CAP.2.

CAPITALUL ÎNTREPRINDERII DEFINIT PE

SURSE DE PROVENIENŢĂ ŞI PE MODALITĂŢI DE
FOLOSINŢĂ

2.1 CAPITALUL DEFINIT PE MODALITĂŢI DE

PROVENIENŢĂ

Întreprinderea, spre a-şi putea desfăşura activitatea, are nevoie, în primul rând, de
capital bine determinat. Întreprinderea îşi procură capitalurile din diferite surse, prin diferite
modalităţi şi le utilizează potrivit unei raţionalităţi proprii în diferite feluri. Fiecare
întreprindere trebuie să asigure volumul şi felul capitalului de care are nevoie, să-şi
stabilească structura financiară şi să prevadă politica de dezvoltare.
Ca factor de producţie, capitalul cuprinde totalitatea resurselor materiale
acumulate şi reproductibile care prin asociere cu alţi factori de producţie participă la
crearea bunurilor materiale în scopul obţinerii de profit.
Problematica procurării şi utilizării capitalurilor în cadrul general al eficienţei lor
financiare finale ne obligă să dăm atenţie aspectelor de tehnică financiar-contabilă.
In conformitate cu Legea contabilităţii nr. 82/1991, capitalurile deţinute de
agenţii economici formează pasivul patrimonial, destinat a finanţa în mod durabil valorile
economice constituite ca active. Capitalurile agenţilor economici reprezintă totalitatea
surselor de finanţare stabile ce se află la dispoziţia unităţii patrimoniale în vederea
realizării unui anumit obiectiv şi pot fi clasificate după mai multe criterii, cum sunt:
a) Perioada pentru care sunt folosite, respectiv termen lung, mediu şi
scurt. Clasificarea arată diferitele necesităţi de finanţare a activităţii economice,
sursele şi metodele de finanţare.
Capitalurile pe termen lung (peste 5 ani) sunt necesare pentru cumpărarea de
terenuri şi îmbunătăţiri funciare, acţiuni intangibile. Astfel de capitaluri provin din
diverse surse, cum ar fi aportul proprietarilor, autofinanţarea (din profit), împrumuturi,
vânzări de acţiuni şi titluri.

1
 Băncile de investiţii furnizează capital pe termen lung, subscriind titluri,
respectiv acceptă emiterea de noi acţiuni şi obligaţiuni. Ele cumpără noile titluri la
preţuri cu "ridicata" şi le vând la preţuri mai mari investitorilor individuali, fir-
melor economice, societăţilor de asigurare şi instituţiilor de credíte.
Capitalul pe termen mediu (l-5 ani) se împrumută pentru scule şi utilaj uşor
cu o durată de folosire de numai câtiva ani.
Capitalul pe termen scurt (până la un an) se împrumută pentru nevoile activităţii
curente (materiale, forţă de muncă) sau pentru a face faţă avântului sezonier al
activităţiiü. Băncile comerciale obişnuite, filialele de finanţare şi ipoteci şi credit
comercial, reprezintă principalele surse ale capitalului pe termen scurt.
Ansamblul surselor de finanţare stabile de care dispune o întreprindere, pe o
perioadă de cel puţin un an, constituie capitalul permanent, care trebuie să
finanţeze valorile imobilizate, precum şi fondul de rulment.
b) Din punct de vedere al dreptului de proprietate. se disting capitalul
propriu şi capita1u1 împrumutat. Între capitalul propriu şi cel împrumutat trebuie să
existe o proporţie care să asigure independenţa financiară, respectiv:
Capitalul propriu ≥ Capitalul străin (împrumutat).
c) Din punct de vedere al componenţei materiale, capitalul firmei se
structurează în capital fix (active imobilizate) şi capital circulant (active circulante).
Totalitatea capitalurilor care se constituie prin aportul proprietarilor, prin
autofinanţare şi din alte surse fmanciare proprii reprezintă capitalul propriu. Capitalul
propriu este definit ca reprezentând dreptul acţionarilor (interesul rezidual) în
activele întreprinderii după deducerea tuturor datoriilor acestuia.
Elementele componente ale capitalului propriu sunt:
 capitalul individual sau social;
 primele legate de capital;
 diferenţele din reevaluare;
 rezervele întreprinderii;
 rezultatul reportat din exerciţiile financiare precedente;
 rezultatul exerciţiului curent;
 subvenţii pentru investiţii;

2
  fondurile proprii;
 provizivanele reglementate.
Capitalul individual sau social reprezintă valoarea aportului de capital al
întreprinzătorului, la începutul activităţii, precum şi modificarea acestuia în cursul exer-
ciţiilor. La finele unui exerciţiu, capitalul individual este este egal cu diferenţa dintre
totalul activelor fixe şi circulante şi suma datoriilor.
Capitalul social este egal cu valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor
sociale, respectiv cu va1oarea aportului în natură şi/sau numerar, a rezervelor
încorporate şi profitului repartizat pentru majorarea capitalului sau altor
operaţiuni care conduc la modificarea acestuia.
Potrivit Legii nr. 31/1990, este necesară subscrierea integrală a capitalului social,
iar subscriitorii au obligaţia de a vărsa în numerar şi/sau în natură valoarea capitalului
subscris.
Ca structură, capitalul social cuprinde următoarele forme:
- capital subscris - capitalul pe care proprietarii întreprinderii s-au
angajat să-l depună fiind reprezentat de aportul pe care proprietarii şi 1-au asumat din
momentul înfiinţării societăţii. Acesta reprezintă capitalul social menţionat în contractul
de societate şi statut;
- capital subscris nevărsat (nedepus) - partea din capitalul subscris
ce nu a fost încă pusă la dispoziţia societăţii de către proprietari;
- capital subscris vărsat - partea din capitalul subscris care a fost
pusă efectiv la dispoziţia societăţii de către acţionari sau asociaţi.
La societăţile comerciale pe acţiuni, capitalul este reprezentat de acţiuni
purtătoare de dividende. Acţiunea este definită ca fiind titlu de valoare care atestă
participarea la capitalul unei societăţi şi care dă dreptul deţinătorului să primească un
dividend; exprimă dreptul de proprietate al celui ce o deţine asupra unei părţi din
valoarea societăţii emitente.
Principalele caracteristici ale acţiunii sunt:
- este negociabilă, indiferent că este cotată sau nu la bursă, cotaţia fiind stabilită în
funcţie de cererea şi oferta de acţiuni;

3
- presupune existenţa unei societăţi, reprezentând titlu ce materializează dreptul asupra
unei părţi din capitalul respectivei firme;
- are un venit variabil;
- este considerată şi ca o valoare speculativă, prin posibilitatea oferită deţinătorului de
a obţine dividende superioare plasamentelor şi, în plus, o diferenţă de curs favorabilă la
nominalul acţiunii;
- se pot răscumpăra de către societate doar în anumite condiţii;
- nu se pot rambursa înaintea obligaţiunilor sau fără asigurarea rambursării acestora;
- acţiunile neacoperite de echivalentul patrimonial nu pot determina declararea stării de
faliment a societăţii.
Capitalul acţionarilor este reprezentat de cantitatea de capital şi/sau de active
investite de acţionari într-o afacere:

Capitalul acţionarilor = Valoarea nominală a unei acţiuni x Nr. de acţiuni

Considerăm importantă şi prezentarea principalelor criterii de clasificare a

acţiunilor:
A) Din punct de vedere al titlului ce le reprezintă şi al modului de transfer
acţiunile sunt:
- acţiuni 1a purtător, în care numele deţinătorului nu este cunoscut şi se transferă la
voinţa purtătorului;
- acţiuni nominative, în care numele acţionarului este cunoscut, înscris pe acţiune şi
trecut într-un registru special de acţiuni, ţinut la sediul societăţii.
B) Din punct de vedere al modului deplată şi al dividendelor, acţiunile sunt:
- acţiuni comune sau ordinare, ce dau deţinătorului dreptul la vot în adunarea
generală; sunt purtătoare de dividende variabile, în funcţie de profitul societăţii şi se
achită ultimele, după achitarea dividendelor acţionilor privilegiate;
- acţiuni preferenţiale sau privilegiate, care pot fi răscumpărate în avans de
societatea comercială care le-a emis la un preţ de răscumpărare mai mare ca valoarea
nominală; acestea conferă un privilegiu fie la plata dividendelor, fie un drept de vot

4
plural, avantajul lor constând în faptul că oferă o rată a dobânzii fixe, deci, un câştig sigur
faţă de dividendul pe care-1 oferă acţiunea comună.
Părţile sociale constituie o altă formă de exprimare a capitalului social,
reprezentând drepturile unui asociat într-o societate cu răspundere limitată sau într-o
societate de persoane.
Primele legate de capital reprezintă fonduri proprii create cu ocazia emisiunii,
fuziunii sau aportului la capital. Acestea constituie, de fapt, excedentul dintre valoarea de
emisiune nominală sau valoarea bunurilor primite ca aport în natură şi valoarea nominală
a acţiunilor sau a părţilor sociale.
Primele legate de capital se formează cu ocazia emiterii de către societatea pe
acţiuni a unei noi serii de acţiuni, în scopul creşterii capitalului social, a fuziunii soci-
etăţilor comerciale, precum şi în cazul includerii unui asociat care aduce un aport ce
depăşeşte miza socială.
În situaţia în care societatea emite noi acţiuni, fuziunii sau includerii unui asociat,
se achită sumele de bani reprezentând primele de capital de către cei ce intră în posesia
noilor acţiuni.
Prezentarea primelor de capital, ca structuri ale capitalurilor proprii, derivă din
faptul că acestea se constituie pe seama măririi capitalului social, iar în timpul des-
făşurării activităţii, în cadrul procesului de capitalizare.
În funcţie de situaţiile în care apar primele de capital, se evidenţiază trei categorii
şi anume:
a) Primele de emisiune se calculează şi se percep la emisiunea unei noi serii de
acţiuni de către societatea emitentă pentru noii acţionari. Având în vedere faptul că, prin
creşterea capitalului social prin emisiunea de noi acţiuni, vechii acţionari pot fi dez-
avantajaţi, perceperea primelor de emisiune apare ca o măsură necesară pentru
menţinerea egalităţii între noii şi vechii acţionari sau pentru protecţia vechilor acţionari.

Prima = Valoarea - Valoarea nominală

de emisiune de emisiune a acţiunilor
a acţiunilor

5
 b) Primele de fuziune apar în cazul fuziunii mai multor societăţi într-una singură
care există şi le absoarbe pe celelalte, sau în cazul fuzionării mai multor societăţi într-una
singură, nouă, care nu a existat.

Prima de fuziune = Valoarea contab. a acţiunilor – Valoarea nomin. a acţiunilor

Primele de fuziune se calculează pentru societăţile absorbite în scopul păstrării

egalităţii acţionarilor la participarea la profit, la procentul de miză socială etc.
c) Primele de aport se constituie în cazul în care acţionarii aportează bunuri în
natură în contul unei mize sociale, dar valoarea bunurilor aportate depăşeşte valoarea
mizei. Rezultă că prima de aport este diferenţa dintre valoarea de utilitate a bunului şi
valoarea mizei sociale la care a subscrie acţionarul.

Prima = Valoarea bunurilor - Valoarea nominală

de aport primite ca aport a acţiunilor

Diferenţele din reevaluare reprezintă soldul diferenţelor între valoarea actuală

(mai mare) şi valoarea înregistrată în contabilitate a elementelor de activ (mai mică) su-
puse reevaluării în condiţiile legii.
Diferenţele din reevaluare reprezintă plusuri create prin reevaluarea imobilizărilor
materiale şi a celor financiare. Cu ocazia reevaluării, valoarea activelor materiale şi
financiare creşte faţă de valoarea anterioară.
Pentru a se constitui în surse ale capitalului, plusvalorile rezultate din operaţia de
reevaluare a imobilizărilor materiale şi financiare, trebuie să îndeplinească condiţiile:
- creşterea de valoare să fie durabilă şi certă;
- rentabilitatea agentului economic să suporte o creştere de valoare economică ca
urmare a reevaluării efectuate.
Conform legii, diferenţele din reevaluare se transferă la capitalul social sau la
rezerve. La capitalul social se transferă, de regulă, plusvalorile rezultate pentru
imobilizările financiare care nu fac obiectul amortizării. La rezerve se transferă

6
plusvalorile înregistrate asupra imobilizărilor corporale supuse amortizării. Aceasta nu
exclude şi posibilitatea majorării capitalului social.
În ţara noastră, începând cu anul 1990, şi după constituirea societăţilor
comerciale cu capital de stat, au fost efectuate, succesiv, reevaluările din anul:
-1990 în baza H. G. nr. 945 privind inventarierea şi reevaluarea
patrimoniului unităţilor econnomice de stat;
-1991- în baza H. G. m.. 746 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor
aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat;
-1991 în baza H. G. nr. 834 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri
deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat;
-1992 în baza H. G. nr. 26 privind reevaluarea unor active şi pasive;
-1994 în baza H. G. nr. 500 privind reevaluarea imobilizărilor corporale
şi modificarea capitalului social;
-1998 în baza H. G. nr. 983 privind reevaluarea clădirilor, construcţiilor
speciale şi a terenurilor.
Rezervele întreprinderii reprezintă surse constituite din profitul unităţii
patrimoniale şi din alte surse prevăzute de lege, în funcţie de categoria din care fac parte
(rezerve legale, statutare, alte rezerve) şi păstrate de societate o perioadă mai îndelungată,
folosirea lor fiind de competenţa adunării generale a asociaţilor.
Rezervele se constituie de societate în mod obligatoriu (rezerve legale şi rezerve
statutare) sau opţional (rezerve diverse).
În principiu, rezervele reprezintă beneficiile capitalizate.
Rezervele legale se constituie, conform Legii nr. 31/1990, anual, în proporţie de
maxim 5% din profitul anual, până la limita când fondul de rezervă atinge 20% din
capitalul social (la societăţile comerciale cu capital autohton şi regiile autonome) şi 25%
(la societăţile comerciale cu participare de capital şi străin). Aceste rezerve se constituie
în scopul protejării capitalului social în situaţia în care exercţiul financiar s-ar încheia cu
pierdere. Deci, rolul lor de acoperire a pierderilor posibile în exerciţiile viitoare.
Rezervele statutare se constituie în baza clauzelor existente în statutul societăţii
sau în contractul de societate pe seama profitului net obţinut anual. Utilizarea acestor

7
rezerve are ca scop fie acoperirea pierderilor din anul sau anii precedenţi, fie creşterea
capitalului social, deci capitalizarea lor.
Alte rezerve, prevăzute de lege sau statut, pot fi constituite facultativ pe seama
beneficiilor nete şi din alte surse, ca de exemplu din primele legate de capital. Sunt
utilizate pentru acoperirea pierderilor din răscumpărarea propriilor acţiuni, finanţarea
unor investiţii relansate, acordarea de dividende în exerciţiile încheiate cu pierderi.
Rezultatul reportat din exerciţiile fmanciare precedente sau curente a căror
repartizare a fost amânată de adunarea generală a asociaţilor, precum şi beneficiile nete
din exerciţiul financiar încheiat sunt incluse în categoria capitalurilor proprii până în mo-
mentul repartizării pe destinaţiile legale sau prin statutul societăţii.
Subvenţiile pentru investiţii sunt sume nerambursabile primite de la buget sau de
la alte întreprinderi interesate în finanţarea unor investiţii cu echipamente provenite din
import şi crearea de noi locuri de muncă. În această categorie de resurse se cuprinde şi
valoarea bunurilor de natura imobilizărilor primite cu titlu gratuit sau constatate în plus
cu ocazia inventarierii. Subvenţia se înregistrează la venituri excepţionale pe măsura
amortizării bunurilor respective.
Subvenţiile primite pentru investiţii sunt evidenţiate ca structuri de pasiv urmând
a fi decontate asupra veniturilor, pe măsura amortizării sau realizării activelor imobilizate
finanţate pe această cale. Subvenţiile pentru investiţii figurează în bilanţul întreprinderii o
perioadă mai îndelungată, iar efectele utilizării lor se eşalonează pe mai multe exerciţii.
Provizioanele reglementate constituie rezerve pentru activitatea viitoare permise
a se constitui pe seama cheltuielilor excepţionale, chiar în absenţa profitului, pentru
finanţarea fluctuaţiilor de curs valutar, creşterea preţurilor, amortismente derogatorii etc.
Provizioanele reglementate se constituie cu scopul de a respecta condiţiile legale,
fără a se avea în vedere un element patrimonial. Sunt create prin aplicarea dispoziţiilor
legale şi mai ales fiscale, urmând a acoperi anumite riscuri previzibile prin fiscalitate sau
iniţierea unor măsuri suplimentare de prudenţă.
Provizionul este, de fapt, o stare contabilă a diminuării valorii unui element de
activ sau creşterea pasivelor exigibile într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă, natura sa
fiind clar precizată, dar incertă în ceea ce priveşte mărimea sau realizarea pe care
evenimentele survenite ori în curs o fac previzibilă, de regulă, la sfârşitul anului.

8
 Având în vedere cele prezentate, considerăm că provizioanele reglementate nu
corespund obiectului normal al unui provizion, dar sunt înregistrate în contabilitate în
baza dispoziţiilor legale şi fiscale, mecanismul de constituire fiind analog celorlalte
provizioane.
Provizioanele reglementate sunt facultative, dar odată practicate în unitate, sunt
integral deductibite. Aceste provizioane prezintă caracteristicile rezervelor supuse im-
pozitării, asupra cărora operează, însă, o sarcină latentă de impozitare care nu este
contabilizată. Raţiunea pentru care se constituie provizioanele reglementate este
deteninată de avantajul fiscal obţinut de agentul economic care le constituie.
Fondurile proprii a1e firmei. În categoria capitalurilor proprii se cuprind şi
fondurile care satisfac necesităţile de finanţare a investiţiilor, de creştere a surselor pro-
prii de finanţare, de stimulare a personalului, ori a celor cu caracter special.
În principiu, aceste fonduri nu pot fi utilizate decât pe destinaţia pentru care au
fost create, însă, în intervalul de timp de la constituirea lor şi până la utilizare reprezintă
surse de finanţare a activităţii curente, fapt pentru care în contabilitate au fost incluse în
clasa conturilor de capital.
Societăţile comerciale pot beneficia de împrumuturi acordate de bănci, de alte
unităţi patrimoniale sau de persoane fizice. De regulă, pentru cazul când împrumutul
este acordat de bancă, în contabilitate se foloseşte noţiunea de credit, iar pentru cazul
când împrumutul este acordat de alte unităţi, de persoane fizice sau de stat, se utilizează
noţiunea de împrumut.
Sub denumirea de împrumuturi şi datorii asimilate se cuprind resurse eterogene
din punct de vedere al conţinutului, dar care îndeplinesc un rol asemănător în economia
firmei, acela de susţinere a activităţii acesteia.
Creditul şi împrumutul sunt purtătoare de dobânzi, ce reprezintă costul
împrumutului, fiind înregistrate drept cheltuieli financiare pentru unittatea ce le anga-
jează.
Împrumuturile şi datoriile asimilate ce reprezintă surse de finanţare străină, în
cadrul unităţilor economice intră în concurenţă cu capitalurile proprii. Din această grupă
a capitalului străin fac parte următoarele categorii:
a) împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni;

9
 b) creditele bancare pe termen lung şi mediu;
c)datorii legate de participaţii
d) alte împrumuturi şi datorii asimilate, precum şi dobânzile aferente acestora.

Imprumuturile din emisiuni de obligaţiuni (credite obligatare) sunt fonduri pe

termen lung asigurate prin vânzarea obligaţiunilor emise către public, obligaţiile fiind
garantate prin activele societăţii.
Atragerea de împrumuturi prin lansarea de obligaţiuni este o operaţie complexă,
care presupune vânzarea de titluri de credit negociabile către public, vânzarea făcându-
se, de regulă, prin intermediul instituţiilor financiare, fără a exclude posibilitatea
vânzărilor directe către public, chiar de societatea comercială.
Titularul de patrimoniu care lansează aceste împrumuturi se angajează să
ramburseze la termen sau eşalonat ratele scadente şi să plătească dobânda sub forma cu-
poanelor ataşate titlurilor de credit.
Împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni sunt împrumuturi pe termen lung
atrase de unităţile aflate temporar în dificultate sau care doresc dezvoltarea activităţii
prin emisiunea unor titluri de credit de valori egale, numite obligaţiuni generatoare de
dobânzi anuale şi rambursabile la o anumită dată.
În schimbul obligaţiunilor emise, societatea pe acţiuni încasează de la cei ce le
subscriu, sume de bani care reprezintă împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni.
În calitate de hârtie de valoare, obligaţiunea nu poate avea, conform
reglementărilor actuale, o valoare nominală mai mică de o anumită limită, în funcţie de
care se calculează şi dobânda.
Pe lângă valoarea nominală, obligaţiunea are şi o valoare de emisiune, care poate
fi mai mică sau egală cu valoarea nominală, şi o valoare de rambursare, care poate fi
mai mare sau egală cu valoarea nominală.
Atât prima de emisiune, cât şi prima de rambursare se achită cumpărătorului la
răscumpărarea obligaţiunilor. Deci, la scadenţă obligaţiunile se răscumpără de către
vânzător.

10
 Spre deosebire de acţiune, obligaţiunea este un titlu de valoare emis de bănci,
agenţi economici, stat, care conferă posesorului calitatea de creditor şi care are dreptul
să primească pentru suma împrumutată un venit fix sub formă de dobândă.
Prin urmare, obligaţiunea este o creanţă provenită dintr-un împrumut fracţionat
într-un număr de diviziuni denumite obligaţiuni. Emiterea acestora reprezintă o cale de
finanţare a activităţii marilor întreprinderi, statului, unităţilor teritoriale.
Creditele bancare pe termen lung şi mediu se primesc de la bancă,sau de la alte
instituţii financiare, fiind purtătoare de dobândă, garantate prin activele întreprinderii şi
destinate finanţării investiţiilor.
Creditele pentru investiţii pot fi contractate de către agenţii economici cu băncile
finanţatoare pentru completarea surselor proprii de finanţare. În funcţie de termenele de
utilizare şi rambursare, creditele pot fi:
- pe termen scurt (cel mult până la 12 luni);
- pe termen mediu (între 1-5 ani);
-pe termen lung (peste 5 ani).
De regulă, băncile acordă credite pentru investiţii pe termen mijlociu şi mai rar pe
teremen lung, acestea fiind caracteristice instituţiilor şi organismelor financiare. Oricare
ar fi provenienţa creditului, pe măsura rambursării acestuia se achită dobânda, care este
costul capitalului împrumutat plătit de debitor creditorului pentru împrumutul acordat pe
un termen determinat.
Datoriile legate de participaţii sunt datorii pe termen lung create în cadrul
relaţiilor de participare la întreprinderile asociate sau în participaţie.
Participaţiile sunt titluri de valoare vândute de către societate altor persoane fizice
sau juridice. Asupra unităţii emitente a titlului de valoare respectiv, creditorii au drept de
creanţă, iar unitatea emitentă are datorii faţă de creditori.
Societăţile comerciale pot deţine titluri de participare la alte societăţi comerciale.
Dacă acestea din urmă angajează sume de la societăţile care deţin titluri de participare,
ele sunt cunoscute sub forma datoriilor legate de participaţii. Ele se pot acorda în
condiţii avantajoase, preferenţiale, cu scopul de a consolida economic societatea la care
deţinem titluri de participare.

11
 Alte împrumuturi şi datorii asimilate. Această categorie cuprinde: depozitele,
garanţiile primite, concesiunile, brevetele, licenţele, know-how, mărci de fabrică şi alte
datorii asimilate şi pot apărea în situaţia în care societatea beneficiază de un ajutor sub
formă de împrumut dat cu o dobândă mai mică din partea asociaţilor, asociatului unic sau
altor persoane fizice sau juridice care doresc să ajute respectiva unitate. De asemenea, în
această categorie sunt cuprinse şi dobânzile aferente împrumuturilor şi datoriilor
asimilate.
Capitalurile împrumutate se află timp foarte îndelungat în circuitul întreprinderii,
motiv pentru care ele consitituie împreună cu capitalurile proprii, suma CAPITALURI
PERMANENTE ale societăţii.
Pentru desfăşurarea activităţii în condiţii normale, orice firmă trebuie să aibă
relaţii de decontare cu furnizorii, creditorii, bugetul statului, personalul, alte organe, etc.
Datorită acestor relaţii se formează aşa-numitele surse atrase care vin în completarea
celor împrumutate.
Capitalul atras, ca expresie a relaţiilor unui agent economic cu terţii, poate fi
utilizat pentru finanţarea activităţii de exploatare, ca urmare a decalajului în timp între
momentul constituirii obligaţtiei de plată şi momentul achitării efective a datoriilor. El
îmbracă forma "decontărilor în curs", mărimea sa fiind determinată ca diferenţă între
totalul pasivelor stabile (datorii neexigibile) şi soldul mediu al activelor stabile (creanţe
neexigibile).
În cadrul firmelor, la finele exerciţiului fmanciar, pot să apară elemente
patrimoniale a căror realizare sau plată este incertă şi totodată cheltuieli ce devin
exigibile în perioadele următoare. Pentru acestea se constituie provizioanele pentru
riscuri şi cheltuieli, care sunt reversibile şi nu modifică valoarea elementelor de activ la
care se referă.
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii de constituire:
- se individualizează în funcţie de riscurile şi cheltuielile elementelor de activ la ca-
re se referă;
- trebuie să răspundă criteriului prudenţei şi al bunei cuviinţe;

12
 - constituirea provizionului trebuie să aibă loc sistematic în urma hotărârii adunării
generale;
- mărimea provizionului nu trebuie să depindă de rezervele unităţii;
- constituirea provizionului se face în orice etapă a exerciţiului fmanciar.
Având ca obiect acoperirea pierderilor sau cheltuielilor viitoare care la data
închiderii exerciţiului financiar sunt posibile şi sigure dar nedeterminate, provizioanele
pentru riscuri şi cheltuieli se grupează în funcţie de activităţile şi elementele patrimoniale
la care se referă.
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli se delimitează următoarele categorii:
- provizioane pentru litigii;
- provizioane pentru garanţii acordate clienţilor;
- provizioane pentru cheltuieli repartizate pe mai multe exerciţii;
- provizioane pentru pierderi din schimb valutar;
- provizioane pentru alte riscuri şi cheltuieli.
Suma capitalurilor permanente cu datoriile pe termen scurt formează
CAPITALURILE TOTALE ale întreprinderii.

2.2 CAPITALUL DEFINIT PE MODALITĂŢI DE

FOLOSINŢĂ

Partea stângă a figurii activului bilanţier, exprimă modul de folosinţă a

capitalurilor procurate, mai exact durata de plasare a lor, adică intervalul pentru care
sunt imobilizate în elemente ale procesului economic (teren, infrastructură industrială,
participaţiuni, stocuri, creanţe etc.).
Prima grupă a plasamentelor o prezintă ACTIVELE IMOBILIZATE, adică
plasamente pe termen lung. Toate elementele ce se cuprind în această grupă au în comun
doar durata îndelungată de imobilizare. Grupa activelor imobilizate poate fi împărţită în
două subdiviziuni:
-ACTIVE IMOBILIZATE AMORTIZABILE
-ACTIVE IMOBILIZATE NEAMORTIZABILE

13
 Activele imobilizate amortizabile cuprind terenurile, clădirile, construcţiile
speciale, utilajele şi instalaţiile de lucru, motoarele de forţă, mijloacele de transport etc.,
existente în patrimoniul întreprinderii şi care servesc direct şi indirect realizării
obiectivului activităţii sale. Toate aceste elemente de activ se uzează ca urmare a folosirii
sau nefolosirii şi, deci, îşi pierd treptat valoarea pe care o aveau în momentul intrării lor
în patrimoniu, motiv pentru care această valoare este supusă amortizării, adică recuperării
treptate pe întreg intervalul folosirii lor.
Activele imobilizate neamortrizabile se referă la participaţiuni. O întreprindere
poate avea interese în desfăşurarea activităţii altor întreprinderi din amonte sau din aval.
Calea cea mai lesnicioasă de a participa la luarea deciziilor în acele întreprinderi o
reprezintă participarea la formarea capitalului lor social.
A doua mare grupă a activelor o reprezintă ACTIVELE CIRCULANTE, adică
plasamentele pe durate de timp mai mici de un an. Asemenea active sunt deci rapid
lichidabile, transformabile în disponibilităţi băneşti apte de a fi folosite fie pentru
onorarea obligaţiilor scadente, fie pentru efectuarea de palasamente fie în stocuri
materiale, fie chiar în active imobilizate.
Deşi toate palasamentele ce se cuprind în această grupă sunt durate mici, totuşi ele
se deosebesc între ele atât după natura şi permanenţa lor în circuit, cât şi după rapiditatea
lichidării. În funcţie de cele precizate, elementele cuprinse în activele circualnte se împart
în:
-VALORI DE EXPLOATARE
-VALORI REALIZABILE ÎN TERMEN SCURT
-DISPONIBILITĂŢI BĂNEŞTI
Valorile de exploatare constau din trei tipuri de valori materiale determinate
nemijlocit de procesle de valorificare şi anume:
-STOCURI DE MATERII ŞI MATERIALE PENTRU PRODUCŢIE
-STOCURI DE PRODUCŢIE ÎN CURS DE FABRICAŢIE
-STOCURI DE PRODUSE FINITE.
Toate cele trei tipuri de stocuri, ca valori de exploatare, reprezintă partea stabilă,
relativ constantă, a activelor circulante. Mărimea stocurilor este determinată de factori

14
obiectivi în raport cu voinţa conducerii întreprinderii şi modul de finanţare a celor trei
grupe a activelor circulante este diferit.
În grupa valorilor realizabile în termen scurt se cuprind două tipuri de imobilizări:
pe de o parte se cuprind creanţele rezultate din creditul comercial acordat clienţilor, iar pe
de altă parte se cuprind portofoliul de titluri de valoare. Portofoliul de titluri de valoare
constă din acţiunile şi obligaţiunile emise de alte societăţi şi cumpărate din disponibilităţi
băneşti temporare pe care le are întreprinderea. Asemenea titluri se achiziţionează nu
pentru a fi păstrate timp îndelungat în scopul obţinerii la fiecare sfârşit de an dividendului
sau dobânzii, ci petnru a fi păstrate timp scurt, în scopuri de speculaţie de bursă; se
mizează pe variaţia de curs şi deci pe obţinerea diferenţelor. Plasamentul de titluri de
valoare este nu numai rentabil ci şi deosebit de util gestiunii financiare ca urmare a
rapidităţii lichidării lor, a transformării lor în bani. Pentru acest motiv, există o foarte
strânsă legătură între gestiunea portofoliului titlurilor de valoare pe de o parte şi gestiunea
trezoreriei pe de altă parte.
A treia grupă cuprinde disponibilităţile băneşti. Deşi disponibilităţile băneşti
produc foarte puţin, totuşi atât teoria, cât şi practica financiară recomandă ca o parte a
capitalurilor peramanente să nu fie plasate în active materiale sau creanţe ci să fie păstrate
ca disponibil în cont. Acest minim de disponibil are trei motivaţii:
 pentru asigurarea tranzacţiilor curente;
 asigurarea efectuării plăţilor în eventualitatea scurt-circuitării încasării debitelor
scadente;
 asigurarea intervenţiilor rapide la bursele de mărfuri în cazul în care se preconizează
o creşter de preţ la unele materiale.
În tot cazul, o întreprindere care doreşte să-şi păstreze credibilitatea în faţa
furnizorilor şi creditorilor săi trebuie să fie capabilă să efectueze plăţile în orice condiţii.
Aceasta contribuie şi la consolidarea valorii întreprinderii şi prin aceasta la menţinerea, la
bursă, a unui curs ridicat a acţiunii sale.
Se cuvine să precizăm unele noţiuni cu o relativ ami mare circulaţie în presa
economică şi mai ales în limbajul curent. Este vorba de noţiunile:
-CAPITALUL FIX
-CAPITALUL CIRCULANT

15
 Noţiunea de CAPITAL FIX arată partea din capitalurile permanente care se
plasează în activele imobilizate, iar noţiunea de CAPITAL CIRCULANT semnifică
partea din capitalurile totale ale întreprinderii care se plasează în activele circulante.
O altă categorie, operaţională şi utilizabilă în practica financiară, dar care nu
evidenţiază în bilanţ şi a cărei mişcare nu este urmărită de contabilitate este
FONDUL DE RULMENT NET
Unele lucrări de teorie financiară, petnru a desemna activele circualnte mai
folosesc şi noţiunea de “Fond de rulment total” sau “Fond de rulemnt brut”.
Potrivit unuia din principiile fundamentale ale afacerilor, o întreprinderre îşi
finanţează activele cu capitaluri ce rămân la dispoziţia sa un interval de timp cel puţin
egal cu durata de viaţă a activelor respective. Înseamnă că pe seama capitalurilor
permanente se constituie mai întâi activele imobilizate, iar restul rămâne pentru activele
circulante, mai bine zis pentru partea stabilă a activelor circulante, acestea din urmă mai
fiind finanţate şi pe seama datoriilor pe termen scurt.
Cu alte cuvinte:
C perm − Ai = FRN

unde:

Cperm – capitaluri permanente

Ai – active imobilizate
FRN – fond de rulment net
Fondul de rulment net (F.R.N.) este o modalitate de folosinţă a capitalurilor
permanente. Deşi, nu se evidenţiază în mod distinct în bilanţ, el este o existenţă certă.
Este suficient să reţinem că F.R.N. nu este un capital distinct, ci este o modalitate de
folosinţă a capitalurilor peramanente.

16