Prof.dr.S.
Sfrangeu - Aparatura – Cursul 4
4.9. INTERACTIUNEA RAZELOR
X CU MATERIA
Este semnificativa in radiologie.
Trebuie depuse toate eforturile pentru a
reduce cantitatea de ionizare inutila a
tesutului pacientului prin bombardament cu
raze X. Acest lucru poate fi realizat prin
utilizarea atenta a unui echipament specilizat,
accesorii radiografice, tehnici superioare, si
metode de protectie optima contra radiatiilor.
Urmatoarele tipuri de energii ale
razelor X sunt importante pentru radiologia
diagnostica:
? Razele X peimare sau fotonii
emisi de tubul de raze X.
? Razele X difuze sau fotonii
produsi cand fotonii primari se
ciocnesc cu electronii materiei.
Fig.7. Efectul fotoelectric.
Atunci cand un electron de pe un invelis
interior al unui atom este ciocnit de un foton
al razelor X (A) , fotonul poate sa elibereze
intreaga sa energie. Aceasta coliziune a
fotonului cauzeaza efectul fotoelectric
(absorbtia).
Electronul ciocnit de fotonul razei X
este emis ca fotoelectron si este rapid
absorbit. Electronul eliberat ca fotoelectron
este inlocuit rapid de alt electron de pe un
? Radiatia remanenta sau razele
care trec prin pacient,
ajungand la detectorul de
imagine.
Teoretic, exista multe posibile
interactiuni ale razelor X cu materia, dintre
care 5 sunt de obicei descrise in manualele
despre fizica razelor X
Atunci cand razele X trec prin materie,
interactiunile continua pana cand energia
primara si energiile radiatiei secundare si a
celei caracteristice sunt consumate.
Doua interactiuni ale razelor X cu
materia, care au o importanta deosebita in
producerea imaginii radiografice, sunt:
? Efectul fotoelectric (absorbtia)
? Efectl Compton (difuzia).
Orice interactiune depinde de energia
fotonilor razelor X si de numarul atomic (Z)
al absorbantului.
invelis exterior (B) sau de orice alt electron
"liber". Energia razelor X (radiatia
caracteristica, un efect secundar) emisa este
determinata de energiile de legatura ale
invelisurilor participante la acest fapt.
Locul gol creeat in invelisul exterior
de miscarea unui electron pentru a umple un
spatiu liber dintr-un invelis interior duce la un
atom cu o deficienta de un electron (ionizat)
(C).
Prof.dr.S.Sfrangeu - Aparatura – Cursul 4
Fig.8. Efectul Compton
Atunci cand este marita valoarea
kilovoltajului, fotonul razei X care intra are o
energie marita. Acest foton poate ciocni un
electron dintr-un invelis exterior si poate fi
deviat de pe traiectoria sa, cu o reducere de
energie (A). Fotonul (raza X) va circula apoi
intr-o directie diferita, dar cu mai putina
energie (Compton) (A).
Procesul poate fi multiplicat daca
fotonul incident retine o parte a energiei sale,
iar energia ramasa devine un electron cu
recul. Aceasta interactiune este numita
efectul Compton al difuziei, si pot apare
multe ciocniri secundare cu ganerare de
Compton aditional si electroni de recul. Daca
fotonul care intra are suficienta energie pentru
a elibera electronul, in plus fata de cedarea
unei parti din energia fotonului, electronul de
recul (electronul eliberat) lasa un loc gol in
invelisul exterior, iar atomul devine instabil
(ionizat) (B).
5. ABSORBTIA DE
RADIATIILOR
Fotonii razelor X nu posada masa.
Atunci cand un foton al razelor X se ciocneste
cu un electron de pe un invelis interior al unui
atom, fotonul poate ceda toata energia sa, iar
ciocnirea duce la producerea efectului
fotoelectric (absorbtie)impreuna cu ionizarea .
Efectul fotoelectric apare mai ales
atunci cand energii mici sau moderate ale
razelor X interactioneaza cu absorbanti mari
de atomi (cum ar fi oasele saubariul), si este
un factor ce contribuie la o absorbtie diferita
si la un contrast diferit pe imaginea
inregistrata. Imaginea radiografica rezulta din
radiatia ce este absorbita total sau deloc.
Acest efect este cunoscut ca absobtie
diferentiala
6. NOTIUNI DE GEOMETRIE A
FASCICOLULUI
În practica sursele de radiatie X sunt
constituite din parti de materie, în general
metale grele, care, lovite de un fascicol de
electroni accelerati cu o anumita energie,
lasata la alegerea producatorului si depinzând
de generatorul de tensiune, vor emite un
fascicol de radiatii X.
Sursele de radiatie X nu sunt
punctuale si mai ales ele trebuie asezate la o
anumita distanta de obiectul care trebuie
radiografiat, ceea ce se constituie deja într-o
problema de ordin geometric, pe de o parte
datorita dimensiunilor sursei si pe de alta
parte datorita faptului ca fascicolul rezultat
este conic, ceea ce face ca radiografiile
obtinute sa fie marite, iar imaginea sa nu fie
clara ci acoperita de umbre. Este evident ca
aceste fenomene mai degraba încurca
realizarea imaginii radiografice perfecte decât
o îmbunatatesc, de aceea eforturile
constructorilor se îndrepta spre reducerea
acestor efecte nocive ale complexitatii
fascicolului de radiatii asupra imaginilor.
6.1. FASCICOLUL DE RADIATII X
Producerea radiatiilor utilizate în
radiodiagnostic se adreseaza în totalitate
generatorilor de radiatie X, radioelementele
neavând acum aplicabilitate curenta în acest
domeniu.
Generatorul în principiu este alcatuit
dintr-un tub de raze X si circuitele sale de
alimentare si de control. Tubul de radiatie X
consta dintr-o incinta de sticla în care se
realizeaza un vid puternic, un filament încalzit
care emite electroni care sunt îndreptati spre o
tinta de tungsten, filamentul find supus unei
diferente de potential ridicata, 80 de kV, care
se stabileste între filament, numit catod si
piesa de tungsten care reprezinta anodul.
6.2. MECANISMELE EMITERII
RADIATIILOR X
Emisia radiatiilor X are drept origine
interactiunile între electronii accelerati si sfera
de tungsten. Aceste interactiuni sunt de doua
tipuri: coliziune si frânare. În acelasi timp este
analizat mecanismul interactiunilor si
stabilirea caracteristicilor calitative si
cantitative ale radiatiilor X.
Prof.dr.S.Sfrangeu - Aparatura – Cursul 4

Electronii mediului sunt legati de cinetica T a carui traiectorie trece prin

atomi cu o anumita energie de legatura Wi,
care depinde de orbitalul unde acestia se afla.
Daca transferul Q de enrgie este superior lui
Wi, electronul lovit este respins de atomul
care a fost ionizat.
Prima conditie pentru ca o ionizare a
unei paturi i determinate este posibila daca
electronul incident are o energie cinetica T
sau cel putin egala lui Wi, de exemplu pentru
ionizarea tungstenului, de pe patura K, este
necesar ca electronii si aiba cele putin energia
de 69,51 keV, si pentru patura L, energia de
10,2 keV.
6.3. COLIZIUNEA
Coliziunea este o interactiune între
electronii incidenti si un electron al mediului.
Ea rezulta din forta de respingere
electrostatica care se exercitaintre doua
particule.
Un electron incident e1 de energie
vecinatatea unui electron e2 din mijlocul
materialului. Pe parcursul întregii treceri prin
dreptul lui e1 se exercita o forta F care variaza
în intensitate si în directie, si care are un efect
de a pune in miscare pe e2 comunicându-i o
energie Q. Aceasta energie este adugata
energiei T a electronului incident care este
asadar încetinit, repeterea fenomenului duce
le pierderea progresiva a energiei electronului
incident si aducerea acestuia în stare de
repaos.
Remarcam ca nici o coliziune, în
sensul mecanic al termenului, nu a avut loc
fara un contact material între cele doua
particole, dar actiunea fortelor electrice la
distanta reusit sa obtina un rezultat analog
ceea ce a justificat termenul de coliziune,
adoptat pentru aceasta interactiune.

Fig. Coliziunea
Cand un electron incident e1 posedând o energie cinetica T se apropie de un electron orbital
e2, între cele doua particole, în cazul nostru doi electroni, o forta de respingere. Energia Q este
transferata lui e2 care este scos de pe orbitalul sau, daca Q este superior lui W, unde W este energia
de legatura.

Producerea radiatiilor X este legata de electronii apropiati traiectoriei sale, e1

fenomene care intereseaza pe e2. Energia
transferata lui e2 depinde în primul rând de
distanta sa fata de traiectoria lui e1. Q este cu
atât mai mare cu cât D este mai mic si daca e2
se afla pe traiectorie, coliziunea transfera lui
e2 toata energia cinetica a lui e1.
În acelasi timp, coliziunile cu
electronii întâlniti, sunt mult mai frecvente cu
patrunzând în mediul respectiv, într-o în
coliziune cu un numar foarte mare de
electroni, dar din ratiuni geometrice vom
considera ca interactiunea va avea loc numai
cu electronii aflati strict pe aceeasi traiectorie,
nu si cu electronii aflati în vecinatate.
Asadar numarul coliziunilor cu un
transfer scazut de energie Q este mult mai
Prof.dr.S.Sfrangeu - Aparatura – Cursul 4
ridicat decât al acelora cu un transfer de
energie ridicat, se vede astfel importanta
acestora pentru randamentul acestui proces în
producerea radiatiilor X.
Electronii mediului sunt legati de
atomi cu o anumita energie de legatura Wi,
care depinde de orbitalul unde acestia se afla.
Daca transferul Q de energie este superior lui
Wi, electronul lovit este respins de atomul
care a fost ionizat.
Prima conditie pentru ca o ionizare a
unei paturi i determinate este posibila daca
electronul incident are o energie cinetica T
sau cel putin egala lui Wi, de exemplu pentru
ionizarea tungstenului, de pe patura K, este
necesar ca electronii sa aiba cele putin energia
de 69,51 keV, si pentru patura L, energia de
10,2 keV.
Aceasta conditie fiind satisfacuta,
probabilitatea unei ionizari, cu alte cuvinte
numarul de ionizari produs de un numar
determinat de electroni incidenti, creste cu T.
Ea este data de conditia:
n = k · (T-W1)P
unde k este o constanta, exponentul P
este de ordinul 2 daca T = 4W1 si descreste
progresiv, iar n este un numar care tinde spre
o valoare limita apropiata de T si este de
ordinul a 10W1.
Aplicabilitatea acestor
consideratii se poate observa în special în
cazul radiatiilor X de fluorescenta.
6.4. EMISIA RADIATIILOR X DE
FLUORESCENTA
SPECTRUL DE RAZE
O emisie de raze X rezulta din
fenomene care acompaniaza ionizarea
atomilor. Atomul ionizat de pe o patura i este
posesorul unei energii interne importante, Wi,
el se gaseste într-o stare instabila si din cauza
unui rearanjament al paturilor electronice, el
tinde sa revina în starea initiala prin
expulzarea enegiei sale interne, fie sub forma
de fotoni de fluorescenta fie prin efect Auger.
Se poate reprezenta aceasta
reorganizare prin saltul unui electron mai
periferic în locul lasat liber de electronul
expulzat, locul lasat liber de electronul care
face aceasta tranzitie este la rândul sau ocupat
prin saltul electronului aflat înca periferic,
pâna când, în cele din urma locul vacant este
raportat la patura electronica externa. Fiecare
tranzitie a unui electron dintr-un strat j la un
loc ramas liber pe o patura mai interna I este
acompaniata de eliberarea unei energii de
legatura Wi-Wj egala cu diferenta de energie
de legatura corespunzatoare; aceasta energie
este expulzata sub forma de foton de
fluorescenta. Suma energiilor fotonilor, si a
electronilor Auger, produsi în cursul
reorganizarii este egala cu Wi-Wj.
Fotonii stratului K pot apare aproape
ionizati pe patura K. Ei rezulta din tranzitia
electronica întâlnita pe patura K si care
produce electroni de energie Wk-Wl, Wk-
Wm, Wk-Wn sau Wk si electroni provenind
din exterior.
Fotonii stratului L pot aparea aproape
ionizati pe patura L de electroni incidenti sau
printr-o tranzitie L-K lasând stratul L ionizat.
Fotonii acestei serii au energiile: WK – Wl,
Wl – Wn sau Wl.
În acelasi sens o ionizare pe stratul M
si în straturile urmatoare pot semana cu alte
serii de fotoni, aceasta schema simpla se
poate complica prin existenta mai multor
niveluri de energie pe paturile: L, M, N.
Spectrul fotonilor de fluorescenta este
asadar un spectru de raze a caror energie a
electronilor emisi nu poate avea valori decât
corespunzatoare diferentelor Wi-Wj între
energiile de legatura a doua paturi, între care
s-a efectuat tranzitia electronica.
În functie de energia lor, fotonii emisi
sunt clasificati în radiatii X, UV, si lumina
vizibila, si radiatie infrarosie. Se poate fixa
limita inferioara 10keV a razelor X utilizabile
în radiodiagnostic. Aceste raze nu pot fi
produse decât prin ionizare interesând paturile
K a elementelor cu un Z superior lui 30.
Pentru Zn=30, Wk=9,7 keV si eventual patura
L pentru elementele cu un Z superior lui 70.
Spectrul de fotoni care este emis de un
element, nu contine în realitate toti fotonii
corespunzând în totalitate combinarii Wi-Wj.
Câteva tranzitii sunt interzise si altele se fac
numai cu o anumita probabilitate.
Prof.dr.S.Sfrangeu - Aparatura – Cursul 4

Fig. Emisia de fotoni de fluorescenta

Emiterea unui electron e– de pe un strat orbital, întretine ionizarea atomului. Locul lasat
liber prin plecarea electronului e– este ocupat de un e– provenind dintr-un strat orbital mai extern.
Aceasta tranzintie orbitala j? i elibereaza o energie egala cu diferenta de energie de legatura
Wi si Wj a straturilor interesate. Aceasta energie este radiata sub forma unui foton de energie.
O alta tranzitie electronica ajunge pe stratul j si va suferi acelasi proces ca si precedentul.
Energia diferitilor fotoni care pot aparea atunci când ionizarile sunt produse în mediu de
catre e– incidenti sunt reprezentate în diagrama. Ele sunt grupate în serii care poarta litera stratului
de la care a pornit tranzitia. Schema este complicata de existenta a trei niveluri L si a cinci niveluri
M.

6.5. RADIATIA DE FRÂNARE Interactiunea între electroni si

Descrierea fenomenului. La trecerea
unui electron prin vecinatatea unui nucleu
electronic, nucleul are sarcina pozitiva,
electronul va fi supus unei forte de atractie iar
traiectoria sa va fi deviata de la directia
initiala, fiind supusa unei forte de atractie
centripete. Fizica electromagnetica clasica
arata ca o sarcina electrica supusa unei
acceleratii oarecare emite o radiatie
electromagnetica. Acestui fenomen, mecanica
cuantica îi face o corespondenta cu emiterea
de fotoni, a caror energie este superioara
energiei cinetice a electronului.
nucleu se traduce printr-o reducere a vitezei
electronului si a energiei sale cinetice, T,
energia pierduta E, este radiata sub forma de
fotoni care constituie radiatia de frânare. Mai
trebuie stiut faptul ca nucleul având o masa
enorma în raport cu aceea a electronului, nu
cere practic o energie suplimentara pentru
atragerea lui. Pierderea energei electrice E,
poate avea toate energiile între 0 si T, acest
din urma caz corespunzând captarii totale a
electronului si emisia unui foton de energie
egala cu T. Razele X de frânare sunt asadar
distribuite într-un spectru continuu având
drept limita superioara energia T a
electronilor incidenti.
Prof.dr.S.Sfrangeu - Aparatura – Cursul 4

Fig. Radiatia de frânare

Electronul e1 trecând prin vecinatatea unui nucleu atomic este supus unei atractii
centripete. Va rezulta emisia unui foton, a carui energia E este cuprinsa între 0 si T, ea este mai
mare decât acceleratia si mai intensa, fiind cu atât mai mare cu cât distanta dintre traiectoria d si
nucleul atomic este mai mica.

6.6. FORMA SPECTRULUI DE autoabsorbtiei în mediul din care iau nastere,

FRÂNARE în anticatod, sau din cauza absorbtiei în alte
medii pe care acestia le traverseaza înainte de
Asa cum am amintit particulele parasirea tubului de radiatii X.
de energie mai scazuta sunt mai frecvente
decât particulele de energie mai înalta. O
teorie simplificata permite prevederea unei
distributii spectrale a fotonilor emisi. Fotonii
de slaba energie dispar, în practica, din cauza

Fig. Spectrul radiatiei de frânare

Spectrul de frânare reprezinta variatia, în functie de energia E a fotonilor, a raportului
(dI/dE), unde dI este energia transportata de fotonii a caror energie cuantica este cuprinsa între E si
?E + dE? . Spectrul este limitat la o valoare maximala a carei energie To data de electronii incidenti,
iar spectrul rezulta din adaugarea spectrelor elementare emise de fiecare transa dx din parcursul
electronilor. Aceste spectre elemetare sunt de forma dreptunghiulara si adaugarea lor duce
alcatuirea unui spectru final de forma liniara.
Fotonii de slaba energie dispar, în practica, din cauza autoabsorbtiei în mediul din care iau
nastere, în anticatod, sau din cauza absorbtiei în alte medii pe care acestia le traverseaza înainte de
parasirea tubului de radiatii X.

Considerând un fascicol de electroni evenimentelor care întretin producerea

de energie T care treverseaza o lama foarte fotonilor de energie E este cu atât mai scazut
fina de materie, acesta va fi supus unui cu cât E este mai ridicata si în prima
fenomen de frânare în care valorile energiei E aproximatie este egal cu raportul 1/E.
sunt cuprinse între 0 si T. Numarul n(E) a
Prof.dr.S.Sfrangeu - Aparatura – Cursul 4
Energia n(E) fotonilor de energie E
este data de relatia urmatoare:
n(E) x E
este aceeasi pentru toate valorile lui E.
Distributia spectrala a fotonilor în functie de
E are o alura dreptungiulara daca exprima
energia transportata, iar graficul pentru – n(E)
x E – are o forma de hiperbola daca se
exprima în numar fotoni.
Facem urmatoarea precizare, în lama
de materie strabatuta de electronii e– acesta
este oprit în totalitate. Aceasta lama o putem
considera ca pe o suprapunere de lame
diferite, care au grosimi diferite, pe care
electronii e– le abordeaza cu o energie T care
se reduce progresiv la To.
Spectrul energetic rezultat este suma
tuturor spectrelor corespunzând acestei
diferente intermediare T. Limita sa superioara
este Eo = To, energia electronilor incidenti
fiind proportionala cu tensiunea acceleratoare
U, valoarea sa în KeV este egala cu valoarea
lui U în kV.
Exista o formula liniara care se
exprima prin relatia:
dI/dE = b·N·
(Eo – E)
unde dI reprezinta cantitatea de
energie transportata de un foton a carui
energie este cuprinsa între E si E+dE, iar N
reprezinta numarul de electroni incidenti.
Aria de sub curba reprezinta cantitatea
totala de energie transportata de fotoni si este
egala cu I = b·N·Eo2/2 sau I = b·N·U2/2
coeficientul b este aproape proportional cu
numarul de atomic Z. Numarul N de electroni
este proportional cu intensitatea I a curentului
în tubul de radiatii X.
Cantitatea de radiatii care se pierde
prin frânare este data de relatia:
I (wati) = b’· Z· U2·I
Ea este proportionala cu Z, iar
intensitatea I este patratul tensiunii
acceleratoare. O teorie mai eleborata a condus
la o relatie mai exacta de forma:
I (wati) = 3·10¯6 · Z · U1,75 ·I
Pentru tungsten Tg (Z=64) cu U =
80kV avem I = 0,84 watt pentru 1mA.
Energia electronilor incidenti este convertita
în radiatie X. Motivele acestei scaderi a
randamentului vor fi analizate în cele ce
urmeaza.
6.7. RANDAMENTUL CELOR
DOUA TIPURI DE INTERACTII
Randamentul global al tubului de
radiatii X
Energia cinetica pieduta de un electron
în cursul fenomenelor de frânare este în
totalitate transformata în fotoni si
randamentul acestei conversii a energiei
cinetice în energie electromagnetica este dat,
în teorie, ca fiind egal cu 1.
Dar apar unele probleme din cauza ca
o parte importanta a radiatiilor de energie
joasa se absorb în anticatod si în peretii
tubului reduce energia totala a fotonilor de
frânare care parasesc tubul.
Problema care se pune este
urmatoarea, sunt aceste fenomenene de
coliziune responsabile de randamentele
scazute ale tuburilor de radiatii X?
Interactiunile care arunca în joc o energie Q
suficienta pentru provocarea unei ionizari a
stratului K (sau în alt caz, al stratului L al
tungstenului) nu pot produce radiatii X
utilizabile, ori noi am vazut ca toate
coliziunile cu un transfer de energie asa de
ridicat, adica mai mare de 69keV, sunt cu
totul exceptionale.
În cvasitotalitatea transferurilor se
reuseste o absorbtie locala energiei care are
drept urmare transformarea acesteia în
caldura. Randamentul efectiv de coliziune
este deci extrem de redus. Spre exemplu,
pentru electronii având o energie de ordinul a
100 keV fenomenele de coliziune sunt
considerabil mai frecvente ca fenomenul de
frânaj, altfel spus, energia cinetica a
electronilor este pierduta prin coliziune si deci
transformata în caldura, si numai o mica parte
este convertita în radiatie X. În ciuda marelui
numar de coliziuni fata de frânare, emisia de
radiatii X de fluorescenta este scazuta, chiar
mai mult decât cele de frânare. Ele sunt în
general decalabile în facicolul care porneste
de al tubul de radiatii X si nu reprezinta decât
o mica parte din energia totala, aceasta fiind
Prof.dr.S.Sfrangeu - Aparatura – Cursul 4

în totalitate transformata într-un spectru uzual consacrat , dar care nu are nimic în
continuu. comun cu fenomenul de reflexie. Planul
anticatodului este înclinat sub axa tubului,
6.8. DIRECTIA RAZELOR X aceasta dând directia electronilor într-o
maniera în care acestia pot fi utilizati, adica la
Atunci când un fascicol de electroni o directie de 90º fata de directia initiala.
traverseaza o lama de materie foarte fina, Distributia angulara a razelor X care depasesc
radiatiile X sunt emise în toate directiile tubul depinde printre altele de absorbtia lor în
spatiului, cu un maxim de intensitate la câteva anticatod. În sfârsit razele X iau nastere în
grade sub directia de parcurs a electronilor. volumul de metal care este strabatut de
Unghiul 0º este învecinat cu cel de 90º pentru electronii care vor parasi metalul la un unghi
electronii de energie foarte joasa si tinde sa la cu atât mai mare, cu cât directia lor initiala
0º când energiile sunt foarte înalte. În era mai apropiata de anticatod.
domeniul de la 30 la 100 keV, unghiul este Înseamna ca intensitatea tinde sa scada
cuprins între 45º si 60º. Într-o sfera deschisa ca atât mai rapid, cu cât directia electronilor
electroni sunt supusi unui fenomen de difuzie, este mai apropiata de anticatod.
iar directiile lor nu mai sunt paralele pe
masura ce ei se îndeparteaza de sfera. Emisia
razelor X tinde sa fie uniforma în toate
directiile spatiului.
În tubul de radiodiagnostic clasic
anticatodul este masiv si el absoarbe razele X
care sunt dirijate spre demispatiul liber limitat
de planul anticatodului. Acest tip de anticatod
este denumit si “anticatod de reflexie”, termen
Fig. Distributia angulara a razelor X de 34 kV (dupa Honerjager)
Intensitatea relativa a diferitelor unghiuri în raport cu directia electronilor incidenti, de 34
kV, tinta fiind o foaie fina de aluminiu. Se poate observa o asimetrie importanta de o parte si de alta
a directiei de 90º, cauzata de atenuarea fascicolului în grosimea tintei.
Exista o înclinatie optima în panta acestei directii, dar panta este supusa si altor
anticatodului, raportata la cantitatea de raze consideratii, deci nu poate fi modificata foarte

emise la 90º de axa tubului si tine de mult.

uniformitatea acestei emisii în vecinatatea
Prof.dr.S.Sfrangeu - Aparatura – Cursul 4

Fig. Influenta pantei anticatodului asupra distributiei unghiulare a radiatiilor X

Pentru unghiuri mari, tendinta emiterii peretilor tubului si a gain-ului. Aceasta
“spre înainte” se manifesta printr-o asimetrie modificare depinde în mod esential de
evidenta a fascicolului în apropierea anodului. constructia acestor piese. Emisia nesimetrica
Pentru unghiuri mai mici, filtrarea oblica si filtrarea inerenta se manifesta nu doar în
introduce o asimetrie inversa. Alegerea pantei directia axei tubului ci si în sensul egalarii
fiind dictate de alte consideratii, aceste ultim emisiei de la directia perpendiculara. În plus
efect apare la toate tuburile obisnuite, valorile în planul detectorilor perpendiculari pe axa
relative fiind indicate pe figura fascoicolului, distanta variabila la focarul
corespunzatoare, pentru doua tuburi tubului întretine o alta cauza de variatie a
particulare, si deci nu au o semnificatie intensitatii.
generala.
Distributia angulara a razelor emise de
anticatod poate fi modificata la traversarea

Fig. Controlul cu ajutorul colimarii a dimensiunilor fascicolului de radiatii X si a volumului

tisular iradiat

In ciuda acestor cauze de variatie a intensitatii, în practica într-un fascicol util delimitat de o
diafragma a carei deschidere corespunde la o jumatate de unitate, aceasta însemnând 10 grade,
intensitatea radiatiilor poate fi considerata relativ uniforma.

6.9. DISTRIBUTIA SPECTRALA Spectrul razelor X care iau nastere în

ÎNTR-UN FASCICOL UTIL anticatod rezulta din suprapunerea spectrului
de frânare si a spectrului caracteristic. La
Prof.dr.S.Sfrangeu - Aparatura – Cursul 4

parasirea tubului acest fascicol este modificat Cauzele asimetriei studiate mai înainte
din cauza filtrarii în anticatod, din cauza nu se manifesta singure asupra intensitatii
traversarii peretilor de sticla ai tubului, din radiatiei emise, dar pot introduce variatii ale
cauza stratului de huila si al gain-ului, calitatii într-o singura directie Astfel calitatea
alcatuit din aluminiu care este un material radiatiilor va fi poate fi exprimata într-o
folosit si la filtrarea aditionala. Aceasta maniera mult mai simpla decât distributia
filtrare combinata are drept rezultat disparitia spectrala.
fotonilor de energie joasa. În practica, pentru
tuburile de radiatie X clasice a caror energie
era inferioara unei duzini de keV, erau în
totalitate parasite straturile K si L ale
tungstenului, formând un fascicol util.

Fig. Exemple de distributii spectrale ale radiatiilor X sub diferite tensiuni: a) 20 kV;
fereastra de beriliu (dupa Burke si Petit, 1970); b) 50 kV; filtare inerenta: 0,7mm Al (dupa
Hettinger si Starfelt, 1958), c) 100 kV; (dupa ICRU, 1964), d) 140 kV (dupa Gormack si
Burke,1960).

În radiodiagnostic se foloseste functie de intensitate corelata cu lungimea de

aspectul cuantic al radiatiilor X, în timp ce
aspectul ondulatoriu este fara interes practic.
Totusi acest aspect este traditional folosit
pentru prezentarea spectrelor si pe de alta
parte în câteva aplicatii de spectroscopie cu
raze X el ramâne cel mai logic. Reprezentarea
energetica se poate face fie în functie de
intensitatea radiatiilor, pentru aspectul cuantic
care se foloseste de energia fotonilor fie în
unda, pentru aspectul ondulatoriu.
În figura 9 sunt amintite doua moduri
de reprezentare pentru aceeasi distributie
spectrala. Distributia spectrala în functie de
lungimea de unda este limitata de unda
minimala corespunzand unei energii
maximale a fotonilor E aratata prin relatia lui
Duane&Hunt:

? o (Å) = 12400 / Eo · (eV)

Prof.dr.S.Sfrangeu - Aparatura – Cursul 4

iar curba reprezentativa este data de relatia matematica di/d? si face sa apara un maxim de
lungime de unda ? max care este de ordinul a 1,5. Acest maxim nu are nici o semnificatie fizica si nu
corespunde nici unei marimi caracteristici singulare pentru fotonii o caror energie este Eo/ 1,5
Aceasta reprezentare a spectrului în functie de lungimea de unda este utlizata actual putin
datorita faptului ca o reprezentare coerenta a distributiei spectrale a energiei emise, este mai logic
prezentata în functie de energia cuantica a fotonilor. Ea este mentinuta înca pentru ca analiza
spectrala a facut apel metode de difractie cristalina, dar nu mai prezinta un caracter de comoditate
odata cu dezvoltarea procedeelor moderne.

Fig. Distributia spectrala în functie de energie si lungimea de unda

Distributia spectrala reala a fascicolului de raze X difera de curba teoretica din motive de
filtrare. Cele 2 tipuri de spectre, în functie E si de ? , arata corespondenta celor doua reprezentari.
Prof.dr.S.Sfrangeu - Aparatura – Cursul 4

Fig. A anoda fixa 1,5 kW;

B anoda fixa 6 kW;
Schema tubului de raze X:
a) anoda rotativa; r) rotorul anodei rotative, statorul este în exteriorul tubului; c)
piesa de concentrare a electronilor;
f) filamentul; r) radiatile pistei anodei rotative.

6.10. DIFUZIA Fotonii sunt difuzati in toate directiile

Daca fotonul care intra are energie
marita(rezultand din kilovoltajul marit aplicat
tubului de raze X acesta, tunci cand se
ciocneste cu un electron, elibereaza o parte
din energia sa, si este deviat de pe traseul
sau, cu o reducere a energiei. O parte a
energiei razei X incidente este retinuta, iar
energia ramasa ajunge la un electron de recul ,
sub forma de energie cinetica. Aceasta
interactiune este numita efectul Compton, sau
efectul de difuzie.
Fotoni difuzati pot avea alte coliziuni
secundare si elibereaza mai muti electroni
Compton sau de recul pana cand, in final,
energia lor este consumata.
(spatial) la energii mici, cu difuzia cea mai
mare aparand pe directia inainte la energii
mari. La o crestere a potentialului (kV mai
mare) rpoducerea de radiatie difuza creste
rapid. In domeniul de diagnostic, fotonii
difuzati retin mare parte din energia lor si
deseori ajung la sistemul film-ecran,
producand indeosebi densitati radiografice
suplimentare nedorite.
In domeniul energetic de diagnostic,
difuzia Compton este cel mai comun tip de
interactiune al razelor X cu materia.
Pentru o radiografie de calitate, este
necesar ca radiatia difuza sa fie controlata de
catre tehnician.

Fig.9 Absorbtia diferentiala.

Prof.dr.S.Sfrangeu - Aparatura – Cursul 4

Exista 5 densitati radiografice medicale de baza:

? aer,
? grasime,
? apa (tesut moale),
? os si
? metal.
Aerul este cel mai radilucent si va duce la imaginea cea mai innegrita. Osul, metalul
sau agentii de contrast pozitiv absorb toata sau cea mai mare parte a radiatiei X si apar ca
unde radiografice mai luminoase. Este aratata o sectiune transversala prin portiunile
centrale bilaterale ale femururilor. Observ ati diferentele de absorbtie intre tesutul moale
si structurile osoase. Femurul drept este normal, si poate fi observata o diferenta de
densitate intre tesuturile moi si femur. Femurul stang prezinta o leziune distructiva a
osului, cu o anumita implicare a tesutului moale. Observati neregulalitatea densitatii.
Partea mediana a femurului stang este distrusa de boala;de aceea este absorbita mult mai
putina radiatie X. Partea laterala a femurului este inca o oglinda a imaginii partii laterale
a femurului dre pt.