Sunteți pe pagina 1din 4

Personalitatea lui Stefan cel Mare în istorie şi literatura română

“Barbat glorios si victorios care a biruit pe toti regii vecini…om fericit căruia soarta i-a hărăzit cu
multă dărnicie toate darurile. Căci pe când altora le-a dat numai unele însuşiri şi anume prudenŃa împreunată
cu şiretenie, altora virtuŃi eroice şi spirit de dreptate, altora biruinŃa contra duşmanului, numai tie Ńi le-a
hărăzit la un loc pe toate. Tu esti drept, prevazator, isteŃ, biruitor contra tuturor duşmanilor. Nu în zadar eşti
socotit printre eroii secolului nostru.”
(cronicarul polon Miechowski)

Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. Calitățile
umane, cele de om politic, de strateg și de diplomat, acțiunile sale fără precedent pentru apărarea integrității
țării, inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația unor iluștri contemporani, iar, grație
tradiției populare, a fost transformat într-un erou legendar. În 11 februarie și 5 iulie 1450, prin două acte emise
la Roman, respectiv la Suceava, domnul Moldovei, Bogdan al II-lea, a prestat omagiu față de Ioan de
Hunedoara, guvernatorul Regatului Ungariei. Acest fapt a provocat reacția Poloniei. La 15 octombrie 1451
Bogdan al II-lea a fost ucis la Reuseni de către Petru Aron, cu sprijinul unei părți a boierimii moldovene. După
uciderea tatălui său Bogdan, Ștefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești, și - după
înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljești", la 12 aprilie si la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava
și pe locul ce se chema Câmpia Direptății, lângă cetatea de scaun, întreabă pe toți de față, dacă le este cu voie
să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și "toată țara"
proclamară pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinților și strămoșilor lui.
În aprilie 1459 Ștefan l-a recunoscut pe regele Poloniei ca suzeran, și i-a lăsat cetatea Hotinului. A
promis că se va închina personal când va veni regele în regiunea de graniță. Jurământul a fost confirmat în 2
martie 1462, când au jurat separat mitropolitul și boierii. Obediența față de Polonia l-a făcut pe Matia Corvinul
să-l considere pe Ștefan drept trădător.
În iunie 1462 Ștefan a profitat de ofensiva otomană pornită împotriva Țării Românești și Regatului
Ungariei, și a asediat fără succes pe 22 iunie garnizoana ungară de la Chilia, staționată acolo în urma acordului
ungaro-moldav din 1448, încheiat între Ioan de Hunedoara și Petru al II-lea al Moldovei. Eșecul asediului a fost
urmat de un eșec în confruntarea militară de la hotarele Țării Românești. Doar în ianuarie 1465 Ștefan a reușit
să ocupe Chilia, cu ajutorul târgoveților din cetate, care au fost răsplătiți cu privilegii.
Relațiile cu regele Ungariei s-au acutizat în jurul anului 1467. Pretendentul la tron, Petru Aron, era
adăpostit de câțiva ani în Ungaria, unde se refugiase după jurământul de vasalitate prestat de Ștefan față de
Polonia. Poziția regelui Matei Corvin față de Ștefan era neschimbată, anume pretenția omagiului și supunerii
din partea domnului moldovean. Acesta, închinat regelui polon, a profitat și de conflictul ivit între Cazimir al
IV-lea și Matias Corvinul, regele polon pretinzând pentru sine coroana Ungariei. În 1467 Ștefan a sprijinit
răscoala sașilor și a marii nobilimi transilvănene împotriva regelui Matias. După ce acesta a redobândit
controlul asupra situației, unii dintre capii răscoalei s-au refugiat la curtea lui Ștefan. Matias Corvinul a profitat
de venirea sa din Ungaria în Transilvania însoțit de o oaste compusă din 8.000 de călăreți și 4.000 de
pedestrași, și a intrat în Moldova cu scopul de a tranșa problema moldoveană în favoarea intereselor ungare. A
adus cu el doi pretendenți la tron. În timpul campaniei regale ungare împotriva sa Ștefan s-a confruntat și cu o
răbufnire a opoziției partidei boierești ostile. După un moment de negocieri la Roman, oastea regală a luat prăzi
în animale și oameni din teritoriile prin care a trecut și s-a așezat la Baia, aproape de trecătorile spre Ardeal.
Bătălia care s-a dat la Baia, în condiții neprielnice unei desfășurări de forțe – teren mlăștinos dominat de
înălțimile din jur, a fost câștigată de Ștefan cel Mare în noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467. Chiar și regele a
fost rănit și o parte a oastei a pierit în luptă. Victoria lui Ștefan i-a permis acestuia să tranșeze relațiile cu boierii
infideli, care au fost uciși după bătălie. Puterea suzerană, Polonia, nu a intervenit direct în conflict, ci doar pe
plan diplomatic, cerând explicații regelui maghiar care a dus o campanie împotriva unui vasal al său. S-a apelat
la Scaunul Papal împotriva regelui maghiar.
Acțiunile antiotomane au început prin conflictul dintre Ștefan și Radu cel Frumos. Încă în 1468 se
zvonea despre iminența unui război. Conflictul a început din cauza Chiliei, iar el a fost transformat într-o
dușmănie deschisă între cei doi domni. Ștefan a ars târgurile muntene de graniță în 1470 și 1471. Punctul
culminant a fost atins în campania din 1473, când oștile moldovene au ajuns până la cetatea Dâmboviței și l-au
1
alungat pe domnitor. Familia lui a fost capturată și adusă în Moldova. L-a înscăunat pe Laiotă Basarab, care a
fost alungat după o lună de Radu, venit cu o armată turcească. Regele polon a încercat să medieze pacea între
cei doi domni, însă Ștefan a refuzat. O nouă campanie l-a înscăunat pe același Basarab, care după scurt timp s-a
închinat turcilor și efortul lui Ștefan a fost zădărnicit. În 1474 a încercat să își impună voința în Muntenia,
luptând contra lui Basarab, distrugând cetățile muntene. Intervențiile în Țara Românească au atras reacția
otomană. Prima campanie s-a desfășurat sub conducerea unui pașă, Soliman. Turcii l-au somat să plătească
tributul restant și să predea cele două cetăți maritime. Victoria de la Vaslui din ianuarie 1475 l-a lansat în
fruntea cruciadei, fiind considerat un urmaș al lui Iancu de Hunedoara, un adevărat atlet al lui Hristos, cum îl
numea papa.
Așteptându-se la o nouă confruntare decisivă cu turcii, în condițiile în care polonezii nu erau pentru
război, Ștefan s-a închinat prin delegați regelui maghiar, Matia Corvin. Omagiul față de regele maghiar a fost
materializat prin ajutorul dat de unguri în a doua mare confruntare cu turcii. În 1476 Ștefan a fost înfrânt de
armata sultanului, dar acesta s-a retras după ce nu a reușoit să ocupe cetățile din nordul țării, nu a mai avut
aprovizionare cu hrană pentru oaste și din cauza apropierii aostei maghiare. Ideea de cruciadă s-a reaprins la
curtea maghiară, regele fiind angrenat și pe frontul bosniac. La sfatul domnului moldovean, Matia l-a înscăunat
pe Vlad Țepeș în Țara Românească, care a sfârșit tragic după scurt timp.
Ștefan a primit de la Matei două feude în Transilvania, Cetatea Ciceului și Cetatea de Baltă, unde și-a
numit proprii pârcălabi. În 1483 s-a negociat o pace între sultan și Matia Corvin, în care, din neatenția
redactorului maghiar, cancelarul, a fost uitată o clauză care să protejeze Moldova. Încheierea păcii între turci și
unguri l-a readus pe Ștefan la obediența față de polonezi. Spera să poată rezista presiunilor otomanilor, care
doreau cele două cetăți de la Marea Neagră. În 1480 a fost încheiat un acord cu turcii, prin care Ștefan a
acceptat plata tributului. În ciuda acestui fapt, turcii au ocupat cele două cetăți în 1484. Ștefan a sperat în
ajutorul regelui polonez și a prestat personal omagiul la Colomeea în septembrie 1485. În acest timp o oaste
otomană a adus în țară un pretendent, care nu a reușit să se impună. În cele din urmă în 1487 Ștefan a acceptat
din nou plata tributului către Poarta Otomană.
După 1489 relațiile lui Ștefan cu Polonia s-au înrăutățit din cauza supunerii domnului moldovean față
de regele Ungariei. Chiar dacă după 1490 în Ungaria era un rege din dinastia poloneză a Iagellonilor (Vladislav
al II-lea), regele polonez Ioan Albert nu a renunțat la planurile de a readuce Moldova sub obediența sa. În 1494
el a plănuit înlocuirea lui Ștefan cu Sigismund, fratele mai mic al regelui Poloniei. Pretextul oficial al campaniei
poloneze din Moldova din 1497 era eliberarea cetăților Chilia și Cetatea Albă. Asediul Sucevei a eșuat. În
același timp, Ștefan a fost ajutat de 2000 de ostași turci și de 12000 de ostași maghiari. În fața presiunilor
militare și diplomatice, Ioan Albert al Poloniei a abandonat planul de înlăturare a domnitorului moldovean. Pe
drumul de retragere, Ștefan l-a atacat pe regele polonez la Codrii Cosminului în 26 octombrie 1497. Ca
represalii, în anul următor Ștefan și-a trimis oștile pentru pradă în Polonia. După repetate schimburi de solii și
cu medierea Ungariei, între Moldova și Polonia s-a încheiat o pace în 1499.
Personalitatea lui Ştefan cel Mare a impresionat pe mulŃi scriitori şi istorici. Cronicarul Grigore Ureche
a scris foarte multe lucruri despre domnia lui Stefan cel Mare. El îi scoate în evidenŃă calităŃile: ”Fost-au acestu
Ştefan vodă om nu mare de statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat ; de multe ori la ospeŃe
omorâea fără judeŃu. Aminterilea era om întreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştia al acoperi şi unde nu
gândiiai, acolo îl aflai.La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vârâia ca văzându l ai săi, să
nu să îndărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu biruia. Şi unde îl biruia alŃii, nu pierdea nădejdea, că
ştiindu să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi ficiorul său, Bogdan vodă,
urma lui luasă, de lucruri vitejeşti, cum să tâmplă din pom bun, roadă bună iese.” Cronicarul polonez
Wapowski vorbeşte şi el despre aceleaşi lucruri “A fost un om vrednic, iscusit şi războinic norocos. Căci el a
învins pe Matei, regele Ungariei într o luptă de noapte la Baia. Pe tătari i-a alungat de multe ori. Pe Mahomed
împăratul turcilor… îl bătu, iar oştile cele mai mari ale duşmanilor le risipi. Pe lângă aceasta îl învinse şi pe
regele Albert… Ştefan a fost înzestrat cu virtuŃi de erou, aşa încât pe drept cuvânt merită să fie socotit printre
bărbaŃii vestiŃi în arta războiului.”
Figura şi perioada lui Ştefan au fost o puternică sursă de inspiraŃie pentru scriitori români. Iată o listă
neexhaustivă de asemenea creaŃii:
 Barbu Ştefănescu Delavrancea, Apus de soare;
 Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel Mare;
 Dimitrie Bolintineanu, Visul lui Ştefan cel Mare;
2
 Vasile Alecsandri, Dumbrava roşie;
 Vasile Alecsandri, Imn lui Ştefan cel Mare;
 Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri, Ştefan, Ştefan, domn cel mare;
 Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri, Movila lui Burcel;
 Gheorghe Asachi, Ştefan cel Mare înaintea CetăŃii NeamŃu;
 Alexandru VlahuŃă, Din trecutul nostru;
 Mihail Sadoveanu, FraŃii Jderi;
 Ştefan Octavian Iosif, Cântec despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt;
 Nicolae Gane, Stejarul din Borzeşti;
 Eusebiu Camilar, Stejarul din Borzeşti
Imaginea domnitorului a rămas vie în sufletele oamenilor. Multe legende îl prezintă pe Ştefan ca fiind
un om generos. Una din aceste legende este “Povestea mătuşii Floarea din Vrancea”. Aici Ştefan este ambitios
pentru că el având oastea risipită a avut încredere într-o nouă victorie şi a ştiut să lupte pentru ea. Având oastea
risipită, Ştefan a venit la o bătrână numită Floarea. Bătrîna îl rugă pe Ştefan să îi i-a pe cei 7 fii la luptă.
Respectându-i rugămintea, domnitorul luă fiii mătuşii Floarea în luptă. Fiind foarte viteji feciorii au ieşit
biruitori în luptă, primind drept răsplată cei 7 munŃi din Vrancea.
O altă legendă este cea a “Stejarului din Borzeşti” în care Ştefan fiind omenos şi crdincios a răzbunat
sufletul prietenului său MitruŃ. Când era mic, Ştefan avea un prieten, MitruŃ. Ei se jucau “de-a tătarii”. MitruŃ
fiind ”tătar”, a fost prins de Ştefan, care era conducătorul “românilor”. El a fost pedepsit şi aninat într-un stejar.
Între timp au venit tătarii cu adevărat, iar copiii au fugit. MitruŃ a fost însă găsit şi omorât. După câŃiva ani,
Ştefan care era cu adevărat conducător s-a răzbunat şi l-a omorât pe hanul tătar care îl omorâse pe MitruŃ.
A fost preocupat de ridicarea culturii moldovene pentru a putea ramane peste veacuri si prin realizarile
din acest domeniu. Preocuparea pt. cultura nu a venit odata cu urcarea pe tron, a aparut odata cu maturiza-rea.
Tot ce insemna atunci cultura a fost stimulat: arhitectura, scrieri, pictura, broderie si altele. O preocupare ce a
depasit 3 decenii si care a dat nastere unui nou stil, stilul moldovenesc.
Epoca lui Stefan cel Mare corespunde cu cea mai puternica si importanta miscare culturala si artistica a
Italiei, Renasterea. Moldova era o insula a spiritualitatii bizantine, devenita astfel datorita stranselor relatii
incepute în secolele IV-VI pentru mai bine de un mileniu. În arhitectura religioasa elemente ale arhitecturii
romano-bizantine supravietuiesc dar există şi influente gotice ce îşi pun amprenta. S-a reusit o fericita imbinare
intre cele doua stiluri ce au dat “stilul moldovenesc”, care se caracterizeaza prin puterea de sinteza, imbinare
intre vechi si nou, dintre autohton si străin. Se poate vorbi de doua perioade in constructiile religioase ale epocii
lui Stefan cel Mare:
- prima perioada cu foarte putine realizari (exceptand manastirea Putna, cea mai valoroasa);
- cea de a II-a, incepand cu 1487, foarte bogata in constructii.
Epoca lui Stefan nu se incheie odata cu moartea marelui domn ci continua cu multa stralucire si
sub urmasii lui. Si în domeniul militar, Stefan cel Mare este socotit un reformator. Va fi preocupat ca cetatile sa
devina inexpugnabile. La urcarea sa pe tron a gasit in Moldova cetati de piatra, pamant si lemn care s-au dove-
dit prea mici pentru situatia nou creată de forta de distrugere a artileriei. Trebuiau facute modificari de esentă
pentru a le adopta noilor conditii. A pus sa se repare si a modificat cetatile vechi, a ridicat cetati de piatra la
Orhei, Cetatea Noua, Chilia sau cetati de pamant la Bârlad, Craciuna. In domeniul fortificatiilor, Moldova
adopta tehnicile cele mai inaintate ale timpului in constructii militare. Trebuie subliniat marele efort material si
uman pentru a duce la bun sfarsit aceasta opera de constructii militare.
Construind atat de multe lacasuri de inchinare, interioarele acestora trebuiau acoperite cu picturi murale.
Analizand picturile s-a constatat ca mesterii zugravi sunt autohtoni, formati intr-un mediu artistic local, adica
intr-o scoala de pictură moldoveneasca. Pictura religioasa moldoveneasca mai pastreaza din canoanele
bizantine, totusi in abordarea si tratarea temelor o anume libertate se face prezenta, totul duce la originalitate. In
prezentarea decorului, ca procedee tehnice se folosesc friza si tabloul. Dupa traditie ctitorul bisericii aparea pe
peretele de sud-vest al naosului. Stefan si familia sa apar in mai multe tablouri votive, la Sf.Ilie-Suceava, la
Voronet, Patrauti. Cum Stefan a creat o epoca, urmasii sai l-au completat. In domeniul picturii, Petru Rares a
pus sa se zugraveasca exteriorul bisericilor, realizand ceva de exceptie in pictura religioasa.
Arta broderiei in Moldova va face parte din mostenirea culturii bizantine, capatand in epoca lui Stefan o
stalucire fara egal in lumea Europei orientale. Cele mai vechi lucrari de broderie din Moldova apartin traditiei
bizantine, sunt din sec.XIV - început de secol XV, lucrari de import. Caracterizand broderia epocii lui Stefan,
subliniem un proces de sinteza ce creeaza un limbaj propriu, echilibru intre subiect si fond, minutiozitatea
3
executiei, nuante pastel ale culorii. S-ar putea spune ca broderiile au un caracter pictural. Lucrate in manastiri
poate si la curtea domneasca, dvere, epitafe, poale de icoane, valuri liturgice, acoperaminte de mormant si
altele, vorbesc de o unitate stilistica, dovada a unei scoli de broderie moldoveneasca.
Cultura scrisa va avea in epoca lui Stefan cel Mare o maxima dezvoltare, se face in limba slavona dar
este o cultura romaneasca, creata de romani. Isi va pastra caracterul bizantino-slavo-român datorita vechilor si
noilor legaturi cu lumea sud-dunareana. Literatura istorica este bine reprezentata in epoca lui Stefan cel Mare.
Textele istorice scurte au aparut din necesitatea transmiterii unor evenimente importante si sunt inscriptiile de
tot felul: pe pietre de mormant, broderii, metale scumpe, la biserici, cetati, mânăstiri. Scrierile istorice transmit
idei si stari de spirit ale perioadei respective, tot ce ar fi putut interesa pe contemporani dar mai ales posteritatea
cu evenimentele petrecute in Moldova, rolul jucat de Stefan ce se afla participant la toate evenimentele. Se
justifica apoi politica internationala promovata de domn,sprijinul oferit domniei de biserica si altele.
In domeniul culturii Stefan este, ca si in alte domenii, un deschizator de drumuri. S-ar putea afirma ca
Stefan a declansat o adevarata politica culturala, creand o epoca ce ii poarta numele,”epoca lui Stefan cel
Mare”. Cum domnia lui Stefan a fost fara egal in lumea medievala romaneasca, realizarile ei au impresionat
atat pe contemporani, cat si pe urmasi.
Personalitatea marelui voievod se întregeşte şi mai mult dacă o raportăm nu numai la Moldova, ci şi la
restul Europei. Sunt multe mărturiile externe din acea vreme, cu privire la măreŃia, biruinŃa şi gloria acestui
titan al Moldovei. În special aceste referinŃe sunt poloneze, germane, italiene, maghiare, slave, turceşti. Din
aceste referinŃe se conturează o personalitate plenară, un conducător de stat şi militar de mare elită, aureolat de
razele genialităŃii. ConştiinŃa europeană avea deplină dreptate să schiŃeze un asemenea profil moral, care
convinsese „pe viu” Europa că Moldova îndeplinea rolul de „poartă a creştinătăŃii”, cu sacra menire de a fi
pavăză şi zid de apărare întregii Europe, în faŃa urgiei cotropitoare a Imperiului Otoman. Astfel, la adăpostul
bătăliilor şi victoriilor marelui Ştefan, Europa a putut să-şi construiască în tihnă catedralele, universităŃile, şi
celelalte bunuri materiale şi spirituale, cu care se mândreşte până astăzi.
Totodată, Ştefan se dovedeşte un incontestabil precursor al Principiilor Mişcării ecumenice din zilele
noastre, deoarece el se adresa căpeteniilor creştine ale Europei fără discriminare de apartenenŃă confesională,
îndemnându-le stăruitor să alcătuiască un front comun de rezistenŃă şi apărare a tuturor valorilor creştinătăŃii.
Prin cele arătate mai sus, Ştefan a fost cu siguranŃă, la vremea sa, singura căpetenie cu conştiinŃă
creştină europeană, care, dacă ar fi fost ascultată şi urmată efectiv, ar fi putut arunca pe musulmani din partea
cucerită până atunci a Europei, şi ar fi restaurat Imperiul creştin al lui Constantin cel Mare.