P. 1
Istoria UE Forma Finala

Istoria UE Forma Finala

|Views: 7,140|Likes:
Published by Bizineche Alexandru

More info:

Published by: Bizineche Alexandru on Apr 26, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/01/2013

pdf

text

original

Sections

  • CUVÂNT ÎNAINTE
  • 1.1 Europa - mit şi istorie. Coordonate geografice
  • 1.2 Cultura şi civilizaţia Greciei antice
  • 1.3 Cultura şi civilizaţia Romei antice
  • 1.4 Creştinismul
  • Capitolul 2 APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ
  • 2.1 Proiecte privind unitatea europeană până în secolul al XV-
  • 2.2 Ideea unităţii europene în secolele XVI – XVIII
  • Capitolul 3 IDEEA UNITĂŢII EUROPENE ÎN SECOLUL AL XIX-lea
  • 3.1 Ideea unităţii europene în secolul al XIX-lea
  • 3.2 Idei despre o Europă internaţionalistă
  • Capitolul 4 RENAŞTEREA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ
  • 4.1 Europa după primul război mondial
  • 4.2 Proiecte privind unitatea europeană
  • 5.1 Scurtă privire asupra secolului al XX-lea
  • 5.2 Războiul rece. Definiţie. Etape de evoluţie
  • 6.1 Situaţia generală a Europei la sfârşitul celui de al doilea
  • 6.2 Modele teoretice ale integrării europene
  • 6.3 Primele organizaţii pentru cooperare europeană (1945 –
  • 6.4 Opţiunea pentru integrarea economică. Comunităţile
  • 6.5 Integrarea politică. Naşterea Uniunii Europene
  • 7.1 Comisia Europeană
  • 7.2 Parlamentul European
  • 7.3 Curtea Europeană de Justiţie
  • 7.4 Consiliul European
  • 7.5 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)
  • 7.6 Comitetul Economic şi Social (C.E.S.)
  • 7.7 Comitetul Regiunilor (C. R.)
  • 7.8 Curtea Europeană de Conturi
  • 7.9 Mediatorul European
  • 7.10 Banca Europeană de Investiţii (B.E.I)
  • 7.14 Simbolurile Uniunii Europene
  • Capitolul 8
  • POLITICI ALE UNIUNII EUROPENE
  • Capitolul 9 ROMÂNIA - PROCESUL DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ
  • 9.1 Asocierea României
  • 9.2 Participarea României la viaţa internă a Uniunii Europene
  • 9.3 Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană
  • BIBLIOGRAFIE

GAVRIIL PREDA

ISTORIA EUROPEI ŞI A UNIUNII EUROPENE

1

2

GAVRIIL PREDA

ISTORIA EUROPEI ŞI A UNIUNII EUROPENE

EDITURA UNIVERSITĂŢII DIN PLOIEŞTI 2005

3

Copyright © 2005, Editura Universităţii din Ploieşti Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PREDA, GAVRIIL Istoria Europei şi a Uniunii Europene/Gavriil Preda. Ploieşti: Editura Universităţii din Ploieşti, 2005 Bibliogr. ISBN 973-713-066-1 94(4/9) 341.217(4)UE

Control ştiinţific: Prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei Dr. Aurel Pentelescu Tehnoredactare computerizată: Niculina Preda, Violeta Streche Director editură: Prof. dr. ing. Iulian Nistor ___________________________________ Editura Universităţii din Ploieşti Bd. Bucureşti 39, cod 100640 Ploieşti, România Tel. 0244-57 31 71, Fax. 0244-57 58 47

4

.................................................................................93 6......................................105 Capitolul 7......................................100 6................................................4 Creştinismul ................115 7.23 1.............................................................................................................................1 Situaţia generală a Europei la sfârşitul celui de al doilea război mondial ........77 ISTORIA RĂZBOIULUI RECE ................................................51 IDEEA UNITĂŢII EUROPENE ÎN SECOLUL AL XIX-lea.........7 Capitolul 1........................................................................9 IZVOARELE CIVILIZAŢIEI EUROPENE.........................................12 1.....................................................77 5................................................................................59 Capitolul 4...............2 Proiecte privind unitatea europeană......................2 Războiul rece..........................................................33 2..........................96 6.........................................................................................mit şi istorie................... Etape de evoluţie ....................................2 Cultura şi civilizaţia Greciei antice ....64 4...........................................................................................1 Proiecte privind unitatea europeană până în secolul al XV-lea ............................................113 7.........................................119 5 ......................................66 Capitolul 5 ...................................... Naşterea Uniunii Europene..................................................................... Comunităţile europene .....33 APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ.......CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE........................................................................9 1..............1 Comisia Europeană...................................................80 Capitolul 6.........................64 4...1 Europa după primul război mondial ................1 Europa ...............2 Ideea unităţii europene în secolele XVI – XVIII .......................................................................9 1..............................................28 Capitolul 2......................................................51 3.......................77 5................................................................................................................................................1 Ideea unităţii europene în secolul al XIX-lea ..........................................113 INSTITUŢIILE EUROPENE.....................5 Integrarea politică................................................1 Scurtă privire asupra secolului al XX-lea .............................................................................................94 6............41 Capitolul 3.....................................................................64 RENAŞTEREA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ......... Coordonate geografice .........................93 6...................................................3 Primele organizaţii pentru cooperare europeană (1945 – 1950) ...............................................93 CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ DUPĂ CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ........................................................................................................................................................................................................4 Opţiunea pentru integrarea economică........................................51 3............... ......................3 Cultura şi civilizaţia Romei antice ......................................................2 Parlamentul European .......2 Modele teoretice ale integrării europene ..............2 Idei despre o Europă internaţionalistă.................................... Definiţie.........................33 2............

..............................126 7.............................................C.S........12 Fondul European de Investiţii (F.............................3 Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană.......................7.................10 Banca Europeană de Investiţii (B............... R....179 9..............................7 Comitetul Regiunilor (C.1 Asocierea României...............................138 7............................................................................PROCESUL DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ........14 Simbolurile Uniunii Europene .................................................................................................................187 BIBLIOGRAFIE ........6 Comitetul Economic şi Social (C............13 Alte Instituţii şi Organisme Europene ....................................)...................................................................................................................................................3 Curtea Europeană de Justiţie................128 7.....................8 Curtea Europeană de Conturi ........179 9.............146 POLITICI ALE UNIUNII EUROPENE..........E)..)..............................................................146 Capitolul 9.............135 7...........................179 ROMÂNIA .................................................................182 9....E.E.........................11 Banca Central Europeană (B..............................................................................................140 7..............137 7..................................................131 7...................I) .....................................................................................................2 Participarea României la viaţa internă a Uniunii Europene ..............................................................................9 Mediatorul European.........................E.................................5 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)..................................200 6 ........................................139 7...........133 7.............................140 7....................124 7.........................................143 Capitolul 8............................I)............4 Consiliul European....

construcţia europeană realizată de după cel de al doilea război mondial. Un spaţiu larg este acordat în cadrul cursului. specialistul român trebuie să ţină cont în activitatea sa de dificultăţile adaptării societăţii româneşti la instituţiile europene şi la reglementările care asigură funcţionarea eficientă a acestora. 7 . necesită un nivel de cunoaştere şi înţelegere menit să asigure o participare responsabilă a cetăţenilor la înfăptuirea sa. juridic etc.CUVÂNT ÎNAINTE Prezenta lucrare răspunde unei reale nevoi de informare a societăţii româneşti. abordării unor teme referitoare la apariţia şi evoluţia ideii de unitate europeană de-a lungul timpului. Tânăra generaţie aflată astăzi în sălile de curs este cea care va participa. precum şi la procesul de aderare a României la Uniunea Europeană. fiind în egală măsură realizatoarea şi beneficiara acestuia. asupra procesului de integrare europeană. În perspectiva aderării României la Uniunea Europeană. a implicaţiilor pentru societatea românească. Complexitatea procesului reclamă o cunoaşterea temeinică a dimensiunilor sale de manifestare pe diverse planuri (politic. la procesul de integrare a României în comunitatea europeană. a costurilor sociale. cultural. Este tot mai evident faptul că integrarea europeană. mai ales a tinerei generaţii. presupune înţelegerea procesului de constituire şi funcţionare a Uniunii Europene. apariţia şi evoluţia ideilor referitoare la unitatea europeană de-a lungul timpului. economic. Implicarea în deplină cunoştinţă de cauză. istoric. În succesiunea lor istorică. fiecare epocă a avut propria înţelegere asupra continentului. prin intermediul cărora popoarele continentului au dobândit un mod propriu de a gândi. dar şi pentru ansamblul comunitar european. cât şi elemente de discontinuitate. tratarea problematicii începe cu explicarea izvoarelor civilizaţiei europene. politicile europene. a specificităţii europene. ştiinţific. de a simţi şi de a acţiona diferit de popoarele aflate pe alte continente. În cadrul problematicii cursului. social. principalele teme se referă la: izvoarele civilizaţiei europene. După cum era şi firesc. uman şi profesional. instituţiile europene. înţelegere care a întrunit atât elemente de continuitate. proces fără precedent în istoria „bătrânului continent”.).

culturale. economice. analizele şi observaţiile formulate. îi aparţine dintotdeauna. Reuşita integrării europene depline necesită timp. IOAN CHIPER 8 . Lucrarea se încheie cu analiza instituţiilor care asigură funcţionarea Uniunii Europene. Considerăm ca apariţia acestei lucrări. imaginaţie. cu caracter federal. prin problematica abordată. a politicilor care au demonstrat eficienţa procesului de integrare.Din multitudinea de abordări. O atenţie deosebită s-a acordat analizei evenimentelor şi proceselor istorice din secolul al XX-lea. căreia. resurse financiare importante. Abordarea sistematică şi argumentată a aspectelor istorice. cât şi bunăstarea şi prosperitatea tuturor locuitorilor Europei. precum şi a drumului parcurs de România într-o construcţie continentală. cât şi din afara acesteia. sociale. privind integrarea europeană conduce la observaţia că Uniunea Europeană constituie o realitate politică de necontestat a vremurilor noastre. contribuie la sporirea cunoaşterii de către studenţi (şi nu numai de către aceştia) a vastului proces de integrare europeană. prin destin şi vocaţie. juridice etc. politice. cu momentele sale esenţiale de evoluţie. atenţia autorului s-a concentrat pe evidenţierea ideilor care au surprins elementele de unitate ale continentului din diferite epoci şi evenimente istorice. Procesul de integrare europeană este extrem de complex şi se confruntă cu riscuri care provin atât din interiorul comunităţii. capabilă să asigure atât conservarea identităţilor naţionale şi culturale. dar mai ales solidaritate umană şi voinţă politică. secol care a marcat regândirea destinului european de la confruntare la conlucrare.

Chr. component al Greciei continentale1. iar cultura minoică (circa 2600 – 1425 a. s-a preschimbat într-un taur alb care a răpit-o pe prinţesă. nu a avut o individualitate distinctă. fiica regelui Agenor. 14. conducător al oraşului fenician Tyr.1 Europa . Anticii au creat cuvântul Europa ce a rezistat de-a lungul timpului. I. Contururile geografice nu erau clar delimitate de către Herodot. în „Istoriile” sale. Istoria Europei. probabil. În general. care erau răspândiţi pe trei continente – Europa. Asia şi Africa de Nord – cuvântul „Europa” a reprezentat doar o porţiune foarte restrânsă din teritoriul continentului care poartă astăzi acest nume. Europa. ca unitate teritorială. Zeus. Chr. Pierre Milza. din extremitatea de vest a Egiptului. cunoştinţele geografice s-au dezvoltat simţitor. Poetul Hesiod (se presupune că a trăit în a doua jumătate a secolului al VIII-lea a. Pliniu ce Bătrân şi ale lui Ptolemeu din Alexandria. p. 1997. Conform legendelor greceşti. Coordonate geografice Antichitatea acoperă o foarte lungă perioadă din istoria omenirii. Pentru greci. prin termenul de „Libia” se înţelegea Africa. a unor forme de relief diverse Serge Berstein.Capitolul 1 IZVOARELE CIVILIZAŢIEI EUROPENE 1. Institutul European. dar nu s-au gândit niciodată la Europa în sensul şi cu cuprinderea pe care i le atribuim noi astăzi. s-a vorbit puţin despre Europa în lumea antică greacă şi romană deşi. Unul dintre copii a fost Minos. 1 2 9 . În scrierile antice. Cei doi au ajuns pe insula Creta unde s-au născut mai mulţi copii. considerat fondatorul statului cretan.) a folosit prima dată cuvântul Europa pentru a desemna un teritoriu. a descris cele trei părţi ale uscatului cunoscut de greci în vremea sa: Asia. Existenţa unor climate diferite. Herodot.mit şi istorie.) a constituit primul leagăn al civilizaţiei europene. prin scrierile lui Strabon. îndrăgostit de frumoasa pământeană. i-au dat un conţinut geografic. vol. Grecii au fost cei care au inventat cuvântul „Europa”. Libia şi Europa2. care admitea că Europa se întinde spre nord dincolo de Dunăre şi spre est până la Don. fiind cel mult o expresie geografică care desemna numai o parte din teritoriul Europei contemporane. În lumea antică. Europa a fost o frumoasă prinţesă. deşertul saharian şi până la „coloanele lui Hercule” (situate în strâmtoarea Gibraltar).

Marea Mediterană. Aria influenţei climaterice oceanice cuprinde toate teritoriile scăldate de Oceanul Atlantic şi prelungirile sale. p. fragmentară şi centrală. Islanda şi Groenlanda. În sud. Irlanda. la sud – Marea Mediterană. cele mai mari insule ale Europei: Anglia. Limitele continentului european sunt: la nord – Oceanul Îngheţat. în înţelegerea antică şi aria de răspândire a principalelor culturi antice au existat deosebiri considerabile. Nouvelle Edition. În nord. Oceanul Îngheţat pătrunde prin Marea Barents şi Marea Albă în adâncimea Câmpiei Ruse. Europa are o suprafaţa de 10 500 000 km2 şi o populaţie de 720 000 000 locuitori3. Cu excepţia zonei polare nordice (6-7% din totalul suprafeţei). privită din perspectiva imensului bloc terestru eurasiatic. Oceanul Atlantic înconjoară. cu apele sale. Aceste influenţe determină trei tipuri de climă. La vest. iar romanii şi-au construit imperiul în jurul Mării Mediterane. Coordonate geografice Europa. Între conceptul geografic Europa. în mod deosebit pe dimensiunea geografică a cuvântului „Europa” de către antici. de soluri şi de vegetaţie naturală. Clima continentală se resimte în Europa centrală şi de Est fiind caracterizată prin diferenţe mari de temperatură dintre vară (+300 ÷ +350 C) şi iarna (minus 400 C). continentul european se află situat în întregime în zona temperată. 1316. veri călduroase şi ierni blânde. Grecii s-au răspândit pe trei continente. Marea Baltică. Clima mediteraneană cuprinde cea mai mare parte a Spaniei. astăzi. continentul este expus influenţelor acestora. la vest şi la nord. Marea Adriatică. Golful Finic şi Botnic în inima Europei de Nord. Dar conceptul geografic nu a coincis cu aria de extindere a culturii antice. Marea Egee şi Marea Neagră scaldă insule şi arhipelaguri şi despart cele trei spaţii peninsulare: iberic. din nordul Scandinavei până în Portugalia şi se caracterizează prin precipitaţii abundente tot timpul anului şi cu mici variaţii de temperatură. 1994. Marea Tireniană. au contribuit la o înţelegere relativă. Este un ansamblu terestru de dimensiuni modeste ce reprezintă 7% din suprafaţa uscatului planetar şi axele sale măsoară 4 000 km de la nord la sud şi 5 000 de la est la vest (de la munţii Ural la Lisabona). Marea Ionică. 3 Le Petit Larousse. la est Munţii Ural până la Marea Caspică şi la vest Oceanul Atlantic.precum şi lipsa unor limite continentale clar conturate. ape ce pătrund prin Marea Nordului. Italiei şi Greciei fiind caracterizată prin precipitaţii reduse. apare ca un promontoriu al acestuia situat la extremitatea sa vestică având o formă aproximativ triunghiulară. italic şi grec. 10 . Datorită faptului că are vecinătăţi marine la sud.

şi din sfera activităţilor omeneşti (necesitate a amenajării spaţiului în vederea producţiei. sol. fiind atestat în urmă cu circa 1 800 000 de ani în urmă4. Cele mai vechi forme hominide au fost descoperite în Africa. leagănul apariţiei omului nu se găseşte în Europa. Particularităţile de manifestare ale fiecăruia au rezultat din specificul naturii locurilor (relief.). specificitate hidrografică. în ţinutul Afar din Etiopia. afirmarea şi dezvoltarea primelor civilizaţii au avut loc pe alte continente. cu rădăcini comune. vegetaţie. urmele sale fiind descoperite la Oldoway (Tanzania). fiind cunoscute sub numele de Australopithecus afarensis şi datează de circa 3 000 000 – 2 000 000 ani. O istorie a societăţilor primitive. Denumit Homo erectus. 4 11 . Treptele antropogenezei. climatice. etapă cu etapă. p. politice etc. Teritoriul european a fost scena pe care s-a desfăşurat. În spaţiul european au fost găsite primele forme de hominizi în Franţa. Paradisul pierdut. faună etc. dezvoltarea unor anumite tipuri de activităţi conform specificului locului etc.reprezintă următoarea verigă în evoluţia hominizilor şi a apărut cu circa 2 500 000 ani în urmă. reprezintă un hominid mai evoluat. climă. Homo habilis . Afirmaţia noastră nu doreşte să creeze ideea că aceste caracteristici se întâlnesc doar la popoarele europene. de regrupare şi de reluare a vieţii. se manifestă la toate popoarele vechi de pe orice continent al lumii. evident. Roşu. Pentru orice popor vechi teritoriul a devenit o parte integrantă a existenţei sale. alcătuirea geologică a substratului. de apărare. Continentul european. omul pământului a găsit mereu infinite posibilităţi de adaptare. 30 – 31. sociale. 73 – 76. cu un fond străvechi de tradiţii rurale. Legătura organică dintre un teritoriu şi poporul cale îl locuieşte o lungă perioadă de timp. condiţiile geografice. Spania şi România. economice. prin diversitatea sa de climă. Bucureşti.). cunoscător al focului şi al unor tehnici diverse de realizare a uneltelor. Grupurile umane. Acesta este sensul adânc al vieţii popoarelor europene. de adăpostire. În complexa înfrăţire cu natura. relief şi vegetaţie. 1993. Aşadar. L. care coboară prin străbuni până în negura timpului. s-au modificat. Primii Apud L.Diversitatea climaterică. 1987. 6 – 10. Mic dicţionar al oamenilor fosili. istoria popoarelor sale. a solurilor şi a formaţiunilor vegetale este însoţită de o mare varietate a formelor de relief. realizarea căilor de comunicaţie. p. Bucureşti. 7 – 12. reprezintă suportul unui întreg sistem de relaţii de intercondiţionare care au stat la baza activităţilor umane. strâns legate de mediu. Şi în acest sens facem precizarea că apariţia omului. printr-o profundă adaptare. nu şi-au părăsit cadrul de viaţă deşi. la desfăşurarea evolutivă a vieţii. ci în Africa. Bârzu.

. complexul de tehnici utilizate. De asemenea. practicând cultivarea cerealelor şi creşterea animalelor domestice au apărut în Orientul Apropiat. Pierre Milza. cimbrii.oameni care au venit să se stabilească pe continentul european erau din Africa sau din Orientul Apropiat. pe de o parte şi Marea Mediterană şi bazinul baltic pe de altă parte. fac parte din marele trunchi al indoeuropenilor. Chr. aparţin prin modul de viaţă. în timp ce lumea mediteraneană era puternic influenţată de civilizaţia Orientului Apropiat. datele furnizând o imagine discontinuă în timp. Siria. podişul Anatolia. Cunoaşterea acestor epoci este lacunară. zona dunăreană şi zona coastelor Atlanticului erau total diferite. trăind în oraşe mari fortificate. Irak. practici simbolice. Pe parcursul preistoriei. Originea şi natura entităţii indo-europene rămâne în continuare una dintre marile enigme ale istoriei. Nivelul de dezvoltare al acestei culturi s-a caracterizat prin 5 Serge Berstein. lingvistica comparată. Despre lunga perioadă de timp dintre apariţia şi evoluţia primilor hominizi de pe continentul european şi omul modern (Homo sapiens sapiens). op. alături de marile popoare fondatoare ale civilizaţiei scrisului de pe ţărmul de nord al mării Mediterane.2 Cultura şi civilizaţia Greciei antice Prima civilizaţie din istoria continentului s-a dezvoltat pe insula Creta. Ca strămoş comun al majorităţilor etniilor care s-au dezvoltat în Europa. indo-europenii nu au lăsat posteriorităţii urme ale evoluţiei lor care să le fie atribuite cu certitudine5. Iran. în Iran şi pe subcontinentul indian. Explicaţia o găsim în faptul că majoritatea studiilor s-au axat pe reminiscenţelor lăsate de Homo erectus şi ale omului de Neanderthal (circa 100 000 de ani în urmă). p. Existenţa lor este demonstrată cu argumente furnizate de paleontologia lingvistică. origine etnică şi limbă marii familiei a popoarelor indo-europene. germanii. 12 . sciţii. şi primele două secole din mileniul II a Chr. Cultura minoică a fost una dintre cele mai evoluate ale antichităţii pre-elene precum şi leagănul civilizaţiei antice greceşti. Aceasta s-a numit civilizaţia minoică şi a fost influenţată de civilizaţiile Orientului Mijlociu. cimerienii şi sarmaţii. în Europa nu a luat naştere nici una din formele de civilizaţie deoarece continentul european nu oferă o arie omogenă de dezvoltare umană pentru că. Primele civilizaţii. balţii. mitologia comparată. teutonii. Celţii. cit. Aceste popoare au constituit rădăcina etno-lingvistică a popoarelor din Europa de mai târziu. în ţări precum Palestina. 51 – 52. grupurile umane care au populat spaţiul european dintre Oceanul Atlantic şi Marea Caspică. începând cu sfârşitul mileniului III a. nu se ştiu foarte multe. tracii. 1.

au influenţat evoluţia ulterioară a Europei. Megara. ştiinţa şi dreptul grecilor antici. unde au fost întemeiate numeroase oraşe: Mytilene. vaste locuinţe aristocratice. vest (Italia şi Sicilia) şi sud (Egipt şi Cineraica)6. model care. de expansiunea economică. Civilizaţiile Europei vechi. grecii au declanşat un amplu proces de colonizare provocat de creşterea demografică. de conflictele sociale şi politice din lumea greacă.. Herder afirma: „Ceea ce avem mai de preţ nu este creat de noi. ca tip de instituţie social – politică şi administrativă. Aceste domenii de activitate şi-au adus un aport decisiv la formarea şi dezvoltarea umanităţii pentru că au marcat cultura şi ştiinţa civilizaţiei europene moderne. Culturi eleate şi culturi heracleitice. două modele politice greceşti – democraţia şi oligarhia . Bucureşti. iniţial. 6 13 . Legendarul război al Troiei este un argument ştiinţific în acest sens. Bucureşti. Siria şi Egiptul. Cu circa 1 200 – 1 000 de ani a. civilizaţia scrisului. Rhodos etc. prin alternanţa la conducerea Guido A. În plan politic. 1987. 122 – 134. cultura. artele. p. 1978. regimul politic a suferit schimbări radicale. Triburile doriene au pătruns în Grecia şi au nimicit civilizaţia miceniană. Forma de organizare statală a fost cea a oraşului – stat (polis) autonom şi autarh. Principali promotori ai procesului de colonizare au fost oraşele – stat: Corint. a fost o creaţie originală a grecilor. faptele şi oamenii acesteia. Începând cu secolul al X-lea.cunoaşterea metalurgiei aramei şi a bronzului. construirea de palate impunătoare. o dată cu colonizarea. Milet. Monsuelli. am moştenit de la greci până şi forma mentală cu care şi în care continuăm să gândim şi astăzi”7. În Grecia antică. procesul de colonizare s-a intensificat. ţărmul de nord – vest al Asiei Mici şi insulele din nordul Mării Egee. Din a doua jumătate a secolului al VIII-lea a. Chr. Milet. În acest sens. Colonizarea greacă sa desfăşurat pe direcţiile: nord – est (Hellespont şi Pontul Euxin). Flota cretană a dominat Mediterana Orientală având strânse legături comerciale cu Grecia. 220. Chalcis. fiind superior celui din Grecia continentală. În cadrul acestui tip de comunitate teritorială cetăţenii participau direct la treburile comunităţii lor. a devenit o caracteristică a întregii lumi antice greceşti. p. Efes. Polisul. problemele. necesităţile. Editura Cartea Românească. Halicarnas. Chr. lumea mediteraneană a fost puternic zdruncinată de marile migraţii care s-au produs în acel interval de timp. cunoşteau nemijlocit realităţile. 7 Anton Dumitriu. unică în întreaga lume a Antichităţii. Procesul de colonizarea a cuprins. Editura Meridiane. Polisul a fost creuzetul în care s-au cristalizat viaţa politică.

p. 8 Apud. drumul la onoruri în viaţa publică este deschis fiecăruia în măsura în care opinia publică îi apreciază talentele mai mult după merit decât după clasa socială”8. Pericle a definit democraţia ateniană ca fiind nu doar „o rânduială politică ce nu are de râvnit legile altora” ci. adept convins al democraţiei ateniene. a fost principalul artizan al acestui mod de guvernare.). format din aristocraţi). Politologie. mai degrabă poate fi „o pildă pentru unii. Clistene. 127.polisurilor a modelului oligarhic – care însemna guvernarea printr-o minoritate. Chr. Numele său este democraţie fiindcă orânduirea statului nu se reazemă pe puţini ci pe cât mai mulţi. În afacerile lor personale. Apogeul democratizării statului atenian a fost atins în timpul lui Pericle (circa 500 – 429 a. care se va regăsi în epoca modernă în formarea opiniei publice şi a societăţii civile. forme care s-au consolidat în decursul secolele VI – VI a. a modificat radical constituţia lui Solon reducând semnificativ atribuţiile Areopag-ului (consiliu cu rol hotărâtor în administrarea statului şi a justiţiei. Solon a dat prima constituţie adevărată a Atenei în anul 594 a. 1997. În Atena antică. Originile sistemului democratic grecesc se află în formele de guvernare colectivă ale polisului. care în perioada 461 – 429 a. funcţia devenind accesibilă fiecărui cetăţean liber cu condiţia să fie propus de deme (circumscripţii teritoriale). Chr. Editura Economică. arhonţii nu au mai fost aleşi numai din rândurile aristocraţiei. Bucureşti. conţinea multe concesii pentru clasa aristocratică. pentru prima dată.. În Adunarea poporului toţi membrii erau egali. cetăţeanul se simţea legat de problemele comunităţii şi apare astfel. Chr. Călin Vâlsan. Ca urmare s-a produs transferul prerogativelor supreme de conducere către Adunarea Poporului. Polisul grecesc a transmis ideea libertăţii cuvântului şi a egalităţii indivizilor liberi în faţa legii. sentimentul public de identitate şi conştiinţa apartenenţei la o comunitate şi responsabilitatea faţă de destinul acesteia. Modelul democratic atenian a fost primul model politic din spaţiul european care a exprimat ideea că cetăţeanul este cel care trebuie să participe la dezbaterea legilor şi să îşi manifeste opinia prin vot liber. Adunarea poporului a devenit autoritatea suverană a statului. Totodată a transformat funcţia de arhonte într-o funcţie onorifică. 14 . Chr. instituţia Areopag – ului pierzându-şi astfel autoritatea avută anterior. Ulterior. constituţie care a rămas în vigoare timp de 86 de ani şi. cu drept de vot şi cu libertate de exprimare. Cetăţenii atenieni aveau aceleaşi drepturi şi reprezentau un corp civic. toţi cetăţenii sunt egali în faţa legilor. care. cu modelul democratic – care presupunea guvernarea prin participarea tuturor cetăţenilor liberi. deşi avea un caracter democratic.

„egalii” – singurii care aveau drepturi politice. Sparta oferă exemplu tipic al unui stat extrem de conservator. 9 15 . I. erau excluşi de la viaţa politică. Hiloţii. străinii stabiliţi în Attica. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. (Vezi pe larg Ovidiu Drâmba. Clasa periecilor includea proprietarii de teren sau crescători de vite. Este o realitate faptul că viaţa şi constituţia democratică a Atenei au realizat pentru prima dată în istoria lumii idealul libertăţii civile a cetăţeanului. chiar în forma ei cea mai evoluată. vol. comercială sau meşteşugărească. erau lipsiţi de pământ. În Adunarea Poporului aveau dreptul de a lua cuvântul şi de a face propuneri doar eforii şi membrii consiliului bătrânilor. „Istoria Culturii şi civilizaţiei”. ratificare ce trebuia să fie făcută în unanimitate şi care se exprima nu prin vot. atât de net şi de categoric ierarhizate9. ci prin aclamaţii şi bătăi de picioare. Astfel femeile. nu aveau statut juridic. trăiau în mare mizerie şi într-o permanentă teroare. Consiliul celor 5 efori şi Consiliul bătrânilor (gerusia). Constituţia spartană a fost pur oligarhică. Nici un alt stat grecesc nu a avut un sistem de viaţă atât de inuman (viaţa personală şi familială fiind complet sacrificate şi subordonate militarismului dur care a făcut din Sparta cea mai mare putere militară greacă). a avut unele limite. Spre deosebire de Atena. ideal care s-a transmis peste veacuri şi stă la baza concepţiei moderne a drepturilor fundamentale ale omului. Adunarea poporului nu exercita în mod real o putere suverană având doar rol consultativ. dar şi modele educaţionale diferite. deşi formal prevedea ca organe de conducere trei instituţii: Adunarea Poporului. trăiau din veniturile obţinute de pe lotul de pământ lucrat de perieci şi hiloţi şi le era interzisă orice activitate agricolă. lucrau pe terenurile statului plătind dijme echivalente cu 50% din recolta obţinută.Democraţia ateniană antică. numeric erau de 10 ori mai mulţi decât „egalii”. oameni liberi lipsiţi de drepturi cetăţeneşti şi obligaţi să contribuie la susţinerea „egalilor”. Sistemele educaţionale în cele două state erau fundamental opuse şi corespundeau modului civic promovat de fiecare parte. pe meşteşugari şi negustori. Educaţi de stat încă din copilărie. polisul spartan a fost un stat organizat după modelul aristocratic. proveneau din străvechii băştinaşii subjugaţi de către spartani. 1995. Rolul adunării era de a ratifica propunerile. unde cetăţeanul nu era implicat în discutarea şi aplicarea legilor. Sistemele politice opuse au generat războaie devastatoare între cele două oraşe – stat etalon: Atena şi Sparta. capitolul „Grecia Antică”). nici un alt oraş – stat grec nu a dus o politică de izolare voită precum Sparta interzicând cetăţenilor săi să călătorească în afara graniţelor şi supraveghindu-i sever pe străini. Nici un alt stat grec nu a avut un sistem social atât de rigid cu cele trei clase sociale: „egalii” – aristocraţii. periecii şi hiloţii. nu erau apăraţi de nici o lege. sclavii şi cetăţenii ai căror părinţi nu erau de origine ateniană. erau în număr de 9 000 şi îşi dedicau toată viaţa serviciului militar. Bucureşti.

acesta fiind şi marele său titlu de glorie care a fundamentat şi influenţat în mod decisiv dezvoltarea ulterioară a culturii europene. Copii familiilor bogate îşi continuau studiile în şcolile sofiştilor şi ale retorilor. La sfârşitul stagiului militar. Timp de doi ani tânărul urma pregătirea militară învăţând mânuirea armelor şi studiind legile şi funcţiunile statului. brutali. dar şi educaţia estetică. tânărul era verificat de adunarea demei sale 10 şi de către Senat dacă aparţinea unei familii de cetăţeni liberi şi apoi depunea jurământul din care reieşea că va lupta pentru „zei şi vatra sacră”. fapt care a făcut ca la începutul secolului al V-lea a. după care accentul se punea pe educaţia fizică. În Atena (şi aproape în toate celelalte oraşe – stat greceşti) sistemul educaţional era cu totul altul şi avea ca scop esenţial formarea tinerilor ca membrii ai comunităţii. Chr. Educaţia intelectuală urmărea. aritmetică şi muzică. În şcoli. copilul aparţinea familiei numai până la vârsta de 7 ani după care era total la dispoziţia statului până la vârsta de 60 de ani. Educaţia fizică le fortifica corpul pentru a face faţă îndatoririlor militare şi pentru a combate laşitatea.În statul spartan. Educaţia spartană consta în exerciţii fizice dure şi antrenament militar permanent care urmărea să formeze tineri (ulterior cetăţeni) foarte disciplinaţi. Aceste forme de învăţământ erau rezervate numai băieţilor. fetele au început să primească o uşoară educaţie culturală. abia în perioada elenistă. până la vârsta de 14 ani. cultivarea sentimentelor cetăţeneşti. Educaţia fetelor se făcea exclusiv în familie şi. participarea la viaţa colectivităţii. La vârsta de 7 ani copii începeau şcoala care era încurajată de stat sub forma şcolilor particulare şi era privită ca o problemă civică esenţială. citit. 16 . Familia impunea educaţia copiilor până la vârsta de 18 ani. caracterizaţi printr-o supunere oarbă faţă de regulamentele militare şi faţă de legile statului. Educaţia fizică era completată cu o instrucţie intelectuală minimă: scris – citit şi noţiuni elementare de aritmetică şi de muzică militară. din acel moment. aceste şcoli marcând prima formă de învăţământ superior în spaţiul cultural european. el devenea un cetăţean. tinerilor li se predau noţiuni de: scris. în primul rând. buni luptători. cetăţeni implicaţi activ şi dinamic în viaţa cetăţii. mai ales prin muzică şi poezie. „Multe lucruri minunate sunt în lume. Ceea ce a diferenţiat într-un mod aparte cultura greacă de cultura altor popoare antice a fost umanismul. La vârsta de 18 ani. dar nimic nu e 10 Demă – formă de organizare echivalentă cu circumscripţiile electorale contemporane. puţini ţărani din statul atenian să fie analfabeţi. tânărul primea o lance şi un scut şi. formarea morală şi politică a viitorului cetăţean prin: dezvoltarea autocontrolului şi moderaţiei. În plan cultural grecii au lăsat o bogată moştenire europenilor.

valoarea universală şi eternă a binelui. Tema unică a artei a devenit omul. În acelaşi timp erau şi o consecinţă a regimului democratic care a dat cetăţeanului o demnitate şi un înalt simţ civic de responsabilitate atât faţă de sine cât şi faţă de societate. Socrate (469 – 399 a. Cu toate aceste. matematica fiind considerată de acesta ca fundament al tuturor ştiinţelor. explică şi stă şi la baza lumii. Aceste caracteristici ale artei greceşti erau în perfect acord cu normele societăţii.) a fost cel care a delimitat domeniul gândirii ştiinţifice de cel al gândirii filosofice. „Omul este măsura tuturor lucrurilor” a fost dictonul care a sintetizat cel mai complet semnificaţia artei şi a culturii greceşti. era echilibrat şi armonios. reflectat de arta elină. Ovidiu Drâmba. Grecii antici preţuiau sculptura şi mai ales pictura. Adept al maximei înscrise pe frontispiciul templului din Delfi: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. în însăşi firea sa. Bucureşti. construcţie a cărei arhitectură nu caută să impună prin dimensiuni colosale. În cadrul filosofiei şi gândirii ştiinţifice greceşti antice au fost formulate întâi marile întrebări care frământă cugetarea filozofică până astăzi şi au fost inventate instrumentele logice de bază ale gândirii contemporane.mai minunat decât omul”11 afirmaţie făcută de Sofocle cu mai mult de două milenii în urmă. ca în marile monarhii ale Egiptului.stă la baza matematicii. Contribuţia adusă de ei în aceste domenii ale artei a fost deosebită pentru cultura europeană. sau ale Asiei. concepţia lui Pitagora despre matematică a avut o importanţă excepţională. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Pentru viitorul ştiinţei. ci dragostea de înţelepciune – „filosofia”. Antigona. p. Această virtute (de fapt ştiinţa despre bine şi adevăr) constă în efortul omului de a se studia pe sine. medicinii. Căutarea neîntreruptă a binelui şi a Sofocle. 332 – 333. spre a descoperi în propriu său suflet. nici un zbucium nu strica unitatea. Semnificativ pentru spiritul artei greceşti este faptul că aceasta nu a fost expresia vanităţii sau a autoglorificării unui suveran. ci prin armonia proporţiilor. fiind principiul tuturor lucrurilor12. domeniile care au avut un impact deosebit asupra mentalului european au fost reprezentate de filozofia şi gândirea ştiinţifică. 1995. perfecţiunea tehnică sau echilibrul formelor. 561. teoriei muzicii etc. Omul. Astfel. Socrate a afirmat că scopul omului nu este acumularea unui mare număr de cunoştinţe. frumuseţea şi armonia dintre trup şi suflet. 11 12 17 . locul central îl ocupă templul. Istoria culturii şi civilizaţiei. Chr. v.) a adus contribuţii importante la dezvoltarea matematicii. Pitagora (circa 580 – 500 a. realizat artistic în expresia perfectă a clasicismului grec. Chr. întrucât numărul – în expresie absolută . în arhitectură.

13 14 18 . Eudonox din Cnidos (circa 408 – 355 a. f. Aristotel. teoria generală a proporţiilor şi a numerelor întregi. sec. bazele algebrei geometrice ş. biologie. Printre cei mai importanţi matematicieni s-au numărat Democrit. Concepţia atomistă a lui Democrit. circa 400 a. Medicina grecilor antici a stimulat. mecanică. Chr. dar mai ales prin Democrit din Abdera (n. medicină. din care au derivat. ştiinţă. trisecţiunea unghiului. Euclid. matematică. V a.). toate curentele ulterioare ale filosofiei”13. direct sau prin intermediari.) au fost iniţiate începuturile raţionalismului grec. Matematicienii greci au urmărit în cercetările lor probleme speciale de matematică superioară precum: cuadratura cercului15. bine şi adevăr. Remarcabile au fost progresele făcute de gândirea ştiinţifică greacă antică în domeniile.adevărului va da naştere comportamentelor drepte şi virtuoase. Platon. Hipocrat din Chios. din faptul că ignorează căutarea binelui şi a adevărului”. a. Teoria sferelor concentrice privind mişcarea corpurilor cereşti elaborată de Eudonox din Cnidos a fost acceptată în astronomie timp de 2 000 de ani. a spus Socrate. Chr.). ci din neştiinţă. Caracteristicile principale ale matematicii greceşti şi care i-a conferit acesteia o superioritate asupra celei orientale – au fost depăşirea evidenţei sensibile sau experimentale şi acceptarea exigenţei demonstraţiei raţionale. unitar. Arhimede ş. Socrate a pus în evidenţă o legătură intimă între virtute. istoriografie etc. optică. 615. că el nu se află în centrul universului şi că se mişcă în jurul unui Foc Central (Philolaos. dublarea cubului. Socrate nu numai a afirmat dar a şi demonstrat prin destinul său tragic concordanţa dintre vorbe şi fapte. În domeniul astronomiei au fost formulate teorii care susţineau că Pământul este rotund. Leucip din Milet. Platon. clasificarea numerelor iraţionale. fiind considerat cea „mai mare personalitate a istoriei gândirii greceşti. în sensul că omul îşi poate procura fericirea sufletească printr-un comportament echilibrat şi corect. 15 Problemă a cărei imposibilitate de soluţionare a fost demonstrată abia la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ibidem. Teoria geocentrică a avut mai mulţi adepţi precum: Heracleides din Pont. a legilor cetăţii şi a zeilor. „Nimeni nu face rău voit. Chr. expresie a unui sistem de gândire coerent. dar şi probleme de geometrie plană şi în spaţiu. Prin Anaxagora. 624. curent care a avut o contribuţie decisivă la formarea raţionalismului european. astronomie. Aristotel. fizică. influenţat şi îndrumat medicina Ibidem. metode de calcul infinitezimal. Anaxagora. f. a avut „o contribuţie extrem de importantă la dezvoltarea ştiinţei europene”14. al unei capacităţi de sinteză deosebită. Prin această afirmaţie. prin respectarea aproapelui. a.

. Chr. ascultaţia pentru depistarea unei pleurezii. Chr. specific democraţiei ateniene. Hipocrat din Cos (născut în insula Cos către anul 460 a. În scrisoarea pe care Filip al II-lea a trimis-o lui Aristotel în acest scop. A studiat pictura. Chr. muzica. 1974. Alexandru cel Mare. Editura Albatros. 16 19 . Platon (circa 427 – 347 a.) a formulat şi aplicat principiile medicinii hipocratice care stau şi azi la baza medicinii moderne. discipol a lui Socrate. ci mai cu osebire că a văzut lumina zilei în timpul vieţii tale. Filozofia lui Platon a avut o influenţă remarcabilă asupra multor concepţii filozofice idealiste europene din trecut până în zilele noastre (fenomenologie. Chr. dar mai ales a lui Aristotel. Academia din Atena – cel mai important centru de cultură al Greciei antice. Tucidide a fost primul dintre istoricii antici care. p.). iar scrierea istoriografică trebuie să trezească sentimente de patriotism. considerat „părintele istoriei”.). fără a dispreţui alte popoare. astronomia. A predat timp de 30 de ani în mod gratuit lecţii la Academia pe care a înfiinţat-o şi a avut preocupări ştiinţifice şi artistice multiple. socială şi umană care este exprimat perfect prin „jurământul lui Hipocrat”. dar şi prin cercetarea empirică a trecutului. căruia i-a trezit interesul pentru ştiinţă şi cultură16.) născut în Stagira . printre altele: „. într-o zi. a susţinut că rolul istoricului este de a delecta auditoriul prin respectarea adevărului. Fără îndoială că învăţat şi crescut de tine..Macedonia ( motiv pentru care i se mai spunea şi Stagiritul). nu atât pentru că mi l-au dăruit. Aristotel (384 – 322 a. fizica. Chr. au realizat descrierea foarte exactă a maladiilor. puncţiile pleurale. care şi-a continuat activitatea până în anul 529 p. precum şi folosirea foarte exactă a medicaţiei. inciziile renale. Mulţumesc zeilor. Herodot (circa 485 – 425 a. dar a excelat în matematică şi filosofie. a scris tragedii şi poezie. Gândirea filosofică şi ştiinţifică greacă (şi a întregii lumi antice greceşti). va trebui să o cârmuiască”. regele macedonean scria. (Vladimir Hanga. Apariţia istoriografiei în cultura greacă se explică prin spiritul pozitiv. Chr. a fost timp de 20 de ani discipol al lui Platon şi apoi maestru al lui Alexandru Macedon. va fi vrednic şi de tatăl său şi de împărăţia pe care. Hecate din Milet (născut circa 540 a. Herodot. a fundamentat în anul 387 a. Chr. în analiza evenimentelor a introdus influenţa condiţiilor economice şi sociale şi nu a admis ideea fatalităţii. de a-l informa corect şi imparţial.) şi Tucidide sunt cei mai de seamă autori de texte istoriografice. Medicii greci au practicat cu succes trepanaţia. a atins apogeul dezvoltării sale prin opera lui Platon. 21). a legăturii dintre fapte şi cauzele lor. de dragoste de libertate. personalism). Cel mai mare medic al antichităţii.arabă şi europeană fiind caracterizată printr-un remarcabil sentiment de responsabilitate profesională.Destinul m-a învrednicit cu un fiu.

în cadrul căreia viaţa materială şi viaţa spirituală formau o unitate. susceptibil de a continua dezvoltarea. civilizaţie care a plasat. astronomia. cu toate momentele sale de evoluţie şi de manifestare. un organism viu. un adevărat institut de învăţământ superior. economic. dotat cu o bogată şi bine organizată bibliotecă şi având un vast program de studii filozofice şi ştiinţifice. iniţial. Aristotel a dezvoltat o operă impresionantă. morala. a creaţiei materiale şi spirituale realizată de aceasta. logica. Epocile şi generaţiile care au urmat au avut drept reper esenţial sistemul de valori şi informaţii creat de civilizaţia antică greacă. Opera lui Aristotel constituie o sinteză a tuturor cunoştinţelor acumulate până la acea dată în toate domeniile ştiinţei şi filosofiei (fizica. spiritual şi artistic ca şi cetăţile antice greceşti În planul vieţii politice. O primă observaţie are în vedere faptul că civilizaţia greacă a fost predominant o civilizaţie urbană. autoritatea teoriilor aristotelice s-a menţinut până în secolul al XIX-lea. Din valoroasa moştenire pe care grecii au lăsat-o posterităţii. permite desprinderea unor considerente privind rolul jucat de această civilizaţie în istoria Europei. Abia atunci comunităţile urbane europene au putut îndeplini aceleaşi funcţii din punct de vedere politic. psihologia. Cetatea grecească nu a fost doar o simplă aglomerare de oameni uniţi prin necesităţi comune. în permanenţă. opuse ca mod de manifestare: modelul democratic atenian şi modelul oligarhic spartan. Succinta trecere în revistă a celor mai cunoscute aspecte ale societăţii antice greceşti. civilizaţia greacă a lăsat posteriorităţii două modele clasice. caracterizate prin originalitatea şi profunzimea observaţiilor. omul în centrul sistemului său de reprezentare. matematica. Modelul de dezvoltare oferit de polisul grecesc a putut fi atins abia la sfârşitul Evului Mediu de către oraşele europene. Grecia. circa 400 de lucrări. făcând din el măsura oricărui lucru. Cele două modele au prefigurat disputa din Europa modernă dintre democraţie şi autoritarism. geometria. logica ş. faimoasa şcoală pe care a condus-o timp de 13 ani şi care ajunsese să aibă până la 2 000 de discipoli. etica. au lăsat lumii o moştenire culturală nepieritoare care nu a putut fi egalată de nici o altă civilizaţie antică. botanica.) şi a avut o influenţă excepţională de-a lungul veacurilor. de platonism. dar mai ales Atena antică. biologia. 20 .a. arta etc. Influenţat. nimic nu a marcat atât de puternic şi durabil civilizaţia europeană ca filozofia şi gândirea ştiinţifică a acestora. În unele domenii cum au fost: ştiinţele naturale. teoria cunoaşterii. politica. ea a avut o structură complexă.A fondat cu sprijinul material a lui Filip al II-lea gimnaziul Lykeion.

cultura şi civilizaţia greacă antică au influenţat decisiv destinul culturii şi civilizaţiei europene. Generalizarea. Acesta a reprezentat prima mare sinteză dintre valorile unei civilizaţii de natură europeană (cea greacă) cu valorile civilizaţiei asiatice. Cronologic. (anul sinuciderii Cleopatrei. Elenismul Aportul Greciei antice la civilizaţia europeană s-a identificat şi prin intermediul elenismului17. Chr. Lumea elenistică se întinde pe un imens teritoriu. uniform şi autarhic al cetăţii greceşti (polis). Alexandru Macedon a proiectat şi. Prin acţiunile sale. 18 Vladimir Hanga. acesta fiind spaţiul supus influenţei greceşti. cit. op. conceptul statului universal unitar. fie în incertitudinea organizatorică. (anul morţii lui Alexandru Macedon) până în anul 30 a.. Înaintea sa. Ca limbă oficială în întregul imperiu s-a impus elina comună. Chr. Pax macedonica instaurată de ilustrul general macedonean a favorizat circulaţia bunurilor. a ideilor şi a oamenilor şi a obişnuit lumea din vreme sa cu un nou concept: acela de stat cosmopolit. Chr. În privinţa civilizaţiei. chiar sub veşmânt empiric. Dacă sub aspect etnic statul creat de Alexandru Macedon a fost extrem de eterogen. diferenţele locale s-au estompat semnificativ înregistrându-se anumite omogenizări. parţial a şi realizat. nu era pe deplin posibilă din cauza dimensiunilor reduse ale arenei pe care se desfăşurau evenimentele. 5. cel puţin sub aspect politic şi cultural.Prin această caracteristică esenţială. cu dialectul său cel mai de seamă – cel atic. p. Alexandru cel Mare a anulat limitele impuse de obştile orientale şi polisurile greceşti. autorul unor lucrări reprezentative asupra epocii. filozofia politică era cantonată fie în cercul strâmt. totul era local şi particular. în lipsa de contur a imperiilor despotice. Denumirea perioadei vine de la numele de „elenişti”. Marele imperiu a lui Alexandru Macedon s-a Conceptul de elenism a fost elaborat în anul 1836 de către istoricul german Johann Gustav Droysen (1808 – 1884). din Sicilia până în India şi din Egipt până în ţinuturile Mării Negre. Alexandru Macedon (336 – 323 a.) sau Alexandru cel Mare a iniţiat o nouă filozofie politică. A fost o perioadă cu numeroase elemente de cultură şi civilizaţie originale datorate caracteristicilor de natură politică şi economică mult diferite de ale Greciei clasice. Omenirii îi lipsea perspectiva largă a istoriei. termen dat orientalilor elenizaţi. fiind în egală măsură izvor şi element de unitate al acesteia. 17 21 . perioada elenistică a durat de la anul 323 a. ultima regină a Egiptului elenistic). de izolarea religioasă şi etnică şi a deschis contemporanilor săi perspectiva unităţii întregii lumi18. sub aspectul civilizaţiei şi a culturii a prezentat surprinzător de multe aspecte unitare.

cea mai reprezentativă personalitate ştiinţifică a perioadei elenistice. 19 22 . Apollonios).). moara de apă. şurubului fără sfârşit. în domeniul productiv. „Supusul” a luat locul cetăţeanului. balestre. în domeniul amenajărilor portuare (farul din Alexandria şi digul de 1 300 m care leagă insula Pharos de port). Pentru acea vreme au fost întemeiate un număr impresionant de noi oraşe începând din Macedonia până în delta Nilului şi până la Indus. În asemenea condiţii. Bucureşti. Civilizaţiile Europei vechi. pompa compresoare şi alte echipamente hidraulice. p. dar şi în alte domenii. legăturile comerciale dintre Asia şi bazinul oriental al Mării Mediterane devenind frecvente. Editura Meridiane. maşinării de aer comprimat. cercetarea ştiinţifică a cunoscut o perioadă de excepţională intensitate şi diversitate. Chr. Epoca elenistică a deschis perspective nelimitate vieţii culturale. pentru prima dată. ştiinţei. biblioteca din Alexandria avea circa 700 000 de volume (volumina = rulouri de papirus sau de pergament). Au fost create instituţii ştiinţifice de cercetare denumite „muzee” (locuri dedicate Muzelor20). 220-221. fondatorul şcolii de mecanică din Alexandria. artei şi literaturii. angrenajului. Pella. care dispuneau de biblioteci importante. au fost inventate: pedala de la roata olarului. Construcţia oraşului s-a făcut. Ptolemeu). Antiohia. Viaţa politică liber organizată. producerea pergamentului. Efes şi aveau un mare număr de volume. Arhimede. Chr). catapulte. Mansuelli. Arhimede (287 – 212 a. În această perioadă. Hiparcos. nave de război de până la 3 000 de tone care puteau să transporte 600 de marinari şi 300 de soldaţi). dar şi cele din Rhodos. S-a creat geografia ştiinţifică (Pytheas din Massilia. Ctesibios (circa 310 – 240 a. Au fost elaborate studii Guido A. vol. pe baza unor planuri urbanistice unitare şi de o amploare nemaiîntâlnită19. lipsită de alte constrângeri în afara celor impuse de lege s-a mărginit la un cadru mult mai restrictiv. În celelalte domenii au fost înregistrate cuceriri importante. a inventat un ceasornic cu apă. 1. cea din Pergam aproximativ 200 000 de volume. iar locul Adunării poporului a fost luat de către sfetnicii din palatul regal. s-a creat trigonometria şi s-a perfecţionat algebra (Euclid. al „focului grecesc” etc. macaralei cu scripete triplu. Viaţa economică s-a intensificat considerabil. Urbanismul a cunoscut o dezvoltare deosebită. 20 Muzele – au fost fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei – în număr de 9 – şi patronau artele şi ştiinţele şi pe slujitorii acestora. tehnica suflatului sticlei etc. În plan politic s-au manifestat preponderent regimurile monarhice absolutiste. este considerat inventatorul roţii dinţate. De exemplu.destrămat în state imense ca teritoriu şi populaţie comparativ cu micile polis-uri greceşti. filosofiei. Progrese tehnice importante s-au realizat în domeniul militar (au fost construite maşini de asediu gigantice.

celor doi fraţi gemeni – Romulus şi Remus. Filozofia elenistică şi-a pus o consistentă amprentă asupra multor aspecte ale doctrinei etice creştine. s-a dezvoltat fizica şi astronomia etc. în peninsulă Italică. care va realiza prima unificare a unei importante părţi din spaţiul european. Rezultatele ştiinţei elenistice au fost transmise Europei prin intermediul romanilor şi apoi al arabilor şi au rămas modele de investigaţie ştiinţifică acceptate multă vreme. Ideea imperială a stârnit puternice nostalgii în epocile feudale şi moderne fiind regăsită în gândirea politică şi faptele unor suverani precum Carol cel Mare. În prima perioadă a Această legendă a fost agreată şi încurajată de familia Iulia pentru a-şi etala nobleţea genealogică. Primele aşezări stabile. uneori 15 – 18 secole. atestate arheologic pe colinele Romei actuale.. Începuturile Romei. Arheologii şi istoricii moderni au încercat să deosebească adevărul istoric de legendă.fundamentale privind anatomia şi fiziologia omului: Herophilos şi Erasistratos au emis observaţii ştiinţifice care au rezistat 18 secole. Regii etruşci care au condus Roma de la fondarea ei până în anul 509 a. Însăşi numele oraşului. Carol Quintul sau Napoleon Bonaparte. hrăniţi de o lupoaică21. a cărui capitală – Roma. 1. 21 23 . familie din care făcea parte şi Iulius Caesar. unele autohtone. avea puternice trăsături elenistice. Chr. în centrul Câmpiei Latium.. altele venite aici din epoci şi spaţii diferite. i-au dat o adevărată structură urbanistică precum şi o organizare social – politică.. Legenda atribuie naşterea Romei în anul 753 a. prinde contur. mai ales asupra doctrinei stoicismului. Ideea unităţii lumii. Chr. Chr. În secolul al VII-lea aceasta se prezenta ca un adevărat mozaic de populaţii. Roma a înlăturat regimul monarhic al regilor etrusci şi a instaurat un regim politic republican. La sfârşitul secolului al VI-lea (anul 509 a. în sensul elenistic al termenului. Chr. Tradiţiile elenistice au fost dezvoltate în imperiul roman.3 Cultura şi civilizaţia Romei antice Roma. al Tibrului şi al colinelor se consideră a fi de origine etruscă. religioasă şi militară. au creat un sistem de canalizare şi asanare al mlaştinilor. au înconjurat oraşul cu un zid de 7 km.). Cultura elenistică a contribuit în mod hotărâtor la formarea culturii latine şi prin aceasta elenismul s-a constituit în element de bază. adică existenţa statului imperial combinată cu omogenizarea supuşilor a fost preluată pe un alt plan şi cu mai multă certitudine organizatorică de către Caius Iulius Caesar. formativ şi normativ al culturii europene. ca urmare a înfrângerii etruscilor de către romani. ca entitate politică statală. datează încă din secolul al X-lea a. ilustrul om politic roman. ca oraş – stat ţin esenţialmente de istoria etruşcilor.

23 Istoria lumii în date. În cursul secolului al II-lea a. caracterizată prin cuceriri succesive de teritorii şi subjugări de popoare. a dreptului de căsătorie între plebei şi patricieni. 1969.) în cea mai mare putere din peninsula Italică. al căror rol a crescut considerabil datorită războaielor tot mai dese. 22 24 . 37. cenzori) ceea ce a dus la ştergerea distincţiilor dintre cele două categorii sociale. Chr. Prima „secesiune22” a plebeilor a avut loc în anul 494 a. Între sfârşitul secolului al III-lea şi prima jumătate a secolului al IIlea (în urma celor trei războaie punice). Roma a fost condusă de o oligarhie a marilor proprietari de pământuri. p. În secolul I a. prin recunoaşterea deplină a egalităţii plebeilor în cadrul statului roman23. Roma a cunoscut numeroase crize şi răscoale. Chr. întrucât ei constituiau principalul suport al armatei romane. Roma a fost obligată să stingă acest conflict social prin acordarea de drepturi politice plebeilor în urma unor dure confruntări. Lupta pentru drepturi politice dusă de către plebei poate fi considerată. (teritoriul acesteia devenind provincia romană Africa) şi întreaga Mare Mediterană occidentală a intrat sub stăpânirea romană. pretori. mai ales „Secesiune” – a reprezentat o formă de revoltă nonviolentă a plebeilor. Roma a distrus Cartagina. accesul la diverse magistraturi (consuli. Roma s-a angajat din anul 264 a. politică şi socială a Romei. numite „secesiuni” care s-au derulat aproape două secole. într-o lungă suită de operaţiuni războinice. armatele romane au cucerit Macedonia şi Grecia. legislativă şi executivă. Roma a devenit cea mai mare putere mediteraneană. Andrei Oţetea. Acţiunea lor a paralizat întreaga viaţă economică. Editura Enciclopedică Română. Bucureşti.Republicii. Chr. Roma a trecut la o politică externă agresivă. echilibru care a dus la formarea unei noi aristocraţii – nobilimea (nobilitas). Aceştia din urmă au obţinut crearea instituţiei magistraţilor plebei. şi conflictul social s-a încheiat în anul 287 a. Odată cucerită Italia. care deţinea în mod real puterea politică. Chr. Odată restabilită ordinea socială internă. coord. Împotriva puterii politice şi economice tot mai evidente a patricienilor s-au opus plebeii. Chr. ce au avut ca rezultat cucerirea lumii mediteraneene şi apoi a unei însemnate parţi din Europa de vest. păstrând proporţiile de rigoare. Aceştia se retrăgeau pe o colină în afara Romei ameninţând că vor construi un alt oraş. Chr. ca prima formă de manifestare a partidismului. politică ce a transformat-o într-un timp relativ scurt (340 – 275 a.) În interior. Plebeii au obţinut rând pe rând drepturi politice în urma cărora s-a stabilit un echilibru social între patricieni şi plebei. a cucerit Asia Mică şi Egiptul în paralel Spania şi a Galia (cuceriri desăvârşite de Caesar între anii 58 şi 51 a. Chr.

executive. Chr. Marcus Antonius şi Octavian. au reorganizat administraţia. iar în anul 286 p. Crassus. Sylla. iar pe de altă parte. Imperiul. dincolo de Rin şi de Dunăre (în Dacia). sub conducerea unor împăraţi abili. instituind o autoritate centrală puternică.cele din Sicilia şi cea condusă de Spartacus (73 – 71 a. unitatea imperiului roman s-a destrămat în anul 395. dintre care 22 au fost asasinaţi. Chr. Pompei. În anul 330 capitala imperiului s-a mutat de la Roma la Bizanţ. existente în societatea romană. oraş căruia împăratul Constantin i-a dat numele de Constantinopol. Chr. a încetat şi agonia Republicii romane. Chr. odată cu fondarea principatului de către Octavian. menţinând însă principiul unităţii romane.). În anul 27 a. societatea şi armata. În epoca Imperiului. împăratul Diocleţian a hotărât scindarea imperiului în două părţi: Orientul şi Occidentul. Roma a cunoscut o accentuată instabilitate politică din cauza acţiunilor unor generali precum Marius. Crizele care au marcat ultimul secol al Republicii au fost provocate pe de o parte de dezechilibrele şi conflictele sociale generate de afluxul imens de bogăţii adus la Roma în urma cuceririlor. Chr. După un lung şir de războaie şi de dezordini interne. Fraţii Gracchus au sfârşit prin a fi masacraţi pentru că au luptat pentru reformarea Republicii romane. generalii învingători pe câmpurile de luptă au început să pună mâna pe puterea politică folosindu-se de diversele grupuri de putere adverse. la tronul imperial candidau nu mai puţin de 18 pretendenţi. vechile instituţii Senatul şi Adunarea poporului şi-au pierdut puterea efectivă. În secolul al III-lea p. provinciile din Răsărit îl aveau 25 . În secolul I a. popoarele vecine barbare îi atacau tot mai frecvent şi mai puternic graniţele iar situaţia internă era tot mai instabilă. Chr Imperiul roman a intrat în criză. chiar dacă aparenţele acesteia au fost menţinute. politice şi religioase. Imperiul roman a cunoscut o lungă perioadă de pace. Caesar. Chr. Împăraţii romani au concentrat în mâinile lor prerogativele puterii militare. ale cărui graniţe în Europa ajungeau până în Scoţia. de constrângerile politice care impuneau ca un imperiu atât de întins să fie condus de un executiv puternic. iar Roma a atins apogeul dezvoltării sale. În anul 271 împăratul Aurelian a retras trupele şi administraţia din Dacia. era apărat de legiuni puternice şi de limes – uri fortificate. iar în anul 259 p. era condus de o administraţie eficace. Mizând pe tulburările interne. care transformase Marea Mediterană într-o „mare nostrum”. Anarhia militară din perioada anilor 235 – 284 a adus pe tronul Romei nu mai puţin de 50 de împăraţi. În secolele I – II p. dispunea de o reţea densă de drumuri care asigurau un comerţ viu şi o economie activă.

apoi locuitorilor Italiei (în anul 89 a. În acel an împăratul Caracalla a dispus. când Roma din stat – cetate a devenit stat teritorial) şi în anul 218 p. Asiei şi Africii de Nord. în Franţa de astăzi). Roma a fost pustiită de către vandali. suevi. pe Câmpiile Catalaunice (lângă Troyes. În anul 451. alani.stat în cea mai marea putere a lumii antice. Tot în planul ideilor politice. Începând din anul 212 p. ce aveau capitala la Ravenna. ostrogoţi. 24 Ovidiu Drâmba. în anul 476 Romulus Augustus. Imperiul roman de Apus a fost atacat în continuare de popoarele migratoare (vizigoţi. a adus în spaţiul european şi cel extra – european o perioadă de stabilitate cunoscută sub numele de „Pax romana”. Perioada cea mai reprezentativă a „păcii romane” a constituit-o primele două secole ale erei noastre. stăpâna celui mai întins imperiu cunoscut în istoria antică introducând elemente de civilizaţie care au influenţat benefic şi durabil istoria Europei. Roma a abandonat definitiv concepţia discriminatorie a statului . a atins forma şi complexitatea sa maximă. 715. vandali. Chr. comandate de Aetius. armatele romane. 26 . au înfrânt armatele hunilor conduse de Attila. op cit. Romanitatea. Chr.cetate şi a recunoscut o realitate deja existentă: crearea unui imperiu imens ale cărei provincii au fost aşezate pe picior de egalitate cu metropola24. ca toţi oamenii liberi să devină „cives romanus”. prin Constituţia Antoniană. a fost detronat de către Odoacru. france şi alane. O astfel de realizare a fost opera geniului politic şi organizatoric roman care. printr-o adevărată epopee militară. fiind cea mai fastă din întreaga sa istorie. a). a acordat acest titlu tuturor oamenilor liberi din imperiu. percepţie care a rămas în memoria colectivă şi care a inspirat lumea medievală europeană. Chiar dacă noul statut nu implica drepturi politice esenţiale. huni ş. romanii au dezvoltat conceptul de „cetăţenie” acordându-l succesiv locuitorilor Romei. iar cele din partea occidentală. vizigoţii au cucerit Roma fiind pentru prima dată în opt sute de ani când „Cetatea Eternă” a fost cucerită şi jefuită de către o armată barbară. care a trimis la Constantinopol insignele imperiale. semnificaţia simbolică a fost imensă pentru că a favorizat procesul de romanizare. p. Câţiva ani mai târziu. alături de contingente vizigote.ca împărat pe Arcadius şi capitala la Constantiopol. A fost ultima victorie a romanilor deoarece în anul 455. în perioada imperiului. ultimul împărat al Imperiului Roman de Apus. era condusă de Honorius. Chr. căpetenia herurilor. preluând valorile şi creaţiile spirituale greceşti. Roma antică.. fapt ce a marcat instaurarea dominaţiei germanice asupra Italiei. s-a transformat dintr-un mic oraş . desfăşurată metodic timp de şapte secole. În anul 410.

ideea unei lumi dominate de o forţă care s-a impus prin realizarea lui „orbis romanus” (lumea romană. sever şi meticulos. Romanii sunt cei care au inventat noţiunea de drept privat şi drept public. Oraşele erau construite după planuri arhitectonice. băi publice. temple etc. Aceste calităţi s-au regăsit nu numai în moştenirea politică şi organizatorică pe care au lăsat-o posterităţii.Romanizarea a fost un proces complex care a antrenat nu numai asimilarea în plan politic. vechile structuri administrative. cu amfiteatre. În unele cazuri. ci şi cea în plan cultural. culturale erau distruse. spaniol. administraţia instaurată era după modelul roman şi exercitarea ei se făcea cu funcţionari romani. fenomen pe care Iorga l-a numit „sigiliul Romei”. datorită diferitelor formule utilizate. pământul era confiscat pe jumătate. Prin romanizare. fapt ce constituie încă un argument convingător privind aportul Romei la continuitatea civilizaţiei şi culturii europene. caracterizată prin uniformizare teritorială şi lingvistică). depozite. Roma a „exportat” un urbanism care a influenţat considerabil procesul de romanizare. sisteme de canalizare. Modul de viaţă urban a stârnit admiraţia autohtonilor care au fost şi pe această cale atraşi spre civilizaţia romană. geniul roman a fost eminamente pozitiv şi organizat. dreptul penal şi dreptul civil. popoare care reprezintă cea mai trainică şi vizibilă moştenire a Romei în istoria Europei. Principii juridice formulate încă din antichitate inspiră şi astăzi procesul de elaborare al legilor. lucid şi ordonat. calităţi 27 . Romanii au fost excelenţi organizatori. de aplicaţie spre speculaţie teoretică. politice religioase. o parte din oraşele – state din teritoriile cucerite erau transformate în municipii iar locuitorii acestora primeau unele drepturi civile. aspru şi rece. Teritoriile cucerite erau anexate imperiului. portughez. două treimi sau în totalitate şi devenea bun public. Civilizaţie esenţialmente urbană. în istoria lumii a apărut ideea de stat universal. cu un deosebit simţ al datoriei civice şi al dragostei faţă de patrie. apeducte. domeniu în care geniul organizatoric nu a avut echivalent în lumea antică. Lipsit de fantezie. tradiţionalist şi sceptic. Acest proces a fost sprijinit şi prin organizarea administrativă a statului. Roma a impus un program urbanistic bazat pe folosirea planului geometric inspirat de urbanismul elenistic. român). dar şi în domeniul normelor juridice. înclinaţi spre austeritate şi disciplină. tehnicieni şi jurişti. O dată cu expansiunea teritorială. populaţia era transplantată sau nu la Roma (în situaţiile în care nu era masacrată sau vândută la târgurile de sclavi). Acţiunea de romanizare a dat naştere popoarelor neolatine (francez. Limba romană era limba oficială a întregului imperiu. de spirit inventiv.

p. Creştinismul primitiv a apărut în Palestina şi a avut ca principale surse iudaismul. Ei au marele merit de a fi transmis generaţiilor viitoare impresionanta civilizaţie elenistică.4 Creştinismul Istoria Europei nu poate fi înţeleasă dacă nu este cunoscută influenţa religiei creştine şi a bisericii. asupra acesteia. Noul izbăvitor al lumii propovăduit prin „Noul Testament” era Isus (Hristos în limba greacă) considerat „unsul lui Dumnezeu”. Isus s-a născut în Betleem. cât şi în cele din afara imperiului. politice. Roma antică are contribuţii incontestabile la formarea şi afirmarea acestui proces. geografia (prin Ptolemeu şi Strabon) şi medicina (prin Galenius.specifice care şi-au pus amprenta asupra întregii vieţi sociale. orientală. În artă. Rufus din Efes. etruscă. medievală şi modernă. ca instituţie. 25 26 28 . Chr. constituie pentru Europa cultura „greaco – latină”. op. Creştinismul26 apare în secolul I p. sculptură. italică. în timpul împăratului Augustus şi şi-a petrecut tinereţea în Nazaret. Chr. astfel erau denumiţi cei care îmbrăţişau noua religie a lui Chrestus (Mântuitor în latina populată). la care s-a adăugat propriu lor geniu creator. Ca element fondator al civilizaţiei şi culturii europene. După împlinirea vârstei de treizeci de ani a început să predice şi să înfăptuiască miracole. şi a fost îmbrăţişat de lumea celor săraci. care. Începând cu secolul al II-lea p. Discoride şi Celsus). religie profetică ce susţinea ideea unui salvator cu nume de Mesia. Pierre Milza. 319 – 320. Tot romanilor li se datorează faptul că au extins aria culturii grecolatine. Trei au fost domeniile ştiinţifice în care savanţii romani s-au remarcat: astronomia. iar de către preoţii evrei Serge Berstein. stoicismul grec şi mitologiile semitice. Faptele sale au fost considerate de către romani drept agitaţie. rod a sintezei culturilor greacă. Romanii au lăsat ca moştenire o bogată civilizaţie. ale cărui fapte sunt prezentate în cele patru Evanghelii. Termenul de creştin derivă din forma latină populară (vulgata) de la termenul chrestianus. 1. filosofie romanii nu au avut contribuţii originale. ideea care va străbate secole de-a rândul lumea europeană. intelectuale artistice şi morale ale romanilor. se poate vorbi de o artă romană originală25. apoi pe cea a creştinătăţii nu numai în spaţiul european ci şi în cel extra-european. celtică iudeo-creştină. atât în teritoriile cucerite. împreună cu civilizaţia romană. influenţa greacă fiind deosebit de puternică. O influenţă substanţială asupra noii religii a avut-o iudaismul. Romanii au lăsat posterităţii modelul politic roman. literatură. Centrul spiritual al creştinismului a fost Ierusalimul. acea ideea de imperiu unificat. cit.

Bisericii creştine i s-au restituit bunurile luate şi a fost recunoscută oficial ca instituţie religioasă organizată. Prigoana împotriva creştinilor a început în timpul domniei împăratului Nero. După anul 313 religia creştină a cunoscut o stare de înflorire. Antoniu Piul (138 – 161). Trebuie recunoscut faptul că. Macedonia. creştinismul s-a răspândit foarte repede în tot Imperiul Roman. 27 29 . Întrucât se adresa celor săraci şi defavorizaţi. Marcus Aureliu (161 – 180). Istoria Bisericii Ortodoxe Române. R. Grecia. Domiţian (81 . au cunoscut momente de mare intensitate datorită edictelor de urmărire şi de pedepsire date. sau convocat sinoade ecumenice sau locale. Odată cu creştinismul apare şi se manifestă şi intoleranţa creştină faţă de alte religii. Prima biserică s-a construit la Ierusalim. creştinismul s-a manifestat intolerant faţă de alte religii. prin care s-a proclamat libertatea religiei şi a cultului pentru toţi cetăţenii imperiului inclusiv pentru creştini. p. când împăratul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Mediolanum (astăzi Milano).96). Persecuţiile împotriva creştinilor. A urmat o perioada caracterizată printr-o dualitate creştinism-păgânism care a generat tulburări sociale. devenind în fapt „religia licita”. s-au creat scaune episcopale. Siria. Hadrian (117 – 138). vol. Împăraţii Lucinius (317 – 324) şi Iulian Apostatul (361 – 363) au întreprins o serie de persecuţii împotriva creştinilor. conform religiei. Bucureşti. după trei zile. Traian (98 – 117).drept răzvrătire religioasă. refuzului de a accepta cultul imperial (conform căruia împăratul era de origine divină). datorită caracterului său monoteist. după care noua religie s-a răspândit în toată Palestina. s-a extins cu repeziciune în tot imperiul roman. 1992. solidarităţii creştine şi nonviolenţei. zona mediteraneană. S-a arătat celor 12 apostoli. mai ales pentru că se declarase „fiul lui Dumnezeu”. Septimiu Sever (193 – 211). Aurelian (270 – 275) şi Diocleţian (284 – 305)27. Deciu (249 – 251). înviind. Maximiu Tracul (235 – 238). Chr. după care s-a înălţat la cer. anul 64 p. în timpul împăraţilor: Nero (54 – 68). O. Creştinismul a încetat să mai fie o religie „nepermisă” (religio ilicita) în anul 313. Noua religie a fost propagată prin viu grai de către cei 12 apostoli care au început să cutreiere lumea şi au început evanghelizarea aşa cum le ceruse Mântuitorul. 83. Chr şi a durat până în anul 313 a. I. Împăratul Teodosiu I (379 – 395) a interzis păgânismul astfel încât creştinismul a devenit unica religie oficială în Mircea Păcurariu. s-au construit biserici. Răspândirea noii religii a întâmpinat de la început greutăţi şi piedici datorită caracterului monoteist. A fost condamnat la moarte şi crucificat. fiind chiar favorizată de către noul împărat. fără a fi continui în aceste două veacuri şi jumătate. Valerian (253 – 260). s-au scris primele lucrări teologice. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.

care promovează principiul mântuirii individului prin graţia divină. „Despre cetatea lui Dumnezeu” a pus bazele filosofiei creştine. 1992. Primii autori creştini care au elaborat şi explicat esenţa doctrinei creştine au apărut înainte de secolul al IV-lea. sub numele de Sfântul Augustin29. Editura Hyperion.imperiu. 29 În Biserica Răsăriteană sub numele de „Preafericitul Augustin”. 39 – 39. Vasile cel Mare. de biserica romanocatolică. Antiohia). p. La începutul secolului al V-lea. Biserica Creştină era o instituţie caracterizată prin disciplină şi organizare ierarhică. A îmbinat cultura greco-latină cu noul spirit creştin şi a reuşit să creeze noi fundamente spirituale care au dat profunzime creştinismului şi au asigurat universalitatea acestei religii. au stabilit slujba prin textele liturghiei. nonviolenţă. Istoria ideilor politice. ei fiind numiţi părinţi ai bisericii. pacea. filozofului şi scriitorului Aurelius Augustinus (354 – 430). Teologia creştină a cunoscut un moment de afirmare şi consolidare prin opera teologului. Cei mai renumiţi pentru această perioadă sunt: Atanasie al Alexandriei. 30 . XXI. Răspândirea creştinismului a fost dată de conţinutul şi semnificaţia valorilor sale: dragostea pentru aproapele tău. Bucureşti. Iniţial. vocaţie universală. iar scrierile lor numindu-se patristice. Ereziile28 cele mai importante au fost: arianismul (punea în discuţie divinitatea lui Isus Hristos) – a fost condamnat de conciliul ecumenic de la Nicea din anul 325. mitropoliţi (conduceau biserica din fiecare provincie) şi patriarhii (lideri spirituali care se aflau în fruntea bisericii din marile centre politice din parte orientală a imperiului precum: Alexandria. 30 Marin Voiculescu. monofizismul – (considera că Isus a fost doar Dumnezeu şi nu om) – combătut de conciliul ecumenic de la Calcedon din anul 451 şi monothelismul – (care a contestat întruparea reală a lui Isus) – combătut de conciliul de la Constantinopol din anul 680. Prin lucrările sale: „Confesiuni”. Ierarhia bisericii creştine cuprindea: preoţi. au fost considerate dăunătoare pentru unitatea lumii creştine şi interzise prin hotărârile unor sinoade ecumenice. înţelegerea. valori care 28 Ereziile – curente religioase care au pus în discuţie principiile fundamentale ale învăţăturii creştine. episcopi (aflaţi în fruntea fiecărui oraş/cetate). considerat părinte al bisericii şi canonizat. dragoste şi înţelepciune30 şi a încercat să concilieze creştinismul cu neoplatonismul. Ilarie din Pictovium şi Ambrozie din Milan. Ierusalim. Constantinopol. nestorismul – (susţinea că Isus Hristos avea două naturi: una divină şi una omenească cea de a doua permiţându-i să aibă slăbiciuni omeneşti) – a fost condamnat de conciliul de la Efes din anul 431. corpus-ul de idei filozofice elaborat. Grigore de Nissa. au formulat doctrina Trinităţii. În operele lor au combătut ereziile. Episcopul de la Roma se afla pe aceeaşi treaptă ierarhică cu cei din Imperiul Roman de Răsărit.

Anul 1453 a însemnat dispariţia Imperiului Bizantin. Creştinarea germanilor. 31 . pe calea culturii. Această dualitate lingvistică s-a regăsit şi în geneza popoarelor medievale. slavilor. dar limba latină a rămas limbă oficială a Europei occidentale. imperiul de cultură şi limbă latine. devenind un element de unitate al acestuia. s-au născut popoare creştine (precum poporul român). Semnificaţia creştinării era mai mult decât o simplă schimbare de religie.V. aceasta însemna că a intrat în civilizaţie. Romanitatea orientală. 31 Erau numiţi „barbari” populaţiile situate în afara imperiului roman. s-a prăbuşit sub loviturile valurilor succesive de năvălitori. Desemnarea Constantinopolului drept capitală a Imperiului Roman de Răsărit a consolidat poziţia patriarhului din acest nou centru de putere politică. ci şi în afara graniţelor sale. Influenţa creştinismul nu s-a manifestat doar în cadrul imperiului. Patriarhii de la Constantinopol au căutat să aibă o autoritate comparabilă cu cea a papei de la Roma. a încercat să-i fie recunoscută întâietatea în întreaga Biserică creştină.au fost acceptate rapid de masa oamenilor de pretutindeni. în calitatea sa de succesor al sfântului Petru. trecând succesiv. conform hotărârii conciliului ecumenic de la Nicea din anul 325. În înţelegerea acelor timpurii. În Apus. încă un mileniu. prin perioade de expansiune sau de restrângere. altele după ce s-au aşezat în imperiu. De remarcat că o serie de popoare care s-au format în mileniul I. sociale şi culturale tot mai divergente. unele înainte de a intra în imperiu (precum goţii). Popoarele barbare31 au fost creştinate. După ce unitatea Imperiului Roman a fost definitiv distrusă. dominată de limba şi cultura greacă. creştinismul a contribuit la refacerea unui imperiu având la bază factorul spiritual şi nu cel politic. când Constantinopolul a fost cucerit de către turci. va purta ulterior numele de Imperiul Bizantin. Asemenea diferende s-au manifestat cu intensităţi diferite. bulgarii). în secolele IV . cele două părţi ale imperiului au avut destine politice. Prin convertire. populaţiilor din insulelor britanice şi a altor popoare migratoare (ungurii. Creştinarea s-a realizat prin convertirea făcută de către apostoli în diferite zone ale Europei. cu momente de ruptură urmate de reconcilieri. până la sfârşitul mileniul I. de strălucire sau de decadenţă până în anul 1453. când un popor se creştina. depăşind stadiul de popor barbar. biserica fiind cea care a asigurat această continuitate. Drept urmare. a avut drept rezultat crearea condiţiilor pentru făurirea unei Europe unitare din punct de vedere religios. aceştia au convins atât elitele cât şi masele aparţinând acelor popoare barbare de faptul că numai îmbrăţişând religia creştină. Acesta din urmă. poporul respectiv poate fi acceptat şi poate supravieţui în spaţiul european.

Aceste divergenţe au fost trecătoare pentru că dincolo de conflictele dintre persoane şi de revendicările pentru putere. delegaţii papei Leon al IX-lea şi cei ai patriarhului Mihail Kerulorios s-au excomunicat reciproc. Claude Bresolette. 1992. De două mii de ani Europa este şi rămâne un continent cu populaţie predominant creştină (catolici. ci şi prin ierarhia bisericească. p. care s-a situat deasupra comunităţilor locale şi chiar a statelor. ortodocşi. Putem concluziona că biserica a constituit primul element de construcţie a unităţii europene nu numai prin spirit. Constituţia Uniunii Europene. nu consfinţeşte acest drept. dacă nu identice cel puţin cu multe elemente comune. moment în care a avut loc marea schismă. Biserica catolică şi Biserica ortodoxă. Editura Orizonturi. dorinţa de a restaura unitatea Bisericii a triumfat fiind puse în joc concepţiile şi destinul acesteia32. Este pentru prima dată când toţi locuitorii Europei s-au închinat aceleaşi divinităţi şi au avut practici religioase. din păcate. 273. în Marile religii. Biserica creştină s-a separat în Biserica Răsăriteană sau Ortodoxă şi în Biserica Apuseană sau Romano – Catolică. Creştinismul şi-a pierdut unitatea. protestanţi). 32 32 . Editura Lider. Bucureşti. vanităţile oamenilor şi interesele politice au fost mai puternice decât virtuţile credinţei. În secolul al XI-lea. Dincolo de deosebiri. La 16 iulie 1054. un lucru era evident: Europa se identifica cu creştinătatea.

Întreg teritoriul european a reprezentat o imensă arenă pe care se desfăşurau neîncetate războaie. s-au manifestat.Capitolul 2 APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ 2. Fără îndoială. Cele mai importante construcţii statale din secolul V şi începutul secolului al VI-lea au fost reprezentate de regatul ostrogot al lui Teodoric (481 – 526) şi regatul franc al lui Clovis (481 – 511). la timpurile întunecate ale barbariilor. Marile migraţii nu au putut pune capăt. în acelaşi timp şi elemente de unitate şi de identitate. în mod brutal.1 Proiecte privind unitatea europeană până în secolul al XVlea Imaginea clasică a Europei Evului Mediu timpuriu. Imperiul Bizantin. şi în care au apărut sau dispărut state cu frontiere mult schimbătoare. Asia Mică şi până pe cursul inferior al Dunării. Pe ruinele fostului Imperiu Roman de Apus s-au constituit regate barbare care au asimilat încetul cu încetul civilizaţia învinşilor. în care se părea că evoluţia era supusă fărâmiţării şi împrăştierii. dar trebuie nuanţat. În răsărit. este aceea a unui continent care a trecut de la o civilizaţie citadină şi strălucitoare. În această Europă. Iustinian (527 – 565) s-a declarat urmaşul de drept al Romei şi a iniţiat numeroase campanii militare pentru a reface ansamblul politico – teritorial al fostului imperiu. Din acest amestec confuz de populaţii sedentare şi popoare şi populaţii migratoare sau născut statele medievale au dat o anume aşezare viitoarelor state europene. Europa nu mai prezenta o unitate politică reală consistentă decât în partea sa răsăriteană. prin excelenţă. Chr) a fost evident şi pentru Occident că centrul. chiar fărâmiţarea feudală şi modul de producţie autarhic a constituit un element de unitate. al lumii civilizate s-a mutat la Constantinopol. unui mileniu şi jumătate de civilizaţie greco-latină. s-a considerat continuatorul de drept al Imperiului Roman. adesea întâlnită în istoriografie. tulburări politico-statale. Paradoxal. răspândită în lumea apuseană. la moduri arhaice de producţie şi de schimburi comerciale. Ar trebui adăugate 33 . regresul în plan global a fost evident. acţiunile sale politice fiind întemeiate pe aceste considerente. După căderea Romei (anul 476 p. acolo unde Imperiul Bizantin a reuşit să-şi impună controlul pe o durată mai mare de timp asupra unor teritorii din Mediterana Orientală.

în apropierea graniţelor. Normandia şi Bretania. care depăşesc frontierele statelor în formare: invaziile barbare. op. În acest sens. limitele tentativelor lor. Astfel. Europa – o idee în mers. sub o singură autoritate. „Europa. 33 34 34 . au asimilat şi şi-au asumat mitul imperial. II. A zdrobit pe longobarzi. 1999. în care fiecare popor şi-a păstrat obiceiurile. p. 68.. totuşi. precum Roma altădată. Catolicismul – ca religie şi Biserică – acţionează ca factor de unitate continentală în Europa de Apus. prezentă în conştiinţe sub forma unei identităţi profund marcată de moştenirea antică şi de religia creştină. Italia şi Germania. în mare măsură. Dincolo de războaie şi fărâmiţări. Imperiul lui Carol cel Mare a fost. există o entitate europeană a cărei existenţă pare să scape. rol crescut al Bisericii. foste teritorii germane. dar nu şi a o supune unei organizări şi unei legi comune. înainte de orice.elemente mai mult sau mai puţin vizibile ale acestei identităţi pe care o constituie asemănarea evoluţiilor şi înmulţirea schimburilor transnaţionale. p. Serge Berstein. 35 Zone militarizate. intense defrişări. france şi din Ţările de Jos. un regat barbar. slab administrat. Cluj – Napoca. dar prăbuşirea rapidă a acestora după moartea creatorilor lor. feudalitate. ia supus pe avari atingând cursul mijlociu al Dunării. Acest mit a fost intangibil regilor barbari capabili de a cuceri o parte din Europa. A fost protector al Papei de la Roma şi la anul 800 a fost încoronat de acesta ca „împărat al romanilor” şi numit „pater Europae” ceea ce însemna reîntemeierea Imperiului Roman de Apus. stabile. evidenţiază eşecul construcţiilor politice realizate. 8. s-a născut în Evul Mediu o Europă ce constituia o realitate trăită deasupra frontierelor politice. apartenenţa la credinţa lui Hristos şi calitatea de enoriaş al unei congregaţii tutelate de Roma34. cunoaşte în Evul Mediu – susţin cu deplin temei Serge Berstein şi Pierre Milza – fenomene identice. Michael Devèse susţine că europenismul s-a conturat în perioada medievală şi a însemnat. Ovidiu Pecica. Imperiile barbare create de Carol cel Mare sau de către Otto I au cuprins teritorii însemnate din vestul continentului. a cucerit Bavaria şi Saxonia. Editura Lines. cu un conţinut complex. Secolele care au urmat prăbuşirii Imperiului Roman de Apus nu au dus la dispariţia idealului politic de stat imperial ideal. în diversele sale componente. Pierre Milza. vol. Diferitele regate barbare care s-au înfiripat şi s-au succedat unele după altele în Franţa. cit. Carol cel Mare (768 – 814) a reunit prin cuceriri. a creat mărci35 care să apere imperiul la graniţa cu Spania. de sub controlul voinţei deliberate a oamenilor şi care răspunde unor mişcări de fond ale istoriei”33. dar adânc înrădăcinat în elementele dinamice ale societăţii medievale. În toate aceste privinţe. o viaţă economică puternic axată pe celula de autosubzistenţă seniorală. restrângerea apoi expansiunea schimburilor în funcţie de fluctuaţiile politicii.

ideea fiind percepută în acea perioadă ca un simbol al duratei şi al unităţii. când Roma va cădea. Imperiul german creat de Otto I a perpetuat şi extins influenţa spirituală a Romei. După moartea lui Carol cel Mare. Despre Carol ce Mare s-a spus că a scos Europa din noaptea timpurilor barbare printr-o uşoară revigorare a comerţului internaţional. 2 februarie. a ocupat Lorena. Ideea de imperiu unic şi roman era un ecou târziu al Romanităţii. a avut capacitatea de a uni şi civiliza o parte a Europei. În anul 962. pacea şi ordinea restabilită de Otto I au favorizat dezvoltarea economiei şi înflorirea culturii. când va cădea Colisseul va cădea şi Roma.Administraţia centrală nu era decât formală. mai ales prin evoluţia limbilor romanice în defavoarea limbii latine. constituia şi un proces de emancipare a lumii latine de sub influenţa Bizanţului. o anumită înflorire a vieţii culturale manifestată prin dezvoltarea şcolilor. „Cât va fi Colisseul în picioare. punându-se astfel bazele Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană. reforma clerului. În acelaşi timp. p. După moartea acestuia. Administraţia comitatelor se afla în mâinile aristocraţiei locale. 36 Apud Lawrise et Rambaud. Acesta a dat o mare strălucire statului german reunind sub conducerea sa cele mai multe teritorii germane. Ceea ce datorează Europa lui Carol cel Mare este apariţia unui ideal. Ideea unui imperiu creştin a fost reluată de Otto I (936 – 973). recunoaşterea unei arte oficiale a palatelor şi a bisericilor. a fost încoronat de papa Ioan al XII-lea cu titlul de „împărat Augustus”. atribuindu-şi o vocaţie universală de a conduce şi evangheliza popoare. imperiul creat de acesta s-a prăbuşit dând naştere la noi entităţi statale. Histoire Générale. I. După ce i-a înfrânt pe unguri în anul 955 la Lech. Construcţia statală a lui Carol cel Mare a fost fundamentată pe autoritatea politică a împăratului şi pe autoritatea spirituală a Papei. destinele lumii continuând să fie legate de Roma şi de amintirea acesteia. 35 . germanii au cunoscut un moment de apogeu. a fost recunoscut ca protector al Burgundiei dobândind o mare influenţă asupra Franţei şi a intervenit direct în Italia devenind rege al regatului lombard (în anul 951). crearea unui imperiu unic şi latin. Sub conducerea lui Otto I. va cădea şi lumea”36. Imperiul caroligian a născut mitul imperial în Europa medievală. imperiul creat de el s-a destrămat pentru că nu se realizase o unitate politico-spirituală capabilă să reziste presiunilor externe şi tendinţelor centrifuge. impozitele nu asigurau necesităţile statului. al unui imperiu care să ducă spre emancipare creştinătatea latină. Roma va trăi. 538. armata nu era permanentă. Puterea imperială creată de Otto I nu a fost suficient consolidată. Asocierea cu Roma a indus ideea de imperiu.

Conform regulilor ierarhice. consecinţă a destrămării rapide a diferitelor structuri statale. în Imperiul Bizantin. acesta din urmă l-a excomunicat. de fapt în numirea acestora. biserica creştină a început a dobândi un rol social din ce în ce mai important datorită caracterului său organizat şi devotamentului slujitorilor săi. În Apus. Germania. o poziţie superioară în ierarhia ecleziastică aducându-i titlul de papă – adică de conducător al întregii biserici catolice. care se bucura de un mare respect şi veneraţie. mai ales în regatele barbare care au succedat dispariţiei Imperiului Roman de Apus. În partea răsăriteană a Europei. în timp ce în alte perioade coroana imperială a trecut din mână în mână după bunul plac al negocierilor cu papalitatea37. În acest context. Acesta a fost în egală măsură „consul al lui Dumnezeu” şi fondator al puterii lumeşti a papalităţii. II.Una din principalele caracteristici ale primei perioade feudale a constituit-o fărâmiţarea autorităţii publice centrale. Biserica era foarte puternică datorită puterii morale pe care o exercita în societate. p. Fiecare dintre cele două puteri. Cel care a creat puterea papală şi a proiectat principiile politicii papale privind crearea unui imperiu unic creştin a fost papa Grigore cel Mare (590 – 604). fiind dovada efemerităţii lumii fizice. fapt care i-a permis să dobândească. în timp ce conducătorul laic (rege sau împărat) este reprezentatul puterii trecătoare. Un statut aparte îl avea episcopul de la Roma. Biserica a sprijinit şi consolidat puterea laică fără a încerca să o subordoneze direct întrucât puterea împăratului era foarte mare. prin aspiraţia la un imperiu universal. episcopi şi chiar oraşe aflate în Italia. 96 36 . Implicarea papilor în exercitarea şi influenţarea puterii lumeşti a determinat o interminabilă luptă între puterea spirituală reprezentată de biserică şi puterea laică a regilor şi împăraţilor timpului. în timp. străduindu-se să-şi impună propria concepţie asupra acestuia şi găsindu-şi aliaţi în principi. Conflictul dintre puterea laică şi cea spirituală s-a desfăşurat în Europa occidentală sub numele de lupta de investitură. Pentru că Henric al IV-lea a reacţionat cu violenţă la un decret al papei Grigore al VII-lea. Aceasta a cunoscut un episod aparte în conflictul dintre papa Grigore al VII-lea (1073 – 1085) şi Henric al IV-lea (1056 – 1106). Spania etc. Henric al IV37 Serge Berstein. Mari conducători ai perioadei analizate precum Carol cel Mare şi Otto I au impus şi înlăturat papi având o poziţie dominantă în raporturile cu aceştia. op.. vol. Pierre Milza. şi-au legitimat acţiunile în ochii contemporanilor. cit. toţi episcopii aveau puteri egale. Franţa. Papa Grigore al VII-lea a urmărit să redea bisericii libertatea faţă de orice ameninţare a puterii laice considerând că un papă este superior împăratului sau regelui deoarece el reprezintă puterea spirituală – care dăinuie peste timp. temporală şi spirituală. iar regii aveau mari drepturi în alegerea.

a efectuării pelerinajelor. în faţa porţilor castelului Canossa. valori şi tehnică de producţie între zone diferite. Cruciadele38 organizate de biserica catolică pentru eliberarea Mormântului Sfânt au fost o expresie a avântului economic care s-a înregistrat în Europa în secolele XI – XIII şi au reprezentat o atitudine expansionistă a Bisericii. într-o Europă fărâmiţată politic. Punctul culminat a fost atins între anii 1245 – 1250 când papa Inocenţiu al IV-lea a organizat chiar o cruciadă împotriva împăratului Germaniei. mult mai evoluată decât cea europeană. S-a răzbunat peste câţiva ani când l-a înlocuit pe papa Grigore cu papa Clement al III-lea. Biserica catolică s-a comportat. cu posibilitatea unei revolte generale a feudalilor germani împotriva lui. a acţiunilor de evanghelizare a clericilor. Datorită organizării cruciadelor. au ajutat ca popoarele europene să iasă din izolarea în care trăiseră până atunci. 1127. 1190. iertarea papei. 1197 – 1204. papa Grigore al VII-lea murind în exil în anul următor. 1249 şi 1270). Sentimentul religios era foarte puternic în timpul Evului Mediu european. profitând de slăbiciunile imperiului Bizantin. Biserica a rămas principala instituţie medievală cu un impact deosebit de puternic asupra societăţii europene. Acest fenomen a început să se contureze în jurul universităţilor care au început să iniţieze schimbarea. Teodoric al II-lea. Conflictul prelungit dintre instituţia papală şi instituţia laică de conducere a societăţii. cu toate acestea. 1227. în secolul al XIII-lea ca o adevărată putere europeană. confruntat. în haine de penitent şi cu picioarele goale în zăpadă. s-a umilit aşteptând. trei zile şi trei nopţi. au permis descoperirea unei civilizaţii – cea arabă. reprezentată de rege sau împărat. să determine o reînnoire a gândirii prin redescoperirea autorilor antici.lea. firave într-adevăr. cu multă cruzime de o parte şi de cealaltă. Cruciadele au avut consecinţe importante pentru Europa. a subminat autoritatea creştinismului. dar. încoronând sau detronând suverani după cum dictau interesele sale. În secolele XI – XII lupta dintre împăraţii germani şi papalitate a înregistrat momente de mare înverşunare. precum şi a înfloririi comerţului care a căpătat un mare avânt. de expansiunea spre est a creştinismului roman. ale unei identităţi specific europeană. Readucerea marilor filozofi în atenţia gândirii Evului Mediu s-a datorat unor spirite universale precum Sfântul Augustin (354 – 430) şi Toma d´Aquino (1225 – Între anii 1096 şi 1270 au fost organizate opt cruciade (1096 – 1101. în acelaşi timp. au favorizat comerţul. Victorioasă în conflictul cu împăraţii germani. 38 37 . au început să se afirme primele elemente. au permis schimbul de idei. mai ales a lui Aristotel. 1144 – 1184. la puţin timp după detronare. iar biserica a căutat să se folosească în permanenţă de această credinţă pentru consolidarea ordinii sociale şi a puterii sale decizionale.

teza sa este remarcabilă dacă avem în vedere faptul că ea a fost enunţată într-o epocă în care dogma religioasă subordona gândirea politică şi socială. Se estimează că numărul victimelor acestor valuri succesive de epidemii s-ar cifra la aproximativ 26 000 000 de oameni39. liniştea şi bunăstarea fiecărui individ. Monarhia universală prefigurată de Dante trebuia să fie un stat independent de putere papală. op. Toma d´Aquino nu a întrezărit posibilitatea unei organizări internaţionale conduse de biserică care să reducă pagubele materiale şi umane produse de starea de permanentă beligeranţă. a ucis aproximativ o treime din populaţia continentului. 1377. cit. a unei colaborări între naţiuni se găsesc în scrierile lui Dante Alighieri şi ale procurorului Pierre Dubois.1274). 12. politice. Dante Alighieri (1265 – 1321). Primele idei care au proclamat necesitatea unei înţelegeri. Adept al monarhiei. III. cit. În secolul al XIV-lea. Vezi pe larg si Ovidiu Drâmba. sociale şi culturale. Preocuparea lor fundamentală a fost afirmarea dogmei creştine şi a moralei rezultate din aceasta. p. vol. profunde transformări structurale. IV. Numeroase epidemii au avut consecinţe dramatice asupra situaţiei demografice a întregului continent. în accepţia specifică a cuvântului. 1371. Conceptual. economice. Epidemia de ciumă neagră care a lovit întreaga Europă în perioada anilor 1437 – 1441. op. Arbitrajul suprem al puterii nu trebuia deţinut de către Pontifax Maximum (Papa). Monarhia universală în viziunea lui Dante nu era altceva decât o concepţie de tip federalist. ci trebuia depus în mâinile împăratului. urmată de reveniri catastrofale în anii 1360. conflicte. a formulat principalele sale teze şi concepţii social politice. vol.. În unele regiuni flagelul a Serge Berstein. Pierre Dubois a susţinut şi elaborat o concepţie cu un înalt caracter ştiinţific privind organizarea pe baze federale a Europei. În lucrarea intitulată: De recuperatione Terrae Sanctae. dintre care unele s-au detaşat net de viziunea contemporanilor săi. a sesizat posibilităţile reconcilierii între prinţi şi monarhi sub conducerea unei monarhii universale. Pierre Milza. 39 38 . a avut ca efect debilitatea populaţiei şi scăderea rezistenţei organismului la atacurile diferitelor boli. deşi idei sociale şi politice se află din belşug în scrierile acestora. dezordini. Deşi a trăit într-o lume extrem de violentă. foametea generală din anii 1313 – 1317 determinată de calamităţi naturale. a demonstrat că victoria creştinătăţii asupra puterii otomane putea fi obţinută numai dacă naţiunile creştine ale Europei se asociau sub forma unei confederaţii. în lucrarea sa De Monarchia – (1310). crize. Proiectele politice ale lui Dante Alighieri şi Pierre Dubois nu au avut nici o rezonanţă într-o epocă ce se caracteriza prin calamităţi. care avea menirea de a asigura pacea universală.

Aceasta a fost accentuată şi de o bruscă schimbare a climei: avansarea progresivă a gheţarilor alpini şi polari a provocat dispariţia culturii grâului din Irlanda şi din Peninsula Scandinavă. „Bula de Aur” din anul 1356 a exclus orice intervenţie a papei în alegerea împăratului. războaiele dintre diferitele state.redus numărul locuitorilor la jumătate sau chiar mai mult (de exemplu în Irlanda aproape toată populaţia a fost decimată). În Peninsula Iberică şi în cea Scandinavă conflictele dinastice erau interminabile. principala forţă care aspira la universalitate. lituanieni. a accentuat tendinţele de fărâmiţare a Europei. în timp ce pe continent expansiunea cavalerilor teutoni spre est a fost oprită de slavi. Războiul a fost o permanenţă la sfârşitul Evului Mediu. dar şi în plan politico-militar. unde a fiinţat până în anul 1377. Această situaţie a avut ample consecinţe în plan demografic. principala ramură economică şi sursă de venituri a populaţiei. finlandezi) şi slave (poloni. În interior autoritatea împăratului era contestată de către oraşele ce făceau parte din liga Hansei şi de cele 100 de „oraşe imperiale”. dintre oraşe şi seniorii acestora. a provocat o serie de revolte care au fost dur reprimate. În insulele britanice englezii se luptau cu scoţienii. După Imperiu. ungurii. cea de a doua forţă care aspira la universalitate – papalitatea – a cunoscut una dintre cele mai lungi perioade de criză. sârbii. În Germania puterea imperială a căzut pradă luptelor dintre prinţi şi ligile oraşelor. dintre care amintim: revolta din Anglia condusă de Wat Tyler sau Jacqueria din Franţa. Lipsa forţei de muncă a determinat o gravă destructurare economică şi socială. În Italia. au devastat ţara. Agricultura. imperiul german şi-a încetat acţiunea de colonizare germană spre est datorită rezistenţei popoarelor scandinave (danezi. la Avignon. curia papală a fost mutată. Deteriorarea situaţiei sociale. Ca efect al conflictului dintre statul francez şi papalitate. Criza Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană. În parte de sud-est a continentului. a coborât limita septentrională de cultură a secarei. a cunoscut o mare scădere a productivităţii. social. suedezi. Secolele XIV – XV au rămas în memoria colectivă a europenilor ca fiind perioada „războiului de 100 de ani”. Dar nu a fost singura manifestare a acestui flagel. de către regii Franţei în anul 1309. După întoarcerea curiei papale la Roma (în anul 1377). cel mai îndelungat conflict din epocă. mai ales a ţăranilor. dar a recunoscut deplina suveranitate a celor 7 electori şi a statelor lor. a culturii viţei de vie din Anglia şi din nordul Germaniei. Criza generală a societăţii europene din secolul al XIV-lea a avut consecinţe nu doar economice şi sociale. În exterior. bulgarii şi românii încercau să oprească pătrunderea turcilor în regiunile dunărene. slovaci). s-a 39 . economic etc. fapt ce a confirmat fragmentarea imperiului.

Europa Unită. Timp de 31 de ani Biserica catolică a avut concomitent câte doi papi (1378 – 1409). au reuşit să întârzie cu o jumătate de secol înaintarea turcilor spre centrul Europei. cit. 2000. Biserica „gallicană” a fost supusă controlului monarhului francez. Tratatele încheiate între Franţa. Dispariţia acestui ultim vestigiu al Imperiului Roman de Răsărit. cucerirea de către turci a întregii Peninsule Balcanice şi al ţărmului de nord-vest al Mării Negre a diminuat intensitatea disputelor politice şi religioase din centrul şi vestul Europei. Bucureşti. Ideea federaţiei europene elaborată de Marini prevedea constituirea unui organism cu atribuţii de Curte de Justiţie. 28. Proiectul a fost prezentat în anul 1464 regelui Boemiei. pentru o perioada de 6 ani (1409 – 1415) a avut trei papi – la Roma. Pericolul reprezentat de extinderea imperiului otoman. a unui Ev Mediu dominat de fantoma măreţiei romane. menit să judece litigiile dintre federaţi (statele componente ale acestora ) şi să ia decizii care să fie impuse tuturor 41. op. 15. iar între anii 1415 – 1417 nu a existat un papă legitim40. urmaşul îndepărtat al imperiului roman – Imperiul Bizantin – s-a prăbuşit în urma cuceririi Constantinopolului (în anul 1453) de către armatele lui Mohamed al II-lea. George Podebrady. Ca urmare. Faust Bădescu. Ludovic al XI-lea. Editura Majadahonda. p. unitatea Bisericii catolice a fost puternic afectată. fapt care a forţat-o să recunoască diferitelor Biserici naţionale o anumită autonomie. marcate de dispariţia marilor construcţii statale cu vocaţie universală. diplomatul francez Antonio Marini a elaborat un proiect de uniune a statelor europene în scopul opririi expansiunii otomane. a marcat sfârşitul unei lumi. Anglia. pretenţie pe care o aveau Imperiul Roman de naţiune germană precum şi Imperiul Bizantin. p. care l-a propus regelui Franţei. Din punct de vedere politic. La sfârşitul secolul al XV-lea. proces ce a continuat în imperiul german (anul 1448) şi în regatele Castiliei şi al Aragonului (anul 1481). indiferent de importanţa lor politică. Spania şi Imperiul german cu papalitatea au limitat gradul de intervenţia a acesteia din urmă în administraţia şi viaţă cotidiană a Bisericilor naţionale.. Vlad Ţepeş şi mai ales Ştefan cel Mare. Ca o primă consecinţă a fost recunoaşterea juridică a noii suveranităţi a statelor şi a marcat renunţarea de către puterea papală la pretenţia de a mai juca un rol de unificator al creştinătăţii. Europa de la sfârşitul Evului Mediu a dobândit caracteristici noi. 40 41 Ovidiu Drâmba. După mai multe secole de agonie. Cu toate acestea ideea unităţii europene nu a sucombat.declanşat o profundă criză a sistemului papal denumită „marea schismă din Occident”. 40 . la Avignon şi la Pisa. În anul 1438. Geniul militar şi diplomatic al unor principi români precum Iancu de Hunedoara. compus din reprezentanţii tuturor statelor membre.

ci numai despre teritoriile în care a rezistat limba latină şi religia Romei creştine. Italia. Spania şi Anglia. o economie închisă. spirituală şi politică. 15. op. Editura Majadahonda. cit. 52. în care conotaţiile religioase continuau să fie prezente44. p. O dată cu dispariţia construcţiilor politice care încercau să unifice continentul în jurul noţiunii de „creştinătate”. deschiderea de noi căi comerciale către Lumea Nouă etc. Renaşterea. naţiunile afirmându-şi tot mai pregnant identitatea atât în nord cât şi în sud-estul continentului. Europa a înregistrat un proces de creştere a aspiraţiilor naţionale. Germania. Europa Unită. op. prea egoist şi prea preocupat de problemele locale. Europa se suprapunea peste teritoriul ocupat de „poporul creştin” care trăia în Franţa. Fără îndoială că nu este vorba despre noţiunea de „Europa geografică” despre care se ştia că se întinde spre est până la Don. Polonia şi Ungaria43. p. nu au fost urmate decât de promisiuni. Spania. În funcţie de principalele căi comerciale terestre şi pe apă. Economia europeană a secolului al XVI-lea a rămas. Bucureşti. ci şi cele din celelalte domenii ale vieţii sociale şi economice.. Este evident că noţiunea de Europa era o problemă de imagine politică şi culturală. Afirmarea statului naţional a triumfat prin instituţii stabile şi eficiente care asigurau autoritatea suveranului în Franţa. Ca o consecinţă a prăbuşirii marilor edificii imperiale.2 Ideea unităţii europene în secolele XVI – XVIII Secolul al XVI-lea s-a caracterizat printr-un suflu nou manifestat în viaţa economică. dar treptat a început să ia naştere o economie la nivel continental. Criza sistemului feudal din secolele XIV – XV a însemnat o prăbuşire a vechilor concepţii nu numai din domeniul politic. Secolul a debutat cu o perioadă de prosperitate care s-a manifestat prin dezvoltarea producţiei. era un concept cu o consistentă încărcătură politică. Occidentul. p. creşterea populaţiei. culturală. vol. Aria dominantă a schimbărilor se derula în limite regionale.Apelurile lui Ştefan cel Mare pentru realizarea unei alianţe de mare anvergură între prinţii şi monarhii occidentali în scopul opririi ofensivei Semilunii. cit. Serge Berstein. 2. 69. Cea mai veche era zona mediteraneană care lega sudul continentului cu Orientul Mijlociu şi nordul Africii şi avea ca centru de Faust Bădescu. termenul respectiv este înlocuit cu termenul de Europa. III. Totodată au fost create premizele afirmării unui proces generator de înnoiri. 44 Ovidiu Drâmba. s-au putut evidenţia mai multe zone economice. 42 43 41 . înflorirea oraşelor. În înţelegerea papei Pius al II-lea. nu a înţeles semnificaţia profundă a apelului făcut de principele Moldovei42. în esenţă. 2000. Pierre Milza.

suedeză. Florenţa. Această unitate în diversitate a fost ilustrată de avântul artistic al Renaşterii. Cu toate că a fost o mişcare europeană. Dezvoltarea cea mai spectaculoasă a cunoscut-o coasta atlantică a Europei unde. O altă zonă de comerţ o reprezenta bazinul Mării Negre dominată de monopolul economic turcesc şi care asigura schimbul de mărfuri între Asia Mică. fondată pe diversitatea formelor sale de manifestare. Constantinopol şi state europene precum: Ţările Române. În pofida diferenţelor lingvistice şi a rivalităţilor politice. Portugalia) şi cele din nord – vestul Europei (Franţa. Prin ideile promovate. germană. polonă etc. un artist şi un om de lume. Umanismul a pus în discuţie toate valorile pe care s-a bazat Europa în timpul Evului Mediu. le-a conferit europenilor sentimentul că erau purtătorii unei civilizaţii distincte faţă de cele existente pe alte continente. s-au deschis noi căi maritime către Lumea Nouă. a creat o nouă identitate europeană. Umanismul a pus în acord valorile antichităţii cu mesajul creştin şi a promovat idealul social al omului erudit şi care era deopotrivă om de acţiune. Ţările de Jos). Zonele economice respective au constituit nu doar punţi de legături comerciale ci şi canale de cunoaştere reciprocă a diferitelor regiuni. umanismul a favorizat afirmarea sentimentului naţional. modelul cultural şi economic european fiind puternic marcat de caracteristici naţionale distincte. Polonia. Asia şi America. umanismul s-a răspândit în toată Europa. Veneţia. Augsburg şi Nürnberg. umanismul a prefigurat mişcarea iluminismului din secolul al XVIII-lea şi a reprezentat un element esenţial al civilizaţiei europene. umanismul nu a fost omogen. Londra şi Anvers au devenit mari poli economici ai epocii. Sevilla. Germania. rusă. ci a reprezentat o epocă determinantă ce a marcat 42 . Prin glorificarea ideii de patrie preluată din scrierile antice. Rouen. spaţiu în care se întâlneau mărfuri de origine daneză. alături de vechi rute care asigurau schimbul de mărfuri dintre ţările din sudul continentului (Spania. Lisabona. a combătut scolastica rigidă şi formală şi a redescoperit valorile antichităţii. zona Caucazului. Milano. facilitat de deschiderea noilor rute maritime peste Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. Marea Baltică reprezintă o altă zonă economică a Europei. a limbilor naţionale. Contactul cu civilizaţiile altor popoare din Africa. Renaşterea a fost un fenomen european care nu a fost circumscris doar planului cultural. zonă care a jucat rolul de placă turnantă între zona Mediteranei şi Europa de Nord.greutate Italia de Nord cu oraşele Genova. Intensificarea şi frecvenţa sporită a schimburilor economice a adâncit şi a diversificat cunoaşterea europenilor între ei. culturi şi popoare. A treia zona economică era reprezentată de zona continentală având ca principale centre oraşele Lyon. Anglia. Le Havre.

Renaşterea va da naştere la două curente opuse: barocul şi clasicismul46. de mărfuri etc. a moralităţii şi a spiritului religios. op... neputinţa Bisericii a provocat o reacţie de contestare. 4. prin artă şi cultură.pentru că ştiinţa umanistă s-a limitat doar la cunoaşterea ştiinţifică a lumii antice. împărat al Germaniei şi rege al Spaniei a încercat să refacă prin forţa armelor unitatea lumii creştine occidentale şi a preconizat o cruciadă împotriva ameninţării otomane. a spiritului uman cu natura. anabaptismul. Originea reformei protestante s-a aflat în atmosfera de frământare religioasă de la sfârşitul Evului Mediu şi în incapacitatea Bisericii de a găsi o rezolvare la progresul tehnic şi ştiinţific al epocii. proiect politic anacronic comparativ cu dorinţa de independenţă politică şi spirituală manifestată de către statele europene. Noile curente au pus în discuţie autoritatea papală şi au favorizat consolidarea noilor Biserici naţionale. ea s-a manifestat. Acţiunile de forţă ale lui Carol Quintul îndreptate împotriva religiilor protestante au urmărit refacerea vechiului imperiu german creştin. inclusiv în promovarea economiei de piaţă. dar au afirmat şi mai puternic spiritul naţional. la afirmarea practică a industriei şi a pieţei de tip capitalist (financiară. p. Carol Quintul (1519 – 1556). Cronologic. Pierre Milza.). descifrarea tainelor corpului uman. 5-7.profund cursul general al istoriei europene. Renaşterea a consemnat apariţia statelor naţionale. cit. unitatea pierdută a lumii creştine. şi nu numai. În plan politic. iar ideea de naţiune şi de tradiţie naţională s-a impus în ciuda proclamaţiilor de universalitate. Apariţia şi afirmarea noilor religii protestante au dat o puternică lovitură unităţii creştinismului în Europa. Într-o lume creştină în care credincioşii aşteptau un răspuns la cerinţele. p. 43 . Acest fapt a reprezentat o neîmplinire în plan intelectual . problemele şi necesitaţile lor spirituale. Vechea concepţie imperială a fost înlocuită de ideea de „echilibru european”. Renaşterea a reuşit să refacă doar parţial. op. într-un cuvânt „descoperirea omului şi descoperirea lumii”45. Reforma a reprezentat o altă formă de manifestare a umanismului. În interiorul Bisericii catolice au apărut o serie de mişcări reformatoare precum: lutheranismul. vol. sondarea naturii umane. cit. în primul rând. perioada Renaşterii acoperă intervalul de timp cuprins între sfârşitul secolului al XV-lea şi prima jumătate a secolului al XVII-lea. concept care prevedea 45 46 Ovidiu Drâmba. Renaşterea a însemnat descoperirea pământului şi a cerului. Serge Berstein. calvinismul şi anglicanismul. iar spiritul său a fost prezent în toate sferele vieţii. reconcilierea în artă. 143. în plan religios şi a avut ca principală zonă de afirmare spaţiul german.

cit. p. Conform ideilor sale. p. Bucureşti. op. a sprijinit lupta francezilor împotriva Spaniei şi a Casei de Habsburg. 82. prelaţi. oameni de stat.. iar doi ani mai târziu (anul 1521) au ocupat fortăreaţa Güns situată la circa 90 de km de Viena48. După ce a ocupat statele din Peninsula Balcanică. cit. războaiele civile şi războaiele religioase au slăbit considerabil unitatea politică a Europei secolului al XVI-lea. fericire şi pace51. 84 – 85. Pierre Milza. a favorizat răspândirea calvinismului în Ungaria şi în Boemia. Editura Enciclopedică. Halil Inalcik. Imperiul Otoman a atins apogeul dezvoltării sale.. situaţie care a generat o adevărată frenezie federativă în rândul spiritelor europene52. Aceste ultime victorii obţinute au deschis drumul armatelor turce spre inima Europei unde. a acelei aşa-numite „Republici a Literelor” gândirea sau iniţierea unei serii de proiecte privind unitatea europeană50. p. În anul 1521 au cucerit Belgradul şi în 1526 au zdrobit armata ungară la Mohacs.. cit. op. În secolul al XVI-lea. Dintre proiectele privind reorganizarea europeană. sSerge Berstein. Epoca clasică. 163. dar toate au căzut de acord asupra unei probleme şi anume aceea reprezentată de pericolul otoman. Discordia dintre suveranii creştini. mentorul acestui cerc de elite umaniste. 52 Faust Brădescu. toate acestea au slăbit puterea politică a Europei şi au prevenit o cruciadă antiotomană49. Imperiul Otoman. negustori nobili. Erasmus din Rotterdam (1496 – 1536). 47 48 44 . precum şi prin toleranţa între state şi fundamentarea relaţiilor interstatale pe baza conceptelor creştine de iubire. 49 Ibidem. unitatea europeană se putea realiza pe două căi: prin lupta unită a ţărilor europene împotriva Imperiului otoman. în care expunea viziunea sa privind căile de realizare a unităţii europene. p. 50 „Republica Literelor” a fost prima formă de organizare a intelectualităţii europene din secolul al XVI-lea care a reunit în rândurile sale învăţaţi. Presiunea exercitată de Imperiul Otoman asupra Europei în secolele XVI – XVII a avut efecte multiple: a obligat pe Habsburgi să recunoască protestantismul. înfrângere urmată de lichidarea statului maghiar şi transformarea unei părţi din teritoriul Ungariei în paşalâc (în anul 1541). turcii s-au îndreptat spre Europa centrală. a publicat lucrarea Elogiul nebuniei. 51 Ovidiu Pecica. Au fost elaborate diferite proiecte privind materializarea acestui concept. 1996. op. în anul 1519. 82 – 83. p.existenţa unui sistem de state în care nici unul să nu aibă dreptul de a-şi impune legea celorlalte47. au asediat pentru prima oară oraşul Viena. 16. Idealul unităţii europene a preocupat atât pe reprezentanţii puterii politice cât şi pe cei ai culturii. Pericolul otoman a declanşat în rândul învăţaţilor timpului.

au detaşat cele elaborate de Francisco de Vitoria53 şi Francisco Suarez54. Ambele construcţii au încercat să găsească un remediu la grava problemă care o reprezenta ofensiva otomană în centrul Europei, dar au eşuat în planuri utopice fiind lipsite de spirit practic, de realism. Secolul al XVI-lea a consemnat eşecul tentativelor imperiului Habsburgic de a-şi impune dominaţia asupra Europei, dominaţie bazată pe supremaţia Bisericii catolice. Războiul de treizeci de ani (1618 – 1648) a produs mari pierderi economice statelor participante, a afectat dezvoltarea regiunilor din centrul şi nordul continentului. Finalizat prin înfrângerea Habsburgilor şi a spaniolilor, conflictul respectiv a creat un alt echilibru european bazat pe o dublă preponderenţă: franceză în centrul Europei şi una suedeză în nordul continentului. La jumătatea secolului al XVII-lea o profunda criză socială a zdruncinat lumea europeană. Criza a fost cauzată de conflictul dintre diferitele grupuri sociale tot mai dinamice şi mai novatoare şi monarhia care se manifesta tot mai absolutist. Fronda din Franţa, războiul civil şi execuţia regelui în Anglia din anul 1649, conflictul social din Ţările de Jos, au fost expresia violentă a contestării instituţiei monarhice absolutiste. Sfârşitul secolului a consemnat o altă situaţie politică pe scena europeană: o supremaţie franceză şi suedeză, o decădere a puterii spaniole, o putere maritimă engleză din ce în ce mai mare, un imperiu habsburgic în declin, o Polonie micşorată şi o Rusie care a intrat, pentru prima dată viguros, în jocurile de putere ale Europei. Toate aceste state au fost angajate într-un şir continuu de războaie, un adevărat măcel între fraţi creştini care a diminuat considerabil progresul cultural şi economic al continentului. Să nu uităm că secolul al XVII-lea a consemnat naşterea ştiinţei moderne. În mijlocul agitaţiei unui secol baroc în care războaiele civile şi conflictele europene au ocupat primul plan al scenei, s-a născut o Europă a savanţilor, o Europă a raţiunii. Johannes Kepler, René Descartes, Wiliam Gibert, Wiliam Harvey, Jean-Baptiste von Helmont, Blaise Pascal ş.a. au avut contribuţii importante la formarea spiritului ştiinţific al epocii. Rafinamentul spiritual şi înflorirea culturală a epocii a favorizat apariţia unor noi planuri de tip federalist privind unitatea europeană. Emerico Cruce a combătut în lucrarea sa Noul Cyne mentalitatea violentă a epocii şi a susţinut necesitatea de a înlocui războiul cu o armonie generală. Proiectul său preconiza unirea tuturor popoarelor europene şi nu numai, într-o structură federală denumită Adunarea Generală. În cadrul nou creat, diferendele dintre state erau soluţionate
Francisco de Vitoria, profesor la Universitatea din Salamanca, este considerat unul dintre fondatorii dreptului internaţional modern. 54 Francisco Suarez (1548 – 1617), teolog spaniol, autor al lucrării Apărarea credinţei în care a plasat puterea spirituală înaintea puterii temporale (politice).
53

45

printr-un arbitraj, iar războiul urma să dispară din viaţa social-politică a lumii. Toate proiectele politice cu privire la unitatea europeană din perioada secolelor XV - XVII au avut un semnificativ conţinut utopic întrucât preconizau doar o acţiune antiotomană şi realizarea unei păci perpetue pe continent. Ministrul de finanţe a regelui Henric al IV-lea, Maximilian de Sully (1560 – 1640), a propus un plan de reorganizare europeană pe care, apoi, posterioritatea l-a atribuit regelui francez. Proiectul politic gândit de Sully pornea de la constatarea că, pe continentul european exista un profund dezechilibru între forţele politice, fapt care genera conflicte sângeroase. Având în vedere dezechilibrul existent, se propunea realizarea unei Europe echilibrată, construită prin compromis, bazată pe o repartizare judicioasă a forţelor şi a teritoriilor. Potrivit acestor viziuni, Europa ar fi trebuit organizată sub forma sub forma unei reuniuni a 15 state (6 regate ereditare, 6 puteri elective şi 3 republici federaliste) şi care să fie condusă de un consiliu general format din 40 de membri care trebuiau să aplaneze orice conflict. Deşi la baza construirii celor 15 structuri statale principale se ţinea cont de cadrul politic şi religios anterior, construcţiile politice respective erau rodul unui proces arbitrar de realizat, fapt care punea sub semnul întrebării rezistenţa în timp a acestor state (sau a acestei formaţiuni politice.). Proiectul lui Maximilian de Sully conţine însă câteva idei interesante, cu spirit vizionar. Ideea de echilibru de forţe este remarcabilă şi, de atunci, ea a devenit unul din principiile de bază ale politicii internaţionale. Apoi constituirea unui Consiliu Suprem de conducere a uniunii formate şi a unui Tribunal internaţional care să rezolve litigiile precum şi formarea unei armate internaţionale aflată sub conducerea Consiliului Suprem. Toate acestea au determinat ca proiectul lui Sully să fie considerat primul plan viabil de reorganizare europeană sub raport politic55. François Fénelon (1651 – 1715), prelat şi scriitor francez, episcop de Cambrai, perceptor al ducelui de Bourgogne56, s-a remarcat prin scrierile sale: Traité de l´éducation des filles, Fables, Aventures de Télémaque ş.a. A criticat războaiele, politica de cuceriri a Franţei care, devenind mult prea puternică faţă de vecinii săi, se transformase într-o ameninţare pentru aceştia. Soluţia refacerii echilibrului european preconizată de Fr. Fénelon era reprezentată de crearea unei federaţii de state la nivel continental. Aşadar, ideea unităţii europene nu a încetat a se manifesta în epocă
Faust Brădescu, op. cit. p. 20. Duce de Bourgogne a fost titlul purtat de Ludovic de Franţa, fiul cel mai mic al lui Ludovic al XIV-lea, înainte de a deveni Delfin (titlu purtat de moştenitorul coroanei Franţei)
55 56

46

În anul 1693, Wiliam Penn (1644 – 1718), şeful clanului imigranţilor englezi, fondatorul şi legiuitorul viitoarei Pennsylvania, a dezvoltat în lucrarea sa Eseu pentru pacea actuală sau viitoare a Europei, o concepţie modernă privind reorganizarea Europei. În viziunea lui W. Penn, situaţia instabilă de pe continent putea fi echilibrată prin înfiinţarea unei Diete generale, formată din 86 de reprezentanţi, care urmau să constituie Consiliul Suprem al Statelor Europene. Fiecare stat avea un anumit număr de reprezentanţi, în funcţie de importanţa politică. Dieta avea ca principală misiune menţinerea păcii pe continent. Deciziile dietei erau luate cu o majoritate de trei pătrimi şi ele puteau fi efectiv impuse statului vinovat, pentru că Dieta dispunea de o forţă militară internaţională. W. Penn a surprins pe contemporanii săi cu noutatea ideilor şi a măsurilor practice preconizate, dar spiritul epocii făcea imposibilă aplicarea unor astfel de proiecte politice. Sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea a cunoscut o reaşezare a raporturilor de forţe dintre puterile europene. Sfârşitul dominaţiei franceze şi suedeze, precum şi înfrângerea Spaniei au însemnat creşterea puterii Austriei, a Rusiei, a Danemarcei şi a Angliei. S-a stabilit un alt echilibru de forţe al cărui arbitru a devenit Anglia. Noul echilibru a avut drept carenţă de bază incapacitatea generală a ţărilor europene de a domina continentul din punct de vedere politic. Această caracteristică se va menţine până la sfârşitul secolului al XX-lea. Secolul al XVIII-lea a permis afirmarea unui forme diferite de regim politic. Modelul de stat modern reprezentat de Franţa regelui Ludovic al XIV-lea a dominat filozofia politică din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi şi-a prelungit influenţa până la sfârşitul acestui secol. Secolul al XVIII-lea a adus în planul ideilor politice o formă diferită de regim politic care a apărut şi s-a afirmat în Anglia. Modelul de stat englez a avut ca izvoare o serie de acte constituţionale elaborate de-a lungul timpului: Magna Carthum din anul 1215, Petiţia Drepturilor din anul 1628, care a pus bazele existenţei Parlamentului, Habeas corpus Act din anul 1679, act ce a legiferat bazele libertăţii individuale, Legea Drepturilor din anul 1689, prin care s-au stabilit limitele autorităţii regale şi s-au fundamentat principiile monarhiei constituţionale, precum şi lucrările filozofilor Adams Hobbs şi John Locke. Regimul politic apărut în Anglia era total diferit de cele existente atunci în Europa şi în lume. Noul model politic se baza pe respectare libertăţilor cetăţenilor, limitarea puterii monarhului şi supremaţia puterii Parlamentului deoarece era format din reprezentanţii naţiunii care promovau şi apărau interesele tuturor stărilor sociale. În consecinţă, modelul politic englez era complet opus modelului oferit de monarhia
47

absolutistă care domina în celelalte ţări europene. În plan economic secolul al XVIII-lea a adus câteva elemente esenţiale privitoare la viitorul continentului. Începând din a doua jumătate a secolului, Europa a cunoscut o mare dezvoltare: sporirea producţiei agricole, creşterea natalităţii, dezvoltarea comerţului, mai ales cel maritim. Cel mai important fenomen economic a fost însă revoluţia industrială, care, prin consecinţele sale economice, social, politice şi culturale a avut o influenţă fundamentală în istoria continentului şi a lumii. Declanşată, sub raport tehnic, în anul 1733 prin inventarea suveicii zburătoare, acest fenomen economic a transformat Anglia în mai puţin de un secol în „atelierul lumii”, devenind, la începutul secolului al XX-lea singura putere industrială a lumii57. Ulterior, revoluţia industrială s-a extins în Ţările de Jos şi în Franţa. Revoluţia industrială a dat naştere unei noi geografii economice: un nord-vest european dinamic, cu o dezvoltare economică şi socială modernă, în timp ce restul continentului, dominat încă de relaţii de tip feudal, era departe de aceste procese. Specific secolului al XVIII-lea a fost afirmarea deplină a spiritului ştiinţific. Progresele realizate în acest secol, în toate domeniile, au fost hotărâtoare pentru dezvoltarea ulterioară a continentului. Datorită descoperirilor ştiinţifice, Europa a intrat într-o adevărată epocă ştiinţifică care a dat roade în secolul al XIX-lea prin trecerea de la stadiul de cercetare fundamentală la cel de utilizare tehnică. Spre exemplu, numărul brevetelor de invenţie reprezintă o dovadă în acest sens: de la 297 brevete în perioada anilor 1771-1780, la 653 brevete emise între anii 1780 – 1800. Progresele obţinute au dat încredere în posibilităţile nebănuite ale raţiunii şi cunoaşterii umane. Aplicată la societate, religie şi politică, această concepţie s-a manifestat în mişcarea filozofică a „Luminilor”. Secolul al XVIII-lea a rămas în istoria Europei şi a lumii ca fiind „secolul Luminilor”. A fost epoca în care raţiunea umană şi spiritul critic au deschis umanităţii perspective nebănuite prin critica nemiloasă făcută religiei, monarhiei, statului şi societăţii în ansamblul ei. În planul ideilor politice, secolul al XVIII-lea a fost deosebit de fertil prin contestarea ordinii politice existente şi prin soluţiile novatoare pe care le propune. În timpul negocierilor Congresului de la Utrecht (anul 1713), abatele Charles – Irénée de Saint-Pierre (1658 – 1743) a scris Proiect de pace perpetuă (Projet de paix perpétuelle), lucrare în care s-a schiţat imaginea unui Senat european, cu competenţe legislative şi judiciare. Pacea putea fi durabilă, susţinea Abatele de Saint-Pierre dacă se crea o societate permanentă, formată din cele 24 de puteri importante ale Europei,
57

Stelian Saon, Istoria Economiei României, 2001, p. 21 - 22. 48

principiul egalităţii între state. Ecaterina Rusiei. Toate litigiile urmau să fie soluţionate prin mediere şi arbitraj. adică universală. J. nu suveranii trebuiau convinşi despre necesitate apărării păcii ci popoarele. Proiectul politic propus nu avut nici un rezultat practic în cadrul negocierilor de la Utrecht. cu două organe: Curtea de Justiţie şi un Congres al Păcii. arbitrajul. medierea. Proiectul acesta de confederaţie era aplicabil dacă 49 . În mediile intelectuale ale secolului al XVIII-lea a luat naştere o nouă viziune care depăşea cadrele naţionale fixate în epocile anterioare aşa numita viziune/concepţie cosmopolită. iar rolul opiniei publice în probleme de interes comun era aproape inexistent. Era o concepţie foarte îndrăzneaţă pentru o epocă dominată de monarhi atât de puternici precum: George al II-lea al Angliei. În acest sens el preconiza organizarea unei Societăţi a Naţiunilor. Bertham considera că niciuna dintre puterile europene nu putea să ajungă la dominaţia continentului. constituirea unei armate internaţionale care să apere frontierele Europei. care transcede graniţele naţionale. filozofii au făcut apel la expresia „uzanţele comune ale Europei” arătând că respectivele „uzanţe comune” constituiau fondul de civilizaţie care favoriza unitatea. Se propunea. aceasta fiind pentru prima dată clar formulată. de asemenea. „Astăzi nu mai există francezi. În acest sens. Filozoful englez Jeremy Bentham (1784 – 1832) a redactat în anul 1789 un proiect de federaţie europeană în care a introdus o idee nouă. precum: solidaritatea statelor. Rousseau preconiza o republică europeană formată din mai multe provincii. jurişti. nu există decât europeni” afirma Montesquieu. Bertham. J. Filozofi. declanşarea războaielor. germani. În secolul al XVIII-lea s-a conturat ideea unităţii europene. ci dintr-o perspectivă mult mai apropiată de înţelegerea de astăzi. Iosif al IIlea al Austriei. Frederic al II-lea al Prusiei.capabilă să menţină statu-quo-ul teritorial şi să interzică orice război. ca urmare propunea ca Anglia şi Franţa să se înţeleagă şi să formeze nucleul unei noi organizări a continentului. Se cuvin a fi remarcate o serie de principii propuse care şi-au păstrat valabilitatea până astăzi. urmau a fi aprobate de către popoare împiedicând. În viziunea lui J. care va fi confirmată abia în secolul al XX-lea. Deciziile Congresului Păcii publicate în presă. şi anume ideea influenţei exercitate de către opinia publică internaţională asupra acţiunilor politice. economişti au susţinut cu argumente convingătoare că dincolo de graniţele politice există o unitate profundă a continentului european. în acest mod. spanioli şi nici englezi. concepută nu dintr-un punct de vedere hegemonic. armata internaţională etc.

Voltaire a susţinut că elementele de civilizaţie comune constituie baza unităţii europene. altele aristocratice. necunoscute în alte părţi ale lumii”59. Economiştii liberali din secolul al XVIII-lea au susţinut că legile economice care guvernează producţia şi comerţul puteau să asigure prosperitatea continentului numai dacă se manifestau nestingherite. în plan ideatic mai întâi. op. p. susţinută de argumente istorice. dacă funcţionau normal. susţinând că prosperitatea se bazează pe libertatea de a produce şi comercializa. viitor. Trecut. cu toate că sunt independente. p. altele mixte. este o problemă de maximă necesitate şi în zilele noastre. juridice şi economice. a scris că Europa constituia un sistem politic. împărţită în mai multe state. Credinţa filosofilor iluminişti conform căreia Europa trebuia să devină o comunitate politică bine articulată. care se va afirma puternic. sunt unite” prin intermediul interesului comun „pentru a menţine ordinea şi libertate”60. 6. dar toate în strânsă legătură unele cu altele. pe măsura formării şi desăvârşirii statelor naţionale europene. a fost sprijinită şi de evoluţia gândirii economice. solidară. 2001.. toate având acelaşi fond religios. 1998. 58 50 . ale cărei membre. Gournoy. 60 Viorel Marcu. iar popoarele se emancipau şi deveneau mai înţelepte58. Gânditori precum François Quernay. Apud Charles Zorbibe. Editura Trei. dar mai ales britanicul Adam Smith au combătut concepţia mercantilistă care a dominat gândirea economică europeană încă din secolul al XVI-lea. în secolul al IX-lea. 59 Serge Berstein. J. Astfel în jurul conceptului imaginar de unitate europeană a început a se contura o concepţie politică închegată. unele monarhice. prezent. politice. Unul dintre pionierii dreptului internaţional. p. un corp format dintr-o multitudine de relaţii şi interese şi că toate acestea făceau din statele continentului „un fel de republică. 21 – 26. cit. din păcate slab aplicată. toate având aceleaşi principii de drept public şi politice. V. Construcţia europeană. 144 – 146. Pierre Milza. Bucureşti. altele populare.monarhii îşi abandonau natura lor „lacomă şi belicoasă”. Emmerich Vattel. În acest sens el a afirmat că Europa era „un fel de Republică imensă. Bucureşti. Remarcabila idee a lui Kant de a moraliza politica printr-o moralizare prealabilă a oamenilor politici. Editura Lumina Lex. Drept constituţional comunitar.

Între anii 1803 – 1809. conflictul s-a manifestat între un imperialism şi o Europă monarhică61. a fost secolul revoluţionarilor şi al naţiunilor. conflictul dintre o Franţă revoluţionară şi o Europă a prinţilor era înfruntarea dintre două concepţii opuse ale societăţii europene. pentru Europa. În anul 1811. 51 . după un şir de campanii victorioase. Sub conducerea lui Napoleon. catalizând transformarea ei într-o Europă a naţiunilor. În timpul revoluţiei. întreaga Europă a cunoscut dominaţia franceză. egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor şi a popoarelor. statul federal.1 Ideea unităţii europene în secolul al XIX-lea Sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea a înregistrat o adevărată cascadă de evenimente care au zguduit din temelie vechea ordine politică. cit. Acest afirmaţie şi-a avut premisele în revoluţia americană şi în cea franceză. Revoluţia americană. Exceptând Marea Britanie. Franţa a declanşat un amplu proces de cuceriri. S-a spus despre secolul al XIX-lea că. Napoleon domina Europa. După ce s-a afirmat ca un strălucit general în Italia. au reprezentat un alt model de construcţie politică. Sub conducerea lui Napoleon. Totodată Statele Unite ale Americii. Napoleon (ajuns împărat în anul 1804). a proclamat pentru prima dată în istorie drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Rusia şi Imperiul Otoman. Spiritul care a întrupat-o în mod radical a fost Napoleon. El a aşezat într-o nouă matcă Europa statelor. Istoria politică a secolului al XIX-lea a oscilat între dorinţa de unificare şi afirmarea structurilor statale naţionale. cât şi prin consecinţele pe care le-a avut. În momentul său de 61 Serge Berstein.Capitolul 3 IDEEA UNITĂŢII EUROPENE ÎN SECOLUL AL XIX-lea 3. Pierre Milza. Napoleon a cucerit Europa ca apărător al concepţiilor nou create de către Revoluţia franceză. p. a învins toate marile puteri din Europa şi a impus propria sa lege. prin Declaraţia de Independenţă din 4 iulie 1776. Napoleon a înlăturat Directoratul printr-o lovitură de stat şi a pus capăt Revoluţiei. conciliind pe plan instituţional unitatea cu diversitatea. Napoleon a modificat relaţia dintre Franţa şi Europa.. dreptul la o viaţă liberă şi demnă. Revoluţia franceză a marcat un moment decisiv în această evoluţie atât prin aspiraţia sa de a fi mondială. condus de un guvern capabil să menţină o putere politică democratică unitară pe un vast teritoriu. op. care au luat naştere în anul 1789. 359.

Într-o scrisoare din anul 1807. Această modernizare a avut în vedere egalitatea cetăţenilor în faţa legilor. în cadrul căruia s-a produs o modernizare care a imitat în mare măsură experienţa franceză. Editura Enciclopedică. Dominaţia napoleoniană s-a bazat pe cuceriri şi pe forţa armată. În jurul Franţei se constituise un sistem continental. Napoleon îşi preciza ideea politică care a stat la baza cuceririlor sale. statele germane. învăţământ. cultură. justiţie. înlăturarea practicilor feudale. Ideea de naţiune izvorâtă din filosofia iluministă se baza pe o concepţie universalistă despre om şi drepturile sale naturale. Piemontul. dezvoltarea sistemelor moderne de administraţie. Acest principiu fundamental. rege al Italiei. Rând pe rând. A fost suficient un singur eşec militar pentru ca edificiul politic creat de Napoleon să se prăbuşească. Ţara Românească şi Serbia62. Belgia. aceea de succesor al lui Carol cel Mare. Provinciile Ilirice.maximă expansiune. Pe tronul Spaniei şi pe cel al Westfaliei se aflau fraţii săi. Napoleon era împărat al Franţei. popoarele au dreptul de a-şi hotărî singure soarta. Protector al Confederaţiei Elveţiene. Răspândite de Franţa. El a dorit crearea unor federaţii la Dunărea de Jos doar pentru a stopa expansiunea rusească spre Balcani. Românii şi ideea federală. 1996. adică având alipite Olanda. în graniţele fostei Galii romane. Napoleon a spulberat coaliţiile create împotriva sa de marile puteri adverse. transporturi etc. celălalt preconiza o „Confederaţie a Dunării” care includea Moldova. Bucureşti. ideile naţionaliste s-au întors împotriva ei. se găsea sub influenţa imperiului ţarist şi a celui otoman. structuri statale în care predominau relaţiile economice de tip medieval. a trezit popoarele dominate de Franţa napoleoniană şi a avut un rol esenţial în prăbuşirea imperiului creat de Napoleon. Olanda. 62 52 . Au fost consemnate două proiecte: unul viza cedarea Moldovei şi a Ţării Româneşti Imperiului Habsburgic pentru a constitui o barieră împotriva Rusiei. şi părţi din regatul Prusiei. Hegemonia franceză a însemnat trezirea naţiunilor. Modernizarea a fost mai intensă în Italia. împreună cu ideea de libertate au însufleţit patriotismul francezilor şi au făcut posibilă victoria Revoluţiei franceze. Spania şi mai puţin evidentă în Europa de est şi sud care. libertatea religioasă. Portugalia. George Ciorănescu. p 2 – 3. Acelaşi tip de patriotism. mai ales cel din spaţiul german. al Marelui Ducat al Varşoviei. Revoluţia franceză i-a adăugat un nou principiu potrivit căruia. împărat pe care l-a avut ca model în procesul de unificare a Europei. iar pe tronul regatului Neapolelui şi pe cel al Suediei se aflau mareşali ai lui Napoleon. Napoleon nu a fost preocupat de zona dunăreană şi implicit de teritoriile româneşti. slab evoluată. Rhinului.

p. secolul naţionalismelor. Napoleon preconiza unificarea în Europa a 30 de milioane de francezi. p. trebuia doar să fie organizat”63. Editura Minerva. exploatate cu abilitate de Talleyrand. Prăbuşirea ideii napoleoniene de unificare a Europei a marcat pentru mult timp sfârşitul tentativelor de integrare. cit. Pentru înfăptuirea acestei unităţi urmau a fi aplicate o serie de legi şi principii comune precum: un cod european. 2002. la care Anglia a propus Rusiei şi Prusiei o alianţă pe timp de 20 de ani îndreptată împotriva Franţei. Franţa. Într-un timp relativ scurt. Congresul de la Viena a dat o nouă organizare Las Cases. Este de remarcat faptul că proiectul politic privind unitatea europeană gândit de Napoleon a depăşit cu mult gândirea contemporanilor săi şi avea nevoie de timp pentru a se consolida. oriunde ar fi călătorit. popoare care urmau să facă „acelaşi corp naţional”. nu era deloc favorabil ideii de unificare65. o curte de casaţie europeană. Realizarea acestui sistem european ar fi permis „să visăm la marea familie europeană”. s-ar fi găsit tot timpul în patria comună”64. . tratată la Chaumont ca o naţiune învinsă şi suspectă. unitatea europeană era realizabilă prin unitate de opinii. Uniunea europeană. legislaţie comună. 1975. dacă nu intervenea dezastrul din Rusia din iarna anului 1812. tratată ca o putere şi a aderat la Sfânta Alianţă. p. Las Cases. Jaques Léonard. Memorialul din Sfânta-Elena. La baza Sfintei Alianţe a stat tratatul de la Chaumont din martie 1814. Bucureşti. 63. Primele decenii ale Europei post-napoleoniene au suportat consecinţele Congresului de la Viena (1815). Bucureşti. a fost. Sistemul european era întemeiat. 65 Cristian Hen. Considerăm că unificarea prin forţă a fost singura soluţie viabilă pe care s-a putut sprijini Napoleon. „Pacea de la Moscova desăvârşea şi încheia expediţiile mele războinice […]. După Congresul de la Viena (septembrie 1814 – iunie 1815). hotărârile tratatului de la Chaumont au devenit caduce. A fost o epocă ce s-a caracterizat prin puternice presiuni exercitate de forţele monarhice şi conservatoare (învingătoare ale lui Napoleon). la Viena. 13. datorită neînţelegerilor dintre învingători. op. a 30 de milioane de germani şi a 15 milioane de spanioli şi italieni. În viziunea lui Napoleon. Tot atât de adevărat este şi că o soluţie de forţă nu rezistă în timp şi însăşi prăbuşirea imperiului napoleonian este un argument în acest sens. pentru înfăptuirea operei sale. o singură monedă. Napoleon a explicat concepţia sa privind unificarea Europei. în acea epocă. „Europa ar fi format cu adevărat un singur popor şi fiecare.În anii exilului. sentimente şi interese ale cetăţenilor continentului. ca reacţie la mişcările democratice şi sociale. Secolul al XIX-lea. afirma Napoleon. Soluţiile politice şi administrative preconizate erau pe măsura geniului său de general şi administrator. Editura Coresi. 63 – 64. 63 64 53 . desfiinţarea vămilor.

Austria obţinea Galiţia. etnice ce nu pot fi contestate. construcţia europeană trebuia să se facă în cadrul unei alianţe între Franţa şi Anglia. Basarabia şi teritoriile fostului ducat al Varşoviei. 67 Faust Brădescu. partea de nord a Saxoniei şi provincia Renania-Westfalia. Styria. ideea federalizării europene a devenit o temă frecventă mediilor culturale. Dalmaţia. Existenţa statelor naţionale a conturat tot mai evident o Europă a echilibrului. op. dincolo de rivalităţi. Era o solidaritate a coroanelor şi nu a naţiunilor. Anglia îşi extindea imperiul colonial şi lua în stăpânire Malta şi insulele Ionice. Statele naţionale se afirmau ca un puternic element de unitate internă purtătoare a unor trăsături naţionale. Echilibrul precar realizat de Sfânta Alianţă n-a durat decât foarte puţin timp. p. dar nici una îndeajuns de puternică pentru a-şi impune hegemonia. fapt explicabil pentru că acela era spiritul vremii67. 27. noua organizare a continentului avea drept scop prevenirea războiului şi a oricăror mişcări sociale care tulburau ordinea internă a statelor europene. Dar realitatea politică rămâne departe de construcţiile intelectuale. la care urmau La Congresul de la Viena s-a hotărât: Franţa a fost redusă la graniţele din anul 1792. Rusia primea Finlanda. Sfânta Alianţă a fost o coaliţie a monarhilor europeni pentru a apăra pacea şi „spiritul iubirii creştine”. Contele de Saint-Simon a susţinut în lucrarea sa „Despre organizarea societăţii europene sau despre necesitatea şi mijloacele de a reuni popoarele Europei într-un singur corp politic păstrând fiecăruia independenţa sa naţională” necesitatea unui „parlament european” format din reprezentanţii Franţei şi Angliei. Modalitatea de lucru a constat în întâlniri periodice în congrese (Aix la Chapelle – 1818. Aportul adus de Sfânta Alianţă la organizarea europeană a constat în faptul că statele mari ale continentului şi-au descoperit interese comune şi au simţit nevoia unei solidarităţi reale. în care marile puteri aveau rolul hotărâtor. Prusia lua în stăpânire o parte din teritoriile poloneze. Bazată pe respectarea statu-quo-ului teritorial creat prin deciziile Congresului de la Viena.. Olanda primea Belgia. Apariţia şi afirmarea naţiunilor era un proces care nu mai putea fi oprit. Verona – 1822) unde se hotăra intervenţia militară dacă echilibrul european era pus în pericol. 66 54 . Triestul. fiind bulversat de avântul naţionalismului şi al liberalismului.Europei66. Lombardia şi Veneţia şi îşi consolida autoritatea în Italia. cit. Echilibrul european era asigurat de statele învingătoare ale Franţei napoleoniene în cadrul cărora Rusia. Neimplicarea Angliei în acţiunile militare ale Sfintei Alianţe a diminuat considerabil influenţa sa continentală. culturale. În viziunea sa. În acest nou echilibru de putere creat în Europa. Prusia şi Austria deţineau rolurile centrale. Puterile secundare ale Europei nu au avut nici un rol în această organizare a Europei. Tirolul. Trappau – 1820.

op. Jaques Léonard. independenţa şi libertatea naţională. 2002. Geneza Europei comunitare. Federaţia de popoare libere va şterge toate diviziunile dintre state. Ştefan Delureanu. 70 Cristian Hen. o Federaţie europeană. 16. În eseul „De una letteratura europea” publicat în anul 1829 scria că: „Istoria particulară a naţiunilor e pe sfârşite. a emis ideea unei Societăţi a Naţiunilor. în sensul de unitate europeană erau complementare şi nu opuse. Editura Coresi. istoria europeană stă să înceapă […].să adere şi alte ţări pe măsura eliberării lor şi a accesului la instituţii reprezentative. Perioada de timp cuprinsă între Congresul de la Viena şi revoluţia europeană (mişcările sociale europene) de la 1848. op.A. p. Bucureşti. care scria „de un pământ liber. Idei asemănătoare au fost susţinute şi de către o altă personalitate a timpului. noi credem că totul tinde în Europa la unitate şi că în reorganizarea generală ce i se pregăteşte. ca rezultat ultim al operei epocii noastre. cât şi a ideilor federaliste. Din principiu şi considerând larg mişcarea timpurilor. dorite şi întreţinute de despoţi şi vor dispărea. Bucureşti. p. Jaques Léonard. ca „şef politic şi ştiinţific” şi se prevedea colectarea unui impozit68. în lucrarea sa „Soirées de Sanct Petersburg”. 68 69 55 . omul politic francez Alexandru – Auguste Ledru – Rollin (1805 – 1874). care. la Marsilia. 1999. rivalităţilor şi resentimentelor istorice care divizau statele europene. Fapt revelator pentru „secolul naţionalităţilor” a fost afirmarea simultană atât a construcţiilor politice statal-naţionale. Giuseppe Mazzini (1805 – 1872). cit. a dus la apariţia mai multor proiecte de integrare europeană rămase la stadiul ideatic. această regiune a lumii va reprezenta. 2002. în anul 1831. rivalităţile de rasă şi se vor consolida naţionalităţilor conform drepturilor şi necesităţilor locale”70.)69. În anul 1821.. era tot mai des analizat de către numeroşi intelectuali. În fruntea Europei trebuia să fie un rege. Joseph de Maestre. ns. Conceptele de patrie şi europenism. Dorinţa de a realiza libertatea politică. p. o federaţie (subl. singura republică a Europei”. Cristian Hen. 14. Editura Paidea. nu numai că reunea într-o singură asociaţie popoarele europene. În acest sens. în manifestul „Tânăra Italie”: „Construirea de unităţi naţionale este impulsul către marea federaţie europeană care trebuie să reunească într-o singură asociaţie toate familiile lumii vechi. 14. astfel. cit.U. era însoţită de aspiraţia de depăşire a contrastelor. în viziunea lui Mazzini. dar elimina şi diferenţele de ordin cultural şi economic. Filozoful francez Pierre Leroux (1797 – 1871) a publicat în anul 1827 în ziarul Le Globe un articol-studiu „Despre Uniunea Europeană”. Modelul politic al S. Editura Coresi. Astfel urma să apară. Mazzini scria. s-a remarcat ca fiind unul dintre fondatorii federalismului european.. Bucureşti.

a scris un studiu despre federalizarea Europei. fără a vă pierde calităţile distincte şi individualitatea glorioasă. op. „Primăvara popoarelor”. Polonia. Revoluţia europeană din anul 1848 a fost determinată de o complexă criză economică. 56 . Bucureşti. Ungaria. Cehia. în editorialul „Monitorul parizian” apărea un articol care susţinea că idealul constituirii Statelor Unite ale Europei era mai aproape ca oricând. vă veţi contopi într-o unitate superioară şi veţi constitui fraternitatea europeană…. om politic şi istoric francez. Presa a fost elementul care a reflectat cel mai bine aceste preocupări. Revoluţia din anul 1848 a pus în evidenţă o serie de proiecte politice prin care popoarele din această zonă puteau convieţui şi progresa. alături de alte teme. o federaţie slavă a Dunării (iniţiator David Urquhart). Construcţiile federaliste propuse de aceşti autori slujeau interese diferite proprii spaţiului politico-cultural din care aceştia proveneau. Astfel. socială şi politică ce a afectat lumea europeană. austriece şi otomane. cum a fost denumită revoluţia europeană din 1848. 15. V. cit. cit. o federaţie româno – maghiară (Simion Bărnuţiu)71. Victor Hugo aprecia că. au fost elaborate proiecte privind constituirea unei federaţii danubiene – germane (autor Ludovik Roth). italianul Cesare Balbo. românul Simion Bărnuţiu.p. de un adevărat arbitraj al unui senat suveran. Ordinea europeană stabilită la Congresul de la Viena din anul 1815 a fost puternic zdruncinată de valul revoluţionar izbucnit la Paris şi care s-a extins cu repeziciune şi în Germania. 71 72 George Ciorănescu. Italia. Revoluţia de la 1848 a adus în dezbatere. toate naţiunile continentului. Europa se îndrepta spre un comerţ liber şi neîngrădit de barierele statale. în felul acesta. englezul David Urquhart. 4. Mişcarea revoluţionară a avut obiective şi forme de manifestare distincte în funcţie de condiţiile sociale. germanul Friederich List. Anglia. care va fi pentru Europa ceea ce este Parlamentul pentru Anglia. a fost înăbuşită de armatele ruse. Cristian Hen. sasul Ludovik Roth. Italia. La jumătatea secolului al XIX-lea au fost elaborate mai multe proiecte de federalizare la Dunărea de Jos având ca autori pe francezul Bois – Le – Compte.. Jaques Léonard. şi problema unităţii europene. În încheierea expunerii sale.În anul 1828. Va veni o zi în care gloanţele vor fi înlocuite cu voturi. Victor Hugo propunea unificarea Europei pe baza votului universal afirmând că: „Va veni o zi care Franţa. Editura Coresi. de sufragiu universal al popoarelor. 2002. op. În luna februarie 1848. iar ideile şi valorile se vor deschide pentru toţi locuitorii continentului. ceea ce este Dieta pentru Germania şi Adunarea Legislativă pentru Franţa”72. François Guizot (1787 – 1874). Rusia. . economice şi politice concrete existente în fiecare ţară. Germania. România. p. La Congresul de pace de la Paris din martie 1859.

a pus pentru prima dată. Esenţa politicii lui Bismarck a fost păstrarea echilibrului european şi anihilarea oricărei alianţe care ar fi putut pune în pericol securitatea Germaniei. 73 Cristian Hen.Hugo profetiza: „… va veni o zi când tunurile nu se vor mai vedea decât prin muzee şi lumea se va mira că au fost vreodată cu putinţă. 57 . 2002. cit. Austria şi Rusia). Bucureşti. procesul de unificare din Europa a cunoscut o puternică afirmare. s-a năruit după anul 1890. 16. iar rivalitatea ruso-austriacă din Balcani nu a fost rezolvată. ce au urmat revoluţiilor de la 1848. Germania. statul român sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866). Războiul franco-prusac (1870 – 1871). problema naţionalităţilor. a dus la prăbuşirea imperiului francez. Condiţiile politice de pe continent. Şi va veni ziua când vom vedea două grupuri uriaşe: Statele Unite ale Europei şi Statele Unite ale Americii dându-şi mâna prietenească peste ocean”73. cancelarul german manifestându-şi. adică state naţionale. Rând pe rând. au creat situaţii favorabile pentru făurirea statelor naţionale Războiului Crimeii din anii 1853-1856. op. Congresul de la Paris ( 25 februarie – 8 aprilie 1856). Sistemul de alianţe gândit de „cancelarul de fier” care asigura Germaniei un rol de arbitru în politica europeană. fără rezerve. ce a urma războiului ruso-turc dintre anii 1877-1878. încheiat prin dezastrul de la Sedan. Editura Coresi. Congresul de la Berlin a avut consecinţe importante pentru viitorul politic al Europei. statul italian prin geniul lui Cavour (1859 – 1866) şi statul german prin sabia „cancelarului de fier”. Franţa era izolată politic prin crearea Triplei Alianţe (Germania. Echilibrul european creat în urma Congresului de la Berlin s-a prăbuşit datorită intereselor divergente ale marilor puteri. a fost o noţiune doar cu conţinut geografic. Imperiul otoman a înregistrat un accentuat regres. Jaques Léonard. congres prezidat de cancelarul Bismarck. a dominat centrul Europei în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Se constată din proiectul prefigurat de către Victor Hugo privind organizarea politică a Europei alterna între conceptul federalizării şi cel al unităţii europene. scepticismul faţă de orice proiect de uniune europeană.. Bismarck a fost un adversar tenace al oricărui proiect federalist sau de integrare europeană. p. Europa. Această atitudine sa regăsit în deciziile Congresului de la Berlin (iunie – iulie 1878). care a urmat acestui conflict. oficial. sub conducerea lui Bismarck. au devenit entităţi naţionale. fără nici o conotaţie de ordin politic. Sprijinit de Franţa. Otto von Bismarck (1864 – 1871). Spre deosebire de Napoleon al III-lea care era adeptul unui sistem de congrese ce aveau menirea de a rezolva pe cale paşnică litigiile dintre state. a avut consecinţe deosebite asupra echilibrului european. pentru Bismarck.

a transformat sentimentul naţional în naţionalism care. purtătoare ale germenilor de război. p. mai apoi. repercusiuni şi asupra celorlalte. Ideea reformării imperiului prin transformarea acestuia într-o federaţie. darwiniste. a câştigat tot mai mult teren fiind susţinută de fruntaşii politici ai naţiunilor asuprite şi chiar de către moştenitorul tronului. evidenţiază câteva trăsături specifice. socială. În acest context. Criza morală şi culturală care a însoţit sfârşitul secolului al XIX-lea. a doua criza marocană din anul 1911. Franţa. care au susţinut autonomia Transilvaniei în cadrul Imperiului Austro-ungar74. politică şi economică a naţiunilor încorporate forţat într-o asemenea construcţie statală. care a accentuat criza internă a Imperiului Austro-ungar incapabil să satisfacă cerinţele legitime de emancipare naţională. Criza marocană din anul 1905. criza bosniacă din perioada 1912 – 1913. Analiza stării de spirit a opiniei publice din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi primul deceniu al secolului al XX-lea.Dualismul austro-ungar creat după 1867. rasiste. A avut loc o puternică afirmare a ideologiilor naţionaliste. în mod inevitabil. Prin constituirea celor două blocuri militare. imperialiste care au pătruns în zone largi ale opiniei publice. a fost un factor de instabilitate pentru centrul şi estul Europei. Reaşezarea echilibrului de forţe în Europa a avut drept rezultat crearea a două blocuri militare: Tripla Alianţă – formată din Germania. cit. Mijloacele media aveau un impact asupra opiniei publice şi aceasta din urmă reacţiona la fiecare decizie politică europeană majoră. De-a lungul primului deceniul al secolului al XX-lea au avut loc o serie de crize şi conflicte care au pregătit războiul mondial care va începe în anul 1914. În atmosfera ultimului deceniu al secolului al XIX-lea şi primul deceniu al secolului al XX-lea orice criză ce afecta pe una dintre marile puteri avea. sau remarcat oamenii politici români Aurel Popovici şi Alexandru VaidaVoievod. au transformat războiul într-un element permanent al vieţii europene. a degenerat în atitudini de forţă. 51. a unor mesaje şovine şi războinice.. Trebuie făcută o delimitare clară între acţiunile popoarelor încorporate cu 74 George Ciorănescu. 58 . op. Europa era sfâşiată de naţionalisme preocupate de a-şi justifica poziţiile şi purtătoare. Italia şi Austro-Ungaria (în anul 1882) şi Antanta sau Tripla Înţelegere – formată din Rusia. arhiducele Franz . Anglia (în anul 1907).Iosif. Politica nu mai era apanajul doar al diplomaţilor. în acelaşi timp. Presiunea opiniei publice era tot mai mult luată în calcul de către toate cancelariile. Europa s-a îndreptat spre război. Ambiţiile imperialiste şi dorinţa de independenţă a popoarelor au amplificat înclinaţiile războinice ale acestora. conflictele balcanice din anii 1912 şi 1913.

Europa a cunoscut o intensă industrializare care a cuprins treptat noi spaţii continentale. Sectoarele cheie ale primei revoluţii industriale au fost: industria textilă. austro-ungar sau otoman şi naţionalismul orgolios şi exclusivist al marilor puteri. Senatul era format din delegaţii permanente din parte statelor membre ale confederaţiei. 3. Atmosfera timpului era dominată de o febră patriotică favorabilă naţionalismului. industria petrolului. În perioada 1850 – 1914. farmaceutică. ideile care promovau unitatea europeană erau tot mai puţin acceptate. În această atmosferă. de a rezolva problemele litigioase prin confederaţii europene au fost sortite eşecului. 59 . Tot din aceeaşi perioadă trebuie remarcate proiectul lui Frederich Passy şi Randal William Cremer (1838 – 1908) privind crearea unei Uniuni Interparlamentare (anul 1888) şi cele două „conferinţe de pace” de la Haga (din anii 1899 şi 1907). maritime şi rutiere) şi sistemul bancar au cunoscut o dezvoltare fără precedent. industria electricităţii. Transporturile (feroviare. de automobile. Atitudinile şovine şi agresive au devenit o mişcare contagioasă care a dus Europa spre războiul mondial. Aceste manifestări organizate şi susţinute de o elită restrânsă nu au avut nici o influenţă într-o epocă în care marile puteri – principalii actori ai vieţii internaţionale – erau preocupate de a-şi justifica propriile interese şi întreţineau o psihoză a războiului. Juristul elveţian Johann Kaspar Bluntshli a avansat ideea unei confederaţii a statelor europene. Începutul războiului a însemnat sfârşitul tuturor proiectelor de unitate europeană. menite să apere pacea şi să asigure bunăstarea locuitorilor ei au fost zdrobite de o realitate politică programatică. dominată de interese extrem de divergente. industria siderurgică şi industria cărbunelui şi au creat permisele pentru apariţia şi dezvoltarea unor noi industrii: chimia industrială. Industrializarea nu s-a manifestat cu aceeaşi intensitate pe cuprinsul întregului spaţiu european.forţa în structura unor imperii anacronice precum cel ţarist. condusă de un consiliu federal. având ca primă consecinţă crearea unui mare decalaj între vestul european puternic industrializat şi centrul şi estul continentului dominate de trăsăturile arhaice ale unei economii prin excelenţă rurală. Generoasele proiecte de tip federalist privind organizarea Europei. Efortul de a evita războiul. cuprinzând delegaţi ai tuturor statelor europene şi un Senat. Una dintre doctrinele principale care a înregistrat o mare influenţă în ultima jumătate a secolului a fost doctrina socialistă. eşecul acestora.2 Idei despre o Europă internaţionalistă Secolul al XX-lea a consemnat apariţia mai multor doctrine privind realizarea unităţii europene. În această perioadă Europa s-a împărţit între „Europa calului de tracţiune” şi „Europa calului .putere”.

În Germania numai sindicatele de inspiraţie social-democratică care aveau. metalurgică şi în transportul maritim şi s-a dezvoltat în centre şi oraşe precum: Londra. 254. p. Nantes. alcoolismul. a înregistrat o mare amploare. Nu întâmplător primele ligi şi asociaţii proletare cu caracter politic au apărut în Anglia. dublate de o rată înaltă a criminalităţii şi analfabetismului. Sindicatele au favorizat integrarea indivizilor în societate. L'Essentiel. în acelaşi timp. Geneza şi dezvoltarea proletariatului industrial au constituit un proces care s-a derulat în funcţie de condiţiile social – politice şi economice concrete din fiecare ţară. Lyon. a meseriaşilor şi a micilor producători agricoli din cauza productivităţii reduse. iar prin politizarea 75 Kostas Papaioanu. În Germania anului 1914 erau. lipsa asistenţei sanitare şi a locuinţelor. în total. după un început dificil. Franţa şi Germania. a costurilor ridicate şi a lipsei de performanţe tehnice. minieră. peste 4 000 000 de sindicalişti. exploatarea nemiloasă şi ilegală a muncii copiilor şi a femeilor. În acelaşi timp. şi importante efecte sociale. drepturile economice şi sociale. În Franţa numărul membrilor de sindicat a crescut de la 420 000 în anul 1885 la peste un milion de membri în anul 1913. Manchester. Prima fază a revoluţiei industriale a accelerat procesul de constituire a proletariatului industrial. 60 . Mişcarea sindicală a cunoscut două modele: un model care îmbina reformismul cu existenţa unui partid dominat de sindicate (specific Germaniei şi Angliei) şi un model care consta în dorinţa sindicatelor de a rămâne independente de orice partid politic (specific Italiei şi Spaniei). sindicate şi prin intermediul partidelor politice proprii pe care şi le-a creat. de lipsa oricărui proiect de culturalizare au favorizat erodarea sănătăţii fizice şi morale a muncitorilor. în acelaşi timp. lipsa de legi şi norme juridice care să reglementeze relaţiile de muncă. crizele economice au înrăutăţit tot mai mult situaţia clasei muncitoare. Acesta a fost stimulat de procesele de concentrare economică şi de ruinare.Industrializarea a avut. specifice micii producţii. Paris. în total. au constituit instrumente de presiune extrem de puternice. Rhenania etc. Les marxistes. Ziua de muncă de 12-14 ore. clasa muncitoare s-a implicat în lupta politică din societate prin intermediul organizaţiilor profesionale. Efectivele sindicatelor engleze au crescut de la un milion şi jumătate în anul 1893 la peste 4 milioane în 191375. Silezia. Accidentele de muncă. Paris. Liverpool. în industria textilă. 1965. procesul de concentrare economică şi de apariţie a noilor ramuri industriale a influenţat procesul de organizare politică a proletariatului. mai puţin de o jumătate de milion de membri în anul 1889 au stins în anul 1913 cifra de 2 574 000 membri. Saxonia. Condiţiile de muncă şi de viaţă extrem de precare au determinat organizarea profesională şi politică a proletariatului. Sindicalismul. Noul actor social.

2002. O altă linie de gândire din mişcarea muncitorească a fost comunismul utopic. în primul rând. 19.social-democraţie. a unei societăţi comuniste la nivel planetar. Europa trebuia să fie o „federaţie de federaţii”77. Editura Politică.imperialistă şi naţionalistă pe care au cunoscut-o la începutul secolului al XX-lea. bazat pe valorile ateismului. drepturi politice şi civile) şi revendicările economice şi sociale (îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale muncitorilor. Socialiştii utopici (Charles Fourier. Termenul desemna pe democraţii de stânga. Cabot. bazată pe proprietatea comună.. comunismul utopic. în Europa s-a dezvoltat gândirea socialistă care nu a îmbrăcat forma unei doctrine coerente şi unitare. Proudhomme s-a remarcat ca un adept înflăcărat al unificării europene. Blanqui. Editura Coresi. cit. Pierre Leroux şi alţii. Apariţia marxismului în deceniul cinci al secolului al XIX-lea a dus la crearea unei noi ideologii. Nu se poate discuta despre o filiaţie directă marxism . Opere. forma de guvernământ republică. Tot la jumătatea secolului al XIX-lea a apărut în Germania conceptul social democrat şi în acelaşi timp de social-democraţie. prin revoluţie şi dictatură. unificarea Europei presupunea constituirea unei federaţii care trebuia realizată. Datorită apariţiei şi dezvoltării marxismului. vol. Noua ideologie a atribuit proletariatului un destin mesianic. social democraţia. Cele Fr. condamna nedreptatea socială şi propunea un model de reformă socială prin construirea unei societăţi a oamenilor liberi şi egali. Engels. ci dintr-o dată întreaga omenire”76. Robert Owen. În cadrul gândirii socialiste s-au conturat mai multe curente precum: socialismul utopic. 14. Jaques Léonard. Pierre Joseph Proudhomme) au proiectat o societate a egalităţii şi fraternităţii menită să elibereze nu doar o „anumită clasă socială. transformarea sistemelor de producţie). Paralel cu avântul sindicalismului şi în strânsă legătură cu acesta. Fr. 197. P. p. socialismul şi marxismul. Gândirea socialistă făcea o analiză critică a societăţii existente. conceptul „socialdemocrat” a avut o puternică conotaţie revoluţionară până în 1914. op. pe care o vedeau ca un nou creştinism. În: K. Engels. în cadru geografic al statului şi care permitea eliberarea indivizilor de etatism. Marx. şi-au pierdut coeziunea ideologică şi nu au mai avut forţa necesară de a preveni războiul. prezentă în opera lui E. Contele de SainSimon. Bucureşti. Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă. A. Bucureşti p. 77 Cristian Hen. J. 76 61 . Aceştia militau pentru instaurarea. Louis Blanc. Pentru el. având rolul de a înfăptui revoluţia mondială care va duce la dispariţia statului şi constituirea societăţii fără clase. de origine muncitorească sau intelectuală care au adăugat la revendicările politice ale revoluţiei de la 1848 (dreptul de vot.

A promovat spiritul fraternităţii şi al solidarităţii muncitoreşti şi a jucat un rol important în dezvoltarea conştiinţei de clasă a muncitorilor.partidul social-democrat). Italia (în anul 1882 – partidul social-democrat). 6 italieni. Aceasta a avut o largă recunoaştere şi s-a bucurat de un mare prestigiu. România (în anul 1893 partidul social-democrat). iar deviza „Muncitori din toate ţările. Datorită curentelor antagonice. Creşterea efectivelor populaţiei muncitoreşti. uniţi-vă” avea în vedere realizarea unui continent proletar. la Londra. marxişti şi anarhişti. o Asociaţie internaţională a Muncitorilor cunoscută sub numele de Internaţionala I. Danemarca (în anul 1880 – partidul social – democrat). Mişcarea socialistă europeană a cunoscut dezbinări profunde între reformişti şi revoluţionari. au avut o evoluţie paralelă în stânga europeană şi au dat naştere la două mari familii de partide: partidele social-democrate şi partidele comuniste. în anul 1900 . Deşi lipsită de unitate doctrinară. Social-democraţia germană a apărut într-o cultură politică dominată de cultura statului şi a preconizat o unitate europeană a muncitorilor cu păstrarea structurilor sociale. În anul 1889 s-a constituit Internaţionala a II-a. fără existenţa statelor. Marxismul a considerat statul drept principalul obstacol în calea eliberării clasei muncitoare. partizani şi adversari ai grevei generale în cazul unui război european. În perioada 1870-1900 s-au constituit majoritatea partidelor socialiste şi social-democrate naţionale: Germania (în anul 1875 – partidul social. mişcarea socialistă şi sindicatele au contribuit la ameliorarea condiţiilor de viaţă ale muncitorilor şi au marcat. Franţa (în anul 1882 – partidul socialist). Aceasta era condusă de un Consiliu General format din 21 de englezi. în anul 1876 Internaţionala I s-a destrămat. efectele depresiunii economice din anii 1872-1895. istoria politică a Europei între anii 18701914. În anul 1864 s-a constituit.două curente au apărut aproape concomitent. democratizarea marilor state industrializate. Internaţionala organiza congrese anuale şi era reprezentată de birouri naţionale în toate ţările afiliate. Sediul organizaţiei se afla la Londra. în mod inconfundabil. Spiritul internaţionalist a fost atenuat de permeabilitatea ideilor naţionale şi imperialiste în partidele naţionale. ceea ce a diminuat 62 . recunoaşterea sindicatelor au favorizat dezvoltarea mişcării socialiste. 10 germani. al drepturilor egale şi fraternităţii muncitoreşti. Suedia (în anul 1887 – partidul social-democrat). 9 francezi. în mod oficial. mai ales dintre discipolii lui Marx şi cei ai lui Bakunin. 2 polonezi şi 2 elveţieni. Belgia (în anul 1889 – partidul social-democrat). Austria (în anul 1874 partidul socialdemocrat).

63 .considerabil capacitatea acestei mişcări de a se opune declanşării primului război mondial.

care propaga exportul de revoluţie comunistă în întreaga lume. mutilaţi şi dispăruţi78. 1979. a fost dominat de mari probleme. e) neînţelegerile şi fricţiunile dintre statele învingătoare. Tratatul de pace impus de principalele puteri învingătoare (Franţa. dintre care circa jumătate (aproximativ 37 500 000 de soldaţi) au fost declaraţi morţi. prin influenţa civilizaţiei intelectuale şi artistice. atât pentru a reduce influenţa Germaniei. Italia). b) apariţia unui nou sistem politic în Rusia bolşevică. Secolul extremelor. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 45-47. Când a izbucnit conflictul. din secolul al XIX-lea. iar marele scriitor satiric Karl Krauss a scris. Editura Lider. însumate79. odată cu primul război mondial. Distrugerile îngrozitoare produse de război au micşorat cu o treime producţia ţărilor europene. 28 de state ale lumii cu o populaţie de 1. Bucureşti. 1914-1918. 78 64 .de departe . c) exercitarea controlul asupra Germaniei învinse. diplomatul englez Edward Grey a spus. Dintre aceştia. ca epocă istorică. austro-ungar şi otoman. 79 Ibidem. la Viena. Statele Unite. 472. precum: a) prăbuşirea imperiilor ţarist.5 miliarde de locuitori au mobilizat şi trimis la luptă circa 75 de milioane de soldaţi. Mircea N. cât şi pentru a crea structuri statale viabile în locul fostelor imperii dispărute aproape simultan la sfârşitul războiului. Popa.cel mai redutabil adversar al aliaţilor. prin superioritatea modelelor politice şi culturale şi care deţinea supremaţia lumii. Toate minţile luminate ale continentului au refuzat să creadă că o Europă care. lucrarea „Ultimele zile ale umanităţii”. p. prin progresul tehnologic şi ştiinţific. prin puterea industrială şi financiară. „Lămpile s-au stins în întreaga Europă”. care a reprezentat . 467. răniţi sau dispăruţi. d) redesenarea hărţii politice a Europei.Capitolul 4 RENAŞTEREA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ 4. Timp de patru ani (1914 – 1918).1 Europa după primul război mondial Secolul al XX-lea a început. a putut să dezlănţuie un conflict de o asemenea amploare. 1994. Primul război mondial. ţările europene au plătit un tribut de 8 milioane de morţi şi peste 20 de milioane de răniţi. Anglia. f) preocuparea statelor învingătoare de a elabora un act normativ european care să împiedice un nou război80. p. 80 Eric Hobsbawn. ceea ce a fost echivalent cu o scădere mai mare decât cea provocată de toate crizele economice. cunoscut sub numele de Tratatul de la Versailles. Bucureşti. p.

Soluţionarea acestor probleme s-a făcut, de regulă, în folosul marilor puteri învingătoare, care şi-au promovat interesele în dauna învinşilor, dar şi a statelor mici şi mijlocii aliate. Fără a intra în detalii, se cuvine subliniat faptul că Tratatul de la Versailles nu putea crea bazele unei păci reale. Acest fapt era valabil nu numai pentru clauzele economice dar şi pentru cele politice. Excluderea învinşilor de la Conferinţa de pace, dar mai ales a Germaniei şi a Rusiei sovietice, precum şi refuzul Statelor Unite de a ratifica tratatele de pace şi de a intra în Liga Naţiunilor, state foarte importanţe ale vieţii politice internaţionale, nu putea să asigure o stabilitate reală a lumii după primul război mondial. Tratatele din anii 1919-1920 au schimbat radical harta politică a Europei. Global, pacea de la Versailles, fondată pe principiul naţionalităţilor, a dat o nouă coloratură politică continentului, o hartă a statelor naţionale, care a împlinit numeroasele revendicări de recunoaştere a identităţilor; numărul europenilor aparţinând unor minorităţi aflate pe teritoriul altui stat a scăzut de la circa 60 000 000 în anul 1914, la aproape 25 000 000 în anul 192081. Clauzele Tratatelor de la Versailles (din iunie 1919), SaitGermain-en-Laye (din 10 septembrie 1919), Trianon (4 iunie 1920), Neuilly (27 noiembrie 1919) şi Sèvres (11 august 1920) au creat noua ordine europeană provocând satisfacţie învingătorilor şi puternice resentimente celor învinşi. În aceste condiţii toate forţele politice lucide din Europa au înţeles că refacerea continentului european - puternic marcat de cataclismul războiului - pacea şi stabilitatea sa economică, necesitau un efort comun, o concepţie superioară despre responsabilitatea fiecărei naţiuni în parte şi ale tuturor la un loc. Oamenii de stat europeni au înţeles că aveau la dispoziţie un timp scurt pentru a reface unitatea continentului deoarece perioada de după război a fost una dintre cele mai agitate din punct de vedere social şi politic. Mişcarea de unitate a reunit numeroşi oameni politici, economişti, intelectuali de valoare, publicişti influenţi şi s-a manifestat sub forme diverse: a iniţiativelor guvernamentale sau particulare, oficiale sau subversive, fapt ce a lipsit-o de coordonare pe fondul unui continent, pe drept dominat de spiritul de suveranitate naţională şi a independenţei statale. Predominanţa spiritului naţional era firească pentru naţiuni şi state care şi-au finalizat efortul istoric de construcţie a statului naţional după secole de asuprire străină (cazul polonilor, românilor, cehilor, slovenilor, croaţilor, slovacilor ş. a). Dorinţa firească a popoarelor europene de a trăi liber, în state naţionale, constituia un drept imprescriptibil ce nu putea fi
81

Serge Berstein, Pierre Milza, op. cit., vol. 4, p. 343. 65

pus în discuţie de nici o instanţă internaţională. Din această perspectivă nu suntem de acord cu unii autori care apreciază că declanşarea celui de al IIlea război mondial s-a datorat apariţiei şi afirmării noilor state naţionale din Europa. Mai degrabă se cuvine a fi analizate principiile şi atitudinile impuse de marile puteri în cadrul raporturilor interstatale, imperialismul brutal manifestat de acestea, restricţiile artificiale aplicate în comerţul internaţional care au indus anarhie în relaţiile economice internaţionale, naţionalismul exacerbat şi violent al statelor învinse şi învingătoare. Cert este faptul că pe „bătrânul continent” s-au confruntat în perioada interbelică forţe dintre care, unele, au avut ca suport credinţa în conştiinţa comună a popoarelor europene, dorinţa acestora de a statua forme de asociere politico-economică şi pe alte planuri care să salvgardeze pacea şi civilizaţia Europei de un nou război şi, altele, revanşarde, ostile oricărei forme de unitate europeană, anchilozate în mentalităţi naţionaliste, de tip nociv, care au favorizat accesul la putere a tuturor formelor de totalitarism (fascism , nazism, comunism). Susţinătorii unificării politice a Europei, adepţi ai democraţiei şi liberalismului, au considerat că fondul comun de valori, reînnoirea unităţii culturale a continentului şi crearea unei uniuni politice şi economice a continentului pot salva pacea şi unitatea lumii europene. Deşi statele europene deveneau tot mai independente economic şi îşi deschideau pieţe în toată lumea, ele continuau să formeze compartimente politice ermetice, pentru că în ansamblu, ideea de Europa unită era dominată de ideea naţională. Doctrina suveranităţii naţionale a fost utilizată de o dreaptă politică, virulent naţional - populistă, în scopul devierii şi anihilării mişcării liberal democratice. Opinia publică europeană a început, mai ales după afirmarea regimurilor totalitare în Ungaria, Italia şi Germania, să accepte hipernaţionalismul, care a degenerat rapid în dogma statului naţional-suveran etern şi absolut, răspunzător în faţa nimănui şi de nimic altceva decât de vocaţia sa expansionistă şi hegemonică82. Acest scurt tablou al confruntării dintre forţele care sprijineau ideea unităţii europene şi forţele imperialiste, totalitare, evidenţiază dificultăţile pe care le-au avut de întâmpinat ţările europene, în perioada postbelică, în efortul lor de a-şi asigura pacea şi cooperarea şi explică într-un fel şi eşecul, pentru o bună bucată de timp a acestui efort. 4.2 Proiecte privind unitatea europeană. La sfârşitul războiului din anii 1914-1918, opinia publică din numeroase ţări europene era preocupată de crearea unei organizaţii internaţionale care să aibă largi competenţe în menţinerea păcii.
Ştefan Delureanu, Geneza Europei comunitare. Mesajul democraţiei de inspiraţie creştină, Editura Paidea, Bucureşti, 1999, p. 21.
82

66

Organizaţiile pacifiste s-au întâlnit la Londra în zilele de 10-13 martie 1919 şi s-au constituit în Uniunea Internaţională a Asociaţilor pentru Societatea Naţiunilor. Scopul declarat al acestei asociaţii a fost de a asigura un consens cât mai larg al statelor asupra principiilor ce urmau a fi aşezate la baza Societăţii Naţiunilor83, organizaţie internaţională care avea drept scop sprijinirea colaborării între state şi apărarea păcii. Începând cu 18 ianuarie 1919 s-a trecut la elaborarea proiectului de creare a Societăţii Naţiunilor Unite. În timpul discuţiilor s-au conturat două concepţii opuse referitoare la caracterul sancţiunilor ce trebuiau să fie aplicate de către Consiliul Naţiunilor Unite. Marea Britanie şi Statele Unite considerau că opinia publică şi forţa morală erau suficiente pentru eliminarea conflictelor internaţionale. Franţa a propus aplicarea de măsuri coercitive împotriva statelor agresoare, ceea ce presupunea şi crearea unei armate internaţionale. În final s-a adoptat o soluţie de compromis între cele două concepţii. La 14 februarie Proiectul Societăţii Naţiunilor Unite a fost înaintat Conferinţei Păcii, iar la 28 aprilie 1919, delegaţiile de la Conferinţa de Pace au votat Pactul Societăţii Naţiunilor. Societatea Naţiunilor a fost formată iniţial din 26 de state, 4 dominioane şi India, ulterior au mai fost admise 13 state neutre. Nu au fost admise statele învinse, Uniunea Sovietică a fost marginalizată, iar Statele Unite au refuzat să intre. Principalele organe ale Societăţii Naţiunilor au fost: Adunarea, Consiliul şi Secretariatul care avea caracter permanent. Pe lângă Societatea Naţiunilor au mai funcţionat ca instituţii distincte, dar strâns legate de ea, Organizaţia Internaţională a Muncii, şi Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională. Adunarea Societăţii Naţiunilor era forul suprem şi se compunea din reprezentanţii tuturor statelor membre, câte trei reprezentanţi pentru fiecare stat ce reprezentau un singur vot în adunare. Adunarea era abilitată să se ocupe de orice problemă care intra în sfera de activitate a societăţii. Hotărârile se luau prin vot unanim şi sesiunile adunării aveau loc o dată pe an. Consiliul reprezenta organul executiv al Societăţii Naţiunilor şi era alcătuit din membrii permanenţi: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia şi din alţi 4 reprezentanţi aleşi de către Adunarea europeană. Secretariatul general al Societăţii Naţiunilor era alcătuit din secretarul general, numit de către Adunarea europeană şi din personalul necesar pentru exercitarea atribuţiilor.
Petre Bărbulescu, România la Societatea Naţiunilor Unite, Editura Politică, Bucureşti, 1975, p. 19.
83

67

Adunarea Naţiunilor Unite îşi desfăşura lucrările sesiunilor anuale în cadrul comisiilor sale. Acestea erau în număr de 6 după cum urmează: - comisia nr. 1 pentru chestiuni constituţionale; - comisia nr. 2 pentru organizarea tehnică; - comisia nr. 3 Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională; - comisia nr. 4 pentru organizarea Secretariatului şi finanţarea Societăţii; - comisia nr. 5 pentru admiterea noilor membri; - comisia nr. 6 pentru mandate, armamente, arme economice84 Toate tratatele de pace adoptate la Versailles includeau în prima lor parte Pactul Societăţii Naţiunilor (art. 1-26), cu anexa membrilor fondatori ai Societăţilor Naţiunilor semnatare ale Tratatului de Pace, care la 26 aprilie 1919 au aprobat acest Pact. O analiză a principalelor articole ale Pactului Societăţilor Naţiunilor evidenţiază faptul că respectiva organizaţie nu putea să aibă o eficienţă reală, ceea ce marca posibilitatea reală redusă de soluţionare a cazurilor de forţă majoră. Sancţiunile economice reprezentau în mod concret, riposta minimă pe care Societatea Naţiunilor o putea lua faţă de statele agresoare. Sancţiunile militare şi politice erau inoperante. Având în vedere punctele slabe din activitatea Societăţii Naţiunilor, unii oameni politici precum Eduard Herriot, au propus la cea de a 5-a sesiune a Adunării Societăţii Naţiunilor din septembrie 1924, stabilirea unui sistem de reglementări a conflictelor internaţionale prin arbitrajul Societăţii Naţiunilor. Proiectul nu a fost acceptat deşi a fost cunoscut sub denumirea de Protocolul de la Geneva din 2 octombrie 1924. Principiul fundamental al Protocolului postula că nici un stat nu-şi poate face dreptate singur, războiul fiind considerat şi calificat ca o crima internaţională, adică era scos în afara legii În esenţă, clauzele Protocolului precizau ca obligatorie procedura paşnică de rezolvare a conflictelor internaţionale, calificau agresorul, impuneau sancţiunile şi permiteau statelor să stabilească un program de reducere a înarmărilor. Abia în anul 1928, aceste idei generoase se vor concretiza în Tratatul de la Paris (28 august 1928) de renunţare la război ca instrument al politicii naţionale, România devenind parte la acest tratat la 21 martie 1929. Societatea Naţiunilor a fost confruntată în tot timpul existenţei sale cu cele două probleme capitale ale perioadei interbelice: dezarmarea şi securitatea. În acest sens au fost create grupări regionale precum: Mica Înţelegere (formată în anul 1922 din: România, Cehoslovacia şi Iugoslavia), Antanta Balcanică (formată în anul 1934 din: România, Turcia, Grecia şi Iugoslavia) şi Antanta Baltică (1934 formată din următoarele
Petre Bărbulescu, România la Societatea Naţiunilor Unite, Editura Politică, Bucureşti, p. 33.
84

68

În acei ani de prosperitate (1924-1929) au fost proiectate şi alte structuri organizaţionale menite să promoveze o mai bună cunoaştere şi apropiere între foştii adversari. 2001. s-a realizat o uşoară apropiere de foştii adversari. 62-67. prefigura o destindere reală a atmosferei politice europene. Anglia. au încercat să apere sistemul socio-politic creat în urma păcii de la Versailles. Italia şi Japonia. Societatea Naţiunilor a favorizat procesul de unificare europeană şi a însemnat o mare experienţă pe drumul parcurs de către statele europene pentru realizarea unui sistem de relaţii interstatale bazate pe principiul dreptului. În anul 1926 s-a semnat un Acord Internaţional al oţelului. Formate din state membre ale Societăţii Naţiunilor. având ca principale direcţii colaborarea cu Societatea Naţiunilor şi cu Marea Britanie. Ion Ciupercă. dar mai ales cele europene. În anul 1925 a avut loc Conferinţa de la Lucarno. 86 Serge Berstein. La mijlocul deceniului al treilea al secolului trecut. p. Reconcilierea din domeniul politic a fost urmată de cea din domeniul economic şi din alte domenii. denumit Tratatul de la Lucarno. pe picior de egalitate cu Franţa. Pierre Milza. În pofida limitelor sale. S-a evidenţiat cu acest prilej că marile puteri europene utilizau Societatea Naţiunilor ca pe un instrument menit a promova propriile lor interese în detrimentul ţărilor mici şi mijlocii85. Refuzul Germaniei de a recunoaşte hotărârile de la Versailles privitoare şi pentru frontierele sale estice a provocat o mare nelinişte în cancelariile europene.state: Letonia. Lituania şi Estonia). care reunea principalele ţări producătoare de oţel din Europa continentală. În acelaşi an s-a întemeiat la Geneva Asociaţia pentru Cooperare Europeană cu reprezentanţe permanente la Paris. aceste organizaţii regionale reprezentau etape în procesul de realizare a unităţii politice europene. V. Societatea Naţiunilor a fost un instrument prin care statele lumii.. la care s-au întâlnit reprezentanţii Franţei. vol. Uniunea Vamală Europeană care a grupat aderenţii unui proiect ce Emilian Bold. În anul 1926 a fost înfiinţat un „Comitet franco-german de informaţie şi documentare”86 şi au fost elaborate şi alte proiecte de unificare europeană. Marii Britanii şi Belgiei. 85 69 . Italiei. Casa Editorială Demiurg. p. cit. op. a stabilit garantarea reciprocă a frontierelor franco-germane şi germano-belgiene rezultate prin sistemul de tratate de la Versailles. urmată de intrarea Germaniei în Societatea Naţiunilor şi de admiterea sa ca cel de al 5-lea membru al Consiliului. 57. Germaniei. Astfel a luat fiinţă o altă organizaţie. Reconcilierea francogermană. Berlin şi Londra. Această organizaţie a desfăşurat o intensă activitate pentru dezvoltarea înţelegerii şi cooperării internaţionale. Iaşi. Pactul semnat cu acest prilej. Europa în derivă.

În opinia lui Aristide Briand „chestiunea Europei federalizate” presupunea o „solidaritate necesară între europeni. „de o simplă apropiere economică şi politică” care asigura un „fel de legătură federală”90. Iniţiativa a aparţinut ministrului de externe francez. 89 Faust Brădescu. Structura federalistă creată ar fi trebuit să dispună de următoarele organisme de conducere: 1. Argumentul hotărâtor adus în analiză de către diplomatul francez a fost acela că în faţa pericolelor şi a crizelor tot mai grave care ameninţau Europa. de manieră să împiedice războiul” fără „a încălca principiile suveranităţii şi independenţei”89. Acţiunea acestor organizaţii. statele acesteia trebuiau să se unească într-o structură federativă pentru a diminua neînţelegerile. Aristide Briand (1862-1832). op. Anii 19271930 au consemnat prima tentativă interbelică de a muta campania pentru unitate europeană la nivelul negocierilor interguvernamentale. Om politic francez. Laureat al premiului Nobel pentru pace. Partizan al reconcilierii cu Germania. 55. Mesajul pe care l-au transmis contemporanilor era convingerea că „realizarea Statelor Unite ale Europei” constituia o necesitate vitală pentru a preveni războiul şi pentru a salva identitatea Europei de „bolşevism” şi „americanism”. 87 88 70 . La 1 mai 1930. A. 90 Ibidem. Aristide Briand88. Acest Memorandum prevedea constituirea unei Asociaţii Europene formată prin asocierea statelor continentului. Aristide Briand a expus în faţa Adunării Societăţii Naţiunilor un proiect de uniune europeană având acordul guvernului francez. Briand. 21.. agresivitatea revizionismului maghiar şi bulgar. p. izolarea Uniunii Sovietice.considera că o uniune vamală şi economică europeană era proiectul cel mai urgent şi posibil de realizat87. care aveau un număr mic de membri. Briand şi i-a cerut acestuia să-şi clarifice ideile într-un proiect de federalizare care să fie supus analizei guvernelor naţionale. exportul revoluţiei comuniste hotărâtă de Komintern. Conferinţa Europeană – organism director şi reprezentativ. Acordul sovietogerman din anul 1926 şi colaborarea militară clandestină dintre cele două state. ascensiunea la putere a regimului fascist în Italia. susţinător al Societăţilor Naţiunilor. criza internă din Iugoslavia. p. rivalitatea franco-italiană în Balcani şi în zona danubiană constituiau germenii unor viitoare crize şi conflicte în Europa. Argumentele aduse în sprijinul propunerii sale au avut în vedere numeroasele impasuri în care s-a aflat Societatea Naţiunilor pe parcursul deceniului 1920-1930. Ministru de externe al Franţei. de 11 ori Preşedinte al Consiliului de Miniştri. La 5 septembrie 1929. Ştefan Delureanu. Briand a prezentat Memorandum-ul său asupra organizării uniunii federale europene. nu a fost lipsită de importanţă. Era nevoie. afirma cu prudenţă A. Adunarea Societăţii Naţiunilor nu a respins proiectul lui A. cit. op.cit.

El a preconizat o federalizare fondată pe ideea uniunii.. am fi putut reuşi punerea bazelor Uniunii europenilor. 72. Anglia şi Spania l-au contestat pentru că reprezenta o cale de a „îngheţa” statutul internaţional al unor state şi a frontierelor acestora. 3. 71 . În acest sens. p. precum şi cea a egalităţii în luarea deciziilor. Prea devreme. după ce au primit şi analizat Memorandum-ul lui Briand. dar respectând independenţa statelor. Chiar dacă susţinea ideile generoase ale apărării şi menţinerii păcii. Secretariatul 4. Comitetul Politic permanent – organism de studiu şi de acţiune. scoţând din viitoarea comunitate URSS şi Turcia. Briand. Bucureşti. preşedintele Cehoslovaciei. pentru că Europa nu este încă conştientă de groaznicele consecinţe ale crizei economice mondiale”92. au demonstrat o anumită lipsă de înţelegere din parte majorităţii miniştrilor şi diplomaţilor vremii. p. a remarcat faptul că ideile acestuia au fost interpretate greşit şi tendenţios de către 91 92 Emilan Bold. Nu este greu de observat că unele propuneri de atunci s-au materializat după cel de al doilea război mondial. totuşi. Norvegia şi Ţările de Jos au apreciat caracterul proiectului ca fiind „supranaţional”. Aristide Briand a evitat să includă în principiile de bază ale uniunii federale europene problema suveranităţii. suveranitatea statelor. Memorandum-ul asupra uniunii europene şi proiectul de organizare pe care îl conţinea au fost respinse de 15 state europene. aceasta fiind cel mai nevralgic aspect al oricărui proiect federal.2. cit. proiectul a fost atacabil în instrumentele sale organizatorice şi în unele ţeluri ascunse. Géneviéve Tabouis. Faptul că nu a fost lipsit de carenţe a constituit unul dintre factorii care au determinat reacţia de respingere a acestui proiect. Portugalia. Tribunalul Proiectul Briand încerca să găsească mijloace pentru ameliorarea crizei economice şi insista asupra necesităţii de a subordona problemele politice celor economice. 20 de ani de tensiune diplomatică. Italia. Doar Iugoslavia a dat un răspuns favorabil. când s-au creat Piaţa Comună şi Uniunea Europeană. analizând proiectul lui A. Prea târziu pentru că ne aflăm la sfârşitul euforiei europene. 106-107. Dacă propunerea ar fi fost făcută imediat după Lucarno. Reacţiile guvernamentale. Comitetul politic preconizat a fi conducător leza. iar intenţia Franţei de a conduce această organizaţie nu a putut fi ascunsă91. 1966. op. dominată de ideea suveranităţii şi obsesia frontierelor. Ion Ciupercă. Nicolae Titulescu. Edward Beneş. spunea: „Această încercare de federalizare vine prea târziu sau prea devreme. în timp ce România a dat un răspuns prudent. Din punct de vedere economic se consideră că solidaritatea guvernelor ar putea înfăptui o piaţă comună şi o politică vamală adecvată acestei pieţe.

conceptul Lebensraum avea în vedere un spaţiu economic complementar. avea drept obiectiv distrugerea sistemului de tratate de la Versailles. dar ideile sale merită atenţie şi astăzi. ceea ce a dus la o respingere categorică din partea statelor din zonă a acestui proiect94. Ungaria. Prin formularea obiectivelor sale externe esenţiale – realizarea unei Grossdeutschland (Germania Mare) şi obţinerea unui Lebensraum (spaţiu vital). La 4 martie 1932. În realitate. Planul răspundea unei mai vechi tendinţe de realizare a unităţii ţărilor dunărene. În doctrina economică a partidului naţional-socialist. 97 şi urm. Uniunea economică danubiană nu dădea nici o garanţie în ceea ce privea menţinerea statu-quo-ului şi păstrarea suveranităţii statelor componente. Autorul exprima convingerea că statele dunărene aveau capacitatea de a se reface prin forţe proprii. Mica Înţelegere. Între anii 1930-1940 au fost elaborate mai multe proiecte care vizau realizarea unor organizaţii zonale. În anul 1938. Cehia şi Moravia. Briand a avut cauze multiple ce nu trebuie cantonate numai la problema naţionalistă. scopul creării organizaţiei zonale respective a fost atenuarea crizei economice. dar el venea în conflict cu viziunea Germaniei privind „Mitteleuropa”. Acesta a propus şi a reuşit crearea în cadrul Societăţii Naţiunilor a unei Comisii de studiu pentru uniunea europeană. Milan Hodza a lansat aşa-numitul Plan danubian.ul includea teritoriul Germaniei. Lumea europeană încă nu era pregătită pentru uniune. Bucureşti. 361. Iugoslavia şi România. p. Grossdeutschland. Editura Ştiinţifică. din care urmau să facă parte Austria. 1968. În opinia autorului.mulţi diplomaţi şi analişti. expusă de cancelarul Adolf Hitler în lucrarea Mein Kampf. Materializarea acestor obiective a însemnat anexarea Austriei. Germania cerea ca dominaţia sa asupra acestui spaţiu să fie considerată ca fiind „legală” şi excludea intervenţia unei alte mari puteri95. Eşecul nu l-a demobilizat pe A. Bucureşti. parte de vest a Poloniei. Briand. se urmărea consolidarea influenţei franceze în zonă. Eliza Campus. primul ministru ceh. Respingerea Memorandum-ului propus de către A. Politica externă a Germaniei. destrămarea Cehoslovaciei. Editura Ştiinţifică. p. care urmau a fi dependente economic şi politic de Berlin. 93 94 Nicolae Titulescu. André Tardien a propus crearea Uniunii economice danubiene. Discursuri. Proiectul de uniune europeană elaborat de Aristide Briant a rămas în arhive. Diplomatul român a sesizat şi accentuat faptul că Memorandum-ul Briand urmărea ca obiectiv imediat rezolvarea crizei economice şi nu a pus niciodată problema ca Europa „să fie contopită întrun singur stat”93. 72 . a Austriei. practic un cordon economic format din statele din centru continentului şi din bazinul Dunării. Germania a reluat tema geopolitică clasică germană Mitteleuropa. 1967. care urma să reunească toate ţările riverane Dunării.

Alături de acesta se pot enumera ca reuşite cu caracter regional Mica Înţelegere. toate acestea fiind etape care au pregătit cel de al doilea război mondial. În realitate a fost un imperiu camuflat. la scară mai mică sau mai mare.aprofundare şi extindere – de la Comunităţile Europene la Comunitatea Europeană. 96 Ion Gheorghe Bărbulescu. Încercarea cea mai importantă din punct de vedere politic. în pofida declaraţiilor pacifiste ale cancelarului german. 1939-1947. p. slăbiciunile regimurilor democratice. Luigi Einaudi a publicat în „Corriere della Sera”. a numeroase asociaţii şi publicaţii care promovau concepţia paneuropeană şi difuzau tezele lor federaliste. o serie de articole în care a criticat concepţia politică de asociere care a stat la baza înfiinţării Societăţilor Naţiunilor. Bucureşti. Aceste preocupări s-au materializat prin înfiinţarea. Construcţia politică realizată de Adolf Hitler între anii 1938-1941. 95 73 . În anul 1924 a creat organizaţia Uniunea Pan-Europeană în care a reuşit să atragă un număr impresionant de personalităţi. Elitele politice şi intelectuale au exprimat o preocupare continuă pentru realizarea ideii de uniune europeană. politicieni. a constituit-o Memorandum-ul Briand. filosofi Gavriil Preda. Editura Trei. o construcţie menită eşecului.atacarea şi dezmembrarea Poloniei şi a Iugoslaviei. din iniţiativa particulară. Ploieşti. în anul 1918. 2001. guvern şi sistem fiscal propriu. Einaudi considera că o sarcină imperativă pentru popoarele europene era crearea Statului federal pe continent. după cum s-a arătat. Înţelegerea Balcanică şi Antanta Baltică. Uniunea Europeană . Securitatea colectivă şi ideea unei federaţii a statelor europene au găsit în filozoful şi politologul englez. 2001. Amploarea crizei economice şi activarea excesivă a rivalităţilor politice. fie principiul forţei. În acelaşi an a fost publicată cartea Federazione Europea o Lega della nazione? în care autorii Attila Cabiatti şi Giovanni Agnelli au expus cu precizie şi au susţinut cu argumente necesitatea unificării europene pe baza principiului federalist. Editura Printeuro. acesta având o armată. României şi Bulgariei. dominaţia politică şi economică a Ungariei. au netezit calea spre putere a regimurilor totalitare. având la bază fie principiul federalismului. p. Importanţa strategică a petrolului românesc. Astfel de asociaţii au fiinţat în întreaga perioada interbelică precum şi în timpul celui de al doilea război mondial. s-a făcut prin forţă şi presiune. contele de Coudenhove-Kalergi un pasionat adept. Se poate observa că în perioada interbelică au fost lansate diverse proiecte de unificare europeană. înţeleasă ca fiind singura „cale de alungare a experienţei tragice la care a dus ura de tip naţionalist”96. destrămarea organizaţiilor regionale precum Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică. 43. 100.

Bertrand de Jouvenal (cu lucrarea Spre Statele Unite ale Europei – 1930). Salvarea Europei în faţa acestui dublu pericol nu se găsea decât în încercarea de a realiza o unitate politico-economică. participanţii au discutat o serie de probleme de importanţă continentală. America de Sud. Remarcabila sa forţă de analiză şi de prospecţiune a viitorului.. au fost. Ideea federaţiei europene a fost susţinută şi de lucrările altor adepţi idealişti precum: contele Carlo Sforzza (a publicat în anul 1929 cartea Statele Unite ale Europei). Extremul Orient şi Europa97. confirmate de evoluţiile politico-economice şi militare ale secolului al XX-lea. cit. op. din cauze multiple. contele de Coudenhove-Kalergi a publicat faimoasa carte Pan – Europa care a suscitat un viu interes prin claritatea ideilor. Principalul motiv era însă apariţia a două mari construcţii politico-economice în apropierea spaţiului european: Statele Unite ale Americii şi blocul sovietic (Uniunea Sovietică). dar nu un plan politic al unei federaţii de state.şi scriitori. În anul 1923. Julien Benda (Discurs către Naţiunea Europeană – 1933) ş. politice. În spaţiul politic şi cultural britanic din perioada interbelică au fost publicate multe lucrări pe teme federalizării Europei. 60-62. 1935). au considerat suveranitatea naţională drept principală cauză a războiului şi propuneau realizarea unei uniuni a democraţiilor. a. Autorul pan – europenismului susţinea că viitorul omenirii va consemna apariţia a şase gigantice unităţi politico-economice: America de Nord. Aceste lucrări. Commonwealth-ul britanic. în sensul că pe de o parte se critica suveranitatea dar totodată nu se admitea nici o lezare a suveranităţii britanice. Federalizarea europeană se impunea. Astfel de concluzii rezultă din lucrările lui Henry Noel Brailsford (A League of Nation. Există o anumită contradicţie între ideile enunţate. Berlin şi Bâle. precum şi subtila capacitate de înţelegere a tendinţelor majore de transformare a lumii. p. Europa era supusă unei duble presiuni: una net economică (cea americană) şi una periculoasă ideologic (cea sovietică). principii şi concepte dintre care. În lucrările publicate au fost elaborate concepţii economice. se vor regăsi după cel de al doilea război mondial în ideile care au stat la baza reconstrucţiei europene. 74 . În cele trei congrese internaţionale organizate de Uniunea Pan – Europeană la Viena. cât şi ale Estului. Lionell Robins (Economic Planing and International Order 97 Faust Bădescu. arăta contele Coudenhove-Kalergi. o parte. în general. convingerea privind necesitate ideii federaliste şi profetismul său. capabilă să anihileze tendinţele expansioniste atât ale Vestului. în mare măsură. idealismul susţinut. Joules Romain.

E. să organizeze alegeri federale libere. Schimbarea majoră pe care a aduso Manifestul de la Vantotene faţă de toate proiectele precedente privind uniunea europeană. un organ executiv responsabil în faţa acestuia. devenit ulterior Federal Union Research Institute. organizaţie care şi-a propus studierea şi promovarea federalismului.a. Cu şcoala britanică federalismul a câştigat nu doar un important suport teoretic prin rigoarea metodelor de analiză a stărilor din Europa. dar şi un program politic de depăşirea a stadiului de stat – naţiune. Europa se afla într-o profundă criză datorată războiului mondial care constituia o tragică realitate. Charles Kimber. Federal Union Research Institute a difuzat o serie de cercetări care prefigurau constituirea unei viitoare federaţii postbelice formate din Marea Britanie. Franţa. Joad. un document intitulat Pentru o Europă liberă şi unită – proiect de manifest. în primăvara anului 1940. Altiera Spinelli şi Ernesto Rossi au redactat. Economic Aspect of Federation de Lionell Robins. Germania şi ţările Beneluxului. Viitoarea federaţie trebuia să aibă: un organ legislativ cu două Camere. În momentul elaborării şi lansării documentului citat. să garanteze anumite drepturi civile în statele membre. Patric Ransome şi Derek Rawnsley au înfiinţat Federal Union. Alternativa primordială postbelică era eliminarea cauzelor războiului şi reformarea societăţii printr-o mutaţie radicală instituţională.M. The Philosophy of Federalism de C. Au iniţiat publicarea săptămânalului Federal Union News şi au creat un departament de cercetare la Oxford. Propunerea lui W. Peace by Federation de Wiliam Beveridge. 75 . Dintre aceste se remarcă Federal Europe în care Ronald Wiliam Gordon Mackay a elaborat şi publicat primul proiect al unei constituţii europene. afacerilor externe şi economic. se consideră că a fost inspirată de acest tip de gândire federalistă europeană. După începerea războiului. În anii celui de al doilea război mondial. în anul 1941. Socialism and Federation de Barbara Wootman ş. Churchill adresată Franţei de a se uni cu Marea Britanie. În anul 1939. competenţe federale în domeniile apărării.şi The Economic Causes of War – 1936) şi Ivor Jennings (The Idea of a United State of Europa – 1938). cunoscut ulterior sub numele de Manifestul de la Ventotene (după numele insulei unde a fost redactat) şi care reprezintă un moment de schimbare esenţială a gândirii federaliste europene. în 1939. a constat în trecerea de la simpla declaraţie de principii la declaraţia de principii însoţită de un program imediat de acţiune. să aibă o constituţie. au fost publicate o serie de lucrări care au analizat aspecte privind viitoarea federaţie europeană. La activitatea acestei organizaţii au luat parte multe personalităţi ale vieţii academice şi politice.

organizată. În prima jumătate a secolului al XX-lea nu a existat. Lipsită de soluţii viabile la crizele care o măcinau. Adepţii ideii de uniune europeană au acţionat izolat. Europa s-a îndreptat. faţă de noua formă politică propusă într-o lume cu tendinţe atât de discordante cum era lumea europeană a vremii. mai mult. dar războiul cu efectele sale dezastruoase a avut printre consecinţe: maturizarea treptată a ideii de reconstrucţie europeană pe principiul unităţii. cit. cu un discurs programatic. op. de răni necicatrizate. 98 Ştefan Delureanu. aproape maladivă. Ceea ce se detaşează în raportul dintre utopicii ideilor pan – europene şi contemporanii lor. coerent şi ferm privind organizarea Europei postbelice98.respectiv prin trecerea de la statul – naţiune suveran la federaţia europeană. 31 – 32. ei fiind consideraţi nişte himerici a căror gândire a fost percepută ca o utopie. 76 . în care personalitatea fiecărei naţiuni este mai reliefată şi autonomă ca oriunde în lume. la nivelul continental. acceptarea unei formule politice de tip federalist a întâlnit piedici infinite. spre cel de al doilea război mondial ce va avea consecinţe nebănuite în acel moment. A fost necesară această cumplită experienţă a omenirii pentru a se accepta modificarea structurală a gândirii sale politice? Nu credem că a fost necesară. în raport cu realitatea politică existentă. soluţii concrete pe calea unităţii continentului – Uniunea Europeană fiind rezultatul acestui proces complex de evoluţie. p. a celor din urmă. o mişcare coerentă. lucid. care să acţioneze pentru unificarea europeană. datorită politicii promovate de marile puteri. renaşterea spiritului federalist şi. marcată de tradiţie. ca instrument de pace şi libertate. cu perspectivă irelevantă. de ambiţii nesăbuite. Manifestul de la Vantotene a fost considerat ca cel mai incisiv şi original document al gândirii politice contemporane. de mândrie naţională. a fost reticenţa.

imperiul german (în anul 1918) şi otoman (în anul 1920). O altă caracteristică definitorie a secolului al XX-lea o reprezintă confruntarea dintre două tipuri de regimuri opuse: regimul politic democratic şi regimul politic dictatorial. laureat al premiului Nobel. omenirea a cunoscut trei războaie mondiale: două războaie calde (primul război mondial 1914 – 1918 şi al doilea război mondial 1939 – 1945) şi un război rece (care a durat 42 de ani. După primul război mondial s-au prăbuşit imperiile: ţarist (în anul 1917). în evoluţia ei.). mai ales după anii '60. Fără îndoială. austro-ungar (în anul 1918). constituie o încercare deosebit de riscantă Realitatea secolului al XX-lea a îngemănat în egală măsură unele dintre cele mai cumplite evenimente prin care a trecut umanitatea. create prin forţă şi asuprire. iar progresul ştiinţei a fost extraordinar. Caracterizarea acestui secol. Finlanda. anul 1991. olandeză portugheză. 77 . Ca urmare a dispariţiei celor trei construcţii statale multinaţionale. prăbuşirea sistemului colonial mondial. Estonia. l-a considerat „cel mai violent secol din istoria omenirii”. Bulgaria. el a început o dată cu primul război mondial şi s-a terminat o dată cu încheierea războiului rece. Grecia. ne arată că niciodată. Iugoslavia etc. Istoria politică a consemnat prăbuşirea a patru mari imperii în primele decenii ale secolului. spaniolă etc. Scriitorul englez Wiliam Golding. dar şi revoluţii pentru mai bine. evidenţierea trăsăturilor sale esenţiale. Cehoslovacia. Letonia. Tot în acest secol s-au desfăşurat peste 250 de conflicte regionale în toate colţurile lumii. s-au format statele naţionale şi şi-au desăvârşit construcţia statală ţările din centru şi din estul Europei (Polonia. iar după anii ’60. America de Sud şi Oceania de sub ocupaţia colonială (engleză. datorită eliberării popoarelor din Africa. societatea omenească nu a cunoscut atâta moarte şi distrugere într-un singur secol. istoria contemporană a înregistrat apariţia a peste 100 de noi state pe harta politică a lumii. Asia. După cel de al doilea război mondial.Capitolul 5 ISTORIA RĂZBOIULUI RECE 5. Muzicianul Yehudi Menuhin a afirmat că a fost secolul care „a trezit cele mai mari speranţe concepute vreodată de omenire şi a distrus toate iluziile şi idealurile”.1 Scurtă privire asupra secolului al XX-lea Secolul al XX-lea a fost unul dintre cele mai zbuciumate din istoria omenirii şi. România. Lituania. ca delimitare istorică. franceză. Albania. belgiană. o simplă însumare a numărului războaielor şi conflictelor precum şi a victimelor provocate de acestea. în perioada 1949 – 1991). Austria. În acest secol.

Cehoslovacia. 99 78 . În confruntarea dintre democraţie şi totalitarism (fie de stânga sau de dreapta). în Asia: China. formarea şi existenţa în anumite etape istorice. Australia etc. Regimurile politice totalitare de dreapta s-au instalat la putere în Ungaria (în anul 1920 regimul hortist. Regimurile politice totalitare de dreapta (hortist. victoria a aparţinut regimului democratic. În anul 1991 sistemul politic comunist s-a prăbuşit şi în Uniunea Sovietică. precum şi a „exportului de revoluţie comunistă”99. dictaturi personale etc. I. apoi regim de factură personală). Lenin din anul 1917. Polonia. Iugoslavia. regimuri politice de tip comunist mai dăinuiesc în China. de orientare nazistă. regimul fascist într-o primă fază. În prezent. Regimurile politice de tip dictatorial au cunoscut mai multe forme de manifestare: de orientare comunistă. Albania. Musollini). Vietnam şi Cuba. precum şi în America Centrală: Cuba. cunoscută în istorie sub numele de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Spania (în anul 1939. Mongolia şi Vietnam. Experienţa istorică a secolului al XX-lea relevă o altă caracteristică a acestuia şi anume. în urma revoluţiei comuniste condusă de V. regimul nazist condus de Adolf Hitler). Marea Britanie. condusă şi finanţată de către URSS în alte ţări ale lumii şi care a avut drept scop aducerea la putere în aceste state a unor regimuri de orientare comunistă. Ungaria.Regimul politic democrat a avut ca principali piloni de rezistenţă: SUA. România. ţările nordice. Coreea de Nord. ca urmare a intrării în sfera de influenţă sovietică a unor state. După cel de al doilea război mondial. Bulgaria. ţara fondatoare a acestui tip de regim politic. Regimurile politice totalitare comuniste din Europa şi-au încetat existenţa în urma imploziei sistemului comunist din anul 1989 (comunismul s-a prăbuşit succesiv în Polonia. de tip fascist). Albania. După crearea Uniunii Sovietice în anul 1922. Coreea de Nord. a unor puternice alianţe şi coaliţii politico-militare opuse. Cehoslovacia. fiind supuse unor profunde transformări. Existenţa acestora a avut „Exportul de revoluţie” reprezintă o expresie ce a definit mişcarea subversivă de orientare comunistă care a fost organizată. Ungaria. Franţa. Regimul politic totalitar de orientare comunistă s-a instalat pentru prima dată în istoria lumii în Rusia. Germania (în anul 1933. Mongolia. Bulgaria şi România). acest tip de regim politic a fost legiferat şi a dăinuit în această ţară până în anul 1991. fascist sau nazist) au dispărut de pe scena istoriei după cel de al doilea război mondial. Italia (în anul 1924. Iugoslavia. când s-a înregistrat destrămarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. Canada. regimuri politice de orientare comunistă s-au instalat în centrul şi în estul Europei: Germania de Est. Germania de Est. regimul fascist condus de B. de orientare fascistă.

U. scopurilor particulare urmărite de fiecare putere învingătoare. Marea Britanie a rămas singurul adversar al Axei în perioada iunie 1940 – iunie 1941. fiind formată din: Germania. Olanda. Coaliţia Puterilor centrale (Tripla Alianţă) a luat naştere în anul 1882.drept scop realizarea unor interese politice. La 22 iunie 1941. p. Coaliţia Axei a fost formată în anul 1939 din Germania. Italia. Belgia. După intrarea în război a Statelor Unite. Bulgaria şi România. într-un conflict generalizat care va cuprinde ulterior lumea. prima în 1915. Ulterior au intrat în acest bloc militar: Italia. Sfârşitul celui de al doilea război mondial a consemnat capitularea puterilor Axei. iar a doua în 1916. în august 1914. Austro . Cel de al doilea război mondial a fost provocat de polarizarea puterilor lumii în două mari coaliţii politico-militare. Italia şi România au intrat mai târziu în conflict. Luxemburg.S. Bucureşti. Norvegia. întrucât clauzele acordurilor nu le obligau să intervină în război. La 4 aprilie 1949 a luat naştere Organizaţia Atlanticului de Nord. astfel se explică aderarea României şi a Italiei la Antanta în timpul primului război mondial.S. şi Uniunea Sovietică a devenit aliatul firesc al Marii Britanii. economice şi militare ale statelor membre. Portugalia şi S. formată din Marea Britanie. armatele germane au atacat U. Imperiul otoman. 179. Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Privire istorică. prin semnarea actului constitutiv de către miniştri de externe a celor 12 state fondatoare: Anglia. a fost înfrântă în iunie 1940 prin ocuparea Franţei de către armatele germane. Islanda. Franţa. 101 Constantin Olteanu. Primul război mondial a fost purtat între Puterile Centrale şi Antanta. cunoscut sub denumirea generică de primul război mondial. 100 79 . ambele aderând la Antanta100. Rusiei şi a Marii Britanii. Imperiul austro-ungar. la 7 decembrie 1941. Italia şi Japonia. Alianţa franco-engleză.Ungaria a atacat Serbia în 1914 şi. Coaliţii politico-militare. Editura Fundaţiei „România de Mâine”. Canada. şi apariţia. a întreţinut starea conflictuală dintre ţările lumii şi a făcut posibilă declanşarea şi desfăşurarea celor două războaie mondiale. ambele state au adoptat o poziţie de neutralitate. s-a constituit Coaliţia Naţiunilor Unite. Aceste state au declanşat cel de al doilea război mondial prin atacarea Poloniei la 1 septembrie 1939 de către Germania. a unor puternice disensiuni şi stări de suspiciune datorate: deosebirilor de regim politic. Cunoscută sub Acordurile prin care România şi Italia au aderat la Tripla Înţelegere aveau clauze strict defensive. adversara Axei. Danemarca. viziunilor diferite privind organizarea lumii postbelice şi împărţirii sferelor de influenţă. Cele două coaliţii militare au aruncat Europa. Antanta a luat fiinţă în anul 1907 prin aderarea la această coaliţie militară a Franţei. între puterile învingătoare.R. 1996.A101.

a manifestării dictaturilor de extremă dreapta şi de extremă stânga şi a multor acte de cruzime care au marcat evoluţia omenirii în acest interval de timp. România şi originile războiului rece. (69-70)/2002. 62. 102 103 80 . al revoluţiilor din artă şi cultură. consilier al fostului preşedinte Roossvelt. Cooperarea.O. Don Juan Manuel (1282 – 1349) şi a desemnat conflictul militar dintre creştinii şi arabii din Peninsula Iberică. definit drept un conflict început fără declaraţie de război şi încheiat fără un tratat de pace103. au arătat că există şi o altă alternativă în locul războiului şi a urii. Toate aceste constituie argumente convingătoare că victoria democraţiei şi a libertăţii este posibilă prin victoria idealurilor de justiţie şi respect pentru fiinţa şi demnitatea umană. credinţa sinceră în valorile progresului şi ale civilizaţiei. de către A. în anul 1947. Etape de evoluţie Termenul de „război rece” a fost folosit pentru prima dată în istorie de regentul Castiliei şi Leonului. Ulterior la N. Canada şi Statele Unite. Bulgariei. La 14 mai 1955 a luat fiinţă Organizaţia Tratatului de la Varşovia prin aderarea Albaniei. Secolul al XX-lea a fost scena bombardamentelor atomice de la Hiroşima şi Nagasaki. 1-2.O102. al cunoaşterii şi al educaţiei. 5. pentru a desemna refuzarea planului Iniţialele provin de denumirea în limba engleză: North Atlantic Treaty Organisation. Grecia şi Germania de Vest. Crearea Tratatului de la Varşovia a fost o reacţie de răspuns a Uniunii Sovietice şi a ţărilor socialiste aflate în sfera sa de influenţă la constituirea N. României. al progresului material şi spiritual al popoarelor lumii. Spania. nr. au mai aderat: Turcia.O. Florin Constantiniu. prin crearea unor coaliţii militare cu un potenţial imens de distrugere. Ungariei şi a Uniunii Sovietice.A. Poloniei. Cehoslovaciei.T.numele de N. În acelaşi timp. din gândirea politică şi activitatea economică. Definiţie. colaborare. Experienţa istorică a secolului al XX-lea a demonstrat că problemele complexe cu care s-au confruntat statele europene în acest interval de timp nu au putut fi depăşite prin soluţii de forţă. stări atât de specifice războiului rece. Existenţa celor două coaliţii militare pe teritoriul Europei nu a asigurat niciodată securitatea reală şi încrederea între state.T.T. această coaliţie politico-militară a reunit iniţial doar 10 ţări din Europa occidentală. După cel de al doilea război mondial expresia de „război rece” a fost pentru prima dată utilizată.2 Războiul rece. Barruch. în Revista de Istorie Militară. pentru că sporirea permanentă a arsenalelor militare a amplificat tensiunea şi suspiciunea internaţională. Germaniei de Est.A.A. depăşirea dogmelor din gândirea politică. a fost secolul progresului. p.

iar Statele Unite şi lumea occidentală aveau ca obiectiv eliminarea ameninţării comuniste. unul dintre marii politologi ai secolului al XX-lea. 104 105 81 . fiind marcat de existenţa a două sisteme ideologice distincte. Spre exemplu în anul 1986. 106 În istoriografie sunt opinii diferite asupra duratei războiului rece şi. fără declaraţie de război. vezi pe larg Florian Gârz. Fontaine consideră că războiul rece a început în anul 1917 şi a durat până în anul 1991. a crizelor şi a conflictelor regionale. Se poate afirma că războiul rece a reprezentat acel tip de război. 1992. 1995. ştiinţific şi tehnologic alocat de cele două coaliţii se regăsesc pe larg în Florian Gârz. vol. a angajat în desfăşurarea sa cele mai mari coaliţii politico-militare din istoria lumii (NATO şi OTV – sigla pentru Organizaţia Tratatului de la Varşovia) conduse de cele două superputeri: Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică107 şi a avut drept scop dominaţia întregii planete şi chiar a spaţiului care o înconjoară. Spre exemplu. Cei mai mulţi istorici apreciază că războiul rece a durat 42 de ani. A durat 42 de ani (din 1949-1991)106. p. 107 Date despre potenţialul material. deschis între taberele beligerante. Editura Militară. cit. Walter Lippman a publicat sub acest titlu mai multe articole. 8. fără tratat de pace la sfârşit şi fără a se utiliza armele de foc în evoluţia sa. A. Raymond Aron (1907-1992). în pofida suspiciunii. războiul rece a reprezentat cel mai mare conflict pe care l-a cunoscut umanitatea. Istoria războiului rece. amploarea spaţială. Bucureşti. Bucureşti. precum şi prin scopul urmărit. Casa Editorială Odeon. a ameninţărilor. s-a evitat conflictul armat. op. NATO: Globalizare sau dispariţie. Statele Unite dispuneau de 14 800 încărcături nucleare. care a zdruncinat puternic valorile şi André Fontaine. Războiul rece a avut consecinţe dramatice pentru viaţa lumii şi în mod deosebit a Europei. ceea ce a făcut ca expresia să se impună în limbajul curent al opiniei publice. asupra periodizării istoriei secolului al XX-lea. purtat între taberele beligerante. iar Uniunea Sovietică de peste 10 000 de încărcături nucleare105. Demn de subliniat este faptul că în perioada războiului rece. Ca efect al dezacordurilor profunde dintre cele două superputeri. Pacea era imposibilă întrucât scopurile celor două superputeri erau antagonice: Uniunea Sovietică urmărea ca prin export de revoluţie comunismul să se extindă la scară planetară. anvergura forţelor şi mijloacele angajate. a definit războiul rece ca fiind „un război imposibil şi o pace imposibilă”. în general. Războiul era imposibil pentru că arsenalele nucleare împiedicau cele două superputeri: Statele Unite şi Uniunea Sovietică să transforme războiul rece într-un război cald. I. în perioada războiului rece. Prin durata sa. uman.Marschall de către Uniunea Sovietică şi de către ţările din sfera sa de influenţă104. Europa a cunoscut cea mai profundă divizare din istoria sa. membru al Academiei Franceze.

Războiul rece a avut ca efect direct accelerarea cursei înarmărilor (atât cu arme clasice cât şi cu armament nuclear). În acelaşi timp. proces extrem de nociv pentru progresul general al societăţii umane întrucât s-au utilizat pentru producerea de arme mari resurse financiare. au avut interesul să vândă mereu 82 . Republica Sud-Africană. fiind considerate girul păcii şi al securităţii mondiale. războaiele locale şi alte tare sociale (drogurile. Temându-se de expansionismul sovietic. au început derularea de programe destinate producerii de arme nucleare. Profeţia contelui Kalergi a devenit o realitate în timpul războiului rece. a. Franţa. bacteriologice) în cazul degenerării într-un conflict armat de amploare. Au fost patruzeci de ani în care economiile puternic militarizate şi cu importante complexe industrial-militare. Acesta a fost acordat prin planul Marschall (sprijinul economic) şi prin crearea NATO (cel militar). chimice. ţările europene ocupate de Armata Roşie au trecut printr-un „proces revoluţionar. India. din contra. foametea. terorismul etc. Coreea de Nord ş. Un alt aspect al războiului rece l-a reprezentat pericolul de război. Marea Britanie. În realitate statele respective au cunoscut un dur proces de instalare a regimului politic comunist după modelul sovietic. Statele Unite şi Uniunea Sovietică erau deţinătoarele unor potenţiale militare considerabile. Astfel s-a realizat o „satelizare” politică şi economică a statelor europene care a condus la o aliniere aproape totală faţă de Uniunea Sovietică a statelor din estul Europei şi o dependenţă. de mişcarea comunistă internă sprijinită şi finanţată de Moscova. A fost o perioada de patruzeci de ani în care supraputerile s-au întrecut în a-şi extinde sferele de influenţă împărţind arme de-a lungul şi de-a latul planetei. Războiul rece a umplut lumea cu o cantitate incredibilă de arme. Rând pe rând. capacităţi de cercetare şi producţie. ţările occidentale au căutat sprijinul economic şi militar al Statelor Unite. în care. ci. Pakistan. China.). patruzeci de ani de război constant. culturală şi economică construite de-a lungul existenţei sale. permanenta ameninţare la adresa popoarelor lumii.fundamentele sale. sărăcia. de instaurare a regimurilor de democraţie populară”.a celor din vestul continentului faţă de Statele Unite. Israel. armele nucleare aveau un rol deosebit. a rupt unitatea spirituală. materiale şi umane de la producerea de bunuri materiale şi spirituale a stânjenit dezvoltarea normală a societăţii umane şi a favorizat subdezvoltarea. alături de armele clasice. care putea degenera oricând într-un conflict major. a antrenat şi alte state în producerea de arme atomice. riscul distrugerii lor datorită armelor de nimicire în masă (arme nucleare. materii prime şi materiale. Deturnarea acestor valori financiare. mai ales militară şi mai puţin economică. dar de mică intensitate. Descurajarea nucleară nu a făcut lumea mai sigură.

Etapa 1953-1969 – s-a caracterizat printr-o încordare a raporturilor dintre taberele beligerante. Cele mai importante evenimente au fost: încetarea războiului din Vietnam (în anul 1973). revoluţia anticomunistă din Ungaria şi criza Suezului (în anul 1956). intervenţia militară a Uniunii Sovietice şi a altor state socialiste în Cehoslovacia (1968). au pus în joc pacea mondială.V. literatura de specialitate a înregistrat puncte de vedere diferite. Asupra etapizării războiului rece. nu o dată.intervenţia militară din Afganistan care a costat viaţă a 13 300 de militari sovietici. Stalin în martie 1953. Venirea la conducerea Uniunii Sovietice a lui Mihail Gorbaciov a declanşat un amplu proces de reformă a societăţii sovietice prin intermediul fenomenelor de „perestroika” (restructurare a sistemului economic prin creşterea 83 . dar şi de perioade de destindere când sistemul clasic al rivalităţilor a trecut pe plan secund şi lumea a redescoperit virtuţile colaborării şi bucuria păcii lipsite de ameninţare. Evenimentele cele mai importante ale etapei respective au fost: crearea NATO. criza rachetelor din Cuba (în anul 1962). Etapa s-a încheiat o dată cu moartea lui I. Etapa 1949-1953 – reprezintă etapa în care s-a declanşat Războiul rece. începutul intervenţiei americane în Vietnam (1964) războiul araboisraelian din anul 1967. a) Etapele războiului rece Războiul rece a avut o evoluţie contradictorie punctată succesiv de crize şi conflicte care. indiferent de consecinţele socioeconomice şi politice ale comerţului internaţional cu arme. În această perioadă Uniunea Sovietică a avut sindromul său „vietnamez” . În acest interval s-o consemnat înfiinţarea Tratatului de la Varşovia (în anul 1954).arme altor ţări pentru a obţine profit. şi a dus la o însemnată creştere a numărului rachetelor nucleare sovietice şi americane dislocate în Europa. Criza eurorachetelor a relansat cursa înarmărilor. războiul Yom-Kippour-ului dintre Israel şi arabi (din anul 1973) şi Conferinţa Europeană pentru Securitate şi Cooperare de la Helsinki din anul 1975. Intervenţia militară sovietică în Afganistan a pus capăt perioadei de destindere din viaţa internaţională. Se admite că războiul rece a cunoscut mai multe etape şi fiecare dintre acestea se particularizează prin evenimente care au avut efecte semnificative asupra vieţii internaţionale. Etapa 1969-1979 – a fost cunoscută ca o perioadă de destindere fiind marcată de câteva acţiuni care au condus la o sporire a încrederii şi intensificarea colaborării în viaţa internaţională. decizia înarmării ţărilor socialiste de către Stalin şi războiul din Coreea (1951-1953). Etapa 1979-1991 – a marcat o creştere semnificativă a încordării şi neîncrederii pe plan internaţional.

când forţele armate ale Coreii de Nord au invadat Coreea de Sud. Mihail Gorbaciov a schimbat faţa lumii: războiul rece a fost abandonat. A fost o stabilitate provizorie pentru că nu a fost echivalată cu o perioadă de pace. războaiele au fost ţinute sub control de cele două superputeri din teama de a nu provoca un conflict direct. Pe plan extern a acţionat pentru destinderea şi încetarea războiului rece punând capăt „doctrinei Brejnev”108. au dus la dispariţia prin implozie a conglomeratului numit Uniunea Sovietică. Guvernul american a convocat reuniunea Consiliului de Securitate al Doctrina Brejnev preconiza dreptul Uniunii Sovietice de a interveni în treburile interne ale statelor socialiste aflate în zona de influenţă sovietică. fiind considerat apogeul războiului rece. Europa de Est – eliberată. Coreea a fost eliberată de către trupele sovietice împreună cu cele americane de sub ocupaţia japoneză. 1998. cea sovietică şi cea americană. Nici o confruntare nu a avut loc direct între sovietici şi americani în timpul războiului rece. la periferia celor două blocuri militare. Iaşi. condusă de o dictatură capitalistă. Cu toate acestea. a ideilor de reformare ale societăţii. Coreea a fost astfel împărţită într-o zonă sovietică – Coreea de Nord în care s-a instaurat un regim comunist şi o zonă americană – Coreea de Sud. 67. În anul 1945. declaraţiile de independenţă ale republicilor naţionale ţinute în frâu în jurul imperiului sovietic precum şi lovitura de stat din august 1991.autonomiei întreprinderilor) şi „glasnost” (politica de democratizare şi transparenţă). cursa înarmărilor terminată. 109 Pascal Boniface.Vest. Războiul din Coreea – (1950-1953) A reprezentat primul conflict limitat după cel de al doilea război mondial. Cu excepţia Europei. fie între una dintre superputeri şi o ţară din lumea a treia. în perioada 1949-1991 nu a existat un an în care în diferite regiuni ale globului să nu se desfăşoare un conflict armat serios. Războaiele au avut loc. b) Criza şi conflictele războiului rece În perioada războiului rece situaţia internaţională a fost percepută ca o perioadă de stabilitate. p. Eşecul reformei economice. fie între aliaţii celor două superputeri. 108 84 . care ar fi putut degenera într-un război nuclear între ele. s-a stabilit o linie de demarcaţie dea lungul paralelei 380. Relaţiile Est-Vest 1945-1991. Personalitatea lui Mihail Gorbaciov a avut o mare influenţă asupra sfârşitului de secol XX. Între cele două armate. „În 6 ani şi 9 luni. Conflictul a început la 25 iunie 1950. fiind de fapt primul conflict Est . unde nu s-a consemnat nici un conflict armat. A fost cel mai devastator război al perioadei şi cel mai sângeros. de regulă. Institutul European. sistemul sovietic totalitar desfiinţat”109. de cele mai multe ori în lumea a treia.

După eşecul mai multor ofensive. vitală pentru toatele statele lumii. Primul conflict arabo-israelian a avut loc în anul 1948. reafirmându-se supremaţia puterii politice asupra militarismului. Americanii au sancţionat Egiptul 85 .N.N. Războiul din Coreea a însemnat moartea a peste 2. Africa şi Europa. venit la putere în anul 1952. şi care separă. cele două ţări. dislocate în Coreea.U.N. Fiecare superputere dorea să controleze Orientul Apropiat.S.U. Forţele americane reprezentau 90% din trupele O.S. Israelul a rezistat. S. prin care s-a stabilit o zonă demilitarizată lată de 4 km. Criza din Orientul Apropiat Criza din Orientul Apropiat a avut mai multe planuri de confruntare simultane şi anume: conflictul dintre ţările arabe şi Israel. Ca urmare. Generalul MacArthur. Consecinţele războiului au fost: divizarea Ierusalimului.. o zonă aflată la confluenţa a trei continente: Asia. datorită refuzului S. generalul MacArthur a fost revocat din funcţie de către preşedintele Truman. şi au obţinut condamnarea Coreii de Nord şi intervenţia forţelor ONU pentru eliberarea Coreii de Sud. unde regimul comunist abia cucerise puterea în anul 1949. peste un milion de „voluntari” chinezi au trecut graniţa chino-coreeană şi au intervenit în sprijinul trupelor nord-coreene. la Pan Mun Jon.N. La 27 iulie 1953 s-a semnat un armistiţiu.U au declanşat o contraofensivă prin care au respins trupele nord-coreene şi au trecut la nord de paralela 380. În octombrie 1950 trupele O. divizarea unei naţiuni sărace în două construcţii statale opuse. inclusiv ocuparea capitalei Seul.A. Succesele trupelor americane a neliniştit China. Datorită puternicului sprijin britanic.U. deţinătoare a celor mai mari rezerve de petrol. a cerut preşedintelui S. Al doilea război arabo-israelian a avut loc în anul 1956.N. Preşedintele Egiptului Gamal Abdul Nasser. situaţia s-a stabilizat de-a lungul paralelei 380 ajungându-se la un impas militar.U. de-a lungul paralelei 380. comandantul trupelor americane. din însărcinarea Consiliului de Securitate al O. Ofensiva trupelor nord-coreene şi a voluntarilor chinezi a dus la recuperarea unor importante teritorii din sud. extinderea conflictului asupra Chinei şi utilizarea armelor nucleare.O.A. materie primă strategică.U. conflictul dintre ţările arabe şi cele două superputeri şi conflictul de interese între Statele Unite şi Uniunea Sovietică. când ţările arabe reunite au încercat să împiedice formarea statului Israel. ocuparea unor teritorii de către Iordania.U. umilit de înfrângerea suferită. Truman. La 10 aprilie 1951. pentru a achiziţiona armament modern.5 milioane de oameni. ceea ce a marcat profund destinul poporului coreean.U. au preluat. comanda trupelor O.R.A de a-i furniza armament. iar Egiptul a ocupat fâşia Gaza. trimise în Coreea. a apelat la ajutorul U.

În anul 1967 a avut loc un alt conflict între Israel şi ţările arabe (Egipt. Marea Britanie a înţeles. Egiptul. La 29 octombrie 1956. a dobândit un mare prestigiu şi a preluat conducerea lumii arabe. înlocuind pe cea franceză şi britanică.şi au refuzat să mai aloce fonduri pentru construirea barajului de la Assuan. Primul război din Orientul Apropiat a avut doi câştigători: Uniunea Sovietică şi Egiptul. Prin gestul făcut. dar victorios în plan politico-diplomatic. în acelaşi timp. a transformat o înfrângere militară a Egiptului într-o mare victorie diplomatică.S. pe Nil. Moscova a arătat că este aliatul natural al ţărilor din lumea a treia. a) cunoscut sub numele de „Războiul de 6 zile”. că în marile sale decizii de politică externă era dependentă de ajutorul şi acordul Statelor Unite. În Orientul Apropiat.U. Ostilitatea lumii arabe faţă de Statele Unite şi Occident a sporit şi a determinat.N. învins militar. a trecut la accelerarea propriului program atomic pentru a-şi asigura o forţă capabilă să descurajeze cele două superputeri. Canalul de Suez ce era exploatat de societăţi comerciale franceze şi britanice. În urma acestui conflict. precum şi hotărârea Consiliului de Securitate al O. o creştere a influenţei Uniunii Sovietice în regiune. Ca urmare a unei ofensive preventive.S. Siria. la 25 aprilie 1956. rivalitatea sovieto-americană a cunoscut noi dimensiuni şi forme de manifestare.S. Iordania. capabilă să le apere împotriva puterilor coloniale. peninsula Sinai şi teritoriul Iordanului de Vest. Statele Unite au început să-şi impună propria influenţă asupra lumii arabe. refuzul Statelor Unite ale Americii de a le garanta britanicilor şi francezilor securitatea faţă de ameninţarea U.S.. era gata să „utilizeze toate formele moderne de arme distructive”. Israelul a atacat Egiptul ocupând Peninsula Sinai. Investiţia ar fi rezolvat într-o însemnată măsură problemele de aprovizionare cu energie electrică şi alimente a Egiptului. Pe de altă parte. Această construcţie hidrotehnică era menită să asigure energie electrică şi să permită irigarea a peste un milion de hectare de teren arabil. Franţa. iar aviaţia britanică şi franceză a bombardat oraşele Cairo şi Alexandria. Ameninţarea nucleară sovietică. Libia ş. Drept replică la sancţiunile americane. înălţimile Golan. tensiunea din zonă a cunoscut o cotă foarte înaltă. prin care s-a cerut ca trupele agresoare israeliene să se retragă din teritoriile cucerite. care a resimţit dureros şantajul nuclear sovietic şi lipsa sprijinului american.R. În octombrie 1973 a avut loc al patrulea conflict arabo-israelian. armata israeliană a obţinut o victorie fulgerătoare şi a ocupat Fâşia Gaza. Nasser a naţionalizat. Paris şi Tel-Aviv cerând oprirea atacurilor şi arătând că U. La 5 noiembrie 1956 Uniunea Sovietică a transmis un ultimatum la Londra.R. cunoscut sub numele de „războiul Yom86 . Marea Britanie şi Franţa au stabilit un plan comun cu Israelul de a ataca Egiptul.

În plan economic. care nu a putut suporta uşor existenţa unui regim care nu le era aliat şi nu putea fi controlat. în final. consecinţele au fost devastatoare pentru economia mondială. De la început s-a afirmat ca un lider naţionalist şi progresist. Statele Unite şi Uniunea Sovietică au făcut presiuni asupra aliaţilor beligeranţi. Existenţa unui regim comunist în emisfera americană a fost percepută nu numai ca o ameninţare. armatele egiptene şi siriene au atacat forţele israeliene din peninsula Sinai şi de pe înălţimile Golan reuşind să elibereze aceste teritorii. Hruşciov a calificat 110 Eric Hobsbawn. Israelul. capabilă de a exporta revoluţia comunistă în America Centrală şi de Sud. Desfăşurarea rachetelor sovietice era inacceptabilă pentru Statele Unite. l-a obligat pe Castro să caute protecţia sovietică şi. ţările arabe exportatoare de petrol au majorat de patru ori preţul petrolului. liderul sovietic S. fiul unui bogat plantator cubanez. La 6 octombrie 1973 (ziua celebrării sărbătorii evreieşti Yiom-Kippour).Kippour-ului”. p. în opinia multor istorici şi politologi. Acest conflict a avut importante consecinţe militare şi economice.. Fidel Castro Ruz. Totodată. Creşterea bruscă a preţului petrolului a provocat o gravă criză economică mondială. a preluat puterea în Cuba în anul 1959. respectiv Egiptul şi Siria. să adere la cauza comunistă. afectând nu numai marile puteri. La 23 octombrie 1962. Pentru a sancţiona susţinerea Israelului de către Statele Unite împreună cu celelalte state occidentale. 286. al căror teritoriu era expus direct loviturilor nucleare. mai ales pentru ţările occidentale. La 22 octombrie 1962 preşedintele american J. Kennedy a anunţat public existenţa rachetelor nucleare sovietice în Cuba şi a prezentat riscul unui război nuclear. Uniunea Sovietică a construit rampe de lansare pentru rachete nucleare şi a trecut la instalarea lor (primăvara – vara anului 1962). Ostilitatea Statelor Unite. La cererea cubanezilor. În plan militar a însemnat spulberarea mitului invincibilităţii israeliene. Cele două superputeri. Criza rachetelor din Cuba (august – octombrie 1962) Criza din Cuba a fost. Trupele israeliene au restabilit echilibrul după data de 16 octombrie 1973. În august 1962 un avion spion american tip U-2 a detectat prezenţa rachetelor nucleare pe insulă. cit. F. N. 87 . a ordonat o blocadă navală în jurul Cubei pentru a împiedica navele sovietice să mai aducă noi rachete pe insulă. economic şi militar al lumii contemporane110 şi o gravă încălcare a „doctrinei Monroe”. ci şi statele sărace. când s-a luat în calcul chiar posibilitatea unui război nuclear între Statele Unite şi Uniunea Sovietică. dar şi ca o sfidare adusă Statelor Unite. cea mai critică perioadă a războiului rece. obligându-i să pună capăt conflictului. un gigant politic. op.

Opinia publică mondială. ca şi Coreea. Vietnamul şi-a câştigat independenţa de sub dominaţia colonială franceză. La 26 octombrie. pierderile importante în vieţi omeneşti ale armatei americane (peste 56 000 de morţi). Propunerea a fost acceptată iar criza a încetat. Statele Unite şi Uniunea Sovietică au angajat negocieri secrete pentru a ieşi din criza nucleară. Percepţia. utilizarea napalmului şi a altor arme chimice şi biologice împotriva populaţiei civile au scandalizat opinia publică internaţională. religioase şi artistice au făcut apel la raţiune şi au cerut celor doi lideri să renunţe la ameninţarea nucleară reciprocă. Forţele americane angajate în conflict pe teritoriul Vietnamului au crescut de la 275 000 militari în anul 1965 la 518 000 militari în anul 1969. în situaţie de criză majoră. Bombardamentele asupra satelor şi a oraşelor vietnameze. Cetăţenii americani nu doreau să suporte şi să ducă un război pe care-l dezaprobau. Statele Unite să-şi retragă rachetele sale nucleare din Turcia şi Marea Britanie şi să se angajeze că nu va ataca Cuba. Statele Unite erau preocupate de a împiedica intrarea în sfera de influenţă comunistă a statelor din lumea a treia care se eliberau de sub dominaţia colonială. brutalitatea soldaţilor americani faţă de populaţia civilă. În anul 1956 primii consilieri americani au fast trimişi în Vietnamul de Sud pentru a sprijini regimul anticomunist în lupta dusă cu rezistenţa comunistă sprijinită de Vietnamul de Nord.B. Efectul benefic al acestui moment critic al războiului rece a fost instalarea „telefonului roşu”.R. preşedintele american L. Războiul din Vietnam (1964-1973) În anul 1954.S va riposta cu armele sale cele mai puternice (cele nucleare . a opiniei publice internaţionale asupra armatei americane a fost aceea că o armată agresivă. ns. În anul 1964. legătură care asigura o comunicare rapidă între liderii celor două superputeri. personalităţi ştiinţifice. reală de altfel. au făcut ca războiul să devină extrem de nepopular în Statele Unite. liderii politici.n. Rezistenţa îndârjită a Vietnamului. Vecinătatea directă a Vietnamului independent cu China comunistă crea premize pentru extinderea comunismului în întreaga peninsula Indochina. imperialistă încerca să subjuge un popor sărac ce lupta pentru independenţă sa. Războiul împotriva Vietnamului a produs o severă criză de 88 . Johnson a trimis trupele americane în sprijinul regimului aflat la putere în Vietnamul de Sud. ca în schimbul retragerii rachetelor din Cuba. de-a lungul paralelei 170 între un regim comunist în nord şi un regim capitalist în sud. Ţara a fost împărţită.). o legătură telefonică directă între Casa Albă şi Kremlin.blocada navală drept un act de piraterie şi a declarat că în cazul unui eventual război U. Hruşciov a propus.S.

pe plan mondial. Peste 4 milioane de afgani au părăsit ţara. rurale şi ataşate de religie. Deficitul de imagine a U. India. Uniunea Sovietică a cunoscut astfel propriile sale limite. Mudjahedinii. puternic sprijiniţi de către Statele Unite. Prima reacţie anticomunistă a avut loc în Germania de Est în anul 1953. Sciziunile din Est Bipolarismul a funcţionat pe baza acordului dintre cele două superputeri conform căruia.N. Pentru a ajuta regimul prieten de la Kabul. Agresiunea sovietică a fost condamnată de Adunarea generală a O. Această înţelegere şi-a găsit cea mai clară formulare în doctrina Brejnev. A fost reluată teza pericolului sovietic care a determinat oprirea cursului destinderii sovietoamericane şi al destinderii. în cadrul ţărilor lumii a treia a fost uriaş fiind percepută ca o putere imperialistă şi nu ca fiind aliatul natural de până atunci. Ţările occidentale au refuzat să participe la Jocurile Olimpice de la Moscova din anul 1980. Muncitorii germani din Berlinul de Est s-au revoltat împotriva regimului politic impus de Armata Roşie. Polonia. trupe de paraşutişti sovietici au ocupat capitala afgană.R. Pakistan şi China au opus o puternică rezistenţă forţelor sovietice care au pierdut în acest conflict armat peste 13 000 de militari. Ungaria. La 27 ianuarie 1973 s-a semnat la Paris un acord de pace între Statele Unite şi Vietnamul de Nord.U şi de opinia publică mondială. Noua putere s-a confruntat cu rezistenţă dură din partea din partea unei populaţii profund tradiţionaliste.S. la 27 decembrie 1979. Consecinţele intervenţiei sovietice în Afganistan au fost multiple. La scurt timp trupele nordvietnameze au ocupat Vietnamul de Sud şi au realizat o unificare forţată. Efectivele militare sovietice au crescut de la 5 000 de soldaţi în anul 1979 la 120 000 în anul 1981. În anul 1975 trupele americane s-au retras din Vietnamul de Sud.conştiinţă în America – ţara care are ca valori fundamentale democraţia şi libertatea.S. Opinia publică a avut un rol considerabil în angajarea negocierilor de pace. Războiul din Afganistan (1979-1989) În anul 1978. partidul comunist a preluat puterea în Afganistan printr-o lovitură de stat. Trupele sovietice au intervenit în 89 . în general. fiecare a avut dreptul de a interveni în oricare din ţările aflate în sfera sa de influenţă. Acordurile sovietoamericane de limitare a armamentelor nucleare SALT II nu au fost ratificate. Impunerea cu forţa a regimului comunist de tip sovietic în ţările din centrul şi estul Europei a fost contestată sub diferite forme în perioada războiului rece de popoarele din Germania.

După 1968. cit. organizaţie de sindicat independentă. Mişcarea sindicală poloneză a început să aibă o atitudine tot mai ostilă faţă de regimul comunist. îmbunătăţirea vieţii sociale.T. proiectând un „socialism cu faţă umană”. Revolta muncitorilor de pe şantierul naval din Gdansk s-a extins în toate oraşele de pe coasta polonă a Mării Baltice căpătând. 111 Pascal Boniface. op. 90 . Liderul reformator comunist Imre Nagy a format un guvern care. Statele Unite şi N. ungare şi poloneze au atacat Cehoslovacia şi au înlăturat conducerea acestei ţări. „Primăvara de al Praga” din anul 1968 a reprezentat o încercare de reformă a regimului comunist iniţiată de liderii Partidului Comunist din Cehoslovacia.. Trupele sovietice au intervenit cu o rară brutalitate şi au zdrobit mişcarea condusă de Imre Nagy. Imre Nagy a fost executat. printre alte măsuri politice şi economice.O.A. Alexander Dubček a promovat un program curajos de reforme economice. În anul 1976 a fost creat Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor. Muncitorii cereau numeroase revendicări politice şi economice printre care dreptul la grevă. La Budapesta au avut loc lupte sângeroase. circa 60 000 de militari sovietici au rămas în Cehoslovacia de unde au fost retraşi abia în anul 1991. p. 52. a suprimat cenzura şi a restabilit libertatea sindicală. trupele sovietice împreună cu cele bulgare. Anul 1956 a consemnat revolta din Ungaria împotriva ocupaţiei sovietice şi a regimului comunist. în Polonia s-au declanşat un lanţ de demonstraţii şi de greve ale muncitorilor datorate creşterii preţurilor la alimente şi la bunurile de larg consum. dimensiuni naţionale. Scânteia revoltei a pornit de la Gdansk. care se deosebea de modelul sovietic. marcate de multe acte de cruzime între forţele procomuniste ungare şi cele fidele lui Imre Nagy. legalizarea sindicatelor independente.forţă şi au restabilit ordinea fără ca vest-germanii sau americanii să reacţioneze111. în scurt timp. Punerea în discuţie a modelului comunist de tip sovietic a fost de neacceptat pentru Moscova pentru că în acest fel se contesta rolul de hegemon al Uniunii Sovietice în mişcarea comunistă mondială. iar Ianoş Kadar a devenit noul lider al Ungariei comuniste. La 20 august. Mişcarea sindicală din Polonia În cursul anului 1970. Anul 1980 a marcat o accentuare a confruntării dintre regimul comunist din Polonia şi muncitori. nu au avut nici o reacţie.Solidarność. La 31 august 1980 guvernul polonez a acceptat aceste cereri printr-un acord încheiat cu Organizaţia Solidaritatea Sindicală Independentă . a denunţat Tratatul de la Varşovia şi a proclamat neutralitatea Ungariei.

În câteva luni. România a avut o poziţie echilibrată declarându-se. În decembrie 1981.U. În anul 1988. Declarată ţară învinsă la Tratatul de Pace de la Paris din anul 1947. 91 . care a fost semnat la 5 aprilie 1989. România a fost vândută de către puterile occidentale Uniunii Sovietice. România s-a implicat în crizele care au zguduit lumea în anii războiului rece sprijinind politic. împotriva accelerării cursei înarmărilor. Walesa a primit premiul Nobel pentru Pace în anul 1983. Solidaritatea a obţinut o victorie zdrobitoare. c) România şi Războiul rece România a fost implicată politic. La alegerile din luna iunie 1989. România a dus o politică externă care a evoluat de la o atitudine de obedienţă (în perioada 1945-1961) la o politică independentă (între anii 1964-1989). diplomatic şi material ţările aflate în zonele de criză (Coreea. de după al doilea război mondial. Liderul acesteia a fost ales Lech Walesa. A fost prima modificare majoră. La 9 decembrie 1990. Intrarea României în sfera de influenţă sovietică a însemnat instaurarea regimului comunist cu consecinţe devastatoare pentru societatea românească. în toate etapele războiului rece şi în crizele acestuia. În acelaşi timp. generalul Wojciech Jaruzelski a introdus legea marţială şi l-a arestat pe Lech Walesa. De asemenea nu a fost de acord cu subordonarea totală a forţelor române comandamentului sovietic. fapt care a dus la pierdere puterii de către comunişti. Roosevelt. Solidaritatea a primit adeziunea a circa 10 milioane de membri. în permanenţă. România nu a mai permis desfăşurarea de aplicaţii militare cu trupe străine pe teritoriul său. militar etc. Lech Walesa a fost ales preşedintele Poloniei post comuniste. a extinderii Tratatului de la Varşovia în Asia. premierul britanic W. în sistemul politic instaurat de Moscova în ţările europene aflate în sfera sa de influenţă.. Acest document a pus capăt monopolului puterii deţinute de comunişti şi a permis organizarea de alegeri libere. după anul 1964. Ungaria. Situată în sfera de influenţă şi control a Moscovei. prin aderarea Mongoliei. economic. De remarcat că România nu a participat cu trupe la nici o acţiune în afara teritoriului naţional. Vietnam). Eliberat după circa un an. În cadrul Tratatului de la Varşovia. Churchill şi „ţarul roşu”.A. sindicatele poloneze şi puterea comunistă au început să negocieze un Contract Social. Începând din anul 1949 România a devenit membru fondator al Tratatului de la Varşovia. diplomatic. Această implicare s-a datorat cadrului geopolitic în care s-a aflat România după cel de al doilea război mondial. Stalin. România a cunoscut ocupaţia trupelor sovietice până în anul 1958. Prin efectele aranjamentelor făcute în cadrul Conferinţei de la Yalta dintre preşedintele S.

România a promovat o politică externă conformă cu interesele sale. fapt care a dus la tensionarea relaţiilor atât cu Uniunea Sovietică cât şi cu alte ţări socialiste.După anul 1964. 92 . În plan economic. de alianţele militare sau politice ale acestora. România a dezvoltat relaţii de colaborare şi de cooperare cu toate statele lumii indiferent de regimul politic. a respins politica de „bloc” promovată de Moscova.

situată în tabăra învingătorilor.Capitolul 6 CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ DUPĂ CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL 6. aflată sub ocupaţie militară americană a înregistrat o scădere a nivelului produsului naţional brut la circa 40 % faţă de nivelul antebelic. 216-221. iar producţia agricolă a scăzut cu o treime în Europa occidentală şi cu peste 50% în Europa Centrală şi Orientală112. vol. începând din anul 1939 şi până în anul 1945. Franţa. ţară care a luptat împotriva Germaniei şi Japoniei continuu. În plan material. V. economia germană practic nu mai funcţiona. În plan uman. Ţările învingătoare sau învinse au cunoscut acelaşi dezastru economic. Italia. un sfert din teritoriu. avea cea mai mare parte a infrastructurii sale distruse de război. împărţită în patru zone de ocupaţie (sovietică. La terminarea războiului a obţinut importante câştiguri teritoriale 112 Serge Berstein. cit. având oraşele. americană. Pierre Milza. engleză şi franceză). Lira sterlină a încetat a mai fi moneda de schimb internaţională. peste 35 de milioane de morţi şi de răniţi. Bilanţul războiului a fost şi rămâne impresionant prin dimensiunile pierderilor umane şi materiale suferite de popoarele europene. iar produsul naţional brut scăzuse la jumătate faţă de nivelul realizat înainte de război. căile de comunicaţie şi industria distruse. producţia industrială a continentului a scăzut cu 50% faţă de anul 1939. a cunoscut o puternică decădere economică. Uniunea Sovietică a plătit cel mai greu tribut celui de al doilea război mondial: 26 de milioane de oameni morţi şi pierderi economice evaluate la nivelul sumei produsului intern brut ce s-ar fi realizat în 6 ani normali. La această ruinare materială se adăugau efectele financiare catastrofale ale războiului: datoria publică a crescut de peste trei ori în Marea Britanie. produsul naţional brut reprezentând abia a treia parte din volumul celui realizat în anul 1938. 93 . op. de peste patru ori în Franţa şi de mai mult de zece ori în Germania. p.1 Situaţia generală a Europei la sfârşitul celui de al doilea război mondial La sfârşitul celui de al doilea război mondial Europa era ruinată. Fără armată. Marea Britanie. Germania a pierdut peste şase milioane de oameni. devastată. rezervele sale de aur şi valută au fost secătuite din cauza cheltuielilor efectuate pentru ducerea războiului. fără guvern.

Paul-Henri Spaak.P. Liga Europeană pentru Cooperare Economică condusă de Paul Van Zeeland. Preocupări pentru destinul comun al tuturor popoarelor au manifestat nu numai guvernele. cu excepţia Suediei. În această situaţie confuză şi tensionată.2 Modele teoretice ale integrării europene Primii ani postbelici au găsit o Europă slăbită. îngenunchiată economic şi politic de cele două superputreri exterioare continentului: Statele Unite şi Uniunea Sovietică. S. 6. Germaniei.U. În cel de al doilea război mondial. Poloniei. Turciei. acela că marele înfrânt al celor două războaie mondiale a fost Europa însăşi. era dublu faţă de anul 1940 şi reprezenta aproape jumătate din producţia mondială.) reunită în jurul lui Coudenhove-Kalergi.U. Dintre organizaţiile europene care au militat pentru unitatea continentului s-au remarcat: Uniunea Europeană a Federaliştilor (U. Toate celelalte state din Europa.E.U. Uniunea Parlamentară Europeană (U.A a pierdut circa 300 000 de oameni. sindicatele. situaţie ce a marcat unitatea continentului şi a accentuat dezechilibrele.înglobând suprafeţe aparţinând Finlandei.E. cu aşezări umane şi infrastructură distruse. La sfârşitul războiului produsul naţional brut al S. după cel de al doilea război mondial a rezultat Europă profund divizată ideologic. mari personalităţi ale vieţii intelectuale şi artistice. milioane de oameni fără locuinţă şi alte zeci de milioane dezrădăcinaţi de război. politic şi economic. Robert Schuman. iar ţările baltice au intrat cu totul în componenţa statului sovietic. Printre adepţii refacerii unităţii europene s-au aflat: Henri Brugman. Jean Monnet ş. Portugaliei şi Spaniei au cunoscut importante pierderi umane şi materiale. Wiston Churchill. Mişcarea pentru Europa Unită – iniţiată de Wiston Churchill. care trebuiau repatriaţi. cu legături comerciale întrerupte. Dintr-o Europă interbelică dominată de modelul statelor suverane.R) cu filiale în 12 state şi peste 100 000 de membri. Dolarul a devenit monedă schimburilor internaţionale în locul lirei sterline. Consiliul 94 . Denis de Rougemont. Singura mare putere care a obţinut avantaje considerabile în raport cu pierderile de vieţi omeneşti suferite a fost S. Alcide de Gaspieri. Altiero Spinelli. ci şi mediile universitare.a. În faţa acestor probleme şi provocări. Flota americană reprezenta 2/3 din flota comercială a lumii. Elveţiei. ideea refacerii unităţii europene a început să câştige tot mai mult teren.A. Konrad Adenauer. Europa a cunoscut o nouă fază a relaţiilor internaţionale marcată de rivalitatea sovieto-americană cu efecte negative pentru bătrânul continent. României.A. Toate aceste conştiinţe au înţeles un adevăr amar. cu economia destabilizată.

. Noul organism politic european ar fi trebuit să includă convocarea unei Adunări parlamentare. p. a unei Curţi de Justiţie. p. 39 95 .Francez pentru Europa Unită. Se considera că gestionarea procesului de integrare economică era eficientă doar la nivel supranaţional. Un alt model fost reprezentat de abordarea interguvernamentală. în mod firesc. şi să elaboreze o Cartă a drepturilor omului. Funcţionalismul gradualist al cărui fond de idei a fost creat de economistul român David Mitromy şi funcţionalismul integrării sectoriale având ca principal teoretician pe Jean Monnet114. op. tradiţiile. S-a impus şcoala reprezentată de Jean Monnet. a. 113 114 Ştefan Delureanu. Prima dintre ele postula că integrarea anumitor sectoare economice precum cărbunele şi oţelul conducea. Au participat circa 1 000 de delegaţi din 19 state. funcţionalismul şi interguvernamentalismul. la integrarea funcţională în sistem a altor sectoare. spre exemplu: transporturile. fără a înţelege că trebuia căutat un model diferit care să ia în calcul realitatea statelor – naţiune din Europa. Aceştia au adoptat o rezoluţie politică prin care s-a cerut constituirea unui organism politic european căruia statele europene trebuiau să îi cedeze o parte din suveranitate. prin care se urmărea mai buna gestionare a rivalităţile istorice ce au permis declanşarea celor două războaie mondiale. Fiecare model a avut o viziune aparte asupra raportului dintre principiile teoretice ale procesului de unificare şi materializarea lor practică. Conform acestei abordări. Federalismul era înţeles ca o alternativă pacifistă la statul – naţiune.113. op. Mişcarea Socialistă pentru Statele Unite ale Europei ş. Au fost propuse mai multe modele de abordare ale integrării europene precum: federalismul. Funcţionalismul – a fost un curent ce a susţinut necesitatea unităţii europene şi care s-a caracterizat prin două şcoli de gândire cu strategii diferite. Astfel. Ştefan Delureanu. instituţiile şi culturile lor specifice. Federalismul – a cunoscut o puternică afirmare în primii ani postbelici. sectoarele economice integrate exercitau o presiune pentru extinderea integrării şi asupra altor sectoare. Curentele federaliste au comis eroarea de a prefigura unificarea europeană după modelul statelor federale americane sau germane. Cea de a doua condiţie considera că integrarea economică atrăgea după sine şi integrarea politică. 46. cit . cit. În anul 1948 a avut loc la Haga primul congres al mişcărilor federaliste europene. integrarea era un proces de interdependenţă cu caracter politic şi funcţional care se baza pe două condiţii.

Ţările Benelux-ului. Meritul de a fi iniţiat acest proces revine mişcărilor federaliste şi paneuropeniste. 6. a adus la putere guverne 96 . În ţările din centrul şi estul Europei astfel de preocupări au fost neutralizate de ocupaţia militară sovietică. Ele au avut un rol important în special pe terenul propagandei şi al sensibilizării opiniei publice. organizate deja într-un sistem de liber schimb comercial. a unor parlamente şi a unor guverne a fost decisivă în trecerea de la doctrină la acţiune. menite nu numai să asigure prosperitatea economică a locuitorilor continentului. Ideea unei Europe unite a început să prindă contur şi a devenit preocupare interguvernamentală datorită situaţiei economice. Ea a fost însă. reclama o viziune pe termen lung. Procesul de integrare europeană. Adenauer. Până la sfârşitul celui de al doilea război mondial. Curentul de unificare europeană s-a derulat doar în vestul Europei unde funcţionau regimurile democratice. sociale şi politice grave cu care se confrunta continentul în primii ani postbelici şi care nu putea fi depăşită decât prin eforturi comune.3 Primele organizaţii pentru cooperare europeană (1945 – 1950) Disponibilitatea opiniei publice şi a guvernelor pentru unificarea europeană a fost influenţată de motivaţia diferită a ţărilor continentului de a participa la acest proces.Pornind de la observaţia întemeiată că identităţile şi loialităţile naţionale nu se schimbă cu uşurinţă. dar şi să stingă vechile rivalităţi istorice. o entitate culturală manifestată prin bogata diversitate şi originalitate a modurilor de viaţă şi de a simţi a popoarelor europene. Spaak. Schuman. oscila între dorinţa de se manifesta în continuare ca mare putere colonială sau voinţa de a fi principalul motor al unificării europene. începând din anul 1949. care. pentru că astfel erau mai bine protejate de presiunea exercitată de marii vecini: Germania şi Franţa. sprijineau proiectele de integrare. decât de o integrare europeană. De Gasperi). Europa nu a fost niciodată o entitate economică sau o entitate politică. în cadrul cărora statele europene puteau coopera fără a-şi ştirbi suveranitatea. Franţa. Presiunea exercitată de acestea precum şi acţiunea unor personalităţi care s-au identificat cu acest proces (precum Monnet. indiferent de modelul de abordare a integrării. Marea Britanie era mai interesată de o alianţă cu Statele Unite menită să-i conserve politica insulară. preocupată de refacerea prestigiului internaţional. Germania şi Italia urmăreau să iasă din izolarea internaţională impusă prin statutul de ţări învinse. acest model a vizat crearea unor organizaţii a statelor europene.

exista riscul real ca ideologia comunistă să canalizeze nemulţumirile şi să aducă la putere partide comuniste116.. inflaţia sufocantă. Scopul fundamental al acestui proces a fost extinderea regimului politic comunist de tip sovietic în ţări precum: Germania de Est. ostile oricărei influenţe occidentale.prima – să elaboreze un plan comun de redresare a spaţiului european (creditele nu se acordau pentru fiecare ţară în parte. planul Marshall. Ungaria. devastată de război. generalul Marshall a făcut publică această iniţiativă într-un discurs ţinut la Haward cerând europenilor să se unească pentru a depăşi mai uşor dificultăţile. ns. lipsa forţei de muncă calificată. 115 116 97 . Existenţa unei economii europene autarhice. în care segmente importante ale populaţiei cunoşteau mari privaţiuni materiale. În Estul Europei. a exporta şi a pune în mişcare mecanismele economice din fiecare ţară. cit. Statele Unite au iniţiat un program de ajutorare a ţărilor europene menit să învingă „foamea. partidul comunist număra mai mult de 800 000 de membri. Moscova şi-a consolidat poziţia de hegemon. Planul Marshall a vizat toate ţările Europei şi preconiza acordarea de credite în sumă de 13 milioane de dolari necesare reconstrucţiei continentului. ţările europene trebuiau să îndeplinească două condiţii esenţiale: . sărăcia şi haosul”117. Polonia. În Franţa. 14. Pentru a preîntâmpina această ameninţare (a extinderii influenţei sovietice în vestul Europei n.prosovietice. p. 117 Pascal Bonifaciu. distrugerile din infrastructură reprezentau alte piedici majore în reluarea procesului economic productiv. Uniunea Sovietică a iniţiat şi a condus un proces de cooperare.. 48. România. arată că „Europa nu avea cultura cooperării”115. Într-o Europă în ruină. Bărbulescu. ci numai Ion Gh. fără o circulaţie curentă a mărfurilor şi banilor între statele europene. p. În plan politic. relansa economia europeană şi o transforma într-un partener necesar economiei americane. Aceste partide controlau între 25 30% din corpul electoral. Cehoslovacia. având rolul decisiv în stabilirea obiectivelor şi în îndeplinirea lor. cu puţine acorduri bilaterale.). Bulgaria etc. Pentru a obţine creditele necesare. iar în Italia peste 1 800 000 de membri. cit. În ansamblul său. op. op. Proiectul economic cunoscut sub numele de „planul Marshall” soluţiona eficient câteva obiective economice importante precum: asigura o mare piaţă externă pentru exportul produselor industriei civile americane. disperarea. Necesitatea reconversiei industriei de război în industrie civilă. în cadrul căruia. punea stavilă expansiunii ideologice a Uniunii Sovietice în vestul continentului. economia europeană nu avea resursele materiale pentru a produce. La 5 iulie 1947.

şi statele aflate sub controlul acesteia. fiind considerat un amestec american în politica lor economică. dar şi împotriva unei 118 Ion Gh.D.pentru proiecte comune mai multor ţări. Olanda. Construcţia europeană. Danemarca. Acestea puteau veni fie din renaşterea militarismului în Germania. Suedia. prin gestionarea în comun a fondurilor primite. Franţa. Belgia. coordonând programul de reconstrucţie comună a tuturor statelor membre. Elveţia şi Turcia). 98 . Aplicarea planului Marshall a avut o importantă şi benefică influenţă asupra Europei occidentale. (O. să elaboreze un plan de ansamblu pentru reconstrucţia continentului şi să creeze instituţii economice care să repartizeze şi să gestioneze creditele primite prin „planul Marshall”. a consolidat convieţuirea dintre europeni şi a ajutat la depăşirea amintirilor trecutului. Norvegia.). p. s-a evitat o dependenţă directă a fiecărei ţări europene faţă de Statele Unite şi a oferit acestora din urmă o primă lecţie de cooperare politică faţă de o superputere. fie din partea Uniunii Sovietice. lea demonstrat că se poate duce o politică de cooperare în locul celei beligerante. Luxemburg. Cooperarea diplomatică şi militară a avut în vedere posibile surse de agresiune asupra ţărilor occidentale. Irlanda. gestionarea în comun a ajutorului american a învăţat statele occidentale lecţia unirii. .a doua – creditele să fie destinate producţiei şi nu consumului.C. Aceasta a luat fiinţă la 16 aprilie 1948 la Paris şi cuprindea un număr de 16 state (Austria. în primii ani postbelici s-a concretizat prin trei forme: cooperare economică. Cooperarea economică s-a materializat în plan instituţionalizat prin crearea Organizaţiei Europene de Cooperare Economică. În anul 1947 Marea Britanie şi Franţa au semnat la Dunkerque un tratat de alianţă şi asistenţă mutuală îndreptat împotriva pericolului sovietic.. Islanda. Condiţiile impuse au determinat ţările europene să îşi reducă barierele vamale.S.E) s-a transformat în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Regatul Unit. Portugalia. 49. cooperare diplomatică şi militară. cooperare politică şi parlamentară. În plan politic.E.S. Au aderat ulterior Germania.E. În anul 1960 Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică (O. Cooperarea a permis să se înţeleagă că poate fi organizată o Europă bazată pe propriile energii118. Grecia. Bărbulescu. Acest proiect de susţinere financiară a fost refuzat de către U. la îngroparea dezbinării şi a urii. în anul 1949 şi Spania – în anul 1959. Italia.C. op. În plan economic.R. cit. Acest organism a fost creat pentru gestionarea ajutorului financiar american. care stăpânea partea centrală şi de est a continentului. A avut ca obiectiv principal reducerea obstacolelor din calea schimburilor şi facilitarea plăţilor.

119 120 99 . Aceste votau rezoluţii (cu o majoritate de două treimi) pe care le înaintau Consiliului de Miniştri. Denumit „conştiinţa democratică a Europei”120 . 42. În cadrul aceloraşi preocupări. Belgia. Două evenimente au grăbit procesul de cooperare militară: instaurarea regimului comunist în Cehoslovacia în primăvara anului 1948 şi blocada Berlinului. Danemarca. în fapt un tratat militar destinat explicit pentru a stăvili expansiunea comunistă. Strategii de Integrare europeană. 10. cit. p.eventuale revanşe germane.F. Editura Sylvi. statul de drept şi respectiv drepturile omului. Uniunea Occidentală creată în anul 1948. Sediul Consiliului Europei a fost stabilit la Strasbourg şi din punct de vedere structural cuprindea: . Consiliul Europei reprezenta o organizaţie de cooperare parlamentară. Consiliul Europei a reunit. 2003. La 17 martie 1948 a luat fiinţă la Bruxelles Uniunea Occidentală. Istoria şi evoluţia Uniunii Europene. op. În urma rezoluţiilor adoptate la congresul de la Haga din 7 – 11 mai 1948 organizat de Comitetul Internaţional de Coordonare a Mişcărilor pentru Unitate Europeană119 şi în temeiul Tratatului de la Londra din 5 mai 1949. Olanda. Italia. Bucureşti. Norvegia. Luxemburg. an în care s-a transformat în Uniunea Europei Occidentale. Blocada Berlinului a demonstrat că statele occidentale aveau nevoie de sprijinul militar al Statelor Unite prin crearea unui sistem unic de apărare. În urma negocierilor purtate. Grecia. Turcia. R. au fost puse bazele Consiliului Europei. p. p. 24. Germania şi Austria121. cele 10 state semnatare ale Tratatului de la Londra: Belgia. Tratatul a fost semnat de Franţa. Turcia şi Grecia au aderat în anul 1952. Suedia şi Marea Britanie. 121 Adrian Pop. la 4 aprilie 1949 a fost creat Tratatul Atlanticului de Nord format din cele cinci ţări membre ale Tratatului de la Bruxelles. iniţial. Gheorghe Prisăcaru. Islanda. În scurt timp au aderat Islanda. 2002. Franţa. Norvegia.Adunarea Parlamentară – formată din delegaţiile parlamentelor naţionale din ţările membre. Editura Universităţii Suceava. Cooperarea politică şi parlamentară a fost înfăptuită prin crearea unor structuri interguvernamentale şi prin definirea unor domenii de acţiune limitată. Evenimente respective au pus lumea occidentală în faţa unei realităţi dure: incapacitatea de a rezista unei eventuale agresiuni din parte Uniunii Sovietice.. Danemarca. Portugalia. Irlanda. a cunoscut o extindere importantă în anul 1955 o dată cu aderarea Germaniei şi a Italiei. la care s-au mai raliat: Italia. Statele Unite şi Canada. care a reunit acele state care promovau pluralismul politic. Olanda şi Luxemburg şi avea o valabilitate de 50 de ani. iar Germania de Vest în anul 1955. Marea Britanie. Ştefan Delureanu.

specifice războiului rece. o organizaţie economică denumită Consiliul de Ajutor Reciproc (C.E. Evoluţiile politice. Comunităţile europene Ideea unei integrări mai profunde a statelor europene a fost motivată pe de o parte. politică.O. Domeniile foarte restrânse de aplicabilitate limitau competenţele şi capacitatea de acţiune a instituţiilor înfiinţate prin cooperare. Consiliul Europei era. ceea ce limita puterea efectivă de abordare şi rezolvare a unor probleme dificile.Consiliul de Miniştri – compus din miniştrii afacerilor externe şi care adopta hotărâri în unanimitate. unificarea europeană a rămas în continuare un deziderat. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnată la 4 noiembrie 1950 la Roma a fost ratificată de Franţa abia în anul 1974. cel al drepturilor omului. ce dispunea. deşi foarte important.R. Procesul nu era realizabil dacă între popoarele europene nu se realiza o solidaritate reală. Conform statutului.A.4 Opţiunea pentru integrarea economică.Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C. o organizaţie internaţională clasică.). au determinat o dezvoltare a tendinţelor de integrare economică.T. diplomatică.E. dar şi în plan economic. Toate instituţiile europene nu aduceau nici o atingere suveranităţii statelor membre. C. Argumentele credibile pentru solidaritatea 100 . ca urmare a adoptării de către toate statele membre a „Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. De exemplu. într-o măsură mai mare. Europa s-a divizat în două părţi nu numai pe plan ideologic.) a fost creată la 4 noiembrie 1950. 6. din punct de vedere al structurii. parlamentară dintre statele europene occidentale. era o organizaţie care îşi propunea integrarea economică complexă a ţărilor aflate în zona de influenţă a Moscovei. de primele rezultate datorate instituţiilor de cooperare create.. Deşi în scurt timp luaseră fiinţă structuri instituţionale care reglementau cooperarea economică. iar pe de altă parte.A.A. în ianuarie 1949. politică şi militară în diferite ansambluri transnaţionale în Europa occidentală. Uniunea Europei Occidentale a avut ca principal domeniu de acţiune apărarea europeană şi problemele militare. militare şi economice din Europa. care avea competenţe şi resurse mult mai mari.E.D. de evoluţia relaţiilor dintre Est şi Vest.R. În scurt timp această organizaţie a devenit marginală deoarece intervenea în aceleaşi probleme ca şi N. Anii 1947 – 1948 au marcat ruptura definitivă dintre foştii aliaţi care au învins ţările care compuneau Axa. militară. După ce au refuzat să participe la planul Marshall. de o putere consultativă şi nu putea lua decizii decât într-un domeniu foarte restrâns.O. politic şi militar. Uniunea Sovietică şi ţările satelite din Europa Răsăriteană au creat.. .

Organizaţia Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C.E. stabilindu-se mai întâi o solidaritate de fapt care să elimine opoziţia seculară dintre Franţa şi Germania. Belgia. Principiile enunţate în Declaraţia Schuman reflectă concepţia conform căreia. Olanda şi Luxemburg – a „Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului”.C.E. Planul Schuman a avut nu numai o importanţă economică deosebită.E. C. care reprezenta organismul interguvernamental. este declaraţia făcută la 9 mai 1950 de către ministrul francez de externe Robert Schuman şi a reprezentat un plan pus la punct împreună cu Jean Monnet ce prevedea punerea sub o autoritate comună unică a întregii producţii de cărbune şi oţel din Franţa şi Germania. Declaraţia Schuman.) a intrat în vigoare la 10 august 1952. În aceste condiţii s-a putut afirma planul Schuman. Consiliul de Miniştri. Adunarea ce avea ca sarcină fundamentală exercitarea 101 .C. ci printr-o succesiune de paşi concreţi. R. F. Declaraţia Schuman stă la baza actului de naştere a C.C. Germania. Intenţia s-a materializat la 18 aprilie 1951.O. Noua organizaţie fondată. o Europă unită nu se poate realiza dintr-o dată. a înlocuit relaţiile diplomatice tradiţionale fondate pe cooperarea interguvernamentală cu un sistem juridic original. în care apărarea intereselor naţionale se articula cu promovarea interesului comun în cadrul unor instituţii supranaţionale.europeană erau oferite de derularea unor programe economice comune capabile să asigure avantaje şi profituri reciproce mai repede decât proiectele politice. prin semnarea la Paris. Planul prevedea plasarea industriei cărbunelui şi oţelului din Franţa şi Germania sub conducerea unei Înalte Autorităţi. Modelul de instituţie europeană reprezentat de C.E.O. de către şase state fondatoare – Franţa. Jean Monnet (pe atunci comisar al Planului de Dezvoltare a Franţei) şi colaboratorii săi au redactat în ultimele zile ale lunii aprilie 1950 o notă de câteva pagini care conţinea expunerea de motive şi dispozitivul acestei propuneri ce avea să bulverseze toate schemele diplomaţiei clasice. organism supranaţional compus din membrii independenţi.C. cuprindea patru instituţii cu legitimităţi şi roluri diferite: Înalta Autoritate menită să asigure preeminenţa intereselor Comunităţii în raport cu cele naţionale. Ea se baza pe delegarea de suveranitate liber consimţită a statelor membre şi a reprezentat punctul de plecare pentru Europa comunitară. Italia.O. domenii cheie pentru evoluţia economică a celor două ţări. dar şi o profundă semnificaţie politică: punea capăt rivalităţii istorice francogermane şi stabilea o deplină egalitate în drepturi şi îndatoriri între ţările învingătoare şi cele învinse.O.

în final. la 21 aprilie şi au constituit baza negocierilor care au condus la semnarea. W. această organizaţie fiind mai degrabă un simbol al divizării şi confruntării care avea loc între Est şi Vest. au fost: . Cele două documente au fost prezentate oficialilor din ţările C.T.E.expansiunea continuă şi echilibrată.O. E. ministrul de externe olandez. presiunile Statelor Unite.E.E. crearea unei pieţe comune şi armonizarea politicilor sociale. mai ales Franţa.O. Comunitatea Economică Europeană.A. Piaţa Comună permitea exprimarea atât a intereselor naţionale cât şi o viziune comunitară asupra politicilor economice şi sociale în scopul coordonării şi armonizării acestora.E. ci a constituit o organizaţie europeană care avea prerogative supranaţionale. priorităţile procesului de refacere economică au reprezentat tot atâtea obstacole care au dus. .E. care trebuia să vegheze asupra respectării drepturilor omului.E.stabilitatea crescândă a statelor membre şi a Comunităţii Economice 102 . (care avea competenţe doar asupra gestionării ajutorului american). .O.C. Preocuparea prioritară a statelor membre C. a devenit integrarea economică.promovarea unei dezvoltări armonioase a activităţilor economice pe teritoriul tuturor statelor membre.A. s-au întâlnit la Messina şi au decis elaborarea unui proiect privind o integrare economică pe baza următoarelor obiective: dezvoltarea instituţională. În iunie 1955.E.) şi a „Tratatului Constitutiv al Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM sau C. a „Tratatului Constitutiv al Comunităţii Economice Europene” (C.C. Ţările occidentale.). Neînţelegerile dintre ţările occidentale asupra reînarmării Germaniei.C.C.C. nu a substituit C. doreau să îşi creeze un sistem de apărare propriu care să reprezinte răspunsul comunitar la ameninţările războiului rece.E. la eşecul proiectului de apărare europeană. la 25 martie 1957.O.O.E. reprezentanţii celor şase state fondatoare C. Obiectivele generale ale C. În anul 1953.O. Cele două tratate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958 şi cuprindeau aceleaşi state ca şi C. Perioada 1950 – 1954 a fost dominată de proiectele privind crearea unei Comunităţi Europene de Apărare. nu poate fi înscrisă în procesul de realizare a unităţii europene.E. La 6 iunie 1955 a fost creat un comitet condus de Paul Henry Spaak. Crearea N.E.C. proiecte susţinute mai ales de către Franţa. E. Beyer a propus o extindere a cooperării la o uniune vamală şi la o piaţă comună. cunoscută mai mult sub numele de Piaţa Comună sau C. fuziunea progresivă a economiilor.unui control democratic şi Curtea de Justiţie.O. la Roma. care a redactat un raport („Raportul Spaak”) şi un proiect de Tratat privind integrarea economică a celor şase ţări membre C.E.

creşterea nivelului de trai: .libera circulaţie a capitalului. Mai mult. nu numai ca noţiune dar şi ca instituţie a avut în vedere asigurarea celor patru libertăţi fundamentale ale pieţii: . Eliminarea taxelor vamale intercomunitare şi suprimarea contingentelor cantitative au fost programate pe o perioadă de 12 ani.A. facilitarea investiţiilor. cu 70%.E.C. . protecţia populaţiei şi a mediului înconjurător. C.E. în medie. EURATOM-ul a avut drept obiectiv general coordonarea eforturilor pentru dezvoltarea rapidă a industriei nucleare.libertatea cetăţeanului comunităţii de a se stabili în oricare dintre statele membre al e Comunităţii. garantarea utilizării paşnice a materialelor nucleare. 103 ..A. Concretizarea cestor libertăţi fundamentale ale pieţii s-a făcut prin uniunea vamală. uniunea vamală era realizată. . Politica comună în domeniul nuclear a vizat aspecte referitoare la: cercetarea ştiinţifică. E. a oferit statelor membre capacitatea de a acţiona unitar pentru depăşirea diferitelor dificultăţi în procesul de elaborare şi promovare a politicilor economice comune. astfel că la 1 iulie 1968. E. articolele 38 şi 39 din Tratatul de la Roma au permis formularea unor politici comune în domenii precum agricultura. a reprezentat principalul instrument de modernizare a agricultorilor din statele membre. . Efectele înlăturării barierelor vamale au fost spectaculoase: comerţul intercomunitar a crescut de 6 ori. iar produsul intern brut a crescut.realizarea unor relaţii mai apropiate între statele membre: Mijloacele care făceau posibilă împlinirea obiectivelor generale erau: stabilirea unei pieţe şi apropierea progresivă a politicilor lor economice.Europene pe ansamblul său. nu a asigurat doar o liberă circulaţie a bunurilor în interior. transportul şi comerţul. La rândul său. S-a apreciat că P.) realizată în domeniul producţiei agricole prin deschiderea frontierelor. Uniunea vamală din cadrul C.libera circulaţie a persoanelor şi serviciilor. precum şi a capitalului necesar pentru investiţiile nucleare. ceea ce a dus la coordonarea altor politici cum au fost politica socială sau fiscală. Perioada a fost redusă cu 18 luni. Politica Agricolă Comună (P. crearea unei pieţe comune pentru circulaţia echipamentelor şi a materialelor nucleare.libera circulaţie a bunurilor în regim de concurenţă liberă şi loială. dar şi protecţia acestora faţă de „exterior” prin practicarea unor taxe vamale externe comune. cu o contribuţie foarte importantă la procesul de unificare europeană. .C. Piaţa Comună. a fost un element esenţial în integrarea europeană. industrială şi agricolă.

o serie de state occidentale precum: Marea Britanie.C.F. Astfel s-a ajuns ca fiecare comunitate europeană (C.E.E. toate impunerile din domeniul agriculturii. EURATOM avea un caracter sectorial.E. o organizaţie care nu promova o politică vamală externă comună faţă de terţi. Adunarea Parlamentară şi Curte de Justiţie.M. Fiecare organizaţie avea propria Comisie.E. Resursele financiare proprii ale Comunităţii Economice Europene proveneau din: toate taxele vamale asupra produselor importate din ţările nemembre. Finlandei şi a Suediei (statutul de ţări membre l-au 104 . la care s-a adăugat o Curte de Conturi. au solicitat integrarea în Comunitatea Economică Europeană. în timp ce C.. Procesul de integrare economică bazat pe principiul „celor şase” nu a fost agreat de toate ţările occidentale. solicitările acestor state au fost respinse până în anul 1969.E. Irlanda.C. Suedia şi Elveţia au creat în anul 1960 o Asociaţie a Liberului Comerţ European (E. când au fost semnate tratatele de aderare al acestor state la Comunitatea Economică Europeană. începând cu anul 1961. C.O. Consiliu.E cât şi EURATOM aveau structuri independente.E. dar cu o structură instituţională unică: o singură Comisie.O. Grecia a semnat Tratatul de aderare. s-a creat „Europa celor 12” următoarea extindere a avut loc în anul 1994. Danemarca. Danemarcei. a devenit „Europa celor 10”. Ca urmare. Marea Britanie.A. devenind „Europa celor 9”. extinderea a cuprins doar trei state.E.E. Austria.E.E. Prin aderarea Spaniei şi a Portugaliei în anul 1985. iar în ianuarie 1981 C. Datorită opoziţiei Franţei.). tratatul de aderare a fost respins prin referendum. Irlandei şi a Norvegiei au demarat la 39 iulie 1970 şi s-au finalizat în ianuarie 1972. atât C. În anul 1979. Danemarca şi Norvegia.Din punct de vedere instituţional. Portugalia. au rămas în continuare trei Comunităţi. şi EURATOM) să dispună de structuri instituţionale identice ca funcţionalitate. C. La 22 aprilie 1970 s-a semnat tratatul de la Luxemburg care a decis introducerea graduală a unui sistem de resurse proprii pentru C.E. Procesul de extindere a continuat.E.). Datorită succeselor economice obţinute de ţările membre C. s-a decis extinderea Comunităţii Economice Europene şi realizarea unei Uniuni Economice şi Monetare (U.E. un singur Consiliu. o singură Curte de Justiţie. precum şi din rezultatele obţinute din aplicarea TVA.E. (au dobândit statutul de ţări membre în ianuarie 1986). prin aderarea Austriei. Cu ocazia întâlnirii dintre şefii de stat şi de guvern de la Haga. Negocierile privind aderarea Marii Britanii. din 12 decembrie 1969. În raport cu C.E. avea un caracter economic general şi a dobândit o poziţie predominantă în ansamblul celor trei Comunităţi.E. o singură Adunare Parlamentară.T. Deoarece în Norvegia.

C. prevederile sociale etc.E.A.E. a devenit „Europa celor 15”.C. pe plan mondial şi 105 .. de a deveni membru al Pieţei Comune. Asociaţia Europeană a Liberului Schimb . Drept urmare. din perioada anilor 1960 – 1968. Charles de Gaulle. l-a reprezentat alianţa franco-germană. Franţa a părăsit la 1 iulie 1965 negocierile privind finanţarea Politicii Agricole Comune (P. Naşterea Uniunii Europene Elementul fondator al construcţiei europene în perioada postbelică. a fost percepută ca o organizaţie rivală a Pieţei Comune. 6.E.E.5 Integrarea politică. a mediului. Disproporţia evidentă dintre forţa economică uriaşă pe care o deţinea C. Preşedintele Franţei din anii ’60. limitată doar la integrarea economică era incompletă. Anul 1979 a marcat două momente importante în procesul de integrare economică: crearea Sistemului Monetar European şi alegerea membrilor Parlamentului European pentru prima dată prin vot universal şi direct.). Franţa a făcut uz de dreptul său de „veto” pentru a respinge încercările Marii Britanii. a fost neîncrezător în voinţa reală a Marii Britanii de integrare reală în Comunitatea Economică Europeană. În anul 1975 a fost creat Fondul European de Dezvoltare Europeană şi un Comitet pentru Politică Regională. Motorul acestui proces a fost cooperarea dintre ţările membre pentru a găsi soluţii unanim acceptabile diverselor provocări cu care s-au confruntat statele europene în Comunitatea Economică Europeană.E. a stimulat progresul economic şi social. fondată pe solidaritatea europeană. Se afirma despre C. respectarea drepturilor politice.S. Procesul de integrare economică şi de extindere geografică nu a fost liniar. de către ţările O. a asigurat o extindere a normelor europene în domenii diverse precum: protecţia consumatorului.E.L.E. noi facilităţi economice. Construcţia europeană. a reprezentat un nou impas pentru ţările membre ale Pieţei Comune.P. că reprezenta un gigant economic şi un pitic politic. Depăşirea crizei s-a realizat prin luarea deciziei de a se realiza o convergenţă a politicilor comune. Criza energetică declanşată în anul 1973.A. el a fost marcat de multe dificultăţi şi sinuozităţi. Fiecare lărgire succesivă a adus importante beneficii cetăţenilor europeni.obţinut la 1 ianuarie 1996) eveniment în urma căruia C. Situaţia s-a rezolvat prin compromisul de la Luxemburg (în ianuarie 1966) când Franţa a revenit la lucrările organizaţiei.E. prin majorarea preţului la petrol şi oprirea exporturilor de produse petroliere către unele state occidentale. Discuţiile privind Politica Agricolă comună au generat o serie de dezacorduri între ţările Pieţei Comune.

transporturile. Acest proiect a fost acceptat de şefii de stat şi de guvern cu ocazia întrunirii Consiliului European de la În anii ’70 H. comună pentru diferitele domenii. a impus ca o necesitate transformarea Europei Occidentale într-un partener politic credibil. Crearea Uniunii Europene a urmărit ca integrarea economică să fie asociată cu o integrare politică ce se baza pe o reformă a instituţiilor şi provocarea unei politici noi. Kissinger ar fi afirmat sarcastic că: „nu există un telefon direct atunci când vreau să vorbesc cu Europa”. La 3 noiembrie 1990 a avut loc reunificarea Germaniei. Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg (la 17 februarie 1986) şi la Haga (la 26 februarie 1986) şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1987.capacitatea extrem de redusă a influenţei politice. iar la 27 noiembrie 1990 acelaşi acord a fost semnat şi de către Italia. prilej cu care şi-au început lucrările cele două Conferinţe Interguvernamentale amintite anterior.). Germania şi ţările Benelux. Amendamentele aduse Tratatului de la Roma aveau drept scop revitalizarea procesului integrării europene prin cooperarea politică şi a fost cunoscută sub numele de „Act Unic European”. extinderea votului majoritar în locul unanimităţii în adoptarea deciziilor în Consiliul de Miniştri (cu excepţia domeniului fiscal şi al liberei circulaţii a persoanelor). După un an de lucru intens s-a ajuns la un acord cu privire la proiectul de Tratat asupra Uniunii Europene. dimensiunea socială. al cărui scop era acordarea de sprijin financiar ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Prin adoptarea a circa 300 de directive privind Piaţa Internă a Uniunii Europene. Documentul prevedea: includerea de noi politici în domeniul comunitar (cum ar fi dezvoltarea regională. s-a reuşit scoaterea comunităţii occidentale din impas. 122 106 . precum şi promovarea unei politici europene comune. dezvoltarea ştiinţifică. La 14 – 15 decembrie 1990 a avut loc un Consiliu European. care să aibă o pondere politică în viaţa planetei echivalentă cu ponderea sa economică122. Prăbuşirea comunismului începând cu anul 1989 în ţările din estul şi centrul continentului a influenţat procesul de integrare a ţărilor occidentale. La 29 mai 1991 a fost creată Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Consiliul Europei întrunit la Dublin între 24 – 26 iunie 1990 a aprobat deschiderea a două conferinţe interguvernamentale: una cu privire la Uniunea Monetară şi o alta referitoare la Uniunea Politică. protecţia mediului etc. La 19 iunie 1990 a fost semnat acordul Schengen pentru eliminarea controlului la graniţă între Franţa. Între 2-4 decembrie 1985 a avut loc la Luxemburg şedinţa Consiliului European care a decis modificarea unor prevederi din Tratatul de la Roma. iar landurile din Germania de Est au devenit componente ale Comunităţii Europene.

Maastricht din data de 9 . Cooperarea în sfera justiţiei şi a afacerilor interne făcea referiri la următoarele domenii: politica de azil. trecerea frontierelor externe şi controlul acestora. cooperarea vamală. Olanda. transporturi. politica de imigrare. Belgia.E. Tratatul de la Maastricht privind constituirea Uniunii Europene a fost semnat de către miniştri de externe şi de finanţe din ţările Comunităţii Europene. Germania. Danemarca.E) – conţinea şapte titluri: . judiciară etc. consiliu ce este format din şefii de stat şi de guvern din ţările membre. Marea Britanie.Titlul II şi IV – au integrat modificările făcute în tratatele de constituire a CECA şi a EURATOM – ului. relaţii comerciale externe.10 decembrie 1991. Intrarea în vigoare a tratatului de la Maastricht a permis transformarea Comunităţii Europene într-o Uniune politică. Grecia. politici structurale. . .C).permitea instituţiilor Uniunii să coordoneze politicii comune în domeniile arătate anterior. Tratatul privind Uniunea Europeană (T.pilonul unu .cel comunitar reprezentat de către Comunitatea Europeană şi care avea competenţe sporite în domeniile: piaţa internă. social.pilonul trei – reprezentat de cooperarea în domeniile Justiţiei şi a Afacerilor Interne (J. poliţienească. lupta împotriva toxicomaniei. cercetare.Titlul II – a modificat tratatul privind Comunitatea Economică Europeană (Tratatul de la Roma) prin înlocuirea sintagmei Comunitatea Economică Europeană cu sintagma Comunitatea Europeană şi a conferit acesteia noi domenii de competenţă la nivel comunitar. afirma principiul unicităţii cadrului instituţional şi confirma rolului conducător al Consiliului European.pilonul doi – reprezentat de Politica Externă şi de Securitate Comună (P. Irlanda. . Pilonul al doilea asigură cadrul de desfăşurare a acţiunilor comune în sfera politicii externe şi a securităţii. Primul pilon – singurul pe deplin integrat . Uniunea Europeană a fost organizată pe trei piloni : . concurenţă etc.Titlul I – fixa obiectivele Uniunii Europene. .I). o Uniune Economică şi una Monetară. Pilonul al treilea – reprezintă cadrul cooperării între organele de poliţie şi de justiţie din statele membre pentru consolidarea securităţii interne. fraude de dimensiuni internaţionale.U. Spania şi Portugalia la data de 7 februarie 1992 şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. uniunea economică şi monetară. ceea ce a dus la creşterea rolului global al Uniunii Europene. 107 . Italia. Luxemburg. respectiv: Franţa.A.S.

în liniilor lor fundamentale.a modificat statutul Tribunalului de Primă Instanţă. Prin intrarea în vigoare a TUE au fost îndeplinite. de a fi pus bazele unei uniuni politice şi de a fi instituit cetăţenia europeană.Titlul VII – cuprindea dispoziţii finale. La 1 mai 1999 a intrat în vigoare tratatul de la Amsterdam.a sporit rolul Parlamentului European. Raportul comitetului de experţi a fost audiat de şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale Comunităţii Europene.Uniunea Europeană şi cetăţenii. Noul tratat a fost impus de responsabilităţile politice majore care reveneau Uniunii Europene. a bunurilor. Tratatul de la Amsterdam a fost rezultatul activităţii unui comitet de experţi. . .identitatea externă. în decembrie 1995 la Madrid. Tratatul de la Amsterdam insistat asupra următoarelor aspecte: 108 . Totodată Tratatul Uniunii Europene a adus importante modificări Uniunii: .a înfiinţat Comitetul Regiunilor şi a instituit noi organisme în materie monetară. a capitalului şi a serviciilor. atât în interiorul său. La întâlnirea şefilor de stat şi de guvern în cadrul Consiliului European de la Madrid din 15 – 16 decembrie 1995 s-a stabilit ca. TUE are meritul de a fi creat o Uniune Economică şi Monetară. .. . Ratificarea acestuia a fost făcută în ţările membre ale Uniunii europene pe parcursul anilor 1998 – 1999. care a adus noi modificări Tratatului de la Maastricht în ceea ce privea Uniunea Europeană.Titlul VI – a introdus noi proceduri în materie de cooperare judiciară şi a poliţiei.instituţiile Uniunii.Titlul V – avea în vedere toate aspectele legate de politica externă.a transformat Curtea de Conturi în instituţie comunitară. Dincolo de toate aceste. . cât şi faţă de restul lumii. începând cu data de 1 ianuarie 1999 să fie introdusă moneda unică europeană – Euro – €. . Negocierile privind noul tratat s-au axat pe trei teme centrale: . La 2 octombrie 1997 s-a semnat Tratatul de la Amsterdam de către şefii de stat şi de guvern ai statelor membre. cele patru categorii de libertăţi prevăzute în Tratate: libera circulaţie a persoanelor. . prin consolidarea puterilor de codecizie legislativă şi de control a acestuia. care nu a mai funcţionat ca un organism subsidiar. desemnat în acest scop de către Consiliul European.

origine etnică. adaptarea instituţiilor europene la procesul lărgirii spre Europa Centrală şi de Est. Lucrările Conferinţei interguvernamentale au avut loc între 7 – 9 decembrie 2000.aprobarea agendei politicii sociale europene. Lituania. .accelerarea negocierilor de aderare cu statele candidate. . consolidarea politicii externe şi de securitate comună etc. handicap. dezvoltarea capacităţilor militare ale Uniunii Europene. a fost prezentat parlamentului European sub preşedinţia lui Romano Prodi.sprijinirea susţinută a statelor candidate pentru a crea condiţiile de adoptare şi aplicare a acquis-ului comunitar.stabilirea principiilor care ghidează politica externă a Uniunii. Slovacia. Semnarea Tratatului de la Nisa a fost precedată de Conferinţa interguvernamentală dintre Consiliul Europei.dreptul Uniunii Europene de a combate orice formă de discriminare bazată pe sex. . religie rasă.coordonatele politicii economice. Parlamentul European şi Comisia Europeană care au proclamat solemn „Carte drepturilor fundamentale a Uniunii europene”.obligaţiile Uniunii Europene de a respecta drepturile fundamentale ale omului (pentru prima dată s-au prevăzut sancţiuni pentru statele în care nu se respectă drepturile omului).sporirea eficacităţii instituţiilor Uniunii Europene în luarea deciziilor. convingeri politice etc. . sănătatea şi securitatea consumatorilor. Consiliul European întrunit la Helsinki. cunoscut sub numele de „Cartea Albă”. Totodată. a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România. 109 . . era de a asigura o bună activitate instituţională în momentul când Uniunea Europeană urma să includă în componenţa sa şi alte state din Europa Centrală şi de Est. Proiectul respectiv. prin care se urmărea transformarea acesteia în model de influenţă şi de transparenţă.consolidarea politicii europene de securitate şi apărare. Tratatul de la Amsterdam a lăsat deschise câteva probleme precum. Bulgaria şi Malta. La 1 martie 2000 Comisia Europeană a aprobat un proiect ambiţios privind reforma administraţiei sale. considerat indispensabil viitoarei extinderi. . Conferinţa interguvernamentală pe această temă şi-a început lucrările în februarie 2000. procedurile de luare a deciziilor şi structurile necesare în acest sens. Obiectivul următorului Tratat. prilej cu care s-au evidenţiat o serie de aspecte privind viitorul Europei precum: . În decembrie 1999 a avut loc o întâlnire a şefilor de stat şi de guvern la Helsinki în cadrul căreia s-a stabilit reformarea instituţiilor europene pentru a fi pregătite să primească noi ţări candidate. .

. . la 25 februarie 2001.securitatea maritimă. (măsură menită să prevină o posibilă blocare a activităţii de luare a deciziilor în cadrul instituţiilor europene. . schimbarea procedurii de numire a Preşedintelui şi a membrilor Comisiei (s-a trecut de la procedura în unanimitate la cea de majoritate calificată).libertatea. Tratatul a modificat componenţa Parlamentului European (numărul parlamentarilor fiind stabilit la 732). . poate cere demisia unui comisar etc.serviciile de interes general. Dintre reformele instituţionale operate de Tratatul de la Nisa. Simpla enumerare a domeniilor comune arată gradul înalt al integrării economice şi sociale şi complexitatea procesului.regiunile ultraperiferice. Tratatul de la Nisa a confirmat hotărârea Uniunii Europene de a-şi pregăti instituţiile pentru a face faţă extinderii de la 15 la 27 de state membre.cultura. în condiţiile existenţei unui număr sporit de state membre) şi realocarea numărului de voturi care să reflecte cât mai fidel puterea economică şi ponderea demografică a statelor membre. . Conferinţa interguvernamentală s-a încheiat printr-un acord politic care vizează o reformă instituţională având trei axe principale: componenţa şi modul de funcţionare al instituţiilor.securitatea aprovizionării cu anumite produse. a simplificat şi extins procedura codeciziei care a devenit procedură legislativă standard. Totodată a suferit modificări şi Comisia Europeană care este organul executiv al Uniunii Europene.relaţiile externe. numeşte vicepreşedinţii. cele mai însemnate pentru viitorul Europei au fost: extinderea votului cu majoritate calificată în cadrul Consiliului de Miniştri. . . securitatea persoanei şi justiţia.inovaţia şi cunoaşterea ştiinţifică în Europa. s-au sporit atribuţiile preşedintelui (acesta distribuie sarcinile şi responsabilităţile. procedura de decizie din cadrul Consiliului de Miniştri şi consolidarea cooperării între instituţii. Cele mai importante modificări sunt: limitarea la 27 a numărului de comisari europeni. acţiune fără precedent din punct de vedere al dimensiunii şi complexităţii. Ca urmare. Trei luni mai târziu. Tratatul de la Nisa a stipulat faptul că o decizie poate fi adoptată doar dacă în favoarea 110 . Tratatul a intrat în vigoare la 1 februarie 2003.).mediul. .. miniştri de externe din statele membre ale Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Nisa care prevedea o reformă a instituţiilor Uniunii Europene în vederea viitoarei extinderi.

comerţului exterior. Condusă de către Valery Giscard d’Estaing. 17-18. Slovenia şi Ungaria. pescuitului. Lituania. s-a semnat la Atena Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană a celor 10 state mai sus menţionate. La 9 aprilie 2003. Letonia. 123 Adrian Pop. telecomunicaţii. a bunurilor. Cipru.ei au votat cel puţin 14 state sau dacă statele care au votat reprezintă cel puţin 62% din populaţia europeană123. sub denumirea „Convenţia privind viitorul Uniunii Europene”. aplicarea de politici comune: în domeniul agriculturii. Proiectul a fost oficializat încă din decembrie 2001. cit. dezvoltării regionale. Slovacia. Succinta trecere în revistă a principalelor etape ale construcţiei europene de după cel de al doilea război mondial. energiei. transporturilor. Interesul reciproc şi interdependenţa economică crescândă au dat naştere unei veritabile solidarităţi. La 16 aprilie. uniunii vamale precum şi a programelor comune: în cercetare – dezvoltare. op. astfel încât s-a asigurat garantarea celor patru libertăţi de circulaţie: a persoanelor. pe care statele membre au fost obligate să le respecte. Raportul suveranitate – supra-naţionalitate s-a manifestat printrun transfer progresiv de suveranitate de la statele membre către instituţiile europene. La 13 iunie 2003. Malta. 2. competiţiei. 3. permite o serie de concluzii precum: 1. prin decizia şefilor de stat şi de guvern întruniţi la Laeken în Belgia. ceea ce a făcut ca nici unul dintre aceste state să nu intenţioneze a părăsi această structură comunitară. proiectul Constituţiei Europene a fost prezentat şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene întruniţi la Salonic la 20-21 iunie în acelaşi an. La 1 ianuarie 2002 s-a încheiat procesul de punere în circulaţie a monedei unice europene – euro – ceea ce a marcat deplina integrare monetară la nivelul Uniunii Europene. Estonia. Cele trei comunităţi care au precedat Uniunea Europeană (CECO şi EURATOM) au condus la o prosperitate generalizată în statele membre. Litigiile sau conflictele dintre statele membre şi instituţiile comunitare au fost rezolvate de către instanţele abilitate. p. La 7 martie 2002 a fost lansată iniţiativa privind elaborarea unei constituţii europene. iar legea a prevalat în relaţiile dintre statele membre şi instituţiile europene. a mediului. 111 . a serviciile şi a capitalului. Procesul de integrare europeană a fost întemeiat pe baze economice solide. în perspectiva celei mai ample extinderi din istoria sa. politici sociale uniuni economice şi monetare etc. Parlamentul European a aprobat aderarea la Uniunea Europeană a 10 state: Cehia. Polonia. Convenţia Europeană a reprezentat cadrul instituţional oficial al dezbaterilor privind viitorul Europei. Constituţia europeană s-a bazat pe tratate cu putere de lege. în acelaşi an.

un nivel de trai şi de civilizaţie pentru cetăţenii acestora invidiat de toate celelalte ţări europene (cu excepţia Elveţiei). Prin crearea Uniunii Europene. care ţine cont de specificul mentalului european. S-au pus bazele unei politici comune în domeniile securităţii şi al apărării – unul dintre cele mai dificile obiective de realizat. Europa a devenit cea mai importantă putere comercială a lumii. Construcţia europeană reflectată astăzi prin existenţa Uniunii Europene este un succes al concepţiei federaliste .4. Procesul de consolidare Uniunii Europene este departe de a fi finalizat. ceea ce a avut ca rezultat dezvoltarea coeziunii economice şi sociale între cetăţenii statelor membre. Belarus sau Moldova. un proces de integrare politică. Ucraina. cu divergenţele de analiză ale fiecărui stat membru în privinţa apărării naţionale. datorită vecinătăţii cu state instabile din punct de vedere politic. în mod firesc. 112 . S-a asigurat o pace durabilă între statele membre după secole de conflicte armate. un model de cooperare şi integrare interstatală pe multiple planuri. justiţia. o mare piaţă (cu circa 500 000 000 de locuitori după anul 2007) care va juca un rol de „actor global” în viaţa internaţională. afacerile interne şi altele. Marile decalaje şi disparităţi de dezvoltare economico-socială existente între statele fondatoare ale Uniunii Europene şi noile state admise. 5. 6. imaginaţie şi timp pentru soluţionare. el fiind expus încă unor puternice pericole şi presiuni atât din interiorul ţărilor membre cât şi din exteriorul Uniunii. în domenii sensibile precum: agricultura. pentru că vine în contradicţie cu conceptul de suveranitate al statelor. 8. necesită eforturi mari. protecţia mediului. că viitorul comun al continentului este opera şi responsabilitatea fiecăruia în parte. cu alianţele militare pre-existente. A asigurat păstrarea/conservarea identităţii naţionale ale statelor membre. 7. ceea ce a generat o prosperitate. influenţat favorabil de mecanismul democratic de luare a deciziilor în cadrul instituţiilor comunitare. 10. Diversitatea culturală a ţărilor membre reprezintă o mare bogăţie în multiculturalitatea viitoarei Europe Unite. Existenţa şi funcţionarea Uniunii Europene demonstrează că europenii au mult mai multe lucruri care îi leagă decât cele care îi despart. Strânsa interdependenţă economică a generat. social şi economic precum Rusia. 9.

Procesul de lărgire al Uniunii Europene a dus la includerea unor state din Europa Centrala şi de Est ce au o cultură politică şi o organizare instituţională diferită. prin extensie. Editura Arc. Comunitatea Economică Europeană şi Euratom. s-a caracterizat în principal prin stabilirea unor forme de cooperare instituţionalizate între statele vest europene. H. a IV-a. cu trăsăturile obişnuite ale politicilor naţionale – şi. Politicile europene sunt politici normale. 10. Această cooperare s-a derulat cu ajutorul unor structuri stabile. Procesul politic în Uniunea Europeană. resursele financiare şi caracterul juridic. În 1965 prin Tratatul de fuziune acestea au devenit un ansamblu: Comisia Europeană (ramura executivă). De aceea au apărut schimbări în cadrul instituţiilor europene. au fost aprobate o serie de legi şi tratate care au întărit şi consolidat rolul şi atribuţiile fiecărei instituţii europene. Ediţia. Wallace. Procedura de luare a deciziei la nivel european se aseamănă foarte mult cu procesul legislativ naţional. Pe măsură ce competenţele Uniunii s-au extins (datorită lărgirii graniţelor). 124 113 . Wallace. care a început după cel de al doilea război mondial. Structurile au fost create în urma unor tratate multilaterale succesive. W. Chişinău. Parlamentul European (numit iniţial „Adunare” – ce reunea reprezentanţi ai partidelor politice din statele membre) şi Curtea Europeană de Justiţie (rezolva disputele referitoare la arbitraj şi interpretare juridică). separate ca locaţie. să atenueze diferenţele şi să construiască o Europă unită. prin valoarea juridică a deciziilor adoptate. care le-au fixat obiectivele. p. investite cu atribuţii specifice. ale proceselor politice – din ţările vest europene124. Consiliu de Miniştri (în care intrau reprezentanţii guvernelor statelor membre). sunt un indicator al eficacităţii angajamentului colectiv adoptat de ţările vest europene. Instituţiile europene.Capitolul 7 INSTITUŢIILE EUROPENE Istoria instituţiilor europene este strâns legată de istoria formării şi consolidării Uniunii Europene. nevoite acum să rezolve noi dispute şi probleme. 2004. Aceste comunităţi aveau fiecare instituţii proprii. dar asemănătoare ca atribuţii. Uniunea Europeană s-a dezvoltat din trei comunităţi iniţial separate: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Procesul de construcţie europeană.

 Consiliul de Miniştri (reprezintă guvernele statelor membre. *** ABC-ul Integrării în Uniunea Europeană. b) Pe lângă aceste instituţii funcţionează şi alte organisme ce au drept scop sprijinirea activităţilor şi o mai bună implementare a deciziilor. Dintre aceste organisme menţionăm:  Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor (sunt organisme consultative care acordă sprijin diferitelor categorii sociale şi regiuni ale Uniunii Europene). 125 114 .  Mediatorul European („Ombudsman” – investighează plângerile cetăţenilor Uniunii Europene privind funcţionarea defectuoasă a instituţiilor şi organismelor din cadrul comunităţii). 17.126. p.  Consiliul European (întruneşte şefii de guvern ai tuturor statelor membre. De asemenea. având un rol cu precădere consultativ).  Banca Centrală Europeană (verifică şi răspunde de politica monetară în zona euro). aceste organisme au rolul de a facilita procesul de aderare al viitorilor membrii şi de integrarea a unor noi state.a) Principalele cinci instituţii implicate în conducerea Uniunii Europene sunt:  Comisia Europeană (reprezintă executivul şi are dreptul de a iniţia legi). 126 Ibidem. incluzând aici delegaţii oficiali ai acestora).  Banca Europeană de Investiţii (este instituţia financiară a Uniunii Europene).  Curtea de Justiţie (are competenţe judiciare. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale.  Parlamentul European (ales de către popoarele statelor membre). Bucureşti 2004.  Alte Instituţii şi Organisme Europene. prin informare continuă şi acordare de consultanţă. de arbitraj şi interpretare juridică şi asigură compatibilitate cu dreptul comunitar) 125.

Începând cu 1 noiembrie 2004. codecizie. finalizare. erau 20 de Comisari europeni. Astfel Comisia avea un statut ambiguu. W. aprobare Propune legi Parlamentului Face propuneri Consiliului de Miniştri PARLAMENTU L EUROPEAN Experţi Firme ONG-uri Grupuri de interese . Treptat însă Comisia şi-a câştigat credibilitate şi putere. p. 5 vicepreşedinţi si 20 de comisari. Wallace.1 Comisia Europeană În cadrul Uniunii Europene. Lărgirea Uniunii a determinat creşterea numărului la 25: un preşedinte. op. activitatea sa determinând unele guverne membre să-şi manifeste reţinerea faţă de crearea unei instituţii autonome puternice. conciliere.Prezentare generală a cadrului instituţional al Uniunii Europene127: 7. cu competenţe puternice în anumite domenii (de exemplu politica de concurenţă) şi diminuate în altele. Propunerile şi deciziile 127 H. Wallace. în anul 1951. 115 PARLAMENTELE CONSILIUL EUROPEAN cazu ri CURŢILE EUROPENE raporta ză deci de Influenţează Comisia Decide asupra propunerilor Comisiei interpre t şi judecăt or COMISI A G U V E R N E L E CONSILIUL DE MINIŞTRI consultare. România are delegat un comisar pentru Uniunea Europeană. 12. Această instituţie a fost prima cu caracter supranaţional. Comisia Europeană reprezintă puterea executivă. cit. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului i-a delegat atât sarcini executive cât şi de secretariat. Până la 1 mai 2004. În momentul înfiinţării sale.

Instituţia este alcătuită din departamente. Parlamentul controlează activitatea Comisiei. Ei se abţin de la orice act incompatibil cu îndatoririle lor. ei se angajează solemn că. Curtea de Justiţie. Mandatul este prelungit la 5 ani. cu condiţia ca această decizie să întrunească 2/3 din votul membrilor. sesizată de Consiliu sau Comisie. Wallace. hotărârea poate fi înaintată Parlamentului European sau Consiliului. Articolul 213. politice sau administrative şi depun un jurământ de independenţă în momentul preluării mandatului. Pe durata funcţiei lor membrii Comisiei nu pot exercita nici o altă activitate profesională. Odată avută această majoritate. Aleşii sunt politicieni sau înalte oficialităţi cu experienţă în probleme juridice. 213. paragraful 2. comisarii europeni sunt independenţi de guvernele ţărilor membre. Fiecare stat membru se angajează să respecte acest principiu şi să nu influenţeze membrii Comisiei în îndeplinirea sarcinilor lor. cit. În realizarea îndatoririlor lor. Parlamentul are dreptul de a cenzura Comisia. H. op. Fiecare departament este condus de un 128 129 Tratatul Întărit al Uniunii Europene. poate după caz. Comisia Europeană se doreşte a fi instituţia cu cel mai pronunţat caracter unional deoarece. În cazul încălcării acestor obligaţii. art. pentru a coincide cu durata unui mandat parlamentar. Conform Tratatului de la Amsterdam din anul 1997. să destituie membrul în cauză. Un astfel de caz s-a întâmplat în martie 1999. conform tratatelor. 13. La preluarea funcţiei. când Comisia prezidată de Jacques Santer a fost obligată de Parlament să demisioneze în urma unor acuzaţii de administrare defectuoasă a fondurilor129. fie ea remunerată sau neremunerată. aceasta răspunzând direct în faţa lui. Wallace. subordonate în Directorate generale şi servicii. Numirea comisarilor este condiţionată de confirmarea lor în funcţie de către Parlamentul European. W. sau să-l declare decăzut din dreptul la pensie sau alte avantaje care îl înlocuiesc”128. paragraful 2 din Tratatul Întărit al Uniunii Europene din 1997 explică în mod clar condiţiile de alegere şi statutul comisarilor europeni: „Membrii Comisiei îşi exercită funcţiile în deplină independenţă.luate de membrii Comisiei trebuie sa întrunească votul întregului colectiv sau al majorităţii simple. ei nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la vreun guvern şi nici de la un alt organism. p. pe durata exercitării funcţiei şi după încetarea ei. să îndeplinească obligaţiile care rezultă din funcţie. De asemenea.. în interesul general al Comunităţii. în condiţiile articolului 216. mai ales datoria de a manifesta onestitate şi circumspecţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje după încetarea funcţiei lor. economice. 116 .

DG XIII – telecomunicaţii. DG XX – impozitarea şi uniunea vamală. America Latină DG II – afaceri economice şi financiare. DG XV – piaţa internă şi servicii financiare. W. DG XI – mediu. DG XVI – politica şi coeziunea regională. Aceasta este ordinea cronologică a înfiinţării directoratelor. DG VIII – dezvoltare (şi servicii mixte pentru ajutorarea comunităţii). cit. cultură şi audiovizual. în funcţie de numărul de membrii noi şi de lărgirea sferei de activitate. turism şi cooperare. 130 H. Wallace. DG IV – concurenţă. DG XXI – educaţie. Directoratele corespund principalelor domenii de activitate: DG I (Directoratul general I) – se ocupă de relaţii externe: politica comercială şi relaţiile cu majoritatea ţărilor dezvoltate. DG VII – transporturi. DG V – piaţa muncii. DG III – industrie. DG XXIII – politica consumatorului şi protecţia sănătăţii130. DG IA – relaţii externe – Europa şi Comunitatea Statelor Independente –se ocupă de politica externă şi de securitate comună. DG IX – personal şi administraţie. relaţii industriale şi probleme sociale. Pe parcursul timpului s-au produs schimbări în structura lor. comunicare. Orientul Mijlociu. DG IB – relaţii externe: ţările mediteraneene. op. DG XXII – politica liberei iniţiative. activităţi comerciale distributive. DG VI – agricultură. DG XII – ştiinţă. DG XIX – controlul financiar.. p. Directoratele generale sunt asemănătoare ministerelor naţionale – fiecare este responsabil de un domeniu separat – iar în subordinea lor se găsesc directoratele (aşa cum un minister are în structura sa departamente).comisar european. DG XVIII – buget. instruire şi tineret. DG XIV – pescuit. Wallace. 14. piaţa informaţiei şi exploatarea cercetării. securitate nucleară şi protecţie civilă. DG X – informaţii. cercetare şi dezvoltare (şi Centrul Mixt de Cercetare). DG XVII – energie. 117 .

p. Principala sa funcţie este de a asigura diferite tipuri de expertiză: juridică. Pentru a pune în practică politicile aprobate Comisia are nevoie de o reţea foarte bună de comunicare şi informare cu guvernele statelor membre. cit. în special în domeniul agricol. Editura Universităţii Spiru Haret. puterea executivă şi legislativă erau deţinute de către Consiliul. p. Bucureşti. Este deci. 131 118 . programele de cheltuieli. Comisia are drept de iniţiativă legislativă. Dar poate cea mai importantă competenţă a Comisiei Europene este aceea că are drept de iniţiativă legislativă pentru că. în domeniul relaţiilor economice externe poartă negocieri în numele Uniunii Europene cu alte ţări132. Comisia neputând lua măsuri de execuţie decât în urma unei abilitări dată de acesta din urmă. comitete legislative şi administrative care intermediază comunicarea între autorităţile naţionale de resort şi Comisie. 2001.. temporar şi experţi naţionali pe diverse probleme. De aceea s-au delegat o serie de puteri din partea Consiliului către Comisie. 11. în acest mod. prin consultări cu guvernele membre. Wallace. Nici o iniţiativă a Comisiei nu poate deveni lege sau tratat dacă nu este mai întâi aprobată în Consiliu şi Parlament. Şi-a dezvoltat astfel canale specifice de comunicare: comitete consultative. În practică însă. Puterile Comisiei Europene au fost consolidate de Tratatul Întărit al Uniunii Europene din 1997. defineşte. Serviciul înglobează personal permanent. Până la adoptarea Actului Unic European. absolut necesar ca serviciul de traducere să funcţioneze impecabil. W. Pe scurt. Comisia poate influenţa agenda de lucru a Consiliului şi Parlamentului European. Iată de ce unii analişti politici consideră Comisia Europeană ca fiind cea mai bună ţintă pentru grupurile de lobby sau pentru cei care vor să influenţeze conţinutul politicii. stabileşte şi operează cu reglementări privitoare la politica concurenţei. controlează şi stabileşte ajutorul economic Augustin Fuerea. Wallace. Drept instituţional comunitar european. întrunindu-se o dată pe săptămână în şedinţe nepublice. statistică şi mai ales lingvistică. Se ştie că toate actele Uniunii Europene sunt traduse în toate limbile oficiale ale statelor membre. veghează aplicarea tratatelor. 132 H. Competenţele sale includ asigurarea respectării prevederilor tratatelor comunitare. Consiliul nu mai făcea faţă tuturor solicitărilor venite din partea statelor. 13. Comisia este o instituţie cu activitate permanentă. chemarea în justiţie a celor vinovaţi de neîndeplinirea normelor comunitare131. are puterea de a pune în practică politica agrară comună şi politica referitoare la concurenţă.Personalul din subordinea comisarilor formează serviciul civil european şi este de obicei selectat din rândul cetăţenilor statelor membre Uniunii. op. negociază tratate în numele Uniunii Europene şi stabileşte bugetul Comunităţii.

În prezent preşedintele Comisiei Europene este Jose Manuel Barroso.1966).dat de Comunitate precum şi fondurile structurale interne. Are totuşi un cuvânt de spus în subiecte legate de politica externă şi de securitate comună. Preşedintele Comisiei are un statut echivalent oricărui şef de guvern. Anii ’90 au fost marcaţi de schimbări importante în structură şi funcţii. Jacques Delors a finalizat semnarea Actului Unic European din 1986 şi a Tratatului de la Maastricht din 1992. În realitate. Europe. 7. schimbări ce au avut ca rezultat o coordonare internă defectuoasă. căci nu are drept de iniţiativă legislativă. Ambii preşedinţi au avut convingeri federaliste puternice şi s-au bucurat de sprijinul guvernelor proprii. întrucât permite statelor mici să limiteze puterea celor mari. Din punct de vedere istoric. Parlamentul împarte această funcţie cu Comisia Europeană. Londra. iar acestui statut i se acordă o mare importanţă. puterea Comisiei este de necontestat – deşi Parlamentul încearcă să găsească modalităţi pentru a o limita – căci are acces imediat la informaţie şi un rol primordial în procesul de luare a deciziei133. De asemenea au avut şi adversari pe măsură. pe Charles de Gaulle şi respectiv Margaret Thatcher. de justiţie şi afaceri interne. Totuşi. Editura Profile Books. Parlamentul este singura aleasă în mod direct de către cetăţenii statelor membre. Noii parlamentari erau membrii în parlamentele Rodney Leach. putem spune că momentele sale de vârf au fost în timpul mandatelor lui Walter Hallstein şi Jacques Delors. care s-a creat în 1952 la Strasbourg. 1998. 85. Comisia a înregistrat un declin al autorităţii sale în timpul crizei luxemburgheze (anii 1965. din anii `60 şi până în prezent. Autoritatea sa este mai limitată în ceea ce privesc problemele interguvernamentale. în ciuda acestei modalităţi de alegere. Parlamentul European este succesorul Adunării Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Parlamentul are rolul de a exercita un control democratic şi de a trage la răspundere celelalte instituţii europene. 133 119 . că pentru a deveni legi. suprasolicitarea personalului şi administrarea slabă. p. Privind retrospectiv activitatea Comisiei Europene. iniţiativele Comisiei trebuie să fie discutate şi aprobate de parlamentari. A Concise Encyclopedia of the European Union from Aachen to Zollverein. fiind realeşi în aceste funcţii.2 Parlamentul European Dintre toate instituţiile Uniunii Europene. aşa cum s-a arătat. Walter Hallstein a fost primul preşedinte al Comisiei şi a condus într-un mod strălucit negocierile Germaniei de Vest referitoare la Tratatul de la Paris din 1951 şi Tratatul de la Roma din 1957. statutul său nu se compară cu cel al parlamentelor naţionale. Este adevărat însă.

Ei se gândeau că „Adunarea va fi cutia de rezonanţă a naţionalismelor. Editura. Oxford University Press. Deputaţii europeni nu s-au considerat niciodată „o reuniune de parlamentari”. atât de critică la adresa parlamentului. 54. s-a dovedit neîntemeiată.int/facts/1_3_4_en. 136 Elizabeth Bomberg. într-o instituţie de bază a Uniunii Europene. Dacă vrem să comparăm Parlamentul European cu unul naţional. dar nu muribunde”134. Parlamentul reprezintă vocea poporului în cadrul procesului european de luare a deciziei. Adunarea avea rol consultativ. ci un adevărat Parlament. zdruncinate. Pentru unii. însă. care face o sinteză între sistemul parlamentar de tip anglo-saxon şi cel de tip continental135. Parlamentul este format din 626 de membri aleşi o dată la fiecare 5 ani. Alexander Stubb. Oxford. Modul de funcţionare este de asemenea plin de stângăcii: de exemplu europarlamentarii trebuie să călătorească între Bruxelles (unde se întâlnesc comitetele parlamentare şi se ţin diverse întâlniri) şi Strasbourg (unde au loc sesiunile plenare). 57. p. cu rol consultativ şi puteri inexistente. Meridiane. în aproape toate problemele legislative. Nu are drept de iniţiativă legislativă şi controlul său asupra celorlalte instituţii europene este restrâns.europarl. Astăzi el are putere de codecizie împreună cu Consiliul.htm 134 120 . 65. Este de admirat modul în care a ştiut Parlamentul european să se transforme dintr-o simplă Adunare.eu. Indiferent însă de numărul criticilor. 2003. observăm că rolul Parlamentului în procesul european de luare a deciziei s-a consolidat. Parlamentul european reprezintă fundamentul democratic al Uniunii Europene. în urma celui de-al doilea război mondial. Timpul a demonstrat că părerea lor. Bucuresti. întrucât însăşi „părinţii fondatori” ai Uniunii Europene nu aveau încredere în puterea şi eficienţa unui astfel de organism. pentru alţii. 137 http://www. iar datorită componenţei sale eterogene a putut beneficia de experienţa politică a mai multor ţări. el fiind mandatarul cetăţenilor137. nu este altceva decât un loc costisitor şi în care se vorbeşte mult136. e adevărat. The European Union: How Does It Work?. La nivel european s-a creat astfel un parlamentarism nou.naţionale şi au primit împuternicire să participe la Adunare. Aderarea Jean-Louis Burban. Pentru ca Uniunea să aibă o legitimitate democratică de necontestat. p. numărul a crescut la 732. atunci criticii au dreptate: forul european este mai slab având o autoritate redusă. 1999. O dată cu aderarea noilor state. Părerile sunt şi azi împărţite în ceea ce priveşte eficacitatea sa. 135 Ibiem. Parlamentul trebuie să se implice pe deplin în procesul legislativ şi să exercite controlul politic asupra celorlalte instituţii. Dar dacă urmărim cu atenţie fiecare tratat din 1986 şi până în prezent. Parlamentul European. p.

putere şi influenţă politică.43 de mandate. .GUE/NGL . totuşi.59% .180 de mandate.PPE-DE 36.EDD .98% .42 de mandate.ELDR 8.5.43% .37.ELDR . Deşi alegerile au loc în fiecare ţară membră separat. . De altfel proiectul noii Constituţii Europene prevede un număr maxim de 750 membrii. Asocierea într-un grup parlamentar aduce acelui partid resurse. se prefigurează a fi: .28%. .95% .Verts/ALE .PSE 26. educaţie.Independenţi. etc.Grupul Stângii Europene Unite/Stânga Verde Nordică. Europarlamentarii se asociază după gruparea politică şi nu după naţionalitate: astfel cele mai importante grupări sunt creştin-democraţii şi socialiştii. împreună cu preşedintele parlamentului şi vicepreşedinţii stabilesc agenda de lucru.43% . Componenţa Parlamentului european după alegerile din 1999 au fost: . .Alţii 11. . .PSE 29.NI .9% .Grupul Parlamentar al Partidului Socialist European.EDD 2. Rezultatul acestei metode de lucru este abordarea detaliată a oricărui subiect dezbătut. deputaţii sunt grupaţi în funcţie de opţiunea politică şi nu de naţionalitate.191 de mandate. Actuala compoziţie a partidelor din Parlamentul European.48 de mandate.PPE-DE .270 de mandate.6.PSE . Pentru a deveni europarlamentar.PPE-DE .82% . mediu. în funcţie de rezultatele ultimilor alegeri.44 de mandate.1% .Alţii 5.UEN 3. . . Liderii grupărilor. . O mare parte din activitatea parlamentară se desfăşoară în cadrul comitetelor specializate pe diferite probleme: transport.84 de mandate. Grupurile politice din Parlamentul European sunt: .46% . .30 de mandate. dar numai temporar.României şi Bulgariei va creşte numărul la 786. . .GUE/NGL . prestigiu.Grupul European pentru o Europă a Naţiunilor.Verts/ALE .5% . alegerile din 2009 reducându-l din nou la 732.Verzii/Grupul Alianţei Europene Liberale. agricultură.UEN .Grupul pentru Europa democraţiilor şi a diferenţelor .24 de mandate. . . . 121 .Grupul Parlamentar al Democrat Liberalilor. la nivelul Parlamentului European. un politician trebuie să fie mai întâi membru în parlamentul naţional.Grupul Parlamentar al Partidului Popular European (Creştini-Democraţi) şi Europenii Democraţi.

Acesta doreşte ca bugetul Comunităţii să nu fie finanţat prin contribuţiile statelor membre. anulându-i una din hotărârile luate fără a fi consultat Adunarea când chiar Tratatul Comunităţii Economice Europene o impunea. Schimbările au fost legitimate de Tratatul de la Luxemburg din 1970 şi de la Bruxelles.36 de mandate. În realitate. Contextul istoric este următorul: mandatul preşedintelui Charles de Gaulle s-a terminat. 67. 1975. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) s-a unit cu Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euroatom). tratatele nu recunoşteau Parlamentului în integralitate dreptul de a fi consultat în chestiuni legate de actele legislative ale comunităţii.39 de mandate.cit. iar succesorul său împărtăşeşte alte puncte de vedere asupra politicii europene. şi implicit în structura parlamentară. la rândul său. Hallstein se baza pe succesele obţinute de Piaţa Comună şi avea încredere în faptul că tânăra comunitate europeană avea suficiente forţe pentru a se dezvolta în acest mod. susţineau că trebuie consultat în probleme de importanţă minoră şi nu în probleme esenţiale pentru viitorul comunităţii. În timp însă.66 de mandate. iar hotărârea a fost luată în 29 octombrie 1980 – n. De altminteri. Consiliul European „a căpătat totuşi deprinderea de a consulta Adunarea în maximum de cazuri şi.9% . Hallstein. W. În 1965.5% . Verts/ALE . De fapt. O altă încercare pe care Parlamentul a depăşit-o cu succes a fost acordarea dreptului de a gestiona puterea bugetară. p. ci prin resurse proprii. op. ieşind astfel din zona de influenţă a parlamentelor 138 Jean-Louis Burban. propunerea preşedintelui Comisiei erau prematură şi a determinat polemici vii între ţările membre. ceea ce va constrânge în viitor Consiliul la mai puţină dezinvoltură în relaţiile sale cu Parlamentul (este vorba de „afacerea izoglucozei”. Iniţial.4.5.4% . controlul bugetar să cadă în sarcina Parlamentului European. El primeşte aceste atribuţiuni în 1970. ns)”138. Dar procesul era greoi şi încetinit de opoziţia Comisiei Europene ce îşi vedea astfel ameninţată poziţia. în urma Tratatului de fuziune. Hallstein dorea ca o dată cu adoptarea propunerii sale. În acel moment preşedintele Comisei Europene era W.20 de mandate. Curtea de Justiţie Europeană a condamnat în 1980 Consiliul. 122 .7% . Propunerea sa întâmpină opoziţia preşedintelui francez şi nu va fi acceptată pe toată perioada mandatului său. EDD 2. UEN 3. În urma fuziunii au rezultat schimbări în structura şi funcţiile diferitelor instituţii comunitare.ELDR 9. GUE/NGL .26 de mandate. aceasta din urmă şi-a făcut un obicei din a-şi da avizul în rarele cazuri care rămân.0% .

se amână adoptarea ei.europarl. care. 139 140 Ibidem. Parlamentul cere Comisiei Europene să înainteze o propunere în acest sens140. Participarea la procesul legislativ se face pe baza codeciziei. înainte. rezultând de multe ori conflicte. lucru de altfel vizibil şi în conţinutul Tratatelor de la Luxemburg din 1970 şi 1975139. o procedură bugetară greoaie şi o comunicare permanentă între Comisie. Codecizia presupune egalitatea între Parlament şi Consiliu. Tratatul de la Luxemburg este un compromis între cele două curente de opinie opuse existente în epocă: . al concurenţei. În orice democraţie. al politicii sociale şi de mediu (unde este necesară întrunirea majorităţii voturilor) precum şi în unele aspecte legate de politica externă şi internă. într-o dezbatere parlamentară primesc majoritate absolută a voturilor.naţionale. Tratatul de la Maastricht îi acordă drept de codecizie împreună cu Consiliul European. între aceste instituţii au existat păreri diferite. Evident. al taxelor. Propunerile Comisiei sunt înaintate Parlamentului pentru consultare. a cooperării.htm 123 . 71. Cooperarea a fost introdusă de Tratatul de la Maastricht şi obligă Consiliul să ia în considerare acele puncte dintr-un act.eu. iar hotărârea poate fi trimisă la un comitet specializat pe problema respectivă. Deci. Procedura de consultanţă se aplică în domeniul agricol. p. dar el nu poate fi folosit decât dacă. dacă cele două instituţii se pun de acord. Apoi europarlamentarii decid dacă ea va fi adoptată în acea formă sau va suferi modificări. în cazul unui dezacord. Parlamentul îşi va consolida puterea prin implicarea tot mai accentuată în procesul legislativ. În anii `80 şi `90. a asentimentului sau prin dreptul de iniţiativă. Actul Unic European din 1986 este primul semn al câştigării puterii legislative de către Parlament.cel minimalist (Franţa) – care nu dorea cedarea controlului. Dreptul de iniţiativă legislativă este conferit de către Tratatul de la Maastricht.cel maximalist (Olanda) – care acorda încredere totală Parlamentului European şi îi ceda controlul bugetului . bugetul este adoptat de un parlament – acesta era raţionamentul lui Hallstein – iar organul reprezentativ pentru Comunitatea Europeană era propriul parlament. http://www.int/facts/1_3_2_en. Este un tratat care instituie mecanisme complicate. armonizării legislative. a consultanţei. Iată de ce Parlamentul European a primit controlul bugetar în mod treptat. atunci hotărârea va fi adoptată de la prima citire. ea nu va fi adoptată decât după ce ambele instituţii au ajuns la consens. În acest ultim caz. Parlament şi Consiliu.

Rezultă că principalele responsabilităţi ale Parlamentului European sunt: . Rolul şi importanţa sa au fost consfinţite încă de la primele tratate. Instanţele examinează cauzele în mod public. op. Curtea are rolul de a se asigura că normele tratatelor sunt îndeplinite. Wallace. 7. Wallace. . Guvernele pot primi de asemenea sancţiuni în cazul în care nu aplică dreptul european în mod corect. W. . cât şi cele înaintate direct lor. p. monitorizare şi desfăşurare a sistemului legislativ european.are dreptul de a examina petiţiile care îi sunt adresate. putând cere Comisiei să prezinte propuneri. . De asemenea. Structura legislativă a Uniunii Europene a dobândit soliditatea şi substanţă: Curtea Europeană este capabilă să interpreteze textele de legi controversate şi să ducă la îndeplinire procesul de justiţie. . De atunci şi până acum au intervenit puţine modificări în structura Curţii. prin votul judecătorilor141. ce trebuia să preia o parte din cazurile înaintate. . . şi veghează ca instituţiile comunitare să nu îşi depăşească puterile acordate de tratate. O primă încercare de uşurarea a volumului de muncă a venit în 1986. Tratatul Întărit al Uniunii Europene i-a dat dreptul de a aplica amenzi guvernelor statelor membre în cazul în care acestea nu se conformează normelor de drept ale Uniunii Europene.are o putere de codecizie legislativă în domeniul bugetar şi în alte domenii expres prevăzute de tratate. 124 . În acest fel s-a fluidizat procesul legislativ. cit. arbitrează disputele dintre instituţiile europene sau dintre instituţii şi statele membre. 25. Pe scurt. .exercită un control politic asupra Consiliului şi al Comisiei. o dată cu Actul Unic European.3 Curtea Europeană de Justiţie Curtea Europeană de Justiţie este instituţia responsabilă de buna reglementare. deşi volumul de muncă şi extinderile ulterioare ale Uniunii i-au complicat şi îngreunat mult activitatea. dar sentinţa este formulată în particular. care prevedea înfiinţarea Instanţei de Fond.are un rol consultativ în procesul elaborării actelor comunitare.se bucură de drept de iniţiativă. o instituţie asemănătoare Curţii. cele două organe de drept preluând atât cazuri venite din partea instanţelor naţionale..emite avize conforme referitoare la încheierea acordurilor internaţionale. arbitrează conflictele apărute între persoanele fizice sau juridice şi Comunitatea Europeană 141 H.numeşte şi destituie pe mediatorul european.intervine în procedura de desemnare a membrilor Comisiei.

Ei sunt numiţi de guvernele statelor membre de comun acord. p. Editura. Împotriva unei hotărâri a Curţii Europene de Justiţie nu se poate face apel142.reglementări – intră în vigoare imediat ce au fost promulgate de către instituţiile europene şi sunt aplicabile în cadrul statelor membre . 57. Criteriile de alegere au fost formulate în articolul 167 al Tratatului de la Roma: „persoane a căror independenţă este mai presus de orice îndoială şi care au pregătirea necesară pentru numirea în cele mai înalte funcţii judecătoreşti din ţările lor sau care sunt jurisconsulţi cu o competenţă recunoscută”143. funcţionează o serie de departamente. dar sunt atent monitorizate de către Curte .sunt hotărâri limitate la anumite circumstanţe. Acesta prezidează audierile şi dezbaterile şi conduce lucrările Curţii. Invocarea argumentului existenţei unui precedent poate avea uneori o Leonard. Este ajutat de avocaţii generali – ce nu trebuie confundaţi cu procurorii – al căror rol este de a da avize imparţiale şi independente referitoare la speţele judecate de Curte144. cu posibilitatea reînnoirii sale. 142 143 125 . Utilizarea corectă a normelor dreptului european determină instituţiile abilitate să favorizeze un anumit proiect politic. au o anumită flexibilitate spre deosebire de directive. pentru un mandat de şase ani.. pe lângă instituţiile europene. Bucureşti. Ghidul Uniunii Europene. op. 22.directive – sunt hotărâri transpuse în dreptul intern al statelor membre. Curtea de Justiţie este formată din 25 de judecători şi 8 avocaţi generali. p. Aplicarea lor se face atât prin intermediul instanţei europene cât şi a celor naţionale. cit. Teora. Chiar şi cei ce vor reforma politică apelează tot la imensa bază de date oferită de sistemul legislativ. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. Factorii de decizie politică acordă o mare atenţie sensului juridic al textelor formulate. 144 *** ABC-ul Integrării în Uniunea Europeană. Bucureşti 2004. Curtea Europeană de Justiţie veghează asupra respectării şi implementării normelor Uniunii Europene. comisii şi comitete alcătuite din experţi juridici care examinează atent formulările juridice din acte. Influenţa Curţii Europene de Justiţie asupra procesului politic nu se rezumă doar la controlul modului în care guvernele statelor membre aplică dreptul european.(inclusiv acele cazuri în care este implicat personalul comunitar) şi ia decizii asupra acordurilor internaţionale. Leonard. de Consiliu sau de Consiliu şi Parlament împreună. Dick. Tocmai de aceea. p. Acestea sunt: .deciziile . 56. Aceste legi sunt elaborate de Comisie. de exemplu ele pot viza politica concurenţei şi sunt date unui destinatar precis. Dick. 2001. Judecătorii aleg Preşedintele Curţii pentru o perioadă de trei ani.

împreună cu delegaţiile şi miniştrii lor reclama un efort substanţial din partea statuluigazdă. care a avut ca rezultat apariţia doctrinei „efectului direct” – cetăţenii Uniunii Europene au dreptul legitim de a se aştepta ca guvernele lor să adere la obligaţiile europene.valoare capitală. Curtea a jucat un rol decisiv în continuarea procesului. instituţiile abilitate au căutat să ţină la distanţă Curtea Europeană de Justiţie pentru a nu influenţa sistemul european de drept. Elizabeth Bomberg. Wallace. dacă îl privim din punct de vedere juridic. 60. Tratatul Întărit al Uniunii Europene stabileşte foarte exact cei trei piloni ai politicii europene şi delimitează funcţiile şi puterea Curţii. Curtea de Justiţie Europeană sau Curtea de Conturi. The European Union: How Does It Work?. p. Totuşi. Iată de ce „factorii de decizie politică trebuie să aleagă cu grijă articolele din tratate atunci când determină baza juridică pe care o vor utiliza şi să reflecteze foarte atent asupra tipului de legislaţie pe care îl vor elabora”145. Oxford. Enel din 1964. Comisia Europeană. În perioada 1960 . op.1970.25. când procesul de integrare europeană a cunoscut o perioadă de stagnare. 145 146 126 . cit. Cercetătorii care se ghidează după paradigma neofuncţionalistă. Costa vs.4 Consiliul European Consiliul este format din şefii de stat sau de guvern ai celor 25 de state membre şi Preşedintele Comisiei Europene. din 1963. acesta nu este o instituţie a Uniunii Europene. Prezenţa a douăzeci şi cinci de şefi de stat şi guvern. fiecare dintre cele două întâlniri anuale constituiau un eveniment pentru oraşul gazdă. efort care nu însemna neapărat cheltuieli financiare cât asigurarea H. 7. 2003. p. în anumite sfere ale politicii europene. O serie de decizii luate în această perioadă au mărit jurisdicţia Curţii şi au dat substanţă sistemului de drept european. Atribuţiile sale vizează în principal aplicarea normelor de drept şi iniţiativa legislativă. La prima vedere Curtea Europeană de Justiţie nu este nici controversată. al doilea caz. Întâlnirile bianuale sunt găzduite de statul membru care asigură preşedinţia Consiliului. folosesc deseori acest exemplu pentru a contracara paradigma interguvernamentalistă – şi anume ca ritmul procesului de integrare este dominat în totalitate de interesul naţional. W. Alexander Stubb. nici foarte puternică. Consiliul Uniunii Europene (sau Consiliul de Miniştri). Oxford University Press. Tratatul de la Amsterdam a creat unele controverse în ceea ce priveşte competenţa Curţii în probleme ce vizează justiţia şi afacerile interne şi spaţiul Schengen. a instituit supremaţia dreptului european asupra celui naţional146. Cu toate acestea. Wallace. Este vorba de două cazuri celebre: cazul Van Gend en Loss. Spre deosebire de Parlamentul European.

Datorită denumirii sale este frecvent confundat cu Consiliul de Miniştri (sau Consiliul Uniunii Europene). Consiliul European este în continuare separat de celelalte instituţii comunitare.unui climat de securitate şi confort sporit. p. rezoluţii sau declaraţii. Deciziile Consiliului se exprimă în mod normal sub formă de concluzii. Teoretic. 147 127 . Unii cercetători consideră că este meritul Consiliului faptul că Uniunea şi-a păstrat integralitatea în timpul perioadelor de criză. Sarcina Consiliului este de a surmonta dezacordul dintre miniştrii. la sfârşitul fiecărei întâlniri se redactează un document numit „communiqué”.147 Întâlnirile dintre şefii de stat şi delegaţiile lor au drept scop încurajarea formulării strategiei Europene şi rezolvarea problemelor apărute la nivelurile de mai jos. Consiliul European ia rareori decizii asupra unor propuneri specifice. Londra. toate politicile comunitare importante sunt lansate şi aprobate mai întâi în Consiliu148. cit. în European Union Politics. extinderea Uniunii. politica externă. Consiliul European trasează direcţia strategică generală a Uniunii Europene. 2003. Consiliul a apărut pe la începutul anilor 1970 dar a fost recunoscut ca parte a sistemului instituţional abia în 1986. Dar rolul său în cadrul instituţiilor europene este deosebit de important. Oxford University Press. Subiectele dezbătute includeau viitoarele contribuţii naţionale la bugetul Uniunii sau finanţarea unor noi misiuni însărcinate cu probleme legate de politica externă. dar creează cadrul legislaţiei comunitare. El trebuie să evite orice acuzaţie că ar încerca să controleze politica dusă de statele membre. Deşi nu există nici o prevedere legală care să interzică asta. editat de Michelle Cini. într-un cuvânt de a sparge nodurile şi barierele care fac ca evoluţia Uniunii să fie atât de întortocheată. Va rămâne astfel pentru a evita să deranjeze delicatul echilibru instituţional al interguvernamentalismului şi supranaţionalismului. The Council of the European Union. 148 Rodney Leach. p. În întâlnirile din ultimul deceniu. 88. de securitate şi de apărare. o dată cu adoptarea Actului Unic European. şefii de stat şi guverne şi-au asumat responsabilităţi din ce în ce mai mari în ceea ce priveşte reforma instituţională. şi nu au statut legal. De la 1 mai 2004 însă. o dată cu extinderea Uniunii către Est s-a stabilit ca toate întâlnirile Consiliului European să se ţină la Bruxelles. Dar uneori Jeffrrey Lewis. de a rezolva neînţelegerile. în care se redau pe scurt poziţiile adoptate în diferite probleme şi stabileşte setul de priorităţi în politica viitoare a Uniunii Europene. În cazul în care subiectele erau prea sensibile şi nu puteau fi rezolvate în Consiliul de Miniştri. bugetul. atunci ele erau preluate la aceste întâlnirile de nivel înalt. Totuşi. ca de exemplu selecţia ţărilor care vor adopta moneda euro. op. 151.

. op. cea mai importantă este considerată reuniunea miniştrilor de externe – Consiliul Afacerilor Generale – ce are loc cel puţin o dată pe lună şi abordează probleme legate de politica externă. Se ajunge astfel la discutarea unor aspecte tehnice sau puţin relevante pentru politica de dezvoltare a Uniunii Europene numai pentru că subordonaţii din guvernele statelor membre nu au vrut să îşi asume responsabilitatea unor decizii. se ocupă de chestiunile majore în politica europeană. p. instituirea Uniunii Monetare Europene. Dar se pare că. căci se ajunge în situaţia când pe masa Consiliului ajung probleme puţin importante. William Wallace. din organ consultativ acesta se transformă în factor cu putere de decizie foarte mare. Comisia Europeană are o influenţă mult mai mare. Indiferent însă de opiniile specialiştilor. Alţii cred ca. dimpotrivă. uneori. Unul dintre aspectele ce vor trebui rezolvate de viitoarele tratate va acela al posibilei încadrări a Consiliului în cadrul „structurilor constituţionale” ale Uniunii Europene149. 7. p. Dintre aceste întâlniri. etc. dacă sunt abordate subiecte legate de industrie vor veni miniştrii de resort. întrucât deţine puteri legislative şi executive ce depăşesc cu mult atribuţiile birocratice convenţionale. În anii ’90 rolul şi atitudinea Consiliului European s-au modificat. vor participa miniştrii agriculturii din statele membre. cei de finanţe. cit. Consiliul reprezintă interfaţa dintre statele membre şi entităţile suprastatale pe de o parte. trasează noile sarcini fundamentale ale Uniunii Europene. 49. Iată de ce mulţi politicieni din cadrul statelor membre sunt îngrijoraţi de creşterea influenţei Consiliului. cit. El reuneşte reprezentanţii ai fiecărui stat membru. ca de exemplu: extinderea UE către est. comisari şi personal din structura secretariatului propriu. 128 . este condamnat să facă exact acest lucru. De asemenea are o influenţă hotărâtoare în cadrul politicii de securitate şi apărare comună şi în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. Rodney Leach. op. mai ales în ceea ce priveşte controlul orientării Uniunii Europene.aceste întâlniri întârzie procesul de luare a deciziilor. iar la discutarea bugetului. 22. Agenda întâlnirilor stabileşte componenţa participanţilor: dacă se discută probleme legate de agricultură. coordonează activitatea celorlalte consilii ministeriale dar dezbat şi orice alt subiect complex sau presant care nu intră în sfera de 149 150 Hellen Wallace.. şi instituţiile comunitare de luare a deciziilor la nivel european150. cea mai puternică dintre instituţiile europene. Consiliul European nu ar trebui să funcţioneze ca o curte supremă de apel – cu excepţia problemelor foarte importante.5 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri) Consiliul Uniunii Europene este considerat de mulţi cercetători ca fiind.

când şefii de stat şi guvern au respins opoziţia Ecofin-ului151. 155. a apărut o reacţie de rivalitate între miniştrii de externe şi cei de finanţe. de obicei. 46. Întâlnirile membrilor Consiliului durează. uneori se desfăşoară două sau trei întâlniri simultan: miniştrii de externe într-o încăpere. Jeffrrey Lewis. De asemenea. dar are cu siguranţă mai multă influenţă152.preocupări a colegilor lor specialişti. în cadrul Pactului de Stabilitate în Balcani. Aceste trei reuniuni au loc lunar şi durează douătrei zile. op. după această dată s-a ales o nouă modalitate de alegere a Preşedintelui care să asigure o distanţă rezonabilă între statele mai mari.. cu efecte negative asupra consolidării procesului de integrare. Rolul său este de a organiza activitatea Consiliului pe perioada mandatului. Există şi perioade foarte aglomerate. cit. aşa cum există tendinţa să se întâmple. op. Problema a fost rezolvată la nivelul Consiliului European. p. Acest personal poartă numele de Delegaţie permanentă şi este compus din diplomaţi. oficiali din ministerul de resort. p.. Deţinerea Preşedinţiei nu înseamnă că acea ţară are mai multă putere formală. 153 Dick Leonard. totodată este de aşteptat ca el să facă tot posibilul pentru a de ajunge la un acord în cât mai multe probleme şi să găsească soluţii de compromis ori de câte ori se ajunge la un impas. 151 152 129 . 55. op. în loc ca acestea să fie grupate. de obicei. Alte două întâlniri importante sunt cele ale Consiliului Miniştrilor Economiei şi Finanţelor (Ecofin) şi cel al Miniştrilor Agriculturii. în cazul în care membrii delegaţiei sale sunt cei care împiedică adoptarea unei decizii. este de datoria lui să îi convingă să îşi schimbe părerea. o zi şi sunt în număr de 80-90 pe an. datorită re-echilibrării balanţei puterilor în interiorul Uniunii. Astfel se acordă o atenţie sporită politicii macroeconomice şi monetare – în special datorită introducerii monedei unice europene – în detrimentul politicii externe. . fiind ales prin rotaţie. Ca rezultat. Pentru a facilita schimbul de informaţii şi a scurta timpul de lucru. Elizabeth Bomberg. Un exemplu în acest sens a fost cazul controversei privind pachetul de asistenţă financiară ce trebuia acordat Muntenegrului de către Uniunea Europeană. p. experţi pe diferite probleme. cit. Proiectul era intens susţinut de către miniştrii de externe. Până în 1996 rotaţia se făcea în ordine alfabetică. cei de finanţe în alta şi cei ai agriculturii la două uşi mai departe153. Preşedintele Consiliului este ales o dată la fiecare şase luni.. Alexander Stubb. Orice subiect dezbătut a fost înainte atent citit şi analizat de personalul din subordinea fiecărui ministru. la sfârşitul preşedinţiei unei ţări sau pentru a completa calendarul legislativ. dar a fost refuzat de cei de finanţe datorită riscului şi costurilor ridicate. Ultimele decenii au adus o creştere a influenţei Ecofin-ului în defavoarea Consiliului Afacerilor Externe. cit.

România va avea 5. în această categorie intră problemele legate de politica de transport şi mediu. pe baza schimbului reciproc de servicii şi concesii. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. „Având în vedere faptul că majoritatea calificată într-o Uniune cu 27 de membrii va fi de 255 de voturi. p. de o importanţă mare154. multe decizii sunt luate în urma unui proces de negociere între reprezentanţii diferitelor guverne.49% din totalul voturilor necesare adoptării unei decizii şi 15. Tratatul de la Maastricht aduce alte modificări. Consiliul de Miniştri are responsabilităţi legate de puterea legislativă şi competenţă în aprobarea bugetului (atribuţii pe care le împarte cu Idem. iar România va avea. Majoritatea simplă de aplică chestiunilor minore (de exemplu cele de natură procedurală). de secretariat şi translatori. În prezent numărul total de voturi este de 321. deciziile se pot lua cu majoritate simplă. În realitate. cele mai cunoscute fiind reuniunile Comitetului Special pentru Agricultură (CAS).38% din voturile necesare blocării deciziilor”155. În acelaşi timp delegaţiile se întâlnesc în paralel cu şedinţele COREPERului pentru discuta alte probleme ce nu intră pe agenda de lucru a grupului. Dacă punctele de vedere sunt foarte diferite. Bucureşti 2004. Dacă însă un guvern se răzgândeşte în ultimul moment. *** ABC . 14 voturi. iar unanimitatea revine cazurilor speciale. Dacă proiectul de pe agenda de zi are aprobarea guvernelor naţionale şi există acord deplin între participanţi.ul Integrării în Uniunea Europeană. Şefii delegaţiilor – au de asemenea rang de ambasadori speciali – se reunesc în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi.personal administrativ. 21. Alături de ei lucrează şi funcţionari ai ţării respective pentru a facilita comunicarea între delegaţie şi oficialităţile ţării gazdă sau alte instituţii europene. propunerea este dată grupurilor de experţi din cadrul delegaţiilor pentru discuţii ulterioare. la data aderării. cu majoritate calificată (62 din 87 de voturi) sau în unanimitate. Procesul de luare a deciziei în cadrul Consiliului European a fost stabilit de Tratatul de la Roma. denumit pe scurt COREPER. Conform articolului 148 din Tratat. Amânarea propunerilor vreme de câţiva ani nu mai este posibilă pe motivul că unul sau mai multe state au obiecţii. atunci acesta primeşte calificativul „A” şi este adoptat imediat. propunerea este amânată pentru şedinţele ulterioare. Tratatul de la Roma a fost amendat de Actul Unic European şi a redus numărul chestiunilor care cereau întrunirea regulii majorităţii pentru a fi adoptate. majoritatea calificată este necesară adoptării unui număr foarte mare de decizii. în sensul că extinde aria domeniilor care necesită majoritatea calificată: astfel. Aceste întâlniri poartă numele de COREPER II. 154 155 130 .

poate încheia. Comisia şi Parlamentul European. Ca rezultat. etc. 131 .Parlamentul European). Pe scurt activitatea sa a fost descrisă de un fost reprezentant permanent britanic. op. S-ar putea crede că atât Consiliul cât şi COREPER. reprezentanţi ai întreprinderilor mici şi 156 Dick Leonard. o grupare non-politică ce oferă o platformă formală de exprimare a punctelor de vedere despre problematicele Uniunii Europene. Are atribuţii referitoare la cooperarea poliţienească şi juridică în materie penală.ul sunt organisme interguvernamentale care sunt interesate în primul rând să îşi protejeze interesul naţional şi astfel să încetinească procesul de integrare. muncitori. Opiniile sale sunt înaintate unor instituţii precum Consiliul. tratate şi acorduri cu alte state sau organizaţii internaţionale. contactele formale şi informale şi rutina negocierilor din timpul reuniunilor au constituit bazele pentru o cooperare continuă şi strânsă la nivelul membrilor executivului din diferitele ţări. p. în numele Comunităţii. vicepreşedinţi şi membri. ele constituie comitetul de conducere care ia multe dintre deciziile de zi cu zi asupra politicilor Comunităţii”156. Poate înainta propuneri referitoare la numirea membrilor unor alte instituţii: Curtea Cenzorilor.6 Comitetul Economic şi Social (C. agricultori. Comitetul Economic şi Social. 7. Dar întâlnirile ministeriale regulate.) Comitetul Economic şi Social este un organism consultativ european. Ei aparţin unuia dintre cele trei grupuri: angajatori. Componenţa Comitetul Economic şi Social: preşedinte. În al treilea sens.. Sir Michael Butler: „Într-un sens. ele reprezintă legislaţia Comunităţii. adoptă deciziile necesare definirii şi aplicării politicii externe şi de securitate comună. În acelaşi timp el este organul care.S.E. Consiliul şi-a construit o identitate colectivă – întemeiată pe politici şi puncte e vedere naţionale – care a ajutat la fundamentarea procesului de integrare europeană. coordonează politica economică generală a statelor membre. Membri Membrii în număr de 317 (după aderarea României şi a Bulgariei numărul acestora va fi de 344 din care România va avea 15) sunt nominalizaţi de guvernele naţionale şi numiţi de Consiliul Uniunii Europene pentru un mandat de 4 ani care poate fi reînnoit. COREPER şi Consiliu formează un forum care facilitează negocierile permanente şi simultane între guvernele membre asupra unei game largi de probleme. Are un rol de forum de dezbatere şi reflexie atât pentru nivelul european cât şi pentru statele membre. 48. cit. angajaţi şi interese variate (membri ai patronatului. În alt sens. pe baza orientărilor date de Consiliul European.

Preşedintele este responsabil pentru conducerea de zi cu zi a activităţii Comitetului. Turcia. ACP. şi îi asigură posibilitatea de a fi consultat de Parlamentul European. Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene.Rolul informaţional şi de integrare: În ultimii ani Comitetul Economic şi Social şi-a susţinut rolul său în Uniunea Europeană şi a îndeplinit datoriile directe ce au decurs din Tratate. organizaţii pentru protecţia mediului. Această consultanţă poate fi obligatorie pentru luarea unor decizii. Asigură o mai mare implicare/contribuţie din partea societăţii civile la iniţiativa europeană şi de a edifica o Europă apropiată cetăţenilor săi. şi cetăţenii Europei) sunt în sfera de activitate a biroului C. iar în acest scop promovează dialogul organizat cu reprezentaţii acestora şi ajută la constituirea de organisme similare în zone vizate: Europa de Est şi Centrală. profesiuni liberale. O. Comisiei şi Parlamentului European. Rolul Comitetul economic şi social. AMU. În acelaşi timp are menirea de a spori rolul organizaţiilor şi a asociaţiilor civile în ţările ne-membre (sau grupuri de ţări).mijlocii. El acţionează ca un forum pentru piaţa unică şi găzduieşte. Comitetul Economic şi Social poate adopta opinii din propria iniţiativă.E. şi a preşedintelui. Sarcina principala a 132 .S. Organizare internă a Comitetului economic şi social 1. CEEC. din partea forurilor competente. în alte cazuri este opţională. ţările din America Latina şi alte ţări terţe.La fiecare doi ani Comitetul economic şi social alege un birou compus din 24 de membrii.N. . în anumite cazuri. Adunările comune (în legătură cu ţările EFTA. un preşedinte şi doi vicepreşedinţi aleşi din cele trei grupuri prin rotaţie. Actul Unic European şi Tratatul de la Maastricht a extins paleta de probleme la care trebuie să se pronunţe Comitetul. Preşedintele reprezintă Comitetul în relaţiile cu alte organe. Mandatul membrilor . Toate opiniile sunt înaintate organelor de luare a deciziilor comunitare şi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. societăţi de întrajutorare. familiei.-uri cu caracter „social”). o serie de evenimente care ajuta Uniunea să se apropie de oameni. . cu suportul organelor Uniunii Europene.G. ţările EUROMED etc. El este asistat de vicepreşedinţi care îl substituie în cazul absenţei sale.Rolul consultativ: să ofere consultanţă celor trei mari instituţii: Parlamentul European. În medie Comitetul distribuie 170 de documente consultative şi opinii pe an (dintre care 15% sunt puse în discuţie din proprie iniţiativa). asociaţii meşteşugăreşti. Preşedinţie şi birou .sarcina membrilor este să prezinte opiniile pentru interesul Europei Consiliului.

Infrastructura şi Societatea informaţională (TEN).Comitetul Economic şi Social are 6 secţii: . Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor ţin în gestiune comună o serie de departamente de bază.general care raportează preşedintelui.) Comitetul Regiunilor a fost creat prin Tratatul de la Maastricht. Membrii grupului de studiu pot fi asistaţi de experţi (de obicei patru). Un nou Comitet consultativ pe Schimbul Industrial a fost încorporat în structura C.E. Constituirea acestui Comitet s-a făcut ca răspuns la cererile formulate de autorităţile locale şi regionale care o reprezentare concretă în cadrul instituţional şi de decizie al UE. Comitetul Economic şi Social creează legături pe glob cu alte consilii economice şi sociale şi alte organizaţii similare la "Întrunirile Internaţionale" ce se ţin la fiecare doi ani. 7. Din ianuarie 1995. R. . Aceste legături implică schimb de informaţii şi discuţii comune în fiecare an pe teme specifice. 2. Secretariatul – general .Angajarea de forţe de muncă. Instituirea Comitetul Regiunilor a fost un pas semnificativ în „procesul creării unei Uniuni şi mai apropiate de 133 . . 4. . de obicei. Aceste subcomisii operează în aceleaşi coordonate precum secţiunile. în iulie 2002 (CCIC). Producţie şi Consum (INT). 12 membri.Relaţii Externe (REX).S. Subcomitetele: Comitetul are dreptul să organizeze subcomitete.comitetul este aservit secretariatuluigeneral condus de către un secretar . Relaţiile cu consiliile economice şi sociale Comitetul Economic şi Social păstrează legătura cu consiliile economice naţionale şi regionale de pe tot cuprinsul Uniunii Europene. 3. Sesiunea plenară: ca regulă. . Grupuri de studiu: opiniile secţiunii sunt analizate de grupuri de studiu. Acestea au.biroului este să organizeze şi să ordoneze lucrările diferitelor organe şi să prezinte direcţiile politicii lucrărilor sale. Secţiuni . întreg Comitetul se întruneşte în sesiune plenară de zece ori pe an.Uniunea Economică şi Monetară şi Coeziune Socială (ECO). incluzând şi un raportor. Dezvoltarea Rurala şi Mediul Înconjurător (NAT). 5. Afaceri sociale şi Cetăţenie (SOC). opiniile sunt adoptate pe bazele opiniilor secţiunii de o majoritate simplă. La o sesiune plenară.Transport.Piaţa Unică. Energie. el reprezentând biroul.7 Comitetul Regiunilor (C. .Agricultura. pentru anumite probleme. Se înaintează instituţiilor şi se publică în Jurnalul Oficial al Comunităţilor europene.

Forţa de muncă.Danemarca. ei trebuind să fie complet independenţi. Olanda. Austria.Planificarea spaţială. sănătatea. cultură.Educaţie. încă de la creare şi de la prima şedinţă. De altfel. Unul din principalele sale obiective îl reprezintă consolidarea coeziunii economice şi sociale a statelor membre. politica economică. Numărul locurilor rezervate pentru fiecare ţară în Comitet este următorul: . În sistemul instituţional comunitar. aşa cum se arată în preambulul Tratatului U. Comitetul Regional joacă un rol important în procesul de integrare europeană. . Comisia şi Consiliul).Agricultură. dezvoltare rurală şi pescuit.Germania. Portugalia si Suedia au câte 12 membrii. . probleme urbanistice. .cetăţenii Europei. . cercetare si turism. care sunt numiţi pentru un mandat de 4 ani de către Consiliul Uniunii Europene prin vot unanim la propunerea ţărilor membre UE. pentru un mandat de 2 ani. Comitetul are în subordine 7 Comisii principale: . în care deciziile sunt luate pe cât posibil de apropiat de cetăţean în conformitate cu principiul subsidiarităţii”. În prezent Comitetul regiunilor este un organism complementar celor trei instituţii Comunitare (Parlamentul. industrie şi întreprinderile mici şi mijlocii.Spania are 21 de membrii. Comitetul regiunilor are un număr de 314 membri şi un număr egal de supleanţi. Irlanda si Finlanda au câte 9 membrii.E. Grecia. Comitetul şi-a câştigat un loc bine definit datorită experienţei politice a membrilor săi la diferite niveluri locale şi a cunoaşterii aprofundate a problematicii locale şi regionale. Comitetul a instituit şi o Comisie Specială asupra Afacerilor Instituţionale.Belgia. . fonduri structurale. Italia si Marea Britanie au câte 24 de membrii. . transport şi societatea informaţională.Politica socială. piaţa unică.Luxemburgul are 6 membrii. tineret şi drepturile cetăţenilor. pregătire vocaţională. Comitetul s-a evidenţiat ca un puternic gardian al principiului subsidiarităţi. După terminarea mandatului. Comitetul îşi alege Preşedintele şi Biroul din rândul membrilor săi. cooperare transfrontalieră şi inter-regională. . care a avut loc în martie 1994. energie şi mediu. protecţia consumatorului.Politică regională. . Membrii Comitetului nu pot fi legaţi de un mandat imperativ. membrii Comitetului pot fi realeşi. coeziune economică şi socială. cu responsabilitate în aria dezbaterilor privind reforma 134 .Reţelele transeuropene. . . Franţa.

. cu dublu scop de a îmbunătăţi gestionarea resurselor financiare şi de a informa cetăţenii Europei cu privire la utilizarea fondurilor publice de către autorităţile cu 135 .8 Curtea Europeană de Conturi Curtea europeană de conturi are ca principală atribuţie verificarea execuţiei bugetului Uniunii Europene.E. . Aceste arii sunt: . . oraşele şi comunele statelor din statele membre. .educaţia vocaţională. . Ocazie cu care adoptă recomandările făcute pe baza datelor furnizate de diverse comisii.implementarea deciziilor privind Fondul Social European.cultură. urmărind interesul general al Uniunii Europene. Comitetul Regiunilor are o funcţie consultativă.politica transporturilor.politica mediului înconjurător. Membrii Comitetul Regiunilor deţin mandate (administrative) pe plan regional sau local.Fondul de Dezvoltare Regională European. .instituţiilor UE. Comitetul poate fi consultat de către Parlament. El îşi exercită funcţia de recomandare în arii de importanţă pentru autorităţile locale şi regionale. . Se reunesc de cinci ori pe an în sesiune plenară. Ei acţionează complet independent pentru îndeplinirea obligaţiunilor specifice. . În prezent Comitetul regiunilor dezvoltă legături puternice cu Parlamentul European.sectorul public de sănătate. 7. . nu funcţionează permanent la Bruxelles şi. Consiliu sau Comisie în cazurile în care aceste instituţii consideră necesară consultarea. menţin constant legătura cu cetăţenii. România va fi reprezentată de 15 membri din totalul de 344 (conform Tratatului de la Nisa).suport pentru măsurile din aria educaţiei şi a tineretului. .politica structurală în domenii specifice nelegate cu cele ale Fondului. Membrii şi succesorii sunt reprezentanţi ai corpurilor regionale şi locale conform articolului 263 al Tratatului U. .sectorul căilor trans-europene. .stimularea cooperării statelor membre UE în domeniul forţei de muncă.politica forţei de muncă.Fondul de Coeziune. ca urmare. . aceştia vor fi politic responsabili în faţa electoratului de la nivel regional sau local pe care îl reprezintă. Comitetul Regiunilor reprezintă o „punte” de legătură între instituţiile europene şi regiunile.măsurile sociale.

decât. Ei se abţin de la orice act incompatibil cu îndatoririle lor. declarată de Curtea de Justiţie conform paragrafului 7. De asemenea. mai ales datoria de a manifesta onestitate şi circumspecţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje după încetarea funcţiei lor. numai dacă Curtea de Justiţie constată. examinează conturile tuturor veniturilor şi cheltuielilor oricărui organism creat de Comunitate.). Membrii Curţii de Conturi pot fi numiţi din nou. în interesul general al Comunităţii. (6) Cu excepţia reînnoirilor obişnuite sau din cauză de deces. În afară de cazul demisiei din oficiu. funcţia membrilor Curţii de Conturi încetează în mod individual prin demisie voluntară sau din oficiu. ei se angajează solemn că pe durata exercitării funcţiilor şi după încetarea ei. dacă acestea nu dispun de competenţele necesare. membrii Curţii de Conturi rămân în funcţie până când sunt înlocuiţi. membrii Curţii de Conturi nu pot exercita nici o altă activitate profesională. la cererea Curţii de 136 . (2) Membrii Curţii de Conturi sunt aleşi dintre persoanele care fac parte. Asistă Parlamentul European şi Consiliul în exercitarea funcţiei lor de control privind executarea bugetului. care. sau au făcut parte din instituţiile de control extern din ţările lor. Mandatul acestuia poate fi reînnoit. (3) Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi pe o perioadă de şase ani de către Consiliu. de către celelalte instituţii ale Comunităţii şi de către instituţiile de control naţionale sau. să îndeplinească obligaţiile care rezultă din funcţia respectivă. necesare pentru îndeplinirea misiunii Curţii de Conturi. Ei trebuie să ofere toate garanţiile de independenţă. Conform art. (7) Membrii Curţii de Conturi nu pot fi destituiţi din funcţiile lor şi nici nu pot fi declaraţi decăzuţi din dreptul la pensie sau la alte avantaje când sunt înlocuiţi. de serviciile naţionale competente. sau care au o calificare specială pentru această funcţie. 247 din Tratatul privind Uniunea Europeană: „(1) Curtea de Conturi este compusă din cincisprezece membri (după procesul de lărgire din anul 2004 numărul membrilor Curţii Europene de Conturi este de 25. La preluarea funcţiei. în măsura în care actul fondator nu exclude acest control. la cerere. după consultarea Parlamentului European. (5) Pe durata funcţiei lor.responsabilităţi de gestiune. Cel în cauză este înlocuit pentru durata rămasă din mandat. Membrii Curţii de Conturi aleg dintre ei preşedintele Curţii de Conturi. fie ea remunerată sau neremunerată. În realizarea îndatoririlor lor. ei nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la vreun guvern sau de la un alt organism. câte un reprezentant al fiecărui stat membru. Orice document sau orice informaţie. hotărăşte în unanimitate. îi sunt comunicate. (4) Membrii Curţii de Conturi îşi exercită funcţiile în deplină independenţă. pe o perioadă de trei ani.

A fost ales de Parlamentul Europei şi deţine postul începând cu 1 aprilie 2003. remuneraţiile. care a fost avocat al poporului şi ministru al justiţiei în Finlanda.Conturi. Se pune accent deosebit pe corectitudinea gestionării financiare. a fost ales domnului Jacob Söderman. (8) Consiliul. de asemenea. verificându-se dacă – şi în ce măsură – au fost atinse obiectivele propuse în materie de gestiune. Curtea nu are prerogative jurisdicţionale. stabileşte condiţiile de angajare şi. a organizaţiilor şi organismelor din cadrul Uniunii Europene. cu aceeaşi majoritate. Nikiforos Diamandouros. hotărând cu majoritate calificată. Primul Mediator European. După aderarea la Uniunea Europeană. Consiliul stabileşte. Curtea Europeană de Conturi garantează astfel cetăţenilor europeni că bugetul propus Uniunii Europene a fost gestionat şi executat corect şi în modul cel mai eficient posibil. Instituţia are rolul de a investiga plângerile privind funcţionarea defectuoasă a instituţiilor. regională sau locală din statele membre. organismele comunitare competente sunt informate imediat pentru a lua măsurile necesare. inclusiv frauda. Atribuţii ale instituţiei Mediatorului European: Mediatorul European investighează şi sesizează cazurile de proastă administrare a activităţii instituţiilor sau organismelor Comunităţii Europene. 7. Curtea de conturi verifică dacă încasările şi cheltuielile s-au făcut legal şi corect. (9) Dispoziţiile protocolului asupra privilegiilor şi imunităţilor Comunităţilor Europene aplicabile judecătorilor de la Curtea de Justiţie sunt.9 Mediatorul European Instituţia Mediatorului European (sau Ombudsman) fost înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht în anul 1992. mai ales. fost mediator naţional al Greciei. România va avea şi ea un membru în cadrul Curtea Europeană de Conturi. De asemenea. Este ales pentru un mandat pe o perioadă de 5 ani cu posibilitatea de a fi reales. precum şi costurile aferente. Actualul mediator european este P. orice indemnizaţie care ţine loc de remuneraţie. Nu se ocupă cu sesizările privind administraţia naţională.” Independenţa Curţii Europene de Conturi în raport cu alte instituţii comunitare şi cu statele membre garantează obiectivitatea activităţii sale de audit. aplicabile membrilor Curţii de Conturi. indemnizaţiile şi pensiile preşedintelui şi ale membrilor Curţii de Conturi. Consiliul Uniunii Europene şi 137 . cum ar fi Comisia Europeană. că au încetat să corespundă condiţiilor cerute sau să îndeplinească obligaţiile care decurg din funcţia lor. Curtea de conturi are deplină libertate în ceea ce priveşte organizarea şi planificarea activităţii sale de audit şi de publicare a rapoartelor. În cazul în care auditorii descoperă nereguli.

statele membre sunt obligate să-i furnizeze informaţiile care pot ajuta la clarificarea cazurilor de proastă administrare a activităţilor instituţiilor sau organismelor Comunităţii Europene.I) Rolul B. conform Tratatului asupra Uniunii Europene. . la 1 ianuarie 1959 la Luxemburg.E. care. Mediatorul European are vaste puteri de investigare. Banca Europeană de Investiţii este instituţia financiară a Uniunii Europene. De obicei. 7. dar poate desfăşura şi anchete din propria iniţiativa. 138 . prin natura sau amploarea lor.I este de a contribui la integrarea. .proiecte care vizează modernizarea sau conversia întreprinderilor sau crearea de noi activităţi ca urmare a instituirii progresive a pieţei comune.proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care. dezvoltarea echilibrată şi coeziunea economică şi socială a statelor membre. Instituţiile şi organismele Comunităţii sunt obligate să-i furnizeze informaţiile solicitate sau să-i permită accesul la dosarele în cauză. prin acordarea de împrumuturi şi garanţii şi fără a urmării un scop lucrativ. De asemenea.proiecte care vizează dezvoltarea regiunilor mai puţin dezvoltate.Parlamentul European. prin Tratatul CEE. Fondurile sale finanţează proiecte prin care se materializează obiectivele UE în cadrul Uniunii.E. Numai activităţile juridice ale Curţii de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă nu cad sub incidenţa activităţii sale. apelând la pieţele de capital şi la resursele sale proprii. Mediatorul European desfăşoară anchete pe baza sesizărilor primite. În îndeplinirea misiunii sale. Banca Europeană de Investiţii are misiunea să contribuie la dezvoltarea echilibrată şi neîntreruptă a pieţei comune în interesul Comunităţii. În prezent. Înfiinţată în baza Tratatului de la Roma în anul 1958. Pentru aceasta. A fost constituită. prin amploarea sau natura lor. finanţarea proiectelor de mai jos în toate sectoarele economiei: .10 Banca Europeană de Investiţii (B. nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace existente în fiecare din statele membre. nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace existente în fiecare din statele membre. Banca facilitează. precum şi în alte 120 de ţări din întreaga lume. Banca facilitează finanţarea programelor de investiţii. conjugat cu asistenţa acordată de fondurile structurale şi de alte instrumente financiare ale Comunităţii. Banca Europeană de Investiţii are o personalitate juridică şi este o instituţie autonomă a Uniunii.

.11 Banca Central Europeană (B. .Consiliul Guvernatorilor. Consiliul guvernatorilor se compune din membrii Comitetului director şi guvernatorii băncilor centrale naţionale. Analiza economică se concentrează pe dezvoltarea economică curentă şi e asociată cu termene de mici şi medii de risc până la stabilitatea preţurilor. Pentru a putea îndeplini cu succes mandatul clar definit de stabilitate monetară. prin instrumente şi proceduri financiar-bancare. Comitetul director este responsabil pentru gestiunea curentă a B. Mandatul lor are o durată de 8 ani şi nu poate fi reînnoit. . la recomandarea Consiliului şi după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului guvernatorilor. dintre persoane a căror autoritate şi experienţă profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute. Obiectivele acestui sistem sunt: .C. Rolul Băncii Central Europene este acela de a controla.C.E. politica monetară unică a UE.E.C) este compus din Banca Central Europeană şi toate celelalte bănci centrale naţionale ale statelor membre. Comitetul director se compune din preşedinte. . Se întruneşte de cel puţin 10 ori pe an. vicepreşedinte şi alţi patru membrii. supravegherea funcţionării Sistemului Monetar European şi utilizarea euro.C.Promovarea unui sistem eficient de plăţi. Organele de conducere ale Băncii sunt: . Reuniunile sunt confidenţiale. la un nivel de independenţă instituţională şi transparenţă. 139 .Comitetul Director.C. Pe 13 octombrie 1998 Consiliul guvernator al B.Definitivarea şi implementarea politicii monetare a zonei euro. Tratatul de creare a Comunităţii Europene racordează S.E.C.E.B. Consiliul poate decide să facă public rezultatul deliberărilor sale.E) Sistemul European de Bănci Centrale (S.Păstrarea şi administrarea rezervelor Statelor Membre. Strategia politicii monetare a B.B. a proclamat strategia de stabilitate monetară pentru ghidarea deciziilor politicii monetare în Stadiul al treilea al Uniunii economice şi monetare.Derularea operaţiunilor externe. pentru a asigura stabilitatea preţurilor.7. Aceştia sunt numiţi de comun acord de guvernele statelor membre la nivelul şefilor de stat şi de guvern.E. Doar cetăţenii statelor membre pot fi membrii ai Comitetului director.

Operaţiuni fine-tuning.Operaţiunile pe termen lung de refinanţare. F. în activităţile umanitare.13 Alte Instituţii şi Organisme Europene . Oficiul este responsabil pentru toate etapele din circuitul proiectului (identificarea şi evaluarea proiectelor şi programelor. 7.Operaţiunile principale de refinanţare. pregătirea deciziilor financiare.EI. este un parteneriat public privat.Analiza monetară se focalizează pe aprecierea pe termen mediu şi lung a inflaţiei.E. Nu este implicat în programele de asistenţă preaderare (PHARE.OFICIUL EUROPEAN DE LUPTA CONTRA FRAUDEI (OLAF) – Oficiul şi-a început activitatea în iunie 1999.Operaţiuni structurale. fie de la Banca Europeană de Investiţii sau Uniunea Europeană. fiind subordonat Comisarului responsabil cu bugetul comunitar. în baza mandatelor acordate. implementare şi monitorizare. .I) Este o instituţie în a cărei competenţă intră sprijinirea apariţiei. de asistenţă macro-financiară. OLAF face parte şi din structura organizatorică a Comisiei Europene. cel pentru Dezvoltare şi aprobate de Comisie. oferă facilităţi de bază şi implică folosirea instituţiilor de creditare pentru a păstra rezerve minime în acord cu Băncile Centrale Naţionale din zona euro.Misiunea EuropeAid este să pună în practică instrumente de asistenţă externă ale Comisiei Europene finanţate din bugetul Comunităţii Europene şi Fondul European de Dezvoltare. Cadrul operaţional constă într-o serie de instrumente. Sistemul euro se divide în următoarele 3 categorii: . . Sistemul euro conduce operaţiunile pe piaţa deschisă. 7. . creat în 1988 în cadrul Secretariatului General al Comisiei. creşterii şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. OLAF 140 .12 Fondul European de Investiţii (F. . tendinţele de ansamblu privind relaţia strânsă între bani din economie şi preţuri . care asigură atingerea obiectivelor programelor stabilite de Direcţia Generală pentru Relaţii Externe. în Politica externă şi de securitate comună sau Facilitatea de reacţie rapidă. ISPA şi SAPARD). Fondul intervine în principal cu capital de risc şi instrumente de garantare provenind fie din fonduri proprii. evaluarea proiectelor şi programelor). Deşi are un statut de organism independent în desfăşurarea anchetelor.EUROPEAID OFICIUL DE COOPERARE . preluând operaţiunile „Grupului de Acţiune pentru Coordonarea Prevenirii Fraudei” (UCLAF).

Misiunea EEA. CENTRUL EUROPEAN PENTRU FORMARE PROFESIONALĂ (CEDEFOP) . Comitetul Regiunilor. şi să furnizeze asistenţa tehnică Programului Tempus. . coordonând resursele pe care autorităţile naţionale le pun la dispoziţie. CEDEFOP a fost înfiinţat ca organism non-profit. creată în 1999. proces în plină desfăşurare în statele şi teritoriile partenere.Sistemul european de autorizare a produselor medicale pentru uz uman sau veterinar se bazează pe cooperarea dintre autorităţile naţionale cu atribuţii în domeniu ale statelor membre şi EMEA. independent. OFICIUL EUROPEAN PENTRU SELECŢIA PERSONALULUI (EPSO) .a.AGENTA EUROPEANĂ A MEDIULUI (EEA) . Comitetul Economic şi Social. care se comportă ca centru al acestei reţele. . . precum şi publicului. pentru a asista Comisia în elaborarea direcţiilor şi evaluarea 141 . Curtea de Justiţie.OFICIUL PENTRU PUBLICAŢII OFICIALE ALE COMUNITĂŢILOR EUROPENE (OPOCE) – OPOCE este editura instituţiilor Uniunii Europene. Mediatorul European).Din 2003. Comisia Europeană. care să permită dezvoltarea şi implementarea de către Uniunea Europeană şi alte state membre ale EEA a unor politici eficiente de protecţia mediului. informaţii corecte şi complete privind mediul. EPSO este punct unic de contact pentru cei care vor să lucreze în instituţiile Uniunii Europene (Parlamentul European.Înfiinţată în ianuarie 1995. responsabilă cu producţia şi distribuţia publicaţiilor Uniunii Europene: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. este să furnizeze în mod operativ factorilor de decizie. Statele şi teritoriile partenere ale ETF sunt cele eligibile pentru participarea la programele Tacis şi Meda. ai statelor membre şi ai celorlalte organizaţii care reprezintă partenerii sociali pe tot cuprinsul Europei. Curtea Europeană de Conturi. Raportul general de activitate s . a corupţiei şi a oricăror alte activităţi ilegale care prejudiciază interesele financiare ale Comunităţii Europene. în vederea promovării luptei contra fraudei. inclusiv cei 2 300 de specialişti europeni care lucrează în domeniu. Consiliul European.FUNDAŢIA EUROPEANĂ PENTRU FORMARE PROFESIONALĂ (ETF) .îndeplineşte sarcinile de investigare conferite Comisiei prin legislaţia comunitară şi prin acordurile în vigoare încheiate cu ţările terţe.AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU EVALUAREA MEDICAMENTELOR (EMEA) . de Comisie. Fundaţia are ca misiune să contribuie la procesul de formare profesională şi reformă a activităţilor de formare. .Este agenţia europeană care furnizează informaţii complete despre politicile de formare profesională factorilor de decizie şi experţilor Comisiei Europene.

în promovarea şi dezvoltarea acestei activităţi. metode şi tehnici de lucru.A fost înfiinţat în 1994. OAMI administrează procedurile de înregistrare pentru titluri de proprietate industrială comunitară şi ţine evidenţa publică a acestor titluri. . traduceri externe. .CENTRUL EUROPEAN DE MONITORIZARE A DROGURILOR ŞI A DEPENDENŢEI DE DROGURI – (EMCDDA) A fost înfiinţat în 1993. . alături de curţile de justiţie din statele membre ale Uniunii Europene. Misiunea Fundaţiei este de a contribui la planificarea şi aplicarea unor condiţii mai bune de viaţă şi de muncă. CPVO implementează şi aplică această schemă. ca răspuns la escaladarea acestei probleme în Europa şi la nevoia de evaluare exactă a dimensiunilor şi particularităţilor acestui fenomen pe teritoriul Uniunii Europene. Centrul este membru al Comitetului Interinstituţional pentru Traduceri şi contribuie la activităţi din următoarele domenii: resurse.AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU SIGURANŢĂ ŞI SĂNĂTATE LA LOCUL DE MUNCĂ (OSHA) . .necesităţilor de formare profesională. OFICIUL COMUNITAR PENTRU VARIETĂŢI VEGETALE (CPVO) . Conferinţa Interguvernamentală a hotărât ca sediul CPVO să fie la Angers (Franţa).OFICIUL PENTRU ARMONIZARE ÎN PIAŢA INTERNĂ (OAMI) – Are misiunea de a promova şi administra mărci înregistrate şi proiecte în cadrul Uniunii Europene. În 1996.FUNDAŢIA EUROPEANĂ PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CONDIŢIILOR DE MUNCĂ ŞI VIAŢĂ . Situata în Bilbao (Spania).A fost creată de Uniunea Europeană pentru a oferi informaţii celor interesaţi de sănătatea şi securitatea ocupaţională. pentru a răspunde nevoilor în domeniul traducerilor a numeroase agenţii şi oficii europene.CENTRUL EUROPEAN DE MONITORIZARE A RASISMULUI ŞI XENOFOBIEI (EUMC) . care permite obţinerea de drepturi de proprietate intelectuală pentru varietăţile vegetale. drepturi valide în Uniunea Europeana. sarcina de a pronunţa hotărâri judecătoreşti referitoare la cererile de invalidare a titlurilor înregistrate.A fost înfiinţat în 1997 de 142 . administraţie. din 1997.Legislaţia Comunitară a înfiinţat un sistem de protecţie a drepturilor în domeniul varietăţilor vegetale. .CENTRUL DE TRADUCERI PENTRU INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE (C. CPVO este o instituţie comunitară cu statut juridic independent şi este operaţionala din 27 aprilie 1995. .A fost înfiinţată printr-o Reglementare a Consiliului de Miniştri din 1975.D. o reţea cu Centre de Informare în fiecare stat membru al Uniunii. Agenţia coordonează. Îndeplineşte. prin activităţi de conştientizare şi diseminare a informaţiilor şi practicilor susceptibile de a fi de folos în acest domeniu.T) .

Politica externă şi de securitate comuna (PESC). Obiectivul ei este de a îmbunătăţii eficienţa cooperării între autorităţile competente ale statelor membre pentru prevenirea şi combaterea crimei organizate la nivel internaţional.AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE (EAR) . Cercul reprezintă solidaritatea şi armonia.INSTITUTUL EUROPEAN PENTRU STUDII DE SECURITATE (ISS) . EUSC are misiunea de a sprijini procesul de luare a deciziilor în Uniunea Europeană. moneda unică euro şi Ziua Europei . EAR are sediul central la Salonic şi sedii operaţionale în Belgrad. Partea I Art. Titlul I. cu misiunea de a evalua proporţiile şi evoluţia fenomenelor rasiste. deviza. în număr de 12. înseamnă unitatea şi identitatea popoarelor Europei. care va fi un instrument de colectare şi asociere de date şi statistici de la nivel naţional până la nivelul unei unităţi centrale a EUMC. cu cele 12 stele. EUMC colaborează cu Consiliul Europei. înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht. ONU şi alte organizaţii internaţionale.9 mai157. îmbunătăţirea dezbaterilor strategice şi promovarea sistematică a intereselor Uniunii. pe un fond albastru. reprezintă perfecţiunea (şi nu numărul statelor membre UE cum s-ar putea crede).către Uniunea Europeană ca organism independent. în contextul Politicii externe şi de securitate comune şi a ESDP. . Priştina. 7. . . EAR administrează Programul de Reconstrucţie şi Reabilitare în Kosovo.creat în 2001.EUROPOL . Istoria steagului 157 Tratatul de instituire a unei constituţii pentru Europa. imnul. Steagul. pentru a preveni conflictele.8 143 . prin îmbunatăţirea capacităţii Uniunii Europene de a aduna informaţii despre spaţiu. xenofobe şi antisemite la nivelul Uniunii Europene şi de a promova „practici corecte” în statele membre. aşezate în cerc.Înfiinţată în februarie 2000. care aplică legea comunitară pentru combaterea criminalităţii. a sprijini eforturile de menţinere a păcii în caz de conflict şi de oferire de ajutoare umanitare în timpul dezastrelor. program înfiinţat de Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru a sprijini Misiunea Naţiunilor Unite din Kosovo. I .CENTRUL EUROPEAN PENTRU OBSERVAŢII DIN SATELIT (EUSC) – a fost înfiinţat în anul 2002.14 Simbolurile Uniunii Europene Simbolurile Uniunii Europene sunt: drapelul. iar stelele. EUMC va pune la punct o Reţea Europeană de Informare asupra Rasismului şi Xenofobiei (RAXEN). are un statut de agenţie autonomă care ţine de al doilea pilon al Uniunii Europene . Scopurile sale sunt: dezvoltarea unei culturi comune a securităţii europene.Este organizaţie a Uniunii Europene. . Podgorica şi Skopje.

organizaţie internaţionala apărătoare a drepturilor omului şi a valorilor culturale europene. pace şi solidaritate – principii care stau la baza Uniunii Europene. la Paris. Euro a intrat propriu-zis în circulaţie şi în buzunarele cetăţenilor europeni. Cele două linii paralele din simbolul grafic sunt un indicator al stabilităţii euro. 144 . Uniunea Europeana nu a urmărit. statele membre UE l-au adoptat ca steag al Comunităţilor Europene (C. să înlocuiască imnurile naţionale ale Statelor Membre. şi ele. ca „Oda bucuriei” (ultima parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven) să devină imnul său. Monedele şi bancnotele naţionale ale statelor din Zona Euro au fost scoase din circulaţie pe 28 februarie 2002.E. Statele Membre UE l-au adoptat. aceasta fiind rezultatului unui concurs la care au participat. Moneda unica – euro . el a fost folosit de Consiliul Europei. ulterior li s-a alăturat Grecia. Consiliul European de la Madrid decide ca moneda unică să poarte numele de „Euro”. ea trebuind să facă legătura atât cu leagănul civilizaţiei şi democraţiei europene. În anul 1985. iar începând cu anul 1986 el este utilizat de către toate instituţiile Uniunii Europene.000 de tineri. Tratatul Uniunii Europene (1992 . Întâi.. ca imn oficial al Uniunii Europene.9 mai Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas către crearea a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană.€ La originea conceptului de moneda unică se afla tratatele care stau la baza Uniunii Europene. cu vârste cuprinse între 10 şi 20 de ani. în al Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa. cu propuneri peste 80. Reprezentarea grafică a monedei unice a fost inspirată de litera grecească epsilon.Maastricht) introduce Uniunea Economică şi Monetară şi pune bazele monedei unice. În acel moment. În acea zi. Ziua Europei .). Imnul Tot Consiliul Europei a fost cel care a decis. Europa are deviza – „Unitate în diversitate” -. iar în anul 1985. cât şi cu prima literă din cuvântul „Europa”.începe în 1955. doar 12 din cele 15 state membre au adoptat-o. Tratatul de la Roma (1957) declara că piaţa comună este unul dintre obiectivele Comunităţii Europene şi ea va contribui la o „uniune mai strânsă între popoarele Europei”. prin aceasta decizie. în anul 1972. Alegerea acestei melodii ca imn subliniază aspiraţia spre valorile comune. Euro a devenit un simbol al Uniunii Europene. Din mai 2000. unitatea în diversitate şi idealurile de libertate. Începând cu 1 ianuarie 2002. Deviza Uniunii Europene – „Unitate in diversita158” Deviza Uniunii este enumerată alături de celelalte simboluri. În decembrie 1995.E. Ministrul de Externe al 158 Ibidem.

Franţei. Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunităţi în cadrul căreia membrii să îşi pună sub control comun producţia de oţel şi cărbune – ca baza a puterii lor militare. iar cel de-al doilea război mondial aproape ca le distrusese.în scopul evitării izbucnirii unui nou război. În 1985. când proiectul construcţiei europene era deja clar conturat. cele zece state membre care formau la acea data Comunitatea Europeană. a citit presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa. Robert Schuman. Germania şi celelalte popoare ale Europei să îşi unească producţiile de oţel şi cărbune. . Ţările cărora li se adresa în primul rând aceasta provocare – Franţa şi Germania – fuseseră în război timp de aproape 100 de ani. au hotărât ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei 145 . pentru a constitui „prima fundaţie concretă a unei federaţii europene”.

.afirmarea identităţii europene în întreaga lume.Capitolul 8 POLITICI ALE UNIUNII EUROPENE Uniunea Europeană numără 25 state membre şi 460 milioane locuitori. politice şi sociale. pe baza unor interese comune.achiziţiile publice reprezintă circa 11% din PIB al Uniunii (contracte încheiate de autorităţile publice plus contractele încheiate de firmele din sectorul public investite cu drepturi exclusive sau speciale). precum şi existenţa unor obiective clar definite în toate documentele şi tratatele care semnifică fundamentul constituirii şi consolidării uniunii. prevederile şi obiectivele lor s-au negociat în baza tratatelor Uniunii Europene. Achiziţii publice. aderare şi extindere. 146 .păstrarea drepturilor şi libertăţilor. Obiective 1. Aceste politici vizează domenii multiple şi variate din sfera vieţii economice. ci numai minorităţi. acela al solidarităţii şi coeziunii. În ciuda diferenţelor dintre acestea. Aplicarea principiilor pieţei interne (în special libertatea de a presta servicii şi libera concurenţă) asupra tranzacţiilor este un obiectiv de importanţă majoră deoarece: . pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părţi a suveranităţii statelor membre către instituţiile europene. Existenţa politicilor comune conferă unicitate Uniunii Europene.promovarea dezvoltării durabile şi a coeziunii economice şi sociale. În urma procesului de formare. la baza întregii construcţii europene a stat voinţa de a lucra împreună. Pentru realizarea acestor obiective. Politicile Uniunii Europene se grupează după cum urmează 1. De multe ori. orice modificare ulterioară a acestora regăsindu-se în aplicarea politicilor comune. Conţinutul capitolelor. în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional.dezvoltarea bogăţiei culturale europene. Aşa s-a ajuns la ideea politicilor comune tuturor statelor membre. astfel de politici comune răspund şi unui principiu fundamental al construcţiei europene. elaborate şi adoptate de instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. . . Aceste obiective ale Uniunii Europene sunt rezumate în patru mari domenii: . în uniune nu există o majoritate.

. 2. . .au un efect determinant asupra anumitor sectoare: al construcţiilor şi lucrărilor publice. în special a forţei de muncă. doză categorii de obiective care afectează atât producătorii cât şi consumatorii. 2.o utilizare mai raţională a fondurilor publice.să ofere.creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic şi asigurarea dezvoltării raţionale a producţiei precum şi utilizarea optimă a factorilor de producţie. . Obiective 1.sunt caracterizate. al telecomunicaţiilor şi al industriei grele. energetic. încurajând astfel creşterea gradului de competitivitate a industriei europene în raport cu concurenţii acesteia (dezvoltarea întreprinderilor prin extinderea activităţilor de desfacere şi intensificarea concurenţei). Politica Agricolă Comună (PAC) a oferit rezultate spectaculoase: Comunitatea a reuşit repede să depăşească lipsurile alimentare manifestate în anii ’50. doar 2 % din contractele publice erau câştigate de întreprinzători externi).luarea măsurilor pentru ca acestea să ajungă la consumator cu preţuri rezonabile.să stimuleze schimbările structurale esenţiale care urmează să ofere fermierilor posibilitatea de a beneficia de pe urma dezvoltării economice şi sociale. . atingând un nivel de producţie care să satisfacă nevoile interne 147 . mai ales din cauza unor importante bariere comerciale de ordin legal sau administrativ în interiorul Comunităţii (înainte de implementarea legislaţiei comunitare.să confirme impactul sectorului agricol al micilor ferme asupra economiei şi a politicii regionale. în mod obişnuit. deoarece industria agricol era un sector de importanţă majoră în vederea realizării integrării europene. o piaţă alimentară stabilă. populaţiei în ansamblul ei.asigurarea disponibilităţii ofertei.. Tratatul Instituind Comunitatea Economică Europeană a definit obiectivele politicii agricole comune (PAC) şi a stabilit obiectivele comerţului intra-comunitar.asigurarea unui nivel de viaţă adecvat pentru populaţie. .stabilizarea pieţelor. . autorităţile obţinând produse şi servicii de cea mai bună calitate la cel mai bun preţ. prin reducerea riscurilor de fraudă şi corupţie. Aceste obiective se realizează prin: . prin favorizarea aproape generalizată a furnizorilor naţionali.se realizează prin: .prin preferarea celor mai buni întreprinzători de pe piaţa europeană. O mai bună alocare a resurselor economice: . Crearea unei politici agricole comune a fost justificată prin următoarele motivaţii: . Agricultura. .

şi apoi obţinând surplusuri ciclice structurale. . 148 . prin măsurile introduse de Actul Unic European în 1987.sprijinirea operaţiilor de protecţie civila. . din alte ţări. Au existat o serie de raţiuni tehnice. Ajutorul umanitar Ajutorul umanitar furnizat de Comunitate va cuprinde asistenţă. crizelor provocate de factori umani. victime ale dezastrelor naturale.salvarea şi conservarea vieţii în timpul crizelor şi urmărilor lor şi a dezastrele naturale. în special infrastructura şi livrare de echipament. de către ciocnirile armate sau războaie. iniţiată în 1992. . prioritar pentru populaţia din ţările în curs de dezvoltare. au fost puse noile baze pentru viitorul PAC. precum războaiele şi conflictele sau situaţii excepţionale. cu scopul de a uşura livrarea ajutorului. strămutaţi şi repatriaţi) cauzate de dezastrele naturale şi cele datorate factorului uman. în condiţii preferenţiale. în sprijinul populaţiilor din ţările terţe. a victimelor luptelor sau situaţii de urgenţă comparabile. .realizarea unor lucrări de reabilitare pe termen scurt şi de reconstrucţie.asigurarea asistenţei şi ajutorului necesare oamenilor afectaţi de izbucnirea crizelor de durată. în special reducerea treptată a preferinţei faţă de produsele comunitare şi înlocuirea pe pieţele europene a produselor autohtone cu altele importate. Obiective Principalele obiective ale operaţiilor de ajutor umanitar sunt: .susţinerea finanţării transportului ajutorului şi efortul asigurării accesibilităţii celor cărora le este destinat. economice şi politice. . Ca urmare a orientărilor propuse în 1985 prin Cartea Verde (documentul informativ al Comisiei cu privire la viitorul PAC). în perioada anilor . în special cele mai vulnerabile.rezolvarea consecinţelor mişcărilor de populaţie (refugiaţi. în cadrul Comunităţii şi la nivel mondial. Modificările survenite în agricultură.’80 au condus la stabilirea unor noi priorităţi. . 3. prin deciziile adoptate de către Consiliu în februarie 1988 şi prin reforma PAC.asigurarea pregătirii pentru riscurile dezastrelor naturale sau circumstanţelor excepţionale şi folosirea unui sistem potrivit de alertă timpurie şi intervenţie. sau circumstanţe comparabile dezastrelor naturale sau celor cauzate de factori umani. în particular. ajutor şi operaţii de protecţie nediscriminatorie. în conformitate cu acordurile internaţionale în vigoare.

totuşi. Uniunea Europeană a devenit cel mai mare furnizor de asistenţă umanitară. Colectarea fondurilor proprii este. Audiovizualul Politica comună în domeniul audiovizualului are următoarele obiective: . atât al veniturilor cât şi al cheltuielilor. Acesta a fost motivul pentru care Parlamentul European a creat un Comitet de Control privind Transferul Fondurilor. Bugetul şi controlul financiar Obiectivele politicii privind bugetul şi controlul financiar rezultă din prevederile Tratatului privind Uniunea Europeană159. în special cele vizând propriile resurse.compatibilitatea reglementărilor Statelor Membre în perspectiva dereglementării (sau reintroducerii reglementării) activităţilor de radio şi televiziune. este exercitat parţial de autorităţile naţionale. Acest lucru se realizează parţial cu ajutorul mecanismelor de control financiar intern ale Comisiei şi al auditului efectuat de Curtea Europeană de Conturi.Comunitatea a fost implicată în operaţiunile de ajutor umanitar. Nivelul semnificativ al asistenţei acordate de la sfârşitul anilor ’80. 10% din resursele proprii sunt reţinute de către Statele Membre drept taxă de colectare. ECHO (Oficiul European pentru Asistenţă Umanitară de Urgenţă) a fost instituit în 1992 cu scopul de a coordona ajutorul umanitar comunitar în scopul organizării sale mai eficiente. deoarece dispun de aparatul necesar pentru colectarea şi controlul acestor sume. complementare programelor naţionale existente. 4. din lume. . 5. Fondul Social şi Fondul Regional sunt de 159 Tratatul instituind Comunitatea Europeană. încă de la sfârşitul anilor ’60. Comisia are obligaţia de a executa bugetul conform principiilor de gestiune financiară sănătoasă. Comisia este obligată să respecte observaţiile Parlamentului cu privire la executarea cheltuielilor. Controlul iniţial. Etapa finală a controlului o reprezintă procedura de încheiere bugetară: o dată pe an. Parlamentul trebuie să aprobe închiderea bugetară pentru Comisie. A devenit în ultimii ani. Cheltuielile operaţionale în cadrul FEOGA. inclusiv adoptarea unor standarde comune. la recomandarea Consiliului. adesea în colaborare cu organismele naţionale de control. o problemă de mare importanţă pentru instituţiile UE. 149 . Articolul 274 (205). a devenit un element cheie al politicii internaţionale a Comunităţii. Acestea şi-au menţinut drepturile.promovarea programelor televizate cu problematică europeană. cel mai important donator de ajutor umanitar. .constituirea unui spaţiu comun al informaţiei.

Biroul de Luptă Împotriva Fraudelor (cunoscut sub apelativul OLAF) este în mod oficial independent de Secretariatul General al Comisiei Europene. o convenţie din 1995 laolaltă cu două protocoale semnate de Statele Membre în scopul aplicării anumitor aspecte ale acestei cooperări nu au fost însă ratificate de numărul de state prevăzut pentru intrarea în vigoare. Rolul controlului financiar a fost reevaluat. în toate instituţiile. Cercetarea şi tehnologia Obiective Principalul obiectiv îl constituie dezvoltarea unei politici comune în domenii importante ale cercetării şi dezvoltării . înaintează autorităţii bugetare rapoarte detaliate. de către autorităţile Statelor Membre.Research and Development R&D .rapoartele speciale cu privire la probleme specifice. trebuie să suporte costurile aferente acestor intervenţii. Din nefericire. prevederile sale au fost accentuate prin Tratatul de la Amsterdam. tehnologia telecomunicaţiilor şi 150 . în interiorul fiecărei instituţii. deseori. împotriva fraudelor implicând fonduri ale UE şi de a coordona organismele responsabile în Statele Membre. . . Acesta a fost consolidat la iniţiativa Parlamentului European şi are un rol important în protejarea intereselor financiare ale Uniunii. a legalităţii şi corectitudinii tranzacţiilor (cunoscut sub apelativul DAS). într-o primă fază. controlul este exercitat de către directori cu atribuţii de control şi contabili iar ulterior de către controlorul financiar intern.atestarea corectitudinii contabilităţii. Este foarte posibil ca Regulamentul Financiar să impună în viitor o separare a funcţiilor de cenzurat de procesul de aprobare prealabilă a cheltuielilor. Acestea sunt: . în fiecare an. care. acum se impune o mai strânsă şi mai constantă cooperare a Statelor Membre cu Comisia precum şi o cale pentru ca măsurile Consiliului să acorde Statelor Membre protecţie echivalentă şi eficace în ceea ce priveşte interesele financiare ale UE. Curtea de Conturi înaintează şi rapoarte privind operaţiunile de împrumut/credit şi operaţiunile Fondului European de Dezvoltare. incluzând bugetele tuturor instituţiilor şi organismelor satelit. în cadrul procesului de reformă pe care îl traversează Comisia în prezent. conform acestui articol. La nivel comunitar. Controlul extern este efectuat de către Curtea de Conturi. având responsabilitatea de a lupta. Uneori. care. Articolul 280 (209 a) din Tratatul Comunităţii Europene (TCE) se referă la fraude şi interesele financiare ale UE.raportul anual privind executarea bugetului general. Problemele de personal i-au redus însă eficienţă în timpul primului an de funcţionare (1999/2000).(de exemplu: IT. 6.asemenea controlate.

aceasta ar implica. . sprijinirea reducerii şomajului în Comunitate prin inovaţie şi noi tehnologii. Cetăţenia Uniunii europene Obiective Inspirată de prevederea stipulată în Tratate privind libera circulaţie a persoanelor. relaţie definită ca reunind drepturile. Trebuie 151 . de exemplu: protecţia mediului şi sănătatea publică).biotehnologie).promovării proiectelor de cercetare potrivite în ceea ce priveşte problemele transfrontaliere (privind. Imitând noţiunea de cetăţenie naţională.îmbunătăţirii eficienţei sau reducerea costurilor proiectelor naţionale şi comunitare prin împărţirea sarcinilor sau. . în special. În urma activităţii pregătitoare iniţiate la mijlocul anilor '70. a fost luată în discuţie încă din anii '60. Ca rezultat al Tratatului Uniunii Europene.promovării realizării unei pieţe interne comune (de exemplu formularea unor specificaţii şi standarde comune) şi sprijinirii activităţii privind depăşirea graniţelor ştiinţifice şi tehnice în Europa. la nivelul Comunităţii. cu drepturi şi obligaţii bine definite. o mai bună diseminare a rezultatelor în rândul întreprinderilor (mai ales în rândul celor mici şi medii). în contextul Uniunii Europene. eventual. drept rezultat. . în scopul: . în 1990. un raport bun costuri/beneficii şi coordonarea între programele naţionale (Consiliul European de la Edinburgh. 11 si 12 decembrie 1992). aceasta idee a devenit o nouă parte a Tratatului Comunităţii Europene. mulţumită existenţei unei strategii comune de cercetare (cu fonduri sporite). cetăţenia Uniunii descrie relaţia care asociază cetăţeanul cu Uniunea Europeană. îndatoririle şi participarea politică a acestuia. .armonizării treptate a procedurilor de formulare şi implementare a politicii comunitare privind cercetarea. 7. care se referă la noţiunea de „cetăţenie a Uniunii” ca la un obiectiv de atins. Se urmăreşte aplanarea conflictului rezultat ca urmare a intensificării impactului acţiunii Comunităţii asupra cetăţenilor ei faţă de modalitatea aproape exclusiv naţională de garantare a drepturilor şi datoriilor şi a participării acestora la procesul democratic.reducerii diferenţei existente între potenţialul privind cercetarea şi rezultatele specifice dobândite de ţările Comunităţii şi. Ar trebui ca politicile naţionale sau activităţile de cercetare să fie coordonate.eliminării dublării nejustificate a eforturilor în programele naţionale. menţinerii sau redobândirii competitivităţii Europei faţă de Statele Unite şi Japonia. introducerea cetăţeniei Europene. . respectiv să se desfăşoare. acest proiect a fost plasat. utilizarea în comun a resurselor.

accentuată identificarea cetăţenilor cu UE şi trebuie urmărită construirea unei opinii politice europene la nivelul întregii populaţii, a unei conştiinţe politice europene şi a unei identităţi europene. Mai mult, trebuie asigurate drepturile şi interesele cetăţenilor Statelor Membre. În plus, cetăţenia unională poate acţiona şi ca o sursa de legitimitate a UE. Statutul de Cetăţean al Uniunii înseamnă, pentru orice cetăţean: - dreptul de liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul Statelor Membre; - dreptul de a vota şi de a putea candida pentru Parlamentul European şi în alegerile municipale ale Statului Membru în care locuieşte, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui Stat; - dreptul de a i se asigura protecţia de către autorităţile diplomatice sau consulare ale altui Stat Membru atunci când se află pe teritoriul unei ţări în care ţara sa nu este reprezentată, în aceleaşi condiţii ca şi un cetăţean al respectivului Stat Membru; - dreptul de a se adresa cu plângeri Parlamentului European şi dreptul de a se adresa ombudsman-ului pentru a-i aduce la cunoştinţa acestuia orice cazuri privind administrarea defectuoasă din partea instituţiilor şi a organismelor Comunităţii, cu excepţia organismelor legislative. - dreptul de adresare către instituţiile europene într-una dintre limbile oficiale şi de a primi răspuns în acea limbă ; - dreptul de a avea acces, în anumite condiţii, la documentele Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei; Ultimele trei drepturi se aplică şi persoanelor fizice sau juridice cu reşedinţa sau cu sediul central pe teritoriul unui Stat Membru. 8. Coeziunea economică şi socială Realizarea coeziunii economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene este o condiţie esenţială a procesului de asociere şi integrare a statelor în Comunitate. Obiectivele acestei politice rezultă din prevederile TCE conform căruia: „Comunitatea se va orienta spre reducerea inegalităţilor dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni şi a rămânerii în urma a regiunilor celor mai defavorizate”160. Ca mijloace de atingere a acestui obiectiv sunt menţionate Fondurile Structurale (Fondul de Dezvoltare Regională Europeană - FDRE; Fondul Social European FSE; Secţiunea Orientativa a Fondului European pentru Orientare şi Garantare in Agricultura - FEOGA) şi Banca Europeană pentru Investiţii (BEI).
160

Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Articolul 158 (130 a). 152

9. Comerţul Comunitatea europeană este exclusiv responsabilă pentru politica comercială comună161. În cadrul acestei politici, a fost instituită o uniune vamală între statele membre, cu regulamente comune care să guverneze modificările tarifelor, încheierea acordurilor de comerţ cu statele nonmembre, politica de import şi de export, etc. Deciziile sunt luate de Consiliu, cu majoritate calificată. Tratatul de la Amsterdam permite Consiliului, să decidă prin unanimitate lărgirea sferei politicii comune comerciale la negocieri internaţionale şi acorduri în domeniul serviciilor şi proprietarii intelectuale. Pentru ca aderarea de noi membri la Uniunea Europeană să nu blocheze aplicarea acestei prevederi, Comisia a propus la Conferinţa Interguvernamentală lansată în februarie 2000, ca politica comercială să cuprindă şi acordurile respective. 10. Concurenţa Politica concurenţei trebuie să garanteze unitatea pieţei interne şi să evite monopolizarea pieţei prin împărţirea acesteia de către anumite firme în urma unor înţelegeri private. Pieţele pot fi monopolizate ca rezultat al unor înţelegeri cu caracter restrictiv sau al fuziunilor. Prin politica în domeniul concurenţei se încearcă a se evita ca una sau mai multe firme săşi utilizeze în mod impropriu puterea economică în detrimentul firmelor mai slabe (abuz de poziţie dominantă). De asemenea, trebuie să împiedice guvernele Statelor Membre să distorsioneze regulile prin acordarea de discriminări pozitive/subvenţii întreprinderilor de stat sau prin favorizarea companiilor din sectorul privat. 11. Cultura Politicele comune în domeniul culturii au ca obiective principale: - contribuţia la dezvoltarea culturii statelor membre, respectând în acelaşi timp diversitatea lor naţională şi regională; - punerea moştenirii culturale a popoarelor şi naţiunilor în centrul acţiunilor din domeniul cultural. Acţiunea comunitară s-a concentrat asupra protecţiei moştenirii culturale care acoperă proiectele pilot de conservare a moştenirii arhitecturale a Comunităţii. S-au acordat fonduri nerambursabile şi burse artiştilor, s-a asigurat asistenţă traducerilor literare şi s-a iniţiat finanţarea evenimentelor culturale. Multe programe cu finanţare comunitară precum Fondul Social European şi Fondul European de Dezvoltare Regională pot asigura de asemenea finanţare pentru activităţi şi proiectele culturale în Uniunea Europeană.
161

Tratatul de constituire a Comunităţii Europene , Articolul 133. 153

1. Programe culturale a. Programul Kaleidoscope a fost iniţiat în anul 1996 şi a avut ca obiectiv încurajarea creaţiei artistice şi promovarea sensibilizării şi diseminării culturii popoarelor europene, în special în domeniul artelor, prin schimburi şi cooperare culturală. b. Programul Ariane a fost adoptat în 1997 pentru o perioada de doi ani (1997-1998). Programul a avut ca obiectiv creşterea cooperării Statelor Membre în domeniul cărţilor şi lecturii, şi în promovarea unei cunoaşteri mai largi a operelor literare şi a istoriei popoarelor europene prin mijloacele traducerilor şi a îmbunătăţirii performanţelor profesioniştilor din domeniu. În plus, prin programul Ariane, Uniunea Europeană contribuie la Premiul Aristerion, un premiu literar european pentru literatură şi traduceri. c. Programul Raphael a fost adoptat în 1997 pentru perioada 19972000. El avea ca scop încurajarea cooperării Statelor Membre în domeniul moştenirii culturale cu dimensiune Europeană. Programul-cadru comunitar Kaleidoscope, Ariane şi Raphael au marcat primul stadiu în implementarea acţiunii comunitare din domeniul culturii şi au ajutat la întărirea şi extinderea parteneriatelor transnaţionale, au îmbunătăţit accesul publicului la cultură şi au promovat activităţile culturale europene. Obiectivele programului-cadru au fost: promovarea dialogului şi a cunoaşterii reciproce a culturii europene, promovarea bunelor practici cu privire la moştenirea culturală Europeană, promovarea creativităţii şi diseminării transnaţionale a culturii şi mobilitatea artiştilor, dezvoltarea de noi forme de exprimare culturală, şi adâncirea dialogului între culturile europene şi ne-europene. Aceste obiective trebuiesc atinse prin trei tipuri de acţiuni: - acţiuni inovative şi experimentale; - acorduri de cooperare culturală; - evenimente culturale speciale cu dimensiunea europeană şi/sau internaţională. 2. Alte activităţi a. „Capitala Europeană a culturii”, „Oraşul european al culturii” a fost lansat în Atena în 1985 şi a fost un succes real. Menţionăm ca pentru anul 2007, Sibiul, alături de Luxemburg, a fost nominalizat pentru a fi „Capitala Europeană a culturii” b. Bunuri culturale Având în vedere implicaţiile înlăturării controalelor vamale determinată de consolidarea pieţii interne, au fost necesare reguli pentru
154

protecţia bunurilor culturale. De aceea Comunitatea a adoptat Reglementarea Consiliul 3911/92 conform căreia exportul bunurilor culturale (amendată de Reglementarea 469/96) este permis în baza prezentării unei licenţe de export, valabilă pe cuprinsul Comunităţii. Scopul Directivei Consiliului 93/7 din 15 martie 1993 (amendată de Directiva 96/100) este să asigure reîntoarcerea bogăţiilor naţionale de valoare artistică, istorică şi arheologică, ce au fost îndepărtate ilegal de pe teritoriul Statelor Membre. c. Dreptul de autor Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi a dreptului de autor au aspecte economice, sociale şi culturale. Crearea unei pieţe unice europene şi dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii au făcut necesară crearea de către Comunitate a unei protecţii legale a dreptului de autor. d. Drepturile conexe ale artiştilor În anul 1996 Comisia a prezentat o propunere de directivă cu privire la armonizarea drepturilor de revînzare ale artiştilor în Uniunea Europeană (COM (96)97), deoarece doar 11 state membre au adoptat legislaţie cu privire la acest subiect (cu diferenţe, însă) iar patru nu au legislaţie în domeniu. În 9 aprilie 1997, Parlamentul a susţinut propunerea cu anumite amendamente. Propunerea modificată a Comisiei a ţinut cont de modificările cerute, precum: excluderea manuscriselor din categoria operelor de arta vizate de drepturile conexe, introducerea unei rate minime (4%) în cazurile în care este prevăzut un prag mai mic decât cel comunitar (1,000 Euro). Deşi poziţia comună a Consiliului din 19 iunie 2000, preia multe din amendamentele Comisiei şi ale Parlamentului, Comisia, în evaluarea sa din 15 septembrie 2000 a poziţiei comune, a declarat ca nu poate accepta textul, datorită, în special, introducerii unui prag înalt de aplicare şi a unui plafon, dincolo de care artiştii nu vor mai fi eligibili să-şi revândă drepturile în corelare cu succesul lor. Parlamentul European, în octombrie 2000, pregătea a doua lectură a documentului. 12. Dezvoltarea Politica comunitară va contribui la dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi statului de drept şi va susţine ţările în curs de dezvoltare. Se au în vedere următoarele obiective: - dezvoltarea economică şi socială durabilă; - integrarea uşoară şi treptată în economia mondială; - campania împotriva sărăciei”162.
162

Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, Articolul 177. 155

Includerea prevederilor politicii dezvoltării în Tratatul de constituire a Comunităţii Europene este semnificativ politic, deoarece, astfel, această politică este ridicată la rangul de politică comunitară. La obiectivele formulate ale politicii de dezvoltare se adăugă trei obligaţii impuse Comunităţii şi statelor membre: - Uniunea Europeană trebuie să ţină cont de obiectivele dezvoltării în formularea politicilor sale ce pot afecta ţările în curs de dezvoltare. - se impune Uniunii Europene şi statelor membre, coordonarea politicilor lor de cooperare în domeniul dezvoltării, precum şi consultarea reciprocă cu privire la programele de asistenţă. - Uniunea Europeană şi statele membre, în sfera corespunzătoare de competenţă, vor coopera cu ţările terţe şi organizaţiile internaţionale competente. Implementarea politicii Uniunii Europene de dezvoltare, îmbracă două forme: prima, acorduri regionale ce creează anumite privilegii regiunilor cărora li se adresează în funcţie de domeniul vizat şi, a doua, acţiuni la nivel mondial. 13. Dreptul societăţilor comerciale Politica Uniunii Europene în domeniul drepturilor societăţilor comerciale are în vedere următoarele obiective: - să impună tuturor companiilor aflate sub jurisdicţia statelor membre respectarea unui set minimal de obiective menite a susţine instaurarea unui sistem concurenţial nedistorsionat, să acorde persoanelor aflate în relaţii de afaceri cu companii o anumita protecţie în toate statele membre şi să sprijine astfel dezvoltarea economică a societarilor. - să elimine obstacolele legislative care împiedică dezvoltarea societăţilor comerciale, la scară europeană: piaţa unică implică apariţia unor companii cu acoperire europeană, care să-şi poată desfăşura activitatea oriunde în cadrul Comunităţii în condiţii identice celor din propria ţară; trebuie eliminate obstacolele legislative din cele 25 sisteme legislative naţionale. Toate acestea oferă speranţa că noţiunea de companie europeană, adusă în discuţie pentru prima oară acum aproape treizeci de ani, va deveni în curând o realitate. Progresul decisiv care s-a realizat constă în aceea că se vorbeşte tot mai mult despre căutarea unei formule flexibile, capabile a păstra intacte trăsăturile esenţiale ale diferitelor sisteme naţionale. 14. Drepturile fundamentale

156

Respectarea drepturilor fundamentale este unul dintre principiile de baza ale Uniunii Europene şi reprezintă condiţia esenţială pe care se bazează legitimitatea acesteia. În primul paragraf din Tratatul Uniunii Europene se menţionează că „Uniunea are la baza principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi statului de drept, principii comune statelor membre”163. Al doilea paragraf al articolului subliniază că: „Uniunea va respecta drepturile fundamentale garantate de Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, semnată la Roma pe 4 noiembrie 1950, drepturi stabilite de tradiţiile constituţionale comune Statelor Membre ca principii generale ale legislaţiei comunitare”164. Curtea de Justiţie a reafirmat în repetate rânduri aceasta obligaţie a Uniunii Europene. 14.1 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene Carta Drepturilor Fundamentale acoperă drepturile în trei domenii: - drepturi civile: drepturile omului şi dreptul la justiţie, garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului adoptată de Consiliul Europei; - drepturi politice care derivă din cetăţenia europeană stabilită prin Tratate; - drepturi economice şi sociale care includ drepturile stabilite de Carta Comunitară a Drepturilor Sociale ale Muncitorilor, adoptată pe 9 decembrie 1989 la summit-ul de la Strasbourg al şefilor de stat şi guvern din Statele Membre, sub forma unei Declaraţii. Carta enumera aceste drepturi în şase capitole: Demnitate, Libertate, Egalitate, Solidaritate, Cetăţenie şi Justiţie. Capitolul şapte acoperă prevederile generale. Astfel, Carta consolidează toate drepturile personale într-un singur text, implementând principiul indivizibilităţii drepturilor fundamentale. Demnitate - demnitatea umană, dreptul la viaţă, dreptul la integritatea persoanei, interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei şi a muncii forţate. Libertate - dreptul la libertate şi siguranţă, respectarea vieţii private şi de familie, protejarea datelor cu caracter personal, dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, libertatea de exprimare şi informare, libertatea de întrunire paşnică şi de asociere, libertatea artelor şi ştiinţelor, dreptul la educaţie , libertatea profesională şi dreptul la muncă, libertatea acţiunilor, dreptul la proprietate, azil, protecţie în caz de expulzare şi extrădare.
163 164

Tratatul Uniunii Europene, Articolul 6 (F). Ibidem 157

Egalitate - egalitate în drepturi, interzicerea discriminării, diversitate culturală, religioasă şi lingvistică, egalitatea în drepturi între bărbaţi şi femei, dreptul copilului, dreptul persoanelor în vârstă, integrarea persoanelor cu handicap. Solidaritate - dreptul la informarea şi consultare a muncitorilor din întreprinderi, dreptul la negociere şi acţiune colectivă, dreptul de acces la serviciile de plasament, dreptul la protecţie în caz de concediere nejustificată, condiţii de muncă juste şi echitabile, interzicerea muncii pentru copii, protecţia tinerilor la muncă, viaţă familială şi profesională, securitate socială şi ajutor social, protecţia sănătăţii, acces la serviciile de interes economic general, protecţia mediului, protecţia consumatorilor Cetăţenie - dreptul la vot şi dreptul de candida la alegerile pentru Parlamentul European, şi alegerile locale, dreptul la o bună administraţie, dreptul de acces la documente, dreptul la Ombudsman, dreptul de petiţie, libertatea circulaţiei şi de şedere, protecţie diplomatică şi consulară. Justiţie - dreptul la un recurs efectiv şi la un tribunal imparţial, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, principii ale legalităţii şi ale proporţionalităţii delictelor şi pedepselor, dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru aceeaşi infracţiune. Aceasta Cartă stabileşte o distincţie, pe care textele europene şi internaţionale o evidenţiaseră deja, între drepturile civile şi politice, pe de o parte şi drepturile economice şi sociale pe de alta parte. În cadrul principiului universalităţii, majoritatea drepturilor enumerate sunt conferite tuturor oamenilor, indiferent de naţionalitatea lor sau de locul de rezidenţă. Cu toate acestea, de drepturile legate direct de cetăţenia Uniunii beneficiază numai cetăţenii (precum dreptul de a lua parte la alegeri pentru Parlamentul European sau la alegerile municipale) iar o altă serie de drepturi se referă la anumite categorii (ca de exemplu drepturile copiilor sau anumite drepturi sociale ale muncitorilor). Acest document îşi propune să răspundă la problemele generate de actualele şi viitoarele evoluţii din domeniul tehnologiei informaţiei sau ingineriei genetice, stabilind o serie de drepturi precum protecţia datelor personale sau drepturi legate de biotică. Documentul este, în acelaşi timp, un răspuns la cererea legitimă de transparenţă şi imparţialitate în funcţionarea administrativă a Comunităţii, incluzând dreptul de a avea acces la documentele administrative ale Comunităţii şi dreptul la o bună administrare, care însumează cazuistica Curţii de Justiţie în domeniu. 15. Educaţia, formarea profesională şi tineretul Cetăţenii Comunităţii vor deveni mai conştienţi de rolul pe care învăţământul şi educaţia îl au în viaţa de zi cu zi şi în promovarea
158

înţelegerii între popoare. Învăţământul, pregătirea elevilor şi a profesorilor vor dobândi o dimensiune europeană, iar Comunitatea va avea posibilitatea de a se implica activ în toate domeniile cercetării, tehnologiei şi învăţământului superior. 16. Energia Politica energetică a UE are la bază obiectivele pe termen lung definite în 1995 în: „Cartea albă a politicii energetice pentru Uniunea Europeană”. Conform acestui document - idee accentuată continuu de toţi factorii de decizie în domeniul politicii energetice la nivelul UE (Comisia, Parlamentul şi Consiliul), politica energetică trebuie să constituie o parte integrantă a obiectivelor generale ale politicii economice Comunitare, care se bazează pe integrarea pieţei, de reglementare, limitare a intervenţiei publice la ceea ce este strict necesar în scopul apărării interesului public şi al bunăstării, dezvoltării viabilă, protecţia consumatorului şi coeziunea economică şi socială. Cu toate acestea, politica energetică trebuie să urmărească, dincolo de aceste obiective generale, şi obiective specifice sectorului energetic privind atât competitivitatea şi siguranţa furnizării cât şi protecţia mediului. În afara obiectivelor energetice generale, Comunitatea a prevăzut diverse obiective sectoriale ce au delimitat cadrul politicii energetice a UE: - menţinerea procentului de combustibil solid (cărbune) în valoarea totală a consumului energetic, în special prin creşterea competitivităţii acestui sector. - creşterea ponderii consumului de gaz natural; - stabilirea condiţiilor de maximă siguranţă ca o premisă pentru planificarea, construirea şi utilizarea centralelor electrice nucleare; - creşterea ponderii surselor reînnoibile de energie. În timp ce Comunitatea a obţinut succese de necontestat în realizarea obiectivelor mai sus menţionate, Statele Membre au însă performante inegale. Toţi factorii politici (Comisia, Parlamentul şi Consiliul) au fost de acord, în această perioadă, că trebuie făcut un efort, în ceea ce priveşte obiectivele sectoriale, pentru a creşte ponderea surselor reînnoibile de energie: obiectivul (minimal) este de a dubla ponderea acestora în consumul total de energie, astfel încât în 2010 să atingă nivelul de 15% (principiul substituţiei). 17. Extinderea Uniunii Europene Extinderea Uniunii Europene nu este un scop în sine, deşi se poate afirma că, pentru a-şi îndeplini misiunea de a realiza unitatea Europeană, de

159

Proceduri Statul solicitant adresează solicitarea către Consiliu. şi anume integrarea politică. După consultarea Comisiei şi obţinerea aprobării din partea Parlamentului European. care presupune capacitatea de a efectua modificări substanţiale ale legilor. Crearea unui cadru juridic aplicabil a. scopul Uniunii este acela de a aduna la un loc toate popoarele Europei. în principiu. Diferenţele dintre statele solicitante în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor şi criteriilor constau în faptul ca situaţiile lor sunt diferite. stat de drept etc. Uniunea consideră că este de datoria sa să ajute aceste ţări să adere la organismul european. Condiţiile de aderare şi adaptarea la tratatele pe care le implica acest proces sunt menţionate în cadrul unui acord dintre Uniune şi statul solicitant. b. pentru a contribui la menţinerea păcii în Europa. acord care trebuie ratificat de către fiecare stat membru. În vederea extinderii Uniunii Europene se au în vedere mai multe obiective: 1. capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi pieţei din cadrul Uniunii. care implică în primul rând ţările Europei Centrale şi de Est. care acţionează printr-o majoritate alcătuită din membrii săi. 2. iar procesul de aderare trebuie să ţină cont de acest lucru. la Copenhaga. Aderarea acestora este considerată necesară pentru a întări noile democraţii şi. Consiliul European a stabilit criteriile pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii la aderare (în plus faţă de condiţiile stabilite în cadrul Tratatului): o economie de piaţa funcţională. respect pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. în favoarea extinderii. 160 . după decenii de regim totalitar.a menţine pacea pe continent şi de a avea un rol mai activ în lume. b. declin economic şi izolare de familia Europeană. Probleme ridicate de viitoarele extinderi a. reglementarilor şi prevederilor administrative. Acordul de principiu al UE UE se declară. adoptarea acquis-ului comunitar. adoptarea obiectivelor fundamentale ale Uniunii. respectarea principiile care stau la baza Uniunii: democraţie. în consecinţă. Consiliul ia o hotărâre unanimă. economică şi monetară. Eforturi aşteptate din partea statelor solicitante În 1993. Condiţii care trebuie îndeplinite Dintre aceste condiţii putem enumera: situarea geografică a ţărilor candidate la aderare pe continentul european. Extinderea în continuare a Uniunii Europene va avea impact deosebit asupra uniformităţii din cadrul UE şi asupra modului de funcţionare a Uniunii.

Cadrul comun trebuie aşadar să permită negocieri separate pentru fiecare ţară. extinderea va avea în mod inevitabil consecinţe asupra anumitor politici comune (ex. Programele pentru fiecare ţara acoperă priorităţile pe termen scurt şi mediu 161 . . şi îşi propune să ajute Ţările Central şi est-europene să realizeze cât mai rapid şi mai curând posibil acquis-ul comunitar. importanţa agriculturii.Organizarea instituţională trebuie să fie regândită în condiţiile în care Uniunea trebuie să continue să funcţioneze eficient cu peste 25 de membri. astfel încât să se garanteze includerea a câte unui membru din fiecare Stat Membru începând cu anul 2005. facilitându-le astfel procesul aderării. Necesitatea adaptării Uniunii la procesul extinderii Pentru a se asigura că o extindere de asemenea proporţii nu se realizează în detrimentul procesului de integrare. Strategia de pre-aderare Consiliul European a decis să adopte o strategie accelerată de preaderare pentru ţările central şi est-europene. la alocarea locurilor in Parlamentul European începând cu mandatul 20042009 şi la reorganizarea Comisiei. Uniunea trebuie mai întâi să se adapteze. Tratatul de la Nisa include prevederi instituţionale referitoare la sistemul de votare în cadrul Consiliului (care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005). din 12 şi 13 decembrie 1997. politica agricolă. care vor continua să constituie baza relaţiilor Uniunii cu aceste ţări.3. b. etc. pentru a implementa programe naţionale menite să pregătească ţările respective pentru aderare.Având în vedere caracteristicile economice ale ţărilor candidate (stadiul relativ de dezvoltare. Strategia include două instrumente: .parteneriate de aderare. Extinderea este privită ca un proces general. care să înceapă în fiecare caz la momentul potrivit. Principii adoptate pentru realizarea acestui proces. în funcţie de nivelul de pregătire al ţării candidate şi în funcţie de propriul ritm. în cadrul unei singure structuri. extinderea este un proces progresiv. ceea ce reprezintă un instrument-cheie al acestei strategii.). care aduc toate formele de asistenţă ale Uniunii în ţările candidate. Cu toate acestea. având în vedere situaţiile diferite ale statelor candidate. Strategia de extindere elaborată de Uniune Strategia a fost elaborată în mare parte de Consiliul European la Luxemburg. Aceasta semnifică: . a. Într-un „Protocol privind extinderea Uniunii Europene”. Strategia completează acordurile europene. politica regională) şi asupra cheltuielilor comunitare aferente. deci trebuie să fie realizată în cadrul unui proces de negociere unitar. 4.

UE a încheiat o serie de acorduri sectoriale cu Elveţia la sfârşitul anului 1998. în ultima perioada.care trebuie să fie respectate în adoptarea acquis-ului. au intrat în vigoare în anul 2001. mobilizând resursele financiare disponibile pentru acest scop. Situaţia Elveţiei Ca urmare a rezultatelor negative ale referendumului din 1992 referitor la aderarea acestei ţări la Spaţiul Economic European. să menţină accentul programului PHARE pe două obiective prioritare: întărirea sistemului administrativ şi judiciar (reprezentând până la 30% din finanţare) şi investiţii legate de adoptarea acquis-ului comunitar (până la 70 %). 5. dar nici nu a respins-o. c. Conferinţa Europeană Consiliul European convoacă Conferinţa Europeană propusă de Comisie. Impozitarea Atât crearea Pieţei Unice cât şi finalizarea Uniunii Monetare şi Economice au condus. în conformitate cu rezultatele Conferinţei Interguvernamentale asupra revizuirii tratatelor (care a luat în final forma Tratatului de la Amsterdam). . 18. justiţie şi afaceri interne. Implementarea strategiei: progresul concret înregistrat de ţările candidate . Conferinţa este un forum multilateral de consultare care reuneşte Statele Membre şi statele candidate pentru a aborda probleme de interes comun în domeniile politicii externe şi de securitate. la noi iniţiative comunitare în 162 . cooperare regională şi politica economică. să creeze două instrumente specifice: instrumentul structural de pre-aderare (ISPA) şi instrumentul de pre-aderare pentru agricultura (SAPARD). Începerea negocierilor de aderare Consiliul European de la Madrid a stabilit ca deciziile necesare începerii negocierilor de aderare să fie luate în maxim şase luni de la încheierea Conferinţei Interguvernamentale referitoare la revizuirea tratatelor. Aceste acorduri.a.asistenţa comunitară: Consiliul European de la Berlin din martie 1999 a decis să mărească substanţial ajutorul pentru pre-aderare. . care includ aspecte privind libera circulaţie a persoanelor şi transporturile. guvernul elveţian nu a solicitat aderarea la UE. în special în cadrul programului PHARE.c. să iniţieze o serie de programe comunitare (în domeniul educaţiei şi al cercetării) pentru ţările solicitante. La Madrid în decembrie 1995 s-a solicitat Comisiei exprimarea opiniei în legătura cu o serie de candidaturi. Comisia şi-a exprimat opinia întro informare datată iulie 1997 denumita „Agenda 2000”.b. .

prevenirea distorsionării concurenţei în interiorul Pieţei Unice prin existenţa diferenţelor dintre cotele impozitelor indirecte şi dintre sistemele de impozitare propriu-zise. fiind vorba în special de „migrarea” bazelor de impozitare naţionale pe măsură ce firmele îţi părăsesc sediile iniţiale din Statele Membre în căutarea celui mai favorabil regim fiscal în alte ţări comunitare. Obiectivul general al Pactului este ca bugetele Statelor Membre să se menţină într-un anumit echilibru de-a lungul ciclului economic.măsuri generale pentru dezvoltarea în continuare a pieţei interne şi pentru consolidarea uniunii economice şi monetare în Europa (în acest sens.politica socială şi regională (când procesul de reconversie industrială are consecinţe sociale şi regionale imposibil de acceptat). 19.ceea ce priveşte domeniul general al impozitelor şi taxelor. . Statele Membre vor trebui să finanţeze orice creştere a cheltuielilor publice prin creşterea impozitelor. Aceasta a fost motivaţia legislativă privind TVA şi accizele. politica industrială face parte din politica economică generală). . Comunitatea urmăreşte o serie de obiective atunci când construieşte politică generală de impozitare: . obiectivul primar al Comunităţii a fost acela de a „elimina ambiguităţile legislative” care permiteau evaziunea fiscală. cu consecinţe nefaste asupra ocupării forţei de munca.prevenirea efectelor negative ale concurenţei fiscale. . aceasta conducând la o deplasare a sarcinii fiscale de la capital către forţa de muncă.In domeniul impozitării directe. . un al doilea obiectiv l-a constituit evitarea dublei impuneri. Eliminarea restricţiilor privind circulaţia capitalului a provocat temeri în sensul că bazele de impozitare naţionale ar putea fi erodate de competiţia în materie fiscală. . Industria În sens larg. 163 . Pactul pentru Stabilitate şi Dezvoltare prevede ca Statele Membre cu deficit bugetar de peste 3% să constituie depozite nepurtătoare de dobândă care se transformă în amenzi nerambursabile în cazul în care nu se reuşeşte reducerea deficitului.Prevederile Tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Monetară şi Economică dau o nouă dimensiune politicii de impozitare generală prin limitarea strictă a posibilităţii guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prin împrumuturi. politica industrială constă în: .politica comercială externă (politica anti-dumping. Din cauza aceasta. Din aceste motive. acordurile comerciale bilaterale şi multilaterale cu implicaţii în anumite sectoare industriale).

legislaţia societăţilor comerciale. cât şi în cele tradiţionale nu mai pot fi rezolvate de politicile industriale naţionale. Se face distincţia între microîntreprinderi (0-10 angajaţi) şi micile întreprinderi (10-50 angajaţi).. În sens restrâns. politica Comunităţii în acest domeniu consta în măsuri menite să promoveze interesele IMM şi să elimine discriminările care le pot bloca accesul pe piaţa. pe de o parte. concurenţa. şi întreprinderile de mărime medie (50-250 angajaţi). Uniunea însăşi foloseşte criteriile operaţionale: în contextul BEI şi al creditelor acordate în baza „Noului Instrument Comunita”" (NIC). . şi adaptându-se mult mai uşor schimbărilor survenite în condiţiile economice şi sociale.consolidarea cooperării între întreprinderile europene. EURO. . Astfel.politica concurenţială (instrumente juridice destinate intervenţiei asupra mecanismelor de piaţa care nu funcţionează corect şi monitorizării sprijinului acordat de stat). Prevederile sunt incluse în Tratatului de la Maastricht: 164 . politicile sociale şi regionale şi formalităţile vamale. Uniunea are un Comisar însărcinat cu politica privind IMM. pe de alta. Ele operează în special la nivel naţional. Întreprinderile Criteriile de definire a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) diferă considerabil de la un stat membru la altul şi nu exista nici o înţelegere oficială privind o definiţie comunitară. 20. şi nu are mai mult de o treime din capital în posesia unei firme mai mari. Conform acestei definiţii. însă sunt afectate de legislaţia comunitară privind taxele şi impozitele. 21.politica de cercetare şi dezvoltare. Comunitatea s-a implicat în anumite sectoare industriale ale Europei din pricina performantelor lor relativ slabe la nivelul pieţei mondiale. o întreprindere poate fi clasificată drept IMM dacă are cel mult 500 de angajaţi. Din 1986. Existenţa IMM este necesară pentru funcţionarea armonioasă a economiei moderne. Dificultăţile cauzate de concurenţa tot mai acerba. Ca urmare. atât în ramurile industriale de înalta tehnologie. acestea fiind prezente în toate sectoarele industriei şi serviciilor. Justiţia şi afacerile interne 1. mai mult de 99% din firmele existente în cadrul Uniunii precum şi o mare parte a populaţiei aflată în câmpul muncii aparţin IMM. mijloace fixe în valoare neta de mai puţin de 75 mil. politica industrială a Comunităţii face referinţă la măsuri specifice pentru anumite sectoare industriale şi la resursele acordate în acest scop. procesul de restructurare industriala este strâns legat de fenomenul interdependenţei economice.

în cadrul unui birou european de poliţie (Europo). 2. inclusiv.combaterea imigraţiei ilegale. în legătură cu organizarea unui sistem de schimb de informaţii la nivelul Uniunii. 9) Cooperare la nivelul poliţiei pentru a preveni şi combate traficul de droguri şi alte forme grave de infracţionalitate la nivel internaţional. . care trebuiau să se implice total în asemenea acţiuni. alcătuit din miniştrii afacerilor interne şi ai justiţiei. „Comitetul K 4”. a rezidenţei ilegale şi a muncii neautorizate în cazul persoanelor provenind din terţe state pe teritoriul statelor membre. Consiliul acţiona în unanimitate. pregătea deciziile acestuia. Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi şi un Comitet de Coordonare al înalţilor funcţionari publici. Schimbări produse prin Tratatul de la Amsterdam. deşi procedurile de 165 . se aplica în noua zone de „interes comun”: 1) Politica de azil. Aceştia informau şi consultau Parlamentul în anumite domenii. securitate şi justiţie”. în funcţie de sector. anumite aspecte ale cooperării vamale. Pentru a crea o nouă „zonă de libertate. inclusiv reîntregirea familiei şi accesul la muncă. Sistem de luare a deciziilor Organismul însărcinat cu luarea deciziilor era Consiliul. cel de-al treilea pilon al Uniunii Europene. fie Comisiei.a. Tratatul de la Amsterdam a transferat o mare parte a celui de-al treilea pilon din Tratatul de la Maastricht în sfera comunitară. 4) Combaterea dependenţei de droguri în măsura în care aceasta problemă nu este prevăzută de (7) până la (9). 2) Reguli care guvernează traversarea de către persoane a graniţelor externe ale statelor membre şi exercitarea controlului la aceste graniţe. Domeniu de aplicare În cadrul Tratatului de la Maastricht. b. fie statelor membre. 5) Combaterea fraudei la scara internaţională în măsura în care această problemă nu este prevăzută de (7) până la (9). . 7) Cooperare judiciară în probleme legate de infracţionalitate.condiţii de rezidenţă pentru persoanele provenind din terţe state pe teritoriul statelor membre. Dreptul la iniţiativă aparţinea. 6) Cooperare judiciară în probleme civile.condiţii de intrare şi circulaţie pentru persoanele provenind din terţe state pe teritoriul statelor membre. cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. 3) Politica de imigrare şi politica referitoare la persoanele provenind din terţe state: . 8) Cooperare vamală. acolo unde este necesar.

subiectul include trei tipuri de clauze de flexibilitate. combaterea traficului de persoane.liberalizarea trebuie să ducă la crearea pieţei unice prin încurajarea celorlalte libertăţi: (de circulaţie a persoanelor. 17 declaraţii semnate de către statele membre. acela al pieţei interne 166 .eliminarea tuturor restricţiilor asupra circulaţiei capitalului între statele membre şi apoi a restricţiilor asupra circulaţiei capitalului între statele membre şi ţările terţe (în ultimul caz. Acea parte a celui de-al treilea pilon rămasă în sfera interguvernamentală. constând în eliminarea taxelor vamale. unde bunurile (printre altele) să poată circula la fel de liber ca şi în interiorul unei pieţe naţionale. a restricţiilor cantitative asupra schimburilor comerciale şi a măsurilor cu caracter echivalent. şapte protocoale suplimentare. În final. precum şi stabilirea unui tarif vamal extern unic pentru întreaga Comunitate. încorporează câteva aspecte comunitare. care se află în circulaţie pe teritoriul statelor membre.de asemenea.luare a deciziilor şi prerogativele Curţii de Justiţie nu sunt neapărat în acord cu regulile comunitare. Planul adoptat în decembrie 1998 stabileşte un calendar de prioritatea pentru perioade de doi şi cinci ani şi subliniază necesitatea de a încorpora sistemul Schengen în cadrul juridic al Uniunii. Libera circulaţie a bunurilor Libera circulaţie se aplică produselor provenind din statele membre şi produselor provenind din terţe ţări.un teritoriu fără frontiere interne. . Mai târziu. a bunurilor şi a serviciilor) . în scopul realizării pieţei interne . cu luarea în considerare a măsurilor de protecţie în situaţii excepţionale) . Libera circulaţie a persoanelor Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne fac parte dintr-un concept mai larg. 23. accentul a fost pus pe eliminarea tuturor obstacolelor privind libera circulaţie. limitată acum la cooperare judiciară şi la nivel de poliţie în legătură cu probleme legate de infracţionalitate. câteva calendare de implementare şi opţiunea de a dezvolta în continuare procesul de cooperare. 24. Acest plan acordă prioritate maxima luptei împotriva crimei organizate. . trebuie să încurajeze progresul economic prin facilitarea investiţiilor eficiente de capital. Libera circulaţie a capitalului . dezvoltarea Europo şi cooperarea mai strânsă în domeniul judiciar. libera circulaţie a bunurilor era considerată a face parte dintr-o uniune vamală a statelor membre. La început. libertatea de mişcare a persoanelor. 22.

liderii UE şi-au subliniat angajamentul faţă de obiectivul dezvoltării durabile. Primele prevederi referitoare la acest subiect se refereau numai la libera circulaţie a persoanelor asimilate agenţilor economici. deşi semnatară a Acordurilor Schengen. acoperind şi noţiunea de cetăţean al Uniunii. activităţi meşteşugăreşti sau profesii liberale) să fie libere să-şi exercite profesia în cadrul Comunităţii. prevăzute prin Tratatul de la Amsterdam. fie prestatori de servicii. Trebuie remarcat ca Regatul Unit şi Republica Irlandei au optat pentru neaplicarea noilor măsuri privind libera circulaţie a persoanelor. Aceasta se aplică şi cetăţenilor unor terţe ţări. în cazul propunerilor ce pot avea grave repercusiuni asupra mediului. 26. Danemarca. Politica de mediu a Comunităţii se bazează pe următoarele principii: precauţie. independent de orice activitate economică sau distincţii privind naţionalitatea. conceptul de liberă circulaţie a persoanelor şi-a schimbat sensul. Comisia se angajează să realizeze studii de evaluare a impactului. În Tratat se menţionează explicit necesitatea ca problematica protecţiei mediului să fie integrată în toate politicile sectoriale ale Comunităţii. 25. Libera circulaţie a serviciilor Se urmăreşte ca persoanele care prestează activităţi independente (în domeniul comercial. în special în ceea ce priveşte cea mai bună localizare din punct de vedere economic. De la apariţia sa. Aceasta implică eliminarea discriminării pe baza naţionalităţii şi. fie angajatori. plăteşte”. cu luarea în considerare atât a libertăţii de stabilire a reşedinţei cât şi a libertăţii de a presta servicii. căci odată cu eliminarea controalelor la frontierele interne nici o persoană nu mai putea fi supusă controlului privind naţionalitatea. siguranţa. Conceptul economic originar a câştigat treptat un interes mai general.în care nu este posibilă existenţa frontierelor interne sau restrângerea libertăţii de circulaţie a persoanelor. Tratatul CE prevede. îndepărtarea sursei de poluare şi „cel care poluează. prevenire. aplicarea de măsuri pentru a facilita exercitarea lor. Mediul înconjurător Modificarea Tratatului Uniunii Europene subliniază principiul dezvoltării durabile. are reţineri în ceea ce priveşte aplicarea Metodei Comunitare în domeniul liberei circulaţii a persoanelor şi nu va aplica toate deciziile adoptate în acest domeniu. industrie. mai ales prin armonizarea regulilor naţionale privind accesul sau recunoaşterea lor reciproca. în mod expres. atunci când aceste libertăţi urmează sa fie puse efectiv în practică. că „sănătatea. ce constituie în prezent unul din obiectivele principale ale UE. Aceasta nouă clauză are aplicabilitate extinsă. protecţia mediului" 167 .

Exista numai câteva sectoare în care UE deţine o puternică specializare a cercetării şi un clar avantaj tehnologic. Sectoarele în care se regăseşte concentrată cercetarea sunt deseori cele ce implică tehnologiile de nivel mediu. o poziţie puternică sunt din ce în ce mai mult ameninţate. protecţie socială adecvată. în mod tradiţional. 174 (130 r). a florei şi faunei. între altele. Parlamentul European şi Consiliul vor urmări atingerea acestui obiectiv. 95 [100 a] (3) 168 . 27. a apei. poziţia UE apare a fi din ce în ce mai slabă în domenii cum sunt IT (Information Tehnology . evaluarea mai bună a necesitaţilor industriei în ceea ce priveşte politica de cercetare ştiinţifică. Uniunea este astfel angrenată în implementarea unei politici active privind protecţia solului.Tehnologie Informatică) şi electronică. constituie obiective clare ale politicii Uniunii Europene în domeniul ocupării forţei de muncă şi a politicilor sociale. date şi imagini. 28. Telecomunicaţiile şi Tehnologia Informaţiei (TTI). Deşi Tratatul de la Amsterdam a introdus acţiuni coordonate în acest sens. Domeniile în care deţinea. procesarea şi transmisia informaţiilor . care acoperă. aerului. în limitele puterilor cu care sunt investite”165. realizarea Societăţii Informaţionale şi promovarea cooperării industriale. 165 Tratatul de constituire a Comunităţii Europene Art. Noile tehnologii industriale Termenul „tehnologii noi” desemnează întreg domeniul tehnologiilor moderne. Printre principiile. Art. Priorităţile de acţiune sunt: dezvoltarea pieţei interne.sunet. ultimele evoluţii susţinute de descoperiri ştiinţifice. TTI include toate tehnologiile folosite pentru colectarea. de înaltă tehnicitate. stocarea. climei. trebuie subliniat ca responsabilitatea combaterii şomajului revine Statelor Membre. asigurarea unui dialog între conducerea întreprinderii şi sindicat. în special. calificată şi adaptabilă şi pieţele de munca receptive la schimbările economice. în special. un nivel mai ridicat de viaţă şi condiţii de muncă mai bune. Ocuparea forţei de muncă şi politica socială Promovarea ocupării forţei de munca. obiectivele şi activităţile importante menţionate în Tratat se numără: promovarea în interiorul Comunităţii a unui înalt nivel de ocupare a forţei de muncă prin elaborarea unei strategii concertate în acest sens şi. menită a promova forţa de muncă bine pregătită.trebuie să se bazeze pe „un grad ridicat de protecţie. Uniunea se va ocupa de probleme de mediu doar atunci când ar putea acţiona mai eficient decât o pot face autorităţile naţionale sau regionale. dezvoltarea resurselor umane pentru obţinerea unei rate înalte de ocupare şi păstrare a forţei de muncă şi combaterea situaţiilor de excludere. În conformitate însă cu principiul subsidiarităţii. având în vedere.

. care sunt şi obiective ale Politicii Comunitare în domeniul Pescuitului (PCP).asigurarea livrării de produse la preţuri rezonabile pentru consumator. Pescuitul Politicile economice în ceea ce priveşte pescuitul au în vedere următoarele direcţii: .eficientizarea reglementarilor pieţei unice (asigurarea respectării acestora şi simplificarea lor la nivel Comunitar şi naţional). în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite. Planul de acţiune indica patru obiective strategice de egală importanţă şi care trebuie urmate în paralel: . sub toate formele. ale fermelor zootehnice şi ale activităţii de pescuit. a intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii.rezolvarea celor mai importante distorsiuni ale pieţei (barierele vamale şi atitudinea anti-concurenta/protecţionistă).salvgardarea valorilor comune. întrucât aceasta defineşte produsele agricole ca fiind „produse ale solului. în beneficiul tuturor cetăţenilor.eliminarea obstacolelor sectoriale din calea integrării pieţei (noi măsuri legislative şi modificarea atitudinii administraţiilor locale).stabilizarea pieţelor. .menţinerea păcii şi consolidarea securităţii internaţionale. Tratatul de la Roma include prevederi referitoare la politica în domeniul pescuitului: se precizează obiectivele Politicii Agricole Comunitare (PAC). . . aşa cum sunt definite în Tratatul CE sunt următoarele: . 30. 31. 169 . .consolidarea securităţii Uniunii şi a Statelor Membre. Politica externa şi de securitate comună Cele cinci obiective specifice ale PESC167.creşterea productivităţii în activităţile legate de industria pescuitului.29. una din preocupările fundamentale ale Uniunii Europene. 1 (2). . Art. precum şi cu principiile 166 167 Tratatului de constituire a Uniunii Europene Articolele 32-37 (38-43) Tratatului privind Uniunea Europeană. . Piaţa internă Funcţionarea eficientă şi deplină a pieţei unice prin indicarea detaliată a măsurilor care trebuie luate în vederea îmbunătăţirii funcţionarii pieţei unice a constituit.realizarea unei pieţe unice. 11(1) (J. sau produse ale prelucrării primare care au o legătură directă cu aceste produse166”. încă de la începuturi.

doua domenii: 170 . în principal. O mare parte a acestui sprijin este asigurată de statele membre. într-un efort combinat de solidaritate care va face ca toate regiunile şi locuitorii lor să beneficieze integral de avantajele Pieţii unice şi de Uniunea economică şi monetară. Protecţia consumatorului Uniunea Europeană recunoaşte un număr de cinci drepturi de baza ale consumatorului. În acelaşi timp. Compromisul obţinut consta în instituirea. . drepturile de proprietate intelectuală.dreptul la reprezentare şi participare. Proprietatea intelectuală Fiind drepturi exclusive. Perspectiva unei unificări totale şi absolute a acestor legislaţii nu a fost niciodată preconizată în mod serios de către statele membre. În vederea stimulării activităţii economice în regiunile mai puţin favorizate. .dreptul la protejarea intereselor legale.dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii. investiţiile sectorului privat trebuie suplimentate de sprijinul public.dreptul la informaţie şi educaţie. Politica regională Între regiunile Uniunii Europene precum şi între oamenii care trăiesc acolo există inegalitatea din punct de vedere economic şi social.dreptul la protejarea intereselor financiare. în baza schemelor naţionale de asistenţă regională. problemele sunt destul de mari pentru a fi necesară alocarea unui sprijin comunitar. Aplicarea în practica a acestor drepturi teoretice are în vedere. .dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept. acceptate la nivel internaţional: . . dezechilibrele sunt şi mai evidente. 33. a unor drepturi de care societăţile comerciale pot uza în completarea sau ca o alternativa la drepturile acordate de legislaţiile naţionale. . Privite la nivelul Uniunii. 34. . la nivel Comunitar. În Tratatul de la Amsterdam se precizează ca acest obiectiv se referă şi la graniţele externe. industrială şi comercială depind însă de legislaţiile naţionale. precum şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 32.Actului final de la Helsinki şi obiectivele Cartei de la Paris.promovarea cooperării internaţionale. Diferenţele dintre regiuni în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare şi nivelul de trai au fost mult timp un fapt obişnuit în fiecare dintre statele membre. ca întreg.

Uniunea are sarcina de a reuni sub aceeaşi umbrela toate popoarele Europei. dezvoltarea serviciilor de informare a consumatorului precum şi extinderea testării comparative a produselor. este unica şi are o importanta istorica. calitatea. . cantitatea.1. . 2. Scopul acestor reţele se regăseşte în obiectivul general privind coeziunea economică şi socială. 36. Relaţii externe Extinderea Uniunii Europene nu este un obiectiv în sine. de a continua integrarea continentului prin mijloace paşnice.să folosească bunurile şi serviciile în siguranţă şi în mod satisfăcător. Sarcina asumată. 171 . pentru a putea face o alegere avizată dintre produsele şi serviciile aflate în competiţie.se refera la obiectivele. telecomunicaţii şi distribuţie a energiei. de a păstra pacea pe continent şi de a-şi spori importanţa la nivel mondial. a zonelor izolate şi a regiunilor periferice cu regiunile centrale ale Comunităţii. De aceea este imperativă îmbunătăţirea standardelor de informare în legătura cu produsele de larg consum Printre liniile generale ale acestei politici se numără: transparenţa informaţiei privind produsul. Obiective: Tratatul de la Maastricht a trasat Comunităţii sarcina de a sprijini formarea şi dezvoltarea infrastructurilor destinate unor reţele trans-europene de transporturi.Capacitatea consumatorului de a se autoproteja depinde direct de nivelul de cunoştinţe. Achiziţionarea . Una dintre orientările principale în acest sens o reprezintă legarea insulelor.Pentru elaborarea acestei politici s-a pornit de la ideea conform căreia cumpărătorul ar trebui să fie capabil: . Extinderea reprezintă una dintre cele mai mari deschideri ale Uniunii Europene acum. . Comunitatea adoptă orientări care .identifica proiecte de interes comun. chiar dacă se poate susţine că. dat fiind că ele depind în primul rând de interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale. priorităţile şi liniile generale ale măsurilor preconizate. preţul) bunurilor şi serviciilor ce i se oferă. la începutul secolului al XXI-lea. de a extinde zona de stabilitate şi prosperitate pentru a include noi membri.să evalueze caracteristicile de bază (felul. în scopul de a construi Europa unită.să solicite reparaţii pentru orice vătămare fizică sau pagubă cauzată de produsul sau serviciile achiziţionate. Instrumente: Utilizând procedura de codecizie. Relaţii transeuropene 1. Informarea . 2. 35.

precum şi măsurile cu caracter stimulativ menite a proteja şi îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei vor fi supuse aprobării de către Consiliu cu majoritate calificată. Cerinţele de ocrotire a sănătăţii vor face parte din . de asemenea. Directivele referitoare la egalitate din Tratatul de la Roma include principii potrivit cărora bărbaţii şi femeile ar trebui retribuiţi în mod egal pentru acelaşi volum de muncă depus.. statele membre nu au primit cu entuziasm ideea implementării acestei prevederi.. al căror obiectiv direct îl constituie ocrotirea sănătăţii populaţiei.. Aceste prevederi se referă la: . pregătirea şi promovarea profesională şi condiţii egale de muncă. precum şi prin intermediul educaţiei şi al transmiterii de informaţii medicale. dar. pentru prima dată. . . Sănătate publică Tratatul de la Maastricht (TUE) a promovat. 38.implementarea progresivă a principiului tratamentului egal pentru bărbaţi şi femei în probleme de securitate socială. prin promovarea cercetării cauzelor şi a modului de transmitere a acestora. unul dintre obiectivele fundamentale ale politicilor Uniunii Europene. o dată prevăzute în tratatele oficiale capătă un caracter de obligativitate. 172 . face totuşi unii paşi în aceasta direcţie. 1. UE va contribui la asigurarea unui nivel ridicat de ocrotire a sănătăţii prin încurajarea cooperării între Statele Membre iar dacă este necesar le va oferi sprijin în acţiunile lor. chiar dacă subordonată principiului subsidiarităţii. sănătatea publică la rangul de competenţă oficială a UE.37.. în special a celor extrem de grave. prin prevederile PAC se vor include şi măsuri luate în domeniile veterinar şi fitosanitar. În acest domeniu se au în vedere următoarele direcţii de acţiune: . alte politici”. împreună cu cele privind calitatea sângelui uman şi a organelor destinate transplantului. conform Tratatului de la Amsterdam. deşi nu prevede o politică specifică la nivelul UE. În el se stipulează că. pe parcursul timpului au fost adoptate o serie de documente care. Aceste măsuri. inclusiv dependenţa de droguri.tratamentul egal pentru bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la locurile de muncă.Tratatul de la Amsterdam. Tratatul preciză că „. Şanse egale Asigurarea unor şanselor egale şi a unui tratamentului egal pentru bărbaţi si femei constituie. precum şi faptul că.principiului retribuirii egale a bărbaţilor si femeilor. prin definirea şi implementarea tuturor politicilor şi activităţilor Comunităţii se va asigura un înalt nivel de ocrotire a sănătăţii populaţiei. Se vor lua măsuri pentru prevenirea bolilor.

Din punctul de vedere al cererii. bazată pe cunoaştere şi informaţie. Societatea informaţională Unul dintre obiectivele UE este garantarea faptului că firmele. guvernele şi cetăţenii continuă să joace un rol de frunte în economia globală.Dovezi credibile în cazuri de discriminare sexuală. care au născut de curând sau care alăptează. . . . CEEP (Centrul European pentru Întreprinderile Publice) şi ETUC (Confederaţia Europeană a Sindicatelor). Servicii financiare Elaborarea unei strategii pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţei unice în ceea ce priveşte serviciile financiare.Acord cadru referitor la concediul de maternitate/paternitate încheiat de UNICE (Uniunea Industriilor din Comunitatea Europeană). emitenţii de titluri ar trebui să se bucure de accesul facil şi în termeni competitivi la pieţe de capital. cu privire la prospectele de emisiune (în special pentru cele care trebuie publicate. a cadrului reglementarilor privind conducerea corporaţiilor (printre propunerile de armonizare necesare. . prioritar în cadrul planului de acţiune pentru o piaţă unică este statutul companiei europene). Adoptarea monedei unice stimulează modernizarea pe scara largă a pieţelor financiare în cadrul UE.principiului tratamentului egal între bărbaţi şi femei angajaţi în activităţi legate de agricultură. 40.Acţiuni eficiente pentru a sprijini demararea activităţii companiilor necotate a căror activitate se desfăşoară în domenii inovative.Armonizarea. . 39. care lucrează pe cont propriu. . .principiul tratamentului egal pentru bărbaţi şi femei în cadrul schemelor ocupaţionale de securitate socială. în special prin: . mai flexibile. într-o oarecare măsură.stimularea cercetării în domeniul dezvoltării şi aplicării de noi tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiei. Aceasta se poate realiza prin: . când ofertele publice sunt realizate prin intermediul hârtiilor de valoare).. pe baza aplicării eficiente a legislaţiei existente şi a modificării sau completării legislaţiei acolo unde este ineficientă sau incompletă reprezintă fundamentul pentru o politică financiară eficientă. precum şi pentru protecţia femeilor liber profesioniste pe durata sarcinii şi maternităţii. 173 .introducerea de măsuri menite să îmbunătăţească siguranţa şi protecţia sănătăţii la locul de muncă a femeilor însărcinate.Adoptarea unor reguli noi.

Spaţiu al libertăţii. regional (în cadrul Consiliului Europei. Libera circulaţie era considerată din punct de vedere strict economic şi privea doar forţa de muncă.conectarea on-line a tuturor cetăţenilor. cum ar fi crima organizată trans-frontalieră. Deşi Tratatul din 1957 instituind Comunitatea Europeana (Tratatul CE) include printre obiectivele sale libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul Comunităţii. măresc gradul de utilizare a conţinutului şi instrumentelor multimedia şi asigura crearea tehnologiilor şi a infrastructurilor esenţiale. Implementarea se realizează printr-o iniţiativa majoră de finanţare care reuneşte UE. dorinţa de extindere a acestei libertăţi asupra tuturor persoanelor şi importanţa crescândă a anumitor probleme. Comisia a schiţat o strategie cuprinzând trei mari obiective. Internetul este principalul promotor al societăţii informaţionale. . au încurajat statele membre ale Uniunii Europene să intensifice cooperarea ad-hoc în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.stimularea dezvoltării de aplicaţii şi conţinut în paralel cu sprijinirea iniţiativelor care încurajează şi permit participarea benefică a tuturor cetăţenilor Europei la societatea informaţională. şcolilor. menită să încurajeze şi să mărească gradul de utilizare a Internetului: . stimulează munca şi comerţul în context electronic. 174 . ieftinirea accesului şi sporirea securităţii accesului la Internet. .construirea unei societatea informaţionale care să includă toate categoriile sociale. de exemplu) şi global (mulţumită Interpol-ului şi Naţiunilor Unite). el nu reglementează problemele privind trecerea frontierelor. Cooperarea în interiorul Uniunii Europene constituie o realizare mai recentă. 41. firmele cu activitate în diverse domenii ale tehnologiei şi instituţiile academice într-o serie de programe de Cercetare si Dezvoltare Tehnologica (CDT) în efortul de a promova dezvoltarea tehnologică.crearea şi menţinerea unui cadru de reglementari şi standarde generatoare de concurenţă. firmelor şi administraţiilor prin creşterea vitezei. securităţii şi justiţiei Statele membre UE şi-au lărgit cooperarea la diverse niveluri în domeniul justiţiei şi a afacerilor interne: bilateral. traficul de droguri. De aceea..crearea unei Europe digitale educaţionale şi antreprenoriale prin intermediul Internetului. imigraţia ilegală şi terorismul. imigraţia sau politica de vize. Începând din anii '70. . O alta parte importantă a strategiei privind Societatea Informaţională este încurajarea dezvoltării de noi tehnologii şi aplicaţii care vin în sprijinul cetăţenilor.

fără discriminare. distorsionare provocată de transferarea costurilor în mod greşit către transportatori. 43. definind regulile care trebuiesc respectate de către transportatorii comunitari în ceea ce priveşte aptitudinile profesionale. socială şi regională. Eficacitatea sistemului comunitar astfel creat nu va deveni evidentă decât treptat. dispoziţiile sociale şi obligaţiile ce revin serviciului public. . a mediului. este strâns legat de alte politici fundamentale. Se va ajunge astfel la următoarele rezultate: se va elimina distorsionarea concurenţei dintre diferitele tipuri de transport. ca şi cele care progresează într-un mod armonios. Dar. Crearea Pieţei Interne a serviciilor de transport s-a bazat pe măsuri de liberalizare şi de armonizare: . Transporturile 1. în linii mari. Realizarea unui sistem „viabil prin flexibilitate”. interoperabilitate. Uniunea este cea mai mare regiune 175 . Ele constituie un sector important al activităţii. eliminând distorsiunile tehnice. Aceasta înseamnă organizarea transporturilor astfel încât să se optimizeze consumurile de energie. Domeniile care prezintă probleme însă de la început pot fi identificate. Politica de transporturi trebuie să îndeplinească în primul rând obiectivele prevăzute de tratat şi care se referă. atât în amonte cât şi în aval. ceea ce implică. securitatea. Politica Comună a Transporturilor a garantat condiţii de funcţionare armonioase.în cadrul liberalizării pieţei comunitare. cum ar fi cea economică. energetică. în schimb. Transporturile reprezintă una din cheile succesului pentru Piaţa Unică deoarece contribuie la concretizarea a două din obiectivele fundamentale ale acesteia: libera circulaţie a persoanelor şi libera circulaţie a bunurilor. Deţinând 53% din piaţă. transporturi combinate. fiscale şi sociale ale liberei concurente şi permiţând operatorilor comunitari să furnizeze. condiţiile şi timpii de transport. este clar că întocmirea unor reguli trebuie să meargă în paralel cu implementarea lor efectivă de către autorităţile chemate să exercite un nivel satisfăcător de control. Turism Importanţa economică a turismului a determinat instituţiile europene să se concentreze asupra acestui sector în ciuda absenţei unei baze legale. 2. la completarea pieţei interne. asumarea costurilor infrastructurii la nivel comunitar. servicii într-un alt stat membru decât cel în care îşi au sediul.42. reprezentând aproximativ 7% din PNB şi care.Politica Comună a Transporturilor a eliminat progresiv din fiecare tip de transport (politica modală) obstacolele artificiale ridicate între Statele Membre.

turistică din lume. Pentru ca acest domeniu să poată fi exploatat la adevărata sa valoare. Campania împotriva turismului sexual în care erau implicaţi copii a constituit subiectul unui comunicat al Comisiei din 1996. Dezbaterile au stabilit principiul ca ghizii turistici să-şi poată desfăşura activităţile în alte state decât ţara de origine atunci când însoţesc un grup în străinătate. 2. Aceasta industrie reprezintă 5. în special după declararea anului 1990 ca an european al turismului. Măsuri speciale a. concurentă şi afaceri de mici proporţii. pentru a genera creştere economică si locuri de munca. b. Pentru ţări şi regiuni: . Aceste măsuri au acordat o atenţie speciala profesiei de ghid turistic. În acelaşi an a fost instituită o linie de buget pentru finanţarea contribuţiei comunitare menită să sprijine eforturile statelor membre de promovare pe pieţele din afara CE. datând din 10 aprilie 1984. O Decizie ulterioară din 22 decembrie 1986 a stabilit un comitet de consiliere pe probleme de turism şi a cerut statelor membre să ia legătura cu acesta.Comunitatea a mai iniţiat acţiuni menite se dezvolte industria turismului. 176 . d.Secţiunea ghidare. în cadrul politicilor economice ale Uniunii s-au stabilit o serie de măsuri menite a stimula activităţile turistice atât în ceea ce pricesc agenţii economici promotori ai turismului cât şi vizând siguranţa turiştilor. 1. referitor la comportamentul turiştilor în ţările aflate în curs de dezvoltare. Măsuri generale Prima rezoluţie a Consiliului în legătură cu acest subiect.5% din PIB-ul Uniunii şi oferă 6% din totalul locurilor de muncă. Pentru turişti: includ măsuri care facilitează traversarea frontierelor şi protejarea sănătăţii. situri de interes istoric sau arhitectural deosebit. etc. siguranţei şi a intereselor directe ale turiştilor. Pentru afaceri şi profesionişti: includ măsuri referitoare la accesul pe piaţa. cum ar fi muzeele. . în special ERDF si EAGGF . . care este supusă unor reguli stricte în ţările mediteraneene ale Comunităţii şi mai puţin stricte în alte state membre.O atenţie deosebita a fost acordată creării unui sistem statistic comunitar în acest sector. a recunoscut importanţa turismului pentru integrarea Europeană şi a invitat Comisia să facă propuneri. cu condiţia ca ei să nu opereze în locuri unde este necesară prezenta unui ghid specializat. acest domeniu a beneficiat de sprijin prin Fondurile Structurale. Primul plan de acţiune a avut drept scop stimularea calităţii şi competitivităţii turismului european. c.Având în vedere contribuţia turismului la dezvoltarea regională.

1. Prin facilitarea derulării afacerilor şi venind în sprijinul cetăţenilor. Uniunea Vamală Definiţia şi instrumentele politicii vamale Politica vamală este unul dintre fundamentele Uniunii şi este esenţială pentru existenţa pieţei unice. Integrarea monetară este un factor al coeziunii economice şi al solidarităţii dintre statele membre. indiferent de statul membru de destinaţie. prin dimensiunea economică şi financiară a uniunii monetare astfel formate. TVC a reprezentat media aritmetică a tarifelor vamale aplicate în 1957 de către statele membre. b) asigurarea. Obiectivele majore ale uniunii monetare sunt: . a oricărei posibilitatea de speculaţie implicând monedele comunitare. a unei anumite invulnerabilităţi a noii monede la speculaţiile de pe plan internaţional. din aceleaşi motive. Consiliul a adoptat cu majoritate calificată o propunere a Comisiei.44. 45. precum şi prin asigurarea comparabilităţii totale a costurilor şi a preţurilor în cadrul Uniunii. sistemul taxelor vamale comune (TVC) constituie aspectul sau exterior.creşterea activităţii economice. prin definiţie. aceasta trebuia să stimuleze comerţul intra-comunitar. pentru o Europa unită. Acest set de reguli formează politica vamală şi reprezintă motivul pentru care cele 25 de autorităţi vamale ale statelor membre lucrează ca o singura entitate. introducând o serie de amendamente. întrucât face posibilă aplicarea uniformă a taxelor vamale asupra produselor importate din ţări terţe. La început. Instrumentele politicii vamale Dacă principiul liberei circulaţii a bunurilor este faţa interioară a uniunii vamale. Uniunea economică şi monetară Succesul Pieţei Comune se bazează pe convergenţa politicilor monetare ale statelor membre. .finalizarea construcţiei pieţei unice prin eliminarea sentimentului de nesiguranţă şi a costurilor inerente operaţiunilor de schimb valutar. c) crearea posibilităţii pentru moneda euro de a deveni o moneda principala de rezervă şi o monedă de plata.consolidarea stabilităţii monetare a Europei şi sporirea puterii sale financiare prin: a) eliminarea. aceasta este un atu în relaţiile cu restul lumii. dar şi a costurilor protecţiei împotriva riscurilor fluctuaţiilor valutare. . iar o Piaţa Internă în deplinul interes al cuvântului include uniunea monetară. care nu poate funcţiona corect fără reguli comune aplicate uniform la toate graniţele externe ale Comunităţii. atât în mod autonom cât şi în cadrul negocierilor tarifare (de 177 .

disponibilă la aceeaşi adresa. înlocuind 150 de documente vamale. Crearea unor sisteme informatice ca SIV (Sistemul de Informare Vamală) a îmbunătăţit cooperarea dintre autorităţile administraţiei din statele membre şi dintre aceste autorităţi şi Comisia Europeană în vederea sporirii eficienţei luptei împotriva fraudei şi a asigurării aplicării corecte a reglementarilor vamale. Un alt instrument al politicii vamale este Documentul Administrativ Unic (DAU). De aceea toate aceste probleme nu sunt abordate geografic. cu scopul de a identifica prevederile comunitare aplicabile fiecărui bun. şi are la baza Sistemul Armonizat. aceasta baza de date este disponibilă gratuit pe serverul Europa sub denumirea „DDS database” (Sistemul de difuzare a datelor tarifare). care a simplificat substanţial procedurile.exemplu. Alt instrument de cooperare şi asistenţă reciproca. creat în 1988. a nivelului economic şi a dezvoltării în toate zonele Uniunii. Uniunea Europeană. 178 . în cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ – GATT). Convenţia de la Neapole II. Începând cu anul 2000. Este cunoscută sub denumirea de „Nomenclatura Combinată”. este QUOTA (contingente şi plafoane tarifare). presupune unitate şi coerenţă în interiorul sau. agricole. De aceea obiectivul major al acestor politici ale Uniunii Europene este egalizarea standardelor de viaţă. prin însuşi sensul conceptului. Eliminarea formalităţilor vamale în 1993 a dus la introducerea sistemului Intrastat pentru colectarea direct de la comercianţi a informaţiilor statistice privind comerţul cu bunuri dintre Statele Membre. ci tematic. un instrument internaţional de clasificare administrat de către Organizaţia Mondiala a Vămilor. datorită utilizării sale atât în scopuri tarifare cât şi statistice. fiscală sau monetară. a îmbunătăţit eficienţa luptei împotriva încălcării reglementărilor vamale naţionale şi comunitare. indiferent de apartenenţa statală a regiunilor afectate. O alta baza de date. Nomenclatura TVC este un instrument foarte important. nu numai pentru colectarea taxelor vamale ci şi în elaborarea statisticilor privind comerţul exterior şi aplicarea măsurilor aferente politicilor comercială. În paralel cu introducerea Nomenclaturii Combinate a fost creată baza de date computerizată Taric (tariful integrat al Comunităţilor Europene). a drepturilor şi a obligaţiilor.

au fost instituite în anul 1967. culturale şi de altă natură pe care România le aducea ca aport la valorile europene. Între Comunitatea Europeană şi România a fost încheiat un Acord comercial încă din 1980.1 Asocierea României Primele relaţii oficiale între România şi. Astfel la 1 februarie 1993. Se arăta. şi Uniunea Europeană. După evenimentele din decembrie 1989. ulterior fiind suspendat de către Comunitate din cauza încălcării drepturilor omului în perioada regimului comunist. privind deschiderea programului Uniunii europene către România. pregătirea aderării României la Uniunea Europeană. precum şi setul de valori istorice. pe de o parte. iar pe de alta parte. pe de altă parte. prin iniţierea negocierilor pentru încheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare. acordul releva importanţa legăturilor tradiţionale existente între România şi statele europene. în acelaşi acord. În acelaşi timp. brânzeturi. Aceste acorduri au urmărit. obligarea părţii române să respecte un anumit nivel al preţurilor pentru a nu crea dificultăţi pe piaţa statelor membre. şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora. care a perfectat cadrul juridic şi instituţional al raporturilor româno-comunitare. Acordul European a instituit o asociere între România. România. au semnat Acordul de asociere a României la Uniunea Europeana (Acordul European). carne de porc. ouă. inclusiv drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor. guvernele care s-au succedat la conducerea României au iniţiat o serie de tratative menite a avea ca obiectiv final aderarea României la Uniunea europeană.Capitolul 9 ROMÂNIA . La 1 august 1996 a intrat în vigoare Protocolul Adiţional la Acordul european de asociere. ca obiectiv fundamental. în acelaşi timp. Comunitatea Economică Europeană. intrat în vigoare la 1 februarie 1995. Acordul avea. respectiv. să practice un sistem pluripartid bazat pe alegeri libere şi democratice si să 179 . membre ale Comunităţii. pe de o parte. semnat la 30 iunie 1995.PROCESUL DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ 9. necesitatea României de a primi din partea Uniunii europene asistenţă pentru a continua şi finaliza procesul de tranziţie al României spre un nou sistem politic şi economic care să respecte regulile statului de drept şi drepturile omului. scutirea de taxe suplimentare a produselor româneşti. pe atunci.

în scopul instituirii unei economii de piaţă funcţionale.apărarea valorilor democratice.aplicarea politicii comerciale. printre care dispoziţii legate de libera circulaţie a mărfurilor. România a depus.să permită dezvoltarea unor legături politice strânse. . economică sau culturală la bătrânul continent. financiară şi culturală.să stabilească un cadru pentru integrarea graduală a României în Comunitate. a unui tarif extern comun şi a codului vamal. . Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească sunt: . semnat la 2 octombrie 1997 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999. concurenţă. a drepturilor omului şi ale minorităţilor. 180 .apartenenţa geografică. Acordul cuprindea o largă gamă de prevederi de ordin economic. armonizarea legislaţiei. a produselor industriale. dreptul de stabilire. cooperarea economica s. reguli şi obiective care intra în structura Uniunii.să asigure un cadru adecvat pentru dialogul politic între părţi. a produselor agricole. furnizarea de servicii.a. . Documentul prezenta o serie de soluţii privitoare la modul de ridicare la nivelul standardelor europene a diferitelor sectoare. circulaţia lucrătorilor. La 22 iunie 1995. plăţi. politic. . a fost depus la Bruxelles răspunsul României la chestionarul Comisiei europene privind pregătirea avizului asupra cererii de aderare la UE. decizii.asigure liberalizarea economică. La 25 iulie 1996. .să promoveze dezvoltarea comerţului. relaţii economice avantajoase. cu condiţia să îndeplinească cinci criterii esenţiale.respectarea mecanismelor de piaţă cu o economie deschisă şi bazata pe concurenţă. şi Strategia Naţionala de Pregătire a Aderării României la UE.să sprijine eforturile României de dezvoltare a economiei. care a avut loc la 21-22 iunie 1993). toate ţările europene pot depune o cerere de aderare.să asigure o baza pentru cooperare economică socială. .acceptarea ansamblului de principii. mai riguroase decât cele bazate anterior pe aşa-zisele criterii „de la Copenhaga” (fixate cu ocazia Summit-ului din capitala daneză. capital. abolirea pedepsei cu moartea. Aşa cum prevede Tratatul de la Amsterdam. de desăvârşire a tranziţiei spre o economie de piaţa funcţională şi de consolidare a democraţiei. . . . piscicole. împreună cu cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană. Asocierea între România şi Uniunea Europeană a urmărit: .

sub rezerva anumitor condiţii specifice. Comisia a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Letonia. Estonia. cu Bulgaria şi România. La 13 aprilie 2005. Ungaria. Malta. în măsură să asigure stabilitatea socială şi prosperitatea cetăţenilor şi a naţiunii. România are ca dată ţinta a aderării anul 2007. La Copenhaga. statului de drept şi economiei de piaţă. 181 . incluzive şi ireversibile a procesului de lărgire. Polonia. Lituania. Aderarea României la Uniunea Europeană constituie pentru societatea românească un obiectiv strategic fundamental. Lituania. Comisia europeană a recomandat. în avizele sale din 1997. Şefii de stat şi de guvern ai Celor 15 şi cei ai celor zece ţări candidate nominalizate pentru aderare în 2004 au semnat pe 16 aprilie 2003 un tratat istoric de extindere în clădirea numită „Coloanele lui Atalos” de la poalele colinei Acropole din Atena. Republica Ceha. ca negocierile de aderare să se deschidă cu Republica Ceha. vizând ancorarea solidă a ţării în sistemul de valori europene. Pe 12-13 decembrie 2002 Consiliul European s-a întâlnit în Copenhaga. Polonia. Ungaria. S-a arătat. La 22 februarie 2005 Comisia Europeană a adoptat opinia favorabilă privind aderarea României şi Bulgariei la UE. Uniunea Europeană şi ţările aderente au căzut de acord asupra unei declaraţii comune intitulate „O Singură Europă" asupra naturii continue. Această opţiune are la bază sprijinul tuturor forţelor politice şi sociale. Letonia. Republica Slovacia şi Slovenia. pe baza unui raport şi a unei recomandări din partea Comisiei. Uniunea Europeană a încurajat Turcia să continue energic procesul său de reformă. dezvoltarea societăţii româneşti pe principiile democraţiei. se decide că Turcia îndeplineşte criteriile politice de la Copenhaga. Republica Slovacia şi. Cu această ocazie a fost salutată încheierea negocierilor de aderare cu Cipru. Uniunea Europeana va deschide fără întârziere negocierile cu Turcia. Pe baza rapoartelor din 1999. O dată cu acest Consiliu au fost prezentate aşa-numite „foi de parcurs” care furnizau României şi Bulgariei obiective identificate clar şi dădeau fiecărei ţări posibilitatea de a stabili ritmul procesului de aderare. Slovenia şi Cipru. în Concluziile Consiliului European că. leagăn al democraţiei.După ce a evaluat gradul respectării criteriilor de aderare atins la acea dată de către ţările candidate. Parlamentul European a votat avizul conform privind Tratatul de Aderare al României şi Bulgariei la UE. La 1 mai 2004 cele zece ţări citate mai sus au intrat oficial în UE. Textul Tratatului de Aderare a fost finalizat la începutul lunii februarie. Malta. dacă la Consiliul European din decembrie 2004. Tot la acelaşi Summit. Negocierile de aderare a României la UE au fost lansate oficial în 15 februarie 2000. Estonia.

în urma formalizării acestora. la momentul aderării. Obiectivele sunt susţinute de mecanisme legislative şi instituţionale care să determine funcţionarea acestei arii fără a aduce prejudicii drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre. a fost introdus de Tratatul de la Amsterdam şi a intrat în vigoare la 1 mai 1999. Acesta menţionează că Uniunea Europeană trebuie să fie păstrată şi dezvoltată ca o arie de libertate. care au culminat cu semnarea Tratatului de Aderare la 25 aprilie 2005. Procesul de aderare se află în etapa avansată a definitivării procedurilor la nivel comunitar. la nivel tehnic. constituind criterii ferme pentru extinderea Uniunii Europene. nu doar prin asocierea şi. acestea reprezintă elemente esenţiale ale cetăţeniei europene. văzută ca o arie de libertate. ca o arie în care libera circulaţie a persoanelor şi dreptul de rezidenţă pe întreg teritoriul Uniunii sunt asigurate. poate să aibă o contribuţie consistentă la Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii Europene.La 17 februarie 2005. subsumează un număr de politici menite să asigure că. la Luxemburg. încă din acest moment. 9. ce a confirmat încheierea negocierilor de aderare cu România. pe instituţii democratice şi pe aplicarea legii. securitate şi justiţie . contribuind astfel la consolidarea ariei de libertate. bazat pe drepturile omului. Aria de libertate. Comisia Europeană a lansat procesul de monitorizare a îndeplinirii angajamentelor asumate de către România în procesul de negociere a aderării la UE. Aceste valori comune s-au dovedit a fi necesare pentru asigurarea păcii şi prosperităţii în Uniunea Europeană. libertatea este garantată. pentru cetăţenii Uniunii. implicit. securitate şi justiţie. frontiera de nord şi de est a României va deveni frontieră externă a UE. Conceptul Uniunii Europene. pe diferite relaţii. securitate şi justiţie Aria de libertate. ci şi prin implicarea sa în misiunile militare şi de poliţie europene şi împărtăşirea experienţei sale în sfera politicii externe. susţinerea poziţiilor şi declaraţiilor comune ale Uniunii. securitate şi justiţie. în condiţiile în care fiecare cetăţean se bucură de acces la justiţie 182 . aceasta va trebui să asigure un management eficient al graniţelor sale externe. securitate şi justiţie. Urmează ratificarea Tratatului de către cele 25 de state membre şi de către România. Aceste evoluţii au loc pe fondul deciziei Consiliului European din 16-17 decembrie 2004.2 Participarea României la viaţa internă a Uniunii Europene România consideră că. De altfel. În contextul în care.concept Integrarea europeană are la bază conceptul de libertate. în cadrul Conferinţei de Aderare la nivel ministerial din 14 decembrie 2004.

În acest sens. dreptul de a accede în Uniunea Europeană.Combaterea rasismului şi a xenofobiei .Migraţia .Drepturile omului . Unul dintre obiectivele pe care se bazează aceste politici este de a asigura o Europă deschisă şi sigură.Cooperarea poliţienească şi vamală .Managementul crizelor transfrontaliere în cadrul Uniunii Europene . Politicile aplicate nu neagă dreptul celor a căror libertate şi securitate nu este garantată în ţările de origine. se dezvoltă politici comune în materie de azil şi migraţie.şi beneficiază de securitate. Din politicile aplicate rezultă extrem de clar că Uniunea Europeană promovează în întreaga lume aplicarea drepturilor şi libertăţilor de care se bucură proprii cetăţeni.Managementul frontierelor externe .Extinderea UE din perspectiva domeniului Justiţie şi Afaceri Interne Contribuţia României la consolidarea ariei de libertate.Combaterea crimei organizate . Progresele realizate şi măsurile preconizate au în vedere în principal armonizarea legislaţiei.Politica de vize .Prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri . securitate şi justiţie România. instituţiilor şi practicilor din ţara noastră cu cele 183 .Azilul .Libera circulaţie a persoanelor . capabilă de a răspunde nevoilor umanitare.Prevenirea criminalităţii .Relaţii externe . libertate şi justiţie sunt: . dublate de o constantă preocupare pentru managementul frontierelor externe şi de eforturi de a combate migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră conexă.Cooperarea judiciară în materie civilă şi penală . Politicile care contribuie la consolidarea ariei de securitate.Combaterea terorismului . în spiritul solidarităţii.Cetăţenia UE .Spaţiul Schengen . care să respecte în totalitate prevederile Convenţiei de la Geneva privind statutul refugiaţilor şi altor instrumente relevante privind respectarea drepturilor omului. în calitate de stat în curs de aderare la Uniunea Europeană. face parte dintre ţările ce contribuie la consolidarea acestei arii.

un Tratat instituind o Constituţie pentru Europa. . După prezentarea propunerii Convenţiei de către Valery Giscard d’Estaing. frontiera de nord şi de est a României va deveni frontieră externă a Uniunii Europene. analize desfăşurate în cadrul procesului constituţional European. a traficului cu fiinţe umane. începând cu 29 octombrie 2004. Alături de reforma sistemului judiciar.pregătirea proiectului de Tratat Constituţional de către Convenţia privind viitorul Europei. mai ales în contextul în care. fiind chemată să contribuie la elaborarea unei viziuni coerente asupra Uniunii din care va face parte după aderarea sa la Uniunea Europeană. semnat de către şefii de stat sau de guvern ai statelor membre şi candidate care. prin care s-a subliniat necesitatea reformării substanţiale a modului în care funcţionează Uniunea. în forma Conferinţei Interguvernamentale. combaterii criminalităţii transfrontaliere în general Participarea României la reflecţie pe marginea viitorului Europei România participă la dezbaterile pe marginea viitorului Europei. preocupată de promovarea principiilor şi a practicilor utilizate de Uniunea Europeană în regiune. Procesul constituţional european cuprinde trei faze majore: . România este. transparentă şi mai aproape de cetăţeni. procesul constituţional a trecut la faza de negociere interguvernamentală. asigurarea unui management eficient al frontierei este un domeniu prioritar.Conferinţa Interguvernamentală (CIG) şi . Impulsul hotărâtor pentru dezbaterea asupra viitorului Europei şi. inclusiv. la momentul aderării. cu ocazia întâlnirii şefilor de stat sau de guvern de la Salonic (20 iunie 2003). pentru procesul constituţional european. Participarea României la procesul constituţional european Uniunea Europeană are.ratificarea Tratatului de către statele membre ale Uniunii Europene. care a constituit şi fundamentul mandatului pe care reprezentanţii români l-au susţinut la negocierile din cadrul Conferinţei Interguvernamentale. a fost dat prin adoptarea Declaraţiei de la Laeken. . pentru a putea intra în vigoare. urmează a fi supus procedurii de ratificare în toate statele membre.europene în materie de Justiţie şi Afaceri Interne. Dezbaterile naţionale au condus la conturarea poziţiei României faţă de proiectul de Constituţie europeană. de asemenea. derulând iniţiative proprii care să asigure consistenţă combaterii migraţiei ilegale. astfel încât aceasta să fie pregătită pentru desăvârşirea procesului de extindere şi să devină mai eficientă. Lucrările 184 . la care ţara noastră a participat cu statut de observator activ.

în calitate de observator activ. în primul rând. nedorind redeschiderea negocierilor pe un număr mare de subiecte ale textului. activitatea Convenţiei a reprezentat un succes şi o bază bună pentru negocierile la nivel interguvernamental. construcţia europeană a suferit o serie de modificări. Pentru România. un util exerciţiu de contribuţie la marile decizii europene. din care va face parte după aderare. din luna octombrie 2003 până în iunie 2004. care cuprinde nu numai voinţa politică a guvernelor europene. delegaţia română şi-a propus să contribuie la clarificarea unor formulări ambigue înscrise în proiectul de Tratat. Încă de la crearea Comunităţii Economice Europene în 1958. În al doilea rând. au fost adoptate o serie de tratate în scopul reformării modului de funcţionare a Uniunii.acestui for s-au desfăşurat sub mandatul Preşedinţiilor italiene şi irlandeze ale Uniunii. dar şi viziunea de viitor a reprezentanţilor aleşi. care. precum şi responsabilităţile politice în context global. simplu şi eficient pentru funcţionarea viitoarei Uniuni. Rezultatul negocierilor din cadrul Conferinţei Interguvernamentale este un text elaborat într-un cerc larg. care au participat la Convenţia privind viitorul Europei. crescând. a reprezentat. în loc să simplifice procedurile de luare a deciziilor. astfel. împreună cu Bulgaria şi Turcia. Noul Tratat instituind o Constituţie pentru Europa constituie cel mai important pas în direcţia aprofundării integrării europene din istoria Uniunii Europene. după semnarea Tratatelor de la Roma. au dus la crearea unui sistem deosebit de complex şi confuz pentru cetăţeanul de rând. Este un exemplu fără precedent pentru angajamentul liderilor europeni în ceea ce priveşte viitorul profil al Uniunii Europene. 185 . Prin întărirea metodei comunitare şi extinderea domeniului codeciziei. la întregul proces de regândire a Uniunii. aceştia din urmă reuşind. prezenţa la CIG a făcut posibilă transmiterea unui mesaj direct partenerilor europeni asupra viitorului profil european al României. cea mai amplă fiind aderarea celor 10 noi state central-europene la UE la 1 mai 2004. în iunie 2004. a fost prezentă. numărul statelor membre la 25. parlamentari europeni sau parlamentari naţionali. Pornind de la această apreciere şi prin prisma interesului prioritar legat de încheierea negocierilor în 2004. obţinerea unui acord asupra formei finale a textului constituţional. România. Anterior acestei extinderi fără precedent. Miza imensă a elaborării Tratatului Constituţional a fost aceea de a crea un cadru clar. Participarea la lucrările Conferinţei Interguvernamentale (CIG). s-au creat premisele necesare pentru ca Uniunea să-şi poată îndeplini angajamentele economice şi sociale asumate în plan intern.

cât şi după aplicarea sistemului dublei majorităţi. Acest sistem are la bază principiul rotaţiei egale şi este aplicabil tuturor statelor membre.extinderea sferei de aplicare a votului cu majoritate calificată.o mai clară departajare a competenţelor între Uniune şi statele membre. .În Consiliu. legitimitate şi eficacitate în redefinirea procedurilor comunitare. Ca principii de bază ale mandatului naţional au fost identificate şi reprezentate următoarele : . . . 186 . care specifică prevederile tranzitorii cu privire la reprezentarea României şi a Bulgariei în instituţiile europene în perioada 2007-2009 (de la aderare până la intrarea în vigoare a prevederilor instituţionale).Beneficiul direct al Tratatului Constituţional pentru România este că. . Atât în perioada tranzitorie. . Forma finală a Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa răspunde în cea mai mare măsură acestor principii: .un sistem flexibil de adoptare a deciziilor în Consiliul Uniunii Europene. urmând ca apoi să deţină la fiecare ciclu de trei mandate ale Comisiei câte un comisar în două din cele trei mandate. mai eficientă. România se menţine pe locul 7. în 2007 ea va adera la o Uniune mai unită.egalitatea statelor membre. . . României îi sunt atribuite 35 de locuri de europarlamentari. într-o Uniune cu 27 de membri. ca putere de influenţă a deciziilor în Consiliu (după Spania şi Polonia şi înainte de Olanda). între statele membre şi între cetăţenii Uniunii.În cadrul Conferinţei Interguvernamentale. prevede că. mai solidară şi mai aproape de cetăţenii săi. .întărirea metodei comunitare. până la intrarea în vigoare a prevederilor instituţionale (2009).respectarea strictă a dublei egalităţi.asigurarea echilibrului instituţional al Uniunii.România va beneficia de un comisar la momentul aderării până în 2014.claritate. În ceea ce priveşte viitorul său loc în arhitectura instituţională a Uniunii. . La momentul aderării vom beneficia de 14 voturi în Consiliu. co-decizia devine regulă.întărirea metodei comunitare (sporirea rolului Parlamentului European. .Declaraţia Conferinţei. interesele şi aşteptările României sunt reflectate în următoarele soluţii: . delegaţia României a promovat o conduită constructivă. o Comisie eficientă). România va avea o poziţie de influenţă similară celei prevăzute în Tratatul de la Nisa.

De asemenea. Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Energie Atomice (EURATOM). Ministerul Afacerilor Externe va contribui la comunicarea privind aderarea la Uniunea Europeană. aduse prin aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. în funcţie de intrarea în vigoare a Tratatului de instituire a Constituţiei pentru Europa. Ministerului Afacerilor Externe îi revine un rol cheie în informarea opiniei publice din actualele şi viitoarele state membre ale Uniunii Europene asupra profilului şi aspiraţiilor României de viitor membru. Acest tratatul a fost elaborat pe baza aceloraşi principii şi după aceeaşi metodă de lucru utilizate la redactarea Tratatului de aderare a celor zece noi state membre. la momentul aderării acestora.adaptează Tratatul Constituţional pentru a face posibilă aderarea României şi Bulgariei la acest document. Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei trebuie să conţină adaptările necesare aduse Tratatului de instituire a Constituţiei pentru Europa. Tratatul Constituţional va intra în vigoare după aderarea României şi Bulgariei. În cazul în care Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa va intra în vigoare înaintea aderării României şi Bulgariei (1 ianuarie 2007). pe care le implică statutul de membru deplin al Uniunii Europene. Astfel. Actul de aderare . În acest context. respectiv Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi Tratatul privind Uniunea Europeană). Protocolul de aderare . în legătură cu beneficiile şi obligaţiile. iar odată cu intrarea în vigoare a Tratatului 187 . Actul şi Protocolul au. Actul şi Protocolul vor intra în vigoare alternativ. va intra în vigoare Actul de aderare. Dacă.cuprinde modificările tratatelor constitutive în vigoare în prezent: Tratatul privind Uniunea Europeană.9. conţinut identic (diferă doar referirea la textele din Constituţia Europeană. însă. România şi Bulgaria vor adera prin Tratatul de aderare şi la Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa. Protocolul de aderare va intra direct în vigoare. Elemente generale Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană este comun cu cel de aderare a Bulgariei şi reprezintă rezultatul integral al procesului de negociere a celor 31 de capitole. dacă acesta va fi ratificat de toate statele membre până la data aderării efective a României şi Bulgariei. I. prin intermediul strategiilor naţionale de informare/comunicare. în principiu. Spre deosebire de cele zece state membre care au aderat la 1 mai 2004. s-au redactat în paralel un Act de aderare şi un Protocol de aderare.3 Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană În perioada imediat următoare.

Conform clauzei finale. precum şi faptul că acesta va fi ratificat de părţile contractante conform procedurilor interne.Prevederile permanente (în principal adaptarea acquis-ului) Partea a IV-a . dacă unul dintre cele două state care aderă nu depune instrumentul de ratificare până la această dată. .formate din: . Tratatul va intra în vigoare pentru celălalt stat. Instrumentele de ratificare vor fi depuse până la 31 decembrie 2006. Actul de aderare / Protocolul de aderare conţine Partea I .Actul de aderare / Protocolul de aderare. după caz.Principiile Partea a II-a . Adaptările tehnice au fost redactate în paralel cu Tratatul şi au fost convenite la nivel politic în 11 februarie 2005 (odată cu acordul politic asupra textului în limba engleză) şi vor fi adoptate prin acte ale instituţiilor comunitare. Actul de aderare va fi abrogat şi Protocolul va începe să producă efecte juridice. Spre deosebire de Tratatul celor zece noi state membre. Actului de aderare.Constituţional. Tratatul României şi Bulgariei nu conţine în anexă adaptările tehnice aduse acquisului comunitar.Declaraţiile. Tratatul de aderare propriu-zis (care cuprinde şase articole) consacră aderarea României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană.Prevederi generale: elemente privind ajustarea Tratatelor/ Constituţiei Partea a III-a . Structura Tratatului de aderare Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană cuprinde mai părţi. De asemenea. Consiliul urmând să adopte ajustările necesare Protocolului de aderare sau.Prevederi legate de implementarea Actului 188 .Anexele: măsurile convenite în cadrul negocierilor . având în vedere perioada mare între momentul semnării Tratatului şi momentul aderării efective.măsuri permanente şi măsuri temporare . II. Părţile generale . respectiv Consiliul şi Comisia.Tratatul propriu-zis. . se precizează data la care Tratatul de aderare va intra în vigoare.Prevederile temporare (perioadele de tranziţie) Partea a V-a . Părţile generale 1. în condiţiile reglementate prin Protocolul anexat la acest Tratat. precum şi faptul că prin aderare cele două state devin parte la Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa. Tratatul conţine o clauză privind intrarea în vigoare alternativă a Actului de aderare şi a Protocolului de aderare.

precum şi însuşirea acquis-ului Schengen. România şi Bulgaria au obligaţia de a modifica. care sunt incompatibile cu dreptul comunitar. De asemenea. tratatele încheiate cu state terţe. se prevede că acestea vor fi administrate de Uniune. convenţiile încheiate între statele membre. Este statuată obligaţia celor două noi state membre de a adera la convenţiile şi acordurile încheiate de Uniune cu terţe state. în raport cu importurile României şi Bulgariei. fiind considerate state cu derogare de la adoptarea monedei unice conform articolului 122 al Tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene. se vor schimba. Partea a II-a conţine prevederile instituţionale. . numărul locurilor în Parlamentul European va fi stabilit prin Decizie a Consiliului European.15 membri în Comitetul Economic şi Social şi 15 membri în Comitetul Regiunilor. În caz contrar. alternativ.14 voturi în Consiliul Uniunii.2. pentru perioada 2007 2009. treisprezece sau paisprezece judecători. La fiecare trei ani. restricţiile cantitative aplicate de Uniune importurilor de produse textile şi de îmbrăcăminte vor fi adaptate pentru a ţine cont de aderarea Bulgariei şi a României la Uniune. . Lista convenţiilor încheiate între statele membre este anexată Actului/Protocolului. Mandatul este de şase ani. Aplicarea dispoziţiilor tratatelor originare şi ale actelor instituţiilor sunt supuse derogărilor convenite în cursul negocierilor de aderare cu fiecare stat candidat. până la data aderării.35 de locuri în Parlamentul European. Se prevede faptul că Uniunea va adapta restricţiile cantitative la oţel şi produse din oţel în relaţia cu statele terţe. . respectiv participarea României şi Bulgariei la instituţiile Uniunii Europene: România va avea : .3. România şi Bulgaria vor participa în cadrul Uniunii Economice şi monetare. de la data aderării.judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi unul la Tribunalul de Primă Instanţă. . aceste tratate vor fi denunţate. În ceea ce priveşte acordurile bilaterale privind pescuitul încheiate de România şi Bulgaria înainte de aderare. Partea I (Principiile) conţine definiţii şi prevederi privind caracterul obligatoriu pentru România şi Bulgaria al tratatelor fundamentale şi al actelor adoptate de instituţiile comunitare şi de Banca Centrală Europeană anterior aderării acestora la Uniunea Europeană. 189 . După această dată.

drumuri judeţene. 190 . Partea a IV-a (Prevederile temporare) se referă la măsurile tranzitorii convenite în cadrul negocierilor (conţinute în anexă). drumuri comunale etc. inclusiv în intervalul dintre semnarea Tratatului de aderare. 4. precum şi referirea la mecanismul efectuării adaptărilor tehnice ale acquis-ului adoptat până la 1 octombrie 2004 („cut-off date”). Partea a III-a (Prevederile permanente) stipulează acceptarea măsurilor negociate permanente (prevăzute într-o anexă). societăţi cu răspundere limitată. societăţi în comandită simplă. până în 2009 se va menţine sistemul de vot „Nisa”. societate pe acţiuni. lista punctelor de frontieră. România având 14 voturi. lista profesiunilor liberale şi a instituţiilor de învăţământ care au eliberat diplomele în acest sens. Acestea înseamnă că România poate organiza oricând înainte de 31 decembrie 2007 aceste alegeri. drumuri naţionale. lista produselor chimice periculoase.). lista instituţiilor din România participante la procesul de achiziţii publice. taxă de drum. calificări. traducerea în limba română a tuturor termenilor de specialitate în diverse domenii (ex.România are dreptul de a numi membri în Comitetul Director al Băncii Europene de Investiţii. Se stipulează că limba română şi limba bulgară devin limbi oficiale ale Uniunii. Potrivit prevederilor instituţionale cu caracter temporar: .În ipoteza în care Constituţia Europeană va intra în vigoare în 2007. Este vorba despre actele adoptate de instituţiile Uniunii Europene în diferite domenii care vor fi adaptate în vederea aplicării acestora la România şi Bulgaria Dintre adaptările tehnice. societăţi în comandită pe acţiuni. precum şi în Comitetul Ştiinţific şi Tehnic prevăzut de Tratatul EURATOM. lista de specii de plante şi animale protejate în România. lista aeroporturilor internaţionale. precum şi numărul de 15 locuri în Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. societăţi în nume colectiv. România are obligaţia de a desfăşura alegeri pentru Parlamentul European „nu mai târziu de 31 decembrie 2007”. autostrăzi. care va avea loc la 25 aprilie 2005 şi data aderării. . lista statelor cărora România le solicită viză şi diferitele categorii de viză.România va avea 35 de locuri în Parlamentul European în perioada cuprinsă între data aderării efective la Uniune şi data la care se vor desfăşura noi alegeri pentru Parlamentul European (2009). 5. prevederile instituţionale şi prevederile financiare cu caracter temporar. societăţi pe acţiuni.. pot fi menţionate: etichetarea produselor electrice şi electronice.

Alocările pentru România vor fi de: . România va contribui la capitalul subscris Băncii Europene de Investiţii cu 42. programul PHARE .130.8 milioane Euro în 2008 . c) Clauza de salvgardare justiţie şi afaceri interne 191 . Partea a IV-a cuprinde şi clauzele de salvgardare. programul ISPA. precum şi de Facilitatea pentru fluxuri monetare (Cash-flow Facility). vor apărea dificultăţi grave şi persistente într-un anumit sector economic sau care ar putea deteriora situaţia economică într-un anumit domeniu. Comisia Europeană. România sau Bulgaria pot solicita Comisiei autorizaţia de a lua măsuri de protecţie pentru a ameliora situaţia creată şi a ajusta respectivul sector economic al Pieţei Comune.131. În aceleaşi circumstanţe. Această clauză poate fi invocată şi înainte de data aderării celor două state. România va beneficia de Facilitatea Schengen având ca scop finanţarea acţiunilor desfăşurate la frontiera externă în vederea implementării acquis-ului Schengen. România şi Bulgaria nu îşi îndeplinesc angajamentele asumate în cadrul negocierilor periclitând astfel funcţionarea Pieţei Interne. Suma totală a alocărilor pentru acţiuni structurale pentru România în perioada 2007-2009 va fi de: .3 milioane Euro. până la sfârşitul a trei ani de la aderare. b) Clauza de salvgardare privind Piaţa Internă Dacă în primii trei ani de la aderare.8 milioane Euro în 2009. Ca şi în cazul celor zece noi state membre.88 milioane Euro. De asemenea.2 603 milioane Euro în 2009.297.1 972 milioane Euro în 2008 . în perioada de tranziţie. programul SAPARD şi Facilitatea pentru perioada de tranziţie. Tratatul conţine trei clauze generale de salvgardare: a) Clauza de salvgardare generală Dacă.2 milioane Euro în 2007 . având ca scop îmbunătăţirea acestora. Se stipulează gestionarea de către agenţiile de implementare a fondurilor din cadrul asistenţei de pre-aderare. orice stat membru actual poate solicita autorizaţia de a lua măsuri protecţioniste cu privire la unul sau ambele noi state membre. Contribuţia României la Fondul de Cercetare pentru Cărbune şi Oţel este de 29. acordată prin programul PHARE.Conform prevederilor financiare cu caracter temporar. poate să ia măsurile necesare pentru remedierea acestei situaţii.CBC (Cross-border cooperation).1 399 milioane Euro în 2007 . din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru.

Comisarii român şi bulgar vor fi numiţi de Consiliu. cu majoritate calificată. Partea a V-a (Prevederi referitoare la adaptările instituţionale) cuprinde dispoziţii privind adaptările instituţionale care sunt necesare în urma aderării României şi Bulgariei (Titlul I). dacă în urma monitorizării Comisiei se constată că stadiul pregătirii şi implementării acquis-ului de către cele două state demonstrează pregătirea insuficientă a acestora pentru a deveni membre ale Uniunii. spre deosebire de Tratatul celor zece. poate lua decizia de a amâna data aderării cu un an. 6. prin vot cu majoritate calificată. Aceste măsuri trebuie să fie justificate şi menţinute nu mai mult decât este strict necesar pentru remedierea situaţiei. Consiliul poate decide. modalităţile de aplicare a actelor instituţiilor comunitare faţă de Bulgaria şi România (Titlul II) şi prevederile finale (Titlul III).Dacă în România şi Bulgaria există întârzieri cu privire la transpunerea sau implementarea prevederilor comunitare referitoare la recunoaşterea mutuală în domeniul civil şi penal. Astfel. în cazul României şi al Bulgariei se poate aplica o clauză de amânare a aderării. la data aderării. poate. din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru. prin vot în unanimitate.Titlul I conţine dispoziţii referitoare la necesitatea adaptării de către instituţiile comunitare (Consiliul. România şi Bulgaria vor numi câte un membru al Comisiei Europene. dacă se constată o pregătire insuficientă în domeniul justiţiei şi afacerilor interne şi în domeniul concurenţei (există 11 obligaţii menţionate într-o anexă). până la 1 ianuarie 2008. amânarea aderării cu un an. în ceea ce priveşte România. să ia măsurile necesare şi să specifice condiţiile de aplicare a acestora. Faţa de Tratatul celor zece noi state candidate. în 192 . la recomandarea Comisiei. . fito-sanitar şi al siguranţei alimentelor. . al cărui mandat va expira o dată cu expirarea mandatelor celorlalţi membri ai Comisiei.d) Clauză de amânare a aderării: Consiliul. până la sfârşitul a trei ani de la intrarea în vigoare a Tratatului. în acord cu Preşedintele Comisiei şi cu avizul Parlamentului European. precum şi în ceea ce priveşte aplicarea regulilor comunitare în domeniul veterinar. Comisia. se stipulează posibilitatea pentru România şi Bulgaria de a adopta măsuri tranzitorii pentru a facilita trecerea la noua politică agricolă comună. până la 1 ianuarie 2008. În plus. Comisia şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene) a regulilor de procedură. În cadrul prevederilor temporare.

Declaraţia comună a statelor membre (UE 25) privind libera circulaţie a persoanelor. . Este stipulat. statele membre îşi exprimă angajamentul de a spori accesul cetăţenilor români la piaţa muncii. iar a celuilalt în 2012. de la data aderării.Declaraţia comună a UE 25 şi a Comisiei Europene privind pregătirile pentru aderare ale Bulgariei şi ale României. directivelor şi deciziilor adoptate de instituţii şi comunicate statelor membre. s-a introdus obligaţia vechilor state membre de a lua măsurile necesare pentru a modifica legislaţia lor internă. . mecanismul realizării adaptărilor tehnice pentru acquis-ul adoptat după „cut-off date” (1 octombrie 2004).cazul numirii noilor comisari se va cere şi avizul Parlamentului European. se prevede comunicarea către România şi Bulgaria a unei serii de măsuri (cum ar fi cele referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva radiaţiilor). adaptări care nu au fost redactate odată cu Tratatul de aderare. România şi Bulgaria vor numi câte un judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi la Tribunalul de primă instanţă. precum şi tratatele internaţionale deţinute în arhivele Secretariatului General al Consiliului. De asemenea.Declaraţia Bulgariei privind alfabetul chirilic.Prin Declaraţia privind libera circulaţie a persoanelor. . 193 . la solicitarea României sau Bulgariei. realizată cel târziu la data aderării. Faţă de Tratatul celor zece. . . decizia fiind luată prin tragere la sorţi. Mecanismul presupune adoptarea modificărilor necesare de către Consiliu sau Comisie (în funcţie de instituţia care a emis actul). în vederea accelerării armonizării cu acquis-ul comunitar. Mandatul unuia dintre cei doi judecători va expira în 2006. Aceste măsuri includ şi obligaţia de a opera modificările legislative interne necesare.Titlul III prevede transmiterea României şi Bulgariei a unei copii certificate a unor instrumente juridice: Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi Tratatul Uniunii Europene. România şi Bulgaria vor numi membri la Curtea Europeană de Conturi. Totodată. pentru a se asigura o mai mare transparenţă a deciziei. care nu produc efecte juridice: . Titlul II prevede obligaţia României şi Bulgariei de a adopta toate măsurile necesare pentru a se conforma. acolo unde aceste modificări au fost generate de adaptările actelor comunitare ca urmare aderării Bulgariei şi României.Declaraţii La Tratatul de aderare a fost anexată o serie de declaraţii cu caracter politic.Declaraţia comună a Germaniei şi Austriei privind libera circulaţie a persoanelor. totodată. . Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor.

Motru Rovinari. Valea Jiului. Altân Tepe. Apuseni.Libera circulaţie a serviciilor România a obţinut o perioadă de tranziţie de cinci ani. concurenţei şi mediului. Schela. .Declaraţia privind pregătirea României şi Bulgariei pentru aderare afirmă faptul că UE va continua monitorizarea strictă a aplicării angajamentelor convenite în negocieri. Baraolt. Moldova Nouă-Anina. Borod Şuncuiuş194 . Nivelul minim al compensărilor va ajunge la minim 20.Pentru 22 de zone defavorizate (Comăneşti. Bocşa. scutirea de la plata taxelor pentru investiţii noi va fi aplicată pe durata existenţei zonelor defavorizate: . până la 1 ianuarie 2012. Rusca Montană. Capitolul 6 – Concurenţa România a obţinut o perioadă de tranziţie pentru aplicarea scutirilor de taxe în zonele defavorizate. pentru transpunerea Directivei nr.Pentru 3 zone defavorizate (Brad.In Declaraţia privind dezvoltarea rurală sunt estimate posibilele alocări bugetare pentru România în acest sector (2 308 milioane Euro). păduri şi teren forestier de către cetăţenii UE şi SEE (Spaţiul Economic European). . respectiv referitoare la libera circulaţie a persoanelor şi la clauza de salvgardare.000 euro la finalul perioadei de tranziţie (dacă investiţia a depăşit această sumă) Capitolul 4 . Pentru investitorii care au dobândit certificatul de investitori în zonele defavorizate înainte de 1 iulie 2003. România a acceptat declaraţiile propuse de statele membre şi nu a solicitat introducerea unor declaraţii după modelul celor zece noi state membre. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 5 pentru dreptul de achiziţie asupra terenului pentru reşedinţa secundară. Bălan) până la 31 decembrie 2008. Ceptura. privind schemele de compensare a investitorilor. Anexa 1 PERIOADE DE TRANZIŢIE ŞI DEROGĂRI OBŢINUTE DE ROMÂNIA Capitolul 3 . Filipeşti..Libera circulaţie a capitalurilor România a obţinut o perioadă de tranziţie de 7 ani pentru achiziţionarea de teren agricol. acordând o atenţie deosebită asupra domeniilor justiţiei şi afacerilor interne. Declaraţia cuprinde aceleaşi elementele exprimate în Concluziile Consiliului European din 17 decembrie 2004. Bucovina. deoarece prevederile Tratatului în aceste domenii sunt clare şi lipsite de echivoc. Albeni. Ştei-Nucet. 97/9/CE.

România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. Rodna) până la 31 decembrie 2009. pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de procesare a cărnii de pasăre (2 unităţi. 9.12. pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de tăiere şi alinierea la cerinţele europene a unităţilor de procesare a cărnii (26 unităţi). Baia Mare.12.) 3.Pentru 3 zone defavorizate (Cugir. 8. 10.România a obţinut drepturi suplimentare de plantare a viţei de vie pentru vinuri de calitate cu denumire de origine controlată şi struguri de masă. pentru conformarea la cerinţele comunitare a fermelor de animale de lapte şi la calitatea laptelui crud obţinut.12.12. respectiv „vinars”. România a obţinut dreptul de adăugare a zaharozei pentru îmbogăţirea musturilor în zahăr în vederea ridicării potenţialului alcoolic al vinurilor. . Copşa Mică) până la 31 decembrie 2010 Perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2011 pentru aplicarea unor scutiri de la plata redevenţei pentru zonele libere. România a obţinut recunoaşterea şi protecţia denumirii de origine pentru băutura spirtoasă „palincă”. 2. Borşa Vişeu. respectiv „ţuică”.. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 8 ani.Agricultura 1. România a obţinut recunoaşterea şi protecţia denumirilor de origine şi geografice pentru: 13 băuturi spirtoase din prune. pentru firmele care au semnat contracte comerciale cu Administraţiile Zonelor Libere înainte de 1 iulie 2002. „horincă” şi „turţ” şi 5 băuturi spirtoase din distilat de vin. Popeşti-Derna-Aleşd. 7 .000 ha ocupate cu hibrizi interzişi şi replantarea acestora cu soiuri din specia Vitis vinifera. pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de procesare a laptelui (28 unităţi).2009. precum şi pentru organizarea centrelor de colectare şi a celor de standardizare lapte. 6. 5 . România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani.2009. Hida-Surduc.2014 pentru defrişarea suprafeţelor de 30. 195 . Ip.România a obţinut încadrarea în categorii a zonelor viti-vinicole.5% din suprafaţa totală cultivată cu viţă de vie. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani.JibouBălan. Şărmăşag-Chiejd-Bobota. până la 31.2009. 4. până la 31.2009. şi perioadă de tranziţie pentru restructurarea sistemului siderurgic Capitolul 7 .12. cu recunoaşterea dreptului de replantare. România a solicitat şi a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. de 1. Zimnicea. până la 31. până la 31. până la 31.Dobreşti-Vadu Crişului.

oxiclorura sau hidroxid). În lipsa notificării. pentru aplicarea. (top-up).România a obţinut 3 ani. respectiv până la 31 decembrie 2010.5 tone: 0. inclusiv 196 . 12 . ţari care au cerut la rândul lor tranziţii în domeniul transportului rutier.între 10. Statele care nu au solicitat tranziţii au primit formula 2+2.5 şi 11 tone: 0.2009 .4 D. Perioada de tranziţie este acordată pentru depăşirea greutăţii maxime pe axa motoare (nu şi pentru depăşirea greutăţii totale) şi se aplică pentru reţeaua de drumuri secundare nereabilitată.30 euro/km .între 10 şi 10. acetoclor. Polonia. în primii trei ani după aderare. până la data de 31.44 euro/km Pentru vehiculele cu suspensie pneumatică taxele vor fi cu cel puţin 25% mai reduse. Uniunea Europeană a solicitat o perioadă de tranziţie pentru Regulamentul EEC 3118/93 privind cabotajul rutier. Perioada de tranziţie la cabotajul rutier este solicitată în aceeaşi formulă (3+2 ani) negociată cu Bulgaria. Statele membre au posibilitatea de a prelungi interdicţia accesului la cabotaj cu încă doi ani pe baza adresării unei notificări către Comisie.pentru utilizarea produselor de protecţie a plantelor omologate în prezent în România şi care conţin următoarele substanţe active incluse În Anexa I a Directivei 91/414/CEE: sulf.Politica în domeniul transporturilor România a obţinut o perioadă de tranziţie de 4 ani.11 . Ciprului şi Sloveniei care. Capitolul 9 . nu li s-a solicitat perioadă de tranziţie Perioada de tranziţie presupune faptul că. transportatorii români nu vor avea acces la piaţa de transport rutier de marfă în actualele şi viitoarele state membre. a impozitelor minime prevăzute în anexa I la Directiva 1999/62. dimetoat şi respectiv 2 ani pentru substanţa activa 2.11 euro/km . cu excepţia Maltei.5 tone: 0.12. România a obţinut o perioadă de tranziţie pentru aplicarea integrală a prevederilor referitoare la greutăţile maxime ale Directivei 96/53.România a obţinut posibilitatea utilizării a 20% din fondurile destinate dezvoltării rurale pentru suplimentarea plaţilor directe. Pentru reţeaua de tranzit principală nu a fost acordată perioadă de tranziţie întrucât cea mai mare parte a reţelei respective va fi reabilitată până la data aderării.între 11 şi 11. Pe durata perioadei de tranziţie statele membre. care stabileşte dimensiunile maxime admise în traficul naţional şi internaţional şi greutăţile maxime admise în traficul internaţional de 7 ani. piaţa se deschide automat. Sunt prevăzute următoarele suprataxe pentru vehiculele cu suspensie mecanică: . Ungaria şi Cehia. pe baza acordurilor bilaterale. până la 31 decembrie 2013. cupru (sub forma de sulfat. care la rândul lor nu vor avea acces pe piaţa din România. datorită pieţei de transport de dimensiuni reduse. în ceea ce priveşte vehiculele româneşti care desfăşoară exclusiv activităţi de transport intern. pot schimba autorizaţii de cabotaj.

01.01. pentru gaz natural utilizat în scopuri necomerciale: o perioadă de tranziţie de 3 ani de la data aderării. România a obţinut o derogare de la aplicarea art. 7(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I . 24(2) din Directiva 77/388/EEC privind regimul special aplicabil micilor întreprinzători în ceea ce priveşte aplicarea pragului de impozitare de 35.Tabelul C din directivă.pentru aplicarea scutirii cu drept de deducere a transportului internaţional de persoane. de la aplicarea art. pentru păcura care nu e utilizată în reţeaua de termoficare 197 .Impozitarea România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. 3 (b) şi Anexei F pct.potrivit art. respectiv până la data de 1.2009.Tabelul A din directivă. de la aplicarea art.01. respectiv până la data de 1.000 Euro cifră de afaceri anuală pentru plătitorii de TVA. cu concentraţie de 40% în volum.2011. de la aplicarea art. România solicită următoarele perioade de tranziţie: pentru benzină fără plumb: o perioadă de tranziţie de 4 ani de la data aderării. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I . poate suspenda aplicarea acquis-ului pe o perioadă determinată. România a obţinut o derogare . 17 .01.2013. 28 alin. pentru păcură: o perioada de tranziţie de 2 ani de la data aderării. cu notificarea Comisiei.Tabelul C din directivă. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I . echivalent a 50 litri băuturi spirtoase /gospodărie/an. România a obţinut o derogare pentru acordarea unui regim special pentru accizarea băuturilor alcoolice distilate din fructe.2010. respectiv până la data de 1.liberalizarea integrală a cabotajului rutier. în vederea atingerii nivelului minim al accizelor la ţigarete prevăzut de noul acquis prin Directiva Consiliului 2002/10/CE privind ţigaretele. obţinute de fermieri şi destinate autoconsumului. pentru motorină folosită drept carburant pentru maşini: o perioadă de tranziţie de 6 ani de la data aderării. respectiv până la data de 1. prin aplicarea unei cote de 50% din acciza standard aplicată în România. până la 31 decembrie 2009. de la aplicarea art. 7(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I Tabelul A din directivă. Capitolul 10 . un stat membru care a solicitat perioadă de tranziţie poate invoca o clauză de salvgardare şi. Pentru transpunerea prevederilor directivei 96/2003/CE privind restructurarea cadrului comunitar pentru impozitarea produselor energetice şi a electricităţii. În cazuri urgente şi excepţionale de puternică distorsiune pe piaţa internă de transport.

de la aplicarea art. respectiv până la data de 31.Tabelul C din directivă. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I . 1 din directivă. privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăţilor de dobândă şi de redevenţe efectuate între companii asociate din diferite State Membre. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I . întrucât România este ţară producătoare de petrol şi. România solicită o perioadă de tranziţie de 4 ani.01. . pentru constituirea stocului minim.12. . consumul este acoperit în proporţie de cca. faţă de 90 de zile. până la 31 decembrie 2007. Astfel.2010. În ceea ce priveşte directiva nr. Directiva 94/62/EC privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje. pentru electricitate folosită în scopuri comerciale şi necomerciale: o perioadă de tranziţie de 3 ani de la data aderării. respectiv până la data de 1. de la aplicarea art.între 1-3 ani perioadă de tranziţie. dată la care România va atinge un nivel de stocare de 67. până la 31 decembrie 2011. astfel: .O derogare de 25% din nivelul stocului minim de petrol. .2010.Protecţia mediului înconjurător România a obţinut perioade de tranziţie pentru: Directiva 94/63/EC privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale la staţiile service.5 ani perioadă de tranziţie.01. de la aplicarea art. România va asigura un stoc minim corespunzător consumului pe 67.Tabelul C din directivă. amendată de Directiva 2004/12/EC.5 zile. Capitolul 14 . 198 .O perioadă de tranziţie de 5 ani de la momentul aderării. Capitolul 22 . în prezent. respectiv până la 31 decembrie 2011.Energia România a obţinut o derogare şi o perioadă de tranziţie referitoare la obligaţia menţinerii unor stocuri minime de ţiţei şi produse petroliere pentru 90 de zile. 50% din producţia internă. 49/2003/CE. pentru păcura utilizată pentru furnizarea energiei termice livrate populaţiei prin sisteme centralizate de încălzire urbană (termoficare). pentru atingerea unui nivel de 50% recuperare şi 15% pentru reciclarea plasticului.2010. cât prevede acquis-ul. respectiv până la data de 1.5 zile.pentru păcură: o perioada de tranziţie de 3 ani de la data aderării. pentru mai multe sute de instalaţii.

Directiva nr.până la 31 Decembrie 2015. Directiva 2002/96/EC privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice .2). conform directivei 94/62/EC.2 . 7.până la 31 Decembrie 2015. pentru aplicarea integrală a prevederilor directivei. Directiva Consiliului nr. 259/93 privind controlul transportului deşeurilor în. Directiva 99/31/EC referitoare la depozitarea deşeurilor . 96/61/EC privind prevenirea si controlul integrat al poluării (IPPC) .dichloretan. pentru atingerea nivelului de colectare de 4 kg deşeuri electrice şi electronice/locuitor/an (art. 88/609/EEC privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi în atmosfera de la instalaţii mari de ardere (LCP) (amendata de Directiva 2001/80/EC) . 98/83/EC privind calitatea apei destinate consumului uman . pentru atingerea unui nivel de 15% de reciclare a lemnului. până la 31 decembrie 2011. pentru atingerea ţintelor de reciclare şi recuperare (art. considerând 2008 ca an de referinţă. 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate urbane până la 31 decembrie 2020. Directiva nr.2 ani perioadă de tranziţie.până la 31 Decembrie 2015..până la 31 Decembrie 2013. Directiva 2000/76/EC privind incinerarea deşeurilor între 1-2 ani perioadă de tranziţie pentru mai multe zeci de instalaţii pentru incinerarea resturilor şi deşeurilor rezultate din activităţi medicale. . până la 31 decembrie 2008. pentru atingerea unui nivel de 60% recuperare globală şi 55% pentru reciclarea sticlei. Regulamentul nr. . cadmiu şi mercur. până la 31 decembrie 2008. Directiva nr. 1. dinspre şi înspre Comunitatea Europeana .perioadă de tranziţie de 3 ani (până la 31 decembrie 2009).5). 199 . triclorbenzen. 5.5 ani perioadă de tranziţie.2 ani perioadă de tranziţie. tricloretilenă. Lindan . hexaclorbutadienă (HCBD).până la 16 iulie 2017 .pentru mai multe zeci de combinate. până în 31 decembrie 2013. Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase deversate în mediul acvatic al Comunităţii: . pentru substanţele periculoase hexaclorbenzen (HCB).3 ani perioadă de tranziţie.

Ion. .Tratatul instituind Comunitatea European 6. 1975 10. Bucureşti. Iaşi. Bucureşti.Le Petit Larousse. Bărbulescu. 2003 13.Tratatului privind Uniunea Europeană 5. . Bucureşti. Oxford. 2001 12. *** . Milza. Faust .aprofundare şi extindere – de la Comunităţile Europene la Comunitatea Europeană.ABC . *** . Bârzu. . Editura Politică. Alexander . 1968 200 . în Marile religii.Istoria lumii în date.Europa Unită. Editura Majadahonda. Bădescu. *** . Bucureşti. Pascal.Relaţiile Est-Vest 1945-1991. Ciupercă. Andrei Oţetea. 1993 7. Editura Trei. Editura Orizonturi.Uniunea Europeană .Biserica catolică şi Biserica ortodoxă. Bomberg. Editura Ştiinţifică. Bucureşti 2004 2..Istoria Europei.The European Union: How Does It Work?. Boniface.Mica Înţelegere. 1992 15. 2000 8. Eliza . Bold. 1998 14. Bărbulescu. Burban. 1997 11. Claude . Emilian. Institutul European. 1969 3. Nouvelle Edition.ul Integrării în Uniunea Europeană. Elizabeth. Bucureşti. Berstein.BIBLIOGRAFIE 1.Europa în derivă. Institutul European. Iaşi. Casa Editorială Demiurg. Bucureşti. Jean-Louis Parlamentul European. . Campus. Ion Gheorghe.Paradisul pierdut. *** .Oxford University Press. 2001 9. Serge. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. Editura Enciclopedică Română. Pierre. O istorie a societăţilor primitive. L. 1994 4. *** . . Petre . Bucureşti. Bucureşti. Stubb. Editura Lider. 1999 16.România la Societatea Naţiunilor Unite. coord. Editura Meridiane. Bresolette.

Léonard. Casa Editorială Odeon. nr. 2002 29. Halil . Fuerea. Hen. Editura Politică. Editura Albatros. Editura Coresi. Gârz. 1999 20. Editura Enciclopedică. Lawrise et Rambaud. A Concise Encyclopedia of the European Union from Aachen to Zollverein. Guido A. 1974 28.Românii şi ideea federală. Fr. George . 1992 25. 2001 21. Constantiniu. Drâmba. Editura Lider. în „Revista de Istorie Militară”. Bucureşti. Jacques .Culturi eleate şi culturi heracleitice. în European Union Politics. Editura Teora. Editura Cartea Românească. Hobsbawn. Paris. Editura Universităţii „Spiru Haret”. Bucureşti. vol. 33.Drept instituţional comunitar european. 2003 35.Secolul extremelor.Imperiul Otoman. Editura Minerva. Bucureşti. 1975 201 . 2001 26. Bucureşti. Augustin . 1-2. Histoire Génèrale. Engels. Bucureşti.Istoria războiului rece.a. Bucureşti. Bucureşti 24. Ciorănescu. Mesajul democraţiei de inspiraţie creştină. Bucureşti.Alexandru cel Mare. f. Fr.17. Delureanu. Dumitriu. Bucureşti. Ovidiu Istoria culturii şi civilizaţiei. Bucureşti. Bucureşti. Ştefan Geneza Europei comunitare. Editura Meridiane. Dick. Lewis. Editura Paidea. Anton . Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă.NATO: Globalizare sau dispariţie. Hanga. Bucureşti. Opere.Memorialul din Sfânta-Elena. Bucureşti. Editura Profile Books. Eric . 1994 30. Epoca clasică. 1996 18. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Marx. Leach. 2002 34. 1987 23. Rodney Europe. Florin România şi originile războiului rece.Uniunea europeană. Engels. 1995 22. Civilizaţiile Europei vechi. Londra. Fontaine. Las Cases . André . 1996 31. Inalcik. 1995 27. În: K. Cristian. 19. Editura Enciclopedică. Bucureşti. 1975 32. Jeffrrey The Council of the European Union. Editura Militară. (69-70)/2002 19. Vladimir . Florian . Leonard Ghidul Uniunii Europene. Londra. Oxford University Press. Mansuelli.

2003 42. Editura Printeuro.Antigona. Adrian . 1979 43. Bucureşti. Nicolae .Istoria ideilor politice. 1939-1947. 2001 47. 2001 37. 2002 45. Cluj – Napoca. Editura Trei.Importanţa strategică a petrolului românesc. Bucureşti.Primul război mondial. Editura Hyperion XXI. Zorbibe. 1998 202 . a IV-a. Editura Politică. Marin .Coaliţii politico-militare. Ploieşti. Trecut.Treptele antropogenezei. Voiculescu. Prisăcaru. 1992 52.O. Titulescu. 1992 40. Ovidiu . Editura Universităţii „Sextil Puşcariu”. Charles . Editura Fundaţiei „România de Mâine”. Bucureşti. Bucureşti. Mic dicţionar al oamenilor fosili. 2004 53. Bucureşti. Roşu. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. W. Gheorghe . Paris. Wallace. 1999 41.Drept constituţional comunitar. L.R. Bucureşti. Mircea . Bucureşti. 1965 39.Politologie. Editura Universităţii Suceava. Preda. Marcu. Editura Arc. viitor. 1997 51. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Pop. Tabouis. Editura Meridiane. Editura Ştiinţifică. Viorel .Discursuri. Editura Sylvi. prezent. 1914-1918.36. Vâlsan. 2001 44. 1987 46. Privire istorică. 1966 49. Bucureşti. Olteanu.Strategii de Integrare europeană. Chişinău. Wallace. . 1996 38. Pecica.Istoria şi evoluţia Uniunii Europene. Gavriil . Kostas .Les marxistes. Călin . 1972 48. Mircea N. Braşov. Géneviéve . Bucureşti. Editura Economică. Păcurariu. Popa. Bucureşti.Procesul politic în Uniunea Europeană. Stelian . Editura Lumina Lex. H.20 de ani de tensiune diplomatică. L'Essentiel.Istoria Economiei României. Bucureşti. 1967 50. Sofocle .Construcţia europeană. Ediţia.Europa – o idee în mers. Saon. Constantin . Bucureşti. . .Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Editura Lines. Papaioanu.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->