TEMA 3 CAPITALUL ÎNTREPRINDERII DEFINIT PE SURSE

DE PROVENIENŢĂ ŞI PE MODALITĂŢI DE FOLOSINŢĂ

Obiective educaţionale

• înțelegerea conceptului fundamental de capital în cadrul întreprinderii.

• cunoaşterea surselor de proveniență a capitalului;
• cunoașterea noțiunii de capital propriu
• cunoașterea structurii capitalului social
• cunoașterea noțiunii de acțiune, a caracteristicilor acțiunilor și a principalelor criterii de
clasificare a acţiunilor
• cunoașterea noțiunii de prime de capital
• înțelegerea conceptului de capital definit pe modalități de folosință

Cuvinte cheie:

• capital în cadrul întreprinderii

• surse de proveniență a capitalului
• capital propriu
• capital social
• acțiunea
• prima de capital
• active imobilizate, active circulante
• fondul de rulment
 EXPUNEREA DETALIATĂ A TEMEI
CAPITALUL ÎNTREPRINDERII DEFINIT PE SURSE DE
PROVENIENŢĂ ŞI PE MODALITĂŢI DE FOLOSINŢĂ

3.1 CAPITALUL DEFINIT PE MODALITĂŢI DE PROVENIENŢĂ

Întreprinderea, spre a-şi putea desfăşura activitatea, are nevoie, în primul rând, de capital
bine determinat. Întreprinderea îşi procură capitalurile din diferite surse, prin diferite modalităţi şi le
utilizează potrivit unei raţionalităţi proprii în diferite feluri. Fiecare întreprindere trebuie să asigure
volumul şi felul capitalului de care are nevoie, să-şi stabilească structura financiară şi să prevadă
politica de dezvoltare.
Ca factor de producţie, capitalul cuprinde totalitatea resurselor materiale acumulate şi
reproductibile care prin asociere cu alţi factori de producţie participă la crearea bunurilor
materiale în scopul obţinerii de profit.
Problematica procurării şi utilizării capitalurilor în cadrul general al eficienţei lor
financiare finale ne obligă să dăm atenţie aspectelor de tehnică financiar-contabilă.
In conformitate cu Legea contabilităţii nr. 82/1991, capitalurile deţinute de agenţii
economici formează pasivul patrimonial, destinat a finanţa în mod durabil valorile economice
constituite ca active. Capitalurile agenţilor economici reprezintă totalitatea surselor de finanţare
stabile ce se află la dispoziţia unităţii patrimoniale în vederea realizării unui anumit obiectiv şi
pot fi clasificate după mai multe criterii, cum sunt:
a) Perioada pentru care sunt folosite, respectiv termen lung, mediu şi scurt. Cla-
sificarea arată diferitele necesităţi de finanţare a activităţii economice, sursele şi metodele de
finanţare.

Capitalurile pe termen lung (peste 5 ani) sunt necesare pentru cumpărarea de terenuri şi
îmbunătăţiri funciare, acţiuni intangibile. Astfel de capitaluri provin din diverse surse, cum ar fi
aportul proprietarilor, autofinanţarea (din profit), împrumuturi, vânzări de acţiuni şi titluri.
 Băncile de investiţii furnizează capital pe termen lung, subscriind titluri, respectiv acceptă
emiterea de noi acţiuni şi obligaţiuni. Ele cumpără noile titluri la preţuri cu "ridicata" şi le vând la
preţuri mai mari investitorilor individuali, firmelor economice, societăţilor de asigurare şi
instituţiilor de credíte.

Capitalul pe termen mediu (l-5 ani) se împrumută pentru scule şi utilaj uşor cu o durată de
folosire de numai câtiva ani.

Capitalul pe termen scurt (până la un an) se împrumută pentru nevoile activităţii curente
(materiale, forţă de muncă) sau pentru a face faţă avântului sezonier al activităţiiü. Băncile
comerciale obişnuite, filialele de finanţare şi ipoteci şi credit comercial, reprezintă prin-
cipalele surse ale capitalului pe termen scurt.

Ansamblul surselor de finanţare stabile de care dispune o întreprindere, pe o perioadă de

cel puţin un an, constituie capitalul permanent, care trebuie să finanţeze valorile imobilizate,
precum şi fondul de rulment.

b) Din punct de vedere al dreptului de proprietate. se disting capitalul propriu şi

capita1u1 împrumutat. Între capitalul propriu şi cel împrumutat trebuie să existe o proporţie care
să asigure independenţa financiară, respectiv:
Capitalul propriu ≥ Capitalul străin (împrumutat).
c) Din punct de vedere al componenţei materiale, capitalul firmei se structurează
în capital fix (active imobilizate) şi capital circulant (active circulante).
Totalitatea capitalurilor care se constituie prin aportul proprietarilor, prin autofinanţare şi
din alte surse financiare proprii reprezintă capitalul propriu. Capitalul propriu este definit ca
reprezentând dreptul acţionarilor (interesul rezidual) în activele întreprinderii după
deducerea tuturor datoriilor acestuia.
Elementele componente ale capitalului propriu sunt:
 capitalul individual sau social;
 primele legate de capital;
 diferenţele din reevaluare;
 rezervele întreprinderii;
 rezultatul reportat din exerciţiile financiare precedente;
 rezultatul exerciţiului curent;
  subvenţii pentru investiţii;
 fondurile proprii;
 provizivanele reglementate.
Capitalul individual sau social reprezintă valoarea aportului de capital al
întreprinzătorului, la începutul activităţii, precum şi modificarea acestuia în cursul exerciţiilor.
La finele unui exerciţiu, capitalul individual este este egal cu diferenţa dintre totalul activelor
fixe şi circulante şi suma datoriilor.
Capitalul social este egal cu valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale, respectiv
cu va1oarea aportului în natură şi/sau numerar, a rezervelor încorporate şi profitului repartizat
pentru majorarea capitalului sau altor operaţiuni care conduc la modificarea acestuia.

Potrivit Legii nr. 31/1990, este necesară subscrierea integrală a capitalului social, iar
subscriitorii au obligaţia de a vărsa în numerar şi/sau în natură valoarea capitalului subscris.
Ca structură, capitalul social cuprinde următoarele forme:
- capital subscris - capitalul pe care proprietarii întreprinderii s-au
angajat să-l depună fiind reprezentat de aportul pe care proprietarii şi 1-au asumat din
momentul înfiinţării societăţii. Acesta reprezintă capitalul social menţionat în contractul de
societate şi statut;

- capital subscris nevărsat (nedepus) - partea din capitalul subscris ce nu a

fost încă pusă la dispoziţia societăţii de către proprietari;
- capital subscris vărsat - partea din capitalul subscris care a fost pusă
efectiv la dispoziţia societăţii de către acţionari sau asociaţi.
La societăţile comerciale pe acţiuni, capitalul este reprezentat de acţiuni purtătoare de
dividende. Acţiunea este definită ca fiind titlu de valoare care atestă participarea la capitalul unei
societăţi şi care dă dreptul deţinătorului să primească un dividend; exprimă dreptul de proprietate
al celui ce o deţine asupra unei părţi din valoarea societăţii emitente.
Principalele caracteristici ale acţiunii sunt:
- este negociabilă, indiferent că este cotată sau nu la bursă, cotaţia fiind stabilită în funcţie de
cererea şi oferta de acţiuni;
- presupune existenţa unei societăţi, reprezentând titlu ce materializează dreptul asupra unei
părţi din capitalul respectivei firme;
- are un venit variabil;
- este considerată şi ca o valoare speculativă, prin posibilitatea oferită deţinătorului de a obţine
dividende superioare plasamentelor şi, în plus, o diferenţă de curs favorabilă la nominalul
acţiunii;
- se pot răscumpăra de către societate doar în anumite condiţii;
- nu se pot rambursa înaintea obligaţiunilor sau fără asigurarea rambursării acestora;
- acţiunile neacoperite de echivalentul patrimonial nu pot determina declararea stării de
faliment a societăţii.
Capitalul acţionarilor este reprezentat de cantitatea de capital şi/sau de active investite de
acţionari într-o afacere:

Capitalul acţionarilor = Valoarea nominală a unei acţiuni x Nr. de acţiuni

Considerăm importantă şi prezentarea principalelor criterii de clasificare a acţiunilor:

A) Din punct de vedere al titlului ce le reprezintă şi al modului de transfer acţiunile sunt:
- acţiuni 1a purtător, în care numele deţinătorului nu este cunoscut şi se transferă la voinţa
purtătorului;
- acţiuni nominative, în care numele acţionarului este cunoscut, înscris pe acţiune şi trecut într-
un registru special de acţiuni, ţinut la sediul societăţii.
B) Din punct de vedere al modului deplată şi al dividendelor, acţiunile sunt:
- acţiuni comune sau ordinare, ce dau deţinătorului dreptul la vot în adunarea generală;
sunt purtătoare de dividende variabile, în funcţie de profitul societăţii şi se achită ultimele, după
achitarea dividendelor acţionilor privilegiate;
- acţiuni preferenţiale sau privilegiate, care pot fi răscumpărate în avans de societatea
comercială care le-a emis la un preţ de răscumpărare mai mare ca valoarea nominală; acestea
conferă un privilegiu fie la plata dividendelor, fie un drept de vot plural, avantajul lor constând în
faptul că oferă o rată a dobânzii fixe, deci, un câştig sigur faţă de dividendul pe care-1 oferă
acţiunea comună.
Părţile sociale constituie o altă formă de exprimare a capitalului social, reprezentând
drepturile unui asociat într-o societate cu răspundere limitată sau într-o societate de persoane.
Primele legate de capital reprezintă fonduri proprii create cu ocazia emisiunii, fuziunii
sau aportului la capital. Acestea constituie, de fapt, excedentul dintre valoarea de emisiune
nominală sau valoarea bunurilor primite ca aport în natură şi valoarea nominală a acţiunilor sau a
părţilor sociale.
Primele legate de capital se formează cu ocazia emiterii de către societatea pe acţiuni a
unei noi serii de acţiuni, în scopul creşterii capitalului social, a fuziunii societăţilor comerciale,
precum şi în cazul includerii unui asociat care aduce un aport ce depăşeşte miza socială.
În situaţia în care societatea emite noi acţiuni, fuziunii sau includerii unui asociat, se
achită sumele de bani reprezentând primele de capital de către cei ce intră în posesia noilor
acţiuni.
Prezentarea primelor de capital, ca structuri ale capitalurilor proprii, derivă din faptul că
acestea se constituie pe seama măririi capitalului social, iar în timpul desfăşurării activităţii, în
cadrul procesului de capitalizare.
În funcţie de situaţiile în care apar primele de capital, se evidenţiază trei categorii şi
anume:
a) Primele de emisiune se calculează şi se percep la emisiunea unei noi serii de acţiuni de
către societatea emitentă pentru noii acţionari. Având în vedere faptul că, prin creşterea capita-
lului social prin emisiunea de noi acţiuni, vechii acţionari pot fi dezavantajaţi, perceperea
primelor de emisiune apare ca o măsură necesară pentru menţinerea egalităţii între noii şi vechii
acţionari sau pentru protecţia vechilor acţionari.

Prima = Valoarea - Valoarea nominală

de emisiune de emisiune a acţiunilor
a acţiunilor

b) Primele de fuziune apar în cazul fuziunii mai multor societăţi într-una singură care
există şi le absoarbe pe celelalte, sau în cazul fuzionării mai multor societăţi într-una singură,
nouă, care nu a existat.

PRIMA DE FUZIUNE = VALOAREA CONTAB. A ACŢIUNILOR – VALOAREA

NOMIN. A ACŢIUNILOR

Primele de fuziune se calculează pentru societăţile absorbite în scopul păstrării egalităţii

acţionarilor la participarea la profit, la procentul de miză socială etc.
c) Primele de aport se constituie în cazul în care acţionarii aportează bunuri în natură în
contul unei mize sociale, dar valoarea bunurilor aportate depăşeşte valoarea mizei. Rezultă că pri-
ma de aport este diferenţa dintre valoarea de utilitate a bunului şi valoarea mizei sociale la care a
subscrie acţionarul.

Prima = Valoarea bunurilor - Valoarea nominală

de aport primite ca aport a acţiunilor

Diferenţele din reevaluare reprezintă soldul diferenţelor între valoarea actuală (mai
mare) şi valoarea înregistrată în contabilitate a elementelor de activ (mai mică) supuse reevaluării
în condiţiile legii.
Diferenţele din reevaluare reprezintă plusuri create prin reevaluarea imobilizărilor
materiale şi a celor financiare. Cu ocazia reevaluării, valoarea activelor materiale şi financiare
creşte faţă de valoarea anterioară.
Pentru a se constitui în surse ale capitalului, plusvalorile rezultate din operaţia de
reevaluare a imobilizărilor materiale şi financiare, trebuie să îndeplinească condiţiile:
- creşterea de valoare să fie durabilă şi certă;
- rentabilitatea agentului economic să suporte o creştere de valoare economică ca urmare a
reevaluării efectuate.
Conform legii, diferenţele din reevaluare se transferă la capitalul social sau la rezerve. La
capitalul social se transferă, de regulă, plusvalorile rezultate pentru imobilizările financiare care
nu fac obiectul amortizării. La rezerve se transferă plusvalorile înregistrate asupra imobilizărilor
corporale supuse amortizării. Aceasta nu exclude şi posibilitatea majorării capitalului social.
În ţara noastră, începând cu anul 1990, şi după constituirea societăţilor comerciale cu
capital de stat, au fost efectuate, succesiv, reevaluările din anul:
-1990 în baza H. G. nr. 945 privind inventarierea şi reevaluarea patrimoniului
unităţilor economice de stat;
-1991- în baza H. G. m.. 746 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în
patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat;
-1991 în baza H. G. nr. 834 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute
de societăţile comerciale cu capital de stat;
-1992 în baza H. G. nr. 26 privind reevaluarea unor active şi pasive;
-1994 în baza H. G. nr. 500 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi
modificarea capitalului social;
-1998 în baza H. G. nr. 983 privind reevaluarea clădirilor, construcţiilor speciale
şi a terenurilor.
Rezervele întreprinderii reprezintă surse constituite din profitul unităţii patrimoniale şi
din alte surse prevăzute de lege, în funcţie de categoria din care fac parte (rezerve legale,
statutare, alte rezerve) şi păstrate de societate o perioadă mai îndelungată, folosirea lor fiind de
competenţa adunării generale a asociaţilor.
Rezervele se constituie de societate în mod obligatoriu (rezerve legale şi rezerve statutare)
sau opţional (rezerve diverse).
În principiu, rezervele reprezintă beneficiile capitalizate.
Rezervele legale se constituie, conform Legii nr. 31/1990, anual, în proporţie de maxim
5% din profitul anual, până la limita când fondul de rezervă atinge 20% din capitalul social (la
societăţile comerciale cu capital autohton şi regiile autonome) şi 25% (la societăţile comerciale cu
participare de capital şi străin). Aceste rezerve se constituie în scopul protejării capitalului social
în situaţia în care exercţiul financiar s-ar încheia cu pierdere. Deci, rolul lor de acoperire a
pierderilor posibile în exerciţiile viitoare.
Rezervele statutare se constituie în baza clauzelor existente în statutul societăţii sau în
contractul de societate pe seama profitului net obţinut anual. Utilizarea acestor rezerve are ca
scop fie acoperirea pierderilor din anul sau anii precedenţi, fie creşterea capitalului social, deci
capitalizarea lor.
Alte rezerve, prevăzute de lege sau statut, pot fi constituite facultativ pe seama bene-
ficiilor nete şi din alte surse, ca de exemplu din primele legate de capital. Sunt utilizate pentru
acoperirea pierderilor din răscumpărarea propriilor acţiuni, finanţarea unor investiţii relansate,
acordarea de dividende în exerciţiile încheiate cu pierderi.
Rezultatul reportat din exerciţiile fmanciare precedente sau curente a căror repartizare a
fost amânată de adunarea generală a asociaţilor, precum şi beneficiile nete din exerciţiul financiar
încheiat sunt incluse în categoria capitalurilor proprii până în momentul repartizării pe destinaţiile
legale sau prin statutul societăţii.
 Subvenţiile pentru investiţii sunt sume nerambursabile primite de la buget sau de la alte
întreprinderi interesate în finanţarea unor investiţii cu echipamente provenite din import şi crearea
de noi locuri de muncă. În această categorie de resurse se cuprinde şi valoarea bunurilor de natura
imobilizărilor primite cu titlu gratuit sau constatate în plus cu ocazia inventarierii. Subvenţia se
înregistrează la venituri excepţionale pe măsura amortizării bunurilor respective.
Subvenţiile primite pentru investiţii sunt evidenţiate ca structuri de pasiv urmând a fi
decontate asupra veniturilor, pe măsura amortizării sau realizării activelor imobilizate finanţate pe
această cale. Subvenţiile pentru investiţii figurează în bilanţul întreprinderii o perioadă mai
îndelungată, iar efectele utilizării lor se eşalonează pe mai multe exerciţii.
Provizioanele reglementate constituie rezerve pentru activitatea viitoare permise a se
constitui pe seama cheltuielilor excepţionale, chiar în absenţa profitului, pentru finanţarea
fluctuaţiilor de curs valutar, creşterea preţurilor, amortismente derogatorii etc.
Provizioanele reglementate se constituie cu scopul de a respecta condiţiile legale, fără a se
avea în vedere un element patrimonial. Sunt create prin aplicarea dispoziţiilor legale şi mai ales
fiscale, urmând a acoperi anumite riscuri previzibile prin fiscalitate sau iniţierea unor măsuri
suplimentare de prudenţă.
Provizionul este, de fapt, o stare contabilă a diminuării valorii unui element de activ sau
creşterea pasivelor exigibile într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă, natura sa fiind clar
precizată, dar incertă în ceea ce priveşte mărimea sau realizarea pe care evenimentele survenite
ori în curs o fac previzibilă, de regulă, la sfârşitul anului.
Având în vedere cele prezentate, considerăm că provizioanele reglementate nu corespund
obiectului normal al unui provizion, dar sunt înregistrate în contabilitate în baza dispoziţiilor
legale şi fiscale, mecanismul de constituire fiind analog celorlalte provizioane.
Provizioanele reglementate sunt facultative, dar odată practicate în unitate, sunt integral
deductibite. Aceste provizioane prezintă caracteristicile rezervelor supuse impozitării, asupra
cărora operează, însă, o sarcină latentă de impozitare care nu este contabilizată. Raţiunea pentru
care se constituie provizioanele reglementate este deteninată de avantajul fiscal obţinut de
agentul economic care le constituie.
Fondurile proprii a1e firmei. În categoria capitalurilor proprii se cuprind şi fondurile
care satisfac necesităţile de finanţare a investiţiilor, de creştere a surselor proprii de finanţare, de
stimulare a personalului, ori a celor cu caracter special.
 În principiu, aceste fonduri nu pot fi utilizate decât pe destinaţia pentru care au fost create,
însă, în intervalul de timp de la constituirea lor şi până la utilizare reprezintă surse de finanţare a
activităţii curente, fapt pentru care în contabilitate au fost incluse în clasa conturilor de capital.
Societăţile comerciale pot beneficia de împrumuturi acordate de bănci, de alte unităţi
patrimoniale sau de persoane fizice. De regulă, pentru cazul când împrumutul este acordat de
bancă, în contabilitate se foloseşte noţiunea de credit, iar pentru cazul când împrumutul este a-
cordat de alte unităţi, de persoane fizice sau de stat, se utilizează noţiunea de împrumut.
Sub denumirea de împrumuturi şi datorii asimilate se cuprind resurse eterogene din punct
de vedere al conţinutului, dar care îndeplinesc un rol asemănător în economia firmei, acela de
susţinere a activităţii acesteia.
Creditul şi împrumutul sunt purtătoare de dobânzi, ce reprezintă costul împrumutului,
fiind înregistrate drept cheltuieli financiare pentru unittatea ce le angajează.
Împrumuturile şi datoriile asimilate ce reprezintă surse de finanţare străină, în cadrul
unităţilor economice intră în concurenţă cu capitalurile proprii. Din această grupă a capitalului
străin fac parte următoarele categorii:
a) împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni;
b) creditele bancare pe termen lung şi mediu;
c)datorii legate de participaţii
d) alte împrumuturi şi datorii asimilate, precum şi dobânzile aferente acestora.

Imprumuturile din emisiuni de obligaţiuni (credite obligatare) sunt fonduri pe termen

lung asigurate prin vânzarea obligaţiunilor emise către public, obligaţiile fiind garantate prin
activele societăţii.
Atragerea de împrumuturi prin lansarea de obligaţiuni este o operaţie complexă, care
presupune vânzarea de titluri de credit negociabile către public, vânzarea făcându-se, de regulă,
prin intermediul instituţiilor financiare, fără a exclude posibilitatea vânzărilor directe către
public, chiar de societatea comercială.
Titularul de patrimoniu care lansează aceste împrumuturi se angajează să ramburseze la
termen sau eşalonat ratele scadente şi să plătească dobânda sub forma cupoanelor ataşate
titlurilor de credit.
Împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni sunt împrumuturi pe termen lung atrase de
unităţile aflate temporar în dificultate sau care doresc dezvoltarea activităţii prin emisiunea unor
titluri de credit de valori egale, numite obligaţiuni generatoare de dobânzi anuale şi rambursabile
la o anumită dată.
În schimbul obligaţiunilor emise, societatea pe acţiuni încasează de la cei ce le subscriu,
sume de bani care reprezintă împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni.
În calitate de hârtie de valoare, obligaţiunea nu poate avea, conform reglementărilor
actuale, o valoare nominală mai mică de o anumită limită, în funcţie de care se calculează şi
dobânda.
Pe lângă valoarea nominală, obligaţiunea are şi o valoare de emisiune, care poate fi mai
mică sau egală cu valoarea nominală, şi o valoare de rambursare, care poate fi mai mare sau
egală cu valoarea nominală.
Atât prima de emisiune, cât şi prima de rambursare se achită cumpărătorului la
răscumpărarea obligaţiunilor. Deci, la scadenţă obligaţiunile se răscumpără de către vânzător.
Spre deosebire de acţiune, obligaţiunea este un titlu de valoare emis de bănci, agenţi
economici, stat, care conferă posesorului calitatea de creditor şi care are dreptul să primească
pentru suma împrumutată un venit fix sub formă de dobândă.
Prin urmare, obligaţiunea este o creanţă provenită dintr-un împrumut fracţionat într-un
număr de diviziuni denumite obligaţiuni. Emiterea acestora reprezintă o cale de finanţare a
activităţii marilor întreprinderi, statului, unităţilor teritoriale.
Creditele bancare pe termen lung şi mediu se primesc de la bancă,sau de la alte instituţii
financiare, fiind purtătoare de dobândă, garantate prin activele întreprinderii şi destinate
finanţării investiţiilor.
Creditele pentru investiţii pot fi contractate de către agenţii economici cu băncile
finanţatoare pentru completarea surselor proprii de finanţare. În funcţie de termenele de utilizare
şi rambursare, creditele pot fi:
- pe termen scurt (cel mult până la 12 luni);
- pe termen mediu (între 1-5 ani);
-pe termen lung (peste 5 ani).
De regulă, băncile acordă credite pentru investiţii pe termen mijlociu şi mai rar pe
teremen lung, acestea fiind caracteristice instituţiilor şi organismelor financiare. Oricare ar fi
provenienţa creditului, pe măsura rambursării acestuia se achită dobânda, care este costul
capitalului împrumutat plătit de debitor creditorului pentru împrumutul acordat pe un termen
determinat.
Datoriile legate de participaţii sunt datorii pe termen lung create în cadrul relaţiilor de
participare la întreprinderile asociate sau în participaţie.
Participaţiile sunt titluri de valoare vândute de către societate altor persoane fizice sau
juridice. Asupra unităţii emitente a titlului de valoare respectiv, creditorii au drept de creanţă, iar
unitatea emitentă are datorii faţă de creditori.
Societăţile comerciale pot deţine titluri de participare la alte societăţi comerciale. Dacă
acestea din urmă angajează sume de la societăţile care deţin titluri de participare, ele sunt
cunoscute sub forma datoriilor legate de participaţii. Ele se pot acorda în condiţii avantajoase,
preferenţiale, cu scopul de a consolida economic societatea la care deţinem titluri de participare.
Alte împrumuturi şi datorii asimilate. Această categorie cuprinde: depozitele,
garanţiile primite, concesiunile, brevetele, licenţele, know-how, mărci de fabrică şi alte datorii
asimilate şi pot apărea în situaţia în care societatea beneficiază de un ajutor sub formă de
împrumut dat cu o dobândă mai mică din partea asociaţilor, asociatului unic sau altor persoane
fizice sau juridice care doresc să ajute respectiva unitate. De asemenea, în această categorie sunt
cuprinse şi dobânzile aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate.
Capitalurile împrumutate se află timp foarte îndelungat în circuitul întreprinderii, motiv
pentru care ele consitituie împreună cu capitalurile proprii, suma CAPITALURI
PERMANENTE ale societăţii.
Pentru desfăşurarea activităţii în condiţii normale, orice firmă trebuie să aibă relaţii de
decontare cu furnizorii, creditorii, bugetul statului, personalul, alte organe, etc. Datorită acestor
relaţii se formează aşa-numitele surse atrase care vin în completarea celor împrumutate.
Capitalul atras, ca expresie a relaţiilor unui agent economic cu terţii, poate fi utilizat
pentru finanţarea activităţii de exploatare, ca urmare a decalajului în timp între momentul
constituirii obligaţtiei de plată şi momentul achitării efective a datoriilor. El îmbracă forma
"decontărilor în curs", mărimea sa fiind determinată ca diferenţă între totalul pasivelor stabile
(datorii neexigibile) şi soldul mediu al activelor stabile (creanţe neexigibile).
În cadrul firmelor, la finele exerciţiului fmanciar, pot să apară elemente patrimoniale a
căror realizare sau plată este incertă şi totodată cheltuieli ce devin exigibile în perioadele
următoare. Pentru acestea se constituie provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli, care sunt
reversibile şi nu modifică valoarea elementelor de activ la care se referă.
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de
constituire:
- se individualizează în funcţie de riscurile şi cheltuielile elementelor de activ la care se
referă;
- trebuie să răspundă criteriului prudenţei şi al bunei cuviinţe;
- constituirea provizionului trebuie să aibă loc sistematic în urma hotărârii adunării generale;
- mărimea provizionului nu trebuie să depindă de rezervele unităţii;
- constituirea provizionului se face în orice etapă a exerciţiului fmanciar.
Având ca obiect acoperirea pierderilor sau cheltuielilor viitoare care la data închiderii
exerciţiului financiar sunt posibile şi sigure dar nedeterminate, provizioanele pentru riscuri şi
cheltuieli se grupează în funcţie de activităţile şi elementele patrimoniale la care se referă.

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli se delimitează următoarele categorii:

- provizioane pentru litigii;
- provizioane pentru garanţii acordate clienţilor;
- provizioane pentru cheltuieli repartizate pe mai multe exerciţii;
- provizioane pentru pierderi din schimb valutar;
- provizioane pentru alte riscuri şi cheltuieli.
Suma capitalurilor permanente cu datoriile pe termen scurt formează CAPITALURILE
TOTALE ale întreprinderii.

3.2 CAPITALUL DEFINIT PE MODALITĂŢI DE FOLOSINŢĂ

Partea stângă a figurii activului bilanţier, exprimă modul de folosinţă a capitalurilor

procurate, mai exact durata de plasare a lor, adică intervalul pentru care sunt imobilizate în
elemente ale procesului economic (teren, infrastructură industrială, participaţiuni, stocuri,
creanţe etc.).
 Prima grupă a plasamentelor o prezintă ACTIVELE IMOBILIZATE, adică plasamente pe
termen lung. Toate elementele ce se cuprind în această grupă au în comun doar durata
îndelungată de imobilizare. Grupa activelor imobilizate poate fi împărţită în două subdiviziuni:

-ACTIVE IMOBILIZATE AMORTIZABILE

-ACTIVE IMOBILIZATE NEAMORTIZABILE
Activele imobilizate amortizabile cuprind terenurile, clădirile, construcţiile speciale,
utilajele şi instalaţiile de lucru, motoarele de forţă, mijloacele de transport etc., existente în
patrimoniul întreprinderii şi care servesc direct şi indirect realizării obiectivului activităţii sale.
Toate aceste elemente de activ se uzează ca urmare a folosirii sau nefolosirii şi, deci, îşi pierd
treptat valoarea pe care o aveau în momentul intrării lor în patrimoniu, motiv pentru care această
valoare este supusă amortizării, adică recuperării treptate pe întreg intervalul folosirii lor.
Activele imobilizate neamortrizabile se referă la participaţiuni. O întreprindere poate avea
interese în desfăşurarea activităţii altor întreprinderi din amonte sau din aval. Calea cea mai
lesnicioasă de a participa la luarea deciziilor în acele întreprinderi o reprezintă participarea la
formarea capitalului lor social.
A doua mare grupă a activelor o reprezintă ACTIVELE CIRCULANTE, adică
plasamentele pe durate de timp mai mici de un an. Asemenea active sunt deci rapid lichidabile,
transformabile în disponibilităţi băneşti apte de a fi folosite fie pentru onorarea obligaţiilor
scadente, fie pentru efectuarea de palasamente fie în stocuri materiale, fie chiar în active
imobilizate.
Deşi toate palasamentele ce se cuprind în această grupă sunt durate mici, totuşi ele se
deosebesc între ele atât după natura şi permanenţa lor în circuit, cât şi după rapiditatea lichidării.
În funcţie de cele precizate, elementele cuprinse în activele circualnte se împart în:
-VALORI DE EXPLOATARE
-VALORI REALIZABILE ÎN TERMEN SCURT
-DISPONIBILITĂŢI BĂNEŞTI
Valorile de exploatare constau din trei tipuri de valori materiale determinate nemijlocit de
procesle de valorificare şi anume:
-STOCURI DE MATERII ŞI MATERIALE PENTRU PRODUCŢIE
-STOCURI DE PRODUCŢIE ÎN CURS DE FABRICAŢIE
-STOCURI DE PRODUSE FINITE.
 Toate cele trei tipuri de stocuri, ca valori de exploatare, reprezintă partea stabilă, relativ
constantă, a activelor circulante. Mărimea stocurilor este determinată de factori obiectivi în raport
cu voinţa conducerii întreprinderii şi modul de finanţare a celor trei grupe a activelor circulante
este diferit.
În grupa valorilor realizabile în termen scurt se cuprind două tipuri de imobilizări: pe de o
parte se cuprind creanţele rezultate din creditul comercial acordat clienţilor, iar pe de altă parte se
cuprind portofoliul de titluri de valoare. Portofoliul de titluri de valoare constă din acţiunile şi
obligaţiunile emise de alte societăţi şi cumpărate din disponibilităţi băneşti temporare pe care le
are întreprinderea. Asemenea titluri se achiziţionează nu pentru a fi păstrate timp îndelungat în
scopul obţinerii la fiecare sfârşit de an dividendului sau dobânzii, ci petnru a fi păstrate timp
scurt, în scopuri de speculaţie de bursă; se mizează pe variaţia de curs şi deci pe obţinerea
diferenţelor. Plasamentul de titluri de valoare este nu numai rentabil ci şi deosebit de util gestiunii
financiare ca urmare a rapidităţii lichidării lor, a transformării lor în bani. Pentru acest motiv,
există o foarte strânsă legătură între gestiunea portofoliului titlurilor de valoare pe de o parte şi
gestiunea trezoreriei pe de altă parte.

A treia grupă cuprinde disponibilităţile băneşti. Deşi disponibilităţile băneşti produc foarte
puţin, totuşi atât teoria, cât şi practica financiară recomandă ca o parte a capitalurilor
peramanente să nu fie plasate în active materiale sau creanţe ci să fie păstrate ca disponibil în
cont. Acest minim de disponibil are trei motivaţii:
 pentru asigurarea tranzacţiilor curente;
 asigurarea efectuării plăţilor în eventualitatea scurt-circuitării încasării debitelor scadente;
 asigurarea intervenţiilor rapide la bursele de mărfuri în cazul în care se preconizează o creşter
de preţ la unele materiale.
În tot cazul, o întreprindere care doreşte să-şi păstreze credibilitatea în faţa furnizorilor şi
creditorilor săi trebuie să fie capabilă să efectueze plăţile în orice condiţii. Aceasta contribuie şi la
consolidarea valorii întreprinderii şi prin aceasta la menţinerea, la bursă, a unui curs ridicat a
acţiunii sale.
Se cuvine să precizăm unele noţiuni cu o relativ ami mare circulaţie în presa economică şi
mai ales în limbajul curent. Este vorba de noţiunile:
-CAPITALUL FIX
-CAPITALUL CIRCULANT
 Noţiunea de CAPITAL FIX arată partea din capitalurile permanente care se plasează în
activele imobilizate, iar noţiunea de CAPITAL CIRCULANT semnifică partea din capitalurile
totale ale întreprinderii care se plasează în activele circulante.
O altă categorie, operaţională şi utilizabilă în practica financiară, dar care nu evidenţiază
în bilanţ şi a cărei mişcare nu este urmărită de contabilitate este
FONDUL DE RULMENT NET
Unele lucrări de teorie financiară, petnru a desemna activele circualnte mai folosesc şi
noţiunea de “Fond de rulment total” sau “Fond de rulemnt brut”.
Potrivit unuia din principiile fundamentale ale afacerilor, o întreprinderre îşi finanţează
activele cu capitaluri ce rămân la dispoziţia sa un interval de timp cel puţin egal cu durata de
viaţă a activelor respective. Înseamnă că pe seama capitalurilor permanente se constituie mai întâi
activele imobilizate, iar restul rămâne pentru activele circulante, mai bine zis pentru partea stabilă
a activelor circulante, acestea din urmă mai fiind finanţate şi pe seama datoriilor pe termen scurt.
Cu alte cuvinte:
C perm − Ai = FRN

unde:
Cperm – capitaluri permanente
Ai – active imobilizate
FRN – fond de rulment net
Fondul de rulment net (F.R.N.) este o modalitate de folosinţă a capitalurilor permanente.
Deşi, nu se evidenţiază în mod distinct în bilanţ, el este o existenţă certă. Este suficient să reţinem
că F.R.N. nu este un capital distinct, ci este o modalitate de folosinţă a capitalurilor peramanente.

Autoevaluare:
1) Cum este definit și care este rolul capitalului în cadrul întreprinderii?
2) Care sunt sursele de proveniență a capitalului în cadrul unei întreprinderi?
3) Cum este definită noțiunea de capital propriu?
4) Cum este definită noțiunea de capitalul social și care este structura sa?
 5) Cum este definită noțiunea de acțiune?
6) Care sunt caracteristicile acțiunilor și care sunt principalele criterii de clasificare a
acestora?
7) Cum este definită noțiunea de primă de capital?
8) Cum este definit conceptul de capital, pe modalități de folosință?
9) Cum se definesc și din ce sunt compuse activele imobilizate și activele circulante?
10) Ce este fondul de rulment și ce rol are acesta în cadrul întreprinderii?

Rezumat
Întreprinderea, spre a-şi putea desfăşura activitatea, are nevoie, în primul rând, de capital
bine determinat. Întreprinderea îşi procură capitalurile din diferite surse, prin diferite modalităţi şi le
utilizează potrivit unei raţionalităţi proprii în diferite feluri. Fiecare întreprindere trebuie să asigure
volumul şi felul capitalului de care are nevoie, să-şi stabilească structura financiară şi să prevadă
politica de dezvoltare. Capitalurile agenţilor economici reprezintă totalitatea surselor de finanţare
stabile ce se află la dispoziţia unităţii patrimoniale în vederea realizării unui anumit obiectiv.
Ansamblul surselor de finanţare stabile de care dispune o întreprindere, pe o perioadă de
cel puţin un an, constituie capitalul permanent, care trebuie să finanţeze valorile imobilizate,
precum şi fondul de rulment. Totalitatea capitalurilor care se constituie prin aportul proprietarilor,
prin autofinanţare şi din alte surse financiare proprii reprezintă capitalul propriu.

Partea stângă a figurii activului bilanţier, exprimă modul de folosinţă a capitalurilor

procurate, mai exact durata de plasare a lor, adică intervalul pentru care sunt imobilizate în
elemente ale procesului economic (teren, infrastructură industrială, participaţiuni, stocuri, creanţe
etc.). Prima grupă a plasamentelor o prezintă ACTIVELE IMOBILIZATE, adică plasamente pe
termen lung. Toate elementele ce se cuprind în această grupă au în comun doar durata
îndelungată de imobilizare. A doua mare grupă a activelor o reprezintă ACTIVELE
CIRCULANTE, adică plasamentele pe durate de timp mai mici de un an. A treia grupă cuprinde
disponibilităţile băneşti.
Potrivit unuia din principiile fundamentale ale afacerilor, o întreprinderre îşi finanţează
activele cu capitaluri ce rămân la dispoziţia sa un interval de timp cel puţin egal cu durata de
viaţă a activelor respective.

Bibliografie obligatorie

1. Emil Chirilă, Finanțele Întreprinderii, Editura Universității Oradea, 2001