CONTRIBUTII LA STUDIUL

FARMACOGNOSTIC AL
CEAIULUI ANTITUMORAL
Plan de redactare

INTRODUCERE

Contributii la studiul farmacognostic al ceaiului antitumoral

Capitolul I

1. Date generale privind ceaiul antitumoral

1.1. Raspandirea speciilor producatoare
1.2. Descrierea speciilor producatoare
1.3. Actiunea farmacologica si utilizarile materiilor prime vegetale

Capitolul II

2. Studiul farmacognostic al ceaiului antitumoral

2.1. Determinarea identitatii
2.1.1. Examen macroscopic
2.1.2. Examen microscopic
2.1.3. Analiza chimica calitativa a solutiei extractive apoase
2.2. Determinarea puritatii
2.3. Determinarea calitatii

Capitolul III

Corelatii intre principii active si actiunea ceaiului antitumoral

Capitolul IV

Concluzii

Bibliografie
INTRODUCERE
Tumorile reprezinta mase tisulare anormle care apar printr-o proliferare autonoma,
progresiva si exageraata a celulelor organismului.
Diagnosticul si diferentierea tumoilor se bazeaza pe diferite criterii de clasicare, dintre care
cele mai importante sunt morfologia(structura microscopica) si istogeneza(evdentierea tesutului
din care provine tumora). Aceste criterii trebuie sa permita diagnosticul exact a tumorii, sa
contina informatii privind prognosticul si eventual date legate de terapia tumorii.
Cel mai important criteriu de clasficare al tumorilor este comportamentul biologic al tumorii.
Din acest punc de vedere, tumorile se clasifica in tumori benigne si tumori maligne.

Caracterele tumorlor benigne si maligne:

Tumorile benigne cresc lent. Din aceasta cauza tumorile benigne contin foarte putin
mitoze(diviziuni celulare caracterizate prin aparitia cromozomilor). Strucura interna a nucleelor
celulelor tumorale benigne(cromatina, nucleol) se deosebeste putin sau deloc de structura
tesutului din care provin tumorile benigne.
Din cauza ca tumorile benigne sunt formate din celule mature, proprietetile celulelo tumorale
benigne sunt foarte asemanatoare cu cele ale tesuturilor de origine. In tumorile epiteliale
benigne, un caracter foarte important este patrunderea legaturii intre epiteliu si tesutul
conjunctiv. Aceasta proprietate se datoreaza faptului ca in tumorile epiteliale benigne are loc
concomitent cu inmultirea celulelor epiteliale si o proliferare a tesutului conjunctiv.
Tumorle benigne cresc expansiv, adica comprima tesutul inconjurator( de ex. Compresia uterului
prin tumori ale uterului sau ovaului).
Tumorile benigne nu dau tulburari functionale in afara de cele corelate cu modificarile locale,
de exemplu compresia exercitata de tumorile uterine asupra circulatiei din jur, hemoragii produse
de unele tumori benigne ale tractului digestiv sau urinar, xceptie de la aceasta proprietate fac
tumorile benigne ale glandelor endocrine care pot secreta in exces homonii produsi de glandele
endocrine unde apare tumora respectiva.

Tumorile maligne prezinta, cu numeroase exceptii de la regula, o crestere rapida. Din

aceasta cauza apar frecvente mitoze. Datorita perturbatii intracelulare cu pierderea reglarii
cresterii anormale, se gasesc numerose atipii ale nucleilor citoplasmei. Aceste atipii nucleo-
citoplasmatice constituie o caracteristica importanta a tumorilor maligne. Modificarile
citoplasmatice constau in: aparitia de forme celulare variabile(polimorfism celular), colorabilitate
variata a citoplasmei(policromazie) de obicei cu cresterea colorabilitatii
citoplasmatice(tahicromazie). Modificarile nucleo-citoplasmatice decurg paralel cu evolutia in
timp a tumorilor maligne; dn ceasta cauza ele sunt folosite in aprecierea graviditatii si a
prognosticului tumorii respective. Aceasta apreciere a graviditatii poarta denumirea de
standializare tumorala.
 In tumorile maligne, capacitatea de diferentiere celulara este mai mica decat in tumorile
benigne. Lipsa totala a proprietatii de diferentiere celulara poarta denumirea de anaplazie.
Caracteristica decisiva a tumorilor maligne consta in infiltratrea tesuturilor peritumorale si
distrugerea lor. Odata cu infiltrarea si distrugerea tisulara apare si denumirea tumorala sau
motastazarea.

Diferentierea intre tumorile benigne si tumorile maligne

Caracteristici Tumori benigne Tumori maligne

Sexul Fara importanta Fara importanta
Varsta Predominant la tineri Predominant la varstnici
Localizarea Tumorile benigne si maligne pot apare in toate organele.
Comportamentul este determinat de localizare. O tumora
histologica benigna poate deveni maligna prin localizare(de
ex. in creier)
Simptome clinice In general putine, Manifestate, adeseori in stadii
nespecifice tardive
Durata bolii Lunga(ani sau decenii) De obicei scurta(luni)
Functii celulare specifice Relativ frecvent prezente De obicei lipsesc
Cresterea Expansiva, comprima tesutul Infiltrativ-destructiva
peritumoral
Metastaze Absente Frecvente
Recidive Pot apare Frecvente

Consecinte locale si generale ale tumorilor

Urmarile locale si generale ale tumorilor pot avea mare insemnatate, deoarece, uneori,
tumorile se evidentiaza clinic tocmai datorita acestor urmari. In special in tumorile organelor
interne aparitia primelor simptome este corelata cu localizarea tumorala si cu viteza de crestere.
Deoarece simptomele apar reltiv tarziu, terapia acestor tumori ramne adesea fara succes.
Printre cele mai importane consecinte ale prezentei tumorilor, mentionam:
Stenozele - se insotesc de tulburari mari, de ex. stenozele bronhice, duc, datorita
hipoventilatiei la atelectazie pulmonara, retentie de mucus si inflamatie. Stenozele cailor biliare
produc icter mecanic.
Ulceratiile - datorita necrozelor si infiltratiilor tumorale pot da hemoragii(hemoptizie, in
cancerul bronhic, hematemeza, in cancerul gastric, hematurie, in cancerul renal sau al vezicii
urinare).
Fistule - rezulta prin infiltrarea si necroza tumorala.
Aparitia uni si multicentrica a tumorilor
Tumorile benigne se dezvolta de obicei intr-un singur loc, dar nu rareori pot prezenta
sedii de dezvoltare multiple. Exemple tipice sunt: fibromul cu punct de plecare intr-un singur
loc si fibromatoza care apare medular, cu mai multe sedii. Uterul miomatos prezentand noduli
multiplii este un alt exemplu, de asemenea, lipomul se dezvolta intr-un singur loc, in timp ce
lipomatoza apare cu sedii multiple.
In cazul tumorilor maligne, dezvoltarea uni sau multicentrica poate avea consecinte
terapeutice importante. La om, cancerul poate apare fie dintr-o singura zona neoplazica, fie din
confluenta mai multor sedii neoplazice. O metastaza limfatica precoce poate stimula o tumora
primitiva de dimensiuni mici. Exista insa dovezi ca boala canceroasa poate debuta prin focare
multiple. In acest sens, mentionam cancerele cutanate multiple ale fetei dupa expunere cronica la
radiatii, carcinoamele multiple intestinale care apar pe terenul unei polipoze familiale multiple,
cancerul hepatic cu focare multiple dezvoltate pe terenul unei ciroze hepatice. In epiteliul de
tranzitie al cailor urinare pot apare de asemenea tumori multiple, concomitent sau succesiv.

Nomenclatura si clasificarea tumorilor

Nomenclatura tumorilor se face pe baze histogenetice si citogenetice. Terminatia „om”
inseamna tumora.
Tumorile benigne sunt denumite prin adaugarea terminatiei „om” la numele tipului
celular sau tisular. De exemplu, tumora benigna a tesutului fibros este denumita fibrom, tumora
benigna a tesutului adiops este denumita lipom, a tesutului osos, osteom, etc. Pentru tumorile
benigne de origine epiteliala problema denumirii este ceva mai dficila. Terminatiile „om” se
pastrezaza si la tumorile epiteliale benigne, care insa se clasifica dupa criterii variable:
citogenice, microscopice si macroscopice.
Nomenclatura tumorilor maligne urmeaza aceeasi schema ca si pentru neoplaziile
benigne. Cancerele tesutului mezenchimal poarta denumirea de sarcoame(sarcos = carnos).
Astfel, tumora maligna a fibrocitelor este fibrosarcomul, tumora maligna a tesutului gras este
liposarcomul. Tumorile maligne ale tesuturilor epiteliale sunt denumite carcinoame.

Cauzele tumorilor
Cercetarile experimentale au identificat numeroase cauze care produc tumori la animalele
de laborator. Extinderea acestor observatii la om se loveste insa de multiple dificultati, incat in
afara de cazuri izolate, de exemplu cancerele profesionale, nu se pot preciza cauzele aparitiei
cancerului la om.
 Cauzele si aparitia tumorilor benigne
Tumorile benigne pot apare din diferite cauze:
Influente hormonale in organele endocrine si in organele tinta hormonodependente. De
exemplu, perturbari produse experimental in sinteza hormonala a tiroidei duce la o hipersecretie
a hormonului tireostimulant hipofizar care determina care determina o hiperplazie a celulelor
tiroidiene. Cu timpul, hiperplazia se transforma in noduli adenomatosi tiroidieni. Aceste
adenoame pot produce hormoni, chiar cand stimulul care le-a dat nastere a disparut.
Hormonii pot deterna aparitia tumorilor in organele tinta pentru acesti hormoni: de
exemplu, extrogenii deermina aparitia ibromiomului in uter sau a fibroadenomi in mamela.

Virusurile produc tumori benigne la animalele de experienta. La om, virusurile pot fi

cauza unor tumori ca: papilomul laringean si molluscum contagiosum. Mecanismul de aparitie al
tumorilor benigne produse de virusuri consta in faptul ca virusurile determina o crestere celulara,
care trece de la hiperplazie la formarea unui papilom.
Agentii chimici pot produce de asemenea la hiperplazii celulare si la tumori benigne.

Cauzele tumorilor maligne

Importanta cauzelor exogene in aparitia tumorilor maligne a fost recunoscuta de Virchow
care a constatat ca tumorile maligne se dezvolta cu iritatiile cronice.
1. Agentii chimici. In przent exista cateva sute de substante cu actiune carcinogena. Dintre
acestea, cele mai importante sunt:
a) Hidrocarurile aromatice. In 1917 se obtin cancere cutante la iepure prin
pensularea indelungata a pielii cu gudroane. Substantele cancerinogene din
gudron sunt: 3,4-benzpirenul si 3-metil colantrenul. Aceste substante
cancerinogene sunt prezente nu numai in gudroane, ci si in produsele rezultate
din arderile incomplete: de exemplu, in fumul de tutun sau in gazele de
esapament de la motoarele cu ardere interna.
b) Aminele aromatice. Dintre acestea fac parte: beta naftilamina care produce
cancerul vezicii urinare, derivatii azo(galbenul de unt) si in special, 2-acetil-
aminofluorenul care determina cancerizari in diferite organe la animalele de
laborator.
c) Nitrosaminele. Reprezinta cancerigeni puternici care actioneaza pri
intermadiul enzimelor organospecifice. Deoarece nitrosaminele contin legaturi
hidrosolubile pot patrunde in sistemul nervos, unde determina aparitia
tumorilor nervoase si de asemeni pot trece prin placenta producand tumori la
embrioni(cancerizare diaplacentata). Mecanismul de cancerizare al r
nitrosaminelor se bazeaza pe metilarea guaninei.
 d) Produsele naturale. In ultimii ani s-a constatat prezenta unor substante
carcinogene in produsele naturale. Investigarea unei intoxicatii cu caracter
epidemic in 1960 in Anglia, care a determinat moartea unui numar mare de
curcani, a evidentiat prezenta in hreana acestor pasari a unei ciuperci din genul
Aspergillus flavus. Acesta ciuperca contine o toxina denumita aflatoxina, care
in doze mari, produce neroze tisulre, pe cand in doze mici determina cancere
hepatice, gastrice sau renale. Aflatoxina actioneaza prin legare de ADN si
perturbarea sintezei ARN. Nu s-a putut evidentia pana in prezent efectul
cancerigen al aflatoxinei la om.
e) Alti cancerigeni. In afara cancerigenilor mentionati, exista si alte substante
care produc cancere: Arseniul (carcinome cutanate, carcinome si
hemangiosarcome hepatice), plumbul si cromatii, asbestul(cancer pulmonar).
2. Agentii fizici. Energia radianta, ca lumina solara, razele X, fisiunea nucleara,
radioizotropii reprezinta o cauza bine cunoscuta de carcinogeneza. Energia radianta
transforma liniile celulare in vitro si produce neoplasme la animalele de experienta.
Radiatiile ultraviolete din lumina solara pot determina aparitia cancerelor
cutanate.
Iradierea terapeutica este un factor de crestere al incidentei cancerului. Astfel, la
3-5 ani dupa radioterapie pentru afectiuni netumorale, s-a constatat o crestere se 10-12 ori
a frecventei leucemiei la acesti bolnavi. Rezultate asemanatoare s-au observat dupa
terapia cu iod radioactiv in bolile tiroidei sau dupa fosfor radioactiv in tratamentul
policitemiei.
Expunerea profesionala la iradiere duce de asemenea la o crestere a frecventei
cancerului, de exemplu la primii radiologi care lucrau neprotejati fata de actiunea raelor
X.
3. Virusurile ocogene au un rol bine precizat in aparitia cancerului la animle. Au fost
identificate numeroase virusuri ocogene care pot fi impartite in virusuri ADN si virusuri
ARN, ambele avand proprietatea de a de se introduce in genomul gazdei.

Aparitia tumorilor maligne

Aparitia tumorilor(carcinogeneza) se desfasoara in trei etape:

1. Initierea tumorala reprezinta perioadele de actiune ale cacinogenilor care, in unele
cazuri, se pot insuma. Acest fenomen este denumit sincarcinogeneza. Deoarece intre
momentul actiunii carcinogenilor si aparitia tumorilor se gaseste faza de latenta in
 care au loc numeroase diviziuni celulare, rezulta ca actiunea de initiere tumorala se
extinde si asupra celulelor fiice. Actiunea de initiere este deci corelata cu aparatul
celular genetic, ceea ce a dus la concluzia ca in cursul transformarii maligne au loc
mutatii somatice.
2. Perioada de latenta poate fi scurtata numai pana la o anumita durata, chiar daca se
utilizeaza doze mari de substante cancerigene. Este important ca perioadele lungi de
latenta pot fi scurtate datorita unor iritatii nespecifice care favorizeaza proliferarea
celulara.
In cursul perioadei de latenta au loc urmatoarele etape:
a) Defectele din aparatul genetic celular se raspandesc prin diviziunea
celulelor la un numar mare de celule fiice;
b) In cursul aceste perioade are loc o selectie celulara;
c) Modificarile nucleare si citoplasmatice incep sa devina vizibile.
3. Debutul dezvoltarii tumorale se caracterizeaza prin aparitia unor noi proprietati ale
celulelor: pierderea reglarii cresterii, infiltrarea celulelor tumorale in tesuturile vecine
ducand la distrugerea acestora si aparitia metastazelor.

CAPITOLUL I
Date generale privind ceaiul antitumoral
Compoziția ceaiului antitumoral(conform producatorului):

Napraznic Galbenele

Busuioc de camp Urzica moarta

Busuiocul cerbilor Urzica vie

Sanziana Lichen

Catina Plop

Tataneasca Turtita

Rostopasca Coada soricelului

Nuc Musetel

Talpa gastei Coriandru

Potbal Fenicul

Porumb Patrunjel

Morcov de camp Aloe

1. Date generale privind ceaiul antitumoral

Materialul vegetal analizat a fost constituit din produsul „Ceai antitumoral”, procurat dintr-o
farmacie comunitară şi „infuzia” preparată conform indicaţiilor menţionate pe ambalajul
secundar. În scopul stabilirii identităţii componentelor ceaiului, s-au efectuat examenele
macroscopic şi microscopic. Soluţia apoasă preparată conform indicaţiilor („o linguriţă plantă la
200 mL apă clocotită, repaus 10 minute”) a fost supusă unor analize chimice calitative şi
cantitative, urmărind principiile active cu eventuale proprietăţi citostatice (flavonozide, acizi
polifenolici, taninuri, compuşi volatili, alcaloizi) care, pe baza solubilităţii lor, ar putea fi regăsite
în această formă de administrare. Flavonozidele au fost analizate calitativ (reacţii specifice).
Proba analizată a fost un extract în acetat de etil, adus la reziduu şi reluat cu metanol. Taninurile
şi alcaloizii s-au determinat calitativ prin reacţii specifice.

1.1. Raspandirea speciilor producatoare

CATINA, Hippophae rhamnoides

Catina este un arbust cu numele stiintific Hippophae rhamnoides cu un areal foarte mare
de raspandire: Europa, Asia de Vest din Caucaz, Persia de Nord, Urali, Siberia de Sud pana
in Altai, Asia de Est si pana in Himalaya.

 
ROSTOPASCA, Chelidonium majus

Rostopasca - Chelidonium majus este o planta erbacee, perena, spontana, intalnita prin
locuri umbroase din paduri, tufarisuri, gradini, pe langa garduri, ziduri, ruine, in jurul
asezarilor omenesti, de la campie pana in zona montana, la altitudini maxime de 800-1000
m, fiind utilizata inca din antichitate in medicina populara. Rostopasca prefera in sol si in
aer un grad mai mare de umiditate, solicitand in permanenta apa, dar nu si excesul acesteia.
Evitand lumina directa rostopasca se instaleaza pe soluri usoare cu suficienta materie
organica, pe terenuri tasate, cu pietris si chiar cu nisipuri.

NUCUL, Juglans nigra

In lume, exceptand S.U.A. si intr-o oarecare masura Franta, in toate celelalte tari, cultura
nucului are un caracter extensiv, majoritatea pomilor crescand izolat in vatra satelor, pe
marginea proprietatilor, de-a lungul cursurilor de apa, a drumurilor, etc. 
Intr-o serie de tari din arealul de raspandire naturala a nucului, exista suprafete relativ
mari de paduri crescute spontan sau plantate in fondul forestier, dar nici aici nu exista o
inventariere precisa. Plantatii comerciale exista in putine tari si pe suprafete relativ
restranse, comparativ cu celelalte specii. Printre acestea, S.U.A. ocupa primul loc pe glob
sub aspectul suprafetei de livezi organizate si a productiei de nuci. 
Pana in deceniul al saselea si al saptelea al secolului XX, Romania era printre primele
trei tari mari producatoare de nuci. 
In majoritatea tarilor, productia de nuci este stabilita prin evaluare si nu prin inregistrare
exacta. 
Printre tarile mari producatoare de nuci se numara: China, S.U.A., Iran, Turcia,
Romania, Franta .

TALPA GASTEI , Leonurus cardiaca

Talpa gastei este o planta erbacee, perena, comuna in tara, intalnita pe marginea
drumurilor si cailor ferate, la marginea padurilor, locuri poienite, pe langa garduri si
drumuri, pe terenuri necultivate, in zona de campie si deal, pana la altitudinea de 500-600
m.

PORUMBUL, Zea mays ssp. Mays

Este o cereală originară din America Centrală cultivată azi în multe regiuni ale lumii ca
plantă alimentară, industrială şi furajeră, reprezinta alaturi de grau 80% din productia de
cereale. Porumbul aparţine familiei Poaceae. Tulpina înaltă şi groasă, neramificata, care se
numeste popular: "cocean", cu frunze lungi şi ascuţite la vârf, aspre. Pe aceiaşi plantă se
găsesc flori feminine si flori masculine pe aceeasi tulpina. Florile masculine se găsesc în
varful tulpinii. Inflorescenţa este sub forma unui spic sau panicul. Florile feminine se găsesc
la subsoara frunzelor.
Deşi unele varietăţi de porumb pot creşte până la 7 metri în înălţime, porumbul
comercial este cultivat la o înălţime maximă de 2,5 metri. Porumbul dulce este de obicei
mai scurt decât varietăţile de porumb de câmp. Alcătuirea plantei: frunzele sunt mari şi
liniare. Florile barbăteşti sunt grupate în vârful tulpinei într-o inflorescenţă numita spic
cumpus ramificat. Florile femeieşti se găsesc mai jos pe tulpină, grupate în inflorescenţă,
numită ştiulete.

CORIANDRU, Coriandrum sativum

Coriandrum sativum L, din familia Umbeliferae, este o plantă anuală, originală din
Europa şi Asia cultivată intens în zonele de origine şi în America de N.
Coriandrul este o planta erbacee anuala, inalta de 40-100 cm, cu florile mici albe sau roz
si fructe globuloase bogate in uleiuri eterice
Planta se cultivă pentru fructele utilizate în scopuri condimentare şi pentru extragerea
uleiului sedativ. Fructele ajung la maturitate şi se recoltează în lunile iulie – august.
La origine este o planta care creste in Asia, pe dealuri insorite si in zone nu foarte bogate
in precipitatii, utilizata de mii de ani in India, Iran si China. 

ALOE, Aloe vera

Aloe Vera creste indeosebi in zonele subtropicale, dar este deja binecunoscuta în multe
tari pentru efectele sale terapeutice extraordinare, fiind considerata de aceea ca un veritabil
medicament natural.
Aloe Vera este o planta inalta de aproximativ 1 m, cu 12-15 frunze late, carnoase,
greutatea fiecarei frunze atingind 700-1500gr. Aloe Vera are frunze carnoase în forma de
lance care cresc direct din pamânt, cu marginile în forma de dinte de fierastrau. În mijloc
prezinta o tulpina care se termina în flori de culoare galben-rosie de forma cilindrica.

1.2. Descrierea speciilor producatoare

CATINA, Hippophae rhamnoides
 Pe malul raurilor, in prudisuri, coaste rapoase, creste catina, numita in unele regiuni si
catina alba.
De la aceasta planta se folosesc fructele - fructus hippophae - in stare proaspata sau
uscata. Gustul lor este acru-astringet, insa pe masura coacerii si mai ales dupa caderea
primelor brume devine mai placut si capata un miros asemanator ananasului.
In compozitia chimica a fructelor de catina predomina vitamina C cu o serie de
pigmenti carotinoidici care le dau culoarea portocalie, un ulei gras in care sunt dizolvati
acesti pigmenti, vitaminele B1 si B2, acid folic, acizi grasi si fitosteroli, inozitoli si acid
nicotinic, ulei volatil etc. Datorita acestei compozitii chimice complexe, fructele de catina
sunt considerate ca o polivitamina naturala. Ele sunt folosite in multe tari in scopuri
terapeutice si alimentare.
Sub forma de suc, gem, marmelada, sirop, vin, lichior etc., ele constituie un aliment
accesibil tuturor.

ROSTOPASCA, Chelidonium majus

 Rostopasca - Chelidonium majus este o planta erbacee, perena, spontana, intalnita prin
locuri umbroase din paduri, tufarisuri, gradini, pe langa garduri, ziduri, ruine, in jurul
asezarilor omenesti, de la campie pana in zona montana, la altitudini maxime de 800-1000
m, fiind utilizata inca din antichitate in medicina populara. Rostopasca prefera in sol si in
aer un grad mai mare de umiditate, solicitand in permanenta apa, dar nu si excesul acesteia.
Evitand lumina directa rostopasca se instaleaza pe soluri usoare cu suficienta materie
organica, pe terenuri tasate, cu pietris si chiar cu nisipuri.

Avand o tulpina ramificata, inalta pana la 100 cm, dispers-paroasa, Rostopasca

dezvolta frunze alterne, cu doua-cinci perechi segmente inegale-crenate, pe fata inferioara
glabre sau dispers-paroase si flori de culoare galbena.Toate partile plantei contin suc laptos
(latex) de culoare galbena, care, in contact cu aerul, se brunifica.
Ramurile si tulpinile tinere de rostopasca se recolteaza in faza de inflorire deplina, de
preferat in aprilie-mai, cand planta poseda cea mai mare cantitate de principii active.
Uscarea se face la umbra, in strat subtire, de preferat in poduri acoperite cu tabla. Se intorc
la doua-trei zile. Uscarea artificiala la 35-40°C.
Rostopasca contine alcaloizii chelidonina, homochelidonina, oxichelidonina,
mezoxichelidonina, cheleritrina, sanguinarina, coptizina, protopina, alocriptopina, cantitati
mici de berberina, sparteina, vitamina C, rezine, ulei volatil, saruri minerale.

NUCUL, Juglans nigra

 Nucul este un arbore originar din Persia. Cojile verzi ale fructelor se intrebuinteaza din
vechime in scopuri medicinale.
Frunzele de nuc - Folium Juglandis - contin vitamina C, flavonoide, juglona,
hidrojuglona, caroten, tirozina, tanin, un principiu amar, urme de ulei volatil care le transmit
mirosul placut, caracteristic. Datorita acestei compozitii chimice, ele au proprietati
astringente, antileucoreice si hipoglicemiante. Frunzele de nuc sunt un bun tonic in
scrofuloza si rahitism. In diabet, au proprietatea de a scadea zaharul din sange. Singure sau
impreuna cu frunze de salvie micsoreaza transpiratia. Ceaiul de frunze de nuc, asociat cu bai
locale, ajuta la vindecareascurgerii albe (leucoree). Baile generale facute cu frunze de nuc
intaresc organismul, ajuta la vindecareadiferitelor boli de piele, ca eczeme zemuinde,
ulceratii. Sub forma de comprese se folosesc in boli de ochi. Frunzele de nuc intra in
compozitia ceaiurilor dietetic, antitumoral si antidiareic.

TALPA GASTEI , Leonurus cardiaca

Talpa gastei este o planta erbacee, perena, comuna in tara, intalnita pe marginea
drumurilor si cailor ferate, la marginea padurilor, locuri poienite, pe langa garduri si
drumuri, pe terenuri necultivate, in zona de campie si deal, pana la altitudinea de 500-600
m.
Se mai numeste apucatoare, buruiana boltului, buruiana de bleasna, creasta cocosului,
iarba de dat, santa, lingorica, somnisor, talpa lupului.
Talpa gastei este o planta moderat-termofila, vegetand bine in plina lumina si fiind
rezistenta la semiumbra. Are cerinte reduse fata de sol si umiditate, in general preferand
solurile revene pana la reavan-jilave.

Talpa gastei este un rizom lignificat, gros (1-1,5 cm), scurt, din care pornesc multe
radacini brune, subtiri, lungi pana la 30 cm. Tulpina erecta, cu patru muchii, goala in
interior, paroasa pe muchii. Frunze opuse, sunt palmat-lobate avand aspectul unei labe de
gasca, lungi de 6-12 cm si late de 4-10 cm, cu peri aspri si petiolate. Florile sunt roz, dispuse
cate 10-20 localizate la baza frunzelor din partea superioara a tulpinii.
Planta contine alcaloizi (0,050-0,070 %), reprezentati de leunucardina si stachidrina,
heterozizi cardiotonici, glicozide amare, ulei volatil, tanoizi, rezine, acizi organici,
vitaminele A, C, E, substante minerale.
Din talpa gastei se recolteaza partile aeriene inflorite pe timp frumos, dupa ce s-a
ridicat roua, din iunie pana la inceputul lui august. Se va taia doar varful inflorit, de
aproximativ 20-25 cm lungime. Se usuca la umbra in soproane sau poduri acoperite cu
tabla, in strat subtire. Se intorc la 12 zile fara a se sfarama frunzele. Uscare artificiala la 35-
40°C. Se pastreaza in saci de panza.

PODBALUL, Tussilago farfara

Denumit si bruscanis, brustan, brustur-alb, brustur-de-riu, cenusoara, galbinele, gusa-

gainii, limba-vecinei, laposel, papalunga, podbeal, rotungioare. Atunci cind campiile si
povirnisurile noastre n-au inca nici un pic de verdeata de primavara, iar ochiul de-abia daca
re-cunoaste cite o umflatura foarte timida de mitisor de salcie, podbalul este primul care-si
scoate la lumina la inceputul primaverii potirele galbene. Pe soluri umede, cariere de pietris,
pamant intelenit, ogoare paragihite si grohotisuri de panta se gasesc perne intregi de flori de
podbal, care apar din pamint cu mult inaintea frunzelor. La ele isi cauta albinele si alte
insecte prima lor hrana. Pod-balului ii prieste numai pamintul argilos, lutos, el reprezinta
caracteristica solurilor de argila si lut.
Datorita proprietatilor lor expectorante si antiinflamatorii, le putem folosi cu mare
succes la bronsita, laringita, faringita, astm bronsic si pleurezie, la tuberculoza pulmonara
incipienta.
 Mai tarziu, in luna mai, cind apar si frunzele linoase, verzi sus si alb-argintii pe partea
de jos, le utilizam, din cauza continutului lor bogat in vitamina C.

Intrucat frunzele contin mai multe substante active decit florile, sunt culese si pentru a
se putea folosi un amestec de flori si frunze la prepararea ceaiului.

PORUMBUL, Zea mays ssp. Mays

 Este o cereală originară din America Centrală cultivată azi în multe regiuni ale lumii
ca plantă alimentară, industrială şi furajeră, reprezinta alaturi de grau 80% din productia de
cereale. Porumbul aparţine familiei Poaceae. Tulpina înaltă şi groasă, neramificata, care se
numeste popular: "cocean", cu frunze lungi şi ascuţite la vârf, aspre. Pe aceiaşi plantă se
găsesc flori feminine si flori masculine pe aceeasi tulpina. Florile masculine se găsesc în
varful tulpinii. Inflorescenţa este sub forma unui spic sau panicul. Florile feminine se găsesc
la subsoara frunzelor.
Deşi unele varietăţi de porumb pot creşte până la 7 metri în înălţime, porumbul
comercial este cultivat la o înălţime maximă de 2,5 metri. Porumbul dulce este de obicei
mai scurt decât varietăţile de porumb de câmp. Alcătuirea plantei: frunzele sunt mari şi
liniare. Florile barbăteşti sunt grupate în vârful tulpinei într-o inflorescenţă numita spic
cumpus ramificat. Florile femeieşti se găsesc mai jos pe tulpină, grupate în inflorescenţă,
numită ştiulete.
Stigmatul pistilului este foarte lung şi formează mătasea porumbului. Fructul este o
cariopsă care conţine amidon, substanţe proteice şi uleiuri.
Porumbul contine multe hidrocarburi, amidon, albumine, foarte multe vitamine din
grupa B, vitamina E, fier, fosfor, magneziu, zinc şi potasiu. Magneziul, care este prezent în
cantităţi mari în porumb completează într-un mod excelent lipsa acestui element datorată
bolilor legate de îmbătrânirea organismului. Boabele de porumb sunt utilizate in industria
amidonului, a spirtului, glucozei si dextrinei ; germenii sunt utilizati pentru extragerea
uleiului, utilizat in alimentatia dietetica. Particularitati fitotehnice : rezistenta buna la seceta
si caldura, numar relativ redus de boli si daunatori, adaptabilitate la conditii diferite de
clima, fiind prasitoare, lasa terenul curat de buruieni, constituie o buna premergatoare
pentru multe plante, valorifica bine ingrasamintele organice si minerale, reactioneaza foarte
puternic la irigatii, coeficient de inmultire foarte mare, importanta planta melifera si
medicinala, prin cantitatea mare de polen pe care o produce.

URZICA VIE, Urticae folium

 Este o planta perena, dioica, cu rizom ramificat, tulpina simpla, frunze opuse,
petiolate, lanceolate sau oval-lanceolate, cu varf acuminat, margini separate. Frunzele si
tulpina sunt acoperite de peri urticanti. Florile mascule sunt dispuse in panicule, iar cele
femele formeaza inflorescente pendente. Florile sunt mici, de culoare verde. Infloreste din
iunie pana toamna tarziu. Fructul este nucula cu perignon rezistent.
Principii active: Contine flavonoide, clorofila, proteine, aminoacizi liberi,
carotineode, saruri minerale (de Ca, Mg, Fe, P), steroli, ulei volatil, vitamine (B,C,K). Perii
urticanti contin substante proteice necunoscute, acid formic, rezine, acetilcolina si
histamina.

LICHENUL, Lichen islandicus

Lichen islandicus prin substantele mucilaginoase pe care le contine, formeaza o pelicula

protectoare. Astfel reduce inflamatia si iritarea mucoasei cavitatii bucale, ameliorand
simptomele la nivelul gatului. Acest strat protector al mucoasei afectate previne invazia
germenilor patogeni.

TURITA MARE, Agrimoniae herba

 Turita mare – tulpini obtuz costate sau rotunde cu diametrul de max. 4mm, simple sau
ramificate spre varf, moi, paroase, indesuit foliate. Frunze de 8-16 cm, late de 4-8 cm, cu 5-
9 foliole mari intre care sunt adesea 6-10 foliole mici.
La turita mare, foliolele sunt sesile, eliptice sau ovate, cu 6-13 dinti, dispers paroase
sau cenuşiu pubescent-tomentoase, uneori cu glande pe partea inferioara. Inflorescenta pana
la 30 cm lungime. Sepale ovat triunghiulare, petale obovate de culoare galbena. Miros slab,
gust amarui, astringent.
Contine taninuri catehice, galotanin si elagitanin, cvercetina libera, hiperina si rutozid,
glicozizi ai apigeninei si luteolinei, substante amare, urme de ulei volatil, bioxid de siliciu,
acid nicotinic, vitaminele C si K, acid ursolic.

COADA SORICELULUI, Achillea Millefolium

Planta creste pe marginea drumurilor si pe locuri necultivate. In Banat i se mai spune

alunele, datrorita credintei ca ar vindeca alunitele de pe fata oamenilor. In alte parti ale tarii
se umeste sorocina. De la ea se folosesc florile - Flores Millefolii - si planta cu frunze si
flori - Herba Millefolii.
Datorita continutului in ulei volatil, bogat in azulen, coada-soricelului are proprietati
puternic antiseptice, apropiindu-se de cele ale musetelului.
Se recomanda in diferite afectiuni ale stomacului si intestinelor, ca eneterocolite si gastrite.
Calmeaza colicile stomacale, ajuta la eliminarea gazelor si restabileste pofta de mancare.
Infuzia de coada-soricelului are si o actiune stimulenta supra ficatului, marind
secretia biliara, calmand in acelasi timp spasmele care dau colicile hepatice. Avand si un
principiu amar (achileina), care se gaseste in cantitate mai mare in frunze, are proprietati
tonice si stimulatorii asupra apetitului. Se recomanda in stari alergice.
Ceaiul de coada-soricelului influenteaza in bine menstruatia neregulata, avand
proprietatea de a regla hemoragiile abundente si calma durerile. Pentru hemoroizi se
recomanda un amestec de coada-soricelului cu funze de uzica, din care se dau 2-3 ceaiuri pe
zi. In caz de constipatie se adauga si coaja de crusin.
O infuzie mai concentrata facuta din 10 g planta la 100 g apa ajuta la eliminarea
viermilor intestinali. Ceaiul se bea dimineata pe stomacul gol.
In cura de primavara ajuta la curatarea sangelui.
In tuse si bronsita, in anumite stari nervoase, in boli ale vezicii urinare, ceaiul de
coada-soricelului aduce o stare de imbunatatire.

Coada-soricelului intra in compozitia urmatoarelor ceaiuri: antiastmatic, gastric,

hepatic, anticolitic, diuretic si laxativ-antihemoroidal, antitumoral.
Extern, se foloseste sub forma de bai sau comprese, cu efecte calmante,
antiinflamatoare si dezinfectante in arsuri, diferite plagi purulente, exeme zemuinde,
hemoroizi, ulcere varicoase si abcese dentare. Are proprietatea de a regenera tesuturile.
Compresele cu acest ceai calmeaza tenurile inrosite si iritate.

MUSETELUL, Chamomillae flores

Musetelul, numit in unele locuri romanita, mătricea sau moruna, este una dintre cele
mai vechi si folosite plante medicinale. Creste pretutindeni, pe marginile drumurilor,
ogoarelor, pe langa case. In unele regiuni ale tarii se gasesc campii intinse cu musetel.
Florile - Flores Chamomille - contin ulei volatil, de culoare albastra, care datorita unui
principiu numit azulen si a unui glicozid de natura flavonica (apigenina) au proprietati
antispasmodice, anestetice, dezinfectante si antiinflamatorii.
Datorita acestor insusiri, infuzia de musetel calmeaza spasmele muschilor stomacului
provocate de gastritele si colitele insotite de colici. Azulenul din uleiul de musetel prezinta
un efect favorabil in unele stari alergice, astmul bronsic al copiilor. Proprietatile antiseptice
si bactericide ale musetelului sunt mult apreciate in medicina stiintifica.
Infuzia de musetel se recomanda contra diareei si, in general, in toate afectiunile
stomacului si intestinelor, de cele mai multe ori in asociatie cu frunze de menta. O actiune
binefacatoare aduce si in bolile de ficat.
Ceaiul de musetel, impreuna cu anason sau fenicul, se da copiilor pentru calmarea
colicilor si eliminarea gazelor.
In raceli si gripa, ceaiul de musetel provoaca transpiratie, ceea ce face sa scada febra.
Datorita proprietatilor antiseprice (calmeaza durerile si reduce inflamatiile), musetelulu se
foloseste extern sub forma de cataplasme, clisme, gargara si bai in diferite afectiuni. Ranile
cu puroi, arsurile, hemoroizii, durerile de gat, diferitele ulceratii ale pielii, leucoreea,
abcesele dentare, conjunctivita etc. sunt influentate in bine de musetel.
Cercetari mai noi au dovedit ca florile de musetel sitate, din care se elimina coditele si
receptaculul prin sitare, sunt mai active decat florile intregi. Aceasta se datoreaza faptului ca
celulele cu ulei volatil continand azulen sunt fixate numai pe aceste mici floricele, care se
desprind de pe receptacul in timpul sitarii capitulului floral. De asemenea, continutul in
flavone este mai ridicat in florile tubuloase decat in cele intregi.
Florile de musetel intra in compozitia ceaiurilor contra colicilor pentru adulti si copii,
antitumoral, anticolitic, gastric, sudorific, gargara si a diferite produse cosmetice.

CORIANDRU, Coriandrum sativum

Coriandru are fruct glabru, globulos sau sferic cu diametrul de 4-5 mm, cu carpofor
intreg si doua mericarpe (achene) concave la partea comisurala si convexe la partea
exterioara, de cele mai multe ori unite. Fiecare mericarp este prevazut cu 5 coaste primare
longitudinale, flexuos ondulate si 4 coaste intercalate pronuntate si crenelate.
In partea superioara a fructului se observa stilopodul. Fructele au culoare galbena sau
galbena-maronie-deschis. Mirosul si gustul la fructele uscate aromat, caracteristic, placut.
La cele verzi dezagregabile.Coriandrul contine 0,20-1% ulei volatil format din 60-70% d-
linalol sau coriandrol, geraniol, cimol, pinen, terpinen, felandren, dipentene, acid
petroselinic etc.; 15-20% lipide, 10% amidon, 4-5% substante minerale, pectine etc.
Coriandrul este o planta care traieste doar un an, rareori supravietuind in cel de-al
doilea. Atinge inaltimi medii de 60 cm; are tulpini drepte, ramuroase, de culoare verde
stralucitor. Florile sunt mici, roz, bleu pal sau albe si se aduna in ciorchini de forma unei
umbrele. Frunzele superioare sunt fin divizate, cele inferioare sunt late si trilobate.
Coriandrul se inmulteste prin seminte, in conditii de climat uscat si cald. Pentru
recoltarea de seminte este semanat primavara si nu are nevoie de multa ingrijire. Se
recolteaza la cca. 90 de zile dupa insamantare, imediat ce fructele sunt coapte, chiar inainte
ca acestea sa cada. O indicatie a momentului coacerii este aparitia aromei placute. Pentru
frunze, planta se seamana vara.
FENICUL, Foeniculum vulgare
 Feniculul este o planta ierboasa, inrudita cu anasonul, originara din sudul Europei,
cunoscuta inca din vechime pentru funzele si fructele sale folosite in alimentatie. La noi in
tara creste numai cultivat.
Dupa regiuni, feniculul poarta numele de: anason-mare, anason-dulce, anason-nemtesc,
chimen-dulce, secara-de-gradina, molura, fincen, hanus.
In scopuri medicinale, de la aceasta planta se folosesc fructele - Fructus Foeniculi.
Fructele sunt bogate in ulei volatil, placut mirositor, ulei gras si zaharuri care-i dau
gustul dulceag. Feniculul are proprietatea de a stimula secretia laptelui (galactogog) si de a
mari diureza. Singur sau in sociatie cu chimionul se recomanda malelor care alapteaza.
In acelasi timp feniculul absoarbe gazele ce se formeazain stomacul sugarilor, linistind
astfel crampele (carminativ). Acelasi efect are si asupra adultilor care se simt balonati dupa
masa. Fructele au si o actiune calmanta asupra spasmelor muschilor bronhici, linistind tusea
convulsiva si astmatica. Totodata usureaza expectoratia in tusea bronsitica. Fiind placut la
gust se recomanda mai ales la copii.
In tulburari digestive ceaiul de fenicul aduce o linistire a spasmelor stomacului si
intestinelor, calmand durerile si restabilind apetitul (pofta de mancare).
Extern, feniculul se foloseste sub forma de bai in tratamentul unor boli de piele, gargara,
in inflamatiile gatului si bai de ochi, avand actiune antiseptica.
Feniculul intra in compositia ceaiului pectoral, antitumoral, a celui contra colicilor si a
pulberei laxativ-purgative.

PATRUNJELUL, Petroselinum crispum

 Patrunjelul este un tonic general, un antioxidant si un purificator al organismului.
Datorita compozitiei sale el intareste imunitatea, are proprietati antitumorale si antialergice
indeplinind un rol important in distrugerea radicalilor liberi.
Compozitie chimica:
Este bogat in vitamina C, provitamina A, fier si mangan (100 g de patrunjel proaspat
contine 200-240 mg vitamina C, 60 mg provitamina A, 19 mg fier si 0,5 mg mangan).
Patrunjelul este de 4 ori mai bogat in vitamina C decat portocala, iar continutul de fier este
mult mai mare decat cel din spanac. Practic cu 25-30 mg patrunjel acoperim necesarul zilnic
de vitamina C (60-70 mg).
Patrunjelul contine apiol, principiu estrogen, alte vitaminwe (B, E), calciu, fosfor,
magneziu, sodiu, potasiu, sulf, iod, clorofila precum si un aminoacid numit histidina care
franeaza dezvoltarea tumorilor.
Proprietati ale patrunjelului:
- Intareste sistemul de aparare al organismului.
- Stimuleaza sistemul nervos.
- Este antiinfectios.
- Elimina sau limiteaza procesele inflamatoare.
- Regleaza ciclul menstrual.
- Este diuretic (eliminand apa, ureea, acidul uric si clorurile) si depurativ curatand corpul de
toxine.
- Antiseptic al sangelui, al tubului digestiv si al cailor urinare.
- Vasodilatator.
- Antitumoral, antianemic, antirahitic si antiscorbutic.
- Stimuleaza expectoratia eliminand din bronhii si plamani substantele daunatoare.
- Impiedica uscarea conjunctivei si a corneei.
- Favorizeaza cresterea transpiratiei contribuind si in acest fel la eliminarea toxinelor.
- Este regenerator capilar.
- Vermifug.
- Stimulent al fibrelor musculare netede (intestinale, urinare, biliare, uterine).
- Neutalizeaza efectele nocive ale tutunului si alcoolului.

ALOE, Aloe vera

Aloe Vera accelereaza si normalizeaza metabolismul, regenereaza vilozitatile

intestinale si detoxifica organismul. In plus, planta are efect antiseptic, dezinfectant,
antiinflamator si poate chiar stimula regenerarea celulara. Prin efectele benefice, ea asigura
combaterea numeroaselor probleme de sanatate si este capabila sa vindece si sa amelioreze
multe boli si anomalii. Aloe Vera hraneste, detoxifica, normalizeaza tractul digestiv si
favorizeaza absorbtia alimentelor. Traversand organismul, echilibreaza starea generala.
Datorita compozitiei sale naturale, vegetale, Aloe Vera tine corpul intr-o stare
fiziologica sanatoasa, creeaza organismului posibilitatea de a se regenera. Prin intarirea
sistemului imunitar, are un efect preventiv durabil asupra organismului, acesta fiind capabil
sa valorifice cele 240 de substante active, conform necesitatilor sale.
Aloe Vera este o planta inalta de aproximativ 1 m, cu 12-15 frunze late, carnoase,
greutatea fiecarei frunze atingind 700-1500gr. Aloe Vera are frunze carnoase în forma de
lance care cresc direct din pamânt, cu marginile în forma de dinte de fierastrau. În mijloc
prezinta o tulpina care se termina în flori de culoare galben-rosie de forma cilindrica.
Aloe Vera creste indeosebi in zonele subtropicale, dar este deja binecunoscuta în multe
tari pentru efectele sale terapeutice extraordinare, fiind considerata de aceea ca un veritabil
medicament natural.

Frunzele de Aloe Vera contin componenta cea mai valoroasa a plantei, faimosul gel de
aloe vera, foarte bogat de substante necesare organismului: peste 75 nutrienti, 200
componenti activi,20 minerale,18 aminoacizi si 12 vitamine.
Aloe - un secret stravechi
Planta naturala de aloe veraVechii egipteni o numeau "planta nemuririi" si o puneau
printre darurile funerare înmormântate împreuna cu faraonii, pentru a asigura, chiar si dupa
moarte, sanatate spiritului faraonului. Cu sute de ani în urma africanii agatau planta în
manunchiuri deasupra usii pentru a alunga spiritele malefice. Medici celebri ai antichitatii si
personalitati istorice remarcabile au fost fascinate de puterea curativa a acestei plante.
Prima atestare "documentara" a plantei miracol aloe vera o gasim încrustata în piatra pe
o placuta descoperita într-un mormânt egiptean de acum 3500 de ani.
Primul tratat medical antic care mentioneaza planta de aloe vera si efectele ei
vindecatoare se numeste "Papyrus Ebers" si se estimeaza ca a fost redactat în jurul datei
1553-1550 î.d.H.
Aloe Vera este utilizata in terapia diferitelor afectiuni:
alergie, astm, anemie, artrite, artroze, afectiuni ale prostatei, afectiuni ale unghiilor, abcese,
boli carentiale, bronsite, colita intestinala, cefalee, cistite, crampe musculare, combaterea
efectelor secundare ale chimioterapiei si radioterapiei, cataracta, constipatie cronica, diabet
zaharat, depresii, entorse, escoriatii, eruptii cutanate, foliculite, furunculoze, faringite,
gingivite, hemoroizi, herpes, hepatita cronica, insomnie, inflamatii cutanate, infectii fungice,
intinderi musculare, ligamente, intepaturi de insecte, keratroza, keratite, pancreatita cronica,
psoriazis, piele uscata, scleroza multipla, unghie incarnata, urticarie, viroze, vergeturi,
varice, zona zoster.

1.3. Actiunea farmacologica si utilizarile materiilor prime vegetale

 CATINA, Hippophae rhamnoides
Din fructe de catina uscate se fac ceaiuri placute la gust care se folosesc in avitaminoze.
In unele tari ceaiul de catina se recomanda in diaree, reumatism, in unele boli de piele,
urticarie. Decoctia de seminte este folosita ca purgativ.

ROSTOPASCA, Chelidonium majus

Extractele din rostopasca au efecte antibiotice pe un mare numar de germeni patogeni.
Sucul proaspat este un bun caustic impotriva negilor. Are efecte antitumorale de tip
colchicinic, antimitotic.
Rostopasca este folosita in combaterea negilor, bataturilor, cheliei (alopeciei), ca
adjuvant in tratarea tuberculozei pielii.

NUCUL, Juglans nigra

Frunzele de nuc - Folium Juglandis - contin vitamina C, flavonoide, juglona,
hidrojuglona, caroten, tirozina, tanin, un principiu amar, urme de ulei volatil care le transmit
mirosul placut, caracteristic. Datorita acestei compozitii chimice, ele au proprietati
astringente, antileucoreice si hipoglicemiante. Frunzele de nuc sunt un bun tonic in
scrofuloza si rahitism. In diabet, au proprietatea de a scadea zaharul din sange. Singure sau
impreuna cu frunze de salvie micsoreaza transpiratia. Ceaiul de frunze de nuc, asociat cu bai
locale, ajuta la vindecareascurgerii albe (leucoree). Baile generale facute cu frunze de nuc
intaresc organismul, ajuta la vindecareadiferitelor boli de piele, ca eczeme zemuinde,
ulceratii. Sub forma de comprese se folosesc in boli de ochi. Frunzele de nuc intra in
compozitia ceaiurilor dietetic, antitumoral si antidiareic.

TALPA GASTEI , Leonurus cardiaca

Talpa gastei - Leonurus cardiaca este folosita pentru tratarea contuziilor, ranilor,
arsurilor, durerilor reumatice.

PODBALUL, Tussilago farfara

 De la medicii naturisti ai antichitatii si pina la preotul Kneipp, podbalul este pretuit in mod
unanim. Frunzele sale proaspete si spalate, puse pe piept, ajuta in orice boala grea de plamini, in
erizipel si leziuni ale tesuturilor cu umflaturi vinetii si chiar in inflamatii ale bursei sinoviale.
Rezultatele acestor comprese sunt uimitoare. Compresele cu infuzie concentrata din frunze de
podbal sunt utilizate in ulcerul scrofulos. Vaporii de podbal, atit de la flori cit si de la frunze,
trebuie inhalati de mai multe ori pe zi in cazul bronsitelor cronice cu accese dese si in
insuficienta respiratorie sufocanta.

PORUMBUL, Zea mays ssp. Mays

Porumbul are efect împotriva stresului. Este bogat în vitaminele din grupa B, mai ales în
vitamina B1, care are efect asupra funcţionării sistemului nervos, a muşchilor, a inimii şi asupra
producţiei de globule roşii. 150 de grame de porumb acoperă aproximativ 25 % din cantitatea
necesară de vitamina B1 pentru un adult. Porumbul conţine de asemenea un antioxidant de frunte
şi anume vitamina E, care ne protejează împotriva artritei. Introducerea porumbului în meniul
zilnic micşorează riscul apariţiei bolilor de inimă şi a cancerului. Carbohidratii cuprinsi în
porumb dau energie şi nu permit depunerea grăsimii.

URZICA VIE, Urticae folium

Frunzele de urzica au proprietati diuretice, antireumatismale, colagoge, antihemoragice,
exectorante, favorizeaza eliminarea acidului uric (actiune favorabila in tratamentul gutei).
Favorizeaza schimburile metabolice, stimuleaza activitatea glandelor endocrine si functia
hematopoetica. Se utilizeaza ca infuzie in afectiuni ale cailor urinare, ale aparatului respirator,
catar gastro-intestinal si adjuvant in tratamentul diabetului. Extern, se poae folosi sucul iritant in
caz de reumatism, sciatica, lumbago, aplicat local, si care amelioreaza durerile pentru multe ore.
Se apreciaza ca urzica are si actiune hipotensiva rapida, dar de scurta durata. Radacina se
utilizeaza in tratamentul adenomului de prostata (actiunea se explica prin prezenta sterolilor).
Are actiune astringenta prin continutul de tanin. Partea aeriana serveste la obtinerea industriala a
clorofilei utilizata ca si colorant alimentar, in cosmetica, in medicina pentru actiunea antiseptica,
cicatrizanta si deodoranta.
Urzica este o planta alimentara, fiind consumata de om si animale, foarte apreciata pentru
bogatia in proteine, vitamine si minerale.
In homeopatie se utilizeaza, la om si animale, Urtica Urens (urzicuta, urzica mica).

LICHENUL, Lichen islandicus

Lichen islandicus prin substantele mucilaginoase pe care le contine, formeaza o pelicula
protectoare. Astfel reduce inflamatia si iritarea mucoasei cavitatii bucale, ameliorand simptomele
la nivelul gatului. Acest strat protector al mucoasei afectate previne invazia germenilor patogeni.

TURITA MARE, Agrimoniae herba

Turita mare are proprietati astringente datorita taninurilor si stimulente ale apetitului datorita
substantelor amare. Indicata in afectiuni cronice stomacale si ca eupeptic amar. Intra in
compozitia ceaiului antidiareic, antitumoral si hepatic nr. 2.

COADA SORICELULUI, Achillea Millefolium

Datorita continutului in ulei volatil, bogat in azulen, coada-soricelului are proprietati puternic
antiseptice, apropiindu-se de cele ale musetelului.
Se recomanda in diferite afectiuni ale stomacului si intestinelor, ca eneterocolite si gastrite.
Calmeaza colicile stomacale, ajuta la eliminarea gazelor si restabileste pofta de mancare.
Infuzia de coada-soricelului are si o actiune stimulenta supra ficatului, marind secretia
biliara, calmand in acelasi timp spasmele care dau colicile hepatice. Avand si un principiu amar
(achileina), care se gaseste in cantitate mai mare in frunze, are proprietati tonice si stimulatorii
asupra apetitului. Se recomanda in stari alergice.
Ceaiul de coada-soricelului influenteaza in bine menstruatia neregulata, avand
proprietatea de a regla hemoragiile abundente si calma durerile. Pentru hemoroizi se recomanda
un amestec de coada-soricelului cu funze de uzica, din care se dau 2-3 ceaiuri pe zi. In caz de
constipatie se adauga si coaja de crusin.
O infuzie mai concentrata facuta din 10 g planta la 100 g apa ajuta la eliminarea viermilor
intestinali. Ceaiul se bea dimineata pe stomacul gol.
In cura de primavara ajuta la curatarea sangelui.
In tuse si bronsita, in anumite stari nervoase, in boli ale vezicii urinare, ceaiul de coada-
soricelului aduce o stare de imbunatatire.

Coada-soricelului intra in compozitia urmatoarelor ceaiuri: antiastmatic, gastric, hepatic,

anticolitic, diuretic si laxativ-antihemoroidal, antitumoral.
Extern, se foloseste sub forma de bai sau comprese, cu efecte calmante, antiinflamatoare
si dezinfectante in arsuri, diferite plagi purulente, exeme zemuinde, hemoroizi, ulcere varicoase
si abcese dentare. Are proprietatea de a regenera tesuturile. Compresele cu acest ceai calmeaza
tenurile inrosite si iritate.

MUSETELUL, Chamomillae flores

 Florile - Flores Chamomille - contin ulei volatil, de culoare albastra, care datorita unui
principiu numit azulen si a unui glicozid de natura flavonica (apigenina) au proprietati
antispasmodice, anestetice, dezinfectante si antiinflamatorii.
Datorita acestor insusiri, infuzia de musetel calmeaza spasmele muschilor stomacului
provocate de gastritele si colitele insotite de colici. Azulenul din uleiul de musetel prezinta un
efect favorabil in unele stari alergice, astmul bronsic al copiilor. Proprietatile antiseptice si
bactericide ale musetelului sunt mult apreciate in medicina stiintifica.
Infuzia de musetel se recomanda contra diareei si, in general, in toate afectiunile stomacului
si intestinelor, de cele mai multe ori in asociatie cu frunze de menta. O actiune binefacatoare
aduce si in bolile de ficat.
Ceaiul de musetel, impreuna cu anason sau fenicul, se da copiilor pentru calmarea colicilor
si eliminarea gazelor.
In raceli si gripa, ceaiul de musetel provoaca transpiratie, ceea ce face sa scada febra.
Datorita proprietatilor antiseprice (calmeaza durerile si reduce inflamatiile), musetelulu se
foloseste extern sub forma de cataplasme, clisme, gargara si bai in diferite afectiuni. Ranile cu
puroi, arsurile, hemoroizii, durerile de gat, diferitele ulceratii ale pielii, leucoreea, abcesele
dentare, conjunctivita etc. sunt influentate in bine de musetel.
Cercetari mai noi au dovedit ca florile de musetel sitate, din care se elimina coditele si
receptaculul prin sitare, sunt mai active decat florile intregi. Aceasta se datoreaza faptului ca
celulele cu ulei volatil continand azulen sunt fixate numai pe aceste mici floricele, care se
desprind de pe receptacul in timpul sitarii capitulului floral. De asemenea, continutul in flavone
este mai ridicat in florile tubuloase decat in cele intregi.
Florile de musetel intra in compozitia ceaiurilor contra colicilor pentru adulti si copii,
antitumoral, anticolitic, gastric, sudorific, gargara si a diferite produse cosmetice.

CORIANDRU, Coriandrum sativum

Coriandrul are actiune carminativa si stomahica, utilizat si corectiv pentru unele medicamente
(uleiul volatil). Are proprietati bactericide si fungicide. Utilizat si in industria alimentara ca
aromatizant si condiment. Indicat in anorexii si dispepsii. Intra in compozitia ceaiului contra
colicilor pentru copii, in ceaiul gastric nr. 2 si in ceaiul tonic aperitiv. Intra si in compozitia apei
aromatice cu care se prepara apoi tinctura de malat de fier.

FENICUL, Foeniculum vulgare

 In scopuri medicinale, de la aceasta planta se folosesc fructele - Fructus Foeniculi.
Fructele sunt bogate in ulei volatil, placut mirositor, ulei gras si zaharuri care-i dau gustul
dulceag. Feniculul are proprietatea de a stimula secretia laptelui (galactogog) si de a mari
diureza. Singur sau in sociatie cu chimionul se recomanda malelor care alapteaza.
In acelasi timp feniculul absoarbe gazele ce se formeazain stomacul sugarilor, linistind astfel
crampele (carminativ). Acelasi efect are si asupra adultilor care se simt balonati dupa masa.
Fructele au si o actiune calmanta asupra spasmelor muschilor bronhici, linistind tusea convulsiva
si astmatica. Totodata usureaza expectoratia in tusea bronsitica. Fiind placut la gust se
recomanda mai ales la copii.
In tulburari digestive ceaiul de fenicul aduce o linistire a spasmelor stomacului si intestinelor,
calmand durerile si restabilind apetitul (pofta de mancare).
Extern, feniculul se foloseste sub forma de bai in tratamentul unor boli de piele, gargara, in
inflamatiile gatului si bai de ochi, avand actiune antiseptica.
Feniculul intra in compositia ceaiului pectoral, antitumoral, a celui contra colicilor si a
pulberei laxativ-purgative.

PATRUNJELUL, Petroselinum crispum

Patrunjelul ajuta in toate starile cu imunitate slabita, stari infectioase, alergii, convalescenta,
batranete, boli de uzura, oboseala, astenie, surmenaj fizic si intelectual, anemie, boli ale sangelui,
atonie a vezicii biliare, afectiuni hepatice (hepatita, ciroza, colicistita), afectiuni renale sau ale
vezicii urinare, reumatism, guta, dureri articulare (in special cele din timpul menopauzei),
menstre dureroase, ciclu menstual neregulat, celulita.
Curele cu patrunjel sunt contraindicate femeilor insarcinate si celor care alapteaza. In aceste
cazuri se poate consuma totusi patrunjel dar in cantitati normale ( adaugat in salate, supe si
ciorbe).
Patrunjelul contine substanta numita apiol care stimuleaza contraciile uterine. El diminueaza
secretia lactata si o poate chiar opri daca pe sani se aplica frunze de patrunjel strivite.

ALOE, Aloe vera

Aloe Vera accelereaza si normalizeaza metabolismul, regenereaza vilozitatile intestinale si
detoxifica organismul. In plus, planta are efect antiseptic, dezinfectant, antiinflamator si poate
chiar stimula regenerarea celulara. Prin efectele benefice, ea asigura combaterea numeroaselor
probleme de sanatate si este capabila sa vindece si sa amelioreze multe boli si anomalii. Aloe
Vera hraneste, detoxifica, normalizeaza tractul digestiv si favorizeaza absorbtia alimentelor.
Traversand organismul, echilibreaza starea generala.
CAPITOLUL II
 Studiul farmacognostic al ceaiului antitumoral
2.1. Determinarea identitatii
2.1.1. Examen macroscopic
2.1.2. Examen microscopic
Produsul „ceai antitumoral” se prezintă sub forma unui amestec de produse vegetale
concissum. Este condiţionat în pungi de hârtie (30 g) şi apoi în cutie de carton. Ambalajul
secundar prezintă menţiuni privind compoziţia calitativă (tabelul I), efectul terapeutic,
mecanismele de acţiune, forma şi modul de administrare.
În urma examenelor macroscopic si microscopic a fost stabilită identitatea a 14 produse
vegetale (tabelul I). Nu au putut fi identificate toate componentele acestui amestec datorită
numărului mare de specii listate (24), necunoaşterii concrete a organelor vegetale folosite, dar
mai ales datorită neprecizării denumirilor ştiinţifice ale speciilor, fapt care a condus la
ambiguitate. Astfel, conform literaturii de specialitate, în unele cazuri, aceeaşi denumire
populară corespunde cu mai multe denumiri ştiinţifice (exemple: „năpraznic” reprezintă
denumirea populară a speciilor Chrysanthemum corymbosum, Clematis alpina, Clematis recta
sau Clematis vitalba; busuiocul de câmp poate fi Prunella vulgaris sau Galinsoaga parviflora).
Totodată, de la aceeaşi specie se pot folosi organe vegetale diferite (exemple: rădăcina şi partea
aeriană de rostopască; rădăcina, frunzele şi fructele de pătrunjel).
Macroscopie:

Microscopie:

Papile si epiderma grauncioare polen stomate si peri tectori

cu cuticule
Tabelul I. Produse vegetale identificate în „ceaiul antitumoral”
 Nr.crt Componentele produsului Produs vegetal identificat
.
1 năpraznic -
2 busuioc-de-câmp -
3 busuiocul-cerbilor -
4 sânziană -
5 cătină -
6 tătăneasă Symphyti radix
7 rostopască Chelidonii herba
8 nuc Juglandis folium
9 talpa-gâştii Leonuri herba
10 podbal Farfarae folium
11 porumb Zea mays
12 morcov-de-câmp -
13 gălbenele Calendulae flores
14 urzică-moartă Lamii herba
15 urzică-vie Urticae folium
16 lichen Lichen islandicus
17 plop -
18 turiţă Agrimoniae herba
19 coada-şoricelului Millefolii flores
20 muşeţel Chamomillae flores
21 coriandru Coriandri fructus
22 fenicul Foeniculi fructus
23 pătrunjel -
24 aloe -

2.1.3. Analiza chimica calitativa a solutiei extractive apoase

 Extractul apos obţinut din ceaiul antitumoral conform indicaţiilor producătorului este o
soluţie de culoare galben-brună, cu miros plăcut aromat şi gust slab amar. Conţine flavonozide,
acizi polifenolici, taninuri catehice, mucilagii. Nu s-au identificat alcaloizi şi constituenţi volatili,
probabil datorită cantităţilor mici.
S-a determinat un conţinut de 0,719 - 0,739 mg flavonozide/100 mL „infuzie” (exprimare
în rutozidă) şi 10,1 - 10,5 mg acizi polifenolici/100 mL „infuzie” (exprimare în acid clorogenic).
Considerăm că aceste procente scăzute nu pot justifica în totalitate o acţiune citotoxică. Nu
dispunem de date privind eventualele studii preclinice şi clinice prin care producătorul susţine
eficacitatea terapeutică a formulei.

2.2. Determinarea puritatii

Determinarea puritatii este o etapa importanta in stabilirea calitatii preparatului fitoterapeutic.

Determinarea impuritatilor se face conform regulilor impuse de farmacopee sau alte norme
interne. Se urmareste separarea si identificarea impuritatilor: atat cele apartinand aceleiasi specii
cum ar fi produsele vegetale care nu contin principia active, sau contin principia active cu
character toxic, sau produsul vegetal respective, dar alterat sau degradat.

De asemenea se cerceteaza daca produsele vegetale care intra in component Ceaiului

antitumoral au si impuritati exogene cum ar fi: parti din alte specii, fragmente de nisip, pamant,
insecte.

In urma analizarii a 10 g de produs vegetal prelevat de la Ceaiul antitumoral produs de

Hypericum Impex(30g), am determinat ca este pur, impuritatile fiind sub 0,1%.

2.3. Dozarea principiilor active

Determinarea factorului de imbibare

Factorul de imbibare reprezinta volumul ocupat de 1g produs vegetal si mucilagiul aderent dupa
imbibarea cu apa.

Mod de lucru:

In FR X se precizeaza un repaos de 4 ore si folosirea cilindrilor gradate de 25 ml. Se pune in

contact produsul vegetal maruntit cu un volum corespunzator de apa, se lasa in repaos timp de 4
ore, apoi se citeste volumul. Factorul de imbibare se determina prin diferenta intre volumul final
si volumul initial.

Factorul de imbibare al Ceaiului antitumoral este 8.

Dozarea flavonelor
Tehnica de lucru:
- 1 g produs vegetal se extrage cu 100g apa sub forma de infuzie; se lasa in repaus aproximativ 15
minute si se filtreaza in balon cotat de 100 mL si se completeaza la volum cu apa
- se ia o proba de 1 mL solutie extractiva in balon cotat de 10 mL
- se adauga 0,6 mL sol AlCl3 2,5% si se completeaza cu apa la 10 mL
- in paralel se realizeaza si o proba martor: 1mL sol extractiva se aduce in balon cotat de 10 mL si se
completeaza cu apa
-se lasa in repaos 30 min si apoi se citesc extinctiile la spectrofotometru la 427 nm.
Ep
∗Cet
Et
C %= ∗100
Cp

Cp=ag/1000
Rezultate:
a=1,3919g
Ep=0,263
Et=0,137
C%=0.106746 mg% flavone exprimate in rotozide
 CAPITOLUL III

Corelatii intre principii active si actiunea ceaiului antitumoral

Ceaiul reuneste plante folosite traditional, asociate si dozate optim, foloseste ca adjuvant in
tratamentul preventiv si curativ al bolilor canceroase prin stimularea imunitatii organismului
(cresterea fagocitozei), proprietatea de a inhiba carciogeneza prin stimularea unei enzime, de a
ajuta la inhibarea diviziunii celulelor cancerigene, depurarea organismului de reziduri care raman
in urma administrarii citostaticelor si in acelasi timp potentarea efectului medicamentelor de
sinteza.
Determinarea calitativa si cantitativa, precum si stabilirea puritatii ceaiului ajuta la
exemplificarea corelatiilor intre pnricipiile active identificate (substante cu caracter reducator,
oze, mucilagii, O.D.P.-uri, tanin catehic, saponozide) si actiunea terapeutica a ceaiului.
Componentele ceaiului au actiuni terapeutice caracteristice.
Toate aceste plante, impreuna cu principiile active din ele (demonstrate prin reactiile chimice
corespunzatoare), prezente in Ceaiul antitumoral alcatuiesc o combinatie perfecta cu efecte terapeutice
asupra tumorilor.

CAPITOLUL IV
 Concluzii

Analiza farmacognostică efectuată asupra „ceaiului antitumoral” a permis identificarea

unora din produsele vegetale care alcătuiesc acest amestec. Nu se justifică numărul mare de
componente. Se impune precizarea completă şi corectă a produselor vegetale selectate (denumire
binară, în limba latină).
Au fost identificate principii active care pot justifica o eventuală acţiune citotoxică, dar
procentul lor în „infuzia” preparată conform indicaţiilor producătorului este relativ mic. Studiile
fitochimice efectuate nu susţin în totalitate recomandările producătorului. Considerăm că atât
denumirea acestui produs cât şi indicaţiile terapeutice ar trebui revizuite.

Bibliografie
1. Stroescu V., Bazele farmacologice ale practicii medicale, ediţia a VI-a, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1998, p. 1137-1190
2. Dobrescu D., Farmacoterapie practică, vol. I, Ed. Medicală, Bucureşti, 1989, p. 177-183
3. Ancuceanu R.V., Corelaţii între metabolismul unor specii de Cuscuta indigene şi
metabolismul gazdelor lor, în scopul precizării speciei cu cel mai mare potenţial citostatic, Teză
de doctorat, U.M.F., Bucureşti, 2006, p. 20-34
4. Gîrd C.E, Duţu L.E., Popescu M.L., Pavel M. - Farmacognozie Baze practice vol I, Ed.
Universitară „Carol Davila”, 2005
5. Gîrd C.E, Duţu L.E., Popescu M.L., Pavel M. - Farmacognozie Baze practice vol II, Ed.
Universitară „Carol Davila”, 2006
6. xxx - Farmacopeea Română ediţia a X-a, Ed. Medicală, 2000, 335, 1051-1055, 1064
7. xxx – European Pharmacopoeia 5.0, Strasbourg, Council of Europe, 2005, 217, 1027
8. Jork H., Funk W., Wimmer H. - Thin-Layer Chromatography Reagents and Detection
Methods vol. 1a, Weinheim Germany, 1990, 277-283