c
 




c pp
Otro sitio más de WordPress.com

Sări la conţinut

îp
p
îp

pp
îp  
p
 p

p


 cc

? 
p p p p pp  pp

SEMINARUL BIBLIC PENTICOSTAL SUCEAVA

FORMA DE INVÑĂMÂNT: LA DISTAN‘Ă

GRUP DE STUDIU: L¶ARBOC

2011

DOCTRINE BIBLICE

CURS PREZENTAT DE:

MACOVEICIUC CONSTANTIN

Descrierea cursului:
Acest curs ine de teologia sistematică
i con ine o scurtă prezentare a
următoarelor doctrine biblice:
· despre Dumnezeu
· despre Biblie (bibliologie)
· despre îngeri (angelologie)
· despre om (antropologie)
· despre păcat (hamartologie)
· despre Domnul Isus (Christologie)
· despre mântuire (soteriologie)
· despre Biserică (eclesiologie)
· despre lucrurile din urmă (escatologie)

Notă: doctrina despre Duhul Sfânt (Pneumatologie) va fi prezentată într-un curs

separat.

Obiectivele cursului:
· dobândirea de cuno
tin e biblice privind doctrinele biblice majore
· dobândirea de cuno
tin e teologice privind doctrinele amintite
· sistematizarea cuno
tin elor biblice
i teologice dobândite
· îmbunătă irea trăirii
i slujirii cre
tine prin acumularea de noi cuno
tin e

Metoda de predare:
· cursul va fi predat în sistemul de învă ământ teologic ³la distan ă´
· metoda de predare constă în expunerea doctrinei de către instructor, fiind
permise întrebările
i discu iile libere, la subiect
· cursul se preconizează a fi predat în 3 zile de curs, pe durata a doi ani de studiu
· o zi de curs va avea 2-3 sesiuni de câte 2 ore

Metoda de evaluare
i notare:

· Participarea la curs este o cerin ă majoră
i va constitui 15% din nota finală
· Pe parcursul anului de studiu, se vor da 3 teste-grilă, care vor acoperi toate
doctrinele studiate
· Examenul final va consta în întocmirea unui eseu de circa 2.000 de cuvinte, pe
o temă convenită cu instructorul

Bibliografie obligatorie:
· Teologie elementară ± Charles C. Ryrie

Bibliografie recomandată:
· Doctrine biblice ± W.W. Menzies & S.M. Horton
· Prelegeri de teologie sistematică ± Henry C. Thiessen
· Doctrine Biblice ± Trandafir Sandru
· Manual Teologic ± Paul Enns
· Teologie sistematică ± Wayne Grudem
· Teologie cre
tină ± Millard Erickson
· Teologie cre
tină practică ± Lyod Barackman

CADRUL TEOLOGIC

DOCTRINE BIBLICE

INTRODUCERE

1. De ce ne trebuie un studiu sistematic al doctrinelor biblice?

Un asemenea studiu ne trebuie pentru că:
· Biblia ne oferă toate învă ăturile necesare credin ei
i trăirii cre
tine, dar nu ni
le sistematizează
· Biblia ne oferă
i unele învă ături implicite, care au nevoie de explica ii
i
terminologie adecvate
Sistematizarea
i elaborarea marilor doctrine ale Bibliei cade în sarcina teologiei
sistematice.

CAPITOLUL 1. DOCTRINA DESPRE DUMNEZEU

ÄScripturile ne oferă revela ia Dumnezeirii eterne, care S-a revelat pe Sine ca un

Dumnezeu, existând în trei Persoane ± Tatăl, Fiul
i Duhul Sfânt; distincte dar
indivizibile în esen ă; co-eterne, co-existente, co-egale în natură, atribute,
putere
i glorie. Există numai o singură Dumnezeire eternă, Care este o esen ă
neîmpăr ită
i indivizibilă;
i în această una-esen ă, există trei distinc ii eterne:
Tatăl, Fiul
i Duhul Sfânt´ (Kevin J. Conner).

2. Ce spune Biblia despre existen a lui Dumnezeu?

Biblia nu demonstrează, ci doar proclamă existen a lui Dumnezeu (Gen.1.1).
Faptul existen ei lui Dumnezeu trebuie admis, deoarece el:
· este un adevăr fundamental (credin a în existen a lui Dumnezeu precede
credin a în Biblie)
· este esen a credin ei (asigură în elegerea Scripturilor
i stabilirea unei rela ii
personale cu Dumnezeu ± Evr.11.6)
· este înscris în om (sesizează con
tiin a
i poate deveni acuzator în ziua
judecă ii Rom. 1.19-20).
3. Ce spune Biblia despre cunoa
terea lui Dumnezeu?
Omul poate ajunge la o anume cunoa
tere a lui Dumnezeu:
· nu prin propria sa ini iativă
i capacitate intelectuală, ci
· numai în măsura în care Dumnezeu i-o oferă (1 In. 5.20)

Dumnezeu Însu
i este sursa cunoa
terii cu privire la El, astfel:

· El luat ini iativa de a Se revela pe Sine omului
· El a creat limbajul necesar comunicării revela iei de Sine
· El l-a creat pe om cu capacitatea de a recep iona
i în elege revela ia divină

Prin Scriptură, Duhul Sfânt ne descoperă, par ial dar exact, Cine este, cum este

i ce vrea Dumnezeu de la noi. ÄDacă Dumnezeu nu ar ini ia această revela ie de
Sine, nu ar exista nici o posibilitate pentru om să -L cunoască. Fiin a omenească
trebuie să se subordoneze mai întâi Dumnezeului pe care vrea să-L cunoască,
spre deosebire de alte domenii ale cunoa
terii, în care omul se plasează de obicei
deasupra obiectului studiat´ (C.C. Ryrie).

4. Cum S-a revelat Dumnezeu omenirii?

Dumnezeu S-a revelat omenirii progresiv, pe mai multe căi, care pot fi grupate
în două tipuri de revela ie, complementare: (1) revela ia generală
i (2) revela ia
specială.

5. Ce este revela ia generală a lui Dumnezeu?

Revela ia generală, numită
i revela ie naturală, este acea cunoa
tere despre
Dumnezeu oferită de El tuturor oamenilor, din toate timpurile
i din toate
locurile,
· prin crea ia Sa: slava Sa (Ps. 19.1), puterea
i suprema ia Sa (Rom. 1.20),
natura Sa divină (Rom. 1.20), providen a Sa (Fapte 14.17), bunătatea Sa (Mat.
5.45), inteligen a Sa (Fapte 17.29), existen a Sa (Fapte 17.28)
· prin con
tiin a umană: voia Sa morală (Rom. 2.14 -15).

Unii consideră că
i istoria este o formă de revela ie generală, mai pu in

sugestivă decât celelalte două forme.

6. Ce rol are revela ia generală oferită omului?

Revela ia generală oferă omului o cunoa
tere depre Dumnezeu limitată:
insuficientă pentru mântuire, dar suficientă pentru a-l călăuzi pe om în căutarea
lui Dumnezeu, Care Se va lăsa găsit (Fapte 17.26).
A
adar, revela ia generală poate sluji ca:
· motiv de acuzare, în ziua judecă ii, a tuturor celor ce au înăbu
it lumina ei
printr-o trăire în păcat (Rom. 1.19-21)
· lumină călăuzitoare în căutarea după Dumnezeu, până la întâlnirea cu
Mântuitorul Isus Christos (2 Cor. 4.6)

7. Ce este revela ia specială a lui Dumnezeu?

Revela ia specială este acea cunoa
tere a lui Dumnezeu
i a voii Sale oferită unei
anumite comunită i umane, prin mijloace alese de El, ca de pildă:
· providen ă (Ex. 32.11-14; Is. 45.12-13)
· minuni şi manifestări divine (Ex. 3; In. 20.31)
· experienţe personale (In. 1.46; Evr. 11.6; Mat. 7.7)
· Domnul Isus Christos (Col. 2.9; Ioan 1.1,1 4; Evr. 1.2)
· Sfânta Scriptură (Ioan 5.39; 20.31)

Dumnezeu S-a revelat prin asemenea mijloace Israelului
i Bisericii primare,

colectiv sau individual. El Se revelează la fel
i în prezent; revela ia prin vise,
viziuni, profe ii etc. nu a încetat. Revela ia specială este suficientă, întrucât îl
conduce pe om la Mântuitorul Isus Christos.

8. Cum poate fi definit Dumnezeu?

Dumnezeu nu poate fi definit printr-un cuvânt sau o frază care să exprime
natura esen ială a Persoanei Sale. Totu
i, Dumnezeu poate fi definit în mod
descriptiv, de
i nu complet. O asemenea defini ie în
iră atributele lui
Dumnezeu, care este ÄSpirit pur al perfec iunilor infinite´ (Louis Berkhof).

ÄDumnezeu este Spirit, infinit, etern
i imutabil, în fiin a, puterea, sfin enia,
dreptatea, bunătatea
i adevărul Lui´ (Catehismul scurt de la Westminster).

9. În ce constă esen a persoanei lui Dumnezeu?

Dumnezeu este o Persoană. El nu este o existen ă sau o for ă impersonală, ci El
este unica Fiin ă Personală perfectă. Modelul original de personalitate nu poate
fi găsit în omul căzut, ci numai în Dumnezeu.

Chipul lui Dumnezeu în om constituie esen a persoanei umane, care se exprimă

prin personalitatea omului. Esen a persoanei umane constă în capacitatea de a
gândi, a sim i
i a hotărî. Trupul nu ine de esen a persoanei; un om cu un trup
mutilat rămâne în esen ă o persoană întreagă.
Dumnezeu nu are un trup material, dar posedă în mod perfect toate
caracteristice esen iale ale unei persoane: gânde
te (Is.55.8), hotără
te
(Gen.2.18), simte (Gen.6.6), comunică (Ps.25.14) etc. Dumnezeu posedă
trăsături personale: con
tiin ă de Sine (eul unic ± Ex.3.14), determinare de Sine
(capacitatea de a alege
i desfă
ura ac iuni în mod responsabil ± Efes.1.11),
precum
i sim moral (capacitatea de a deosebi între bine
i rău ± Rom.2.5-6).

Dumnezeirea constă în trei Persoane, care au fiecare, în mod distinct, esen a

persoanei Sale, dar posedă în comun natura divină unică
i indivizibilă. Esen a
persoanei asigură distinc ia dintre cele trei Persoane divine, iar natura divină
asigură unitatea Dumnezeirii.

10. În ce constă natura divină a lui Dumnezeu?

Dumnezeu are natură divină. El nu este o idee sau un principiu personificat, ci
El este unica Fiin ă de natură divină.

ÄNatura divină este acea substan ă sau esen ă care, cu puterile
i calită ile ei,
face ca Persoanele Dumnezeirii să fie Dumnezeu. Posesiunea naturii divine Îl
deosebe
te pe Dumnezeu de alte persoane, cum ar fi îngerii
i
oamenii´(F.H.Barackman).

Natura divină este realitatea însă
i, care sus ine orice manifestare exterioară.
Este substan a în care calită ile
i atributele Sale există; dacă nu ar exista
substan a, nu ar putea exista nici atributele. De re inut că acestea două ±
substan a (natura)
i atributele ± sunt inseparabile, dar distincte.

NATURA (SUBSTAN‘A) LUI DUMNEZEU

11. Care sunt calită ile naturii divine?

Natura divină este unică, indivizibilă, aceea
i în fiecare dintre cele trei Persoane
ale Dumnezeirii. Dintre calită ile naturii divine, enumerăm: spiritualiutatea,
auto-existen a, imensitatea
i eternitatea.

12. Ce se în elege prin spiritualitatea lui Dumnezeu?

În natura Sa, Dumnezeu este substan ă spirituală: ÄDumnezeu este Duh´(Ioan
4.24). Substan a spirituală este imaterială
i necorporală: Äun duh n-are nici
carne, nici oase´ (Lc.24.39). De aceea Dumnezeu nu poate fi văzut (Ioan 1.18),
i
nici nu permite să I se facă imagini sau chipuri ale înfă i
ării Sale (Deut.4.14-
20).

Totu
i, în Ex.33.19-23 ni se spune că Moise L-a văzut pe Dumnezeu. Cum a fost

posibil? Când omul se prive
te în oglindă, el nu-
i vede realmente fa a, ci doar
reflectarea fe ei lui. La fel, Moise a văzut reflectarea chipului (slavei) lui
Dumnezeu,
i nu natura (substan a) Fiin ei Lui.

Substan a (spiritul sau duhul) care intră în alcătuirea naturii divine a lui
Dumnezeu:
· nu este tot una cu Duhul Sfânt. Cu excep ia lui Ioan 4.24, referirile biblice la
Duhul divin privesc pe Duhul Sfânt
· diferă de aceea a îngerilor, care sunt spirite create
· diferă de duhul omului, care este creat

13. Cum trebuie în elese referin ele biblice despre formele umane ale lui
Dumnezeu?
Biblia vorbe
te despre mâinile, picioarele, fa a, ochii, nasul sau gura lui
Dumnezeu. Aceste antropomorfisme nu pot fi atribuite naturii Sale divine; ele
in de vorbirea figurativă
i nu trebuie nicidecum în elese în sens literal.

ÄDumnezeu trebuie neaparat să vorbească despre Sine ca
i când ar fi om, căci

numai astfel putem noi în elege ceva cu privire la El´(G.Thomas).

Doar a doua Persoană din Dumnezeire, Domnul Isus, ca purtător de natură

dublă ± divină
i umană ± posedă forme caracteristice naturii umane.

14. Ce se în elege prin auto-existen a lui Dumnezeu?

Dumnezeu există în
i prin Sine Însu
i; existen a Lui nu depinde de nimic din
afara Lui Însu
i. ÄEl este Cauza Primară,
i El Însu
i nu este cauzat´ (Toma de
Aquino).

Auto-existen a lui Dumnezeu este exprimată concis în declara ia ´Eu sunt Cel ce
sunt´(Ex.3.14), precum
i în Numele Său, Iahve (Iehova). De asemenea, expresia
ÄEu sunt´ rostită de Domnul Isus exprimă auto-existen a Fiului, ca Persoană din
Sfânta Treime.
Auto-existen a lui Dumnezeu ine de natura Sa,
i nu de voin a Sa. Aceasta
înseamnă că ÄEl există din necesitatea naturii Lui de Fiin ă necauzată. Nu este
corect să spunem că Dumnezeu Î
i este propria cauză, pentru că atunci El ar
avea
i puterea de a Se anihila pe Sine´ (H.C.Thiessen).

15. Ce se în elege prin imensitatea lui Dumnezeu?

Imensitatea lui Dumnezeu constă în aceea că El transcende Universul pe care l-a
creat. Ea este conferită de calitatea naturii divine de a fi prezentă dincolo de
limitele spa iului finit. În imensitatea Sa, Dumnezeu există dincolo de spa iu,
timp sau materie, nu printr-un act liber al voin ei Sale, ci prin calitatea naturii
Sale (1 Imp.8.27; 2 Cron.2.6; Ps.113.4-6; Fapte 17.24-28).

Imensitatea Sa, care înseamnă prezen ă dincolo de Universul creat datorată

naturii divine, se deosebe
te de omniprezen a Sa, care înseamnă prezen ă în
întreg Universul creat, datorată voin ei Sale.

16. Ce se în elege prin eternitatea lui Dumnezeu?

Eternitatea lui Dumnezeu înseamnă existen ă fără început
i fără sfâr
it, adică
existen ă infinită în raport cu timpul. În adevăratul sens, eternitatea apar ine
numai lui Dumnezeu: El este Äsingurul care are nemurirea´ (1 Tim.6.16). ÄDin
ve
nicie în ve
nicie, Tu e
ti Dumnezeu´(Ps. 90.2)!

ÄEl, care există datorită naturii Sale mai degrabă decât datorită voin ei Sale,
trebuie să fi existat dintotdeauna
i trebuie să continue să existe pentru
totdeauna´ (H.C.Thiessen).

Dumnezeu este cauza timpului
i nu poate fi afectat de timp: ÄTu rămâi Acela
i

i anii Tăi nu se vor sfâr
i´ (Ps.102.27).

Dumnezeu există într-un etern prezent: ÄEu sunt Cel ce sunt´. ÄNu trebuie să
presupunem însă că timpul nu este o realitate obiectivă pentru Dumnezeu, ci
mai degrabă că El vede trecutul
i viitorul la fel de limpede ca
i prezentul´
(H.C.Thiessen).

ATRIBUTELE LUI DUMNEZEU

17. Ce sunt atributele lui Dumnezeu?
ÄAtributele lui Dumnezeu sunt acele calită i esen iale care in de natura Sa
i
care revelează în exterior această substan ă´ (F.H.Barackman).

Potrivit naturii Sale divine, Dumnezeu nu poate fi definit; dar atributele Sale ne
dezvăluie cum este Dumnezeu
i ne explică de ce ac ionează într-un fel sau altul.

ÄAtributele trebuie concepute ca obiectiv reale, nu doar ca o modalitate

subiectivă a omului de a-L concepe pe Dumnezeu,
i ca descrieri ale modurilor
particulare în care esen a divină există
i operează, nu ca desemnări ale unor
păr i distincte ale lui Dumnezeu´ (H.C.Thiessen).

Atributele Sale diverse Änu sunt păr i componente ale lui Dumnezeu. Fiecare
dintre ele descrie întreaga Sa Fiin ă. Iubirea, de exemplu, nu este o parte a
naturii lui Dumnezeu; în întreaga Lui natură Dumnezeu este dragoste´
(C.C.Ryrie).

Dumnezeu este mai mult decât suma atributelor Sale. Chiar dacă am de ine o
listă completă a atributelor Sale, tot nu le-am putea pricepe sensul lor deplin,
adică perfec iunea lor. Atributele Sale mai sunt numite
i Äperfec iuni´, tocmai
pentru că toate calită ile Lui sunt perfecte. Atributele divine se referă în mod
egal la Tatăl, la Fiul
i la Duhul Sfânt.

18. Cum pot fi clasificate atributele lui Dumnezeu?

Există mai multe criterii de clasificare a atributelor lui Dumnezeu. Fiecare
criteriu le împarte în două categorii, ca de exemplu: (1) non-morale (naturale)
i
morale; sau (2) absolute
i relative; sau (3) non-comunicabile
i comunicabile.

Întrucât toate clasificările se bazează pe distinc ii artificiale, am putea renun a la

ele. Totu
i, din motive didactice, vom recurge la prima clasificare sugerată:
atribute non-morale (naturale)
i atribute morale, cu precizarea că Ätoate
calită ile a
a-zis non-morale, sunt calită ile Celei mai morale Fiin e din Univers,
în timp ce toate calită ile morale izvorăsc din însă
i natura lui Dumnezeu´
(C.C.Ryrie).

ATRIBUTELE NATURALE ALE LUI DUMNEZEU

19. Care sunt principalele atribute naturale ale lui Dumnezeu?
ÄAtributele non-morale (naturale) sunt acele afirmări necesare ale esen ei divine
care nu implică calită i morale´ (H.C.Thiessen). Dintre acestea, amintim:
omniprezen a, omnipoten a, omniscien a
i imuabilitatea.

20. Ce se în elege prin omniprezen a lui Dumnezeu?

Omniprezen a este calitatea de a fi prezent pretutindeni în acela
i timp. Această
calitate Îi permite lui Dumnezeu să fie prezent simultan, cu întreaga Sa esen ă,
în orice punct al Universului. De
i Î
i are locuin a în cer (Mat.6.9), Dumnezeu
este prezent pretutindeni
i, prin prezen a
i puterea Sa, men ine existen a
tuturor lucrurilor (Evr.1.3; Col. 1.16-17).

Omniprezen a lui Dumnezeu trebuie în eleasă ca un act al voin ei Sale libere,
i

nu ca un rezultat al extinderii, multiplicării sau diviziunii naturii divine.
Creatorul umple întregul Univers cu prezen a Sa, fără a Se confunda cu crea ia
Sa (cum afirmă eronat panteismul). Biblia proclamă omniprezen a Sa : 1
Imp.8.27; Ps.139.7-10; Fapte 7.48-49; Rom.10.6-8.

21. Ce se în elege prin omnipoten a lui Dumnezeu ?

Omnipoten a este calitatea de a fi atotputernic. Această calitate Îi dă lui
Dumnezeu abilitatea nelimitată de a ac iona potrivit voin ei Sale perfecte, în
vederea împlinirii planului Său etern. Dumnezeu poate face tot ce vrea, dar nu
este necesar ca El să vrea să facă totul. El de ine controlul absolut asupra puterii
Sale; aceasta include
i puterea de a Se auto-limita. Dumnezeu nu Se va limita
niciodată determinat de ceva sau de cineva din afara voin ei Sale. Dar El are
libertatea să Se auto-limiteze, men inând armonie perfectă între voin a Sa
i
natura Sa. În acest sens trebuie în elese afirma iile biblice de felul: ÄOchii Tăi
sunt a
a de cura i, că nu pot să vadă răul,
i nu po i să prive
ti
nelegiuirea´(Hab.1.13); ÄEl«nu Se poate tăgădui singur´(2 Tim. 2.13); Änu poate
să mintă´(Tit 1.2); ÄDumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău,
i El Însu
i nu
ispite
te pe nimeni´(Iac.1.13) etc.

22. Ce se în elege prin omniscien a lui Dumnezeu ?

Omniscien a este calitatea de a
ti totul. Această calitate face ca Dumnezeu să fie
pe deplin con
tient de toate lucrurile existente
i să le în eleagă pe deplin. El
cunoa
te desăvâr
it
i în toate timpurile tot ceea ce ine de El, de Univers
i de
creaturile Sale.
Dumnezeu cunoa
te totul în mod:
· comprehensiv (tot ce se poate cunoa
te: atât real, cât
i posibil, din trecut,
prezent
i viitor ± Iov 37.16)
· complet (tot ce se poate
ti despre toate: natură, stare, loc, activitate, motiva ie
etc. ± Ps.147.5)
· independent (totul nemijlocit: El nu are nevoie
i nu prime
te informa ii ±
Is.40.13-14)
· simultan (tot în acela
i timp ± Fapte 15.18)
· intrinsec (cunoa
terea emană din natura Sa, nu este dobândită ± Is.65,24).

23. Ce raport există între omniscien a
i precunoa
terea lui Dumnezeu ?

Omniscien a lui Dumnezeu este un fapt obiectiv, care ine de natura Sa,
i nu de
percep ia noastră. În cunoa
terea lui Dumnezeu nu există Äînainte´ sau Ädupă´.

Precunoa
terea Sa (cunoa
terea dinainte) este, de fapt, un antropomorfism,

cerut de în elegerea noastră limitată. ÄConceptul de cunoa
tere divină dinainte
sau previziune, înseamnă practic a privi cunoa
terea lui Dumnezeu din punctul
de vedere al creaturii´ (F.H.Barackman).

24. Ce se în elege prin imuabilitatea lui Dumnezeu ?

Imuabilitatea este calitatea de a rămâne neschimbat. Această calitate face ca
Dumnezeu să fie ve
nic acela
i în esen a Sa, în atributele Sale, în con
tiin a Sa
i
în voin a Sa.

Dumnezeu este deasupra oricărei posibilită i de schimbare, datorită :

· unită ii esen ei Sale (El nu este compus din substan e concurente; El este doar
Spirit)
· auto-existen ei Sale (El există necauzat, prin necesitatea naturii Sale
i trebuie
să existe a
a cum există)
· perfec iunii Sale (Äperfect´ exclude de la sine ra iunea schimbării înspre Ämai
mult´ sau Ämai pu in´).

ÄDacă auto-existen a ar fi supusă schimbării, ar deveni o existen ă dependentă;

eternitatea ar deveni timp; perfec iunea imperfec iune; în consecin ă,
Dumnezeu ar deveni non-Dumnezeu´ (G.H.Clark).

25. Cum trebuie în elese referin ele biblice privind unele schimbări în deciziile
lui Dumnezeu ?
În imuabilitatea Sa, Dumnezeu Î
i ine întotdeauna promisiunile (Mal.3.6; 2
Tim.2.13)
i este ferm în a pedepsi păcatul (2 Pet.2.4u). Totu
i, Biblia afirmă că,
în câteva situa ii, lui Dumnezeu I-a părut rău, ba chiar  i-a schimbat hotărârea
(Gen. 6.6; Iona 3.10). Asemenea schimbări nu contrazic imuabilitatea Sa, ci sunt
exprimări antropomorfice, menite să explice pe în eles uman ceea ce depă
e
te
umanul. ÄSchimbarea apare doar din punctul nostru de vedere, planul Lui fiind
la fel de neschimbat ca
i El Însu
i´(C.C.Ryrie).

ATRIBUTELE MORALE ALE LUI DUMNEZEU

26. Care sunt principalele atribute morale ale lui Dumnezeu?

ÄAtributele morale sunt acele afirmări necesare ale esen ei divine care implică
calită i morale´ (H.C.Thiessen). Dintre acestea, amintim: sfin enia, dreptatea,
bunătatea
i adevărul lui Dumnezeu.

Dumnezeu Î
i manifestă aceste calită i în rela ie cu creaturile Sale,
i dore
te ca

i omul să
i le însu
ească. În Dumnezeu, aceste atribute in de natura Sa
i sunt
perfecte; în om, ele sunt produse de Duhul Sfânt, ca roadă,
i sunt imperfecte.

27. Ce se în elege prin sfin enia lui Dumnezeu?

Sfin enia este calitatea de a fi pus deoparte. Această calitate face ca Dumnezeu
să fie diferit
i total separat de Universul creat, precum
i de păcatul intrus în
Univers (Is.57.15; Ps.113.4-6). Sfin enia Sa absolută cere ca păcăto
ii să fie
separa i de El, câtă vreme nu beneficiază de unica modalitate de a fi sfin i i, prin
Domnul Isus Christos. Fără El, nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu.

În Vechiul Testament, sfin enia este atributul cel mai proeminent revelat de
Dumnezeu poporului Său prin: hotarele stabilite în jurul muntelui Sinai
(Ex.19.12-25), separarea locului preasfânt de locul sfânt (Ex.26.33), medierea
apropierii de Dumnezeu de către preo i (Lev.8-10), jertfe, legi
i sărbători
numeroase etc. Sfin enia Sa este prezentată
i în Noul Testament (Ioan 17.11;
Evr.12.10; 1 Pet.1.15-16, Apoc.4.8 etc).

28. Ce se în elege prin dreptatea lui Dumnezeu?

Dreptatea este calitatea de a fi echitabil. Această calitate face ca Dumnezeu să fie
drept în felul în care Î
i tratează fiin ele create.
Dumnezeu este drept:
· în natura Sa divină(Ioan 17.25)
· în atitudinea Sa fa ă de orice violare a Legii Sale sfinte (Apoc.16.5)
· în imputarea dreptă ii lui Christos asupra credincio
ilor Săi (Rom.3.21-22).

ÄDreptatea este sfin enia în ac iunea sa împotriva păcatului. Sfin enia lui
Dumnezeu cere ca păcatul să fie judecat
i păcătosul să fie pedepsit. Această
pedeapsă este dreptatea
i justi ia lui Dumnezeu în ac iune´ (K. Conner).

Justi ia Sa cere pedepsirea păcătosului, dar poate accepta
i jertfa înlocuitoare a

Domnului Isus (Is.53.6; Rom.5.8). Această exercitare a harului, bazată pe
răscumpărarea în Christos, satisface standardele dreptă ii lui Dumnezeu
i
atribuie credincio
ilor dreptatea perfectă a Fiului Său (Rom.3.24-26). A
adar,
dreptatea Sa se manifestă deopotrivă
i prin pedeapsă (justi ie punitivă:
Gen.2.17, Rom.1.32; 2.8-9),
i prin răsplată (justi ie remuneratoare: Rom.2.7;
Mat.25.21), chiar dacă răsplata este întotdeauna o expresie a harului. ÄDreptatea

i judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie´ (Ps.89.14).

29. Ce se în elege prin bunătatea lui Dumnezeu ?

Bunătatea este calitatea de a fi bun
i de a face binele. Această calitate face ca
Dumnezeu să de ină excelen a morală
i să Se poarte bine cu creaturile Sale (
Naum 1.6; Mc.10.18; Fapte 14.17).

Dumnezeu este bun:

· sub aspect calitativ (natura Sa posedă excelen a morală
i perfec iune (Ps.25.8;
Naum 1.7; Mc.10.18)
· sub aspect dinamic (El Î
i manifestă fa ă de fiin ele create: (a) dragostea, (b)
bunăvoin a, (c) îndurarea
i (d) harul).

30. Cum Î
i manifestă Dumnezeu dragostea Sa?

Dragostea este calitatea de a-I păsa; aceasta Îl determină pe Dumnezeu să Se
îngrijească de binele tuturor fiin elor, indiferent de meritele, valoarea sau starea
lor spirituală (Ioan 3.16; 1 Ioan 3.16-18).

ÄÎn ciuda ostilită ii Sale fa ă de noi pe când eram păcăto
i, în bunătatea Sa,
Dumnezeu a hotărât să ne iubească
i să creeze o cale prin care să ne elibereze
de păcate
i să ne aducă într-o rela ie corectă cu El ± Rom.5.7-
8´(F.H.Barackman).
Manifestarea supremă a dragostei Sale fa ă de to i oamenii constă în jertfirea
Fiului Său. Lui Dumnezeu Îi pasă atât de mult de om, încât El Äeste gata să
realizeze binele suprem în via a celor care se încred în Mântuitorul« Dar celor
care resping dragostea lui Dumnezeu, nu le rămâne decât mânia Sa ± Ioan 3.36´
(F.H.Barackman).

31. Cum Î
i manifestă Dumnezeu bunăvoin a Sa?

Bunăvoin a este calitatea de a Se purta blând
i cu grijă. Aceasta Îl face pe
Dumnezeu să Se preocupe de binele fiin elor create de El, în mod îngăduitor
i
tandru (Ps. 145.9,15,16). Dumnezeu nu poate uita sau ignora lucrarea mâinilor
Sale; El Se poartă cu bunăvoin ă, potrivit cu nevoile
i capacită ile fiecăruia în
parte.

Bunăvoin a Sa nu are limite: ÄEl face să răsară soarele Său peste cei răi
i peste
cei buni
i dă ploaie peste cei drep i
i peste cei nedrep i´ (Mat.5.45). Chiar dacă
Dumnezeu Î
i revarsă bunăvoin a Sa
i peste oamenii răi
i nemerituo
i, El
continuă să manifeste o extremă repulsie
i împotrivire fa ă de păcăto
i
i
păcatele lor (Ps.5.5; 11.5; Mal.1.2-3).

32. Cum Î
i manifestă Dumnezeu îndurarea Sa?

Îndurarea (mila) este calitatea de a arăta compasiune. Această calitate face ca
Dumnezeu să manifeste compasiune binevoitoare fa ă de cei vinova i
i
nenoroci i (Deut.4.31). Fa ă de cei vinova i, Dumnezeu Î
i arată îndurarea prin
amânarea pedepsei ce li se cuvine, dându-le timp de pocăin ă (Neem.9.17;
Ier.33.23-26; Efes.2.4). Dar, în ziua judecă ii din urmă, îndurarea va ceda locul
mâniei lui Dumnezeu, care îi va ajunge pe to i cei ce au respins mântuirea
oferită de Domnul Christos (Rom.2.8-9). Fa ă de cei nenoroci i
i în suferin ă,
Dumnezeu Î
i arată îndurarea eliberându-i
i vindecându-i (Ps. 103.8-18;
Iac.5.11).

ÄÎndurarea este o calitate eternă
i necesară a lui Dumnezeu ca Fiin ă perfectă,

dar exercitarea ei într-un caz dat este facultativă. A nega libertatea acordării
îndurării înseamnă a o anihila, căci dacă este o îndatorire, atunci nu mai este
îndurare´ (H.C.Thiessen).

33. Cum Î
i manifestă Dumnezeu harul Său?

Harul este calitatea de a oferi un cadou nemeritat. Această calitate Îl face pe
Dumnezeu să- i reverse bunătatea Sa peste cei ce nu merită decât mânia Sa. În
îndurarea Sa, Dumnezeu nu ne dă ceea ce merităm cu adevărat; în harul Său,
Dumnezeu ne dă cu adevărat ceea ce nu merităm. Îndurarea este bunătatea Sa
fa ă de condi ia mizeră a păcătosului; harul este bunătatea Sa fa ă de condi ia
vinovată a păcătosului.

În rela iile cu oamenii, Äharul felurit al lui Dumnezeu´ (1 Pet.4.10) se manifestă

ca:
· Har general ± adică bunătate revărsată deopotrivă peste to i oamenii, care le
asigură binecuvântările lumii naturale (ploaie, anotimpuri roditoare, hrană,
binecuvântări sociale
i materiale). Harul general mai oferă păcătosului
ansa
de a da un răspuns favorabil lui Dumnezeu (prin prezen a
i influen a Bibliei, a
Bisericii
i a Duhului Sfânt).
· Har mântuitor ± adică bunătate revărsată peste ale
ii Săi, care le asigură
Äbinecuvântările duhovnice
ti, în locurile cere
ti, în Hristos´ (Efes.1.3-u).
Acordarea acestui har ine numai de voin a Sa (Ädupă buna plăcere a voii Sale´),

i nu depinde de meritele, valoarea sau faptele omului; El acordă
binecuvântările mântuirii ca pe un cadou nemeritat (Rom.3.24; Tit 3.5). Harul
este singurul principiu pe baza căruia Dumnezeu poate să mântuiască pe
păcăto
i (Gal.2.16), ca răspuns la credin a personală în Domnul Isus (Efes.2.8).

34. Ce se în elege prin adevărul lui Dumnezeu?

Adevărul este calitatea de a fi adevărat, conform cu realitatea. Această calitate
face ca Dumnezeu să fie conform cu realitatea în privin a naturii Sale (1 Ioan
5.20)
i a Cuvântului Său (Ioan 17.17). În ce prive
te natura Sa, Dumnezeu este
real, autentic, veritabil; El este întru totul a
a cum S-a revelat (Ier.10.10). De
fapt, Domnul Isus a precizat că Dumnezeu este Äsingurul Dumnezeu adevărat´
(Ioan 17.3); to i ceilal i zei sau dumnezei sunt fal
i, adică altfel decât cred despre
ei oamenii.

În ce prive
te Cuvântul Său, Dumnezeu spune adevărul
i numai adevărul. Ca

Autor al Scripturilor, Dumnezeu a inspirat oamenii să înregistreze Adevărul Său
infailibil. Pentru că Dumnezeu este adevărat, tot ce spune
i tot ce face El este
adevărat. Biblia nu poate con ine gre
eli
i promisiunile Lui nu pot rămâne
neîmplinite.

ÄA spune că Dumnezeu este adevărat înseamnă, într-un sens foarte cuprinzător,

că El este consecvent cu Sine Însu
i, El este tot ceea ce trebuie să fie, S-a revelat
a
a cum este în realitate
i ne putem încrede în El´ (C.C.Ryrie).
UNITATEA  I TRIUNITATEA LUI DUMNEZEU

Dumnezeu  i-a revelat în Scripturi atât unitatea esen ei, cât
i triunitatea
Persoanei Sale.

35. Ce se în elege prin unitatea lui Dumnezeu?

Unitatea lui Dumnezeu este calitatea de a fi Unul singur. Ea trebuie în eleasă în
cele două aspecte ale ei: ca număr (singularitatea Sa)
i ca păr i componente
(simplitatea Sa).

1) Singularitatea lui Dumnezeu se referă la:

a) Unitatea numerică: Dumnezeu este unul singur ca număr. Având o singură
natură divină, nedivizată
i indivizibilă, cele trei Persoane ale Dumnezeirii sunt
un singur Dumnezeu, nu trei Dumnezei (Deut. 6.1; 1Tim.2.5).
b) Unicitatea Sa: Dumnezeu nu este doar un singur Dumnezeu, ci El este
singurul Dumnezeu (Deut.6.4; 1 Tim.2.5). Pluralitatea de zei păgâni este o
contradic ie logică; nu poate exista decât o singură Fiin ă infinită
i perfectă ±
un Dumnezeu unic.

2) Simplitatea lui Dumnezeu se referă la unitatea interioară a Fiin ei Divine, la

starea
de a nu fi divizat în păr i. Natura spirituală este simplă, adică nu are păr i
componente.

ÄEsen a divină este indivizibilă. Dumnezeu nu este compus din Tatăl, Fiul
i
Duhul Sfânt, fiecare având câte un fragment din esen a divină. Infinitatea este
indivizibilă,
i Persoanele Trinită ii posedă fiecare toată esen a
divină´(A.Cairns).

36. Ce se în elege prin triunitatea lui Dumnezeu?

Triunitatea lui Dumnezeu este calitatea de a fi Trei-în-Unul. ÄDumnezeu este
Unul
i totu
i Trei´ este adevărat, pentru oricare din cele două motive:

1) Triunitatea Sa nu este de tipul Ätrei
i unul´, ci de tipul Ätrei-în-unul´.

Dumnezeu
este trei Persoane, simultane, în una
i aceea
i natură divină indivizibilă. Adică,
în fiecare moment, natura divină unică este de inută, în comun
i nedivizată, de
trei Persoane, trei Euri distincte. Trei-în-Unul, în fiecare moment din timp,
i
nu trei manifestări diferite în trei perioade de timp diferite.

2) Triunitatea
i unitatea func ionează în acela
i timp, dar nu
i în acela
i

domeniu.
Domeniul în care Dumnezeu este Unul diferă de domeniul în care Dumnezeu
este Trei. Unul prive
te unitatea esen ei lui Dumnezeu
i Trei prive
te
triunitatea Persoanei lui Dumnezeu. Termenul consacrat acestei doctrine biblice
este Trinitate.

ÄExistă trei Persoane în Dumnezeire: Tatăl, Fiul
i Duhul Sfânt; acestea trei sunt
un Dumnezeu, acela
i în substan ă, egal în putere
i glorie´ (Catehismul Scurt).

37. Este Trinitatea o doctrină biblică?

Biblia nu ne dă o formulare a doctrinei Trinită ii, dar ea con ine toate
elementele esen iale care trebuie incluse în această doctrină,
i anume:

· Unitatea esen ei lui Dumnezeu: există un singur Dumnezeu (Deut.6.4; 1

Cor.8.4; Gal.3.20; 1 Tim.2.5)
· Triunitatea Persoanei lui Dumnezeu: Dumnezeirea cuprinde trei Persoane (Is.
48.16; 61.1; Mat.28.19; 2 Cor.13.14).
· Distinctivitatea fiecăreia dintre cele trei Persoane: Tatăl este distinct de Fiul
i
de Duhul, Fiul este distinct de Tatăl
i de Duhul, Duhul este distinct de Tatăl
i
de Fiul (Mat. 3.16-17; Ioan 14.16-17).
· Divinitatea fiecăreia dintre cele trei Persoane: Tatăl este Dumnezeu (Ioan 6.27;
Rom.1.7; 1 Pet.1.2); Fiul este Dumnezeu (Ioan 1.1,14; Rom.9.5; Evr.1.8; I Ioan
5.20)
i Duhul Sfânt este Dumnezeu (1 Cor.3.16; Fapte 5.3-4).
· Eternitatea fiecăreia dintre cele trei Persoane: Tatăl, Fiul
i Duhul sunt eterni,
fiecare, dintotdeauna, în egală măsură. Nici unul d intre Ei nu a venit în fiin ă
într-un moment oarecare din timp (Gen.1.1-2; Ioan 1.1).
· Func ia uneia dintre Persoanele Trinită ii poate fi subordonată Celorlalte două
sau Uneia dintre Ele, fără ca Persoana respectivă să fie inferioară în ce prive
te
gloria, puterea sau esen a Sa. Subordonarea este voluntară, nu necesară.

38. Cum s-a formulat doctrina Trinită ii?

Se pare că scriitorii apostolici din sec. I
i al II-lea d.Ch. nu aveau o concep ie
clară asupra doctrinei Trinită ii
i nici nu au fost preocupa i de formularea ei. În
acest context, în sânul Bisericii au izbucnit câteva controverse serioase, mai ales
privind divinitatea lui Christos. Concep iile eretice din secolele al III-lea
i al IV-
lea au încurajat pe apologe i să formuleze o doctrină a Trinită ii, ca un crez
fundamental.

Apologe ilor le datorăm:

· termenii teologici ÄTreime´ (din gr. ÄTrias´, introdus de Teofilus din Antiohia
în 181 d.Ch.)
i ÄTrinitate´ (din lat. ÄTrinitas´, introdus de Tertulian în 220
d.Ch.).
· primele formulări ale doctrinei (cu precădere de către Irineu, Origen
i
Tertulian).
o Biserica, ajunsă în deplină libertate religioasă, face următorii pa
i în stabilirea
acestei doctrine ca învă ătură oficială, în cadrul primelor două sinoade
ecumenice:
· Niceea (325 d.Ch.), care sus ine divinitatea, egalitatea
i cosubstan ialitatea
Fiului cu Tatăl, potrivit formulării lui Atanasie (296-373 d.Ch.)
i semnează un
simbol de credin ă în 8 articole.
· Constantinopole (381 d.Ch), care apără divinitatea Duhului Sfânt, sus inând în
acest fel divinitatea, egalitatea
i cosubstan ialitatea tuturor celor trei Persoane
ale Sfintei Treimi. Completând simbolul de la Niceea, acest sinod formulează
i
aprobă Simbolul niceo-constantinopolitan, care con ine 12 articole
i care a
rămas încă neschimbat.

Crezul atanasian exprimă doctrina Trinită ii astfel: ÄNoi ne închinăm unui

Dumnezeu în Trinitate
i Trinită ii în unitate; noi facem distinc ie între
Persoane, dar nu divizăm substan a divină. Toate cele trei Persoane sunt
coeterne
i coegale una cu alta, astfel că«noi ne închinăm desăvâr
itei unită i în
Trinitate
i Trinită ii în unitate´.

Există o diagramă antică a Trinită ii, astfel:

ESTE
NU ESTE NU ESTE

ESTE ESTE

NU ESTE

HOTĂRÂRILE (DECRETELE) LUI DUMNEZEU

39. Ce se în elege prin hotărârile lui Dumnezeu?
Prin hotărârile lui Dumnezeu în elegem Äplanul prin intermediul căruia a
stabilit toate lucrurile privitoare la Univers, inclusiv ac iunile Sale fa ă de acesta

i tot ce se întâmplă în el´ (F.H.Barackman).

Termenii biblici care descriu hotărârile Sale sunt: Äsfatul Său´ (Ps.33.11; Fapte
2.23; 4.28; Ef.1.11), Ähotărârea Sa´ (Is.14.24 -27; 46.10; Efes.1.11), Äplanul Său´
(Ps.33.11; Is.25.11; Rom.8.28; Efes.1.9; 3.11)
i Ävoia Sa´ (Is.44.28; 55.11;
Efes.1.1,5; Apoc.4.11).

40. Care sunt caracteristicile hotărârilor lui Dumnezeu?

Hotărârile lui Dumnezeu reflectă natura
i caracteristicile lui Dumnezeu:
· Unitate (Efes.1.9-11). Toate decretele Sale alcătuiesc un singur plan sau sfat. El
a fost conceput în ve
nicie ca un întreg, dar executarea lui în univers se face în
etape.
· Eternitate (Efes. 3.11). Raportat la univers, planul Lui a fost alcătuit înainte de
întemeierea lumii; dar în Sine, hotărârile Sale au existat dintotdeauna.
· Neschimbabilitate (Evr.6.17). Hotărârile Sale desăvâr
ite sunt nestrămutate.
Dumnezeu nu are nimic de corectat,
i nimeni nu poate surprinde, dejuca sau
constrânge voia Sa.
· Universalitate (Efes.1.11; Rom.11.36). Hotărârile Sale stabilesc tot ce există
i
tot ce se petrece în univers. Tot ce ine de lucrările Sale exterioare ± crearea,
sus inerea
i guvernarea universului ±
i tot ce ine de creaturile Sale ± îngeri
i
oameni, vietă i
i lucruri neînsufle ite.
· Sunt absolute (Fapte 4.27-28). Dumnezeu a hotărât absolut totul: nu doar ce
trebuie, ci
i cum trebuie să se împlinească. Detaliile nu sunt la voia întâmplării,
nici în voia sor ii, ci în voia Sa.

41. Cum se raportează hotărârile Sale la ac iunile creaturilor Sale?

În raport cu creaturile Sale, hotărârile lui Dumnezeu se împlinesc în două
moduri:
1) Hotărâri eficace ± se împlinesc prin directa ac iune a lui Dumnezeu
(ex.crearea universului: Gen.1.1), sau se împlinesc prin ac iunea indirectă a unor
legi ale naturii (Fapte 14.17).
2) Hotărâri permisive ± nu le împline
te Dumnezeu
i nici nu- i asumă
responsabilitatea pentru ele; se împlinesc numai prin permisiunea lui
Dumnezeu, de către îngeri căzu i
i de către oameni răi.
42. Cum se raportează hotărârile Sale la libertatea morală a omului?
Pentru că suntem doar creaturi, libertatea noastră morală nu înseamnă
autodeterminare absolută, nelimitată. Noi suntem agen i liberi relativ. Ce
înseamnă aceasta? Autodeterminarea noastră este influen ată de diver
i factori
(convingeri lăuntrice, înclina ii, motiva ii, stări, mediu etc.), de for ele răului
i
de Dumnezeu. Dar nimic
i nimeni nu ne reduce la starea de marionete,
controlându-ne voin a fără acordul nostru. Dumnezeu poate să- i împlinească
hotărârile Sale fără a exercita constrângere divină asupra con
tiin ei sau asupra
voin ei noastre.

În ce prive
te hotărârile permisive, trebuie
tiut că Ädecretul nu este sinonim cu

ac iunile fiin elor create sau cu dorin a revelată de Dumnezeu pentru ele´
(F.H.Barackman). Permisiunea Sa nu este lege obligatorie exercitată asupra
voin ei omului, ci libertate de ac iune acordată voin ei omului. De aceea
responsabilitatea morală cade pe om.

ÄAvând con
tiin a morală
i puterea autodeterminării con
tiente, suntem

responsabili pentru ac iunile noastre (Rom.14.12). Dar sub nivelul con
tien ei
noastre, Dumnezeu ac ionează asupra voin ei pentru a-i realiza scopul
i a
păstra neatinsă integritatea libertă ii con
tiin ei
i responsabilită ii noastre´
(F.H.Barackman).

LUCRĂRILE LUI DUMNEZEU

Lucrările lui Dumnezeu pot fi grupate în: (1) lucrarea de crea ie
i (2) lucrarea
de cârmuire suverană a universului, cu cele două aspecte ale ei ± păstrarea
i
providen a.

LUCRAREA DE CREA‘ IE

43. În ce constă lucrarea de crea ie?

Lucrarea de crea ie constă în Äaducerea în fiin ă a tuturor lucrurilor ce
alcătuiesc universul, cu excep ia păcatului, care a fost generat mai târziu de
unele făpturi personale´ (F.H.Barackman).

44. Care sunt caracteristicile lucrării de crea ie?

În lumina Sfintelor Scripturi,
· Crea ia este actul liber-consim it al Sfintei Treimi. Crea ia a antrenat, benevol
(fără nici o determinare din exterior), toate Persoanele Trinită ii: Tatăl, de la
Care au pornit toate lucrurile, este Cauza Generatoare (1 Cor.8.6); Fiul, care a
realizat toate lucrurile, este Cauza Instrumentală (Ioan 1.3; Col.1.13-17); Duhul
Sfânt, prin care au luat fiin ă toate lucrurile, este Cauza Dinamică (Gen.1.2; Iov
33.4).

· În Crea ie se pot distinge două etape:

1) Crea ia nemijlocită: La început, Dumnezeu a creat universul Äex nihilo´, adică
imediat
i instantaneu, fără a folosi materiale preexistente sau cauze secundare
(Gen.1.1; Ps.148.2-5; Evr.11.3).
2) Crea ia mijlocită: Ulterior Dumnezeu a pregătit pământul pentru a putea fi
locuit de oameni, recurgând la elemente create deja: la apă
i sol (Gen.1.3u; 2.7,
21-22; 6.17; 7.21-22).

· Crea ia diferă
i depinde de Dumnezeu. Universul diferă de Creatorul lui, în

mod absolut; universul nu este Dumnezeu
i nu poate exista fără Dumnezeu
(Evr.1.3; Col.1.17).,

ÄUniversul nu este nici parte din Dumnezeu, nici izolat de El. Totu
i, este
distinct
i total dependent de El în ce prive
te existen a´(F.H.Barackman).

45. Care este scopul principal al Crea iei?

Scopul principal al Crea iei este să-L glorifice pe Dumnezeu, prin faptul că:
· Universul Îi oglinde
te perfec iunile Sale (Ps.19.1; Rom.1.20).
· Universul Îi împline
te planul Său (Ef.1.11-12; Apoc.4.11).
· Făpturile create Îi aduc glorie (Ps.148; Rom.11.33-36).

LUCRAREA DE CÂRMUIRE SUVERANĂ

În calitate de Creator
i Proprietar al Universului, Dumnezeu de ine dreptul

absolut de a stăpâni asupra lui. Stăpânirea Sa suverană se manifestă în
bunăvoin a de (1) a păstra lumea creată
i (2) de a o dirija în vederea împlinirii
voii Sale (1 Cron.29.11-12; Ps.103.19; Mat.20.15).

46. Cum se manifestă lucrarea de păstrare a Universului?

ÄTot ce a creat Dumnezeu, în fiin ă
i în ac iune, depinde absolut de El. Creatura
nu are putere în ea să continue să existe. Există
i continuă datorită voii
Creatorului ei´ (F.C.Woodwortj,Jr .& D.D.Duncan).
În suveranitatea
i bunăvoin a Sa, Dumnezeu men ine în existen ă toate cele
create, împreună cu proprietă ile
i puterile lor. În ce fel?

· Dumnezeu a dat fiecărei păr i a crea iei Sale anumite proprietă i ca să se

între ină singură (numite Älegi naturale´: proprietă i
i legi fizice, capacită i
ra ionale, etc). Totu
i, Crea ia nu este autosus inătoare, cum afirmă dei
tii.
· Dumnezeu cooperează cu Crea ia, în toate opera iile materiei
i ale gândirii;
puterea divină cooperează cu puterea creată, în a
a fel ca toate legile
i
proprietă ile stabilite în Crea ie să func ioneze perfect. El ine în ac iune legile
i
puterile care in în fiin ă universul.

47. Ce se în elege prin providen a lui Dumnezeu?

Etimologic, Äproviden ă´ înseamnă Äpreviziune´ (din lat. Äprovidere´ = Äa
prevedea´); teologic, Äproviden ă înseamnă acea activitate continuă a lui
Dumnezeu, prin care El face ca toate evenimentele din domeniul fizic, mintal
i
moral să împlinească planul Său,
i acest plan nu este altceva decât proiectul
ini ial al lui Dumnezeu în crea ie´ (H.C.Thiessen).

Providen a este Ämâna lui Dumnezeu în procesele istoriei
i ale naturii« Este
executarea efectivă, în timp, a planurilor Sale alcătuite în eternitate´
(M.J.Erickson).

48. În ce domenii se manifestă providen a lui Dumnezeu?

Dumnezeu este în control asupra fiecărui domeniu al crea iei Sale. Berkhof
oferă o listă a acestor domenii:
· Universul întreg ± Ps.103.19; Dan.4.35; Efes.1.11
· Lumea fizică ± Iov 37.5,10; Ps.104.14; 135.6
· Crea ia neînsufle ită ± Ps.104.21,28; Mat.6.26; 10.29
· Afacerile popoarelor ± Iov 12.23; Ps.22.28; 66.7; Fapte 17.26
· Na
terea
i soarta oamenilor ± 1 Sam.16.1; Ps.139.16; Is.45.5; Gal.1.15-16
· Succesele
i falimentele oamenilor ± Ps.75.6,7; Lc.1.52
· Lucruri aparent accidentale sau nesemnificative ± Prov.16.33; Mat.10.30
· Protec ia celor neprihăni i ± Ps.4.8; 5.12; 63.8; 121.3; Rom.8.28
· Împlinirea dorin elor poporului Său ± Gen.22.8,14; Deut.8.3; Fil.4.19
· Răspunsuri date rugăciunilor ± 1 Sam.1.19; 2 Cron.33.13; Ps.65.2; Mat.7.7
· Pedepsirea celor răi ± Ps.7.12,13; 11.6.
49. Cum se raportează guvernarea lui Dumnezeu la actele păcătoase ale
oamenilor?
ÄDumnezeu de ine controlul absolut, în sensul că oamenii fac numai ceea ce a
hotărât El; totu
i, ei sunt cu adevărat liberi, adică deciziile luate le apar in
i
sunt moral răspunzători pentru ele´ (J.I.Packer).

Pentru noi, este aproape de neîn eles cum poate controla Dumnezeu ac iunile
oamenilor, fără a le răpi libertatea
i responsabilitatea. Totu
i, este evident că
ac iunile păcătoase ale oamenilor nu sunt cauzate de Dumnezeu, dar sunt
incluse în activitatea Lui de guvernare.

Dumnezeu controlează faptele păcătoase ale oamenilor în mai multe moduri:

1) Prin providen a preventivă ± uneori El îi opre
te sau îi împiedică pe oameni
să comită anumite păcate (Gen.20.6; Ps.19.13).
2) Prin providen a permisivă ± uneori El nu intervine activ, ci permite omului să
înfăptuiască păcatul (Ps.81.12-13; Osea 4.17; Fapte 14.16; Rom.1.24-28).
Permisiunea Sa nu face să fie necesară săvâr
irea acelui păcat, ci doar face să fie
sigur faptul că omul păcătos comite realmente păcate.
3) Prin providen a directivă ± uneori El direc ionează cursul faptelor rele în a
a
fel încât acestea să lucreze binele plănuit de El (Gen.50.20; Fapte 2.23; 4.27).
Totu
i, Älegea inversării´ nu absolvă pe făptuitor de vina sa (ex. Iuda ± Ioan
13.27; Mat. 27.3-5).
4) Prin providen a limitativă ± uneori El restrânge extinderea sau efectul relelor
pe care le pot face oamenii păcăto
i sau diavolul. Peste limitele impuse de El,
răul nu poate trece (Iov 1.12; 2.6; 1 Cor.10.13; 2 Tes.2.7; Apoc.20.2).

CAPITOLUL 2. DOCTRINA DESPRE BIBLIE

ÄConcep ia cre
tină a sus inut totdeauna că revela ia lui Dumnezeu are o

întrupare scrisă,
i că Scripturile sunt o astfel de întrupare´ (H.C.Thiessen).

50. Ce este Biblia?

Biblia (gr. ÄBiblos´ = ÄCarte´) este Cartea prin care Dumnezeu Se face de
cunoscut omenirii ± pe Sine
i voia Sa.

Spre deosebire de revela ia generală (prin natură), Biblia este revela ia specială
a lui Dumnezeu, dată de El prin oameni
i pentru oameni. Este vorbirea lui
Dumnezeu (Evr.1.1-2), este Cuvântul Său transmis prin suflarea Lui ( 2
Tim.3.16); de aceea Biblia constituie singura înregistrare scrisă, inspirată
i
infailibilă, care are autoritate supremă în materie de credin ă
i de trăire
cre
tină.

51. Ce con inut are Biblia?

Biblia con ine 66 de căr i canonice, scrise de vreo 40 de scriitori, într-un
interval de aproape 1.500 de ani. Această colec ie î
i grupează căr ile în două
diviziuni principale: Vechiul Testament (39 de căr i)
i Noul Testament (27 de
căr i).

Termenul Ätestament´ poate fi înlocuit cu Älegământ´, pentru că Biblia con ine

legămintele lui Dumnezeu făcute cu oamenii: Vechiul Legământ făcut cu Israel
la Muntele Sinai (Ex.19.1-9)
i Noul Legământ, profe it de Ieremia (31.31-34),
devenit efectiv odată cu moartea
i învierea Domnului Isus (Lc.22.20; Evr.9.15).

Tema centrală a Bibliei este Domnul Isus Christos, Mântuitorul promis de

Dumnezeu încă din Eden (Gen.3.15). Vechiul Testament descrie lucrarea Sa de
ispă
ire prin profe ii (Is.53)
i prin tipologii (jertfele levitice). Noul Testament
prezintă realizarea ispă
irii (Evangheliile), aplicarea ei (Faptele Apostolilor),
explicarea ei (Epistolele)
i terminarea ei (Apocalipsa).

INSPIRA‘IA BIBLIEI

ÄToată Scriptura este însuflată de Dumnezeu
i de folos ca să înve e, să mustre,

să îndrepte, să dea în elepciune în neprihănire«´(2 Tim.3.16).

ÄCăci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la
Dumnezeu, mâna i de Duhul Sfânt´ (2 Petru 1.21).

52. Ce se în elege prin inspira ie?

În termeni biblici, Äinspira ie´ înseamnă a vorbi Äînsuflat de Dumnezeu´ sau
Ämânat de Duhul Sfânt´. Inspira ia se referă la ac iunea de supraveghere a lui
Dumnezeu asupra scriitorilor Bibliei, ac iune care a asigurat acurate ea
înregistrării fără gre
eală a adevărului revelat lor (1 Cor.2.13; 2 Pet.1.21; 2
Tim.3.16).

ÄInspira ia divină este ac iunea prin care Duhul Sfânt a dat anumitor oameni
capacitatea de a primi revela ia specială a lui Dumnezeu
i de a o comunica sau
scrie în limbile lor
i cu stilurile lor, fără eroare sau omisiune, ca fiind cuvintele
exacte ale lui Dumnezeu´ (F.H. Barackman).

Inspira ia presupune câteva elemente importante:

· elementul divin: Duhul Sfânt care a influen at mintea scriitorilor, asigurând
acurate ea înregistrării adevărului revelat lor
· elementul uman: scriitorii au scris potrivit stilului
i personalită ii lor, alegând
cuvintele inten ionate de Duhul Sfânt
· manuscrisele originale: con in înregistrarea fără gre
eală a adevărului revelat

53. Care sunt principalele teorii false despre inspira ia Bibliei?

Dintre teoriile false cu privire la inspira ia Bibliei, amintim:

1) Teoria inspira iei naturale ± sus ine că inspira ia este o formă superioară de
perspicacitate din partea omului natural; scriitorii Bibliei au fost genii care nu
au avut nevoie de un ajutor supranatural.
Obiec ie: Dacă Biblia este o carte de inspira ie umană, de ce nu poate fi în eleasă
de omul natural (1 Cor.2.12)?

2) Teoria inspira iei par iale ± sus ine că Biblia este inspirată în inten ia ei (de a
arăta oamenilor mântuirea), dar nu
i în întregul ei con inut. Adică, scriitorii ei
au fost inspira i în materie de credin ă, dar nu
i de istorie sau de
tiin ă.
Obiec ie: Atunci, cine are ultimul cuvânt în a selecta adevărul de eroare? Biblia
nu doar con ine Cuvântul lui Dumnezeu, ci ea este Cuvântul lui Dum nezeu!

3) Teoria inspira iei universale (mistice) ± sus ine că scriitorii Bibliei au fost
inspira i în acela
i mod în care sunt inspira i to i oamenii plini de Duhul Sfânt,
când scriu o carte sau când rostesc o predică.
Obiec ie: Ca lucrare specială a Duhului Sfânt, în
i prin anumi i oameni ale
i să
scrie Biblia, inspira ia s-a încheiat odată cu scrierea Apocalipsei.

4) Teoria inspira iei conceptelor ± sus ine că Duhul Sfânt a transmis scriitorilor
Bibliei doar ideile revela iei, lăsând în seama lor exprimarea revela iei în
cuvinte.
Obiec ie: În acest caz, Biblia ar fi un produs uman, supus erorii. Ideile pot fi
concepute
i comunicate numai prin cuvinte,
i inspira ia se extinde asupra
fiecărui cuvânt
i asupra formei gramaticale a fiecărui cuvânt din Scriptură.
5) Teoria inspira iei mecanice (prin dictare) ± sus ine că fiecare cuvânt al Bibliei
a fost dictat de Dumnezeu, iar scriitorii au consemnat aceste cuvinte în Biblie, ca
ni
te stenografi.
Obiec ie: Stilul diferit al scriitorilor, precum
i faptul că dictarea nu exclude
eroarea în auzire sau în redare, contrazic această teorie. Pu inele por iuni din
Biblie care au fost dictate sunt excep ia,
i nu regula.

54. Care este concep ia corectă despre inspira ia Bibliei?

Singura concep ie corectă despre inspira ia Bibliei este cea a inspira iei plenare
verbale. Prin inspira ie plenară în elegem inspira ia deplină
i fără restric ii, a
Bibliei în totalitatea ei
i a fiecărei păr i a celor 66 de căr i canonice ale Bibliei.
Prin inspira ie verbală în elegem inspira ia extinsă asupra fiecărui cuvânt
i
asupra formei gramaticale a fiecărui cuvânt din Bibliei.

Inspira ia prive
te doar manuscrisele originale ale Bibliei. Copiile
i traducerile

pot con ine anumite erori. ÄDe
i noi nu avem la dispozi ie nici un manuscris
original, numărul cuvintelor care sunt îndoielnice este foarte mic,
i nici o
doctrină nu este afectată de această situa ie´ (H.C.Thiessen).

55. Ce rela ie există între revela ie, iluminare
i inspira ia Bibliei?

Scriitorii Bibliei au primit de la Dumnezeu adevărurile divine prin revela ie,
i
le-au scris prin inspira ie, iar cititorii pot pricepe aceste adevăruri prin
iluminare. Revela ia se referă la recep ia adevărului de către scriitorii biblici,
inspira ia la înregistrarea adevărului de către scriitorii biblici, iar iluminarea la
percep ia adevărului de către cititorii Bibliei afla i într-o rela ie corectă cu
Dumnezeu.

AUTORITATEA BIBLIEI

56. Ce se în elege prin autoritatea Bibliei?

Autoritatea Bibliei este Äproprietatea prin care Scriptura pretinde credin ă în
toate afirma iile ei
i supunere fa ă de aceste afirma ii´ (F.H.Barackman).

Ca expresie a voii lui Dumnezeu, Biblia are dreptul suprem de a impune

credin a
i ac iunea ± adică ce trebuie să credem
i cum trebuie să trăim.

ÄBiblia are aceea
i autoritate pe care s-ar a
tepta Dumnezeu să I-o recunoa
tem
în cazul în care ne-ar vorbi El în Persoană´ (M.J.Erickson).
57. Prin ce se caracterizează autoritatea Bibliei?
Autoritatea Bibliei are câteva distinctive clare:
· Este de provenien ă divină. Biblia nu face uz de autoritatea în materie de
adevăr a scriitorilor ei umani, în virtutea cuno
tin elor lor. Autoritatea Bibliei
derivă numai
i numai din Dumnezeu. ÄA
a vorbe
te Domnul´ ± Cuvântul
inspirat al lui Dumnezeu ± conferă Bibliei autoritatea de a porunci tuturor
oamenilor (mântui i
i nemântui i) supunere totală fa ă de voia Lui.
· Este recunoscută de Domnul Isus
i de apostoli. De
i Domnul Isus a de inut
toată autoritatea (Mat. 28.18), ca Unul Änăscut din femeie, născut sub Lege´
(Gal.4.4), El S-a supus autorită ii Vechiului Testament (Mat.5.17;26.52-56;
Lc.18.31-33). La fel
i apostolii (2 Tim.3.16; Fapte 2.14 -36; Rom.3.9-22; 1
Tes.2.13; 2 Pet.3.2).
· Se impune în toate domeniile. Nu numai în materie de credin ă
i de conduită,
ci
i în materie de istorie, de
tiin ă etc. Atunci când afirmă ceva, putem fi siguri
că Biblia afirmă adevărul deplin, cu toată autoritatea.
· Este finală. Acum
i aici, nici o altă autoritate nu poate sta alături sau în locul
autorită ii Bibliei. Autoritatea Bibliei nu se supune judecă ii umane. Iar la
Marea Judecată finală, Dumnezeu va confirma autoritatea Bibliei (Rom.2.16).

CANONICITATEA BIBLIEI

58. Ce se în elege prin canonicitatea Bibliei?

În l. greacă, Äkanon´ înseamnă trestie, nuia sau riglă de măs urat, etalon. În N.T.,
termenul este tradus prin Ädreptar´ (Gal.6.16) sau Ämăsură´ (2 Cor.10.13 -16). În
sens consacrat, termenul Äcanon´ desemnează: (a) criteriile de includere a unei
scrieri în Biblie
i (b) colectia de căr i incluse în Biblie.

ÄCanonicitatea se referă la dreptul oricărei căr i de a fi acceptată ca fiind

Cuvântul lui Dumnezeu´ (F.H.Barackman). Faptic, acest drept
i-l confirmă
doar Äacele căr i care au fost evaluate, găsite satisfăcătoare
i aprobate ca fiind
inspirate de Dumnezeu´ (H.C.Thiessen).

59. Care sunt testele canonicită ii unei căr i?

Lista celor 66 de căr i canonice a fost încheiată în urma impunerii unor teste
severe tuturor căr ilor care aveau preten ia de a fi Cuvântul lui Dumnezeu.
Testele nu au menirea de a acorda canonicitate, ci de a separa căr ile canonice
de cele pretinse.
F.H. Barackman enumeră următoarele teste:
· Testul de stabilire a inspira iei divine: Pretinde cartea a fi inspirată divin? Este
ea inspirată?
· Testul de stabilire a scriitorului uman: Este cartea scrisă, editată sau
confirmată de un agent acreditat al lui Dumnezeu, cum ar fi un profet, Domnul
Isus Hristos sau unul dintre apostolii Săi? Dacă nu, atunci scriitorul a avut darul
profe iei (ex. David, Daniel), sau este vorba de o revela ie făcută unui profet sau
apostol (ex. Marcu, Luca), fapt care ridică acea carte la nivelul scrierilor
acestora?
· Testul de stabilire a autenticită ii: Existen a căr ii poate fi urmărită până la
momentul sau scriitorul de la care pretinde a proveni? Ne referim la producerea
manuscrisului respectivei căr i. Con inutul căr ii este în armonie cu perioada
istorică descrisă sau cu cea în timpul căreia este scrisă? Ne referim la
istoricitatea căr ii. Descoperirile arheologice au făcut posibilă cunoa
terea
culturilor
i evenimentelor istorice din timpurile biblice
i au arătat în repetate
rânduri că acestea sunt în armonie cu relatările Bibliei.
· Testul de stabilire a veridicită ii: Faptele prezentate în carte sunt adevărate?
Este de remarcat că scriitorii Bibliei nu au recurs la opiniile filozofice
i

tiin ifice false ale vremii lor, dar au folosit uneori expresii populare universal
în elese (cf. Is.11.12).
· Testul mărturiei: Au recunoscut evreii
i/sau Biserica Cre
tină cartea drept
Cuvântul lui Dumnezeu? Aduce Duhul Sfânt mărturie cititorului născut din nou
că respectiva carte este Cuvântul Lui?
· Testul de stabilire a autorită ii: Cere respectiva scriere cu autoritate credin ă
i
ascultare fa ă de declara iile ei? Sintagma Äa
a vorbe
te Domnul´
i alte expresii
asemănătoare apar de circa 3.800 de ori în Vechiul Testament.
· Testul armonizării: Din punct de vedere doctrinar, se armonizează cartea cu
învă ăturile cuprinse în căr ile canonice? De
i în Biblie se remarcă o progresie în
revelarea doctrinei, totu
i nu există contradic ii.
· Testul împlinirii. Există în istorie sau în căr ile canonice cunoscute vreo
dovadă în sensul împlinirii promisiunilor sau predic iilor respectivei căr i?
· Testul perenită ii: Redă respectiva carte mesajul lui Dumnezeu pentru fiecare
genera ie a poporului lui Dumnezeu într-o manieră vie
i plină de prospe ime
(cf. 1 Pet.1.23-25)?
· Testul spiritualită ii: Este con inutul căr ii de o a
a natură spirituală încât să
fie în armonie cu demnitatea
i maiestatea lui Dumnezeu?
60. Cum s-a format canonul Bibliei?
În general, căr ile Vechiului Testament primeau recunoa
tere din partea
evreilor ca fiind inspirate divin imediat ce poporul recuno
tea că scriitorii
vorbeau de la Dumnezeu. Totu
i, se poate considera că decizia luată în anul 90
d.Chr., la Jamnia, de către o
coală rabinică, constituie recunoa
terea oficială a
canonului Vechiului Testament, compus din cele 39 de căr i recunoscute
i de
către cre
tinii conserevatori. Căr ile apocrife ale VT au fost acceptate ca deutero-
canonice, la Sinodul din Trent (1546), doar de către Biserica Catolică.

Procesul recunoa
terii
i colectării căr ilor Noului Testament a început încă din
vremea apostolilor (1 Tim. 5.18; 2 Pet. 3.15-16), dar s-a încheiat în sec. al IV-lea
d.Chr., când conciliile de la Laodiceea (363), Hippo (393)
i Cartagina (397) au
hotărât că doar cele 39 de căr i ale VT
i 27 de căr i ale NT sunt canonice
i
trebuie citite în biserici.

CAPITOLUL 3. DOCTRINA DESPRE ÎNGERI

CREAREA ÎNGERILOR

61. Ce sunt îngerii?

Îngerii (ebr. malak, gr. angelos = mesager supranatural sau uman) sunt fiin e
personale cere
ti, create de Dumnezeu
i însărcinate cu o anumită misiune.
În Biblie, ei mai sunt numi i Äfiii lui Dumnezeu´ (Iov 1.6; 38.7; Ps. 89.6),
Äsfin ii´ care alcătuiesc oastea cerurilor (Ps. 89.5,7), Dumnezeu fiind ÄDomnul
o
tirilor´ (Ps. 89.6,8; Is. 31.4).

62. Când au fost crea i îngerii?

Biblia nu prezintă explicit timpul când au fost crea i îngerii. Crearea loc trebuie
să fi avut loc înainte de crearea pământului, la care îngerii au fost martori (nu
i
participan i ± Iov 38.7).

63. În ce stare au fost crea i îngerii?

To i îngerii au fost crea i de Dumnezeu, prin Christos (In. 1.1-3; Col. 1.16), ca
i
creaturi sfinte, a
ezate într-o atmosferă de sfin enie desăvâr
ită (Gen. 1.31, Iuda
6). Poten ial, to i îngerii ar fi putut rămâne în starea de sfin enie originară.
Totu
i,fiind înzestra i cu voin ă liberă, ei nu au fost imuni fa ă de ispită
i de
păcat. Prin urmare, unii îngeri au păcătuit (2 Pet. 2.4), iar al ii au rămas sfin i
(ei sunt numi i Äîngeri ale
i´-1 Tim. 5.21). Cei care au păcătuit vor rămâne
confirma i pentru eternitate ca îngeri răi sau căzu i, iar cei care nu s-au
răzvrătit, ca îngeri sfin i.

64. În ce număr au fost crea i îngerii?

Biblia nu precizează numărul îngerilor crea i, dar acesta este incalculabil de
mare (Evr. 12.22; Apoc. 5.11). To i îngerii au fost crea i simultan, printr-un act
singular, ca o clasă al cărei număr rămâne neschimbat, întrucât nu se poate
reproduce sau muri (Mt. 22.30).

NATURA ÎNGERILOR

65. Ce fel de fiin e sunt îngerii?

În ce prive
te natura lor, îngerii sunt:
· Fiin e personale. Îngerii buni, demonii
i Satan posedă inteligen ă (Mat. 8.29;
2 Cor. 11.3; 1 Pet. 1.12), emo ii (Lc. 2.13; Iac. 2.19; Apoc. 12.17)
i voin ă (Lc.
8.28-31; 2 Tim. 2.26, Iuda 6).
· Fiin e spirituale. Îngerii sunt fiin e spirituale de natură angelică. Natura
îngerilor este nematerială
i necorporală, dar uneori îngerii au fost văzu i de
oameni în vise (Mat.1.20), viziuni (Is. 6.1-8), experien e speciale (2 Împ. 6.17)
sau în stare normală (Gen. 19.1-8), Mc. 16.5; Lc. 2.13). De obicei ei apar ca
bărba i, dar este posibil ca
i femeile din Zah. 5.9 să fie tot îngeri. Uneori, îngerii
apar cu aripi (Is. 6.2; Ez. 1.5-8). Îngerii buni sunt numi i ³duhuri slujitoare´
(Evr. 1.14), demonii, Äduhuri rele´ sau Äduhuri necurate´ (Lc. 8.2; 11.24,26), iar
Satan, Äduhul care lucrează acum în fiii neascultării³ (Efes. 2.2).

66. Ce fel de fiin e sunt demonii?

Cu privire la originea
i natura demonilor, există mai multe concep ii:
1) Demonii ar fi duhurile oamenilor răi care au murit. Această concep ie care
reflectă vechile credin e grece
ti este contrazisă de Biblie, care arată că duhurile
mor ilor nemântui i sunt re inute în Locuin a mor ilor (Ps. 9.17; Lc. 16.23;
Apoc. 20.13).
2) Demonii ar fi duhurile unei rase umane preadamice. Această concep ie
presupune existen a unei rase preadamice pe pământul dinaintea căderii lui
Satan. În căderea sa, Satan ar fi antrenat
i omenirea preadamică, care
i-ar fi
pierdut trupul din acest motiv. Biblia nu confirmă existen a unei rase
preadamice, ci declară că Adam a fost primul om, prin care a intrat păcatul
i
moartea în lumea noastră (Mat. 19.4; Rom. 5.12).
3) Demonii ar fi rodul unirii dintre îngeri
i femei. Această concep ie se bazează
pe două premise îndoielnice: (1) că Äfiii lui Dumnezeu´ din Gen. 6.2 ar fi fost
îngeri
i (2) că rodul procreării, Änefilimii´, ar fi fost ni
te hibrizi umano-
angelici. Nimici i la potop, duhurile acestor hibrizi ar fi devenit demoni. Potrivit
Bibliei, expresia Ä
i-au luat de neveste´ se referă la rela ia de căsătorie, iar
îngerii nu se căsătoresc (Mat. 22.30). În plus, nu există indicii biblice că
Änefilimii´ ar fi demoni.
4) Demonii sunt îngeri căzu i. Această concep ie sus ine că demonii sunt îngeri
care au căzut fiindcă s-au lăsat atra
i de Satan în răzvrătirea sa împotriva lui
Dumnezeu. Biblia nu declară explicit că demonii sunt îngeri căzu i, dar
asocierea lui Satan cu demonii în expresii ca Ädomnul dracilor´ (Mat. 12.24) sau
Ädiavolul
i îngerii lui´ (Mat. 25.41) sus ine ideea că demonii trebuie să fie tot
îngeri căzu i, ca
i Satan. Paralelismul categoriilor ierarhice dintre îngerii buni
i
demoni sugerează că
i demonii sunt îngeri, dar căzu i.

67. Ce distinc ii majore există între natura îngerilor
i natura lui Dumnezeu?
Dumnezeu este Fiin ă spirituală de natură divină, în timp ce îngerii sunt fiin e
spirituale de natură angelică. Îngerii:
· nu sunt eterni, dar au via ă ve
nică
i nu pot muri (Lc. 20.36)
· nu sunt omniscien i, dar au cuno
tin e vaste, datorate
i experien ei lor
longevive (2 Sam. 14.20)
· nu sunt omnipoten i, dar au putere mare (Mat. 28.2; Fapte 5.19; 2 Pet. 2.11)
· nu sunt omniprezen i, dar spa iul nu le impune limitări materiale (Dan. 9.21).

68. Ce raport există între îngeri
i oameni, potrivit naturii acestora?

Prin natura lor, îngerii sunt un ordin superior oamenilor (Evr. 2.6-8). Cât timp a
purtat trup uman, Domnul Isus a devenit, într -un sens, Ämai prejos decât
îngerii´ (Evr. 2.7). Natura angelică spirituală nu este supusă limitărilor naturii
umane materiale. Îngerii nu cunosc moartea. Ei sunt mai presus decât omul în
cunoa
tere
i în putere.

Totu
i, îngerii au
i anumite limitări în compara ie cu omul. Ei nu au fost crea i

după chipul lui Dumnezeu
i nu vor gusta harul omului răscumpărat în
Christos. În trupuri de înviere
i de glorie, cei răscumpăra i vor judeca pe îngeri
(1 Cor. 6.3).

ORGANIZAREA ÎNGERILOR
69. Cum sunt organiza i îngerii?
To i îngerii sunt organiza i ierarhic, cei buni sub autoritatea lui Dumnezeu, iar
cei răi sub autoritatea lui Satan. Există o Äadunare´
i un Äsfat´ al îngerilor buni
(Ps. 89.5-7); îngerii răi se pot organiza pentru bătălie (Apoc. 12.7), sub comanda
unui rege al lor (Apoc. 9.11).

70. Ce pozi ii ierarhice există în lumea îngerilor buni?

Biblia aminte
te despre heruvimi, serafimi, arhangheli, căpetenii de seamă,
autorită i guvernamentale etc.

Heruvimii reprezintă, probabil, cel mai înalt ordin angelic, de vreme ce Satan a
fost un heruvim (Ez. 28.14,16). Se pare că ei sunt vestitorii
i protectorii
sfin eniei lui Dumnezeu. În acest sens, ei au păzit calea către pomul vie ii din
Eden (Gen. 3.24)
i au purtat tronul văzut de Ezechiel (Ez. 1.4-5; 10.15-20). Tot
ca protectori apar
i în decora iile Cortului
i ale Templului; reprezentările lor
vor apare
i în Templul din Mileniu (Ez. 41.18-20).

Serafimii (Äcei aprin
i´) sunt slujitori ai tronului lui Dumnezeu, proclamând

sfin enia Sa
i ac ionând ca agen i de cură ire (Is. 6.1-7). Singura descriere
biblică este cea din Isaia, unde serafimii apar ca fiin e personale, cu
ase aripi.

Arhanghelii. De
i scrierile apocrife (Enoh 20.1-7, Tobit 12.15) enumeră 7

arhangheli în jurul tronului lui Dumnezeu, singurul arhanghel confirmat de
Biblie este Mihail (Iuda 9). În opinia unora, expresia Äglasul unui arhanghel´ (1
Tes 4.16) ar sugera existen a mai multor arhangheli. În VT, Mihail apare ca
îngerul păzitor al lui Israel (Dan.10.21; 12.1); el va păzi pe Israel
i în timpul
Necazului, când va conduce o
tile de îngeri buni în lupta împotriva lui Satan
i a
o
tilor de îngeri răi (Apoc. 12.7). Mihail a fost impl icat
i în îngroparea lui
Moise; în disputa cu Satan, Mihail î
i recunoa
te limitările de fiin ă creată
i
dependen a sa de puterea lui Dumnezeu (Iuda 9).

Căpeteniile cele mai de seamă (Dan. 10.13) desemnează un grup superior de

îngeri buni, dintre care face parte
i Mihail. Un alt înger din acest grup este
Gavril (Äeroul lui Dumnezeu´), cel ce duce mesaje de la Dumnezeu către anumi i
oameni deosebi i (Dan. 8.16; 9.21; Lc. 1.19; 1.26). El revelează
i interpretează
oamenilor planul lui Dumnezeu cu privire la Împără ia lui Dumnezeu
i la
Mesia.
Autorită ile guvernamentale constituie o categorie angelică extrem de
diversificată, întâlnită atât în lumea îngerilor buni, cât
i în cea a îngerilor răi
(Efes. 3.10; 6.12; Col. 1.16). Ace
ti îngeri sunt implica i în guvernarea
universului
i în problemele lumii.

Îngeri cu responsabilită i speciale. Apocalipsa prezintă un grup de îngeri buni cu

responsabilită i speciale asupra: focului (14.18); apelor (16.15); abisului (19.11).
Un înger îl va lega pe Satan (20.1-2), al ii vor vor suna din trompete judecă ile
din timpul Necazului (cap. 8-9), iar al ii vor vărsa pe pământ ultimele 7 urgii
(cap. 16). Nu este clar dacă îngerii celor 7 biserici (Apoc. 2-3) sunt mesageri
supranaturali sau umani.

71. Cine este Äîngerul lui Dumnezeu´ din V.T.?

Îngerul lui Dumnezeu este o apari ie a lui Christos înainte de întrupare
(christofanie); apari iile Sale încetează după Întrupare. Acest înger manifestă
prerogative divine, acceptând închinarea (Gen. 16.7-12; 21.17-18; 22.11-18; Ex.
3.2; Jud. 2.1-4; 5.23; 6.11-24; 13.3-22; 2 Sam. 24.16; Zah. 1.12; 3.1; 12.8 etc.)

72. Cum se împart îngerii căzu i?

Se pare că o treime din îngerii crea i s-au alăturat lui Lucifer în răzvrătirea
împotriva lui Dumnezeu
i, implicit, în cădere (Apoc. 12.4). Îngerii căzu i (răi)
pot fi clasifica i în două categorii: (1) demoni liberi
i activi (Efes. 6.11-12)
i (2)
demoni lega i (Lc. 8.31).

73. Ce pozi ii ierarhice există în lumea demonilor liberi?

Demonii liberi au o anume libertate d e a împlini planurile lui Satan. Ei sunt
organiza i după o ierarhie destul de asemănătoare cu cea a îngerilor buni:
căpetenii, domnii, stăpâniri, puteri etc. (Efes. 6.12 /Efes. 3.10).

· Căpeteniile sunt primii în rang dintre îngerii căzu i. ÄCăpetenia împără iei
Persiei´ (Dan. 10.13) este o căpetenie a demonilor, a cărui zonă specială de
activitate este Persia (vezi
i Apoc. 12.7).

· Domnii, stăpâniri, puteri etc. sugerează autoritatea supraumană a demonilor

liberi, primită de la Satan, potrivit pozi iei ierarhice a fiecăruia (Ef. 6.12; Rom.
8.38 etc.).
74. Ce spune Biblia despre demonii lega i?
Există două categorii de demoni lega i:
· Demoni lega i temporar, în Adânc (gr. Abis ± Lc. 8.31; Apoc. 9.1-3, 11). Se pare
că unii dintre ei sunt acolo în a
teptarea judecă ii, în timp ce al ii vor fi elibera i
pentru a fi activi pe pământ în timpul Necazului (Apoc. 9.1 -3,11,14; 16.14).

· Demoni lega i pentru totdeauna în Adânc (gr. Tartarus ± 2 Pet. 2.4, Iuda 6).
Potrivit gândirii grece
ti, Tartarus este un loc de pedeapsă mai adânc decât
Hadesul. Unii sus in că motivul legării acestor demoni în Tartar este cel din
Gen. 6.2-4, dar Biblia nu prezintă explicit motivul legării.

75. Ce spune Biblia despre originea lui Satan?

Satan este un înger din ordinul heruvimilor, cr eat de Dumnezeu în stare
perfectă, de o frumuse e
i putere deosebită, înainte de crearea omului
i a
grădinii Eden; el a ocupat o pozi ie proeminentă în slujirea lui Dumnezeu (Gen.
2.8, Ez. 28.11-19).

76. Ce spune Biblia despre căderea lui Satan?

Din Ez. 28.11-19 se poate deduce că primul păcat din univers a fost găsit în
Lucifer. Această Ägenerare spontană a păcatului´ a fost un act deliberat
i
responsabil, înlesnit poate de frumuse ea, măre ia
i puterea sa. Se pare că
păcatul lui Satan a fost orgoliul sau mândria sa (Is. 14.12-15, 1 Tim. 3.6). Din
cauza acestei sfidări directe la adresa autorită ii
i puterii divine, Lucifer a fost
alungat din cerul tronului lui Dumnezeu (Ez. 28.16 -17). De
i nu este precizat în
Biblie, timpul căderii lui Lucifer trebuie plasat înaintea incidentului din Eden.

DESTINUL ÎNGERILOR

77. Ce destin vor avea îngerii sfin i?

Îngerii care au ales să rămână în slujba lui Dumnezeu Îi vor sluji întreaga
eternitate (Apoc. 21.12).

78. Ce destin vor avea îngerii căzu i?

În viitor, îngerii răi din locurile cere
ti (Efes. 6.12) vor fi arunca i pe pământ
(Apoc. 12.8). Ca fiin e personale morale, to i îngerii căzu i vor fi judeca i de
Dumnezeu (1 Cor. 5.3; 2 Pet. 2.4)
i vor avea parte de chin con
tient, ve
nic, în
iazul de foc (Mat. 25.41; Apoc. 20.10).
79. Ce destin va avea Satan?
Cu privire la destinul lui Satan, se pot observa câteva etape: (1) În trecutul
atemporal, Satan a experimentat separarea de Dumnezeu cauzată de căderea sa
morală (Ez. 28.15). (2) La Cruce, Satan a fost deja judec at (In. 12.31; 16.11; Col.
2.14-15). (3) În timpul Necazului, Satan va fi aruncat din Cer pe pământ (Lc.
10.18; Apoc. 12.7-12). (4) În timpul Mileniului, Satan va fi legat în Abis, după
care va fi dezlegat pentru o ultimă confruntare cu Domnul (Apoc.20.1 -3,7). (5)
După Mileniu, Satan va fi aruncat pentru totdeauna în chinul etern al iazului de
foc (Apoc. 20.10).

CAPITOLUL IV. DOCTRINA DESPRE OM

ORIGINEA OMULUI

80. Care sunt principalele perspective asupra originii omului?

Există două perspective majore asupra originii omului: (1) evolu ionismul, cu
două variante ± naturalist
i teist ±
i (2) crea ionismul.

81. Când a fost creat omul?

Biblia afirmă că omul a fost creat în cea de-a
asea zi a Crea iei (Gen. 1.26-31).
Referitor la zilele Crea iei, crea ioni
tii au opinii diferite: zile-epoci sau zile-
solare (de 24 de ore).

Noi optăm pentru ultima opinie, din câteva motive: (1) expresia Äo seară
i o
diminea ă´ indică intervale de timp de 24 de ore; (2) în V.T., termenul Äzi´
asociat cu un numeral indică întotdeauna o zi solară; (3) genealogiile din Gen. 5

i 11 indică o crea ie relativ recentă a lui Adam; (4) Ex. 20.11; 31.17 indică zile de
24 de ore, întrucât tiparul Crea iei sluje
te ca bază pentru ciclul săptămânal al
omului. În general, adep ii acestei opinii plasează actul creării omului cu aprox.
4.000 de ani î.Chr.

82. Cum a fost creat omul?

Omul a fost creat printr-un act direct, special
i nemijlocit, prevăzut în planul lui
Dumnezeu (Gen.1.26-27). Dumnezeu l-a modelat pe om din ărâna pământului,
apoi i-a suflat în nări suflare de via ă,
i omul a devenit Äun suflet viu´ (Gen.
1.27; 2.7). Această ac iune Än-a implicat nici un fel de procese evolutive care să-l
lege pe om de formele sălbatice sub-, ne- sau pre-umane´ (C.C. Ryrie). Omul a
fost creat după chipul lui Dumnezeu, posedând facultă i intelectuale
i o natură
sfântă, cu responsabilitatea de a dezvolta un caracter sfânt.

83. La ce se referă termenii Ächipul´
i Äasemănarea´ lui Dumnezeu?

În teologia catolică
i ortodoxă, termenii Ächipul´ (ebr. tselem)
i Äasemănarea´
(ebr. demuth) sunt distinc i, primul făcând referire la partea fizică, iar al doilea
la partea etică a chipului lui Dumnezeu. Sub raport lingvistic, tselem se referă la
chip modelat, conturat, în sens concret, iar demuth la asemănare în sens mai
abstract, ideal.

Totu
i, se pare că uzajul biblic nu sus ine o distinc ie clară între ace
ti termeni,
care apar uneori interschimbabil (compară Gen 1.27 cu Iac. 3.9). Folosirea
împreună a doi termeni cu sens apropiat pare să aibă rol de acc entuare (după
chiar chipul lui Dumnezeu), încercând Äa exprima o idee foarte dificilă, în care
vrea să facă clar faptul că omul este într-un anume sens reflectarea concretă a
lui Dumnezeu, dar în acela
i timp vrea să spiritualizeze acest lucru până la
abstrac ie´ (A.H.Leitch).

84. Ce se în elege prin faptul că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu?
Acest fapt a fost explicat în diferite moduri, func ie de accentul pus fie pe
aspectele corporale, fie pe cele necorporale ale fiin ei umane.

Concep ia corporală are la bază gândirea ebraică, care prive
te omul în

totalitatea sa, fără a separa fiin a fizică de func iile ei spirituale. Astfel, de
i
chipul lui Dumnezeu vizează ambele aspecte ale fiin ei umane (corporal
i
spiritual), prioritar este aspectul corporal: înfă i
area exterioară
i în pozi ia
bipedă a omului. Prin cădere, trupul originar al omului a pierdut starea perfectă
în ce prive
te sănătatea (necontaminat cu vreun microb
i nesupus mor ii).
Slăbiciunea acestei concep ii constă în faptul că Dumnezeu este spirit
i nu are
trup material după care să fi fost modelat omul.

Concep ia necorporală asociază chipul lui Dumnezeu cu fa etele personalită ii:

înzestrările intelectuale
i emo ionale, exercitarea voin ei, asemănarea morală
etc.

O concep ie combinată pare mai adecvată, întrucât include în chipul lui

Dumnezeu din om elemente din ambele concep ii: trup uman, ca instrument
pentru exprimarea personalită ii, cu destin etern de Ätrup spiritual´ (1 Cor.
15.44); fiin ă vie, ca Dumnezeu, nu ca idolii mor i (Fapte 17.28-29); fiin ă
personală, dotată cu ra iune, sentimente
i voin ă (Gen. 1.28); duh înzestrat cu
con
tiin ă
i capacitate de comuniune cu Dumnezeu (Rom. 2.14-16) etc.

CĂDEREA OMULUI

85. Cum a fost afectat chipul lui Dumnezeu de căderea omului în păcat?
De
i există opinii diferite, noi credem că prin cădere în păcat, chipul lui
Dumnezeu din om a fost desfigurat, dar nu s-a pierdut. Omul a rămas o fiin ă
vie, ra ională, capabilă de comuniune cu Creatorul lui. Chipul lui Dumnezeu din
omul căzut stă la baza instituirii pedepsei capitale (Gen. 9.6), a calită ii de cap a
bărbatului (1 Cor. 11.7)
i a interdic iei blestemării aproapelui (Iac. 3.9).
Regenerarea
i sfin irea modelează în credincios chipul lui Christos, pe care îl va
purta desăvâr
it în eternitate (Rom. 8.29, 2 Cor. 3.18).

TRANSMITEREA FIIN‘EI UMANE

86. Cum se transmite, din genera ie în genera ie, partea imaterială a omului?
Se
tie că trupul uman se transmite de la părin i. În ce prive
te transmiterea
păr ii spirituale, există trei opinii majore: (1) pre-existen a; (2) crea ionismul
i
(3) transducianismul.

Pre-existen a este o opinie fără suport biblic, sus inută într-o anume formă de
Origen (185-254), dar respinsă de Biserică. Această opinie sus ine că, la început,
Dumnezeu a creat toate sufletele umane, ca apoi să le închidă în trupuri fizice,
ca pedeapsă. Pre-existen a admite ideea reîncarnării
i nu lămure
te faptul că
omul se na
te în păcat.

Crea ionismul sus ine că sufletul este creat de Dumnezeu, între concep ie
i
na
tere, în stare pură. Sufletul devine păcătos de îndată ce se une
te cu trupul
care mo
tene
te vinovă ia adamică. În favoarea acestei opinii, pot fi aduse mai
multe argumente biblice: cf. Ecl. 12.7, Is. 42.5; Zah. 12.1, Evr. 12.1, sufletul
i
trupul au origini diferite; sufletul este de natură spirituală care nu poate fi
transmisă prin generare naturală; poate explica lipsa de păcat a lui Christos.
Slăbiciunea acestui punct de vedere constă în faptul că nu poate explica
transmiterea trăsăturilor ereditare
i că ar putea sugera ideea că Dumnezeu
creează suflete păcătoase. Crea ionismul este sus inut mai ales de catolici
i de
reforma i.
Traducianismul sus ine că sufletul a fost creat în ziua a
asea, odată cu crearea
omului
i este transmis
i individualizat odată cu trupul, prin generare naturală
(procreere). Această pozi ie teologică poate fi sus inută cu: (a) argumente
biblice: Evr. 7.10 ± Levi este părta
la un act ra ional
i moral încă înainte de a
se fi născut; Gen. 2.1-3 ± Dumnezeu a încheiat lucrarea de crea ie în ziua a

asea; Gen. 2.7 ± Dumnezeu a suflat suflare de via ă doar în nările lui Adam. (b)
argumente teologice: A admite pozi ia crea ionistă presupune că Dumnezeu
creează fiecare suflet perfect,
i apoi îl face să cadă în cazul fiecărui nou născut.
(c) argumente fiziologice: întrucât omul trebuie privit ca o unitate a sufletului
i
a trupului, pare normal ca atât fizicul, cât
i psihicul să origineze
i să se
dezvolte împreună.

ELEMENTELE NATURII UMANE

87. Care sunt elementele esen iale ale naturii umane?

Omul are o natură materială (trupul)
i o natură imaterială (sufletul
i duhul).
Cu privire la natura imaterială, în general Biserica apuseană consideră că
sufletul este tot una cu duhul (teoria dihotomică), în timp ce Biserica
răsăriteană face distinc ie între suflet
i duh (teoria trihotomică). Majoritatea
teologilor penticostali este trihotomistă. În Biblie, accentul cade pe unitatea
dintre elementele naturii umane.

88. Ce sus ine teoria dihotomică?

Teoria dihotomică sus ine că omul este alcătuit din două păr i: trup
i suflet
(Mat. 6.25; 10.28) sau trup
i duh (Ecl. 12.7; 1 Cor. 5.3,5). Termenii suflet
(psuche)
i duh (pneuma) sunt folosi i interschimbabil în pasaje ca: Gen.41.8
i
Ps. 42.6; Mat. 20.28
i 27.50; Ioan 12.27
i 13.21; Evr. 12.23
i Apoc. 6.9.
Distinc ia dintre suflet
i duh ine mai degrabă de perspectiva din care este
privită partea imaterială a omului.

Sufletul este Äpartea imaterială a omului, privită ca o via ă individuală
i

con
tientă, capabil să posede
i să însufle ească un organism fizic´, iar duhul
este aceea
i parte imaterială a omului Äprivită ca un agent moral
i ra ional,
susceptibilă de influen ă divină
i de ocupare divină´ (A.H. Strong).

89. Ce sus ine teoria trihotomică?

Teoria trihotomică sus ine că omul este alcătuit din trei păr i: trup, suflet
i duh
(1 Tes. 5.23; Evr. 4.12). Distinc ia dintre suflet
i duh nu este doar func ională, ci
este de substan ă. ÄTrupul este calea prin care omul dobânde
te
con
tien asim urilor sau existen ei lumii
i prin care el intră în contact cu
mediul fizic înconjurător; sufletul este calea prin care dobânde
te con
tien a de
sine
i exprimarea sinelui în raport cu al i oameni; iar duhul este calea prin care
dobânde
te con
tien a existen ei lui Dumnezeu´ (F.H. Barackman).

În general, trihotomi
tii atribuie sufletului ra iunea, sentimentele
i voin a, iar

duhului con
tiin a
i credin a. Această teorie permite clasificarea oamenilor în
lume
ti, fire
ti
i duhovnice
ti (1 Cor. 2.14-3.4),
i lămure
te faptul că oamenii
nemântui i sunt mor i în raport cu Dumnezeu (în sensul că duhul lor este
inoperant în sfera lucrurilor spirituale).

CAPITOLUL V. DOCTRINA DESPRE PĂCAT

90. Ce este păcatul?

Conceptul de păcat este atât de amplu, încât trebuie definit analitic, analizând
termenii biblici folosi i în acest sens. Există însă
i defini ii mai scurte, ca de
pildă:

ÄPăcatul este neconformare fa ă de legea morală a lui Dumnezeu, atât în fapte,

cât
i în dispozi ie sau stare´ (A.H. Strong).

ÄPăcatul poate fi definit în cele din urmă ca fiind orice lucru în via a unei
creaturi care nu exprimă sau care este contrar caracterului sfânt al Creatorului´
(J.O. Buswell).

Din defini iile de mai sus, rezultă că păcatul presupune:

· existenţa unei legi morale revelate (Rom. 7.7-9)
· călcarea voită, în depline facultăţi mentale, a legii morale, prin comitere sau
prin omitere (1 In. 3.4; Iac. 4.17)

Mai trebuie precizat că necunoaşterea legii morale sau necredin a nu-l absolvă
pe vinovat de călcarea legii (Rom. 14.11-12,23).

91. Care sunt cei mai semnificativi termeni NT pentru păcat?

Cei mai semnificativi termeni grece
ti pentru păcat sunt:
· hamartia (a gre
i inta corectă, a atinge o intă gre
ită, de 227 ori în NT) ±
e
ecul de conformare fa ă de standardul lui Dumnezeu, prin omitere sau prin
comitere
· parabates (călcare, gre
eală: Rom. 2.23; 4.15; 5.14; Gal. 3.19 etc.) ± o încălcare
specifică a Legii lui Dumnezeu
· anomos (fără-de-lege, nelegiuire: Mat. 13.41; 24.12; 1 Tim. 1.9) ± o încălcare a
legii în sensul cel mai larg; în sens eschatologic se referă la Antichrist
· adikia (ne-dreptate: Rom. 1.18; Lc. 16.9; Rom. 6.13; 2 Tes. 2.10) ± un
comportament nedrept, în sensul cel mai larg
· asebes (ne-evlavios: Rom. 1.18; 1 Tim.1.9; 1 Pet. 4.18) ± oameni neevlavio
i,
nemântui i, aposta i
· paraptoma (a cădea pe lângă: Rom. 5.15-20; Mat. 6.14; 18.35; 2 Cor. 5.19; Gal.
6.1; Ef. 2.1; Iac. 5.16) ± deviere deliberată de la poruncile lui Dumnezeu
· kakos (rău) ± în sens fizic, boală: Mc. 1.32 sau în sens moral (Mat. 21.41;
24.48; Mc. 7.21; Fapte 9.13; Rom. 12.17; 13 .3-4
· poneros (termenul de bază pentru rău moral: Mat. 7.11; 12.39; 15.19; Fapte
17.15; Rom. 12.9); folosit
i în legătură cu Satan (Mat. 13.19,38; 1 In. 2.13 -14,
5.18)
i cu duhurile rele (Lc. 11.26; Fapte 19.12) etc.

Din studiul acestor termeni, putem conclude că păcatul:

· nu este o substan ă, un lucru sau o simplă imperfec iune, ci este o for ă activă

i destructivă care operează în domeniul realită ii, luând forme diferite
· este o realitate contrară unui standard clar stabilit de Dumnezeu, o încălcare a
standardelor Sale
· implică
i aspecte pasive (omiterea de a face binele), dar mai ales active
(comiterea concretă a răului)
· implică participarea omului ca agent responsabil.

92. Cum a intrat păcatul în lumea umană?

Păcatul a intrat în lumea noastră prin neascultarea lui Adam şi a Evei de
porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din fructul oprit (Gen. 2.16-17; 3.1-6).
Nara iunea din Geneza este istorică, nu alegorică. Diavolul, luând înfăţişare de
şarpe, a reuşit să strecoare în prima pereche de oameni îndoiala, necredinţa şi
neascultarea de porunca lui Dumnezeu.

93. Ce urmări a avut păcatul lui Adam?

Păcatul lui Adam a atras blestemul divin asupra şarpelui, a pământului, a primei
perechi de oameni şi a urmaşilor acesteia (Gen. 3.15-19; Rom. 5.10-12; 6.23;
Efes. 2.1-2):
·
arpele: condi ia, hrana
i destinul său (Gen. 3.14-15)
· pământul cu lumea vegetală
i animală: spini
i pălămidă, armonie distrusă,
ferocitate, viruşi (Gen. 3.17-18; Is. 11.6-9; Rom. 8.19-22)
· Adam
i Eva, precum
i urma
ii lor:
- un trup afectat de durere, oboseală, epuizare fizică, boli, maladii, îmbătrânire
şi moarte (Ex. 15.26; Deut. 28.59 -62)
- o natură umană afectată de păcat
i corup ie (Gen. 6.5; Ier. 17.9; Ef. 2.2-3)
- o relaţie cu Dumnezeu distrusă (Gen. 2.17, 3.8-10; 1 Cor. 15.22; Rom. 5.18-19;
Apoc. 20.15; 21.8).

Referitor la păcatul lui Adam trecut asupra tuturor oamenilor, teologia calvină a
formulat conceptele de păcat mo
tenit
i de păcat imputat.

94. Ce este păcatul mo
tenit?

Păcatul mo
tenit se referă la starea sau condi ia păcătoasă în care se nasc to i
oamenii.
Acest păcat poate fi numit:
· păcat mo
tenit, pentru că este preluat de fiecare om prin na
tere, ca mo
tenire
de la părin ii care l-au mo
tenit de la părin ii lor, până la Adam
· păcat originar, pentru că provine din Adam, rădăcina originară a rasei umane

i este prezent în fiecare om încă de la na
tere
· natură păcătoasă, pentru că este cauza absen ei neprihănirii originare
i
rădăcina interioară din care ies păcatele personale ale fiecărui om

95. Cum se manifestă păcatul mo
tenit?

Păcatul mo
tenit afectează pe to i oamenii, la nivelul întregii lor fiin e (concept
teologic numit depravare totală), astfel:
· ra iunea: intelectul este orbit (2 Cor. 4.4), mintea este blestemată (Rom. 1.28),
priceperea este întunecată (Ef. 4.18)
· sentimentele: sunt degradate
i întinate (Rom. 1.21-26; Tit 1.15)
· voin a: este înrobită de păcat
i în potrivnică lui Dumnezeu (Rom. 6.20; 7.20)

96. Ce este depravarea totală?

Depravarea totală este un concept important în teologia calvinistă. Termenul
Ädepravare´ (decădere) are sens apropiat de Äadokimos´, care înseamnă Äcare
nu rezistă la probă´ (cf. Rom. 1.28 ± minte blestemată). În această expresie,
· depravare se referă la e
ecul omului în încercarea de a place lui Dumnezeu
· totală se referă la faptul că aceasta îi afectează pe to i oamenii, în toate
aspectele fiin ei lor
Depravarea totală nu înseamnă:
· că fiecare om va da curs decăderii la maxim
· că păcăto
ii nu pot accede la faptul existen ei lui Dumnezeu
· că păcăto
ii nu pot face fapte bune în ochii oamenilor sau chiar în ochii lui
Dumnezeu

Depravarea totală poate fi în eleasă doar în raport cu sfin enia lui Dumnezeu:
moralitatea
i bunătatea oamenilor sunt relative
i nu pot constitui merite
pentru mântuire înaintea unui Dumnezeu sfânt.

97. Care este remediul pentru păcatul mo
tenit?

Consecin a păcatului mo
tenit este moartea spirituală, adică separarea de via a
lui Dumnezeu în via a aceasta (Efes. 2.1-3). Păcatul mo
tenit nu constituie
motivul în sine pentru care Dumnezeu îi condamnă pe păcăto
i, ci cauza care îi
face pe oameni să păcătuiască. De aceea, remediul trebuie să vizeze ini ierea
legăturii cu Dumnezeu
i inerea sub control a naturii umane păcătoase. Aceasta
se realizează prin:
· na
terea din nou, care implică moartea fa ă de păcat
i o via ă nouă în Christos
(Rom. 6.18; 8.1; Gal. 5.24)
· darul Duhului Sfânt, care rode
te în noi, înfăptuind sfin irea (Gal. 5.22-24; 2
Tes. 2.13; 1 Pet. 1.2)

98. Ce este păcatul imputat?

Termenul Äimputare´ vine din lat. Äimputare´, care înseamnă Äa pune în
socoteala cuiva´. Prin păcat imputat se în elege că păcatul lui Adam a fost pus în
socoteala tuturor oamenilor, ca bază juridică a faptului că pedeapsa pe care a
primit-o Adam a venit peste to i oamenii (Rom. 5.12).

Există două concep ii privind modul în care ne este imputat păcatul lui Adam,
derivate din Rom. 5.12:
· concep ia federală ± doar Adam a păcătuit, dar fiindcă el era reprezentantul
federal al întregii rase umane, păcatul său a fost pus în contul întregii omen iri
· concep ia seminală ± omenirea a păcătuit împreună cu Adam, întrucât
omenirea era Äprezentă seminal´ în Adam când acesta a păcătuit

99. Care este remediul pentru păcatul imputat?

Dacă pedeapsa pentru păcatul imputat este moartea fizică, remediul este
imputarea neprihănirii Domnului Isus Christos, prin credin ă
i pocăin ă. Prin
na
tere fizică, to i oamenii sunt Äîn Adam´; prin na
tere spirituală (din nou),
to i credincio
ii sunt Äîn Christos´ (Ioan 1.12-13; 3.3-6). A fi în Christos implică
faptul că neprihănirea Lui devine
i a noastră (1 Cor. 1.30).

100. Care este perspectiva penticostală despre păcatul lui Adam?

Concep ia penticostală despre păcat este mai apropiată de gândirea arminiană
decât de cea calvină. Păcatul lui Adam a afectat pe to i oamenii, la nivelul
întregii lor fiin e; omul
i-a pierdut inocen a, dar chipul lui Dumnezeu din om
nu a fost anulat, ci doar l-a distorsionat
i slăbit. Omul se na
te lipsit de
neprihănirea originară, cu o natură păcătoasă, supusă robiei păcatului (Rom. 6);

i totu
i, el are voin a capabilă de a răspunde chemării lui Dumnezeu
i de a
primi harul mântuirii (In. 3.14-16; Evr. 3.7-13).

Omul este muritor din cauza păcatului lui Adam, dar păcatul adamic nu
constituie bază juridică pentru acuzarea omului în ziua judecă ii. Păcatul este
imputat fiecărui om în parte în baza faptului că el alege să păcătuiască în mod
voluntar
i personal. Astfel, fiecare om va fi judecat după păcatele sale
personale.

101. Ce este păcatul personal?

Păcatul personal este acea încălcare voită a legii lui Dumnezeu, comisă de
fiecare om în mod personal, prin faptă, atitudine sau dorinţă (Rom. 1.18; 3.9 -18;
5:13; 7.8; Iac. 1.15; 1 In. 3.4; 5.17).

102. Care sunt sursele păcatului personal?

Ca surse ale păcatului personal, amintim:
· Satan ± cel rău, tatăl minciunii, care amăge
te pe oameni să trăiască potrivit
modului de via ă pe care îl promovează el (Mat. 12.36; Lc. 10.18; In. 12.31etc.)
· lumea ± contrară poporului lui Dumnezeu
i supusă scopurilor lui Satan (In.
15.18-19; 1 In. 2.15-17)
· firea pământească ± identificată cu inima sau cu carnea, aceasta este o
importantă sursă a păcatelor din exterior (Mat. 15.19)

103. Ce mijloace de prevenire a păcatului ne oferă Dumnezeu?

Dumnezeu ne-a oferit un Salvator, care să ne elibereze din starea de păcat, de
mizerie şi de pieire veşnică (Ioan 1.17; 3.16; Efes. 1.3-4). Pentru prevenirea
păcatului personal, El ne pune la îndemână:
· Cuvântul lui Dumnezeu (Ps. 119.11)
· prezen a Duhului Sfânt (Gal. 5.16-24; Evr. 5.14; Rom. 8.34)
· mijlocirea Domnului Isus (Evr. 7.25; in. 17.15)

104. Care este remediul pentru păcatul personal?

Remediul pentru păcatul personal este iertarea, acordată de Dumnezeu în urma
mărturisirii păcatelor (care include pocăin a
i părăsirea păcatului respectiv ±
Ps. 32.5; 51.1-4; Prov. 28.13; 1 In. 1.6-10).

CAPITOLUL VI. DOCTRINA DESPRE DOMNUL ISUS CHRISTOS

Doctrina despre Domnul Isus Christos include atât studiul Persoanei Sale
(Christologie), cât
i al lucrării Sale (Soteriologie).

105. Ce se în elege prin preexisten a Domnului Isus Christos?

Preexisten a Domnului Isus se referă la faptul că El a existat înainte de na
terea
(existen a) Sa în trup uman (Ioan 1.1; 8.58). În sens teologic, preexisten a nu
trebuie confundată cu eternitatea. Dumnezeu este etern: Tatăl, Fiul
i Duhul
Sfânt au existat dintotdeauna, înainte de Crea ie
i înainte de timp. Dar numai
Fiul are preexisten ă, deoarece numai El S-a născut în trup uman (existând
i
înainte,
i după na
terea Sa).

106. Ce importan ă are preexisten a Domnului Isus?

Faptul preexisten ei Domnului Isus sus ine:
· eternitatea Sa ± dacă El a venit în existen ă la na
terea Sa din fecioara Maria,
atunci nu este etern
· divinitatea Sa ± dacă nu a existat înainte de na
terea Sa, atunci nu este de
aceea
i esen ă cu Tatăl, întrucât Tatăl este etern

107. Ce dovezi biblice sus in preexisten a Domnului Isus?

Preexisten a Domnului Isus este sus inută de numeroase dovezi biblice:
· El este de origine cerească (Ioan 3.13, 31)
· El a participat la Crea ie (Ioan 1.13; Col. 1.16; Evr. 1.2)
· El are aceea
i natură
i atribute ca Tatăl (Ioan 10.30; 17.5; Fil. 2.6; Col. 2.9)
· El a existat înainte de al i oameni ce s-au născut înainte de na
terea Sa din
fecioara Maria (Ioan 8.56-58; In. 1.15,30)

108. Ce se în elege prin existen a eternă a Domnului Isus Christos?

ÄExisten a eternă înseamnă nu doar că Christos a existat înainte de na
terea Sa,
ori chiar înainte de Crea ie, ci că El a existat întotdeauna în mod etern´ (C.C.
Ryrie).

Sinodul de la Niceea (325) a condamnat învă ăturile lui Arie (256-336), episcop
din Alexandria Egiptului, care sus inea că Fiul a fost preexistent, dar nu a avut
existen ă eternă, ci a avut un început. În prezent, martorii lui Iehova neagă
existen a eternă a lui Christos.

109. Ce importan ă are existen a eternă a lui Christos?

Existen a eternă a Domnului Isus sus ine:
· divinitatea Sa ± dacă Christos nu este etern, nu poate fi de esen ă divină
· Trinitatea ± dacă Christos nu este de esen ă divină, nu există Trinitate

110. Ce dovezi biblice sus in existen a eternă a Domnului Isus Christos?

Existen a eternă a Domnului Isus este sus inută de numeroase dovezi biblice
explicite
i implicite:
Dovezi explicite:
· Existen a Sa este ve
nică (Mica 5.2; Is. 9.6; Col. 1.17)
· El este reprezentarea exactă a naturii (esen ei) lui Dumnezeu (Evr. 1.3)
· El este Logosul etern (In. 1.1)
· Expresia ÄEu sunt´ este o declara ie a eternită ii Sale (In. 8.58, cf. Ex. 3.14) etc.
Dovezi implicite:
· originea Sa cerească (In. 3.13; 6.38)
· lucrarea Sa de co-Creator (In. 1.3; 1 Cor. 8.6)
· titlurile Sale : Iahve (In. 12.41), Adonai (Mat. 22.44; Ps. 110.1)
· teofaniile (Gen. 18; Jud. 6.11,14) etc.

111. Ce se în elege prin întruparea Domnului Isus?

Întruparea Domnului Isus se referă la evenimentul istoric prin care a doua
Persoană eternă a Trinită ii a luat asupra Sa o natură umană, prin na
terea Sa
din fecioara Maria (In. 1.14; Fil. 2.7-8; 1 Tim. 3.6). Termenul Äîntrupare´ se
compune din două cuvinte care apar în Biblie: Äîn´
i Ätrup´ (In. 1.14; 1 In. 4.2; 2
In. 7).

Prin întrupare, Domnul Isus a rămas acela
i Dumnezeu din eternitate, dar a
devenit în acela
i timp Äcu adevărat uman, fără păcat, într -o singură Persoană
pentru totdeauna´ (P. Enns).
112. Cum s-a realizat întruparea Domnului Isus?
Domnul Isus ÄS-a întrupat dela Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut
om´ (Crezul Niceo-Constantinopolitan), potrivit în
tiin ărilor divine (Mat. 1.20-
21; Lc. 1.35).
Faptul generării divine a Pruncului, precum
i na
terea Sa din fecioară, ca
mijloc al întrupării, constituie o doctrină cre
tină esen ială, indicând unicitatea
Persoanei Domnului Isus, precum
i na
terea Sa fără păcat.

113. Ce scop are întruparea Domnului Isus?

Întruparea Domnului Isus are un scop multiplu:
· ca să ni-L reveleze pe Dumnezeu într-un mod vizibil, personal, adevărat (In.
1.18; 6.46; 14.7-11)
· ca să ne ofere un model de trăire cre
tină (1 Pet. 2.21; 1 In. 2.6)
· ca să Se poată aduce drept jertfă înlocuitoare pentru păcăto
i (Evr. 10.1-10)
· ca să poată împlini legământul davidic (Lc. 1.31 -33)
· ca să nimicească lucrările diavolului (1 In. 3.8)
· ca să poată fi un Mare preot milos (Evr. 4.14-16)
· ca să poată fi un Judecător drept (In. 5.22-27) etc.

114. Cum poate fi descrisă Persoana lui Christos cel întrupat?

Potrivit formulării Sinodului IV ecumenic de la Calcedon (451), Persoana
Christosului întrupat poate fi descrisă ca însumând o natură divină completă
i
o natură umană perfectă, unite fără amestecare, schimbare, divizare sau
separare într-o singură Persoană pentru eternitate. Aici, prin Änatură´ în elegem
nu o entitate materială sinonimă cu Äsubstan a´, ci un Äcomplex de atribute´
(J.O. Buswell).

Ca Persoană divino-umană, Domnul Isus nu a fost Äpar ial Dumnezeu
i par ial
om, ci a fost sută la sută Dumnezeu
i, în acela
i timp, sută la sută om. Aceasta
înseamnă că El de inea un set complet de calită i divine
i un set complet de
calită i umane în aceea
i Persoană, în a
a fel încât acestea nu se stânjeneau
unele pe altele´ (S. Horton).

115. În ce constă dumnezeirea completă a Christosului întrupat?

Dumnezeirea completă a Domnului Isus Christos constă în aceea că:
a) El posedă atributele esen iale ale naturii divine:
· eternitate (In. 8.58; 17.5)
· omniprezen ă (Mat. 18.20; 28.20)
· omniscien ă (Mat. 16.21; Lc. 6.8; 11.17; In. 4.29)
· omnipoten ă (Mat. 28.20; Mc. 5.11-15; In. 11.38-44)
· imuabilitate (Evr. 13.8; Iac. 1.17)
· existen ă de Sine (In. 1.4; 14.6)
b) El posedă nume consacrate divinită ii:
· Dumnezeu (Ps. 45.6-7; Evr. 1.8; In. 20.28; Tit 2.13)
· Domn (Mt. 22.44; Rom. 10.9,13; Evr. 1.10; Apoc. 19.16)
· Fiul lui Dumnezeu (In. 5.18-19,25; 10.36; Mat. 26.63 -64)
c) El face lucrări tipice divinită ii:
· participă la Crea ie (In. 1.3; Col. 1.16)
· sus ine Crea ia (Col. 1.17; Evr. 1.3)
· iartă păcatele oamenilor (Mc. 2.1-12; cf. Is. 43.25)
· dă via ă spirituală (In. 5.21)
· învie pe cei mor i (In. 11.43)
· va judeca pe to i oamenii (In. 5.22-27)
· acceptă închinarea (In. 5.23; 9.38; Mat. 2.2,11; 14.33; 21.16; 28.9; 2 Cor. 13.14;
2 Tim. 4.8; Fil. 2.10) etc.
d) El a afirmat că este Dumnezeu (In. 10.30-33; 14.9).

116. În ce constă umanitatea perfectă a Domnului Isus?

Umanitatea perfectă a Domnului Isus constă în aceea că:
a) El a avut un trup uman perfect:
· a avut un trup uman real, din carne
i sânge (de
i conceput supranatural)
· a crescut
i s-a dezvoltat normal: mental, fizic, spiritual
i social (Lc. 2.52; Mat.
13.55)
b) El a avut un suflet
i un duh uman:
· natura Sa umană a fost completă, incluzând atât trupul, cât
i sufletul
i duhul
omenesc (Mat. 26.38, Lc. 23.46; In. 11.33; 12.27; 13.21; 19.30 )
c) El a avut caracteristicile unei persoane umane:
· I-a fost foame (Mat. 4.2)
i sete (In. 4.7; 19.28)
· a obosit
i s-a odihnit (In. 4.6)
· a trăit emo ii umane (In. 11.34-35 Mat. 9.36; 23.37; Lc. 19.41)
· a suferit durerea fizică (In. 19.1,18)
· a fost ispitit (Evr. 4.15) etc.
d) El a purtat nume umane:
· a purtat numele de Isus (Mat. 1.21), fiul lui David (Mat. 1.1)
· a fost considerat Äfiu al omului´ (titlu folosit de peste 80 de ori!)
· a fost numit Äal doilea Adam´ (1 Cor. 15.45-47)
· a fost numit Äom´ (In. 8.40; 1 Tim. 2.5)

117. Ce fel de con
tiin ă de Sine a avut Christosul întrupat?

Persoana divino-umană a Christosului întrupat a avut, în acela
i timp,
con
tiin a de Sine în ce prive
te divinitatea Sa, cât
i în ce prive
te umanitatea
Sa. Altfel spus, Domnul Isus a fost întotdeauna con
tient de divinitatea Sa,
i a
trăit pe pământ con
tient
i de umanitatea Sa.

118. Ce fel de voin ă a avut Christosul întrupat?

Dacă Christosul întrupat a avut una sau două voin e, depinde de sensul
termenului Ävoin ă´:
· Äcomplex comportamental´ (Buswell) ± Christos a avut atât un tipar
comportamental divin, cât
i unul uman desăvâr
it ± deci a avut două voin e
· Ärezultatul deciziei morale´ (Walvoord) ± Christos a luat, în orice situa ie, o
singură decizie morală ± deci a avut o singură voin ă

Conciliul de la Calcedon (451), a afirmat că există un singur Christos, în două

naturi, unite într-o singură Persoană, cu două voin e (în sensul lui Buswell).

119. Ce se în elege prin dezbrăcarea de Sine a Domnului Isus Christos?

Dezbrăcarea de Sine a Domnului Isus Christos (kenoza) se referă la limitarea de
Sine pe care a acceptat-o benevol pentru a Se întrupa (Fil. 2.5-11).

C.C. Ryrie dă următoarea defini ie: ÄÎn kenosis, Christos S-a dezbrăcat pe Sine,
cu păstrarea
i utilizarea statutului Său în cadrul Dumnezeirii,
i a luat asupra
Sa o natură umană ca să poată muri´

Dezbrăcarea de Sine a Domnului Isus nu înseamnă că:

· Christos a renun at la toate sau la unele dintre atributele Sale divine. Dacă El
ar fi renun at la vreunul dintre atributele Sale divine, ar fi încetat să mai fie
Dumnezeu în timpul vie ii Sale pământe
ti. Or El a declarat
i a demonstrat că
este Dumnezeu (Ioan 3.13; 10.30; Lc. 5.20-24 etc.).
· Christos a apărut ca un om, ascunzându-i divinitatea. Dacă El S-ar fi deghizat,
ar fi min it când a spus: Äcine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl´ (In. 14.9).

Dezbrăcarea de Sine a Domnului Isus înseamnă că:

· Christos a renun at doar la exercitarea independentă a anumitor atribute
relative sau netransmisibile (omniprezent, omniscient, omniprezent etc.).
Termenul Äindependentă´ explică limitarea din Mat. 24.36, dar
i cazurile
speciale de exercitare a atributelor Sale relative. Cât despre atributele absolute
sau transmisibile (perfect, sfânt, drept, îndurător, adevărat etc.), El nu a
renun at niciodată la exercitarea lor.
· Christos a luat asupra Sa încă o natură. Kenoza a însemnat
i o adunare: la
natura Sa divină i-a adăugat o natură umană, ca El să poată muri.

120. Ce înseamnă că Christosul întrupat este fără păcat?

Domnul Isus a devenit om, fără a deveni părta
păcatului (2 Cor. 5.21; Evr. 4.15;
7.26-27; 1 Pet. 1.19; 2.22; 1 In. 3.3,5 etc.).

Domnul Isus a trăit limitările naturii umane nepăcătoase (foame, sete, oboseală
etc.), precum
i experien a ispitelor (Evr. 4.15), dar El n-a făcut niciodată ceva
care să contravină Legii mozaice sau gloriei lui Dumnezeu sau care nu placă lui
Dumnezeu (Mat. 5.17; In. 8.29; Lc. 3.22).

121. Christosul întrupat ar fi putut păcătui?

Această întrebare a generat o serioasă dispută teologică, cu argumente de
ambele păr i:
· Christos nu ar fi putut păcătui (a fost impecabil). Chiar dacă natura Sa umană
ar fi putut păcătui, unirea celor două naturi într-o singură Persoană a anulat
posibilitatea de a păcătui. Această opinie este preferată de calvini
ti.
· Christos ar fi putut păcătui (a fost pecabil). Pentru a fi reală
i cu sens, ispitirea
Sa trebuie să fi implicat posibilitatea de a păcătui. Această opinie este preferată
de arminieni.

Noi suntem de acord cu W.G.T. Shedd, care conclude: ÄÎn consecin ă, Christos,
de
i avea o natură umană pecabilă în constitu ia Sa, a fost o Persoană
impecabilă. Impecabilitatea caracterizează pe Omul-Dumnezeu în totalitatea
Lui, în vreme ce pecabilitatea este o proprietate a naturii Sale umane´.

122. De ce a trebuit să moară Domnul Isus?

Domnul Isus a trebuit să moară pentru a asigura mântuirea omului.
Omul are:
· păcate personale, pentru care trebuie să plătească cu moartea
· natură decăzută, care nu poate face ceva pentru a câ
tiga favoarea mântuitoare
a lui Dumnezeu.
De aceea Dumnezeu i-a oferit un Mântuitor, în persoana Domnului Isus, Omul -
Dumnezeu, Care:
· a putut muri pentru păcatele oamenilor, întrucât El nu a avut păcat
· a putut câ
tiga favoarea mântuitoare a lui Dumnezeu, prin jerfta Sa în locul
oamenilor, întrucât El a avut o natură umană perfectă

123. Ce rezultate are Învierea Domnului Isus?

Învierea Domnului Isus a asigurat:
· Prototipul unui nou trup.
Trupul de înviere al Domnului Isus:
- a fost cel dintâi trup înviat în condi ie nemuritoare, cerească (Col. 1.18; Apoc.
1.5).
- a avut legătură cu trupul pământesc (a putut fi recunoscut, In. 20.20; purta
cicatricele rănilor, In. 20.25-29; Apoc. 5.6)
- nu a fost doar manifestarea unui spirit (Lc. 24.38 -39), ci a fost un trup real:
de
i nu avea nevoie, a mâncat (Lc. 24.43)
i a suflat peste ucenici (In. 20.22)
- nu a fost supus limitărilor trupului pământesc: a intrat prin u
i încuiate (Lc.
24.36; In. 20.19), a apărut
i a dispărut după cum voia (Lc. 24.15), nu a avut
necesită i fizice ca somn, hrană etc.
- S-a înăl at la cer
i a fost glorificat, urmând să revină cu el la a doua Sa venire
(Fapte 1.9-11; 1 Tim. 3.16; Apoc. 1.12-17)

Trupurile de înviere ale credincio
ilor:

- vor fi de o condi ie asemănătoare cu a trupului înviat al Domnului Isus: (Ioan
3.2)
- nu vor fi o reconstituire a trupurilor depuse în mormânt, dar vor păstra o
legătură cu acestea (1 Cor. 15.35-41)

· Veridicitatea afirma iilor Sale.

Învierea Sa a dovedit că El este cu adevărat:
- Fiul lui Dumnezeu (Rom. 1.4)
- Profetul (Mat. 28.6)
- Domn
i Mesia (Fapte 2.36) etc.

· Baza slujbelor Sale ulterioare.

Învierea
i Înăl area au făcut posibile lucrarea Sa cerească ulterioară:
În prezent:
- El este Cap al Bisericii (Efes. 1.20-23)
- El este Preot al poporului Său (Evr. 2.18; 4.14 -16)
- El ne pregăte
te un loc în cer (In. 14.1-3)

În viitor:
- El va învia mor ii (In. 5.28; 1 Tes. 4.13-18)
- El va judeca pe to i oamenii (In. 5.22,27), credincio
i (1 Cor. 3.11-15; 2 Cor.
5.10)
i necredincio
i (Apoc. 20.11-15)
- El va domni ca Rege al Regilor peste lumea aceasta (Apoc. 19.15)

124. Ce semnifica ie are Înăl area Domnului Isus?

Învierea Domnului Isus a marcat sfâr
itul perioadei de umilire
i intrarea în
starea glorificată. Totu
i, până la Înăl are, El a fost văzut cu un trup supus unei
limitări în manifestarea slavei.

Prin Înăl are, Domnul Isus:

· a reintrat în slava cerească, putând fi văzut cu un trup glorificat pe deplin
(Fapte 7.55-56; Apoc. 1.10-18)
· a început lucrarea Sa prezentă
i viitoare (Evr. 8.1-2; 9.24).

CAPITOLUL VII. SOTERIOLOGIE ± DOCTRINA DESPRE MÂNTUIRE

125. Ce se în elege prin mântuire?

Termenul Ämântuire´ apare atât în VT, cât
i în NT:
În Vechiul Testament:
· yasha ± eliberare, slobozire, a face loc pentru ceva, care:
- poate veni prin oameni (judecători, Jud. 2.18; 6.14) sau îm păra i (I Sam. 23.2),
sau prin Iahve (Ps. 20.6; Is. 61.10)
- poate fi individuală (Ps. 86.1 -2) sau corporativă (Is. 12.2)
- poate însemna eliberare de necazuri, dar
i libertate pentru a sluji Domnului
(Is. 43.11-12; 49.6)
- necesită credin ă în Iahve (Gen. 15.6; Ex. 14.31; Num. 14.11; 20.12; Iona 2.9;
3.5)
În Noul Testament:
· soteria (din vb. sozo) ± acela
i sens cu ebr. yasha
- poate însemna vindecare, refacere, remediu, scăpare de pericol, de boală sau
de moarte (Mat. 9.22; Fapte 27.20,31,34; Evr. 5.7)
- se referă în special la izbăvirea de moartea eternă
i dobândirea vie ii ve
nice
(Rom. 5.9; Evr. 7.25)
- este lucrarea lui Dumnezeu, săvâr
ită prin Duhul Sfânt, în baza jertfei
Domnului Isus (Fapte 4.12; Evr. 5.9)
- are un aspect trecut (realizat când am crezut), unul prezent
i unul viitor
- afectează omul în întregul său (duh, suflet
i trup)
- Crea ia întreagă va beneficia de răscumpărarea lui Christos (Rom. 8.19 -23)

126. Ce semnifica ie are moartea Domnului Isus în raport cu mântuirea?

Moartea Domnului Isus Christos constituie:
· o jertfă în locul celor păcăto
i (Mat. 20.28; 1 Tim. 2.6)
· o răscumpărare în raport cu păcatul (1 Cor. 6.19 -10; 2 Pet. 2.1; Apoc. 5.9-10)
· o împăcare în raport cu lumea (Rom. 5 .1-11; 2 Cor. 5.18-21)
· o ispă
ire în raport cu Dumnezeu (Rom. 3.25; Evr. 2.17; I In 2.2; 4.10)

127. Ce se în elege prin jertfă înlocuitoare?

Prin jertfă înlocuitoare se în elege faptul că Domnul Isus a murit în locul nostru,
moartea Sa înlocuind plata pentru păcatele noastre (Rom. 5.15; 6.10,23).
Prepozi ia Äanti´ redă ideea de Äîn locul´,
i nu Äde dragul´ sau ´în folosul´, cum
sus in oponen ii conceptului de Äînlocuire´.

128. Ce obiec ii ridică ideea de jertfă înlocuitoare?

Ideea de jertfă înlocuitoare poate ridica mai multe obiec ii neîntemeiate:
· Dumnezeu este nedrept, întrucât a condamnat pe Fiul Său să poarte păcatele
omenirii. Această obiec ie poate fi întâmpinată astfel:
- planul răscumpărării a fost conceput
i agreat de către Dumnezeul Trinitar
- Fiul  i-a însu
it voluntar rolul de Jertfă înlocuitoare
· Este nedrept ca Unul nevinovat să sufere în locul celor răi. Această obiec ie
este neîntemeiată deoarece:
- ideea de înlocuire presupune a pune unul bun în locul unuia rău
- depravarea omului impune această unică solu ie biblică pentru mântuire
· Este drept ca un agent moral să devină responsabil pentru păcat doar atunci
când îl comite el personal. Această obiec ie este falsă:
- în guvernarea umană: gre
eala conducerii executive extinde vina asupra
tuturor membrilor consiliului director)
- în guvernarea divină: păcatul lui Adam a adus moartea asupra tuturor
oamenilor

129. Ce se în elege prin răscumpărare?

Răscumpărare înseamnă eliberare prin achitarea unei plă i. În în eles
soteriologic, prin răscumpărare se în elege că:
· Domnul Isus a plătit pre ul necesar pentru eliberarea omenirii (2 Pet. 2.1)
· Pre ul achitat a fost însu
i sângele Domnului Isus (Apoc. 5.9-10)
· Deoarece am fost cumpăra i cu un a
a mare pre , noi avem datoria să
rămânem ai Săi
i să-I slujim (1 Cor. 6.19-20; 7.22-23)

Altfel spus, prin răscumpărare în raport cu păcatul,

· noi am fost elibera i din ceva: din pia a sau din sclavia cruntă a păcatului
· noi am fost elibera i prin ceva: prin plătirea cu sângele Domnului Isus
· noi am fost elibera i pentru ceva: pentru a-L sluji benevol pe Domnul Isus

130. Ce se în elege prin împăcare?

Împăcarea înseamnă o schimbare de rela ie între două păr i, de la ostilitate
i
mânie la armonie
i pace. În sens soteriologic, împăcarea:
· a fost necesară din cauza mâniei lui Dumnezeu fa ă de păcăto
i, mult mai gravă
decât ostilitatea acestora fa ă de Dumnezeu (Rom. 1.18; 5.9-10; 11.18)
· s-a realizat prin moartea Domnului Isus, pe care Dumnezeu L -a făcut păcat
pentru noi, ca noi să devenim neprihăni i înaintea Lui (Rom. 5.10; 1 Cor. 1.30)
· are ca efect pacea între Dumnezeu
i om,
i reciproc. Dumnezeu a ac ionat
asupra omului ca obiect al împăcării, împăcându -l astfel pe om cu Sine (2 Cor.
5.18-20)
· se prime
te în mod individual, prin credin a care schimbă pozi ia omului fa ă
de Christos
i, implicit, fa ă de Dumnezeu (2 Cor. 5.20)

131. Ce se în elege prin ispă
ire?

Ispă
irea înseamnă satisfacerea mâniei personale a lui Dumnezeu, prin jertfa
ispă
itoare a Domnului Isus. Potrivit Bibliei, ispă
irea:
· a fost necesară din cauza realită ii mâniei lui Dumnezeu cauzată de păcat,
mânie care cere achitare:
(1) în VT ± păcatul atrage mânia divină, care se manifestă prin: nenorociri (Ps.
88.7), ciumă (Ez. 14.19), măcel (Ez. 9.8), nimicire (Ez. 5.15), cucer ire de către
vrăjma
i (2 Cron. 28.9), secetă (Deut. 11.17), exil (Ez. 19.2) etc.
± mânia divină este îndepărtată prin: cură ire de păcat (Deut. 13.15-17),
pocăin ă (Iona 3.7,10), mijlocire (Ps. 106.23, Ier. 18.20), ac iunea lui Dumnezeu
de îndepărtare a mâniei (Ps. 78.38; Is. 48.9)
(2) în NT ± ceva mai re inută, mânia divină este cauzată îndeosebi de păcatul
personal (In. 3.36; Rom. 1.18; 1 Tes. 2.16)
± potolirea mâniei ine de dreptatea divină
i cere o jertfă ispă
itoare (Rom.
3.25)
· s-a realizat prin moartea Domnului Isus: El a fost atât jertfa de ispă
ire, cât
i
Mântuitorul care a realizat ispă
irea (Rom. 3.25; Evr. 9.5; 2.17; 1 In. 2.2; 4.10)
· este atribuită păcătosului, care nu mai trebuie să facă nimic pentru a-L
satisface pe Dumnezeu, ci trebuie doar să primească prin credin ă darul
neprihănirii oferit de Domnul Isus

132. În ce constă aplicarea mântuirii realizată de Domnul Isus?

Aplicarea mântuirii este lucrarea complexă a Duhului Sfânt în colaborare cu
omul, lucrare care implică: convingerea, convertirea, credin a, pocăin a,
na
terea din nou, justificarea, sfin irea
i glorificarea credinciosului.

133. Ce se în elege prin convingere?

Convingerea este lucrarea Duhului Sfânt de a oferi păcătosului dovezi cu privire
la păcat, neprihănire
i judecată, într-un mod foarte clar, necesar
i suficient
pentru a lua o decizie.

Termenul gr. Äelegchein´ înseamnă Äa dovedi vinovat´ (în sens juridic).

Convingere înseamnă a oferi dovezi, dar nu
i a garanta că adevărul va fi

acceptat, întrucât Duhul Sfânt nu constrânge voin a omului (Mat. 18.15-17).
ÄConvingerea implică conceptele de examinare autoritară, de dovadă
incontestabilă, de discernământ în decizie
i de putere de condamnare´ (B.F.
Westcott).

134. Cui se adresează lucrarea de convingere?

Întrucât lucrarea de convingere are ca rezultat fie acceptarea, fie respingerea
adevărului, înseamnă că Duhul Sfânt Î
i oferă lucrarea Sa nu numai celor ce
primesc mântuirea, ci se pare că tuturor oamenilor (In. 12.19).

Notă: Unii teologi sunt de părere că lucrarea de convingere vizează Äun mare
număr de oameni, mai mare decât cei ale
i, dar nu to i´ (C.C. Ryrie).

135. Cum se realizează convingerea?

Duhul Sfânt folose
te numeroase modalită i pentru a-I convinge pe păcăto
i:
· prin adresarea mijlocită (predică, mărturie verbală, cuvânt scris etc.)
· prin adresarea nemijlocită a Duhului, către con
tiin a omului
136. Ce se în elege prin convertire?
Convertirea Äeste o întoarcere de la întunericul idolatriei, de la păcat
i domnia
lui Satan, la închinarea
i slujirea Dumnezeului adevărat (Fapte 14.15; 26.28; 1
Tes. 1.9)
i a Fiului Său, Isus Christos (1 Pet. 2.25)´ (J.I. Packer).

Acest concept, întâlnit atât în VT cât
i în NT, este redat prin termenii:
· ebr. Ä
ub´ = Äa se întoarce´ (Deut. 4.30; Iona 3.7-10); evreii sunt chema i să se
întoarcă la Dumnezeul cel adevărat (Iahve), de la Care s-au abătut
· gr. Äepistrepho´ = Äa se întoarce´ (Fapte 3.19; 15.3; 26.20); păcăto
ii sunt
chema i să se întoarcă de la robia lui Satan la slujirea lui Dumnezeu
i a
Domnului Isus Christos

137. Ce elemente include convertirea?

No iunea de convertire poate avea un sens restrâns, obi
nuit, dar
i un sens
lărgit:
· în sens obi
nuit, include:
- pocăin a (elementul negativ, întoarcere de la rău)
- credin a (elementul pozitiv, întoarcere la Dumnezeu)
· în sens lărgit, include în plus:
- regenerarea
- botezul în apă (Fapte 15.3)
Notă: În opinia multor teologi evanghelici, convertirea include
i botezul cu
Duhul Sfânt; noi credem că botezul cu Duhul Sfânt este o experien ă distinctă
i
ulterioară convertirii.

138. Cine este autorul convertirii?

Convertirea este o ac iune deliberată a omului, ca răspuns la harul prealabil al
lui Dumnezeu.
Sub raport psihologic, convertirea este un act spontan, liber de orice fel de
presiune. Totu
i, acest act uman nu ar fi posibil fără lucrarea de convingere a
Duhului Sfânt (Ier. 31.18; Fapte 16.14).

139. Ce este pocăin a?

Pocăin a este Äo schimbare sinceră
i profundă a min ii
i a dispozi iei cu privire
la păcat, implicând un sens de vină personală
i neajutorare, de în elegere a
milei lui Dumnezeu, o dorin ă puternică de a scăpa sau de a fi salvat din păcat,
i
o abandonare voluntară a acestuia´ (Standard Dictionary).
Acest concept apare atât în VT, cât
i în NT, fiind exprimat prin termenii:
· ebr. ± Änacham´ = Äa-i părea rău´, Äa se căi´ (Gen. 6.5-6; 1 Sam. 15.11,29)
± Ä
ub´ = Äa se (re)întoarce´ (1 Împ. 8.47; Ez. 14.6; 18.30)
· gr. ± Ämetanoeo´ = Äa-
i schimba mintea´ (Mat. 3.2; Fapte 2.38; 3.19; Apoc.
2.5)
± Ämetamelomai´ = Äa se răzgândi´, Äa regreta´

140. Ce nu este pocăin a?

Pocăin a nu este:
· o simplă schimbare a felului de a gândi
· o simplă părere de rău pentru păcatele înfăptuite
· o mărturisire formală a păcatelor (ex. Balaam, Saul, Iuda)
· simplă schimbare religioasă (ex. înregistrarea într-o anume biserică)

141. A cui lucrare este pocăin a?

Întrucât pocăin a este o poruncă dată omului, ea trebuie considerată o lucrare a
omului (Mat. 3.2; 4.17; Fapte 2.38; 17.30).

De
i este responsabilitatea omului, pocăin a apare uneori ca darul lui

Dumnezeu (Fapte 11.18); din acest motiv, unii sus in că pocăin a este una dintre
cele patru lucrări de bază ale Duhului Sfânt (pocăin a, credin a, na
terea din
nou
i sfin irea ± vezi T. Sandru, Doctrine biblice).

142. Ce elemente implică pocăin a?

Pocăin a implică cele trei elemente care definesc personalitatea umană:
1) elementul intelectual ± o schimbare a min ii cu privire la: păcat, Dumnezeu
i
sine (Rom. 1.32; 3.20; Ps. 51.3)
2) elementul emo ional ± o schimbare a sentimentelor: regret
i repulsie fa ă de
păcat, plăcere pentru sfin enie (Ps. 51.1; 2 Cor. 7.9-10; Mat. 21.32
3) elementul voli ional ± o schimbare a voin ei, atitudinii
i a scopului ( Rom.
2.4; Fapte 2.38)
143. Ce rezultate produce pocăin a?
Pocăin a este o lucrare lăuntrică, cu rezultate multiple:
· mântuirea
i iertarea păcatelor (Lc. 13.3,5; 24.47)
· fapte ale pocăin ei, vizibile (restituirea, mărturisirea păcatelor, părăsirea
păcatului etc.)
ÄNoi nu suntem mântui i ca să ne pocăim, ci suntem mântui i dacă ne pocăim:
Pocăin a nu este o satisfac ie pe care i-o dăm lui Dumnezeu, ci o stare a inimii
necesară înaint de a avea credin a mântuitoare´ (H.C. Thiessen ± sublinierea
autorului).

144. Ce este credin a?

Ä i credin a este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică
încredin are despre lucrurile care nu se văd´ (Evr. 11.1).

Ä Credin a este o convingere pozitivă cu privire la adevărul Evangheliei, sădită în

inimă de Duhul Sfânt,
i o încredere din inimă în promisiunile lui Dumnezeu în
Christos´ (L. Berkhof).

· în VT, conceptul este exprimat mai ales prin verbe (a crede, a se încrede, a
nădăjdui etc.: Gen. 15.6; Ps. 18.2; 26.1; 37.3; 119.42; Prov. 3.5; 28.26; Ez. 33.13)
· în NT, substantivul Äpisteuo ´ înseamnă Äîncredere în cineva sau în cuvântul
dat´, Äasigurare´; termeni cu sens apropiat: încredere, speran ă, credincio
ie.

A
adar, credin a mântuitoare înseamnă:

· abandonarea oricărei încrederi în propriile resurse umane ca temei al
mântuirii
· încredere deplină în Dumnezeu
i în Cuvântul dat
· sim spiritual care men ine rela ia cu Dumnezeu
i cu universul Său spiritual,
prin Isus Christos

145. Ce nu este credin a?

Credin a mântuitoare nu este:
· consim ământ intelectual referitor la Christosul istoric
· presupunere că un fapt este adevărat, fără a de ine dovezi convingătoare
· credin ă naturală în cele văzute
· încredere în sine însu
i

146. Ce rezultate are credin a?

Credin a este unul dintre cele mai importante concepte biblice, cu rezultate
esen iale în ce prive
te:
· mântuirea: justificare (Rom. 5.1), înfiere (Gal. 3.5,14), sfin ire (Fapte 26.18)
· siguran a: promisiunile Sale devin reale (pacea, Rom. 5.1; odihna, Evr.4.3;
bucuria, 1 Pet. 1.8; călăuzirea, 2 Cor. 5.7; vindecarea, Iac. 5.13 -15; biruin a, 1 In.
5.4, Efes.6.15)
· faptele bune: sunt rezultatul credin ei (Mat. 5.16; Tit 1.16; 2.14; Efes. 5.9)
147. Ce aspecte ale credin ei prezintă Biblia?
Biblia prezintă mai multe aspecte ale credin ei:
· credin a mântuitoare (Efes. 2.8)
· credincio
ia, roada Duhului (Gal. 523)
· darul credin ei (1 Cor. 12.8-10)
· credin a doctrinală (Iuda 3, Efes.4.5,11; 1 Tim. 6.10)

148. Ce este na
terea din nou?

Na
terea din nou sau regenerarea este:
· ÄActul divin prin care Dumnezeu împarte păcătosului penitent via ă spirituală

i divină care îl introduce în unire cu Dumnezeu
i în familia lui Dumnezeu´
(K.J. Conner)
· ´În cel mai îngust sens, regenerarea este acel act al lui Dumnezeu prin care
principiul vie ii noi este implantat în om,
i dispozi ia care guvernează sufletul
este făcută sfântă´ (L. Berkhof).
· ÄDumnezeu regenerează (In. 1.13) după voin a Sa (Iac. 1.18) prin Duhul Sfânt
(In. 3.5) atunci când omul crede (In. 1.12) Evanghelia revelată în Cuvânt (1 Pet.
1.23)´ (C.C. Ryrie).

Na
terea din nou este un concept NT, redat prin termenii:

· Äpalingenesia´ = Äna
tere din nou´, Äînoire´ (Tit 3.5; Mat. 19.28)
· Ägennao´ = Äa (se) na
te´, Äa fi născut´ (In. 1.13; 3.3-7)
· Äanothen´ = Ädin nou´, Äde sus´ (In. 3.3,7)
Expresii similare:
· o făptură nouă (2 Cor. 5.17)
· a fi părta
firii dumnezeie
ti (2 Pet. 1.4)

149. Prin ce mijloace se realizează na
terea din nou?

Na
terea din nou este lucrarea lui Dumnezeu (Ioan 1.13), înfăptuită prin Duhul
Sfânt (In. 3.5-6; Tit 3.5), folosindu-Se de Cuvânt (Äapa´ = Cuvântul: Efes. 5.26;
Iac. 1.18; 1 Pet. 1.23).

150. Cum se realizează na
terea din nou?

Na
terea din nou:
· este o lucrare unitară a Duhului Sfânt înlăuntrul omului (In. 3.5; 6.63; 2 Cor.
3.6)
· se încheie la un moment dat (nu este un proces de o via ă ± Gal. 4.19)
· nu este rezultatul efortului uman, dar cere credin ă
i pocăin ă (In. 1.12-13)
· nu se compune dintr-un element fizic (botezul în apă)
i unul spiritual (botezul
cu Duhul Sfânt)

In. 3.1-7: În elegere gre
ită În elegere corectă

1. Na
tere din apă = botez în apă Na
tere din apă
i din Duh(apă = Cuvântul;
Duh = Duhul Sfânt)
2. Na
tere din Duh = botez cu Duhul Sfânt

Întrucât Biblia nu oferă o Äordo salutis´, este posibil ca pocăin a, credin a
i

na
terea din nou să fie concomitente.

151. Ce rezultate are na
terea din nou?

Na
terea din nou este o condi ie esen ială a mântuirii (In. 3.3-5), care are ca
rezultate:
· o natură nouă (2 Pet. 1.4; Efes. 4.24)
· o via ă nouă: gândire, inimă, voin ă (2 Cor. 5.17; 1 Cor. 2.16; Rom. 5.5; 6.13)
· o rela ie nouă: cu Dumnezeu
i cu familia Sa (In. 1.11-13)

152. Ce se în elege prin justificare?

Justificarea este:
· Äactul prin care Dumnezeu
terge păcatele oamenilor vinova i
i îi socote
te
îndreptă i i, fără plată, prin harul Său, prin credin a în Christos, nu pe temeiul
faptelor bune, ci pe temeiul respectării reprezentative a legii
i pe temeiul
vărsării sângelui răscumpărător al lui Isus Christos în locul nostru´ (J.I.
Packer).
· Äactul binevoitor al lui Dumnezeu prin care El atribuie tuturor credincio
ilor
pocăi i neprihănirea lui Isus Christos´ (D. Kauffman).

Conceptul apare în VT
i în NT, redat prin mai mul i termeni:

· ebr. Äsadaq´ = Äa declara drept´
· gr. Ädikaioo´ = Äa achita´, Äa declara drept´, Äa pronun a un verdict favorabil´
(termen juridic)
Expresii similare:
· Äa socoti neprihănit´
· Äa nu ine în socoteală păcatul´ (Rom. 4.5-8; 5.9)

153. Ce aspecte vizează justificarea?

Justificarea este un act complex, care poate fi privit sub mai multe aspecte:
· ca o achitare a vinei păcătosului: Rom. 5.12 -14; 1 Pet. 2.24)
· ca o restabilire a îndurării lui Dumnezeu: Gal. 3.26; 1 In. 1.3)
· ca o atribuire a neprihănirii lui Christos: (Mat. 22.11 -12)

154. Care este procedura de justificare ?

Rom. 3.21-26 prezintă procedura biblică de justificare, care con ine:
1) Planul (v. 21) ± centrat pe Persoana Domnului Isus (nu pe Legea lui Moise
sau pe vreo altă procedură legală)
2) Condi ia (v. 22) ± prin credin a în Domnul Isus (credin a este canalul, nu
cauza!)
3) Pre ul (v. 24-25) ± sângele Domnului Isus (justificarea este oferită gratuit,
dar a fost plătită f. scump!)
4) Pozi ia (v. 24) ± în Domnul Isus (păcătosul a
ezat în Christos devine
neprihănit)
5) Declara ia (v. 26) ± neprihăni i (nu numai declara i juridic, ci chiar făcu i
neprihăni i în fapt
i nu în mod fictiv)

155. Care este temeiul justificării?

Justificarea păcăto
ilor î
i are temeiul în
i prin Domnul Isus (Gal. 2.17):
· El a satisfăcut cerin ele Legii în locul lor (Gal. 4.4)
· El a luat asupra Sa blestemul penal al Legii (Gal. 3.13)
· El a ispă
it, prin moartea pe cruce, pedeapsa pentru păcatele lor (Is. 53.4-12)

156. Ce rezultate are justificarea?

Justificarea are rezultate benefice asupra trecutului, prezentului
i viitorului
celor credincio
i:
· trecut: eliberare de orice condamnare (Rom. 8.1-2), iertare (Fapte 13.39; Rom.
4.6; 5.9)
· prezent: părtă
ie
i pace cu Dumnezeu (Rom. 5.1; Efes. 2.1-4; 2 Cor. 5.18)
· viitorul: acceptare
i dreptul de a primi toate binecuvântările vie ii ve
nice
(Gal. 4.4; Rom. 8.14, 33-39; Tit 3.7)

157. Care este dovada justificării?

Justificarea este dovedită prin trăirea:
· în neprihănire (Rom. 6.7)
· în tot felul de fapte bune (Iac. 2.14-26)
158. Care este pozi ia noastră teologică referitoare la justificare?
Teologii au în eles justificarea în mai multe feluri:

Augustin Melancton
Păcătosul este făcut neprihănit Păcătosul este socotit neprihănit
Neprihănirea îi este împărtă
ită Neprihănirea îi este imputată
Justificarea (a fi făcut drept) este sinonimă cu regenerarea Justificarea (a fi
socotit drept) este diferită de regenerare (a fi făcut drept)
Un eveniment înlăuntrul credinciosului O pronun are la Curtea cerească
Schimbă natura interioară a credinciosului Schimbă statutul juridic al
credinciosului

Calvin a combinat cele două perspective teologice, formulând o perspectivă pe

care ne-o însu
im
i noi:
· Credin a îl une
te pe credincios cu Christos, astfel încât:
- Dumnezeu îl socoate pe credincios drept (în Christos
i prin Christos)
- Duhul Sfânt începe procesul de transformare din păcătos în neprihănit

159. Ce se în elege prin sfin ire?

ÄSfin irea este un act de separare de ceea ce este rău
i de dedicare lui
Dumnezeu ± Rom. 12.1-2; 1 Tes. 5.23; Evr. 13.12´ (S. Horton).
Conceptul apare atât în VT, cât
i în NT, redat prin mai mul i termeni:
· ebr. Äkados´ ± are două sensuri distincte:
(1) Äa tăia´, Äa separa´, Äa pune deoparte pentru uz exclusiv´ ± se referă la statut
sau la pozi ie
(2) Ästrălucire´ ± se referă la condi ie, stadiu sau proces (sens dezvoltat în NT)
· gr. Ähagios´ = Äsfânt´, Ähagiasmos´ = ´sfin ire´ ± are două sensuri distincte:
(1) Ädedicat´, Äconsacrat´ (ca pozi ie sau statut realizat ± Mat. 23.17,19)
(2) Äsfânt´ (ca proces de transformare morală
i spirituală, puritate etică: 1 Tes.
4.3: Tit 2.11-14)

160. Cine realizează sfin irea?

Sfin irea este lucrarea lui Dumnezeu, la care se cere
i participarea omului:
· Tatăl (1 Tes. 5.23; Ez. 37.28)
· Fiul (Evr. 10.10; 13.12; Efes. 5.15-27)
· Duhul Sfânt (2 Tes. 2.13; 1 Pet. 1.2)
161. Care este partea omului în sfin ire?
Omul participă activ în procesul de sfin ire, prin:
· credin ă (Evr. 11.6; 1 Cor. 1.30)
· ascultare (Rom. 6.19-23; Fapte 5.32)
· cunoa
terea Cuvântului (In. 15.3)
· separare de lume (Rom. 12.1-2; 2 Cor. 6.14-18; 7.1)
· perseverare (Evr. 12.14) etc.

162. Ce aspecte are sfin irea?

Sfin irea este un proces care durează toată via a. Putem vorbi totu
i despre o
sfin ire ca act (pozi ională), care este tot una cu justificarea, precum
i despre o
sfin ire finală, care este tot una cu glorificarea:

Sfin irea pozi ională Sfin irea practică Sfin irea finală
Prin credin a în Christos (justificarea) De către Duhul, prin Cuvânt, rugăci une,
părtă
ie Prin Duhul (glorificarea)
Instantanee: la convertire Progresivă: toată via a Instantanee: (la Înviere
i
Răpire)
Statut conferit credincio
ilor Transformare morală
i spirituală Transformare în
trup de glorie

163. Ce deosebiri există între justificare, sfin ire
i glorificare?

JUSTIFICARE SFIN‘IRE GLORIFICARE

Trecut Prezent Viitor
De către Fiul De către Duhul De către Tatăl
El a devenit ca noi« « pentru ca « noi să devenim ca El
Ceea ce El face pentru noi Ceea ce El face în noi Ceea ce El face cu noi
Eliberare de pedeapsa păcatului Eliberare deputerea păcatului Eliberare
dePrezen a păcatului
Mântuirea duhului nostru Mântuirea sufletului nostru Mântuirea trupului
nostru
Fil. 2.7; Evr. 2.17 1 Pet. 1.2; 2 Tes. 2.13 Rom. 8.29; 1 In. 3.2 .