Sunteți pe pagina 1din 18

I.

Obiectul si problematica psihologiei educatiei

II. Invatarea din perspectiva teoriilor clasice si moderne

III. Invatarea scolara – forma particulara de invatare si activitate

IV. Trasaturile psihice de personalitate si comportamentale specifice


elevului

V. Mecanismele si conditiile psihologice si psiho-sociale de invatari


scolare

I. Obiectul si problematica psihologiei educatiei


- Sinonime: psihologia educationala, psihologia scolara, psihologia
pedagogica, psihologia instruirii, psiho-pedagogie scolara

Definitie:

Psihologia educatiei – domeniu de studiu interdisciplinar structurat pe


interrelationarea unor discipline socio-umane: psihologie, pedagogie,
sociologie, didactica, psihologia copilului, etc.

Psihologia educatiei este diferita de pedagogie prin obiectul de studiu deoarece


nu studiaza procesul de invatamant nici fenomenele de psihism colectiv, ci
studiza aspectele spihologice ale profesorului, elevului, ale relatiei educationale
in procesul de invatare.

Este un domeniu specific si aplicativ al psihologiei generale care are un obiect


de studiu propriu centrat pe aspectele semnificative de ordine psihologic
ocazionate de invatare de tip scolar

Psihologia educatiei este:

1. O stiinta aplicativa deoarece studiaza fenomenele particulare reale,


concrete ale agentiilor educationale elev-profesor, analizeaza si
interpreteaza atitudinile si conduitele elevilor oferind modalitati eficiente
pentru influentarea pozitiva a instructiei, educatiei si dezvoltarea
personalitatii;

2. Particularitatile proceselor functiilor si insusirilor psihice corespunzatoare


varstei si necesare invatarii scolare pe diferite trepte de scolarizare
3. Studiaza trasaturile de personalitate care pot contribui la eficientizarea
invatarii

4. Studiaza fenomenul supradotarii, iar pe de alta parte studiaza


problematica ridicata de elevii cu probleme (deficiente, dificultati de
invatare, indiscplina scoalra, etiologie (cauzalitate) sociala

5. Studiaza abaterile in dezvoltare (fizica/psihica) care pot impieta asupra


reusitei in invatare

Studiaza procesul de invatare sub toate aspectele lui: - mecanismele


invatarii

- legatura dintre continutul


disciplinei de studiu si procesele
psihice implicate

- dificultatile tipice in insusirea


diferitelor dicipline stiintifice si
impliciti strategiile eficiente
pentru depasirea acestora

6. psihologia educatiei studiaza grupul scolar, relatia educatioala profesor-


elev si procesele de grup

7. orientarea scolara si profesionala a elevilor si consilierea acestora fie


pentru o buna adoptare, fie pentru cunoasterea disciplinei scolare si
profesionale, fie pentru dezvoltarea motivatiei pentru invatare si pentru
profesiile viitoare

Relatiile interdisciplinare ale psihologiei educatiei


Psihologia educatiei are relatii interdisciplinare cu urmatoarele stiinte:

1. psihologia generala – ofera sistemul conceptual, baza informationala,


legitatiile generale, si rolul proceselor psihice si al personalitatii pe care
psihologia educatiei le studiaza in contextul situatiei speciale de invatare
educationala/scolara

2. psihologia dezvoltarii si a varstelor – ofera legitatile psihologice generale


ale procesului dezvoltarii in diferite etape de varsta

3. psihologia sociala – ofera reperele particularitatilor proceselor si


fenomenelor de grup si baza pentru studiul relatiei educationale care
este o relatie interpresonala, sociala. Invatarea scoalara se desfasoara in
grupul educational in orice etapa de scolaritate; de asemenea ofera
informatii privind grupul social, procesele de grup, despre relatiile
interpersonale. Psihologia educatiei poate studia grupul educational
(clasa scolara, prescolara) si relatia profesor-elev si elev-elev. In plus,
informatiile de psihologie scolara permit studierea comunicarii didactice
ca fenomen psiho-social

4. psihologia organizationala si ergonomica – ofera informatii despre


managamentul educational, igiena scolara si conditiile ergonomice
pentru studiu

5. genetica – invatarea scolara si integrarea in grupul educational sunt


influentate de unele insusiri si trasaturi genetice transmise ereditar pe
care mediul si educatia le valorizeaza

6. antropologia si filosofia – stiinte de la care imprumuta informatii despre


aspectele generale ale urmasului, cat si despre modul in care societatea
si cultura pot influenta invatarea si educatia

7. pedagogia – studiaza aspectele psihologice ale procesului instructiv


educativ (obiectul dde studiu al pedagogiei)

Obiectivele psihologiei educatiei:


Obiectul fundamental al psihologiei educatiei consta in analiza, interpretarea si
explicarea proceselor psihologice implicate in invatarea scolara precum si
studierea tuturor factorilor care pot avea influenta pozitiva asupra activitatii
didactice si asupra relatiei educationale.

I. Obiective generale

1. Facilitarea intelegerii stiintifice, a dezvoltarii psihice a elevilor, sub


influenta activitatilor instructiv – educative

2. Asigurarea cunoasterii psihologice si interpretarea multi-laterala a


personalitatii elevilor in perspective modelarii ei complexe de-a lungul
varstelor si a etapelor de scolarizare

3. Sprijinirea profesorilor in cunoasterea conditiilor psihologice ale invatarii


desfasurate in scoala

4. Analiza in context psihologic si psiho-social a relatiei profesor – elev in


limitele careia se desfasoara activitatea didactica si extra-didactica

5. Abordarea studiului psihologic al grupului de elevi si al modulului in care


fiecare si toti laolalta se integreaza in activitatea scolara si in
normativitatea de grup
II.Obiective specifice

1. Organizarea procesului de predare – invatare in functie de obiectul de


studiu (continutul si obiectivele operationale)

2. organizarea si fundamentarea procesului de evaluare

3. realizarea diagnosticului formativ care sa fundamenteze actul educational


prin

a. activizarea tuturor potentialitatilor elevilor

b. dirijarea invatarii pe baza programelor individualizate/personalizate

c. desfasurarea predarii/invatarii/evaluarii in-trun cadru afectiv empatic

4. pregatirea de specialitate a profesorilor, dar mai ales la pregatirea psiho-


pedagogica

5. sudierea impactului psihologic pe care structura organizatorica si


ambientala il are asupra activitatii de invatare

6. studierea si proiectarea strategiilor didactice in scopul formarii culturii


generale a culturii de specialitate si a personalitatii armonioase si creatore

7. cunoasterea, studierea si explicarea tuturor mecanismelor psihice, a


legitatilor si a particularitatilor psihice ale elevilor si ale profesorului
implicate in activitatea didactica

Factorii dezvoltarii si rolul lor in invatare

Dezvoltarea este procesul care se produce pe tot parcursul vietii individului


constand in transformari, schimbari de ordin cantitativ si calitativ produse
la trei nivele:

1. la nivel biologic constand in schimbari fizice, morfologice si biochimice ale


organismului

2. la nivel psihic care consta in aparitia, instalarea, dezvoltarea, transformarea


si optimizarea proceselor, functiilor, fenomenelor si insusirilor psihice
3. la nivel social constand in reglarea conduitei individului in conformitate cu
normele si cerintele impuse de grupul social si de societate in ansamblul
sau.

Dat fiind faptul ca dezvoltarea se produce la toate aceste nivele, reiese


faptul ca dezvoltarea umanan este o dezvoltare bio-psiho-socio-culturala.
Tinand cont ca faqptul ca dezvoltarea la nivelulncelor 3 planuri se produce
cu usoare decalaje in mod simultan in diferite etape de varsta exista intre
acese planuri o interdependenta si o interconditionare reciproca.

Dezvoltarea psihica este procesul continuu in sens ascendent de


transformari cantitative si calitative care conduc la trecerea de la structuri
psihice, primare si putin specializate spre structuri complexe, bine
diferentiate si bine specializate. Acestea contribuie la optimizarea
functionala a proceselor psihice, a personalitatii si a comportamentului
individual.

Dezvoltarea psihica reprezinta un proces continuu de la simplu la complex,


de la dezvoltarea unor structuri primare, spre dezvoltarea unor structuri
hipercomplexe si functionale, de la structuri nespecializate sau slab
specializate spre structuri inalt fucntionale si foarte specializate si
diferentiate.

Dezvoltarea psihica desi este un proces dominant ascendent poate conduce


si spre anumite decalaje in plus sau in minus, pe unul sau mai multe planuri
raportate la reprerele normale ale etapei de varsta.

Planurile penduleaza in fucntie de etapa de varsta. Dezvoltarea psihica


conduce si semnifica in egala masura devenirea sau emergenta structurilor
psihocomportamentale si a personalitatii.

Caracteristicile dezvoltarii psihice:

- caracterul complex

- caracterul plurideterminat si multifactorial

- caracterul stadial

- caracterul polivalent al achizitiilor dezvoltarii

Dezvoltarea ia nastere prin actiunea unitara si interdependenta a factorilor


dezvoltarii (ereditate, mediu, educatie)
Factorii dezvoltarii:

1. Ereditatea – transmite predispozitii ereditare (se transmit mai ales trasaturi


fizice – culoare ochi, talie, inaltime, par, forma unghiilor; fiziologice – forta,
echilibrul, intensitatea proceselor corticale – excitatia si inhibitia) precum si
tipul de activitate nervoasa superioara. Pe plan psihic, componente genetice
transmise ereditar se intalnesc in structura temperamentala. Se transmit o
serie de predispozitii spre boli psihice.

2. Mediul – contribuie la actualizarea predispozitiilor genetice, persoana umana


fiind influentata atat de mediul fizic, conditii climatice, relief, arie geografica,
mai ales de mediul social – grup de prieteni, familie.

3. Educatia joaca rol in dezvoltare prin faptul ca face legatura intre ceilalalti doi
factori ai dezvoltarii. Prin educatie, se valorifica predispozitiile genetice. Se
organizaeaza conditiile de mediu, ea contribuind atat la achizitii de ordin
informational prin instructie, cat mai ales la unele de ordin formativ care
contribuie la structurarea si consolidarea personalitatii. Treptat pe axa
varstelor, invatarea devine autoinvatare si educatia – autoeducatie

Conceptul de invatare si paradigmele definitorii


Activitati umane:

- Jocul

- Invatarea

- Munca

- Creativitatea

- Intelepciunea

Invatarea ca activitate fundamental umana desfasurata pe tot parcursul vietii si


devenind in fiecare etapa tot mai complexa. Este obiectul de studiu al multor
stiinte socio-umane, inclusiv a psihologiei educatiei care studiaza prioritar
mecanismele psihologice prin care se realizeaza invatarea.

Invatarea serveste unor scopuri adaptative ale fiintei umane, contribuind la:

- Asimilarea informatiei

- Optimizarea vietii

- Utilizarea informatiilor in orice situatie existentiala

- La desfasurarea cu succes a activitatii in orice domeniu

Invatarea include atat latura instructiei (informationala), cat si latura formativa


(educationala). De-a lungul istoriei stiintelor, invatarea a fost definita in foarte
multe moduri.

- SOCRATE - A invata = a stii sa raspunzi la o serie de intrebari euristice


prin care poti sa cunosti mai bine mediul in care traiesti

- PLATON – supraevalua capacitatile innascute ale omului pentru invatare

- ARISOTEL – sugera organizarea logica a informatiilor care trebuie


invatate

- JOHN LOCKE – la nastere mintea copilului este o „tabula rasa” care se


umple de continut informational prin invatare

- JEAN JACQUES ROUSSEAU – mintea copilului la nastere – mugure care


se dezvolta in functie de ingrijire si cultivare rationala

- HERBART – invatarea = un camp de lupta al ideilor care devin tot mai


complexe prin 2 metode de invatare – intuitie si conversatie euristica

Printre primii psihologii care au studiat invatarea:

Stern, Jean Piaget, Charlotte, Muller si o serie de psihologi din vestita scoala rusa
(Gotski) care au facut descoperiri foarte importante

Definitii:

- invatarea este insusirea de catre organism a unor raspunsuri la situatii


pentru care nu detine posibilitati ontogenetice (istoria dezvoltarii
personale)

- invatarea este efectuarea unor activitati in scopul de a insusi ceva


- invatarea este explorarea vie si activa a situatiilor cu posibilitatea de a
sparge titparele comportamentale existente si a elabora forme noi de
comportare si solutii creatoare

- in sensul cel mai larg, invatarea umana reprezinta insusirea experientei


sociale in forme generalizate (achizitii informationale, forme noi
comportamentale, situatii, conduite, etc)

- in sens restrans, invatarea reprezinta un proces evolutiv, informativ .


Formativ constand in dobandirea, atocarea procesarea si valorizarea
interna de catre fiinta vie in mod activ, eexplorativ a experientei de viata,
aceasta soldandu-se cu efecte adaptative si cu schimbari de
comportament

Invatarea se deosebeste de

- componentele native (genetice). Exemplu: instincul elementar

- anumite comportamente circumstantiale realizate prin obisnuinta

- efectele de crestere si de maturizare biologica (care devin conditii ale


invatarii)

- efectele adaptative la diferite situatii existentiale

- schimbarile de comportament provocate de unele fenomenene


(oboseala, consumul de droguri, consumul de medicamente) – produc
schimbari de comportament, dar nu din cauza invatarii

Teorii ale invatarii

Exista o serie de teorii bine structurate si bine sistematizate asupra invatarii care
in ordine istorica se clasifica astfel:

I. Teorii prestiintifice care deschid drumul unor studii experimtanle asupra


invatarii si, implicit unor teorii mult mai elaborate (vezi cursul anterior)

II. Teoriile bazate pe actiunea factorilor dezvoltarii

1. Teoriile ereditariste – cele care accentueaza rolul predominant al


ereditatii – arl Lorenz

2. Teoriile ambientaliste – cele care accentueaza rolul mediului


3. Teoriile interactioniste – care releva si accentueaza rolul interactiunii si
interconditionarii dintre factorii dezvoltarii. Suprasolicita in mod corect
relatia de interactiune si interconditionare ditnre toti cei trei factori ai
invatarii

4. Teoriile care au accentuat rolul educatiei – fara anumite predispoziti

III. Teoriile stiintifice

1. Teorii clasice ale invatarii

a. Teoria conexionista – exista o relatie intre stimuli si reactia


comportamentala care trebuie intarita sau slabita

b. Teoria conditionarii clasice – asocierea unui stimul conditionat cu cel


neconditionat care a produs o anumita reactie care ulterior, dupa un
anumit numar de repetari reuseste sa produca singur o reactie
comportamentala - Pavlov

c. Teoria conditionarii operante – asocierea dintre un stimul si o reactie


dar implica si o variabila intermediara, adica un comportament pe care
trebuie sa-l defineasca cobaiul spre a putea dezvolta reactie (fiziologica
sau instinctuala de placere)

d. Teoria behaviorista – considera ca se pot forma cunostinte prin


invatare daca exista intentionalitate prin comportament. Organizarea
invatarii, intentionalitatea comportamentului de invatare pentru
obtinerea unor rezultate favorabile si intarirea experientei anterioare
care s-a dovedit utila reprezinta conditiile unei invatari eficiente. -
Tollman

e. Teoria Gestaltista (gestalt) – sustine ca pentru atingerea scopurilor in


invatare sunt necesare si utilizate gestalturile (bunele forme) – cuvintele
acora sau mnemotehnice - Wertheimer

f. Teoria psihodinamica - invatarea se produce cu mult mai multa


usurinta daca exista placerea de a invata si daca se invata ceea ce
corespunde realitatii, adica se poate verifica. Cu referire la invatare,
Freud releva importanta celor doua principii cu rol in atingerea scopurilor
in invatare. Principiul placerii/legea efectului care faciliteaza invatarea si
reduce tensiunea provocata de efortul de invatare mult mai usor ceea ce
este concordant cu realitatea/ce este cu adevarat real

g. Teoriiile neurofiziologice asupra invatarii conform carora invatarea ca


activitate psihica complexa are la baza o serie de mecanisme
neurodinamice, neurofiziologice si psihice complexe
2. Teorii moderne ale invatarii umane

A. Teoria psiho-genetica – Jean Piaget – din perspectiva acestei teorii,


invatarea este un proces de achizitie de informatii si comportamente
care se realizeaza pe baza experientei anterioare si pe baza formarii
stadiale a unor structuri operationale

Jean Piaget considera ca invatarea se realizeaza prin doua procese


fundamentale:

– asimilarea – consta in achizitionarea continuturilor informationale


deosebit de diverse si de complexitati tot mai crescande

- Acomodarea – consta in ajustarea schemelor/structurilor


operationale in diferite stadii de dezvoltare spre a putea procesa
informatii

Dezvoltarea inteligentei se produce stadial prin jocul dintre cele doua


procese fundamnetale: asmiliarea si acomodarea

Cand se produce echilibrul dintre asimilare si acomodare adica dupa un


sir de acumulari cantitative, are loc saltul calitativ si implicit trecerea la
un stadiu superior de dezvoltare. Acesta include toate achizitiile stadiilor
anterioare astfel incat de la un stadiu la altul pe axa dezvoltarii invatarea
devine tot mai complexa si mai nuantata.

Stadiile dezvoltarii inteligentei conform acestei teorii:

1. Stadiul inteligentei senzorio-motor (0-2 ani)

Achizitiile stadiului

a. Senzatii vizuale, auditive, cutanate mai putin gustative si odorifice

b. Exersarea reflexelor neconditionate/innascute care fac parte din


zestrea ereditara a fiecarui copil si care au efecte adaptative:
deglutitita, mictiunea si defecatia

c. Reactitivate activa primara (plans)

d. Reactiile circulare primare (ex: urmarirea cu privirea,


prehensiunea=apucarea, miscari instantanee la sunet, intoarcerea
capului)

e. Reactii circulare secundare = inceputul diferentierii intre scop si


mijloc

f. Coordonarea schemelor de actiune si aplicarea lor la situatii noi


g. Reactii circulare tertiare – descoperirea unor noi scheme de actiune
prin experimentarea activa

h. Trecerea la reprezentari (15-18 luni): copilul poate anticipa unele


rezultate ale actiunilor sale si poate face transferuri simple

• Se exerseaza comportamentul – imitativ

- Permanenta obiectului

2. Stadiul preoperator/preoperational (stadiul gandirii intuitive)


(2,5 -3 – 6 ani)

a. Generalizarea timpurie a conceptelor dupa criterii multiple, unele


intamplatoare (interpretari animiste (copilul insufleteste obiecte:
ursulet de plus , papusa); artificializarea semnificatiilor naturale
(copilul incepe sa faca rationamente simpliste – urias-munte),
interpretari circulare (reactii prin reciprocitate ex: vantul misca
norii)

b. Egocentrismul copilului (sentimentul de posesivitate, egoism)


(perceptiv si cognitiv constand in centrarea pe sine excesiva –
depasirea egocentrismului infantil se realizeaza prin experienta,
prin comunicare si asimilarea informationala

c. Concentrarea pe unul sau pe un numar foarte mic de aspecte alee


realitatii

d. Inconsecventa unui criteriu de selectare

e. Centrarea pe situatie/pe o stare momentara (rupe jucaria, p


studiaza fara a reveni la o situatie anterioara) (plange chiar daca ii
dai jucarie)

f. Mobilitatea mintala limitata – capacitatea redusa a copilului de a


realiza anumite operatii mentale si de a utiliza mai multe criterii
(experienta cu cuburi colorate, diferite forme , marimi, culori)

g. Integrare defectuoasa a claselor (nu se poate integra in clase)

3. Stadiul operatiilor concrete (7~8 – 10~11 ani) - Este un stadiu cu


achizitii deosebite mai ales in plan operational

a. Compunerea auditiva a claselor – in acest stadiu copilul reuseste sa


faca toate operatiile cu multimi; fara a utiliza insa in mod corect si
simbolurile din teoria multimilor

b. Abilitatea de a defini corect notiunile


c. Ordonarea elementelor unei multimi dupa mai multe criterii si
aplicarea unor operatii concrete asupra acestora

d. Multiplicarea claselor – copilul poate sa inteleaga si s aopereze cu


clase multiple

4. Stadiul operatiilor formale sau logice

a. Copilul nu mai opereaza numai prin gandirea concret operatori ci si


prin gandirea formal-operationala prin care se depaseste campul
informational obtinut doar prin perceptie directa concreta. In acest
stadiu (corespunzator pubertatii si adolescentei) copilul opereaza
cu simboluri pe toate coordonatele temporale, opereaza cu
certitudini cu informatii reale,, dar si cu informatii posibile,
presupuse

b. In acest stadiu, pot fi formulate ipoteze, rationamente, judecati de


valoare, gandirea conform lui Piaget atingand prin inteligenta
formal - operatorie limita maxima.

B. Teoria instruirii – Jerome Bruner – sustine ca dezvoltarea este direct


dependenta de educatie si de invatare care prin calitatea lor pot
determina aparitia capacitatilor si achizitiilor corespunzatoare stadiului
de invatare. Invatarea sau asimilarea cunostintelor se pot produce prin
prelucrarea informatiilor in 3 feluri:

1. Prin manipularea si actiunea cu obiectele (cunoasterea activa)

2. Prin organizarea perceptuala si imagistica (cunoasterea iconica sau


imagistica)

3. Prin mecanismul simbolic (cunoasterea simbolica)

Cele trei modalitati se achizitioneaza treptat astfel incat copilul isi


formeaza anumite competente respectiv:

1. A invata sa faca

2. A invata sa reprezinte

3. A invata sa verbalizeze ( poate denumi)

Bruner este adeptul invatarii structurale care presupune:

1. Cunoasterea structurii si relatiilor dintre elemente

2. Organizarea si structurarea continutului invatarii in unitati logice si


sintetice
C.Teoria invatarii ca proces de formare a actiunilor mintale – Scoala
Ruse: A. M. Leontiev, P. Golpenin, Vgotki

Reprezentantii scolii ruse spun ca operatiile concrete se concentreaza pe


plan mental

Procesele si operatiile psihice cu care se opereaza pe plan mental uzand


de notiuni nu sunt altceva decat actiunile externe cu obiectele si
imaginile din stadiile anterioare stadiului formal sau notional
esentializate, sublimate, descarcate de elemente neesentiale . acest
proces de esentializare sde produce in etape:

1. Familiarizarea cu sarcina de invatare formandu-se baza orientativa a


sarcinii

2. Actiunea materiala/materializata

3. Verbalizarea/transpunerea actiunii in planul limbajului extern

4. Transpunerea actiunii de invatare in limbajul extern pentru sine

5. Transpunerea actiunii de invatare in planul intern

Din perspectiva stiintelor cognitive, invatarea reprezinta un mod particular de


procesare a informatiei realizata datorita mecanismelor cognitive. Activitatea
de procesare informationala (de invatare) se produce astfel: - informatiile
(intrarile) care contribuie la rezolvarea unei sarcini de invatare sunt procesate
initial in memoria de lucru unde se formeaza imaginea operativa a sarcinii in
curs de rezolvarea sarcinii.

Pe baza acestor reprezentari se formeaza modelul cognitiv la nivelul careia


informatiiile procesate se operationalizeaza si se transforma in cunostinte.
Aceste 2 reprezentari se consolideaza lla nivel mental si sunt stocate in
memoria de lunga durata in calitate de cunoastine stabilizate care vor permite
intelegerea si rezolvarea nu numai a sarcinii actuale, ci si a altor
sarcini/actiuni/situatii de rezolvat. Aceste cunostinte constituie iesirile.

In cazul in care este nevoie de completare, de corectare, de transfer, de


particularizare a unor informatii in plus se activeaza legatura inversa – feed-
back – scoarta cerebrala primind aceste noi informatii pe care le proceseaza,
corectand si completand cunostintele (iesirile)

Cunostintele cognitive sunt

1. Cunostinte declarative

2. Cunostinte procedurale (a sti sa faci)


3. Cunostinte de control/autocontrol

Informatiile (intrarile) sunt procesate datorita operatiilor mentale (scrierea,


selectia si comparatia, analiza, sinteza, generalizare, categorizare,
abstractizare, concretizare logica, conceptualizare).

Din perspectiva neurofiziologica si psihologica, invatarea este un proces


complex la care participa trei blocuri functionale si operationale:

1. Blocul A constituit dintr-o serie de formatiuni nervoase la nivelul carora


se produce o prima prelucrare a informatiilor

2. Blocul B la nivelul caruia informatia partial prelucrata si codificata se


transmite la nivelul centrilor corticali din scoarta cerebrala in zonele
specializate pentru diferite operatii mentale. Aici se produce
decodificarea, prelucrarea aprofundata si stocarea continutului
informational

3. Blocul C constituit din centrii corticali din lobul frontal care realizeaza
prelucrarea de finete a informatiei si transmiterea acesteia in cunostinte
prin intelegere logica.

Fiecare emisfera cerebrala este specializata intr-un anumit mod deprelucrare


a informatiei (emisfera stanga este predominant analitica, logica, abstracta,
controland mai ales procesele gandirii conceptuale, emisfera dreapta este
predominant afectiva, intuitiva, sintetica, artistica, muzicala, spatiala)

Invatarea scolara reprezinta activitatea pe care o desfasoara individul uman


in diferte etape de varsta in mod sistematic si continuu intr-un cadru
socialmente organizat in vederea insusirii cunostintelor, formarii
dependentelor, capacitatilor si pentru dezvoltarea progresiva a presonalitatii

Caracteristicile invatarii scolare

Continutul invatarii scolare reprezinta o selectie pertinenta a informatiilor din


diferite stiinte, arte, limbi straine, etc ordonate dupa criterii logice si
psihologice in concordanta cu cerintele societatii si cu idealul educational.
Invatarea scolara se desfoara in mod sistematic organizat pe perioade lungi
de timp (semestre, an scolar, an academic) fiind condusa in mod stiintific de
catre persoane competente si specializate in domeniul pe care il predau.
Invatarea scolara se subordoneaza legile motivatiei, reglariii si autoreglarii.
Invatarea scolara reprezinta un act social sau o interactiune care presupune
relatia fundamentala profesor-elev, profesor-student, prin intermediul careia
se realizaeaza schimbul de mesaje informationale, se formeaza deprinderi,
priceperi, capactitati, se modeleaza personalitatea in formare si se obtine
feed-back-ul. Invatarea scolara este o activitate secventiala care implica in
fiecare unitate de invatare o relatie judicios organizata si reglata intre
predare, invatare, evaluare.. Invatarea scolara implica echilibrul dintre
aspectele informative (transmitere directa de informatii) si cele formative
(formarea de deprinderi, modelarea trasaturilor de personalitate,
structurarea caracterului, formarea unor priceperi practice, structurarea de
sentimente si emotii, etc)

Factorii implicati in invatarea scolara


1. Particularitatile elevilor:

- Stare de sanatate generala bune, fizica si psihica;

- receptivitate, dispozitia si motivatie pentru invatare;

- un nivel intelectual cat mai dezvoltat (al proceselor


cognitive, nivelul inteligentei generale)

- prezenta unor aptitudini speciale (mai ales pentru studiile


de psecializare)

- contiincios, motivat pentru invatat;

- dezvoltarea si educarea unor factori non-cognitivi cu rol in


invatarea scolara: motivati pentru invatare, trasaturi
caracteriale puternice, trasaturi pozitive de personalitate,
disciplina mentala si scolara, relatii pozitive cu membrii
familiei, profesorii, colegii, spirit de colaborare, dar si de
competitie, indice de maturizare afectiva ridicat, nivel
ridicat al reglajului voluntar

2. Particularitatile profesorilor

a. Circumscriu activitatea didactica, o aptitudine generala si complexa


care se structureaza inca din timpul studiilor, consolidandu-se si
nuantandu-se pe masura exersarii profesiei, devenind in final
maiestrie didactica

b. Componentele aptitudinii didactice

i. Competenta in domeniul in care s-a specializat


ii. Competenta psiho-pedagogica care implica o serie de
informatii psihologice, pedagogice, de psihologia varstelor, de
personologie, de psihopedagogie speciala, dar si aptitudini si
atitudini pedagogice (rabdare, empatie, generozitate,
toleranta, capacitate de cooperare, obiectivitate, etica
profesionala, implicare emotionala si profesionala, simtul
umorului)

iii. Competenta psiho-sociala si maganeriala, relatonare


interpersonala, capacitate de relationare, capacitatea de a
gestiona procesul de predare si timpul afectat

iv. Particularitatile pozitive si favorabile activitatii scolare


(dragoste pentru profesie si pentru partenerii implicati, un stil
didactic personal, capacitate de utilizare a tuturor formelor de
limbaj in activitatea de predare, evaluare, invatare)

3. Factori care se refera la situatia de invatare:

- Specificul cognitiv al disciplinei predate

- Natura sarcinilor de invatare

- Strategia didactica utilizat (metode, instrumente, material


didactic, material pentru munca independenta a elevului)

- Stilul didactic

In invatarea scolara (predare, invatare, evaluare) sunt implicate procesele


psihice pentru receptionarea informatiei (senzatii, perceptii, reprezentari)
pentru prelucrarea informatiei (gandire/inteligenta, imaginatie/limbaj,
creativitate), procese care asigura retentta informatiilor (procese reglatorii
– vointa, depridneri, trasaturi caracteriale), procese care asigura
sustienrea energetica a invatarii (dinamica temperamentala, motivatia,
procesele afective) si trasaturile de personalitate

Tipuri, forme si niveluri ale invatarii

Diversitatea de forme si tipuri de invatare, care se clasifica in functie de


observatii empirice, fie in functie de rezultatele cercetarilor experimentale

a. Criteriul 1 – in functie de modul de invatare


1. Invatarea din propria experienta

2. Invatarea din experienta altora (social – instrumentala)

3. Invatarea didactica – vizeaza in primul rand dimensiunile


cognitive, formarea personalitatii si a unor deprinderi

4. Invatarea sociala – vizeaza formarea unor comportamente


dezirabile social, formarea dimensiunii morale a personalitatii,
realizandu-se in contexte interpersonale si grupate

b. Criteriul 2 – dupa continut

1. Senzorio-motrica – formarea unor deprinderi senzorial perceptibil


din motorii

2. Invatarea verbala – invatarea unui material verbal prin


descoperirea semnificatiilor si generalizarea emotiilor

3. Cognitiv – inteligenta si operationala care consta in insusirea


cunostintelor si operatiilor mentale, ambele utilizate in rezolvarea
de probleme

4. Invatarea afectiva care consta in modelarea afectiv-emotionala

5. Invatarea morala – asimilarea normelor, principiilor si conduitelor


morale

c. Criteriul 3 – dupa actiunea cu stimuli

1. Asociativa (stimul – reactie, operanta)

2. Repetitiva (consta intr-un lant de asociatii repretate pana se


formeaza un stereotip dinamic)

3. Prin transfer – transformarea unor cunostinte sau deprinderi dintr-


un anumit domeniu sau context in alt domeniu sau in alt conext
nou

4. Discriminativa – diferentierea unor elemente care compun sarcina


de invatare

5. Invatarea prin imitatie – se produce in grup prin reproducerea unor


comportamente, socuri verbale, vestimentare

d.Criteriul 4 – dupa modul de organizare a stimulului

1. Algoritmica

2. Euristica (creativa) – imaginatia si procedeele imaginative


3. Modelare si analogica – modele figurate, scheme, machete, proprie
stiintelor

e. Criteriul 5 – dupa gradul de constientizare

1. Dintr-o singura incercare – cvasi-inconstienta

2. Latenta – are la baza invatarea cu sarcini de invatare

3. Spontana, neintentionata si inconstienta

4. Prin incercare si eroare

5. Subliminala – se produce de la sine fara interventia constiintei


datorita impactului pe care il are stimulul respectiv

6. Hipnotica

7. Constienta si dirijata – presupune constientizare, intelegere


logica, anticipare, creativitate