C urs de

Microeconomie
1
Cuprinsul
1. Teoria economică în sistenul ştiinţelor economice. Obiectul de studiu al teoriei
economice.........................................................................................................3
2.Metode de cercetare utilizate în cadrul teoriei
economice.........................................4
3.Componentele de bază ale activităţii economice- nevoi şi resurse: esenţa şi
clasificări...........................................................................................................5
4.Bunurile şi serviciile ca rezultat ale activităţii economice: esenşa şi clasificări.............6
5.Alegerea rationala in baza posibilitatilor de productie si a costului
alternativ...............7
6.Sistemul economic:esenta,tipuri,caracteristici........................................................8
7.Relatiile si tipurile de proprietate.Importanta definirii drepturilor de proprietate..........9
8.Institutiile ca “reguli de joc” in cadrul sistemului economic.....................................10
9.Piata:Esenta;Functii;Tipuri.................................................................................1
2
10.Cererea si legea cererii.Factorii care influientiaza modificarea cererii.....................14
11.Elasticitatea cererii si tipurile ei........................................................................15
12.Oferta .Functia ofertei.Legea ofertei.Factorii care influienteaza modificarea
ofertei...15
13. Elasticitatea ofertei si tipurile ei.......................................................................16
14. Interactiunea cererii si a ofertei. Mecanismul de formare si modif. a echilibrului
pietii................................................................................................................1
7
16.Utilitatea totala si marginala.Legea utilitatii marginale descrescinde.Echilibru
consumatorului in abordarea
cardinalista..............................................................17
17. Preferinţele consumatorului şi curbele de indiferenţă caracteristice lor..................17
18. Linia bugetului şi modificările ei. Echilibrul consumatorului în abordarea
ordinalistă........................................................................................................18
19. Producţia, factorii de producţie şi funcţia de producţie........................................19
20. Produsul total, mediu şi marginal al factorului de producţie variabil. Legea
randamentelor neproporţionale...........................................................................19
21.Productia pe termen lung. Izocuantele si caracteristicile lor..................................20
22. Linia izocost:caracteristici si modificare. Echilibrul producatorului.........................20
2
23. Costul de productie:esenta si factori de influenta. Costul contabil si economic.......20
24. Costul total, mediu, marginal: evolutie si
importanta..........................................21
25. Evolutia costului de productie pe termen lung. Economii si dezeconomii de scara...21
26. Profitul: esenta, tipuri, modalitati de
majorare...................................................22
27. Concurenta: esenta, metode, tipuri,
importanta.................................................24
28. Caracteristicile si modelul pietei cu concurenta perfecta......................................26
29. Caracteristicile si modelul pietei de monopol.....................................................26
30. Caracteristicile si modelele strategice de comportament pe piata oligopolistic........27
31. Caracteristicile si modelul pietei cu concurenta monopolistica.............................28
32. Cererea si oferta pe piata muncii, factorii de
influienta........................................28
33. Salariul: esenţă, tipuri, factorii de influienţă......................................................28
34.Renta funciara si renta economica. Plata de arenda si pretul pamintului.................30
35. Cererea si oferta pe piata capitalului. Dobinda...................................................31
1. Teoria economică în sistenul ştiinţelor economice. Obiectul de studiu
al teoriei economice.
Ştiinţa economică studiază realităţi cu caracter dublu: atit obiective, cit şi subiective. In
antichitate ideile economice erau formulate şi integrate in alte sisteme de gindire. Abia
in sec. 18 ele se deprind de alte ştiinţe, constituind o ştiinţă aparte. Iniţial, ştiinţa
economică avea denumirea de „economie politică”, insă treptat de la ea incep să se
deprindă ştiinţe autonome(statistica, contab., marketing).Acestea se constitue in
„sistemul ştiinţelor economice”, unde economia politică ocupă un loc central. Teoria
economică este doar una din ştiinţele economice.
Clasificarea ştiinţelor economice:
•Ştiintele economice fundamentale(economia politică, microeconomia, macroeconomia)
3
•Ştiintele economice funcţionale (statistica, contabilitatea, finanţele şi creditul, relaţii
economice internaţionlae)
•Ştiintele economice Concrete (economia: industriei, agriculturii, invăţămintului,
comerţului, transportului)
• Ştiintele economice istorice (doctrinele economice, istoria economiei naţionale şi
mondiale)
•Ştiintele economice de frontieră (geografia economică, econometria, cibernetica
economică)
Teoria economică constituie baza teoretică şi metodologică pentru celelalte ştiinţe
economice, elaborează instrumentul de cercetare economică, formuleaza categoriile,
legile şi tendinţele principale in dezvoltarea activităţii economice. Anume această ştiinţă
serveşte drept temelie pentru elaborarea politicii economice promovate de stat.
In secolelle 18-19, denumirea de „economie politica” este recunoscuta si utilizată de
către reprezentanţii tuturor şcolilor şi doctrinelor economice.
Şcola clasică:
fondator-Adam Smith
opinia- banii trebuie investiţi in urma economisirii lor;
Rezultat-au apărut noi clase de oameni.
Şcoala marxistă :
fondator-K. Maex;
opinia-relaţia dintre clase in procesul de producţie;
rezultat-exploatarea unora de către alţii, apar divergenţe dintre ţări ca rezultat a
exploatării, apar revolte.
Şcola naţionalistă:
fondator-Flist;
opinia-căile de dezvoltare a naţiunilor subdezvoltate, stimularea
producţiei autohtoni.
Rezultat-apar revolte şi conflicte pe plan internaţional.
In linii generale, noţiunile de „economie politică”, „econimics”, „teorie economică”,
„economie” pot fi folosite ca sinonime, insă totuşi sunt unele deosebiri de conţinut intre
ele.
4
Teoria economica este compusă din 2 compartemente de bază, doua părţi organice a
unui intreg:
Microeconomie(fondator A. Marshall) studiază:comportamentul producatorului şi
consumatorului, analiza pieţii cu formele ei principale, procesul de formarea preţurilor
pe diferite pieţi, procesul de repartiţie a veniturilor intre principalii actori in procesul de
producţie.
Macroeconomie(fondator-M. Kezness) studiază economia naţională ca un tot intreg.
Analizează caracterul şi perspectivele dezvoltării economice, fluctuaţiile economice,
creşterea economică, balanţa de plăţi.
Celelalte 2 comportimente ale T.E. mai puţin importante sunt:
Mazoeconomia-analizează compartimentele sistemelor economice naţionale cum ar fi
ramurile acesteia, sectoarele activităţii economice,aspectul regional al dezvoltării
economice.
Mondoeconomia-studiază interdependenţa dintre economiile naţionale şi economia
mondială.
Din punct de vedere al modului de atrata viaţa economica deosebim:
Economie pozitivă- are ca obiect studierea vieţii reale şi explicarea cauzelor diferitelor
fenomene economice, acestea servind drept temei a unor legităţi, ipoteze şi tendinţe.
Economie normativă-arată ce ar trebui să fie intreprinz pentru ca situaţia rela sa
devină mai bună.
Funcţiile Teoriei Economice sunt:
· cognitivă
· metodologică
· practică,
· instructiv-educatvă.
·
2.Metode de cercetare utilizate în cadrul teoriei economice
Metoda- totalitatea mijloacelor, instrumentelor folosite de o ştiinţă oarecare pentru a
studia lumea inconjurătoare, a sistematiza faptele şi a le expune sub formă de categorii
ştiinţifice, legi, tendinţe şi modele.
5
Principalele metode folosite in cercetarea fenomenelor economice sunt:
Metoda abstracţiei ştiinţifice- procedeu prin care fenomenul cercetat este “curăţat”
de fapte şi trăsături mai puţin importante, ajungindu-se astfel la nucleul acestuia.
Metoda dată scoate in relief trăsăturile caracteristice, dominante pentru fenomenul
cercetat. Sunt definite aspectele esenţiale ale vieţii economice, numite „categorii
economice”(banii, profit, buget, marfa , capital).
Metoda unităţii dintre analiză şi sinteză- cu ajutorul analizei fenomenul supus
cercetării e descompus in componentele sale, fiecare parte fiind analizată complex. Prin
sinteză, elementele analizate separat sunt reunite, reconstituindu-se intregul,
cunoscindu-se deja elementul-cheie şi schiţindu-se tendinţele dominante in evoluţia
fenomenului cercetat.
Metoda istorică- porneşte de la adevărul că fenomenul economic are evoluţie istorică:
apare, se dezvoltă, apoi dispare sau se transformă in altceva.
Metoda logică- fenomenul e reprodus doar prin ceea ce acesta are mai important, mai
esenţial.
Metoda analizei cantitative şi cal i tative -evaluarea mărimilor economice in unităţi
naturale şi in expresie bănească, apoi căutarea modalităţii de transformare a cantităţii
in calitate.
Metdelarea economico-matematică - reproducerea schematică a unui sistem liniar,
alcătuit din mărimi variabile, care permite elaborarea unor scenarii de evoluţie a
acestora şi alegerea variante optimale.
Mai există metode ca:
Metoda teoretică
Metoda anologiei
Experimentul economic.
3.Componentele de bază ale activităţii economice- nevoi şi resurse: esenţa şi
clasificări.
Nevoile umane-nişte cerinţe, nişte necesităţi obiective (subiective) ale indivizilor şi
societăţii de a
poseda şi a folosi anumite bunuri, după destinaţia acestora.
In funcţie de caracterul tridimensional al existenţei umane nevoile sunt clasificate in:
6
· Nevoi fiziologice - de hrană, imbrăcăminte, locuinţă etc.
· Nevoi sociale - satisfăcute prin comunicare, prin participarea la viaţa socilă.
· Nevoi spiritual-psihologice -nevoi de a se instrui, de dragoste, de a se informa.
A. Maslow propune ca nevoile umane să fie sistamatizate sub forma unei piramide. In
partea de jos sunt situate nevoile cele mai elementare, iar in vărf cele spirirule,
aspiraţiile oamenilor.
După gradul de complexitate, detreminate de nivelul dezvoltării economice şi culturale
nevoile sunt:
· Inferioare sau de bază (hrana, apa).
· Superioare sau complexe (studii,cunoştinţe).
Trăsătura principală a nevoilor este caracterul lor nelimitat. Numărul nevoilor creşte
odată cu dezvoltarea societăţii-legea creşterii nevoilor umane.
Resursele economice-totalitaatea elementelor naturale, umane, financiare,
informaţionle şi tehnologice atrase şi utilizate pentru producerea bunurilor necesare
satisfacerii nevoilor umane.
Clasificarea resurselor:
 Resurse primare (create de natură)
a)Res. umane-populaţia din punct de vedere cantitativ, calitativ, structural: număr,
calificare etc.
b)Res. naturale- fondul financiar, pădurile, apele, zăcămintele minerale.
 Resurse derivate (acumulate, create de om)
a)Res. materiale- capital tehnic sub formă de maşini, utilaje, construcţii, sisteme de
transport
b)Res. financiare- de care dispune populaţia, statul şi intreprinderile.
c) Res. inovaţionale- cunoştinţe experienţă, tehnologii.
7
d) Res. informaţionale-ce permit agenţilor econ. să cunoască realitatea,să ia decizii, să
acţioneze.
Trăsătura fundamentală a resurselor economice constă in caracteru lor limitat.
Legea rarităţii-raportul dintre resurse şi nevoi(tensiunea dintre nevoile care cresc
intruna şi resursele care sunt limitate şi rare).
4.Bunurile şi serviciile ca rezultat ale activităţii economice: esenşa şi
clasificări.
Bunurile economice: Orice entitate, rezultat al acţiunii umane, destinat să satisfacă o
nevoie economică dată
Clasificare:
 după origine:
bunuri libere – nu sunt rezultat al acţiunii umane, nu au costuri de procurare
bunuri economice – sunt rezultat al acţiunii umane, au costuri de procurare
 după modul de circulaţie:
bunuri marfă – trec de la producător la consumator prin piaţă
bunuri non-marfă – trec de la producător la consumator fără intermedierea pieţei
 după scopul consumului:
bunuri finale – sunt destinate consumului final (bunuri de consum)
bunuri intermediare – sunt destinate consumului productiv (bunuri de echipament sau de
investiţii)
 după sectorul economic in care sunt produse:
bunuri publice – sunt destinate satisfacerii nevoilor economice publice (colective)
bunuri private – sunt destinate satisfacerii nevoilor economice private (individuale)
 după tangibilitate:
bunuri – sunt substanţiale (tangibile) : momentul producerii lor diferă de momentul
consumului
servicii – sunt non-substanţiale : momentul producerii lor coincide cu momentul
consumului
Trăsăturile bunurilor economice:
 sunt rezultat al acţiunii (activităţii) umane
8
 sunt utile
 sunt disponibile (accesibile)
 sunt rare
Raritatea: proprietatea unui bun (sau resursă economică) de a fi insuficient(ă) in raport
cu nevoia sau nevoile economice generatoare
Raritatea este o relaţie intre nevoia economică şi bunul (resursa) asociat(ă)
Activitatea economică:ansamblul de acţiuni umane, individuale sau socializate,
destinate să obţină bunurile economice necesare satisfacerii nevoilor economice
Forme ale activităţii economice:
 după forma de proprietate asupra bunurilor intermediare utilizate:
activităţi economice private – produc bunuri şi servicii private (individuale)
activităţi economice publice – produc bunuri şi servicii publice (colective)
 după gra dul de prelucrare a bunurilor de consum:
sectorul primar: bunurile economice au un grad de prelucrare primar, incipient
sectorul secundar: bunurile economice au un grad de prelucrare superior
sectorul terţiar: bunurile economice apar exclusiv sub forma serviciilor
 după transparenţa in raport cu contabilitatea naţională:
activităţi economice oficiale: sunt contabilizabile de către autoritatea publică
producătoare de mărfuri: agenţii economici propriu-zişi
producătoare de bunuri economice non-marfă: economia casnică (gospodării)
activităţi economice subterane: scapă contabilizării autorităţii publice
5.Alegerea rationala in baza posibilitatilor de productie si a costului
alternativ.
Tensiunea dintre nevoi si resurse pune in fata oricarei persoane problema
alegerii:alegerea acelor combinatii si variante de folosire a resurselor care ar permite
satisfacerea unui nr cit mai mare de nevoi cu un nr cit mai mic de resurse.
Problema alegerii resurselor si a utilizarii eficiente a acestore constituie problema
fundamentala a economiei.
9
Omenirea este pusa in situatia sa raspunda la 3 intrebari principale care ii indeamna sa
faca o alegere ce ar permite sa faca o alegere c ear permite economisirea si folosirea
cit mai eficienta a resurselor rare:
1)”ce si cit de produs?”-determina alocarea si realocarea resurselor la producerea
diverselor bunuri
2)”cum de produs?”-determina modul de combinare a resurselor economice
3)”pentru cine de produs?”-determina segmental de consumatori pt care sunt produse
bunurile.
Facind o alegere in favoarea unei variante oarecare,individual, renunta la alte variante
pe care le considera mai putin acceptabile sacrificindu-le.Deci,cind alegi “ceva”
,automat renunti la “altceva”.Cea mai buna varianta la care se renunta este costul de
oportunitate(alternativ),ceea ce reprezinta valoarea celei mai bune din sansele
sacrificate cind se face o alegere oarecare.Costul de oportunitate compara cea mai
mare “pierdere” dintre variantele sacrificate cu “cistigul” alegerii facute.
Acest cost ii permite intreprinzatorului sa se orienteze spre afacerea care i-ar adduce cel
mai mare profit. Totodata acest cost permite de a determina limita pina la care ar fi
rentabila sporirea volumului de productie.
6.Sistemul economic:esenta,tipuri,caracteristici
Sistemul economic reprezinta o modalitate specifica de utilizare a resurselor economice
rare,de prganizare a procesului de productie si de trecere a bunurilor create la
consumator.
Sistemele economice se deosebesc dupa urmatoarele criterii:
1)forma predominanta a proprietetii asupra resurselor si rezultatelor actului de
producere;
2)scopul urmarit de cei care organizeaza o activitate economica oarecare;
3)modul de stabilire a relatiilor dintre participantii la activitatea economica;
4)caracterul motivarii atingerii unor performante mai inalte;
Clasificate dupa aceste criterii,exista urmatoarele tipuri de sisteme economice:
1.sistemul economiei naturale(traditional)
10
Economia naturala reprezinta o forma de organizare a activitatii economice,in care
bunurile produse sint destinate autoconsumului,nevoile fiind satisfacute fara a se apela
la schimb.Economia naturala este un system economic inchis.
La un anumit nivel al dezvoltarii sale,economia naturala a devenit o piedica in calea
dezvoltarii economiei,asta ducind la transformarea ei intr-o economie producatoare de
marfuri, numita “economie de schimb”,in care chiar de la inceput sunt produse pt
vinzare.
Conditiile care au generat trecerea treptata la economia de schimb:
1)diviziunea sociala a muncii(specializarea agentilor economici in crearea unor bunuri
destinate vinzarii sau schimbului,numite”marfa”)
2)autonomia si independenta economica a agentilor economici,(bazata pe proprietatea
private,adica poti folosi resursele disponibile dupa bunul-plac
3)aparitia pietei ca loc de intilnire a producatorilor si vinzatorilor ca loc unde se face
schimbul sau vinzarea-cumpararea
4)monetizarea economiei(aparitia si impunerea monedei in calitate de instrument de
intermediere a sachimburilor economice si de apreciere a pretului bunurilor destinate
vinzarii-cumpararii).
2.sistemul economiei de piata
Economia de piata constituie o treapta superioara a economiei de schimb,altfel spus,o
economie de schimb evoluata.
Trasaturile sistemului economic de piata:
1)preponderenta proprietatii private
2)economia este decentralizata(toate deciziile economico-financiare sunt luate in mod
nemijlocit de catre agentii economici,care isi asuma toate riscurile).
3)centrul activitatii economice si principiul regulator al acesteia este piata
concurentiala(prin mecanismul cererii si ofertei,piata determina asortimentul,calitatea si
cantitatea produsului ce urmeaza sa fie produs.)
4)maximizarea profitului(profitul este forta motrice a activitatii economice.Marimea
profitului ce poate fi obtinuta este nelimitata,ceea ce-i tine pe intreprinzatori intr-o
permanenta cautare,inovare,de lupta de concurenta)
5)preturile la marea majoritate a bunurilor materiale si serviciilor se formeaza liber(in
urma negocierilor dintre vinzatori si cumparatori)
6)agentii economici se afla intr-o stare de concurenta permanenta.
3.sistem economic de comanda(centralizat)
11
Economia de comanda(economia socialista sau planificata) are drept trasatura definitorie
faptul ca statul,in calitatea sa de unic proprietar al principalelor resurse
economice,gestioneaza de unul singur atit productia,cit si schimbul si repartitia
bunurilor si serviciilor.
In economiile de comanda lipseste libertatea de alegere a producatorului si
consumatorului,precum si responsabilitatea personala pt activitatea desfasurata.
7.Relatiile si tipurile de proprietate. Importanta definirii drepturilor de
proprietate.
Din punct de vedere economic,proprietatea reprezinta ansamblul relatiilor dintre
oameni,in legatura cu insusire,posedarea resurselor utilizate in activitatea economica si
a rezultatelor acestei activitati.
Sensul juridic al cuv.”proprietate” se reduce la drepturile de proprietate,adica dreptul de
a stapini bunul in interes propriu;dreptul de folosinta;dreptul de dispozitie,s.a.
Intrucit sensurile economic si juridic ale proprietatii merg mina-n mina,se constata ca:
Proprietatea reprezinta totalitatea raporturilor dintre membrii societatii cu privire la
insusirea bunurilor existentein societate,raporturi reglementate de acte juridice sau
norme sociale.
Proprietatea se prezinta sub forma unitatii si inter-conditionarii elementelor sale de
baza:obiectul si subiectul proprietatii.
Obiectul proprietatii il pot constitui bunurile materiale si imateriale(ex:informatiile),atit
sub forma resurselor economice cit si a rezultatelor economice(o cladire,un lot de
pamint,utilajul,automobile,s.a)
Subiectii proprietatii sunt posesorii obiectelor prorietatii si ei pot fi:a)persoanele
fizice(indivizii,menajele),b)persoanele juridice.c)diferite organizatii(nationale sau
internationale),d)statul
Tipurile formelor de proprietate
a)proprietatea private(particulara),care poate fi:individuala,individual-asociativa,private
de familie,privat-asociativa.Proprietatea privata poate fi bazata pe munca individuala
sau pe cea salariata.
b)proprietatea publica(“de stat”),cunoasta asemenea forme ca:proprietatea
administratiei centrale si proprietatea administratiei locale(“proprietatea municipala”)
12
c)proprietatea mixta.Acest tip de proprietata combina,in diferite proportii,proprietatea
private cu cea publica,iar in unele cazuri proprietatea nationala cu cea
internationala.Proprietatea mixta poate fi:privat-publica nationala,privat-publica
multinationala.
In sistemul economiei de piata loculcentral apartine proprietatilor private.Astfel,70-85%
din PIB-ul tarilor dezvoltate este creat in cadrul proprietatilor private.Desi in proportii
diferite(10-50%),proprietatea publica e prezenta astazi in toate tarile lumii.
Proprietatea private este temelia libertatii economice.
8.Institutiile ca “reguli de joc” in cadrul sistemului economic.
Stiinta economica contemporana acorda o atentie tot mai mare institutiilor,care joaca un
rol crescind in viata societetii.
Institutiile economice sunt niste fenomene cu caracter stabil,care impun oamenilor un
comportament oarecare obligatoriu.Institutiile au fost create pt a stabili o anumita
ordine in activitatea oamenilor.
Institutiile pot fi formale(oficiale),de ex:constitutia unei tari,religia,legislatia; si
neformale(informale),de ex:traditiile,obiceiurile,instinctele.
Uneori institutiile sunt confundate cu organizatiile.Daca organizatia reprezinta un
colectiv,un ansamblu de indivizi,institutia constituie totalitatea legilor si regulilor care
determina interactiunea intre oameni.
In general,toate institutiile modeleaza comportamentul uman in atingerea anumitor
obiective.
Institutiile formale
Cele mai cunoscute institutii formale sunt:statul,biserica,proprietatea,piata.
Religia.
Un cunoscut paradox spune ca intensificarea activitatii religioase este insotita de o
diminuare a performantelor economice:in acelasi timp tocmai religia se afla in originea
celor mai multe din reusitele economice.Astfel,exceptionalele succese economice
obtinute de Europa Occidentala se datoreaza,in cea mai mare parte,reformei religioase
din sec.XVI-lea de catre Luther si Calvin.”Reforma” a contribuit la incurajarea vesnicei
dorintei a omului de a se pricopsi,de a aduna bogatii,astfel punind baza unei crestere
economice fara precedent.Un filozof din Grecia Antica, a spus ca cea mai placuta
ocupatia omului este “Imbogatirea”.”Reforma”justifica aceasta dorinta omului de a se
imbogati.Astfel,avutia adunata de unele personae alese de Cel de sus trebuie sa
13
contribuie la prosperitatea societatii.Religia reformata spune ca numai o astfel de
utilizare a bogatiei este in cuviintata de Dumnezeu,care asigurindu-i omului de afaceri
succesul economic, ii da de inteles ca dupa moarte,va nimeri direct in rai.
Printr-o asemenea tamalcire a cartilor sfinte,biserica protestanta a incurajat un
comportament favorabil activitatii economice, a stimulat dezvoltarea antreprenoriatului.
Institutiile informale
Institutiele informale sunt: instinctul paternitatii curiozitatea ,necesitatea de
autoperfectiune.aceste sunt proprii tuturor tarilor si popoarelor.Altele,cum ar fi
traditiile,obiceiurilor,limba,ritualurile cumunitare
(nuntile,botezurile,inmormintarile,),sunt proprii doar unor popoare sau unui grup de
popoare inrudite.
In economia de piata,forta motrice a activitatii economice este maximizarea
profitului.Dar,unul din mobilele activitatii economice sunt si institutiile informale.
Institutii proprii moldovenilor cum ar fi “de a fi in rind cu lumea”,”de a nu se face de ris
”reglementeaza conduita omului si in viata economica, motivindu-l sa atinga un anumit
“standard”,recunoscut de cei din jur .
In general,stiinta economica contemporana a reusit sa elaboreza mecanisme care fac
posibila “masurarea” aportului fiecarei institutii informale si formale la cresterea si
dezvoltarea economica.
Proprietatea ca institutie
Din punct de vedere economic,proprietatea reprezinta ansamblul relatiilor dintre
oameni,in legatura cu insusire,posedarea resurselor utilizate in activitatea economica si
a rezultatelor acestei activitati.
Sensul juridic al cuv.”proprietate” se reduce la drepturile de proprietate,adica dreptul de
a stapini bunul in interes propriu;dreptul de folosinta;dreptul de dispozitie,s.a.
Intrucit sensurile economic si juridic ale proprietatii merg mina-n mina,se constata ca:
Proprietatea reprezinta totalitatea raporturilor dintre membrii societatii cu privire la
insusirea bunurilor existentein societate,raporturi reglementate de acte juridice sau
norme sociale.
Proprietatea se prezinta sub forma unitatii si inter-conditionarii elementelor sale de
baza:obiectul si subiectul proprietatii.
Obiectul proprietatii il pot constitui bunurile materiale si imateriale(ex:informatiile),atit
sub forma resurselor economice cit si a rezultatelor economice(o cladire,un lot de
pamint,utilajul,automobile,s.a)
14
Subiectii proprietatii sunt posesorii obiectelor prorietatii si ei pot fi:a)persoanele
fizice(indivizii,menajele),b)persoanele juridice.c)diferite organizatii(nationale sau
internationale),d)statul
Tipurile formelor de proprietate
a)proprietatea private(particulara),care poate fi:individuala,individual-asociativa,private
de familie,privat-asociativa.Proprietatea privata poate fi bazata pe munca individuala
sau pe cea salariata.
b)proprietatea publica(“de stat”),cunoasta asemenea forme ca:proprietatea
administratiei centrale si proprietatea administratiei locale(“proprietatea municipala”)
c)proprietatea mixta.Acest tip de proprietata combina,in diferite proportii,proprietatea
private cu cea publica,iar in unele cazuri proprietatea nationala cu cea
internationala.Proprietatea mixta poate fi:privat-publica nationala,privat-publica
multinationala.
In sistemul economiei de piata loculcentral apartine proprietatilor private.Astfel,70-85%
din PIB-ul tarilor dezvoltate este creat in cadrul proprietatilor private.Desi in proportii
diferite(10-50%),proprietatea publica e prezenta astazi in toate tarile lumii.
Proprietatea private este temelia libertatii economice
9.Piata:Esenta;Functii;Tipuri.
Piata este astazi institutia centrala a economiei de pita,nucleul acesteia,institutie in
cadrul careia se incheaga toata activitatea economica.
Piata constituie totalitatea relatiilor de vinzare-cumparare dintr-un anumit spatiu
geografic.
In sens ingust, piata poate fi definita drept locul unde se confrunta cererea si oferta de
bunuri,servicii si capitaluri.
“Piata,scrie cunoscutul economist austriac Friedrich Hayeck,nu produce bunuri,ci doar
transmite informatia despre acestea.”
Functiile pietei:
15
1.Functia de intermediere
.Piata ii pune fata in fata pe producatori si consumatori,pe vinzatori si pe
cumparatori,facind astfel posibil schimbul.Ea ofera consumatorului posibilitatea de a
alege producatorul optim din punctul de vedere al pretului,calitatii,modelului ales
etc.Aceeasi posibilitate de alegere I se ofera si vinzatorului.
2.Functia de reglementare
.Aparuta initial ca o punte de legatura intre producatori si consumatori,treptat,piata
devine principalul mecanism de reglementare a vietii economice.Ea indeplineste rolul
unei “miini invizibile”,care dupa cum spunea A.Smith ii “impinge” pe agentii economici
individuali sa actioneze in conformitate cu interesul general,determinind producatorii sa
confectioneze bunurile si serviciile de care are nevoie societatea la momentul dat.
3.Functia de formare a pretului
.Desi cheltuielile individuale pentru producerea si desfacerea aceluiasi bun sint
diferite,piata stabileste un pret unic,pret care corespunde cheltuielilor socialmente
necesare pentru confectionarea bunului.
4.Functia de informare.
Prin jocul liber al ratei profitului si al ratei dobinzii,piata ofera agentilor economici
informatia necesara despre mersul afacerilor in diferite domenii de
activitate.Piata”trimite”semnale producatorilor despre produsele ce urmeaza a fi
confectionate,despre calitatea si volumul lor,despre pofiturile ce pot fi obtinute.
5.Functia de diferientiere a producatorilor.P
iata ii imbogateste pe invingatorii in lupta de concurenta si,in acelasi
timp,penalizeaza,pina la falimentare,intreprinderile necompetitive.In acelasi fel,piata
stimuleaza reducerea cheltuielilor de productie,aplicarea noilor masini si
tehnologii,sporirea eficientei productiei.Impuse de concurenta,interprinderile isi
imbogatesc activitatea fara incetare,iar posturile de raspundere sint puse persoanele
cele mai competente.
Nivelul preturilor,salariilor ,precum si multi alti parametri ai activitatii economice ,sint
reglementati pe de o parte,de piata.iar pe de alta parte de stat.
Tipurile pietei
16
1.Din punctul vedere al nivelului de maturitate,al modului de acces la piata,exista:
a)piata nedezvoltata,cu relatii accidentale si cu o pondere insemnata a relatiilor de
barter(troc),adica de schimb dupa shema:marfa-marfa;
b)piata libera(clasica),la care are acces orice vinzator si cumparator.Aceasta piata
intruneste urmatoarele trasaturi:existenta unui numar insemnat de participanti la
relatiile de schimb,atit producatori cit si consumatori,mobilitatea absoluta a factorilor
de productie;stabilirea preturilor in mod spontan;lipsa monopolului si a altor forme de
dominatie a vietii economice;
c)piata reglementara,caracteristica de regula economiilor mixte,unde statul intervine
in scopul “corijarii”unor deficiente ale pietei ,programind dezvoltarea economica si
restibuind o parte importanta a produsului intern brut in conformitate cu anumite
obiective sociale,politice si economice.Accesul la o asemenea piata necesita detinerea
unor autorizatii speciale ,eliberate de autoritatile statului.
2.Din punctul de vedere al obiectului tanzactilor,pietele pot fi imparitite in:
*piata bunurilor de consum;
*piata capitalului;
*piata muncii;
*piata pamintului si a resurselor natural;
*piata hirtiilor de valoare si a valutei;
*piata resurselor informationale;
*piata produselor cultural-artistice;
*piata tehnologiilor si patentelor;
*piata monetara de credit;
3.Dupa criteriul extinderii geografice,piata poate fi:
*locala;
*regional(in cadrul unei tari sau unui grup de tari)
*nationala;
*mondiala.
17
4.Dupa masura in care se manifesta concurenta,piata se imparte in:
*piata cu concurenta perfecta si pura;
*piata de monopol;
*piata cu concurenta imperfect;
*piata mixta.
10.Cererea si legea cererii.Factorii care influientiaza modificarea cererii.
Cererea reprezinta cantitatea dintr-un anumit bun pe care consumatorul doreste si
poate sa o cumpere intr-un anumit interval de timp,la un anumit nivel al apretului.
Asemeni bunurilor care se impart in bunuri substituibile ,complementare sau
derivate,cerea la rindul ei poate fi:
a)cerere pentru bunurile substituibile,adica cerea pentru bunuri care satisfac aceleasi
nevoi.
b)cerere pentru bunuri complementare,cerere pentru bunuri care se folosesc impreuna.
c)cerere derivate(ex:cererea pentru faina este deeterminata de cerera pentru pine).
Cererea poate fi :
a)individuala (cantitatea dintr-un bun pe care un consummator este decis sa o
cumpere,dispunind si de mijloacele banesti corespunzatoare);
b)totala sau de piata(suma cererii tuturor cumparatorilor de pe piata bunuluui
respectiv).
18
Marimea cererii este determinata de factorii:volumul cererii,pretul cererii,functia sau
factorii cererii.
Legea cererii
Legea cererii exprima raportul de interdependenta dintre modificarea pretului unitar al
unui produs si schimbarea cantitatii cerute.O data cu cresterea pretului la un bun
,cantitatea ceruta de consumator tinde sa scada,si invers, o scadere a pretului
genereaza tendinta de sporire a cantitatii cerute.
Cu alte cuvinte , atunci cind preturile scad, cumparatorul tinde sa procure mai multe
marfuri,iar atunci cind preturile cresc,cererea scade.
Exceptii sunt:
 bunurile Giffen
 Bunurile Veblen
Factorii care influenteaza modificarea cererii:
1.Modificarea veniturilor banesti ale consumatorilor;
2.Schimbarea preferintelor consumatorilor sub influienta modei sau a publicitatii;
3.Modificarea pretului la bunurile substituibile si la cele coplementare;
4.Schimbarea anticipatii;or consumatorilor privind evolutia pietei;
5.Modificarea numarului si a structurii consumatorilor .De exemplu reducerea natalitatii
determina o reducere a cererii de imbracaminte pentru copii,iar imbatrinirea populatiei
sporeste cerea de medicamente si asistenta sociala.
Cel de al doilea factor important (dupa pret) care determina comportamentul cererii
este venitul.Daca insa in raport cu cresterea pretului cererea se afla in pozitie
descrescatoare,atunci o data cu cresterea veniturilor se mareste si cererea.
11.Elasticitatea cererii si tipurile ei.
Modificarea relative a cantitatii cerute in functie de influienta unui anumit factor al
cererii sau,altfel spus,gradul de sensibilitate al cererii fata de modificarea pretului sau a
altor factori,se numeste elasticitatea cererii.
19
Elasticitatea cererii se calasifica in:
 elasticitatea la pret
 elasticitatea la venit
 elasticitatea incrucisata
Elasticitatea cererii fata de pret ,de exemplu,se masoara prin raportul modificarii
procentuale a cantitatii cerute dintr-un bun ca raspuns la modificarea procentuala a
pretului acestuia.Elasticitatea cererii masoara sensibilitatea cererii consumatorilor ,in
sensul maririi sau micsorarii cantitatii de bunuri cumparate fata de variatiile pretului la
produsul respective sau fata de alte conditii ale cererii.
In functie de masura sensibilitatii fata de modificarea pretului,cererea poate fi :
a)elastic,
b)inelastica(rigida)
c) cu elasticitatea unitara
d)perfect elastica
e) perfect inelastica
Cererea elastica exista atunci cind modificarea pretului conditioneaza modificarea
cererii.De exemplu ,daca pretul unui bun creste cu 20%, cantitatea ceruta poate sa
scada cu 30% sau cu 20%.In cazul cererii rigide sau inelastice insa(lucru ce se intimpla
de obicei,cu bunurile de prima necessitate,cum ar fi piinea ,chibriturile ,vesela ,sarea),o
data cu cresterea sau micsorarea pretului,cerea la aceste bunuri ramine aproximativ
acceasi, rigida.Cerea cu elasticitate unitara exista atunci cind pretul si cantitatea ceruta
se modifica cu acelasi procent.
12.Oferta .Functia ofertei.Legea ofertei.Factorii care influienteaza modificarea
ofertei.
Oferta reprezinta cantitatea de produse pe care vinzatori sint dispusi sa o vinda, intr-o
perioada de timp ,la un anumit nivel al pretului.
Cantitatea de bunuri vinduta este mai mica decit cantitatea de bunuri oferita pe
piata.Spre deosebire de cerere ,dependent ofertei de pret este directa ,altfel spus ,cu
cit pretul este mai ridicat ,cu atit este mai mare cantitatea de bunuri oferita.
Interdependenta dintre schimbarea pretului si modificarea cantitatii de bunuri oferite
constituie continutul legii ofertei.Cresterea pretului conditioneaza crestera cantitatii
oferitesi invers.
20
Oferta poate fi:
a) individuala(cantitatea de bunuri pe care un producator este dispus sa o vinda la un
pret anumit)
b) totala sau de piata(totalitatea ofertelor individuale).
Factorul principal care determina schimbarea ofertei este pretul.Cu cit pretul creste ,cu
atit cantitatea de bunuri oferita este mai mare
Factorii de influenta:
1.pretul;
2.costul de productie,care ,de exemplu, poate fi redus in urma utilizarii unor noi
tehnologii.El poate sa creasca din cauza sporirii pretului la resursele limitate.Daca
costul de productie se va reduce, atunci oferta pentru bunurile respective se va mari. Si
invers, cind costul de productie va creste , oferta se va reduce.
3.Numarul de ofertanti, adica numarul firmelor care produc acelasi bun.Iesirea pe piata a
noilor firme va contribui la cresterea ofertei,indiferent de pret.
4.Schimbarea pretului la alte bunuri, fapt care va conditiona trecerea resurselor la alte
domenii de activitate prin plecarea unor firme din ramura data , ceea ce va contribui la
reducerea ofertei.
5.Politica fiscal si subsidiile.Majoritatea impozitului pe profit si a altor taxe provoaca o
reducere a ofertei si invers,micsorarea lor contibuie la sporirea ofertei.In cazul in care
statul acorda unor firme si industrii anumite subsidii ,acestea incurajeaza cresterea
ofertei.
6.Calamitatile natural si social-politice.Calamitatile natural, cum arfi inundatiile ,seceta,
cutremurele de pamint, ingheturile etc., conditioneaza de obicei ,reducerea
ofertei.Conditiile social-politice pot fi favorabile cresterii ofertei(stabilitate politica, de
exemplu) sau defavorabile (schimbarea frecventa a guvernelor si a regulior de joc)
7. Anticiparea preturilor
13. Elasticitatea ofertei si tipurile ei.
Elasticitatea ofertei reprezinta sensibilitatea ofertei marfii la variatiile diferitor factori ,
mai ales la variatiile pretului. Ea se masoara prin coeficientul elasticitatii ofertei (E )
Elasticitatea ofertei este de mai multe tipuri:
21
• unitara-cind oferta se modifica (creste) in aceasi masura cu modificarea (cresterea)
pretului.
• elastica-cind sporirea ofertei o depaseste pe cea a pretului.
• inelastica -oferta bunului creste intr-o masura mai mica decit sporirea pretului
lui.
 Perfect inelastica
Factorii care determina elasticitatea sunt:
•costul productiei- cind costul creste, scade elasticitatea ofertei, si invers.
•gradul de substituire- daca gradul de substituire este mare, atunci creste elasticitatea
ofertei.
•posibilitatile de stocare a bunurilor- elasticitatea creste daca posibilitatile de stocare
sunt mari.
•perioada de timp de la modificarea pretului.
14. Interactiunea cererii si a ofertei. Mecanismul de formare si modif. a
echilibrului pietii.
Analizind cererea si oferta, precum si pretul, care este factorul principal care le
determina pe ambele, observam faptul ca ele toate se afla intr-o interdependenta. Atit
cererea, cit si oferta determina marimea pretului, ba chiar mai mult: Pretul de piata se
stabileste in urma confruntarii dintre cerere si oferta.
Pe piata se inregistreaza ba un exces de cerere, ba exces de oferta. Insa in urma
sugestiilor cumparatorilor si vinzatorilor cu privire la pretul unui bun, si in urma
contrapunerii cererei si a ofertei precum si a “pretului dorit” se stabileste un pret de
echilibru, sau i se mai spune pretul de piata, ce urmeaza a-i satisface pe cumparatori si
vinzatori.
Pretul de echilibru se stabileste atunci cind cantitatea ceruta dintr-un bun este egala cu
cantitatea oferita. Mai sunt si alti factori care participa la formarea pretului de
piata,cum ar fi:concurenta,politica economica a statului.
15.Implicatiile statului in mecanismul formarii preturilor.
22
16.Utilitatea totala si marginala.Legea utilitatii marginale
descrescinde.Echilibru consumatorului in abordarea cardinalista.
Utilitatea este satisfactia obtinuta de individ in urma consumului unui bun oarecare.
Utilitatea marginala reprezinta satisfactia suplimentara care se obtine la consumarea
unei unitati suplimentare dintr-un bun. Astfel sumind succesiv toate utilitatile marginale
vom obtine utilitatea totala.
Principiul utilitatii marginale descrescinde,sau legea I-a a lui Gosen consta in
urmatoarele: cu cit consumul dintr-un bun oarecare este mai mare, cu atit utilitatea
unitatilor suplimentare de bun consumate este mai mica.Cu alte cuvinte,pe masura ce
cantitatea consumata dintr-un bun sporeste, utilitatea marginala tinde sa descreasca.
Legea a II-a a lui Gosen, despre echilibrul consumatorului in abordarea cardinalista
postuleaza:
Consumatorul v-a aloca venitul sau in asa mod incit utilitatile marginale impartite la
pret, sa devina p/u diferite bunuri, egale.
17. Preferinţele consumatorului şi curbele de indiferenţă caracteristice
lor.
Factorii care modelează comportamentul consumatorului:
•Mărimea veniturilor de care dispune (bugetul consumatorului)
•Nivelul preţurilor
•Tradiţiile
•Gusturile şi preferinţele
•Mediul economico-social
Nevoile consumatorului sunt nelimitate, pe cind resursele băneşti sunt limitate, de aceea
el este obligat să aleagă , sa procure acele bunuri şi in asemenea combinaţii care i-ar
aduce o satisfacţie maximală. Consumatorul măsoară indirect utilitatea fiecărui bun,
prin prioritatea ce o acordă unui sau altui bun. El clasifică bunurile in ordinea
preferinţelor sale. Datorita constringerii bugetare şi a nivelului preţurilor, consumatorul
are posibilitatea să stabilească o anumită ordine de preferinţă a bunurilor ce urmează
să le procure, precum şi un mod anumit de combinare şi substituire a acestora.
Curba de indiferenţă (de izoutilitate)
23
Curba de indiferenţă constituie o reprezentare grafică a ansamblului de combinaţii de
bunuri şi servicii de la care consumatorul aşteaptă să obţină aceeaşi utilitate totală,
adică acelaşi nivel de satisfacţie. Aceasta reprezintă mulţimea combinaţiilor a două
bunuri pe care consumatorul le consideră echivalente, deoarece ii aduce aceeaşi
satisfacţie, adică aceeaşi utilitate.
Totalitatea curbelor de indiferenţă care pot exista pentru un consumator şi care descriu
preferinţele acestuia pentru anumite „coşuri” de consum constituie „harta de
indiferenţă”.
18. Linia bugetului şi modificările ei. Echilibrul consumatorului în
abordarea ordinalistă.
Dorinţele şi preferinţele consumatorului sunt limitate de următorii factori:
•Venitul disponibil, destinat consumului
•Evoluţia preţurilor bunurilor şi serviciilor
Restricţiile economice impuse alegerii consumatorului de către mărimea venitului său,
precum şi de nivelul preţurilor, reprezintă constrangerea bugetară.
Linia bugetului reprezintă totalitatea combinaţiilor posibile de alegere ale consumatorului
in limita bugetului disponibil (cantitatea maximală de bunuri care poate fi cumpărată
cu venitul disponibil şi la preţurile existente).
xPx+yPy=I
Panta liniei bugetului reflectă raportul de substituţie a bunurilor in funcţie de preţurile
lor.
Abordarea ordinalistă a evaluării utilităţii:
1. Axioma ierarhizării – capacitatea consumatorului de a ordona preferinţele sale
(A>B)
2. Axioma tranzitivităţii – capacitatea consumatorului de a transfera preferinţele
de la un bun la altul.(A>B>C, A>C)
3. Axioma nonsaţietăţii – consumatorii preferă o cantitate mai mare de bunuri
unei cantităţi mai mici.
Echilibrul consumatorului
Consumatorul va tinde să atingă curba de indiferenţă cea mai ridicată posibilă. Din cauza
constringerii bugetare, el nu poate atinge acest obiectiv. Echilibrul consumatorului este
24
echilibrul dintre venitul acestuia şi combinaţia optimă, care se stabileşte in punctul in
care curba de indiferenţă este tangentă cu dreapta bugetară.
MRS = Px/Py – ecuaţia echilibrului consumatorului in abordarea ordinalistă, MRS – panta
curbei de indiferenţă, Px/Py – panta liniei bugetului
19. Producţia, factorii de producţie şi funcţia de producţie.
Factorii de producţie tradiţionali (parţial substituibili şi complementari):
- Pămint N – cel mai limitat şi durabil factor de producţie
-Munca L – cel mai activ şi costisitor factor de producţie
- Capitalul K – cel mai eterogen factor de producţie
•Capital fix – se utilizează pe un timp indelungat şi se uzează
•Capital circulant – se utilizează intr-un singur ciclu de producţie
Combinarea factorilor de producţie reprezintă un anumit mod de unire, de corelare a
acestora, atit sub aspect cantitativ, cit şi structural-calitativ, in scopul producerii de
bunuri şi servicii.
Funcţia de producţie reflectă relaţia dintre cantitatea de bunuri produsă şi combinarea, in
diferite proporţii, a factorilor necesari pentru obţinerea acestei producţii. Funcţia de
producţie indică nivelul maxim de producţie care poate fi obţinut in urma diferitelor
combinării ale factorilor de producţie.
20. Produsul total, mediu şi marginal al factorului de producţie variabil.
Legea randamentelor neproporţionale.
Perioadele procesului de producţie:
•Perioada scurtă – un factor este variabil, ceilalţi sunt ficşi
•Perioada lungă – ambii factori sunt variabili
Indicatorii producţiei pe termen scurt:
•Produsul total (TPL)– cantitatea de bunuri produsă intr-o perioadă de timp
•Produsul marginal (MPL) – cantitatea suplimentară de bunuri produsă de o unitate
suplimentară a factorului muncii (MPL=ΔTPL/ΔL)
25
•Produsul mediu (APL) – cantitatea de bunuri ce revine unei unităţi din factorul muncii
(APL=TPL/L)
Legea randamentelor neproporţionale stipulează că dacă vom mări progresiv
utilizarea unui factor oarecare, in timp ce alţii vor rămine constanţi, produsul marginal
al factorului variabil va fi neproporţional – la inceput va creşte, apoi va atinge un punct
de stabilitate, după care va descreşte.
Concluzii:
•Pe termen scurt volumul de producţie este limitat in creştere
•Limita creşterii volumului de producţie este determinată de acţiunea legii randamentului
descrescător. Dacă un factor de producţie creşte, iar celălalt rămine stabil, produsul
marginal şi mediu de la un anumit moment incep să scadă.
•Produsul mediu este maximal cind se egalează cu produsul marginal.
21.Productia pe termen lung. Izocuantele si caracteristicile lor
Pe termen lung toti factorii de productie pot deveni variabili, adica pot fi modificati. In
acest caz, poate avea loc atit combinarea, cit si inlocuirea unui factor cu altul. Acest
lucru se intimpla din cauza ca, sub influenta noilor tehnologii, tehnici si a evolutiei
preturilor, intreprinzatorul schimba mereu raportul dintre factorii de productie si
inlocuieste un factor de productie cu altul, mai productive, mai ieftin, mai modern.
Substituirea este un fenomen de inlocuire a unei cantitati dintr-un factor de productie
printr-o cantitate din alt factor de productie. Ea poate avea loc intre factorul munca si
capital (10 muncitori inlocuiti de o masina, care face integral lucrul acestora); intre
factor. natura si capital sau intre diferite elemente componente ale aceluiasi factor de
productie(inlocuirea unui utilaj cu altul etc). pentru a obtine acelasi nivel de productie,
producatorul poate combina si substitui factorii de productie in proportii diferite.
Combinatia a doi factori de productie care asigura acelasi nivel de productie se numeste
izocuanta.
Izocuanta este o reprezentare grafica a unui ansamblu de substituiri ale factor. de
prod., la un nivel dat al tehnicii cu obtinerea unei cantitati constante de bunuri.
26
Caracteristicile acestei izocuante sint:
- Multitudinea variantelor de consum a factor. de productie determina existenta
multitudinii izocuantelor care formeaza harta izocuantelor.
- Izocuantele plasate la dreapta semnifica o cantitate mai mare a factor. de productie
utilizati si prin urmare un volum mai mare de productie.
- Izocuantele nu se intersecteaza.
- Panta izocuantelor este negativa.
- Panta izocuantelor reflecta raportul de schimb al factor. de productie, acest raport se
numeste rata marginala de substitutie tehnologica.
22. Linia izocost:caracteristici si modificare. Echilibrul producatorului
Linia izocost este cantitatea maximala de factori de productie ce poate fi cumparata in
limita anumitor cheltuieli.(L*Pl+K*Pk=TC)
Panta liniei izocost reflecta raportul de substitutie a factor. de productie reiesind din
preturile la ele.
E-este punctul de echilibru a producătorului.Acest punct reflectăegalitatea posibilităţilor
tehnologice şi economice ale producerii bunurilor.Acest punct de pe linia izocost devine
tangent cu una din izocoante.
23. Costul de productie:esenta si factori de influenta. Costul contabil si
economic.
Costul de productie- totalitatea cheltuielilor in expresie monetara, pe care producatorul
le efectueaza p/u fabricarea si vinzarea bunurilor economice. Este expresia baneasca a
factor. de productie necesari p/u producerea si comercializarea acestor bunuri si
servicii. Costul de productie este egal cu cu cheltuielile de productie
Din punct de vedere al modului de calcul, costurile se impart in cost contabil si
economic.
Costul contabil- cheltuielile pe care le face intreprinderea p/u achizitioanarea factor. de
productie de la alti agenti economici, adica costurile explicite, precum si amortizarea,
care face parte din costurile implicite.
Costul economic- cuprinde costul explicit si cheltuielile factorilor proprii (costurile
implicite), dar care nu sint reflectate in evidenta contabila, cum ar fi pamintul si
27
cladirile care apartin intreprinderii date, consumul de munca al proprietarului, dobinzile
ce se cuvin p/u folosirea capitalului propriu.
24. Costul total, mediu, marginal: evolutie si importanta.
Costul total (TC) sint cheltuielile suportate in vederea producerea unei cantitati date de
bunuri. Acest cost cuprinde costul fix si variabil. Fluctuatiile costului total reproduc
evolutia costului variabil: TC= TFC+TVC. Pe termen scurt, TC se schimba in functie de
de modificarea costului variabil TC= TFC+ f(Q).
Costul mediu (AC) sint cheltuielile suportate pentru producerea unui singur bun.
AC=TC/Q. El poate fi fix sau variabil. Costul mediu difera de la o perioada la alta in
functie de mai multi factori, dar in primul rind in functie de dimensiunile intreprinderii.
In evolutia sa costul fix mediu se reduce pe masura ce volumul productiei fizice creste.
Costul mediu variabil insa pe masura ce volumul productiei creste, scade treptat, pina
la un anumit nivel, apoi incepe sa creasca. Aceasta evolutie a costurilor medii variabile
este conditionata de actiunea legii randamentelor neproportionale.
Costul ma rginal (MC) sint cheluielile suplimentare in vederea producerii unui bun
suplimentar. El se determina prin raportul dintre cresterea costului total si cresterea
productiei.
MC= Δ TC/Δ Q. Costul marginal depinde doar de costul variabil, intrucit costul fix ramine
acelasi. Pe termen scurt , costul marginal cunoaste in evolutia sa, o scurta perioada de
reducere, dupa care creste intruna.
25. Evolutia costului de productie pe termen lung. Economii si
dezeconomii de scara.
Pe termen lung toti factori de productie sunt variabili. In acest caz intreprinzatorul
urmeaza sa faca fata unor noi probleme:
a) determinarea unor proportii optime in combinarea factorilor de productie
b) gasirea dimensiunii optimale a intreprinderii
c)”neadmiterea” cresterea costului unitar fde productie.
Aceasta precautie e ganerata de faptul ca pe termen lung evolutia costurilor e supusa:
28
a)efectului economiilor de scara
b)efectului dezeconomiilor de scara.
Economii de scara reflecta o situatie de scadere a costului mediu pe termen lung in
urma cresterii dimensiunilor intreprinderii si/sau a volumului de productie.
Economiile de scara se obtin in urma productiei la scara mare conditionata de
modificarea taliai intreprinderii si/sau de folosirea unor noi utilaje si tehnologii de
fabricatie. Economiile de scara sunt posibile doar in cadrul unor intreprinderi ce dispun
de capacitati de productie mari si foarte mari. Economiile de scara sint rezultatul unui
sir intreg de factori, de o natura deopotriva tehnica si financiara. Astfel, in cazul sporirii
volumului productiei, are loc aprofundarea a specializarii, fapt ce contribuie la
cresterea indeminarii muncitorilor, precum si la cresterea posibilitatilor de folosire a
unor utilaje mai moderne si mai productive. In cazul intreprinderilor mari, se procura
cantitati insemnate de materie prima, combustibil si echipament si are loc o reducere a
preturilor de achizitie, fapt care deasemenea influenteaza nivelul costurilor. Mai mult,
marile intreprinderi pot obtine de la bencile comerciale credite cu o dobinda mai mica,
reducind si pe aceaste cale nivelul costurilor. Economiile de scara se obtin la nivelul
intreprinderii nu insa si la nivelul ramurii sau a economiei nationale. Oricum ele nu pot
fi obtinute printr-o sporirea fara limita a productiei. La un moment dat, odata cu
cresterea volumului productiei, costurile incep a creste mai repede decit cantitatile
produse. Locul economiilor de scara il ocupa dezeconomiile de scara.
Dezeconomiile de scara, ce exprima o situatie in care costul mediu pe termen lung
creste pe masura cresterii productiei, sint si ele generate de mai multi factori. Inainte
de toate, atunci cind dimensiunile intrepeinderii depasesc anumite limite, apar
dificultati manageriale, intreprinderea fiind gestionata tot mai ineficient. Un personal
administrativ numeros trebuie in permanenta supus controalelor fapt ce mareste
cheltuielele legate de munca. Pe de alta parte, o intreprindere mare se adapteaza mult
mai greu la schimbarile pietei si se reprofileaza odata cu modificarea cererii. Aceasta
imprejurare genereza o majorare a riscurilor si a pierderilor, ceea ce contribuie la
marirea costului mediu si la reducerea capacitatii competitive a intreprinderii. Pentru
depasirea unor asemenea situatii, satiinta economica a lansat notiunea de
„dimensiunea optimala a intreprinerii”, criteriul de baza de identificare a acestor
dimendiuni fiind dinamica costului unitar.
26. Profitul: esenta, tipuri, modalitati de majorare.
 Esenta:
29
Profitul constituie diferenta ce apare in cayul in care incasarile totale sint mai mari deict
costul total. Profitul, este , astfel un cistig obtinut de persoanele care organizeeaza si
desfasoara o activitate economica, adica o activitate de producere si comercialiyare a
bunurilor si serviciilor.
Profitul se poate determina in felul urmator: Pr = V- C unde:
Pr-profit; V-venitul total al firmeii sau incasari totale; C-costul total.
Mercantelistii care au acordat o atentie deosebita problemei avutiei unei tari si a
izvoarelor acesteia, considerau ca profitul este un venit care se creeaza doar in
activitatile de comert exterior. Fiziocratii lanseaya ceva mai tirziu o noua teorie, potrivit
careia profitul este un surpălus de valoare peste valoarea avansata, peste cheltuielele
efevctuate care este un dar al naturii si exista numai in agricultura. Englezul Adam
Smith considera ca profitul este un venit generat de proprietate, dar care are la temelia
sa munca neplatita a muncitorilor si se obtine atit in agricultura cit si in industrie.
Francezul J-B. Say sustinea idea ca profitul e o forma speciala a salariului care e
insusita de intreprinzator pentru efortul sau de organizare si gestionare a unei activitati
economice. Karl Marx considera ca profitul e un venit insusit de catre proprietarul
capitalului in mod ilegal, deoarece acesta este creat prin exploatare, prin munca
neplatita a muincitorilor. In teoria economica contemporana predomina opinia potrivit
careia profitul este o recompensa, o rasplata pentru activitatea antreprenoriala, pentru
calitatile deosebite ale intreprinyatorului de a inova, de a gestiona reusit o afacere, dar
mai ales de a infrunta riscul.
 Tipuri
Dupa criteriul motivelor sau a factorilor care stau la temelia obtinerii profitului , acesta
este format din 2 componente:
a)profit normal
b) profit supernormal sau profit economic.
Costul explicit sau contabil presupune plati in afara intreprinderii. Pentru munca
proprietarului, pentru amortizarea utilajului si cladirilor intreprinderea nu efectueaza
plati. In acest fel, chiar si in cazul in care bunurile produse se comercializeaza la pretul
ce corespunde ca marime cu costul de productie, intreprinzatorul obtine un venit
oarecare ca diferenta dintre incasarile totale si costul contabil, care se numeste profit
normal. Insa in cazul in care intreprinzatorul nu dispune de nici un factor de productie
si este obligat sa-i inchirieze de la alte persoane, el va putea obtine doar un profit
supernormal. Daca insa intreprinzatorul este proprietarul factorilor de productie folositi
de intreprindere la fabricarea de bunuri, atunci el va putea obtine si un superprofit, si
30
un profit normal. Deorece in cele mai multe cazuri intreprinzatorul este si proptietarul,
el va obtine un profit total numit si „contabil”.
Pe linga acestea mai exista si alte forme de profit cum ar fi:
Profit legitim-cel obtinut in conditii normale, cu respectarea legislatiei in vigoare.
Profit nelegitim-obtinut in urma incalcarii legislatiei in vigoare, cum ar fi:eschivarea de la
plata impozitelor, afaceri ilicite, contrabanda, „umflarea costurilor”etc.
Profit de monopol-obtinut de intreprinderile care detin o pozitie dominante de piata si pot
influenta preturile in sensul cresterii lor, fapt care le asigura unele profituri mai mari.
Deobicei, posibilitatile insusirii unor profituri de monopol un timp indelungat sunt
limitate de stat.
Profit brut-diferenta dintre incasari totale, nai exact cifra de afaceri, si costul total.
Profitul net-acea parte a profitului brut ce ramine la dispozitia intreprinderii dupa
achitarea impozitelor si a diferitelor taxe.
27. Concurenta: esenta, metode, tipuri, importanta.
 Esenta
Concurenta-o rivalitate, o lupta, o confruntare permanenta dinre agentii economici
pentru atragerea de partea lor a clientilor si obtinerea, pe aceasta cale, a unui profit cit
mai mare posibil. Concurenta reprezinta un tip, un model deosebit de comportament al
agentilor economici. Fiind o lupta, o competitie, o intrecere intre participantii la
procesul de productie, ea ii imparte pe acestea in nvingatori si invinsi, impunindu-i pe
toti sa lupte pentru a obtine acces la cele mai avantjoase conditii de producere si
desfacere a marfurilor. In acest sens concurenta este motorul dezvoltarii economice,
motorul progresului.
 Metode
In functie de principalele instrumente folosite concurenta se poate realiza prin:
1)pret
2)produs
31
3)calitate
4)forme de vinzare si servicii prestate dupa vinzare.
 Tipuri
In functie de instrumentele folodite de respectarea legislatiei si a normelor morale
concurenta poate fi:
Concurenta loiala(sau corecta)-se desfasoara intr-un cadru, egal, deschis, in
conformitate cu legislatia in vigoare si in acord cu normele morale acceptate de
societate.
Concurenta neloiala(sau incorecta)-atunci se incalca legislatia in vigoare sau normele
morle ale societatii.
In functie de factorii cum ar fi: numarul si puterea economica a vinzatorilor si a
cumparatorilor participanti la shimb; gradul de mobilitate al factorilor de productie si
transparenta a pietei; nivelul general de dezvoltare a tarii; precum si functionalitate a
pietei, exista 2 tipuri de concurenta:
a) concurenta perfecta(pura);
b)concurenta imperfeta
In functie de forma concurentei se desting 2 piete concurentiale:
a)piata cu concurenta perfecta
b)piata cu concurenta imperfecta
Piata cu concurenta imperfecta care corespunde cel mai mult realitailor economice , se
prezinta sub urmatoarele forme:monopolistica, de oligopol, de oligopson, de monopol
absolut, de monopson:
32
Criterii de
diferen
tiere
Tipuri
de piete si de
concurenta
Nr.
de
cumpa
rator
i
Nr. de
vinzat
ori
Accesul la
piata
Natura
produselor
1. Concurenta
perfecta
Foarte
multi
Foarte
multi
Nelimitat Omogene
Concurenta
monopolistic
a
Multi Multi Nelimitat Eterogene
Oligopol multi putini Limitat
pentru
ofertanti
Nediferentiat
e sau
diferentiate
2. Oligopson putini Foarte
multi
Limitat
pentru
cumparato
ri
Nediferentiat
e sau
diferentiate
Monopol
absolut
Foarte
multi
Unul Restrins sau
complet
blocat
pentru
ofertanti
Unicate
Monopson Unul Foarte
multi
Restrins sau
complet
blocat
pentru
cumparato
ri
omogene
33
28. Caracteristicile si modelul pietei cu concurenta perfecta
Exista pe o piata care reuneste urmatoarele 5 trasaturi:
Atomicitatea pietei-existenta unui nr mare de vinzatori si cumparatori pe piata astfel
incit nici unul din ei in mod individual, nu dispune de puterea de a exercita o oarecare
influenta asupra pretului.
Omogenitatea bunurilor-intreprinderea livreaza produse pe care cumparatorii le
considera relativ identice si substituibile. In acest caz, cumparatorul nu e motivat sa
prefere acelasi produs de la un alt vinzator.
Libera intrare pe piata-piata e libere si oricine poate sa intre si sa iasa de pe ea fara
nici un fel de restrictii, fie acestea producatori sau cumparatori.
Mobilitatea factorilor de productie-posibilitatea acestor de a se deplasa liber si in
orice moment de pe piata unui produs pe piata altuia, iar producatorii pot gasi liber si
nelimitat capital si forta de munca pentru a efectua aceasta trecere.
Transparenta pietei-atit producatorii cit si consumatorii dispun de toata informatia cu
privire la cerere, oferta si preturi. Numai in asemenea caz cumparatorul poate obtine
cel mai bun produs la cel mai bun pret.
Piata cu o concurenta perfecta are o sumedenie de prioritati. Ea asigura in permanenta o
reducere a preturilor si o sporire a calitatii produselor. Anume din aceste considerente
pietele cu concurenta perfecta sunt pretutindeni in lume aparate de catre stat. Insa in
ciuda acestui fapt in realitate domina concurenta imperfecta, cea perfecta fiind doar un
model teoretic, mai mult intilnit in carti.
29. Caracteristicile si modelul pietei de monopol
Piata de monopol- este o piata la nivelul unei ramuri (subramuri) sau chiar al unui
singur produs pe care oferta unui bun este asigurata de un singur producator.
Monopolul este contrariu concurentei. Piata poate fi dominata atit de producator cit si de
cumparator.Cind domina oferta unei intreprinderi, atunci ea se afla in situatie de
monopol, iar cind domina cererea- de monopson.
Monopolul absolut exista acolo unde avem un producator si un consumator.
34
In cazul pietei de monopol intreprinderea-monopolist are posibilitatea de a modifica:
volumul si pretul productiei pe piata. In urma fixarii pretului de piata care in cazul
acestui tip de piata este mai inalt, permite obtinerea unui profit mai mare, numit “profit
de monopol”.
Exista urmatoarele forme de monopol:
1.Monopolul natural- prevede exploatarea resurselor naturale:petrolul,apele minerale
etc.
2.Monopolul inovatorului- prevede producerea si comercializarea unui produs nou, de
calitate inalta. Este un monopol temporar care sfirseste la aparitia pe piata a aceluiasi
produs de alt producator.
3.Monopolul bazat pe realizarea economiilor de scara- prevede utilizarea unor factori
temporari care permit producerea si comercializarea bunului dat la un pret mai mic.
4.Monopolul prin alianta- prevede anumita intelegeri, deobicei tainice, intre unele
intreprinderi cu privire la marinea preturilor,la impartirea pietelor de desfacere. Este
socotit ilegal.
5.Monopolul legal- prevede acordarea de catre stat a unor drepturi exclusive de a
produce si comercializa un anumit bun.
Factorii ce limiteaza monopolul:
 Legislatia antimonopolului.
 Marimea cererii
 Liberalizarea comertului exterior
 Posibilitatea comercializarii bunurilor substituibile
30. Caracteristicile si modelele strategice de comportament pe piata
oligopolistica
Oligopolul- este o situatie ce exista pe piata unei ramuri sau subramuri, in care un
numar redus de intreprinderi controleaza producerea si comercializarea unui bun
oarecare. O piata este considerata oligopolista daca in ea activeaza mai mult de 2
intreprinderi si mai putin de 20.
Oligopolul exista in ramurlei: siderurgia, chimia de baza,producerea de
avioane,calculatoare etc.
Trasaturile pietei oligopoliste:
*Concurenta redusa
35
*Interdependenta deciziilor luate de intreprinderi, adica orice decizie influienteaza si pe
celelalte intreprinderi.
Pe piata oligopolista intrprinderile incerca sa evite modificare preturilor, deoarece
concurentii vor face acelasi lucru pentru a nu-si pierde clientii si aria de influienta.
Astfel intreprinderile concurrente trebuie sa aleaga intre a se confrunta cu rivalii , a-i
domina, sau a coopera cu ei.
31. Caracteristicile si modelul pietei cu concurenta monopolistica.
Piata cu concurenta monopolistica- este o piata in care se inregistreaza un numar
mare de intreprinderi, dar care prin diferentierea produselor oferite, isi creaza o
clientela fidela. Acest tip de piata se refera mai mult la ramuri ca: producerea
automobilelor, incaltamintei, imbracamintei, electronicii.
Trasaturile de baza ale pietei monopolistice:
1. Prezenta pe piata a mai multor agenti economici care activeaza independent
unul de altul.
2. Lipsa barierelor de acces pe piata
3. Bunurile produse de diferite intreprinderi sunt diferentiate si deci fiecare
intreprindere isi stabileste singura pretul bunului sau.
32. Cererea si oferta pe piata muncii, factorii de influienta.
Piata muncii- reprezinta locul abstract in care se intilnesc cererea de munca cu oferta
de munca. Aici are loc negocierile intre cumparatorul si vinzatorul fortei de munca.
Piata muncii se afla intr-o strinsa interdependenta cu celelalte piete, caci cererea de
munca din partea intreprinderilor depinde de cererea menajelor de bunuri si servicii.
Aceasta interdependenta se manifesta prin faptul ca veniturile pe care le obtin poserii
de forta de munca stimuleaza cererea de bunuri si sevicii.
Particularitatile ei:
 Are un grad ridicat de rigiditate
 E o piata cu cncurenta perfecta
 Este mai organizata si mai reglementata decit alte piti
 O influentare deosebita in formarea preturilor au negocierile dintre salriati si patron.
33. Salariul: esenţă, tipuri, factorii de influienţă
Salariul reprezintă preţul la care se vinde şi se cumpără factorul muncă,
remunerarea muncii depuse de posesorul forţei de muncă.
Clasificarea salariului:
· Salariul nominal – suma de bani pe care o primeşte salariatul pentru
munca depusă. Factorii ce influenţează mărimea acestuia sunt: gradul de
36
dezvoltare economică a ţării, raportul dintre cererea şi oferta de muncă,
mobilitatea forţei de muncă.
· Salariul real – cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată la
un moment dat cu salariul nominal (puterea de cumpărare a salariului nominal).
Mărimea salariului real este determinat de mărimea salariului nominal şi de nivelul
preţurilor, de nivelul impozitelor, de puterea de cumpărare a banilor
SR=SN/IP, SR – salariul real, SN – salariul nominal, IP – indicele preţurilor
o Salariul colectiv – reprezintă o cotă procentuală din beneficiul
intreprinderii acordată tuturor angajaţilor pentru participarea la obţinerea acestuia
o Salariul social – beneficiază grupurile sociale care se confruntă cu cu
anumite probleme sociale şi economice (de ex. lipsa de venituri, venituri foarte
mici, şomaj, accidente de muncă)
- Salariul brut – suma de bani ce se cuvine angajatului sub formă de
salariu şi suporturi salariale (spor de vechime, de folosirea limbilor străine)
- Salariul net – reprezintă acea parte pe care o incasează angajatul
deja după reţinerea (plata) impozitului pe salariu şi a altor plăţi
Formele de salarizare constituie modalităţile (instrumentele) cu ajutorul cărora se
stabileşte mărimea şi dinamica salariilor individuale, adică a acelei părţi din
produsul muncii care revine angajaţilor. Formele de salarizare determină raportul
dintre mărimea rezultatelor muncii şi partea din ea ce revine salariatului.
Formele de salarizare:
· Salarizarea pe unitate de timp sau in regie – stabileşte mărimea
salariului in funcţie de durata muncii. Se utilizează acolo unde se face un lucru
neomogen, complex şi greu de normat (funcţionarii de stat, medicii, profesorii)
· Salarizarea in acord sau cu bucata (pe operaţii) – presupune
remunerarea muncii in funcţie de cantitatea de bunuri produsă, de activităţile şi
operaţiunile efectuate. Tipuri de salarizare in acord:
- Acord individual
- Acord colectiv (in cadrul unei echipe)
- Acord global (in cadrul intregii unităţi economice)
· Salarizarea mixtă – imbinare a celorlalte două forme de salarizare,
presupunind realizarea unor cantităţi precise de muncă intr-o unitate de timp.
Piaţa muncii este constituită din următoarele segmente:
- Segmentul primar – locurile de muncă ce pot fi ocupate doar de specialiştii cu
studii superioare
- Segmentul secundar – locurile de muncă ce nu cer o calificare specială sau un nivel
inalt de instruire
-
Factorii ce determină cererea de muncă:
· Nivelul salariului
· Productivitatea muncii
· Cererea de bunuri şi servicii
Factorii ce determină oferta de muncă:
· Numărul populaţiei apte de muncă
· Nivelul de calificare a populaţiei
· Virsta minimă de muncă şi virsta de ieşire la pensie
37
· Alegerea populaţiei intre muncă şi odihnă
Factorii ce determină mărimea salariului:
· Raportul cerere-ofertă
· Statul
· Patronatele
· Sindicatele
· Costul vieţii
34.Renta funciara si renta economica. Plata de arenda si pretul
pamintului.
Renta este venitul pe care il obtine posesorul unui factor de productie disponibil in
cantitati limitate si oferta caruia este rigida. Renta este un surplus peste venitul
normal.
Renta funciara sau renta pamintului ramine forma principala de renta. Ea exista ca:
• renta absoluta -un venit pe care il obtine posesorul de pamint indiferent de
fertilitatea si amplasarea solului.
•renta diferentiata- este obtinuta de proprietarii celor mai fertile soluri.
•renta de amplasament- aici se studiaza apropierea terenului de piata de desfacere
•renta de monopol-este obtinuta de posesorii terenurilor ce poseda calitati unice.
Pretul pamintului- reprezinta suma de bani platita de catre cumparator vinzatorului
acestuia pentru obtinerea drepturilor de proprietate asupra terenului respectiv.
Factorul principal in determinarea pretului terenului este venitul care poate fi obtinut
prin utilizarea acestuia.
Mai exista si alti factori:
•marimea si evolutia rentei- adica venitul care poate fi obtinut prin exploatarea
terenului.
•rata dobinzii bancare- modificarea careia este invers proportionalal cu pretul
pamintului, adica daca creste rata, pretul pamintului scade,deoarece oamenii vor
prefera sa-si depuna banii la banca pentru a scoate profit.
•cererea si oferta de pamint-oferta de pamint fiind limitata, pretul va fi influientat
de cererea acestuia.
•cererea si oferta de produse agricole- cresterea cererii la produsele agricole va
genera cresterea pretului pamintului, si invers.
•posibilitatile de folosire alternativa a pamintului- daca terenul dat poate fi folosit
pentru cultivarea produselor agricole cit si in constructii atunci pretul lui va fi mai
ridicat.
38
Exista o formula prin care se poate calcula pretul pamintului:
Pp= (R / d1 ) *100%
Pp-pretul pamintului
R- marimea arendei anuale
d1- rata anuala a dobinzii
35. Cererea si oferta pe piata capitalului. Dobinda
Dobinda –venit pe care il insuseste proprietarul capitalului banesc ca recompensa
pentru suma de bani imprumutata. In sens mai larg e un venit ce revine
proprietarului oricarui capital antrenat in activitatea economica, indeferent daca
acesta aeste imprumutat sau apartine intreprinzatorului respectiv.
Rata dobinzii se calculeaza ca raportul procentual dintre masa dobinzii si capitalul
imprumutat.
Marimea ratei se satbileste in functie de mai multi factori, dar cel mai important
raporte e dintre oferta si cerere de capital.
Oferta de capital. Sursele capitalului de imprumut sunt:
1)Sume de bani temporar disponibile ca:
· Banii ce se acumuleaza treptat si urmeaza a fi utilizati pentru inlocuirea
capitalului fix.
· Banii destinati platii salariilor, dar disponibili in rastimpul dintre comercializare si
plata sal.
· O parte a profitului destinate modernizarii sau largirii productiei.
2)Economiile manajelor
3)Banii proprietarilor capitalului de imprumut-bancherilor
4)Economiile guvernului
Cu cit rata dobinzii e mai inalta cu atit oferta de capital de imprumut e mai mare.
Cererea de capital de imprumut exprima nevoia de bani si vine din partea
urmatorilor participanti ai vietii economice:
1. Intreprinderile, ce au nevoie de imprumuturi pentru aface investitii destinate
modernizarii sau largirii aparatului productiv, pentru plata salariilor.
2. Menajele, ce recurg la imprumut pentru procurarea obiectelor de folosinta
indelungata-case de locuit, automobile, televizoare, mobila etc.
3. Institutii administrative publice, care sunt nevoite sa recurga la imprumut in
conditii in care veniturile publice sunt inferioare cheltuielilor.
Cu cit rata dobinzii e mai mica cu atit cererea de bani e mai mare.