Sunteți pe pagina 1din 15

Atentia unei persoane se diferentiaza pe baza unor însusiri care se din

functie de structura activitatile desfasurate predominant, de experienta,


motivatie etc., valorificandu-se potentialitatile înnascute specifice acestui
proces psihofiziologic.

a) Volumul atentiei sau campul de aprehensiune al atentiei se


exprima prin numarul de elemente sau unitati
înformationale( litere, logatomi, silabe, cuvinte, cifre, figuri
geometrice etc.) înregistrate de subiect relativ simultan,
“dintr-o privire”. Cercetarile experimentale, îndeosebi
tahistoscopice, releva ca atunci cand stimulii sunt elemente
fara legatura între ele se percep cu claritate între 5-9
elemente. Cifrele sunt percepute mai usor decat literele.
Daca se utilizeaza cuvinte, numarul literelor este mai mare,
iar daca se utilizeaza propozitii simple- numarul literelor
este si mai mare. Daca se utilizeaza log 19419p158t atomi,
sunt perceputi mai usor aceia în care succesiunea literelor
este mai familiara în limba respectiva. Formele grafice
geometrice sunt mai usor percepute decat literele izolate.

Volumul atentiei, evaluat tahistoscopic, variaza în raport


cu înstructajul dat subiectilor, înfluenta experientei
anterioare, materialul utilizat, întensitatea si durata
stimularii, prezentarea dispersata sau grupata a materialului.
Dar, desigur, nu poate fi neglijata calitatea organizarii
înformatiilor ce se prezinta. Astfel, înlocuind unitatile
simple cu simboluri matematice sau logice de o mare
concentrare înformationala, G. Miller a obtinut aceeasi
“cifra magica” 7+/-2, pe care si alti cercetatori au obtinut-o
prin prezentarea tahistoscopica a unor unitati înformationale
simple[dupa 18 ].

Unii psihologi contesta corectitudinea înterpretarii


rezultatelor obtinute prin experimentele tahistoscopice. Ei
arata ca este necesara analiza întrepatrunderii dintre
capacitatea de aprehensiune si memoria imediata(operativa )
implicata în redarea unitatilor înformationale percepute.
Deci este posibil ca subiectul sa aiba un camp de
aprehensiune mai mare de 6 unitati pe care le vede si le
recunoaste simultan, dar în cursul reproducerii lor, dupa
primele sase redate sa le uite pe celelalte, datorita limitelor
memoriei operative. Un experiment îngenios, efectuat de
Averbach si Sperling [dupa 26] confirma ipoteza de mai sus,
relevand ca volumul atentiei este aproximativ de trei ori mai
mare decat se crezuse. De asemenea, s-a emis ipoteza,
verificata de actiunile cotidiene, ca persoanele cu tipuri de
activitate nervoasa superioara mobile si excitabile sunt
avantajate în ceea ce priveste volumul atentiei.

b) Concentrarea atentiei este o trasatura a atentiei selective,


focalizate. Ca urmare a directionarii selective a activitatii
exploratorii a persoanei, sustinuta de factorii motivationali si
afectivi,in explicarea concentrarii atentiei, sub unghi
fiziologic,intra în functie principiul dominantei si al
înductiei pozitive. Concentrarea profunda asupra unuiobiect,
fenomen sau proces, asupra unei actiuni etc., se datoreste
focalizarii atentiei paralel cu reducerea volumului acesteia si
cu crearea unei stari de “neatentie” fata de alte elemente ale
campului perceptiv, ale activitatii psihomotorii si, în general,
ale activitatii cognitive.

Gradul de concentrare al atentiei- în opozitie cu distragerea


ei- poate fi apreciat dupa rezistenta la factorii perturbatori.
Prin urmare, criteriul esential al atentiei concentrate este
rezistenta la agentii perturbatori si mentinerea focalizarii ei,
sustinuta energetic de factori motivationali si afectivi.
Efortul voluntar solicitat de concentrarea atentiei este mai
mare în conditiile existentei unor factori perturbatori externi
sau înterni(zgomot, oboseala, dezinteres etc.). Scaderea
capacitatii de concentrare a atentiei voluntare este un
simptom al oboselii neuropsihice, al lipsei sau însuficientei
flexibilitatii adaptative îndeosebi în conditii stresante.

c) Stabilitatea atentiei releva durata mentinerii neintrerupte


si întensive a focalizarii acesteia, ceea ce permite orientarea
si concentrarea optima a activitatii psihice în raport cu
exigentele unor sarcini. Educarea stabilitatii atentiei prezinta
un înteres practic deosebit, deoarece aceasta însusire a
atentiei focalizate este o conditie a reusitei în toate
activitatile umane, mai ales în cele care implica detectarea
si supravegherea unor semnale sau în sarcinile de munca
efectuate în conditii de monotonie. De exemplu, cercetarile
arata ca dupa 30-40 minute de supraveghere a radarului
performantele de detectie scad progresiv, ceea ce
pericliteaza traficul aerian.

Stabilitatea atentiei este un fenomen complex, ce exprima


una dintre determinarile psihofiziologice datorate
raporturilor dintre forta excitatiei si înhibitiei, dintre
echilibrul si dezechilibrul, mobilitatea si înertia proceselor
nervoase. înertia relativa a proceselor nervoase favorizeaza
stabilitatea atentiei unei persoane. Dar, stabilitatea atentiei,
ca si celelalte însusiri ale atentiei, se poate antrena prin
procedee adecvate.

d) Mobilitatea atentiei se evalueaza în raport cu capacitatea


subiectului de a realiza deplasari ale focalizarii acestui
proces psihofiziologice, realizate întentionat, în întervale
scurte de timp, în raport cu solicitarile unor sarcini. Durata
necesara pentru deplasarea atentiei este de minimum 1/6
secunde(Cherry Taylor). Mobilitatea atentiei este
determinata de capacitatea de readaptare a sistemului
selectiv, respectiv a “filtrului”, la un nou canal de timp[26].
Acest aspect a fost relevat experimental de Broadbent[5].
Subiectilor li s-a cerut sa asculte prin casti un fragment al
unui text transmis de pe o banda magnetica, în asa fel încat
ascultarea avea loc doar un timp scurt, cu o singura ureche,
alternativ.In conditiile în care comutarile nu sunt prea
frecvente, subiectul poate urmari continutul semantic al
fragmentului prezentat. în schimb, daca au loc peste 3
comutari pe secunda, subiectul nu va putea întelege sensul
fragmentului prezentat.Prin urmare, comutarea atentiei, ca si
consecinta a punerii în functiune a mobilitatii atentiei, rezida
în deplasarea ei de la un obiect la altul, avand nevoie de un
anumit prag temporar. Comutarea este înfluentata de
trasaturile proceselor nervoase, îndeosebi de mobilitate/
înertie si de motivatie. De asemenea comutativitatea este
determinata si în acelasi timp înfluenteaza buna stapanire a
formelor de comunicare si de activitate profesionala.

e) Distributivitatea atentiei vizeaza vechea întrebare privind


posibilitatea sau imposibilitatea efectuarii simultane a doua
actiuni sau activitati diferite. Desi focalizarea atentiei si
concentrarea selectiva nu se pot distribui spre doua activitati
diferite, totusi unele activitati se pot efectua în acelasi timp
daca:

- doar una dintre ele solicita atentia concentrata,


cealalta fiind automatizata;

- atentia se comuta rapid de la o actiune la alta,


fiind favorizate persoanele cu o mobilitate optima a
atentiei;

- diferite actiuni sunt întegrate într-o activitate


complexa.

Deci, distributivitatea atentiei se caracterizeaza prin numarul de


actiuni sau de activitati pe care o persoana le poate efectua
simultan, fara ca una sa înterfereze prea mult cu
celelalte.Executarea simultana a doua activitati neautomatizate
ar avea consecinte negative atat pentru una cat si pentru
cealalta. în schimb, în conditiile în care una din activitati este
automatizata, aceasta poate fi dirijata de regiuni corticale partial
înhibate, în timp ce atentia se concentreaza asupra activitatii
neautomatizate. Sa ne amintim de faptul ca D. E. Broadbent
desi opiniaza pentru functionarea atentiei în fiecare moment
numai pe un canal,celelalte întrand într-o faza refractara,admite
totusi ca unul dintre canale poate functiona latent. Aceasta mai
ales în conditiile unor stimuli familiari, dar performanta este
mai redusa decat în conditiile în care stimularile nu sunt
concomitente. Totusi, exercitiile îndelungate pot mari
capacitatea de distributivitate a atentiei. Atentia distributiva
reprezinta o aptitudine care trebuie înteleasa în sensul
înterventiei concomitente a unor modalitati ale atentiei spontane
si ale celei voluntare, la diferite niveluri de functionalitate[18].
Distributivitatea atentiei este antrenabila mai ales la persoanele
cu un tip de activitate nervoasa superioara puternic echilibrat
mobil si la cele care manifesta “independenta de camp”, în
contextul existentei unor stiluri cognitive flexibile.

In ansamblu, însusirile atentiei au note particulare si uneori


tendinte contrarii, dar în general complementare,ele trebuind sa
fie luate în considerare în definirea profilului psihologic al unei
persoane
Caracteristicile sau calitatile atentiei, STABILITATEA, CONCENTRAREA
VOLUMUL FLEXIBILITATEA

Caracteristicile sau calitatile atentiei:

Insusirile pozitive ale atentiei care faciliteaza desfasurarea optimala


aactivitatii sunt:

• Stabilitatea atentiei:

Inseamna mentinerea un timp mai lung a orientarii si concentrarii


psihonervoase asupra aceluiasi fapt sau aceleiasi activitati. E influentata de
proprietatile stimulului, de complexitatea si natura activitatii si nu in ultimul
rand de motivatia subiectului. Un obiect cu structura simpla si nemiscat ne
retine atentia foarte putin timp.

• Concentrarea (intensitatea) atentiei: 27135pdf27urr3l

Inseamna mobilizarea intereselor si eforturilor imntr-o anumita directie


in functie de semnificatiile stimulilor, paralel cu inhibarea actiunii unor
factori perturbatori.

Gradul de concentrare e dependent de multi factori dintre care


amintim: interesul subiectului pentru acea activitate si rezistenta lui la
factorii perturbatori. Se poate masura prin rezistenta la factori perturbatori,
in special la zgomot.

• Volumul atentiei:

Adica cantitatea de date ce pot fi cuprinse simultan in planul


reflectarii constiente este limitat. Volumul mediu este de 5-7 elemente.
dr135p7227urrr
• Flexibilitatea sau mobilitatea atentiei:

Inseamna capaciatea subiectului de a deplasa atentia de la un obiect la


altul in intervale cat mai scurte de timp. Pragul minim de deplasare potrivit
cercetarilor este de o sesime de secunda.

• Distributivitatea atentiei:

Este proprietatea care vizeaza amplitudinea unghiului de cuprindere


simultana in planul constiintei clare a unei diversitati de fapte , procese,
manifestari. Adica capacitatea de a sesiza simultan intelesul mai multor
surse de informatii. S-a constatat faptul ca distributia e totusi posibila cand
miscarile sunt puternic automatizate si informatiile foarte familiare. De
exemplu pilotul de avion care este atent la o multime de lucruri in acelasi
timp: el urmareste linia orizontului, cadranele, asculta informatia din casti
etc.)

Calităţile atenţiei

1. Stabilitatea atenţiei � se caracterizează prin menţinerea neîntreruptă,


intensivă şi durabilă a orientării şi concentrării noastre asupra aceluiaşi
obiect sau fenomen.

Când începem să privim fie un punct pe hârtie, un obiect simplu ori nişte
figuri reversibile observăm că atenţia noastră după câteva secunde se abate
de la obiectul atenţiei, apoi revine şi îl percepem cu o doză sporită de
claritate. Procesele de excitaţie şi inhibiţie, prezente în anumite celule
nervoase necesare perceperii, alternează dar când figura este foarte simplă
apare rapid inhibiţia de protecţie în celulele respective şi nu ne mai putem
concentra.

Insul poate fi atent un timp mai îndelungat asupra unuia şi aceluiaşi obiect
dacă acesta se mişcă sau se modifică. În acest caz este implicată succesiv
activitatea diferiţilor centri nervoşi, fapt ce ajută la evitarea apariţiei
inhibiţiei de protecţie.

S-a constatat prin numeroase studii şi experienţe că atenţia se poate menţine


concentrată neîntrerupt asupra unui obiect aproximativ 15-20 minute, dacă
acesta este observat, examinat şi nu este privit pasiv. Distragerea atenţiei
timp de câteva secunde după o concentrare de 15-20 minute este suficientă
pentru realizarea odihnei necesare. Stabilitatea atenţiei nu trebuie înţeleasă
ca o încremenire a acesteia, în cadrul ei se menţine direcţia şi orientarea de
bază a atenţiei, dar variaţii mici ale gradului de concentrare sunt posibile şi
necesare. Când este prezent un interes deosebit faţă de acţiunea, activitatea,
fenomenul respectiv este favorizată stabilitatea atenţiei. Această calitate a
atenţiei poate fi investigată cu ajutorul probelor psihodiagnostice

2. Concentrarea atenţiei. În cadrul unei activităţi, atenţia se manifestă în


grade diferite de intensitate. Intensitatea, concentrarea atenţiei depinde de
intensificarea zonei de excitaţie a focarului dominant. Cu cât această
excitaţie este mai puternică, cu atât mai puternic se va manifesta inducţia
negativă şi, ca atare, stimulenţii care nu au legătură cu activitatea respectivă
vor atrage mai puţin atenţia.

În procesul didactic, profesorii se pot baza pe anumite variaţii ale


concentrării atenţiei elevilor, studenţilor, trebuind să asigure prin procedee
diferite concentrarea maximă a atenţiei acestora, la aspectele esenţiale din
materialele expuse, din experienţele efectuate.

În clinică, probele psihodiagnostice se folosesc pentru a ,,măsura� această


capacitate prosexică.

3. Volumul atenţiei. În mod obişnuit omul nu poate percepe ori recepţiona


cu maximă claritate şi concomitent un număr nelimitat de obiecte diferite.
La nivelul gândirii, de asemenea, nu se poate opera simultan cu un număr
prea mare de elemente, la care, în genere, nu se poate desfăşura în bune
condiţii un număr prea mare de activităţi.

Cantitatea de obiecte şi fenomene diferite care pot fi cuprinse simultan şi


suficient de clar în câmpul atenţiei reprezintă volumul atenţiei. Această
caracteristică a atenţiei este necesară în orice acţiune, activitate. Când
examinăm o schemă pe tablă, când privim o scenă de teatru, când ascultăm
explicaţiile profesorului, reuşim să cuprindem simultan obiectele prin
deplasarea rapidă a atenţiei de la un fenomen sau obiect la altul.

Experimental s-a stabilit că un adult poate cuprinde cu atenţie dintr-o privire,


de circa 0, 1 secunde, 4 până la 6 obiecte independente sau tot atâtea litere
izolate (consoane care nu pot fi grupate în cuvinte). Deci, literele expuse pot
fi grupate în cuvinte cunoscute. Se pot percepe 3-4 cuvinte formate din 3-4
litere fiecare, adică 16 litere în total. Legate în propoziţii, cuvintele alcătuite
din litere cresc cantitativ.

De caracterul oarecum limitat al volumului atenţiei se va ţine cont în


procesul de predare, când va trebui insistat alternativ pe scheme intuitive şi
explicaţii teoretice. Această trecere are la bază tocmai alternarea focarului de
excitaţie optimă şi deplasarea lui de la un element la altul. De asemenea,
volumul � calitate a atenţiei poate fi mai uşor investigat cu probe
psihodiagnostice.

4. Flexibilitatea atenţiei se impune ca o calitate a acesteia, întrucât omul în


munca şi activitatea lui nu poate să îşi menţină permanent atenţia
concentrată şi stabilă asupra unui obiect. Este calitatea necesară pentru
deplasarea rapidă a atenţiei de la un obiect la altul.

Flexibilitatea atenţiei constă în posibilitatea deplasării rapide pe scoarţa


emisferelor cerebrale a focarului de excitabilitate optimă, care depinde în
special de mobilitatea proceselor nervoase.

Când suntem în situaţia dea ne muta de la o acţiune la alta în cadrul jocului,


în procesul instructiv, în activitatea productivă, trebuie să trecem de la
odihnă la muncă, să ne adaptăm la stimuli noi, necunoscuţi anterior etc.
Flexibilitatea atenţiei se instalează mai greu dacă activitatea respectivă este
mai puţin interesantă şi plăcută decât cea anterioară, ori foarte diferită de
aceasta sau dacă ne-au rămas probleme nelămurite, neîncheiate.

Ea este o deplasare voluntară a atenţiei, conform cu necesităţile activităţii


desfăşurate; flexibilitatea nu se confundă cu oscilaţiile involuntare.

5. Distribuţia atenţiei. Subiectul uman poate, în mod obişnuit, să efectueze


concomitent două sau mai multe activităţi, dar nu oricare. Condiţia esenţială
ca două-trei activităţi să se poată desfăşura simultan este ca măcar una din
ele să se poată desfăşura uşor, fără control permanent al conştiinţei, să aibă
un caracter automatizat.
Aşa se explică de ce elevul, studentul poate lua notiţe la curs, poate asculta
explicaţiile poate privi schemele de pe tablă.

Posibilitatea executării simultane a două activităţi, când una din ele este
automată se explică prin aceea că activitatea involuntară este dirijată de către
regiuni corticale parţial inhibate, iar atenţia se poate îndrepta spre celelalte
activităţi.

Distribuţia atenţiei se caracterizează prin numărul de acţiuni pe care omul le


poate îndeplini simultan, fără ca una să interfereze cu celelalte.

Nu există două focare de excitabilitate optică, ci una din activităţi fiind


automată nu solicită controlul conştiinţei. În fond, are loc ori alternarea
rapidă a atenţiei de la una la alta ori includerea acţiunilor într-o singură
activitate coordonată prin extinderea focarului de excitabilitate optimă.

Este cazul şi locul să ne oprim cu câteva precizări în legătură cu problema


distragerii atenţiei.

a) Ea poate să apară ca urmare a labilităţii excesive a proceselor nervoase, a


apariţiei unei uşoare inhibiţii externe ori ca efect al oboselii. Distragerea
atenţiei se manifestă în aceste cazuri ca o lipsă a concentrării şi stabilităţii
atenţiei, omul trecând de la un obiect la altul, de la o preocupare la alta.

În mod normal spunem că este vorba de oameni neatenţi, când percepem


�blocaje� în activitatea curentă, în continuum-ul pe care îl dă atenţia
întregii activităţi psihice. O dată cu instalarea treptată a oboselii, omul este
confruntat cu o stare de apatie, de disconfort, mergând până la somnolenţă.
Explicaţia este că inhibiţia supraliminară s-a extins şi asupra semnalizării de
tip senzorial-perceptiv.

Distragerea atenţiei se concretizează şi sub forma unei imposibilităţi de


concentrare stabilă asupra unei sarcini date. Frecvent, elevii neantrenaţi în
planul atenţiei voluntare lasă să se manifeste liber atenţia involuntară, atraşi
fiind de factori exteriori şi nu de cei legaţi strict de exprimarea profesorului,
de lecţie; în acest caz, apare inhibiţia de protecţie.

b) Ca o consecinţă a concentrării deosebite asupra unei activităţi poate să


apară de asemenea distragerea atenţiei. Inducţia foarte puternică provenită
de la focarul dominant produce o absenţă faţă de tot ceea ce se întâmplă în
afara preocupării importante. Sunt persoane �distrate� dar care diferă ca
fenomen prosexic de cei neatenţi. Aceştia din urmă dispun de posibilitatea
concentrării atenţiei (îngustă şi puţin flexibilă), în detrimentul volumului şi
al flexibilităţii.

Profesorii când sunt foarte concentraţi asupra conţinutului expunerii au


obligaţia didactică de a veghea în acelaşi timp asupra clasei, asupra
conduitelor elevilor.

Observaţiile şi experienţele au arătat că atenţia poate fi bine educată


progresiv de la vârste mici şi ea poate să se instaleze chiar când subiectul se
găseşte în condiţii deosebite: turbulenţă, zgomote etc. (dacă este antrenată).

Atunci efortul de concentrare are ca efect, îndeosebi la început, apariţia mai


rapidă a oboselii, ca manifestare a protecţiei, a apărării pe care sistemul
nervos central o comandă.
Pentru evitarea consumului de prisos a energiei este important ca omul să
decidă în cunoştinţă de cauză ce aptitudini să adopte în viaţă; în momentele
de decizie, în situaţii limită, recomandându-se evitarea atitudinilor afectiv-
negative (emoţiile puternice încărcate negativ) faţă de agenţii distructivi,
tulburători.

Sunt cunoscute în prezent condiţiile generale care favorizează atenţia. Între


acestea, o importanţă deosebită se acordă pregătirii lecţiilor de către elev,
student, într-un spaţiu (loc) şi timp delimitat, fapt ce va ajuta la formarea
unor stereotipuri dinamice generale, care facilitează apariţia şi menţinerea
atenţiei în activitatea dată. În spaţiul elevului trebuie să se asigure condiţii de
aerisire, cu aer curat, saturat suficient cu oxigen. Când neatenţia apare ca
urmare a instalării oboselii uşoare, nu se va persista într-o activitate dificilă,
elevul va fi sfătuit să execute câteva mişcări vioaie, exerciţii fizice în
special. În clasă, profesorul poate folosi o glumă potrivită vârstei elevilor,
care se vor destinde şi odihni puţin pentru reluarea concentrată a activităţii.

Când neatenţia într-o sală de curs este generală, lectorul va înţelege că este
un motiv de a reflecta la calitatea expunerii, care poate fi nesistematică ori
prea puţin accesibilă.

Cel mai general acceptat este fenomenul de îmbinare a informaţiilor cu


noţiunile accesibile, deja cunoscute pentru trezirea şi menţinerea atenţiei.
Respectarea principiului accesibilităţii este de o maximă importanţă în tot
cuprinsul procesului de învăţământ, dar nu trebuie confundat cu
simplificarea exagerată a materialului nou, ştiut fiind că elevilor şi
studenţilor le place să învingă greutăţile, obstacolele, dar acestea să fie pe
măsura capacităţii lor psihofizice, respectiv intelectiv-operaţionale.

S-ar putea să vă placă și