Sunteți pe pagina 1din 10

c 



   
 
1. Antreprenoriatul şi formele lui. Legislaţia Republicii Moldova cu
privire la antreprenoriat şi întreprinderi.
2. Businessul mic în economie, problemele lui şi căile lor de soluţionare
3. Antreprenoriatul în proporţii mari.
4. Întreprinderile mixte.

V   
 
  

 
 



    

   




„  
^ constituie o parte inseparabilă a activităţii economice a conducătorilor şi
specialiştilor de la întreprinderi, organizaţiile comerciale şi financiare. Însă până mai nu demult această
importantă funcţie administrativă era oâprea puţin reflectată în literatura economică. Ştiinţa ocolea acest
acest tip important de activitate umană, lăsându-l la cheremul artizanatului.
În scopul de a acorda ajutor antreprenorilor specialiştii americani Robert Husrici şi Maicl Pirers au
scris o serie de cărţi sub o singură denumire - ³Antreprenoriatul´. Concomitent ei au înţeles că lipseşte o
definiţie clară a acestei noţiuni. Studiind acest aspect, începând cu evul mediu, ei au ajuns la concluzia că
³antreprenoriatul este procesul de creare a ceva nou, ce are valoare, iar antreprenorul este omul care îşi
depune în acest scop toare eforturile, îşi asumă întregul« risc, obţinând drept recompensă bani şi
satisfacţia realizărilor sale ´ [3, ɫ.20].

 , r    este astfel activitatea, desfăşurată din proprie iniţiativă, de sine
stătător, cu riscul şi responsabilitatea materială proprie a cetăţenilor, persoanelor fizice şi juridice,
orientată spre obţinerea sistematică a venitului şi profitului de la folosinţa bunurilor, vânzarea mărfurilor,
executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor. Antreprenoriatul urmăreşte de asemenea scopul de a ridica
imidjul antreprenorului (al businessmanului), - se spune în ³Dicţionarul economic contemporan ´ [vezi 6,
ɫ.300].
În Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (articolul 1) [vezi 1], esenţa
acestei activităţi este formulată astfel.  
 este activitatea, desfăşurată din proprie iniţiativă,
de sine stătător, cu riscul şi responsabilitatea materială proprie a cetăţenilor şi asociaţiilor lor de producere
a bunurilor, vânzarea mărfurilor, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor în scopul de a asigura o
sursăpermanentă de venit.
În sensul strict al cuvântului antreprenori sunt doar oamenii de afaceri, comportamentul cărora pe
piaţă se impune prin caracterul său întreprinzător. Căutarea a ceva nou, organizarea muncii personalului
de la întreprindere şi orientarea ei spre găsirea unor noi posibilităţi pentru activitatea economică, însuşirea
noilor pieţe, trecerea la fabricarea noilor mărfuri şi prestarea noilor servicii ^ aceasta este esenţa activităţii
antreprenoriale.
Administratorul care nu se manifestă ca antreprenor, care aşteaptă pur şi simplu să-i treacă ziua de
lucru, este un rău lucrător. Antreprenorul caută şi găseşte căi de dezvoltare şi ridicare a gradului de
eficienţă şi îmbunătăţire a calităţii producţiei, de majorare a profitului întreprinderii, indiferent de faptul
dacă el este sau nu proprietarul sau un funcţionar angajat al întreprinderii date. Fimele, care nu acordă
atenţia cuvenită antreprenoriatului, îşi pierd poziţiile pe piaţă din cauza flexibilităţii lor insuficiente în
administrare şi organizarea producţiei.
În condiţiile economiei de piaţă câştigă cel, care reacţionează rapid la cerinţele societăţii, îşi extinde
participarea pe piaţă din contul implementării tehnologiilor avansate şi producerea mărfurilor cu cerere
sporită. Astăzi în lumea marelui business se consolidează opinia, precum că obţinerea succesului e
posibilă numai în cazul, cînd persoana respectivă se simte cu adevărat antreprenor.
Printre cele mai importante obiective ale antreprenorului sunt: producerea mărfurilor şi prestarea
serviciilor, obţinerea venitului, prestigiul întreprinderii, dezvoltarea businessului. După cum se vede pe
eig. 2.1, toate aceste obiectivă sunt interdependente.
Antreprenoriatul

Mărfurilr şi
serviciile Venitul Dezvoltarea
(interesul) businessului
Ridicarea prestigiului

`
 . Obiectivele antreprenoriatului

       . Antreprenoriatul a început cu dezvoltarea micului
business. La început a apărut în sfera meşteşugăritului şi comerţului şi pe parcursul secolelor a căpătat
trăsături contemporane. Treptat, aproximativ prin secolul XV, s-a format comunitatea întreprinzătorilor,
ce se compunea din meşreşugari, negustori, cămătari şi alţii de felul acesta. Anume atunci a apărut
termenul ³antreprenoriat´, ce viza toate persoanele implicate în activitatea de dezvoltare a producţiei,
comerţ, obţinere a veniturilor.
În cea de a doua jumătate a secolului XIX a apărut înănecesitatea de a se face distincţie între
antreprenor şi capitalist - proprietarul de capital. Noile metode de finanţare corporativă au contribuit la
formarea unuinilor antreprenorilor, în care capitaliştii nu totdeauna îşi rezervează rolul de antreprenor, iar
antreprenorii nu totdeauna sunt capitalişti. Bineânţeles, deosebirile dintre capitalişti şi antreprenori se
anihilează, atunci când capitalistul preferă stilul antreprenorial de administrare [4, p.40]. .
Noţiunea veche de ³antreprenoriat´ în ultimul timp a căpătat, astfel, un conţinut nou. În lumea
contemporană antreprenorul este omul capabil să înţeleagăperspectivele şi cerinţele pieţei şi să îmbine
această înţelegere cu cunoştinţele sale în domeniul dirijării producţiei şi al utilizării resurselor de
producţie în scopul de a obţine profit.
        Antreprenorul poate să-şi deschidă o afacere în orice sferă
economică profitabilă. Cele mai atrăgătoare genuri de activitate din punctul de vedere al antreprenorului
sunt: 
 
   
 
   .
În diferite perioade de timp în aceste sfere activitatea se poate solda cu venituri reale, însă cea mai
importantă din ele este producţia. La sfera de prosucţie în mod tradiţional se atribuie: industria;
agricultura; transportul public şi de producţie; cerviciile cu caracter de producţie (bunăoară, lucrările de
reparaţie) etc. În opinia unor autori, la sfera de producţie ar mai purea fi atribuite şi comerţul, finanţele,
învăţământul şi alte sfere de activitate [vezi 4, p.41].
Orice activitate antreprenorială se desfăşoară în limitele unei anumite forme de întreprindere.
Alegerea formei celmai adesea depinde de interesele şi profesia antreprenorului.
    constituie un sustem de norme, ce determină relaţiile interne dintre
partenerii de ântreprindere, pe de o parte, şi relaţiile acestei întreprinderi cu alte întreprinderi şi organele
de stat ^ pe de altă parte. Conform legislaţiei în vigoare [1] în republică se practică următoarele forme
principale de antreprenoriat:
ɚ) întreprinderi individuale;
b) societate în nume colectiv;
c) socierare în comandită;
d) socierare pe acţiuni;
e)? societate cu răspundere limitată;
f)? cooperativă de producţie;
g)? întreprindere de arendă;
h)? întreprindere de stat şi municipală.
Ä   ! este întreprinderea ce aparţine cetăţeanului cu drept de proprietate
privată sau membrilor familiei sale cu drept de proprietate comună.
"   #   "" reprezintă o întreprindere, fondată de două sau mai multe persoane
juridice şi (sau) fizice, care şi-au unit bunurile pentru a desfăşuea împreună o anumită activitate
antreprenorială sub firmă comună în baza contractului de constituire, încheiat între ele.
"  #" ! reprezintă o întreprindere, fondată de două sau mai multe persoane juridice
şi (sau) fizice, care şi-au unit bunurile pentru a desfăşuea împreună o anumită activitate antreprenorială
sub firmă comună în baza contractului de constituire, încheiat între ele. Ea cuprinde cel puţin un acţionar
şi un comanditist, nu este persoană juridică şi în relaţiile de drept se prezintă ca persoană fizică.
"   "$şi"  "!%  ! sunt întreprinderi create de două şi mai
multe persoane juridice şi (sau) fizice, care şi-au unit bunurile pentru a desfăşuea împreună o anumită
activitate antreprenorială sub firmă comună în baza contractului de constituire, încheiat între ele. Oricare
din ele poate fi creară şi de o singură persoană juridică sau fizică. În societăţile cu răspundere limitată şi
pe acţiuni de tip închis (cu excepţia celor agricole) numărul de participanţi nu poate depăşi cifra de 50.
Societatea pe acţiuni (S.A.) funcţionează, de regulă, o perioadă nelimitată de timp, dacă statutul ei
nu prevede altceva. Capitalul social al S.A. reprezintă o anumită sumă de bani, ce se compune din
cotizaţiile acţionarilor. Suma se formează prin subscriere publică sau difuzarea acţiunilor în rândurile
fondatorilor. În primulcaz se formează S.A. liberă (deschisă), în cel de al doilea ^ S.A. închisă. Acţiunile
societăţii deschise pot trece de la o persoană la alta fără acordul celorlalţi acţionari. Acţiunile societăţii
închise se repartizează între participanţii ei şi transmiterea acţiunilor se efectuează numai cu acordul
celorlalţămembri ai societăţii.

"$ este o hârtie de valoare, ce confirmă depunerea de către posesorul ei a unei anumite sume
de bani în capitalul societăţii pe acţiuni şi care oferă dreptul la primirea anuală a unui venit sub formă de
dividende sau profit de la societatea dată. Acţiunile pot fi de diverse tipuri, dar principalele din ele sunt:
acţiunile nominale (nominative), la purtător, ordinare şi privilegiate.

   
   
 
 intră în posesia acţionarului prin înregistrarea ei şi semnătura
acestuia în registrul respectiv. La transmiterea ei în tegistru se vor face notificările necesare.

     aidoma mijloacelor băneşti aparţine proprietarului ei real şi nu se repartizează
altei persoane. Transmiterea liberă a acţiunii înseamnă schimbarea automată a posesorului ei.


 
  permit obţinerea venitului în funcţie de rezultatele activităţii S.A., precum şi
participarea la administrare şi votul în cadrul adunării generale a acţionarilor.





 diferă de cele ordinare prin suma venitului, stabilită din timp, ce urmează a fi
obţinută cu acţiunea dată indiferent de rezultatele activităţii S.A., şi prin plata primordială a sumelor
restituibile în caz de lichidare a asociaţiei. Principalul neajuns al acestor acţiuni constă în faptul că ele nu
oferă dreptul de vot la adunarea generală a acţionarilor.
& ""ale societăţii pe acţiuni pot avea o structură cu 2 sau 3 trepte. Structura din
2 trepte include comitetul de conducere şi adunarea generală a acţionarilor; cea din 3 trepte include
suplimentar şi consiliul de observatori.
       
 
 este în drept să decidă asupta oricăror probleme ce ţin de
acticitatea societăţii. Dirijarea activităţii curente şi reprezentanţa în în organizaţiile din exterior revin
 

   (consiliului de directori, consiliului administrativ).
 

    
este organul ce exercită controlul asupra activităţii comitetului de
conducere. În unele cazuri el îndeplineşte şi alte funcţii, pe care i le încredinţează adznarea generală.
Membru al consiliului de observatori nu poate fi concomitent şi membru al comitetului de conducere.
Consiliului de observatori i ce pot atribui funcţiile de numire şi înlocuire a membrilor comitetului de
conducere.
c  "$ este o întreprindere fondată de trei şi mai mulţi cetăţeni, care şi-au unit
bunurile pentru desfăşurarea activităţii antreprenoriale sub o firmă comună în baza contractului încheiat
între ei.
Ä ! sunt create de membrii colectivelor întreprinderilor de stat (municipale)
sau ai unităţilor (subgiviziunilor) lor structurale în scopul desfăşurării activităţii antreprenoriale în comun
sub o singură firmă în baza statutului şi contractului de arendă a bunurilor întreprinderii de stat
(municipale). Întreprinderea de arendă este persoană juridică şi poartă răspundere pentru obligaţiile sale
cu toată averea de care dispune. Participanţii la întreprindere poartă răspundere pentru obligaţiile ei în
limitele cotei (cotizaţiei) lor din proprietatea întreprinderii.
Ä  %    " . Întreprinderile de stat şi muncipale se constituie şi se
înzestrează cu bunuri de către Guvern sau organele administraţiei se stat, autorizate în acest scop.
Întreprinderile municipale se constituie şi se înzestrează cu bunuri de către organele administraţiei publice
locale. Întreprinderile de stat şi muncipale sunt persoane juricice şi răspund pentru obligaţiile lor cu toată
averea de care dispun.
Organele administraţiei de stat şi organele administraţiei publice locale nu poartă răspundere pentru
obligaţiile întreprinderilor de stat şi municipale, iar ultimele nu poartă răspundere pentru obligaţiile
organelor administraţiei de stat şi ale organelor administraţiei publice locale.
Trebuie menţionat că în republică în anii de reformă economică a crescut brusc numărul agenţilor
economici şi la 01.01.2002 erau înregistraţi în total 314370 agenţi economici, inclusiv: 6307 ^ societăţi pe
acţiuni; 34578 ^ societăţi cu răspundere limitată; 3319 ^ cooperative de toate tipurile; 1439 ^
întreprinderi de stat; 307 - întreprinderi municipale (vezi tabelul 2.1).
Tabelul 2.1. Numărul de agenţi economici înregistraţi în Republica Moldova,
pe forme organizatorico -juridice (la 1 ianuarie)
Indicatorii 1993* 2000 2002**
Agenţi economici înregistraţi ^ total, unităţi 20950 193814 314370
Inclusiv: întreprinderi cu drept de persoană fizică 5625 148146 262012

 
^ întreprinderi individuale 5110 57226 58473
^ gospodării ţărăneşti (de fermieri) 481 90701 203319
Întreprinderi cu drept de persoană juridică 15825 41392 46267

    ^ societăţi pe acţiuni 206 6561 6307
^ societăţi cu răspundere limitattă 7470 28659 34578
^ cooperative de toate tiputile 2227 3496 3319
^ întreprinderi de arendă 486 116 114
^ întreprinderi de stat 2760 1544 1439
^ întreprinderi municipale - 208 307
Întreprinderi mixte 1255 1553
 : * ^ arhiva curentă a Ministerului Economiei al Republicii Moldova
** ^ Anuarul statistic al Republicii Moldova. 2002/ Chişinău, 2002, p. 263 -264.

Datele exemplificate vorbesc despre faptul că în perioala de referinţă în republică a crescut brusc
numărul întreprinderilor individuale, societăţilor pe acţiuni şi în special al gospodăriilor ţărăneşti (de
fermieri), care conform Legii nr. 1592-XII din 27.02.1998 au obţinut statutul de persoană fizică ´.
Există de asemenea   ', ca activitate comună a câtorva parteneri din diverse ţări,
adică întreprinderile mixte.
Ä ' sunt organizaţii economice, fondate de un număr mare de persoane juridice,
instituite de întreprinderile naţionale sau împreună cu parteneri din străinătate în baza responsabilităţii
comune pe teritoriul uneia dintre ţările, unde se află fondatorul. Ele pot avea forma de societate în nume
colectiv, societate cu răspundere limitată, societate pe acţiuni [6, p.368]. Astfel, la 1 ianuarie 2000 în
republică erau 653 agenţi economici cu proprietate mixtă (publică şi privată), 1255 întreprinderi mixte şi
718 întreprinderi cu capital străin.

V V 
  
  
     


  
 
Întreprinderile individuale, familiale şi micro-întreprinderile se organizează ca întreprinderi mici,
deoarece pentru aceasta nu sunt necesare sume mari de capital iniţial.
Activitatea antreprenorială a întreprinderilor nu prea mari în domeniile tradiţionale este unificată sub
o singură noţiune ^ ³ï  
 ´. Raportarea la întreprinderile mici, conform normelor de drept
în vigoare, se efectuează potrivit unui singur criteriu ^ numărul mediu al lucrătorilor, inclusiv persoanele
care lucrează cu contract de antrepriză, prin cumul. În Federaţia Rusă, spre exemplu, acest număr nu
trebuie să depăşească în industrie, construcţii şi transporturi ^ 100 persoane, în agricultură ^ 60, în ştiinţă,
deservirea ştiinţifică ^ 60, în alte ramuri ^ 50 persoane [3].
Experienţa acumulată de-a lungul anilor de diferite ţări a demonstrat că fără o re-ea extinsă de
întreprinderi mici este imposibilă funcţionarea pieţei ^ întreprinderile mici sunt deosebit de dinamice şi
manevrabile. În cadrul businessului mic iau naştere tehnologii principial noi, care ulterior se dezvoltă şi
formează noi unităţi de producţie. Micul business permite crearea condiţiilor pentru cointeresarea fiecărui
lucrător în rezultatele finale ale muncii sale. Asnfel, în S.U.A. din 19 milioane de companii independente
de diverse forme mai mult de 90% sunt întreprinderi mici. În Japonia din 10 milioane de companii,
raportate la întreprinderile mijlocii şi mici, 99% de asemenea fac parte din sectorul micului business.
Acestui sector în S.U.A. îi revin circa 50% din volumul intern brut, iar în Japonia ^ mai mult de 50% [5,
p.19].
Pentru economia contemporană este caracteristică îmbinarea pe scară largă a diverselor, ca volum de
producţie, întreprinderi ^ mari, mijlocii şi mici. O funcţie importantă a întreprinderilor mici este scutirea
întreprinderilor mari şi mijlocii ce fabrică produse industriale în serii mari de producerea articolelor în
serii mici. O asemenea diviziune a muncii contribuie la creşterea rentabilităţii producţiei, atât în cadrul
întreprinderilor mari, câr şi în cele ale businessului mic. Bunăoară, în Japonia până la 70% din
întreprinderile micului business cooperează cu monopolurile, în S.U.A. ^ 30 ^ 40% [4, p.51].
În perioada de tranziţie la economia de piaţă în Republica Moldova au fost create de asemenea
condiţii pentru dezvoltarea micului business. Conform Legii cu privire la szsţinerea micului budiness [2]
în republică agenţii micului business includ două categorii de întreprinderi ^ întreprinderile mici şi
microîntreprinderile. Drept microîntreprinderi sunt considerate întreprinderile cu 1-19 lucrători, iar ca
întreprinderi mii ^ cele cu 20-75 lucrători. Totodată, se elaborează propuneri cu privire la introducerea
unor modificări în legea dată. Se propune în special modificarea criteriilor de raportare a întreprinderilor
la micul business, micşorarea limitei privind numărul de lucrători şi introducerea unui nou criteriu ^
volumul de producţie. Prin aceasta se urmăreşte scopul reducerii numărului de întreprinderi ce pretind la
susţinere din partea statului.
În Republica Moldova micul business trebuie şi poate juca un pol important, deoarece în ţară sunt
create o serie de condiţii favorabile pentru dezvoltarea lui:
ö? în structura sectoarelor economice, formate încă înainte de începerea reformei, o mare pondere aveau
ramurile cu condiţii favorabile pentru micul business (în special ^ agricultura, industria alimentară, de
prelucrare şi uşoară);
ö? în condiţiile de insuficienţă în republică a resurselor de materie primă întreprinderile mici se
acomodează mai uşor la prelucrarea resurselor locale şi a diverselor deşeuri;
ö? procesele de privatizare au scos la iveală la întreprinderi multe utilaje şi dispozitive neinstalate.
Întreprinderile mici, de regulă, sunt mai mobile, ele pot utiliza mai repede şi mai eficient asemenea
utilaje;
ö? micul business poate absorbi o patre din şomajul, format în rezultatul sraţionării întreprinderilor mari
şi al reorganizării acestora;
ö? existenţa în republică a unui număr mare de oraşe mici şi localităţi de tip urban, ce dispun de resurse
de muncă libere, influenţează favorabil dezvoltarea micului business;
ö? întreprinderile mici îşi pot găsi nişele lor pe piaţa internă pentru o mai deplină şi diferenţiată
satisfacere a cererii populaţiei privind mărfurile de condum, diversele servicii etc.
Toate acestea, precum şi existenţa cadrului legislativ respectiv au contribuit la dezvoltarea în
republică a micului business. Conform situaţiei de la 01.10.2000 numărul agenţilor micului business (care
au orezentat gări de seamă) în Moldova este de 19,4 mii întreprinderi, în comparaţie cu 15,9 mii la
aceeaţo dată în anul 1999. Din ele 63% au avut în primul semestru al anului 2000 încasări nete de la
realizarea producţiei, cu profit au funcţionat ^ 30%. Numărul mediu de lucrători în intreprinderi a fost de
27 persoane, încasările nete de la realizare, calculate la un lucrător, au constituit 29 mii lei (vezi tabelul
2.2.). De menţionat că majoritatea întreprinderilor mici (circa 65% din numărul lor) sunt situate în
municipiul Chişinău.
În unele lucrări economice se caracterizează pe larg activitatea micului business în republică,
amplasarea lui pe teritoriul ţării şi rolul pe care îl joacă acesta în dezvoltarea sosial-economică [vezi 8, p.
110-144].

 
 . Indicatorii principali ai activităţii întreprinderilor mici
în Republica Moldova (01.07.2000ɝ.)* 
Indicatorii principali
Numărul de întreprinderi, mii unităţi 20.4
Numărul toral mediu al lucrătorilor, mii persoane 540,3
Numărul mediu al lucrătorilor, care lucrează la o singură întreprindere, persoane 26,5
Vânzări nete la o singură întreprindere, mii lei 762,2
Vânzări nete la un lucrător, mii lei 28,8
Întreprinderile fără vânzări nete, % 37,3
Întreprinderi cu profit, % 29,5
ƒ
!"#$%&': Conform datelor de la Ministerul Economiei, Direcţia principală susţinerea
micului business

(  "(%%% . În acenaşi timp, dezvoltarea micului business în republică, ca şi în


alte ţări cu economie tranzitorie, se confruntă cu multe probleme. Principala din ele este  
 

 


r
 
  
ï   
. În ţările dezvoltate, spre exemplu,
structurile de stat la toate nivelurile au direcţii speciale, responsabile pentru dezvoltarea micului business.
Acestea nu comandă cu micul business, ci doar reacţionează la cererea acestuia, prezintă informaţia cu
privire la starea pieţei, elaborează avize de expertiză la cererea celor care intenţionează să pornească o
adacere proprie.
Celemai slabe locuri în sistemul micului business din republică sunt: posibilitpţile financiare
limitate, dificultăţile în asigurarea tehnico-materială; omperfecţiunea legislaţiei, lipra de experienţă pentru
activitatea în structurilr economie de piaţă etc.
Întreprinderile mici au nevoie de infrastructura corespunzătoare specificului micului business. E
vorba de bănci,burse, firme de audit şi de asigurare. Centre informaţionale, centre comerciale pentru
asigurareacu resurse materiale, firme leasing etc.
O probşemă aparte este asigurarea întreprinderilor mici cu credite la dobânzi acceptabile pentru
utilizarea lor. Creditele actuale se acordă de către băncile comerciale la dobânzi excesive, ceeace nu le
permite întreprinderilor mici să se folosească de ele pe scară largă.
Lipseşte sistemul de efectuare a unei analize ample a activităţii întreprinderilor, nu există o evidenţă
eficientă a rezultatelor activităţii lor, practic nu se fac dări de seamă la indicatorii ce prevăd dreptul
întreprinderilor mici de a se folosi de anumire facilităţi fiscale.
Întreprinderile mici se confruntă cu mari dificultăţi în ce priveşte asigurarea lor tehnico-materială.
Lipsesc maşinile, utilajele şi tehnologiile destinate lor, ţinând cont de specificul şi posibilităţile lor de
utilizare.
Un neajuns esenţial îl constituie lipsa conducătorilor (managerilor) în întreprinderile de dimensiuni
mici, care să cunoască în profunzime specificul, particularităţile lor, care să posede toate calităţile
necesare pentru activitatea în condiţiile actuale.
În sfârşit, de mare folos pentru dezvoltarea antreprenoriatului mic ar fi crearea unor fonduri
financiare specializate, precum şi a diverselor formaţiuni non-guvernamentale, care să nu urmărească
obţinerea unor rezultate pur comerciale.
Concomitent susţinerea de către stat a antreprenoriatului mic este considerată drept una din direcţiile
prioritare ale reformei economice, care contribuie la înviorarea concurenţei, saturarea poeţei de consul cu
mărfurile şi serviciile necesare, crearea noilor locuro de muncă, formarea unei largi pături de proprietari şi
antreprenori.
Principala funcţie a statului constă în crearea unui sistem de stimulare a proceselor inovaţionale-
productive în cadrul antreprenoriatului. Creând unele înlesniri antreprenorilor în domeniul inovării, ststul
procedează ca un creditor capabil, alocând mijloacele băneşti spre măsuri foarte eficiente cu un termet
minimum de recuperare a investiţiilor şi cu efect de reîntoarcere constant. Sistemul statal de stimulare
economică a activităţii inovaţionale include următoatele principale subsisteme: de finanţare (bugetală şi
comercială), financiar-creditară, sistemul fiscal şi altele, care crează un mediu atractiv al acestui tip de
activitate, râdicând considerabil stabilitatea măsurilor inovaţionale [21, ɫ.261-262].
Bineînţeles, economia nu se poate baza numai pe întreprinderile mici. Marea producţie
contemporană are la temelie, în primul rând, întreprinderile antreprenoriale mari, ce contribuie la
prosperarea economică genetală, inclusiv a businessului mic.

V ! "

  
 

Firmele mari au temeiuri mai mari să conteze pe succese în activitatea lor antreprenorială, deoarece
în comparaţie cu cele mici dispun de o serie de avantaje. În primul rând, ele pot utiliza tehnica cea mai
nouă foarte scumpă, dar înalt productivă, obţinând astfel reducerea preţului de cost al producţiei,
îmbunătăţirea calităţii ei şi cucerind prin aceasta pieţele de desfacere, ceea ce le asigură venituri mari.
Tehnica nouă, foarte scumpă, de regulă, nu e accesibilă micului business din cauza gradului scăzut de
rentabilitate la întreprinderile mici, ce se explică prin volumul mic al producţiei, pe care nu au putere să-l
majoreze.
În afară de aceasta, întreprinderile şi organizaţiile mari au posibilitatea ca din contul concentrării
capitalului să facă investigaţii marketing de amploare, ceea ce le diminuează pierderile în cazul
tranzacţiilor riscante. Specializarea internă şi cooperarea le permit acestor întreprinderi să tidice nivelul
calificativ alpersonalului, să utilizeze cu maximum de eficienţă urilajele, să reducă pierdetile pentru
depozitarea şi transportarea producţiei, pentru reclamă etc.
Conform datelor statistice 500 din cele mai mari corporaţii ale S.U.A. (în total în S.U.A. sunt peste
4,5 milioane de unităţi industrial-comerciale) şi acelaşi număr al lor din Europa Occidentală au concentrat
în mâinile lor aproximativ ¼ din capitalul naţional şi circa 25% din populaţia ocupată în aceste regiuni ale
lumii [44, p.59].
În urma transformărilor ce au avut loc, la etapa actuală antreprenoriatul a devenit o parte
componentă a activităţii conducătorilor şi specialiştilot din firmele mari, bănci, holdinguri. Aici
antreprenoriatul e pus pe baze ştiinţifice.
Concentrarea resurselor financiare şi umane într-un număr relativ mic de corporaţii le permite
ultimelor să efectueze diversificarea intrafirmă a capitalului, trecându-l dintr-o ramură economică în alta,
ceea ce, de rând cu avantajele pe care le au de pe urma concentrării resurselor, contribuie la activitatea lor
normală chiar şi în cele mai nefavorabile condiţii economice.
În catul reducerii cererii la unele tipuri de produse, pe care le fabrică supracotporaţia, ea sporeşte
volumul producţiei, la care se menţine cererea pe piaţă. Difereţierea de rând cu progresul tehnico-ştiinţific
s-au dovedit a fi direcţia principală a antreprenoriatului desfăşurat de marele capital contemporan.
În scopul coordonării activităţii, protecţiei intereselor comerciale generale şi al sporirii eficienţei
capitalului întreprinderile pot pe baze contractuale crea uniuni sub formă de  
()*

 *
 
+
 
  .
După statutul lor juricic formaţiunile economice date pot fi divizate în 2 grupe: care funcţionează pe
baze juridice şi economice stabile şi asociative sau antreprenoriale ^ cu drept de alipire sau retragere
liberă, precum şi de activitate antreprenorială liberă în cadrul asociaţiei.
Cea mai largă răspândire au căpătat asemenea structuri economice, ca asociaţiile economice,
financiar-industriale, holdingurile, sindicatele şi consorţiile. Fiecare structură organizatorică îşi are
particularităţile proprii, ce se caracterizează prin existenţa unor drepturi patrimoniale şi juridice interne.
c    )& ^ este corporaţia, compania, ce dirijează sau controlează activitatea altor
întreprinderi şi companii. În practica ţărilor străine compania holding ocupă un loc de frunte datorită
faptului că dispune de pachetul de acţiuni al întreprinderilor, firmelor pe care le controlează. Concomitent
compania holding poate să nu posede potenţial de producţie propriu şi să nu practice activitatea de
producţie (holding pur).

%" $  *" $ + ^ este o uniune benevolă a unor întreprinderi de producţie, ştiinţifice, de
proiectare, construcţii şi alte organizaţii, ce au, de regulă, responsabilităţi limitate, iar uneori pur
nominale. Ea reprezintă cea mai  moale» formă de unire, activitate comună, asistenţă reciprocă a
agenţilor economici.
c%$ este o asociaţie provizorie de companii, bănci în baza acordului comun de realizare a
unui proiect ce necesită investiţii de capital mari sau pentru a acorda împreunî împrumuturi de proporţii.
Consorţiul poartă răspundere solidară faţă de clienţii săi. Din consorţiu pot face parte organizaţii cu forme
de proprietate diferite. Participanţii la consorţiu îşi menţin pe deplin independenţa economică şi pot adera
la alte organizaţii. Fondurile financiare şi materiale ale consorţiilor se creează atât din contul membrilor
săi, cât şi prin intermediul atragerii creditelor şi a mijloacelor bugetare.
"  ^ 1) este o asociaţie de întreprinderi, ce fabrică produse omogene, create pentru
organizarea desfacerii lor în comun printr-o reţea comercială unică. Sindicatul fondează o societate
comercială comună, care încheie contracte de vânzare cu fiecare membru al sindicatului. Sindicate pot
crea şi băncile. Membrii sindicatului bancar procură hârtii de valoare de la oricare participant al grupului;
2) grupul dialeri-investitori convin să cumpere o nouă emisie a hârtiilor de valoare pentru a le difuza
printre investitori.
,  " -%  *,   + ^ un grup de întrepronderi juridice, financiare şi instituţii
investiţionale, înregistrate la nivel republican (federal), unirea resurselor materiale şi capitalului cărora a
fost efectuată în corespundere cu actele normatove în vigoare. Spre exemplu, la finele anilor 1990 în
Federaţia Rusă activau circa 50 de G.F.I. înregistrate oficial. Organizaţia principală a G.F.I. poate fi atât o
structură de producţie, cât şi o bancă sau companie financiară.
." *+ %  ^ sunt nişte grupe de întreprinderi şi organizaţii, care se află pe
teritorii alăturate şi folosesc în comun infrastructura de producţie şi social-comunală, resursele naturale şi
alte resurse. Ele creează o producţie comună de nivel interramural şi local teritorial, menţinându-şi fircare
independenţa. În blocurile (nodurile) industriale se formează condiţiile pentru dezvoltarea integrării
microteritoriale, cooperarea şi specializareai producţiei, organizarea unei mai depline utilizări a
suprafeţelor şi capacităţilor de producţie, organizarea întreprinderilor interramurale, a gospodăriei de
deservire.
Antreprenoriatul a încetat, astfel, de a fi o prioritate de acţiune a unor persoane aparte,
transformându-se în grija cotidiană a conducătorilor şi specialiştilot din întreprinderile mari şi atingând
interesele statului şi relaţiile internaţionale. Aceasra se explică prin faptul că uniunile antreprenoriale mari
în multe ramuri economice pot mult mai flexibil şi mai sigur, decât fiecare întreprindere în parte,
sărealizeze obiectivele şi avantajele antreprenoriatului.
Însă ar di incorect să arătăm numai părţile pozitive ale noilor formaţiuni de producţie. La formarea
lor apar multe probleme. În primul rând, aceasta se explică prin imperfecţiunea legislaţiei: nu sunt
suficient elucidate metodele de coorsonare a activităţii complexelor cu organele administrative centrale şi
locale; nu sunt stabilite limitele independenţei acestor complexe; nu este elaborat cadrul juridic al
deservirii informaţionale a complexelor, precum şi privind dezvoltarea cooperării, menţinând relaţiile de
producţie tradiţionale.
În afară de aceasta, la formarea complexelor de producţie mari, de regulă, se acutizează problema
monopolismului. Soluţionarea acestei probleme constă în organizarea unor untăţi de producţie paralele cu
producţie de acelaşi tip şi dezvoltarea relaţiilor economice externe. Însă crearea structurilor paralel şi
amplasarea prin concurs a comenzilor necesită timp îndelungat. De aceea organele de stat consideră drept
metodă accesibilă şi primordială limitarea monopolismului, elaborarea unui sistem de măsuri economice
şi juridice pentru reglementarea proceselor de integrare a producţiei în cadrul concernelor şi asociaţiilor.

V # "


$
„  
 ^ este activitatea antreprenorială în comun, desfăşurată de către câţiva
parteneri, inclusiv parteneri sin diverse ţări. Ä  '! este o organizaţie economică, fondată
de un număr mare de persoane juridice, creată din întreprinderi naţionale sau împreună cu parteneri din
străinătate în baza proprietăţii mixte pe teritoriul uneia dintre ţările unde se află fondatorul ei. Poate avea
formă de societate în nume colectiv, societate cu răspundere limitată, societate pe acţiuni [ 6, p.368].
Întreprinderea mixtă constituie o formă internaţională de organizare şi desfăşurare a activităţii
economice concrete, bazată pe capitalul unificat al unor fondatori străini şi locali din două sau mai multe
ţări. Întreprinderile mixte permit unirea mijloacelor băneşti şi a altor tipuri de resurse din diverse ţări şi
desfăşurarea în comun a activităţii economice de producţie pe teritoriul uneia dintre ele sau în fiecare din
aceste ţări.
Întreprinderile mixte posedă proprietate şi mijloace financiare comune, fiecare dintre fondatorii şi
participanţii lor având dreptul să exercite funcţii administrative. Profitul şi riscul, în legătură cu activitatea
în comun, se distribuie, de regulă, proporţional cotei de mojloace investine de către fiecare participant.
Interesele partenerilor locali şi străini la crearea şi folosirea întreprinderilor mixte în cele mai dese
cazuri nu coincid. Pentru antreprenorii străini participarea la întreprinderea mixtă constituie o formă de
exportare a capitalului. Ei o folosesc drept mijloc de pătrundere pe pieţele străine. Interesul ţării care
primeşte o asemenea întreprindere adesea rezidă în posibilitatea de a acumula experienţă tehnică şi
economice, de a însuşi rehnologii avansate, metode noi de organizare a producţiei şi administraţiei, a-şi
majora exporturile, a produce articole care să le înlocuiască pe cele de import [ 8, p.634].
Totodată, cu toate că există interese diferite activitatea mixtă este reciproc avantajoasă pentru toţi
participanţii. Ea permite împărţirea riscului (financiar, politic) între parteneri, precum şi consolidarea
poziţiei lor datorită unirii mijloacelor financiare, resurselor tehnologice, a experienţei de conducere etc.
Există diverse forme juridico-organizatorice ale antreprenoriatului mixt internaţional: societate pe
acţiuni, companie pe acţiuni, societate cu răspundere limitată.
În Republica Moldova întreprinderile mixte au început să apară la începutul anilor 90. La finele
anului 2000 în republică au fost înregistrate ??? întreprinderi mixte, însă nu toate au funcţionat în mod
efectiv. Deosebilile între sistemele economice, complicaţiile în ce priveşte reglementarea unei activităţi
economice normale, dificultăţile privind convertibilitatea valutelor, restricţiile la export şi import, impuse
unor mărfuri, au devenit bariere greu de trecut în calea formşrii şi funcţionării multor întreprinderi mixte.
Dar din cele afirmate până aici nu rezultă că întreprinderile mixte din Moldova nu au perspective.
Ele, binînţeles, vor continua să existe şi cu timpul se vor înscrie în structura generală a întreprinderilor
moldoveneşti. Pentru acrivitatea economică în comun la nivel de întreprinderi cea mai caracteristică la
etapa iniţială a devenit forma structurală de societate pe acţiuni.
Întreprinderile mixte au apărut în comerţ, industria uşoară şi alimentară, în domeniul turismului,
inginiringului, prestării serviciilor de consultanţă şi de intermediere. Ele sunt capabile să contribuie la
soluţionarea unor asemenea probleme, ca aprovizionarea pieţei interne cu diverse mărfuri şi servicii,
extinderea potenţialului de export al ţării, însuşirea tehnicii şi tehnologiilor avansate, crearea noilor locuri
de muncă etc.
Spre exemplu, în Republica Moldova la 1 iulie 2000 cota întreprinderilor cu participarea capitalului
străin în numărul total al întreprinderilor a constituit 1,6%, iar numărul întreprinderilor mixte ^ 4,1%, uar
volumul vânzărilor nete a constituit respectiv ^ 11,3% şi 19,1% [10, p.119]. Conform datelor statistice în
anul 1999 în structura producţiei industriale a republicii pe forme de proprietate cota întreprinderilor
mixte în numărul lor total şi în volumul de producţie a fost de 10%, inclusiv pe genuri de activitate:
explorarea carierelor ^ respectiv 5,5% şi 13,6%; industria de prelucrare ^ 6,4% şi 14%; energetică, gaze şi
aprovizionarea cu apă ^ 54,0% şi 3,3% [ 12, p.291].

  %


1.? „  
 

 
 

 

. Este r   ^ sctivitate
independentă din iniţiativa cetăţenilor, persoanelor fizice şi juridice, realizare în nume propriu, cu riscul
propriu şi răspunderea materială a proprie, orientată spre obţinerea sistematică a veniturilor şi profitului
de la folosinţa bunurilor, vânzarea mărfurilor, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor.
2.? Deschiderea unei afaceri este posibilă în orice sferă economică ce aduce venit. Cele mai
atrăgătoare din ele, din punctul de vedere al antreprenorului pot fi considerate: producţie; comerţul;
finanţele; complexul intelectual.
3.? Principalele forme de antreprenoriat sunt: cele individuale; colective şi corporative. La rândul
lor, aceste forme se clasifică în: mici şi medii; de proporţii mari. În practica mondială sunt caracteristice
urmăroarele forme colectice ale activităţii de afaceri: societăţile economice; asociaţiile economice;
societăţile pe acţiuni; alte asociaţii şi uniuni.
4.? Conform legislaţiei în vigoare în Republica Moldova există următoarele forme principale de
antreprenoriat: întreprinderi individuale; societăţi în nume colectiv; societăţi în comandită; societăţi pe
acţiuni; societăţi cu răspundere limitată; cooperative de producţie; întreprinderi de arendă; întreprinderi
de stat şi municipale.
5.? În urma schimbărilor ce au avut loc în economie şi în legătură cu tranziţia la relaţiile de piaţă,
antreprenoriatul la etapa actuală a devenit o parte componentă a conducătorilor şi specialiştilor din
firmele mari, bănci, holdinguri. Aici activitatea antreprenorială e pusă pe baze ştiinţifice.
6.? Mari avantaje în comparaţie cu asociaţiile mari are antreprenoriatul mic şi mijlociu. Acestor
întreprinderi le sunt caracteristice dinamicitatea înaltă, manevrabilitatea, caracterul concurenţial al
producţiei şi democratizarea acestuia. Acestui sector îi revine în S.U.A. şi Japonia circa 50% din produsul
naţional global.
> ? Simbioza tradiţională ce s-a format între întreprinderile mari şi firmele mici şi mijlocii în ţările
dezvoltate a permis creşterea generală a rentabilităţii producţiei atât în întreprinderile mici, cât şi cele ale
micului business.
U ? ,   
 constituie o formă internaţională de organizare şi desfăşurare a activităţii
economice concrete, bazată pe capitalul unificat al unor fondatori străini şi locali din două sau mai multe
ţări. Întreprinderile mixte permit unirea mijloacelor băneşti şi a altor tipuri de resurse din diverse ţări şi
desfăşurarea în comun a activităţii economice de producţie pe teritoriul uneia dintre ele sau în fiecare din
aceste ţări. Întreprinderile mixte sunt capabile să contribuie la soluţionarea unor asemenea probleme, ca
aprovizionarea pieţei interne cu diverse mărfuri şi servicii, extinderea potenţialului de export al ţării,
însuşirea tehnicii şi tehnologiilor avansate, crearea noilor locuri de muncă etc.

- 
   
1.? Ce este antreprenoriatul şi care sunt formele lui principale de dezvoltare?
2.? Caracterizaţi formele antreprenoriatului conform legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova.
3.? Expuneţi rolul businessului mic şi mijlociu în dezvoltarea economiei. Care sunt problemele micului
business şi căile lor de soluţionare?
4.? Caracterizaţi formele de cooperare a micului business cu întreprinderile mari. Ce avantaje are fiecare
în parte?
5.? Care e rolul întreprinderilor mixte în dezvoltarea economiei naţionale.

&

 

1.? Legea Republicii Moldova ³Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi´ ʋ 845-XII din 03.01.1992.
Monitorul Oficial ʋ 2/33 din 28.02.1994.
2.? Legea Republicii Moldova ³Cu privire la susţinere a antreprenoriatului şi micului business´ ʋ 112-XIII
din 20.05.1994, Monitorul Oficial ʋ 2//7 din 25.08.1994.
3.? Programul de Stat de susţinere a antreprenoriatului şi micului business în Republica Moldova pentru anii
2002-2005. Hotărârea Guvernului R.M. nr.850 din 27.06.2002, Monitorul nr. 96-99/954 din 05.07.2002.
4.? Roşca Petru. Economia generală. Manual. Chişinău, ULIM, 1997. ^ 264 p.
5.? Respublica Moldova: dimensiunile reformelor. Colectiv de autori. Coordonatori: T.Golenco, V.Zabulica
ş.a., Chişinău,   * 2002.- 344 p.
6.? Republica Moldova în cifre. Culegere succintă de informaţii statistice 2002. Chişinău: Statistica, 2002
((S.A.´Crio´. - 306 p.
7.? Anuarul statistic al Republicii Moldova ^ ɋɬɚɬɢɫɬɢɱɟɫɤɢɣ ɟɠɟɝɨɞɧɢɤ Ɋɟɫɩɭɛɥɢɤɢ Ɇɨɥɞɨɜɚ, 1999. ^
Chişinău: Statistica, 2000. ^ 526 p.; deasemenea şi alte ultimele ediţii.
8.? Jaba O., Niţă V. - Economia şi gestiunea întreprinderii, 1. Editura Universităţii ³Al.I.Cuza³, Iaşi, 1997. ^
367p.
9.? Oprei Ion ^ Economia firmei. Editura LUX LIBRIS, Braşov, 1994. ^135p.
10.? Cotar Gheorghe ^ Evaluarea întreprinderii. Metode şi tehnici. Editura ECCE S.R.L., Bucureşti, 1992
11.? Puiu Ion ^ Organizarea întreprinderii - Baze şi aplicaţii. Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,
1976. ^318p.
12.? Bob Constantin (coordonator) , Lisandru N., Gheorghescu M., ş.a. ^ Economia întreprinderii. Editura
Academiei de Studii Economice, Catedra de Comerţ, Bucureşti, 1997. ^ 296p.
13.? Sectorul privat de întreprinderi mici şi mijlocii din România. Raport anual ^ 1994. Fundaţia CRIMM.
ASE ^ Bucureşti, 1994. ^98p.
14.? Rusu Pintilie - Economia întreprinderii ^ Note de curs. Universitatea din Bacău, 1997. ^252p.
R ? Stoica Nataluia ^ Economia şi organizarea producţiei. Manual pentru licee industriale cl. a XII-a şi scoli
profesionale. Editura Didactică şi Pedagogică ^ R.A., Bucureşti, 1997. ^145p.
16.? ɢɡɪɢɱ Ɋ., ɉɢɬɟɪɫ Ɇ. ɉɪɟɞɩɪɢɧɢɦɚɬɟɥɶɫɬɜɨ. Ɇ.: ɉɪɨɝɪɟɫɫ-ɍɧɢɜɟɪɫ, 1992.
17.? ɗɤɨɧɨɦɢɤɚ ɩɪɟɞɩɪɢɹɬɢɹ: ɍɱɟɛɧɢɤ /ɉɨɞ ɪɟɞ. ɩɪɨɮ. Ɉ.ɂ.ȼɨɥɤɨɜɚ. ^ Ɇ.: ɂɇɎɊȺ-Ɇ, 1998. ^ 416 ɫ.
18.? ɗɤɨɧɨɦɢɤɚ ɩɪɟɞɩɪɢɹɬɢɹ: ɍɱɟɛɧɢɤ ɞɥɹ ɜɭɡɨɜ /ɉɨɞ ɪɟɞ. ɩɪɨɮ. ȼ.ə.Ƚɨɪɮɢɧɤɟɥɹ, ɩɪɨɮ.
ȿ.Ɇ.Ʉɭɩɪɹɤɨɜɚ. ^ Ɇ.: Ȼɚɧɤɢ ɢ ɛɢɪɠɢ, ɘɇɂɌɂ, 1996, ^ 667 ɫ.
19.? Ɋɚɣɡɛɟɪɝ Ȼ.Ⱥ., Ʌɨɡɨɜɫɤɢɣ Ʌ.ɒ., ɋɬɚɪɨɞɭɛɰɟɜɚ ȿ.Ȼ. ɋɨɜɪɟɦɟɧɧɵɣ ɷɤɨɧɨɦɢɱɟɫɤɢɣ ɫɥɨɜɚɪɶ. ^ 3-ɟ
ɢɡɞ. ɉɟɪɟɪɚɛ. ɢ ɞɨɩ. ^ Ɇ.: ɂɇɎɊȺ-Ɇ, 2002. ^ 480ɫ.
20.? Ʉɭɪɫ ɷɤɨɧɨɦɢɤɢ: ɍɱɟɛɧɢɤ / ɉɨɞ ɪɟɞ. Ȼ.Ⱥ.Ɋɚɣɡɛɟɪɝ. ^ ɂɇɎɊȺ-Ɇ, 1997. ^720
21.? Cɵɪɛɭ ɂ.Ɇ. Ɉɫɧɨɜɵ ɩɪɟɞɩɪɢɧɢɦɚɬɟɥɶɫɤɨɣ ɞɟɹɬɟɥɶɧɨɫɬɢ. Ʉɭɪɫ ɥɟɤɰɢɣ. ɂɡ-ɜɨ Ɇ.ɗ.Ⱥ., Ʉɢɲɢɧɷɭ,
2002. ^527ɫ.