2.1.3.

Teoria riscului

Teoria riscului (Galliani) leagă existenţa şi dimensiunea dobânzii de existenţa unui risc
de pierdere totală sau parţială a capitalului, scăpând, cu sau fără voie, din judecăţi că riscul nu
constituie cauza esenţială a dobânzii.

2.1.4. Teorii privind inflaţia şi nivelul ratei dobânzii

Analiştii consideră că schimbările în nivelul ratei dobânzii sunt consecinţa inflaţiei

actuale sau a inflaţiei prognozate.Există o relaţie directă între nivelul ratei dobânzii şi nivelul
ratei inflaţiei.Ratele dobânzii scad când nivelul ratei inflaţiei este mic.Dacă rata inflaţiei creşte
,băncile vor avea reţineri în acordarea creditelor ,deoarece câştigurile viitoare din dobânzi vor
scădea.Clienţii, dimpotrivă,vor solicita mai multe credite,pentru a plăti o dobândă care se
devalorizează în timp.
În această situaţie ,cererea de fonduri de împrumut creşte ,iar oferta de fonduri de
împrumut scade şi deci ratele dobânzii pe piaţă vor creşte.

Fig.1 Rata dobânzii în condiţiile creşterii ratei inflaţiei

 O1
%
O

Rata
dobânzii

i1
C1
i
C

q1 q lei
Fonduri de împrumut

Sursa: Stoica,Maricica-„Gestiune bancară Management”,ed.Lumina Lex,2002,p.102

Relaţia lui Irving Fisher

In 1896 Fisher a publicat un articol în care prezenta relaţiile dintre rata dobânzii
nominale (de piaţă ) şi rata dobânzii reale :
i =r+pe (1)
 în care :
o i - rata dobânzii nominale (de piaţă) ;
o r – rata dobânzii reale ;
o pe – premium de inflaţie ;
Rata dobânzii reale reprezintă câştigul investitorului pentru a-şi compensa consumul
amânat.
Această rata este ex-ante –înainte ca rate inflaţiei actuale să fie cunoscută.
Premium de inflaţie reprezintă câştigul necesar compensării investitorilor pentru
pierderea puterii de cumpărare datorită creşterii inflaţiei pe perioada investiţiei.
Dacă rata reală ex-ante este constantă.atunci schimbările în nivelul ratei inflaţiei vor
determina schimbări în nivelul ratei dobânzii nominale .
 Cu o rată a dobânzii ex-ante constantă ,din relaţia lui Fisher rezultă că rata dobânzii
nominale se va modifica în aceeaşi direcţie ,cu acelaşi procent al ratei inflaţiei.

Relaţia lui Mundell-Tobin

Relaţia lui Fisher a provocat o serie de critici aduse de unii economişti.
Criticile cele mai recente au fost cele ale lui Robert Mundell şi James Tobin,care susţin
că schimbările în nivelul ratei inflaţiei modifică nivelul ratei reale ex-ante în direcţia opusă.
Dacă rata inflaţiei creşte „r” descreşte şi invers .
Creşterea ratei inflaţiei diminuează valoarea reală a investiţiei.Pentru a contracara
diminuarea valorii investiţiei ,investitorii vor trebui să economisească mai mult.Creşterea
econoimiilor în condiţiile creşterii ratei inflaţiei micşorează câştigul pentru compensarea
consumului amânat şi deci rata dobânzii reale ex-ante descreşte.
Inflaţia scăzută produce efectul opus,deoarece valoarea reală a investiţiei creşte şi
economiile scad.
Mundell şi Tobin susţin că rata dobânzii reale ex-ante nu este constantă şi deci rata
dobânzii nominale se schimbă în acceaşi direcţie cu rata inflaţiei ,dar nu cu acelaşi procent,ci mai
mic.

Relaţia lui Darly Feldstein

Michel Darly şi Martin Feldstein au extins dezbaterile asupra relaţiei lui Fisher ,luând în
calcul şi efectul impozitului pe venitul din dobânzi.
Ambii autori susţin că băncile sunt preocupate de ratele reale ale dobânzii,după ce au
fost impozitate şi nu de „r” din ecuaţia (1) .
După cei doi autori, ţinând cont de impozit ,relaţia lui Fisher devine :
ra =i(1-t)-pe (2)
 în care :
o ra –rata reală ex-ante după impozit;
o t –rata impozitului;

ra 1
 de unde i= + pe (3)
1−t 1−t
Diferenţa dintre ecuaţiile (1) şi (3) constă în aceea că luarea în considerare a impozitului
are ca efect multiplicarea premiumului inflaţiei.Dacă rata impozitului este mai mică decât 100%,
1
factorul de impozit ( ) va fi mai mare decât 1,de unde rezultă că dobânda nominală se
1 −t
modifică mai mult decât se modifică inflaţia.Această ipoteză este extrem de fragilă,deoarece
impozitul se aplică pe venitul aferent ratei dobânzii nominale şi creşte odată cu creşterea
inflaţiei.
 Din punct de vedere al investitorilor ,teoria le este favorabilă :ratele dobânzii nominale
trebuie să crească mai mult decât rata inflaţiei pentru ca prin plata impozitului pe venitul din
dobânda nominală , să nu li se modifice şi nivelul ratei dobânzii ex-ante.
Cele trei teorii propun trei relaţii diferite între dobânda pieţei şi inflaţia aşteptată, dar
ignoră inflaţia actuală .
Rata reală ex-post (după ce rata inflaţiei actuale este cunoscută) se calculează scăzând
rata inflaţiei prezente(p) din rata dobânzii nominale :
r = i-p (4)
Dar inflaţia actuală poate să fie mai mare sau mai mică decât dobânda nominală şi deci
rata reală ex-post poate să fie pozitivă sau negativă.
Ratele reale ex-post vor fi negative când participanţii pe piaţă subestimeză inflaţia
prezentă şi pozitive când participanţii supraestimează inflaţia prezentă.
Dacă se ia în calcul şi impozitul ,rata reală ex-post ar trebui să fie egală cu rata dobânzii
de piaţă după impozit mai puţin rata inflaţiei şi ar putea fi negativă şi mai mică decât « r » din
relaţia (4).
In general, rata dobânzii urcă şi scade în funcţie de rata inflaţiei ,chiar dacă procentul
schimbărilor în rate variază substanţial.

2.1.5. Teoria privind rata dobânzii şi ciclul interprinderii

Mulţi analişti consideră că nivelul ratei dobânzii şi creşterea economică variază

proporţional în timp. Rata dobânzii are tendinţa să crească când cheltuielile cresc şi scade când
cheltuielile scad.
Economia unei ţări este evoluată în funcţie de ecoluţia produsului intern brut.
P.I.B. creşte când producţia creşte, cresc exporturile, persoanele fizice îşi cresc
cheltuielile cu bunuri şi servicii. În general ratele dobânzii cresc deoarece clienţii împrumută
pentru a-şi finanţa cheltuielile.
P.I.B. scade când cheltuielile cu producţia şi investiţiile se reduc, se reduc exporturile,
iar consumatorii îşi reduc cheltuielile.
Reducerea cheltuielilor conduce la scăderea ratei dobânzii. Grafic, economia unei
inflaţii constante în funcţie de P.I.B. are o variaţie ciclică. (fig. )

Fig.2 Rata dobânzii şi ciclul interprinderii în condiţiile unei inflaţii constante

% maxim
 declin
Rata creştere
dobânzii
minim

Timp

Sursa: Stoica,Maricica-„Gestiune bancară Management”,ed.Lumina Lex,2002,p.106

În perioada de creştere economică, cresc cheltuielile consumatorilor şi întreprinderilor.

Aceste creşteri determină o presiune asupra preţurilor deoarece producţia, în general, rămâne în
urmă faţă de crerea de bunuri şi servicii. Ratele dobânzii cresc, deoarece cererea pentru fonduri
de împrumut depăşeşte oferta de fonduri de împrumut. În punctul de maxim al P.I.B.-ului
cheltuielile au tendinţa de a se stabiliza.
Pentru a contracara inflaţia, se impune restrângerea creditului din economie, ceea ce
atrage presiuni asupra ratei dobânzii ca urmare a restrângerii ofertei de fonduri de împrumut, în
timp ce cererea de fonduri de împrumut este relativ mare.
În perioada de declin economic scad cheltuielile şi deci şi cererea de fonduri de
împrumut, ceea ce atrage scăderea ratei dobânzii.
În punctul de minim al P.I.B.-ului se impune stimularea producţiei şi a cheltuielilor,
reducerea şomaului ca urmare a restrângerii consumului, producţiei şi investiţiilor.
Modelul în sine este destul de simplist şi nu redă cu fidelitate realitatea, nu întotdeauna
perioada de creştere economică este egală cu perioada de descreştere economică; de obicei,
perioada de creştere este mai lungă decât perioada de descreştere economică.

2.2.Teorii monetare asupra dobânzii

2.2.1. Teoria fondurilor de împrumut

Conform teoriei, participanţii pe piaţă sunt: persoane fizice, persoane juridice, guvernul
şi investitorii străini. Teoria defineşte fondurile de împrumut ca totalitatea disponibilităţilor pe
care le oferă cei care dau cu împrumut şi nevoia de credite a solicitanţilor.
Nivelul ratei dobânzii este determinat de punctul de intersecţie de punctul de intersecţie,
punctul de echilibru „i” al cererii şi ofertei fondurilor de împrumut. Cererea de credit este
determinată de nevoia de bani a tuturor participanţilor pe piaţă. Oferta reprezintă disponibilul
celor care dau cu împrumut.
Fig. 3 Cadrul fondurilor de împrumut

%
O

Rata
dobânzii

i
C

lei
q Fonduri de împrumut

Sursa: Stoica,Maricica-„Gestiune bancară Management”,ed.Lumina Lex,2002,p.96

O –oferta de fonduri
C –cererea de fonduri
Curba cererii de fonduri are o evoluţie descrescătoare, deoarece solicitanţii de fonduri
preferă sume mari de fonduri de împrumut la un nivel scăzut al ratei dobânzii.
Curba ofertei de fonduri are o evoluţie crescătoare, indicând faptul că, cei care oferă
fonduri sunt dispuşi să ofere la un nivel ridicat al ratei dobânzii. Volumul ofertei şi al cererii
fondurilor de împrumut este determinat de o serie de factori care influenţează comportamentul pe
piaţă astfel:
Oferta de fonduri de împrumut
 Persoanele fizice pot avea exces de venituri faţă de cheluielile pentru bunurile de
consum sau pot să-şi reducă sumele de bani în cash prin transformarea acestora în active
financiare cu grad ridicat de lichiditate sau vor să-şi investească stocul de bogăţie în active
financiare, fie economisesc în prezent pentru cheltuielile viitoare cu sănătatea, achiziţii de bunuri
etc.
Oferta de fonduri de împrumut ale persoanelor fizice este determinată de nivelul ratei de
recuperare a investiţiei în active financiare faţă de câştigurile prognozate din investiţiile reale şi
gradul de risc pe care îl comportă investiţiile financiare. Nu este suficient ca un activ financiar să
ofere un câştig mai mare dacă probabilitatea de a-l recupera este extrem de scăzută. Deci, oferta
de fonduri de împrumut ale persoanelor fizice variază aşadar cu câştigurile prognozate,
variabilitatea câştigului nevoile pentru cheltuielile viitoare şi bogăţia lor totală.
 Persoanele juridice au deseori exces de cash pe care-l investesc în vederea
fructificării. Factorul determinant al ofertei de fonduri e împrumut a persoanelor juridice este
mărimea câştigului prognozat ajustat cu riscul pe care îl comportă investiţiile financiare faţă de
investiţiile reale.
 Guvernul afectează oferta de fonduri, fie mărind-o, fie micşorând-o. Micşorarea
ofertei de fonduri se realizează prin vânzarea titlurilor de valoare de către stat, iar mărirea ofertei
de fonduri se realizează prin răscumpărarea titlurilor, influenţând astfel creşterea masei
monetare. Creşterea masei monetare duce la creşterea volumului fondurilor disponibile pentru
consum şi economii.
 Investitorii străini văd în titlurile de valoare ale unei ţări ca alternative la titlurile
de valoare proprii, interne. Dacă câştigurile prognozate ajustate cu riscul pe care-l comportă
titlurile unei ţări sunt mai mari decât în propria ţară, atunci fondurile de împrumut migrează spre
ţara respectivă şi astfel, investitorii străini măresc oferta de fonduri de împrumut.
Cererea de fonduri de împrumut
 Persoanele fizice împrumută pentru a-şi cumpăra bunuri de folosinţă îndelungată,
făcând apel mai mult la credite în condiţiile când costul creditului le este accesibil. Apelarea la
credite pentru automobile şi locuinţe este determinată în primul rând de mărimea avansului şi a
ratelor lunare şi mai puţin de costul creditului.
 Persoanele juridice împrumută pentru a-şi finanţa nevoile de stocuri, fie pentru
realizarea unor investiţii. Volumul creditului pe care îl pot împrumuta depinde de cash-flow-ul
intern generat de activitatea întreprinderii. Dacă cash-flow-ul este mare, ei vor împrumuta mai
puţin decât dacă acesta este mic.
 Guvernul este „clientul semnificativ”. Statul face apel la împrumuturi fie pentru
finanţarea dezechilibrelor bugetare temporare ca urmare a necorelării veniturilor cu
cheltuielile,fie pentru realizarea unor investiţii productive sau pentru acoperirea deficitului
bugetar.Împrumuturile statului sunt contractate atât pe piaţa internă ,cât şi pe piaţa
externă.Împrumutirle statului nu sunt sensibile la rata dobânzii , deoarece cheltuielile trebuie
efectuate indiferent de costul creditului.
 Investitorii străini caută cele mai ieftine surse de fonduri.
Fondurile sunt puse la dispoziţia investitorilor străini de către instituţiile financiar-
bancare naţionale.
De cele mai multe ori,împrumuturile sunt solicitate de întreprinderile străine care
acţionează pe teritoriul statului creditor.
După teoria fondurilor de împrumut,nivelul dobânzii este determinat de punctul de
echilibru dintre cererea şi oferta de fonduri de împrumut.
Nivelul ratei dobânzii va creşte când cererea pentru fonduri de împrumut devansează
oferta de fonduri şi va scăpa când cererea de fonduri de împrumut scade faţă de oferta de fonduri
de împrumut.
 Problema care se pune este aceea de a determina cauzele care determină schimbările în
cererea şi oferta de fonduri de împrumut.
Examinînd curbele C şi O din figura .1. se constată că orice schimbare în nivelul ratei
dobânzii determină o mişcare de-a lungul curbelor Cşi O.
Astfel ,schimbările în nivelul ratei dobânzii antrenează schimbări în volumul cererii sau
volumul ofertei de fonduri.Orice factor care afectează oferta de fonduri de împrumut va
determina o deplasare a curbei O. Orice factor care afectează cererea pentru fondurile de
împrumut va determina o deplasare a curbei C.
În situaţia în care statul hotarăşte creşterea cheltuielilor pentru investiţii în infrastructura
oraşelor,această creştere va fi finanţată prin emisiuni de titluri de stat pe termen lung.Impactul
acestui împumut de stat asupra volumului fondurilor de împrumut poate fi evidenţiat print-o
creştere a cererii fondurilor de împrumut de la q la q1 şi deci o deplasare a curbei cererii de
fonduri de împrumut de la C la C1 (în condiţiile în care comportamentul celorlalţi participanţi pe
piaţă rămâne constant) şi ridicarea punctului de echilibru al ratei dobânzii de la i la i1.1

Fig. 4 Creşterea cheltuielilor statului

%
O

Rata
dobânzii
i1 C1
i
C

lei
q q1 Fonduri de împrumut

Sursa: Stoica,Maricica-„Gestiune bancară Management”,ed.Lumina Lex,2002,p.100

Acest exemplu demonstrează utilitatea aplicării teoriei fondurilor de împrumut în

previziunea sau explicarea tendinţelor în evoluţia ratei dobânzii prin schimbările în cererea
fondurilor de împrumut faţă de oferta fondurilor de împrumut.

1
Stoica,Maricica-„Management bancar”,ed.Economică,1999,p.88
 Aplicarea teoriei însă impune o analiză atentă a comportamentului celorlalţi participanţi
pe piaţă.

2.2.2. Teoria preferinţei pentru lichiditate

Teoria preferinţei pentru lichiditate a fost dezvolatată de către John Maynard Keynes,în
cadrul acesteia ,echilibrul ratei dobânzii stabilindu-se în termenii cererii şi ofertei de monedă.
Punctul de pornire al acestei analize îl constituie considerarea a două categorii
principale de active preferate de populaţie pentru conservarea averii : banii şi titlurile pieţei de
capital.
Pe ansamblul economiei ,cantitatea totală de avere trebuie să fie egală cu cantitatea de
obligaţiuni oferite plus cantitatea de monedă oferită.De asemenea ,cantitatea de obligaţiuni şi de
monedă pe care populaţia doreşte să le deţină (şi care reprezintă cererea) trebuie să fie egale cu
suma totală a averii deţinute.
Dacă se notează :-oferta de titluri cu Ot;
-oferta de monedă cu Om;
-cererea de titluri cu Ct;
-cererea de monedă cu Cm;
Se poate scrie : Ot+Om=Ct+Cm
Dacă se separă termenii monetari de cei care exprimă titluri,atunci:
Ot-Ct=Cm-Om,
ceea ce înseamnă că ,dacă piaţa monetară este în echilibru ,respectiv cerera de monedă
este egală cu oferta de monedă(Cm=Om) ,se va produce un echilibru şi pe piaţa
obligaţiunilor,respective Ot=Ct.
Determinarea ratei dobânzii în condiţii de echilibru urmează acelaşi raţionament ,atât
prin luarea în considerare a cererii şi ofertei de titluri ,precum şi prin scrierea ecuaţiei cererii şi
ofertei de monedă.
Acest model al preferinţei pentru lichiditate ,care analizează piaţa monetară,reprezintă
echivalentul analizei caracteristice pieţei obligaţiunilor.
În practică,abordarea diferă, întrucât luând în considerare doar două tipuri de
active,moneda şi obligaţinile ,preferinţa pentru lichiditate ignoră orice efecte ale ratei dobânzii
asupra activelor reale.
Modelul preferinţei pentru lichiditate determină nivelul ratei dobânzii pornind de la
analiza unor factori precum :modificări ale veniturilor,nivelul preţurilor şi oferta de monedă.
Potrivit definiţiei date monedei de J.M.Keynes ,în structura acesteia sunt incluse
numerarul (care nu produce dobândă ) şi depozitele la vedere (care sunt purtătoarele unor
niveluri scăzute ale dobânzii). Astfel, se presupune că moneda prezintă o rată a rentabilităţii
egală cu rata dobănzii rd .Dacă această rată creşte,atunci rata de rentabilitate a depozitelor
scade ,comparative cu rentabilitatea obligaţiunilor şi ,potrivit teoriei,cererea de monedă se
diminuează.2
Astfel ,se poate constata că între cererea de monedă şi rata dobânzii există o relaţie
negativă.Dacă se utilizează conceptual cost de oportunitate,care defineşte nivelul dobânzii la care
se renunţă prin nedeţinerea de active(obligaţiuni) ,atunci nivelul acesteia creşte dacă rata
dobânzii la obligaţiuni creşte .Astfel,banii sunt mai puţin preferaţi,iar cantitatea oferită trebuie să
scadă.
Aplicarea practică a modelului preferinţei pentru liciditate necesită cunoaşterea modului
în care diferite variabile ,precum nivelul veniturilor şi preţurilor ,influenţează modificări în
nivelul ratei dobânzii.pentru evidenţierea efectelor unui factor asupra ratei dobânzii se consideră
că toţi ceilalţi rămân constanţi.
Potrivit analizei lui Keynes ,cererea pentru monedă este determinată de doi factori:
a.nivelul veniturilor;
b.nivelul preţurilor;
a. Efectul veniturilor se manifestă în următoarele situaţii:
 atunci când economia se află în expansiune şi nivelul veniturilor
sporeşte,populaţia va manifesta o preferinţă pentru deţinerea de monedă , ca rezervă a valorii;
 în aceleaşi condiţii de creştere economică ,populaţia realizează un volum mai
mare de tranzacţii utilizând moneda ,de unde rezultă preferinţa pentru deţinerea acestui tip de
active;
 rezultă că un nivel înalt al veniturilor generează creşterea cererii de monedă ;din
punct de vedere grafic ,influenţa acestui factor se traduce printr-o deplasare a curbei cererii de
monedă spre dreapta.
b. Nivelul preţurilor .Pentru a demonstra efectul acestei variabile,Keynes ia în
considerare cantitatea de monedă care poate fi achiziţionată .Atunci când nivelul preţurilor
creşte,cu aceeaşi cantitate de monedă se va achiziţiona un volum mai scăzut de bunuri şi servicii.
Pentru restabilirea echilibrului ,populaţia va prefera să deţină o cantitate de monedă (în
expresie nominală) mai mare.
Concluzia este următoarea: creşterea nivelului preţurilor conduce la creşterea cererii de
monedă.
Factorii de influenţă asupra ofertei de monedă : oferta de monedă şi modificările
produse în nivelul acesteia reprezintă un process complex care implică participarea băncii
centrale ,a băncilor de depozit (comerciale) şi a altor instituţii ale pieţei monetare.
În cadrul analizei preferinţei pentru lichiditate este luată în considerare majorarea ofertei
de monedă ,produsă ca urmare a acţiunilor băncii de emisiune.La modul general,orice majorare a
ofertei de monedă ,dirijată de banca centrală ,conduce la deplasarea curbei ofertei spre dreapta.
Analiza preferinţei pentru lichiditate şi a modului de influenţare a ratei dobanzii prezintă
importanţă practică ,întrucât pe baza acestor aspecte este posibil de evaluat care sunt efectele
politicii monetare asupra ratei dobânzii.

2
Dardac,Nicolae;Barbu,Teodora-„Monedă,bănci şi politici monetare”,ed.Pedagogică,Buc.,2005,p.179
 Concluziile desprinse în urma analizei teoriei preferinţei pentru lichiditate pot formulate
astfel:
 atunci când veniturile sporesc ,în perioadele de expansiune economică, nivelul
ratei dobânzii creşte (în condiţiile menţinerii constante a celorlalte variabile).Un asemenea
răspuns al ratei dobânzii la variaţia veniturilor este prezentat în figură.

Fig. 5 Influenţa veniturilor asupra ratei dobânzii

Oferta de
monedă
Rata
dobânzii
Om

2
rd2
Cm2
1
rd1
Cm1

Q Cantitate de monedă

În perioada de creştere economică cererea de monedă se deplasează spre dreapta de la

Cm1 la Cm2.Rata dobânzii ,ca punct de echilibru ,se modifică de la rd1 la rd2.
 Atunci când nivelul preţurilor sporeşte ,în condiţiile în care oferta de monedă şi
alte variabile economice rămân constante ,rata dobânzii înregistrează o creştere.
Fig. 6 Influenţa preţurilor asupra ratei dobânzii
 Oferta de
monedă
Rata
dobânzii
Om

2
rd2
Cm2
1
rd1
Cm1

Q Cantitate de monedă

Cererea de monedă se deplasează de la Cm1 la Cm2 ,iar echilibrul ratei dobânzii se

deplasează de la rd1 la rd2.
 Modificările în nivelul ofertei de monedă influenţează nivelul ratei dobânzii
astfel:atunci când oferta de monedă sporeşte (toate celelalte variabile rămânând constante) ,rata
dobânzii descreşte.
Acelaşi efect se obţine atunci când banca centrală majoreză oferta de monedă prin
cumpărare de obligaţiuni.Rezultatul se concretizează prin deplasarea spre stânga a ofertei de
oligaţiuni ,ceea ce antrenează un decline al ratei dobânzii.

Fig .7 Modificarea ratei dobânzii ca răspuns la modificarea ofertei de monedă

 Om1 Om2

Rata
dobânzii

1
rd1

2
rd2

Cantitate de monedă

Atunci când oferta de monedă sporeşte ,de la Om1 la Om2 ,echilibrul ratei dobânzii se
stabileşte dela rd1 la rd2.
Concluzia desprinsă din reprezentarea grafică,respectiv creşterea ofertei de monedă
antrenează diminuarea ratei dobânzii ,are importante implicaţii asupra politicii monetare ,în
special, şi asupra politicii în general ,fiind frecvente cazurile în care politicienii au susţinut o
creştere rapidă a ofertei de monedă ,cu scopul dirijării ratei dobânzii.
O contribuţie importantă la analiza corelaţiei dintre creşterea ofertei de monedă şi
diminuarea ratei dobânzii ,revine lui Millton Friedman.
În opinia sa ,răspunsul ratei dobânzii ,prin diminuarea nivelului ,în condiţiile în care
oferta de monedă sporeşte ,reprezintă efectul lichiditate .
Rata inflaţiei anticipate reprezintă ,de asemenea ,un factor de influenţă asupra
echilibrului ratei dobânzii.Astfel,majorarea nivelului ratei inflaţiei generează o sporire a cantităţii
de monedă cerută şi,în continuare ,o majorare a ratei dobânzii.
Deşi se poate considera că sporirea preţurilor şi majorarea inflaţiei generează acelasi
efect asupra ofertei de monedă şi asupra nivelului ratei dobânzii ,totuţi între cei doi factori există
o diferenţă esenţială ,din punct de vedere al efectelor .Astfel,efectele antrenate de majorarea
preţurilor încetează după ce ,creşterea acestora stopează ,în timp ce,în cazul inflaţiei ,efectele
continuă o perioadă mai îndelungată de timp.