXE PLĂTITE
DE
PURTĂTORUL
DE CARD

BUSINESS
-taxa de emitere 50 10 50 10 50 10 50 10 50 10
-taxa de reînoire 0 0 30 10 30 10 30 10 30 10
-taxa anuală

-taxa pt. eliberări 2 1 2 1 2 1 2 1 2 1


numerar (%)
(minimum) 3 0.5 3 0.5 3 0.5 3 0.5 3 0.5
-taxa pentru 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
cumpărături (%din
valoarea
cumpărăturilor)
Cheltuieli “Global
Customers
Assistance Service
Fees”

2.5. Diverse
cheltuieli
Cheltuieli cu 2500 15000 3000 25000 3500 40000 4500 50000 5500 60000
introducerea
cardurilor de
plastic
Taxe pentru 15000 0 15000 0 15000 0 15000 0
mentenanţă soft
Taxe plătite către 25000 0 25000 0 25000 0 25000 0 25000 0
ROMCARD
Materiale 1000 1500 1000 1500 1000 1500 1000 1500 1000 1500
consumabile
(hârtie, toner etc.)
Cheltuieli cu 1000 0 1000 0 1000 0 1000 0 1000 0
publicitatea

TOTAL 357079 39709 133147 65115 138315 103224 148650 128630 158988 154038
CHELTUIELI

B. VENITURI

Taxa iniţială 25000 30000 5000 20000 5000 30000 10000 20000 10000 20000
Taxa anuală 5000 15000 6000 25000 7000 40000 9000 50000 11000 60000
Comision din 0 0 15000 30000 18000 50000 21000 80000 27000 100000
eliberare de
numerar perceput
clientului
Comision 15300 30600 18360 51000 21420 81600 27540 102000 33660 122400
operaţiuni sales
draft perceput
clientului
Comision pentru 24900 74700 29880 124500 34860 19920 44820 249000 54780 298800
cumpărături
primite de la banca
acceptatoare
Taxa înlocuire 29880 37350 35856 62250 41832 99600 53784 124500 65736 149400
card pierdut/furat
VENITURI 100080 187650 110096 312750 128112 50040 166144 625500 202176 750600
TOTAL

76
BENEFICII -256999 147941 -23051 247635 -10203 39717 17494 496870 43190 596564

Rezultat, -109050 115526 502500 1016864 1656618


financiare
cumulate (total
program) (cu
reportarea
investiţiei iniţiale
şi a profitului până
la sfârşitul
perioadei)
Rezultat, -109058 115526 386973 514364 639754
financiare
cumulatre (total
program) (cu
reportarea
investiţiei iniţiale
până se trece pe
profit)
Rezultat, -109058 224584 386973 514364 639754
financiare anuale
(total program
emitere)

După cum se poate observa din proiecţia rezultatelor pe intervalul de analiză luat
în calcul, rezultate financiare favorabile pot fi obţinute chiar din primul an de activitate.
La un volum total de cheltuieli de 15.835 miliarde lei în primul an de activitate, veniturile
se apreciază la nivelul sumei de 22.249 miliarde lei, generând un beneficiu de 6.413
miliarde lei. Rata profitului pentru primul an de activitate este de 140%. La sfârşitul
anului 4, beneficiul ce poate fi obţinut este de 67.168 miliarde lei (cu un effort de 15.532
miliarde lei). Rata profitului la sfârşitul intervalului de analiză este de 143%.
Dincolo de rezultatele relevante care indică profitabilitatea evidentă a unui
program de emitere, trebuie ţinut seama că numai 6 posturi ale capitolului de venituri
asigură valorificarea efortului bancar.
Analiza pe structură a capitolului de venituri indică faptul că profitul bancar a
rezultat în mod indiscutabil din comisioanele încasate ca urmare a utilizării acestui
instrument de decontare (56%). Astfel, se poate concluziona că o reorientare a activităţii
bancare către domeniul de servicii (respectiv venituri din comisioane bancare) nu poate
genera decât profitabilitate ridicată, constantă şi perpetuă.
Dacă luam în considerare că o bancă poate promova simultan emiterea unor
carduri cu facilităţi multiple (credit, overdraft) şi că, printr-o preocupare frecventă, poate
achiziţiona în portofoliul valorilor sale contracte de procesare a tranzacţiilor cu carduri
(programul de acceptare) se poate identifica cu uşurinţă şansa actuală a băncilor
comerciale de a obţine profituri substanţiale din programe de carduri.

77
În sensul celor afirmate mai sus menţionămcă, dacă dintr-un program de emitere
carduri de debit, beneficiile băncii constau din comisioanele substanţiale şi surse bancare
ieftine (depozitele de cont curent), în cazul unui produs credit sau overdraft, aceeaşi
bancă poate beneficia şi de venituri din dobânzi, dar şi de fructificarea sigură a surselor
saale disponibile temporar. Nu mai trebuie insistat asupra reducerii expunerii băncilor la
fenomenul de nerambursare a creditelor întrucât riscul se dispersează către un număr
ridicat de utilizatori egal cu cel al cardurilor lansate.
Dacă se mai adaugă şi comisioanele de procesare a tranzacţiilor depuse la încasare
de comercianţi, putem obţine cea de-a treia sursă de venit din acelaşi produs-program.
Iată cum, dintr-o iniţiativă bancară judicios elaborată, se poate genera venituri însemnate
care asigură valorificarea fondurilor temporar disponibile în economie, dar şi crearea
acelor compartimente “benefic bancare” car asigură disciplinarea liber consimţită a
mediului de plăţi din ţara noastră.
Indicatorii specifici menţionaţi la capitolul de cheltuieli sau parametrii din ipoteză
respectă întru totul structura elementelor funcţionale şi a costurilor de lucru utilizată în
prezent de metodologia VISA în calculul rezultatului financiar al programului de
acceptare de carduri.
Gruparea tranzacţiilor ipotetice pe zone de emisiune este foarte importantă în
analiza proiectului întrucât atât costurile de operare, cât şi veniturile interbancare diferă
în funcţie de apartenenţa emitentului la una din zonele VISA. Am considerat o pondere
însemnată a tranzacţiilor cu carduri emise în zona CEMEA (Europa, Orientul Mijlociu,
Africa) Întrucât, datorită poziţiei geografice a României, este puţin probabil ca, în mod
frecvent, ponderea operaţiunilor cu carduri în ţara noastră să fie deţinută de cele derulate
prin carduri emise în America Latină, Asia etc..
Totodată trebuie amintit faptul că analiza a fost structurată pe 5 ani de studiu, iar
datele (rezultatele financiare în esenţă) au fost calculate prin rapoarte.
După cu se poate observa, dacă în primul an rezultatul financiar în ipoteza dată a
fost nefavorabil (pierdere de 5.565 miliarde lei), în următoarele intervale de analiză
activitatea a înregistrat beneficii substanţiale.
Trebuie precizat însă aspectul că primul an de activitate a fost încheiat cu pierderi
datorită ponderii însemnate a investiţiei iniţiale solicitată de punerea în operare a

78
programului de acceptare. Din experienţa băncilor comerciale româneşti s-a constatat că,
pentru un sistem de putere medie, costul iniţial al unui program de emitere este de cel
puţin 1 miliard lei.
Notabil este însă faptul că investiţia iniţială a fost acoperită încă din anul 2 de
activitate (la fel şi pierderea anului I). După 5 ani de funcţionare la nivelul parametrilor
prezumaţi, rezultatul financiar favorabil este de 304.089 mii lei, ceea ce demonstrează
temeinicia profitabilităţii programului de acceptare.
Iată cum, fără eforturi bancare însemnate, rezultate financiare considerabile pot fi
obţinute de băncile comerciale din administrarea tranzacţiilor de comerţ en-detail, iar
proiecţia veniturilor şi cheltuielilor proiectului de acceptare nu face decât să întărească
afirmaţiile anterioare.

6.2.Studiul rentabilităţii privind programul de acceptare la Banca Română


pentru Dezvoltare – Groupe Societe General a tranzacţiilor cu carduri

Număr de judeţe la care se vor face tranzacţii VISA 15


Număr de case de schimb la care se vor face eliberări cash 40
Număr mediu zile/lună pentru tranzacţii VISA 28
Număr mediu zile/lună pentru eliberări cash 22
Categorii de comercianţi Comision Pondere tr. Tranz/zi
-hoteluri 5.5 25% 1
-restaurante 6.5 25% 1
-companii aeriene 4 0%
-agenţii de închiriat auto 6 0%
-agenţii de turism 6 10% 0.4
-staţii de benzină 4 0%
-magazine 6 40% 1.6
Unităţi ale băncii (pentru eliberări cash)

Structura eliberării cash pe zone (%)


-CEMEA (Europa Centr. şi de Est, Orien. Mijl.,Africa) 70%

79
-alte zone 30%
Valoarea medie a unei tranzacţii la comercianţi (%) 50
Valoarea medie a unei tranzacţii “cash” (%) 100
Taxe BASE II (de decontare tranzacţii) 0.046
Taxe pe volumul brut al vânzărilor comerciantului 0.005%
Comision plătit către emitent 1.20%
Comision plătit de emitent pentru eliberare cash
CEMEA
-procentual 0.33%
-sumă fixă 2.75%
Alte zone
-procentual 0.33%
-sumă fixă 1.75
Taxe pentru schimb internaţional (IOI) 0.12%
Taxe plătite la Romcard 1.00%
Număr operaţiuni anuale 1400
Costul unei anulări 0.25
Număr operaţiuni returnate 1400
Costul unei operaţiuni returnate 5
Costul unui formular complet de voucher (%) 0.18
Cursul lei (%) 7000
Anul I Anul II Anul III AnuIV Anul V
Total nr. de tranzacţii 20160 22176 24394 26833 29516
-hoteluri 5040 5544 6098 6708 7379
-restaurante 5040 5544 6098 6708 7379
-companii aeriene 0 0 0 0 0
-agenţii de închiriat auto 0 0 0 0 0
-agenţii de turism 2016 2218 2439 2683 2952
-staţii de benzină 0 0 0 0 0
-magazine 8064 8870 9757 10733 11807

80
Număr de eliberări cash10560 11616 12778 14055 15461

-CEMEA 0 0 0 0 0
-Alte zone 0 0 0 0 0

Număr de refuzuri 5000 5250 5513 5788 6078

I. COSTURI ESTIMATE
A. Taxe BASE II
1. Acces în bandă 3000 3000 3000 3000 3000
TOTAL A 3000 3000 3000 3000 3000

B. Taxe BASE II
1. Acces în bandă 3000 3000 3000 3000 3000
2. Taxe decontare 1413 1554 1710 1881 2069
3. Taxe operaţiuni anulate 350 350 350 350 350
4. Articole returnate de BASE I 7000 7000 7000 7000 7000
5.Taxe pe volumul vânzărilor 50 55 61 67 74
TOTAL B 11814 11960 12121 12298 12493

C. Refuzuri
1. Cost transmitere 230 242 254 266 280

2. Taxe expediate, fotocopii, 38 39 41 43 46


microfilm.
TOTAL C 268 281 295 310 325

D. Comisioane
1. Către banca emitentă 12096 13306 14636 16100 17710
2. Către VISA (IOI) 2477 2724 2997 3297 3626
3. Către Romcard 20640 22704 24974 27472 30219

81
TOTAL D 35213 38734 42607 46869 51555

E. Achiziţii săptămânale CRB 520 520 520 520 520

F. Plată abonament către Romcard


a) abonament annual în % 1200 1200 1200 1200 1200
TOTAL F 1200 1200 1200 1200 1200

G. Taxe de serviciu, taxe anuale


BIN, taxe neutilizate BIN
a)taxe de serv.(1000%/lună x 1
BIN)
b) taxe anuale BIN (100%/BIN) 100 100 100 100
d) taxă neutilizare BIN (1000% 1000
BIN neutilizat)
TOTAL G 1000 100 100 100 100

H. Cheltuieli de afiliere la VISA


Şi de participare la înfiinţarea
Romcard
a) Afiliere la VISA 35000 0 0 0 0
b) Înfiinţare Romcard 50000 0 0 0 0
TOTAL H 85000 0 0 0 0

I. Cheltuieli mijloace materiale


a) Imprintere mecanice
1000 buc x 15% 15000 0 0 0 0
b) Vouchere tipizate nr.
buc. x 0.18%/buc 5530 6083 6691 7360 8096
TOTAL I 20530 6083 6691 7360 8096

82
RECAPITULARE 169343 72677 77334 8245 88089
CHELTUIELI

II.VENITURI ESTIMATE
a) din comisionul perceput
de la comercianţi
- hoteluri 13680 15246 16771 18448 20292
- restaurante 16380 18018 19820 21802 23982
- companii aeriene 0 0 0 0 0
- agenţii de închiriat auto 0 0 0 0 0
- agenţii de turism 6048 6653 7318 8050 8855
- staţii de benzină 0 0 0 0 0
- magazine 24192 26611 29272 32200 35420
b) din comisionul
perceput de la emitent
pentru eliberări cash
- în zona CEMEA 0 0 0 0 0
- în afara CEMEA 0 0 0 0 0
TOTAL VENITURI 60480 66528 73181 80499 88549

1.PROFIT (USD) -108864 -6149 -4156 -1957 460


Echivalent în mii lei -3265920 -184470 -124680 -58710 13800

Din necesităţile de studiu, în ipoteză au fost presupuse ca date de intrare: numărul


unităţilor ce acceptă carduri (atât operaţiuni de vânzare, cât şi eliberări cash), categoriile
de comercianţi acceptatori, numărul mediu de zile calendaristice când se fac tranzacţiile,
precum şi valorile medii ale unei tranzacţii la comercianţi sau la ghişeul bancar de
eliberare de numerar. Întrucât analiza s-a axat pe studiul profitabilităţii operaţiunilor de
decontare a tranzacţiilor efectuate prin carduri emise de sistemul bancar internaţional sub
sigla VISA, datele de lucru au fost exprimate în USD, iar profitul a fost ulterior convertit
în lei la un curs de 30.000 lei / USD.

83
Indicatorii specifici menţionaţi la capitolul de cheltuieli sau pentru parametrii din
ipoteză respectă întocmai structura ele,emtelor funcţionale şi a costurilor de lucru
utilizată în prezent de metodologia VISA în calculul rezultatului financiar al programului
bancar de acceptare carduri.
Gruparea tranzacţiilor ipotetice pe zone de emisiune este foarte importantă în
analiza proiectului întrucât atât costurile de operare, cât şi veniturile interbancare diferă
în funcţie de apartenenţa emitentului la unele din zonele VISA. Am considerat o pondere
însemnată a tranzacţiilor cu carduri emise în zona CEMEA (Europa, Orientul Mijlociu,
Africa) întrucât, datorită poziţiei geografice a României, este puţin probabil ca, în mod
frecvent, ponderea operaţiunilor cu carduri în ţara noastră să fie deţinută de cele derulate
prin carduri emise în America Latină, Asia etc.. Totodată, trebuie amintit faptul că
analiza a fost structurată pe cinci ani de studiu, iar datele (rezultatele financiare în esenţă)
au fost calculate prin rapoarte (rezultate cumulate).
După cum se poate observa, dacă în primul an rezultatul financiar în ipoteza dată
a fost nefavorabil (pierdere de 5,565 mild. lei), în următoarele intervale de activitate se
înregistrează beneficii substanţiale. Trebuie precizat însă aspectul că primul an de
activitate a fost încheiat cu pierderi datorită ponderii însemnate a investiţiei solicitate de
punerea în operă a programului de acceptare.
Din experienţa băncilor comerciale româneşti s-a constatat că, pentru un sistem de
putere medie, costul iniţial al unui program de emitere este cel puţin 1 miliard lei. Notabil
este faptul că investiţia iniţială a fost acoperită încă din anul doi de activitate (la fel ca şi
pierderea anului I). După cinci ani de funcţionare la nivelul parametrilor prezumaţi,
rezultatul financiar favorabil este de 304,089 mii lei, ceea ce demonstrează eficienţa
programului de acceptare.
Iată cum, fără eforturi bancare însemnate, băncile comerciale pot obţine rezultate
financiare considerabile din administrarea tranzacţiilor de comerţ en-detail. Proiecţia
veniturilor şi cheltuielilor proiectului de acceptare nu face decât să întărească afirmaţiile
anterioare.

6.3. Reflectarea in contabilitate a operaţiilor realizate cu cărţi de plată

(carduri)

84
In contabilitatea societăţii bancare se reflectă următoarele operaţii economice cu
cărţi de plată (carduri):

A. Operaţii privind retragerile de numerar prin cărţi de plată.

1. Alimentarea contului de cărţi de plată al clientului

101 = 2511
„Casa” „Conturi curente”

2. Încasarea preţului cărţii de plată si a comisioanelor de eliberare

101 = 7085
„Casa” „Venituri privind mijloacele de plată”

3. Dobânzi calculate la contul de cărţi de plată al clientului

6024 = 25172
„Dobânzi la „Datorii ataşate”
conturile curente”

4. Plata dobânzilor

25172 = 2511
„Datorii ataşate” „Conturi curente”

5. Alimentarea ghişeului automat de bancă (ATM)

367 = 101

85
„Alte stocuri „Casa”
si asimilate”

6. Retrageri de numerar de către deţinătorul cărţii de plată de la banca la care s-a


deschis contul

2511 = 367
„Conturi curente” „Alte stocuri si asimilate”
7. Recepţia avizului de retragere venit prin Casa de compensaţie, reprezentând
retrageri de numerar de la ghişeul automat (ATM) al altei bănci

2611 = 111
„Valori de recuperat” „Cont curent la BNR”

2511 = 2611
„Conturi curente” „Valori de recuperat”

8. Retrageri de numerar la ghişeul automat de bancă (ATM) de către clientul unei


alte bănci si recepţia fondurilor prin Casa de compensaţie

3712 = 367
„Valori primite „Alte stocuri si asimilate”
la încasare”

111 = 3712
„Cont curent la BNR” „Valori primite la încasare”

B. Operaţii privind plăti efectuate cu cărţi de plata

1. Plăti imediate ale comercianţilor efectuate cu cărţi de plată


a) la banca comerciantului:

86
- documente remise la încasare

3712 = 2511
„Valori primite la încasare” „Conturi curente”

- încasarea documentelor prin Casa de compensaţie si recuperarea


comisioanelor percepute de banca cumpărătorului

% = 3712
111 „Valori primite la încasare”
„Cont curent la BNR”
2511
„Conturi curente”

- comisioane percepute de banca comerciantului

2511 = 7029
„Conturi curente” „Comisioane”

b) la banca cumpărătorului:
- documente plătite prin Casa de compensaţie si comisioane percepute

2511 = %
„Conturi curente” 111
„Cont curent la BNR”
7029
„Comisioane”

2. Plăti amânate ale comercianţilor cu cărţi de plată (creditarea conturilor


comercianţilor se face după încasarea documentelor) :

87
a) la banca comerciantului:
- documente remise la încasare

3712 = 3716
„Valori primite „Conturi indisponibile privind
la încasare” valori la încasare”

- încasarea documentelor prin Casa de compensaţie si recuperarea


comisioanelor percepute de banca cumpărătorului

% = 3712
111 „Valori primite
„Cont curent la BNR” la încasare”
2511
„Conturi curente”

376 = 2511
„Conturi indisponibile „Conturi curente”
privind valori la încasare’

- comisioane percepute de banca comerciantului

2511 = 7029
„Conturi curente” „Comisioane”

b) la banca cumpărătorului
- documente plătite prin Casa de compensaţie si comisioane percepute

2511 = %
„Conturi curente” 111
„Cont curent la BNR”

88
7029
„Comisioane”

C. Operaţii privind cărţile de plată pe baza liniei de credit

1. Înregistrarea angajamentului de acordare a liniei de credit

90319 = 999
„Alte deschideri de „Contrapartidă”
credite confirmate”

2. Documente plătite prin Casa de compensaţie si comisioane percepute

20214 = 111
„Utilizări din deschideri „Cont curent la BNR”
de credite permanente”

111 = 7029
„Cont curent la BNR” „Comisioane”

concomitent:

999 = 90319
„Contrapartidă” „Alte deschideri de
credite confirmate”

3. Dobânzi calculate aferente creditelor utilizate

2027 = 70213
„Creanţe ataşate” „Dobânzi de la creditele de trezorerie”

89
4. Încasarea dobânzilor aferente creditelor utilizate

2511 = 2027
„Conturi curente” „Creanţe ataşate”

5. Retrageri de numerar de către deţinătorul cărţii de plată

20214 = 367
„Utilizări din deschideri „Alte stocuri si asimilate”
de credite permanente”

concomitent:

999 = 90319
„Contrapartidă” „Alte deschideri de credite confirmate”

6. Rambursarea creditelor

2511 = 20214
„Conturi curente” „Utilizări din deschideri de
credite permanente”

concomitent:

90319 = 999
„Alte deschideri de „Contrapartidă”
credite conformitate”

90
CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Cardurile constituie cea mai mare provocare a actualului secol întrucât ele au
revoluţionat sistemul de plăţi. Acestea au evoluat de la plăcuţele metalice din 1914 când
General Petroleum Corporation of California (devenită apoi Mobil Oil) a emis primele
cărţi de credit pentru funcţionarii săi şi pentru câţiva clienţi aleşi cu grijă, până la
cardurile de plastic în care sunt înmagazinaţi noii bani electronici care câştigă tot mai
mult teren. În conformitate cu grupul de cercetare Data Monitor, numărul cardurilor a
crescut la 3.5 miliarde în anul 2002.dintre acestea, aproximativ 450 miliarde vor fi bani
electronici şi se va crea astfel cea mai mare piaţă de carduri cu care vor putea fi făcute
peste 100 miliarde de tranzacţii electronice. Cardul a devenit astfel unul dintre rarele
suporturi care dispune de accesibilitatea şi universalitatea unui mijloc de plată.
Flexibilitatea sistemului i-a încurajat pe cei care l-au lansat pe piaţă. În prezent
este posibil transferul de numerar prin telefon deoarece aproape toate societăţile de
carduri au la centralele lor proprii ATM. Dacă fără banii electronici serviciile bancare la
domiciliu erau doar un vis, în prezent populaţia a luat în serios acest serviciu. Mai mult, o
soluţie este în curs de a fi adoptată în comun de către marile companii de carduri –
standardizarea acestora, care a devenit crucială. Nimeni nu va fi de acord să aibă mai
multe terminale pentru a accepta carduri diferite. Aşanumitul standard EMV – numit

91
astfel după Europay, MasterCard şi VISA – se bazează pe standardul pentru carduri ISO
7816 recunoscut pe plan internaţional.
Dacă problema standardelor poate fi rezolvată, cea mai mare chestiune care
urmează a fi hotărâtă este aceea a furnizorului de bani electronici. Vestea bună, atât
pentru furnizori, cât şi pentru clienţi, este că piaţa are cerere suficientă pentru a permite
prosperitatea tuturor tipurilor de carduri, mărind capacitatea de a alege şi încurajând
competiţia.
În prezent, Europay International şi MasterCard International au introdus noua
marcă MAESTRO care îmbunătăţeşte imaginea acestor mărci în Europa. Noul logo de
accesare MAESTRO acceptat de Europay şi MasterCard urmăreşte să îmbunătăţească
imaginea mărcii MAESTRO faţă de deţinătorii de carduri şi să faciliteze eforturile
băncilor de stimulare a utilizării acestora.
Marca MAESTRO a extins funcţionalitatea debitului electronic POS de a include
acceptări la ATM, aceasta însemnând că MAESTRO reprezintă acum o acceptare globală
ATM şi POS. aceasta va simplifica identificarea de către consumatori a mărcilor şi va
facilita efortul de comunicare al băncii.
În ultimul timp Europay, MasterCard şi VISA au elaborat programul industrial
comun care identifică şi elimină decalajele de acceptare ale anului 2001.
Afacerile bancare cu carduri prezintă un potenţial însemnat pentru obţinerea de
profituri în cazul băncilor care se angajează în proiectarea şi administrarea unor programe
integrate de carduri.
Având în vedere preocuparea permanentă a societăţilor bancare româneşti în
modernizarea activităţilor lor şi adoptarea tehnicilor mondiale de operare la nivelul de
plăţi din ţara noastră, este de la sine înţeles că plăţile prin carduri vor deveni o realitate
cotidiană în scurt timp.
Pentru a se asigura succesul activităţii bancare de impunere a cardurilor ca mijloc
de plată în economia românească, ar fi necesară îndeplinirea următoarelor obiective:

 Proiectarea şi punerea “în undă” în scurt timp a unui program


“agresiv” de promovare publicitară a cardului ca modalitate de plată.

92
Articole concise şi convingătoare lansate în presa scrisă, clipuri publicitare
sugestive prezentate de mai multe ori pe zi în mediul audio-vizual, precum şi alte acţiuni
propagandistice pot genera atragerea interesului persoanelor fizice în utilizarea cardurilor
bancare. Este unanim recunoscut faptul că succesul lansării unui produs nou este direct
dependent, în proporţie de cel puţin 70%, de calitatea şi eficienţa programelor publicitare
iniţiate.
Având în vedere însă costurile ridicate ale activităţilor publicitare, se impune o
direcţionare eficientă a mesajului mass-media. Aruncarea pe piaţă a sloganelor
publicitare de tipul “Cardul X”este viitorul, dar şi prezentul” nu face decât deservicii
băncilor iniţiatoare întrucât, indiferent de veridicitatea mesajului transmis, tiparele nu
crează decât ideea unei uniformizări periculoase a receptorului uman. Fiecare subiect
vizat nu suferă mai mult, în prezent, decât de atingere adusă individualităţii, precum şi de
încercarea oricui de aplatizare a performanţei şi particularităţii comportamentale. Pentru a
evita asemenea inconveniente, banca trebuie să-şi definească clar produsul ce
intenţionează a-l lansa, precum şi segmentul uman căruia I se adresează. În acest fel, cu
ajutorul unor studii de specialitate publicistică, produsul va fi acceptat în special de
subiecţii vizaţi, iar succesul produsului va fi imediat.
Nu este un neadevăr faptul că, în prezent, mediul economic ondividual acţionează
şi în virtutea “perceptelor” modei. Ca atare, fără a acţiona “neortodox” şi a specula
nevoia indivizilor de a fi contemporani timpului în care trăiesc, este chiar uşor de
promovat un produs, chiar mai costisitor la început, dacă el asigură satisfacerea nevoilor
într-un mediu uşor perceptibil. Fără a încerca obţinerea de rezultate favorabile ca urmare
a exploatării micilor trebuinţe umane, nu trebuie iutat faptul că moda publicitară
generează, de cele mai multe ori, dependenţa faţă de un produs.
Băncile româneşti vor reuşi, şi prin metode publicitare, într-un termen scurt,
generarea unui nou comportament de plăţi în mediul economic românesc.

 Propuneri legislative privind direcţionarea plăţilor din


economie către instrumente de plată fără numerar

93
În România este unanim recunoscut faptul că, în prezent, cel puţin 65% din
tranzacţiile economice se efectuează în numerar. Acest fapt este consecinţa imediată a
tranzacţiei de ţară “cash”a României, dar şi a imperfecţiunilor procedurale ale
instrumentelor aflate în circulaţie în prezent.
O iniţiativă legislativă care să genereze obligativitatea societăţilor comerciale de
a-şi achita salariile direct prin conturi bancare va genera, fără îndoială, extinderea
utilizării cardurilor în mediul economic întrucât cardul face legătura directă şi în timp real
între contul bancar individual de salarii şi cel al comerciantului. Astfel, se elimină toate
inconvenientele generate în prezent de asigurarea bilunară de lichidităţi, asigurarea şi
securizarea transportului de numerar, eliminarea cheltuielilor bancare şi interne de
manipulare a numerarului şi nu în ultimul rând, cel mai important element, eliminarea cu
desăvârşire a sincopelor productive generate de ridicarea salariului. Toate aceste
probleme pot fi dintr-o dată eliminate cu ajutorul unui act normativ modern prin care să
se statueze obligaţia plăţilor de salarii prin carduri bancare.
Chiar şi în condiţiile unei astfel de legi, tradiţia pieţei româneşti de mediu
economic “cash” poate fi respectată în continuare prin asigurarea serviciilor bancare de
eliberare de numerar la ghişee specializate, cum ar fi operaţiunile prin intermediul
aparatelor zip-zap sau prin intermediul ATM-urilor cu activitate operaţională non-stop.
Toate retragerile de numerar pot fi efectuate, conform regulilor bancare, prin
carduri. Pentru o bancă, însă, rezultatele unei astfel de iniţiative legislative sunt
incomensurabile prin atragerea lunară de noi surse financiare. Dacă o bancă comercială
şi-a creat şi o reţea numeroasă de comercianţi care acceptă la plată carduri, toate
cheltuielile efectuate de o persoană fizică direct prin carduri generează venit bancar
datorită perceperii unui comision de procesare.
Toate aceste avantaje pot fi obţinute în condiţiile în care numerarul pentru
posesorul contului de salarii rămâne în continuare gratuit. Este şi normal, dacă facem
comparaţie cu situaţia actuală, când individul primeşte în numerar valoarea integrală a
drepturilor sale băneşti.
Pentru succesul iniţiativei legislative propuse, băncile trebuie să fie însă
preocupate în permanenţă de perfecţionarea serviciilor pentru persoane fizice şi de
implementare în scurt timp a proiectelor de ATM-uri. De asemenea, programul unităţilor

94
bancare va trebui prelungit şi adptat nevoilor persoanelor fizice, iar prestaţia lucrătorilor
bancari va trebui mult îmbunătăţită.

 Înfiinţarea unor departamente specializate în cadrul băncilor,


care să asigure proiectarea, implementarea şi administrarea unui
program integrat de carduri

Aşa cum a fost prezentată până acum, activitatea cu carduri necesită eforturi
specializate şi susţinute, dar şi îngemănarea rezultatelor muncii unui personal strict
specializat, dedicat exclusiv domeniului (marketing, metodologie bancară, publicitate,
sociologie comportamentală de piaţă, inginerie de sistem etc.).
Pentru a obţine rezultatele scontate, se impune o soecializare strictă a lucrătorului
bancar care deserveşte acest domeniu de activitate. Soluţii de genul împrumutului sau
dataşării de personal din serviciul creditării, plăţilor sau trezoreriei bancare nu generează
decât o abordare superficială a acestui nou domeniu, iar soluţiile valoroase ot întârzia
datorită neimplicării comportamentale. Se consideră că un rezultat financiar favorabil
întârzie să apară dacă lucrătorul bancar nu se identifică cu răspunderea funcţionării
optime a produsului rezultat ca urmare a activităţii zilnice.
Băncile sunt conştiente că afacerea cu carduri va merge cu mult mai bine din
momentul în care se va crea presiune asupra folosirii cardurilor. Din această perspectivă
sunt două elemente care pot conduce la mutaţii de masă în piaţa cardurilor. Primul este
implementarea factorului politic prin decizia executivului ca anumite categorii socio-
profesionale să-şi primească veniturile într.un cont de card. Oportunitatea acestei decizii
nu poate fi pusă de nimeni la îndoială, mai ales în condiţiile în care băncile primesc deja
semnale din ţară, din partea pensionarilor şi a şomerilor, care şi-ar dori un card, în acest
caz comisionul este mai mic decât cel practicat de Poşta Română. Cel de-al doilea
element se referă la introducerea impozitului pe venitul global. A avea un cont la bancă
scuteşte individul de o mulţime de drumuri, timp şi mai ales nervi, plăţile putând fi
efectuate direct din cont. Iar de la un cont bancar şi până la a deţine un card, prin care de
asemenea se pot efectua plăţi, nu mai este decât un pas.

95
Trecerea imediată la plăţile prin carduri în economia românească va asigura un
management corespunzător al surselor bancare, disponibilizarea instituţionalizată a
resurselor băneşti temporar disponibile de pe piaţă, dar şi îmbunătăţirea şi chiar
însănătoşirea comportamentului bancar de plăţi din ţara noastră.
Plăţile persoanelor fizice prin cont vor depăşi, într-un interval scurt de timp,
plăţile agenţilor economici, iar controlul efectiv al fluxului monetar şi reducerea presiunii
plăţilor cu numerar asupra masei monetare vor fi efective.
Plăţile prin carduri pot deveni în scurt timp un veritabil mecanism regulator al
disfuncţionalităţilor micro şi macroeconomice contemporane, cu condiţia implementării
ştiinţifice şi administrării eficiente a rezultatelor ce pot fi obţinute în acest domeniu.

BIBLIOGRAFIE

Avram, V. Monedă şi credit Ed.Radical, 2000


Basno, C., Dardac, N., Monedă, credit, bănci Ed. Didactică şi Pedagogică,
Floricel, C. Bucureşti, 1994
Basno, C., Dardac, N. Operaţiuni bancare. Instrumente Ed. Didactică şi Pedagogică,
Şi tehnici de plată Bucureşti, 1996
Cousserques, S. Gestion de la Banque Ed. Dunod, Paris, 1992
Davidescu, N. Sisteme informatice financiar - Ed. ALL, Bucureşti, 1998
bancare
Dedu, V. Management bancar Ed. Mondan, Bucureşti,1996
Institutul Bancar Român Fundamentele gestiunii bancare Note de curs
Ionescu, C. Băncile şi operaţiunile bancare Ed. Economică, Bucureşti,
1996
Isărescu, M. Reforma bancară în România Bucureşti, 1995
Liţoiu, V. Sisteme informaţionale bancare Ed. Sitech, Craiova, 1998
Liţoiu,V.,Mehedinţu,A., Sisteme informatice financiar - Reprografia Universităţii din
Bădică, A. bancare Craiova, 1999

96
Negruş, M. Plăţi şi garanţii internaţionale Ed. ALL, Bucureşti, 1996
Opriţescu, M., Hurtupan Monedă şi credit – Teorie şi Ed. Universitaria, Craiova
J.Spulbăr,C.,Ungurean, P. practică 1998
Parlamentul României Legislaţie bancară R.A. Monitorul Oficial,
Bucureşti, 1998
Păunescu, F., Goloşteanu, Sisteme de prelucrare distribuită Ed. Tehnică, Bucureşti, 1993
D.P. şi aplicaţiile lor
Roşca, T. Monedă şi credit Cluj Napoca, 1996

**** Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară

**** Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale


**** Sisteme de plăţi în România, BNR, Bucureşti 1996
**** Raport annual BNR pe 1998, 1999, 2000
**** Regulamentul BNR nr. 10/1994 privind compensarea
interbancară
**** Regulamentul BNR br. 6/1995 privind plăţile cu carduri
**** Revista “Capital”, colecţiia 2001, 2004
**** Planul de conturi bancar şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, Monitorul
Oficial al României, partea I, numărul 212 bis, 1997

97