APITERAPIA

SAU TERAPIA PE CALEA MIERII SI A PRODUSELOR STUPULUI

MOTTO: "Aceasta tainica primavara izvoraste din mierea miraculoasa care nu este
altceva decat o raza de caldura transformata odinioara si care acum, isi recapata forma
cea dintai... Ea tine loc de soare si flori pana cand fratele ei mai varstnic, soarele...
strecurandusi prin portile intredeschise primele mangaieri caldute, va trezi la viata
violetele si anemonele si va scoate din toropeala si lucratoarele (albinele) spunandu-le ca
ozonul a pus din nou stapanire pe lume si ca cercul neintrerupt ce leaga moartea de viata
a mai facut un ocol in jurul sau si iar a inviat."
MAURICE MAETERLINCK
      Produsele albinei s-au inscris de la inceputul preistoriei in randul elementelor
naturale folosite pentru completarea si ameliorarea hranei si apoi pentru combaterea si
prevenirea durerii si a suferintelor omului. Practica traditionala a apiterapiei dateaza din
vremurile imemoriale ale istoriei umane. Primele comunitati mai dense de oameni au
aparut pe valea Indului, cam prin jurul anului 3000 I.H.
In cea mai veche carte din India, RIG-VEDA, scrisa intre anii 3000-2000 I.H., atat mierea
cat si albinele sunt amintite de mai multe ori. Trecand la o alta antica civilizatie, la cea
egipteana, inca din timpul primei dinastii, anul 3200 I.H., albina reprezenta simbolul
regelui. Civilizatia elena a evoluat si ea in spiritul credintei ca mierea reprezinta un
aliment, dar si un remediu de prim rang. Ea este mentionata in Iliada si Odiseea, de mai
multe ori.
Apiterapia este terapia traditionala care foloseste mierea, polenul, ceara, laptisorul de
matca, veninul albinelor si alte produse ce tin de complexa alchimie a stupului, in
vederea mentinerii sanatatii corpului omenesc.
Astfel, mierea de salcam obisnuita este calmanta; cea de castan decongestioneaza ficatul
si prostata, favorizand circulatia sanguina; mierea de mar este tonica si antidiareica; cea
de tei este calmanta si sedativa; cea de papadie este depurativa si uso laxativa; mierea
de rapita este indicata in tratamentul local al ulcerelor varicoase; mierea de mure este
tonica si antidiareica; cea de salcam galben japonez este antihemoragica, micsorand
timpul de coagulare si regleaza menstruatia, influenteaza de asemenea functiile
digestive; mierea de cimbrisor este antiseptica, pectorala si afrodisiaca.
Un kilogram de miere este echivalent sub raport caloric cu 1,680 kg carne de vaca, cu 50
de oua, cu 5,675 l lapte si cu aproximativ 40 de portocale. Mierea este un aliment
delicios si foarte util sanatatii. Ea se poate consuma ca atare, sau ca adaos la ceai, lapte,
alte bauturi, sub forma de tartine. Cu ajutorul mierii se pot prepara prajituri perfect
tolerabile, care, dupa opinia nutritionistilor, pot inlocui prajiturile obisnuite, care sunt in
general stimulatoare ale aciditatii.
Produse apicole
Daca in trecut, milenii de-a randul, mierea a fost folosita ca atare in terapeutica, astazi
stau la dispozitie in afara acesteia si alte produse apicole. Acestea pot fi impartite in doua
categorii:

1. Produse apicole naturale, directe

(pentru a afla mai multe informatii da un click pe legaturile urmatoare)
mierea
http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/apiterapia/miere.htm

ceara
http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/apiterapia/ceara.htm
propolisul
http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/apiterapia/propolis.htm

polenul
http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/apiterapia/polen.htm
laptisorul de matca
http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/apiterapia/laptisor_matca.htm
veninul de albine
http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/apiterapia/venin.htm
2. Produse apicole indirecte naturale sau produse derivate.

hidromelul
otetul de miere
turtele si prajiturile din miere
cremele de ceara
preparatele cosmetice pe baza de produse apicole
diversele sortimente vitalizante alcatuite pe baza de produse apicole.
In domeniul sanatatii un rol deosebit il ocupa combinatiile de miere, polen si laptisor de
matca, dozate corespunzator. Se folosesc pentru ocrotirea mamei si copilului, a sanatatii
adultului, in convalescente, avitaminoze, diverse afectiuni ale tubului digestiv si a
ficatului, in afectiuni ale cailor respiratorii, nevroze, astenii, senilitate.
Tratamente naturiste:

· PROPOLISUL: se ia 1 gr. pe zi, pânã la vindecare.

· POLENUL: este indicat în nevroze, hepatite, ciroze, colite, ulcer. Se iau 2-4 lingurite
dimineata si la prânz, înainte de mese. Se consumã ca atare sau cu miere. Cura dureazã
o lunã, se face o pauzã de 3 luni, se repetã de 2-3 ori pe an.
· LÃPTISORUL DE MATCÃ: indicat în special bãrbatilor. Se ia 1 linguritã dimineata pe
nemîncate. Este indicat în bolile de nervi. Nu se foloseste în cancer, diabet, dereglãri
hormonale, la femei. O curã dureazã o lunã, se face pauzã 90 de zile, se repetã de 2-3
ori pe an.
· PREPARATUL DIN ALOE, MIERE, PROPOLIS: 100 gr. miere, 20 gr. propolis dat pe
rãzãtoare, 750 gr. aloe (frunze date pe rãzãtoare), se tin la rece timp de 5 zile. Se ia
câte o linguritã dimineata si la prânz cu 2 ore înainte de masã, timp de 5 zile, apoi o
linguritã dimineata cu 2 ore înainte de masã timp de 3 sãptãmâni. Cura se poate repeta
dupã o pauzã de 7 zile. Se recomandã în gripã, viroze respiratorii, anorexie, cefalee,
faringo-amigdalitã, astm bronsic, reumatism, paralizii, infectii cronice ale pielii,
neurastenii, ulcer gastric, cancer, TBC pulmonar. Este contraindicat în sarcinã si dereglãri
hormonale.
· SIROP DE PROPOLIS: se fierbe 1 linguritã de propolis mãruntit în 250 ml. apã pânã
scade la jumãtate, se strecoarã, se îndulceste cu 2 linguri de miere. Se administreazã
zilnic 3 lingurite în crize de tuse.
Mierea - medicament/aliment

Pe lânga aportul energetic imediat datorat continutului de glucoza si fructoza, direct

asimilabile, ceea ce o recomanda în toate actiunile ce necesita efort fizic si intelectual
intens, mierea de albine are si însusiri terapeutice prin continutul în enzime, vitamine,
saruri, minerale si acizi organici.
Mierea este indicata în:

1) Afectiuni ale aparatului digestiv : - ulcere gastro-duodenale

- gastrite hiperacide
- constipatii
Se recomanda doze de 150g/zi în trei reprize cu doua ore înainte de masa , însotite de
ceaiuri usor caldute, în nici un caz reci.

2) Afectiuni hepato-biliare, atât în hepatita toxica, cât si în cea infectioasa; gratie actiunii
bactericide si continutului în glucide, mierea amelioreaza functiile hepato-celulare si
mareste rezistenta organismului. Mierea se administreaza ca atare sau asociata cu
ceaiurile indicate în aceste afectiuni.

3) Afectiuni cardio-vasculare
Mierea are o actiune favorabila asupra muschiului cardiac si a circulatiei coronariene si
periferice prin prezenta acetil colinei(în special în mierea de floarea soarelui) dar si prin
continutul bogat în vitamine si glucide si nul în clorura de sodiu.
Datorita îmbunatatirii circulatiei periferice, mierea favorizeaza activitatile intelectuale si
atenueaza efectele îmbatrânirii.
4) Afectiuni ale aparatului respirator, laringite, bronsite, datorita actiunii antimicrobiene
si antiinflamatorii a mierii; se administreaza ca atare sau cu lapte caldut.
5) Afectiuni ale pielii, rani, eczeme, furunculoze, datorita actiunii antimicotice si
antimicrobiene; se foloseste prin aplicarea directa pe suprafata ranii; dar mierea este si o
hrana pretioasa pentru piele, astfel ca, sub actiunea ei, pielea devine moale si elastica;
se poate folosi ca atare, sau în amestec cu albus de ou sau glicerina.
6) Afectiuni ale sistemului nervos, neuroastenii. Mierea hraneste si fortifica celulele
nervoase(prin continutul în glucoza si fructoza), iar prezenta vitaminelor si a sarurilor
minerale ajuta la întretinerea echilibrului ionilor în organism si, ca urmare, nervozitatea
scade, somnul devine mai linistit, apare senzatia de vigoare.
Dar, atentie, toate proprietatile terapeutice sunt diminuate de timp, iar prin încalzire
componentele active, de valoare îsi înceteaza activitatea, mierea transformându-se într-
un simplu depozit de zaharuri si saruri minerale cu valoare redusa, de fapt un aliment
dulce fara a mai fi si un medicament pretios.

Sfaturi pentru cumparatori

Mierea naturala, cristalizata, are cristale fine care se "topesc" repede în gura, pe când
mierea falsificata cu zahar are cristale grosolane care se dizolva mai lent.
Mierea falsificata cu zaharina are gust dulce pronuntat, aproape lesinator.
Mierea naturala contine întotdeauna în suspensie particule solide sau materii coloidale,
astfel încât, pusa într-un vas transparent are aspect usor tulbure.
Daca gustul mierii este usor caramelizat, se poate deduce ca aceasta a fost încalzita
direct pe flacara pentru a fi fluidizata sau amestecata cu zahar ars.
Daca mierea nu are aroma se poate presupune sau ca a fost supraîncalzita în scopul
fluidizarii, sau provine din zahar prelucrat de albine sau este foarte veche. În toate
cazurile este fara valoare terapeutica.
Mierea provenita de la albinele hranite cu zahar sau cea falsificata cu glucoza industriala
este mai putin dulce decât mierea florala, iar în cazul falsificarii cu zaharina în amestec cu
glicerina, desi dulce, are reactie alcalina.
Mierea veche, ca si mierea falsificata cu zahar invertit artificial are aciditate mai mare
decât cea normala, în timp ce mierea falsificata cu zahar neinvertit are un indice de
aciditate foarte scazut.Mierea încalzita agresiv îsi mareste aciditatea datorita
descompunerii fructozei în acid formic.

Ce este mierea de albine?

În procesul de fotosinteza plantele transforma CO2 si H2O, în prezenta unor enzime, în

substante organice, printre care si unele cu formula Cn(H2O)n numite hidrati de carbon,
care apar în diferite proportii în aproape toate partile componente ale plantelor, inclusiv
în nectarul florilor. Unele din aceste substante au gust dulce si mirosuri delicate, astfel
încât sunt agreate si cautate de catre albine. Acestea le recolteaza si le transporta în
stup, unde le prelucreaza în amestecuri necesare metabolismului lor. În timpul prelucrarii
mierea(caci acesta este amestecul rezultat prin prelucrarea nectarului de catre albine),
capata unele caracteristici noi pentru a putea fi depozitata timp mai îndelungat, iar la
nevoie sa constituie medicamentul familiei de albine. Calitatile nutritive ale mierii sunt
date de de compozitia nectarului dupa tipul de floare, dar calitatile terapeutice sunt date
în mare parte de prelucrarea nectarului în gusa albinelor. În urma prelucrarii are loc o
îmbogatire a nectarului în enzime,acizi organici,acetil colina si se transforma
oligozaharidele, chiar si polizaharidele în compusi mai simpli, preponderent fructoza si
glucoza.
Glucoza si fructoza intervin direct în metabolismul uman, ele asigurând energia necesara
organismului si favorizând formarea si hranirea celulelor nervoase;este cunoscuta nevoia
de "dulce" la copii si, mai ales, în perioadele de efort intelectual. Mierea cu un continut
mai mare de fructoza se mentine în stare fluida mai multa vreme, pe când mierea în care
predomina glucoza cristalizeaza foarte repede,uneori la doar câteva saptamâni de la
recoltare. Cristalizarea mierii este un proces cât se poate de natural, favorizat de
pastrarea mierii într-un anumit interval de temperatura, dar si de prezenta în miere a
polenului. Prezenta în miere a polenului îi mareste acesteia calitatile,fiind un avantaj care
nu trebuie neglijat; în mierea cristalizata se conserva toate proprietatile
nutritive,dietetice si curative ale acesteia. Enzimele sunt substante organice complexe de
natura proteica, cu rol major în dirijarea si favorizarea proceselor metabolice la toate
organismele vii. Ele au o mare specificitate, prezenta lor determinând transformarea
diverselor substante în produsi unitari(care pot fi asimilati), fara reactii colaterale care ar
duce la obtinerea unor produsi secundari, ca în cazul sintezelor industriale. Prezenta
enzimelor în miere este o masua a calitatii acesteia, în timp ce lipsa lor indica degradarea
sau falsificarea mierii. Cu timpul enzimele se inactiveaza, iar, prin încalzire la peste 50oC,
calitatea lor dispare ireversibil. De aceea trebuie consumata în scopuri terapeutice mierea
din ultimul an de productie si care nu a fost încalzita în scopul fluidizarii la mai mult de
45oC.
Cum metabolismul uman are la baza degradarea enzimatica a hranei pâna la compusi
foarte simpli(din care unii, în prezenta oxigenului se transforma în CO2 , H2O si energie),
în absenta enzimelor hrana nu poate fi digerata si devine chiar un balast. Pe lânga aceste
componente ale mierii, albinele îmbogatesc nectarul florilor în compusi ca acizi organici,
vitamine, acetil colina, s.a. care asigura atât o conservare a produsului( pentru ca acesta
sa nu poata fi atacat de bacterii si mucegaiuri ce apar în timpul iernarii) cât si distrugerea
florii microbiene în timpul hranirii de peste iarna. De exemplu s-a semnalat prezenta
acidului gluconic, conservant si bactericid, a acidului formic,dezinfectant si bactericid, sau
a inhibinei,o enzima foarte pretioasa, cu rol bactericid, care mareste determinant
calitatea mierii; alte componente determina o atenuare a efectelor îmbatrânirii(acetil
colina combate scleroderma) si asigura supravietuirea familiei de albine peste
iarna;albinele care se hranesc cu miere traiesc 6-7 luni, pe când suratele lor care se
hranesc cu nectar în timpul verii traiesc doar 40-45 zile.

Terapia cu venin de albine

Apiterapia, utilizarea in medicina a produselor obtinute de la albine, a fost practicata
inca din cele mai vechi timpuri. In epoca moderna, veninul albinelor a inceput sa fie
folosit in tratarea artritei si a altor inflamatii si boli degenerative.
Literatura stiintifica de specialitate contine numeroase articole legate de studiile clinice
realizate in diferite tari, iar armata SUA si-a extins cercetarile asupra componentilor
chimici care se gasesc in acest venin.

Veninul este bogat in substante active

Veninul albinelor producatoare de miere contine cel putin 18 substante active. Melitina, cea
mai importanta substanta, este unul dintre cei mai puternici agenti antiinflamatori cunoscuti
(de 100 de ori mai puternic decit hidrocortizonul). Adolapinul este un alt antiinflamator
puternic care inhiba ciclooxigenasele, avind si un rol analgezic. Alte substante sint, de
asemenea, implicate in raspunsul inflamator al veninului, prin slabirea tesuturilor si facilitarea
curgerii altor agenti.
Cind sa se utilizeze aceasta terapie
Terapia cu veninul de albine poate fi folositoare intr-o mare varietate de situatii. Charles
Mraz, un apicultor din Middlebury, Vermont, a popularizat acest tip de terapie pe la sfirsitul
anilor ’60, spunind ca este bine sa fie incercat si acest tip de terapie in oricare situatie clinica
unde nici un alt tratament nu a dat rezultate.
Oricum, iata patru dintre situatiile in care veninul este cel mai folosit in tratamente.
Artrita si alte inflamatii sistemice
Terapia cu venin de albine poate fi folositoare atit in cazurile reumatoide, cit si in cele
osteoartritice, ajutind la scaderea durerilor si a umflaturilor. In cazul artritei reumatoide,
nodulii reumatoizi se pot reduce ca marime. Maladiile altor tesuturi de legatura, cum este
scleroderma, pot fi tratate si ele in acest fel. Chiar si inflamatiile sistemice ale articulatiilor,
cum sint colitele ulceroase sau chiar astmul, isi pot gasi rezolvarea cu veninul de albine. In
acest caz, veninul permite stimularea hipotalamusului si a glandei pituitare, ceea ce poate
duce la rezolvarea problemelor.
Leziuni acute si cronice
Inflamarea tendoanelor si ranile care apar in alte zone raspund foarte bine la terapia cu venin
de albine. In acest caz, efectul este probabil unul antiinflamator, la nivel local, implicind
necesitatea unui raspuns al celulelor, la nivel imunitar, la actiunea proteinelor straine. Durerile
cronice de spate si git pot raspunde foarte bine la acest tip de tratament.
Ranile si cicatricele
Ranile si tesuturile cu cicatrice sint inmuiate de substantele din venin, se pot netezi si pot
recapata culoarea. Ranile tesuturilor interne, aparute ca urmare a unor interventii chirurgicale,
se pot vindeca prin tratamentul zonei de la suprafata corpului.
Scleroza multipla poate fi tratata cu venin de albine
Utilizarea veninului albinelor in aceste cazuri este insuficient cunoscuta si necesita inca studii
viitoare. Specialistii americani in imunologie studiaza efectele extrasului de venin de albine
pe pacientii care sufera de scleroze multiple. Sute de persoane care sufera de aceasta boala
sint totusi in cautarea unui terapeut specialist in veninul de albine. Tratamentul este de lunga
durata si destul de siciitor, dar de obicei, in urma lui se poate constata o crestere a stabilitatii,
scaderea oboselii si a convulsiilor.
Modul de utilizare a veninului
Terapia cu veninul albinelor poate fi realizata cu ajutorul unui apicultor, de un alt pacient sau
de rudele celui bolnav, cu conditia sa fie invatat sa umble cu albinele.
O albina este luata din stup sau dintr-un borcan, cu ajutorul unei pensete, pusa pe zona cu
probleme a corpului unde ea va intepa.
Numarul, locul si frecventa intepaturilor depind de pacient si de necazurile cu care se
confrunta el. O simpla tendonita necesita doar citeva intepaturi, poate doua-trei pe sedinta,
timp de doua-cinci sedinte. Pentru o boala cronica, cum este artrita, sint necesare doua-trei
sedinte pe saptamina, cu mai multe intepaturi la o sendinta, timp de una-trei luni.
Scleroza multipla raspunde destul de greu la tratament, uneori poate dura luni de zile pina
cind pacientii sa se simta mai plini de energie. In aceste cazuri se recomanda un tratament de
doua-trei ori pe saptamina timp de sase luni pina la primele rezultate, dar exista cazuri in  care
organismul a raspuns si mai repede.
Medicii folosesc injectiile cu venin
Exista medici care utilizeaza in practica lor terapia bazata pe veninul albinelor. Ei folosesc veninul colectat in
fiole sterilizate pe care apoi il injecteaza sub piele, uneori in amestec cu un anestezic local.
Unii spun insa ca utilizind acest mod de colectare a veninului se pierde din puterea lui, dar in multe situatii este
mult mai accesibil si mai usor asa, decit sa apelezi la un apicultor sau sa ai de-a face direct cu albinele.
Efectele secundare care pot sa apara in urma terapiei cu venin de albine sint in general limitate la inflamarea si
durerea binecunoscute in astfel de cazuri.
Exista insa riscul sa apara o reactie alergica la acest venin si este bine ca intotdeauna sa faceti inainte de
tratament un test.  
Polenul – un superaliment natural
Ca toate celelalte produse apicole, polenul exista de cind albina a aparut pe pamint,
adica in urma cu 50-60 de milioane de ani, in timpul primei perioade tertiare, marcata
de diversificarea mamiferelor si debutul formarii Muntilor Alpi.
Dar in vreme ce mierea contribuie la hrana omului din cele mai vechi timpuri, iar
utilizarea produselor pe baza de ceara si propolis dateaza de citeva mii de ani, polenul a
ramas necunoscut, relativ recent, adica in ultimele decenii, fiind utilizat pe plan
alimentar si medicinal.
Ce este polenul
Cuvintul polen provine din grecescul pale, care desemna faina si praful polinic. Din aceeasi
radacina s-a format cuvintul polinologie, care corespunde studiului stiintific al polenului.
Polenul inglobeaza o multitudine de corpusculi microscopici, continuti in sacii polinici ai
florilor, acesti graunti minusculi constituind elementele de reproducere ale acestora. Un
graunte de polen are forma sferica sau ovoida si marimea situata in jurul a 20-40 de microni.
Exista mii de varietati de polen. Fiecare specie de plante cu flori produce un sortiment –
veritabila amprenta digitala a plantei in cauza – ale carui caracteristici permit identificarea
exacta la microscop.
Recoltarea polenului
Recoltarea polenului de catre om direct de pe plante intimpina mari dificultati usor de inteles.
In schimb, albina care polenizeaza florile il recolteaza natural cu ajutorul picioarelor
posterioare, perfect adaptate pentru a culege aceasta pudra fina, pe care o transforma in doi
mici bulgari pe care ii aduce la stup.
Astfel, in fiecare zi, milioane de muncitoare inaripate recolteaza pentru noi polenul florilor
sub forma acestor bulgarasi de culori variate, de la alb la negru in functie de spatiul botanic
polenizat, culorile cele mai intilnite fiind galben, oranj si maro deschis.
Apicultorii polenicultori au astfel posibilitatea sa obtina (nu trebuie sa preleveze mai mult de
10 la suta din recolta albinelor pentru a nu pune in pericol viata stupului) circa 3 kilograme de
polen pe stup si pe an, recolta care se intinde de la sfirsitul iernii pina la inceputul toamnei, in
functie de perioada de inflorire a fiecarei specii vegetale polenizata de albine.
Compozitia analitica a polenului
Pe parcursul ultimelor decenii, tehnicile stiintifice moderne de analiza au permis formarea
unei idei precise asupra compozitiei calitative si cantitative a diferitelor sortimente de polen
aduse de albine la stup, avind in vedere ca exista diferente cantitative importante in functie de
originea sa botanica. Pentru moment se utilizeaza in apiterapie numai polenul mixt, care
cuprinde mai multe specii florale (este imposibil sa ceri albinelor sa recolteze polenul unei
anumite specii florale!). De aceea, specialistii dau numai compozitia calitativa obisnuita,
constanta si cunoscuta a polenului mixt. Cifrele au rezultat din recentele investigatii analitice
realizate de cercetatori.
Polenul contine:
- apa – 10-15 la suta in cazul polenului proaspat si 4 la suta in cazul polenului uscat;
- glucide (zahar) – 35 la suta;
- lipide (grasimi) – 5 la suta;
- protide (substante azotate) – 20 la suta din care o mare parte este formata de aminoacizi
liberi si combinati. Dintre acestia cei mai importanti sint in numar de opt si sint indispensabili
vietii, deoarece organismul uman nu poate sa ii sintetizeze singur si atunci trebuie sa se
regaseasca zilnic in alimentatia noastra. Bogatia in aminoacizi esentiali confera polenului un
atu major;
- vitamine – majoritatea, dar in special exista din abundenta vitaminele din grupa B, si anume:
B1 (tiamina), B2 (riboflavina), B3 (vitamina PP), B5 (acid pantotenic), B6 (piridoxina), B7
(mezoinozitol), B8 (biotina), B9 (acid folic), B12 (cianocobolamina), de asemenea polenul
mai contine provitamina A sau caroten, vitamina C, vitamina D si vitamina E;
- substante minerale (oligoelemente) – calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, siliciu etc.;
- enzime – amilaze, fosfati etc.;
- substante antibiotice – active pentru tulpini de colibacili si salmonela;
- substante care sporesc rezistenta capilara, o substanta acceleratoare a cresterii;
- alte substante care nu se cunosc, dar care pot avea o mare importanta, cercetarile avansate
rezervindu-ne anumite surprize in viitor.
Rezumind toate acestea, observam ca polenul reuneste majoritatea elementelor indispensabile
vietii. Polenul actioneaza in sinergie naturala printr-o miraculoasa sinteza care ar fi absolut
imposibil de reprodus artificial in laboratoare. Aceasta bogatie transforma acest aliment
complet si natural intr-unul dintre cele mai minunate suplimente alimentare pe care ne-am
dori sa-l gasim.
Conservarea polenului
Inca de la recoltare, bulgarasii de polen sint uscati rapid cu ajutorul unui curent de aer cald si
uscat care traverseaza sertarele unde sint depozitati. Aceasta operatiune se desfasoara zilnic,
dureaza mai multe ore, uscarea se face la o temperatura de 40 de grade Celsius, pina cind
bulgarasii nu se mai lipesc intre ei. Dupa uscare se efectueaza sortarea (manual cu pensete sau
cu ajutorul unor aparate sofisticate). La final, depozitarea se face in recipiente etansate, pentru
evitarea patrunderii umiditatii. La rindul lor, recipientele vor fi plasate, cu precautii
suplimentare, intr-un loc uscat si racoros.
Care sint proprietatile polenului
Pina la momentul actual se cunoaste ca polenul poseda actiuni care se manifesta in special
asupra:
- Aparatului digestiv, prin cresterea poftei de mincare si luarea in greutate in caz de slabire
excesiva; ajuta la reglarea unor tulburari functionale precum constipatia.
- Sistemului neuro-psihic, prin stimularea bunei dispozitii si efectului euforizant, insotite de
marirea capacitatilor intelectuale.
- Metabolismului general, prin efecte reglatoare ce intervin pe planul dezvoltarii generale a
individului si in sfera prevenirii imbatrinirii organice.
De asemenea, datorita compozitiei sale, polenul are diverse actiuni farmaceutice studiate in
laborator pe animale si efecte constatate in cadrul experimentelor clinice riguroase atit la
copii, cit si la adulti. Aceste actiuni benefice studiate sint:
- producerea in organism a numeroase elemente vitale susceptibile ca lipsesc;
- contributia la ameliorarea a numeroase functii organice care au devenit ineficiente sau la
reglarea unora care au fost perturbate;
- favorizarea sau restabilirea armonioasa a metabolismelor dereglate;
- stimularea si cresterea pe plan global a energiei vitale.
Proprietatile generale ale polenului
Polenul este un tonifiant si un stimulator generator de buna dispozitie si are efect euforizant.
Polenul este un produs de reechilibrare functionala, actionind in maniera naturala si
psihologica.
Polenul este un produs detoxifisant general al intregului organism.
Cind se foloseste polenul
Actiunile benefice mentionate mai sus transforma polenul intr-un extraordinar produs
alimentar natural care poate interveni eficace asupra sanatatii fiecaruia, fie pentru mentinerea
acesteia la cel mai bun nivel de eficienta, fie pentru intarirea ei daca este deficienta, fie pentru
recuperarea sanatatii.
Chiar daca toate indicatiile enumerate sint reale, aceasta nu inseamna ca doar polenul este
intotdeauna capabil sa rezolve singur tulburarea patologica sau afectiunea respectiva in
totalitate. Polenul nu este nici un produs miraculos, nici un panaceu universal, ci doar un
excelent supliment alimentar cu rolul de a va ajuta sa va simtiti bine sau mai bine. Exista
indicatii majore in care doar polenul, in general, da rezultate excelente si exista indicatii
importante pentru care polenul prezinta efecte pozitive in completare cu un tratament specific,
adaptat tulburarii sau bolii respective.
Cum ajuta polenul o persoana sanatoasa
Polenul este luat in scopul de a diminua eventualele insuficiente in saruri minerale si
oligoelemente, in vitamine, aminoacizi etc., cauzate de actuala alimentatia precara si mai ales
cu ocazia unor perioade psihologice deosebite, precum sarcina, alaptarea, cresterea sau
imbatrinirea.
Pentru a obtine un mai bun randament psihic si fizic in cadrul activitatilor normale este bine
sa luati polen. De asemenea, pentru obtinerea unei mai mari rezistente la oboseala in
momentele cu activitati mai intense (de exemplu, sportivii care doresc sa obtina performante
mai bune sau elevii, studentii care sint in perioada pregatirii examenelor, deoarece polenul
confera o mai mare usurinta la invatare si memorizare).
In lupta organismului impotriva agresiunilor fizice (microbiene) si psihice (stres) polenul
ajuta la intarirea individului. Pentru copii si adolescenti este indicat polenul, deoarece
favorizeaza cresterea armonioasa. Pentru persoanele mai in virsta, polenul frineaza efectele
imbatrinirii, in general, a pielii, parului si unghiilor, in special.
Asadar, polenul se adreseaza tuturor persoanelor sanatoase care vor sa-si pastreze cea mai
buna forma si sa intirzie la maximum imbatrinirea biologica, adica cei care doresc sa-si
conserve sau sa-si sporeasca vitalitatea si pofta de viata.
Indicatiile polenului pentru persoanele bolnave
Observind originea si gravitatea tulburarii sau afectiunii respective, polenul trebuie sa fie
administrat singur sau asociat altor medicatii indispensabile.
Indicatii generale:
- oboseala (astenie) in toate stadiile si originile diverse: pe parcursul bolii sau postoperatoriu,
convalescenta medicala sau chirurgicala, surmenaj si stari de epuizare fizica, psihica si
intelectuala, astenia cronica a batrinilor;
- pierderea poftei de mincare (anorexie) de origine fiziologica, precum si slabirea excesiva si
starea de slabiciune;
- intirzierea cresterii organismului;
- persoane cu deficiente constitutionale;
- senilitate sau imbatrinirea prematura si anormala exagerata.
Indicatii speciale:
- sfera cardiovasculara: ateroscleroza impreuna cu consecintele sale (hipertensiunea arteriala,
fragilitatea vasculara si capilara);
- sfera digestiva: constipatia pentru care polenul are rezultate remarcabile, enterocolitele si
colitele diverse;
- sfera genito-urinara: colibacilozele, toate tulburarile de prostata, diferite forme de astenie
sexuala;
- sfera neuro-psihica: neurastenia (stare in care oboseala nevrotica este predominanta), starea
depresiva minora (polen asociat cu tratament pe baza de plante stimulatoare si reglatoare –
ginseng);
- sfera dermatologica: unghii fragile si casante, caderea anormala sau prematura a parului,
piele sensibila, anumite dermatoze;
- sfera oculara: oboseala vederii.
Dupa parcurgerea acestei liste de indicatii puteti constata ca polenul poate ameliora sau
schimba major viata multor oameni.
Formele de prezentare a polenului
In circuitul comercial, polenul florilor este propus sub diverse forme de prezentare, care se
disting in doua mari categorii: in prima polenul este prezentat ca unica substanta, iar in a doua
el este asociat altor produse terapeutice naturale care vin sa completeze actiunea lui.
Polenul – singura substanta activa:
- polenul ca bulgaras natural este prezentat in recipiente din plastic sau sticla, in cantitate de
250-500 de grame. Se gaseste la Plafar sau direct la apicultori.
- polenul sub forma de pudra este comercializat in pliculete sau in capsule care trebuie
pastrate intr-un loc uscat si racoros. Aceasta forma poate conveni persoanelor care nu suporta
mirosul sau gustul bulgarilor.
- polenul sub forma de extract purificat care se obtine in diverse laboratoare farmaceutice si
care se gaseste in farmacii.
Polenul – asociat cu alte produse:
Exista sub diverse forme in care sint combinate si alte produse dietetice (miere, laptisor de
matca, propolis, argila etc.). Procentul este variabil in functie de specialitate, de aceea trebuie
intotdeauna sa verificati daca doza mentionata este suficienta pentru ca efectul polenului sa fie
eficient.
Dupa cum observati oferta este suficient de bogata pentru ca sa nu aveti nici o greutate in a
alege forma care corespunde cel mai bine nevoilor si gusturilor dumneavoastra.
In ce cantitate se ia polenul
Specialistii au ajuns la concluzia ca administrarea polenului se face dupa anumite reguli care
tin seama daca este luat de un copil sau de un adult, daca este luat intr-o forma sau alta.
Polenul in bulgarasi naturali – dozele medii zilnice sint urmatoarele:
Pentru adulti: 15-20 de grame (cura de intretinere); 30-40 de grame (doza de tratament sau de
atac).
Pentru copii: 4-8 grame (virsta: 3-6 ani); 8-12 grame (virsta: 6-12 ani); 12-15 grame (virsta:
12-16 ani).
Trebuie sa stiti ca dozele nu trebuie sa fie cintarite cu maxima exactitate, polenul nefiind un
medicament, ci un produs alimentar cu insusirea de a nu fi vatamator. De exemplu, daca
masurati dozele cu o lingurita de cafea, cantitatea rasa este de aproximativ 4 grame, iar o
lingura mare rasa inseamna aproximativ 12 grame.
Polenul sub forma de extract sau cel asociat altor substante dietetice trebuie luat dupa
indicatiile pentru adulti si copii mentionate de laboratoare pe prospect.
Cea mai buna modalitate de a lua polen
Pentru ca gustul polenului de pai uscat nu place oricui, este bine (mai ales daca trebuie luat de
copii) sa fie incorporat in suc de fructe sau lapte indulcit cu miere. De asemenea, granulele de
polen pot fi amestecate cu miere, dulceata sau iaurt. Sint posibile diverse combinatii si nu veti
avea dificultati pentru a o gasi pe cea care corespunde cel mai bine gusturilor dumneavoastra.
Daca gustul polenului nu va deranjeaza, puteti mesteca granulele inghitind totul cu putina apa.
Pe de alta parte, daca le spunem copiilor ca granulele de polen sint bomboane, acestora le va
face placere sa le ia asa cum sint.
Personal, va sfatuiesc sa amestecati doza corespunzatoare intr-un pahar de suc proaspat de
portocale, lasati citeva minute sa se incorporeze, apoi amestecati pina obtineti buna
omogenizare a continutului. Acest preparat este foarte bun si placut la gust atunci cind il beti.
Atentie, nu fierbeti niciodata polenul, caci veti distruge esentialul acestui produs activ. In
schimb, puteti sa-l adaugati intr-un aliment caldut (sub 40 de grace Celsius), ca laptele sau
supa.
Cind sa luati polenul
Cel mai simplu ar fi sa luati polenul la micul dejun, dar puteti hotari acest lucru in functie de
cum va convine mai bine in orice alt moment al zilei. Micul dejun este mai potrivit pentru ca
este mai usor sa-ti formezi deprinderea de a bea un pahar cu suc de portocale sau cu lapte
aditionat cu polen dimineata, cind este singura masa pe care zilnic o serviti cu siguranta acasa.
Acest fapt este extrem de important pentru asigurarea regularitatii dozelor, ceea ce constituie
un factor esential al eficacitatii tratamentului.
Durata unei cure cu polen
Perioada de cura este variabila in functie de caz, dar nu ar fi mai putin de 45 de zile pentru a
obtine un rezultat valabil. In general, curele se prescriu pentru 3 luni, reinnoite de 2 ori pe an,
de preferinta cu ocazia marilor schimbari de anotimpuri (primavara si toamna). Pe parcursul
acestor perioade, organismul se dovedeste mai fragil.
Cea mai buna schema de cura pentru un adult sanatos, cu greutate normala, care doreste sa-si
mentina cea mai buna forma, cuprinde o doza zilnica de 15-20 de grame, in fiecare dimineata,
preparat dupa reteta de mai sus, de doua ori pe an incepind cu 1 februarie pina la 30 aprilie,
apoi urmeaza o pauza pina la 1 august, cind se reia cura pina la 31 octombrie.
Nu uitati ca polenul actioneaza in profunzime foarte progresiv si ca deseori este nevoie de 2-3
saptamini pentru a incepe sa resimtiti efectele sale. Dar in acelasi mod, efectele binefacatoare
ale unei cure se prelungesc mai multe saptamini dupa terminarea acesteia.
Cine poate sa ia polen
Specialistii spun ca polenul este un produs natural care nu creeaza dependenta, de o inocuitate
absoluta (nu are insusiri vatamatoare), fara incompatibilitati cu alte produse terapeutice, fara
contraindicatii, fara efecte secundare, daca se respecta intocmai dozele recomandate.
Singurele fenomene constatate, uneori, constau in senzatie de greata la unele persoane
sensibile la mirosul polenului, unele rare tulburari intestinale de tip diareic, dar care dispar in
general daca se micsoreaza doza.
Trebuie mentionat ca polenul recoltat de albine nu are nici o legatura cu polenul transportat de
vint care sta la originea manifestarilor alergice respiratorii. Polenul recoltat de albine poate fi
luat fara nici o problema de catre persoanele care sufera de astm sau alte alergii.
Polenul poate fi luat si in timpul sarcinii fara nici un inconvenient, ba dimpotriva. Poate fi luat
si de persoanele supraponderale, deoarece daca polenul reda pofta de mincare celor care au
pierdut-o, in schimb nu determina aparitia unui apetit exagerat provocind ingrasarea. Chiar
este recomandat persoanelor care vor sa slabeasca si tin un regim hipocaloric, pentru ca
polenul ajuta la suportarea mai buna din punct de vedere psihologic a regimului alimentar.
Dezechilibrul regimului hipocaloric este restabilit de elementele esentiale biologice ale
polenului.
Unde se comercializeaza polenul
Polenul este un produs usor de gasit pe piata, iar pretul sau este convenabil in raport cu
beneficiile pe care le aveti consumindu-l. Cele mai multe forme de comercializare ale
polenului se gasesc la apicultorii producatori, la farmacii sau Plafar. Asadar nu ar trebui sa
intimpinati greutati in achizitionarea acestui extraordinar produs natural, care constiuie
principalul aliment al albinelor (mierea ocupa pozitia a doua in hrana lor) si pe care apicultorii
il numesc piinea albinelor. Nu depinde decit de dumneavoastra pentru ca polenul sa devina
piinea de sanatate zilnica, ceea ce va mentine in plina forma si vitalitate.
Un superaliment natural
Gratie compozitiei sale bogate, polenul este un asa-numit superaliment natural care constituie
complementul alimentar ideal consumului zilnic pentru a limita sau compensa toate
inconvenientele alimentatiei industriale contemporane cu grave consecinte asupra sanatatii
noastre. Cum, din pacate, mai nimic nu se va schimba pozitiv in acest domeniu in viitorul
apropiat – ba dimpotriva – depinde de dumneavoastra sa adoptati masurile necesare pentru a
nu suferi.
Astfel, daca veti lua decizia sa va ginditi la o buna asigurare de sanatate-vitalitate pentru anii
care urmeaza, nu ezitati sa integrati polenul in acest contract. Cu siguranta, nu veti regreta!
Bolile ficatului
   si tratamentele naturiste
Farmacia albinelor 
         Dupa cum le-am promis cititorilor nostri, prindem noi file la dosarul bolilor de ficat, prin implicarea
unor terapeuti cu mare experienta in domeniu. Pentru inceput, dr. Stefan Stangaciu, un medic de
renume international, si Gheorghe Motorca, un fitoterapeut din Oradea, cu rezultate notabile in
tratamentul bolilor hepatice.
 
 
 Dr. Stefan Stangaciu
“Terapiile complementare cer rabdare si perseverenta”
         Inainte de a descrie cele mai bune remedii ale stupului de albine si cele mai utile plante
medicinale, este extrem de important sa intelegem si sa aplicam foarte bine regulile de aur ale
apifitoterapiei in bolile hepatice:
         - Tratamentul trebuie coordonat de la inceput de medic, ideal de un medic
specializat in terapii complementare.
        - Diagnosticul trebuie sa fie cat mai exact si sa includa nu numai un simplu si
expeditiv diagnostic de tip clasic (de exemplu “hepatita cronica tip B”), ci si
diagnosticul energetic de tip acupunctural (“deficit energetic in meridianul ficat”),
diagnosticul de tip ayurvedic (“exces ocazional de <> pe o structura afectiva de tip
<>“), informational (ca in homeopatie), diagnosticul psihologic al personalitatii
pacientului s.a.m.d.
        - Inainte de inceperea tratamentului propriu-zis, daca timpul o permite (in
special in fazele initiale sau de mijloc ale bolii), este bine sa se aplice individualizat,
de la caz la caz, diverse tehnici de eliminare rapida a toxinelor din organism si in
special din tubul digestiv, plamani, rinichi si ficat. Dintre aceste metode de
dezintoxicare, enumeram: diete speciale, bogate in sucuri de fructe si legume +
produse apicole; post (daca persoana are suficiente rezerve, nu este prea slabita si
medicul o permite); remedii homeopatice care ajuta la dexintoxicare (remedii
“drenoare”); clisme; tehnici de presopunctura (stimularea unor puncte bioactive si
zone reflexogene recomandate de medicul acupunctor care ajuta dezintoxicarea);
psihoterapie etc.
         - Terapia trebuie sa se adreseze in principal nu simptomelor, ci cauzei: virusuri,
alcool, boala autoimuna, greseli alimentare grave, obiceiuri de viata “toxice” (cum ar
fi fumatul), dar si stresul emotional excesiv, care induce sau ajuta starile de teama si
anxietate sau starile colerice (in medicina traditionala chineza se afirma de mii de ani
ca bolile ficatului pot aparea sau se pot agrava datorita tulburarilor emotionale din
viata de zi cu zi).
         - Trebuie asigurat aportul de substante nutritive vitale pentru o functionare cat
mai buna a ficatului (apa, aminoacizi, acizi grasi, glucide, vitamine, enzime,
oligoelemente, minerale, hormoni, oxigen).
         - Trebuie asigurat aportul de substante protectoare: bioflavonoide, antioxidanti,
compusi bioactivi din plante medicinale.
         - Pe langa toate aceste substante vitale, trebuie asigurat si aportul energetic
optim, inclusiv cel reprezentat de caldura, energie bioelectrica, camp magnetic,
bioenergie (Qi) si, de ce nu, iubire, afectivitate, compasiune.
         - Plantele medicinale, produsele apicole si orice alte remedii trebuie selectate
cu mare grija, in functie de originea, compozitia si proprietatile lor farmacologice utile
cazului respectiv, strict individualizat. Astfel, fiecare pacient trebuie sa primeasca
reteta lui personala, si nu o reteta “universala”, cu pretentia de a vindeca orice boala
de ficat.
         - Incepeti orice tratament cu produse sau remedii noi - initial cu doze mici, apoi
cresteti doza treptat, pana ajungeti la doza recomandata de catre medicul curant.
         - Este mai bine sa se utilizeze mai multe tratamente simultan (actioneaza
sinergic) si mai multe cai de administrare a remediilor - oral (ceaiuri, sucuri de fructe
si legume, produse apicole), injectabil (vitamine, aminoacizi, glucoza), unguente cu
efect de ameliorare a circulatiei sanguine locale si generale (Apireven), supozitoare
(Miprosept, Carpicon), inhalatii (uleiuri eterice cu efect antiviral) etc. Nici una dintre
metodele de mai sus nu este suficienta pentru a inlatura sau ameliora toate bolile
hepatice, de aceea utilizarea combinata a mai multor asemenea metode are sanse
mult mai mari de succes.
         - Este foarte important sa se amelioreze fluxul de sange prin ficat, pentru a
permite o mai buna hranire si incalzire a acestuia, dar si pentru a elimina mai bine
toxinele din el. In acest sens, metode precum masajul, presopunctura, gimnastica
medicala, Taiji Quan-ul, Qi-gong-ul (descrise in medicina traditionala chineza) si
Yoga medicala pot fi de un real folos si trebuie aplicate zilnic.
         - Somnul odihnitor si o buna relaxare in timpul zilei, prin metode speciale (cum
sunt cele descrise in Yoga de mii de ani si mai recent in psihoterapia moderna), pot
ajuta enorm in procesul de vindecare sau de stabilizare a bolii.
         - Mediul inconjurator al bolnavului trebuie sa fie cat mai curat, ordonat, iar aerul
din camera - cat mai proaspat. Este foarte important sa i se induca sau sa i se
intareasca pacientului gandirea pozitiva, optimista, dinamizatoare. In acest sens,
familia si  prietenii bolnavului pot avea un rol extraordinar de important. Sfatul
psihoterapeutului trebuie cerut si apoi urmat cu strictete de catre fiecare pacient in
parte!
         - Terapiile complementare, inclusiv in bolile hepatice, nu pot fi considerate
metode “blitz”, cu efect imediat; in cele mai multe cazuri este nevoie de rabdare si
perseverenta, pentru a acorda suficient timp celulelor hepatice sa isi elimine mai intai
toxinele, sa neutralizeze virusurile sau factorii nocivi si apoi sa reinceapa sa se
regenereze in mod normal, asa cum o faceau inainte de aparitia bolii.
         - Pacientul educat este cel mai usor de tratat si vindecat. De aceea, terapeutul
trebuie sa investeasca mult timp pentru a-i arata pacientului cauzele care au dus la
aparitia bolii lui, factorii care ii sunt cei mai redutabili inamici si mai ales care ii sunt
cei mai importanti prieteni. In timp, fara a exagera totusi, fiecare pacient trebuie sa
devina propriul lui medic si un mare iubitor al remediilor si metodelor naturale de
tratament, metode care implica din start un mare respect pentru Mama Natura!
 
 
Apiterapia in bolile hepatice
         Dintre toate produsele apicole, de departe se detaseaza ca importanta polenul. In literatura
medicala de specialitate este cel mai des citat remediu si nutrient apicol in bolile de ficat.
         Pe locul doi se situeaza laptisorul de matca (cu efect nutritiv, antiviral si de
stimulare a unei regenerari normale a hepatocitelor).
         Pe locul trei este mierea, ca produs apicol cu aport energetic maxim, dar avand
si efecte de tip depurativ (eliminare de toxine) si dupa unele studii recente, efect
antiviral.
         Propolisul are efect antiviral cert, dar si rol protector al celulelor hepatice, prin
marea lui concentratie in bioflavonoide.
 
 
Cum se administreaza produsele apicole?
         In primul rand, respectand toate regulile de mai sus. Se pot lua separat, in special la inceputul
tratamentului, pentru a verifica daca sunt bine tolerate, apoi este bine sa se ia combinat, pentru a
obtine mai usor un efect sinergic (de exemplu, produsul “Hercules” - contine miere, polen si catina sau
produsul “Apivitas forte” - contine miere, extract de polen, apilarnil). Se vor respecta dozele
recomandate de producator.
         Pentru un adult, dozele recomandate sunt in general urmatoarele:
         - Miere proaspata (ideal poliflora): aproximativ 30-60 g/zi (interzisa diabeticilor
insulino-dependenti; cu mare atentie, sub control medical, 5-10 g/zi la diabeticii
insulino-independenti).
         - Polen (ideal proaspat recoltat, procurat de la apicultorul cel mai apropiat de
domiciliul bolnavului, uscat la o temperatura de maxim 35?C): 30-60 g/zi. In absenta
polenului recoltat prin metoda descrisa mai sus, se poate folosi si polenul existent pe
piata, amestecat cu miere si apoi cu iaurt sau amestecat in suc proaspat de fructe si
legume (lamai, portocale, morcovi, sfecla rosie, varza, cirese, fragi, mere, catina,
struguri, banane).
         - Laptisor de matca (ideal cel proaspat, cu maxima putere antivirala si
regeneratoare): 1-2 g/zi, obligatoriu sublingual.
         - Propolis in forma de extract uscat. Proposept (6-8 tablete/zi); propolis brut
proaspat, direct de la apicultori (3-5 g/zi - se suge, apoi se mesteca inainte de
inghitire); extract alcoolic (tinctura 30%) - 1 picatura la fiecare kilogram de greutate
corporala.
         Copiii intre 6 si 12 ani pot lua jumatate din doza adultului, iar copiii intre 1 si 5
ani - aproximativ 1/4 din doza adultului. Este foarte bine ca toate produsele apicole
(ca si remediile din plante) sa se tina cat mai mult timp sub limba inainte de inghitire.
Aceasta metoda permite absorbtia anumitor substante, chiar daca in cantitate foarte
mica, totusi extrem de utile pentru functionarea intregului organism, inclusiv a
ficatului.
 
 
Fitoterapia in bolile hepatice
         Exista o gama foarte larga de plante medicinale utile in bolile hepatice, cu actiune directa in
eliminarea sau neutralizarea cauzelor bolii sau cu efect de ajutorare a functionarii ficatului si a vezicii
biliare. Dintre acestea, cele mai importante sunt: semintele de armurariu (cu actiune antihepatotoxica)
- care se vor pisa inainte de utilizare; anghinarea (efect de ameliorare a functionarii vezicii biliare),
rostopasca (efect favorabil asupra vezicii biliare), cimbrul (foarte bun efect antibacterian), sunatoarea,
sofranul, turita mare, coada-soricelului, sulfina, urzica vie (efect depurativ si mineralizant), coada-
calului (efect mineralizant, antihemoragic), matasea de porumb (efect diuretic), cerentelul
(antihemoragic), pedicuta, anasonul, cicoarea (antiobstruante).
        In hepatita cronica se recomanda urmatoarele plante medicinale: afin (frunze si
fructe), alun (muguri), anghinare, catina, cicoare, levantica, lichen de piatra, radacina
si iarba de papadie (depurativa, diuretica), pin (muguri), pufulita cu flori mici, sulfina,
sunatoare, urzica vie.
        In ciroza hepatica se recomanda: catina, pedicuta, pufulita, sulfina, cerentel,
traista ciobanului si coada-calului (antihemoragice).
        Este bine de retinut ca numai medicul specializat in terapii complementare este
acela care poate stabili care dintre remediile de mai sus sunt cele mai utile si numai
el poate recomanda doza si modul de administrare cele mai adecvate fiecarui caz in
parte.
FLORENTIN POPA
D-l dr. Stefan Stangaciu poate fi contactat la Centrul Medical de Diagnostic si Tratament “Aly Crys
Med” din Bucuresti, str. Rosia Montana nr. 6, bl. O7, sc. B, ap. 6, sector 6, tel. 021/430.33.65
 

 
 
Gheorghe Motorca
“Bolile hepatice sunt vindecabile in marea lor majoritate”
         Pentru bolile hepatice, cabinetul oradean “Farmacia Verde” recomanda bolnavilor tratamente
complexe, care constau in amestecuri de plante medicinale pentru ceaiuri, extracte si tincturi din
plante si produse apicole. Din pacate, nu putem oferi exemple de combinatii de plante, retete pe care
sa le aplice cititorii dvs., fiindca noi individualizam foarte strict tratamentul. La “Farmacia Verde” nu
exista doi pacienti care sa fi beneficiat de aceleasi combinatii de plante si tincturi. Dupa o experienta
de peste 25 de ani in domeniul fitoterapiei, putem spune ca bolile hepatice sunt vindecabile in marea
lor majoritate. De exemplu, o steatoza hepatica se vindeca in 3-6 luni de tratament, o hepatita - intre 6
luni si un an, iar in cazul cirozelor sau tumorilor hepatice tratamentul poate dura intre 1 si 2 ani. In
aproape toate cazurile, analizele de laborator arata imbunatatiri substantiale dupa prima luna de
tratament, simptomele suparatoare ale bolii disparand treptat. Important este faptul ca tratamentul
fitoterapic nu are contraindicatii, putand fi urmat in paralel cu orice alt tratament, naturist sau alopat.
         Si fiindca cei mai buni martori ai vindecarilor sunt insisi pacientii, voi enumera
cativa dintre cei care au urmat tratamentul nostru:
         - Hepatita cronica cu virus C: Zamfira Lichtl (34 ani) - Bucuresti, tel.
021/655.56.76.
         - Ciroza hepatica: Constantin Coman (60 ani) - Bucuresti, tel. 021/220.43.88;
Gavrila Coman  (70 ani) - Brasov, tel. 0268/13.45.17; Alexa Rus (66 ani) - Cluj-
Napoca, tel. 0264/16.89.18; Stanciu Ana (59 ani) - Tulcea, tel. 0240/51.61.88.
         - Hepatita cu virus B si C: Ioan Baciu (44 ani) - Voluntari, S.A.I., tel.
021/655.07.75.
         - Tumora hepatica: Vasile Patrasca  (47 ani) - Campina, jud. Prahova (tumora
inoperabila - vindecat in 10 luni); Ioan Necula - Ivesti, jud. Galati (metastaze hepatice
- au disparut dupa tratament); Florica Zdrinca (36 ani) - Beius, jud. Bihor, tel.
0259/21.11.26 (medicii ii mai dadusera o luna de trait - vindecata).
 
D-l Gheorghe Motorca poate fi contactat la cabinetul “Farmacia Verde” Oradea, str. Leonardo da Vinci
nr. 30, bl. PC 38, ap. 1, Cartier Nufarul II, tel. 0259/12.52.52, 46.77.04, 0744/57.05.85, 0745/52.19.88
   Lectia nr. 2      
 
     
  Argiloterapia (terapia cu argila)

MOTTO:

"Daca argila se indreapta acolo unde se afla raul (adica boala), aceasta este in mod precis
pentru ca ea este inzestrata cu inteligenta Naturii."

RAYMOND DEXTREIT

        Utilizarea argilei, roua sedimentara alcatuita dintr-un amestec de silicati si din
fragmente de cuart, mica etc., ca agent terapeutic, dateaza de foarte mult.

http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/argiloterapia/argila.htm

Papirusuri egiptene, scrieri tinand de medicina antica, elena, romana, ca si traditii orale
existente la diferite colectivitati si triburi din Asia, Africa si America, atesta folosirea acestui
produs natural in tratamentul diferitelor inflamatii interne, in infectii si arsuri ale pielii, in
abcese, in diverse stari de rau ale tubului digestiv si chiar in sifilis. Acest pamant natural si
viu, care este argila, s-a dovedit a fi un remediu pentru stavilirea dizenteriei care facea
ravagii printre soldatii primului razboi mondial aflati in transee.

Virtuti terapeutice ale curei cu argila

http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/argiloterapia/cure.htm

Principalele virtuti terapeutice ale curei de argila sunt urmatoarele:

-Argila are o remarcabila putere de absorbtie.
-Face dovada unui remarcabil tropism pentru boala in general si pentru anumite boli in
particular.
-Este o puternica antitoxina, ea potenteaza fortele de aparare ale organismului.
-Dispune de puteri in ceea ce priveste echilibrarea radioactiva a corpului.
-Are proprietati cicatrizante de exceptie.
-Reincarca celulele organismului, prin intermediul unor mecanisme, prin energie vitala,
revigorandu-le.

Argila, dupa ce in prealabil se duce acolo unde trebuie, stand exact cat trebuie, absoarbe
subprodusii nocivi si ii expulzeaza din organism pe calea tubului digestiv.

Argila este folosita ca agent terapeutic fie sub forma de apa careia i s-a adaugat continutul
necesar de argila, apa pe care o folosim in special in cura interna, fie sub forma de
pansamente si cataplasme, acestea din urma aplicandu-se pe cale externa, fie calde, fie
reci, in functie de necesitate.

Argila se prezinta pisata, sub forma de pulbere alba, verde, rosie, galbena si gri, in prealabil
curatata de praf.
 Apa argiloasa care se pregateste pe baza pulberii sau a argilei pisate, folosita in cura
interna, va fi preparata cu cateva ore inainte de a fi bauta. In acest sens, intr-un pahar cu
apa se dizolva o lingurita (preferabil din lemn) de argila. Aceasta reprezinta doza pentru o
zi. Cura dureaza 3 saptamani. In prima saptamana se bea apa de deasupra sedimentului,
dimineata, pe nemincate. Intr-a doua si a treia saptamana, se bea tot continutul paharului,
bine amestecat.

Cataplasme cu argila

http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/argiloterapia/cataplasme.htm

In vederea folosirii argilei ca pansament sau cataplasma, se va pregati o pasta omogena ce

rezulta din dizolvarea argilei pisate sau pulberii, depozitata intr-un vas, peste care se toarna
apa, pana ce depaseste cu cel mult 1 cm nivelul argilei. Se prepara cu putin timp inainte de
folosire.

Cataplasma se aplica rece peste locurile bolnave calde (abcese, furuncule, rani) si se tine
2-3 ore. Daca se aplica deasupra organelor interne afectate, cataplasma se tine peste
noapte. Cand este vorba de procese cronice, este preferabil a se aplica o cataplasma calda,
incalzita prin "bain-marine", sau folosindu-se un radiator.

Este absolut necesar ca aceste cataplasme sa se aplice astfel incat sa adere intim cu
zonele afectate, folosindu-se in acest scop bandaje sau adezive. Se aplica de 1-3 ori pe zi,
dupa necesitate si toleranta. Cataplasmele se aplica nu numai pentru a cicatriza o rana, ci si
pentru a revitaliza organele interne, cum ar fi: stomacul, ficatul, rinichii etc.

Tratamente naturiste cu argila

http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/argiloterapia/afectiuni.htm

Afectiunile care beneficiaza de pe urma tratamentului cu argila sunt:

-Insuficienta hepatica si biliara, daca se aplica pe zona ficatului cataplasme de 1-2 ori pe zi.
-Gastroduodenita si ulcerul beneficiaza de cura constand din ingerare cu 1 ora inainte de
principalele mese, a unui pahar de apa calduta in care s-a dizolvat o lingurita rasa de argila.
-Colicele nefretice, litiazice, asadar acele produse de "pietricele" renale, beneficiaza de
ingerarea unui pahar de apa argiloasa, bauta dimineata pe nemincate si de aplicarea de
cataplasme pe ariile renale, in cursul dupa amiezii.
-Nevrozele si depresiile sunt atenuate in evolutia lor prin aplicatii pe ceafa, frunte si pe
coloana a cataplasmelor calde.
-In cazul artritelor, dar in afara crizelor dureroase acute, se aplica 3 cataplasme pe zi, de
preferinta calde. Acest tratament se va completa cu un pahar de apa argiloasa, baut
dimineata pe stomacul gol, iar un altul baut cu 1 ora inainte de cina.

-In migrena se atenueaza durerile prin alpicarea unei cataplasme reci pe frunte si ceafa.
-In caz de bronsite se recomanda alternanta de cataplasme reci aplicate pe piept si pe
spate.
-In guturai si sinuzita se va inspira apa argiloasa pe nari.
-In caz de amigdalita si bronsita se va folosi apa argiloasa sub forma de gargara.
-In lombago si sciatica se aplica pe sale 2-3 cataplasme pe zi, calde, care se tin 3-4 ore.
-In caz de arsuri se aplica pe un tifon fin, cataplasme groase de argila rece, timp de 1 ora.
Daca tifonul adera la zona arsa, se lasa pe loc, schimbandu-se doar cataplasma, care se va
aplica atat ziua cat si noaptea.

Proprietãtile terapeutice ale argilei rezidã din compozitia ei chimicã: silicati, sãruri de
aluminiu, caolin, oligoelemente, care îi dau efectele: antitoxicã, antisepticã, bactericidã,
antiinflamatoare, cicatrizantã, absorbantã, remineralizantã.
CURA DE LUT: Internã sau externã, se recomandã pentru: accident vascular cerebral,
anemie, arterosclerozã, blefaro-conjuctivitã, cancer, candidozã, constipatie, diaree,
disgravidie, dismenoree, eczeme, epidermofitie interdigitalã, epilepsie, febrã, hemoroizi,
afectiuni hepatice, biliare, intestinale, litiazã biliarã, metroanexite, parotiditã (oreion),
afectiuni ale prostatei, afectiuni renale etc. Se preparã o dozã din 100 ml. apã rece si 1
linguritã de argilã, se lasã 3-4 ore sau de seara pânã dimineata. Se administreazã o dozã
pe zi dimineata înainte de masã, se bea numai apa de deasupra sedimentelor. în perioada
de tratament se recomandã a nu se consuma lapte sau derivatele acestuia, alcool, cafea,
pepsi cola, ceai negru, regimul alimentar sã fie vegetarian, uleiul, zahãrul, sarea se vor
consuma în cantitãti mici.

BAIA PARTIALÃ CU LUT(LA PICIOARE): într-un vas de 10 l. volum, se preparã o apã de

lut în proportie de 1:1 lut si apã caldã, care se omogenizeazã. în aceastã pastã se introduc
picioarele pânã la genunchi timp de 1 orã, dupã care se face dus rece si se stã în pat 30 de
minute sau se fac exercitii usoare de gimnasticã.

BAIA DE MÂINI: se pregãteste ca mai sus, se introduc mâinile pânã la coate.

CATAPLASMA CU LUT LOMBO-ABDOMINALÃ: lutul se colecteazã din zone nepoluate, se

înmoaie cu apã rece timp de 1-2 ore, se omogenizeazã ca o pastã, se aplicã pe zona
afectatã, se acoperã cu o pânzã curatã si cu o pãturã. La picioare se vor pune sticle cu apã
caldã. Se tine 3 pânã la 8 ore. Dacã se încãlzeste prea tare se schimbã cataplasma. Lutul
folosit se aruncã.

CASCA DE LUT: se aplicã pe cap sau alte regiuni ale corpului, identic ca mai sus.
CÃRBUNELE DE LEMN (VEGETAL): este remediu natural valoros în terapia bolilor,
bazându-se pe proprietãtile acestuia de a absorbi toxinele bacteriene, substantele toxice
ingerate sau rezultate din metabolismul organismului. Se obtine prin arderea diferitelor
esente lemnoase, oprindu-se arderea la stadiul de jar. Acesta se prelucreazã sub formã de
pulbere finã, care se pãstreazã în pungi de hârtie sau pânzã. Ca esente lemnoase se pot
folosi: lemnul de eucalipt, tei, nuc, cires, mãr. în afectiuni digestive ca halena fetidã (miros al
gurii neplãcut), ulcer gastric, enteritã acutã si cronicã, colitã de fermentatie, putrefactie,
icter, cancer, intoxicatii acute accidentale cu medicamente sau substante chimice. Se
administreazã înainte de masã 1-2 linguri cu apã, de 2-3 ori pe zi. Ca uz extern se foloseste
în întepãturi de insecte, muscãturi de sarpe, celulitã, ulcer aton, dureri abdominale,
inflamatii oculare, traumatisme ale articulatiilor, eczeme. Se aplicã sub formã de cataplasmã
din amestecul cãrbunelui cu apa caldã, sau cu infuzie de boia de ardei iute, sau mixturã de
pulbere de cãrbune si seminte de in. 
 
Curatenia de primavara a inceput!

Un “detergent” de exceptie:

ARGILA 

         In padurea din spatele casei mele va veni in curand primavara. O simt aproape, chiar
daca acum, prin dreptunghiul ferestrei vad cum se cern fulgi marunti. Primii vestitori ai
primaverii sunt pasarile. Daca le asculti cu atentie, deslusesti in larma lor o nota de bucurie
si de emotie. Apoi, dupa pasari, vesteste venirea primaverii pamantul. Mirosul acela de
pamant inviat, pe care toti indragostitii de natura il cunosc din drumetiile in padure, este
semn sigur ca primavara a venit. Inainte sa se puna seva in miscare si sa umple padurea cu
miros amarui de muguri si de rasini, se simte aroma aceea a pamantului. Adesea am vazut
animalele si chiar pasarile mancand primavara efectiv din tina aceea pastoasa, iesita de sub
zapezi. Mai tarziu, aveam sa aflu ca lutul acela untos este de fapt un redutabil remediu de
dezintoxicare, pe care instinctiv, majoritatea vietuitoarelor il folosesc primavara ca remediu.
Noi, oamenii, ne-am pierdut, din pacate, pornirile sanatoase ancestrale, pe care acum ne
luptam sa le redescoperim. Una dintre ele este tocmai folosirea pamantului ca mijloc de
sanatate. Mai exact - terapia cu argila, despre care s-a mai vorbit in paginile revistei, dar
fara a epuiza nici pe departe subiectul.
 
 

Ce este argila

         Argila sau lutul este un pamant extrem de fin, ale carui granule au dimensiuni
microscopice, care de obicei se gaseste in straturile profunde ale solului. Acest pamant are,
folosit intern si extern, niste calitati medicinale cu totul deosebite.
 In functie de procentajul anumitor minerale din compozitia lor, exista mai multe tipuri de
argila, de culori diferite: galbene (cele mai frecvente), albe, cenusii, verzi, rosietice si chiar
roz. Toate argilele folosite in terapia interna sunt extrase de la adancimi mari si din zone
nepoluate, asa incat sa fie sterile si sa nu contina substante daunatoare (pesticide,
ingrasaminte etc.)
 
 

Care este cea mai buna argila

         Despre argila exista o sumedenie de “mituri”, unii sustinand ca ar fi mai bune argilele
albe, altii cele rosii sau roz, cele recoltate din Rusia sau din China etc. Se mai spune ca cea
mai buna argila este cea de pe locurile unde ne-am nascut, afirmatie motivata de existenta
unor campuri magnetice si biologice specifice fiecarei zone. Prin cercetari s-a demonstrat
insa ca, atata timp cat sunt recoltate din locuri curate, care nu contin substante nocive,
argilele, indiferent de aspect si origine, sunt eficiente in tratament. La noi in tara exista sute
de bazine de exploatare a argilei, care are o calitate exceptionala, prin comparatie cu cea
din alte tari. In prezent, in magazinele noastre naturiste exista zeci de tipuri de argila
analizata microbiologic si chimic, pe care o puteti folosi cu succes. Va recomandam sa luati
argila care are inscrisa pe ambalaj garantia: “Produs avizat de Ministerul Sanatatii”.
 
 

De ce este foarte eficienta argila in dezintoxicare

         Toti cei care au studiat efectele tratamentelor cu argila au ajuns la concluzia ca
aceasta poseda o adevarata inteligenta naturala, actionand ca teleghidata in corp, in locul in
care este cea mai mare nevoie de ea. Mai mult, ea are un rol important in mentinerea starii
de sanatate si de echilibru a organismului, prin mai multe mecanisme, printre care cel mai
important este acela de detoxifiere. Cum se produce dezintoxicarea prin folosirea interna a
argilei? Ei bine, argila are o capacitate extraordinara de absorbtie, odata ajunsa in organism
actionand ca un fel de burete, care se imbiba cu toate materiile nocive de pe traiectul
digestiv, materii nocive care apoi sunt eliminate prin urina si fecale. Ea curata stomacul,
vezica biliara si ficatul, intestinele, pe care le despovareaza de toate reziduurile acumulate
pe timpul iernii. De asemenea, argila curata si protejeaza rinichii si vezica urinara, avand o
actiune de curatare complexa si completa in acelasi timp.
 
 

Cum se face cura cu argila

         Exista si in acest domeniu anumite controverse, mai ales legate de dozele luate zilnic
si de durata tratamentului. Pentru tratamentul de dezintoxicare de primavara va
recomandam o cura gradata, care sa va permita o adaptare progresiva a organismului la
acest remediu - vom vedea - destul de puternic.
 
 

Cura de dezintoxicare cu argila

         Prepararea se face foarte simplu, o doza obtinandu-se dintr-o jumatate de pahar (150
ml) de apa rece, de izvor sau de robinet, la care se adauga o lingurita de argila (in jur de
7g). Se lasa sa stea minimum 4-5 ore (dar in nici un caz mai mult de 24 de ore), dupa care
se poate folosi.
         Important: argila nu va fi preparata in vase de metal (fie el si inox), plastic sau teflon, ci
doar in recipiente de portelan sau lemn.
         Administrarea se face astfel: in primele sapte zile se bea inainte de fiecare masa cu
20-30 de minute numai apa limpede din paharul cu argila, fara sedimentul de pe fundul
paharului. Dupa trecerea acestui interval de timp, se bea tot continutul paharului,
amestecand in prealabil apa cu argila cu o lingurita, asa incat sa se omogenizeze.
Administrarea se face intotdeauna inainte de masa, fiind luate in total 1-3 doze pe zi, pe tot
parcursul tratamentului. (Modul de administrare este recomandat pe ambalaje.)
         La un adult, doza este de 150 ml; la copii sub un an doza este de 1 lingurita; la cei de
la 1 la 3 ani este de doua lingurite; la cei de la 3 la 12 ani este de patru lingurite, dupa
aceasta varsta se pot lua dozele pentru adulti.
         Durata tratamentului de dezintoxicare, pentru obtinerea unor rezultate bune, este de
21 de zile, din care - asa cum precizam - in primele sapte zile se bea doar apa limpede, fara
argila de pe fundul paharului, apoi trecandu-se la consumarea integrala a argilei cu apa.
 
 

Cura cu argila pentru tratarea anumitor boli

         Atunci cand argila se foloseste pentru tratamentul unor boli cronice, doza ramane
neschimbata: o lingurita de argila la un pahar de apa, luandu-se zilnic doua-trei asemenea
doze. Perioada de acomodare, in care se bea doar apa limpede, fara argila de pe fundul
paharului, este de doar trei zile, dupa care se consuma apa cu argila omogenizata. In
functie de gravitatea bolii, se face cura cu argila 10 pana la 21 de zile pe luna.
 
 

Regimul alimentar in timpul curei cu argila

         Toti cei care au studiat efectele terapeutice ale argilei au ajuns la concluzia ca in
absenta unui regim alimentar adecvat, efectele curei sunt reduse pana la zero. Pe parcursul
curei cu argila se va tine un regim alimentar cu grad redus de toxicitate, din care se elimina
carnea, grasimile, cafeaua solubila (tip Ness), bauturile alcoolice rafinate, bauturile acidulate
tip Cola, bauturile racoritoare cu coloranti, condimentele etc. Se vor consuma: legume,
fructe si zarzavaturi proaspete, sucuri naturale de legume si fructe (in special citrice).
 
 

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu argila

         Tratamentul cu argila este contraindicat femeilor in perioada ciclului menstrual,

precum si in ultimele luni de sarcina. De asemenea, este contraindicat persoanelor care
sufera de constipatie acuta, putand fi facut atunci cand se rezolva aceasta problema. In
anumite cazuri (mai ales atunci cand regimul alimentar nu este adecvat), cura cu argila
poate genera o constipatie pasagera, care va fi remediata cu laxative naturale: ceai de
crusin, tinctura de fructe de soc, ulei de ricin, pulbere de volbura etc. Uneori pot aparea
anumite fenomene, ca ecou al produselor de dezintoxicare, fenomene care, in ciuda faptului
ca sunt destul de suparatoare, sunt un semn imbucurator, care arata ca argila isi face
efectul. Aceste fenomene alcatuiesc reactia de dezintoxicare-vindecare, despre care vom
vorbi in continuare.
 
 
 Reactia de dezintoxicare-vindecare

         In cursul tratamentului cu argila, la unele persoane apar simptome neobisnuite, cum ar
fi: oboseala, dureri de cap si muschi asemanatoare celor din timpul gripei, stari subfebrile,
greata, senzatie de greutate in intestin. Aceste simptome dureaza trei-patru zile, nu mai
mult, si arata ca organismul era foarte intoxicat si reactioneaza puternic la aceasta cura.
Dupa trecerea acestui interval de timp, gradat, ne vom simti din ce in ce mai bine si mai
usori. Daca dupa patru zile aceste simptome persista, atunci vom intrerupe temporar cura si
vom tine un regim vegetarian, cu multe fructe si legume crude, care sa ne pregateasca
organismul pentru tratamentul cu argila, care este ceva mai puternic.
 
 

Cura cu argila si bolile primaverii

         Dincolo de aspectul dezintoxicarii si al mentinerii noastre in forma, cura de primavara

cu argila este cat se poate de binevenita pentru prevenirea si tratarea unor boli extrem de
suparatoare, care se activeaza in special la sfarsitul sezonului rece. Iata cateva dintre
acestea:
         Astenia de primavara - raspunde foarte bine la tratamentul cu argila, care pe de o
parte despovareaza organismul de toxine, iar pe de alta parte furnizeaza organismului
cateva oligoelemente extrem de valoroase pentru mentinerea si amplificarea tonusului fizic
si psihic: magneziu, crom, cobalt.
         Anemia - este “atacata” prin aportul direct de fier, usor asimilabil (fier continut mai ales
de argilele rosietice).
         Bronsita - este prevenita si tratata cu succes de terapia cu argila, care intareste
sistemul imunitar (magneziul si seleniul aduse in organism de argila joaca un rol important
in procesele de aparare), iar pe de alta parte reduce sensibilitatea organismului la factorii
agresivi din exterior: poluarea, variatiile bruste de temperatura si umiditate etc.
         Gastrita si bolile de stomac - argila ajunsa in stomac formeaza un fel de pelicula, un
gel protector, care calmeaza rapid durerile si cicatrizeaza peretii gastrici lezati. Foarte multe
persoane suferinde de ulcer gastro-duodenal si gastrita si-au gasit alinarea cu acest
remediu pe cat de simplu, pe atat de eficient.
         Tensiunea arteriala oscilanta - studiile stiintifice nu au reusit inca sa lamureasca
mecanismul prin care tratamentul cu argila reuseste sa aduca valorile tensiunii spre normal
si sa le stabilizeze. Cert este ca la bolnavii de hipertensiune care fac cure repetate cu argila
nevoia de medicamente scade cu 30-50%

Purificarea cu pamant:
Tratamente externe cu

ARGILA

- Taranii nostri stiu din vechime ca lutul scoate raul din corp -

         Inca din vremea copilariei am ramas cu deprinderea ca la primele semne de

primavara sa fug in padure si sa ma intind pe pamant. Cot la cot cu pasarile si cu primele
gaze iesite din amortire, celebram prezenta soarelui si explozia vegetala ca pe o sarbatoare
asteptata indelung.
         "Nu faci bine ca te asezi pe pamant primavara", eram adesea certat, "pamantul trage
acum mai tare ca niciodata si ai sa te imbolnavesti." Ascultam, in cele din urma, sfatul si nu
m-am imbolnavit niciodata, dar ceva mai tarziu aveam sa aflu ca gestul meu mai fusese
deja incercat. Primavara, inainte de a incepe insamantarile, taranii se culcau pe glie sa vada
daca "trage" sau nu. Daca pamantul "tragea" era semn ca iarna nu plecase de tot si mai
trebuia asteptat. Mai tarziu, am aflat si despre capacitatea lutului de a "trage boala" din corp
si de a-l curata printr-un misterios proces de absorbtie exercitat de pamant. Toate aceste
"principii" conservate de traditia taraneasca ar parea superstitii daca studii moderne nu le-ar
confirma punct cu punct: intr-adevar, argila aplicata extern are o misterioasa capacitate
vindecatoare nu doar asupra epidermei, ci chiar si asupra organelor interne, din care
absoarbe boala ca un aspirator. Un procedeu ieftin si foarte eficient de regenerare, mult
potentat de regenerarea anotimpului. Starnit de primavara, ceasul biologic (descris in
pagina alaturata) isi bate cu mai multa forta secundele si e bine sa-l ascultam.
 
 

1. Purificarea gurii

         Este o parte a corpului pe care o ignoram pe nedrept atunci cand ne ingrijim de
sanatate. Gura este nu doar poarta de intrare a alimentelor si a apei, ci si organul de
expresie cel mai important (prin vorbire), sediul simtului gustativ, locul unde incepe practic
digestia alimentelor etc. De aceea in cura de dezintoxicare trebuie sa-i acordam o atentie
sporita. Un institut de cercetari medicale din Kiev a pus in evidenta cu mai multi ani in urma
ca la nivelul gurii, mai precis pe limba, se acumuleaza in timpul somnului cele mai multe
toxine, eliminarea acestora avand un efect extrem de benefic asupra intregului corp, care va
fi eliberat astfel de o multime de "otravuri". Cel mai bun tratament in acest sens este clatirea
indelungata a gurii, dimineata, cu apa de argila concentrata. Nu exista purificator care sa se
poata compara cu aceasta apa de argila, care absoarbe ca un adevarat burete toate
toxinele, reface mucoasa bucala, neutralizeaza bacteriile si ciupercile parazite de la acest
nivel. Dar sa vedem cum obtinem apa de gura cu argila.
         Apa de gura pe baza de argila: se prepara simplu, din 2 linguri de argila, puse vreme
de 8 ore intr-o jumatate de litru de apa de la robinet. Dimineata se agita energic acest
preparat, asa incat sa se omogenizeze cat mai bine, dupa care se fac clatiri ale gurii, pe
indelete, asa incat apa argiloasa sa stea in contact cat mai mult timp cu mucoasa bucala,
dupa care se scuipa. Clatirea cavitatii bucale cu apa de argila trebuie sa dureze 7-10
minute. Cei care deja au probleme, cum ar fi aftele, infectiile, leziunile bucale, este bine sa
faca inca 2-3 clatiri pe parcursul zilei, in afara de toaleta de dimineata. Rezultatele apar
dupa primele sapte zile de tratament, dar este bine sa se continue procedeul, macar o luna.
         Cateva efecte: apa de argila este un adevarat elixir pentru persoanele care la iesirea
din iarna prezinta afte, o sensibilitate la infectii (cu ciuperci mai ales) la nivelul gurii,
crapaturi ale limbii, senzatii de usturime a gingiilor si limbii. Apa de argila improspateaza si
respiratia, inlaturand mirosul neplacut. Procedeul accentueaza si simtul gustativ, pe care il
face mai intens si mai rafinat. Rezultatul: hranindu-ne cu mai putine alimente, vom atinge
starea de satietate, sesizand mai usor care din ele ne sunt potrivite si care nu. Aceste
efecte au o aplicatie directa in reglarea greutatii corporale, care se face de la sine atunci
cand simtul gustativ "functioneaza" corespunzator.
 
 

2. Nasul si caile respiratorii superioare

         La iesirea din iarna, mai toata lumea are probleme cu respiratia. Atunci cand nasul
este, chiar si partial, infundat, tindem sa respiram pe gura, inhaland aer rece si nefiltrat - de
unde si invazia de bronsite, pneumonii si alte complicatii respiratorii, care apar in primele
doua luni de primavara. Mai mult, absenta mirosului ne reduce energia si tonusul psihic,
care sunt intr-o relatie directa cu cantitatea de stimuli olfactivi pe care-i receptam din mediul
inconjurator. Si aici argila ne este de ajutor.
 Solutia coloidala argiloasa se obtine prin combinarea unei lingurite rase de argila cu o
lingura de apa, dupa care totul se amesteca foarte bine cu o bagheta de lemn sau portelan
si se lasa sa stea vreme de 20 de minute. Se trage solutia limpezita cu o pipeta (se gaseste
in farmacii) si se pun picaturi in nas - cate 40-50 in fiecare nara, de trei-patru ori pe zi.
Tratamentul dureaza minimum trei saptamani si poate fi repetat de cate ori este nevoie.
Efectele lui sunt spectaculoase in majoritatea formelor de guturai, rinita sau sinuzita. Mai
ales persoanele la care aceste afectiuni apar frecvent sau deja sunt cronicizate ar trebui sa
utilizeze acest tratament la toate schimbarile de anotimp si in special la iesirea din iarna.
 
 

3. Stomacul

        In numarul trecut am vorbit despre efectul exceptional al curei interne cu argila asupra
stomacului, pe care il protejeaza de gastrita de primavara. In cele ce urmeaza, vom
completa tratamentul cu o noua aplicatie, facuta de data aceasta in exterior.
 Cataplasma cu argila: peste 6-8 linguri de lut se toarna apa rece cat sa se formeze o pasta,
dupa care se lasa doua ore sa se inmoaie; se omogenizeaza pasta de argila amestecand-o
foarte bine cu o lingura de lemn, dupa care se aplica direct pe piele, in zona plexului solar
(pe stomac) intr-un strat uniform, de 2 cm grosime; deasupra pastei se pune o bucata de
nylon (menita sa impiedice uscarea argilei), care se acopera cu hartie (ziar) si apoi cu un
material gros si calduros din lana sau bumbac. Cataplasma se tine una-doua ore minimum,
dupa care lutul se indeparteaza, iar zona se spala cu un pic de apa calduta si se unge cu
putina crema. Cataplasma cu argila se aplica o data la doua-trei zile, minimum doua
saptamani, si are efecte puternice asupra persoanelor care sufera de arsuri stomacale,
ulcer (chiar si in faza avansata), care au o digestie lenta sau fac frecvent indigestie.
 
 

4. Ficatul si intestinul

         In cazul acesta, procedura de dezintoxicare cu argila este aproape identica cu cea de
mai sus, ceea ce difera fiind doar locul in care cataplasma este aplicata.
         Atunci cand cataplasma este asezata in dreptul ficatului, argila are proprietatea de a
decongestiona vezica biliara, care este greu incercata in perioada de iarna, din cauza
alimentatiei cu multa carne si alimente conservate. Mai mult, un tratament de doua
saptamani, in care se aplica o cataplasma cu argila pe zona ficatului o data la doua-trei zile,
imbunatateste direct activitatea hepatica, elimina colicile biliare si senzatia de greata,
amplifica tonusul fizic si psihic si stimuleaza imunitatea.
         Cataplasma cu argila asezata pe abdomen are o actiune directa asupra intestinului
gros si a celui subtire. Persoanele care sufera de enterita, colita, constipatie sau diaree ar
trebui sa incerce acest procedeu - nu foarte complicat, dar cu efecte puternice si pe termen
lung. Ingrijirea si dezintoxicarea ficatului si intestinului, prin tratamente interne si externe,
este cat se poate de binevenita inaintea curelor cu legume si fructe de primavara. De ce?
Pentru ca atunci cand aceste organe nu sunt suficient dezintoxicate si activitatea lor nu este
bine reglementata, absorbtia de enzime si vitamine este ingreunata.
 
 

5. Articulatiile

         Sunt greu incercate, dupa frigul si umezeala iernii. Cum actioneaza argila asupra lor?
Ei bine, nu exista inca o teorie stiintifica lamuritoare in acest sens, dar este sigur ca dupa
mai multe aplicatii de cataplasme cu argila anumite depuneri din articulatii sunt efectiv
eliminate, elasticitatea articulara creste, iar starea de inflamatie, ca si durerea, se reduc
simtitor. Personal, am vazut mai multi pacienti cu probleme articulare grave (mai ales
reumatice) care s-au vindecat in clinica naturista "Eden" de la Breaza cu aplicatii cu argila.
Oameni care abia mergeau cativa metri pe picioarele lor, dupa doua saptamani de
tratament cu argila, au capatat o elasticitate si un tonus uimitor, facand proba practica a
credintei populare ca lutul trage afara din corp toate bolile si durerile.
         Cataplasmele cu argila pe articulatii: un strat de 2 cm de pasta de argila (preparata cu
apa) se aplica pe locul bolnav, se acopera cu nylon, apoi cu ziar si in final cu un material de
lana sau bumbac foarte calduros. Cataplasma se tine minimum doua ore, in fiecare zi,
vreme de trei saptamani.
 
 
 6. Tenul si pielea

         Pe langa faptul ca aspectul ei este un excelent indicator al starii noastre de sanatate,
pielea are o sensibilitate aparte la venirea sezonului cald. Aplicatiile externe cu argila au un
rol de curatare si regenerare a tenului, de intinerire si elasticizare. Iata cum se face
tratamentul cu argila pentru piele:
         Masca de argila (se gaseste in comert): se amesteca o lingurita de pulbere cu apa
pana cand se obtine o pasta de consistenta smantanii. Se aplica in strat subtire pe obraji,
pe gat si pe decolteu (se evita zona din jurul ochilor), se lasa 20 de minute sa se usuce,
dupa care se indeparteaza prin spalare cu apa calduta.
         Efectele acestei aplicatii cu argila asupra pielii sunt multiple: curata tenul de pete,
indeparteaza pletora (vinisoarele rosii) si inchide porii; elasticizeaza si da stralucire pielii;
combate eruptiile acneice; reduce sensibilitatea alergica; face pielea mai rezistenta la
agresivitatea vantului si combate actiunea factorilor poluanti.

Foarte important

Toate aceste tratamente se vor face numai la recomandarea medicului curant

Folosirea argilei in scopuri terapeutice

In zilele noastre oamenii sint atit de atrasi de medicamente, incit adesea nu isi pot
imagina viata fara ele. Ii doare capul, imediat inghit un analgezic, au racit – inghit
aspirina si antibiotice, fara sa tina cont de faptul ca acea durere de cap poate avea
sute de alte cauze (de la oboseala pina la piciorul plat), iar aspirina si analgezicul,
fara sa tinem cont de proprietatile antibacteriene, pot provoca un soc. In timp ce la
noi lumea se trateaza cu diverse preparate medicamentoase, iar dintre mijloacele
naturale intiietate au doar alcoolul si usturoiul, in alte parti este folosita argila.

Cu numai citeva decenii in urma cercetatorii au inceput sa se gindeasca serios la

mijloacele naturale de tratament. Cercetarile au aratat ca argila contine practic toate
microelementele si substantele active din punct de vedere biologic si concentreaza
raze electromagnetice. In ea se afla o mare cantitate de radiu – un element chimic
radioactiv care are caracteristici naturale unice. Argila concentreaza in ea
magnetismul soarelui, aerului si apei. Ea contribuie la regenerarea tesuturilor, la
remineralizarea organismului (absorbtia sarurilor), la eliminarea toxinelor, a gazelor,
are proprietati antitoxice, antiseptice, antibacteriologice si de conservare.

Folosita din Egiptul antic

Argila a fost foarte mult folosita inca din Egiptul Antic: frumusetile locale, dupa
reteta renumitei imparatese Nefertiti, isi intindeau pe corp argila amestecata cu
uleiuri volatile si stateau asa citeva ore. Efectul era uimitor: argila le facea pe femei
atit de atragatoare, incit barbatii le cadeau la picioare. Cu ajutorul argilei egiptenii
conservau mumiile, iar romanii o foloseau in timpul spalatului. In vechile papirusuri
au fost gasite retete de tratare a diverselor inflamatii externe sau interne, infectiilor,
abceselor, tulburarilor intestinale, chiar a sifilisului cu ajutorul argilei. Argila a fost
foarte pretuita de Dioscorides, Plinius cel Batrin, Avicena. Hipocrate a scris ca argila
si namolul marin elimina din organism tot ceea ce este vatamator si negativ, iar
procesele inflamatoare din tesuturi trec in argila impreuna cu mirosul neplacut.

Obiceiuri pe mapamond legate de argila

Locuitorii Indochinei inainte de a bea apa dintr-un riu tulburau namolul de pe fundul
acestuia. Unele popoare adauga argila in mincare. Aceasta este un conservant
extraordinar si ajuta la pastrarea strugurilor, morcovilor, sfeclei, ridichilor in timpul
iernii. Ouale cufundate citeva secunde in argila amestecata cu apa, iar dupa aceea
uscate, se pot pastra mai mult de cinci luni, dar la o temperatura mai scazuta. Sint
marturii potrivit carora in Rusia, in clinica lui S.P. Botkin, argila era folosita in
trecut sub forma de comprese reci (argila rece folosita de obicei de sculptori) in
tratarea isteriei, afectiunilor sistemului cardiovascular si ale aortelor. Compresele cu
argila rece pastreaza mult timp temperatura corpului si nu provoaca neplaceri. In
vremurile noastre, in Germania si Scotia, fiziologii pun pe cavitatea toracica a
persoanelor bolnave comprese reci cu argila, citeodata chiar si pentru 24 de ore.

In anul 1903, un profesor de la Universitatea din Berlin a folosit cu succes argila in

tratarea holerei asiatice. In primul razboi mondial, soldatilor francezi li se adauga
argila in mustar pentru a fi protejati in timpul epidemiei de dizenterie.

Cu ajutorul argilei sint eliminate toxinele

Argila este un amestec de alumosilicati (sare naturala a acizilor silicici, in a carei

structura cristalina o parte din ionii de siliciu sint inlocuiti cu cei de aluminiu), care
contine siliciu, aluminiu, mangan, titan, potasiu, calciu si sodiu. Este de asemenea
bogata in substante active din punct de vedere biologic, saruri minerale si
microelemente (magneziu, bariu, beriliu, fier, galiu, cupru, cobalt, molibden), care
influenteaza in mod nemijlocit sistemul endocrin uman. Cuprul continut in argila
stimuleaza secretia fermentilor din ficat, a hormonilor din hipofiza si din pancreas,
contribuie la schimbul corect de albumine, grasimi, hidrati de carbon si vitamine.

De cite feluri este argila

In natura se gasesc mai multe feluri de argila: alba, verde, rosie si galbena.

Argila alba sau caolinul consta in general din silicat de aluminiu cu adaos de silicat
de magneziu si calciu. Prezenta magneziului, a fierului si a calciului permite
folosirea caolinului in cazurile de extenuare si de demineralizare a organismului, in
anemie, in afectiunile de natura oncologica.

Argila verde contine siliciu (49 la suta), aluminiu (5,6 la suta), oxid de fier (4,4 la
suta), magneziu (4,2 la suta), oxizi alcalini de fier (3 la suta), apa (7,4 la suta).
Datorita continutului ridicat de siliciu argila verde este folosita in tratarea bolilor
care apar o data cu inaintarea in virsta, ateroscleroza, tuberculoza.

Argila rosie este de mare ajutor in bolile articulatiilor.

O valoare deosebita are argila untoasa de culoare albastra. Medicul si cercetatorul

bulgar Ivan Iotov a inchinat foarte mult timp cercetarii argilei albastre si a stabilit ca
aceasta are acelasi cimp de vibratii ca si celulele sanatoase si ca este capabila sa
echilibreze biocimpul slabit al omului. Masuratorile facute de I. Iotov in anul 1991
au aratat ca argila are calitati terapeutice, o unda statica cu o lungime de 8 metri,
care coincide cu undele celulelor sanatoase din organismul uman. De aceea, ea nu
este daunatoare, nu are contraindicatii, este un mijloc terapeutic universal.

Argila de cimp este foarte buna

Pentru tratament se poate folosi argila cu un cimp vibrational energetic de tipul

undelor radio, care patrunde profund in organismul uman. Aceasta argila distruge
celulele bolnave, care au o alta lungime de unda. Argila vibreaza asemenea celulelor
sanatoase si in acest fel le purifica de substantele daunatoare adunate in ele,
substante care impiedica functionarea lor normala.

Argila din cariere este cea mai buna

Cea mai buna argila este aceea luata din cariere, din gropile pentru fundatia unor
constructii, din ripe, pentru ca se stie de foarte mult timp ca actiunea argilei luata de
la adincime este de citeva ori mai ridicata decit cea a argilei de suprafata.

Cum se pastreaza

Argila trebuie pastrata in cutii din lemn. Inainte de a fi folosita ea trebuie uscata la
soare doua-trei zile: dupa ce a stat la intuneric mii de ani, argila se reincarca astfel cu
energie solara, iar proprietatile ei terapeutice devin si mai puternice. Dupa ce a stat
la soare, argila este pisata marunt, se trece printr-o sita de metal pentru a fi eliminate
corpurile straine care pot aparea in ea, se adauga apa calda sau apa cu sare de
bucatarie (in proportie de 10 la suta), se amesteca si se incalzeste la baie de aburi.

Argila este foarte absorbanta

Argila este un absorbant puternic. Datorita gradului inalt de dispersie a particulelor,

ea absoarbe grasimile si toxinele de natura gazoasa, mirosurile, gazele, puroiul,
microbii. Este totodata un dezintoxicant deosebit (neutralizeaza veninul). De
exemplu, s-au facut unele experiente pe sobolani: cei carora pe linga stricnina li s-a
adaugat in mincare si argila au supravietuit, iar cei care au fost hraniti cu mincarea
otravita, dar fara argila, au murit.

Are proprietati antiseptice

Avind proprietati antiseptice (de sterilizare), argila vindeca foarte bine ranile si
contribuie la restabilirea potentialului bioenergetic in cazul unor inflalmatii de
natura diferita. Argila are o calitate deosebita, asa-numitul tropism (tendinta de
acomodare si de orientare a unui organism vegetal fixat de pamint, intr-o anumita
directie, sub influenta unei excitatii exterioare ca lumina, gravitatia, caldura,
umiditatea etc.), adica tinde catre partile afectate ale corpului, catre locurile care au
nevoie de regenerare bioenergetica.
Cum se verifica argila

Inainte de a incepe sa folositi argila in scopuri terapeutice trebuie sa o verificati.

Primul mod de verificare: puneti in apa o cantitate mica de argila – argila buna
(grasa, untoasa) se asaza pe fundul paharului incet, in timp ce argila saraca in
minerale, de calitate proasta, se lasa la fundul paharului repede.

Cel de-al doilea mod de verificare a calitatii argilei a fost propus de Ivan Iotov.
Acesta a spus ca argila poate fi folosita in scopuri terapeutice daca unda ei statica are
8 metri sau chiar mai mult. Calitatea argilei poate fi masurata aproximativ cu
ajutorul unui pendul. Luati pendulul in mina (agatati de ata o greutate – un inel, o
piulita), asezati-l pe stratul de argila. Pendulul trebuie sa arate plus (sa se miste de la
dreapta la stinga), iara nu minus (sens in care greutatea se va misca de la stinga la
dreapta). Dupa aceea, incet si cu atentie indepartati-va de stratul de argila la o
distanta de 8 metri, continuind sa urmariti pendulul. Daca greutatea continua sa se
miste indicind plus se poate spune ca argila gasita este puternica din punct de vedere
energetic, are calitati terapeutice.

Pentru tratament cea mai buna este argila din care dupa ce a fost inmuiata in apa se
poate face un inel care nu se rupe sau se crapa dupa ce s-a uscat. Cel mai bine este sa
folositi argila din localitatea in care traiti.

Sub ce forme se foloseste argila

Argila se foloseste sub forma de alifie, pasta, comprese, cataplasme, fretionari,

balsamuri in care se adauga miere, otet, ierburi aromatice, dar si sub forma de bai
terapeutice sau dizolvata in apa pentru clisme.

In cazul afectiunilor cronice se folosesc compresele calde, iar in cazul abceselor si al

supuratiilor – cele reci. Terapia cu argila calda este contraindicata in hemoragii, in
circulatia proasta a singelui, in tumori, tuberculoza, de asemenea in timpul
menstruatiei. Atunci cind este folosita calda, argila nu trebuie fiarta si nici adaugata
peste ea apa clocotita, pentru ca in acest fel isi poate pierde proprietatile terapeutice,
ci trebuie doar incalzita la 40-60 de grade la baie de aburi.

Tratamentul trebuie sa cuprinda de obicei intre 12 si 15 proceduri. Daca afectiunile

persista, tratamentul poate fi repetat peste cinci-sase luni.

Folosirea externa a argilei

Se pune pe un tifon o lipie din argila groasa de 1-2 centimetri putin mai mare decit
partea bolnava. Argila poate fi rece sau calda. Argila calda se aplica pe ficat,
plamini, vezica biliara si articulatii. In cazul bolilor de inima sau al contuziilor se
pun comprese cu apa in care s-a dizolvat argila. Si lipiile, si compresele trebuie
acoperite cu o pinza groasa pentru a mentine caldura.

Abcesele care supureaza sint tratate tot cu ajutorul compreselor, care trebuie
schimbate la fiecare 30-60 de minute. Pe stomac, ficat si picioare compresele se pun
pentru doua-trei ore pentru a trezi o reactie puternica. 

Pentru compresele de durata se poate folosi si argila pudra. Aceasta este indicata a se
utiliza in locul pudrei pentru copii in diversele afectiuni ale pielii, in psoriazis.

Argila este recomandata si pentru mastile cosmetice. Femeile care vor sa aiba un ten
moale si fin trebuie sa stie ca o masca mai buna decit cea cu argila nu s-a inventat.
Argila se amesteca cu suc de castravete si apa in cantitati egale, se obtine astfel o
pasta care se intinde pe fata pentru 10-30 de minute, dupa care se spala. Aceasta
masca se aplica o data pe saptamina. In cazul tenului cu cosuri argila pudra se
amesteca cu ulei de masline.

In cazul afectiunilor intestinului, in colite, in bolile ginecologice pentru spalaturi si

clisme se pun trei-patru linguri de argila intr-un litru de apa, inainte de folosire se
incalzeste la temperatura corpului.

Foarte indicate sint si baile in care se adauga argila (o data, de doua ori pe saptamina
cite 15-30 de minute). Pentru aceasta aveti nevoie de multa argila, astfel incit apa
calda pentru baie (37-39 de grade) sa devina tulbure. O asemenea baie purifica
organismul. In timpul baii va puteti unge cu argila si fata, si parul – este o terapie
extraordinara pentru piele.

Cum se foloseste in Germania

In Germania se fac bai cu argila dupa o metoda deosebita. Astfel, se adauga argila in
apa din baie pina capata o consistenta asemanatoare smintinii, temperatura trebuie sa
fie cu aproximativ 10 grade mai scazuta decit temperatura corpului (adica 25-27 de
grade). Intrati in apa pina la partea inferioara a coapselor (partea superioara a
corpului trebuie sa ramina acoperita). Durata acestei proceduri este de 15-45 de
minute. In ciuda temperaturii destul de scazute a apei, peste citeva minute apare o
senzatie de caldura placuta, straturile de argila apropiate de corp se incalzesc repede.
In primele patru minute de la inceputul procedurii ritmul pulsului creste (in medie de
la 78 la 112 batai de minut), apoi scade (pina la 80-85 de batai pe minut), iar dupa
baie revine la normal.

Folosirea interna a argilei

Pentru uz intern este indicata numai argila grasa. Daca in ea mai exista si urme de
nisip trebuie trecuta printr-un tifon. Se bea argila cu apa cu 30 de minute inainte de
masa (200 de grame din aceasta solutie trebuie sa contina o lingurita de argila si 200
de grame de apa, iar pentru copiii mai mici de 12 ani – o jumatate de lingurita de
argila).

In cazul epidemiilor infectioase apa cu argila trebuie folosita zilnic. Pentru o actiune
de durata asupra intestinului, argila poate fi inghitita (in bucati de marimea unui bob
de porumb). In tulburarile mai usoare ale tractului digestiv este suficient daca luati
dimineata si seara pe stomacul gol cite o bucata de argila de marimea unei
bomboane, iar in cazul unor afectiuni mai serioase – o data sau de mai multe ori pe
zi luati cite 50-100 de grame de argila. Dupa un tratament de 12-15 zile trebuie sa
faceti pauza o saptamina. atunci cind argila este respinsa de organism (mai ales la
copii), aceasta poate fi indulcita cu zahar pina cind organismul se obisnuieste cu ea.

Ce boli interne pot fi tratate cu ajutorul argilei

Argila este recomandata in ulcerul stomacal sau duodenal, in parazitoza intestinului,

colibacterioza, crampe, convulsii, epilepsie, paralizie, astm, laringita, bronsita,
migrena, gusa, chelie, diverse eczeme, seboree, dermatita, in durerile reumatice,
otita, sinuzita, hepatita, conjunctivita, prostata, cistita, ciroza, podagra, icter,
alcoolism, dureri menstruale, deficit de vitamina C, balonari. Terapia cu argila este
recomandata de asemenea in caz de nevroza, depresie, lumbago, artrita, calculi
renali. Specialistii in domeniul terapiei cu ajutorul argilei afirma ca nu exista
contraindicatii in folosirea acestui extraordinar medicament natural.

Citeva recomandari in terapia cu argila

Abcese, furuncule la toate afectiunile: argila sub forma de lipie se pune pe partea
inflamata a corpului pentru o ora, de patru-sase ori pe zi.

Abcese in cavitatea bucala: lipia se aplica pe fata, iar argila inmuiata poate fi pusa si
pe locul afectat. Lipiile se schimba la fiecare doua ore.

In cazul convulsiilor, crampelor, epilepsiei, paraliziei, lipiile de argila se pun in

partea inferioara a spinarii, in partea de jos a stomacului.

Anghina, laringita: in aceste afectiuni este indicata gargara cu argila dizolvata in

apa, dar si compresele sub forma de lipie.

In durerile de dinti sau gingii argila se amesteca cu pasta de dinti.

Astm bronsic: argila sub forma de lipii calde se pune pe spinare si pe piept de doua-
patru ori pe zi.

Arsuri: pe locul arsurii se pun lipii din argila care se schimba la fiecare doua ore,
pina cind se formeaza un nou strat de piele. Dupa aceea, pentru doua ore, de trei-
patru ori pe zi se pun comprese pe locul arsurii.

Afectiuni ale inimii: la inceput se pun comprese cu argila, iar dupa aceea se pun lipii
cite una-trei ore. Asemenea tratament trebuie facut de citeva ori pe zi.

Ivan Iotov recomanda urmatoarele comprese cu argila: in caz de raceala compresele

se pun la radacina nasului, in anghina – pe git, in bronsita sau astm – pe spinare sau
pe piept. In inflamarea prostatei si in radiculita compresele se pun in regiunea
lombara (in acest caz puteti sa va coaseti un saculet din tifon pe care il umpleti cu
argila). In durerile de dinti este bine sa va spalati pe dinti cu apa cu sare si argila, iar
pe gingiile inflamate trebuie sa va puneti cite o bucata de argila.

Terapia cu argila poate fi insotita de tratamente cu fructe si sucuri, de reflexoterapie,

dietoterapie, masaj, de bai de soare sau in apa marii, care actioneaza asupra
circulatiei sangvine. In cazul crizelor care apar in timpul tratamentului cu argila,
terapia nu se intrerupe pentru ca aceste crize sint doar semnalul care arata ca
organismul se curata de substantele toxice.

Georgeta Licsandru

Tratament cu pasta de argila

Prepararea pastei

Prepararea pastei de argila este foarte simpla: punem argila intr-un recipient de
sticla, de lemn, de faianta, de portelan (niciodata intr-un vas din metal sau din
material plastic) si amestecam - adaugind apa - pina obtinem o pasta densa, putin
mai moale decit pasta de modelat. Unii recomanda sa acoperim argila cu apa si sa
asteptam citeva ore ca sa se obtina un terci omogen.

Din ea vom face cataplasme, groase (dupa indicatii) de 1,5-2 cm si cu o suprafata

care sa depaseasca putin regiunea tratata.

Aplicatii reci sau calde

Cataplasmele (plasturii) vor fi, dupa caz, aplicate reci, caldute sau calde:

• Reci, pe regiunile inflamate sau pe partea de jos a abdomenului  in acest caz

reinnoindu-se de indata ce se incalzesc (15, 20, 30 de minute in genere). Daca
persista senzatia de rece, se va inlocui cataplasma printr-una calduta.

•Caldute sau calde pe regiunea hepatica, pe rinichi, pe vezica, pe oase. Cataplasma

va fi aplicata direct pe piele, la nevoie prin intermediul unui tifon.

Intii comprese, apoi cataplasme

Anumite afectiuni (afectiuni cardiace, contuzii, varice) se trateaza, cel putin la

inceput, prin aplicari de comprese, si apoi cu cataplasme. Pentru a le prepara este de
ajuns sa obtinem o fiertura foarte limpede, in care vom inmuia o bucata de pinza
care nu se stoarce inainte de asezarea pe locul respectiv.

Cataplasmele si plasturii se vor fixa, dupa regiunile tratate, printr-o fasa Velpeau, o
centura de flanela sau un bandaj in forma de T (pentru perineu).

Pentru un plasture la ceafa, se fixeaza banda de imobilizare in jurul fruntii, nu al

gitului.

Durata aplicarii variaza

Durata aplicarii variaza, dupa caz, de la o ora la doua-trei ore, uneori toata noaptea.
Daca apar senzatii neplacute (frig, durere), se va scoate cataplasma si nu se va
reinnoi decit dupa 12 sau 24 de ore. In cazul in care cataplasma se usuca prea
repede, va fi inlocuita prin alta proaspata.

Dupa scoaterea plasturelui sau a cataplasmei, ramasitele aderente la piele se

indeparteaza prin spalaturi simple cu apa rece sau incropita.

Ritmul aplicarilor variaza

Ritmul aplicarilor variaza dupa afectiuni si dupa reactiile bolnavului.

•Abcese, supuratii diverse: se reinnoiesc plasturii din jumatate in jumatate de ora,

apoi dintr-o ora si jumatate - intr-o ora si jumatate, zi si noapte, daca este necesar.

Pentru noapte se poate inlocui plasturele printr-o compresa cu apa argiloasa, care se
va reinnoi o data sau de doua ori.

•Regiunile lombare, abdomen, partea inferioara a acestuia, regiunea hepatica:

aplicarile pot provoca reactii mai mult sau mai putin vii. De aceea, le vom limita la o
cataplasma pe zi, mentinuta doua pina la patru ore. Vom putea uneori sa lasam
plasturele toata noaptea.

Nu vom face mai multe aplicari in acelasi timp. In cazul in care plasturii vor fi
indicati in mai multe locuri (partea de jos a abdomenului si plaminul, de exemplu),
se va respecta un interval de doua la patru ore intre diversele aplicari.

Femeile se vor abtine de la aplicari de argila in timpul menstrei.

Ce facem dupa folosire

Dupa folosire este necesar sa aruncam argila, caci este impregnata de toxine. Se vor
spala bandajele utilizate.

Orice cura externa cu argila trebuie precedata sau insotita cu un tratament

dezintoxicant intern prin fitoaromaterapie, suc de lamiie, laxative usoare, argila in
genere, alimentatie echilibrata atoxica.

Odata inceputa, cura de argila nu trebuie intrerupta

Odata inceputa, cura de argila nu trebuie intrerupta decit in cazuri de exceptie.

Pe linga plasturi si comprese, argila poate fi intrebuintata cu folos pentru pudrare, in

chip de talc, atit la sugari, cit si la copii si la adulti. Peste jupuiturile cutanate si peste
plagi, pudrarea cu argila are o actiune antiseptica si cicatrizanta. La fel si pentru
crapaturi, eczeme, ulcere, anumite cazuri de eritem.

Cum se foloseste in cosmetica

 Mastile de frumusete contin foarte adesea argila. Se va proceda mai simplu, mai
economic si mai eficace, folosind argila in pudra, din care se va face o pasta cu
jumatate apa, jumatate suc de castravete, de rosii sau de struguri. Pasta aceasta va fi
intinsa in strat subtire pe toata fata si pastrata pina se usuca: 15 minute pina la o
jumatate de ora. Se va indeparta cu apa calduta. Procedeul acesta, o data pe
saptamina, prezinta numai avantaje. Se trateaza acneea, eruptiile fetei, cuperoza,
ridurile. Argila praf, amestecata cu ulei de masline, da o crema alinatoare,
deopotriva de eficace in toate cazurile enumerate.

Cind se mai poate folosi

Pe de alta parte, argila poate fi utilizata in injectii vaginale si in spalaturi, in doze de

3-4 linguri la litrul de apa, usor incropita (scurgeri albe, metrite, colite, rectite,
parazitoze intestinale).

Pentru bolnavii carora li se rocomanda bai de namol, care n-au timpul sau mijloacele
de a se duce intr-o statiune termala specializata, prezentam mijlocul de a beneficia
totusi de metoda aceasta terapeutica: se va prepara un terci de argila in cantitate
suficienta pentru a umple o cada sau un butoi. Baia va putea fi folosita de mai multe
ori. Va fi de ajuns sa adaugam, de fiecare data, o cantitate suficienta de apa calda.

Durata acestor bai va fi de 5-10 minute la inceput, apoi de 15-20 de minute. Baile se
vor face din doua in doua zile sau de doua ori pe saptamina, timp de o luna. Se
repeta daca este necesar dupa o intrerupere de trei-cinci saptamini. Sint indicate mai
cu seama in cazuri de artritism, afectiuni reumatismale sau osoase si deopotriva in
anemie.

Baile locale vor fi practicate in cazul reumatismelor miinilor sau ale picioarelor. In
masura posibilitatilor apa de mare este preferabila sau cea in care s-a pus sare
marina.

 
 Lec
tia      
nr. 3
     
  Crenoterapia (Terapia cu ape minerale)  
Apele minerale si proprietatile lor terapeutice

Izvoarele de ape minerale sint extrem de cautate pretutindeni. Trecind prin

straturile succesive cu continut variat de diverse substante, apa spala si dizolva
anumite minerale si saruri solubile. In plus, apele minerale pot sa contina anumite
substante organice si bioactive sau gaze dizolvate. Din aceste motive, apele
minerale sint utile in cure interne sau externe. De aceste cure cu ape minerale
beneficiaza cei cu afectiuni ale aparatului locomotor sau ale cailor respiratorii,
bolnavii de reumatism sau cei care necesita cure de recuperare dupa traumatisme
sau interventii chirurgicale.

Apele minerale pot actiona impotriva carentei de saruri minerale, in ele existand
mari depozite de calciu, magneziu, si chiar fluor. De asemenea contin si
oligoelemente care sunt foarte bine asimilate de organism, asemeni sulfatillor ce le
confera virtuti diuretice si laxative.

Apele minerale folosite in cure interne vindeca sau amelioreaza boli digestive,
normalizeaza functiile gastrointestinale, actioneaza in procesele inflamatorii ale
aparatului uro-genital. Apele carbogazoase sint un stimulent, imbunatatind
peristaltismul stomacului si intestinului, maresc sau scad, dupa caz, aciditatea
gastrica, stimuleaza circulatia la nivelul stomacului si al ficatului. O alta functie de
maxima importanta a apelor minerale este lichidarea foamei de oxigen la nivelul
tesuturilor, ameliorind rezistenta organismului la boli.

Alte utilizari ale apelor minerale

 Cosmeticienii s-au straduit sa asigure hidratarea, hranirea si mineralizarea

corespunzatoare a pielii si, pe aceasta cale, a intregului organism. Desigur, metoda
clasica o reprezinta baile, mastile si compresele cu apa minerala. Pe linga acestea,
au fost inventate sprayuri cu apa minerala, care se pulverizeaza pe fata, pe miini si
git. Procedeul este salvator in zilele toride, caci hidrateaza masiv pielea, exact in
zonele cele mai expuse la intemperii.

Un alt procedeu, la fel de simplu si eficient, este stergerea fetei si a gitului cu

cubulete de gheata, obtinute prin congelarea apei minerale. Gheata mareste
tonusul pielii si accelereaza circulatia capi-lara la nivelul ei, iar apa minerala topita
din cubuletele de gheata hidrateaza pielea.

Romania are o treime din izvoarele termale si minerale din Europa. Efectul
vindecator al acestor izvoare a fost dovedit stiintific si acest lucru face ca multe
statiuni balneoclimaterice sa fie recunoscute pe plan international.

 Indicatii terapeutice

 boli ale aparatului locomotor si ale sistemului

nervos periferic, sechele dupa traumatisme ale
aparatului locomotor;
afectiuni ale aparatului respirator
afectiuni ginecologice cronice
diabet zaharat incipient
intoxicatii cu metale grele
boli digestive
afectiuni ale ochilor
sindrom supraponderal.

Contraindicatii

Persoanelor ce tin un regim stric in privinta sarii nu le este indicata cura cu ape
minerale, Acestea fiind bogate in sodiu sunt contraindicate in caz de hipertensiune
arteriala si femeilor ce sufera de retentie de apa. In schimb este indicata intr-o
mica masura vara, dupa un efort fizic mare, caci compenseaza pierderile de apa
prin transpiratie.

In continuare, este un referat cu titlul:

Apele minerale din romania
http://www.e-referate.ro/referate/Apele_minerale_din_romania2005-03-18.html

Apele minerale sunt apele ce au un continut variabil de saruri, gaze, substante

minerale, elemente radioactive, care le confera proprietati terapeutice. În trecut,
denumirea de apa minerala se atribuia tuturor apelor subterane sau superficiale
care puteau fi utilizate în scopuri terapeutice. În ultimii ani, apelor minerale
destinate scopurilor terapeutice li s-a dat denumirea de ape curative.

În tara noastra exista numeroase izvoare de ape minerale în jurul carora au fost
amenajate importante statiuni. Apele minerale constituie factorii naturali de baza în
tratamentul bolilor indicate. Apele minerale sunt sarate-iodurate-bromurate,
sarate-sufluroase si izvoare de cura interna cu apa slaba mineralizata sulfuroasa,
bicarbonata, sulfatata, calcinata sodica, magneziana. Apele doro-sodice iodurate
bromurate cu degajari de gaze (hidrocarburi usoare printre care predomina
metanul) sunt ape de adâncime cu concentratie mare, exploatate prin sonde.

1.Surse de ape minerale si importanta lor

Govora este una din cele mai bogate statiuni în ape iodurate si bromurate din
Europa. Moret o citeaza a doua în Europa, dupa Pechelepronne din Alsacia cu 562
mg la mie de brom si 42 mg la mie iod.

Apele din Govora contin pâna la 38,3 mg la mie brom si iod pâna la 41,8 mg la
mie. Atât iodul cât si bromul sunt de origine organica, rezultate din putrezirea
micilor alge. Calciul si magneziul pe care aceste ape îl contin în cantitate destul de
mare si anume: calciul 15-3,3 la mie si magneziu 0,77-1,05g la mie se datoreaza
nisipurilor si gresiilor. Caracteristica apelor de zacamânt este, de asemenea,
prezenta amoniului. Aceste ape nu contin hidrogen sulfurat, sunt ape captate în
sonde, la adâncimi de la 90-1860 m. Fiecare debiteaza între 40-160 m3 de apa în
24 de ore. Apele clorurate-iodurate-bromurate din sonde sunt ape vechi, fosile,
formând pânze-pungi si stau straturi permeabile în nisipuri.

Apele izvorului de cura interna slab mineralizate sunt caracterizate printr-o

concentratie mica de hidrogen sulfurat si clor, dar bogate în bicarbonati. Ele apar
din depozitele sarmatiene destul de abundente pe valea Hintel, care sunt formate
spre baza din marne negricioase, urmate apoi de bancuri de nisip, cu pachete de
marne si intercalatii de gresii. De aceste depozite sunt deci legate apele sulfuroase
slab mineralizate precum si pânza de apa dulce.

Un alt zacamânt de ape minerale este Borsa ce contine izvoare cu ape minerale
carbogazoase, sau continând fier, calciu, magneziu, recomandate în tratamentul
bolilor cronice ale tubului digestiv si în tratamentul bolilor renale, a nevrozelor
astenice si a tulburarilor respiratorii.

Oras situat în nord-estul României (Judetul Harghita), în depresiunea intramontana

cu acelasi nume din Carpatii Orientali, Borsec este înconjurata de Muntii Bistritei,
Muntii Calimani, Muntii Giurgeu si Muntii Ceahlau, altitudine 900 m.

O veche statiune (cunoscuta din 1804), deschisa tot timpul anului, cu numeroase
izvoare de ape minerale carbo-gazoase, sau continând calciu, magneziu. Aceste
ape sunt cunoscute pentru efectul lor benefic înca din a doua jumatate a secolului
al XVI-lea. Efectele terapeutice ale acestor izvoare de ape minerale au fost
recunoscute pe plan international. Statiunea Borsec este recomandata în
tratamentul bolilor cardiovasculare (insuficienta mitrala compensatorie si
insuficienta cardiaca, hipertensiune, varice), al bolilor endocrine (hipertiroidie,
boala Basedow, starea de prepubertate la copii supraponderali), dischinezie biliara,
boli digestive (gastrita cronica hipoacida, constipatie cronica, colita cronica
nespecifica), colicistita cronica necalcaroasa, tulburari renale si ale aparatului
urinar, nevroza astenica, boli dermatologice, metabolice si de nutritie, etc.

Având în vedere gustul placut acidulat, care-si pastreaza calitatile terapeutice, apa
minerala Borsec este îmbuteliata de APEMIN Borsec. Zacamântul mineral Borsec
are o apa bicarbonata, calcica, magneziena, cu o mineralizatie totala de 6873 mg/l,
precum si cu un continut foarte redus de fier. Apele minerale carbogazoase sunt
acumulate în calcarele cristaline-dolomitice prinse între sisturile cristaline care
predomina în zona. Prin fisurile si golurile carstice ale calcarelor, apele subterane
au o circulatie turbulenta, ceea ce favorizeaza solubilitatea mai accentuata a
bicarbonatilor. Continutul în CO2 este obtinut de apele subterane pe tot parcursul
circulatiei lor.

Dezvoltarea deosebita a industriei de îmbuteliere a Borsecului se datoreaza, în

primul rând, cererii consumatorilor, care apreciaza gustul placut al apei, lipsei de
precipitare în buteliile în care o transporta, precum si marea ei stabilitate chimica
ce o recomanda printre apele de prim rang din Europa.

Borsec - apa minerala de calitate ideala, premiata în 1873 la Târgul international

de la Viena cu medalia de aur împreuna cu titlul onorific "Regina Apelor Minerale",
medalia de argint si diploma de onoare la expozitiile organizate în 1876 la Berlin si
respectiv, Trieste, diploma de onoare a Expozitiei de la Paris (1878).

Produs si îmbuteliat în România de catre Romaqua Group S.A. Borsec, Fabrica

Regina Apelor Minerale - Borsec.

Localitate situata în partea central-estica a României (Judetul Harghita), pe râul

Olt, în partea sudica extrema a Depresiunii Ciucului, altitudine 656m, 32 km sud de
Miercurea Ciuc (resedinta Judetului Harghita), BaileTusnad este o cunoscuta
statiune din România. Depresiunea este delimitata de Muntii Harghitei în partea de
nord-vest si de Masivul Ciumatu Mare în sud-est- munti vulcanici. Cheile Tusnad-
Malnas ale Oltului, aerul puternic ozonat, linistea, confortul si tratamentul cu ape
minerale au facut din Baile Tusnad o statiune minunata si un loc ideal de petrecere
a vacantei în orice anotimp.

Statiune cu sezon permanent, cu numeroase izvoare de ape minerale (cunoscute

înca de la începutul secolului al XIX-lea, dar inaugurata abia în anul 1860).
Statiunea este recomandata pentru tratamentul bolilor sistemului nervos central
(nevroza astenica, stari astenice secundare, stres fizic si intelectual), al bolilor
cardiovasculare (infarct miocardic, hipertensiune, arteriopatie periferica, stari
postflebite, varice), al bolilor sistemului urinar (litiasa renala, inflamatii) si al unor
boli înrudite (boli digestive, endocrine, ginecologice etc.).

Apa minerala este bicarbonatata, calcica, magneziana, clorosodica, potasica,

feruginoasa si apa mezotermala, având o mineralizatie totala de 2.5 g/l, din care
gazul CO2 detine 1.14 g/l. Apa minerala carbogazoasa de Tusnad are un gust
placut, dulceag si o cantitate ridicata de CO2 (provenita, în principal, din
reimpregnarea în exces a apei deferizate si filtrate, în timpul îmbutelierii). Dioxidul
de carbon necesar completarii celui existent în apa este obtinut din acelasi
zacamânt hidromineral, deoarece sonda în exploatare produce pe lânga apa
destinata îmbutelierii si o importanta cantitate de CO2 liber ( de circa 45 tone/an ).

Zacamântul Casin

În secolul trecut zacamântul Casin avea doua izvoare cu ape minerale - Repat si
Salutaris - situate pe cei doi afluenti de stânga, Repat si Borviz, ai pârâului Casin.
Apele ambelor izvoare erau îmbuteliate: apa minerala medicinala la izvorul Repat si
apa de masa, la izvorul Salutaris.

Exploatarea apei minerale de la Casin a început în anul 1888 fiind comercializata în

tara, dar ajungând si peste hotare (Viena, Berlin, etc ). În prezent, unitatea de
îmbuteliere - situata pe afluentul Borviz si vaii Casinului are o capacitate de
productie modesta de circa 500 mii l/an, din cauza debitului mic al sursei
exploatate. Apa minerala este bicarbonatata (având un continut mare de
bicarbonati, în medie 3441.0 mg/l), slab clorurata, calcica, magneziana, sodica,
feruginoasa si carbogazoasa, cu mineralizatie totala de 7211.9 mg/l, din care CO2
retine 2270.0 mg/l.

În centrul României, în judetul omonim, asezat în depresiunea Brasovului, la

poalele vestice ale muntilor Vrancei, la o altitudine ce variaza între 550 si 600 m, la
31 km est fata de municipiul Sfântu Gheorghe, se afla orasul Covasna.

Numeroase izvoare (în jur de 1.000) cu apa minerala carbogazoasa, bicarbonata

alcalina sau continând diversi compusi ai fierului, iodului, bromului sau clorului sunt
recomandate în tratamentul bolilor cardiovasculare (infarctul miocardic, cardiopatie
ischemica, insuficienta aortica, hipertensiune arteriala, refacere dupa flebita
superficiala sau profunda, valvulopatii operate), disfunctii hepatobiliare (disfunctii
ale bilei, colecistite cronice fara calculi, refaceri dupa operatii la ficat, pancreatita
cronica), boli digestive (gastrite cronice hiperacide, ulcere cronice gastrice sau
duodenale) si boli asociate (obezitate cu complicatii cardiovasculare, nevroze
respiratorii, nevroze astenice, etc.).

Covasna este un important centru pentru îmbutelierea apelor minerale.

Zacamântul mineral Covasna este, pe de o parte complicat ca structura, iar pe de
alta parte, renumit prin varietatea de tipuri hidrochimice de ape carbogazoase.
Apele minerale acumulate în nisipurile cuaternare sunt bicarbonatate, calcice,
magneziene, usor clorosodice având o concentratie în saruri mai mare de 1.5 g/l.
Continutul în CO2 din aceste ape minerale variaza între 1.0 si 2.5 g/l.

Unitatea de îmbuteliere Covasna valorifica o apa cu mineralizatie totala de 8.5 g/l,

din care gazului CO2 îi revine 1.7 g/l. Debitul pompat este de 0.15 l/s. Acest debit
îi asigura unitatii de îmbuteliere o productie de circa 1.14 mil. litri/an apa minerala
carbogazoasa.

Zacamântul hidromineral Slanic-Moldova, pe baza caruia a luat fiinta si s-a

dezvoltat statiunea contine ape medicinale de tip clorurat, carbonat, bicarbonatat,
sodic, slab sulfuros, hipertonic, hipotonic si oligomineral a fost descoperit înca din
anul 1801. În 1852 s-au efectuat primele teste chimice, iar în 1877 au aparut
primele instalatii balneare. De-a lungul timpului, calitatile apelor minerale
descoperite aici au fost confirmate prin medaliile obtinute la expozitiile
internationale de la Paris, Viena, Frankfurt/Main etc. Specialistii le-au comparat cu
apele minerale de la Karlovy Vary, Vichy, Aix-les-Bains etc.

Botezata "Perla Moldovei", Slanic Moldova asigura tratament pentru tulburari

digestive (gastrite cronice hipo- si hiperacide, ulcere gastrice si duodenale, la un
interval de cel putin 3 ani de la faza dureroasa, afectiuni stomacale
postchirurgicale, colite cronice atipice, colon inflamabil, constipatie cronica), boli
hepatobiliare (dischinezie biliara, colicistita cronica cu sau fara calculi, stari
postoperatorii în boli ale ficatului), boli metabolice si nutritionale (diabet melitus,
forme usoare si intermediare, obezitate), boli ale rinichiului si urinare (stari de
dupa tratamentul infectiilor urinare, acolo unde nu au existat leziuni sau dereglari
renale). Cura externa cu apele minerale de la Slanic Moldova ajuta la tratamentul
bolilor reumatismale degenerative si diartritice, al celor cardiovasculare si
respiratorii (astma alergica, traheobronsite cronice, rinosinuzite cronice, emfizem
pulmonar), tratamentul bolilor endocrine (stari prepubertale la copii hiperreactivi),
al bolilor ginecologice ( sindrom ovarian menopauzal) si al altor boli.

Slanic Moldova este si o importanta statie de îmbuteliere a apei minerale. Cele

doua izvoare ce asigura îmbutelierea a 400-500 mii litri/an au fost captate prin
clopote de material inoxidabil, ancorate în betoane si acoperite apoi cu argila
stabilizata. Apa minerala preluata prin aceste clopote este deversata în cuve de
unde este trimisa la consum (cura interna si îmbuteliere).
Statiunea Calimanesti- Caciulata este indicata în tratamentul bolilor digestive
(gastrita cronica cu hipoaciditate, constipatie cronica, colita cronica), al bolilor
hepatobiliare (dischinezie biliara, colicistita cronica care prezinta sau nu calculi,
hepatita cronica, pancreatita cronica, starii postoperatorii în bolile ficatului), boli
ale sistemului renal si urinar (litiasa la rinichi, pielonefrita cronica termal = 41°C si
infectii urinare), tulburari metabolice si nutritionale (diabet melitus, stari
hiperuremice, obezitate), în afectiuni respiratorii (bronsita, traheobronsita cronica),
în boli ale sistemului nervos periferic (pareza, sechele ale poliomielitei), stari
reumatismale (spondiloza, artroza, poliartroza, tendinita), stari post-traumatismale
(dupa entorse, luxatii si fracturi), boli ginecologice (sindrom ovarian cauzat de
menopauza), boli O.R.L. (rinosinuzita cronica, laringita cronica alergica etc.), boli
dermatologice, cardiovasculare si de alta natura.

Factorii de cura naturala sunt reprezentati de clima protectoare si izvoarele

(descoperite în 1827) de ape minerale sulfuroase, clorate, bromate, cu sodiu,
calciu, magneziu, slab bicarbonatate, în principal hipotonice, cu concentratie,
compozitie chimica si temperatura variabile (mineralizare între 0.5 si 11.5 gr/l;
atermale, mezotermale 41°C si hipertermale 49.5°C) si cu un continut de hidrogen
sulfurat (H2S) de 7.5 mg/l.

Totodata Calimanesti- Caciulata este si un important centru de îmbuteliere a apei

minerale.Cantitatea de apa îmbuteliata este între 500-600 l/zi.

Este de mentionat un aspect specific al apei de Caciulata: compozitia ei chimica

prezinta pe o perioada de 100 de ani, adica de la captarea sursei si pâna în
prezent, un echilibru constant în cloruri, carbonatii si sulfatii de sodiu, de litiu, de
potasiu si de magneziu. Un alt parametru interesant este acela ca indicele de
refractie al apei minerale este apropiat de cel al apei distilate.

Zacamântul Herculane

Cea mai veche statiune balneara din România, datând din vremea romanilor, când
purta numele de "La apele sacre ale lui Hercule" (atestata documentar ca statiune
în anul 153 a. Hr.) este cunoscuta pentru efectele terapeutice ale apelor sale
termale, sulfuroase, cu sodiu, calciu, magneziu, oligotermale, usor radioactive,
bune atât pentru cura interna cât si externa. Date fiind temperatura ridicata a
acestor ape minerale (38-60°C) cât si gradul lor variat de mineralizare (3166-7426
mg/l), acestea au un efect fiziologic complex si o valoare terapeutica fara egal.

Începând cu 1948, Herculane a cunoscut o dezvoltare sustinuta, devenind o

statiune de rang national, cu regim permanent, recomandata pentru tratamentul
durerilor reumatismale degenerative (artroza, poliartroza, spondiloza etc.), al
bolilor inflamatorii (spondilita) si diartrozelor (tendonita, tendomiosita, periartrita
scapulohumerala), al bolilor sistemului nervos periferic (pareze, paralizii), precum
si pentru tratamentul unor boli asociate (ginecologice, respiratorii, ORL,
dermatologice, obezitate etc.).

Contraindicatii: TBC, boli al ficatului si rinichilor, boli cardiace decompensate,

hipertensiune arteriala peste 180 mm HG, Parkinson, ulcer în faza acuta,
neoplasme, boli psihice si toxicomanii.

Moneasa este o comuna din vestul României (Judetul Arad), situata pe râul
Moneasa, la poalele Masivului Codru-Moma, altitudine 290 m, la 110 km nord-est
de Municipiul Arad.

Izvoarele de ape minerale bicarbonatate, continând calciu, magneziu, sodiu, cele

oligominerale, mezotermale (24-32°C) sunt recomandate pentru tratamentul
bolilor reumatismale degenerative (forme simple de spondiloza cervicala, lombara
si dorsala), diartroze (periartrita scapulohumerala), al bolilor sistemului nervos
periferic si central (pareza usoara recenta, în curs de recuperare dupa un
tratament specific, sechele ale poliomielitei, anumite forme de semipareza si
parapareza, urmând sfatul medicului), al bolilor ginecologice (dereglari genitale
minore datorate unei nervozitati extreme), al bolilor metabolice si de nutritie
(diabet mellitus, obezitate) etc. Instalatii pentru bai calde în cada cu ape minerale,
pentru electroterapie, hidroterapie si kinetoterapie, bazine în aer liber pentru bai
reci cu ape minerale , zone de plaja.

Zacamîntul Lacu Sarat contine importante rezerve de namol sapropelic si apa

minerala hipertonica continând compusi ai sulfului, clorului, sodiului, magneziului,
bromului (mineralizare 70-84 g/l), folosite pentru tratamentul bolilor reumatismale
degenerative, inflamatorii (spondiloze cervicale, dorsale sau lombare, artroze,
poliartroze, tendonite, tendimiozite, periartrite scapulohumerale), boli ginecologice
(insuficienta ovariana, cervicita cronica), dermatologice (psoriasis, ichthyosis,
dermatita keratotic, neurodermatite, etc.), endocrine (benigne,
hipotiroidism,hipoovarianism pubertal), afectiuni ale sistemului nervos periferic
(pareze usoare, neurite, sciatica si sechele dupa poliomelita), a starilor post-
traumatice (dupa operatii pe muschi, tendoane si articulatii, dupa luxatii si
fracturi), respiratorii (bronsite cronice, traheolaringite, laringite) si alte boli.

Statiunea ofera si facilitati pentru bai calde în ape minerale în cazi, aplicari de
namol cald, aerohelioterapie si aplicari de namol rece urmate de bai în lac,
instalatii pentru electro- si hidroterapie, gimnastica, piscina pentru kinetoterapie.

Amara este o comuna în SE României (judetul Ialomita), situata în estul Câmpiei

Române (în Câmpia Baraganului), pe malul lacului Amara. Apa lacului Amara (156
ha), sarata, continând sulfati, magneziu, bicarbonati si în cantitati mai mici
bromuri, dar în special namol sapropelic cu proprietati terapeutice au dus la
dezvoltarea statiunii începând cu 1900.

Statiunea este recomandata în tratamentul bolilor reumatismale degenerative

(spondiloza, artroza, poliartroza) si a bolilor reumatismale inflamatorii
(reumatismul articular), bolilor ginecologice (metrosalpingita cronica, insuficienta
ovariana, sterilitate secundara) si a disfunctiilor asociate (dermatologice,
endocrine). Statiunea dispune de facilitati pentru bai calde în cazi si piscine cu apa
din lac, bai calde cu namol si aplicari de namol, plaja pe malul lacului si aplicari de
namol rece, bai în lac.

Zacamântul Biborteni furnizeaza comertului apa minerala de Biborteni. În prezent

la cele doua unitati de îmbuteliere (Biborteni ? si ?? ) se îmbuteliaza zilnic 198 mii
litri de apa minerala de tip bicarbonatat, calcic, magnezian, feruginos si
carbogazos. Bicarbonatii au o participare în jur de 2000 mg/l, iar gazul CO2 în jurul
aceleiasi valori ( 2000 mg/l). Datorita unui continut de ioni Fe++ de pâna la 5-7
mg/l, apa minerala este în prealabil deferizata.

Sângeorz-Bai este statiunea care ofera spre consum apa Hebe. Apele minerale
îmbuteliate în prezent sunt de tip bicarbonatat, clorurat, sodic, calcic, magnezian,
slab bromurate si carbogazoase, având o mineralizatie totala de 8539.9 mg/l, din
care gazul CO2 reprezinta 1108.8 mg/l. Aceste ape sunt exploatate de la intervalul
cuprins între 135 si 150 metri adâncime. Izvorul are un debit de un litru pe
secunda si asigura îmbutelierea a 3 milioane/an.

Statiunea Zizin se afla asezata pe bordura sud-estica a bazinului Prejmer - Sf.

Gheorghe. Izvorul având un debit de 0.17 l/s (10 mii l/zi) alimenteza unitatea de
îmbuteliere care produce 5600 mii l/an. Aceasta unitate prepara totodata si un
sortiment de bauturi racoritoare pe baza de apa minerala. Apa minerala destinata
consumului este de tip bicarbonatat, clorosodic si carbogazoasa, cu o mineralizatie
de 2733.5 mg/l.

Importanta :

Apele minerale sunt valorificate în industria de bauturi racoritoare. Unele ape

minerale au devenit, în ultimii ani, datorita compozitiei chimice si continutului în
CO2, "materie prima" de baza la prepararea unor sorturi de bauturi racoritoare.
Principala concluzie la care au ajuns experimentatorii consta în aceea ca aroma
bauturii racoritoare este scoasa în evidenta, în mod surprinzator, de catre apa
minerala, chiar în conditia de numai 2% zahar în produsul finit, fata de 9-12% cât
se utilizeaza la bauturile racoritoare obisnuite. Debutând modest la Zizin,
producerea de bauturi racoritoare si dietetice pe baza de apa minerala s-a extins la
scara larga, devenind o preocupare de interes pentru diferitele unitati de
îmbuteliere, ca: Borsec, Vâlcele, Poiana Vinului, Poiana Cosnei, etc.

2. Originea apelor minerale.

De-a lungul anilor au existat numeroase ipoteze, privind originea apelor minerale,
dar numai doua teorii au fost acceptate: originea vadoasa sau meteoritica si
originea magmatica sau juvenila.

Conform conceptului originii vadoase, apa minerala ar rezulta din apele superficiale
meteoritice infiltrate în sol si dirijate în circuit subteran de reteaua accidentelor
tectonice, unde, sub imperiul gravitatiei, sunt obligate sa patrunda adesea în
scoarta terestra la adâncimi mari. Pe tot parcursul lor, apele minerale spala rocile
strabatute, achizitionând, prin dizolvare, saruri minerale si gaze libere aflate în
zonele adânci ale apei (de exemplu CO2).

Desi mai atractiv, conceptul originii magmatice sau juvenile a apelor minerale,
conform careia apa minerala ar proveni din zonele foarte adânci ale scoartei
terestre si din cele ale mantalei superioare, îsi pierde treptat sustinatorii. Ar fi
vorba de apa provenita prin deshidratarea magmei sau o apa de sinteza chimica pe
baza gazelor care însotesc magma. Sustinatorii acestui concept pleaca de la
considerentul ca magmele contin mai multa apa decât rocile cristalizate din care
provin.

Între cele doua concepte s-a gasit o solutie mediatoare, conform careia majoritatea
apelor minerale au origine vadoasa si ca se pot încorpora în unele zone adânci ale
scoartei terestre cantitati de elemente de origine juvenila.

3. Tipuri de ape minerale

Apele minerale din România prezinta o mare varietate hidrochimica. Se desprind

trei tipuri predominante de ape minerale: sarate, sulfuroase-sulfate si
carbogazoase, în cadrul lor aparând, în functie de natura rocilor levigate local,
unele caractere hidrochimice secundare (fier, arsen, potasiu, calciu, magneziu,
clor, etc.)

Apele minerale carbogazoase

Întreaga suita de zacaminte hidrominerale din bazinele Oasului, Ciucului,

Baraoltului si Bârsei - cum ar fi cele de la Negresti-Certeze, Bixad, Sâncraieni,
Biborteni - sunt acumulate în depozite sedimentare recente. O parte din restul
zacamintelor cunoscute, cum ar fi cele de la Poiana Negrii, Poiana Cosnei, Poiana
Vinului, Slanic-Moldova, Casin, Covasna, Malnas, Poian si Vîlcele au ape acumulate
în formatiuni stâncoase ale flisului carpatic, iar o alta parte cum ar fi cele de la
Borsec si Bilbor au ape acumulate în calcare cristaline carstificate.

Zacamintele cu ape minerale carbogazoase aflate în Câmpia de Vest, sunt

cantonate în formatiuni sedimentare relativ recente care au umplut, la finele
Pliocenului si în Cuaternar, extremitatea estica a depresiunii Panonice, extinsa pe
teritoriul României.

Exploatarea zacamintelor enumerate se face în acord cu modul de acumulare, cu

adâncimea la care se gasesc si cu tipul de manifestari la zi ale apelor minerale
carbogazoase. Lucrarile de captare sunt adaptate pentru adâncimile mici ale
surselor (clopote de captare, drenuri, puturi si galerii de coasta) sau pentru
adîncimi mai mari (lucrari adecvate de foraj). Când zacamântul este asociat rocilor
stâncoase si se manifesta la zi prin izvoare, exploatarea lui se face prin captarea la
suprafata a surselor (Borsec, Poiana Cosnei, Poiana Vinului, Slanic-Moldova, Casin,
Caciulata) sau prin executarea unor puturi putin adânci, de câtiva metri (Sarul
Dornei, Covasna si Boholt).

Apele minerale îmbuteliate în România pot fi denumite si ape gazoase deoarece

contin importante cantitati de gaze, reprezentate în speciale de dioxid de carbon.
Caracterul lor cabogazos îl obtin prin încorporarea dioxidului de carbon întâlnit în
calea lor de circulatie subterana. Interceptia CO2 poate avea loc la adâncimi
diferite, dar întotdeauna în lungul accidentelor tectonice care îi înlesnesc miscarea
ascensionala si difuzia laterala pâna la distante de zeci de kilometri. Caracterul
chimic al apelor de circulatie este determinat de natura si compozitia rocilor
levigate de acestea, atât în miscarea lor descendenta cât si în cea ascensionala. În
acest mod iau nastere apele minerale cu compozitii chimice specifice si uneori
complexe, ca: acid-carbonice (arsenicale, ferugioase), cloruro-sodice,
bicarbonatate calcice, etc.

În cazul unor ape minerale, dioxidul de carbon se gaseste în proportie de 70% din
mineralizatia lui totala. În general, concentratia de dioxid de carbon a apelor
minerale carbogazoase din România este cuprinsa între: 1100 mg/l - cele de Casin
si Covasna - si putin peste 3000 mg/l - cele de la Borsec, Buzias, Vâlcele si Bodoc.
Restul apelor minerale au concentratii în CO2 situate între limitele mentionate.

Apele minerale sarate (clorosodice, iodurate, bromurate) au o concentratie

puternica si cunosc cea mai mare raspândire pe teritoriul tarii. Unele dintre ele
sunt legate genetic de zacamintele de hidrocarburi din exteriorul sau interiorul
arcului carpatic, în timp ce altele provin din spalarea masivelor de sare sau a
sarurilor reziduale de apele subterane sau superficiale.

Apele minerale sulfuroase si sulfatate au si ele o raspândire relativ mare, fiind

asociate genetic formatiunilor gipsifere din Miocenul Carpatilor Orientali,
conglomeratelor din flisul carpatic, conglomeratelor de vârsta eocena din
Depresiunea Getica si sulfurilor din rocile metamorfozate ale Carpatilor Orientali
sau celor din zacamintele de carbuni.

Apele minerale bicarbonatate

Ionul bicarbonic nu depaseste o concentratie de 1 g/l, cu exceptia apelor de la

Poiana Cosnei si Cosnita.

Ionul fier variaza între limite foarte largi între 1.5-1.7 mg/l în apele de la Borsec si
Slanic-Moldova si 22-24 mg/l în cele de la Poian si Vâlcele, majoritatea apelor
având un continut cuprins între 7 si 14 mg/l. Pentru îmbuteliere, fierul sub forma
 bivalenta prezinta dificultatea ca poate precipita în sticle, daunând calitatii
comerciale ale acestor ape. Pentru înlaturarea acestui neajuns sunt prevazute
instalatii de deferizare a apei minerale din zacamânt, înainte de a fi îmbuteliata.

Ionul litiu este relativ frecvent, cea mai importanta apa litinifera fiind Perla
Casinului (6.6 mg/l), dupa care urmeaza celealte, având continuturi cuprinse între
0.8 si 0.1 mg/l.

Anionul iod este absent în majoritatea apelor, mai ales în cele destinate consumului
alimentar. În cantitati mici este prezent în urmatoarele ape minerale: Malnas (3.4
mg/l), Bodoc (1.3 mg/l), Vâlcele si Perla Casinului (0.8 mg/l), Stânceni si Slanic-
Moldova (0.6 mg/l), Tinca (0.37 mg/l) si Sarul Dornei (0.1 mg/l).

Apele magneziene sunt numeroase, cea mai mare proportie având-o apa de la
Vâlcele (320.2 mg/l), urmata de apele de la Stoiceni (107 mg/l), Sângeorz-Bai
(110 mg/l), Borsec si Poian (107 mg/l), Covasna (68 mg/l), Boholt (67.7 mg/l),
Vârghis (58.3 mg/l), Biborteni (56.9 mg/l), Bodoc (49.5 mg/l), Casin (48.5 mg/l),
Bixad (46.8 mg/l) si Sâncraieni (41.0 mg/l).

Apele plate

Exista un curent de gândire printre specialistii hidrogeologi si hidrochimisti prin

care se afirma ca este gresit sa se considere drept ape minerale numai acelea care
depasesc un anumit grad de mineralizare si care, neconditionat trebuie sa fie si
carbogazoase. Este drept ca apele carbogazoase sunt mai cautate, adaugând la
calitatile lor intrinseci si pe acelea de a fi comerciale. Totusi, în consum îsi fac loc si
apele plate, unele dintre având calitati terapeutice.

Apele minerale de consum alimentar - având totodata si proprietati terapeutice- au

o mineralizatie totala sub 6.0 g/l si se grupeaza în doua categorii.
 
DISCLAIMER:

Acest mesaj NU ESTE SPAM.

Contine toate datele de identificare si instructiuni de dezabonare.

Crengutzica, primesti acest articol gratuit deoarece te-ai abonat sau ai fost abonat de
cineva caruia i-ai oferit adresa ta de email axinticrenguta@yahoo.com 
Imi cer scuze daca mesajul ajunge la tine dintr-o eroare sau daca acest e-mail nu iti
  aduce informatii utile.
 

Daca doresti sa renunti la abonament si sa nu mai primesti alte mesaje, te rog sa dai un
simplu click pe legatura de la sfarsitul mesajului.
Vei fi sters automat din baza de date.

© Dan Paunescu - Toate drepturile rezervate.

   
 
 
   
   
 

, Str. Opanez, Bl. C9, Ap.14, Craiova, Dolj 200145, Romania

You may unsubscribe or change your contact details at any time.

  
 Lec
tia      
nr. 4
     
  Hidroterapia  
Hidroterapia este acea ramura a medicinei naturiste care se bazeaza pe utilizarea
externa a apei, in scop terapeutic sau profilactic.

Principalele cai prin care apa actioneaza asupra organismului uman sunt :
excitatia termica, care depinde exclusiv de temperatura apei
excitatia mecanica, ce este data de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizata si cu o retea abundenta de terminatii nervoase,

recepteaza impactele termice si mecanice ale bailor hidroterapeutice, prelungind in
organism actiunea lor binefacatoare.

Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt urmatoarele:

a) compresele
compresele calde
compresele cu aburi
compresele reci
comprese stimulente (comprese Priessnitz)
comprese alternante

b) impachetarile umede.

Dupa dimensiunea regiunii pe care se aplica ele pot fi:

impachetarea inferioara
impachetarea superioara
impachetarea pe trei sferturi
impachetarea trunchiului

In functie de durata se pot clasifica astfel:

de scurta durata (10 - 15 minute)
de durata medie (40 - 50 minute)
de lunga durata (50 - 90 minute)

c) Frictiunile
partiale
complete
cu sare

d) Baile terapeutice

Aceste bai sint proceduri larg raspindite in cadrul tratamentului balnear. Baile pot fi
generale sau locale. In baile generale procedura vizeaza intregul corp si pacientul
se cufunda (pina la git sau pina la piept) in apa, iar in cele locale se cufunda in apa
numai partile afectate (miini, brate, picioare etc.).

Din punctul de vedere al temperaturii apei, baile terapeutice pot fi:

bai reci - sub 20 grade Celsius
bai racoroase - la 20-30 grade Celsius
bai intermediare - 34-37 grade Celsius (numite si la temperatura corpului)
bai calde - la 38-39 grade Celsius
bai fierbinti - la 40 grade Celsius si mai mult.
Compozitia apei pentru baile terapeutice este, de asemenea, variata. Se poate
folosi apa dulce (obisnuita), apa minerala, gazeificata (cu bule), aromatizata sau
medicinala (cu diferite adaosuri de substante sau plante aromate sau medicinale).

Exista citeva reguli privind baile terapeutice. Spre exemplu, se interzice sa se faca
bai dupa mese copioase sau imediat dupa ce s-a luat masa. Baile calde si cele
fierbinti, mai cu seama, trebuie sa se incheie cu un dus mai rece. Durata unei bai
este de 10-15 minute, iar dupa aceea se impune o scurta odihna de aproximativ 15
minute. Baile terapeutice se fac, totdeauna, numai la recomandarea sau prescriptia
medicului. Acesta indica temperatura apei, durata baii, frecventa si numarul total
de bai in cadrul unei cure. De asemenea, medicul va hotari si reluarea
tratamentului dupa un interval de 6 sau 12 luni, precum si combinarea bailor cu
alte proceduri.

Efectele terapeutice ale bailor

Baile reci si cele racoroase au un efect excitant asupra sistemului nervos si
stimuleaza eliminarea excesului de temperatura din organism. Asemenea proceduri
sint recomandate persoanelor sanatoase si antrenate, cu un organism rezistent si
bine calit. Baile cu temperaturi intermediare, cu apa obisnuita (dulce), se
recomanda pentru efectul lor reconfortant, iar baile calde au un efect calmant si
sint recomandate in insomnii. In raceala este recomandata baia fierbinte, dar
numai daca bolnavul nu are febra. Aceasta baie provoaca sudatie, o incalzire
generala a organismului si stimuleaza procesele metabolice, cu eliminarea intensa
a toxinelor si relaxarea muschilor.

Pentru a obtine efect maxim, in apa din baie se adauga treptat apa fierbinte,
crescind temperatura peste 40 grade Celsius. Durata unei asemenea bai este de
numai 5-10 minute. In timpul acestor proceduri se recomanda sa se aseze pe capul
pacientului un prosop inmuiat in apa rece, iar dupa baie pacientul se sterge bine pe
tot corpul, se imbraca in haine uscate si calduroase si se culca sub plapuma.

Bai cu adaos de ulei de pin (sau alte conifere)

Astfel de bai pot fi facute si acasa, adaugind in cada cu apa la 36-38 grade Celsius
o cantitate de 3-5 g ulei de pin (brad etc.). Durata obisnuita a acestei bai este de
15-20 minute pentru adulti si 5-10 minute pentru copii. In orice caz, durata
acestora nu trebuie sa depaseasca 20-30 minute. In timpul baii se verifica periodic
pulsul si starea generala a pacientului. Apa nu trebuie sa treaca de zona inimii
(pieptul, umerii si gitul raminind deasupra nivelului acesteia). Asemenea bai se pot
pregati si folosind extract (uscat sau lichid) de conifere.

Bai cu diverse saruri

Aceste bai sint folosite in tratarea afectiunilor aparatului locomotor, ale sistemului
nervos, ale aparatului cardio-vascular sau ale pielii. Ele sint foarte simplu si usor de
pregatit. In cada cu apa mai calda sau mai rece se dizolva 250-500 g sare marina
sau sare de bucatarie (se pot folosi si alte tipuri de saruri), cernuta in prealabil sau
asezata intr-un saculet de pinza. Baile se fac o data la doua zile, o cura fiind de 12-
15 bai.
 
Alte tipuri de bai curative
Exista numeroase feluri de a pregati baile pentru tratarea diverselor afectiuni.
Astfel, se fac bai cu plante medicinale, folosind salvie, musetel, tei, rozmarin, pelin,
hamei, nuc, menta, muguri si frunze de plop, scoarta de stejar, soc, tarite sau
mustar (faina sau boabe). Fiecare dintre aceste bai are o serie de recomandari si
mare parte dintre ele se pot face si acasa (desigur, dupa consultarea medicului
specialist).
- Dusurile reci

Sunt o procedura de hidroterapie derivata din clasicele "afuziuni" ale preotului german
Sebastian Kneipp, parintele medicinii naturiste, care a redat cu ajutorul apei reci
sanatatea multor oameni, intemeind o adevarata scoala de vindecare. Principiul de
functionare al acestor dusuri reci este oarecum asemanator celui din homeopatie: o
doza de frig mica ne face imuni la afectiunile provocate de "frigul mare" din anotimpul
rece.

IMPORTANT: dusurile reci vor fi facute numai de catre persoanele care nu sufera de
nici o boala in faza acuta, care nu sunt in convalescenta si nu prezinta o stare de
slabiciune fizica accentuata.

Cand si cum se fac dusurile: cel mai bun moment pentru dusul rece este dimineata, la
putin timp dupa trezire. Se va folosi de preferinta o apa ceva mai calduta la inceput,
care va fi racita gradat (pentru a nu produce socuri cardiovasculare). Dupa dus, trupul
trebuie frecat pe toata suprafata cu un stergar de canepa sau cu o lufa, pentru
activarea circulatiei, evitand insa sa ne udam pe cap. Urmeaza stergerea cu prosopul
uscat si imbracarea cu haine si sosete calduroase. Cel mai bine este sa facem si
putina gimnastica usoara, de incalzire, dupa acest procedeu, pentru a ne mari
temperatura corporala rapid.
Durata dusurilor reci. In primele zile, dusul rece nu va dura mai mult de un minut, mai
ales daca sunteti o persoana friguroasa, care suporta greu temperaturile scazute sau
daca nu aveti o constitutie prea robusta. Apoi, durata acestor dusuri se prelungeste
pe masura ce organismul se caleste, ajungand la o durata de maximum trei minute.

O cura completa de stimulare a sistemului imunitar presupune sa facem zilnic,

dimineata, cate un dus rece, vreme de trei-patru saptamani, dar ne putem crea din
acest procedeu si un obicei zilnic, pe toata durata vietii. Efectele dusurilor reci: primul
efect, care apare la 5-15 minute dupa ce am facut un dus rece, este o incalzire
puternica si extrem de placuta a intregului corp, care se explica printr-o activare a
circulatiei sangelui. Apoi vom remarca o inviorare a tonusului psihic, aparitia unei stari
de buna dispozitie. Vom sesiza, de asemenea, o acomodare mult mai rapida la
variatiile de temperatura si o reducere a sensibilitatii la frig si la curentii de aer. Prin
mecanisme inca putin cunoscute, dupa o saptamana de cura externa cu apa rece se
remarca deja si o intensificare a activitatii imunitare. Ca atare, sensibilitatea la racelile
de tot felul va fi redusa, anumite afectiuni cronicizate vor ceda gradat sub actiunea
acestei proceduri si a celorlalti factori terapeutici conjugati.

Precautii: acest procedeu facut in momente nepotrivite, atunci cand suntem

infrigurati, cand ne simtim momentam foarte slabiti sau deja bolnavi, ori practicat cu
exces de zel (expunerea prea indelungata la apa rece sau omiterea imbracarii in
haine calduroase) are efecte inverse celor scontate. Este bine sa retineti faptul ca
expunerea la apa rece se va face gradat, asa incat delicatul sistem cardiovascular sa
nu fie expus la socuri, care-i vor dauna mai tarziu sau chiar in acel moment.
Contraindicatii ferme la aceasta procedura: bolile cardiovasculare grave (ischemie
cardiaca, accident vascular, arteriopatii etc.), infectiile respiratorii, urinare si
intestinale in faza acuta, nevralgia, reumatismul in faza acuta.
- Baile fierbinti (hipertermice)
Sunt o procedura destinata, ca sa ne exprimam mai plastic, "pacalirii bolii". Cum? Prin
marirea temperaturii corpului cu ajutorul apei fierbinti, mimand un acces de febra.
(Atunci cand avem febra - de regula la 38,5ˇC - anumite celule ale sistemului imunitar
au un maximum de activitate, microorganismele care produc bronsita, pneumonia,
cistita, au o rezistenta foarte scazuta, iar multiplicarea lor este oprita.)
Cand si cui ii sunt indicate baile fierbinti - in primul rand, sunt recomandate
persoanelor care dintr-un motiv sau altul au fost nevoite sa se expuna la frig (dar nu
pana in faza de degeraturi, cand este indicata intr-o prima faza tot apa rece). De
asemenea, sunt foarte eficiente baile fierbinti atunci cand simtiti ca sunteti pe cale sa
raciti, avand o senzatie persistenta de frig, de ameteala, dureri in zona spatelui si a
 membrelor, senzatie neplacuta (ca atunci cand ne-ar zgaria hainele) la nivelul pielii.
Cu conditia sa nu fie sub incidenta vreuneia dintre contraindicatiile de mai jos,
aceasta metoda poate fi aplicata de oricine, fiind deopotriva indicata constitutiilor mai
firave si celor mai robuste. Cu precizarea ca dupa aceasta baie trebuie sa ne odihnim
suficient timp si sa nu ne expunem la frig, procedura poate fi aplicata oricand simtim
nevoia, in timpul zilei. Cel mai bun moment este insa seara, inainte de culcare,
deoarece are si un efect somnifer excelent.

Cum se fac baile fierbinti - inainte de a intra in cada de baie, apa va fi adusa aproape
de temperatura normala a corpului (36-37ˇC), asa incat sa ne acomodam rapid. Apoi,
prin adaugarea continua de apa fierbinte, se va ajunge la o temperatura de 39-40ˇC,
avand grija sa nu fortam, daca simtim o senzatie de ameteala sau disconfort. Vom
ramane in apa la aceasta temperatura vreme de 15-20 de minute, dupa care ne vom
sterge si ne vom odihni vreme de macar o ora in pat, la caldura, evitand apoi alte 4-5
ore orice contact cu frigul sau cu curentii de aer.

Efectele terapeutice ale bailor fierbinti: marirea temperaturii corpului are drept efect
imediat o intensificare a activitatii sistemului imunitar, care va lucra foarte eficient,
existand sanse mari sa inabusim in fasa un guturai, o gripa sau o cistita care apar pe
fondul unei expuneri indelungate la frig. Daca dusurile reci stimuleaza si mobilizeaza
resursele organismului, baile fierbinti ajuta la regenerarea si conservarea acestor
resurse, fiind extrem de indicate in momentele in care ne simtim obositi si cu
rezistenta scazuta. De asemenea, sunt foarte eficiente in cazul reumatismului,
nevralgiilor, starilor de contractura musculara care se agraveaza la frig si curent. Cat
de des este bine sa recurgem la baile fierbinti - acest procedeu este extrem de
eficient aplicat ocazional, la nevoie, eficienta scazandu-i daca este aplicat prea des.
Din acest motiv, baile fierbinti nu vor fi facute zilnic, asemeni dusurilor reci prezentate
anterior, ci mai degraba in momente critice (cand simtim iminenta unei raceli sau
profilactic, in timpul epidemiilor gripale).

Precautii: atunci cand facem bai fierbinti va fi necesar sa fim foarte atenti ca
temperatura apei sa nu depaseasca limita suportabilitatii, care variaza de la om la
om. La 39ˇC exista persoane care deja ametesc si au o senzatie de sufocare, in timp
ce altii pot urca temperatura la 41ˇC, fara sa simta cel mai mic disconfort. Asadar,
bunul-simt este extrem de necesar pentru a ne doza temperatura la aceasta
procedura, altfel existand posibilitatea de a aparea efecte extrem de neplacute si
chiar nocive.

Contraindicatii ale acestei proceduri: persoanele care sufera de boli cardiovasculare

(hipertensiune, aritmie cardiaca, ischemie cardiaca, accident vascular, tromboza etc.)
nu vor face bai fierbinti.

Aceeasi interdictie este valabila si in cazul persoanelor la care bolile infectioase, mai
ales insotite de accese de febra, s-au instalat deja, precum si cele cu o constitutie
foarte sensibila.
Un mic secret: daca la apa de baie fierbinte vom adauga 10-20 de picaturi de ulei
volatil de menta sau 30-40 picaturi de ulei de brad (se gasesc in magazinele
naturiste), efectul benefic al acestei metode contra bolilor respiratorii se va dubla sau
chiar tripla. Contra nevralgiei si reumatismului se vor adauga in apa de baie 20 de
picaturi ulei de cimbru si/sau ienupar. In fine, pentru un somn odihnitor si vise placute
vom pune in apa de baie 40 de picaturi de ulei volatil de lavanda sau de portocal.

 
     
DISCLAIMER:

Acest mesaj NU ESTE SPAM.

 Contine toate datele de identificare si instructiuni de dezabonare.

Crengutzica, primesti acest articol gratuit deoarece te-ai abonat sau ai fost abonat de
cineva caruia i-ai oferit adresa ta de email axinticrenguta@yahoo.com 
Imi cer scuze daca mesajul ajunge la tine dintr-o eroare sau daca acest e-mail nu iti
aduce informatii utile.

Daca doresti sa renunti la abonament si sa nu mai primesti alte mesaje, te rog sa dai un
simplu click pe legatura de la sfarsitul mesajului.
Vei fi sters automat din baza de date.

© Dan Paunescu - Toate drepturile rezervate.

   
 
 
   
   
 

, Str. Opanez, Bl. C9, Ap.14, Craiova, Dolj 200145, Romania

You may unsubscribe or change your contact details at any time.

 
 Lec
tia      
nr. 5
     
Reflexoterapia

Este componenta reflexologiei care se ocupã cu tratamentul prin masaj al punctelor

reflexe diagnosticate ca fiind sensibile (dureroase) sau cu articulatiile interfalangiene,
într-o ordine care tine seama de ecoul biologic al fiecãrui organ reprezentat si fãrã
obiecte intermediare (betisoare, baghete).
In timpul executãrii masajului, punctele reflexe trebuiesc controlate în permanentã
pentru a nu se traumatiza zonele învecinate si a evalua deblocarea cristalelor,
deoarece defectiunile organelor se manifestã si sub forma aglomerãrilor în punctele
refelxe corespunzãtoare a cristalelor (acidul uric, sãruri, alte impuritãti).

Prin masaj se faciliteazã circulatia sanguinã si transportul toxinelor spre organele de

  eliminare sau detoxifiere. Perturbarea circulatiei în zonele reflexe face ca suferinta  
organului corespunzãtor sã avanseze. Masarea zonelor reflexogene pe parcursul a
mai multor sedinte, implicã fisurarea cristalelor de toxine, a depunerilor pe care
circulatia sanguinã le va trimite spre organele de eliminare, îmbunãtãtind starea de
sãnãtate. Buna circulatie sanguinã este vitalã pentru fiecare organ sau zonã din
organism, deoarece transportã material nutritiv, hormoni, anticorpi, oxigen, deseuri
metabolice si alte substante neidentificate încã.

Cu cat circulatia sanguinã este mai anevoioasã, cu atat mai greu va surveni
vindecarea. Miile de metri de material tubular prin care circulã sangele (artere, vene,
capilare) în corpul nostru, se mentin în activitate prin vasoconstrictie si vasodilatatie,
functionarea lor depinzand de activitatea muscularã. O circulatie bunã se mentine
prin activitãti musculare adecvate pentru fiecare zonã din corp, care se reflectã prin
activitãti fizice, gimnasticã, sport.

Dacã activitatea muschilor slãbeste, tesuturile se fibrozeazã, circulatia sanguinã în

acea zonã devine greoaie, articulatiile de la maini, picioare si coloanã devin rigide,
dureroase, exercitand presiuni asupra unor terminatii nervoase sau vasculare. In
consecintã, activitatea nervilor si cea sanguinã este stanjenitã, fluxul sanguin
perturbandu-se datoritã produselor toxice care se acumuleazã în organele afectate si
în punctele lor reflexe.

Si reversul este, din pãcate, valabil. Dacã circulatia sanguinã este deficitarã într-un
anumit segment din corp sau într-un organ, functia acelui segment, respectiv organ,
este perturbatã, ajungandu-se (dacã situatia nu se remediazã) la distrugerea
structurilor proprii. Toate acestea conduc cu timpul la anchiloze, dureri, boli organice,
intoxicarea organismului, slãbirea puterii de apãrare împotriva bolilor. Picioarele se
resimt devenind reci si chiar dureroase. Dacã nu se acordã atentia cuvenitã acestor
stãri în faza incipientã, se vor descoperi ulterior tulburãri la distantã în corp, în
organele de legãturã.

Avantajele reflexoterapiei

Poate fi aplicatã la toate categoriile de varstã, profilactic si pentru afectiuni acute sau
cronice. Marele avantaj constã în completa lipsã de toxicitate, în conditiile în care
civilizatia noastrã traverseazã o epocã foarte poluantã, inclusiv pe plan
medicamentos.
Prin reflexoterapie nu se trateazã simptomatologia bolilor, ci cauzele lor. Reluarea
normalã a circulatiei sangelui în organul sau zona afectatã este un mare castig,
deoarece sangele transportã substantele de asimilatie, dezasimilatie si apãrare.
O bunã circulatie sanguinã conduce la accelerarea reconstituirii normale a tesuturilor
si organelor lezate de boalã, în plus atrage reechilibrarea bioenergeticã în zona
afectatã.

Oricine stie cã în jurul apelor repezi se formeazã curenti care scad în intensitate sau
dispar în raport cu reducerea cantitãtii si vitezei de scurgere a apei. La fel campul
bioenergetic se perturbã în zonele cu circulatie sanguinã deficitarã si se reface odatã
cu redresarea circulatiei, acesta fiind un argument care sustine ideea cã reflexologia
constituie o punte de legãturã între medicina clasicã si cea orientalã.
Alt avantaj al reflexoterapiei este verificarea stãrii de sãnãtate a unui individ într-un
timp foarte scurt. De obicei la aceastã metodã recurg bolnavii care nu au obtinut
vindecarea afectiunilor prin remedii medicamentoase, sau cei care doresc sã fie
sãnãtosi folosind cãi netoxice. Unii o folosesc în paralel cu tratamentul
medicamentos, în special cel bazat pe antibiotice, atunci cand situatia o impune.  

In continuare, va invit sa cititi un curs despre reflexoterapie.

http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/reflexoterapia/reflexoterapie.htm

Autorii acestui curs sunt Sora Hedi Masafret si Dr.Wm. H. Fitzgerald

Drepturile de autor apartin in totalitate autorilor acestui curs.

Continutul cursului este urmatorul:

1. Zonele reflexogene
 Ce sunt zonele reflexogene ?
Cum actioneaza zonele reflexogene ?
De ce irigarea sangvina are o importanta atat de mare ?
Tulburarile zonelor reflexogene
Cum pot fi masate zonele reflexogene ?
Masajul cu mana
Pozitia pentru masarea zonelor reflexogene ale talpii piciorului
Masajul prin calcare
Unde sa incepem masajul ? O schita generala.
Cat de mult se maseaza intr-o singura zi ?

2. Principiul reflexologiei
Ce este o zona reflexa si un punct reflex ?
Impartirea conventionala in zone
Efectele tratamentului si masuri complimentare
Schema generala. Ordinea in care se vor trata punctele reflexe
Cum se aplica masajul ?
Cat dureaza tratamentul ?
Ce fenomene secundare se pot ivi ?
Cand masajul este contraindicat ?
Cand consultarea medicului este obligatorie?
3. Lista punctelor reflexe
Ordinea in care se vor trata punctele reflexe.
4. Eliminarea substantelor toxice
4.1. Rinichii
4.2. Ureterele
4.3. Vezica si uretra
5. Metabolismul
5.1. Dintii
5.2. Esofagul
5.3. Stomacul
5.4. Duodenul
6. Ficatul si colecistul
7. Pancreasul
8. .1. Intestinul subtire

2.Intestinul gros

3. Colonul ascendent, transversal, descendent

4. Rectul
9. Cordul (inima) si sistemul circulator
Structura si functia
Zona reflexogena
Stari patologice
Senzatie de angoasa, sau de junghiuri la inima, respiratie dificila
Vicii de cord
Cazuistica
Angina pectorala
Patogeneza
Infarct cardiac
Insuficienta cardiaca
Tensiunea arteriala
Cazuistica
Aritmie cardiaca
10. Sistemul nervos
Creierul
Sinusurile frontale
Coloana vertebrala
 Ceafa
11. Sisteme de aparare
Sistemul limfatic
Splina
Amigdalele
12. Glandele hormonale
1. Hipofiza sau pituitara
Zona reflexogena a hipofizei
2. Glandele suprarenale
a) Maduva glandei suprarenale
Stari patologice
Exemplu de aritmie cardiaca
b) Substanta corticala sau scoarta suprarenalei
Zona reflexogena a suprarenalei
Stari patologice
3. Glandele paratiroide
Zona reflexogena a glandelor paratiroide
Stari patologice
Stari patologice cauzate de lipsa de calciu
4. Glanda tiroida
Zona reflexogena a glandei tiroide
Stari patologice
13. Glandele sexuale
Organele sexuale feminine
1. Ovarele si trompele
Zona reflexogena a ovarelor si trompelor
Dureri menstruale sau valuri
Stari patologice
Cazuistica
2. Uterul si vaginul
Zona reflexogena a uterului si vaginului
Zona reflexogena a sanului
Stari patologice
Cazuistica
Organele sexuale masculine
1. Penisul
Zona reflexogena a penisului
2. Testicolele
Menirea
3. Epididimele
Menirea
4. Ductul spermatic
Zona reflexogena a testicolelor, epididimelor si ductului spermatic
Stari patologice
Tulburari ale puterii sexuale
5. Prostata
Zona reflexogena a prostatei
Stari patologice
Cazuistica
14. Aparatul respirator
1. Laringele
Zona reflexogena a laringelor
Stari patologice
Cazuistica
3. Traheea, bronhiile si plamanii
Zona reflexogena pentru trahee, plamani si bronhii
Stari patologice
Cazuistica
Astma
15. Organele de simt
 16. Articulatiile
17. Factori de care trebuie sa tinem cont si care actioneaza asupra
organismului nostru
Alimentatia
Incaltamintea
Radiatii telurice
Gandirea pozitiva
18. Lista de afectiuni si zonele reflexogene care trebuie masate in fiecare
caz

Acest curs mi-a fost pus la dispozitie de catre Dl. Col. (Rz.) Ing. Ieronim
Fogoros (Sibiu).

Alte informatii despre reflexoterapie si masajul terapeutic puteti gasi in cartile:

    "Reflexologia si reflexoterapia in slujba

bolnavilor"
     Autori: Gheorghe Neamtu si conf. Aurora
Milos

      "Presopunctura si micromasajul"
      Autori: Gheorghe Neamtu si Aurora Milos

Reflexoterapia
Reflexoterapia respecta minunatul dicton al medicinei: Mai intii de toate a nu
vatama.

Picioarele sint considerate radacina fiintei noastre si nu intimplator un proverb

chinez spune: Surisul vine de la picioare.

Apelati la reflexoterapie atit pentru tratarea, dar mai ales pentru prevenirea
afectiunilor si va veti pastra sanatatea, tineretea si dinamismul si la maturitate si
batrinete.

CENTRUL DE SANATATE REVITAL

Bdul Iancu de Hunedoara nr. 9, bl. I 1, sc. 2, ap. 44, parter, interfon 044, Sector
1, Bucuresti

Telefon: 021/230.11.67; 210.39.20; 0722.310.877; Fax: 021/222.68.09; e-mail

REVITAL@xnet.ro

Brasov: 0268/310.368 - Str. Zizinului nr. 2, Bl. 40, sc. C, et.1, ap. 2

Centrul de Sanatate REVITAL este primul cabinet specializat in reflexoterapie din

Romania.

Reflexoterapia este o straveche tehnica de tratament cu radacini in antichitatea

egipteana si chineza care consta in masarea talpilor, palmelor sau capului.
Reflexologia plantara se bazeaza pe existenta la nivelul picioarelor a unor zone
corespunzatoare tuturor organelor corpului.

Prin masarea acestora organismul este ajutat sa elimine toxinele, circulatia

sangvina se imbunatateste si dezechilibrele dispar.

Prin reflexoterapie corpul este adus in perioada de functionare maxima, fapt ce se

realizeaza printr-un numar diferit de sedinte, in functie de problemele de sanatate
ale fiecaruia, vechimea afectiunii, modul de viata si alti numerosi factori. Masajul
reflexogen este un tratament individualizat, de aceea si rezultatele sint foarte
bune. Acesta poate avea drept scop: 

1. Prevenirea - anumite zone sint dureroase inainte ca boala sa se manifeste. Prin

reflexoterapie functia organului respectiv se normalizeaza inaintea aparitiei
semnelor clinice.

2. Tratarea - reflexoterapia poate actiona fie independent, fara administrarea unui

tratament alopat, dar de cele mai multe ori masajul reflexogen poate fi o
completare a ingrijirii medicale. In cele mai multe cazuri se diminueaza dozele de
medicamente sau se reduc sensibil, chiar pina la eliminarea completa (insomnii,
migrene, instabilitate emotionala, anxietate, depresii, diabet, afectiuni renale,
hepatice, hipertensiune, reumatism, artroze etc.). In majoritatea situatiilor,
masajul reflexogen se asociaza cu un tratament naturist, individualizat (fitoterapie,
bai de plante, cataplasme, suplimenti alimentari, produse apicole, indicatii de dieta
si hidratare corecta). Pentru unele afectiuni sau chiar numai pentru relaxare, se
combina masajul reflexogen cu masajul terapeutic (general sau partial), timpul
necesar pentru diminuarea punctelor reflexe diminuindu-se in acest caz.

In perioade de convalescenta sau post operatorii, reflexoterapia grabeste

restabilirea organismului.

In cazul fracturilor masajul punctelor reflexe se aplica membrului corespondent si

poate reduce foarte mult durata de vindecare. Se stimuleaza circulatia singelui si
formarea de calus si se evita atrofierea muschilor.

3. Relaxarea si intretinerea - prin masajul reflexogen organismul isi recapata

echilibrul psihic de multe ori zdruncinat in perioade de suprasolicitare si stres.

Un program regulat de intretinere face parte din conduita de rutina fata de stres si
poate preveni aparitia unor noi afectiuni.

Reflexoterapia este o practica holistica, adica priveste organismul ca un intreg,

fiind o tehnica complet inofensiva, probata de mii de ani, ce se poate aplica la orice
virsta.

Nu se recomanda in timpul sarcinii, in tromboze si tromboflebite avansate, in

micoze si dermite, in afectiuni cardiace grave, in cazul infectiilor (infectia se
trateaza medicamentos).

Prin reflexoterapie se pot trata foarte multe afectiuni:

stres, migrene, ameteli, insomnii, oboseala cronica, instabilitate emotionala,

depresii, anxietate, atacuri de panica.
afectiuni ale coloanei, sciatica, lombosciatica, spondiloze, cifoze, reumatism,
artroze, artrite, gonartroza, coxartroza etc.

tulburari endocrine: tiroida, paratiroide (caderi de calciu), suprarenale,

deficiente de crestere la copii, reglarea ciclului, tulburari de menopauza,
osteoporoza (stoparea degradarii masei osoase), disfunctii sexuale (impotenta,
frigiditate etc.), tulburari de metabolism, obezitate, diabet.

afectiuni digestive: gastrite, enterocolite, colite, ulcer, esofagite de reflux,

constipatie, hemoroizi, balonari etc.

afectiuni hepato-biliare: litiaza biliara, hipercolesterolemie, bila lenesa etc.

afectiuni renale (se elimina nisipul si pietricelele) litiaze, prostatite, enurenzis

nocturn, edeme (picioare umflate) etc.

afectiuni circulatorii: hipo si hipertensiune, arterioscleroza, guta, sindromul

miinilor si picioarelor reci, dureri de picioare.

afectiuni ORL: bronsite, rinite, sinuzite, nevralgii, astm etc.

probleme ale sportivilor: crampe musculare, luxatii, entorse, dureri de spate,

inflamatii ale tendoanelor, bursite etc.

In cazul fracturilor se maseaza membrul corespondent, recuperarea fiind mult mai

rapida. Gama afectiunilor care beneficiaza de reflexoterapie este mult mai larga,
am enumerat pe cele principale.

De cele mai multe ori pacientii care se prezinta la Cabinetul REVITAL nu au

afectiuni organice evidentiate de analize, dar nu se simt bine. Cauzele pot fi
multiple.

Prin masajul reflexogen se restabileste echilibrul la nivelul intregului organism,

organele corpului isi imbunatatesc functiile si starea de bine se reinstaleaza.

Numarul de sedinte necesar

Numarul de sedinte necesar este diferit in functie de fiecare caz in parte, de virsta
si de reactia fiecarui organism.

O serie de 15-20 de sedinte constituie un minim necesar, dar se continua pina la

25-30 de sedinte in cazul afectiunilor cronice sau a depresiilor si starilor de
anxietate, rezultatele sint foarte bune in majoritatea cazurilor.

Sedintele se pot efectua zilnic sau la doua zile.

Dupa rezolvarea problemelor si restabilirea starii de bine se recomanda sedinte de

intretinere saptaminale sau bilunare. Dupa ce toate problemele de sanatate s-au
rezolvat, talpa nu mai prezinta puncte dureroase si masajul este o placere.

Se recomanda o hidratare si o alimentatie corecta, adoptarea unui regim echilibrat,

fara excese si o abordare pozitiva a vietii.

Putem considera reflexoterapia o solutie straveche pentru problemele lumii

moderne si sedintele de masaj reflexogen ca facind parte din conduita de rutina
fara de stres.
 

TERAPIILE MIRACULOASE

Reflexoterapia - bataia la talpa vindeca

Reflexoterapia are atit un scop curativ, inlaturind cauzele care au produs

afectiunea, dar si preventiv, intrucit poate depista dezechilibrele inainte ca o boala
sa se instaleze.

Prin masajul reflexogen se imbunatateste circulatia sanguina, se elimina toxinele

din organism, se inlatura tensiunile nervoase si durerile, reflexoterapia ajutind la
stimularea tuturor functiilor.

Corpul omenesc este comparat de numerosi reflexogeni cu un sistem care

functioneaza ca o baterie. Daca echilibrul este perturbat, curentul nu ajunge unde
trebuie. Dar reflexoterapia ajuta la refacerea circuitului, favorizeaza inceperea unui
proces de vindecare si creeaza conditiile in care sa apara autovindecarea.

Tulburarile provocate de boli, imbracaminte sau incaltaminte nepotrivite, de

acumularea de toxine din alimente, bauturi, medicamente, aer, sol se rezolva prin
masajul talpilor, talpa fiind harta intregului organism.

Talpa este ca un tablou de comanda

Omul a fost creat ca mergind descult pe nisip, pietre, iarba sa-si stimuleze in mod
natural toate punctele din talpa. De altfel, chinezii considerau mersul prin roua o
adevarata terapie.

Talpa reprezinta un adevarat tablou de comanda pentru activitatile din organism.

Piciorul este un corp omenesc in miniatura, pentru ca toate organele, glandele si
partile corpului au puncte reflexe in talpa.

De aceea, prin masajul picioarelor, supranumite radacina fiintei noastre, se

stimuleaza activitatea intregului organism, imbunatatindu-se circulatia sanguina si
eliminindu-se toxinele.

Acest masaj aduce organismul in perioada de functionare maxima. Cam 20 la suta

din pacientii Cabinetului REVITAL prezinta disfunctii sexuale cauzate de stres si
suprasolicitari nervoase sau chiar aparute din cauze organice. Echilibrarea
organismului si masarea punctelor corespunzatoare organelor in suferinta, in acest
caz organele genitale, dau rezultate foarte bune, confirmate de persoanele in
cauza.

REGULI ALE REFLEXOTERAPIEI

1. Se recomanda o baie cu sare de mare sau plante inaintea masajului.

2. Nu se consuma alimente sau cafea cu doua ore inaintea masajului si o ora dupa
aceea.

3. Nu se fumeaza inaintea, in timpul sau dupa masaj si nu se consuma bauturi

alcoolice pe toata durata tratamentului.

4. Se bea apa plata sau ceai in timpul masajului.

 5. Este indicat consumul a 1,5-2 litri de lichide (apa plata, ceaiuri) pe zi.

6. Calitatea tratamentului depinde de buna colaborare dintre terapeut si pacient.

7. In paralel cu tratamentul reflexogen nu se admit alte tratamente, cu exceptia

celui alopat, recomandat de medic.

8. Se evita curentul de aer atit in timpul masajului, cit si in general.

9. Se incalta o pereche curata de sosete sau ciorapi dupa masaj.

10. Nu va speriati de posibile reactii ale organismului pe durata tratamentului:

nevoia de a urina mai des, urina fiind mai colorata si cu miros; o transpiratie mai
abundenta, chiar frisoane; o senzatie mai accentuata de caldura sau de frig; o
senzatie de relaxare si somn, chiar dorinta de a adormi; un sentiment de disconfort
(se elimina toxine); o durere mai intensa a organelor cu probleme (circulatia se
amplifica); pete vinete cind metabolismul calciului nu este normal; tumefierea
gleznelor, in special la persoane cu staza limfatica etc.

ATENTIE!

Acestea sint reactii temporare, care dispar dupa citeva sedinte. Masajul reflexogen
nu se aplica pe un picior ranit, in caz de ruptura, fractura, echimoza, eczeme.

In cazul fracturilor se aplica masajul membrului corespondent.

In perioade de convalescenta si postoperatorie recuperarea se face mult mai rapid.

 
DISCLAIMER:

Acest mesaj NU ESTE SPAM.

Contine toate datele de identificare si instructiuni de dezabonare.

Crengutzica, primesti acest articol gratuit deoarece te-ai abonat sau ai fost abonat de
cineva caruia i-ai oferit adresa ta de email axinticrenguta@yahoo.com 
Imi cer scuze daca mesajul ajunge la tine dintr-o eroare sau daca acest e-mail nu iti
  aduce informatii utile.
 

Daca doresti sa renunti la abonament si sa nu mai primesti alte mesaje, te rog sa dai un
simplu click pe legatura de la sfarsitul mesajului.
Vei fi sters automat din baza de date.

© Dan Paunescu - Toate drepturile rezervate.

   
 
 
   
   
 

, Str. Opanez, Bl. C9, Ap.14, Craiova, Dolj 200145, Romania

You may unsubscribe or change your contact details at any time.

 
 Lec
     
  Masajul terapeutic  
Inceputurile medicinei "pozitive" chineze se plaseazã acum 8 milenii. Medicii chinezi
considerã obiectele si fenomenele în interrelatii nesfarsit de bogate si subtile,
considerã întrega fire ca un tot organic. Componentele principale ale lumii sunt
aceleasi la fiecare nivel al existentei concrete, iar macrocosmosul se reflectã fidel în
microcosmos.

Astfel a fost structuratã o doctrinã a celor 5 elemente: lemnul, focul, apa,

pãmantul, metalul, care sunt privite ca entitãti dinamice, capabile sã se transforme
într-o anume ordine, unele în altele.
Acesteia i s-a alãturat doctrina despre principiile antagoniste YIN si YANG. Intelesul
originar al primului pare a fi fost "cel luminat", iar al celuilalt "cel umbrit". Cele
douã principii antagonice se manifestã în corelatii permanent schimbate, dominand
cand unul cand altul, alternarea lor determinand ritmurile cosmice, biologice si
istorice.
In practica vindecãtoare chinezã se utilizeazã pe scarã largã masajul.

CUM SE EXECUTÃ MASAJUL MANUAL

Masajul se poate executa de cãtre o persoanã specializatã în reflexoterapie sau
de cãtre pacient, în acest caz se numeste automasaj. In cazul automasajului,
bolnavul trebuie sã cunoascã de ce boalã suferã, care sunt punctele reflexe
corespondente afectiunii, ordinea si durata de masare pentru fiecare punct reflex,
perioada optimã pentru masaj.
Cand masajul (automasajul) se executã profilactic, o importantã deosebitã o are
ordinea în care se executã masarea diferitelor puncte, evitarea depozitãrii toxinelor
în punctele refelxe, care tind sã blocheze partial circulatia sanguinã sau limfaticã,
permitand astfel instalarea afectiunilor la organele aflate la distantã.

Se va insista pe zonele renale, uretere, vezicã urinarã, sistem limfatic, cap,

stomac, intestine, ficat.
Cand masajul este fãcut de un expert în reflexoterapie, atat el cat si pacientul
trebuie sã se gãseascã în pozitii confortabile, relaxante, specifice punctelor care
trebuiesc masate. Astfel, pentru masajul palmar, pacientul poate adopta pozitia
sezand într-un fotoliu sau culcat cu fata în sus pe o canapea.

Terapeutul se va aseza comod pe un scãunel, mai jos decat pacientul, sau lateral
langã canapea. Pentru masarea zonelor din coloana vertebralã, pacientul va sta
culcat cu fata în jos, cu capul într-o parte, mainile întinse lejer pe langã corp. In
cazul masãrii tãlpilor, pacientul va sta culcat cu fata în sus, cu picioarele întinse,
relaxat, iar terapeutul va sta la picioarele acestuia, pe un scãunel, mai jos decat
pacientul. Piciorul care trebuie masat se aseazã pe genunchiul terapeutului, iar sub
genunchiul pacientului se va pune o pernã. Din aceastã pozitie se maseazã
majoritatea punctelor reflexe pentru: rinichi, ficat, splinã, stomac, plãmani, ochi,
urechi, sinusuri, cap, tiroidã, paratiroidã, intestine, umeri, sani, limfe, gat, coloanã
etc.

Masarea punctelor din pãrtile laterale ale picioarelor (reflexoterapia pentru

prostatã, hemoroizi, anexe, testicole, vagin, uretrã) solicitã ca pacientul sã întoarcã
piciorul lateral, pe o parte sau alta. Dupã ce atat pacientul cat si terapeutul s-au
instalat comod, s-au eliminat zgomotele sau orice perturbare din exterior, se poate
începe masajul printr-o usoarã si scurtã masare a tãlpilor, apoi cu varful degetului
mare de la manã se palpeazã punctul corespunzãtor, se continuã cu apãsãri
usoare, care vor creste în intensitate, panã la limita suportatã de pacient,
urmãrindu-i-se reactiile. Se va evita folosirea unguentelor, deoarece degetele pot
aluneca pe punctele de lucru si nu se va obtine eficacitatea doritã.

Masajul se face prin presare si (sau) miscãri circulare.

Cand se maseazã zone întinse (traseul vezicii urinare, uretere, rinichi), sensul de
lucru este dinspre cãlcai spre degete si nu invers, iar în cazul intestinului gros, se
va masa în sensul de evacuare, ascendent, transversal, descendent. Se va lucra
aproximativ 30 de secunde cu fiecare manã, prin rotatie, permitand astfel
relaxarea mainilor.

Zonele supuse masajului trebuie sã fie sãnãtoase, fãrã traumatisme sau afectiuni
inflamatorii, dermatologice, bãtãturi, cu o igienã riguros respectatã. Durata
sedintelor de tratament si numãrul punctelor reflexe care se pot masa în cadrul
unei sedinte vor fi strict individualizate, în functie de bioritmurile specifice si în
raport cu starea de functionare a organului de detoxifiere, filtrare si eliminare. Nu
este indicat a se disloca mai multe toxine decat poate elimina rinichiul si detoxifia
ficatul, splina, sistemul limfatic. Dacã nu se tine cont de aceasta, toxinele vor
circula liber în corp, creand unele simptome ca ameteli, somnolentã, cefalee si alte
dereglãri, care afecteazã starea generalã.

Ce facem, instinctiv, cand avem o durere de cap sau o indigestie? De regula, punem
mana pe zona dureroasa pentru a ne usura intr-o oarecare masura durerea. Asadar,
exista un instinct primar care ne face sa apasam locul dureros pentru ameliorarea
simptomelor. Cele zece zone sunt impartite in cinci perechi, numerotate de la 1 la 5,
pe fiecare parte a corpului.

Zona 1 trece prin degetele mari de la maini, pe fiecare parte a corpului si parcurge
zona mediana a corpului, partea interioara a picioarelor, a bratelor si coloana
vertebrala. O dereglare a fluxului energetic pe acest traseu poate afecta orice organ
sau functie dinj aceasta zona. Zona 1 este de obicei cea mai sensibila pe picioarele
oamenilor, deoarece pe ea se afla multe parti vitale ale organismului - nasul, gura,
gatul, coloana vertebrala si organele genitale. Lucrand numai asupra reflexelor
coloanei vertebrale de la nivelul picioarelor este posibila ameliorarea multor
manifestari fizice neplacute, deoarece nervii cu originea in zona vertebrala stimuleasa
activitatea intregului organism.

Zona 2 are ca limite degetul aratator si al doilea deget de la picior; in acelasi fel se
poate continua pana la divizarea corpului in zece zone. Aceasta metode de impartire
a corpului in canale energetice sau meridiane, este similara principiului care sta la
baza presopuncturii si acupuncturii. Cu toate acestea, cand este vorba de
reflexoterapie, nu sunt importante meridianele in sine si nici punctele identificate sau
numerotate. In locul lor, accentul se pune pe harta corpului care arata ca fiecare zona
sau organ din organism este oglindita pe talpi si degetele de la picioare, ca si pe
palme si degetele de la maini. Alta diferenta importanta intre reflexoterapie si
presopunctura sau alte terapii bazate pe utilizarea meridianelor este legata de tehnica
de utilizare a policelui si a degetelor pentru relaxarea punctelor reflexogene de pe
picioare si maini. Cand un punct de pe meridian este blocat, fluxul energetic scade
sau se acumuleaza, iar in acel punct apare congestia. In timp, aceasta congestie se
poate manifesta fizic sub forma de disfunctie a zonei sau organului respectiv. Pe de
alta parte, daca blocajul este indepartat prin sedinte de reflexoterapie, iar echilibrul
adecvat si functia normala se restabilesc, procesul de autovindecare poate incepe, iar
simptomele si durerea vor disparea. Eficienta reflexoterapiei se bazeaza pe procesul
simplu al eliminarii blocajelor de flux energetic in vederea activarii procesului de
autovindecare. Talpile: oglinda a corpului Daca priviti cele doua talpi (alaturate), puteti
observa ca ele sunt o reprezentare exacta a corpului uman. Talpile reflecta intr-
adevar conformatia corpului. Cei largi in spate vor avea talpi mai late de la articulatia
halucelui la marginea extrema. Oamenii inalti si slabi au talpi lungi si subtiri, cu
degete lungi. Remarcati si curburile talpilor, care sunt asemanatoare cu curburile
coloanei vertebrale. Din aceasta ilustratie puteti observa ca talpa dreapta guverneaza
partea dreapta a corpului, iar talpa stanga pe cea stanga. Daca alaturati cele doua
talpi, veti avea un contur complet al corpului, cu halucele reprezentand capul, iar
partile laterale ale talpilor reflectand zonele laterale ale corpului - de exemplu umerii,
genunchii si soldurile. Unele afectiuni cutanate ale picioarelor pot fi deosebit de
semnificative.

De exemplu, o batatura poate adesea reflecta o afectiune a gatului, iar o sensibilitate

a punctelor reflexogene ale gatului, sa spunem pe partea dreapta, va fi semnificativ
corelata cu o batatura pe aceeasi parte. Ingrosarea pielii pe partea laterala a
piciorului in zona punctelor reflexogene ale umerilor, semnaleaza adesea o afectiune
a umarului. completare Zonele reflexogene sunt puncte nervoase care se afla in
legatura cu anumite parti din corp. Ele se gasesc raspandite pe toata suprafata
corpului. Prin masarea zonelor reflexogene, se poate obtine o irigare sanguina buna,
atat a zonei reflexogene cat si a organismului dependent.

PRESOPUNCTURA este presiunea care se exercita asupra punctului reflex.

Punctele pot fi masate cu degetul, cu unghia, cu bagheta de lemn sau de sticla, cu
stiloul, folosind capatul rotunjit al acestuia. Presopunctura poate fi practicata de
oricine. Cele mai bune rezultate se obtin folosind varful degetului sau unghia. Dupa
indicatie, un punct poate fi masat prin manevra de dispersie sau tonifiere. In
afectiunile provocate de un exces de energie, se foloseste dispersia.

DISPERSIA : Se face masajul cu varful degetului in pozitie oblica; se maseaza sau se

apasa prin insurubare, in sensul opus miscarii acelor de ceasornic. Miscarea se face
superficial, bland, lent. Dupa un masaj corect, pielea se va inrosi, sensibilitatea
dureroasa si tonul vor scadea.

TONIFIEREA se practica in cazul bolilor rezultate prin deficit de energie (hipotonie,

bradicardie etc.). Se executa cu varful degetului sau cu unghia, ambele in pozitie
verticala. Masajul se face cu durata scurta. Cand se executa corect, rezulta paloarea
tegumentului, cresterea sensibilitatii si a tonusului muscular. Portiunea masata poate
fi pudrata. Se pot face trei sedinte pe zi cu durata de 10 minute fiecare. Cura de
masaj in cazul unei afectiuni cuprinde 15 sedinte apoi pauza 2 saptamani, dupa care
se reia.

Mai multe informatii despre reflexoterapie si masajul terapeutic puteti gasi in

cartile:

 "Reflexologia si reflexoterapia in slujba bolnavilor"

Autori: Gheorghe Neamtu si conf. Aurora Milos
 "Presopunctura si micromasajul"
Autori: Gheorghe Neamtu si Aurora Milos

Secretele masajului chinezesc

sau spalarea uscata

Spalarea uscata, asa denumesc specialistii in medicina veche chinezeasca

automasajul.

Ei ne recomanda sa ne facem acest masaj zilnic pentru a ne mentine sanatatea

si a ne pastra forta fizica.
In fiecare dimineata trebuie sa va masati cu palmele tot corpul pentru a
imbunatati circulatia sangvina. Pentru a obtine rezultate trebuie sa repetati
fiecare exercitiu de minimum

10-15 ori.

Masati-va radacina parului si nu veti incarunti

1. Inainte de a incepe orice exercitiu, frecati-va palmele una de alta, pina cind
se incalzesc. Dupa aceea masati-va dosurile palmelor. Palma stinga maseaza
palma dreapta, iar palma dreapta pe cea stinga (femeile trebuie sa inceapa
masajul cu palma stinga).

2. Respirati profund, mingiiati cu palma stinga mina dreapta. Masati-va,

incepind cu palma partea interioara a miinii pina la umar, inconjurati cu palma
umarul, iar atunci cind expirati masati-va partea exterioara a miinii drepte
(acest exercitiu este pentru femei). Barbatii trebuie sa inceapa masajul cu mina
stinga: cu palma dreapta, in timp ce expirati, masati mina stinga pe partea
interioara de la palma pina la umar, inconjurati umarul, iar cind expirati masati
partea exterioara a miinii. La incheieturi apasarea trebuie sa fie mai puternica.

Masajul regulat al miinilor, incluzind aici incheieturile coatelor si ale umerilor,

previne stagnarea singelui si a energiei, are o influenta binefacatoare asupra
cavitatii toracice in intregime.

3. Incalziti-va din nou palmele, apropiati-le de frunte si, in timp ce expirati,

lasati-le in jos pina la barbie cu o usoara apasare. In timp ce expirati duceti-va
iarasi miinile in sus pe frunte catre crestetul capului si catre ceafa, iar de pe
ceafa pe git. Masati-va gitul, cuprinzind maxilarele si miscind miinile inainte
catre barbie, iar de la barbie in sus catre frunte.

4. Desfaceti degetele miinilor, puneti-va miinile pe ceafa astfel incit degetele

mari sa ramina in gropile de dupa urechi, iar celelalte degete sa maseze
radacinile parului cu niste miscari circulare – de la frunte catre ceafa si inapoi.
Un asemenea masaj imbunatateste circulatia sangvina, impiedica incaruntirea
inainte de vreme, caderea parului si aparitia ridurilor.

5. Timplele trebuie masate cu virfurile degetelor prin miscari circulare in

sensul acelor de ceasornic si invers. In acest timp, degetele mari acopera
gropile de dupa urechi, iar celelalte degete se afla pe timple.

Exercitiul pentru ochi inlatura oboseala

6. Puneti-va miinile pe cap astfel incit degetele mari sa se gaseasca pe timple,

iar celelalte pe crestetul capului. Plimbati-va degetele mari ale miinilor cu o
usoara apasare de la timple de-a lungul urechilor. Cu celelalte degete masati-
va pe crestet, ceafa si mai departe – in jos pe git catre omoplati si umeri.

7. Prindeti-va urechile in asa fel incit degetul mare sa stea pe lobul urechii in
spate, iar cel aratator in fata. Frecati-va urechea din toate partile: de sus in jos,
din fata in spate.

8. Incalziti-va din nou miinile, in special degetele mari: cu partea lor

exterioara, prin miscari circulare, masati-va pleoapele. Prindeti-va cu degetul
mare si cu cel aratator de sprincene si intindeti-le dupa care eliberati-le.
Plimbati-va degetele de la radacina nasului catre sprincene. Dupa aceea trebuie
sa prindeti pielea de la radacina nasului, sa o intindeti si sa ii dati drumul, toate
acestea de citeva ori. Aceste exercitii previn bolile de ochi, intaresc
musculatura ochilor si inlatura oboseala.

9. Cu partea interioara a degetelor mari masati-va narile in acelasi timp astfel:

in timp ce unul dintre degete este sus, celalalt este jos, pina cind nasul se
incalzeste. In cazul racelilor sau al gripelor nasul trebuie masat de cel putin
100 de ori. Exercitiul va scapa de nasul infundat, previne gripa si raceala.

10. Masati-va obrajii din exterior catre radacina nasului prin miscari circulare.

11. Masati-va cu ambele miini gitul – din fata pina la barbie si din spate pina
la piept.

12. Puneti-va mina stinga pe umarul drept si cu o usoara apasare plimbati-va

mina in diagonala catre piept. Cu mina dreapta faceti acelasi lucru cu umarul
sting.

13. Sprijiniti-va mina stinga in coapsa astfel incit degetul mare sa se afle in
fata, iar celelalte in spate. Cu mina dreapta masati-va stomacul cu miscari
circulare incepind din partea stinga, in jurul buricului, de 36 de ori. Dupa
aceea, sprijiniti-va cu mina dreapta in coapsa, iar cu mina stinga masati-va
stomacul in acelasi fel, dar in sens invers acelor de ceasornic, de 36 de ori.
Prin masarea stomacului, ca si prin masarea pieptului, este influentata usor
diafragma si organele interne, imbunatatind in mod considerabil activitatea lor.

Masajul coapselor previne tulburarile menstruale

14. Masati-va picioarele (pina la talpi). Imbratisati-va cu miinile coapsa stinga

si cu o usoara apasare plimbati-va degetele pe picior, pe partea exterioara a lui,
catre calcii. Miscindu-va pe calcii, cu o apasare usoara, plimbati-va degetele
pe partea exterioara a piciorului. La incheieturi apasarea trebuie sa fie abia
perceptibila. Faceti acelasi lucru cu piciorul drept.

Masarea incheieturilor coapselor, genunchilor si gambelor inlatura energia

stagnanta si imbunatateste circulatia sangvina, previne dilatarea venelor,
tulburarile menstruale, imbunatateste activitatea organelor digestive si a
splinei.

15. Spalarea genunchilor: puneti-va miinile pe genunchi, apasati cu putere si

masati-va ambii genunchi in acelasi timp prin miscari circulare in sensul
acelor de ceasornic de zece ori si invers tot de zece ori. Gropile de sub
genunchi masati-le prin miscari progresive din exterior catre interior si din
interior catre exterior. Masarea genunchilor protejeaza incheieturile in fata
influentelor exterioare: frig, umezeala, eforturi prelungite si, de asemenea,
previne imbolnavirea incheieturilor.

16. Toba din ceruri:

a) acoperiti-va bine ambele urechi cu palmele astfel incit degetele mijlocii sa

se stringa pe ceafa. Bateti din toate degetele in acelasi timp, pe ceafa, de 12 ori
(in cap in acest timp se aude o bataie ca de toba);

b) acoperiti-va din nou urechile cu palmele, iar dupa aceea eliberati-le treptat;
exercitiul trebuie facut, de asemenea, de 12 ori;

c) bagati-va degetele aratatoare in urechi, rotiti-va degetele de trei ori inainte si

de trei ori inapoi, dupa care scoateti degetele repede din urechi.

Exercitiile a, b si c trebuie repetate de trei ori. Acestea contribuie la o

dispunere corecta a energiei in cap, inlatura senzatia de greutate, oboseala,
urmarile insomniei, dependenta de conditiile meteorologice, imbunatatesc
auzul si previn bolile de urechi.

Scapati de insomnie daca va masati talpile

17. Exercitiile pentru ochi trebuie facute in fiecare dimineata si seara. Rotiti-va
ochii de trei ori catre stinga, dupa care priviti drept inainte, incruntati-va si
odihniti-va dupa aceea. Intoarceti-va ochii catre dreapta si odihniti-va din nou.

18. Deschideti si inchideti gura de 36 de ori. Saliva formata in acest timp o

inghititi. Acest exercitiu intareste nu numai dintii, ci si gingiile, previne
aparitie paradontozei si a altor boli.

19. Gargara: inchideti gura, iar cu limba faceti niste miscari circulare ca si cum
ati face gargara cu apa. Inghititi saliva care se formeaza in acest timp
(enzimele care sint continute in saliva sint folositoare pentru normalizarea
digestiei).

20. Incalziti-va miinile si de 36 de ori plimbati-le pe mijloc de sus in jos. Acest

exercitiu imbunatateste activitatea rinichilor.

21. Faceti urmatorul exercitiu pentru spalarea talpilor: incalziti-va din nou
palmele si plimbati-le pe fiecare talpa de 100 de ori, apasind punctul situat in
groapa care se formeaza atunci cind aveti degetele strinse.

Masarea acestui punct influenteaza pozitiv activitatea rinichilor, calmeaza

organismul (este un exercitiu foarte important pentru persoanele care sufera de
insomnie) si are o actiune benefica asupra ochilor.
Vindecarea constipatiei  prin reflexoterapie

Constipatia reprezinta prelungirea perioadei dintre defecatii sau faptul ca

cineva doreste defecatia, dar aceasta se produce cu greutate. Constipatia se
imparte in constipatie organica si constipatie functionala.

Constipatia organica este in principal cauzata de modificari patologice ale

anusului, rectului si/sau colonului sigmoid sau de faptul ca puterea muschiului
neted din peretele intestinului slabeste. De asemenea, mai poate fi  cauzata si
de dereglari ale secretiei interne si metabolismului.

Constipatia functionala este cauzata in principal de obiceiuri alimentare

defectuoase care fac ca regularitatea defecatiei sa fie perturbata sau de
folosirea defectuoasa a purgativelor, ceea ce reduce sensibilitatea intestinului,
iar functia de contractie a colonului sigmoid devine anormala.

Simptome

Defecatiile devin mai putine, reducindu-se de obicei la mai putin de doua ori
pe saptamina. Materiile fecale sint uscate si citeodata arata ca materiile fecale
ale oilor. Pacientul are dificultati ale scaunului, materiile fecale producind
dureri sau pacientul poate elimina materiile fecale, dar cu greutate.

La inceput simptomele nu sint resimtite in tot organismul. Cind constipatia

dureaza mult timp pot sa apara fisuri anale, hemoroizi, prolaps rectal etc. In
afara de acestea, pacientii pot avea abdomenul umflat (balonari), dureri
abdominale, scaderea apetitului, insomnie, dureri de cap, ameteli, oboseala si
alte simptome.

Tratament

1. Apasati punctele reflexe ale glandelor suprarenale, rinichilor, vezica urinara

de 50 de ori, fiecare separat, avind ca reper o senzatie de usoara durere.

2. Apasati punctele reflexe ale ureterelor de 50 de ori. Frecventa este de 30-50

de apasari pe minut.

3. Apasati punctele reflexe ale plexului solar si plaminilor de 50 de ori separat,

cite 30-50 de apasari pe minut).

4. Knead Zusanli (ST 36), Shangjuxu (ST 37), Xiajuxu (ST 39), Xingjian (LR
2) de 50 de ori, separat, 30-50 de apasari pe minut.

5. Apasati stomacul, intestinul subtire de 100 de ori separat, 30-50 de apasari

pe minut.

6. Apasati colonul ascendent, colonul transversal, colonul descendent, colonul

sigmoid, rectul de 100 de ori separat, 30-50 de apasari pe minut.
7. Repetati indicatiile de la punctele 1, 2, 3 reducind numarul de apasari la
jumatate.

Recomandam o serie de 10 sedinte pentru tratament.

Reglementari ale stilului de viata

1. Formati-va obiceiul defecatiei la ora fixa.

2. Beti mai multa apa fiarta pentru a avea suficient lichid in organism, care sa
faca materiile fecale moi. Mincati  legume si fructe care contin  multe fibre
vegetale.

3. Normalizati-va activitatea fizica si evitati sedentarismul. Faceti exercitii de

tonifiere a musculaturii abdominale si  genuflexiuni.

4. Pastrati-va o atitudine optimista

Masaj si terapii complementare

Masajul - arta si stiinta vindecarii

Masajul poate fi considerat o arta si o stiinta a vindecarii. Teoriile masajului

terapeutic au un caracter stiintific, insa aplicarea propriu-zisa a acestora este o
arta, intrucit ea implica simtul vindecarii, senzitivitatea atingerii, perceptia si
intuitia. Este un mod unic de a comunica fara cuvinte, de a impartasi energia,
de a experimenta bucuria relaxarii si linistei mentale. Deseori, masajului ii sint
atribuite efecte spirituale subtile, apropiate de cele ale meditatiei.

Ce este masajul?

Masajul este un procedeu de actiune mecanica a terapeutului asupra tesuturilor

corpului pacientului cu ajutorul miinilor sau unor aparate speciale.

Scopul masajului

I. PROFILACTIC - reprezinta o metoda eficienta pentru prevenirea bolilor,

prelungirea vietii si incetinirea proceselor de imbatrinire.

Se aplica:

1. intregului corp

2. anumitor parti ale corpului, incluzind masajul facial (cosmetic)

II. TERAPEUTIC - reprezinta o metoda de tratament al diferitelor afectiuni.

 Tipuri

1. clasic

2. reflexogen

3. neuromuscular

4. shiatsu

5. acupresura

6. polar

7. sportiv

8. sexual

9. Chi Nei Tsang etc.

Efectele fiziologice ale masajului pentru sanatate si conditie fizica

Efectul terapeutic al masajului este definit de Hipocrat, parintele medicinei,

printr-o afirmatie foarte concisa: vis medicatrix naturae, adica forta vitala,
fortele naturale de recuperare ale organismului.

Terapia prin masaj promoveaza sanatatea sustinind propriile procese ale

organismului.

Terapia prin masaj actioneaza benefic asupra corpului in intregime. Masajul

imbunatateste circulatia singelui si limfei. Pentru ca intregul corp sa fie
sanatos, toate celulele sale trebuie sa fie sanatoase. Celulele individuale ale
corpului depind de o alimentare din abundenta cu singe si cu limfa, deoarece
aceste fluide aduc nutrienti si oxigen si indeparteaza deseurile si toxinele.
Astfel, este usor de inteles importanta bunei circulatii pentru sanatate si efectul
benefic al masajului pentru intreg corpul.

De asemenea, s-a constatat ca masajul:

- determina modificari in structura singelui. Imbogatindu-l cu oxigen cu 10-15

la suta mai mult.

- poate ajuta detensionarea muschilor contractati si ii poate stimula pe cei

slabiti, flasci. Acest echilibru muscular poate ajuta postura si promova
eficienta in miscari. Masajul nu mareste in mod direct forta musculara, insa
poate grabi recuperarea dupa oboseala ce survine in urma exercitiilor. In acest
fel, este posibil sa se realizeze mai multe exercitii si antrenament, ceea ce in
timp fortifica muschii si imbunatateste conditia fizica. De asemenea, masajul
intinde usor muschii si tesuturile, sustinind mentinerea elasticitatii lor.

- mareste secretiile si excretiile corpului. S-a demonstrat ca masajul mareste

producerea sucurilor gastrice, salivei si urinei. De asemenea, are loc o excretie
marita de nitrogen, fosfor anorganic si clorura de sodium (sare), ceea ce
mareste rata metabolica (utilizarea materialului absorbit de catre celulele
corpului).

- echilibreaza sistemul nervos calmindu-l sau stimulindu-l, in functie de ce

efect are nevoie individul in acel moment.

-l imbunatateste starea pielii. Masajul actioneaza in mod direct asupra functiei

glandelor sebacee (uleioase) si glandelor sudoripare, care mentin pielea
lubrefiata, curata si racoroasa. O piele dura, lipsita de elasticitate, poate deveni
moale si supla.

-l influenteaza organele interne. Prin stimularea directa sau indirecta a nervilor

ce alimenteaza organele interne, vasele de singe ale acestor organe se dilata si
permit o alimentare marita cu singe.

Beneficiile terapiei prin masaj

Cunoasterea efectelor fiziologice ale masajului face posibila o mai buna

intelegere a beneficiilor asupra sanatatii si starii de bine a corpului.

Ceea ce se produce in timpul unui masaj sub miinile terapeutului are o

importanta profunda pentru cei interesati de sanatate, de armonia propriului
corp. Masajul poate ajuta in orice sport sau forma de exercitiu. Ajutind
reducerea oboselii fiziologice si recuperarea dupa extenuarea antrenamentului
sau jocului, masajul faciliteaza un antrenament calitativ superior, favorizind
astfel o mai buna performanta si inlaturind pericolele de accidente.

Popoarele antice mediteraneene cunoasteau aceste lucruri. Dupa imbaiere si

exercitii, ei includeau si un masaj corporal complet. Anticii au inteles ca
educatia implica dezvoltarea mintii si corpului in egala masura. Interesul
publicului modern de conditia fizica, sanatatea holistica, starea de bine si
potentialul uman reprezinta o incercare de a readuce la viata o filozofie
onorata vreme indelungata.

Pentru cei mai multi oameni care pornesc un program de antrenament,

adeseori spiritul vrea, dar trupul nu. Cind ei incep exercitiile fizice regulate
aproape fiecare parte a corpului se schimba. Foarte interesant pentru maseuri
este modul in care vasele de singe devin mai complexe pentru a face fata
cerintelor marite de oxigen ale corpului, pentru a furniza mai multi nutrienti,
pentru a permite o eliminare mai buna. Aceasta cere timp. In timp ce muschii
se formeaza, ei nu reusesc sa obtina suficient oxigen si nutrienti. Din pacate,
multe programe de exercitii privesc durerile si suferintele ca un pret inevitabil.
Acest lucru pur si simplu nu este adevarat, deoarece masajul poate fi folosit
intocmai precum era folosit si de greci si romani: pentru a mari rezistenta, a
controla oboseala si a se simti mai bine, ca parte integranta dintr-un program
de sanatate.

Masajul actioneaza pentru a dispersa efectele secundare ale actiunii muschilor,

efecte ce irita muschii si terminatiile nervoase. Acizii lactic si carbonic se
acumuleaza in muschi la scurt timp dupa inceperea unui program de exercitii.
Acesti acizi sint deseuri ce determina durerea si crampele ocazionale. Ei se
formeaza cind glicogenul din ficat si muschi este ars pentru a produce energia
din timpul exercitiului. In cele din urma, acizii trebuie sa fie reconvertiti in
glicogen si restocati sau eliminati prin limfa si sistemul circulator. Durerile si
oboseala persista pina ce procesul acesta de reconvertire sau excretie este
incheiat. Masajul poate ajuta eliminarea iritatiei cauzate de aceste deseuri,
marind astfel rata refacerii musculare.

Cind masajul a fost inlocuit de odihna s-a inregistrat o refacere musculara de

la 20-75 la suta pina la 100 la suta. De exemplu, acesta este motivul pentru
care boxeurii sint masati si nu odihniti intre runde.

Incheieturile au un rol extrem de important in exercitii, pentru ca ele sint

activate de muschi pentru a genera miscare. Toate incheieturile au o structura
complexa si, nefiind folosite, intepenesc. O senzatie de amorteala, de lentoare
in incheieturi descurajeaza exercitiile. Un maseur contracareaza aceasta prin
folosirea loviturilor de masaj si miscarilor pasive, pentru a elibera tensiunea
musculara si tesutul conector din jurul incheiturilor.

De asemenea, masajul ajuta refacerea in cazurile de ranire a tesuturilor moi,

precum intinderile si sucirile. Acest lucru este posibil intrucit cresterea si
repararea tesutului sint accelerate printr-o circulatie eficienta in zonele afectate
si stimularea adecvata a tesuturilor in curs de vindecare. Multe raniri ale
tesuturilor moi nu sint intr-atit de serioase incit sa determine o vizita la medic,
dar totusi pot cauza disconfort si disabilitate. Masajul terapeutic poate ajuta la
grabirea si imbunatatirea refacerii si reducerea disconfortului. In acest mod,
masajul ajuta, fiind asemenea unei punti intre neglijenta obisnuita ce rezulta in
raniri usoare si o interventie medicala majora.

O constientizare marita a nevoii de sanatate aduce cu sine si o constientizare a

nutritiei. Dieta cea mai atent planificata este partial ineficienta daca vasele de
singe nu sint dezvoltate si deschise astfel incit nutritia sa poata ajunge la
celule. Masajul poate ajuta si acest proces prin imbunatatirea circulatiei.

Relatia dintre stres si boala este un punct de interes pentru toti cei preocupati
de mentinerea sanatatii. Stresul determina eliberarea de hormoni ce creeaza
vasoconstrictie si diminuarea circulatiei. Afectata de stres, inima lucreaza mai
din greu, respiratia devine mai rapida si superficiala, iar digestia se incetineste.
Aproape toate procesele corporale degenereaza. Studiile prihosomatice arata
modul in care factorii de stres pot cauza migrene, hipertensiune, depresie,
unele ulcere peptice etc. Cercetatorii au estimat ca 80 la suta din boli sint
legate de stres. Teparia calmanta si relaxanta prin masaj poate ajuta
contracarind toate aceste efecte.

Masajul are un efect psihologic clar. Intrucit masajul trezeste simtul tactil,
simtul primar al corpului, el aduce oamenii aici si acum si ii indeparteaza de
tensiunea generata de preocuparea constanta a mintii cu probleme. De
asemenea, detensionarea musculara poate conduce la eliberarea de emotii
reprimate. Durerile de cap, insomnia, tulburarile digetive inclusiv constipatia,
artrita, astmul, sinuzita, precum si dureri minore sint citeva din problemele
care se amelioreaza in urma terapiei prin masaj.

Terapia prin masaj este o forma de terapie fara medicamente.

Aurelia Haiu

MASAJUL DIVERSELOR REGIUNI ALE CORPULUI OMENESC 

 
 
Masajul regiunilor trunchiului constă în prelucrarea celor trei regiuni
distincte: spatele, peretele toracic şi abdominal. Datorită conformaţiei anatomice şi
rolurilor funcţionale diferite, aceste regiuni se masează întotdeauna separat.
Masajul spatelui  Pe spate se aplică toate procedeele principale de masaj şi
o parte din cele ajutătoare. Această regiune întinsă, plană şi aproape netedă (cu
excepţia coloanei vertebrale şi a omoplaţilor) este acoperită de o dermă mai groasă şi
mai puţin sensibilă, ţesutul conjunctiv şi adipos este slab reprezentat, musculatura
este plată şi dispusă în mai multe straturi, iar circulaţia sângelui redusă şi divers
orientată.
Poziţia celui care masează este în stând sau aşezat pe un scaun cu înălţime
potrivită, cu mâna îndemânatică spre pacient.
Cel masat este în decubit ventral cu capul răsucit într-o parte, membrele
superioare întinse pe lângă corp.
Masajul peretelui toracic Peretele toracic se deosebeşte ca structură de
regiunea spatelui dar şi prin rolul său esenţial în respiraţie. Pielea acestei regiuni este
mai fină şi mai sensibilă, ţesuturile subcutanate mai reduse pe părţile laterale şi pe
linia mediană. O deosebire esenţială, la acest nivel al trunchiului, între bărbaţi, la care
se remarcă muşchii pectorali bine dezvoltaţi şi femei, la care predomină relieful
glandelor mamare. Pentru masajul acestei regiuni se recomandă poziţia decubit
dorsal cu capul uşor ridicat, rezemat pe un plan înclinat. Pentru masajul părţilor
laterale, se ridică braţele, mâinile se aşează sub ceafă sau pe creştet. Pentru masajul
zonelor laterale se răsuceşte trunchiul spre partea opusă regiunii pe care se aplică
masajul. Executantul stă în picioare sau aşezat cu mâna îndemânatică spre
banchetă.
Masajul peretelui abdominal Peretele abdominal este o adevărată centură
constituită din muşchi plaţi şi supli, legaţi între ei prin puternice formaţiuni fibroase.
Pielea la acest nivel este subţire, moale şi elastică. La unele persoane prezintă o
mare sensibilitate cu caracter specific, care împiedică deseori aplicarea manevrelor
de masaj. Persoanele predispuse la obezitate, bine hrănite şi sedentare, prezintă sub
piele straturi abundente de grăsime, cute groase şi moi, care modifică forma şi
funcţiile centurii abdominale, musculatura fiind predispusă la atonie şi insuficienţă
funcţională. Circulaţia sângelui la acest nivel este divers orientată. Manevrele de
masaj specifice acestei zone sunt netezirea, fricţiunea, vibraţiile şi percuţiile uşoare.
Manevrele mai puternice se evită datorită lipsei planului osos profund cu excepţia
cadrului colic, în caz de constipaţie, când se efectuează presiuni glisate urmând
traseul acestuia: ascendent, transvers, descendent. Poziţia celui masat şi a
maseurului este aceeaşi ca la masajul peretelui toracic. Pentru a obţine o relaxare
mai eficientă a muşchilor abdominali, membrele inferioare ale pacientului sunt flectate
din articulaţiile coxo-femurale şi genunchi, iar picioarele se sprijină pe tălpi.
 
Masajul membrelor inferioare şi al regiunii fesiere. Acesta se poate
executa fie pe segmente, fie pe toată lungimea lor, începând cu partea posterioară.
Membrele inferioare sunt mai lungi, mai groase şi mai puternice decât membrele
superioare, adaptate funcţiilor statice şi dinamice specifice lor. Oasele şi articulaţiile
sunt mari şi rezistente, muşchii voluminoşi şi tonici. Masajul membrelor inferioare pe
partea posterioară se execută din poziţia decubit ventral. Uneori, pentru masajul părţii
laterale a coapsei şi gambei, pacientul se poziţionează în decubit lateral. Poziţia
maseurului este în stând sau aşezat lateral de în partea segmentului asupra căruia
aplică masajul sau la capătul banchetei pentru masajul segmentului distal. Ordinea
aplicării masajului este următoarea: plantă, gambă, coapsă, regiune fesieră.
 
Masajul membrelor superioare. Volumul muşchilor şi al ţesuturilor moi este
mai redus decât cel al membrelor inferioare, având în vedere adaptarea lor pentru
mişcări ample şi de abilitate, mai mult decât pentru cele de forţă şi rezistenţă. Pentru
masajul acestor segmente, pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul uşor
ridicat pe plan înclinat. Executantul stă în picioare sau aşezat în partea segmentului
pe care îl masează, în ordinea următoare: mână, antebraţ, braţ, umăr.
 
Masajul capului. La această regiune, masajul prezintă anumite particularităţi
legate de conformaţia anatomică, precum şi de influenţele pe care dorim să le
exercităm asupra acesteia. Pielea capului este groasă şi bine întinsă. Între piele şi
oasele craniului există un strat foarte subţire de ţesuturi fibro-elastice şi musculare,
care îi permit un anumit grad de mobilitate. Aceste ţesuturi sunt străbătute de o reţea
bogată de vase sanguine şi limfatice, precum şi de ramificaţii ale nervilor periferici.
Vasele se ramifică în diferite direcţii: din mijlocul frunţii spre tâmple şi în sus spre
creştet, din creştet spre părţile laterale şi înapoi spre ceafă. Muşchii sunt foarte
subţiri, plaţi şi se inseră pe piele şi pe oasele craniului. Ramificaţiile nervilor provin din
nervii cranieni şi cervicali. Masajul capului poate fi executat pe toată suprafaţa, pe
frunte, pe creştet, pe părţile laterale şi pe partea posterioară, global sau strict
localizat. Poziţia pacientului poate fi aşezat pe un scaun scund, sprijinindu-şi fruntea
sau bărbia pe mâinile proprii sau pe un plan de sprijin potrivit de înalt, cu spatele spre
maseur, care este în stând sau aşezat pe un scaun mai înalt. Pentru masajul frunţii şi
al părţii anterioare a capului, maseurul stă în spatele pacientului care îşi sprijină capul
pe pieptul acestuia. Masajul capului mai poate fi executat din diverse poziţii de
decubit (dorsal, ventral, lateral), cât şi de zona pe care se aplică (partea occipitală
sau laterală a capului).
 
Masajul feţei. Este o formă specială de masaj practicată în cosmetică şi în
scop terapeutic. În acest masaj se folosesc o serie de procedee clasice adaptate la
particularităţile morfologice şi funcţionale ale acestei regiuni. Manevrele exercită o
acţiune circulatorie şi trofică, tonică şi stimulatoare asupra pielii şi ţesuturilor
subcutanate.
Masajul cosmetic se aplică în special la femei, în scopul păstrării aspectului
sănătos şi proaspăt al pielii sau pentru corectarea unor imperfecţiuni.
Masajul terapeutic al feţei are drept scop tratarea modificărilor inestetice şi de
tonus ale ţesuturilor (cute, riduri), al urmelor unor boli de piele sau accidente la nivelul
feţei (cicatrici, aderenţe, pareze).
Masajul cosmetic se aplică asociat şi cu unele preparate (unguente, creme,
soluţii, loţiuni) cu proprietăţi trofice şi terapeutice.
 În activitatea sportivă este util în unele cazuri de accidentări ale feţei
survenite în activitate (ex. box).
Paralizia sau pareza nervului facial, de apartenenţă centrală sau periferică
este destul de frecventă, iar cauzele care o determină fiind numeroase. Leziunea
nervului se poate produce la orice nivel pe traiectul său anatomic, de aici derivând
 intensitatea şi forma clinică a paraliziei, de la caz la caz. În aceste cazuri, faţa apare
cu un aspect asimetric de partea bolnavă, cutele frunţii sunt şterse, ochiul rămâne
parţial sau total deschis, atât în stare de veghe cât şi în somn. Secreţia lacrimală este
abundentă, muşchii feţei sunt imobili, şanţul nazo-genian este şters, comisura bucală
coborâtă. Bolnavul nu poate sufla, fluiera.
Paralizia facială periferică “a frigore”, unilaterală, de natură infecţioasă sau
virotică, are, în general, o evoluţie favorabilă, legată de precocitatea aplicării
tratamentului, cât şi de natura şi locul leziunii nervoase.
În tratamentul de recuperare al parezelor de facial, masajul şi exerciţiile
selective pentru muşchii feţei au un rol deosebit de important. Masajul, în acest caz,
se aplică şi extern şi intern (intrabucal). Pentru a preveni hemispasmul facial, el se
realizează prin manevre de netezire şi fricţiune uşoare, în ritm lent, simetric pe
ambele părţi. Ca mod de abordare, se începe cu regiunea intersprâncenară
continuând apoi cu pliul nazo-genian, aripile nasului, buza superioară, masând apoi
bărbia, urmând zona maxilarelor, urcând în final spre ureche unde masajul se face
mai insistent şi se termină în zona sprâncenelor. Masajul frunţii se realizează
începând dinspre tâmple, se alunecă apoi cu presiuni lejere ale degetelor către axa
de simetrie a feţei, revenind către tâmple. Se ridică apoi degetele către rădăcina
părului, executând un masaj transversal apropiat de limita de elasticitate a ţesutului
celular subcutanat al zonei respective. Aceeaşi succesiune este refăcută în sens
invers şi se termină prin întinderea pielii din zona unghiului extern al ochiului.
 
Masajul gâtului. La acest nivel este necesar să delimităm două regiuni,
anterioară şi posterioară, care se deosebesc ca structură şi funcţii:
- regiunea anterioară se caracterizează printr-o mare complexitate anatomică
şi funcţională, fiind străbătută de conducte organice importante, în ordine: traheea şi
esofagul, carotidele internă şi externă, venele jugulare, canale limfatice şi trunchiuri
nervoase, alături de care sunt prezente: ganglionii limfatici cervicali, tiroida şi
parotidele, precum şi formaţiunea reflexogenă “glomus carotidian”. Pe aceste structuri
anatomice, dată fiind sensibilitatea lor, sunt recomandate numai netezirile şi vibraţiile
uşoare în sensul circulaţiei sanguine de retur. Aria tiroidiană este exclusă de la orice
formă de masaj.
Poziţia indicată pentru cel masat este cea de decubit dorsal, cu capul ridicat
sau în şezând, rezemat cu capul în uşoară extensie.
Regiunea posterioară a gâtului, cu o musculatură inserată de ambele părţi ale
coloanei vertebrale, fără particularităţi anatomice deosebite, beneficiază de aceleaşi
manevre clasice de netezire, fricţiune, frământat, tapotament şi vibraţii, adaptate ca
intensitate acestei zone.
Poziţia celui masat este în decubit ventral cu capul uşor în flexie, cu fruntea
rezemată pe dosul mâinilor sau poziţia şezând pe un scaun scund, cu fruntea
sprijinită înainte pe un plan potrivit de înalt, cu spatele la maseur, la rândul lui aşezat
pe un scaun mai înalt sau în picioare.
.
 
DISCLAIMER:

Acest mesaj NU ESTE SPAM.

Contine toate datele de identificare si instructiuni de dezabonare.

Crengutzica, primesti acest articol gratuit deoarece te-ai abonat sau ai fost abonat de
cineva caruia i-ai oferit adresa ta de email axinticrenguta@yahoo.com 
Imi cer scuze daca mesajul ajunge la tine dintr-o eroare sau daca acest e-mail nu iti
  aduce informatii utile.
 

Daca doresti sa renunti la abonament si sa nu mai primesti alte mesaje, te rog sa dai un
simplu click pe legatura de la sfarsitul mesajului.
Vei fi sters automat din baza de date.

© Dan Paunescu - Toate drepturile rezervate.

   
  
 
   
   
 

, Str. Opanez, Bl. C9, Ap.14, Craiova, Dolj 200145, Romania

You may unsubscribe or change your contact details at any time.