Sunteți pe pagina 1din 230

CUPRINS

P r e f a ţ ă . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . vii
L i s t ă d e n o t a ţ i i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ix

1. SPAŢII LINIARE. OPERATORI LINIARI . . . . . . . . . . 1


1.1. Spaţii liniare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
1.2. Operatori liniari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4

2. SPAŢII METRICE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
2.1. Spaţii metrice. Proprietăţi de bază . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
2.2. Limite. Continuitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
2.3. Spaţii metrice complete . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
2.4. Compacitate în spaţii metrice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
2.5. Exerciţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27

3. SPAŢII BANACH . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
3.1. Spaţii liniare normate. Proprietăţi de bază . . . . . . . . . . . . 29
3.2. Spaţii liniare normate de dimensiune finită . . . . . . . . . . . 38
3.3. Produs cartezian de spaţii liniare normate . . . . . . . . . . . 42
iv
3.4. Spaţiu liniar normat cât . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48
3.5. Spaţii liniare normate separabile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49
3.6. Spaţii Banach . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51
3.7. Exemple de spaţii Banach . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58

4. OPERATORI LINIARI ŞI CONTINUI . . . . . . . . . . . . 67


4.1. Operatori liniari şi continui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
4.2. Teorema mărginirii uniforme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .76
4.3. Operatori inversabili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
4.4. Operatori deschişi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81
4.5. Operatori închişi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85
4.6. Operatori compacţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
4.7. Dualul unui spaţiu liniar normat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
4.8. Dualele unor spaţii liniare normate concrete . . . . . . . . . 104
4.9. Exemple şi exerciţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119

5. TEORIE SPECTRALĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127


5.1. Spectrul unui operator liniar şi continuu . . . . . . . . . . . . 127
5.2. Spectrul unui operator compact . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
5.3. Exemple şi exerciţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137

6. SPAŢII HILBERT . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141


6.1. Spaţii cu produs scalar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141
v
6.2. Ortogonalitate. Baze ortonormate . . . . . . . . . . . . . . . . . 146
6.3. Reprezentarea funcţionalelor liniare şi continue . . . . . . 161
6.4. Adjunctul unui operator liniar şi continuu . . . . . . . . . .165
6.5. Spectrul unui operator autoadjunct . . . . . . . . . . . . . . . . 176
6.6. Spectrul adjunctului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 180
6.7. Exemple şi exerciţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 182

7. ALGEBRE BANACH . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185


7.1. Noţiunea de algebră Banach . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185
7.2. Elemente inversabile. Spectrul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188
7.3. Funcţionale liniare şi multiplicative . . . . . . . . . . . . . . . 195
7.4. Teorema Stone-Weierstrass . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 198

ANEXE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 203
Anexa 1. Mulţimi ordonate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 203
Anexa 2. Teste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 208
Anexa 3. Subiecte de examen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 218

BIBLIOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 221
vi
Prefaţă

Fondată, în esenţă, de David Hilbert, Stefan Banach şi


Laurent Schwartz, Analiza funcţională a apărut ca instrument de
lucru în studiul spaţiilor de funcţii şi al unor probleme ce
intervin în teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale. Astfel, au
prezentat interes unele teoreme de existenţă a soluţiei pentru
anumite probleme concrete, teoreme pe care Analiza funcţională
le-a rezolvat într-un cadru abstract, general. Ulterior, dezvoltarea
internă a Analizei funcţionale a impulsionat decisiv dezvoltarea
a numeroase domenii precum sunt: mecanica teoretică, fizica,
teoria probabilităţilor, matematicile economice, analiza
numerică, calculul variaţional ş.a.
Dacă Analiza matematică are ca obiecte de studiu: şirul,
funcţia ş.a. arătând, spre exemplu, că orice şir monoton şi
mărginit este convergent sau orice funcţie continuă este
integrabilă Riemann, Analiza funcţională are ca obiecte de
studiu spaţiile de funcţii sau spaţii abstracte înzestrare cu
structuri algebrice, stucturi de ordine sau/şi structuri topologice,
viii
precum şi aplicaţii sau spaţii de aplicaţii între asemenea
structuri.
Metodele de investigare sunt specifice şi, pentru a crea o
imagine despre cum se lucrează în Analiza funcţională,
menţionăm că, spre exemplu, uneori, pentru a arăta că avem
A=B când A ⊂ B , se arată că A are suficiente proprietăţi pentru
a coincide cu B.
Studiul Analizei funcţionale nu se poate face fără cunoştinţe
de algebră liniară, analiză matematică reală sau complexă, teoria
măsurii şi, în special, fără o bună cunoaştere a topologiei în
spaţii metrice.
Cursul de Analiză funcţională se adresează studenţilor de la
facultăţile de matematică, precum şi tuturor celor interesaţi de
aplicaţiile Analizei funcţionale în domeniile menţionate.
Acest curs a fost predat, într-o formă puţin diferită de cea

prezentă, studenţilor de la facultăţile de matematică ale

Universităţii Bucureşti şi Universităţii Spiru Haret.

25 mai 2007 Gheorghe GRIGORE


Dumitru D. DRĂGHIA
ix

Listă de notaţii

N = { 1, 2,3,"} ;
N* = { 0,1, 2,3,"} ;
Z − mulţimea numerelor întregi;
Q − mulţimea numerelor raţionale;
\ − mulţimea numerelor reale;
^ − mulţimea numerelor complexe;
K − corpul scalarilor, K ∈ {\, ^} ;
∅ − mulţimea vidă;
A − aderenţa (închiderea) mulţimii A;
Int A − interiorul mulţimii A;
Sp A − subspaţiul generat de mulţimea A;
Ker f − nucleul aplicaţiei f ;
dim X − dimensiunea spaţiului X;
d ( x, y ) − distanţa de la x la y;
δ ( A) − diametrul mulţimii A;
x − norma elementului x;
L ( X , Y ) − mulţimea operatorilor liniari şi continui între
spaţiile liniare normate X şi Y;
L ( X ) − mulţimea operatorilor liniari şi continui de la spaţiul
liniar normat X în el însuşi;
x
X ′ sau X * − dualul (conjugatul) spaţiului liniar normat X;
K ( X , Y ) − mulţimea operatorilor liniari compacţi de la X la Y;
S (U ) − spectrul operatorului liniar U;
Sp (U ) − spectrul punctual al operatorului liniar U;
〈 x, y〉 − produsul scalar al elementelor x şi y ;
x ⊥ y − x este ortogonal pe y ;
x ⊥ A − x este ortogonal pe mulţime A;
A⊥ − complementul ortogonal al mulţimii A;
A ⊥ B − mulţimea A este ortogonală pe mulţimea B;
U * − adjunctul operatorului liniar şi continuu U;
Inv ( A ) − mulţimea elementelor inversabile din algebra A;
σ ( x ) − spectrul elementului x dintr-o algebră;
Rx ( λ ) − funcţia rezolventă a elementului x dintr-o algebră. ▪
1

SPAŢII LINIARE. OPERATORI LINIARI

În acest capitol reamintim câteva noţiuni elementare de


algebră liniară.
Fie corpul numerelor reale şi corpul numerelor
complexe. Notăm prin K unul din corpurile sau .

1.1. Spaţii liniare

Definiţie. Fie X o mulţime (nevidă) înzestrată cu două


operaţii, operaţia de adunare, notată “ + ”, care aplică fiecare
pereche ( x, y ) din X × X în x + y din X şi operaţia de
înmulţire cu scalari, notată cu un punct “ ⋅ ”, care aplică fiecare
pereche ( c, x ) din K × X în c ⋅ x din X.
Mulţimea X este numită spaţiu liniar (sau spaţiu vectorial)
peste corpul K dacă operaţiile de adunare şi înmulţire cu scalari
satisfac următoarele axiome, pentru toate elementele x,y şi z din
X şi toţi scalarii c, c1 şi c2 din K :
1) x + y = y + x (comutativitatea adunării);
2) ( x + y ) + z = x + ( y + z ) (asociativitatea adunării);
3) există un element unic 0 (“zero”) în X astfel încât
x + 0 = x (există un element neutru unic faţă de adunare);
2 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
4) pentru fiecare x există un vector unic − x în X astfel
încât x + ( − x ) = 0 (există un element opus unic pentru fiecare
element din X);
5) 1⋅ x = x ;
6) ( c1c2 ) ⋅ x = c1 ⋅ ( c2 ⋅ x ) ;
7) c ⋅ ( x + y ) = c ⋅ x + c ⋅ y (distributivitatea înmulţirii cu
scalari faţă de adunare);
8) ( c1 + c2 ) ⋅ x = c1 ⋅ x + c2 ⋅ x .

Elementele spaţiului liniar X sunt numite vectori sau


puncte. Elementele corpului K sunt numite scalari. Astfel, un
scalar este un număr real sau un număr complex.
Un spaţiu liniar (liniar) peste corpul numerelor reale este
numit spaţiu liniar real .
Un spaţiu liniar (liniar) peste corpul numerelor complexe
este numit spaţiu liniar complex .

Este uşor de verificat că spaţiul euclidian n este spaţiu


liniar real. Însă, noţiunea de spaţiu liniar este mult mai generală.
De exemplu, mulţimea tuturor funcţiilor continue pe cu
adunarea punctuală şi înmulţirea cu scalari este spaţiu liniar real.

Elementul x + ( − y ) îl vom nota x − y . Vom suprima


simbolul (“ ⋅ ”) pentru înmulţirea cu scalari, întrucât nu este
necesar.

Definiţie. O submulţime nevidă X 0 a unui spaţiu liniar X


se numeşte subspaţiu liniar al lui X dacă îndeplineşte
următoarele condiţii:
1) x + y ∈ X 0 , pentru oricare x, y ∈ X 0 ;
S p a ţ i i l i n i a r e. O p e r a t o r i li n i a r i 3
2) cx ∈ X 0 , pentru oricare x ∈ X 0 şi oricare scalar c .
Astfel, un subspaţiu liniar X 0 al unui spaţiu liniar X este
închis faţă de combinaţiile liniare, adică oricare combinaţie
liniară de elemente din X 0 este un element al lui X 0 .
Nu este greu de verificat că un subspaţiu liniar al unui
spaţiu liniar este el însuşi spaţiu liniar. În particular, oricare
subspaţiu liniar conţine vectorul nul 0 .

Definiţie. O submulţime finită { x1 , x2 , , xn } a unui spaţiu


liniar X se numeşte liniar independentă dacă:
n

∑c x
k =1
k k = 0 , ck ∈ K ⇒ c1 = c2 = = cn = 0 .

Definiţie. O submulţime B a unui spaţiu liniar X se


numeşte liniar independentă dacă oricare submulţime finită A a
lui B este liniar independentă.

Definiţie. O submulţime B a unui spaţiu liniar X se


numeşte bază (algebrică) dacă B este liniar independentă şi dacă
pentru fiecare x ∈ X , există b1 , b2 , , bn ∈ B şi c1 ,c 2 , ,c n ∈ K ,
astfel încât x = ∑ k =1 ck bk .
n

Prin lema lui Zorn rezultă că oricare spaţiu liniar are o


bază algebrică.
Toate bazele algebrice ale unui spaţiu liniar au acelaşi
cardinal; acest cardinal este numit dimensiunea spaţiului liniar.
Dacă un spaţiu liniar are o bază de dimensiune finită se
numeşte finit-dimensional, altfel se numeşte infinit-dimensional.
4 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Fie X 0 un subspaţiu liniar al unui spaţiu liniar X. Definim
pe X o relaţie: x ∼ y dacă şi numai dacă x − y ∈ X 0 . Această
relaţie este o relaţie de echivalenţă.
Pentru fiecare x ∈ X , definim clasa de echivalenţă
xˆ = { y ∈ X : y − x ∈ X 0 } = { x + x′ : x′ ∈ X 0 } . Oricare y ∈ xˆ este
un reprezentant al clasei x̂ şi y ∈ xˆ dacă şi numai dacă x ∈ yˆ
dacă şi numai dacă xˆ = yˆ . Mulţimea cât X / X 0 = { xˆ : x ∈ X } , cu
operaţiile de adunare şi înmulţire cu scalari definite prin
xˆ + yˆ = x + y şi cxˆ = cx , este un spaţiu liniar, numit spaţiu liniar
cât al spaţiului liniar X în raport cu subspaţiul liniar X 0 .

1.2. Operatori liniari

Fie X şi Y spaţii liniare peste acelaşi corp K.

Definiţie. O aplicaţie T : X → Y se numeşte operator


liniar dacă este aditiv ( T ( x + y ) = T ( x ) + T ( y ) , ∀ x, y ∈ X ) şi
omogen ( T (α x ) = α T ( x ) , ∀ x ∈ X , ∀ α ∈ K ).
Un operator liniar de la X la K se numeşte funcţională
liniară.

Mulţimea tuturor operatorilor liniari de la X la Y, cu


operaţiile de adunare şi înmulţire cu scalari este spaţiu liniar
peste K.
Acest spaţiu liniar este numit spaţiul operatorilor liniari
de la X la Y. ▪
2

SPAŢII METRICE

În acest capitol prezentăm câteva noţiunui şi rezultate


esenţiale ale teoriei spaţiilor metrice care vor fi folosite în
capitolul privind spaţiile liniare normate.

2.1. Spaţii metrice. Proprietăţi de bază

Definiţie. Fie X o mulţime nevidă. O funcţie


d : X × X → se numeşte distanţă pe X (sau metrică), dacă
verifică următoarele axiome:
i) d ( x, y ) = 0 dacă şi numai dacă x = y ;
ii) d ( x, y ) = d ( y, x ) , ∀ x, y ∈ X ;
iii) d ( x, z ) ≤ d ( x, y ) + d ( y, z ) , ∀ x, y , z ∈ X .
(Axioma (iii) este numită axioma triunghiului).
Mulţimea X împreună cu o metrică d definită pe X se
numeşte spaţiu metric şi se notează ( X , d ) .

Observaţii.
1) Din axioma triunghiului rezultă d ( x, x ) ≥ 0 ( x ∈ X ) .
Prin inducţie, rezultă că d ( x1 , xn ) ≤ ∑ k =1 d ( xk , xk +1 ) ,
n−1

pentru oricare n = 2,3, 4, şi x1 , x2 , x3 , , xn ∈ X .


6 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
2) Distanţa d are proprietatea următoare:
d ( x′, y ) − d ( x, y ) ≤ d ( x′, x ) ( x, x′, y ∈ X ) .

Exemple.
1) Oricare mulţime X devine spaţiu metric dacă se
defineşte distanţa pe X prin:
⎧1, x ≠ y,
d ( x, y ) = ⎨ ( x, y ∈ X ) .
⎩0, x = y,
Acest spaţiu se numeşte spaţiu metric discret.
2) Mulţimea a numerelor reale cu distanţa definită de:
d ( x, y ) = x − y ( x, y ∈ )
este spaţiu metric, numit dreapta reală.
3) Planul real 2 = × , cu metrica definită prin:
d ( x, y ) = x1 − y1 + x2 − y2 ,
pentru oricare x = ( x1 , x2 ) şi y = ( y1 , y2 ) , este spaţiu metric.
n
4) Spaţiul n -dimensional , cu metrica euclidiană
definită prin:
12
⎛ n 2⎞
d ( x, y ) = ⎜ ∑ ( xk − yk ) ⎟ ,
⎝ k =1 ⎠
unde x = ( x1 , x2 , x3 , , xn ) , y = ( y1 , y2 , y3 , , yn ) , devine spaţiu
metric. Acest spaţiu este numit spaţiul euclidian real cu n
dimensiuni. În acest caz, axioma triunghiului se verifică folosind
inegalitatea Cauchy-Schwarz:
2
⎛ n ⎞ n n

⎜ ∑
⎝ k =1
xk y k ⎟ ≤ ∑
⎠ k =1
xk
2
⋅ ∑
k =1
yk 2 .
n
5) Spaţiul devine spaţiu metric cu distanţa definită
de:
d ( x, y ) = max xk − yk .
1≤k ≤n
Spaţii metrice 7
6) Mulţimea C ([ 0,1]) a tuturor funcţiilor continue reale,
definite pe [ 0,1] , cu metrica definită prin:
d ( f , g ) = sup f ( t ) − g ( t ) ,
t∈[0,1]

pentru oricare f , g ∈ C ([ 0,1]) , este spaţiu metric.


Spaţiul metric astfel construit se numeşte spaţiul funcţiilor
continue reale pe [ 0,1] .
7) Mulţimea tuturor şirurilor de numere reale x = ( xn )n≥1



pentru care x < ∞ , cu metrica definită de:
2
n=1 n
12
⎛ ∞ 2⎞
d ( x, y ) = ⎜ ∑ ( xn − yn ) ⎟ ,
⎝ n=1 ⎠
unde x = ( xn )n≥1 şi y = ( yn )n≥1 , este spaţiu metric.
Acest spaţiu metric se notează 2 .
8) Mulţimea tuturor şirurilor de numere reale x = ( xn )n≥1
cu distanţa definită de:

1 x − yn
d ( x, y ) = ∑ ⋅ n ,
n =1 2
n
1 + xn − yn
unde x = ( xn )n≥1 şi y = ( yn )n≥1 , este spaţiu metric.

În teoria spaţiilor metrice este convenabilă folosirea


limbajului din geometria clasică. De exemplu, elementele unui
spaţiu metric vor fi numite puncte.

Definiţie. Fie ( X , d ) un spaţiu metric, x0 ∈ X şi r > 0 .


Mulţimea B ( x0 , r ) = { x ∈ X : d ( x0 , x ) < r} se numeşte bilă
deschisă cu centrul x0 şi de rază r .
8 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Mulţimea B* ( x0 , r ) = { x ∈ X : d ( x0 , x ) ≤ r} se numeşte
bilă închisă cu centrul x0 şi de rază r .
Mulţimea S ( x0 , r ) = { x ∈ X : d ( x0 , x ) = r} se numeşte
sferă cu centrul x0 şi de rază r .

Observaţie. Pe dreapta reală, bila deschisă cu centrul x0


şi de rază r este intervalul simetric ( x0 − r , x0 + r ) ; bila închisă
cu centrul x0 şi de rază r este intervalul închis (= segmentul)
simetric [ x0 − r , x0 + r ] ; sfera cu centrul x0 şi de rază r este o
mulţime formată din două puncte: { x0 − r , x0 + r } .

Definiţie. Fie ( X ,d ) un spaţiu metric şi E ⊂ X , F ⊂ X


submulţimi nevide. Distanţa de la mulţimea E la mulţimea F
este definită prin d ( E , F ) = inf {d ( x, y ) : x ∈ E , y ∈ F } .
Distanţa de la un punct x ∈ X la o submulţime nevidă A
a lui X este definită prin d ( x, A) = inf {d ( x, a ) : a ∈ A} .

Observaţii.
1) Dacă E ∩ F ≠ ∅ , atunci d ( E , F ) = 0 .
2) d ( E , F ) = inf {d ( x, F ) : x ∈ E} .
3) Dacă d ( E , F ) = α , nu rezultă că există x ∈ E şi
y ∈ F , astfel încât d ( x, y ) = α .
4) Dacă x ∉ B ( x0 , r ) , atunci d ( x, B ( x0 , r ) ) > d ( x0 , x ) − r .
5) Dacă E ⊂ X , x, y ∈ X , atunci
d ( x, E ) − d ( y , E ) ≤ d ( x, y ) .
Spaţii metrice 9
Definiţie. Fie ( X , d ) un spaţiu metric şi E o submulţime
nevidă a lui X . Atunci δ ( E ) = sup {d ( x, y ) : x, y ∈ E} se
numeşte diametrul mulţimi E .

Observaţie. δ ( E ) ∈ ; δ ( B* ( x0 , r ) ) = 2r .

Definiţie. O submulţime nevidă B a unui spaţiu metric


( X , d ) se numeşte mărginită dacă δ ( B ) < ∞ .
Definiţie. O submulţime nevidă G a unui spaţiu metric
( X , d ) se numeşte deschisă dacă pentru oricare x ∈ G , există
r > 0 astfel încât B ( x, r ) ⊂ G .

Exemple.
1) Mulţimea vidă ∅ şi spaţiul X sunt mulţimi deschise.
2) Într-un spaţiu metric discret, oricare mulţime este
deschisă.

Propoziţie. Orice bilă deschisă dintr-un spaţiu metric


( X , d ) este mulţime deschisă.

Demonstraţie. Fie B ( x0 , r ) = { x ∈ X : d ( x0 , x ) < r} ,


x ∈ B ( x0 , r ) , x ≠ x0 , 0 < r ′ < r − d ( x0 , x ) şi y ∈ B ( x, r ′ ) . Atunci
d ( x0 , y ) ≤ d ( x0 , x ) + d ( x, y ) < r , adică y ∈ B ( x0 , r ) .
Deci, B ( x, r′ ) ⊂ B ( x0 , r ) .

Propoziţie. Reuniunea oricărei familii {Gi }i∈I de mulţimi


deschise este deschisă.
10 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Demonstraţie. Dacă x ∈ ∪ i∈I Gi , atunci există i0 ∈ I
astfel încât x ∈ Gi0 . Din x ∈ Gi0 rezultă că există r > 0 astfel
încât B ( x, r ) ⊂ Gi0 ⊂ ∪ i∈I Gi .

Exemplu. În , oricare interval ( a, ∞ ) este deschis,


deoarece ( a, ∞ ) = ∪ x>a ( a, x ) .

Observaţie. Intersecţia unui număr finit de mulţimi


deschise este o mulţime deschisă.

Definiţie. Fie x ∈ ( X , d ) . Se numeşte vecinătate a


punctului x , oricare mulţime V ⊂ X care conţine o mulţime
deschisă G ⊂ X care conţine pe x (adică, x ∈ G ⊂ V ).

Observaţie. Oricare bilă deschisă B ( x, r ) este o


vecinătate a lui x .

Teorema 1. Oricare spaţiu metric ( X ,d ) este spaţiu


separat, adică verifică axioma lui Hausdorff (pentru orice
x, y ∈ X , există două vecinătăţi Vx , V y ale acestor puncte cu
proprietatea Vx ∩ Vy = ∅ ).

Demonstraţie. Fie x, y ∈ X , x ≠ y şi 0 < ε < d ( x, y ) 2 .


Atunci B ( x, ε ) ∩ B ( y, ε ) = ∅ .

Definiţie. Un punct x se numeşte punct interior pentru


mulţimea E a unui spaţiu metric, dacă E este vecinătate a lui x .
Spaţii metrice 11
Mulţimea tuturor punctelor interioare unei mulţimi E se
numeşte interiorul mulţimii E şi se notează Int E .

Observaţie importantă. O mulţime G este deschisă dacă


şi numai dacă G = Int G .

Definiţie. Se numeşte punct aderent unei mulţimi F , un


punct x ∈ X cu proprietatea că fiecare vecinătate V a lui x are
intersecţia nevidă cu F (adică, V ∩ F ≠ ∅ ).
Muţimea tuturor punctelor aderente mulţimii F se
numeşte închiderea mulţimii F şi se notează F .

Definiţie. Un punct x se numeşte punct de acumulare


pentru mulţimea A dacă pentru fiecare vecinătate V a lui x
avem V ∩ ( A \ { x} ) ≠ ∅ .

Observaţie. Orice punct de acumulare pentru A este


aderent mulţimii A .

Definiţie. O mulţime F se numeşte închisă dacă F = F .

Definiţie. Un punct x ∈ X se numeşte punct frontieră


pentru mulţimea A a unui spaţiu metric, dacă x este punct
aderent mulţimii A cât şi mulţimii X \ A .
Mulţimea tuturor punctelor frontieră ale mulţimii A se
numeşte frontiera mulţimii A şi se notează Fr A .

Definiţie. O mulţime A se numeşte densă în X (= densă


peste tot) dacă A = X .

O mulţime A se numeşte rară (= nicăieri densă) dacă şi


numai dacă Int A = ∅ .
12 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
O mulţime A se numeşte slabă (= de prima categorie
Baire) dacă este o reuniune numărabilă de mulţimi rare.
O mulţime care nu este de prima categoria Baire se
numeşte de categoria a doua Baire.

Observaţie. Fr A = A ∩ ( X \ A ) = Fr ( X \ A ) .

Definiţie. Un spaţiu metric X se numeşte separabil dacă


există în X o mulţime A cel mult numărabilă şi densă în X .

Exemplu. Dreapta reală este spaţiu separabil deoarece


Q = şi Q este numărabilă.

2.2. Limite. Continuitate

Definiţie. Fie un spaţiu metric ( X , d ) . Un şir ( xn )n≥1 de


elemente din X se numeşte convergent dacă există a ∈ X , cu
proprietatea că oricare ar fi ε > 0 , există nε ∈ , asfel încât
n ≥ nε implică d ( xn , a ) < ε .
Elementul a se numeşte limita şirului ( xn )n≥1 şi se
notează lim xn = a .
n→∞

Observaţie. Într-un spaţiu metric ( X ,d ) , lim xn = a


n→∞

înseamnă lim d ( a, xn ) = 0 .
n→∞

Propoziţie. Limita unui şir convergent dintr-un spaţiu


metric este unică.
Spaţii metrice 13
Justificare. Fie a = lim xn şi b = lim xn . Atunci
n→∞ n→∞

0 ≤ d ( a, b ) ≤ d ( a, xn ) + d ( xn , b ) → 0 . Deci d ( a, b ) = 0 , de unde
rezultă că a = b .

Definiţie. Fie ( X , d ) un spaţiu metric. Un şir ( xn )n≥1 de


elemente din X se numeşte fundamental, sau şir Cauchy, dacă
oricare ar fi ε > 0 , există nε ∈ , astfel încât, dacă n, m ≥ nε ,
atunci d ( xn , xm ) < ε .

Observaţie. Se verifică uşor că orice şir convergent este


fundamental. Reciproca acestei afirmaţii nu este adevărată.

Propoziţie. Pentru ca un punct x să fie aderent mulţimii


A este necesar şi suficient să existe în mulţimea A un şir
( xn )n≥1 convergent către x .

Justificare. Într-adevăr, dacă x ∈ A , atunci avem


B ( x,1 n ) ∩ A ≠ ∅ , n ≥ 1. Există atunci xm ∈ A ∩ B ( x,1 n ) , deci
d ( xm , x ) < 1 n şi prin urmare lim xm = x .
n→∞

Reciproc, dacă în mulţimea A există un şir ( xn )n


convergent către x, atunci, pentru orice vecinătate V a lui x,
există n0 ∈ N astfel încât xn ∈ V pentru orice n ≥ n0 .
Atunci V ∩ A ≠ ∅ şi deci x ∈ A .

Definiţie. Fie ( X , d ) şi (Y , d ′ ) spaţii metrice, A ⊂ X şi


a ∈ A un punct de acumulare pentru A. O aplicaţie f : A → Y
are limită în punctul a dacă există a′ ∈ Y astfel încât pentru
14 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
oricare şir de puncte ( xn )n≥1 din A cu lim xn = a , avem
n→∞

lim f ( xn ) = a′ .
n→∞

Fie ( X , d ) şi (Y , d ′ ) spaţii metrice, fie x0 ∈ X .


Următoarele afirmaţii sunt echivalente şi oricare dintre ele
poate fi luată ca definiţie a continuităţii unei aplicaţii f : X → Y
într-un punct.
1) Aplicaţia f : X → Y este continuă în punctul x0 dacă
şi numai dacă pentru fiecare vecinătate V a lui f ( x0 ) în Y ,
există o vecinătate U a lui x0 în X astfel încât f (U ) ⊂ V .
2) Aplicaţia f : X → Y este continuă în x0 dacă şi numai
dacă pentru fiecare vecinătate V a lui f ( x0 ) în Y , f −1 (V )
este o vecinătate a lui x0 în X .
3) Aplicaţia f : X → Y este continuă în x0 dacă şi numai
dacă pentru fiecare ε > 0 , există δ > 0 astfel încât d ( x0 , x ) < δ
implică d ( f ( x0 ) , f ( x ) ) < ε .
4) Aplicaţia f : X → Y este continuă în x0 dacă şi numai
dacă pentru oricare şir ( xn )n ⊂ X , cu lim xn = x0 , avem
n→∞

lim f ( xn ) = f ( x0 ) .
n→∞

Aplicaţia f : X → Y este continuă pe X (sau simplu


continuă) dacă este continuă în fiecare punct al lui X .

Teorema 2. Fie f : X → Y o aplicaţie. Atunci


următoarele proprietăţi sunt echivalente:
i) f este continuă;
Spaţii metrice 15
ii) f −1 ( G ) este mulţime deschisă în X , pentru oricare
mulţime deschisă G din Y ;
iii) f −1 ( F ) este mulţime închisă în X , pentru oricare
mulţime închisă F din Y ;
( )
iv) f A ⊂ f ( A ) , pentru fiecare mulţime A din X .

Demonstraţie. Demonstrăm echivalenţele astfel:


(i) ⇒ (iv) ⇒ (iii) ⇒ (ii) ⇒ (i).
(i) ⇒ (iv): Dacă x0 ∈ X este punct aderent unei mulţimi
A ⊂ X şi V este o vecinătate a lui f ( x0 ) în Y , atunci f −1 (V )
este vecinătate a lui x0 în X , deci există y ∈ A ∩ f −1 (V ) şi,
prin urmare, f ( y ) ∈ f ( A) ∩ V . Aceasta arată că f ( x0 ) ∈ f ( A ) .
(iv) ⇒ (iii): Dacă F ′ este închisă şi F = f −1 ( F ′ ) , atunci

( )
f F ⊂ f ( F ) ⊂ F ′ = F ′ , adică F ⊂ f −1 ( F ′ ) = F . Deci F = F .
(iii) ⇒ (ii): Rezultă din definiţie.
(ii) ⇒ (i): Dacă x0 ∈ X şi V este o vecinătate a lui f ( x0 ) ,
atunci există o vecinătate deschisă W ⊂ V a lui f ( x0 ) .
Mulţimea f −1
(W ) este deschisă şi x0 ∈ f −1
(W ) ⊂ f −1
(V ) , deci
f este continuă în fiecare x0 ∈ X .

Observaţie importantă. Imaginea directă a unei mulţimi


deschise/închise printr-o aplicaţie continuă nu este în general
mulţime deschisă/închisă. De exemplu, aplicaţia f : → ,
definită prin f ( x ) = x2 ( x ∈ ) este continuă în , dar
f ( ( −1,1) ) = [0,1) nu este mulţime deschisă.
16 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Definiţie. Fie A ⊂ X . O aplicaţie f : A → Y se numeşte
uniform continuă pe A dacă oricare ar fi ε > 0 , există δ > 0
astfel încât x, y ∈ A şi d ( x, y ) < δ ⇒ d ′ ( f ( x ) , f ( y ) ) < ε .

Definiţie. O aplicaţie f : X → Y se numeşte izometrie


dacă d ′ ( f ( x ) , f ( y ) ) = d ( x, y ) , ∀ x, y ∈ X .

Observaţii.
1) O aplicaţie uniform continuă este continuă.
2) Oricare izometrie este uniform continuă.

Definiţie. Fie ( X , d ) şi (Y , d ′ ) spaţii metrice. O aplicaţie


f : X → Y se numeşte homeomorfism al lui X pe Y dacă f
este bijectivă şi dacă f şi f −1 sunt continue.
Spaţiile X şi Y se numesc atunci homeomorfe.

Observaţii.
1) Dacă f : X → Y este un homeomorfism al lui X pe
Y , atunci f −1 : Y → X este un homeomorfism al lui Y pe X .
2) Un homeomorfism poate să nu fie uniform continuu.
3) Oricare izometrie este homeomorfism.

2.3. Spaţii metrice complete

Scopul acestui paragraf este de a prezenta în esenţă


teorema lui Baire.
Modelele de spaţii complete vor fi date de spaţiile Banach
ale Analizei funcţionale.
Spaţii metrice 17
Fie ( X ,d ) un spaţiu metric. Amintim că şirul ( xn )n∈ ,
xn ∈ X , se numeşte fundamental sau şir Cauchy dacă pentru
orice număr ε > 0 , există n0 ∈ astfel încât pentru orice
n, m ≥ n0 să avem d ( xn , xm ) < ε .
Se verifică uşor că orice şir convergent este fundamental.
Reciproca acestei afirmaţii nu este adevărată, existând
spaţii metrice în care unele şiruri Cauchy nu sunt convergente
(vezi, de exemplu, mulţimea Q a numerelor raţionale organizată
ca spaţiu metric cu distanţa generată de modul).

Definiţie. Un spaţiu metric se numeşte complet dacă orice


şir Cauchy în acest spaţiu este convergent.

Observaţie. Ştim că orice şir Cauchy de numere reale (sau


complexe) este convergent, deci mulţimea (respectiv ) este
spaţiu metric complet în raport cu metrica generată de modul.
De asemenea, m , m cu distanţa euclidiană sunt spaţii
metrice complete.

Observaţii.
(
1) Mulţimea A este rară dacă şi numai dacă X \ A = X . )
2) O mulţime închisă este rară dacă şi numai dacă
interiorul ei este mulţimea vidă.
3) În mulţimea a numerelor reale, orice mulţime finită
este rară, mulţimile , Z sunt rare. Mulţimea Q nu este rară.
4) În m orice subspaţiu liniar propriu este mulţime rară.
5) Mulţimea închisă A este rară dacă şi numai dacă
X \ A = X . Afirmaţia rezultă din X \ A = X \ Int A .
18 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Definiţie. Un spaţiu metric X se numeşte de categoria I
Baire dacă este o mulţime de prima categorie Baire, adică dacă

X = ∪ n=1 X n , unde mulţimea X n este rară. În caz contrar, se
spune că X este de categoria a doua Baire.

Observaţii.
1) Spaţiul metric X este de prima categorie Baire dacă

X = ∪ n=1 X n , unde mulţimea X n este închisă şi rară.
2) Mulţimea Q a numerelor raţionale este spaţiu metric de
prima categorie Baire.

Teorema 3 (Baire). Orice spaţiu metric complet ( X , d )


este de categoria a doua Baire.

Demonstraţie. Să presupunem că spaţiul metric complet X



este de categoria I Baire, deci că X = ∪ n=1 X n , unde mulţimea
X n este închisă şi rară, adică X \ X n = X . Fie x1 ∈ X . Atunci
x1 ∈ X \ X 1 şi deci dacă r1 > 0 , avem B ( x1 , r1 ) ∩ ( X \ X 1 ) ≠ ∅ .
Dacă x2 ∈ B ( x1 , r1 ) ∩ ( X \ X 1 ) , atunci există r2 > 0 astfel încât
B* ( x2 , r2 ) ⊂ B ( x1 , r1 ) ∩ ( X \ X 1 ) . Putem presupune că r2 < r1 2 .
Prin inducţie, se construiesc şirurile ( xn )n≥1 , ( rn )n≥1 , xn ∈ X ,
rn > 0 astfel încât, pentru orice n ≥ 1:
B* ( xn+1 , rn+1 ) ⊂ B ( xn , rn ) ∩ ( X \ X n ) , rn+1 < rn 2 .
Atunci rn < r1 / 2 n−1 şi d ( xn+1 , xn ) < r1 2n−1 .
Din inegalitatea precedentă rezultă că şirul ( xn )n≥1 este
fundamental. Atunci există x ∈ X , x = lim xn .
n→∞
Spaţii metrice 19
Avem {x n +1 , xn+2 , , xn+ p , } ⊂ B (x
*
n +1 , rn+1 ) , de unde
rezultă că x ∈ B ( xn+1 , rn+1 ) , pentru orice n ≥ 1.
*

Din B* ( xn+1 , rn+1 ) ⊂ B ( xn , rn ) ∩ ( X \ X n ) , rezultă că


x ∈ X \ X n pentru orice n ≥ 1, adică x ∈ ∩ n=1 ( X \ X n ) = ∅ , ceea

ce este o contradicţie.
Rămâne că ( X , d ) este de categoria a doua Baire.

Observaţie. Rezultatul precedent va fi principalul


instrument în obţinerea unor rezultate fundamentale, cum ar fi
principiul mărginirii uniforme.

Definiţie. Fie ( X ,d ) un spaţiu metric. O aplicaţie


f :X →X se numeşte contracţie (sau q -contracţie) dacă
există q ∈ [ 0,1) astfel încât:
d ( f ( x ) , f ( y ) ) ≤ q ⋅ d ( x, y ) ( x , y ∈ X ) .

Observaţii.
1) Constanta q nu este unică.
2) Orice contracţie este o funcţie uniform continuă.

Teorema 4 (Principiul contracţiei). Fie ( X , d ) un spaţiu


metric complet şi f : X → X o q -contracţie. Există atunci şi
este unic x* ∈ X astfel încât f ( x* ) = x* .
Dacă x0 ∈ X şi xn+1 = f ( xn ) , atunci lim xn = x* şi au loc
n→∞
n
q q
relaţiile d ( xn , x* ) ≤ d ( xn , xn−1 ) ≤ d ( x1 , x0 ) .
1− q 1− q
20 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Demonstraţie. Fie x0 ∈ X şi ( xn )n∈N şirul definit prin
xn+1 = f ( xn ) . Vom arăta că ( xn )n∈N este şir Cauchy.
Într-adevăr, avem:
d ( xn+1 , xn ) ≤ qd ( xn , xn−1 ) ,
d ( xn+1 , xn ) ≤ q n d ( x1 , x0 ) ,
d ( xn+ p , xn ) ≤ q n (1 + q + + q p−1 ) d ( x1 , x0 ) .
qn
Deci d ( xn+ p , xn ) ≤ d ( x1 , x0 ) .
1− q
Şirul ( xn )n∈N este atunci şir Cauchy şi deci convergent.
Fie x* = lim xn . Din xn+1 = f ( xn ) şi continuitatea funcţiei
n→∞

f rezultă x = f ( x* ) . Dacă
*
y∈ X şi y = f ( y ) , atunci
d ( y , x* ) ≤ qd ( y, x* ) şi deci y = x* , adică x* este unic cu
proprietatea x* = f ( x* ) . Din d ( xn+1 , xn ) ≤ qd ( xn , xn−1 ) , rezultă
că d ( xn , xn+ p ) ≤ ( q + q 2 + + q p ) d ( xn , xn−1 ) .
q
Deci d ( xn , xn+ p ) ≤ d ( xn , xn−1 ) .
1− q
Trecem la limită după p în inegalitatea de mai sus şi
q
obţinem d ( xn , x* ) ≤ d ( xn , xn−1 ) .
1− q
Apoi din inegalitatea d ( xn+1 , xn ) ≤ q n d ( x1 , x0 ) , rezultă că:
q qn
d ( xn , x* ) ≤ d ( xn , xn−1 ) ≤ d ( x1 , x0 ) . Principiul contracţie
1− q 1− q
este demonstrat.
Spaţii metrice 21
Observaţii.
1) În demonstraţia precedentă s-a renunţat la analiza
cazului d ( x1 , x0 ) = 0 .
2) Dacă A ⊂ X este o mulţime închisă, iar f : A → A este
o contracţie, atunci teorema precedentă are loc pe spaţiul metric
complet ( A, d ) ( X este spaţiu metric complet).

2.4. Compacitate în spaţii metrice

Definiţie. Fie ( X , d ) un spaţiu metric şi A ⊂ X .


Se numeşte acoperire deschisă a mulţimii A orice familie
de mulţimi deschise a cărei reuniune conţine pe A .
Familia ( Gi )i∈I este deci o acoperire deschisă pentru
mulţimea A , dacă fiecare mulţime Gi este deschisă şi
A ⊂ ∪ i∈I Gi .
O subacoperire a acoperirii ( Gi )i∈I este o subfamilie
(G )
j j∈J
, J ⊂ I , astfel încât A ⊂ ∪ j∈I G j .

Dacă J este o mulţime finită, se spune că ( G j ) este


j∈J

subacoperire finită.

Definiţie. Mulţimea A se numeşte compactă dacă pentru


orice acoperire deschisă a sa există o subacoperire finită.
Dacă A = X , se spune că X este spaţiu metric compact.

Observaţii.
1) În , cu metrica generată de modul, o mulţime este
compactă dacă şi numai dacă este mărginită şi închisă.
22 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
2) În m , cu metrica generată de o normă, o mulţime este
compactă dacă şi numai dacă este mărginită şi închisă.
3) Într-un spaţiu metric orice mulţime compactă este
evident mărginită şi vom demonstra că este şi închisă.
4) Orice mulţime finită este compactă.
5) Orice submulţime închisă a unei mulţimi compacte este
o mulţime compactă.
6) Orice reuniune finită de mulţimi compacte este o
mulţime compactă.
7) Fie X o mulţime nevidă şi d ( x, y ) = 1 , dacă x = y şi
d ( x, x ) = 0 . În spaţiul metric ( X , d ) o mulţime este compactă
dacă şi numai dacă este finită.

Deoarece compacitatea unei mulţimi A se reduce la


compacitatea spaţiului metric ( A, d ) se vor studia în continuare
spaţiile metrice compacte.

Definiţie. Se spune că familia de mulţimi ( Fi )i∈I are


proprietatea intersecţiei finite, dacă pentru orice subfamilie
( Fj ) , J ⊂ I , J finită, avem ∩ j∈J Fj ≠ ∅ .
j∈J

Teorema 5. Un spaţiu metric este compact dacă şi numai


dacă orice familie de mulţimi închise având proprietatea
intersecţiei finite are intersecţia nevidă.

Demonstraţie. Afirmaţia rezultă imediat din definiţia


compacităţii utilizând relaţiile lui De Morgan.
Spaţii metrice 23
Definiţie. Un spaţiu metric se numeşte secvenţial
(numărabil) compact dacă pentru orice şir de elemente din acest
spaţiu există un subşir convergent.
Un spaţiu metric X se numeşte precompact dacă pentru
orice ε > 0 există {a1 , a2 , a3 , , an } ⊂ X astfel încât
n

∪ B (a ,ε ) = X .
i =1
i

Observaţie. Orice spaţiu metric compact este precompact.

Propoziţie. Orice spaţiu metric secvenţial compact este


precompact.

Demonstraţie. Să presupunem, prin absurd, că spaţiul


metric ( X , d ) este secvenţial compact şi nu este precompact.
Atunci există ε > 0 şi pentru orice mulţime finită A ⊂ X avem
X ⊄ ∪ a∈A B ( a, ε ) . Fie x1 ∈ X şi fie A = { x1} . Atunci
X ⊄ B ( x1 , ε ) şi deci există x2 ∈ X astfel încât d ( x2 , x1 ) ≥ ε . Se
ia apoi A = { x1 , x2 } şi rezultă existenţa unui punct x3 ∈ X astfel
încât d ( x3 , x2 ) ≥ ε şi d ( x3 , x1 ) ≥ ε . Se construieşte astfel un şir
( xn )n≥1 cu proprietatead ( xn , xm ) ≥ ε ( n ≠ m ) . Dintr-un
asemenea şir nu se poate extrage un subşir convergent, ceea ce
contrazice ipoteza.

Lemă (Lebesgue). Fie ( X , d ) un spaţiu metric secvenţial


compact şi ( Gi )i∈I o acoperire deschisă pentru X . Atunci există
ε > 0 şi pentru orice x∈ X există i∈I astfel încât
B ( x, ε ) ⊂ Gi .
24 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Demonstraţie. Să presupunem, prin absurd, că în spaţiul
secvenţial compact ( X , d ) există o acoperire deschisă ( Gi )i∈I şi
pentru orice ε > 0 există x ∈ X astfel încât B ( x, ε ) ⊄ Gi pentru
orice i ∈ I . În particular, pentru ε = 1 n , există xn ∈ X astfel
încât, oricare ar fi i ∈ I , avem B ( xn ,1 n ) ⊄ Gi . Fie, conform
ipotezei, xnk ( ) k∈N
un subşir convergent al şirului ( xn )n≥1 şi fie
y = lim xnk , y ∈ X . Deoarece
k →∞
( Gi )i∈I acoperă pe X , există
j ∈ I asfel încât y ∈ G j . Mulţimea G j fiind deschisă, există
1 r
r > 0 aşa ca B ( y, r ) ⊂ G j . Fie nk ∈ N astfel încât < şi
nk 2
( ) ( )
d xnk , y < r 2 . Atunci avem B xnk ,1 nk ⊂ B ( y, r ) , iar din
B ( y, r ) ⊂ G j rezultă B ( x ,1 n ) ⊂ G , ceea
nk k j ce contrazice
relaţia B ( xn ,1 n ) ⊄ Gi .

Observaţie. Lema precedentă arată că pentru a acoperi


spaţiul nu sunt necesare din ( Gi )i∈I acele mulţimi care au
diametrul mai mic decât 2ε .

Teorema 6. Un spaţiu metric este compact dacă şi numai


dacă este secvenţial compact.

Demonstraţie. Fie ( X ,d ) un spaţiu metric secvenţial


compact şi ( Gi )i∈I o acoperire deschisă pentru X . Conform
lemei lui Lebesgue, există ε > 0 astfel încât pentru orice x ∈ X
există i ( x ) ∈ I astfel încât B ( x, ε ) ⊂ Gi( x ) . Deoarece, conform
Spaţii metrice 25
propoziţiei de mai sus, spaţiul X este precompact există
{ x1, x2 , x3 , , xn } ⊂ X astfel încât ∪ k =1 B ( xk , ε ) = X , iar din
n

B ( x, ε ) ⊂ Gi( x ) rezultă că ∪ k =1 Gi( x ) = X . Pentru acoperirea


n
k

( Gi )i∈I există deci o subacoperire finită, adică X este compact.


Reciproc, fie ( X , d ) un spaţiu metric compact şi ( xn )n∈N
un şir în X . Fie An = { xm : m > n} . Familia de mulţimi închise
{A }
n
n∈N
are proprietatea intersecţiei finite, iar din ipoteză şi
teorema 5 rezultă că ∩A
n∈N
n ≠ ∅ . Fie z ∈ ∩ An . Atunci:
n∈N

B ( z ,1) ∩ A1 ≠ ∅ ⇒ ∃ n1 > 1 , d ( xn1 , z ) < 1 ,


B ( z,1 2 ) ∩ An1 ≠ ∅ ⇒ ∃ n2 > n1 , d ( xn2 , z ) < 1 2 .
Se construieşte astfel un subşir (x )
nk k ≥1
astfel încât

( )
d xnk , z < 1 k , deci lim xnk = z . Spaţiul X este secvenţial
k →∞

compact, ceea ce încheie demonstraţia.

Corolarul 1. Fie ( X ,d ) un spaţiu metric. Mulţimea


A ⊂ X este compactă dacă şi numai dacă pentru orice şir
( an )n∈N din A există un subşir ank ( )
şi există a ∈ A astfel
k∈N

încât lim ank = a .


k →∞

Demonstraţie. Faptul că spaţiul metric ( A, d ) este


compact înseamnă compacitatea mulţimii A .

Corolarul 2. Orice mulţime compactă este închisă.


26 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Definiţie. O mulţime dintr-un spaţiu metric se numeşte
relativ compactă dacă închiderea ei este compactă.

Corolarul 3. Mulţimea A este relativ compactă dacă şi


numai dacă pentru orice şir din A există un subşir convergent.

Demonstraţie. Dacă A este compactă, atunci, conform


corolarului 1 pentru orice şir din A există un subşir convergent.
Pentru afirmaţia reciprocă, fie ( yn )n∈N un şir în A . Există
atunci xn ∈ A , d ( xn , yn ) < 1 n . Conform ipotezei, există un
subşir (x )
nk k∈N
şi x ∈ A astfel încât lim xnk = x .
k →∞

Atunci lim ynk = x şi se aplică corolarul 1.


k →∞

Teorema 7. Un spaţiu metric este compact dacă şi numai


dacă este precompact şi complet.

Demonstraţie. Un spaţiu metric compact este secvenţial


compact, de unde rezultă imediat că este complet.
Reciproc, fie ( X , d ) un spaţiu metric precompact şi
complet. Vom arăta că este secvenţial compact. Fie un şir
( xn )n∈N din X. Pentru ε = 1 22 , există {a1, a2 , , am } ⊂ X astfel
B ( ai ,1 22 ) = X .
m
încât ∪ i =1
Există atunci un subşir
x11 , x12 , , x1n , , astfel încât d ( x1n , x1m ) < 1 2 . Pentru ε = 1 23 ,
există un subşir al şirului precedent x21 , x22 , , x2 n , , astfel
încât d ( x2 n , x2 m ) < 1 2 şi aşa mai departe. Atunci xn n
2
( ) n≥1
este
un subşir al şirului iniţial şi d ( xn n , xn+1n+1 ) < 1 2n . Rezultă că
Spaţii metrice 27

(x )
n n n≥1 este şir Cauchy, deci convergent. În concluzie ( X , d )
este secvenţial compact şi teorema este demonstrată.

2.5. Exerciţii

1) E ⊂ F ⇒ δ (E) ≤ δ (F ).
2) δ ( E ) = 0 ⇔ E se reduce la un punct.
3) Reuniunea a două mulţimi mărginite este mărginită.
4) Intersecţia a două mulţimi deschise este deschisă.
5) Reuniunea oricărei familii de mulţimi deschise este
deschisă.
6) Oricare mulţime închisă este intersecţia unui şir
descrescător de mulţimi deschise.
7) Oricare mulţime deschisă este reuniunea unui şir
crescător de mulţimi înschise.
8) Care este frontiera unui interval din ?
9) Care este frontiera mulţimii Q în ?
10) Fie [ x ] mulţimea funcţiilor polinomiale organizată
ca spaţiu metric cu d ( p, q ) = sup p ( t ) − q ( t ) . Să se arate că
t∈[0,1]

( [ x], d ) este de categoria I Baire.


11) Fie f : [ a, b ] → [ a, b] o funcţie derivabilă pentru care
există q ∈ ( 0,1) astfel încât f ′ ( x ) ≤ q ( x ∈ [ a, b]) . Să se arate
că pentru f se poate aplica principiul contracţie.
12) Fie pe × aplicaţia definită prin:
1 x− y
d ( x, y ) = ⋅ ( x, y ∈ ) .
2 1+ x − y
28 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Să se arate că d este o distanţă pe şi să se determine
şirurile convergente, mulţimile mărginite şi mulţimile compacte
în ( , d ) . ▪
3

S P A Ţ I I B A N A C H1

3.1. Spaţii liniare normate. Proprietăţi de bază

Notăm cu K corpul numerelor reale sau corpul


numerelor complexe .
Fie X un spaţiu liniar peste corpul  K .

Definiţie. O aplicaţie : X → se numeşte normă pe


spaţiul liniar X dacă satisface următoarele axiome:
i) x = 0 ⇒ x = 0 ;
ii) x+ y ≤ x + y ( x, y ∈ X ) ;
iii) αx = α x (α ∈ K , x ∈ X ) .
Observaţii.
1) x = 0 ⇔ x = 0 . Din α x = α x rezultă 0 = 0 ,
adică, x = 0 ⇒ x = 0 .
2) −x = x (x∈ X ) ;
3) x ≥ 0 ( x ∈ X ) . Rezultă din 0 = x − x ≤ x + −x .

1
Stefan Banach (30 martie 1892 - 31 august 1945).
30 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
În concluzie, o normă pe un spaţiu liniar (real sau
complex) X este o aplicaţie x x a lui X în intervalul
[0,∞ ) al dreptei reale.

Propoziţie. x − y ≤ x− y ( x, y ∈ X ) .

Demonstraţie. Avem x = x − y + y ≤ x − y + y , deci


x − y ≤ x − y , pentru fiecare x, y ∈ X . Prin simetrie, avem
y − x ≤ y − x , adică − ( x − y ) ≤ x − y .
Deci, x − y ≤ x− y ( x, y ∈ X ) .

Exemple.
1) Cele mai simple exemple de norme sunt modulul (sau
valoarea absolută) pe şi modulul pe .
2) Pe spaţiul liniar n -dimensional K n , o normă este

( )
12
∑ k =1 xk , unde x = ( x1 , x2 , x3 , , xn ) .
n 2
definită prin x =
Aceasta este numită norma euclidiană.
3) Fie mK spaţiul liniar al tuturor şirurilor mărginite
{α n }n=1

din K . Dacă definim x = sup α n
n∈
( x = {α } ) ,∞
n n=1

atunci este normă.


al tuturor şirurilor x = {α n }n=1 de

4) Pe spaţiul liniar K



elemente din K , cu proprietatea că seria n=1
αn este
convergentă, o normă este definită de x = ∑ n=1 α n .

Spaţii Banach 31
5) Fie CK ([ 0,1]) spaţiul liniar al tuturor funcţiilor
continue f : [ 0,1] → K . Definim o normă pe CK ([ 0,1]) prin
f = max f ( t )
t∈[ 0,1]
( f ∈ C ([0,1]) ) .
K

Definiţie. Un spaţiu liniar X pe care a fost fixată o normă


se numeşte spaţiu liniar normat. Un spaţiu liniar X normat
cu norma se notează ( X , ).
Un spaţiu liniar normat este numit spaţiu liniar normat
real sau spaţiu liniar normat complex, după cum corpul
scalarilor este sau .

Teorema 1. Oricare spaţiu liniar normat (X, ) este


spaţiu metric în raport cu distanţa definită de d ( x, y ) = x − y
pentru oricare x, y ∈ X .

Demonstraţie. Verificăm condiţiile din definiţia distanţei.


Condiţia d ( x, y ) = 0 este echivalentă cu condiţia x − y = 0 ,
deci x = y . Este evident că d ( x, y ) = d ( y, x ) . Fie x, y , z ∈ X .
Atunci d ( x, y ) = x − y ≤ x − z + z − y = d ( x, z ) + d ( z, y ) .

Observaţie. Din egalităţiile, adevărate pentru oricare


x, y , z ∈ X , d ( x + z , y + z ) = x + z − ( y + z ) = x − y = d ( x, y )
rezultă că metrica d definită de o normă este invariantă la
translaţie, adică d ( x + z , y + z ) = d ( x, y ) ( x, y , z ∈ X ) .
32 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Metrica d , definită mai sus, se numeşte metrica (sau
distanţa) asociată normei .

Notă. Toate noţiunile şi toate rezultatele expuse pentru


spaţii metrice sunt valabile şi pentru spaţii liniare normate.

Reamintim, în termenii normei, unele noţiuni şi rezultate


de la spaţii metrice.

Bila deschisă, bila închisă, sfera cu centrul x0 ∈ X şi de


rază r > 0 sunt definite, respectiv, de mulţimile următoare:
B ( x0 , r ) = { x ∈ X : x − x0 < r} ,
B* ( x0 , r ) = { x ∈ X : x − x0 ≤ r } ,
S ( x0 , r ) = { x ∈ X : x − x0 = r} .
Denumirile de bila unitate deschisă, bila unitate închisă,
sfera unitate se referă la bila deschisă, bila închisă, respectiv
sfera cu centrul în originea spaţiului şi de rază r = 1 . Adică,
B ( 0,1) = { x ∈ X : x < 1} este bila unitate deschisă,
B* ( 0,1) = { x ∈ X : x ≤ 1} este bila unitate închisă,
S ( 0,1) = { x ∈ X : x = 1} este sfera unitate.
Fie A o mulţime dintr-un spaţiu liniar normat X .
Mulţimea A se numeşte mulţime deschisă dacă, pentru oricare
x ∈ A , există o bilă deschisă B ( x, r ) (cu centrul în x şi de rază
r > 0 ) astfel încât B ( x, r ) ⊂ A .
Fie { xn }n=1 un şir din spaţiul liniar normat ( X , ) . Şirul

{ xn }n=1

are limita x ∈ X , şi se scrie lim xn = x , dacă şi numai
n →∞
Spaţii Banach 33
dacă lim xn − x = 0 . Spunem că şirul { xn }n=1 converge la x sau

n→∞

{ xn }n=1 este

că şirul convergent şi are limita x . Convergenţa
astfel definită este numită convergenţa în normă.
Pentru ca o mulţime A dintr-un spaţiu liniar normat X să
fie mulţime închisă este necesar şi suficient ca limita oricărui şir
convergent de elemente din A să aparţină mulţimii A .
Pentru ca o mulţime A dintr-un spaţiu liniar normat X să
fie relativ compactă este necesar şi suficient ca din oricare şir de
elemente din A să se poată extrage un şir convergent (către un
element din X ).
Şirul { xn }n=1 se numeşte şir Cauchy dacă oricare ar fi

ε > 0 , există un număr natural N ( ε ) astfel încât n, m ≥ N ( ε )


implică xn − xm < ε .

Propoziţie. Fie (X, ) un spaţiu liniar normat, fie


{ xn }n=1 un { xn }n=1 este un
∞ ∞
şir de elemente din X . Dacă şir
atunci { xn }n=1 este

convergent către un element x ∈ X , şir
Cauchy.

Demonstraţie. Într-adevăr, fie { xn }n=1 un şir convergent


către un element x ∈ X . Atunci pentru fiecare ε > 0 , există


N ( ε ) astfel încât n ≥ N ( ε ) implică xn − x < ε 2 . Dacă
n, m ≥ N ( ε ) , atunci:
xn − xm = xn − x + x − xm ≤ xn − x + x − xm < ε ,
adică { xn }n=1 este şir Cauchy.

34 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Observaţie. Într-un spaţiu liniar normat, nu orice şir
Cauchy este convergent.

Justificare. Fie spaţiul liniar s0 al tuturor şirurilor cu


elemente nule de la un anumit rang (depinzând de şir), organizat
ca spaţiu normat cu x = sup { α n : n = 1, 2,3, } , unde
x = {α n }n=1 . Şirul { xn }n=1 , xn = (1, 12 , )
∞ ∞
, 1n ,0,0, este şir
Cauchy, dar nu este convergent.

Propoziţie. Norma unui spaţiu liniar normat (X, )


este funcţie continuă.

{ xn }n=1 ⊂ X

Demonstraţie. Fie un şir convergent la un
element x∈ X , adică lim xn − x = 0 . Din inegalitatea
n→∞

xn − x ≤ xn − x rezultă lim xn − x = 0 , care implică


n→∞

lim xn = x .
n→∞

Propoziţie. Fie (X, ) un spaţiu liniar normat. Dacă


lim xn = x şi lim yn = y şi dacă lim α n = α , atunci
n →∞ n→∞ n→∞

lim ( xn + yn ) = x + y şi lim (α n xn ) = α x .
n→∞ n→∞

Demonstraţie. Din ipoteză şi din inegalitatea


( xn + yn ) − ( x + y ) ≤ xn − x + yn − y ,
rezultă lim ( xn + yn ) − ( x + y ) = 0 , adică lim ( xn + yn ) = x + y .
n→∞ n→∞

De asemenea, avem:
Spaţii Banach 35
α n xn − α x = α n ( xn − x ) − (α n − α ) x ,
≤ α n xn − x + α n − α x
de unde rezultă lim (α n xn ) = α x .
n→∞

Este evident că bila deschisă este inclusă în bila închisă cu


acelaşi centru şi aceeaşi rază. Următoarea proprietate nu este
valabilă în orice spaţiu metric.

Propoziţie. Într-un spaţiu liniar normat (X, ),


închiderea bilei deschise B ( x0 , r ) este bila închisă B* ( x0 , r ) .

Demonstraţie. Fie y ∈ B* ( x0 , r ) cu proprietatea


{ε n }n=1 un şir de numere

y − x0 = r . Fie cu proprietăţile
0 < εn < 1 ( n = 1, 2,3, ) şi nlim
→∞
εn = 0 .
Notăm xn = ε n x0 + (1 − ε n ) y ( n = 1, 2,3, ) şi observăm
că lim xn = y . Deoarece
n→∞

xn − x0 = ε n x0 + (1 − ε n ) y − x0 = (1 − ε n ) y − x0 < r ,
rezultă că xn ∈ B ( x0 , r ) ( n = 1, 2,3, ) .
Deci y ∈ B ( x0 , r ) .
Reciproc, dacă y ∈ B ( x0 , r ) , atunci există un şir de
{ xn }n=1 ⊂ B ( x0 , r )

elemente astfel încât lim xn = y . Atunci
n→∞

lim xn − x0 = y − x0 .
n→∞

Dar xn − x0 < r implică lim xn − x0 ≤ r .


n→∞
36 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Deci y − x0 ≤ r , adică y ∈ B* ( x0 , r ) .
Astfel, am demonstrat că B ( x0 , r ) = B* ( x0 , r ) .
Pe baza acestei propoziţii, bila închisă B* ( x0 , r ) o vom
nota prin B ( x0 , r ) .

O mulţime A dintr-un spaţiu liniar normat este mărginită


dacă sup x < ∞ .
x∈A

Observaţie. Echivalenţa acestei definiţii cu aceea din


spaţiile metrice se arată în felul următor.

Justificare. Dacă A este mărginită, atunci diametrul


δ ( A ) = sup x − y < ∞ . Reciproc, dacă δ ( A ) = sup x − y < ∞ ,
x , y∈A x , y∈A

atunci, pentru fiecare y ∈ A , din x ≤ y + x− y rezultă


sup x < y + δ ( A ) < ∞ .
x∈A

Propoziţie. Într-un spaţiu liniar normat (X, ), o


mulţime A este mărginită dacă şi numai dacă pentru orice şir
( an )n de elemente din A şi pentru orice şir de numere ( λn )n cu
lim λn = 0 avem lim λn an = 0 .
n →∞ n →∞

Demonstraţie. Într-adevăr, dacă mulţimea A are


proprietatea din enunţ şi dacă am presupune că este nemărginită,
ar exista un şir {an }n=1 de elemente din A astfel încât an ≥ n 2 .

1
Atunci an ≥ n , ceea ce contrazice ipoteza.
n
Spaţii Banach 37

Definiţie. Două spaţii liniar normate (X, X ) şi

(Y , ) Y
peste acelaşi corp K se numesc izomorfe ca spaţii
liniare normate dacă există o bijecţie liniară U : X → Y asfel
încât U ( x ) Y = x X ( x ∈ X ) .

Definiţie. Două norme 1 şi 2 definite pe un spaţiu


liniar X se numesc echivalente dacă există α > 0 şi β > 0 asfel
încât α x 1 ≤ x 2
≤β x 1
(x∈ X ) .

Propoziţie. Două norme 1 şi 2 definite pe un spaţiu


liniar X sunt echivalente dacă şi numai dacă aplicaţia
identitate I : ( X , 1 ) → ( X , 2 ) , I ( x) = x ( x ∈ X ) este
homeomorfism.

Demonstraţie. Dacă I :(X, 1 ) →(X, 2 ) este


continuă, atunci este continuă în x = 0 şi deci oricare ar fi
ε > 0 , există η > 0 astfel încât x 1≤ η implică x 2≤ ε . Pentru
η η
x≠0 avem x =η şi deci x ≤ε , adică
x 1 1
x 1 2

ε
x 2≤ x , relaţie valabilă şi pentru x = 0 .
η 1
Aplicaţia I −1 fiind, de asemenea, continuă va rezulta că
există γ > 0 astfel încât x 1≤ γ x 2 şi, prin urmare, cele două
norme sunt echivalente.
Reciproca este evidentă.
38 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
3.2. Spaţii liniare normate de dimensiune finită
m
Teorema 2. În spaţiul liniar m -dimensional orice
două norme sunt echivalente.

Demonstraţie. Fie x ∞
= max { xi : i = 1, 2,3, , m} ,
x = ( x1, x2 , , xm ) ∈ m
şi fie o normă pe m
. Fie
X= ( m
, ∞ ) şi Y =( m
, ) . Atunci este evident că în X,

lim x ( n ) = x în sensul normei ∞


, dacă şi numai dacă
n→∞

lim xi ( ) = xi ( i = 1, 2,
n→∞
n n
(
, m ) , unde x( ) = x1( ) , x2( ) ,
n n
, xm ( n ) ) şi

x = ( x1 , x2 , , xm ) .
Deoarece în o mulţime este compactă dacă şi numai
dacă este mărginită şi închisă, din obervaţia precedentă rezultă
că în X = ( m
, ∞ ) o mulţime este compactă dacă şi numai
dacă este mărginită şi închisă. (S-a folosit faptul că în spaţii
metrice compacitatea este echivalentă cu secvenţial
compacitatea). Rezultă că mulţimea A = x ∈ { m
: x ∞ }
= 1 este
compactă în X .
Fie ϕ : X → Y aplicaţia identică ϕ ( x ) = x . Tot din
observaţia referitoare la caracterizarea convergenţei în X ,
rezultă că ϕ este continuă. Există atunci M > 0 astfel încât:
ϕ ( x) ≤ M x ∞ (x∈ ) m
(3.2.1)
Mulţimea A fiind compactă, iar ϕ continuă, rezultă că ϕ ( A)
este compactă, adică A este compactă în raport cu . Atunci
A este închisă în Y şi deci X \ A este deschisă în raport cu .
Spaţii Banach 39
Cum 0 ∈ X \ A , rezultă că există r > 0 astfel încât:
{x ∈ m
: x < r} ⊆ x ∈ { m
: x ∞ }
<1 ∪ (3.2.2)

∪{x ∈ m
: x ∞
> 1}
Vom arăta că:
{x ∈ m
: x < r} ⊆ x ∈ { m
: x ∞
<1 } (3.2.3)
Să presupunem că există y, z ∈ m
cu y < r , z < r şi
y ∞
< 1, z ∞
> 1.
Atunci funcţia definită de g (α ) = α y + (1 − α ) z ∞
este
continuă pe [ 0,1] , g (1) < 1 , g ( 0 ) > 1 şi din proprietatea lui
Darboux rezultă că există α ∈ ( 0,1) asfel încât g (α ) = 1 , adică
α y + (1 − α ) z ∞
= 1. Aceasta contrazice însă relaţia (3.2.2) căci

α y + (1 − α ) z ∞
< r . Are loc deci relaţia (3.2.3), de unde rezultă
2
că x ∞
≤ x ( x ∈ m ) . Din (3.2.1) rezultă atunci că normele
r

şi sunt echivalente.

Corolar 1. În orice spaţiu liniar finit dimensional X ,


orice două norme sunt echivalente.

Demonstraţie. Fie X un spaţiu liniar de dimensiune n


peste corpul K şi fie ϕ : K n → X un izomorfism algebric. Dacă
p şi q sunt norme pe X , atunci p ϕ şi q ϕ sunt norme pe
K n , care conform teoremei precedente sunt echivalente. Rezultă
că normele p şi q sunt echivalente.
40 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Observaţie. Un spaţiu liniar X este de dimensiune finită
dacă şi numai dacă orice două norme pe X sunt echivalente.

Justificare. Într-adevăr, dacă pe X orice două norme sunt


echivalente şi dacă {ei }i∈I este o bază algebrică în X , atunci pe
X se consideră normele:
p ( x ) = ∑ α i , x = ∑ α i ei ,
i∈I i∈I

q ( x ) = max { α i : i ∈ I } , x = ∑ α i ei .
i∈I

Din echivalenţa acestor norme rezultă că dim X < ∞ .

Corolar 2. Fie X şi Y spaţii liniare normate, X de


dimensiune finită şi U : X → Y o aplicaţie liniară. Atunci U
este continuă.

Demonstraţie. Fie {e1, e2 , e3 , , em } o bază algebrică în X


şi p ( x ) = max { α i : i = 1, 2, , m} , x = ∑ i=1α i ei . Norma p este
m

atunci echivalentă cu norma iniţială din X . Notând cu


m
norma din Y avem U ( x ) ≤ ∑ U ( ei ) ⋅ p ( x ) , de unde rezultă
i =1

că aplicaţia U este continuă.

Corolar 3. Orice subspaţiu liniar de dimensiune finită al


unui spaţiu liniar normat este închis.

Demonstraţie. Un subspaţiu liniar de dimensiune finită,


fiind izomorf ca spaţiu liniar normat cu K n este spaţiu Banach
şi este deci închis.
Spaţii Banach 41
Teorema 3 (Teorema lui Riesz). Un spaţiu liniar normat
este de dimensiune finită dacă şi numai dacă are o vecinătate
compactă a originii.

Demonstraţie. Presupunem că în spaţiul liniar normat X


există V o vecinătate compactă a originii. Pentru orice x ∈ X ,
mulţimea x + 12 Int V este o vecinătate deschisă a lui x . Familia
{ x + 12 Int V }x∈V este o acoperire deschisă pentru V şi există
atunci o subacoperire finită V ⊂ ∪ i =1 ( xi + 12 Int V ) . Atunci
n

n
⎛ 1 ⎞
V ⊂ ∪ ⎜ xi + V ⎟ . (3.2.4)
i =1 ⎝ 2 ⎠
Fie Y spaţiul liniar generat de { x1 , x2 , , xn } . Vom arăta
că Y = X şi pentru aceasta vom demonstra că V ⊆ Y . Dacă
v ∈ V , din (3.2.4) rezultă că v = x j + 12 w , unde w ∈V .
Repetând descrierea precedentă pentru w rezultă că
1 1
v = x j + xk + 2 z , unde z ∈ V .
2 2
Prin inducţie, obţinem:
1
v = yk + k z k , (3.2.5)
2
unde yk ∈ Y , zk ∈ V şi k ≥ 1 .
Mulţimea V este compactă, deci mărginită şi atunci
1
lim zk = 0 . Din (3.2.5) rezultă că lim yk = v şi, întrucât Y
k → ∞ 2k k →∞

este închis (ca subspaţiu de dimensiune finită), rezultă V ⊆ Y .


Atunci Y = X şi deci dim X < ∞ .
Reciproca rezultă din teorema 2.
42 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Teorema 4. Fie X un spaţiu liniar normat, Y ⊂ X un
subspaţiu de dimensiune finită şi x ∈ X . Atunci există z ∈ Y
astfel încât x − z = inf { x − y : y ∈Y } .

Demonstraţie. Fie d = inf { x − y : y ∈Y } şi { yn }n=1 ⊂ Y ,


d ≤ x − yn < d + 1 n . Şirul { yn }n=1 fiind mărginit, iar Y finit


dimensional, există un subşir convergent către z ∈ Y .


Atunci x − z = d .

Exerciţii.
1) Fie X un spaţiu liniar normat. Să se arate că
următoarele afirmaţii sunt echivalente.
i) dim X < ∞ ;
ii) orice normă pe X este continuă;
iii) orice funcţională liniară pe X este continuă;
iv) orice subspaţiu liniar al lui X este închis;
v) din orice şir mărginit de elemente din X se poate
extrage un subşir convergent.
2) Un spaţiu liniar normat X se numeşte strict convex
dacă x = y = 1 şi x + y = 2 , atunci x = y .
Să se arate că dacă X este stict convex, atunci elementul
z din teorema 4 este unic.

3.3. Produs cartezian de spaţii liniare normate

Demonstrăm mai întâi inegaliatea lui Hölder şi


inegalitatea lui Minkowski.
Spaţii Banach 43
Lemă. Dacă α , β , p, q sunt numere reale cu proprietăţile
1 1
următoare: α > 0, β > 0, p > 1, q > 1 şi + = 1 , atunci
p q
αp βq
αβ ≤ + .
p q

Demonstraţie. Considerăm funcţia reală de variabilă reală


t p t −q
f (t ) = + , (t > 0) .
p q
Derivata acestei funcţiei este f ′ ( t ) ≤ t p−1 − t − q−1 şi
f ′ (1) = 0 .
Observăm că f ′ ( t ) < 0 dacă t < 1 şi f ′ ( t ) > 0 dacă t > 1 .
Deci, funcţia f are o valoare minimă: f (1) = 1 .
Calculăm f ( t ) pentru t = α 1 q β −1 p şi obţinem
următoarele egalităţi:
1 = f (1) ≤ f (α 1 q β −1 p )
1 p q −1 1 −1 q
= α β + α β p

p q
1 ⎛ 1 qp +1 1 qp +1 ⎞
= α + β ⎟
αβ ⎜⎝ p q ⎠
1 ⎛1 p 1 q⎞
= α + β ⎟.
αβ ⎜⎝ p q ⎠
αp βq
De aici rezultă că αβ ≤ + .
p q
44 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Propoziţie. Dacă α k ≥ 0, β k ≥ 0 , k = 1, 2,3, , n şi dacă
1 1
p > 1 şi q > 1 au proprietatea + = 1 , atunci
p q
1 p 1q
n
⎛ n ⎞ ⎛ n ⎞

k =1
α k βk ≤ ⎜ ∑α k p ⎟ ⋅ ⎜ ∑ β k q ⎟ .
⎝ k =1 ⎠ ⎝ k =1 ⎠
(Inegalitatea lui Hölder)

Demonstraţie. Pentru demonstraţie considerăm cazul


când cel puţin un număr α k ≠ 0 şi cel puţin un număr β k ≠ 0 .
αp βq
Dacă în inegalitatea αβ ≤ + punem:
p q
αk βk
α= 1 p şi β = 1q ,
⎛ n p⎞ ⎛ n q⎞
⎜ ∑
⎝ k =1
α k ⎟

⎜ ∑ βk ⎟
⎝ k =1 ⎠
atunci obţinem inegalitatea următoare:

α k βk αk p βk q
1 p 1q
≤ 1 p
+ 1q
.
⎛ n p⎞ ⎛ n ⎞ ⎛ n ⎞ ⎛ n ⎞
⎜ ∑α k ⎟ ⋅ ⎜ ∑ βk q ⎟ p ⎜ ∑α k p ⎟ q ⎜ ∑ βk q ⎟
⎝ k =1 ⎠ ⎝ k =1 ⎠ ⎝ k =1 ⎠ ⎝ k =1 ⎠

Însumăm această expresie în raport cu k şi avem:


1 p 1q
n
⎛ 1 1 ⎞⎛ n ⎞ ⎛ n ⎞
∑ α k β k ≤ ⎜ + ⎟ ⎜ ∑α k p ⎟ ⋅ ⎜ ∑ β k q ⎟ .
k =1 ⎝ p q ⎠ ⎝ k =1 ⎠ ⎝ k=1 ⎠
De aici rezultă inegalitatea lui Hölder.
Spaţii Banach 45
Propoziţie. Dacă α k ≥ 0, β k ≥ 0 ( k = 1, 2,3, , n ) ,
1 1
p > 1, q > 1 şi + = 1 , atunci
p q
1 p 1 p 1 p
⎛ n p⎞ ⎛ n p⎞ ⎛ n p⎞
⎜∑ k ( α + β k ) ⎟ ≤ ⎜∑ k ⎟ α + ⎜ ∑ βk ⎟ .
⎝ k =1 ⎠ ⎝ k =1 ⎠ ⎝ k =1 ⎠
(Inegalitatea lui Minkowski)

Demonstraţie. Folosim inegalitatea lui Hölder şi obţinem:


n n

∑ (α k + β k ) = ∑ (α k + β k ) (α k + β k )
p p −1

k =1 k =1
n n
= ∑ (α k + β k ) α k + ∑ (α k + β k ) β k
p −1 p −1

k =1 k =1
p −1
1 p
⎛ n ( p −1) p ⎞ ⎛
p n

≤ ⎜ ∑ (α k + β k ) p−1 ⎟ ⎜ ∑ α k p ⎟ +
⎝ k =1 ⎠ ⎝ k =1 ⎠
p −1
1 p
⎛ n ( p −1) p ⎞ ⎛
p n

+ ⎜ ∑ (α k + β k ) p−1 ⎟ ⎜ ∑ β k p ⎟ =
⎝ k =1 ⎠ ⎝ k =1 ⎠
p −1
p ⎡
⎞ ⎤
1 p 1 p
⎛ n p⎞ ⎛ n ⎞ ⎛ n
= ⎜ ∑ (α k + β k ) ⎟ ⎢ ⎜ ∑ α k p ⎟ + ⎜ ∑ β k p ⎟ ⎥ .
⎝ k =1 ⎠ ⎢⎣⎝ k =1 ⎠ ⎝ k =1 ⎠ ⎥⎦
Deci,
p −1
⎡ n p⎤
1−
p ⎡⎛ n p⎞
1 p
⎛ n p⎞
1 p

⎢∑ k ( α + β k ) ⎥ ≤ ⎢ ⎜∑ k ⎟ α + ⎜∑ k ⎟ ⎥ .
β
⎣ k =1 ⎦ ⎢⎣⎝ k =1 ⎠ ⎝ k =1 ⎠ ⎥⎦
Astfel rezultă inegalitatea lui Minkowski:
1 p 1 p 1 p
⎛ n p⎞ ⎛ n ⎞ ⎛ n ⎞
⎜ ∑ (α k + β k ) ⎟ ≤ ⎜ ∑α k p ⎟ + ⎜ ∑ βk p ⎟ .
⎝ k =1 ⎠ ⎝ k =1 ⎠ ⎝ k =1 ⎠
46 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Produs cartezian de spaţii liniare normate

Fie X 1 , X 2 , , X n spaţii liniare peste acelaşi corp K .


Prin definiţie, produsul cartezian al spaţiilor liniare
X 1 , X 2 , , X n este spaţiul liniar produs X = ∏ k =1 X k , definit
n

astfel:
∏ × X n = { x = ( x1 , x2 , , xn ) : xk ∈ X k } ,
n
k =1
X k = X1 × X 2 ×
cu operaţiile algebrice:
x + y = ( x1 + y1 , x2 + y2 , , xn + yn )
( x, y ∈ X ) ,
α x = (α x1 ,α x2 , ,α xn ) (α ∈ K, x ∈ X ) ,
unde x = ( x1 , x2 , , xn ) , y = ( y1 , y2 , , yn ) , xk , yk ∈ X k .

Teorema 5. Dacă X 1 , ( 1 ) , ( X , ) , , ( X , ) sunt


2 2 n n

spaţii liniare normate peste acelaşi corp K , atunci expresiile:


x 0 = max xk k ,
1≤ k ≤n
1 p
⎛ n ⎞
= ⎜ ∑ xk ( p ≥ 1)
p
x p k ⎟
⎝ k =1 ⎠
definesc norme echivalente pe spaţiul produs X = ∏ k =1 X k .
n

Demonstraţie. Fie x, y ∈ X şi α ∈ K . Verificăm că


expresia x 0
= max xk k
defineşte o normă pe spaţiul produs.
1≤ k ≤n

Dacă x 0
= 0 = max xk k
, atunci rezultă imediat că x = 0 .
1≤ k ≤n
De asemenea, avem:
α x 0 = max α xk k
= α max xk k
= α x 0.
1≤k ≤n 1≤ k ≤n
Spaţii Banach 47
Apoi, avem:
x+ y 0
= max xk + yk k
1≤k ≤ n

≤ max xk
1≤k ≤ n
( k
+ yk k )
≤ max xk k
+ max yk k
1≤k ≤ n 1≤ k ≤ n

≤ x 0 + y 0.

Demonstrăm că x p
= (∑ n
k =1
xk k )
p 1 p
verifică, de
asemenea, axiomele normei.
Este uşor de verificat că x p
= 0 implică x = 0 şi
αx p
=α x p
.
Folosind inegalitatea lui Minkowski demonstrăm
inegalitatea triunghiului x + y p ≤ x p + y p .
Avem:

(∑ )
n 1 p
p
x+ y p
= k =1
xk + yk

≤ (∑ n
k =1
(x k + yk ) )
p 1 p

≤ (∑ ) + (∑ )
n 1 p n 1 p
p p
k =1
xk k =1
yk
= x p
+ y p.
Se poate verifica uşor că normele 0
şi p
sunt
echivalente.
Spaţiul liniar produs X = ∏ k =1 X k , normat cu una din
n

normele definite mai sus este numit spaţiul normat produs al


spaţiilor liniare normate X k ( k = 1, 2,3, , n ) .
48 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
3.4. Spaţiu liniar normat cât

Fie X un spaţiu liniar normat peste corpul K .

Propoziţie. Dacă X 0 este un subspaţiu liniar al unui


spaţiu liniar normat X , atunci închiderea sa X 0 este subspaţiu
liniar închis al lui X .

{ xn }n=1 , { yn }n=1
∞ ∞
Demonstraţie. Dacă x, y ∈ X 0 şi sunt
şiruri din X 0 astfel încât lim xn = x şi lim yn = y , atunci
n→∞ n→∞

α x + β y = lim (α xn + β yn ) ∈ X 0 , ∀α , β ∈ K .
n→∞

Propoziţie. Fie X un spaţiu liniar normat şi X 0 un


subspaţiu liniar închis al lui X . Fie X X 0 spaţiul liniar cât al
lui X prin X 0 . Atunci expresia xˆ = inf x
x∈xˆ
( x̂ ∈ X X0 )
defineşte o normă pe spaţiul liniar cât X X 0 .

Demonstraţie. Fie xˆ = 0 . Atunci există xn ∈ xˆ


( n = 1, 2,3, ) astfel încât lim xn = 0 . Deoarece X 0 este
n→∞

subspaţiu liniar închis, clasa x̂ = x + X 0 este mulţime închisă în


X . Astfel rezultă că lim x = 0 ∈ xˆ . Deci xˆ = X = 0ˆ .
n 0
n→∞

Fie xˆ , yˆ ∈ X X 0 . Atunci, pentru orice ε > 0 , există x0 ∈ xˆ


şi y0 ∈ yˆ astfel încât x0 < xˆ + ε şi y0 < yˆ + ε . De aici
rezultă că xˆ + yˆ ≤ x0 + y0 ≤ x0 + y0 < xˆ + yˆ + 2ε . Deci
xˆ + yˆ ≤ xˆ + yˆ .
Spaţii Banach 49
Condiţia α xˆ = α xˆ (α ∈ K, xˆ ∈ X X 0 ) se verfică
imediat.
Spaţiul liniar cât X X 0 al lui X prin X 0 , normat cu
norma xˆ = inf x
x∈xˆ
( x̂ = x+ X 0 ) se numeşte spaţiu liniar
normat cât (al lui X prin X 0 ).

Observaţie. Aplicaţia x xˆ este continuă.

3.5. Spaţii liniare normate separabile

Fie X un spaţiu liniar normat peste corpul K .

Definiţie. Un spaţiu liniar normat X se numeşte separabil


dacă există o muţime numărabilă A ⊂ X astfel încât A = X .

Dacă X este un spaţiu liniar normat separabil, atunci


există o submulţime numărabilă A ⊂ X cu proprietatea că
pentru oricare element x ∈ X , există un şir {an }n=1 de elemente

din mulţimea A astfel încât x = lim an .


n→∞

Propoziţie. Dacă X este un spaţiu liniar normat de


dimensiune finită, atunci X este separabil.

Demonstraţie. Considerăm cazul când X este spaţiu liniar


normat real de dimensiune m .
Dacă E = {e1 , e2 , , em } este o bază algebrică în X , atunci
mulţimea A = { x = ( q1 , q2 , , qm ) E : qk ∈ Q ( k = 1, 2, , m )} este
numărabilă şi densă în X .
50 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Definiţie. Fie X un spaţiu liniar normat. Un şir {en }n=1 de

elemente ale lui X cu proprietatea că oricare element x ∈ X se


x = ∑ n=1α nen ,

reprezintă în mod unic sub forma
α n ∈ K, ( n = 1, 2,3, ) se numeşte bază Schauder a spaţiului X .

Exemplu. Spaţiul liniar normat are o bază Schauder


en = {δ k n }

{en }n=1 , unde

, cu δ kn este simbolul lui Kronecker:
k =1

δ k k = 1 , δ k n = 0, n ≠ k .

Teorem 6. Dacă X este un spaţiu liniar normat care


admite o bază Schauder, atunci X este spaţiu liniar normat
separabil.

Demonstraţie. Considerăm cazul în care spaţiul liniar


normat X este real.
Fie {en }n=1 o bază Schauder a spaţiului liniar normat X .

Notăm {
A = x = ∑ k =1 qk ek : qk ∈ Q ( k = 1, 2,
n
}
, n ) . Este
evident că mulţimea A este numărabilă.
Demonstrăm că mulţimea A este densă în spaţiul liniar
normat X . Fie x ∈ X , x = ∑ n=1α nen .

Dacă notăm xn = ∑ k =1α k ek , atunci lim xn = x .


n

n→∞

Pentru fiecare n , fie q n 1 , qn 2 , , qn−1n , qn n ∈ Q cu


proprietatea că qn k − α k < 1 ( n ek ) , ( k = 1, 2,3,
2
, n) .
Dacă notăm yn = ∑ k =1 qn k ek , atunci avem yn ∈ A şi
n

yn − xn ≤ ∑ k =1 qn k − α k ek < 1 n . Deci lim yn − xn = 0 .


n

n→∞
Spaţii Banach 51
Din inegalităţile yn − x ≤ yn − xn + xn − x rezultă
lim yn − x = 0 .
n→∞

Exemplu. Spaţiul liniar normat , fiind cu bază


Schauder, este spaţiu liniar normat separabil.

3.6. Spaţii Banach

Proprietăţi elementare

În teoria spaţiilor liniare normate, cele mai importante


rezultate se obţin în cazul când este îndeplinită condiţia de
completitudine.

Reamintim că un şir { xn }n=1 de elemente dintr-un spaţiu


liniar normat ( X , ) se numeşte şir Cauchy dacă oricare ar fi


ε > 0 , există un indice N ( ε ) astfel încât n, m ≥ N ( ε ) implică
xn − xm < ε .
Într-un spaţiu liniar normat oricare şir convergent este şir
Cauchy; reciproc nu este adevărat.

Definiţie. Un spaţiu liniar normat X în care oricare şir


Cauchy este convergent se numeşte spaţiu liniar normat complet
sau spaţiu Banach.

Observaţie. Proprietatea de completitudine se păstrează


pentru submulţimile închise.
52 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Propoziţie. Oricare subspaţiu închis al unui spaţiu
Banach este spaţiu Banach.

Demonstraţie. Oricare şir Cauchy de elemente dintr-un


subspaţiu liniar închis al unui spaţiu Banach este şir convergent
către un element din spaţiul Banach.
Deoarece subspaţiul liniar este închis, limita şirului
aparţine subspaţiului.
Deci, subspaţiul liniar închis este complet.

Definiţie. Fie ( X , ) un spaţiu liniar normat, { xn }n=1 un


şir de elemente din X şi sn = x1 + x2 + + xn ( n = 1, 2,3, ) .




Dacă există lim sn = s ∈ X , atunci seria x se numeşte
n=1 n
n→∞



serie convergentă. Elementul s este suma seriei x şi se
n=1 n

notează s = ∑ n=1 xn .

Şirul {sn }n=1 se numeşte şirul sumelor parţiale.


Dacă şirul sumelor parţiale nu este convergent, atunci


seria se numeşte divergentă.
Dacă seria ∑ n=1 xn este convergentă, atunci seria



x se numeşte absolut convergentă.
n=1 n

Pentru a determina dacă un spaţiu liniar normat este


complet avem următorul criteriu.

Teorema 7. Un spaţiu liniar normat ( X , ) este spaţiu


Banach dacă şi numai dacă oricare serie absolut convergentă
este convergentă.
Spaţii Banach 53
Demonstraţie. Fie X este spaţiu liniar normat complet şi
fie ∑ n=1 xn o serie absolut convergentă. Dacă sn = ∑ k =1 xk ,
∞ n

σ n = ∑ k =1 xk , atunci sn − sm ≤ σ n − σ m .
n

Deci, dacă {σ n }n=1 este şir Cauchy, atunci {sn }n=1 este şir
∞ ∞

Cauchy.
Prin urmare, spaţiul liniar normat X fiind complet, există
lim sn = s ∈ X , adică seria ∑ n=1 xn este convergentă.

n→∞

Reciproc, fie { xn }n=1 un şir Cauchy în X . Atunci există un


{x } 1

subşir k n n =1 astfel încât xk n+1 − xk n < ( n = 1, 2,3, ).
2n+1


Rezultă că seria n=1
xk n+1 − xk n este convergentă.
Conform celor demonstrate în prima parte a teoremei,
( )
rezultă că seria ∑ n=1 xk n+1 − xk n este convergentă. Notăm

x = x + ∑ ( x − x ) . Deoarece:

k1 n=1 k n+1 kn

x + ∑ (x − x ) = x ( m ≥ 2) ,
m−1
k1 n =1 k n+1 kn km

rezultă că subşirul { x } al şirului { x } este convergent.


∞ ∞
k n n =1 n n =1

Prin urmare, şirul { xn }n=1 este convergent.


Teorema 8. Dacă X 1 , X 2 , , X n sunt spaţii Banach,


atunci spaţiul liniar normat produs X = ∏ k =1 X k este spaţiu
n

Banach.

Demonstraţie. Avem de demonstrat numai


completitudinea spaţiului X = ∏ k =1 X k .
n
54 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ

Fie { x m }

un şir Cauchy din spaţiul liniar normat produs
m =1

X = ∏ k =1 X k , unde x m = ( xm1 , xm 2 , , xm n ) , ( m = 1, 2,3, ).


n

Pentru fiecare ε > 0, există Nε astfel încât


x j − x k < ε , ( j, k > Nε ) , de unde rezultă că x j i − xk i < ε ,
( i = 1, 2, , n ; j, k > Nε ) . Atunci există xi ∈ X i , i = 1, 2, ,n ,
asfet încât xi = lim xk i .
k →∞

Deci x j i − xi ≤ ε ( i = 1, 2, , n ; j > Nε ) .
Notăm x = ( x1 , x2 , , xn ) .
În concluzie, oricare ar fi ε > 0 , există N ε astfel încât
xj − x ≤ε ( j > Nε ) , adică lim x m = x .
m→∞

Teorema 9. Dacă X este un spaţiu Banach şi X 0 un


subspaţiu liniar închis al lui X , atunci spaţiul liniar normat cât
X X 0 este spaţiu Banach.

Demonstraţie. Avem de demonstrat numai


completitudinea spaţiului X X 0 .
Fie { xˆn }n=1 un şir Cauchy de elemente din X X 0 .

{xˆ }

Din acest şir se poate extrage un subşir k n n =1 astfel
1
încât xˆk n+1 − xˆk n < , ( n = 1, 2,3, ) .
2n+1
Din definiţia normei în spaţiul cât, rezultă că există
1
yn ∈ xˆk n+1 − xˆk n astfel încât yn ≤ xˆk n+1 − xˆk n < n , pentru
2
fiecare n = 1, 2,3, .
Spaţii Banach 55
Rezultă că seria xk 1 + ∑ j =1 y j este absolut convergentă şi,

deci, este convergentă în spaţiul liniar normat complet X .


Fie x = xk 1 + ∑ j =1 y j . Demonstrăm că lim xˆn = xˆ , unde x̂

n →∞

este clasa elementului x ∈ X . Fie sn = xk1 + ∑ j =1 y j ( n ≥ 2 ) .


n −1

Este evident că sn ∈ xˆk n , xˆk n − xˆ ≤ sn − x .


Deoarece lim sn = x , rezultă că lim xˆk n = xˆ .
n→∞ n→∞

Din inegalităţile xˆn − xˆ ≤ xˆn − xˆk n + xˆk n − xˆ , ţinând


cont că { xˆn }n=1 este şir Cauchy, rezultă că lim xˆn = xˆ .

n→∞

Familii sumabile în spaţii Banach

Definiţie. Familia { xi }i∈I de elemente ale spaţiului liniar


normat X se numeşte sumabilă dacă există x ∈ X şi pentru
orice ε > 0 există o mulţime finită H ε ⊂ I , astfel încât pentru

orice mulţime finită H ⊂ I , H ⊇ H ε are loc x − ∑ xi < ε .


i∈H

Elementul x este atunci unic, se numeşte suma familiei


{ xi }i∈I şi se notează x = ∑ i∈I xi .

Observaţii.
1) Orice familie finită este sumabilă, suma din definiţia
precedentă fiind cea algebrică.
2) Dacă { xi }i∈I este o familie sumabilă, cu suma x , iar
f : I → I este o bijecţie, atunci familia {x ( )}
f i
i∈I
este sumabilă
şi are suma x .
56 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
3) Dacă { xi }i∈I şi { yi }i∈I sunt familii sumabile, iar
α , β ∈ K , atunci familia {α xi + β yi }i∈I este sumabilă şi avem:
∑{α x + β y } = α ∑ x + β ∑ y .
i∈I
i i
i∈I
i
i∈I
i

4) Familia de numere reale { xn }n∈ este sumabilă dacă şi


numai dacă seria ∑ n∈
xn este absolut convergentă; suma
familiei este suma uzuală a seriei.
5) Dacă familia { xn }n∈ de elemente ale unui spaţiu
liniar normat este sumabilă, atunci seria ∑x n este convergentă

∑ xn = ∑ n=1 xn .

şi n∈

6) O familie { xi }i∈I de numere reale pozitive este


sumabilă dacă şi numai dacă familia sumelor finite
{ }
∑ i∈F xi : F ⊂ I , F finitã este mărginită.
Are loc:
⎧ ⎫
∑x
i∈I
i = sup ⎨∑ xi : F ⊂ I , F finitã ⎬ .
⎩ i∈F ⎭

Definiţie. Familia { xi }i∈I se numeşte familie Cauchy dacă


pentru orice ε > 0 , există o mulţime Fε ⊂ I , Fε finită, astfel
încât, pentru orice mulţime H ⊂ I , H finită, cu proprietatea
H ∩ Fε = ∅ avem ∑ i∈H xi < ε .

Observaţie. Orice familie sumabilă este familie Cauchy.

Teorema 10 (Criteriul lui Cauchy). Într-un spaţiu


Banach o familie este sumabilă dacă şi numai dacă este familie
Cauchy.
Spaţii Banach 57
Demonstraţie. Fie { xi }i∈I o familie Cauchy în spaţiul
Banach X . Luând ε = 1 2n în definiţia familiei Cauchy, se
construieşte un şir {H n }n≥1 de mulţimi finite, H n ⊂ H n+1 ⊂ I ,
astfel încât avem următoarea implicaţie:
1
H ⊂ I , H finită, H ∩ H n = ∅ implică ∑ 2n
i∈H
.xi <

Fie sn = ∑x .
i∈H n
i Şirul {sn }n≥1 este şir Cauchy, deci

convergent şi fie x = lim sn .


n→∞

Atunci, familia { xi }i∈I este sumabilă şi are suma x .


Am observat că reciproca este adevărată chiar dacă spaţiul
nu este spaţiu Banach.

Definiţie. Familia { xi }i∈I se numeşte absolut sumabilă,


dacă familia { xi } i∈I
este sumabilă.

Teorema 11. Într-un spaţiu Banach orice familie absolut


sumabilă este sumabilă.

Demonstraţie. Fie { xi }i∈I o familie absolut sumabilă şi


H ⊂ I , H finită.
Avem ∑ i∈H xi ≤ ∑ i∈H xi .
Se aplică atunci criteriul lui Cauchy şi rezultă că familia
{ xi }i∈I este sumabilă.
Din ∑ i∈H
xi ≤ ∑ i∈H xi rezultă şi inegalitatea

∑ i∈I
xi ≤ ∑ i∈I xi .
58 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Observaţie. Fie X un spaţiu liniar normat şi { xi }i∈I o
familie sumabilă. Atunci {i ∈ I : xi ≠ 0} este o mulţime cel mult
numărabilă.
Într-adevăr, mulţimea {i ∈ I : xi ≥ 1 n} este finită
( n = 1, 2,3, ) .

3.7. Exemple de spaţii Banach

1) Oricare spaţiu liniar normat finit-dimensional este


spaţiu Banach.
2) Fie spaţiul liniar normat ( p
K , p ) ( p ≥ 1) al



şirurilor x = {α n }n=1 din K astfel încât seria
∞ p
α
n=1 n
este
convergentă, unde norma este definită de:
1 p
⎛ ∞ p⎞
x p
= ⎜ ∑ αn ⎟ (x∈ ). p
K
⎝ n=1 ⎠
Atunci ( p
K , p ) este spaţiu Banach.
Demonstraţie. Faptul că x x p
este normă, rezultă din
inegalitatea lui Minkowski pentru sume finite.
Fie { xn }n=1 , xn = {α n j }

( n = 1, 2,3, ) , un şir Cauchy din

j =1

spaţiul p
K . Fie ε > 0 . Atunci există un număr natural kε astfel
încât xn − xm p
< ε ( n, m > k ε ) .

∑α
p
Rezultă că nj − αm j <εp ( n, m > kε ) ;
j =1
Spaţii Banach 59
în particular, α n j − α m j < ε ( n, m > kε , j = 1, 2,3, ) . Deci există
α j = lim α n j
n→∞
( j = 1, 2,3, ) .

Fie x = (α j ) . Deducem că ∑α
p
nj −α j < ε p ( n > kε ) ,
j ≥1
j =1

de unde rezultă că xn − x ∈ p
K ( n > kε ) . Astfel, avem x∈ p
K .
În concluzie, pentru oricare ε > 0 , există kε , astfel încât
xn − x p
< ε ( n > kε ) , adică x = lim xn .
n→∞

3) Fie spaţiul liniar normat C p ([ a, b ]) , ( ) , [ a, b ] ⊂ ,


p = 1, 2,3, , al funcţiilor reale continue f : [ a, b ] → , care
admit derivate continue de ordinul k (1 ≤ k ≤ p ) , cu norma
p
definită de f = ∑ max f ( k ) ( t )
k =0
t∈[ a ,b ]
( f ∈ C ([ a, b ]) ) .
p

Atunci C ( ([ a, b]) , ) este spaţiu Banach.


p

Demonstraţie. Convergenţa în normă a unui şir { f n }n=1 de


funcţii din spaţiul ( C ( [ a, b ] ) , )


p
este echivalentă cu

{ }

convergenţa uniformă a şirului f n( k ) ( t ) ( k = 0,1, 2, , p) .
n =1

Vom arăta că spaţiul C p ([ a, b ]) , ( ) este complet. Fie

{ f n }n=1 ⊂ C p ([ a, b]) un şir Cauchy. Din următoarele inegalităţi:


f m( k ) ( t ) − f n( k ) ( t ) ≤ f m − f n ( k = 0,1, 2, , p ) , rezultă că,


{ }

pentru fiecare k , şirul f n( k ) converge uniform către o funcţie
n =1
60 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
continuă g k . De aici deducem imediat că g k ( t ) = g 0( k ) ( t ) ,
( k = 1, 2,3, , p ) , adică g 0 ∈ C p ([ a, b ]) şi astfel g0 = lim f n .
n→∞

(
4) Spaţiul LKp ([ a, b]) , p ) ([ a, b ] ⊂ , p ≥ 1) este
spaţiu Banach.

Demonstraţie. Reamintim, mai întâi, câteva noţiuni.


O funcţie f : [ a, b] → K măsurabilă Lebesgue se numeşte
p
p -integrabilă dacă funcţia f este integrabilă Lebesgue, unde
( t ) = f ( t ) ( t ∈ [ a, b ] ) .
p p
f
Din inegalităţile:
(
≤ 2sup { f , g } ) ( ),
p p p p
f +g ≤ 2p f +g
rezultă că:
dacă f şi g sunt funcţii p -integrabile, atunci funcţia
f + g este p -integrabilă.
Rezultă, de asemenea, că:
dacă f este funcţie p -integrabilă, atunci α f (α ∈ K )
este p –integrabilă.
1 1
Fie p > 1 şi q > 1 , astfel încât + = 1.
p q
p q
α β
Atunci αβ ≤ + (α , β ∈ K ) .
p q
Fie f şi g două funcţii.
Dacă f este p -integrabilă şi g este q -integrabilă, atunci
fg este integrabilă, deoarece:
p q
f g
fg = f ⋅ g ≤ + .
p q
Spaţii Banach 61
Dacă, în inegalitatea de mai sus, punem:
f (t ) g (t )
α= 1 p şi
β= 1q ,
⎛ p ⎞ ⎛ q ⎞
⎜ ∫ f ( t ) dt ⎟ ⎜ ∫ g ( t ) dt ⎟
⎜ [ a ,b] ⎟ ⎜ [a ,b] ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
obţinem inegalitatea următoare:
f (t ) g (t )
1 p
⋅ 1q

⎛ p ⎞ ⎛ q ⎞
⎜ ∫ f ( t ) dt ⎟ ⎜ ∫ g ( t ) dt ⎟
⎜ [a ,b] ⎟ ⎜ [a ,b] ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
f (t ) g (t )
p q

≤ p
+ q
.
p⋅ ∫ f ( t ) dt q⋅ ∫ g ( t ) dt
[ a ,b] [ a ,b]
Integrăm această inegalitate şi avem:
∫ f ( t ) ⋅ g ( t ) dt 1 1
[ a ,b]
1 p 1q
≤ + ,
⎛ p ⎞ ⎛ q ⎞ p q
⎜ ∫ f ( t ) dt ⎟ ⋅ ⎜ ∫ g ( t ) dt ⎟
⎜ [a ,b] ⎟ ⎜ [a ,b] ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
de unde rezultă:
1 p 1q
⎛ p ⎞ ⎛ q ⎞
∫a,b f ( t ) g ( t ) dt ≤ ⎜⎜ a∫,b f ( t ) dt ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ a∫,b g ( t ) dt ⎟⎟ .
[ ] ⎝[ ] ⎠ ⎝[ ] ⎠
(Inegalitatea lui Hölder)
Fie f şi g funcţii p -integrabile.
p −1
Atunci funcţia f + g este p -integrabilă şi f + g este
q -integrabilă.
În continuare, folosind inegalitatea lui Hölder,
demonstrăm inegalitatea următoare:
62 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
1 p 1 p 1 p
⎛ ⎞ ⎛ p p ⎞ ⎛ p ⎞
⎜ ∫ f (t ) + g (t ) ⎟ dt ≤ ⎜ ∫ f ( t ) dt ⎟ + ⎜ ∫ g ( t ) dt ⎟ .
⎜ [ a ,b] ⎟ ⎜ [a ,b] ⎟ ⎜ [a ,b] ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
(Inegalitatea lui Minkowski)
Avem inegalităţile:
p p −1 p −1 p −1
f +g = f +g ⋅ f +g ≤ f ⋅ f +g + g ⋅ f +g .
Integrând şi aplicând inegalitatea lui Hölder, obţinem
inegalităţile următoare:
p
∫ f (t ) + g (t ) dt ≤
[ a ,b]
p −1 p −1
≤ ∫ f (t ) ⋅ f (t ) + g (t ) dt + ∫ f (t ) + g (t ) ⋅ g ( t ) dt ≤
[ a ,b ] [ a ,b]
1q 1 p
⎛ ( p −1)q ⎞ ⎛ ⎞
≤ ⎜ ∫ f (t ) + g (t ) dt ⎟ ⋅ ⎜ ∫ f ( t ) dt ⎟
p
+
⎜ [a ,b] ⎟ ⎜ [a ,b] ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
1q 1 p
⎛ ( p −1)q ⎞ ⎛ ⎞
+ ⎜ ∫ f (t ) + g (t ) dt ⎟ ⋅ ⎜ ∫ g ( t ) dt ⎟ =
p

⎜ [a ,b] ⎟ ⎜ [a ,b] ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ ( p −1)q ⎞
1q
⎧⎛ ⎞
1 p
⎛ ⎞ ⎫⎪
1 p

= ⎜ ∫ f (t ) + g (t ) dt ⎟ ⋅ ⎨⎜ ∫ f ( t ) dt ⎟ + ⎜ ∫ g ( t ) dt ⎟ ⎬ =
p p

⎜ [a ,b] ⎟ ⎪⎜ [a ,b] ⎟ ⎜ [a ,b] ⎟ ⎪


⎝ ⎠ ⎩⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎭

⎞ ⎧⎪⎛ ⎞ ⎫⎪
1q 1 p 1 p
⎛ p ⎞ ⎛
= ⎜ ∫ f ( t ) + g ( t ) dt ⎟ ⋅ ⎨⎜ ∫ f ( t ) dt ⎟ + ⎜ ∫ g ( t ) dt ⎟ ⎬ .
p p

⎜ [a ,b] ⎟ ⎪⎜ [a ,b] ⎟ ⎜ [a ,b] ⎟ ⎪


⎝ ⎠ ⎩⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎭
De aici rezultă inegalitatea lui Minkowski:
1 p 1 p 1 p
⎛ p ⎞ ⎛ p ⎞ ⎛ p ⎞
⎜ ∫ f (t ) + g (t ) ⎟ dt ≤ ⎜ ∫ f ( t ) dt ⎟ + ⎜ ∫ g ( t ) dt ⎟ . ▪
⎜ [a ,b] ⎟ ⎜ [a ,b] ⎟ ⎜ [a ,b] ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠

În continuare, definim o relaţie de echivalenţă în mulţimea


funcţiilor p -integrabile. Fie f şi g funcţii p -integrabile.
Spaţii Banach 63
Funcţiile f şi g sunt echivalente, f ∼ g , dacă şi numai
dacă f ( t ) = g ( t ) a. p. t.
Notăm cu LKp ([ a, b ]) mulţimea tuturor claselor de
echivalenţă.
Convenim să notăm tot cu f clasa de echivalenţă
determinată de f .
Ştim că mulţimea LKp ([ a, b ]) , cu operaţiile de adunare şi
înmulţire cu scalari, este spaţiu liniar.
Dacă definim:
1 p
⎛ ⎞
f p = ⎜ ∫ f ( t ) dt ⎟
⎜ [a ,b]
p


f ∈ LKp ([ a, b ]) , ( )
⎝ ⎠
atunci, din proprietăţile integralei Lebesgue şi din inegalitatea
lui Minkowski, rezultă că p
este normă pe LKp ([ a, b ]) .

(
Astfel, LKp ([ a, b]) , p ) este spaţiu liniar normat.
Convergenţa în normă în LKp ([ a, b ]) este numită
convergenţa în medie de ordinul p .
Avem echivalenţa:
f n ( t ) − f ( t ) dt = 0 .
p
lim f n − f
n→∞ p
= 0 ⇔ lim
n→∞ ∫
[ a ,b]

Să arătăm că spaţiul liniar normat (L p


K ( [ a, b ] ) , p ) este

{ f n }n=1 un şir Cauchy din spaţiul LKp ([ a, b ]) .



complet. Fie
Pentru fiecare n fie hn un număr natural astfel încât
f j − fk
p
< 1 2n ( j, k ≥ hn ) . (Putem considera că şirul {hn }∞n=1
64 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
este crescător). Avem f h n+1 − f h n < 1 2n , de unde rezultă că
p

seria ∑
n =1
f h n+1 − f h n
p
este convergentă.

Apoi, dacă scriem inegalitatea lui Hölder pentru funcţiile


f hn+1 − f hn şi 1, obţinem inegalitatea următoare:

∫ f h n+1 ( t ) − f h n ( t ) dt < ( b − a )
1q
f h n+1 − f h n .
p
[ a ,b]

Astfel, seria ∑∫
n =1 [ a ,b ]
f h n+1 ( t ) − f h n ( t ) dt este convergentă şi,


în consecinţă, seria ∑
n =1
f h n+1 ( t ) − f h n ( t ) este convergentă

aproape peste tot.


n
Deoarece (
f h n+1 ( t ) = f h 1 ( t ) + ∑ f h i+1 ( t ) − f h i ( t ) , rezultă
i =1
)
{ }

că şirul f h n converge aproape peste tot.
n =1

Atunci funcţia f ( t ) = lim f h n ( t ) a. p.t. este măsurabilă.


n→∞

Fie ε > 0 şi kε număr natural astfel încât fm − f j <ε


p

( m, j ≥ kε ) . Fie n0 astfel încât hn 0 > kε . Pentru m > kε şi


p
∫ f h m ( t ) − f h n ( t ) dt < ε p . Rezultă că f m − f
p
n > n 0 , avem
[ a ,b]
este integrabilă şi ∫ f m ( t ) − f ( t ) dt < ε p .
[ a ,b]
În concluzie, f este p -integrabilă şi f n − f < ε .
5) Fie spaţiul liniar normat (m K , ) al şirurilor
x = {α n }n=1

mărginite de elemente din K, cu norma
Spaţii Banach 65
x = sup { α n : n = 1, 2,3, }. Atunci (m
K , ) este spaţiu
Banach.

Spaţiul mK se mai notează K .
6) Fie spaţiul liniar normat CK ([ a, b ]) , ( ) , [ a, b ] ⊂ K ,
al funcţiilor continue f : [ a, b] → K , cu norma definită de:
f = max f ( t )
t∈[ a ,b ]
( f ∈ C ( [ a, b ] ) ) .
K

(
Atunci CK ([ a, b ]) , ) este spaţiu Banach.
Exemplu. Spaţiul liniar normat C ([ −1,1] , 1 ) , cu norma
1
definită prin f 1= ∫ f ( t ) dt , nu este spaţiu Banach.
−1

Justificare. Şirul { f n }n=1 definit de:


⎧⎪t n , dacã t ∈ [ 0,1] ,


fn (t ) = ⎨
⎪⎩( −t ) , dacã t ∈ [ −1,0].
1n

este şir Cauchy în raport cu norma 1.

{ f n }n=1

Presupunem că şirul este convergent la f . Există
un subşir convergent a.p.t. la f . Dar f n → g a. p.t. , unde:
⎪⎧0, dacã t ∈ ( 0,1] ,
g (t ) = ⎨
⎪⎩1, dacã t ∈ [ −1,0 ) .
Atunci funcţia continuă f este egală aproape peste tot cu g
(contradicţie!).
66 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
7) Fie X o mulţime, A o σ-algebră de submulţimi ale lui
X şi µ : A → [ 0, ∞ ] o măsură. Fie f : X → K o funcţie
măsurabilă. Definim supremum esenţial:

{
ess sup ( f ) = inf sup f ( x ) : E ⊂ X , µ ( E ) = 0
x∈X \ E
}
sau, echivalent,

{
ess sup = inf sup g ( x ) : g ~ f ,
x∈X
}
unde g ~ f înseamnă că g : X → K este o funcţie măsurabilă
egală cu f aproape peste tot.
Relaţia ~ este o relaţie de echivalenţă.
Notăm cu L∞ ( X , A , µ ) mulţimea tuturor claselor de
echivalenţă ale funcţiilor f cu ess sup ( f ) < ∞ .
Cu norma f ∞
= ess sup ( f ) , spaţiul L∞ ( X , A , µ ) devine
spaţiu Banach.
În cazul X = N , cu măsura de numărare, L∞ este ∞ , iar
pentru X = [ a, b ] sau X = , cu măsura Lebesgue, avem
spaţiile L∞ ([ a, b ]) respectiv, L∞ ( ). ▪
4

OPERATORI LINIARI ŞI CONTINUI

4.1. Operatori liniari şi continui

Fie X şi Y spaţii liniare normate peste acelaşi corp K


( sau ).

Definiţie. O aplicaţie T : X → Y se numeşte operator


liniar dacă are proprietatea:
T (α x + β y ) = αT ( x ) + β T ( y ) ( x, y ∈ X , α , β ∈ K ) .

Definiţie. Operatorul liniar T : X → Y se numeşte


mărginit dacă există M > 0 astfel încât:
T ( x) ≤ M x ( x ∈ X ) .

{
Prin definiţie, T = inf M : T ( x ) ≤ M x , ( x ∈ X ) . }
Propoziţie. Dacă T : X → Y este un operator liniar
{
mărginit, atunci T = sup T ( x ) : x ≤ 1 }
= sup { T ( x ) : x = 1}

⎪⎧ T ( x ) ⎪⎫
= sup ⎨ : x ≠ 0⎬.
⎪⎩ x ⎭⎪
68 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Demonstraţie. Observăm că dacă x ≤ 1 şi x ≠ 0 , atunci
T ( x) T ( x)
T ( x) ≤ = .
x x

Observaţii.
1) Dacă T : X → Y este un operator liniar mărginit,
atunci T ( x ) ≤ T x ( x ∈ X ) .
2) Un operator liniar mărginit T : X → Y aplică oricare
mulţime mărginită din X într-o mulţime mărginită din Y .
3) Un operator liniar mărginit T : X → Y aplică bila
unitate din X în bila de rază T din Y .

O consecinţă a structurii liniare a spaţiilor X şi Y este


următoarea teoremă de bază.

Teoremă. Dacă T : X → Y este un operator liniar definit


pe spaţiul liniar normat X cu valori în spaţiul liniar normat Y ,
atunci următoarele proprietăţi ale lui T sunt echivalente:
i) T este continuu (pe X);
ii) T este continuu în 0 ;
iii) T este mărginit.

Demonstraţie. Este evident că (i ) ⇒ (ii ) .


(ii ) ⇒ (iii ) . Presupunem că T este continuu în x = 0 .
Atunci, pentru oricare ε > 0 , există δ > 0 astfel încât x < δ
δ
implică T ( x ) < ε . Fie x ∈ X , x ≠ 0 . Dacă notăm z = x,
2 x
δ δ
atunci z = x = < δ şi, deci T ( z ) < ε .
2 x 2
Operatori continui 69
δ T ( x)
Deoarece avem T ( z ) = , obţinem imediat că
2 x
2 x T ( z) 2 xε
T ( x) = < .
δ δ

Deci T ( x ) ≤ x ( x ∈ X ) , adică T este mărginit.
δ
(iii ) ⇒ (i ) . Din liniaritatea operatorului T , avem
T ( x ) − T ( y ) = T ( x − y ) ≤ M x − y pentru oricare x, y ∈ X ,
de unde rezultă imediat continuitatea lui T .

Observaţii.
1) O demonstraţie alternativă a implicaţiei ii ) ⇒ iii ) din
teorema precedentă este următoarea.
Presupunem că T este continuu în 0 , dar nu este
mărginit. Atunci pentru fiecare n ∈ , există xn ∈ X astfel încât
T ( xn ) > n xn . Este evident că xn ≠ 0 .
xn
Notăm zn = . Atunci lim zn = 0 în X şi
n xn n→∞

T ( xn )
T ( zn ) = > 1.
n xn
Aceasta contrazice continuitatea lui T în 0 .
2) Pentru a stabili continuitatea unui operator liniar este
suficient să arătăm continuitatea lui în origine ori mărginirea lui.
Mulţimea operatorilor liniari mărginiţi dintr-un spaţiu
liniar normat X într-un spaţiu liniar normat Y se notează
L ( X , Y ) . Dacă X = Y , scriem L ( X ) în loc de L ( X , X ) .
70 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Propoziţie. Dacă X şi Y sunt spaţii liniare normate,
atunci L ( X , Y ) este spaţiu liniar normat.

Demonstraţie. Fie S , T ∈ L ( X , Y ) şi α , β ∈ K . Atunci


α S + β T este operator liniar şi mărginit deoarece, pentru
oricare x ∈ X , avem:
(α S + β T )( x ) = α S ( x ) + β T ( x )
≤ α S ( x ) + βT ( x )
= α S ( x) + β T ( x)
≤(α S + β T ) x.
Astfel, L ( X , Y ) este spaţiu liniar.
Pentru a arăta că ⋅ este normă pe L ( X , Y ) , notăm mai
întâi că T ≥ 0, din definiţie. Dacă T = 0, atunci
⎧⎪ T ( x ) ⎫⎪
0 = T = sup ⎨ : x ≠ 0 ⎬ , care implică T ( x ) = 0 pentru
⎩⎪ x ⎭⎪
oricare x ∈ X , adică T = 0 . Fie T ∈ L ( X , Y ) şi α ∈ K . Atunci:
αT = sup { (αT )( x ) : x ≤ 1}
= sup { α T ( x ) : x ≤ 1}

= sup { α T ( x ) : x ≤ 1}

= α sup { T ( x ) : x ≤ 1}
=α T .
În fine, fie S , T ∈ L ( X , Y ) . Atunci:
Operatori continui 71
S +T = sup { ( S + T )( x ) : x ≤ 1}
= sup { S ( x ) + T ( x ) : x ≤ 1}

≤ sup { S ( x ) + T ( x ) : x ≤ 1}

≤ sup {( S + T ) x : x ≤ 1}
= S + T .
Demonstraţia este completă.

Propoziţie. Dacă X este spaţiu liniar normat şi Y este


spaţiu Banach, atunci L ( X , Y ) este spaţiu Banach.

Demonstraţie. Fie {Tn }n=1 un şir Cauchy din L ( X , Y ) .


Fie ε > 0 . Există un număr N astfel încât dacă n, m ≥ N , atunci


Tn − Tm ≤ ε . Astfel, dacă x ∈ X , atunci:
Tn ( x ) − Tm ( x ) ≤ Tn − Tm x ≤ ε x ( n, m ≥ N ) .
De aici rezultă că şirul {Tn ( x )}n=1 este şir Cauchy în Y .

Spaţiul Y fiind complet, există limita T ( x ) = lim Tn ( x ) pentru


n→∞

fiecare x ∈ X . Observăm că aplicaţia T este liniară:


T (α x + β y ) = lim Tn (α x + β y )
n→∞

= lim (Tn (α x ) + Tn ( β y ) )
n→∞

= lim (α Tn ( x ) + β Tn ( y ) )
n→∞

= α lim Tn ( x ) + β lim Tn ( y )
n→∞ n→∞

= αT ( x ) + β T ( y ).
72 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Vom arăta că aplicaţia T este continuă. Şirul {Tn }n=1 fiind

Cauchy este mărginit: există M > 0 astfel încât Tn ≤ M .


Atunci, Tn ( x ) ≤ M x pentru oricare n şi oricare x ∈ X .
Trecând la limită, rezultă că T ( x) ≤ M x (x∈ X ), adică
T este mărginit.
În fine, arătăm că lim Tn − T = 0 . Din inegalitatea
n→∞

Tn ( x ) − Tm ( x ) ≤ ε x ( n, m ≥ N ) , adevărată pentru oricare


x ∈ X , pentru m → ∞ , obţinem Tn ( x ) − T ( x ) ≤ ε x (n ≥ N ) .
Aceasta înseamnă că avem Tn − T ≤ ε ( n ≥ N ) .

Corolar. Fie X un spaţiu liniar normat peste sau .


Atunci spaţiul liniar normat L ( X , ) , respectiv L ( X , ) , este
spaţiu Banach.

Spaţiul Banach L ( X , ) , respectiv L ( X , ) , se numeşte


spaţiu dual al spaţiului liniar normat X şi este notat X ′ sau X * .

Propoziţie. Fie X , Y , Z spaţii normate peste corpul K .


Fie U ∈ L ( X , Y ) şi V ∈ L (Y , Z ) . Atunci V U ∈ L ( X , Z ) şi
V U ≤ V U .

Demonstraţie. Exerciţiu.

Corolar. Fie U n ,U ∈ L ( X , Y ) şi Vn ,V ∈ L (Y , Z ) astfel


încât lim U n = U şi lim Vn = V . Atunci lim U n Vn = U V .
n →∞ n →∞ n →∞
Operatori continui 73
Demonstraţie. Din propoziţia precedentă şi egalitatea
următoare Vn U n − V U = Vn (U n − U ) + (Vn − V ) U , rezultă
inegalitatea Vn U n − V U ≤ Vn U n − U + Vn − V U .
Afirmaţia rezultă folosind mărginirea şirului ( Vn ) n ≥1
.

Observaţie. Vom spune că afirmaţia conţinută în corolar


exprimă continuitatea operaţiei de compunere a operatorilor
liniari şi continui.

Exemple.
1). Aplicaţia liniară A : → definită prin A ( x ) = ax ,
unde a ∈ , este mărginită şi are norma A = a .
2). Aplicaţia identitate I : X → X , I ( x ) = x , ∀ x ∈ X ,
este mărginită şi are norma I = 1 pe oricare spaţiu liniar
normat X .
3). Fie C ∞ ([ 0,1]) spaţiul funcţiilor continue cu derivate
de toate ordinele continue, cu norma maximum.
( C ∞ ([ 0,1]) este spaţiu liniar normat, dar nu este spaţiu Banach).
Operatorul diferenţial D : C ∞ ([ 0,1]) → C ∞ ([ 0,1]) , definit
prin D ( f ) = f ′ , f ∈ C ∞ ([ 0,1]) , este nemărginit.
Fie u ( x ) = eλ x ( λ ∈ ) . Atunci D ( u ) = λ u .
Astfel D ( u ) / u = λ poate fi oricât de mare.
spaţiul şirurilor mărginite x = ( xn )n=1 , cu
∞ ∞
4). Fie
norma x ∞
= sup { xn : n = 1, 2,3, }.
74 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
∞ ∞
O aplicaţie liniară A : → este reprezentată printr-o
matrice infinită ( a i j )

, unde ( A x )i = ∑ j =1 a i j x j , cu condiţiile

i , j =1



j =1
a i j < ∞ pentru fiecare i ∈ şi sup
i∈
{∑ ∞
j =1
ai j }<∞.

Atunci A este operator liniar şi mărginit pe şi are norma
A ∞
= sup
i∈
{∑ ∞
j =1 }
ai j .

5). Fie spaţiul liniar C ([ 0,1]) cu norma maximum. Fie


k : [ 0,1] × [ 0,1] → o funcţie continuă.
Fie K : C ([ 0,1]) → C ([ 0,1]) definit prin:
1
K ( f )( x ) = ∫ k ( x, y ) f ( y ) dy .
0
(Operatorul integral Fredholm)

Atunci K este operator liniar, mărginit şi are norma


1
K = max ∫ k ( x, y ) dy .
0≤ x ≤1 0

6). Fie spaţiul liniar C ([ 0,1]) cu norma maximum.


Fie K : C ([ 0,1]) → C ([ 0,1]) definit prin:
x
K ( f )( x ) = ∫ f ( y ) dy .
0
(Operatorul integral Volterra)

Atunci K este operator liniar şi mărginit:


x 1
K ( f ) ≤ sup ∫ f ( y ) dy ≤ ∫ f ( y ) dy ≤ f .
0≤ x≤1 0 0

Deci K ≤ 1 . Dar, K (1) = x şi x = 1 , deci K = 1 .


Operatori continui 75
7). Fie spaţiul liniar normat L2 ([ a, b ]) al tuturor
funcţiilor complexe măsurabile Lebesgue, de pătrat integrabil pe

(∫ )
12
[ a, b ] ,
b
f ( t ) dt
2
cu norma f = .
a

Fie o funcţie ϕ ∈ C ([ a, b ]) , fixată.


Fie aplicaţia T : L2 ([ a, b ]) → L2 ([ a, b ]) definită prin:
(T ( f ) ) ( t ) = ϕ ( t ) f ( t ) dt , ∀ t ∈ [ a, b] .
Este uşor de verificat că aplicaţia T este liniară.
Pentru fiecare f ∈ L2 ([ a, b ]) , avem:
b
T( f ) = ∫ ϕ ( t ) f ( t ) dt
2 2

a
2 b
⎛ ⎞
≤ ⎜ sup ϕ ( t ) ⎟ ∫ f (t )
2
dt
⎝ t∈[ a ,b] ⎠ a
2
⎛ ⎞
= ⎜ sup ϕ ( t ) ⎟ f .
2

⎝ t∈[ a ,b] ⎠
Rezultă că T este aplicaţie mărginită:
T(f ) ≤M f (
f ∈ L2 ([ a, b ]) cu M = ϕ ) ∞
.
8). Fie ( λn )n un şir de numere şi U: 1
→s,
U ( x ) = ( λ1 x1 , λ2 x2 , , λn xn , ) . Atunci:
i) U( 1
)⊂ 1
dacă şi numai dacă ( λn )n este mărginit;
ii) Dacă ( λn )n este mărginit, atunci U ∈ L ( 1
) şi
U = sup λn .
n ≥1
76 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
4.2. Principiul mărginirii uniforme

Fie X şi Y spaţii liniare normate peste acelaşi corp K


( sau ).

Definiţie. Mulţimea {Uα }α∈A ⊂ L ( X , Y ) se numeşte


punctual mărginită dacă pentru orice x∈ X mulţimea
{Uα ( x ) : α ∈ A} este mărginită în Y.
Observaţii.
1) Mulţimea {Uα }α∈A este punctual mărginită dacă
pentru orice x∈ X , există Mα > 0 astfel încât
Uα ( x ) ≤ M α (x∈ X ).
2) Dacă mulţimea {Uα }α∈A este mărginită în L ( X , Y ) ,
adică dacă există M > 0 astfel încât Uα ≤ M pentru orice
α ∈ A , atunci ea este punctual mărginită. Într-adevăr, aceasta
rezultă din U α ( x ) ≤ U α x (x∈ X ).

Teorema 2 (Principiul mărginirii uniforme). Fie X şi


Y spaţii liniare normate, X spaţiu Banach şi
{Uα }α∈A ⊂ L ( X , Y ) o familie punctual mărginită. Atunci
mulţimea { Uα }α ∈A
este mărginită.

Demonstraţie. Fie {
X n = x ∈ X : Uα ( x ) ≤ n, ∀α ∈ A . }

Conform ipotezei X = ∪ n=1 X n . Din continuitatea operatorilor şi
a normei, rezultă că fiecare din mulţimile X n este închisă.
Operatori continui 77
Spaţiul X fiind de categoria a doua Baire, există atunci
n0 ∈ astfel încât Int X n 0 ≠ ∅ .
Notăm D = Int X n0 . Atunci mulţimea D este deschisă şi
deci D − D este o vecinătate a originii.
Avem D − D ⊂ X n0 − X n0 , iar dacă r > 0 este astfel încât
B ( 0, r ) ⊂ D − D , avem B ( 0, r ) ⊂ X n0 − X n0 . Aceasta însemnă că
dacă x ≤ r , atunci x = y − z , y , z ∈ X n0 , adică Uα ( y ) ≤ n0 ,
U α ( z ) ≤ n0 , pentru orice α ∈ A .
Avem deci că x ≤ r implică U α ( x ) ≤ 2n0 , de unde
2n0
rezultă că U α ( x ) ≤ x ( x ∈ X ,α ∈ A) .
r
2n
Atunci U α ≤ 0 (α ∈ A) , adică familia
r
{ Uα }α ∈A
este

mărginită.

Corolar (Teorema Banach-Steinhauss). Fie X şi Y


spaţii liniare normate, X spaţiu Banach şi {U n }n∈ un şir de
operatori liniari şi continui U n : X → Y astfel încât pentru orice
x ∈ X , şirul {U ( x )}
n n∈
este convergent. Fie U : X → Y ,
U ( x ) = limU n ( x ) ( x ∈ X ) . Atunci U este liniar, continuu şi
n→∞

U = liminf U n .
n→∞

Demonstraţie. Este evident că operatorul U este liniar.


Şirul {U n ( x )}n∈ fiind convergent, este mărginit, adică şirul
{U n }n∈ este punctual mărginit.
78 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Conform principiului mărginirii uniforme, există M > 0
astfel încât U n ≤ M ( n ∈ ) .
Atunci Un ( x) ≤ M x şi deci U ( x ) ≤ M x , adică
operatorul U este continuu.
Apoi avem:
U ( x ) = lim U n ( x ) = liminf U n ( x ) ≤ liminf U n x ,
n→∞ n→∞ n→∞

deci U ≤ liminf U n .
n→∞

Observaţie. Principiul mărginirii uniforme nu este


adevărat dacă X nu este spaţiu Banach.

Justificare. Considerăm pentru aceasta spaţiul liniar


{ ∞
}
s0 = x = { xk }k =1 : ∃ j, xk = 0, ∀ k ≥ j , cu norma x = max xk .
k

definită prin f n ( x ) = ∑ k =1 xk .
n
Fie f n : s0 →
Este evident că funcţionala f n este liniară.
Din f n ( x ) ≤ n x , rezultă că f n este continuă, iar din
f n ( un ) = n , unde un = (1, ,1,0, ) cu 1 de n ori, rezultă
fn = n .

{ f ( x )}

Şirul n n =1
este totuşi punctual mărginit:
f n ( x ) ≤ ∑ k =1 xk .

Explicaţia faptului că nu acţionează principiul mărginirii


uniforme este aceea că ( s0 , ) nu este spaţiu Banach (de fapt,
în raport cu orice normă, s0 este de categoria întâi Baire).
Operatori continui 79
4.3. Operatori inversabili

Fie X şi Y spaţii liniare normate.

Definiţie. Operatorul U ∈ L ( X , Y ) se numeşte inversabil


dacă există V ∈ L (Y , X ) astfel încât U V = IY şi V U = I X ,
unde I X şi IY sunt operatorii identitate pe X , respectiv pe Y .
Se notează atunci V = U −1 şi se numeşte inversul lui U (în
categoria operatorilor liniari şi continui).

Se observă deci că U este inversabil în sensul definiţiei


precedente dacă şi numai dacă este o bijecţie (deci dacă este
inversabil în categoria funcţiilor de la X la Y ), iar inversul,
care este evident liniar, este şi continuu.
Deci, existenţa unui operator inversabil în L ( X , Y ) nu
este posibilă dacă spaţiile X şi Y nu sunt izomorfe ca spaţii
liniare.

Propoziţia 1. Operatorul U ∈ L ( X , Y ) este inversabil


dacă şi numai dacă este surjectiv şi există M > 0 astfel încât:
U ( x) ≥ M x ( x ∈ X ) .

Demonstraţie. Într-adevăr, dacă are loc inegalitatea


U ( x ) ≥ M x , x ∈ X , atunci U este injectiv şi, cum este
presupus surjectiv, este inversabil în clasa funcţiilor.
Inversul lui U este liniar, iar U ( x ) ≥ M x (x∈ X )
exprimă continuitatea acestui invers.
80 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Teorema următoare descrie o clasă importantă de operatori
inversabili în cazul în care X este spaţiu Banach şi Y = X .

Teorema 3 (Lema lui von Neumann). Fie X un spaţiu


Banach, U ∈ L ( X ) astfel încât U < 1 . Atunci I − U este
1
inversabil, ( I − U ) = ∑ n=0 U n şi ( I −U )
−1 ∞ −1
≤ .
1− U

Demonstraţie. Fie f : X → X , f ( x ) = U ( x ) + y . Funcţia


este o contracţie şi deci există şi este unic z ∈ X , f ( z ) = z ,
adică ( I − U )( x ) = y . Aceasta arată că I − U este o bijecţie. Fie
V inversul lui I − U în clasa funcţiilor. Atunci V este liniar.
1
Din V ( x ) − U (V ( x ) ) = x rezultă că V ( x ) ≤ x .
1− U
1
. Atunci V = ( I − U ) ,
−1
Atunci V este continuu şi V ≤
1− U
V ∈ L ( X ) . Din U n ≤ U ∑
n
şi ipoteză rezultă că seria n≥0
Un
este absolut convergentă. Spaţiul L ( X ) fiind spaţiu Banach,
rezultă că seria ∑ n≥0
U n este convergentă. Fie T ∈ L ( X ) ,
T = ∑ n=0U n , adică T = lim ∑ k =0 U k .
∞ n

n →∞

Folosind şi continuitatea operaţiei de compunere avem


( I − U ) T = lim ( I − U ) ∑ k =0U k = lim ( I − U n+1 ) = I . Analog se
n

n→∞ n →∞

( I −U ) = I şi prin urmare ( I − U ) = ∑ n=0 U n .


−1 ∞
arată că T

Observaţie. Cu ipoteze naturale, (W S ) = S −1 W −1 .


−1
Operatori continui 81
4.4. Operatori deschişi

Fie X şi Y spaţii liniare normate peste acelaşi corp K .

Definiţie. Operatorul U : X → Y se numeşte deschis


(aplicaţie deschisă), dacă pentru orice mulţime deschisă G din
X , mulţimea U ( G ) este deschisă în Y .

Observaţii.
1) Dacă U ∈ L ( X ) este un operator inversabil, atunci
este operator deschis.
Într-adevăr, U ( G ) = (U −1 )
−1
( G ) , iar U −1 este continuu.
2) Dacă U ∈ L ( X ) este deschis, atunci el este surjectiv.
Într-adevăr, dacă G = B ( 0, r ) , atunci U ( G ) este deschisă
şi conţine elementul nul, deci există B ( 0, r ) ⊂ U ( G ) .
Rezultă că Y = ∪ n=1 nU ( G ) = U ( X ) .

Lemă. Fie X şi Y spaţii spaţii liniare normate, Y spaţiu


Banach şi U : X → Y un operator liniar şi surjectiv. Atunci,
pentru orice r > 0 , mulţimea U ( B ( 0, r ) ) este o vecinătate a
originii în Y .

Demonstraţie. Din ipoteză şi din X = ∪ n=1 B ( 0, nr 2 ) ,


rezultă că Y = ∪ n=1 nU ( B ( 0, r 2 ) ) .

Conform teoremei lui Baire rezultă că există n0 ∈ astfel

( )
încât Int n0U ( B ( 0, r 2 ) ) ≠ ∅ .
82 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ

Atunci Int U ( B ( 0, r 2 ) ) ≠ ∅ (operaţia de înmulţire cu


scalarul n0 este un homeomorfism).
Fie D = Int U ( B ( 0, r 2 ) ) . Avem:
⎛ ⎛ r ⎞⎞ ⎛ ⎛ r ⎞⎞
D − D ⊂ U ⎜ B ⎜ 0, ⎟ ⎟ − U ⎜ B ⎜ 0, ⎟ ⎟
⎝ ⎝ 2 ⎠⎠ ⎝ ⎝ 2 ⎠⎠
⎛ ⎛ r ⎞⎞ ⎛ ⎛ r ⎞⎞
⊂ U ⎜ B ⎜ 0, ⎟ ⎟ − U ⎜ B ⎜ 0, ⎟ ⎟ = U ( B ( 0, r ) ).
⎝ ⎝ 2 ⎠⎠ ⎝ ⎝ 2 ⎠⎠
Recapitulând, D − D ⊂ U ( B ( 0, r ) ) , iar D−D este
deschisă şi conţine pe zero.
Rezultă că U ( B ( 0, r ) ) este o vecinătate a originii.

Teorema 4 (Teorema aplicaţiei deschise). Fie X şi Y


spaţii Banach şi U : X → Y un operator liniar, continuu şi
surjectiv. Atunci U este o aplicaţie deschisă.

Demonstraţie. Vom arăta, pentru început, că dacă B ( 0, r )


este o vecinătate a originii în X , atunci U ( B ( 0, r ) ) este o
vecinătate a originii în Y .
Conform lemei precedente, pentru orice n , există ε n > 0
astfel încât:
⎛ ⎛ r ⎞⎞
B ( 0, ε n ) ⊂ U ⎜ B ⎜ 0, n ⎟ ⎟ . (4.4.1)
⎝ ⎝ 2 ⎠⎠
Vom arăta că:
B ( 0, ε1 ) ⊂ U ( B ( 0, r ) ) . (4.4.2)
Operatori continui 83
Să observăm pentru început că lim ε n = 0 . Fie pentru
n→∞

aceasta 0 < t < ε n . Există y ∈ B ( 0, ε n ) , t = y .


{ xk }k =1 , xk ∈ B ( 0, r 2n ) astfel

Din (4.4.1) există un şir
încât y = limU ( xk ) . Avem U ( xk ) ≤ U xk ≤ U ⋅ r 2n şi
k →∞

deci y ≤ U ⋅ r 2n , adică 0 < t < ε n implică t ≤ U ⋅ r 2n .


Atunci ε n ≤ U ⋅ r 2n şi deci lim ε n = 0 .
n→∞

Revenind la demonstraţia afirmaţiei (4.4.2), fie


y ∈ B ( 0, ε1 ) . Din (4.4.1) rezultă că există x1 ∈ B ( 0, r 2 ) astfel
încât y − U ( x1 ) < ε 2 . Avem deci y − U ( x1 ) ∈ B ( 0, ε 2 ) şi
folosind din nou relaţia (4.4.1) rezultă că există x2 ∈ B ( 0, r 22 )
astfel încât y − U ( x1 ) − U ( x2 ) < ε 3 .
{ xn }n=1

Se construieşte astfel prin inducţie un şir astfel
încât:
r ⎛ n ⎞
xn <
2n
( n = 1, 2,3,
) , y − U ⎜ ∑ xk ⎟ < ε n+1 (4.4.3)
⎝ k =1 ⎠
Din xn < r 2 ( n = 1, 2,3, ) rezultă că seria ∑ n≥1 xn
n

este absolut convergentă şi deci convergentă.


Fie x = ∑ n=1 xn . Atunci x < ∑ n=1 r 2n = r ,
∞ ∞
deci
x ∈ B ( 0, r ) , iar din (4.4.3) rezultă că y = U ( x ) . Are loc deci
incluziunea (4.4.2).
Din această primă etapă rezultă apoi evident că dacă V
este o vecinătate a originii în X , atunci U (V ) este o vecinătate
a originii în Y .
84 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Fie, în fine, G o mulţime deschisă în X . Faptul că U ( G )
este o mulţime deschisă este echivalent cu aceea că U ( G ) este
vecinătate pentru fiecare punct al ei.
Fie deci y ∈ U ( G ) , y = U ( x ) , x ∈ G . Conform ipotezei
şi etapei precedente U ( G − x ) este o vecinătate a originii în Y ,
deci U ( G ) este vecinătate pentru y . Mulţimea U ( G ) este
deschisă şi prin urmare U este aplicaţie deschisă.

Corolarul 1. Fie X şi Y spaţii Banach şi U ∈ L ( X ) un


operator bijectiv. Atunci U −1 este continuu.

Demonstraţie. În enunţ, U −1 este inversul lui U în clasa


funcţiilor şi este un operator liniar. Continuitatea sa va rezulta
din teorema precedentă. Într-adevăr, dacă G este o mulţime
deschisă în X , atunci preimaginea ei prin U −1 , (U −1 )
−1
(G ) este
mulţimea U ( G ) şi este deschisă în Y conform teoremei
precedente. Aceasta arată că U −1 este continuu.

Corolarul 2. Fie X un spaţiu liniar, p şi q norme


comparabile pe X , astfel încât, înzestrat cu fiecare din ele X
este spaţiu Banach. Atunci cele două norme sunt echivalente.

Demonstraţie. Normele p şi q fiind comparabile, există


µ > 0 astfel încât, spre exemplu, p ( x ) ≤ µ q ( x ) ( x ∈ X ) .
Aceasta este echivalent cu faptul că aplicaţia identică,
I : ( X , q ) → ( X , p ) , este continuă.
Operatori continui 85
Conform corolarului precedent, I −1 este continuă, deci
există λ > 0 astfel încât q ( x ) ≤ λ p ( x ) ( x ∈ X ) .
Normele p şi q sunt echivalente.

4.5. Operatori închişi

Noţiunea de operator închis este o rafinare a noţiunii de


operator continuu.

Fie X şi Y spaţii liniare normate şi U : X → Y . Se


{ }
notează G (U ) = ( x,U ( x ) ) : x ∈ X şi se numeşte graficul
funcţiei U . Dacă U este operator liniar, atunci G (U ) este un
subspaţiu liniar în X × Y .
Amintim că X × Y se organizează canonic cu structura de
spaţiu normat dată, spre exemplu, de norma:
( x, y ) = x + y ( ( x , y ) ∈ X × Y ) ,
unde am folosit aceeaşi notaţie pentru normele din X , Y ,
respectiv X × Y .
Se ştie că dacă X şi Y sunt spaţii Banach, atunci X × Y
este spaţiu Banach.

Definiţie. Operatorul liniar U : X → Y se numeşte închis


dacă graficul său este o mulţime închisă.

Observaţie. Operatorul U este închis dacă şi numai dacă


are următoarea proprietate de continuitate: Dacă lim xn = x şi
n→∞

limU ( xn ) = y , atunci y = U ( x ) , adică limU ( xn ) = U ( x ) .


n→∞ n→∞
86 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Teorema 5 (Teorema graficului închis). Fie X şi Y
spaţii Banach şi U : X → Y un operator liniar şi închis.
Atunci U este continuu.

Demonstraţie. Definim p : X → , p ( x) = x + U ( x) .
Funcţionala p este normă, comparabilă cu norma din X ,
căci p ( x ) ≥ x ( x ∈ X ) , iar ( X , p ) este spaţiu Banach. Fie,
pentru aceasta, { xn }n=1 un şir Cauchy în raport cu norma p .

Atunci { xn }n=1 , {U ( xn )}n=1 sunt şiruri Cauchy, deci convergente.


∞ ∞

Fie x∈ X şi y∈ X astfel încât lim xn = x şi


n→∞

limU ( xn ) = y . Operatorul U fiind închis, avem y = U ( x ) .


n→∞

Recapitulând, lim xn = x şi limU ( xn ) = U ( x ) şi deci


n→∞ n→∞

lim xn = x în raport cu norma p . Atunci ( X , p ) şi ( X , ) sunt


n →∞

spaţii Banach, normele p şi sunt comparabile, deci


echivalente (vezi teorema aplicaţiei deschise, corolar).
Există deci M > 0 astfel încât p ( x ) ≤ M x pentru orice
x ∈ X , de unde rezultă că operatorul U este continuu.

4.6. Operatori compacţi

Fie X şi Y spaţii liniare normate peste acelaşi corp K .


Definiţie. Un operator liniar U : X → Y se numeşte
compact, dacă pentru orice mulţime mărginită A ⊂ X , mulţimea
U ( A ) este compactă.
Operatori continui 87
Observaţii.
1) Orice operator compact este continuu.
Justificare. Într-adevăr, mulţimea { x ∈ X : x ≤ 1} fiind
mărginită, dacă U este compact, atunci mulţimea
{U ( x ) : x ≤ 1} este relativ compactă, deci mărginită, de unde
rezultă că U este continuu.
2) Fie X un spaţiu liniar normat de dimensiune infinită
şi I : X → X operatorul identitate. Din teorema lui Riesz de
caracterizare a spaţiilor liniare normate de dimensiune finită
rezultă că I nu este compact. Deci, există operatori liniari şi
continui care nu sunt compacţi.
3) Fie U : X → Y un operator liniar şi continuu astfel
încât dimU ( X ) < ∞ . Atunci U este compact (se numeşte
operator de rang finit).

Propoziţie. Fie U : X → Y un operator liniar. Operatorul


U este continuu dacă şi numai dacă pentru orice şir mărginit
( xn )n∈ ( )
, xn ∈ X , există un subşir xn k
k
( ( ))
astfel încât U xn k
k
este convergent.

Demonstraţie. Dacă U este compact, iar ( xn )n∈ este un


şir mărginit, atunci mulţimea {U ( x ) : n ∈ }
n este relativ
compactă, deci există un subşir convergent U xn k ( ( )) . k

Reciproc, fie A ⊂ X o mulţime mărginită şi fie (U ( xn ) )n ,


xn ∈ A , un şir în U ( A) . Atunci şirul ( xn )n∈ este mărginit şi

( )
există, conform ipotezei, un subşir xn k
k
( ( ))
astfel încât U xn k
k
este convergent.
88 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Din teorema de caracterizare a relativ compacităţii în
spaţii metrice rezultă că mulţimea U ( A) este relativ compactă.
Operatorul U este deci compact.

Teorema 6. Fie K ( X , Y ) mulţimea operatorilor liniari


compacţi U : X → Y . Atunci K ( X , Y ) este un subspaţiu liniar
în L ( X , Y ) şi este un subspaţiu liniar închis dacă Y este spaţiu
Banach.

Demonstraţie. Fie U ,V ∈ K ( X , Y ) şi ( xn )n∈ un şir


mărginit. Conform propoziţiei precedente, există (x ) nk
k
un

subşir astfel încât U xn k( ( )) k


este convergent.
Din compacitatea operatorului V , rezultă că există apoi un
subşir xn k( ) în ( x )
l l
nk
k
( ( ))
astfel încât V xn k
l
l
este convergent.

Atunci ((U + V ) ( x ))
nkl
l
este convergent şi deci U + V
este compact (am folosit din nou propozişia precedentă).
Este evident că αU ∈ K ( X , Y ) pentru orice număr α .
Aceasta arată că mulţimea operatorilor compacţi este un
subspaţiu liniar în L ( X , Y ) .
Să presupunem că Y este spaţiu Banach.
Pentru a arăta că subspaţiul K ( X , Y ) este închis, fie
(U n )n∈ un şir în K ( X , Y ) convergent în L ( X , Y ) către U . Fie
( xn )n∈ un şir mărginit în X .
Operatori continui 89
Cu ajutorul ”procedeului diagonal” se extrage un subşir
(x )
nn n astfel încât, pentru orice k şirul U k ( xn n ) este ( ) n

convergent.
Avem inegalităţile următoare:
U ( xn n ) − U ( xm m ) ≤ U ( xn n ) − U k ( xn n ) +

+ U k ( xn n ) − U k ( xm m ) +

+ U k ( xm m ) − U ( xm m ) ≤

≤ U −Uk (x nn + xm m + )
+ U k ( xn n ) − U k ( xm m ) .

(
Rezultă că U ( xn n ) ) n
este şir Cauchy în Y , deci este
convergent şi, prin urmare, U este compact. Aceasta arată că
mulţimea K ( X , Y ) este închisă în L ( X , Y ) .

Observaţii.
1) Din teorema precedentă subliniem că dacă (U n )n∈
este un şir de operatori compacţi, convergent în norma din
L ( X , Y ) către operatorul U , atunci U este compact.
2) Dacă U ,V sunt operatori liniari şi continui, care se
pot compune şi cel puţin unul compact, atunci compunerea lor
este un operator compact.

Propoziţia 2. Dacă X este spaţiu Banach, iar


U ∈ K ( X , Y ) şi U ( X ) este un subspaţiu liniar închis, atunci
U este operator de rang finit ( dimU ( X ) < ∞ ).
Demonstraţie. Avem U ( X ) = ∪ n=1 nU ( B ( 0,1) ) .

90 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Conform teoremei lui Baire, există n0 ∈ astfel încât
Int n0U ( B ( 0,1) ) ≠ ∅ , de unde rezultă că Int U ( B ( 0,1) ) ≠ ∅ .
Deoarece U este compact, mulţimea U ( B ( 0,1) ) este
compactă şi atunci Int U ( B ( 0,1) ) este o mulţime relativ
compactă, cu interiorul nevid în U ( X ) .
Din teorema lui Riesz, rezultă că dimU ( X ) < ∞ .

Lema 1 (Riesz). Fie X un spaţiu liniar normat, Y X,


un subspaţiu liniar închis şi ε ∈ ( 0,1) . Există atunci aε ∈ Y ,
astfel încât aε = 1 şi ε ≤ dist ( aε , Y ) ≤ 1 .

Demonstraţie. Subspaţiul liniar Y ⊂ X , Y ≠ X fiind


închis, există x ∈ X \ Y şi deci dist ( x, Y ) : = d > 0 . Rezultă că
1
există w ∈ Y astfel încât x − w < d.
ε
1
Fie aε = ( x − w) . Atunci avem:
x−w
1 1
aε − y = x − w− x− w y ≥ d > ε , ∀ y ∈Y .
x−w x−w

Observaţie. Se reţine afirmaţia din lema precedentă,


numită lema cvasiperpendicularei, prin:
sup dist ( a, Y ) = 1 .
a =1

Lema 2. Fie X un spaţiu liniar normat, Y şi Z subspaţii


liniare închise, Y Z , fie U : X → X un operator liniar astfel
Operatori continui 91
încât ( I − U )( Z ) ⊂ Y . Atunci există a ∈ Z \ Y , a = 1 astfel
1
încât U ( a ) − U ( y ) ≥ ( y ∈Y ) .
2

Demonstraţie. Din ipoteză rezultă U (Y ) ⊂ Y . Conform


1
lemei 1, există a ∈ Z , a = 1 şi a − y ≥ ( y ∈Y ) . Pentru
2
y ∈ Y , avem atunci:
1
U ( a ) − U ( y ) = a − ( a − U ( a ) + U ( y )) ≥ ,
2
căci a − U ( a ) şi U ( y ) aparţin lui Y .

Observaţie. Lema spune că U (Y ) U (Z ) .

Teorema 7 (Riesz-Schauder). Fie X un spaţiu liniar


normat şi U : X → Y un operator compact. Atunci:
i) dim ker ( I − U ) < ∞ ;
ii) Dacă I − U este injectiv, atunci, pentru orice
subspaţiu liniar închis Z , ( I − U )( Z ) este un subspaţiu liniar
închis;
iii) Dacă I − U este injectiv, atunci I − U este surjectiv şi
( I − U ) este continuu.
−1

Demonstraţie. (i). Fie Y = ker ( I −U ) . Atunci


x ∈ Y ⇔ U ( x ) = x . Fie A = { x ∈ Y : x ≤ 1} . Atunci U ( A) = A .
Deoarece A este mărginită, iar U este compact, rezultă că
U ( A ) este compactă, adică A este compactă.
92 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Deoarece Y este închis, rezultă că A este închisă şi, în
concluzie, A este o vecinătate compactă a originii în Y .
Din teorema lui Riesz, rezultă că dimU (Y ) < ∞ .
(ii). Presupunem că I − U este injectiv şi fie Z un
subspaţiu liniar închis în X .
Vom arăta că ( I − U )( Z ) este, de asemenea, un subspaţiu
liniar închis. Fie, pentru aceasta, ( xn )n un şir în Z , astfel încât
( ( I − U )( x ) ) este convergent. Fie:
n n

y = lim ( x − U ( x ) )
n n (4.5.1)
n→∞

Dacă am presupune că ( xn )n este nemărginit, extrăgând


eventual un subşir, putem presupune că lim xn = ∞ .
n→∞

1
Atunci lim
n→∞ xn
(x n − U ( xn ) ) = 0 sau:

⎛ 1 ⎛ 1 ⎞⎞
lim ⎜ xn − U ⎜⎜ xn ⎟⎟ ⎟ = 0 (4.5.2)
n → ∞⎜ x ⎟
⎝ n ⎝ xn ⎠⎠
1
Deoarece U este compact şi xn = 1 , rezultă că există
xn
⎛ ⎞
( )
un subşir xn k asfel încât U
k

⎜ x
1 ⎟
xn k este convergent.

⎝ nk
⎠k
⎛ ⎞
1
Din (4.5.2) rezultă că şirul ⎜ xn k ⎟ este convergent.
⎜ x ⎟
⎝ nk ⎠k
1
Fie x = lim xn k . Atunci x = 1 , deci x ≠ 0 .
k →∞
xn k
Operatori continui 93
Din (4.5.2) ar rezultă x − U ( x ) = 0 , ceea ce contrazice
ipoteza. Rămâne deci că şirul ( xn )n este mărginit.
Deoarece U este compact, există un subşir xm k ( ) k
astfel

( ( ))
încât U xm k
k
este convergent.

Din (4.5.1) rezultă că xm k( ) k


este convergent.
Fie w = lim xm k .
k →∞

Deoarece subspaţiul liniar Z este închis, rezultă că w ∈ Z ,


iar din (4.5.1) rezultă că y = w − U ( w ) , adică y ∈ ( I − U )( Z ) .
Subspaţiul liniar ( I − U )( Z ) este deci închis.
(iii). Presupunem în continuare că I − U este injectiv şi
vom arăta că este şi surjectiv. Notăm X 0 = X , X 1 = ( I − U ) X 0 ,
X n+1 = ( I − U ) X n pentru n = 1, 2,3, . Atunci avem X n+1 ⊂ X n .
Conform punctului (ii), fiecare X n este subspaţiu liniar
închis.
Dacă am presupune că, pentru orice n , incluziunea
X n+1 ⊂ X n este strictă, cum ( I − U )( X n ) = X n+1 , din lema 2 ar
rezulta că pentru orice n ∈ , există an ∈ X n , an = 1 şi
1
U ( an ) − U ( x ) ≥ , ∀ x ∈ X n+1 . Pentru n ≠ m , am avea atunci
2
1
U ( an ) − U ( am ) ≥ , ceea ce contrazice compacitatea lui U .
2
Contradicţia la care s-a ajuns dovedeşte că există n 0 ∈

( ) ( )
astfel încât X n 0 +1 = X n 0 , adică ( I − U ) X n 0 = ( I − U ) X n 0 +1 .
94 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Din injectivitatea lui I − U , rezultă că X n 0 = X n 0 −1 şi, prin
recurenţă, rezultă că X 1 = X 0 , adică ( I − U )( X ) = X .
Mai avem de arătat că ( I − U )
−1
este continuu.
Fie pentru aceasta ( yn )n un şir convergent către 0 şi fie
xn = ( I − U ) ( yn ) , adică:
−1

yn = xn − U ( xn ) (4.5.3)
Ca în prima parte a demonstraţiei rezultă că şirul ( xn )n
este şir mărginit. Pentru fiecare subşir xn k ( ) k
există un subşir

(x )
nkl
l
astfel încât şirul U xn k ( ( )) l
l
este convergent. Din (4.5.3)

( )
rezultă că xn k
l
l
este convergent.

Fie v = lim xn k . Din (4.5.3) rezultă v − U ( v ) = 0 şi, din


l →∞ l

ipoteză, rezultă v = 0 . Atunci şirul ( xn )n este convergent şi are


limita 0 . Operatorul ( I − U )
−1
este deci continuu.

Observaţie. Dacă X este spaţiu Banach, atunci


continuitatea operatorului ( I − U )
−1
rezultă din teorema
aplicaţiei deschise.
Operatori continui 95
Exemple.
1) Fie p > 1 , ( λn )n≥1 un şir mărginit şi U : p
→ p

operatorul definit prin U ( x ) = ( λn xn )n≥1 , x = ( xn )n≥1 .


Se ştie că U este liniar şi continuu şi că U = sup λn .
n ≥1

Operatorul U este compact dacă şi numai dacă


lim λn = 0 . Într-adevăr, să presupunem că lim λn = 0 şi fie
n→∞ n→∞

Un : p
→ p
, U n ( x ) = ( λ1 x1 , λ2 x2 , , λn xn ,0,0, ). Operatorul
U n este continuu, de rang finit şi este deci compact. Avem
U ( x ) − U n ( x ) = ( 0, ,0, λn+1 xn+1 , ). Atunci U − U n = sup λk ,
k ≥n

iar din ipoteză rezultă că lim U − U n = 0 . Din teorema 6


n→∞

rezultă că operatorul U este compact.


Reciproc, să presupunem că operatorul U este compact.
Dacă en = ( 0,0, ,0,1,0,0, ) , unde 1 se află pe locul n , atunci
şirul ( en )n≥1 este mărginit ( en = 1 ). Operatorul U fiind
compact, mulţimea {U ( e ) : n ≥ 1}
n este compactă, adică
{λnen : n ≥ 1} este compactă. Pentru orice şir ( nk )k strict
crescător de numere naturale, există un subşir n k l ( ) l
astfel încât

(
şirul λ k l n k l ) l
este convergent şi deci este şir Cauchy.
Rezultă că lim λn k = 0 şi deci lim λn = 0 .
l →∞ l n→∞

2) Fie a : [ 0,1] × [ 0,1] → o funcţie continuă şi


U : C ([ 0,1]) → C ([ 0,1]) operatorul definit prin:
1
U ( x )( s ) = ∫ a ( s, t ) x ( t ) dt .
0
96 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Pe spaţiul C ([ 0,1]) se consideră norma x = max x ( t ) .
t∈[ 0,1]

Operatorul U este liniar şi continuu. Fie A ⊂ C ([ 0,1]) o


mulţime mărginită. Atunci mulţimea U ( A) este mărginită şi
egal uniform continuă. Din teorema Arzela-Ascoli rezultă că
mulţimea U ( A) este relativ compactă şi deci operatorul U este
compact.
3) Fie U : C ([ 0,1]) → C ([ 0,1]) operatorul definit prin
U ( x ) = t x ( t ) ( t ∈ [ 0,1]) .
Operatorul U este liniar, continuu, dar nu este compact
(se poate considera şirul ( xn )n , xn ( t ) = sin nt , t ∈ [ 0,1] ).

4.7. Dualul unui spaţiu liniar normat

Fie X un spaţiu liniar normat peste corpul K .


Se notează X ′ mulţimea tuturor funcţionalelor liniare şi
continue f : X → K şi se numeşte dualul lui X .
( X ′ se numeşte uneori conjugatul lui X şi se notează X * ).
Dualul X ′ este deci L ( X , K ) , a cărui organizare ca
spaţiu liniar normat se face cu norma f = sup { f ( x) : x ≤ 1 .}
Se ştie că atunci ( X ′, ) este spaţiu Banach.
Propoziţia 1. O funcţională liniară pe un spaţiu liniar
normat este continuă dacă şi numai dacă nucleul ei este un
subspaţiu închis.
Operatori continui 97
Demonstraţie. Dacă f este o funcţională liniară şi
continuă, atunci nucleul ei f −1
({0}) este imaginea inversă
printr-o funcţie continuă a mulţimii închise {0} şi este deci o
mulţime închisă.
Reciproc, fie f o funcţională liniară al cărei nucleu este
un subspaţiu închis. Presupunem că f : X → K nu este
funcţionala nulă şi fie x0 ∈ X , x0 ∉ ker f , f ( x0 ) = 1 . Nucleul
ker f fiind o mulţime închisă, există atunci d > 0 astfel încât:
x0 − y ≥ d ( y ∈ ker f ) (4.7.1)
Relaţia x = x − f ( x ) x0 + f ( x ) x0 exprimă faptul că
nucleul lui f este un subspaţiu maximal. Dacă f ( x ) ≠ 0 , avem
1 1
atunci ⋅ x = x0 − ⋅ ( f ( x ) x0 − x ) şi din (4.7.1) rezultă
f ( x) f ( x)
1 1
⋅ x ≥ d şi deci f ( x ) ≤ ⋅ x (x∈ X ).
f ( x) d
Rezultă că funcţionala f este continuă.

Corolar. O funcţională liniară este discontinuă dacă şi


numai dacă nucleul ei este un subspaţiu dens.

Teorema 8 (Hahn-Banach). Fie X un spaţiu liniar


normat, fie Y ⊂ X , Y un subspaţiu liniar şi f : Y → o
funcţională liniară şi continuă.
Există atunci F : X → o funcţională liniară şi continuă
a cărei restricţie la Y este f şi F = f .

Demonstraţie. Din ipoteză avem f ( x ) ≤ f x ( x ∈Y ) .


98 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Notăm p ( x ) = f ⋅ x şi reţinem f ( x ) ≤ p ( x ) ( x ∈ Y ) .
Considerăm mulţimea tuturor perechilor ( t , Z ) , unde Z
este subspaţiu liniar, Z ⊃ Y şi t : Z → este aplicaţie liniară cu
proprietăţile t ( x ) ≤ p ( x ) ( x ∈ Z ) , t |Z = f . Notăm H = {( t , Z )} .
Mulţimea H este deci formată din prelungirile liniare, majorate
de p , ale funcţionalei f . Ordonăm mulţimea H astfel:
( t1, Z1 ) ≤ ( t2 , Z 2 ) ⇔ Z1 ⊂ Z 2 , t2 |Z = t1 .
2
Mulţimea H este atunci
inductiv ordonată, adică orice parte total ordonată a sa este
majorată. Conform lemei lui Zorn, în H există cel puţin un
element maximal, fie el ( F ,W ) . Atunci F : W → este o
funcţională liniară a cărei restricţie la Y (Y ⊂ W ) este f şi
F ( x ) ≤ p ( x ) ( x ∈W ) .
Vom arăta că W = X şi, pentru aceasta, să presupunem
prin absurd că W ≠ X . Fie x0 ∈ X \ W şi G : Sp (W , x0 ) →
definită prin G ( x + λ x0 ) = F ( x ) + λ g ( x0 ) ( x ∈ W , λ ∈ ), cu
g:X → definită de g ( x ) = inf { p ( x + y ) − F ( y ) : y ∈ W } .
Funcţionala G este atunci corect definită, liniară,
prelungeşte pe F (şi deci şi pe f ),
G ( x + λ x0 ) ≤ p ( x + λ x0 ) ( x + λ x0 ∈ Sp (W , x0 ) ) .
Atunci ( G, Sp (W , x ) ) ∈ H
0 este strict mai mare decât
( F ,W ) , ceea ce contrazice maximalitatea lui ( F ,W ) .
Rămâne că W = X .
Recapitulând, funcţionala F : X → prelungeşte pe f şi
F ( x) ≤ f x (x∈ X ).
Atunci F = f şi teorema este demonstrată.
Operatori continui 99
Observaţii.
1) Cu notaţiile şi ipotezele din teorema precedentă, fie
h : X → \ , definită prin h ( x ) = inf { p ( x + y ) − f ( y ) : y ∈ Y } .
Prelungirea F din teorema precedentă este unică dacă şi
numai dacă funcţionala h este liniară (exerciţiu).
2) Funcţionala F din teorema precedentă are proprietatea
F ( x) ≤ f ⋅ x ( x ∈ X ) .
3) Se spune că în teorema precedentă funcţionala f a fost
prelungită la X cu păstrarea liniarităţii, continuităţii şi a normei.

Teorema 9 (Teorema Bohnenblust-Sobczyk). Fie X un


spaţiu liniar normat complex, Y ⊂ X un subspaţiu liniar,
f : Y → ^ o funcţională liniară şi continuă. Există atunci
F : Y → ^ o funcţională şi continuă care prelungeşte pe f şi
F = f .

Demonstraţie. Funcţionala f se poate reprezenta


f ( x ) = f1 ( x ) + if 2 ( x ) , unde f1 , f 2 : Y → \ sunt funcţionale
liniare reale (aditive şi omogene pentru scalari reali). Din
f ( ix ) = if ( x ) rezultă că f 2 ( x ) = − f1 ( ix ) şi deci:
f ( x ) = f1 ( x ) − if1 ( ix ) (4.7.2)
Atunci f1 ( x ) ≤ f ( x ) ≤ f ⋅ x (x∈ X ) şi se poate
aplica teorema 1. Există deci F1 : Y → \ o funcţională liniară
reală care prelungeşte pe f1 şi astfel încât:
F1 ( x ) ≤ f ⋅ x (x∈ X ).
Considerăm F : X → ^ funcţionala definită prin
F ( x ) = F1 ( x ) − iF1 ( ix ) . Din (4.7.2) rezultă că F este o
100 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
prelungire a lui f , iar liniaritatea lui F rezultă din proprietatea
de liniaritate reală a lui F1 şi din F ( ix ) = iF ( x ) .
Scriem apoi F ( x ) = eiθ F ( x ) = F ( eiθ x ) = F1 ( eiθ x ) , de
unde rezultă că F ( x ) ≤ f ⋅ x .
Atunci F este continuă şi F = f .

Propoziţia 2. Fie X un spaţiu liniar normat, Y ⊂ X un


subspaţiu liniar închis, Y ≠ X şi x0 ∉ Y . Există atunci
f ∈ X ′ astfel încât f (Y ) = {0} şi f ( x0 ) = 1 .

Demonstraţie. Dacă notăm Z = Sp (Y , x0 ) , atunci avem


Z = { y + λ x0 , y ∈ Y } , scrierea y + λ x0 este unică, Y este un
subspaţiu închis în Z .
Funcţionala g : Z → K , g ( y + λ x0 ) = λ este corect
definită, liniară, g ( x0 ) = 1 , ker g = Y . Conform propoziţiei 1
rezultă că funţionala g este continuă.
Din teorema Hahn-Banach rezultă că g se poate prelungi
pe X cu păstrarea liniarităţii şi a continuităţii.
Dacă f este o astfel de prelungire, atunci f (Y ) = {0} şi
f ( x0 ) = 1 . (Se poate presupune că f ( x0 ) = γ ( γ ∈ K ) ).

Propoziţia 3. Fie X ≠ {0} un spaţiu liniar normat şi


x0 ∈ X . Există atunci f ∈ X′ astfel încât f =1 şi
f ( x0 ) = x0 .
Operatori continui 101
Demonstraţie. Presupunem că x0 ≠ 0 şi fie Y = Sp { x0 } ,
Y = {λ x0 , λ ∈ K} . Fie f 0 : Y → K funcţionala definită prin
f 0 ( λ x0 ) = λ x0 . Atunci f0 este continuă, f0 = 1 ,
f 0 ( x0 ) = x0 .
Fie f : X → K o prelungire a funcţionalei f 0 ca în
teorema Hahn-Banach:
f = f 0 = 1 şi f ( x0 ) = f 0 ( x0 ) = x0 .
Dacă x0 = 0 , afirmaţia din enunţ este adevărată pentru
orice element de normă 1 din dual.
Se notează X ′′ = ( X ′ )′ şi se numeşte bidualul lui X .

Presupunem în continuare că X ≠ {0} .


Fie x ∈ X şi funcţionala xˆ : X ′ → K , definită prin
x̂ ( f ) = f ( x ) ( f ∈ X ′ ) . Este evident că x̂ este liniară, iar din
x̂ ( f ) ≤ x f rezultă că este continuă. Atunci x̂ ∈ X ′′ şi:

x̂ ≤ x (4.7.3)
Conform propoziţiei precedente există apoi g ∈ X ′,
g = 1, g ( x) = x şi atunci xˆ ≥ xˆ ( g ) = g ( x ) = x . Din
(4.7.3) rezultă că x̂ = x . Vom nota X 0′′ = { xˆ : x ∈ X } .

Aplicaţia ϕ : X → X ′′ , definită prin ϕ ( x ) = xˆ este atunci


liniară, izometrică ( ϕ ( x ) = x ) şi este deci un izomorfism de
spaţii liniar normate între X şi subspaţiul X 0′′ al lui X ′′ .
102 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Definiţie. Spaţiul liniar normat X se numeşte reflexiv
dacă X 0′′ = X ′′ .

Observaţii.
1) Orice spaţiu reflexiv este spaţiu Banach.
2) Spaţiul X este reflexiv dacă prin aplicaţia x xˆ ,
spaţiul X este izomorf, ca spaţiu liniar normat, cu X ′′ .

Definiţie. Mulţime A ⊂ X se numeşte slab mărginită


dacă pentru orice f ∈ X ′ mulţimea f ( A) este mărginită.

Teorema 10. O submuţime a unui spaţiu liniar normat


este mărginită dacă şi numai dacă este slab mărginită.

Demonstraţie. Este evident că dacă mulţimea A este


mărginită în sensul normei din X , atunci ea este slab mărginită.
Să presupunem că A este slab mărginită. Aceasta înseamnă că
pentru orice f ∈ X′ există M >0 astfel încât
f ( x) ≤ M ( x ∈ A ) , adică x̂ ( f ) ≤ M ( x ∈ A) . Familia de
funcţionale { xˆ : x ∈ A} este deci punctual mărginită, iar din
principiul mărginirii uniforme rezultă că mulţimea { xˆ : x ∈ A}
este mărginită. Atunci {x : x ∈ A} este mărginită. (Am folosit
faptul că X ′ este spaţiu Banach).

{ f n }n=1 ,

Definiţie. Şirul f n ∈ X ′ se numeşte slab convergent
dacă există f ∈ X ′ astfel încât lim f n ( x ) = f ( x ) pentru orice
n→∞

x∈ X .
Operatori continui 103
Observaţii.
1) Dacă şirul { f n }n=1 converge în sensul normei din X ′

către f ∈ X ′ , atunci el converge slab către f .


{ f n }n=1

2) Dacă X este spaţiu Banach, atunci şirul este
slab convergent dacă şi numai dacă pentru orice x ∈ X , şirul
{ f ( x )}

n n =1
este convergent.

Teorema 11. Fie X un spaţiu Banach şi f n , f ∈ X ′ ,


( n = 1, 2,3, ) . Şirul { f n }n=1

converge slab către f dacă şi
numai dacă:
i) există M > 0 astfel încât f n ≤ M ( n = 1, 2,3, );
ii) există o submulţime A ⊂ X astfel încât Sp ( A ) = X şi
lim f n ( x ) = f ( x ) ( x ∈ A) .
n→∞

{ f n }n=1

Demonstraţie. Dacă şirul converge slab către f ,
atunci (i) rezultă din principiul mărginirii uniforme, iar (ii) este
evidentă.
Pentru afirmaţia reciprocă, din (ii) rezultă că
lim f n ( y ) = f ( y ) pentru orice y ∈ Sp ( A ) şi apoi, folosind şi (i)
n→∞

rezultă că lim f n ( x ) = f ( x ) ( x ∈ A) .
n→∞

Teorema 12. Dacă X este un spaţiu liniar normat al


cărui dual este separabil, atunci X este separabil.

Demonstraţie. Din ipoteză rezultă că există o mulţime


A = { f1 , f 2 , , f n , } , unde f n ∈ X ′ , f n = 1 şi astfel încât
104 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
A = { f ∈ X ′ : f = 1} . Pentru fiecare n , deoarece fn = 1 ,
1
există xn ∈ X cu proprietăţile: xn ≤ 1 şi f n ( xn ) ≥ .
2
Fie Y = Sp { xn : n = 1, 2,3, } . În ipoteza că Y ≠ X , din
propoziţia 2 rezultă că există f ∈ X ′ , f = 1 şi f (Y ) = {0} .
1
Atunci f − f n ≥ f ( xn ) − f n ( xn ) = f n ( xn ) ≥
.
2
Aceasta arată că f nu poate fi aproximată oricât de bine
în sensul normei cu elemente din A , ceea ce este o contradicţie.
Rămâne că Y = X , iar mulţimea:
⎧n ⎫
B = ⎨∑ α j x j : α j ∈ Q + iQ, n = 1, 2, 3, ⎬
⎩ j =1 ⎭
este atunci numărabilă şi densă în X .

4.8. Dualele unor spaţii liniare normate concrete

1). Fie spaţiul liniar normat ( n


, 2 ). Pentru fiecare

f ∈( )′ , există şi este unic (α ,α ,


n
1 2 ,α n ) ∈ n
astfel încât
f ( x) = ∑ α x .
n
i =1 i i

Corespondenţa f (α1,α 2 , ,α n ) este izomorfism de

spaţii liniare normate între ( )′


n
şi n
, adică ( )′ =
n n

n n
(dualul lui este însuşi ).
Operatori continui 105

2). Fie spaţiile X = K m , ( ∞ ) şi Y = K m , ( 1 ), unde

x ∞ {
= max x j : j = 1, 2, }
, m , x 1 = ∑ j =1 x j . Pentru f ∈ X ′ ,
m

există y ∈ K m astfel încât f ( x ) = ∑ j =1 x j y j , y = ( y1 , y2 , , ym ) ,


m

x = ( x1 , x2 , , xm ) şi f = y 1 . Corespondenţa f y este un
izomorfism de spaţii liniare normate între X ′ şi Y . Scriem
aceasta X ′ = Y . Cu o semnificaţie corespunzătoare Y ′ = X .
3). Să considerăm spaţiul ( 1
, 1 ),
⎧ ⎫ ∞
1
= ⎨ x = ( xn )n≥1 : xn ∈ K, ∑ xn < ∞ ⎬ , x 1 = ∑ xn .
⎩ n≥1 ⎭ n =1

Se ştie că ( 1
, 1 ) este spaţiu Banach cu bază Schauder:

x = ∑ xnen , (4.8.1)
n =1

unde x = ( xn )n≥1 ∈ 1 , en = (δ kn ) .
k ≥1

Dacă f ∈ ( 1
)′ , atunci:

f ( x ) = ∑ xn yn , (4.8.2)
n =1

unde yn : = f ( en ) .
Atunci yn ≤ f ( n ≥ 1) , deci şirul ( yn )n≥1 este mărginit.
Notând y = ( yn )n≥1 , reţinem că există (şi este unic) y ∈ ∞

astfel încât are loc (4.8.2) pentru orice x ∈ 1


şi:
y ∞≤ f . (4.8.3)
106 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ

Din (4.8.2) rezultă că f ( x ) ≤ sup yn ⋅ ∑ xn sau
n≥1 n =1

f ( x) ≤ y ∞
⋅ x 1 ( x ∈ ) . Atunci
1
f ≤ y ∞
şi din (4.8.3)
avem f = y ∞
(4.8.4)
Este apoi evident că pentru orice y ∈ ∞
, y = ( yn )n≥1 prin
formula (4.8.2) se defineşte o funcţională liniară, continuă pe 1 .
Aplicaţia ϕ : ( 1 )′ → ∞ , ϕ ( f ) = y astfel încât are loc
(4.8.2), este atunci liniară, surjectivă şi păstrează norma.
Reţinem deci următoarea teoremă.

Teorema 13. Pentru orice f ∈ ( 1


)′ există şi este unic
y∈ ∞
, y = ( yn )n≥1 astfel încât, pentru orice x ∈ 1 , x = ( xn )n≥1

are loc f ( x ) = ∑ xn yn .
n =1

Corespondenţa f y este un izomorfism de spaţii

liniare normate între ( )′ şi


1 ∞
.

Spunem că dualul lui 1


este ∞
şi scriem ( )′ =
1 ∞
. ■

4). Fie p > 1 şi spaţiul ( p


, p ),
1 p
⎧ ⎫ ⎛ ∞ p⎞
= ⎨ x = ( xn )n≥1 : xn ∈ K, ∑ xn < ∞ ⎬ , x = ⎜ ∑ xn ⎟ .
p p p

⎩ n≥1 ⎭ ⎝ n=1 ⎠
Se ştie că ( p
, p ) este spaţiu Banach cu bază Schauder:
Operatori continui 107

x = ∑ xnen , unde x = ( xn )n≥1 ∈ p
, en = (δ kn ) ca în exerciţiul
k ≥1
n =1

precedent. La fel, dacă f ∈ ( p


)′ , atunci:

f ( x ) = ∑ xn yn , (4.8.5)
n =1

unde yn : = f ( en ) .
1 1
+ = 1 . Fie z ( ) = ( z j ) , unde
k
Fie q > 1 astfel încât
p q j ≥1

componentele z j (depinzând şi de k ) sunt:


q
z j = 0 dacă j > k şi z j y j = y j pentru 1 ≤ j ≤ k .
1 p
⎛ k q⎞
Ca element din p
, z (k )
= ⎜∑ yj ⎟ .
p
⎝ j =1 ⎠

( )
k k
= ∑ y j , de unde ∑y
q q
Atunci f z (
k)
≤ f z(
k)
j .
p
j =1 j =1
1q
⎛ k q⎞
Rezultă că ⎜ ∑ y j ⎟ ≤ f ( k ≥ 1) . Notând y = ( y j ) ,
j ≥1
⎝ j =1 ⎠
inegalitatea precedentă arată că y ∈ q şi:
y q≤ f . (4.8.6)
Din reprezentarea (4.8.5) şi inegalitatea lui Hölder avem:

1q 1 p
⎛ ∞ q⎞ ⎛ ∞ p⎞
f ( x) ≤ ⎜ ∑ y j ⎟ ⎜ ∑ xj ⎟ ,
⎝ j =1 ⎠ ⎝ j =1 ⎠
sau
f ( x) ≤ y q
x p (x∈ ) . p
108 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Atunci f ≤ y q
şi din (6) avem:
f = y q. (4.8.7)

Teorema 14. Pentru orice f ∈ ( p


)′ există şi este unic
y∈ q
, y = ( yn )n≥1 astfel încât, pentru orice x ∈ p
, x = ( xn )n≥1 ,

avem f ( x ) = ∑ xn yn . Corespondenţa f y este un
n =1

izomorfism de spaţii liniare normate între ( )′ p


şi q
. Spunem

că dualul lui p
este q
şi scriem ( )′ =
p q
. ■

5). Fie c, ( ∞ ) mulţimea şirurilor numerice convergente,



cu norma indusă din . Se ştie că c este spaţiu Banach cu bază

Schauder. Dacă x = ( xn )n≥1 ∈ c , atunci x = x0e0 + ∑ ( xn − x0 ) en ,
n =1

unde x0 = lim xn , e0 = (1,1,


n→∞
,1, ) , en = (δ n
)
k k ≥1 .

Dacă f ∈ ( c )′ , atunci:

f ( x ) = x0 f ( e0 ) + ∑ ( xn − x0 )η n , (4.8.8)
n =1

unde ηn = f ( en ) .
Fie k ≥ 1 , z ( ) = ( z j ) , unde componentele z j (depinzând
k
j ≥1

şi de k ) sunt: z j = 0 dacă j > k şi z jη j = η j pentru 1 ≤ j ≤ k .


Operatori continui 109
Limita şirului ( z j ) este zero şi formula (4.8.8) devine
j ≥1

( )
k k
f z ( k ) = ∑ η j , de unde ∑η j ≤ f z(k ) = f ( k ≥ 1) .

j =1 j =1

Rezultă că seria ∑η
j ≥1
j este absolut convergentă, iar

reprezentarea (4.8.8) se poate scrie atunci:



f ( x ) = ∑ xnη n , (4.8.9)
n =0

unde η0 = f ( e0 ) − ∑η n .
n =1

Notăm y = (ηn )n∈ şi reţinem că y ∈ 1 . Fie k ≥ 1 şi


w( ) = ( w j )
k
, unde componentele wj sunt astfel încât
j ≥1

w jη0 = η0 dacă j > k şi w jη j = η j pentru 1 ≤ j ≤ k .


Dacă notăm w0 ∈ K astfel încât w0η0 = η0 , atunci
k ∞
f ( wk ) = ∑η j + ∑η w j 0 .
j =0 j =k +1
k ∞ k
Rezultă că ∑η
j =0
j ≤ f + ∑ η w ( k ≥ 1) şi ∑ η
j = k +1
j 0
j =0
j ≤ f .

Scriem aceasta astfel: y 1 ≤ f .


Din formula de reprezentare (4.8.9) rezultă apoi că
f ≤ y 1 şi, în concluzie, f = y 1 .

Teorema 15. Pentru orice f ∈ ( c )′ există şi este unic


y ∈ 1 , y = ( yn )n≥0 astfel încât, pentru orice x ∈ c , x = ( xn )n≥1
110 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ

avem f ( x ) = ∑ xn yn , unde x0 = lim xn . Corespondenţa f y
n→∞
n =0

este un izomorfism de spaţii liniare normate între ( c )′ şi 1


.

Spunem că dualul lui c este 1


şi scriem ( c )′ = 1
. ■
6). Cu semnificaţia din exemplul precedent să se arate că
( c0 )′ = 1
( c0 este spaţiul şirurilor convergente către zero,

organizat ca spaţiu liniar normat ca subspaţiu liniar în ).
7). Vom studia dualul spaţiului
C ([ a, b ]) = { x : [ a, b ] → : x continuã} ,
cu norma x ∞ { }
= max x ( t ) : t ∈ [ a, b ] .
Fie M ([ a, b ]) = { x : [ a, b ] → : x mãrginitã} ,
cu norma x ∞ { }
= sup x ( t ) : t ∈ [ a, b ] .

Dacă f ∈ C ([ a, b ])′ , atunci, conform teoremei Hahn-


Banach, există F : M ([ a, b ]) → o funcţională liniară şi
continuă, care prelungeşte pe f şi astfel încât F = f . Fie
g : [ a, b ] → definită prin:

( ) (
g ( a ) = 0, g ( t ) = F χ[ a , t ] , ∀ t ∈ ( a, b ) , g ( b ) = F χ[ a ,b] . )
( χ A este funcţia caracteristică a mulţimii A ).
Arătăm că funcţia g este cu variaţie mărginită pe [ a, b] .
Într-adevăr, dacă a = t0 < t 1 < t 2 < < tn = b este o
diviziune a intervalului [ a, b] , atunci:
Operatori continui 111

( ),
n −1 n −1

∑ i =0
g ( ti +1 ) − g ( ti ) = ∑ F χ A i
i =0

unde Ai = [ti , ti+1 ) dacă i + 1 < n şi An = [tn−1 , b] .


Dacă α i = sign F χ A i ( ( )) , atunci:
( ⎛ n−1
) ⎞
n −1 n −1

∑ g (t ) − g (t )
i =0
i +1 i = ∑ F α i χ A i = F ⎜ ∑α i χ A i ⎟
i =0 ⎝ i =0 ⎠
n −1
≤ F ⋅ ∑α χ
i =0
i Ai = F .

Rezultă că funcţia g este cu variaţie mărginită şi


b
var g ≤ F = f . (4.8.10)
a
b

Vom arăta că f ( x ) = ∫ x ( t ) dg ( t ) x ∈ C ([ a, b]) . ( )


a

Fie ε > 0 şi η > 0 cu proprietăţile următoare:


dacă δ = {a = t0 < t1 < < tn = b} este o diviziune a
intervalului [ a, b] , cu δ < η , să avem:
x ( t ) − x ( ti ) < ε , ∀ i ∈ {0,1, 2, , n − 1} , ∀ t ∈ [ti , ti+1 ] ,
b n −1

∫ x ( t ) dg ( t ) − ∑ x ( ti ) ( g ( ti+1 ) − g ( ti ) ) < ε .
a i =0

Notăm suma Riemann-Stieltjes din relaţia precedentă


n −1
Sδ ( f , g ) = ∑ x ( ti ) ( g ( ti +1 ) − g ( ti ) ) . Cu aceste notaţii avem:
i =0

⎛ n−1 ⎞
Sδ ( f , g ) = F ⎜ ∑ x ( ti ) χ Ai ⎟ .
⎝ i =0 ⎠
112 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
b
⎛ n−1 ⎞
Deci: ∫a x ( t ) dg ( t ) − F ⎜ ∑ x ( ti ) χ Ai ⎟ < ε . Atunci:
⎝ i =0 ⎠
b b
f ( x ) − ∫ x ( t ) dg ( t ) = F ( x ) − ∫ x ( t ) dg ( t )
a a

⎛ n−1 ⎞
≤ F ( x ) − F ⎜ ∑ x ( ti ) χ A i ⎟
⎝ i =0 ⎠
b
+ Sδ ( f , g ) − ∫ x ( t ) dg ( t )
a
n −1
≤ F ⋅ x − ∑ x ( ti ) χ Ai +ε
i =0 ∞

≤ ε ⋅ f + ε.
Rezultă că:
b

(
f ( x ) = ∫ x ( t ) dg ( t ) x ∈ C ([ a, b ]) . ) (4.8.11)
a

Din proprietăţile integralei Riemann-Stieltjes avem


b b
f ( x ) ≤ var g ⋅ x ∞
şi deci f ≤ var g .
a a
Din (4.8.10) rezultă atunci că:
b
f = var g . (4.8.12)
a

Observaţii.
1) În reprezentarea (4.8.11) funcţia g nu este unică. Spre
exemplu, g + k ( k ∈ ) realizează aceeaşi formulă.
Operatori continui 113
2) Se poate arăta că dacă g1 , g 2 sunt funcţii cu variaţie

[ a, b ] ,
b b
mărginită pe atunci ∫ x ( t ) dg ( t ) = ∫ x ( t ) dg ( t ) ,
a 1 a 2

∀ x ∈ C ([ a, b ]) dacă şi numai dacă:


( g1 − g 2 )( a ) = ( g1 − g 2 )( b )
= ( g1 − g 2 )( t + 0 )
= ( g1 − g 2 )( t − 0 ) ∀ t ∈ ( a, b ) .
3) Dacă în observaţia precedentă avem şi g1 ( a ) = g 2 ( a )
şi gi ( t + 0 ) = gi ( t ) ( t ∈ ( a, b ) ) , atunci g1 = g 2 .
Să considerăm spaţiul NBV ([ a, b ]) al tuturor funcţiilor
g : [ a, b ] → cu variaţie mărginită pe [ a, b] şi cu proprietăţile
g ( a ) = 0 şi g ( t + 0 ) = g ( t ) ( t ∈ ( a, b ) ) .
b
Pe acest spaţiu g = var g este o normă în raport cu care
a

NBV ([ a, b ]) este spaţiu Banach.


Dacă g este o funcţie cu variaţie mărginită pe [ a, b] ,
considerăm:
⎧0, t = a ;

y ( t ) = ⎨ g ( t + 0 ) = g ( a ) , t ∈ ( a, b ) ;

⎩ g ( b ) − g ( a ) , t = b.
Atunci avem: y ∈ NBV ([ a, b ]) ,

∫ x ( t ) dg ( t ) = ∫ x ( t ) dy ( t ) , ∀ x ∈ C ([ a, b]) ,
b b

a a
b b
var y ≤ var g .
a a
114 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Dacă g este funcţia din reprezentarea (4.8.11), atunci
b b
f ( x ) = ∫ x ( t ) dy ( t ) , f = var y .
a a

Teorema 16. Pentru orice f ∈ C ([ a, b ]) ( )′ există şi este


unic y ∈ NBV ([ a, b ]) astfel încât, pentru orice x ∈ C ([ a, b ]) ,
b
avem f ( x ) = ∫ x ( t ) dy ( t ) .
a
Corespondenţa f y este un izomorfism de spaţii

liniare normate între C ([ a, b]) ( )′ şi NBV ([ a, b ]) . Spunem că


dualul lui C ([ a, b ]) este NBV ([ a, b ]) şi scriem

( C ([ a, b]) )′ = NBV ([ a, b]) . ■


8). Fie p ≥ 1 şi spaţiul Lp (T ,σ , m ) = Lp , unde σ este un
clan borelian ( T ∈ σ ), m : σ → + este o măsură (numărabil
aditivă).
Cu semnificaţia din exemplele precedente vom arăta că
1 1
dacă p > 1 , atunci ( Lp )′ = Lq , unde + = 1 . Fie f ∈ ( Lp )′ .
p q
Dacă B ∈ σ , atunci χ B ∈ L .p

Definim ν : σ → + , ν ( B) = f ( χB ) .
Funcţia ν este numărabil aditivă.
Într-adevăr, dacă ( Bn )n≥1 este un şir din σ , format din mulţimi

disjuncte două câte două şi B = ∪ n=1 Bn , atunci:
Operatori continui 115

χB − χ k = χ ∞
∪ n=1 Bn p ∪ n=k +1 Bn p
1 p 1 p
⎛ ⎛ ∞ ⎞⎞ ⎛ ∞ ⎞
= ⎜ m ⎜ ∪ Bn ⎟ ⎟ = ⎜ ∑ m ( Bn ) ⎟ ,
⎝ ⎝ n=k +1 ⎠ ⎠ ⎝ n=k +1 ⎠
de unde rezultă că lim χ k = χ B în sensul normei din Lp .
k → ∞ ∪ Bn
n =1

Deoarece f este liniară şi continuă, avem:



⎛ ⎞ k
ν ( B ) = f ( χ B ) = lim f ⎜ χ ⎟ = lim ∑ f ( χ B ) = ∑ν ( Bn ) .
k
k →∞
⎝ ∪ B ⎠ k → ∞ n=1 n =1 n
n =1
n

Funcţia ν este m − absolut continuă, adică ∀ ε > 0 ,


∃ ηε > 0 , m ( A ) < ηε ⇒ ν ( A ) < ε . Aceasta rezultă imediat
din f ( χ A ) ≤ f χ A ( m ( A) )
1 p
p
= f .
Conform teoremei Lebesgue-Radon-Nikodym, există
y ∈ L astfel încât ν ( B ) = ∫ y χ B dm ( B ∈ σ ) .
1

Deci f ( χ B ) = ∫ y χ B dm ( B ∈σ ) .
T
Folosind liniaritatea funcţionalei f şi a integralei, rezultă:
f ( x ) = ∫ y x dm , (4.8.13)
T
pentru orice funcţie etajată x .
Fie x : T → o funcţie măsurabilă şi mărginită. Există
atunci un şir de funcţii etajate convergent uniform către x .
Într-adevăr, există M > 0 astfel încât x ( t ) ≤ M , ∀ t ∈ T .
n
Scriem [ − M , M ] = ∪ I nj , unde I nj sunt intervale disjuncte
j =1

două câte două, de lungime 2M n . Fie a nj mijlocul intervalului


116 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
n
I nj şi xn ( t ) = ∑ a nj χ x−1 I n . Funcţia xn este etajată,
j =1
( ) j

xn ( t ) − x ( t ) ≤ 2 M n ( t ∈ T ) şi xn ( t ) ≤ M ( t ∈ T ) . Şirul
( xn )n≥1 converge uniform şi deci în Lp către x şi xn y ≤ M y .
Din teorema lui Lebesgue de convergenţă dominată:
f ( x ) = lim f ( xn ) = lim ∫ xn y dm = ∫ x y dm .
n→∞ n→∞
T T
Reţinem deci că pentru orice funcţie măsurabilă şi
mărginită x avem:
f ( x ) = ∫ x y dm (4.8.14)
T

Fie acum x ∈ Lp şi fie:


⎧⎪ x ( t ) , x ( t ) ≤ n,
xn ( t ) = ⎨
⎪⎩0, x ( t ) > n.
Funcţiile xn sunt măsurabile şi mărginite şi
1 p 1 p
⎛ ⎞ ⎛ ⎞
= ⎜ ∫ x ( t ) dm ⎟ ,
p
= ⎜ ∫ x − xn dm ⎟
p
x − xn p
⎝T ⎠ ⎜A ⎟
⎝ n ⎠
{
unde An = t ∈ T : x ( t ) > n . }
Deoarece lim m ( An ) = 0 , din absolut continuitatea
n→∞

integralei unei funcţii din L1 ca funcţie de mulţime rezultă că


lim xn = x în sensul normei din Lp .
n→∞

De asemenea, şirul ( xn )n≥1 converge aproape peste tot


către x , şirul ( xn ) n ≥1
este crescător şi xn ( t ) ≤ x ( t ) ( t ∈ T ) .
Avem: ∫ x ( t ) y ( t ) dm ≤
T
n f xn ≤ f x .
Operatori continui 117
Din teorema Lebesgue-Beppo Levi rezultă atunci
∫ x ( t ) y ( t ) dm ≤ f x şi deci xy ∈ L1 .
T

Recapitulând, şirul ( xn )n≥1 converge a. p. t. şi în Lp către


x , xn y ≤ xy şi, folosind din nou teorema lui Lebesgue, avem
f ( x ) = lim f ( xn ) = lim ∫ xn y dm = ∫ x y dm , adică:
n→∞ n→∞
T T

f ( x ) = ∫ x y dm ( x ∈ L ) . 1
(4.8.15)
T
(Observăm că demonstraţia este valabilă pentru p ≥ 1 ).
1 1
Vom arăta că y ∈ Lq , unde + = 1 . Fie:
p q
⎪⎧ y ( s ) , y ( s ) ≤ n,
yn ( t ) = ⎨ (4.8.16)
⎪⎩ 0, y ( s ) > n .
Avem:

T
∫ x ( t ) yn ( t ) dm ≤ ∫ x ( t ) y ( t ) dm = f ( x sign y ) ≤ f x p , deci:
T

∫ x ( t ) y ( t ) dm ≤
T
n f x p
(4.8.17)

În inegalitatea lui Hölder avem egalitate, dacă:


1

z ⎛ w ⎞
1− p
⎜ ⎟ =1 (4.8.18)
z p⎜ w p⎟
⎝ ⎠
q p
Dacă în (4.8.17) x = yn , atunci este verificată relaţia
(4.8.18) şi deci x p
yn q
= ∫ x ( t ) yn ( t ) dm = x p
yn q
.
T
1q
⎛ ⎞
≤ f sau ⎜ ∫ yn dm ⎟
q
Prin urmare: yn q
≤ f .
⎝T ⎠
118 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Folosind din nou teorema Lebesgue-Beppo Levi obţinem
1q
⎛ ⎞
⎜ ∫ y dm ⎟ ≤ f . Rezultă că y ∈ L şi y q ≤ f .
q q

⎝T ⎠
Folosind în (4.8.15) inegalitatea lui Hölder obţinem
f ≤ y q . Deci f = y q .

Teorema 17. Pentru orice f ∈ ( Lp )′ există şi este unic


⎛1 1 ⎞
y ∈ Lp , ⎜ + = 1⎟ , astfel încât f ( x ) = ∫ x y dm ( x ∈ Lp ) .
⎝q p ⎠ T
Corespondenţa f y este un izomorfism de spaţii

liniare normate între ( Lp )′ şi Lq . Spunem că dualul lui Lp este

Lq şi scriem ( Lp )′ = Lq . ■

9). Vom arăta că ( L1 )′ = L∞ . Fie f ∈ ( L1 )′ . Am observat


că are loc f ( x ) = ∫ x y dm ( x ∈ L1 ) , unde y ∈ L1 .
T

Şirul ( yn )n din (4.8.16) este format din funcţii din


L∞ = L∞ (T ,σ , m ) . Observăm că pentru orice n ≥ 1 avem
yn ( t ) ≤ f a. p. t. Să presupunem, prin absurd, că există
n0 ∈ , A ∈ σ astfel încât m ( A) ≠ 0 şi yn ( t ) > f , ∀ t ∈ A .
0

Fie funcţia x ( t ) = χ A ( t ) sign y ( t ) . Atunci x = m ( A) şi


y ( t ) = yn ( t ) , ∀ t ∈ A .
Operatori continui 119
Avem: f m ( A ) < ∫ ym dm = ∫ y dm
A A

= f ( x ) ≤ f x = f m ( A) ,
ceea ce constituie o contradicţie. Rămâne că yn ( t ) ≤ f a. p. t.
Rezultă deci că:

y ∈ L∞ , y ∞
= essup y ≤ f f ( x) = ∫ x y dm ≤ y ∞
x 1.
T

Avem, astfel f = y ∞
.

Teorema 18. Pentru orice f ∈ ( L1 )′ există şi este unic


y ∈ L∞ astfel încât f ( x ) = ∫ x y dm ,
T
(x∈ L ).1

Corespondenţa f y este un izomorfism de spaţii

liniare normate între ( L1 )′ şi L∞ . Spunem că dualul lui L1 este

L∞ şi scriem ( L1 )′ = L∞ . ■

4.9. Exemple şi exerciţii

1). Fie pe m
norma x ∞ = max xi , x = ( x1 , x2 , , xm ) .
1≤ i ≤ m

Fie A : m
→ m
operatorul generat de matricea ( a i j ) .
1≤ i , j ≤ m

Fie A ∞ = sup { Ax ∞: x ∞ ≤ 1 } .
m
Să se arate că A ∞ = max ∑ a i j .
1≤ i ≤ m
j =1
120 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
m
2). Fie pe m
norma x 1= ∑ x j , x = ( x1 , x2 , , xm ) .
j =1

Fie A : m
→ m
operatorul generat de matricea ( a i j ) .
1≤ i , j ≤ m

Fie A 1= sup { Ax 1: x 1 ≤ 1 } .
m
Să se arate că A 1 = max ∑ a i j .
1≤ j ≤ m
i =1

3). Fie A : m
→ m
un operator liniar şi (a )i j 1≤ i , j ≤ m ,

ai j ∈ , astfel încât Ax = (∑ m
j =1
ai j xj )
1≤ i ≤ m
.

(∑ ) { Ax }
m 12
Fie A F
= a2
i , j =1 i j
, A 2 = sup 2
: x 2
≤ 1 , unde

(∑ x )
m 12
x 2
= 2
i =1 i
.
Să se arate că:
i) A A F este o normă pe L ( ); m

ii) AB F
≤ A F
⋅ B F
, A, B ∈ L ( ) ; m

iii) A F
≤ A 2;
m
iv) Nu există p o normă pe astfel încât:
A F
= sup { p ( Ax ) : p ( x ) ≤ 1 } ( A ∈ L ( )) . m

4). Fie Y un spaţiu liniar normat.


Să se arate că Y este spaţiu Banach dacă şi numai dacă
L( ,Y ) este spaţiu Banach.
5). Fie X , Y spaţii liniare normate, X ≠ {0} .
Să se arate că dacă L ( X , Y ) este spaţiu Banach, atunci Y
este spaţiu Banach.
Operatori continui 121
6). Fie X , Y spaţii liniare normate. Să se arate că dacă
dim L ( X , Y ) < ∞ , atunci dim X < ∞ şi dimY < ∞ .
7). Fie ( λn )n≥1 un şir de numere reale, p ≥ 1 şi U : p
→s
definit prin U ( x ) = ( λn xn )n≥1 , x = ( xn )n≥1 . ( s este spaţiul tuturor
şirurilor se numere). Să se arate că:
i) U ( p ) ⊂ p dacă şi numai dacă ( λn )n≥1 este mărginit;
ii) Dacă ( λn )n≥1 este un şir mărginit, atunci U este
continuu şi U = sup { λn : n ≥ 1} ;
iii) Să se arate că operatorul U este inversabil în L ( p
)
dacă şi numai dacă (1 λn )n≥1 este un şir mărginit.
8). Fie z o funcţie măsurabilă Lebesgue pe [ a, b] şi
T :L 2
([ a, b ]) → S ([ a, b ]) definit prin T ( x ) = xz . ( S ([ a, b ]) este
spaţiul tuturor funcţiilor măsurabile pe [ a, b] . Spaţiile
considerate sunt presupuse ca fiind spaţii de clase de funcţii
egale a. p. t.). Să se arate că:
( )
i) T L2 ([ a, b ]) ⊂ L2 ([ a, b ]) dacă şi numai dacă funcţia
z ∈ L∞ ([ a, b ]) este esenţial mărginită;
ii) Dacă z ∈ L∞ ([ a, b ]) , atunci operatorul T este continuu
şi T = essup z ;
(
iii) Operatorul T este inversabil în L L2 ([ a, b ]) dacă şi )
numai dacă 1 z ∈ L∞ ([ a, b ]) .
9). Fie X , Y spaţii liniare normate şi U : X → Y un
operator liniar. Să se arate că dacă pentru orice şir ( xn )n∈ ,
122 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
xn ∈ X cu lim xn = 0 , şirul (U ( xn ) )n∈ este mărginit, atunci
n→∞

operatorul U este continuu.


10). Fie α ∈ ( 0,1] şi U : L2 ([ 0,1]) → L2 ([ 0,1]) operatorul
definit prin U ( x )( t ) = x ( t α ) , ( t ∈ [ 0,1]) . Să se arate că
operatorul U este liniar, continuu şi are norma U = 1 α .
11). Fie a : [ 0,1] × [ 0,1] → o funcţie continuă. Fie
U : C ([ 0,1]) → C ([ 0,1]) operatorul definit prin:

U ( x )( s ) = ∫ a ( s, t ) x ( t ) dt ( s ∈ [ 0,1]) .
1

0
Să se arate că operatorul U este liniar, continuu şi are
1
norma U = max ∫ a ( s, t ) dt .
0 ≤ t ≤1 0

12). Fie U : 2 → 2 operatorul definit prin:


U ( x ) = ( x2 , x3 , , xn , ) , x = ( xn )n≥1 .
Să se arate că operatorul U este liniar, continuu şi are
norma U = 1 .
13). Fie U : 2 → 2 operatorul definit prin:
U ( x ) = ( 0, x1 , x2 , , xn , ) , x = ( xn )n≥1 .
Să se arate că operatorul U este liniar, continuu şi are
norma U = 1 .
14). Fie U : ∞ → ∞ operatorul definit prin:
U ( x ) = ( ( x1 + x2 + + xn ) n )n≥1 , x = ( xn )n≥1 .
Să se arate că operatorul U este liniar, continuu şi să se
calculeze U .
15). Fie U : C ([ 0,1]) → C ([ 0,1]) operatorul definit prin:
Operatori continui 123

U ( x )( t ) = ∫ x ( s ) ds ( t ∈ [ 0,1]) .
t

0
Să se arate că operatorul U este liniar, continuu şi să se
calculeze U .
16). Fie U : C ([ 0,1]) → C ([ 0,1]) operatorul definit prin
U ( x )( t ) = ∑ k =0 C3k x ( k 3)(1 − t )
3 3−k
. Să se arate că operatorul U
este liniar, continuu şi să se calculeze U .
17). Fie X spaţiu Banach , Y spaţiu liniar normat şi
Tn ∈ L ( X , Y ) . Fie:
{
Z = x ∈ X : (Tn ( x ) )n mãrginit , }
{
W = x ∈ X : Tn ( x ) ( ) n
nemãrginit . }
Să se arate că:
i) Z = X sau Z este de prima categorie Baire;
ii) W = ∅ sau W este de categoria a doua Baire.
18). Fie a : [ 0,1] × [ 0,1] → o funcţie continuă. Fie:

(
X = C ([ 0,1]) , ) cu norma

x ∞
= max x ( t ) ,
0 ≤ t ≤1

Y = ( C ([ 0,1]) , ) cu norma
1
1
x 1 = ∫ x ( t ) dt .
0

Fie U : X → Y operatorul definit prin:


U ( x )( s ) = ∫ a ( s, t ) x ( t ) dt ( s ∈ [ 0,1]) .
1

0
Să se arate că operatorul U este liniar, continuu şi
U = max a ( s, t ) .
0 ≤ t ≤1

19). Fie X un spaţiu liniar normat şi f : X → o


aplicaţie liniară şi închisă. Să se arate că aplicaţia f este
continuă.
124 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
20). Fie f n : C ([ 0,1]) → , definite prin:

f n ( x ) = n ∫ x ( t ) dt − ∑ k =1 x ( k n ) .
1 n

0
Să se arate că:
i) f n = 2n ;
ii) Există x ∈ C ([ 0,1]) ca ( f n ( x ) )n să fie nemărginit.
21). Fie a ∈ C ([ 0,1]) şi f : C ([ 0,1]) → definită prin:
1
f ( x ) = ∫ a ( t ) x ( t ) dt .
0
1
Să se arate că f este liniară, continuă şi f = ∫ a ( t ) dt .
0

22). Fie subspaţiul Z ⊂ 2


definit prin:
{
Z = x = (α n )n≥1 : ∑ n≥1 n 2 α n < ∞ .
2
}
Fie U : Z → 2
operatorul definit prin U ( x ) = ( nα n )n≥1 . Să se
arate că:
i) U este un operator închis;
ii) U nu este continuu;
2
iii) Z nu este un subspaţiu închis în .
23). Fie X = ( p
, p ) cu p ≥ 1 . Fie d : p
→ definită

( )
1 p
prin d ( x ) = sup ∑ k =1 α k , unde x = (α n )n≥1 .
n p

n ≥1

Fie f n : X → definită prin: f n ( x ) = α n . Să se arate că:


i) d este o normă pe p ;
ii) ( p , d ) este spaţiu Banach;
iii) dacă I :( p
,d ) → X , I ( x ) = x , atunci I −1 este
continuu;
iv) f n este liniară şi continuă.
Operatori continui 125
24). Să se generalizeze afirmaţiile din exerciţiul precedent
pentru spaţii Banach cu bază Schauder.
25). Fie X ⊂ C ([ a, b ]) un subspaţiu închis format din
funcţii derivabile cu derivată continuă. Atunci dim X < ∞ .
Soluţie. Fie U : X → C ([ a, b ]) operatorul definit prin
U ( x ) = x′ . Operatorul U este închis şi, deoarece X este spaţiu
Banach în raport cu norma indusă din C ([ a, b ]) , ∞
, conform
teoremei grafului închis, U este continuu.
Fie {
A = x∈ X : x ∞ }
≤ 1 . Conform celor precedente
U ( A) este mărginită, adică există M >0 astfel încât
x′ ∞
≤ M . Atunci A este închisă, mărginită, echicontinuă.
Conform teoremei Arzela-Ascolli, mulţimea A este compactă.
Din teorema lui Riesz rezultă că dim X < ∞ .
26). Fie X şi Y spaţii Banach şi U : X → Y un operator
liniar, continuu şi injectiv. Să se arate că:
există M > 0 astfel încât dist ( 0,U −1 ( y ) ) ≤ M y ( y ∈ Y ) .
27). Să se arate că afirmaţia cuprinsă în exerciţiul
precedent este echivalentă cu teorema aplicaţiei deschise.
28). Fie X un spaţiu Banach şi spaţiul [ x ] cu norma
{
p = sup p ( x ) : x ∈ [ a, b ] . }
Fie U : X → [ x ] un operator liniar şi continuu.
Să se arate că dimU ( X ) < ∞ .
29). Fie X un spaţiu liniar, p şi q norme pe X astfel
încât ( X , p ) şi ( X , q ) sunt spaţii Banach.
126 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Să se arate că dacă orice şir convergent la zero în raport cu
p este mărginit în raport cu q , atunci p şi q sunt echivalente.
30). Fie X un spaţiu Banach, Y şi Z subspaţii închise cu
proprietatea că:
∀ x ∈ X , ∃! y ∈ Y şi ∃! z ∈ Z astfel încât x = y + z .
Să se arate că exită α > 0 astfel încât y ≤α x ,
z ≤α x , ∀x∈ X .
Soluţie. Operatorii de proiecţie U : X → Y , V : X → Z ,
U ( x ) = y , V ( x ) = z sunt liniari, închişi şi deci continui. ▪
5

ELEMENTE DE TEORIE SPECTRALĂ

5.1. Spectrul unui operator liniar şi continuu

Fie X un spaţiu liniar normat peste corpul K ( sau )


şi U ∈ L ( X ) .

Definiţie. Se spune că numărul λ ∈ K este regulat pentru


operatorul U dacă există (U − λ I ) ∈ L ( X ) , unde I : X → X
−1

este operatorul identitate.

Observaţii.
1) În definiţia precedentă se cere deci ca U − λ I : X → X
să fie o bijecţie, iar aplicaţia inversă să fie continuă.
Dacă X este spaţiu Banach, atunci λ este număr regulat
pentru U dacă şi numai dacă U − λ I este o bijecţie (vezi
teorema aplicaţiei deschise).
2) Dacă dim X < ∞ , atunci λ este număr regulat pentru
U dacă şi numai dacă U − λ I este injectiv.
Dacă X = m , iar U este generat de matricea A , atunci
λ este regulat pentru U dacă şi numai dacă det ( A − λ I ) ≠ 0 .
Dacă X = m şi ca mai sus operatorul U este generat de
matricea A , iar polinomul caracteristic det ( A − λ I ) nu are
rădăcini reale, atunci orice număr λ ∈ este regulat pentru U .
128 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Definiţie. Complementara în K a mulţimii numerelor
regulate pentru operatorul U se numeşte spectrul lui U şi se
notează S (U ) .

Definiţie. Se spune că λ ∈ K este număr propriu pentru


operatorul U dacă există x ∈ X , x ≠ 0 , astfel încât U ( x ) = λ x .
Se spune atunci că x este vector propriu corespunzător
numărului propriu λ .
Mulţimea numerelor proprii se numeşte spectrul punctual
al lui U şi se notează Sp (U ) .

Observaţii.
1) Dacă λ este număr propriu pentru U , atunci U − λ I
nu este injectiv şi deci λ aparţine spectrului lui U .
2) Dacă dim X < ∞ , atunci Sp (U ) = S (U ) .
3) Se poate întâmpla ca Sp (U ) = ∅ .
4) Dacă λ ∈ S (U ) şi U − λ I este injectiv, atunci sau
U − λ I nu este surjectiv, sau U − λ I este surjectiv dar
(U − λ I ) nu este continuu.
−1

Aşa cum am mai observat, această ultimă situaţie nu se


poate întâmpla dacă X este spaţiu Banach.

Teorema 1. Fie X un spaţiu Banach şi U ∈ L ( X ) .


Atunci spectrul lui U este o mulţime compactă, nevidă dacă X
este spaţiu Banach complex.

Demonstraţie. Dacă λ ∈ K şi λ > U , atunci λ −1U < 1


şi deci I − λ −1U este inversabil în L ( X ) .
Teorie spectrală 129
Rezultă că există (U − λ I ) ∈ L ( X ) şi deci λ este număr
−1

regulat pentru U . Spectrul operatorului U este deci inclus în


mulţimea {λ ∈ K : λ ≤ U } .
Pentru a demonstra că S (U ) este o mulţime închisă, fie
λ 0 ∉ S (U ) . Scriem:
U − λI = U − λ0I − (λ − λ0 ) I (5.1.1)

(
= (U − λ 0 I ) I − ( λ − λ 0 )(U − λ 0 I )
−1
).
1
Notăm r= . Dacă λ − λ0 < r , atunci
(U − λ I )
−1
0

( λ − λ )(U − λ I ) < 1 şi deci I − ( λ − λ 0 )(U − λ 0 I )


−1 −1
0 0 este
inversabil. Din (5.1.1) rezultă că U − λ I este inversabil.
Recapitulând, dacă λ − λ 0 < r , atunci există:
(U − λ I ) ∈L(X ),
−1

(U − λ I )
−1
(
= I − ( λ − λ 0 )(U − λ 0 I ) )
−1 −1
(U − λ I )0
−1
. (5.1.2)

{ }
Deci, λ ∈ K: λ − λ 0 < r ⊂ K \ S (U ) , dacă λ 0 ∉ S (U ) .
Prin urmare, S (U ) este o mulţime închisă. Fiind
mărginită şi închisă, S (U ) este o mulţime compactă.
Apoi din (5.1.2) rezultă că:
λ − λ0 < r ⇒

(U − λ I ) = ∑ ( λ − λ 0 ) (U − λ 0 I )
−1 n − n −1
. (5.1.3)
n =0
130 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ

Pentru f ∈ ( L ( X ) )′ , definim g : K \ S (U ) → K prin


g (λ ) = f ((U − λ I ) ) . −1

Din (5.1.3) rezultă că:


λ − λ0 < r ⇒

((U − λ I ) ).

g (λ ) = ∑ (λ − λ0 ) f
n − n −1
0 (5.1.4)
n=0

Afirmaţia arată că funcţia g este analitică pe K \ S (U ) .


Să presupunem că X este spaţiu Banach complex şi că
S (U ) = ∅ .
Funcţia g este atunci analitică pe .
Pentru λ0 = 0 relaţia (5.1.4) este:

1
λ < ⇒ g ( λ ) = ∑ λ n f (U − n−1 ) .
U −1 n =0

Funcţia g fiind analitică pe , dezvoltarea precedentă


este valabilă pe :

g ( λ ) = ∑ λ n f (U − n−1 ) ( λ ∈ ). (5.1.5)
n =0
În particular, din relaţia
precedentă reţinem că
lim f ( λ nU − n−1 ) = 0 , pentru orice f ∈ ( L ( X ) )′ .
n→∞

Din teorema Banach-Steinhauss deducem că pentru fiecare


λ ∈ şirul {λ nU − n−1} este mărginit în L ( X ) , adică există
n∈

M ( λ ) > 0 astfel încât λ nU − n−1 ≤ M ( λ ) ( n ∈ ). De aici


≤ M (λ ) U (n ∈ ) .
n
rezultă că λ n U
Teorie spectrală 131
Afirmaţia precedentă este însă contradictorie, pentru că
şirul {( λ U )}
n

n∈
este mărginit doar dacă λ ≤ U .

Astfel rezultă că S (U ) ≠ ∅ .

Lemă. Fie X un spaţiu liniar normat şi U ∈ L ( X ) .

Atunci şirul U n { 1n
} n≥1
este convergent şi
1n 1n
lim U n = inf U n .
n→∞ n≥1

n
Demonstraţie. Din Un ≤ U reţinem că şirul
1n
considerat este mărginit. Fie r = inf U n şi ε > 0 .
n≥1

n0 1 n0
Există n 0 ∈ astfel încât U < r + ε , deci:

< (r + ε ) 0 .
n0 n
U (5.1.6)
Pentru n ≥ n 0 , n 0 ∈ , scriem n = cn 0 + d , cu c, d ∈ şi
d < n0 .

Atunci U n = U ( )U n0 c d
, de unde U n ≤ U
n0 c
U
d
.

Din (5.1.6) avem U n ≤ ( r + ε )


n0 c d
U .

≤ (r + ε )
1n 1− d n d n
Deci U n U .
1n
Astfel rezultă că limsup U n ≤ r + ε şi atunci avem
n→∞

inegalităţile:
1n 1n
r ≤ liminf U n ≤ limsup U n ≤ r +ε .
n→∞ n→∞
132 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Deoarece, în relaţia precedentă, ε este arbitrar, rezultă că
şirul {U } n 1n

n≥1
este convergent şi lim U n
n→∞
1n
=r.

Observaţie. Subliniem că lema precedentă este adevărată


pentru spaţii normate reale sau complexe.

Teorema 2. Fie X un spaţiu Banach complex şi


U ∈ L ( X ) . Atunci
= sup { λ : λ ∈ S (U )}
1n
lim U n (5.1.7)
n→∞

Demonstraţie. Remarcăm că din teorema precedentă se


ştie că S (U ) ≠ ∅ şi S (U ) ⊂ {λ ∈ : λ ≤ U } .
1n
Cu notaţia din teorema precedentă, fie r = lim U n şi
n→∞

fie λ ∈ , λ > r .
1m
Există atunci m ∈ , astfel încât U m < λ . Atunci
1
U m < 1 şi deci operatorul U m − λ m I este inversabil.
λm
⎛ m−1 ⎞
Din U m − λ m I = (U − λ I ) ⎜ ∑ λ kU m−k ⎟ rezultă că odată cu
⎝ k =0 ⎠
U − λ I , operatorul U − λ I este surjectiv.
m m

Din injectivitatea lui U m − λ m I , rezultă apoi injectivitatea


operatorului U − λ I .
În concluzie, operatorul U − λ I este inversabil, deci
λ ∈ S (U ) ⇒ λ ≤ r . Rezultă că:
sup { λ : λ ∈ S (U )} ≤ r . (5.1.8)
Teorie spectrală 133

1
cu λ > U . Atunci (U − λ I ) = − ∑
−1
Fie λ ∈ Un.
n =0 λ
n +1

Fie f ∈ ( L ( X ) )′ şi g: \ S (U ) → , definită prin


g (λ ) = f ((U − λ I ) ) . Atunci are loc dezvoltarea Laurent:
−1


1
λ > U ⇒ g ( λ ) = −∑ f (U n ) .
λ n =0
n +1

Din olomorfia funcţiei g pe \ S (U ) (vezi teorema 1),


rezultă că dezvoltarea Laurent precedentă este valabilă pe
{λ ∈ : λ > ρ } ⊂ \ S (U ) (unde ρ = sup { λ : λ ∈ S (U )} :

1
λ > ρ ⇒ g ( λ ) = −∑ f (U n ) .
n =0 λ
n +1

⎛ 1 ⎞
Ca mai sus, rezultă că lim f ⎜ n+1 f (U n ) ⎟ = 0 , pentru
n→∞
⎝λ ⎠
⎧ 1 ⎫
orice f ∈ ( L ( X ) )′ , de unde deducem că şirul ⎨ n+1 U n ⎬ este
⎩λ ⎭n∈
mărginit în L ( X ) , adică:
1
există M = M ( λ ) > 0 astfel încât Un ≤ M , ∀ n∈ .
λ n +1

1n ( n+1) n
Atunci U n ≤λ M 1 n.
1n
Deci lim U n ≤ λ pentru orice λ ∈ cu λ > ρ .
n→∞
1n
Rezultă că lim U n ≤ ρ . Din (5.1.8) deducem în fine
n→∞

= sup { λ : λ ∈ S (U )} .
1n
că lim U n
n→∞
134 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Observaţie. Numărul r = sup { λ : λ ∈ S (U )} se va numi
raza spectrului operatorului U .
Avem deci relaţiile următoare:
r≤ U ,
S (U ) ⊂ {λ ∈ : λ ≤ r} .

5.2. Spectrul unui operator compact

Definiţie. Fie U ∈ L ( X ) şi λ ∈ Sp (U ) . Se notează


Eλ = { x ∈ X : U ( x ) = λ x} . Mulţimea Eλ este atunci un
subspaţiu închis numit subspaţiu propriu corespunzător
numărului propriu λ .

Observaţie. Avem U ( Eλ ) ⊂ Eλ .

Teorema 3. Fie X un spaţiu liniar normat şi U ∈ L ( X )


un operator compact.
1. Dacă dim X = ∞ , atunci 0 ∈ S (U ) ;
2. Dacă 0 ≠ λ ∈ S (U ) , atunci λ este număr propriu
pentru U . Subspaţiul propriu Eλ are dimensiune finită;
3. Spectrul lui U este o mulţime cel mult numărabilă ale
cărei puncte, cu excepţia eventual a lui zero, sunt izolate.
Dacă S (U ) este infinită şi S (U ) = {λn }n∈ , atunci
lim λn = 0 .
n→∞

Demonstraţie. (1). Dacă pentru operatorul compact U ,


numărul zero ar fi regulat, atunci U ar fi un homeomorfism.
Teorie spectrală 135

Mulţimea U ( B ( 0,1) ) ar fi atunci o vecinătate compactă a


originii în X . Conform teoremei lui Riesz, spaţiul X ar avea
dimensiunea finită, ceea ce ar contrazice ipoteza.
(2). Fie λ ≠ 0 , λ ∈ S (U ) . Dacă U − λ I ar fi injectiv,
atunci, conform teoremei Riesz-Schauder, I − (1 λ )U ar fi
inversabil şi deci λ ar fi număr regulat pentru U , ceea ce
contrazice ipoteza.
Tot din teorema Riesz-Schauder rezultă că dim Eλ < ∞ .
(3). Vom arăta că pentru orice ε > 0 mulţimea
{λ ∈ S (U ) : λ ≥ ε } este finită.
Pentru aceasta, să presupunem prin absurd că există
ε 0 > 0 astfel încât mulţimea {λ ∈ S (U ) : λ ≥ ε 0 } este infinită.
Există atunci {λn }n≥1 un şir în S (U ) , astfel încât λn ≠ λm pentru
n ≠ m şi λn ≥ ε , ∀ n .
Notăm En = { x ∈ X : U ( x ) = λn x} .
Fie X n = Sp { E1 ∪ E2 ∪ ∪ En } .
Deoarece pentru n ≠ m avem En ∩ Em = {0} , rezultă că
X n ⊂ X n+1 .
Din U ( Ek ) ⊂ Ek şi (U − λn+1I )( En+1 ) = {0} rezultă că
(U − λn+1I )( X n+1 ) ⊂ X n , adică:
⎛ 1 ⎞
⎜⎜ I − U ⎟ ( X n+1 ) ⊂ X n .
⎝ λ n+1 ⎟⎠
Din această incluziune şi din lema cvasiperpendicularei,
deoarece subspaţiile X n sunt închise (sunt de dimensiune
finită), rezultă că există an+1 = 1 şi astfel încât:
136 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
1 1 1
U ( an+1 ) − U ( x) ≥ , pentru orice x ∈ X n .
λn+1 λn+1 2
De aici rezultă:
1
U ( an+1 ) − U ( x ) ≥ ε 0 ( x ∈ X n ) .
2
Cu o construcţie prin inducţie, există an ∈ X n , astfel încât
1
an = 1 şi n ≠ m ⇒ U ( an ) − U ( am ) ≥ ε 0 .
2
Ultima afirmaţie este în contradicţie cu compacitatea
operatorului U . Rămâne deci că pentru orice ε > 0 mulţimea
{λ ∈ S (U ) : λ ≥ ε } este finită (eventual vidă).
Din incluziunea:

⎧ 1⎫
S (U ) ⊂ ∪ ⎨λ ∈ S (U ) : λ ≥ ⎬ ∪ {0} ,
k =1 ⎩ k⎭
rezultă că spectrul operatorului U este o mulţime cel mult
numărabilă.
Dacă dim X = ∞ , atunci avem egalitatea:

⎧ 1⎫
S (U ) = ∪ ⎨λ ∈ S (U ) : λ ≥ ⎬ ∪ {0}
k =1 ⎩ k⎭
Apoi, afirmaţiile:
orice număr nenul din spectru este punct izolat al spectrului;
dacă S (U ) este infinită, dacă S (U ) = {λn }n∈ , atunci
lim λn = 0 sunt consecinţe imediate ale celor precedente.
n→∞
Teorie spectrală 137
5.3. Exemple şi exerciţii

1). Fie p > 1 , {λn }n≥1 un şir mărginit de numere complexe


şi U : p
→ p
, operatorul definit prin U ( x ) = {λn xn }n≥1 , unde
x = { xn }n≥1 ∈ p
.
Dacă en = {δ jn } , atunci U ( en ) = λnen şi deci:
j ≥1

S (U ) ⊂ {λn : n = 1, 2,3, }.
Dacă λ ∉ {λn : n = 1, 2,3, }, atunci există ε > 0 astfel
încât λ − λn ≥ ε pentru orice n .
⎧ 1 ⎫
Şirul ⎨ ⎬ este atunci mărginit, operatorul U − λ I
⎩ λ − λn ⎭n≥1
este inversabil şi avem:
⎧ 1 ⎫
(U − λ I ) ( x ) = ⎨
−1
xn ⎬ .
⎩ λn − λ ⎭n≥1
Aceasta arată că λ este număr regulat pentru U .
Rezultă că S (U ) = {λn : n = 1, 2,3, } .
Se ştie că U este compact dacă şi numai dacă lim λn = 0 ,
n→∞

numărul zero este deci în spectru şi este număr propriu dacă şi


numai dacă există k ∈ astfel încât λk = 0 .
2). Fie U : → 2 operatorul definit prin:
2

U ( x ) = ( 0, x1 , x2 , , xn , ) .
1n
Avem U n = 1 pentru orice n ∈ şi deci lim U n =1.
n→∞

Atunci S (U ) ⊂ {λ ∈ : λ ≤ 1} .
138 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Pentru orice λ ∈ ecuaţia U ( x ) − λ x = 0 are numai
soluţia x = 0 , deci operatorul nu are valori proprii.
Operatorul nu este surjectiv, deci 0 ∈ S (U ) .
Dacă λ ≤ 1 , λ ≠ 0 , atunci ecuaţia U ( x ) − λ x = e1 , unde
e1 = (1,0,0, ) , are soluţia x = ( −1 λ n ) .
n≥1

1
Pentru λ < 1 avem lim n
= ∞ , iar pentru λ = 1 avem
n→∞
λ
1
lim n
= 1.
n→∞
λ
Vectorul x nu aparţine spaţiului 2 şi deci U − λ I nu este
surjectiv.
Deci, S (U ) = {λ ∈ : λ ≤ 1} . Afirmaţia rămâne adevărată
dacă considerăm p > 1 şi U : p
→ p
.
3). Fie p > 1 şi U : p
→ p
operatorul definit prin
U ( x ) = ( x2 , x3 , , xn , ).
Avem lim U n 1n
= 1 , deci S (U ) ⊂ {λ ∈ : λ ≤ 1} .
n→∞

Pentru λ < 1, ecuaţia U ( x) = λ x are soluţia


x = (ξ1 , λξ1 , , λ ξ1 ,
n
).
Deoarece λ < 1 , vectorul x aparţine spaţiul p
şi, prin
urmare, λ este număr propriu.
Atunci {λ ∈ : λ < 1} ⊂ S (U ) şi, cum spectrul este o
mulţime închisă, obţinem S (U ) = {λ ∈ : λ ≤ 1} .
Teorie spectrală 139

(
4). Fie X = C ([ 0,1]) , ), {
x = max x ( t ) : t ∈ [ 0,1] . }
1
Fie U : X → X , U ( x )( s ) = ∫ stx ( t ) dt .
0
Operatorul U este de rang finit şi deci compact.
Conform teoremei 3, în spectrul lui U, în afară de 0, se
mai află doar numere proprii. Pentru un asemenea număr propriu
λ există x ≠ 0 aşa ca U ( x ) = λ x .
1
Elementul x este atunci de forma α s , unde α = ∫ tx ( t ) dt .
0
1
Rezultă că λ = ∫ t 2 dt = 1 3 şi deci S (U ) = {0; 1 3} .
0
5). Fie X spaţiul din exemplul precedent şi U : X → X ,
1
U ( x )( s ) = ∫ ( s + t ) x ( t ) dt .
0
Operatorul U este de rang finit şi deci compact.
Conform teoremei 3, 0 ∈ S (U ) , iar în spectru se mai află
doar numere proprii. Dacă λ ≠ 0 este un număr propriu, iar x
este un vector propriu corespunzător atunci x = α s + β .
Rezultă că λα = β + α 2 , λβ = α 3 + β 2 .
(λ −1 2)
2
Cum α ≠ 0, rezultă că =1 3 şi deci
λ =1 2± 3 3.
{
În concluzie, S (U ) = 0; 1 2 ± 3 3 . }
6). Fie T : C ([ 0,1]) → C ([ 0,1]) , operatorul definit prin

T ( x )( t ) = tx ( t ) + ∫ x ( s ) ds . Fie pe C ([ 0,1]) norma uzuală max.


t

0
Să se arate că:
i) T = 2 ;
ii) λ = 0 nu este număr propriu pentru U;
iii) T nu este compact.
140 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Soluţie. (i): Se arată, mai întâi, că T ≤ 2 şi luând x0 = 1
va rezulta T = 2 .
(ii): Dacă T ( x ) = 0 , atunci x este derivabilă şi
tx′ ( t ) + 2 x ( t ) = 0 . Avem şi x ( 0 ) = 0 .
Pe un interval [ε ,1] ⊂ ( 0,1] , funcţia x trebuie să fie de
forma x ( t ) = k t 2 , funcţie care nu se poate prelungi prin
continuitate în t = 0 .
Din { }
T ( X ) ⊂ y ∈ C ([ 0,1]) : y ( 0 ) = 0 , rezultă că
0 ∈ S (T ) .
(iii): Dacă T ar fi compact, ar rezulta că operatorul
S ( x )( t ) = tx ( t ) este compact.
Necompacitatea operatorului S se probează considerând
şirul mărginit ( t n ) . ▪
n≥1
6

S P A Ţ I I H I L B E R T1

Un spaţiu Hilbert este un spaţiu liniar normat complet a


cărui normă provine dintr-un produs scalar. Spaţiile Hilbert
reprezintă generalizarea spaţiilor euclidiene.
Spaţiile Hilbert şi operatorii definiţi pe aceste spaţii au
aplicaţii importante în mecanica cuantică, mecanica fluidelor,
teoria probabilităţilor, ecuaţii cu derivate parţiale, ecuaţii
integrale, analiză armonică şi în alte domenii.
În acest capitol prezentăm conceptele, metodele şi
rezultatele esenţiale ale teoriei spaţiilor Hilbert.

6.1. Spaţii cu produs scalar

Definiţie. Fie H un spaţiu liniar peste corpul K ∈ { , }.


O aplicaţie 〈⋅, ⋅〉 : H × H → K se numeşte produs scalar (sau
produs interior) dacă verifică următoarele axiome:
i) 〈 x, y〉 = 〈 y, x〉 ( x, y ∈ H ) ;
ii) 〈α x + β y , z 〉 = α 〈 x, z 〉 + β 〈 y , z 〉 (α , β ∈ K, x, y, z ∈ H ) ;
iii) x ≠ 0 ⇒ 〈 x, x〉 > 0 .
Spaţiul liniar H împreună cu produsul scalar 〈⋅, ⋅〉 se
numeşte spaţiu prehilbertian (sau spaţiu cu produs scalar).
1
David Hilbert (23 ianuarie 1862 - 14 februarie 1943).
142 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Exemple.
1) Fie spaţiul liniar K n . Definim 〈 x, y〉 = ∑ k =1 λk µk
n

pentru oricare x = ( λ1 , λ2 , , λn ) şi y = ( µ1 , µ2 , , µn ) din K n .


Se verifică imediat că este 〈⋅, ⋅〉 produs scalar pe K n .
Spaţiul prehilbertian ( K n , 〈⋅, ⋅〉 ) este cunoscut ca spaţiul
unitar n -dimensional.
2) Fie X spaţiul liniar al şirurilor (α n )n≥1 de scalari din
K , cu proprietatea că α n = 0 , cu excepţia unui număt finit de
indici n . Dacă definim 〈 x, y〉 = ∑ n=1α n β n , unde x = (α n )n≥1 şi

y = ( β n )n≥1 , atunci 〈⋅, ⋅〉 este produs scalar. Alte produse scalare


pe X sunt: 〈 x, y〉 = ∑ n=1 n −1 ⋅ α n β n , 〈 x, y〉 = ∑ n=1 n5 ⋅ α n β n .
∞ ∞

3) Fie spaţiul liniar C ([ a, b ]) al funcţiilor continue pe

intervalul închis [ a, b] , a < b . Definim 〈 f , g 〉 = ∫ f ( t ) g ( t ) dt ,


b

pentru f , g ∈ C ([ a, b ]) . Spaţiul ( C ([ a, b]) , 〈⋅, ⋅〉 ) este numit


spaţiul prehilbertian al funcţiilor continue pe [ a, b] .

Propoziţie. Fie ( H , 〈⋅, ⋅〉 ) un spaţiu prehilbertian. Atunci


produsul scalar are următoarele proprietăţi:
i) 〈 x,α y + β z〉 = α 〈 x, y〉 + β 〈 x, z〉 (α , β ∈ K, x, y, z ∈ H ) ;
ii) 〈 0, y 〉 = 〈 x, 0〉 = 0 ( x, y ∈ H ) ;
iii) 〈 x, z 〉 = 〈 y , z 〉 , ∀ z ∈ H ⇒ x = y .

Demonstraţie. Exerciţiu.
Spaţii Hilbert 143
Propoziţie (Inegalitatea Cauchy-Schwarz). Oricare ar fi
x, y ∈ H , este adevărată inegalitatea:
2
〈 x , y 〉 ≤ 〈 x, x 〉 ⋅ 〈 y , y 〉 .

Demonstraţie. Fie x, y ∈ H . Dacă x = 0 sau y = 0 , atunci


inegalitatea este evidentă. Presupunem că 〈 y , y 〉 > 0 .
Atunci avem:
2
0 ≤ 〈 x + λ y , x + λ y 〉 = 〈 x , x〉 + λ 〈 x , y 〉 + λ 〈 y , x 〉 + λ 〈 y , y 〉 .
〈 x, y 〉
Luând λ = − , obţinem:
〈 y, y〉
2 2 2
〈 x, y 〉 〈 x, y 〉 〈 x, y 〉
0 ≤ 〈 x, x〉 − − + , adică
〈 y, y〉 〈 y, y〉 〈 y, y〉
2
〈 x , y 〉 ≤ 〈 x , x〉 ⋅ 〈 y , y 〉 ( x, y ∈ H ) .
(Inegalitatea Cauchy-Schwarz)

Propoziţie. Oricare spaţiu prehilbertian este spaţiu liniar


normat în raport cu norma x = 〈 x, x〉 .

Demonstraţie. Verificăm axiomele normei:


i) x = 0 ⇒ x = 0 ;
ii) α x = α x (α ∈ K, x ∈ H ) ;
iii) x + y ≤ x + y ( x, y ∈ H ) .
(i): Din definiţii avem: x = 0 ⇒ 〈 x, x〉 = 0 ⇒ x = 0 .
(ii): Din definiţii şi proprietăţile produsului scalar avem:
2 2
α x = 〈α x,α x〉 = αα 〈 x, x〉 = α x =α x .
(iii): Rezultă din inegalitatea Cauchy-Schwarz astfel.
144 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Dacă x, y ∈ H , atunci:
2
0≤ x+ y = 〈 x + y , x + y〉
= 〈 x , x 〉 + 〈 x , y 〉 + 〈 y , x〉 + 〈 y , y 〉
= 〈 x, x〉 + 〈 x, y 〉 + 〈 x, y 〉 + 〈 y , y 〉
= 〈 x, x〉 + 2 Re〈 x, y〉 + 〈 y, y〉
≤ 〈 x, x〉 + 2 〈 x, y 〉 + 〈 y , y 〉
≤ 〈 x, x〉 + 2〈 x, x〉〈 y, y〉 + 〈 y, y〉
2 2
= x +2 x y + y
=( x + y )
2
.
Deci x + y ≤ x + y ( x, y ∈ H ) .
Observaţii.
1) Vom spune că într-un spaţiu prehilbertian norma este
generată de produsul scalar.
2) Toate noţiunile şi rezultatele de la spaţiile liniare
normate sunt valabile pentru spaţiile prehilbertiene.
3) Inegalitatea Cauchy-Schwarz, numită şi inegalitatea
Cauchy-Schwarz-Bunyakowski, se poate scrie acum astfel:
〈 x, y 〉 ≤ x ⋅ y ( x, y ∈ H ) .

Propoziţie. Fie ( H , 〈⋅, ⋅〉 ) un spaţiu prehilbertian. Dacă


lim xn = x şi lim yn = y , atunci lim 〈 xn , yn 〉 = 〈 x, y〉 .
n→∞ n→∞ n→∞

Demonstraţie. Folosind inegalitatea Cauchy-Schwarz-


Bunyakowski, avem:
Spaţii Hilbert 145
〈 xn , yn 〉 − 〈 x, y〉 = 〈 xn − x, yn − y〉 + 〈 x, yn − y〉 + 〈 xn − x, y〉
≤ 〈 xn − x, yn − y〉 + 〈 x, yn − y〉 + 〈 xn − x, y〉
≤ xn − x yn − y + x yn − y + xn − x y .
Deci lim 〈 xn , yn 〉 − 〈 x, y〉 = 0 .
n→∞

Propoziţie (Legea paralelogramului). Dacă H este


spaţiu prehilbertian, atunci
x+ y + x− y
2 2
(
=2 x + y
2 2
) ( x, y ∈ H ) .
(Legea paralelogramului)

Demonstraţie. Fie x, y ∈ H . Avem egalităţile următoare:


2 2
x+ y + x− y = 〈 x + y , x + y〉 + 〈 x − y, x − y〉
= 〈 x, x〉 + 〈 y , y 〉 + 〈 x, x〉 + 〈 y , y 〉

(
=2 x + y
2 2
),
2
adică x + y + x − y
2
=2 x + y( 2 2
).
Propoziţie (Identitatea de polarizare). Fie H un spaţiu
prehilbertian complex. Atunci, pentru fiecare x, y ∈ H , avem:
1
〈 x, y〉 = ⋅ ⎡ x + y − x − y + i x + iy − i x − iy ⎤ .
2 2 2 2

4 ⎣ ⎦
(Identitatea de polarizare)

Demonstraţie. Pentru x, y ∈ H , avem identitatea:


2 2 2
x+ y = x + y + 〈 x, y〉 + 〈 y, x〉 (6.1.1)
Înlocuim pe y , pe rând, cu − y, iy, − iy şi obţinem:
146 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
2 2 2
x− y = x + y − 〈 x, y 〉 − 〈 y , x〉 ,
2 2 2
x + iy = x + y − i 〈 x , y 〉 + i 〈 y , x〉 ,
2 2 2
x − iy = x + y + i 〈 x , y 〉 − i 〈 y , x〉 .
Apoi,
2 2 2
− x − y = − x − y + 〈 x, y 〉 + 〈 y , x〉 , (6.1.2)
2 2 2
i x + iy = i x +i y + 〈 x, y 〉 − 〈 y , x〉 (6.1.3)
2 2 2
−i x − iy = −i x − i y + 〈 x , y 〉 − 〈 y , x〉
(6.1.4)
Dacă adunăm identităţile (6.1.1), (6.1.2), (6.1.3) şi (6.1.4)
2 2 2 2
obţinem x + y − x − y + i x + iy − i x − iy = 4〈 x, y〉 .

Observaţie. Dacă, într-un spaţiu liniar normat complex X,


norma verifică legea paralelogramului, atunci ea este generată
de produsul scalar:
1
〈 x, y〉 = ⋅ ⎡ x + y − x − y + i x + iy − i x − iy ⎤ .
2 2 2 2

4 ⎣ ⎦

6.2. Ortogonalitate. Baze ortonormate

Definiţie. Fie x, y ∈ H . Elementul x este ortogonal pe


elementul y dacă 〈 x, y 〉 = 0 . Aceasta se notează x ⊥ y .
O mulţime A ⊂ H se numeşte ortogonală, dacă x ⊥ y ,
pentru x, y ∈ A, x ≠ y .
Un şir ( xn )n de elemente din H se numeşte ortogonal,
dacă xi ⊥ x j ( i ≠ j, i, j = 1, 2,3, ) .
Spaţii Hilbert 147
Un element x ∈ H se numeşte ortogonal pe o mulţime
A ⊂ H , dacă x ⊥ a , pentru oricare a ∈ A . Notăm x ⊥ A şi
A⊥ = { x ∈ H : x ⊥ A} . Definim A⊥ ⊥ = ( A⊥ ) .

Fie A şi B submulţimi ale spaţiului prehilbertian H .


Mulţimea A se numeşte ortogonală pe mulţimea B , dacă
a ⊥ b ( a ∈ A, b ∈ B ) .

Propoziţie. Fie ( H , 〈⋅, ⋅〉 ) un spaţiu prehilbertian. Atunci:


i) dacă x, y ∈ H şi x ⊥ y , atunci y ⊥ x ;
ii) dacă x ∈ H şi x ⊥ x , atunci x = 0 ;
iii) x ⊥ 0 , pentru oricare x ∈ H ;
iv) dacă x ∈ H şi x ⊥ H , atunci x = 0 ;
v) dacă x, yk ∈ H astfel încât x ⊥ yk , k = 1, 2,3, , n şi
α k ∈ , atunci x ⊥ (∑ n
k =1 )
α k yk ;
vi) dacă x ∈ H , yn ∈ H astfel încât x ⊥ yn , n = 1, 2,3,
şi lim yn = y , atunci x ⊥ y .
n→∞

Demonstraţie. Exerciţiu.

Propoziţie. Dacă A şi B sunt submulţimi ale unui spaţiu


prehilbertian H , atunci:
i) A⊥ este subspaţiu liniar închis al lui H ;
ii) A ⊆ A⊥ ⊥ ;
iii) dacă A ⊆ B , atunci B ⊥ ⊆ A⊥ ;
iv) ( A⊥ ⊥ ) = A⊥ ;

( )

v) A⊥ = Sp A .
148 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Demonstraţie. Exerciţiu.

Exemplu. În spaţiul prehilbertian al funcţiilor continue pe


[ −π , π ] , considerăm şirurile xn ( t ) = sin ( nt ) ( n = 1, 2,3, ) şi
yn ( t ) = cos ( nt ) ( n = 0,1, 2,3, ).
Aceste şiruri sunt ortogonale, adică, pentru m ≠ n :
π
∫ π sin ( mt ) sin ( nt ) dt = 0 ,

π
∫ π cos ( mt ) cos ( nt ) dt = 0 .

Teorema 1 (Teorema lui Pitagora). Fie x, y ∈ H . Dacă


2 2 2
x ⊥ y , atunci x + y = x + y .

Demonstraţie. Fie x, y ∈ H . Dacă x ⊥ y , atunci:


2
x+ y = 〈 x + y, x + y〉
= 〈 x, x〉 + 〈 x , y 〉 + 〈 y , x〉 + 〈 y , y 〉
2 2
= x + y .
Deci,
( x, y ∈ H ) .
2 2 2
x+ y = x + y
(Teorema lui Pitagora)

Corolar. Dacă x1 , x2 , , xn ∈ H sunt ortogonale, atunci:


n 2 n

∑ xk = ∑ xk
2
.
k =1 k =1

(Teorema lui Pitagora generalizată )


Spaţii Hilbert 149
Corolar. Dacă x1 , x2 , , xn ∈ H sunt elemente nenule
ortogonale, atunci ele sunt liniar independente.

x1 , x2 , , xn ∈ H elemente nenule
Demonstraţie. Fie
ortogonale. Presupunem că există α1 ,α 2 , ,α n ∈ astfel încât

n
k =1
α k xk = 0 . Atunci elementele α1 x1 ,α 2 x2 , ,α n xn ∈ H sunt
ortogonale şi avem:
n 2 n n

∑α x = ∑ α k xk = ∑ αk
2 2 2
0= k k xk .
k =1 k =1 k =1

xk ≠ 0 ( k = 1, 2,3, , n ) şi ∑
n 2 2
Din k =1
αk xk = 0,
rezultă α k = 0 ( k = 1, 2,3, , n) .

Definiţie. O mulţime A ⊂ H se numeşte ortonormată,


dacă este ortogonală şi x = 1 ( x ∈ A) .
Un şir ( xn )n de elemente din H se numeşte ortonormat,
dacă xi ⊥ x j ( i ≠ j , i, j = 1, 2,3, ) şi xn = 1 ( n = 1, 2,3, ).
Observaţii.
1) Un şir ( xn )n de elemente din H este ortonormat dacă
şi numai dacă 〈 xi , x j 〉 = δ i j ( i, j = 1, 2, 3, ) , unde δ i j este
simbolul lui Kronecker.
2) O mulţime A ⊂ H se numeşte ortonormată dacă şi
numai dacă 〈 x, y 〉 = 0 , dacă x, y ∈ A , x ≠ y şi 〈 x, x〉 = 1 , pentru
oricare x ∈ A .
3) Dacă ( xn )n este un şir ortogonal de elemente nenule,
atunci şirul ( yn )n , unde yn = xn xn , este ortonormat.
150 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Teorema 2 (Egalitatea lui Bessel). Dacă x1 , x2 , , xn sunt
elemente ortonormate dintr-un spaţiu prehilbertian H , atunci:
n 2 n
x − ∑ 〈 x, xk 〉 xk = x − ∑ 〈 x, xk 〉 (x∈H ) .
2 2

k =1 k =1

(Egalitatea lui Bessel)

Demonstraţie. Fie x1 , x2 , , xn ∈ H şi α1 ,α 2 , ,α n ∈ .
n 2 n n

∑α x = ∑ α k xk = ∑ α k . Apoi,
2 2
Atunci k k
k =1 k =1 k =1

n 2 n n n
x − ∑ α k xk = x − 〈 ∑ α k xk , x〉 − 〈 x, ∑ α k xk 〉 + ∑ α k
2 2

k =1 k =1 k =1 k =1
n n n
= x − ∑ α k 〈 x, xk 〉 − ∑ α k 〈 x, xk 〉 + ∑ α k α k
2

k =1 k =1 k =1
n n
= x − ∑ 〈 x, xk 〉〈 x, xk 〉 + ∑ 〈 x, xk 〉〈 x, xk 〉 −
2

k =1 k =1
n n n
−∑ α k 〈 x, xk 〉 − ∑ α k 〈 x, xk 〉 + ∑ α k α k =
k =1 k =1 k =1
n n
= x − ∑ 〈 x, xk 〉 + ∑ [ 〈 x, xk 〉 − α k ] ⎡⎣〈 x, xk 〉 − α k ⎤⎦
2 2

k =1 k =1
n n
= x − ∑ 〈 x, xk 〉 + ∑ 〈 x, xk 〉 − α k .
2 2 2

k =1 k =1

Pentru α k = 〈 x, xk 〉 avem:
n 2 n
x − ∑ 〈 x, xk 〉 xk = x − ∑ 〈 x, xk 〉 (x∈H ) .
2 2

k =1 k =1

Observaţie. Din egalitatea lui Bessel, obţinem imediat:


Spaţii Hilbert 151
n

∑ 〈 x, x 〉 (x∈ H ).
2 2
k ≤ x
k =1
(Inegalitatea lui Bessel)

Corolar. Dacă ( xn )n este un şir ortonormat de elemente


dintr-un spaţiu prehilbertian H , atunci:

∑ 〈 x, x 〉 (x∈H ).
2 2
n ≤ x
n =1

În particular, lim 〈 x, xn 〉 = 0 .
n→∞

Observaţie. Alegerea numerelor α k = 〈 x, xk 〉 în


demonstraţia teoremei de mai sus minimizează norma
x − ∑ k =1α k xk , care ne dă cea mai bună aproximare a
n

elementului x printr-o combinaţie liniară de elemente


ortonormate x1 , x2 , , xn .

Teorema 3 (Procedeul Gram-Schmidt). Dacă ( yn ) n


este un şir de elemente liniar independente într-un spaţiu
prehilbertian H, atunci există un şir ortonormat ( xn )n în H astfel
încât Sp { x1 , x2 , , xn } = Sp { y1 , y2 , , yn } pentru oricare n .

Demonstraţie. Definim şirul ( xn )n în mod inductiv.


Fie x1 = y1 y1 . Presupunem că au fost definite n − 1
elementele ortonormate x1 , x2 , , xn−1 care îndeplinesc condiţia
Sp { x1 , x2 , , xk } = Sp { y1 , y2 , , yk } , k = 1, 2, , n −1 . Apoi,
definim un element xn care să fie o combinaţie liniară de
152 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
elementele y1 , y2 , , yn (sau, echivalent, de elementele
x1 , x2 , , xn−1 , yn ) şi ortogonal pe { x1 , x2 , , xn−1} .
Pentru aceasta, fie elementul z = yn − ∑ k =1 〈 yn , xk 〉 xk .
n−1

Atunci z ≠ 0 şi z ⊥ { x1 , x2 ,
, xn−1} . Definim xn = z z .
Se verifică faptul că fiecare combinaţie liniară de elementele
x1 , x2 , , xn este, de asemenea, combinaţie liniară de elementele
y1 , y2 , , yn , şi invers.

Corolar. Un spaţiu prehilbertian de dimensiune finită n


are o bază ortonormată {e1 , e2 , , en } .

Spaţii Hilbert

Definiţie. Un spaţiu prehilbertian complet (în raport cu


norma generată de produsul scalar) se numeşte spaţiu Hilbert.

Observaţie. Un spaţiu Hilbert este, prin urmare, un spaţiu


Banach în care norma este generată de un produs scalar.

Propoziţie. Fie H un spaţiu Hilbert şi ( xn )n un şir


ortonormat de elemente din H . Atunci, pentru oricare x ∈ H ,


seria n=1
〈 x, xn 〉 xn este convergentă.

Demonstraţie. Notăm sn = ∑ i=1 〈 x, xi 〉 xi şi arătăm că şirul


n

( sn )n este convergent. Avem, pentru n ≥ 1 şi p > 0 ,


2
∑ i=n+1 〈 x, xi 〉 xi = ∑ i=n+1 〈 x, xi 〉 .
2 n+ p n+ p 2
sn+ p − sn =
Spaţii Hilbert 153
2

∞ 2
Apoi, ştim că i =1
〈 x, xi 〉 ≤ x . Astfel, dacă ε > 0 ,
există N astfel încât pentru n>N şi p>0 avem

n+ p 2
i =n+1
〈 x, xi 〉 < ε 2 , adică sn+ p − sn < ε .
Prin urmare, ( sn )n este şir Cauchy şi, întrucât H este
complet, şirul ( sn )n converge la y = ∑ n=1 〈 x, xn 〉 xn .

Observaţie. 〈 x − ∑ n=1 〈 x, xn 〉 xn , xk 〉 = 0 , k = 1, 2,3,



.

Definiţie. O bază ortonormată pentru un spaţiu Hilbert H


este o submulţime B a lui H ortonormată maximală.

Teorema 4. Fiecare spaţiu Hilbert are o bază


ortonormată.

Demonstraţie. Se aplică lema lui Zorn.

Exemple.
1
1) Fie L2 ([0, 2π ]) , ⋅ exp ( int ) . Atunci
n ∈ Z , en =

{en : n ∈ Z} este o bază pentru L2 ([0, 2π ]) .

2) Fie K m , ek = ( 0, ,0,1,0, ,0 ) , unde 1 este pe locul


k , pentru k = 1, 2, , m . Atunci {e1 , e2 , , em } bază a lui K m .

Teorema 5. Dacă E este o mulţime ortonormată a unui


spaţiul Hilbert H şi x ∈ H , atunci mulţimea {e ∈ E : 〈 x, e〉 ≠ 0}
este cel mult numărabilă.
154 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Demonstraţie. Fie mulţimea En = {e ∈ E : 〈 x, e〉 ≥ 1 n} ,
pentru n = 1, 2,3, . Din inegalitatea lui Bessel rezultă, rezultă
En = {e ∈ E : 〈 x, e〉 ≠ 0} .

că mulţimea En este finită. Dar ∪ n =1

Corolar. Dacă E este o mulţime ortonormată a unui


spaţiul Hilbert H şi x ∈ H , atunci ∑ e∈E 〈 x, e〉 ≤ x .
2 2

Observaţie. Ţinând cont că mulţimea termenilor diferiţi


de zero ai acestei sume este cel mult numărabilă, inegalitatea de
mai sus este tocmai inegalitatea lui Bessel.

Teorema 6. Fie H un spaţiu Hilbert şi ( en )n un şir


ortonormat de elemente din H . Atunci următoarele afirmaţii
sunt echivalente:
i) ( en )n este o bază ortonormată a lui H ;
ii) dacă x ∈ H şi 〈 x, en 〉 = 0 ( n = 1, 2,3, ) , atunci x =0;
iii) Sp ( ( en )n ) = H ;
iv) dacă x ∈ H , atunci x = ∑ n=1 〈 x, en 〉 en ;

〈 x, y〉 = ∑ n=1 〈 x, en 〉 ⋅ 〈 y, en 〉

v) dacă x, y ∈ H , atunci
(Egalitatea lui Parseval);
vi) dacă x ∈ H , atunci x = ∑ n=1 〈 x, en 〉 .
2 ∞ 2

(Egalitatea lui Bessel).

Demonstraţie. ( i ) ⇒ ( ii ) . Dacă (ii) este falsă, atunci


mulţimea {en : n = 1, 2,3, } ∪ { x x } este ortonormată, ceea ce
contrazice (i).
Spaţii Hilbert 155
( ii ) ⇔ ( iii ) . Rezultă din echivalenţa Sp A = H ⇔ A⊥ = {0}
( ii ) ⇒ ( iv ) . Avem y = ∑ n=1 〈 x, en 〉 en şi 〈 x − y, en 〉 = 0 , pentru

n = 1, 2,3, . Astfel, din (ii) rezultă că x = y .


( iv ) ⇒ ( v ) . Fie sn = ∑ i=1 〈 x, ei 〉 ei şi tn = ∑ i=1 〈 y, ei 〉 ei . Atunci
n n

n n
〈 sn , tn 〉 = ∑ 〈 x, ei 〉 ⋅ 〈 y, e j 〉 ⋅ 〈 ei , e j 〉 = ∑ 〈 x, ei 〉 ⋅ 〈 y, ei 〉 .
i , j =1 i =1

Folosind proprietatea de continuitate a produsului scalar,


rezultă că 〈 x, y〉 = ∑ i=1 〈 x, ei 〉 ⋅ 〈 y, ei 〉 .

( v ) ⇒ ( vi ) . Punem y = x în (v) şi rezultă (vi).


( vi ) ⇒ ( i ) . Dacă {e1, e2 , , en , } nu este bază, atunci există un
element z ∈ H astfel încât z = 1 şi 〈 z , en 〉 = 0 ( n = 1, 2,3, ).
Atunci 0 = ∑ n=1 〈 z, en 〉 , contradicţie cu (vi).
∞ 2

Scrierea x = ∑ n=1 〈 x, en 〉 en se numeşte dezvoltarea Fourier


a elementului x în raport cu baza ortonormată ( en )n , iar


ϕn ( x ) = 〈 x, en 〉 ( n = 1, 2,3, ) se numesc coeficienţii Fourier ai
elementului x în raport cu baza ortonormată ( en )n .

Formă generală a teoremei de mai sus este următoarea:

Fie B = {ei }i∈I o mulţime ortonormată dintr-un spaţiu


Hilbert H . Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente:
i) B este o bază ortonormată pentru H ;
ii) dacă x ⊥ B , atunci x = 0 ;
iii) Sp B = H ;
156 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
iv) dacă x ∈ H , atunci x = ∑ i∈I 〈 x, ei 〉 ei ;
(Dezvoltarea Fourier în raport cu baza B);
v) dacă x, y ∈ H , atunci 〈 x, y〉 = ∑ i∈I 〈 x, ei 〉 ⋅ 〈 ei , y〉 ;
(Egalitatea lui Parseval)
vi) dacă x ∈ H , atunci x = ∑ i∈I 〈 x, ei 〉
2 2

(Egalitatea lui Bessel). ■

Teorema 7. În orice spaţiu Hilbert separabil există o bază


ortonormată cel mult numărabilă.

Demonstraţie. Afirmaţia este evidentă dacă dimensiunea


spaţiului este finită. Fie apoi H un spaţiu Hilbert de dimensiune
infinită, în care mulţimea A = {a1 , a2 , , an , } este densă.
(Putem presupune că an ≠ 0 , pentru oricare n ). Fie Bn o bază
algebrică în Sp {a1 , a2 , , an } , construcţia făcându-se astfel încât

Bn ⊂ Bn+1 . Atunci ∪ n =1
Bn este numărabilă şi este o bază
algebrică în Sp A . Cu procedeul Gram-Schmidt construim o
mulţime ortogonală numărabilă E . Dacă x ⊥ E , atunci x ⊥ A
şi deci x = 0 , ceea ce arată că E este o bază ortogonală.

Teorema 8. Orice spaţiu Hilbert separabil infinit-


dimensional H este izomorf cu spaţiul 2 .

Demonstraţie. Fie H un spaţiu Hilbert separabil infinit-


dimensional are o bază ortonormată numărabilă ( en )n , conform
teoremei precedente. Fie x ∈ H . Atunci x = ∑ n=1 〈 x, en 〉 en , unde

ϕn ( x ) = 〈 x, en 〉 ( n = 1, 2,3, ) sunt coeficienţii Fourier.


Spaţii Hilbert 157

a = {ϕn ( x )}n=1

Dacă notăm şi observăm că
a = ∑ n=1 ϕ n ( x ) = x , atunci a ∈
2 ∞ 2 2 2
.
Definim h : H → 2
prin h ( x ) = a şi verificăm că h este
izomorfism de la H pe 2 . Deoarece avem:
ϕn ( x + y ) = 〈 x + y, en 〉 = 〈 x, en 〉 + 〈 y, en 〉 = ϕn ( x ) + ϕn ( y ) ,
ϕn ( λ x ) = 〈λ x, en 〉 = λ 〈 x, en 〉 = λϕn ( x ) ,
rezultă că h ( x + y ) = h ( x ) + h ( y ) şi h ( λ x ) = λ h ( x ) , deci h
este liniară.
Fie a = (α n )n un element oarecare din 2
. Seria

∑ ∑
∞ 2 ∞
n=1
αn fiind convergentă, rezultă că seria n=1
α nen este
convergentă. Dacă notăm x = ∑ n=1α nen , atunci α n = ϕn ( x ) ,

deci a = h ( x ) .
Fie x, y ∈ H . Atunci x − y = h ( x − y ) = h ( x ) − h ( y ) ,
deoarece h ( x ) = x . Rezultă deci că x ≠ y ⇒ h ( x ) ≠ h ( y ) .
În concluzie, aplicaţia h : H → 2 este o bijecţie, care
păstrează norma, de la spaţiului H pe spaţiul 2 .

Fie H un spaţiu Hilbert, A o submulţime a lui H şi x ∈ H .


Atunci există un element unic x0 ∈ A cu proprietatea că
d ( x, x0 ) = d ( x, A) . (Reamintim că d ( x, x0 ) = x − x0 este
distanţa dintre x şi x0 , iar d ( x, A ) = inf { x − a : a ∈ A} este
distanţa de la elementul x la mulţimea A). Elementul x0 este
numit element de cea mai bună aproximare în A pentru x .
Acest rezultat este dat de teorema următoare.
158 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Teorema 9. Dacă A este o submulţime convexă şi închisă
a unui spaţiu Hilbert H , atunci pentru oricare x ∈ H , există un
element unic x0 ∈ A astfel încât x − x0 ≤ x − a oricare ar fi
a∈ A.

Demonstraţie. Fie x ∈ H . Fie ( yn )n un şir din A astfel


încât lim x − yn = δ , unde δ = dist ( x, A ) = inf { x − y : y ∈ A} .
n→∞

Vom arăta, mai întâi, că ( yn ) n este şir Cauchy, deci


convergent la un element y0 ∈ A cu proprietatea x − y0 = δ .
(Această egalitate determină y0 ∈ A în mod unic).
Din legea paralelogramului avem:
( ym − x ) + ( x − yn )
2 2 2
2 ym − x + 2 x − yn = ,

+ ( ym − x ) − ( x − yn ) ,
2

de unde rezultă:
= 2 ym − x + 2 x − yn − ( ym + yn ) − 2 x
2 2 2 2
y m − yn

( ym + yn ) − x
2 2 2
= 2 ym − x + 2 x − yn − 4 1
2 .
Deoarece mulţimea A este convexă, rezultă că
1
2 ( ym + yn ) = 12 ym + 12 yn ∈ A şi deci 12 ( ym + yn ) − x ≥ δ .
Astfel, rezultă că:
2 2 2
ym − yn ≤ 2 ym − x + 2 x − yn − 4δ 2 .
2
Trecând formal la limită obţinem lim ym − yn = 0,
m ,n → ∞

adică şirul ( yn )n este şir Cauchy şi deci convergent.


Mulţimea A fiind închisă, rezultă că lim yn = y0 ∈ A .
n→∞
Spaţii Hilbert 159
Din lim ( yn − x ) = y0 − x , rezultă lim yn − x = y0 − x ,
n→∞ n→∞

de unde rezultă că y0 − x = δ .
Arătăm unicitatea elementului y0 ∈ A , cu proprietatea
y0 − x = δ . Fie z0 ∈ A cu proprietatea z0 − x = δ . Din
convexitatea mulţimii A , rezultă că ( y0 + z0 ) ∈ A . Avem:
1
2

x − z 0 − ( y0 + z 0 ) − 2 x
2 2 2 2
y0 − z 0 = 2 y0 − x + 2

( y0 + z 0 ) − x
2
= 2δ 2 + 2δ 2 − 4 1
2

≤ 4δ 2 − 4δ 2 = 0.
Deci y0 = z0 .

Corolar. Dacă A este o submulţime convexă şi închisă a


unui spaţiu Hilbert H , atunci există un element unic x0 ∈ A de
normă minimă (adică, x0 ≤ a pentru oricare a ∈ A ).

Teorema 10. Dacă X este un subspaţiu liniar închis al


unui spaţiu Hilbert H , atunci H = X ⊕ X ⊥ .

Demonstraţie. Fie x ∈ H . Vom arăta că există o


descompunere unică x = x′ + x′′ , cu x′ ∈ X şi x′′ ∈ X ⊥ .
Întrucât X este mulţime convexă şi închisă, există, prin
teorema precedentă, un element x′ ∈ X astfel încât
x − x′ ≤ x − a , oricare ar fi a ∈ X .
Definim x′′ = x − x′ .
Va fi suficient să arătăm că x′′ ⊥ X . Dat a ∈ X , oarecare,
să arătăm că 〈 x′′, a〉 = 0 . Presupunem, fără a micşora
generalitatea, că a = 1 . Pentru oricare scalar λ , avem:
160 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
2
x′′ − λ a = 〈 x′′, x′′〉 − 〈 x′′, λ a〉 − 〈 λ a, x′′〉 + 〈 λ a, λ a〉
2
= x′′ − λ 〈 x′′, a〉 − λ 〈 x′′, a〉 + λλ
2
= x′′ − 〈 x′′, a〉 ⋅ 〈 x′′, a〉 + 〈 x′′, a〉 ⋅ 〈 x′′, a〉 −
−λ 〈 x′′, a〉 − λ 〈 x′′, a〉 + λλ
= x′′ − 〈 x′′, a〉 + [ 〈 x′′, a〉 − λ ] ⋅ [ 〈 x′′, a〉 − λ ]
2 2

2 2 2
= x′′ − 〈 x′′, a〉 + 〈 x′′, a〉 − λ .
2 2 2 2
Deci, x′′ − λ a = x′′ − 〈 x′′, a〉 + 〈 x′′, a〉 − λ .
2 2 2
Dacă λ 0 = 〈 x′′, a〉 , avem x′′ − λ 0 a = x′′ − 〈 x′′, a〉 . Din
x′′ − λ 0 a = ( x − x′ ) − λ 0 a = x − ( x′ + λ 0 a ) şi x′ + λ 0 a ∈ X , rezultă
că x − x′ ≤ x − ( x + λ 0 a ) , adică x′′ ≤ x − ( x + λ 0 a ) . Astfel,
avem:
x′′ ≤ x − ( x + λ 0 a )
2 2 2 2 2
= x′′ − 〈 x′′, a〉 ≤ x′′ ,
de unde rezultă că 〈 x′′, a〉 = 0 .
Unicitatea descompunerii rezultă în felul următor.
Fie x = x′ + x′′ şi x = x1 + x2 , cu x′, x1 ∈ X , x′′, x ∈ X ⊥ ,
atunci x′ − x1 = x′′ − x2 ∈ X ∩ X ⊥ = {0} .

Definiţie. Fie X un subspaţiu liniar închis al unui spaţiu


Hilbert H .
Subspaţiul liniar închis X ⊥ se numeşte complementul
ortogonal al lui X .
Fie x ∈ H şi descompunerea sa ortogonală x = x′ + x′′ , cu
x′ ∈ X şi x′′ ∈ X ⊥ . Elementul x′ ∈ X se numeşte proiecţia
ortogonală a lui x pe X ; elementul x′′ ∈ X ⊥ se numeşte
proiecţia ortogonală a lui x pe X ⊥ .
Spaţii Hilbert 161
Aplicaţia P : H → X , definită prin P ( x ) = x′ , se numeşte
proiector pe subspaţiul X .
Aplicaţia Q : H → X ⊥ , definită prin Q ( x ) = x′′ , se
numeşte proiector pe subspaţiul X ⊥ .

Propoziţie. Proiectorii P : H → X şi Q:H → X⊥


definiţi mai sus au următoarele proprietăţi:
1) 〈 P ( x ) , y〉 = 〈 x, P ( y )〉 ( x, y ∈ H ) ;
2) P ( λ x + y ) = P ( λ x ) + P ( y ) ( λ ∈ K, x, y ∈ H ) ;
3) P ( P ( x ) ) = P ( x ) ( x ∈ H ) ;
4) P ( x ) ≤ x (x∈H ) ;
5) Im P ≡ { P ( x ) : x ∈ H } = X ;
6) Ker P ≡ { x ∈ H : P ( x ) = 0} = X ⊥ ;
7) P ( x) + Q( x) = x ( x ∈ H ) ;
8) P (Q ( x )) = Q ( P ( x )) = 0 ( x ∈ H ) .

Demonstraţie. Verificăm proprietatea 4); celelalte se


verifică uşor. Fie x ∈ H , x = x′ + x′′ , cu x′ ∈ X şi x′′ ∈ X ⊥ .
Atunci x = x′ + x′′ = x′ + x′′ ≥ x′ = P ( x ) .
2 2 2 2 2 2

6.3. Reprezentarea funcţionalelor liniare şi continue

Observaţie. Fie H este un spaţiu Hilbert şi x0 ∈ H un


element fixat. Fie o funcţională f : H → K definită prin
162 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
f ( x ) = 〈 x, x0 〉 ( x ∈ H ) . Atunci aplicaţia f este o funcţională
liniară şi mărginită, cu f = x0 .

Justificare. Liniaritatea lui f rezultă din proprietatea de


liniaritate a produsului scalar. Din inegalitatea Cauchy-Schwarz
rezultă că f ( x ) = 〈 x, x0 〉 ≤ x ⋅ x0 , pentru oricare x ∈ H ,
adică f este mărginită, deci continuă. Următoarele relaţii
f = sup f ( x ) ≤ x0 f ⋅ x0 ≥ f ( x0 ) = 〈 x0 , x0 〉 = x0 ,
2
şi
x ≤1

implică f = x0 .

Următoarea teoremă, cunoscută ca teorema lui Riesz-


Fréchet de reprezentare a funcţionalelor liniare şi continue pe
spaţii Hilbert, este reciproca observaţiei de mai sus.

Teorema 11 (Teorema Riesz-Fréchet). Dacă f : H → K


este o funcţională liniară şi continuă, atunci există un element
unic x0 ∈ H astfel încât f ( x ) = 〈 x, x0 〉 ( x ∈ H ) .

Demonstraţie. Fie Ker f ≡ { x ∈ H : f ( x ) = 0} . Atunci


Ker f este un subspaţiu liniar închis al lui H . Dacă
Ker f = H , atunci f = 0 şi luăm x0 = 0 .
Dacă f ≠ 0 , atunci Ker f ≠ H , cu complementul
( Ker f ) ≠ {0} .

ortogonal Astfel există un element
y0 ∈ ( Ker f ) , y0 ≠ 0 şi deci astfel încât f ( y0 ) ≠ 0 .

f ( x)
Fie x ∈ H oarecare. Atunci x − ⋅ y0 ∈ Ker f .
f ( y0 )
Spaţii Hilbert 163
Avem:
f ( x) f ( x)
0 = 〈x − ⋅ y0 , y0 〉 = 〈 x , y0 〉 − 〈 y0 , y0 〉 ,
f ( y0 ) f ( y0 )
de unde rezultă că:
f ( y0 ) f ( y0 )
f ( x) = ⋅ 〈 x, y0 〉 = 〈 x, ⋅ y0 〉 .
〈 y0 , y0 〉 〈 y0 , y0 〉
f ( y0 )
Cu x0 = ⋅ y0 avem formula f ( x ) = 〈 x, x0 〉 ( x ∈ H ) .
〈 y0 , y0 〉
Unicitatea se demonstrează în felul următor. Dacă există
x0 , x1 ∈ H astfel încât f ( x ) = 〈 x, x0 〉 şi f ( x ) = 〈 x, x1 〉 pentru
oricare x ∈ H , atunci 0 = 〈 x, x0 〉 − 〈 x, x1 〉 = 〈 x, x0 − x1 〉 , de unde
rezultă că x0 = x1 .
Conform observaţiei precedente avem şi f = x0 .

O consecinţă importantă a teoremei de reprezentare a


funcţionalelor liniare şi continue este teorema următoare.

Teorema 12. Fie H este un spaţiu Hilbert. Atunci H este


izomorf ca spaţiu normat cu dualul său H * .

Demonstraţie. Conform teoremei lui Riesz-Fréchet,


fiecărei funcţionale liniare şi continue f : H → K îi corespunde
un element unic y f ∈ H astfel încât f ( x ) = 〈 x, y f 〉 (x∈H ) .
Reciproc, fiecărui element y ∈ H îi corespunde
funcţionala liniară şi continuă f : H → K , definită de produsul
scalar f ( x ) = 〈 x, y〉 (x∈H ) . Astfel, aplicaţia y f este o
bijecţie între spaţiul Hilbert H şi dualul său H * .
164 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Deoarece avem f = y , această bijecţie este şi
izometrie, deci este homeomorfism. Se scrie H ≅ H * .

Propoziţie. Un operator liniar T : H → H este continuu


dacă şi numai dacă există M > 0 astfel încât:
〈 x, T ( y )〉 ≤ M x y ( x, y ∈ H ) .
În plus,
T {
= sup 〈 x, T ( y )〉 : x ≤ 1, y ≤ 1 ( x, y ∈ H ) }
= sup { 〈 x, T ( y )〉 : x = 1, y = 1 ( x, y ∈ H )}
⎧⎪ 〈 x, T ( y )〉 ⎫⎪
= sup ⎨ : x ≠ 0, y ≠ 0 ⎬ ( x, y ∈ H )
⎩⎪ x y ⎪⎭
{
= inf M > 0 : 〈 x, T ( y )〉 ≤ M x y ( x, y ∈ H )}.

Demonstraţie. Dacă T este continuu, atunci


〈 x, T ( y )〉 ≤ x T ( y ) ≤ T x y ( x, y ∈ H ) .
Reciproc, dacă există M >0 astfel încât
〈 x, T ( y )〉 ≤ M x y ( x, y ∈ H ) , atunci, luând x = T ( y ) ,

rezultă că T ( y ) = 〈T ( y ) , T ( y )〉 ≤ M T ( y ) y (y∈H).
2

Deci T ( y ) ≤ M y (y∈H ).

Observaţie. Întrucât 〈 y, T ( x )〉 ≤ 〈T ( x ) , y〉 = 〈T ( x ) , y〉 ,
rezultă că T este continuu dacă şi numai dacă există M > 0
astfel încât 〈T ( x ) , y〉 ≤ M x y ( x, y ∈ H ) .
Spaţii Hilbert 165
Teorema 13 (Teorema Hellinger-Toeplitz). Dacă
T : H → H este un operator liniar cu proprietatea
〈T ( x ) , y〉 = 〈 x, T ( y )〉 ( x, y ∈ H ) , atunci T este continuu.

Demonstraţie. Fie ( xn )n≥1 un şir de elemente din H ,


astfel încât lim xn = x şi lim T ( xn ) = y .
n→∞ n→∞

Pentru z ∈ H , avem:
〈 z , y〉 = 〈 z , lim T ( xn )〉 = lim 〈 z , T ( xn )〉 ,
n→∞ n→∞

= lim 〈T ( z ) , xn 〉 = 〈T ( z ) , lim xn 〉
n→∞ n→∞

= 〈T ( z ) , x〉 = 〈 z , T ( x )〉.
Deci y = T ( x ) . Operatorul T este închis, iar din teorema
graficului închis rezultă că T este continuu.

6.4. Adjunctul unui operator liniar şi continuu

O consecinţă importantă a teoremei lui Riesz-Fréchet de


reprezentare a funcţionalelor liniare şi continue este existenţa
adjunctului unui operator liniar şi continuu pe un spaţiu Hilbert.

Teorema 14. Dacă H este un spaţiu Hilbert, iar


U : H → H este un operator liniar şi continuu, atunci există un
operator liniar şi continuu, unic U * : H → H cu proprietatea:
〈U ( x ) , y〉 = 〈 x,U * ( y )〉 ( x, y ∈ H ) .
166 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Demonstraţie. 1. Fie y0 ∈ H , fixat. Definim f : H → K
prin f ( x ) = 〈U ( x ) , y0 〉 ( x ∈ H ) . Atunci f este o funcţională
liniară şi continuă, cu propritatea f ≤ U ⋅ y0 .
Aplicaţia f este liniară. Fie x, y ∈ H şi λ ∈ K .
f ( λ x + y ) = 〈U ( λ x + y ) , x0 〉
= 〈 λU ( x ) + U ( y ) , y0 〉
= 〈 λU ( x ) , x0 〉 + 〈U ( y ) , y0 〉
= λ 〈U ( x ) , x0 〉 + 〈U ( y ) , y0 〉
= λ f ( x ) + f ( y ).
Aplicaţia f este mărginită:
f = sup f ( x ) = sup 〈U ( x ) , y0 〉
x =1 x =1

≤ sup U ( x ) ⋅ y0 ≤ sup U ⋅ x ⋅ y0
x =1 x =1

= U ⋅ y0 .
Deci, f ≤ U ⋅ y0 .
2. Există un element unic y* ∈ H , astfel încât
f ( x ) = 〈U ( x ) , y0 〉 = 〈 x, y* 〉 ( x ∈ H ) şi f = y * .
Deoarece funcţionala f este liniară şi continuă, conform
teoremei lui Riesz-Fréchet, rezultă că există un element unic
y* ∈ H , astfel încât:
f ( x ) = 〈U ( x ) , y0 〉 = 〈 x, y* 〉 ( x ∈ H ) şi f = y * .
3. Aplicaţia U * : H → H , definită prin U * ( y0 ) = y* ( y0 ∈ H )
este un operator liniar şi continuu.
Aplicaţia U * este bine definită şi are proprietatea
〈U ( x ) , y〉 = 〈 x,U * ( y )〉 ( x, y ∈ H ) .
Spaţii Hilbert 167
Fie x, y1 , y2 ∈ H şi λ ∈ K .
Aplicaţia U * este liniară:
〈 x,U * ( λ y1 + y2 )〉 = 〈U ( x ) , λ y1 + y2 〉
= 〈U ( x ) , λ y1 〉 + 〈U ( x ) , y2 〉
= λ 〈U ( x ) , y1 〉 + 〈U ( x ) , y2 〉
= λ 〈 x,U * ( y1 )〉 + 〈 x,U * ( y2 )〉
= 〈 x, λU * ( y1 )〉 + 〈 x,U * ( y2 )〉
= 〈 x, λU * ( y1 ) + U * ( y2 )〉.
Aplicaţia U * este mărginită:
U * = sup U * ( y0 ) = y * = f ≤ U y0 ≤ U ,
y0 ≤1

adică U ≤ U .
*

4. Operatorul liniar şi continuu U * : H → H , cu proprietatea


〈U ( x ) , y〉 = 〈 x,U * ( y )〉 ( x, y ∈ H ) este unic.
Fie V : H → H un operator liniar şi continuu, astfel încât
〈U ( x ) , y〉 = 〈 x,V ( y )〉 ( x, y ∈ H ) . Atunci:
〈 x,U * ( y )〉 = 〈 x,V ( y )〉 ( x, y ∈ H ) ,
adică V = U * .

Definiţie. Operatorul liniar şi continuu, unic T * : H → H


cu proprietatea 〈T ( x ) , y〉 = 〈 x, T * ( y )〉 ( x, y ∈ H ) se numeşte
adjunctul operatorului liniar şi continuu T : H → H .
168 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Exemple.
1). Fie H un spaţiu Hilbert separabil de dimensiune infinită
şi ( en )n o bază ortonormată pentru H.
Atunci, pentru fiecare x ∈ H , există o reprezentate unică
x = ∑ n=1 λnen , cu λn = 〈 x, en 〉 , ( n = 1, 2,3, ) ∑
∞ ∞ 2
şi n=1
λn < ∞ .
Fie ( µn )n un şir mărginit de numere complexe şi
M = sup { µ n , n = 1, 2,3, }.
2
∑ λ µ ≤ M 2 ∑ n=1 λn = M x , putem defini
∞ ∞ 2 2
Întrucît n =1 n n

operatorul T ( x ) = ∑ n=1 λn µnen , T : H → H . Se verifică imediat


T ( x ) ≤ M 2 x , rezultă că T este
2 2
liniaritatea lui T. Din
continuu şi T ≤ M . De asemenea, avem:
T ( ek ) = ∑ n=1 λn µnen = ∑ n=1 µn 〈ek , en 〉 en = µk ek ,
∞ ∞

deci T ( ek ) = µk ek , k = 1, 2,3, .
Întrucât ek = 1 , avem T ≥ T ( en ) = µ n en = µ n ,
pentru n = 1, 2,3, .
Prin urmare, T ≥ M . Astfel, am demonstrat că T = M .
Adjunctul T * al operatorului T se defineşte prin
T * ( x ) = ∑ n=1 λn µn ⋅ en . Atunci T ( ek ) = µk ⋅ ek , n = 1, 2,3, .

2). Fie U: 2
→ 2
, U ( x ) = ( x2 , x3 , , xn , ), unde
x = ( x1 , x2 , , xn , ) . Atunci U * = ( 0, x1, x2 , , xn , ).
Propoziţie. Fie H un spaţiu Hilbert. Fie S : H → H şi
T : H → H operatori liniari şi continui. Atunci:
i) ( S + T ) = S * + T * ;
*
Spaţii Hilbert 169
( λT ) = λT * ( λ ∈ K ) ;
*
ii)
iii) (T ) * *
=T ;
( ST )
*
iv) = T *S * ;
v) T* = T ;
2
vi) T *T = T ;
vii) (T * ) = (T −1 ) , dacă există T −1 ;
−1 *

viii) Ke rT * = (T ( H ) )

ix) T *T = 0 ⇔ T = 0 .

Demonstraţie. Proprietăţile (i) şi (ii) se verifică uşor.


(iii): Notăm T ** = (T * ) . Atunci, pentru oricare x, y ∈ H , avem:
*

〈 x, T ** ( y )〉 = 〈 x, (T * ) ( y )〉 = 〈T * ( x ) , y〉
*

= 〈 y, T * ( x )〉 = 〈T ( y ) , x〉
= 〈 x, T ( y )〉 ,
adică T = T .
**

(iv): Pentru oricare x, y ∈ H , avem următoarele egalităţi:


〈 x, ( ST ) ( y )〉 = 〈( ST )( x ) , y〉 = 〈 S (T ( x ) ) , y〉
*

= 〈T ( x ) , S * ( y )〉 = 〈 x, T * ( S * ( y ) )〉
= 〈 x, (T *S * ) ( y )〉,
adică ( ST ) = T *S * .
*

T = T ** = (T * ) ≤ T * , adică
*
(v): Avem T ≤ T* şi

T * ≤ T , deci T * = T .
170 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ

T ( x ) = 〈T ( x ) , T ( x )〉 = 〈T *T ( x ) , x〉 ≤ T *T x , pentru
2 2
(vi):
oricare x ∈ H . De aici şi din (v), rezultă:
2 2
T ≤ T *T ≤ T * T = T ,
2
deci T *T = T .
(vii): Avem următoarele implicaţii:
TT −1 = T −1T = I ⇔ (TT −1 ) = (T −1T ) = I * ⇔
* *

⇔ (T −1 ) T * = T * (T −1 ) = I ⇒ (T * ) = (T −1 ) .
* * −1 *

(viii): Din 〈T ( x ) , y〉 = 〈 x, T * ( y )〉 ( x, y ∈ H ) rezultă imediat că:


y ∈ Ker T * ⇒ y ∈ T ( H ) şi y ⊥ T ( H ) ⇒ T * ( y ) ⊥ H ,

adică T * ( y ) = 0 . Deci Ke rT * = (T ( H ) ) .

(ix): Rezultă din (vi).

Observaţie. O formulare echivalentă a egalităţii


Ke rT * = (T ( H ) ) este H = Ke r T * ⊕ T ( H ) .

Operatori autoadjuncţi

Definiţie. Un operator liniar şi continuu T : H → H se


numeşte operator autoadjunct sau hermitian dacă şi numai dacă
〈T ( x ) , y〉 = 〈 x, T ( y )〉 ( x, y ∈ H ) , adică T * = T .

Exemplu. Un proiector este un operator autoadjunct.

Teorema 15. Fie H un spaţiu Hilbert şi T : H → H un


operator liniar şi continuu. Atunci următoarele condiţii sunt
echivalente:
Spaţii Hilbert 171
i) T * = T ;
ii) 〈T ( x ) , y〉 = 〈 x, T ( y )〉 ( x, y ∈ H ) ;
iii) 〈T ( x ) , x〉 = 〈 x, T ( x )〉 ( x ∈ H ) ;
iv) 〈T ( x ) , x〉 ∈ (x∈H ).
Demonstraţie. Demonstrăm:
(i ) ⇒ (ii ) ⇒ (iii ) ⇒ (iv ) ⇒ (i ) .
(i ) ⇒ (ii ): Pentru fiecare x, y ∈ H avem egalităţile:
〈T ( x ) , y〉 = 〈 x, T *
( y )〉 = 〈 x, T ( y )〉 ;
(ii ) ⇒ (iii ): Evident, pentru y = x .
(iii ) ⇒ (iv ): 〈Tx, ( x )〉 = 〈 x, T ( x )〉 = 〈T ( x ) , x〉 ∈ , (x∈H ).
(iv ) ⇒ (i ): Presupunem că 〈T ( x ) , x〉 ∈ (x∈H ).
Dacă α ∈ K şi x, y ∈ H , atunci:
〈T ( x + α y ) , x + α y〉 = 〈T ( x ) , x〉 + α 〈T ( x ) , y〉 +
+α 〈T ( y ) , x〉 + α 〈T ( y ) , y〉.
2

Astfel, membrul drept al egalităţii fiind un număr real,


rezultă că:
α 〈T ( x ) , y〉 + α 〈T ( y ) , x〉 = α 〈T ( x ) , y〉 + α 〈T ( y ) , x〉
= α 〈 y, T ( x )〉 + α 〈 x, T ( y )〉
= α 〈T * ( y ) , x〉 + α 〈T * ( x ) , y〉.
Pentru α = 1 şi α = i , avem următoarele egalităţi:
〈T ( x ) , y〉 + 〈T ( y ) , x〉 = 〈T * ( y ) , x〉 + 〈T * ( x ) , y〉 ,
−i〈T ( x ) , y〉 + i 〈T ( y ) , x〉 = i 〈T * ( y ) , x〉 − i〈T * ( x ) , y〉 .
Înmulţim a doua egalitate cu i şi obţinem:
〈T ( x ) , y〉 − 〈T ( y ) , x〉 = −〈T * ( y ) , x〉 + 〈T * ( x ) , y〉 ,
pe care o adunăm cu prima egalitate şi avem:
172 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
〈T ( x ) , y〉 = 〈T * ( x ) , y〉 ,
adică T = T * , care este condiţia (i).

Din proprietăţile operatorilor adjuncţi, rezultă următoarele


proprietăţi ale operatorilor autoadjuncţi:

1) Dacă S şi T sunt autoadjuncţi şi α ∈ , atunci α S + T


este autoadjunct;
2) Dacă T este un operator liniar şi continuu, atunci
T + T şi T *T sunt autoadjuncţi;
*

3) Dacă S şi T sunt autoadjuncţi, atunci ST este


autoadjunct dacă şi numai dacă ST = TS .

Teorema 16. Dacă T este un operator autoadjunct, atunci


{
T = sup 〈T ( x ) , x〉 : x = 1 . }
Demonstraţie. Fie T un operator autoadjunct. Notăm
{ }
M = sup 〈T ( x ) , x〉 : x = 1 . Observăm că dacă x = 1 , atunci
〈T ( x ) , x〉 ≤ T , deci M ≤ T .
Pe de altă parte, dacă x = y = 1 , atunci:
〈T ( x + y ) , x + y〉 = 〈T ( x ) , x〉 + 2 Re〈T ( x ) , y〉 + 〈T ( y ) , y〉
〈T ( x − y ) , x − y〉 = 〈T ( x ) , x〉 − 2 Re〈T ( x ) , y〉 + 〈T ( y ) , y〉 .
Prin scăderea celor două egalităţi, obţinem:
4 Re〈T ( x ) , y〉 = 〈T ( x + y ) , x + y〉 − 〈T ( x − y ) , x − y〉 .
Deoarece 〈T ( z ) , z 〉 ≤ M z , pentru oricare z, folosind
2

legea paralelogramului, rezultă că:


Spaţii Hilbert 173

(
4 Re〈T ( x ) , y〉 ≤ M x + y + x − y
2 2
)
(
= 2M x + y
2 2
)
= 4M .
Deci, Re〈T ( x ) , y〉 ≤ M .
〈T ( x ) , y〉 = e− iθ 〈T ( x ) , y〉 = 〈T ( e− iθ x ) , y〉
= Re〈T ( e−iθ x ) , y〉 ≤ M .
Deci, 〈T ( x ) , y〉 ≤ M .
Luând supremum după y, pentru x fixat, avem
T ( x ) ≤ M . Astfel T ≤ M .
În concluzie, avem T = M .

Observaţie. Dacă T : H → H este autoadjunct şi dacă


{
m = inf 〈T ( x ) , x〉 : x = 1 } {
şi M = sup 〈T ( x ) , x〉 : x = 1 , }
atunci m x ≤ 〈T ( x ) , x〉 ≤ M x
2 2
(x∈H ).
Astfel, T = max ( m , M ) .

Forma algebrică a unui număr complex λ = α + i β , unde


α şi β sunt numere reale, are o generalizare pentru operatori.

Teorema 17 (Forma carteziană a unui operator). Dacă


T este un operator liniar şi continuu pe un spaţiu Hilbert
complex H, atunci există A şi B operatori autoadjuncţi, unici
astfel încât T = A + iB .
174 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Demonstraţie. Definim operatorii A şi B prin formulele:
A = (T + T * ) şi B = 2i1 (T − T * ) .
1
2

Se verifică imediat că A şi B sunt autoadjuncţi şi că


T = A + iB . Dacă T = C + iD , cu C = C * şi D = D* , atunci
avem T * = C * − iD* = C − iD şi deci 2 (T + T ) = C ,
1 *

1
2i (T − T ) = D . Prin urmare, C = A şi D = B .
*

Operatori normali

Definiţie. Un operator liniar şi continuu T : H → H se


numeşte normal dacă T *T = TT * .

Observaţii.
1) Fiecare operator autoadjunct este normal.
2) Un operator T este normal dacă şi numai dacă adjunctul
său T * este normal.

Propoziţie. Un operator liniar şi continuu T : H → H


este normal dacă şi numai dacă T * ( x ) = T ( x ) ( x ∈ H ) .

Demostraţie. Dacă T este normal, atunci, pentru fiecare


x ∈ H , avem:
T * ( x) = 〈T * ( x ) , T * ( x )〉
2

= 〈TT * ( x ) , x〉
= 〈T *T ( x ) , x〉
= 〈T ( x ) , T ( x )〉
= T ( x) ,
2
Spaţii Hilbert 175
de unde rezultă că T * ( x ) = T ( x ) (x∈H ).
Reciproc, dacă T * ( x ) = T ( x ) , pentru oricare x ∈ H ,
atunci avem:
〈T *T ( x ) , x〉 = 〈T ( x ) , T ( x )〉
= T ( x)
2

= T * ( x)
2

= 〈T * ( x ) , T * ( x )〉
= 〈TT * ( x ) , x〉,
de unde rezultă că T *T = TT * .

Teorema 18. Fie T un operator liniar şi continuu pe un


spaţiu Hilbert complex H şi fie T = A + iB forma sa carteziană.
Atunci, T este normal dacă şi numai dacă AB = BA .

Demonstraţie. Dacă AB = BA , atunci:


T *T = ( A − iB )( A + iB )
= A2 + B 2
= ( A + iB )( A − iB ) = TT * ,
deci T este normal.
Reciproc, dacă T este normal, atunci:
AB = 12 (T + T * ) 21i (T − T * )
= 1
4i (T − T )
2 *2

= 1
2i (T − T ) (T + T ) = BA,
* 1
2
*

deci AB = BA .
176 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
6.5. Spectrul unui operator autoadjunct

Fie H un spaţiu Hilbert.

Teorema 19. Spectrul unui operator autoadjunct este


inclus în .

Demonstraţie. Fie deci H un spaţiu Hilbert complex şi U


un operator autoadjunct. Vom arăta că dacă λ ∉ , atunci λ
este un număr regulat pentru U. Dacă λ ∉ , atunci U − λ I este
injectiv, căci dacă ar exista x ∈ H , x ≠ 0 , astfel încât
(U − λ I )( x ) = 0 , atunci U ( x ) = λ x , de unde 〈U ( x ) , x〉 = λ x 2 .
Ar rezulta că λ ∈ , ceea ce contrazice ipoteza.
Într-o a doua etapă, vom arăta că dacă U − λ I este
injectiv, atunci:
(U − λ I )( H ) = H (6.5.1)
Într-adevăr, să presupunem că (U − λ I )( H ) este un
subspaţiu strict inclus în H. Conform teoremei proiecţiei pe un
subspaţiu închis, există y ∈ H , y ≠ 0 , un element ortogonal pe
(U − λ I )( H ) şi deci 〈 y, (U − λ I )( x )〉 = 0 , ∀ x ∈ H . Atunci
〈(U − λ I ) ( y ) , x〉 = 0 , ∀ x ∈ H şi deci (U − λ I ) ( y ) = 0 .
Ca mai sus rezultă că λ ∈ , adică λ = λ .
Atunci (U − λ I )( y ) = 0 , ceea ce contrazice ipoteza.
Are loc deci egalitatea (6.5.1).
Fie apoi λ = a + ib , a, b ∈ , b ≠ 0 .
Scriem:
(U − λ I )( x ) = (U − aI )( x ) − ibx
2 2

= (U − aI )( x ) + b
2 2 2
x ,
Spaţii Hilbert 177
de unde rezultă:
(U − λ I )( x ) ≥ b x , ∀ x ∈ H . (6.5.2)
Vom arăta că din (6.5.1) şi (6.5.2) rezultă că
(U − λ I )( H ) = H . Fie pentru aceasta z ∈ H şi, conform cu
(6.5.1), fie ( xn )n≥1 un şir în H astfel încât lim (U − λ I )( xn ) = z .
n→∞

Din (6.5.2) rezultă (U − λ I )( xn − xm ) ≥ b xn − xm .


Şirul ( xn )n≥1 este atunci fundamental, deci convergent şi
fie x = lim xn . Atunci (U − λ I )( x ) = z .
n→∞

În concluzie, dacă λ ∉ , atunci U − λ I este o bijecţie, iar


inversul este continuu conform teoremei aplicaţiei deschise.
Deci λ este un număr regulat.
Rămâne că spectrul este inclus în .

Teorema 20. Numărul λ este regulat pentru operatorul


autoadjunct U dacă şi numai dacă există M > 0 astfel încât:
(U − λ I )( x ) ≥ M x , ∀ x ∈ H . (6.5.3)

Demonstraţie. Într-adevăr, dacă λ este un număr regulat


pentru U, atunci inegalitatea (6.5.3) descrie continuitatea
operatorului (U − λ I ) .
−1

Reciproc, dacă are loc (6.5.3) atunci U − λ I este injectiv


şi ca în teorema precedentă rezultă că este şi surjectiv.

Corolar. Dacă U este un operator autoadjunct, atunci


numărul λ aparţine spectrului lui U dacă şi numai dacă există
un şir ( xn )n≥1 , xn = 1 , ∀ n ≥ 1 şi lim (U ( xn ) − λ xn ) = 0 .
n→∞
178 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Demonstraţie. Conform teoremei precedente, numărul λ
aparţine spectrului lui U dacă şi numai dacă există zn ,
(U − λ I )( zn ) < 1
n zn . Atunci zn ≠ 0 şi luăm xn = zn / zn .
Reciproc, dacă xn = 1 şi lim (U ( xn ) − λ xn ) = 0 , atunci
n→∞

nu poate avea loc (6.5.3) şi deci λ aparţine spectrului lui U.

Fie U un operator autoadjunct pe spaţiul Hilbert H şi fie:


{
mU = inf 〈U ( x ) , x〉 : x = 1 , }
MU = sup { 〈U ( x ) , x〉 : x = 1} .
Atunci conform teoremei 16 avem:
U = max ( mU , M U ) .

Teorema 21. Dacă U este un operator autoadjunct pe


spaţiul Hilbert H, aunci numerele mU , M U aparţin spectrului
şi S (U ) ⊂ [ mU , M U ] .

Demonstraţie. Dacă λ ∈ S (U ) , atunci există un şir


( xn )n≥1 , xn = 1 , ∀ n ≥ 1 şi lim (U ( xn ) − λ xn ) = 0 . Atunci
n→∞

lim 〈U ( xn ) , xn 〉 = λ şi deci λ ∈ [ mU , M U ] .
n→∞

Pentru a arăta că M U ∈ S (U ) , să presupunem, pentru


început, că U = M U . Dacă, prin absurd, M U este număr
regulat pentru U, atunci există r > 0 astfel încât
(U ( x ) − M U x ) ≥ r x , pentru orice x ∈ H . Atunci
〈U ( x ) − M U x,U ( x ) − M U x〉 ≥ r 2 x , iar pentru x = 1 rezultă:
2
Spaţii Hilbert 179
〈U ( x ) ,U ( x )〉 − 2M U 〈U ( x ) , x〉 + M U2 ≥ r 2 ,
2
de unde U + M U2 ≥ r 2 + 2 M U U . Deci r ≤ 0 , ceea ce este o
contradicţie.
Rămâne că M U ∈ S (U ) .
Pentru cazul general, considerăm operatorul T,
T ( x ) = U ( x ) − mU x . Se verifică direct că M T = M U − mU ,
mT = 0 şi deci ne situăm în etapa precedentă.
Rezultă că există un şir ( xn )n≥1 , astfel încât xn = 1 ,
∀ n ≥ 1 şi lim (T ( xn ) − M T xn ) = 0 , ceea ce este echivalent cu
n→∞

lim (U ( xn ) − M T xn ) = 0 . Deci M U ∈ S (U ) .
n→∞

Înlocuind U cu –U, se arată că mU ∈ S (U ) .

Observaţie. În particular, teorema precedentă asigură că


spectrul unui operator autoadjunct este nevid.

Fie H un spaţiu Hilbert şi U un operator liniar continuu


autoadjunct. Fie Y ⊂ H un subspaţiu liniar.
Atunci:
U (Y ) ⊂ Y ⇒ U (Y ⊥ ) ⊂ Y ⊥ . (6.5.4)

Teorema 22 (Hilbert-Schmidt). Dacă U este un operator


liniar continuu, autoadjunct şi compact pe un spaţiu Hilbert H,
atunci există în H o bază ortonormată formată din vectori
proprii pentru U.

Demonstraţie. Fie A mulţimea numerelor proprii ale lui U


şi λ ∈ A . Fie Eλ subspaţiul propriu corespunzător şi Bλ o bază
ortonormată în Eλ .
180 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Fie E = ∪ λ∈A Bλ şi Y = Sp ( E ).
Folosind continuitatea lui U şi (6.5.4) avem:
U ( Eλ ) ⊂ Eλ ⇒ U ( E ) ⊂ Sp ( E )
⇒ U ( Sp ( E ) ) ⊂ Sp ( E )
⇒ U (Y ) ⊂ Y
⇒ U (Y ⊥ ) ⊂ Y ⊥ .
Dacă Y ⊥ ≠ {0} , atunci restricţia U 0 a lui U la Y ⊥ ,
U 0 : Y ⊥ → Y ⊥ este operator autoadjunct, compact, injectiv (dacă
z ≠ 0 , z ∈ Y ⊥ şi U ( z ) = 0 , atunci z ∈ Y , deci z = 0 , ceea ce
este o contradicţie). Operatorul U 0 este atunci nenul şi ar exista
α ≠ 0 şi a ∈ Y ⊥ , a ≠ 0 , U 0 ( a ) = α a . Atunci a ∈ Y şi deci
a = 0 , ceea ce este o contradicţie.
Rămâne că Y ⊥ = {0} , de unde E ⊥ = {0} şi deci E este
bază ortonormată.

6.6. Spectrul adjunctului

Legătura dintre spectrul unui operator şi spectrul


adjunctului său este dată de propoziţia următoare.

Propoziţia. Dacă H este un spaţiu Hilbert complex şi


U : H → H este un operator liniar şi continuu, atunci
S (U * ) = {λ : λ ∈ S (U )} .
Spaţii Hilbert 181
Demonstraţie. Afirmaţia rezultă imediat ştiind că dacă V
este inversabil, atunci V * este inversabil şi (V * ) = (V −1 ) .
−1 *

Fie U un operator liniar, continuu şi compact pe H. Se ştie


că U este, de asemenea, operator compact. Dacă λ ∈ şi
*

λ ≠ 0 , din teorema Riesz-Schauder rezultă că (U − λ I )( H ) este


un subspaţiu închis. Atunci:
(U − λ I )( H ) = (U − λ I )( H ) .
⊥⊥
(6.6.1)

Teorema 23. Fie H un spaţiu Hilbert complex şi


U : H → H un operator compact şi λ ≠ 0 . Atunci:
(U − λ I )( H ) = ( ker (U * − λ I ) )

. (6.6.2)

Demonstraţie. Conform cu (6.6.1) relaţia (6.6.2) este


echivalentă cu:
(
(U − λ I )( H ) = ker (U * − λ I ) .

) (6.6.3)
y ∈ (U − λ I )( H ) ,

Fie x∈H . Dacă atunci
〈 y, (U − λ I )( x )〉 = 0 , deci 〈(U * − λ I ) ( y ) , x〉 = 0 . Prin urmare,

(
avem (U * − λ I ) ( y ) = 0 şi astfel, y ∈ ker (U * − λ I ) . )
Pentru cealaltă incluziune, dacă (
y ∈ ker (U * − λ I ) , )
atunci avem:
〈 y, (U − λ I )( x )〉 = 〈0, x〉 = 0 , adică y ∈ (U − λ I )( H ) .

(
Observaţie. Relaţia (U − λ I )( H ) = ker (U * − λ I ) este

)
echivalentă cu (U * − λ I ) ( H ) = ker (U − λ I ) .

182 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Observaţie. În ipotezele din teorema precedentă
considerăm ecuaţiile:
(U − λ I )( x ) = y (6.6.4)
(U − λ I )( x ) = 0 (6.6.5)
Ecuaţia omogenă (6.6.5) are numai soluţia nulă dacă şi
numai dacă ecuaţia neomogenă (6.6.4) are soluţie pentru orice
y ∈ H (vezi teorema Riesz- Schauder). Dacă ecuaţia omogenă
(6.6.5) are şi soluţii nenule, atunci ecuaţia neomogenă (6.6.4) are
(
soluţie dacă şi numai dacă y ∈ ker (U * − λ I ) . )

6.7. Exemple şi exerciţii

1) Fie p ≥ 1 şi en ∈ p , en = ( 0, ,0,1,0, ) , unde 1 se


află pe locul n.
2 2 2 2
a) Să se calculeze e1 + e2 p + e1 − e2 p şi e1 p + e2 p ;
p
b) Să se arate că în spaţiul are loc legea
paralelogramului dacă şi numai dacă p = 2 .
2) Fie p ≥ 1 şi e1 , e2 ∈ Lp ([ 0,1]) , unde e1 şi e2 sunt
funcţiiile caracteristice ale intervalului [ 0, 12 ] , respectiv [ 12 ,0] .
Să se arate că dacă e1 + e2
2
p
+ e1 − e2
2
p ( 2
= 2 e1 p + e2
2
p ),
atunci p = 2 .
3) Fie X un spaţiu normat prehibertian având proprietatea:
pentru fiecare f ∈ X ′ , există y ∈ X astfel încât f ( x ) = 〈 x, y〉 ,
oricare ar fi x ∈ X .
Să se arate că X este spaţiu Hilbert.
Spaţii Hilbert 183

4) Fie K = x∈ { 2
: ∑ n=1 n −2 ⋅ n ⋅ xn − 1 ≤ 1, x = ( xn )n≥1

} o
mulţime din spaţiul 2 .
Să se arate că în mulţimea K există şi este unic un element
de cea mai mică normă.
Soluţie. Este suficient să arătăm că mulţimea K este
convexă şi închisă. Să considerăm pentru aceasta p : 2 → ,
p ( x ) = ∑ n=1 n −1 xn , x = ( xn )n≥1 x0 = ( n −1 )

şi . Atunci
n≥1

K = { x : p ( x − x0 ) ≤ 1} . Se arată uşor că p este o normă pe 2 ,


iar din egalitatea de mai sus rezultă că mulţimea K este convexă.
Avem apoi p ( x ) ≤ x 2 (n ) −1
n 2
şi deci p este continuă. Din
K = { x : p ( x − x0 ) ≤ 1} deducem că mulţimea K este închisă.
Mulţimea K fiind convexă şi închisă are atunci un element de
cea mai mică normă (unic).
5) Fie {
X = x = ( xn )n≥1 : xn ∈ , ∑ n=1 n −1 ⋅ xn2 < ∞

} şi

(∑ )
∞ 12
x = n =1
n −1 ⋅ xn2 .
Să se arate că:
a) este o normă pe X;
b) X înzestrat cu norma precedentă devine spaţiu Hilbert;
c) Spaţiile X şi 2 sunt izomorfe ca spaţii normate.
Soluţie. Fie T : X → 2 aplicaţia T ( x ) = ( n −1 2 ⋅ xn ) .
n≥1

Evident T este o aplicaţie liniară. Avem T ( x ) 2 = x , deci T


este izometrică, de unde rezultă că este injectivă. Operatorul T
este surjectiv, căci dacă y ∈ 2 , y = ( yn )n≥1 , iar x = ( n1 2 ⋅ yn ) ,
n≥1

atunci x ∈ X şi T ( x ) = y . Spaţiul X fiind atunci izomorf cu 2


184 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
este spaţiu Banach. Norma considerată pe X este generată de
produsul scalar 〈 x, y〉 = ∑ n=1 n −1 ⋅ xn yn şi deci ( X , ) este

spaţiu Hilbert.
6) Fie 1 < p < 2 şi 1 p + 1 q = 1 .
a) Să se arate că p ⊂ q , p ⊂ 2 ;
b) Fie ϕ : p × p → , ϕ ( x, y ) = ∑ n=1 xn yn , x = ( xn )n≥1 ,

y = ( yn )n≥1 .
Să se arate că ϕ este un produs scalar, deci ( 2
, 2 ) este
spaţiu prehilbertian;
c) Să se arate că ( p
, 2 ) nu este spaţiu Hilbert.
2
7) Pe spaţiul Hilbert complex fie operatorul
U ( x ) = ( an xn )n≥1 , unde x = ( xn )n≥1 , iar ( an )n≥1 este un şir
mărginit de numere reale. Operatorul U este atunci autoadjunct,
spectrul său fiind închiderea mulţimii {an : n ≥ 1} . Spre exemplu,
dacă an = 1 n , n ≥ 1, atunci spectrul operatorului corespunzător
este mulţimea {0,1,1 2, ,1 n , }. ▪
7

ALGEBRE BANACH

Teoria algebrelor Banach este una dintre ramurile moderne


ale Analizei funcţionale, care are numeroase aplicaţii în analiza
armonică, teoria operatorilor liniari etc.
În acest capitol prezentăm câteva concepte de bază din
teoria algebrelor Banach.
Considerăm algebre complexe, cu unitate.

7.1. Noţiunea de algebră Banach

Definiţie. Un spaţiu liniar A se numeşte algebră


(asociativă) dacă şi numai dacă este definită o operaţie
( x, y ) xy , A × A → A , numită înmulţirea elementelor din A,
astfel încât satisface următoarele axiome:
1) ( xy ) z = x ( yz ) , ∀ x, y , z ∈ A ;
2) x ( y + z ) = xy + xz , ∀ x, y , z ∈ A ;
( y + z ) x = yx + zx , ∀ x, y, z ∈ A ;
3) α ( xy ) = (α x ) y = x (α y ) , ∀ x, y ∈ A , ∀ α ∈ .
Dacă există un element e în A astfel încât xe = ex = x ,
pentru oricare x din A, atunci algebra A se numeşte algebră cu
unitate.
Elementul e se numeşte unitatea algebrei A.
186 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Dacă înmulţirea este comutativă, adică xy = yx , pentru
oricare x şi y din A, atunci algebra A se numeşte algebră
comutativă.

Observaţie. Unitatea unei algebre, dacă există, este unică.

Justificare. Dacă există un alt element e′ astfel încât


xe = e′x = x , pentru oricare x din A, atunci ee′ = e′e = e şi

e′e = ee′ = e′ , deci e = e′ .

Definiţie. Un spaţiu liniar normat A se numeşte algebră


normată, dacă este algebră şi dacă verifică următoarea axiomă:
xy ≤ x y , ∀ x, y ∈ A .
Dacă o algebră normată A este completă ca spaţiu liniar
normat (adică este spaţiu Banach), atunci algebra A se numeşte
algebră Banach.

Observaţii.
1) Dacă o algebră normată A are unitate e, atunci există o
normă echivalentă cu norma dată astfel încât e = 1 .
n
2) Din xy ≤ x y , rezultă x n ≤ x , n = 1, 2,3,

Propoziţie. Într-o algebră normată, operaţia de înmulţire


este continuă.

Demonstraţie. Fie ( xn )n şi ( yn )n două şiruri de elemente


dintr-o algebră normată A, astfel încât lim xn = x şi lim yn = y .
n→∞ n→∞

Atunci:
Algebre Banach 187
xn yn − xy = ( xn − x )( yn − y ) + x ( yn − y ) + ( xn − x ) y
≤ xn − x yn − y + x yn − y + xn − x y .
Deci, lim xn yn − xy = 0 .
n→∞

Exemple de algebre Banach.


1) Corpul numerelor complexe este cel mai simplu
exemplu de algebră Banach, în care norma este definită de
modul z = z = x 2 + y 2 , pentru fiecare z = x + iy ∈ .
este algebră Banach comutativă, cu unitate.
2) Fie spaţiul Banach C ([ 0,1]) al funcţiilor complexe
continue f : [ 0,1] → , cu norma f = max f ( t ) . Atunci
t∈[ 0,1]

C ([ 0,1]) , cu produsul obişnuit de funcţii, este algebră


cumutativă, cu unitate e ( t ) = 1 , ∀ t ∈ [ 0,1] . Observăm că dacă
f , g ∈ C ([ 0,1]) , atunci f ⋅ g = max f ( t ) ⋅ g ( t ) ≤ f ⋅ g .
t∈[0,1]

Deci C ([ 0,1]) este algebră Banach comutativă, cu unitate.


3) Algebra funcţiilor analitice pe discul { z ∈ : z < 1} şi
continue pe z = 1 este algebră Banach, numită algebra disc.
4) Fie B ( X ) algebra Banach a operatorilor liniari şi
continui pe un spaţiu Banach X. Definim înmulţirea a doi
operatori liniare T , S : X → X prin operaţia de compunere a
operatorilor: (TS )( x ) = T ( S ( x ) ) , pentru oricare x din X.
Dacă T , S ∈ B ( X ) , atunci:
(TS )( x ) ≤ T S ( x) ≤ T S x , ∀ x ∈ X .
188 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ

Astfel, rezultă că TS ≤ T S şi B ( X ) este algebră


normată cu unitate I , unde I ( x ) = x , ∀ x ∈ X .
Deoarece B ( X ) este spaţiu Banach, rezultă că B ( X )
este algebră Banach necomutativă, cu unitate. B ( X ) este
numită algebra operator.

7.2. Elemente inversabile. Spectrul

Fie A o algebră Banach complexă, cu unitate e.

Definiţie. Un element x al unei algebre A cu unitate e se


numeşte inversabil dacă există un element y în A astfel încât
xy = yx = e .
Inversul y al unui element x se notează x −1 .
Mulţimea elementelor inversabile ale lui A se notează
Inv ( A ) .

Observaţie. Inversul unui element este unic.

Justificare. Presupunem că x este un element inversabil


din A, adică există x −1 cu proprietatea xx −1 = x −1 x = e .
Presupunem că mai există un element z în A cu proprietatea
xz = zx = e . Atunci ( x −1 − z ) x = 0 = x ( x −1 − z ) , dar elementul
0 ≠ e şi, deci, x −1 = z .

Definiţie. O algebră cu unitate se numeşte corp, dacă


fiecare element nenul al ei este inversabil.
Algebre Banach 189
Propoziţie. Dacă x este un element din A, cu x <1,
atunci elementul e − x este inversabil în A şi
∞ ∞
(e − x) = e + ∑ x n = ∑ x n , unde x 0 = e .
−1

n =1 n =0

Demonstraţie. Notăm sn = e + x + x 2 + x 3 + + xn .
Atunci:
p
+ x n+ p ≤ ∑ x
n+ k
sn − sn+ p = x n+1 + x n+2 + =
k =1
p
n +1 1− x
= x ⋅ ⎯⎯⎯
n →∞
→ 0.
1− x
Deci ( sn )n este şir Cauchy şi, A fiind algebră Banach,
există un element s ∈ A astfel încât lim sn = s . Avem:
n→∞

( )
s ( e − x ) = lim sn ( e − x ) = lim ( sne − sn x ) ,
n→∞ n→∞

= lim ( e − x n+1 ) = e,
n→∞

adică s ( e − x ) = e .
În acelaşi fel rezultă că ( e − x ) s = e .
În concluzie, elementul e − x este inversabil şi inversul

său este e + ∑ x n .
n =1

Corolar. Dacă x ∈ A şi λ ∈ astfel încât x <λ,


atunci x − λe ∈ Inv ( A) .
190 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ

Demonstraţie. Rezultă din implicaţii x λ <1 ⇒


e − x λ ∈ Inv ( A) ⇔ x − λe ∈ Inv ( A) .

Teorema 1. Mulţimea elementelor inversabile Inv ( A )


este submulţime deschisă a lui A.

Demostraţie. Fie un element oarecare x ∈ Inv ( A ) . Notăm

{
S ( x ) = y ∈ A : y − x < 1 x −1 } . Dacă y ∈ S ( x ) , atunci avem
x −1 y − e = x − 1 ( y − x ) ≤ x − 1 y − x < 1 .
Aplicând propoziţia precedentă, rezultă că x −1 y ∈ Inv ( A) .
De asemenea, există ( x −1 y ) x −1 = y −1 ( xx −1 ) = y −1e = y −1 .
−1

Deci S ( x ) ⊂ Inv ( A) , pentru oricare x ∈ Inv ( A ) , adică


Inv ( A ) este mulţime deschisă.

Corolar. Mulţimea elementelor neinversabile ale lui A


este închisă.

Propoziţie. Aplicaţia x x −1 este homeomorfism al lui


Inv ( A ) pe Inv ( A ) .

Demonstraţie. Fie ( xn )n un şir de elemente din Inv ( A ) şi

(
x ∈ Inv ( A ) astfel încât lim xn = x . Fie xn − x ≤ 1 2 x −1 .
n→∞
)
Atunci:
xn−1 − x −1 ≤ xn−1 − x −1 = xn−1 ( x − xn ) x −1
≤ xn−1 x − xn x −1 ≤ 12 ⋅ xn−1 .
Algebre Banach 191
De aici rezultă că xn−1 ≤ 2 x −1 .
Apoi,
xn−1 − x −1 = xn−1 ( x − xn ) x −1 ≤ xn−1 x − xn x −1
2
≤ 2 ⋅ x −1 x − xn ⎯⎯⎯
n →∞
→ 0.
Deci, lim xn−1 − x −1 = 0 .
n→∞

Ţinând cont că (x )
−1 −1
= x , rezultă că aplicaţia x x −1
este homeomorfism al lui Inv ( A ) pe Inv ( A ) .

Definiţie. Spectrul unui element x al unei algebre A cu


unitate e este, prin definiţie, mulţimea
σ ( x ) = {λ ∈ : λe − x ∉ Inv ( A)} .
Dacă λ ∉ σ ( x ) , adică dacă există ( x − λ e ) , atunci λ se
−1

numeşte număr regulat pentru x .


Fie x ∈ A . Funcţia Rx : \ σ ( x ) → A definită prin
Rx ( λ ) = ( λ e − x )
−1

se numeşte funcţia rezolventă a elementului x.


Raza spectrală a elementului x este definită de:
r ( x ) = sup { λ : λ ∈ σ ( x )} .

Teorema 2. Fie x ∈ A . Atunci spectrul σ ( x ) este


submulţime compactă a lui .

Demonstraţie. Este suficient să arătăm că σ ( x ) este


mulţime mărginită şi închisă (conform teoremei Heine-Borel).
Fie λ ∈ σ ( x ) . Atunci x − λe ∉ Inv ( A) implică x ≥ λ .
192 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ

Deci, σ ( x ) ⊂ {λ ∈ : λ ≤ x } , adică σ ( x ) este mulţime


mărginită.
Arătăm că σ ( x ) este mulţime închisă. Fie λ0 ∈ \ σ ( x) ,
adică x − λ0e ∈ Inv ( A) . Definim funcţia f: →A prin
f ( λ ) = x − λe .
Din teorema 1 rezultă că S ( f ( λ0 ) ) ⊂ Inv ( A) .
Fie λ → λ0 . Atunci f ( λ ) → f ( λ0 ) . Astfel, există o
vecinătate V ( λ0 ) a lui λ0 astfel încât λ ∈V ( λ0 ) implică
f ( λ ) ∈ S ( f ( λ0 ) ) . De aici rezultă că :
λ ∈V ( λ0 ) ⇒ f ( λ ) ∈ Inv ( A) ⇔ x − λe ∈ Inv ( A) ⇔
λ ∈ \ σ ( x) .
Deci \ σ ( x ) este mulţime deschisă, echivalent, σ ( x )
este mulţime închisă.

Propoziţie. Fie x ∈ A . Atunci funcţia rezolventă verifică


ecuaţia rezolventă a lui Hilbert:
Rx ( λ ) − Rx ( µ ) = ( µ − λ ) Rx ( λ ) Rx ( µ ) , ∀ λ , µ ∈ \ σ ( x ) .

Demonstraţie. Fie λ , µ ∈ \ σ ( x ) . Avem egalităţile:


Rx ( λ ) = Rx ( λ )( µ e − x ) Rx ( µ )
= Rx ( λ ) ⎡⎣( µ − λ ) e + λ e − x ⎤⎦ Rx ( µ )
= Rx ( λ )( µ − λ ) Rx ( µ ) + Rx ( λ )( λ e − x ) Rx ( µ )
= ( µ − λ ) Rx ( λ ) Rx ( µ ) + Rx ( µ ) ,
de unde rezultă Rx ( λ ) − Rx ( µ ) = ( µ − λ ) Rx ( λ ) Rx ( µ ) .
Algebre Banach 193
Propoziţie. Fie x ∈ A . Atunci funcţia rezolventă
Rx ( λ ) = ( λ e − x ) a elementului x este analitică pe \ σ ( x ) .
−1

Demonstraţie. Fie λ0 ∈ \ σ ( x ) . Atunci, ţinând cont de


cele precedente, avem:
R ( λ ) − Rx ( λ0 )
= lim ⎡⎣ − Rx ( λ ) Rx ( λ0 ) ⎤⎦ = − ⎡⎣ Rx ( λ0 ) ⎤⎦ ,
2
lim x
λ → λ0 λ − λ0 λ → λ0

de unde rezultă că Rx ( λ ) este analitică.

Propoziţie. Fie A este o algebră Banach complexă cu


unitate e. Fie x ∈ A şi f ∈ A* .
Atunci funcţia g ( λ ) = f ( ( x − λe ) )
−1
este analitică pe
\ σ ( x) .

Demonstraţie. Fie x ∈ A şi f ∈ A* şi λ0 ∈ \ σ ( x) .
Atunci avem:
g ( λ ) − g ( λ0 ) ⎛ R ( λ ) − Rx ( λ0 ) ⎞
− f ( Rx′ ( λ0 ) ) = f⎜ x − Rx′ ( λ0 ) ⎟
λ − λ0 ⎝ λ − λ0 ⎠
Rx ( λ ) − Rx ( λ0 )
≤ f − Rx′ ( λ0 ) ,
λ − λ0
unde Rx′ ( λ0 ) este derivata funcţiei rezolvente în punctul λ0 .
Deci există g ′ ( λ0 ) = f ( Rx′ ( λ0 ) ) . Funcţia rezolventă fiind
analitică, rezultă că g este analitică.

Teorema 3. Fie A o algebră Banach complexă, cu unitate


e şi x ∈ A . Atunci σ ( x ) ≠ ∅ .
194 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ

Demonstraţie. Dacă σ ( x ) = ∅ , atunci există ( x − λe )


−1

pentru oricare λ ∈ . Fie f ∈ A* şi g : → definită prin


g (λ ) = f ( ( x − λe ) ) .
−1

Aplicând propoziţia precedentă, rezultă că funcţia g este


întreagă. Dacă λ ≠ 0 , atunci:
g (λ ) = f (( x − λe ) ) = (1 λ ) ⋅ f (( x λ − e ) ) .
−1 −1

Astfel, dacă λ → ∞ , atunci g ( λ ) → 0 .


Deci funcţie g este funcţie mărginită pe .
Aplicăm teorema lui Liouville şi rezultă că funcţia g este
constantă: g ( λ ) = g ( 0 ) pentru oricare λ ∈ .
Dar, lim g ( λ ) = 0 . Deci g ( λ ) = f
λ →∞
(( x − λe) ) = 0 pentru
−1

oricare λ ∈ şi pentru oricare f ∈ A* .


( x − λe )
−1
Prin urmare, rezultă că = 0 , ∀ λ ∈ , adică
e = ( x − λ e )( x − λ e ) = 0 ,
−1
ceea ce este absurd (întrucât
A ≠ {0} ).
În concluzie, σ ( x ) ≠ ∅ .

Teorema 4 (Teorema Gelfand-Mazur). Dacă A este


algebră Banach complexă care este corp, atunci A este izomorfă
cu corpul numerelor complexe .

Demonstraţie. Fie x ∈ A . Atunci σ ( x ) ≠ ∅ . Deci există


λ ∈ σ ( x ) astfel încât x − λe nu are invers. Deoarece A este
corp, rezultă că x − λe = 0 .
Algebre Banach 195
Deci, pentru fiecare x ∈ A , există λ ∈ , astfel încât
x = λe .
Numărul λ este unic, pentru că dacă x = λe şi x = µ e ,
atunci 0 = ( λ − µ ) e , de unde rezultă că λ = µ .
Aplicaţia f : A → , definită prin f ( x ) = λ , cu x = λe ,
este izomorfism.
Astfel, avem A = e .

Observaţie. O algebră Banach complexă care este corp


este în mod necesar comutativă şi de dimensiune 1.

7.3. Funcţionale liniare şi multiplicative

Funcţionalele liniare multiplicative sunt un instrument de


bază în studiul algebrelor Banach comutative complexe.

Fie A o algebră complexă.

Definiţie. O funcţională liniară nenulă f : A → se


numeşte funcţională liniară multiplicativă (sau caracter) dacă
verifică egalitatea f ( xy ) = f ( x ) f ( y ) , ∀ x, y ∈ A .

Definiţie. O funcţională liniară nenulă f : A → este


numită funcţională Jordan dacă f ( x 2 ) = ⎡⎣ f ( x ) ⎤⎦ , ∀ x ∈ A .
2

Propoziţie. Dacă f : A → este o funcţională Jordan,


atunci f este multiplicativă.
196 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Demonstraţie. Fie f : A → o funcţională Jordan şi
x, y ∈ A . Atunci f (( x + y ) ) = ⎡⎣ f ( x + y )⎤⎦ , de unde rezultă că
2 2

f ( xy + yx ) = 2 f ( x ) f ( y ) .
Dacă A este comutativă , atunci f este multiplicativă.
Dacă A este necomutativă, presupunem că f nu este
multiplicativă. Atunci există a, b ∈ A , cu proprietatea că
f ( a ) = 0 şi f ( ab ) = 1 . Pe de o parte, avem următoarele
egalităţi: f ( ab ) + f ( ba ) = f ( ab + ba ) = 2 f ( a ) f ( b ) = 0 , iar pe
de altă parte f ( ab ) + f ( ba ) = 1 + f ( ba ) . Astfel rezultă că
f ( ba ) = −1 .
Apoi, fie c = bab . Atunci, pe de o parte avem:
f ( ac + ca ) = f ( ac ) + f ( ca )
= f ( a) f (c) + f (c) f ( a )
= 2 f ( a ) f ( c ) = 0,
iar pe de altă parte:
f ( ac + ca ) = f ( a ( bab ) + ( bab ) a )

= f (( ab ) ) + f ((ba ) )
2 2

= ⎡⎣ f ( ab ) ⎤⎦ + ⎡⎣ f ( ba ) ⎤⎦ = 2.
2 2

Prin urmare, am ajuns la o contradicţie.


Deci, f este multiplicativă.

Teorema 5 (Teorema Gleason-Kahane-Želazko). Fie A


o algebră complexă, cu element unitate e şi f : A → o
funcţională liniară cu proprietate f ( e ) = 1 . Atunci următoarele
afirmaţii sunt echivalente:
Algebre Banach 197
i) Ker f = A \ Inv ( A) ;
ii) f ( x ) ∈ σ ( x ) ;
iii) f ( xy ) = f ( x ) f ( y ) , ∀ x, y ∈ A .

Demonstraţie. Demonstrăm (ii) ⇔ (i) ⇔ (iii).


(i) ⇒ (ii): Egalitatea f ( f ( x ) e − x ) = 0 este adevărată pentru
oricare x ∈ A . Aceasta înseamnă, prin (i), că f ( x ) e − x nu este
inversabil, adică f ( x ) ∈ σ ( x ) .
(ii) ⇒ (i): Dacă x ∈ A este inversabil şi x ∈ Ker f , atunci
f ( x ) = 0 ∉ σ ( x ) , o contradicţie.
(iii) ⇒ (i): Fie x ∈ A . Presupunem că x este invesabil şi că
x ∈ Ker f . Atunci 0 = f ( x −1 ) f ( x ) = f ( x −1 x ) = f ( e ) = 1 , ceea
ce este fals.
(i) ⇒ (iii): Fie x ∈ A şi λ ∈ astfel încât x ≤ 1 şi λ > 1 .
Atunci elementul y = e − x λ este inversabil şi f ( y ) ≠ 0 , deci
f ( x ) ≠ λ şi f ≤ 1 .
Funcţia g : → definită prin g (α ) = f ( exp (α x ) ) este
analitică, mărginită şi nenulă. Atunci există β ∈ astfel încât
g ( β ) = exp (αβ ) .
Prin urmare, f ( x n ) = β n ( n = 1, 2,3, ).
În consecinţă, funcţionala f este funcţională Jordan, deci
multiplicativă.
198 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Teorema 6. Dacă f : A → este o funcţională liniară
multiplicativă pe A, atunci f este continuă şi f ≤ 1 .

Demonstraţie. Presupunem că există z ∈ A astfel încât


f ( z ) > z . Atunci z ≠ 0 şi f ( z ) ≠ 0 . Notăm x = z f ( z ) şi
observăm că x < 1 şi f ( x ) = 1 .

Astfel, rezultă că există y = ∑ ( − x n ) şi xy = x + y .
n =1

Deci, f ( x ) f ( y ) = f ( x ) + f ( y ) , adică f ( y ) = 1 + f ( y ) ,
ceea ce este fals.
În concluzie, f este continuă şi f ≤ 1 .

7.4. Teorema Stone-Weierstrass

Teorema de aproximare, demonstrată de Weierstrass în


1885, afirmă că funcţiile reale continue pe un interval compact
pot fi aproximate uniform prin polinoame. Cu alte cuvinte,
polinoamele sunt uniform dense în C ([ 0,1] , ) în raport cu
norma f = sup f ( x ) , f ∈ C ([ 0,1] , ).
x∈[0,1]

Berstein a dat, în 1911, o demonstraţie elementară


teoremei lui Weierstrass. Berstein a folosit un algoritm de
aproximare a unei funcţii printr-o clasă de polinoame, numite
polinoamele Berstein.
Teorema Stone-Weierstrass, demonstrată de Stone în
1937, are drept caz special teorema lui Weierstrass.
Algebre Banach 199
Definiţie. Polinomul Berstein de gradul n asociat unei
funcţii f ∈ C ([ 0,1] , ) este definit prin:
n
⎛k⎞
Bn ( f )( x ) = ∑ f ⎜ ⎟ ⋅ Cnk ⋅ x k (1 − x ) .
n−k

k =0 ⎝n⎠

Teorema de aproximare a lui Weierstrass. Dacă


f ∈ C ([ 0,1] , ) , atunci şirul de polinoame Berstein ( Bn ( f ) )n
converge uniform către f , i.e lim f − Bn ( f ) ∞
=0. ■
n→∞

Fie X un spaţiu metric compact. Fie C ( X , ) algebra


Banach cu unitate a tuturor funcţiilor f : X → continue, cu
norma f ∞
= sup f ( x ) .
x∈X

Fie A ⊂ C ( X , ) o subalgebră care conţine unitatea.

Observaţie. O subalgebră A ⊂ C ( X , ) care conţine


unitatea, conţine toate funcţiile constante.

Definiţie. O subalgeră A ⊂ C ( X , ) separă punctele lui


X dacă pentru oricare x, y ∈ X , x ≠ y , există f ∈ A astfel
încât f ( x ) ≠ f ( y ) .

Exemplu. Mulţimea polinoamelor P ([ a, b ] , ) este o


subalgebră în C ([ a, b ] , ) care are unitate şi separă punctele lui
[ a, b ] .
200 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Teorema Stone-Weierstrass. Dacă X este un spaţiu
metric compact şi A ⊂ C ( X , ) este o subalgebră care conţine
unitatea şi separă punctele lui X , atunci A = C ( X , ).

Demonstraţie. Mai întâi, vom arăta că dacă f ∈ A , atunci


f ∈ A . Întrucât f este funcţie continuă pe un spaţiu compact,
atunci f este mărginită, adică există a, b ∈ astfel încât
a ≤ f ≤b.
Din teorema de aproximare a lui Weierstrass rezultă că
pentru fiecare ε > 0 , există un polinom p astfel încât
p ( x) − x < ε ( x ∈ [ a, b ]) .
Fie funcţia g : X → , definită prin g ( x ) = p ( f ( x ) ) .
Rezultă că g ∈ A . Astfel, pentru oricare x ∈ X , avem
g ( x ) − f ( x ) < ε . De aici rezultă că f ∈ A .
Dacă f , g ∈ A , atunci min ( f , g ) = 1
2 ( f +g − f − g )∈ A
şi max ( f , g ) = 1
2 ( f +g + f − g )∈ A.
În al doilea rând, vom arăta că dacă f ∈ C ( X , ), x∈ X
şi ε > 0 , atunci există g x ∈ A astfel încât g x ≤ f + ε şi g x > f .
Fie x, y ∈ X , x ≠ y . Atunci există h x y ∈ A astfel încât
hx y ( x) ≠ hx y ( y ) .
Definim funcţia hxy prin hx y ( z ) = ah x y ( z ) + b (z∈ X ),
unde a, b ∈ au fost alese astfel încât hx y ( x ) = f ( x ) + ε 2 şi
hx y ( y ) = f ( y ) − ε 2 . Rezultă că hxy ∈ A .
Algebre Banach 201
Definim mulţimea U x y = { z ∈ X : hx y ( z ) < f ( z ) + ε } . Din
continuitatea funcţiilor f şi hx y , rezultă că mulţimea U xy este
deschisă. Deoarece x, y ∈ U xy , rezultă că familia de mulţimi
{U xy : y ∈ X \ { x}} este o acoperire deschisă a lui X . Din
compacitatea spaţiului X , rezultă că există o submulţime finită
{ y1, y2 , , yn } ⊂ X astfel încât X = ∪ k =1U xyk .
n

(
Definim g x = min hx y1 , hx y2 , )
, hx yn . Atunci g x ∈ A . Prin
construcţie, g x ( x ) = f ( x ) + ε 2 şi g x < f + ε .
Pentru fiecare x ∈ X , definim mulţimea următoare:
Vx = { z ∈ X : g x ( z ) > f ( x )} . Întrucât funcţiile f şi g x sunt
continue, rezultă că Vx este mulţime deschisă. Deoarece
g x ( x ) = f ( x ) + ε 2 > f ( x ) , avem x ∈ Vx . Deci {Vx : x ∈ X }
este o acoperire deschisă a lui X .
Spaţiul X fiind compact, rezultă că există o submulţime
finită { x1 , x2 , , xn } ⊂ X astfel încât X = ∪ k =1Vxk .
n

{
Definim g ( z ) = max g x1 ( z ) , g x2 ( z ) , }
, g xn ( z ) . Atunci
g ∈ A . Prin construcţie, g ≥ f . În fine, întrucât g x < f + ε
pentru fiecare x ∈ X , avem g < f + ε .
În concluzie, pentru fiecare f ∈ C ( X , ) şi fiecare ε > 0 ,
există o funcţie g ∈ A astfel încât f ≤ g < f + ε .
Aceasta implică A = C ( X , ). ▪
202 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
ANEXE

Anexa 1. Mulţimi ordonate

Fie X şi Y două mulţimi nevide. Amintim că mulţimea


perechilor ordonate ( x, y ) , unde x ∈ X şi y ∈ Y , se numeşte
produsul cartezian al mulţimii X cu mulţimea Y şi se notează
X ×Y .

Definiţie. Se numeşte relaţie de ordine în mulţimea X


orice submulţime nevidă D ⊂ X × X având proprietăţiile:
i) ( x, x ) ∈ D pentru orice x ∈ X ;
ii) Dacă ( x, y ) ∈ D şi ( y, x ) ∈ D , atunci x = y ;
iii) Dacă ( x, y ) ∈ D şi ( y, z ) ∈ D , atunci ( x, z ) ∈ D .

Proprietăţile precedente se numesc respectiv reflexivitatea,


antisimetria şi tranzitivitatea relaţiei de ordine D.

În loc de ( x, y ) ∈ D se notează de obicei x ≤ y ( x mai


mic sau egal cu y ) şi proprietăţile din definiţie se descriu atunci
astfel:
i) x ≤ x pentru orice x ∈ X ;
ii) Dacă x ≤ y şi y ≤ x , atunci x = y ;
iii) Dacă x ≤ y şi y ≤ z , atunci x ≤ z .

Perechea ( X , ≤ ) se numeşte atunci mulţimea ordonată şi,


dacă nu există posibilitatea unei confuzii, se vorbeşte despre
204 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
mulţimea ordonată X. Spre exemplu, dacă M este o mulţime
nevidă şi P ( M ) este familia părţilor sale, prin A ≤ B ⇔ A ⊂ B
se defineşte o relaţie de ordine în P ( M ) .
Fie X o mulţime ordonată şi A ⊂ X , A ≠ ∅ .

Definiţie. Elementul x ∈ X se numeşte majorant


(minorant) pentru mulţimea A dacă a ≤ x ( x ≤ a ) pentru orice
a∈ A.
Dacă pentru mulţimea A există un majorant (minorant) se
spune că A este majorată (minorată).
O mulţime care este majorată şi minorată se numeşte
mărginită (în sensul ordinii).

Observaţie. În mulţimea P ( M ) a părţilor lui M avem


∅ ≤ A ≤ M pentru orice A ∈ P ( M ) şi deci orice submulţime a
lui P ( M ) este mărginită.

Definiţie. Elementul x ∈ X se numeşte cel mai mare


(mic) element al mulţimii A dacă este majorant (minorant)
pentru mulţimea A şi aparţine mulţimii A.
Se notează x = max A ( x = min A ).

Definiţie. Elementul x ∈ X se numeşte margine


superioară (margine inferioară) a mulţimii majorate (minorate)
A, cel mai mic (mare) majorant (minorant) pentru mulţimea A.
Se notează x = sup A ( x = inf A ).

Avem deci:
x = sup A ⇔ x = min { y : a ≤ y, ∀ a ∈ A} ,
x = inf A ⇔ x = max { y : y ≤ a, ∀ a ∈ A} .
Anexe 205
Observaţie. Dacă există, marginea superioară (inferioară)
este atunci unică.

Exemplu. Dacă A ⊂ P ( M ) şi
B= ∪ A , C = ∩A A ,
A∈A A∈

atunci, în raport cu ordinea considerată mai sus în P ( M ) , avem


B = sup A , C = inf A .

Nu pentru orice mulţime majorată (minorată) există


marginea superioară (inferioară). Spre exemplu, pornind de la
axiomele lui Peano, se consideră mulţimea numerelor naturale,
se generează după schema uzuală mulţimea ordonată Q a
numerelor raţionale. Dacă A = {a ∈ Q : a ≥ 0, a 2 < 2} , atunci A
este majorată şi nu admite margine superioară (în Q ).

Definiţie. Mulţimea ordonată X se numeşte complet


ordonată dacă:
− pentru orice submulţime nevidă şi majorată există margine
superioară,
− pentru orice submulţime nevidă şi minorată există margine
inferioară.
Se spune atunci că ordinea este completă.

Observaţie. Mulţimea P ( M ) este complet ordonată.

Propoziţie. Fie X o mulţime ordonată. Afirmaţiile


următoare sunt echivalente:
i) X este complet ordonată;
206 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
ii) Pentru orice submulţime nevidă şi majorată există
margine superioară;
iii) Pentru orice submulţime nevidă şi minorată există
margine inferioară.

Demonstraţie. Pentru a arăta că ii ) ⇒ iii ) , fie A ⊂ X , A


minorată. Fie B = { x ∈ X : x ≤ a, ∀ a ∈ A} . Mulţimea B este
nevidă, majorată şi conform ipotezei există z = sup B . Dacă
a ∈ A , atunci x ≤ a pentru orice x ∈ B , adică a este un
majorant pentru B şi prin urmare z ≤ a, ∀ a ∈ A . Aceasta arată
că z este un minorant pentru A, iar dacă y este apoi un
minorant pentru A, avem y ∈ B , deci y ≤ x şi prin urmare z
este cel mai mare minorant pentru A, adică z = inf A .
Analog se arată că iii ) ⇒ ii ) .

Definiţie. Mulţimea ordonată X se numeşte total ordonată


dacă pentru orice pereche ( x, y ) ∈ X × X avem x ≤ y sau y ≤ x .
Se spune că atunci că ordinea pe X este totală.

Observaţie. Dacă M nu se reduce la un singur element,


mulţimea P ( M ) nu este total ordonată.
După o construcţie directă pornind de le axiomele lui
Peano, mulţimea Q a numerelor raţionale este total ordonată.
Mulţimea a numerelor reale este apoi total ordonată.
(Într-o prezentare axiomatică, mulţimea a numerelor reale
este un corp total şi complet ordonat).

Fie X o mulţime ordonată.


Definiţie. Elementul x ∈ X se numeşte maximal
(minimal) dacă x ≤ y ⇒ x = y ( y ≤ x ⇒ y = x ).
Anexe 207
Definiţie. Se spune că x este mai mic (mai mare) decât y
dacă x ≤ y ( y ≤ x ) şi x ≠ y . Scriem atunci x < y ( y < x ).

Observaţie. Un element este maximal (minimal) dacă nu


admite elemente strict mai mari (mici) decât el.
Spre exemplu, în mulţimea numerelor naturale {2,3, } ,
relaţia „ x ≤ y dacă x divide y ” este o relaţie de ordine în
raport cu care numerele prime sunt elemente minimale.

Fie E un spaţiu vectorial şi S familia subspaţiilor liniare


proprii (diferite de subspaţiul nul şi de E), ordonată cu relaţia de
incluziune.
Dacă f : E → K este o funcţională liniară nenulă, atunci
Kerf este un element maximal în S (subspaţiu maximal).
Reciproc, dacă S este un subspaţiu maximal, el este atunci
nucleul unei funcţionale liniare nenule.

Definiţie. Mulţimea ordonată X se numeşte inductiv


ordonată dacă orice parte total ordonată dacă orice parte total
ordonată a sa este majorată.

Afirmaţia următoare este, într-un anumit cadru al teoriei


mulţimilor, o axoimă. În alt cadru axiomatic ea este o propoziţie,
cunoscută sub numele de lema lui Zorn.

Lemă (Zorn). În orice mulţime inductiv ordonată există


cel puţin un element maximal. ■
208 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Anexa 2. Teste

Testul 1
Fie X = ( C [ 0,1] , ), {
x = max x ( t ) : t ∈ [ 0,1] . }
Fie U : X → X , U ( x)( s ) = ∫ s t ⋅ x(t ) dt , s ∈ [ 0,1] .
1

Fie w(t ) = 1 , y ( t ) = t − , z (t ) = 3 t , wn ( t ) = (1 − t ) t n , t ∈ [ 0,1] .


2
3

Fie A = {0; 1 3} , B = {0; 3} , C = {3; 1 3} .

1. Deoarece U (α x1 + β x2 ) = αU ( x1 ) + βU ( x2 )) , α , β ∈ ,
x1 , x2 ∈ X , operatorul U este _____
2. Deoarece U ( x) ≤ 0,5 ⋅ x , x ∈ X , operatorul U este _____
3. 2 U ( w) = _____
4. 2 U = _____
5. U ( y ) = _____
6. Operatorul U este injectiv? _____
7. Operatorul U este surjectiv? _____
8. U este operator de rang finit? _____
9. Operatorul U este compact? _____
10. 3U ( z ) = _____
11. Ecuaţia 3U ( x) = x are numai soluţia nulă? _____
12. Spectrul operatorului U este mulţimea: A, B sau C?_____
13. Ecuaţia 3U ( x ) − x = f are soluţie unică ∀ f ∈ X ? _____
14. Ecuaţia U ( x) = x are numai soluţia x = _____
15. Ecuaţia U ( x) = f are soluţie unică ∀ x ∈ X ? _____
16. Pentru x ∈ X , lim U n ( x ) = _____
n →∞
Anexe 209

17. 3lim n U n = _____


n →∞

18. (1 + 1n ) ( n + 1) wn = _____
n

19. lim wn = _____


n →∞

20. lim U ( wn ) = _____


n →∞

Testul 2
Fie X = ( C [ 0,1] , ), { }
x = max x ( t ) : t ∈ [ 0,1] .

Fie U : X → X , U ( x)( s ) = ∫ ( s + t ) ⋅ x(t ) dt , s ∈ [ 0,1] .


1

Fie w(t ) = 1 , y ( t ) = 6t − 6t + 1 , z (t ) = 3 t + 1 , t ∈ [ 0,1] .


2

Fie p = 3 3 + 1 2 , q = − 3 3 + 1 2 , A = { p, q} , B = {1, p, q} ,
C = {0, p, q} , D = {0,1, p, q} .

1. Deoarece U (α x1 + β x2 ) = αU ( x1 ) + β U ( x2 ) , α , β ∈ ,
x1 , x2 ∈ X , operatorul U este _____
2. Deoarece U ( x) ≤ 1,5 ⋅ x , ∀ x ∈ X , operatorul U este ___
3. w = _____
4. 2 U ( w) = _____
5. 2 U = _____
6. I = _____
7. U ( y ) = _____
8. Operatorul U este injectiv? _____
9. Operatorul U este surjectiv? _____
210 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
10. dim U ( X ) = _____
11. U este operator de rang finit? _____
12. Operatorul U este compact? _____
1
13. ⋅U ( z ) = _____
p
14. Ecuaţia U ( x ) = p x are numai soluţia nulă? _____
15. Spectrul operatorului U este mulţimea: A, B, C sau D? ___
16. Ecuaţia U ( x) − px = f are soluţie unică ∀ f ∈ X ? _____
17. Ecuaţia U ( x) = x are numai soluţia x = _____
18. Ecuaţia U ( x) = f are soluţie unică ∀ f ∈ X ?_____
19. Operatorul I − U este inversabil? _____
20. Operatorul I − U este compact? _____

Testul 3
Fie X = ( C [ 0,1] , ),
1
x = ∫ x ( t ) dt .
0

Fie U : X → X , U ( x)( s) = ∫ s t x(t ) dt , s ∈ [ 0,1] .


1

Fie z (t ) = 1 , xn (t ) = t , t ∈ [ 0,1] .
n

1
Fie f : X → , f ( x) = ∫ et x ( t ) dt şi g : X → , g ( x ) = x (1) .
0

1. Dacă x = 0 , atunci x = _____


2. Un spaţiu Banach este un spaţiu normat: convex, compact,
complet sau complex? _____
3. Un spaţiu normat în care orice şir Cauchy este convergent se
numeşte spaţiu: Hilbert, Cauchy sau Banach? _____
4. X este spaţiu: Hilbert, Banach sau normat? _____
5. ( n + 1) xn = _____
Anexe 211
6. z = _____
7. lim xn = _____
n →∞

8. U (α x + β y ) = αU ( x ) + β U ( y ) , pentru α , β ∈ , x, y ∈ X , şi
deci U este _____
9. 2 ( n + 2 ) U ( xn ) − 1 = _____
10. 4 U ( z ) = _____
11. Pentru orice x ∈ X , numărul 2 U ( x ) − x este pozitiv,
negativ sau zero? _____
12. lim U ( xn ) = ____
n →∞

13. Operatorul U este compact?_____


14. U este operator de rang finit? _____
15. U este surjectiv? _____
16. U este injectiv? _____
17. Funcţionala g este liniară şi continuă? _____
18. f ( z ) = _____
19. f = _____
20. lim g ( xn ) = ____
n →∞

Testul 4
∑ x , x = ( xn )n≥1 , xn ∈

Fie spaţiul 2
cu norma x = 2
n =1 n
.
Fie U , V , I : 2
→ 2
operatorii definiţi prin: U ( x ) = ( nn+1 xn )n ≥1 ,
V ( x ) = ( nn+1 xn )n ≥1 . Fie ek = ( 0, ,0,1,0, ) , unde 1 se află pe
locul k .
212 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
1. U (α x + β y ) = αU ( x ) + β U ( y ) şi deci U este: linie, liniar
sau convergent?_____
2. V ( x + y ) = V ( x ) + V ( y ) , V (α x ) = αV ( x ) şi deci V este:
liniar, liniat sau linie?_____
3. Pentru orice x ∈ 2 , numărul U ( x) − 2 x este: pozitiv,
negativ, nenul sau zero?_____
4. Pentru orice x ∈ 2 , U ( x) ≤ 2 x şi deci U este:
convergent, compact sau continuu?____
5. ek = _____
6. U (e1 ) = _____
7. U = _____
8. Există x ∈ 2
, astfel încât V ( x) − x este un număr strict
pozitiv? _____
9. Pentru orice x ∈ 2
, numărul V ( x) − x este: pozitiv,
negativ sau zero? _____
10. Operatorul V este: convergent, compact sau continuu? __
11. U ( ek ) − kk+1 ek = _____
k +1
12. Pentru operatorul U , numărul k este: regulat sau
propriu?_____
k
13. Pentru operatorul U , numărul k +1
este: regulat sau
propriu?_____
k
14. Pentru operatorul V , numărul k +1
este: regulat sau
propriu?_____
15. Pentru operatorul V , numărul kk+1 este: regulat sau
propriu?_____
16. Operatorul U − kk+1 I este inversabil? _____
17. Operatorul U − kk+1 I este inversabil? _____
Anexe 213
18. Operatorul V − kk+1 I este inversabil? _____
19. Operatorul V − kk+1 I este inversabil? _____
20. U V ( x ) = _____

Testul 5
Fie X = ( ), x 1 = ∑ n =1 xn , x = ( xn )n≥1 şi
1 ∞
, 1

Y =( 1
, ∞ ), x ∞
= sup { xn : n ≥ 1} , x = ( xn )n≥1 .
Fie A = { x ∈ X : x 1 ≤ 1} , B = { x ∈ Y : x ∞
≤ 1} .
Fie f : X → , f ( x ) = ∑ n ≥1 xn şi g : Y → , g ( x ) = ∑ n ≥1 xn .

{ } {
Fie Z = x ∈ X : ∑ n≥1 xn = 0 , W = x ∈ Y : ∑ n≥1 xn = 0 . }
Fie yn = (1, 12 , , 1n ,0, ) , en = ( 0, ,0,1,0, ) , unde 1 se află
pe locul n .

1. X este spaţiu: Banach, Hilbert, sau cu bază algebrică


numărabilă? _____
2. Y este spaţiu: Banach, Hilbert sau cu bază Schauder? _____
3. În spaţiul X şirul ( yn )n≥1 este: nemărginit, convergent sau
Cauchy?_____
4. În spaţiul Y şirul ( yn )n≥1 este: nemărginit, Cauchy sau
convergent? _____
5. Z este subspaţiu: închis, deschis sau dens? _____
6. W este subspaţiu: închis, deschis sau dens? _____
7. A este mulţime: închisă, deschisă sau compactă? _____
8. B este mulţime: închisă, deschisă sau compactă? _____
9. Funcţionala f este: injectivă, surjectivă sau bijectivă? _____
214 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
10. Funcţionala g este: injectivă, surjectivă sau bijectivă? ____
11. Pentru orice x ∈ X numărul f ( x ) − x este: pozitiv,
negativ sau zero?_____
12. Funcţionala f este continuă? _____
13. en 1 = _____
14. f ( en ) = _____
15. f = _____
16. yn ∞
= _____
17. ( g ( y )) n n ≥1
este şir: convergent, mărginit sau nemărginit?__
18. Funcţionala g este: liniară sau continuă?_____
19. Dualul lui 1 este: 1 , ∞ sau ?_____
1
20. este reflexiv? _____

Testul 6
Fie X = ( ), x = ∑ n =1 xn , x = ( xn )n≥1 , xn ∈
2 ∞ 2
, .
Fie U , V , I : X → X operatorii definiţi prin:
U ( x ) = ( 0, x1 , x2 , , xn , ) , V ( x ) = ( x2 , x3 , , xn , ), I ( x) = x .
Fie A = {a ∈ : a ≤ 1} , B = {a ∈ : a < 1} , C = {a ∈ : a ≥ 1} .

1. X este spaţiu Banach? _____


2. Norma în X verifică legea: paralelelor sau
paralelogramului?_____
3. X este spaţiu Hilbert? _____
4. Operatorul U este: injectiv, surjectiv sau bijectiv?_____
5. Operatorul V este: injectiv, surjectiv sau bijectiv?_____
Anexe 215
6. Operatorul U este: continuu sau compact?_____
7. Operatorul V este: continuu sau compact?_____
8. Operatorul U este: deschis sau închis?_____
9. Operatorul V este: deschis sau inversabil?_____
10. V U = I , U V = I sau U 2 V 2 = I ?_____
11. U = _____
12. V = _____
13. Spectrul lui U este mulţimea: A , B sau C ?_____
14. Spectrul lui V este mulţimea: A , B sau C ?_____
15. Dacă a < 1 , atunci a este număr propriu pentru U ? _____
16. Dacă a < 1 , atunci a este număr propriu pentru V ? _____
17. Operatorul U nu are numere proprii?)_____
18. Operatorul V nu are numere proprii? _____
19. U ∗ = _____
20. V ∗ = _____

Testul 7
Fie X = ( C [ 0,1] , ), {
x = max x ( t ) : t ∈ [ 0,1] . }
Fie Y subspaţiul funcţiilor polinomiale.
Fie Yn = { p ∈ Y : grad p ≤ n} .

Fie xn ( t ) = t n , n ≥ 1, t ∈ [ 0,1] şi I ( x) = ∫ x ( t ) dt , x ∈ X .
1

1. Deoarece în X orice şir Cauchy este convergent, X este


spaţiu_____
2. Deoarece norma lui X nu verifică legea paralelogramului,
X nu este este spaţiu_____
3. Yn este închis? _____
216 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
4. Interiorul lui Yn este mulţimea_____
5. Y = _____
6. Deoarece X este spaţiu complet, el este de categoria _ Baire.
7. Y este de categoria ___ Baire.
8. Interiorul lui Y este_____
9. xn = _____
10. Şirul ( xn )n≥1 este mărginit? _____
11. Şirul ( xn )n≥1 este convergent? _____
12. (1 + 1n ) ( n + 1) xn +1 − xn = _____
n

13. lim xn +1 − xn = _____


n →∞

14. lim ( xn +1 − xn ) = _____


n →∞

15. I (α x + β y ) = α I ( x) + β I ( y ) şi deci I este _____


16. I ( x ) ≤ x şi deci I este_____
17. { x ∈ X : I ( x ) = 0} este un subspaţiu închis? _____
18. I = _____
19. ( n + 1) I ( xn ) = _____
20. lim I ( xn ) = _____
n →∞

Testul 8
Fie 2
{
= x = ( xn )n≥1 : xn ∈ , ∑ n =1 xn2 < ∞ , x =

} ∑
∞ 2
x .
n =1 n

Fie U ,V , I : 2 → 2 operatorii definiţi prin:


U ( x ) = ( nn+1 xn )n ≥1 , V ( x ) = ( nn+1 xn )n ≥1 , I ( x ) = x .
Fie w = (1 n )n≥1 , en = ( 0, ,0,1,0, ) , unde 1 este pe locul n.
Anexe 217
1. U (α x + β y ) = αU ( x ) + β U ( y ) şi deci U este_____
2. V ( x + y ) = V ( x ) + V ( y ) , V (α x ) = αV ( x ) şi deci V este
operator _____
3. U ( x) ≤ 2 x şi deci U este_____
4. U = _____
5. V ( x) ≤ x şi deci V este_____
6. V = _____
7. Ecuaţia U ( x ) = x are soluţie nenulă? _____
8. 1 este număr propriu pentru U ?_____
9. Numărul 1 aparţine spectrului lui U ?_____
10. Ecuaţia U ( x) − x = y are soluţie unică x ∈ 2
, pentru orice
y ∈ 2 ?_____
11. Dacă U ( x ) − x = w , atunci x ∉ 2 ?_____
12. n
n+1 U ( en ) − en = _____
n+1
13. n aparţine spectrului lui U ?_____
14. ( )V ( en ) − en = _____
n+1
n

15. n+n 1 aparţine mulţimii numerelor regulate pentru V ? ____


16. Ecuaţia V ( x) − x = 0 are soluţia x = _____
17. 1 este număr propriu pentru V ?_____
18. U V = _____
19. V U = _____
20. U este compact, V este compact, U − V este compact sau
U + V este compact?_____ ▪
218 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
Anexa 3. Subiecte de examen

1. Compacitate în C [ a, b] (teorema Arzela-Ascoli).


2. Spaţii Banach: definiţie, caracterizarea cu serii absolut
convergente. Completitudinea spaţiilor concrete ale
Analizei funcţionale: m , c , c0 , l ∞ , C [ a, b] , l p ( p ≥ 1) ,
Lp [ a, b ] ( p ≥ 1) .
3. Mulţimi rare şi teorema lui Baire în spaţii Banach.
4. Spaţii liniare normate de dimensiune finită: caracterizarea
prin echivalenţa oricăror două norme, caracterizarea cu
vecinănătăşi compacte (teorema lui Riesz).
5. Spaţii liniare normate cu bază Schauder: definiţie, exemple,
separabilitate, spaţii liniare normate fără bază Schauder.
6. Operatori liniari şi continui: caracterizări ale continuităţii
operatorilor liniari. Spaţiul operatorilor liniari şi continui:
operaţii, completitudine.
7. Dualul unui spaţiu liniar normat: definiţie, caracterizarea
continuităţii unei funcţionale liniare cu ajutorul nucleului.
Dualele spaţiilor c , c0 , C [ a, b] , l1 , l p ( p ≥ 1) , Lp [ a, b ]
( p ≥ 1) .
8. Teorema Hahn-Banach de prelungire a funcţionalelor liniare
şi continue: enunţ, consecinţe.
9. Convergenţă slabă în spaţiu şi în dual.
10. Principiul mărginirii uniforme (teorema Banach-
Steinhaus): enunţ, consecinţe.
11. Inversul unui operator liniar şi continuu: definiţie, lema
lui Neumann.
12. Operatori deschişi: definiţie, teorema aplicaţie deschise,
consecinţe.
13. Operatori închişi: definiţie, torema graficului închis.
Anexe 219
14. Operatori liniari compacţi: definiţie, legătura cu
operatorii liniari şi continui, operatori de rang finit. Spaţiul
operatorilor compacţi: compacitatea limitei unui şir de
operatori compacţi. Compacitatea operatorului diagonal în
l 2 . Compacitatea operatorului integral cu nucleu
continuu în C [ a, b] . Teorema Riesz-Schauder de
inversare a operatorului I − U , U compact.
15. Spectrul unui operator liniar şi continuu: definiţie, număr
regulat, număr propriu, vector propriu. Compacitatea
spectrului. Raza spectrală: existenţa limitei lim n U n şi
n →∞

legătura cu spectrul. Spectrul operatorului diagonal în l 2 .


Spectrul operatorului integral în C [ a, b] cu nucleu s + t sau
st . Spectrul unui operator compact.
16. Spaţiile Hilbert l 2 , L2 [ a, b] .
17. Procedeul de ortogonalizare Gram-Schmidt.
18. Existenţa elementului de cea mai bună aproximare
pentru mulţimi convexe şi închise: enunţ, consecinţe.
19. Familii ortogonale în spaţii Hilbert: definiţie, inegalitatea
lui Bessel. Baze ortogonale în spaţii Hilbert: definiţie,
caracterizări, exemple.
20. Forma generală a funcţionalelor liniare şi continue pe un
spaţiu Hilbert (teorema lui Riesz): enunţ, consecinţe,
exemple.
21. Adjunctul unui operator liniar şi continuu pe un spaţiu
Hilbert: definiţie, existenţă, exemple. Proprietăţi ale
adjunctului unui operatot liniar şi continuu.
22. Operatori autoadjuncţi: definiţie, proprietăţi. Norma unui
operator autoadjunct. Exemple de operatori autoadjuncţi:
operatorul matricial în m ( m ) , operatorul diagonal în l 2 ,
operatorul integral în L2 [ a, b] .
220 ANALIZĂ FUNCŢIONALĂ
23. Spectrul unui operator autoadjunct este real. Marginile
spectrului unui operator autoadjunct.
24. Caracterizări pentru numerele regulate şi pentru cele din
spectru, pentru un operator autoadjunct. Spectrul unui
operator autoadjunct şi compact; existenţa unei baze
ortonormale formată din vectori proprii. ▪
BIBLIOGRAFIE

1. Akilov, G.P.; Kantorovici, L.V.: Analiză funcţională,


Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977.
2. Cristescu, R.: Noţiuni de Analiză funcţională liniară, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1998.
3. Drăghia, D.D.: Continuitate în Algebre Banach, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.
4. Dunford, N.; Schwartz, J.T.: Linear Operators, Part I :
General Theory, Interscience Publishers, New York, 1958.
5. Farkas, W.; Pavel, L.: Analiză funcţională. Exerciţii şi
probleme, Editura Universităţii din Bucureşti, 1994.
6. Foiaş, C.; Grigore, Gh.: Teste de Analiză funcţională, Editura
Universităţii din Bucureşti, 1975.
7. Pavel, L.: An Introduction to Functional Analysis, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2000.
8. Rudin, W.: Analiză reală şi complexă, Editura Theta,
Bucureşti, 1999.