Un nou deșert - Aral

Vânturile ridică din apele secate legiuni de vietăți microscopice. Pe

malul lacului Aral nimic nu mișcă, nicio vietate în afară de cămilele ce se
văd în depărtare nu tulbură liniștea mormântală a acestui lac secat din
lăcomia oamenilor ce foloseau excesiv apa pentru irigații.
Un soare trist începe să lumineze peisajul dezolant al acestui nou
deșert. Vasele ce odată străbăteau acea uriașă întindere de apă stau acum
blocate în straturile de sare care au mai rămas de la evaporare, așteptându-și
inevitabilul sfârșit pricinuit de dezmembrarea lor și refolosirea fiarelor
ruginite.
În rest, acestea nu mai folosesc la nimic, în afară de a arunca umbre
patetice asupra unui sol deșertificat și plin de spini. Astfel, dimineața se
scurge la fel de încet ca și mersul cămilelor, prezența lor evidențiind
ariditatea zonei. Sarea stralucește reflectată de soare ca metadona cristalizată
fabricată de un chimist în propriul laborator. Nici nu îti dai seama că sub ea
se află una dintre cauzele acestui dezastru: rezervele de hidrocarburi ce pot fi
mai ușor exploatate fără prezența stânjenitoare a apei.
Nu cred că există pe Pământ un peisaj mai apocaliptic decât această
priveliște aflată la granița Kazahstanului.