Parlamentul European

ISTORIC
Parlamentul European este instituţia europeană cu cea mai mare ascensiune din
punct de vedere al prerogativelor, reuşind în prezent să devină din ”cenuşăreasa”
instituţiilor europene, una dintre cele mai „rasfăţate” structuri europene.
Parlamentul European sau Adunarea Comunităţii Europene a Cărbunelui si
Oţelului, cum a fost denumita initial, a avut prima sedinta la data de 10 septembrie 1952.
Schimbarea denumirii de Adunare a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului in cea
de Parlament a avut loc odata cu tratatul de la Roma din 1958 cand CECO(Comunitatea
Economica a Carbunelui si Otelului) si-a schimbat denumirea in Comunitatea Economica
Europeana. Aceasta schimbare nu a fost foarte bine primita de reprezentantii statelor
fondatoare ale CECO1.
Formula de alegere a parlamentarilor europeni nu era una foarte democratica
deoarece ei nu erau alesi direct de catre cetatenii statelor membre, ei fiind alesi din
randurile parlamentelor nationale. Aceasta modalitate de alegere era una indirecta si care
trebuia modificata sau schimbata. Aceasta modificare avea sa aiba loc in anii ’70 odata cu
tendintele de reforma din cadtrul institutiilor europene. Astfel primele “alegeri directe” au
avut loc in 1979, urmand ca Parlamentul European sa fie ales direct de catre cetatenii
europeni la fiecare cinci ani prin alegeri libere si universale.
Din punct de vedere al numarului de parlamentari, parlamentul european a
inregistrat o crestere continua de la infiintare pana in prezent. Daca la inceput
parlamentul european avea 78 de membri, in prezent s-a ajuns ca legislativul sa numere
736. Numarul de parlamentari s-a modificat prima data in 1958 cand a crescut de la 78 la
142, urmand ca dupa primul val de extindere al Uniunii Europene(CEE la vreamea
respectiva) ajungand la 198(aderarea Marii Britanii, Irlandei si Danemarcei), si crescand
din nou in 1979 la 410. Dupa integrarea Greciei in Uniunea Europeana(1981) numarul
parlamentarilor a crescut la 434. Odata cu aderarea Portugaliei si Spaniei(1986) numarul
parlamentarilor a crescut la 518; la 567 dupa unificarea Germaniei in 1994; a crescut la

1
Radu Constantin Pricope, Florin Alexandru Hrebenciuc, “Legislativul in spatiul Uniunii Europene”,
Suceava, Ed. Musatinii, 2009, p.162

1
626 dupa aderarea Austriei, Finlandei si Suediei(al treilea val de extindere al Uniunii); la
732 dupa aderarea celor 10 state in 2004: Republica Ceha, Cipru, Estonia, Ungaria,
Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia si Slovenia.2 In urma tratatului de la Lisabona
numarul parlamentarilor europeni a ajuns la 736.

ORGANIZARE
Parlamentul European isi are sediul la Strasbourg unde se tin cele 12 sesiuni
plenare pe an, sesiunile suplimentare avand loc la Bruxelles, unde se reunesc şi comisiile
parlamentare şi grupurile politice. Secretariatul general îşi are sediul la Luxemburg3.
Legislatura coincide cu durata mandatului deputaţilor europeni, adică 5 ani.
Preşedintele (ales pentru 2 ani şi jumătate) conduce ansamblul activităţilor Parlamentului,
fiind asistat de un birou compus din vicepreşedinţi, chestori şi de conferinţa preşedinţilor
(preşedintele Parlamentului, plus preşedinţii grupurilor politice).
a. Presedintele
Presedintele este ales pentru o perioada de doi ani si jumatate, adica jumatate
din legislatura parlamentara. El reprezinta Parlamentul in relatiile externe si in relatiile cu
celelalte institutii comunitare. Asistat de 14 vicepreşedinţi, Preşedintele coordonează
toate lucrările Parlamentului şi ale organelor sale constitutive (Biroul şi Conferinţa
preşedinţilor), precum şi dezbaterile din şedinţele plenare. În fiecare an, se organizează
douăsprezece perioade de sesiune la Strasbourg şi alte şase perioade de sesiune
suplimentare la Bruxelles. Preşedintele se asigură de respectarea Regulamentului de
procedură al Parlamentului şi garantează, prin arbitrajul său, buna desfăşurare a tuturor
activităţilor acestei instituţii şi ale organelor sale constitutive. Preşedintele reprezintă
Parlamentul în afacerile juridice şi în toate relaţiile externe. Acesta se pronunţă cu privire
la toate problemele internaţionale majore şi face recomandări menite să consolideze
Uniunea Europeană. In prezent presedintele Parlamentului European este polonezul Jerzy
Buzek.

2
Simon Hix, Abdul G. Noury, Gerard Roland, “Politica democratică în Parlamentul European ”, Cluj-
Napoca, Ed. CA Publishing, 2010, pp. 40-41
3
Jose Echkenazi, “Ghidul Uniunii Europene”, Bucuresti, Ed. Niculescu, 2008, p. 25

2
 În deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului European, Preşedintele
Parlamentului prezintă punctul de vedere şi preocupările acestei instituţii referitoare la
subiecte specifice şi la punctele înscrise pe ordinea de zi. În urma adoptării de către
Parlament a bugetului Uniunii Europene în a doua lectură, Preşedintele îl semnează,
acesta devenind astfel operaţional. Preşedintele Parlamentului European semnează,
alături de Preşedintele Consiliului, toate actele legislative adoptate prin procedura de
codecizie.

b. Deputati
Parlamentul European este alcătuit din 736 de deputaţi aleşi în cele 27 de state
membre ale Uniunii Europene extinse. Din 1979, deputaţii sunt aleşi prin vot
universal direct pentru o perioadă de cinci ani.
Fiecare stat membru hotărăşte cu privire la modul de desfăşurare a alegerilor,
aplicând, însă, aceleaşi reguli democratice: egalitatea între sexe şi votul secret. În toate
statele membre, cetăţenii au drept de vot la 18 ani, excepţie făcând Austria, unde aceştia
au drept de vot la 16 ani. Alegerile europene respectă deja o serie de reguli comune: votul
universal direct, reprezentarea proporţională şi un mandat de cinci ani care se poate
reînnoi.
Ca regulă generală, locurile în Parlament sunt distribuite în mod proporţional
cu populaţia fiecărui stat membru. Fiecare stat membru dispune de un număr fix de
locuri, maximum 99 şi minimum 5. Paritatea bărbaţi-femei: reprezentarea femeilor în
Parlamentul European este în continuă creştere. În prezent, mai mult de o treime din
deputaţi sunt femei. Deputaţii îşi împart timpul de lucru între Bruxelles, Strasbourg şi
circumscripţiile lor electorale. La Bruxelles, participă la reuniunile comisiilor
parlamentare şi ale grupurilor politice, precum şi la perioadele de sesiune suplimentare.
La Strasbourg, participă la douăsprezece perioade de sesiune. În paralel cu aceste
activităţi, deputaţii trebuie să aloce timp şi circumscripţiilor lor electorale.
Deputaţii în Parlamentul European nu se grupează în funcţie de naţionalitate, ci
în funcţie de afinităţile lor politice. Aceştia îşi exercită mandatul în mod independent.
Atribuţiile deputatilor devin din ce în ce mai importante, influenţand toate domeniile
vieţii cotidiene a cetăţenilor Uniunii: mediul, protecţia consumatorilor, transporturile,

3
precum şi educaţia, cultura, sănătatea etc. Noul statutul al acestora a intrat în vigoare la
14 iulie 2009. Acesta asigură o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte regulile şi
condiţiile de muncă ale deputaţilor, introducând totodată acelaşi salariu pentru toţi
deputaţii, plătit din bugetul UE.

c. Grupurile politice
Deputaţii se constituie în grupuri politice; aceştia nu se grupează în funcţie de
naţionalitate, ci în funcţie de afinităţile lor politice. În prezent, există 7 grupuri
politice în cadrul Parlamentului European.
Fiecare grup politic îşi asigură organizarea internă, prin desemnarea unui
preşedinte (sau a doi preşedinţi, în cazul anumitor grupuri), a unui birou şi a unui
secretariat. Distribuţia locurilor deputaţilor în hemiciclu se face în funcţie de apartenenţa
politică, de la stânga la dreapta, cu acordul preşedinţilor de grup. Numărul minim de
deputaţi necesar pentru a constitui un grup politic este de 25. Cel puţin o pătrime din state
membre trebuie să fie reprezentate în cadrul grupului. Un deputat poate aparţine unui
singur grup politic. Unii deputaţi nu fac parte din niciun grup politic, ei fiind, în acest caz,
deputaţi neafiliaţi.
Înaintea fiecărui vot din cadrul şedinţelor plenare, grupurile politice
examinează rapoartele elaborate de comisiile parlamentare şi depun amendamente.
Grupul politic adoptă o poziţie în urma consultărilor din cadrul său. Niciunui membru nu
i se poate impune o anumită variantă de vot.

Grupurile politice ale Parlamentului European:

Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat)

Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul

European

Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa

Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană

4
 Conservatorii şi Reformiştii Europeni

Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică

Grupul Europa Libertății și Democrației

Există 6 „familii" politice principale care au rămas relativ constante pe toată durata celor
6 legislaturi alese4:
Social-democraţii - Grupul Socialist, care în 1992 a devenit Partidul Socialiştilor
Europeni (PSE), încorporând principalele partide socialiste, social- democrate şi
muncitoreşti din Europa, fiind în mod constant grupul cel mai numeros.
Centru-dreapta - în contrast cu unitatea de care au dat dovadă social democraţii, grupul
de centru- dreapta s-a fragmentat în mai multe grupuri creştin- democrate, conservatoare
şi naţionaliste, dar în 1999 (în cadrul celei de-a cincea legislaturi) majoritatea acestor
partide erau deja unite în jurul Partidului Popular European-Democrat European (PPE-
DE), cu un număr mic de conservatori şi naţionalişti rămaşi în Uniunea pentru Europa
Naţiunilor (UEN).
Liberalii - între aceste două mari forte principale, al treilea partid ca importanţă care se
numeşte, în ultima sa variantă, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa
(ALDE), adună laolaltă diferitele orientări liberale, de centru, precum şi partide
democrate europene.
Radicalii de stânga - la stânga social-democraţilor, diferitele orientări socialiste de
stânga, ex-comunişti, precum şi alte forte radicale de stânga erau la început divizate în
două grupuri, dar, odată cu cea de-a patra legislatură, s-au unit sub denumirea Grupul
Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică (EUL/NGL).
Verzii şi regionaliştii - partidele verzi şi ecologiste au ales, de obicei, să se alieze cu
regionaliştii de centru- stânga şi cu partidele naţionaliste substatale, formând în prezent
Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană (V/ALE).

4
Simon Hix, Abdul G. Noury, Gerard Roland, “op.cit ”, p.59

5
Abrevierile grupurilor de Denumirile grupurilor de partide I
partide
Social-democraţi
SOC Grupul socialist
PSE Partidul socialiştilor europeni
Creştin democraţi şi Conservatori
PPE Partidul Popular European
PPE-DE Partidul Popular European Democrat
ADE Alianţa Democrată Europeană
UPE Uniunea pentru Europa
UEN Uniunea pentru Europa Naţiunilor
GDE Grupul Democraţilor Europeni
FE Forza Europa
Liberali
LDE Liberalii şi Democraţii Europeni
ELDR Grupul Liberal European, Partidul Democrat
şi Reformator
ALDE Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru
Europa
Radicalii de stânga
COM Grupul comunist
SU Stânga Europeană Unită
EUL Grupul pentru stânga europeană unită
EUL/ NGL Grupul pentru Stânga Europeană
Unită/Stânga Verde Nordică
Verzi şi regionalişti
V Verzi
V/ALE Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană

RBW Grupul Curcubeu

ARE Alianţa Radicală Europeană
Antieuropenii, Extrema de dreapta şi independenţii
EN Europa Naţiunilor
EDD Europa democraţiilor şi a diversităţilor
IND/DEM Grupul Independenţă/Democraţie
DE Dreapta Europeană
TGI Grupul tehnic al Deputaţilor Independenţi

d. Comisii parlamentare
În vederea pregătirii şedinţelor plenare ale Parlamentului, deputaţii se
constituie în comisii permanente specializate pe anumite domenii.
Există 20 de comisii parlamentare. O comisie este alcătuită din 24 până la 76
de deputaţi şi are un preşedinte, un birou şi un secretariat. Componenţa politică a
comisiilor o reflectă pe cea a şedinţei plenare. Comisiile parlamentare se reunesc o dată
sau de două ori pe lună la Bruxelles. Dezbaterile acestora sunt publice. În cadrul
comisiilor parlamentare, deputaţii elaborează, modifică şi adoptă propuneri legislative şi

6
rapoarte din proprie iniţiativă. Deputaţii examinează propunerile Comisiei şi ale
Consiliului şi, dacă este cazul, întocmesc rapoarte care sunt prezentate în cadrul
şedinţelor plenare.
De asemenea, Parlamentul poate constitui subcomisii şi comisii speciale
temporare pentru gestionarea unor probleme specifice, precum şi comisii oficiale de
anchetă în cadrul competenţelor sale de control, pentru a investiga alegaţiile şi modul de
administrare a legislaţiei UE. Preşedinţii de comisie coordonează lucrările acestora în
cadrul Conferinţei preşedinţilor de comisie.
Comisiile Parlamentare sunt formate din membrii Parlamentului numiţi de
către Biroul Parlamentului. Aceste Comisii sunt de mai multe Categorii:
1. Comisii cu caracter permanent;
2. Comisii cu caracter temporar;
3. Comisii mixte cu ale statelor asociate, inclusiv cu ale statelor în procesul de
aderare.
Membrii comisiilor sunt aleşi pe o perioadă de 2 ani şi jumătate, şi au ca
atribuţii, în principal, primirea proiectelor de legi pregătite de Comisia Europeană,
studierea şi amendarea acestora.
Comisiile Parlamentare îşi desfăşoară activitatea între sesiunile
Parlamentului, asigurând continuitatea activităţii parlamentare. Aceste Comisii pot
accepta ca lucrările lor să fie publice sau nu. Insă, la aceste lucrări vor participa, de
regulă, un reprezentant al Comisiei Europene şi un reprezentant al Consiliului
Miniştrilor Uniunii Europene.(SURSA PRICOPE- PAG 170)

e. Delegaţii
Delegaţiile Parlamentului European colaborează cu parlamentele ţărilor care nu
fac parte din Uniunea Europeană. Delegaţiile joacă un rol important în sprijinirea
extinderii influenţei Europei la nivel mondial. Există 35 de delegaţii, fiecare fiind
alcătuită din aproximativ 15 deputaţi europeni.
Se pot distinge două categorii de delegaţii:

7
Delegaţii interparlamentare, a căror misiune constă în menţinerea relaţiilor cu
parlamentele ţărilor din afara Uniunii Europene care nu şi-au depus candidatura pentru
aderare
Comisii parlamentare mixte, care menţin contactul cu parlamentele ţărilor candidate la
aderare şi cu statele care au semnat acorduri de asociere cu Comunitatea.
Parlamentul are, de asemenea, cinci Adunări parlamentare, care reunesc
deputaţii Din Parlamentul European şi parlamentari din Africa, Caraibe şi Pacific
(Delegaţia Parlamentului European la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE), din
zona mediteraneană (Delegaţia Parlamentului European la Adunarea Parlamentară Euro-
Mediteraneană), America Latină (Delegația la Adunarea Parlamentară Euro-
Latinoamericană) şi ţările din NATO.
Preşedinţii de delegaţie coordonează lucrările delegaţiilor în cadrul Conferinţei
preşedinţilor de delegaţie.

f. Organe politice
Conferinţa preşedinţilor
Conferinţa preşedinţilor este alcătuită din preşedinţii grupurilor politice şi
Preşedintele Parlamentului European. Aceasta organizează lucrările Parlamentului şi
hotărăşte cu privire la toate chestiunile referitoare la programarea legislativă:
o calendarul şi ordinea de zi a şedinţelor plenare
o componenţa comisiilor, a delegaţiilor şi repartizarea competenţelor între
acestea
o programarea legislativă.
De asemenea, Conferinţa joacă un rol important în relaţiile Parlamentului
European cu celelalte instituţii comunitare, cu ţările terţe şi cu organizaţiile
extracomunitare.
Biroul
Biroul este alcătuit din Preşedintele Parlamentului European, cei 14
vicepreşedinţi şi cei 5 chestori, cu statut de observatori, aleşi de Adunare pe o perioadă de
doi ani şi jumătate, care se poate reînnoi. Biroul coordonează funcţionarea internă a
Parlamentului:

8
 o estimarea bugetului Parlamentului European
o organizarea administrativă şi financiară
o Secretariatul şi serviciile subordonate acestuia.
Biroul Parlamentului European este format dintr-un preşedinte şi un număr
variabil de vicepreşedinţi. Din acest Birou mai fac parte şi cinci membri numiţi de
Parlament, care nu au dreptul de vot şi se numesc chestori. Viziunea asupra
componentei urmăreşte ca fiecare stat să aibă un reprezentant în acest for cât şi să
fie reprezentate diferitele concepţii şi culori politice existente în Parlament.
Preşedintele Biroului Parlamentului European este ales cu o majoritate absolută
prin vot secret, pentru o perioadă de 2 ani şi jumătate. Acesta are rolul de a conduce
şedinţele plenare ale Parlamentului, de a exercita funcţii administrative şi de a
reprezenta Parlamentul în relaţiile cu celelalte instituţii comunitare şi la diferitele
ceremonii oficiale. Biroul Parlamentului European are ca sarcini stabilirea
componenţei şi a organizării Secretariatului General, desemnarea membrilor
Comisiilor Parlamentare, precum şi organizarea şi conducerea sesiunilor
Parlamentului.(SURSA PRICOPE - 169)
Chestorii
Chestorii sunt responsabili, în funcţie de orientările stabilite de către Birou, de
chestiunile administrative şi financiare care îi privesc direct pe deputaţi. În cadrul
Biroului, cei 5 chestori au un rol consultativ, aceştia asigurandu-se că deputaţii dispun de
infrastructura necesară exercitării mandatului lor.

g. Secretariatul General

Parlamentul European este asistat de un Secretariat General. Aproximativ

4600 de funcţionari, selectaţi prin concurs din toate ţările Uniunii şi aflaţi sub
autoritatea unui Secretar General, lucrează pentru Parlamentul European.
Grupurile politice dispun de propriii lor colaboratori, iar deputaţii de asistenţi
parlamentari. Parlamentul European se distinge de alte organizaţii internaţionale prin
obligaţia de a asigura un multilingvism integral.
Parlamentul lucrează în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene- 23 de
limbi după aderarea României şi a Bulgariei şi după ce irlandeza a fost recunoscută ca

9
limbă oficială a Uniunii Europene din 2007. Toate documentele din cadrul şedinţelor
plenare trebuie traduse în 22 dintre aceste limbi, o excepţie parţială aplicându-se în cazul
limbii irlandeze, numai anumite documente fiind traduse în această limbă.
Parlamentul European pune la dispoziţie, de asemenea, un serviciu de
interpretare, astfel încât fiecare deputat să se poată exprima în limba sa maternă.
Parlamentul European este, aşadar, cel mai mare angajator din lume de interpreţi şi
traducători, aceştia reprezentând o treime din personalul instituţiei. Secretariatul General
se află la Luxemburg şi la Bruxelles.

h. Parlamentul şi Comisia Europeană

Comisia Europeană, gardianul tratatelor şi organul executiv al Comunităţii,

lucrează în strânsă colaborare cu Parlamentul European.
Comisia prezintă, explică şi susţine propuneri legislative în faţa comisiilor
parlamentare şi este obligată să ţină seama de modificările solicitate de Parlament.
Comisia participă la toate şedinţele plenare ale Parlamentului European şi trebuie să îşi
justifice politicile atunci când un deputat solicită acest lucru si este obligată să răspundă
întrebărilor scrise şi orale ale deputaţilor.

i. Parlamentul şi Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene, celălalt organ legislativ al Uniunii, alcătuit din
miniştrii statelor membre, participă la lucrările Parlamentului European. Preşedinţia
Consiliului este deţinută prin rotaţie de fiecare stat membru, pentru o perioadă de
şase luni.
Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de Preşedintele său, poate interveni în
oricare dintre dezbaterile din cadrul şedinţelor plenare.
La începutul fiecărui mandat, Preşedintele Consiliului Uniunii Europene îşi prezintă
programul în faţa Parlamentului European reunit în şedinţă plenară şi iniţiază o dezbatere
cu deputaţii. La sfârşitul celor 6 luni de mandat, Preşedintele prezintă în faţa
Parlamentului European bilanţul său politic.
Consiliul European reuneşte, de cel mult patru ori pe an, şefii de stat şi de
guvern ai statelor membre şi P reşedintele Comisiei. Consiliul stabileşte orientările

10
politice generale ale Uniunii Europene. La sfârşitul fiecărei reuniuni la nivel înalt,
Preşedintele Consiliului European prezintă Parlamentului un raport cu privire la
rezultatele activităţii acestuia.

11