P. 1
Economia Serviciilor_documentare Studenti

Economia Serviciilor_documentare Studenti

|Views: 1,378|Likes:
Published by Nicoleta Buzatu

More info:

Published by: Nicoleta Buzatu on Apr 30, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/24/2013

pdf

text

original

Universitatea de stiinteAgricole si Medicina Veterinara Facultatea de Management, Inginerie Economica in Agricultura si Devoltare Rurala Catedra de Economie si Contabilitate

PROGRAMA ANALITICA LA DISCIPLINA ECONOMIA SERVICIILOR

OBIECTIVE: Dupa parcurgerea continutului disciplinei, studentul va fi capabil sa: - explice notiunea de servicii si caracteristicile acestora, - recunoasca factorii care influenteaza cererea pentru servicii - cunoasca rolul serviciilor în cadrul economiilor aflate în tranzitie spre economia de piata, caracteristicile pietei serviciilor, raporturile între piata serviciilor si piata bunurilor - stapâneasca indicatorii de exprimare a eficientei economice si sociale a serviciilor si relatiile de corespondenta între calitatea si eficienta activitatilor de servicii FORME DE EVALUARE: Disciplina este studiata pe parcursul unui semestru, fiind obligatorie. Disciplinei îi sunt afectate 4 credite. Pentru obtinerea acestora, studentii au obligatia de a participa la activitatile desfasurate în perioadele intensive de pregatire evaluare din timpul semestrului (elaborarea de proiecte, prezentarea de solutii la diverse studii de caz, sustinerea de referate, lucrari si probe de control, etc.) Evaluarea finala, sumativa se face pe baza de examen scris si oral, în nota finala obtinuta de student intrând într-un procent de 70% si rezultatele obtinute pe parcursul perioadei de evaluare continua.

Cuprinsul cursului
CAPITOLUL 1. CONTINUTUL SERVICIILOR; EVOLUTIA GÂNDIRII ECONOMICE DESPRE SERVICII .................. 4 1.1. Noţiunea de serviciu şi principalele cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească un serviciu .......................................... 6 1.2. Caracteristicile serviciilor ............................................................................................................................................... 8 1.3. Evolutia gândirii economice despre servicii ................................................................................................................... 9 CAPITOLUL 2 : LOCUL ŞI ROLUL SERVICIILOR ÎN ECONOMIE................................................................................. 14 2.2. Sectorul serviciilor: dimensiuni şi interdependenţe ...................................................................................................... 15 2.2.2. Interdependenţele serviciilor în economie şi societate .......................................................................................... 16 2.3. Rolul serviciilor în dezvoltarea economico-socială ...................................................................................................... 18 2.3.1. Contribuţia serviciilor la creşterea economică....................................................................................................... 19 CAPITOLUL 3 : TIPOLOGIA SERVICIILOR....................................................................................................................... 26 3.1. Clasificari statistice ...................................................................................................................................................... 26 3.2. Categorii ....................................................................................................................................................................... 27 CAPITOLUL 4 : PIAŢA SERVICIILOR ................................................................................................................................ 31 4.1. Caracteristicile pietei serviciilor ................................................................................................................................... 32 4.2. Raporturi între piaţa serviciilor şi piaţa bunurilor ........................................................................................................ 33 4.3. Statul şi piaţa serviciilor ............................................................................................................................................... 34 4.3.1. Forme de interventie .............................................................................................................................................. 34 4.3.2. Justificarea economica a interventiei...................................................................................................................... 36 CAPITOLUL 5. OFERTA SI TARIFELE PENTRU SERVICII ............................................................................................. 39 5.1 . Oferta de servicii ......................................................................................................................................................... 42 5.1.1. Caracteristici ale ofertei de servicii ....................................................................................................................... 42 5.1.2. Tendinţe în evoluţia ofertei de servicii .................................................................................................................. 43 5.1.3. Valoarea adăugată de servicii................................................................................................................................. 44 5.2. Tarifele pentru servicii .................................................................................................................................................. 45 5.2.1. Criterii si metode de stabilire a tarifelor pentru servicii destinate pietei ............................................................... 46 5.2.2. Raportul pret / calitate în domeniul serviciilor ...................................................................................................... 47 5.2.3. Tarifarea serviciilor publice ................................................................................................................................... 47 CAPITOLUL 6. CEREREA DE SERVICII ............................................................................................................................ 55 6.1. Rolul cererii în economia serviciilor ............................................................................................................................ 57 6.2. Caracteristici ale cererii pentru servicii: ....................................................................................................................... 57 6.3. Factorii care influenţează cererea pentru servicii ......................................................................................................... 58 CAPITOLUL 7. RESURSELE UMANE SI MATERIALE ÎN SECTORUL SERVICIILOR ................................................ 60 7.1. Resursele umane ........................................................................................................................................................... 63 7.1.1. Rolul serviciilor în ocuparea populatiei ................................................................................................................. 63 7.1.2. Caracterizarea muncii si a modelelor de ocupare a fortei de munca în servicii..................................................... 64 7.1.3. Productivitatea muncii în servicii: particularitati, evolutie .................................................................................... 66 7.2. Resursele materiale ....................................................................................................................................................... 68 7.2.1. Continutul si rolul capitalului tehnic în dezvoltarea serviciilor ............................................................................. 68 7.2.2. Investitiile si eficienta lor ...................................................................................................................................... 69 CAPITOLUL 8 : EFICIENTA ECONOMICA SI SOCIALA A SERVICIILOR ..................................................................... 74 8.1. Continutul si particularitatile eficientei în sfera serviciilor .......................................................................................... 77 8.2. Criterii de evaluare, indicatori de exprimare si cai de crestere a eficientei .................................................................. 78 8.3 Relatiile între calitate si eficienta în activitatile de servicii ........................................................................................... 83 8.3.1. Abordarea calitatii în domeniul serviciilor ............................................................................................................ 83 8.3.2. Îmbunatatirea calitatii în activitatea normelor de servicii ...................................... Error! Bookmark not defined. 8.3.3. Raporturile între calitate si eficienta ....................................................................... Error! Bookmark not defined.

Teme pentru dezbateri: Notiunea de servicii si caracteristicile acestora Rolul serviciilor în cadrul economiilor aflate în tranzitie spre economia de piata Dimensiunile serviciilor în cadrul economiei nationale Criterii si modalitati de clasificare a serviciilor Caracteristicile pietei serviciilor Raporturi între piata serviciilor si piata bunurilor Caracteristici ale ofertei si tendinte în evolutia acesteia Factorii care influenteaza cererea pentru servicii Rolul, structura si organizarea serviciilor pentru productie Serviciile pentru populatie si tendintele de evolutie a acestora Serviciile bancare si de asigurari internationale Rolul si importanta resurselor umane în sectorul serviciilor Indicatorii de exprimare a eficientei economice si sociale a serviciilor Relatiile de corespondenta între calitatea si eficienta activitatilor de servicii Bibliografie: 1. Angelescu, C., Jula, D.,Cetina, I. – Dezvoltarea serviciilor pentru populatie si timpul liber, Editura Politica, Bucuresti, 1989 2. Bressand, A., Nikolaidis, K. – Strategic Trends in Services, Editura Harper and Row, New York, 1989 3. Darbelet, M. – Economie d’entreprise, Les Editions Ferecher, Paris, 1993 4. Rusu, P. – Economia serviciilor, Editura Univ. Bacau, 1996 5. Dogan, M., Pellasy, D. – Economia mixta, Editura Alternative, Bucuresti,1992 6. Dumazedier, J. – Vers une civilisation du loisir, Editions du Seuil, Paris, 1962 7. Flipo, J.P. – Le management des entreprises de services, Les Editions d’Organisation, Paris, 1984 8. Grigorescu, C., Mihai, St. – Dezvoltarea si specializarea serviciilor, Editura Academiei Române, Bucuresti, 1992 9. Ioncica Maria - Economia serviciilor, Editura Uranus, Bucuresti, 2000 10. Olteanu, V., Cetina, I. – Marketingul serviciilor, Coeditie Marketer, Expert, Bucuresti, 1994

CAPITOLUL

1.

CONTINUTUL

SERVICIILOR;

EVOLUTIA

GÂNDIRII

ECONOMICE DESPRE SERVICII
1.1. Conceptul de serviciu 1.2. Caracteristicile serviciilor 1.3. Evolutia gândirii economice despre servicii 1.3.1. Teorii economice despre servicii în sec. XVII – XVIII 1.3.2. Serviciile în gândirea economica a secolului al XIX-lea 1.3.3. Gândirea economica despre servicii în sec. XX OBIECTIVELE CAPITOLULUI Dupa studierea acestui capitol, ar trebui sa puteti: •Sa definiti serviciile si sa evidentiati principalele elemente care le deosebesc de produsele tangibile. •Sa prezentati caracteristicile serviciilor si implicatiile acestora asupra c omertului “invizibil”. •Sa comparati teoriile economice privind serviciile si evolutia lor în timp, retinând opiniile valabile si în prezent în teoria economica. •Sa recunoasteti si sa explicati “miturile false” referitoare la servicii. •Sa explicati trasaturile caracteristice ale “economiei serviciilor”. CUVINTE CHEIE servicii = activitati al caror rezultat este nematerial; = activitati oferite la vânzare care produc avantaje si satisfactii fara a antrena un schimb fizic sub forma unui bun; = ansamblu de avantaje si satisfactii procurate fie direct, fie prin folosirea unui bun pe care l-a achizitionat beneficiarul serviciului, sau a dreptului de a-l utiliza; = schimbari în conditia unei persoane sau a unui bun, care sunt rezultatul activitatii, pe baza de comanda, a unei alte unitati economice; = activitati economice care nu sunt nici agricultura, nici industrie, nici constructii; servuctie = procesul de productie a serviciilor; sector tertiar = ansamblul unitatilor a caror activitate principala consta în productia si/sau comercializarea serviciilor; imaterialitate = caracteristica serviciilor de a nu putea fi percepute cu ajutorul simturilor; nestocabilitate (perisabilitate) = caracteristica serviciilor de a nu putea fi pastrate în vederea unui consum ulterior; eterogenitate (variabilitate) = caracteristic a serviciilor de a nu fi omogene (de a fi diferite); tertializarea economiei = preponderenta serviciilor în crearea PIB si în ocuparea populatiei;

E. L’entreprise intelligente. Ed. Principles of Services Marketing. Veronica Wong. 2003. Timisoara. Marketingul serviciilor. 1999. Kotler. Patrick Liedtke. Modernisation et services. G. J. John Naisbitt. 1989. 5. M. Al treilea val. 4. Ph. Limitele certitudinii. I. Bucuresti. Funct iile serviciilor în economia mondiala. 1973 21. Bucuresti. Dilema ocuparii fortei de munca si viitorul muncii. Edimpress-Camro. Ed. 13. André Tordjman. Les Editions d’Organisation.9/1990. The Coming of Post-industrial Society: a Venture in Social Forecasting. A. Ph. Armstrong. The Information Economy. Louis Reboud. Langeard. Le marketing de services. 8. Teorie si practica. Comert ul internat ional cu servicii.. 2. Orio Giarini.P. 1996 25. Economia Serviciilor. Paris. Stanford.04. Uranus. Kotler. Politica. Paris. 1994.S. 1998. dec. Stiintifica si Enciclopedica. Bucuresti. Universitatii “Lucian Blaga” din Sibiu. Les enjeux de la société de service. New-York. L’économie des services. Delaunay. Cahiers des Sciences Economiques nr. Stahel. 1987. 1989.E. 1999. Informations. 1989. 9. 1976 24. Gadrey. Ed. Economica. Ed. Eiglier. The Review of Income and Wealth. 16. Bucuresti. Rodica Minciu. 1996.o provocare pentru teoria si practica economica. mai 1990 15. W. Ion Rosu-Hamzescu. A. Paris. Stanford University Press. Al. Teora. 1995. Ecalle. richesses. Servuction. Toffler. Porat. Ediscience International. V. Mirton. Legea nr. Presse de la Fondation Nationale des Sciences Publiques. Stratégies de concurrence dans le commerce: les services aux consommateur. Paris. 12. Saunders. Rodica Zadig. 1997. Dunod. 18. Jivan. Ed. Savoir. Economia serviciilor. Paris. Daniel Bell. Rodica Minciu. Orio Giarini. Megatedint e. Uranus. Services aux entreprises. 2001. Timisoara. Ed. Cosmescu. 7. 19 / 2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. 20. 1984. PUF. Fr. 11. J. 1983 6. 2002. nr. Uranus. 140 din 1. Paris. Livia Ilie. Maria Ioncica . Bucuresti. 1994. 19. 23. Basic Books. Ed. 14. Mirton.R. Teora. produits. Ed. 3. 1977. Ed. On Goods and Services. Ed. Daniela Morariu. 1983. Palmer. Managementul marketingului. 26. revazuta si adaugita. Economia si tehnica serviciilor de alimentatie publica si turism. 17. revazuta si adaugita. Teorie si practica. Bucuresti. Ed. All Beck. T. Ed. Maria Ioncica. Cl. Bucuresti.2000 . J. Gabriela Stanciulescu. P. 1999. Ed. Of. Economia serviciilor – Edit ia a II-a. Principiile marketingului. Jacques de Bandt. A. Ed. 1996. 22. Hill. Serviciile moderne . Grenoble. Bucuresti. London. – Editia a III-a. M. 10. Politica. McGraw-Hill Book Company. services et technologie.BIBLIOGRAFIE 1. James Brian Quinn. Olteanu.

56% în Germania. deoarece serviciile pot aduce o valoare adăugată mare şi pot folosi tehnică de înalt nivel (informatică). acţiune extrem de delicată. Majoritatea definitiilor pun accent pe faptul ca serviciile sunt activitati al caror rezultat este nematerial si deci nestocabil. Evident. Cele mai multe dintre definitiile existente în literatura de specialitate au ca obiect separarea serviciilor de bunuri. Astfel. având în vedere eterogenitatea activităţilor de acest gen. sau munci prestate în folosul cuiva. obiectele (bunurile) pot fi transportate (deplasate) în spatiu. sunt indispensabile omului. Serviciul reprezintă un procent important în activitatea economică: 70% în SUA. de valoare de întrebuintare. Noţiunea de serviciu şi principalele cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească un serviciu În ultimii ani. Tabelul 1 Principalele deosebiri dintre bunuri şi servicii . serviciile pot fi definite ca „activităţi utile destinate satisfacerii unei nevoi sociale”. serviciile pot fi rezultatul muncii vii. Ca termen de specialitate. în funcţie de profunzimea cercetărilor şi scopul în care au fost elaborate. privite ca efecte ale unor bunuri materiale sau ale unor factori materiali. Institutul McKinsey arată că în SUA serviciile reprezintă 40% din economia de piaţă şi 20% din economia de monopol.) sau al acţiunii unor factori naturali (izvoarele termale. există o paletă largă de interpretări ale noţiunii. întrucât achiziţionarea unui bun include şi un element de serviciu. Preocupările specialiştilor de a depăşi relativa rămânere în urmă a teoriei faţă de practică. 65% în Franţa. nu se concretizeaza în produse cu existenta de sine statatoare. în economia ţărilor dezvoltate. aproximativ 75% din populaţia activă lucrează în servicii. În tabelul 1 sunt prezentate unele elemente care fac diferenţa între bunuri şi servicii. presupune. s-au concentrat. de cele mai multe ori. serviciile au devenit principalul element dinamizator al competiţiei economice. În acest sens. nu de puţine ori. Ca atare. cum era şi firesc. Importanţa crescândă a serviciilor în economie şi ascensiunea lor spectaculoasă din ultimul timp au intensificat preocupările pentru cunoaşterea acestui sector de activitate. ca functii. în a doua jumătate a secolului trecut. abordarea serviciilor ca o categorie economică presupune restrângerea la acele activităţi care presupun anumite relaţii sociale de producţie. De altfel. televizor etc. Definirea serviciilor face necesara aducerea în discutie a unor elemente suplimentare de identificare. ele nu sunt lipsite de ambiguitati. Şi în acest cadru. oarecum mai limitat. Pentru aceasta se folosesc mai multe criterii ce tin de continutul activitatii sau rezultatul acesteia. de regula. Ele au o pondere de aproximativ 26% în export. Există o cerere puternică de servicii corelată cu evoluţia societăţii. Prin comparatie. se vehiculează tot mai mult ideea că separarea între producţia de bunuri şi cea de servicii este depăşită. o dată cu dezvoltarea explozivă a sectorului terţiar. actiuni. razele soarelui). evidentiind deosebirea dintre bunuri si servicii. în practică este foarte dificil să se facă distincţia între bunuri şi servicii. Serviciile au constituit obiect de studiu de „sine stătător” relativ recent. a bunurilor. sfera de cuprindere rămâne destul de largă.1. deşi el este cumpărat pentru serviciul pe care-l oferă (transport). ca şi numeroasele accepţiuni ale expresiei în viaţa cotidiană. Cu toate ca astfel de definitii par acceptabile. pot fi stocate. în special. ca organisme sau subdiviziuni facând parte dintr-un ansamblu administrativ sau economic. care constituie un fenomen major al zilelor noastre. În SUA. În ultimul timp. dar. serviciile. iar consumarea lor se realizeaza. în cazul productiei materiale. în alte locuri si momente decât cele în care au fost produse. serviciile pot fi privite ca ocupatii (îndatoriri) ale unor persoane. asupra definirii noţiunii de serviciu. Chiar şi aşa. prezenţa unor bunuri tangibile. al muncii materializate (automobil. determinarea continutului serviciilor ca sector distinct al economiei. totodată acesta este însoţit la cumpărare de servicii cum ar fi garanţia sau facilităţile financiare.1. autoturismul este considerat un bun. pentru a putea deveni „efective” este nevoie de intervenţia omului. relatia dintre productie si consum etc. de delimitare a lor în raport cu celelalte activitati din economie. rezultatul se poate separa de procesul de creare având o existenta spatiala si temporala distincta. în general şi cu ridicarea nivelului de trai. după cum achiziţionarea unui serviciu. notiunea de serviciu acopera un domeniu mult mai restrâns delimitat de sensul de utilitate. Văzute ca „utilităţi”. De exemplu. 57% în Japonia. Exista numeroase acceptiuni ale termenului în viata cotidiana.

Produsul poate fi exportat 11. Doar fabricantul produce 10. doar sistemul de servicii Mult implicat Puţin controlabile Puţin complexe Variabilitate mare De asemenea.BUNURI 1. în care beneficiarul cumpără sau foloseşte nu un produs. consumul se desfăşoară în locuri diferite 9.” Mărculescu şi N. Nichita definesc serviciile ca fiind „activităţi din sfera producţiei materiale sau nemateriale care. înmagazinate pe benzi magnetice. Consumul este precedat de producţie 7. majoritatea specialiştilor privesc serviciile ca un sistem de utilităţi. Transfer de proprietate 6. Din multitudinea definiţiilor întâlnite în literatura de specialitate reţinem: Definiţia dată de Asociaţia Americană de Marketing: „serviciile reprezintă activităţi. toate activităţile pot fi plasate pe o scală undeva între a fi un serviciu pur (rezultate intangibile) şi un bun pur (nici un serviciu intangibil adăugat bunului tangibil) (vezi fig.). Serviciul nu se exportă. pelicule etc. Pornind de la aceste elemente distinctive dintre bunuri şi servicii.1) ceea ce face aproape imposibilă delimitarea lor. 1. Cumpărătorul este puţin implicat 12. Pot fi revândute 5. discuri. Producţia. Pot fi analizate înainte de a fi cumpărate 4. informatice. Stocabile 3. vânzarea. Complexitate tehnică 14. fie că . beneficii sau utilităţi care sunt oferite pe piaţă sau prestate în asociere cu vânzarea unui bun material. în ultimul timp un număr tot mai mare de servicii îmbracă o formă palpabilă (serviciile editoriale. Pot fi transportate 8. care-i oferă anumite avantaje (neconcretizate în majoritatea cazurilor într-un bun material) destinate satisfacerii unor nevoi personale sau sociale. punând sub semnul întrebării forma de exteriorizare a rezultatului activităţii în calitate de criteriu de delimitare între bunuri şi servicii. ci o anumită utilitate. Controlabile prin standard 13. Caracter material 2. Variabilitate relativ mică SERVICII Imateriale Nestocabile Nu există înainte de cumpărare Nu pot fi revândute Nu se transfer proprietatea Simultaneitate Nu pot fi transportate Se desfăşoară în acelaşi loc Clientul participă la producţie.

Strategy Advanced Science and Technology. 2.J. societăţii sau naturii. “Chapter The role of services in an economy. care: .” McGraw-Hill. . Fitzsimmo ns and M. 1. fiecare client are propria 1 J. În comparaţie cu acestea . cu un conţinut specializat. putem considera că serviciile reprezintă o activitate umană.preced procesul de creare a produsului finit.decurg din specificul muncii desfăşurate în această sferă. Ca o consecinţă a intangibilităţii serviciilor apar incertitudini şi riscuri mai mari. 2001) •A change in condition or state of an economic entity (or thing) caused by another (Hill. Ele sunt activităţi de sine stătătoare. solicitantul de servicii trebuie să se documenteze mai amplu asupra serviciului şi a calităţii acestuia căutând în acest sens detaliile materiale asupra serviciilor şi despre prestatorul de servicii. Bunurile materiale impun inevitabil o scindare între activitatea de producţie şi aceea de consum. 1977) Prin urmare.se constituie în criterii de determinare a serviciilor de celelalte componente ale activităţii economice şi sociale. fie că sunt legate de produsele care au ieşit din sfera producţiei sociale. “Service Management: Operations. . 1990) •All economic activity whose output is not physical product or construction (Brian et al. contribuind la pregătirea lui. 1987) •Intangible and perishable… created and used simultaneously (Sasser et al.2.influenţează modul de producţie şi de comercializare a serviciului. un contact direct între ofertant şi cumpărător. Caracteristicile serviciilor Definiţiile incomplete şi chiar contradictorii ale conceptului de servicii necesită abordarea particularităţilor sau caracteristicilor acestora. comparativ cu bunurile referitoare la achiziţionarea lor. . având ca rezultat efecte utile imateriale şi intangibile. Fitzsimmons. destinate satisfacerii unei nevoi sociale. 2001. solicitantul de servicii în momentul achiziţionării să nu se afle decât în postura de a primi o promisiune referitoare la o prestare viitoare. autonome şi sunt organizate distinct într-un sector economic cunoscut sub numele de sector terţiar. În vederea diminuării acestora. consumarea lor. Putem identifica cinci caracteristici mai importante: •intangibilitatea sau imaterialitatea •inseparabilitatea •variabilitatea •perisabilitatea •prêt al cererii Intangibilitatea sau imaterialitatea serviciilor are în vedere acea particularitate a serviciilor prin care acestea nu pot fi expuse şi implicit percepute prin simţurile umane înaintea achiziţionării lor. Această caracteristică face ca în unele cazuri.permit identificarea lor . Consecinţe: Pentru prestatori este necesară adaptarea permanentă la contacte numeroase şi variate. 1978) •A time-perishable. trăsătura generală a majorităţii lor constituind-o faptul că prestarea lor coincide în timp şi spaţiu cu întrebuinţarea.A . apoi prestarea acestora care se suprapun în timp şi spaţiu şi cu consumul serviciilor. intangible experience performed for a customer acting in the role of co-producer (Fitzsimmons. Inseparabilitatea serviciilor de persoana prestatorului precum şi de a utilizatorului. o participare activă a consumatorului în timpul utilizării serviciului.” Alte definitii ale serviciilor 1 •An activity or series of activities provided as a solution to customer problems (Gronroos. fie că se concretizează în anumite efecte utile care se răsfrâng direct asupra omului. serviciile impun mai întâi comercializarea.Pentru ca serviciul să fie prestat sunt necesare 2 condiţii: 1.

În literatura de specialitate.personalitate. întâlnim. 3. serviciile odată oferite. preţuri diferenţiate. În plus trebuie bine cunoscute nevoile pieţei şi trebuie delimitată sfera de acţiune pentru că. 4. cererea de servicii mai mare ca oferta determină creşterea preţurilor şi nesatisfacerea cererii pentru unele categorii de clienţi. Pentru a îmbunătăţi raportul cerere-ofertă se utilizează o serie de strategii care vizează atât cererea cât şi oferta. angajări de colaboratori (în edituri). dar neutilizate. ceea ce implică dificultăţi majore în standardizarea serviciilor şi existenţa unor posibilităţi practic nelimitate de diferenţiere a ofertei. calitatea serviciului depinde de: nivelul calificării profesionale. La fel la un anumit moment sau într-un anumit loc. de talentul. . cât şi pentru fiecare serviciu în parte. importante implicatii asupra modalitatilor de comercializare a serviciilor în strainatate. 2. 2. Nestocabilitatea (perisabilitatea) serviciilor creeaza probleme îndeosebi legate de posibilitate a aparitiei unor dezechilibre între cerere si oferta si impune utilizarea unor strategii vizând atenuarea acestor dezechilibre. Aceste caracteristici au de asemenea. cumpărătorul are în vedere o serie de valori şi de utilităţi care corespund unei scări de preţuri Lipsa proprietăţii – un serviciu oferă consumatorului un avantaj sau o satisfacţie fără a avea drept rezultat transferul proprietăţii asupra vreunui lucru. Evolutia gândirii economice despre servicii Evolutia gândirii economice despre servicii. participând de multe ori direct la prestarea serviciului . 4. sisteme de rezervare (ordonarea cererii). serviciile nu pot fii stocate şi păstrate în vederea unui consum ulterior. angajările cu timp parţial. Această caracteristică determină neajunsuri în asigurarea echilibrului ofertă-cerere şi în realizarea efectivă a serviciilor. De asemenea. 3. adică. existând din acest punct de vedere numeroase posibilitati de diferentiere a serviciilor. bancare). angajări sezoniere. 1. acelaşi producător nu-şi poate oferi serviciile simultan pe mai multe pieţe. Imaterialitatea si intangibilitatea serviciilor fac evaluarea serviciilor mai dificila si obliga prestatorii sa gaseasca solutii pentru a le face “vizibile”. servicii complementare oferite în perioadele de vârf. reprezintă pierderi de mijloace umane şi materiale ele neputând fi păstrate pentru a fi consumate ulterior. Nestocabilitatea (perisabilitatea) Neavând formă materială.3.strategii care vizează oferta: 1. modul de implicare şi participare a utilizatorului sau condiţiile de mediu specific. vizând combaterea unor “mituri false” si evidentierea ideilor valabile din teoriile mai vechi sau mai noi privind serviciile. ca variaţie dependentă de specificul prestatorului. Preţul serviciului – este un preţ al cererii pentru că orice client care utilizează un serviciu face o alegere între a-şi face singur serviciul şi a-l cumpăra. poate fi structurata în trei etape: a sec XVII-XVIII. . . 5. De asemenea. în sistemul procesului de productie a serviciilor (denumit de unii specialisti “servuctie”) clientul reprezinta unul dintre elementele fundamentale. Eterogenitatea sau variabilitatea serviciilor Această caracteristică trebuie privită atât pentru ansamblul serviciilor în raport cu sectorul terţiar (care e constituit din activităţi cu un conţinut foarte diferit). corectitudinea şi pasiunea prestatorului. Acest lucru are următoarea consecinţă: furnizorul de servicii face eforturi speciale pentru a-şi fideliza clientela oferind diferite stimulente consumatorilor sau creând cluburi lăsând astfel impresia că oferă un drept de proprietate Aceste caracteristici îsi pun puternic amprenta asupra productiei si comercializarii serviciilor. dezvoltarea de automate (pentru serviciile comerciale. stimularea cereri prin oferta de servicii speciale. calitatea serviciului este determinata într-o masura esentiala de calitatile prestatorului. în funcţie de autor. de îndemânarea. În momentul în care decide să cumpere serviciul. stimularea participării consumatorilor la prestarea serviciului (autoservire).strategii care vizează cererea: 1. Astfel. şi alte caracteristici ale serviciilor.

a economiei informationale si a industrializarii serviciilor). dar neproductivi).a.apoi. în aceasta perioada sunt: mercantilistii (care considera comertul peste mari si transporturile maritime activitatile cele mai rentabile). Primatul ştiinţei şi al tehnologiilor bazate pe ştiinţă Societatea post-industrială este centrată pe “a şti”. 1. ca de exemplu: J. A.- a sec. în timp ce artizanii. În secolele XVII-XVIII serviciile nu sunt tratate distinct în gândirea economica ci în ansamblul activitatilor Reprezentanti importanti ai gândirii economice si despre servicii.producţiei – nivelul şi rata creşterii productivităţii terţiare fiind mai slabe.3. Jean Fourastié s. societatea post-industrială se caracterizează prin 4 trăsături esenţiale: 1. comerciantii) si fiziocratii (care considerau ca numai proprietarii de pamânt si cultivatorii acestuia erau productivi. De ce? Datorită diferenţelor structurale de productivitate între cele 3 sectoare ale economiei. Remarcabile în aceasta perioada sunt si ideile enuntate de Adam Smith. în sectorul terţiar este rezultatul conjugat al: . Bastiat. XIX si a sec. Aceste diferenţe: .1. Colin Clark. John Stuart Mill. creşterea rapidă a P.reconsiderarea importantei ofertei în economie. iar organizarea activităţilor bazată pe informaţie şi ştiinţă. Karl Marx s. cresc veniturile ⇒ creşte cererea de servicii. Say si Fr.Daniel Bell. la care s-au raportat mult timp teoriile economice. . considerate utile din punct de vedere social. Colin Clark. pe stăpânirea inovaţiei şi a informaţiei.cresterea riscului si a incertitudinii pentru care trebuie sa ne pregatim si sa adoptam strategii macro si micro-economice adecvate. Unii economisti i-au adoptat într-o masura mai mare sau mai mica ideile (cum ar fi: D. Deosebit de importante si din ce în ce mai raspândite sunt teoriile care sustin ca societatea viitoare (în fapt prezenta deja în tarile dezvoltate) poate fi caracterizata ca o economie a serviciilor având ca trasaturi caracteristice: . Gândirea economică despre servicii în secolul XX Apariţia şi modernizarea concepţiilor referitoare la sectorul terţiar al economiei. 1. deoarece serviciile se pierd chiar în momentul producerii lor si deci nu produc valoare si profit. a transformarilor structurilor productive. XX.poate fi plasată la începutul secolului XX mai precis 1935-1965. Smith. .în prima etapă favorizează industria (care foloseşte o proporţie crescândă a populaţiei active. datorita. .B.3. Smith considera în general serviciile neproductive (cu exceptia comertului). avându-i ca protagonisti pe: Allan Fisher. . cunoaşterea ştiinţifică devine resursă strategică. Explicaţie: majoritatea populaţiei active în societatea post-industrială lucrează în sectorul terţiar.) iar altii l-au combatut. ⇒ sectorul terţiar este locul principal de absorbţie a mâinii de lucru. incluzând în prima categorie si ocupatii de servicii ca: marinarii. . •pe de altă parte apar concepţiile neo-industriale privind evoluţia societăţii Definirea societăţii post-industriale . .3. Este o societate terţiară – adică o societate bazată pe servicii. iar cum sectorul serviciilor este caracterizat prin rate mai slabe de creştere a productivităţii. 2. soldatii.integrarea orizontala a tuturor activitatilor economice si sfârsitul clasificarii sectoriale verticale a economiei. manufacturierii si comerciantii sunt utili. XX marcam aparitia si modernizarea conceptiilor referitoare la clasificarea sectoriala a economiei. Ca urmare. este problema centrală a societăţii post- .lucrări teoretice: Allan Fisher. . James Mill.2. Jean Fourastié. Ricardo.3. în principal. Deci. Gregory King si William Petty (care împart populatia activa în: cei care produc si au venit si cei care nu produc si nu au. 1.a. În secolul al XIX-lea discutiile despre servicii l-au avut ca autor de referinta pe A. Dupa 1950 încep sa se afirme si teoriile post-industriale (avându-l ca reprezentant de seama pe Daniel Bell) precum si neoindustriale (a “self-service-ului”. În prima perioada a sec.O. referitoare la împartirea muncii în productiva si neproductiva. După 1950 putem vorbi de o evoluţie paralelă: •pe de o parte: încep să se afirme ideile şi teoriile post-industriale.cererii – care se manifestă din ce în ce mai mult asupra serviciilor de natură „superioară”. Potrivit lui. acutizarii problemelor ecologice.

Această transformare se va baza în special pe inovaţiile din domeniul producţiei bunurilor şi infrastructurilor de comunicare-informare. ceea ce caracteriză munca este ca oamenii contează mai mult decât maşinile. .se diferenţiază prin faptul că nu fac din “self-service” sau tehnologiile consumului final.idee principală: tendinţa majoră care se conturează nu este trecerea spre o societate de servicii ci prefigurarea unei societăţi de “self-service” bazată pe un consum crescut. toţi cu nivel de formare universitară sau echivalentă. tehnicieni. Bell – o numeşte “professional and technical class”. După 1980 specialiştii susţin că societatea viitoare poate fi caracterizată ca o „economie a serviciilor”.au în comun cu tezele lui Gershuny: dezacordul faţă de ideile post-industriale. producţia realizată de persoane care sunt în acelaşi timp producători şi consumatori (“prosumatori”) în cadrul “casei electronice”. După opinia lui situaţia acestora nu este decât provizorie. Astfel. numeroase “industrii de servicii” care sunt foarte intensive în capital şi tehnologie. şi o consideră “centrul vital al societăţii post.Alvin Toffler: susţine idei asemănătoare referitor la dezvoltarea “prosumului”. . se constată (în ţările dezvoltate) cu excepţia micului comerţ cu amănuntul şi a serviciilor domestice.John Naisbitt – consideră informaţia ca fiind resursă de bază a societăţii. Francois Ecalle. b) a doua categorie de curente neo-industriale: . 4. economişti. oameni de cultură. 3. Trăsături caracteristice: •integrarea orizontală a tuturor activităţilor economice şi sfârşitul clasificării sectoriale verticale a economiei.desprindem din literatura de specialitate mai multe curente. sănătate. . Printre susţinători se pot enumera: Orio Giarini. jurişti. administraţie publică. . oameni de ştiinţă. J. Ei spun că noua economie a serviciilor nu corespunde sectorului terţiar în sens tradiţional. de fapt “neoindustrial” de evoluţie a societăţii. ceea ce contrazice tezele tradiţionale conform cărora serviciile sunt mai puţin lacome de capital. care. spre deosebire de bani (capital) este inepuizabilă şi auto regenerabilă d) o altă şcoală neo-industrială pune accent pe industrializarea serviciilor respectiv pătrunderea progresului tehnic în activitatea sectorului terţiar. reînnoit de bunuri industriale în sfera domestică. elementul determinant al transformărilor studiate acordă o pondere considerabilă mutaţiilor în modul de producţie (producţia devenind din ce în ce mai intensivă în servicii) şi în tehnologia serviciilor (subiect a propriei lor modernizări şi industrializări). Această trecere are la bază faptul că în societatea post-industrială. respectiv la domiciliul fiecăruia cu ajutorul unor mijloace tehnice deosebit de performante. diferite de cele ale modelului „industrial” sau „neo-industrial” de dezvoltare. Astfel: paralel cu creşterea consumului final de servicii va avea loc producerea lor de indivizii însăşi continuând munca lor casnică cu un echipament menajer şi colectiv performant. Mutaţia sistemelor de valori şi formelor de gestiune a societăţii de la modul economic la modul sociologic. Reprezentanti: Jonathan Gershuny are la bază analiza evoluţiei consumului în economiile occidentale 1960 – 1980 Neajuns la ipotezele emise de Gershuny: atenţia mai mică acordată serviciilor publice mai ales: educaţie. •reconsiderarea importanţei ofertei în economie datorită în principal acutizării problemelor ecologice. şi încearcă să explice creşterea serviciilor susţinând în acelaşi timp modelul industrial. c) un al treilea curent de idei vede viitorul societăţii neo-industriale ca o economie informaţională.acestea sunt diverse. 3. În ceea ce priveşte teoriile neo-industriale: . aceste mari sectoare urmând să intre în era propriei industrializări şi transformări în self-service. Walter Stahel. ingineri. ci se caracterizează prin faptul că “funcţiile de servicii sunt predominante în prezent în toate tipurile de activităţi economice”.industriale. a) teoria neo-industrială a “self-service-ului” . Claude Delaunay. . personal din domeniul sănătăţii. Predominaţia clasei profesioniştilor şi tehnicienilor D. cu trăsături specifice. Este compusă esenţial din: educatori. şi mai ales pe dezvoltarea informaticii şi electronicii.industriale”.

informatică. fără dezvoltări corespunzătoare în cercetare. Referitor la “miturile” dovedite ca fiind în mare parte false de realitatile economice prezente amintim: afirmatiile ca serviciile sunt cele mai putin receptive la progresul tehnic sunt caracterizate de sporurile cele mai lente ale productivitatii muncii serviciile sunt neproductive iar dezvoltarea acestora ar conduce la “dezindustrializare”. însă. Pentru Jean Fourastie. crestere economica lenta sau chiar stagnare Serviciile-un nou subiect pentru teoria economică Un fapt inedit în legătură cu atenţia acordată serviciilor în teoria economică este că s-a produs o trecere de la o istorie a unei marginalizări îndelungate la un interes tot mai mare începând cu sfârşitul anilor 1970 şi începutul anilor 80. caracterizate. după cum se ştie. iar. De cele mai multe ori ele nu pot fi disociate şi evidenţiate separat de producţia propriu-zisă sau de produsul obţinut fiind incluse în sectoarele respective. Deşi. comerţ. cuprinzând şi acele activităţi generatoare de efecte utile care au loc în celelalte sectoare de activitate (cercetare. având drept punct de pornire stabilirea sferei de cuprindere a serviciilor. există activităţi de natura serviciilor care servesc producţiei materiale şi sunt integrate acesteia (au loc în cadrul întreprinderilor producătoare de bunuri). acesta este un sector cu progres tehnic rapid. pescuitul. bănci. Promotorul clasificării sectoriale a economiei este considerat a fi Jean Fourastie. şi unele limite care nu pot fi trecute cu vederea. gospodăria comunală. activităţile legate direct de transformarea mediului natural (agricultura. în principal. Această clasificare prezintă. băncile. Sectorul terţiar include tot ceea ce nu apare în sectoarele primar şi secundar: transporturile şi telecomunicaţiile. asigurări etc. ocrotirea sănătăţii. sănătate. a modului în care se grupează activităţile din sfera producţiei materiale şi din afara acestora. Exprimarea unitară a tuturor serviciilor. Acest sector este definit ca un sector cu progres mediu. în ultima vreme. cultură. comerţul. învăţământ. printr-o mare eterogenitate şi complexitate. dezvoltarea şi diversificarea accentuată a serviciilor sunt consecinţa directă a progresului tehnic din acest sector. pe de altă parte. Pe de o parte. în principal. fiind un simbol al erei post-industriale. Nu doar . totuşi. Sectorul terţiar se dovedeşte a fi prea restrâns pentru a cuprinde toate serviciile. industria extractivă).•creşterea riscului şi a incertitudinii pentru care trebuie să ne pregătim şi să adoptăm strategii micro şi macro economice adecvate Exprimarea unitară a tuturor serviciilor. printr-o mare eterogenitate şi complexitate. este evident faptul că sfera serviciilor este mai largă decât sfera sectorului terţiar. educaţie. şi-a găsit reflectarea în acceptarea teoriei clasificării sectoriale a ramurilor. Cuaternarul este denumit în literatura de specialitate ca fiind sectorul grijii faţă de om. unii autori includ în cadrul acestuia industriile extractive şi construcţiile. consulting etc. învăţământ. sistem bancar etc. Promotorul clasificării sectoriale a economiei este considerat a fi Jean Fourastie. Deci. să se utilizeze tot mai frecvent noţiunea de cuaternar pentru a desemna zona modernă a activităţilor economice din sectorul terţiar: cercetare. în care trebuie să se acţioneze cu multă precauţie. fiind foarte eterogen. tocmai ca efect al receptivităţii faţă de progresul tehnic. şi-a găsit reflectarea în acceptarea teoriei clasificării sectoriale a ramurilor.. activităţile forestiere şi. din servicii. se acceptă identificarea dintre sfera serviciilor şi sectorul terţiar. informatică. având drept punct de pornire stabilirea sferei de cuprindere a serviciilor. Sectorul primar grupează. economia se împarte în trei sectoare cu comportament economic diferit. Conform acestei teorii. Expansiunea. administraţia de stat. după cum se ştie. cultura. finanţele. în plan teoretic. asigurările etc. după unele accepţiuni. ocuparea timpului liber etc. este de neconceput progresul tehnic în sectoarele primar şi secundar. mai ales în privinţa cuprinderii şi analizării ca un tot unitar a activităţilor sociale utile. în practică. diversificarea şi ritmurile diferenţiate de evoluţie a serviciilor au făcut ca. Sectorul secundar cuprinde activităţile industriale prelucrătoare. primar sau secundar. caracterizate. Terţiarul este considerat (pe nedrept) sectorul cu progres tehnic lent. turismul. telecomunicaţii. învăţământul. administraţie. Clasificarea sectorială a ramurilor are deosebite semnificaţii teoretice şi practice. Este format.) O altă limită a clasificării sectoriale se referă la receptivitatea şi ritmul de penetrare a progresului tehnic în sectorul terţiar.

care arătau în urmă cu o jumătate de secol în cadrul unor modelelor trisectoriale de dezvoltare că rolul serviciilor va creşte. Colin Clark şi Jean Fourastie. Se speră astfel că activităţile de servicii. alături de agricultură şi industrie. apoi OMC. Constrângerilor impuse de producătorii de ţiţei nu li se putea face faţă decât prin progrese rapide în tehnologie. etc.. teoreticienii au ajuns la concluzia că funcţia economică responsabilă pentru crearea avuţiei suferă modificări fundamentale. În etapa a treia serviciile au trecut din realităţile teoretice şi practice pe masa de negocieri. . OCDE) acordă spaţii importante pe ordinea de zi acestui fenomen. În etapa a doua. O a doua explicaţie ar putea fi adusă de o altă realitate a ultimelor decenii: încetinirea creşterii economice şi agravarea şomajului în perioada anilor 1970. Într-o primă etapă conştientizarea s-a produs la nivelul practicienilor care s-au confruntat prima dată cu noua realitate caracterizată prin creşterea numărului activităţilor de servicii mai întâi din interiorul şi apoi şi din afara industriei prelucrătoare. Se poate spune că există o cronologie a conştientizării importanţei serviciilor. Pentru ca teoria economică să aibă posibilitatea să analizeze fenomenul şi să ofere soluţii utile este nevoie de abandonarea vechiului mod de percepere a realităţii dar şi de noi concepte. soluţia vehiculată cel mai frecvent este abordarea interdisciplinară. ar putea contribui la depăşirea acestor probleme. necesitând o rezolvare cât mai urgentă. Terţiarul nu mai este doar un sector în cadrul economiei. a transporturilor şi a serviciilor de distribuţie. marketingul. a sistemului financiar. dupa cum am vazut. UNCTAD. celelalte discipline s-ar dovedi mai relevante în studierea tranzacţiilor cu servicii care presupun interacţiuni mai clare. mentalul uman are dificultăţi în perceperea imaterialului şi a subiectivului.) încearcă o sintetizare a acestora. Jan de Bandt (. la Runda Uruguay. sub impactul crizei economice. sub impactul primei crize economice grave postbelice care a apărut în ţările dezvoltate. care presupune dezvoltarea legăturilor cu sociologia. în cadrul GATT: la început în cadrul grupului de negocieri asupra barierelor comerciale netarifare în contextul Rundei Tokyo iar apoi în 1986. În etapa a patra se înscrie GATS. ţările afectate de creşterea preţurilor la ţiţei încearcă să găsească noi surse de avantaj şi / sau noi modalităţi de valorificare a avantajelor existente. metodologii şi instrumente statistice. hermeneutica. în cadrul grupului distinct de negocieri privind comerţul cu servicii. ţinând seama de gradul de interacţiune comunicativă: în timp ce ştiinţa economică s-ar dovedi mai utilă pentru analizarea serviciilor de piaţă în care predomină comportamentul economic raţional. care funcţionează după alte reguli. Tonul a fost dat. serviciile trecând în prim-plan prin dobândirea unei dimensiuni strategice în context naţional şi internaţional. situată la sfârşitul anilor 70. se impune menţionarea progreselor tehnologiilor din domeniul informaţiei şi al telecomunicaţiilor. De aceea provocarea lansată pentru statisticieni este tentantă. În acest sens. dar şi dezbaterile din cadrul organizaţiilor şi organismelor internaţionale (GATT. iar acestea presupuneau o intensificare a cercetării şi explorări privind posibilităţile de îmbunătăţire a managementului. O serie de autori susţin că la originea interesului teoretic pentru servicii trebuie căutate realităţi.. Cert este că la nivel teoretic se face simţită nevoia regândirii paradigmei economiei industriale. antropologia culturală. de genul consecinţelor primului şoc petrolier din1973. instrument juridic multilateral care asigură cadrul de reglementare şi de liberalizare progresivă a comerţului cu servicii.literatura economică tratează diverse aspecte ale terţiarului. În timp ce economiile industrializate se transformă tot mai mult în economii de servicii. În al treilea rând. Regândirea şi adaptarea bagajului teoretic referitor la servicii trebuie să fie susţinute în acelaşi timp şi de modificări de ordin statistic. Cu alte cuvinte. intensive în forţă de muncă. astfel: ˇ ˇ ˇ ˇ ˇ ˇ ˇ evocarea caracterului neproductiv al serviciilor aparenta expansiune a sectorului apariţia unor servicii care nu ar răspunde nici unei nevoi reale serviciile ca reflectare a creşterii costurilor cu organizarea serviciile ca urmare a dezindustrializării (fenomenul terţiarizării privit nu ca o revoluţie ci ca o contrarevoluţie) serviciile ca expresie a încetinirii creşterii economice globale serviciile şi paradoxul productivităţii. de Allan Fisher. el se transformă într-un liant. pătrunzând în toate domeniile economice şi fiind dificil de separat. care aduc schimbări în diviziunea internaţională a muncii. Alături de dificultăţile psihologice în înţelegerea importanţei serviciilor se înscriu şi o serie de stereotipii care întreţin percepţiile negative asupra serviciilor.

Dezvoltarea serviciilor pentru populaţie şi timpul liber. o provocare pentru teoria şi practica economică.CAPITOLUL 2 : LOCUL ŞI ROLUL SERVICIILOR ÎN ECONOMIE 2. •Să explicaţi diferenţele între consumul de servicii – ca indicator al calităţii vieţii. Politică. J. Washington. Bucureşti.3. zone etc. Condiţionări şi implicaţii economice. Ed. ar trebui să puteţi: •Să evidenţiaţi criteriile de clasificare sectorială a economiei şi ramurile incluse în fiecare sector. •Să explicaţi contribuţia serviciilor la creşterea economică şi modul cum aceasta poate fi măsurată. Sibiu. Can we measure productivity in services activities?. Contribuţia serviciilor la creşterea economică 2. •Să înţelegeţi corelaţiile economico-sociale ale serviciilor în context internaţional. Londra. •Să comparaţi. Ed. martie. A.2.3. pag. 7. Timpul liber. Ed. Interdependenţele serviciilor în economie şi societate 2. 1984. 1990 Colin Clark. . 1989 2.). P. 1941 şi ediţiile următoare Coppieters. Paris. în “Strategic trends in services”. ● calitatea vieţii = calitatea aspectelor materiale şi spirituale ale vieţii oamenilor. 8. Harper&Row. Timişoara. 1987. Economică. Rolul serviciilor în dezvoltarea economico-socială 2. Jacques de Bandt. nr. Serviciile moderne.1. Dimensiunile sectorului terţiar 2.1. în Akehurst. J. 1996Coralia Angelescu. Univ. . New York. Serviciile şi calitatea vieţii OBIECTIVELE CAPITOLULUI După studierea acestui capitol.89-97. London. „Trade in Services. ● coeficienţii bugetari ai serviciilor = ponderea cheltuielilor pentru servicii în consumul familiilor.12. Ed. “Lucian Blaga”. ITU and the OECD. 3. Bucureşti.şi Gadrey.D. Al.3. •Să prezentaţi relaţiile serviciilor atât cu deteriorarea cât şi cu protejarea mediului înconjurător. ● internalizarea serviciilor = organizarea şi exercitarea serviciilor de producţie în exteriorul întreprinderilor producătoare. Economia serviciilor. Iuliana Cetină. Mirton. BIBLIOGRAFIE 1. Cosmescu I. Project Promethee Perspectives. •Să evidenţiaţi rolul serviciilor în creşterea şi utilizarea timpului liber. Europe-1992-.1. ● sector cuaternar = sectorul informaticii. A Case for Open Markets”.F.2. Frank Cass & Co. CUVINTE CHEIE ● productivitatea relativă a muncii = raportul între ponderea unui sector economic în PIB şi ponderea aceluiaşi sector în populaţia ocupată. Londra. Serviciile şi sectorul terţiar 2. Initiatives for Interconnection. Dorin Jula. 5. •Să prezentaţi limitele clasificării sectoriale şi relaţiile între sfera serviciilor şi sectorul terţiar. în România. Livia Ilie. „Development of the Service Sector: A Critical Survey of Macroeconomic Models”. Coralia Angelescu. cu ajutorul unor indicatori specifici.2. ● loisir = timp liber petrecut de bună voie şi cu plăcere. Jivan..2. ● creşterea economică = sporirea avuţiei materiale şi nemateriale a unei ţări (regiuni. Dorin Jula. calitatea relaţiilor umane şi perceperea subiectivă a tuturor aceste aspecte de către individ. 1999. dimensiunile şi locul sectorului serviciilor în diferite ţări şi. . în speţă. Ltd. „The Economics of Services”. G. Sectorul serviciilor: dimensiuni şi interdependenţe 2. 4. American Enterprise Institute for Public Policy Research. 1997 Aronson. The conditions of economic progress. în International Organisations in the Age of Networks. şi Cowhey.2. 1989 Bressand. Ed. P. 6. GATT.

Maria Ioncică. Dilema ocupării forţei de muncă şi viitorul muncii. Orio Giarini. Timişoara. Institutul de Economie Mondială. Geneve. 2. Cei mai sugestivi indicatori utilizaţi în stabilirea dimensiunilor sectorului terţiar: 1. Grigorescu Ctin. All Beck. L’équilibre et la croissance économique. Clark. Un indicator important datorită rolului şi importanţei factorului uman în producţia de servicii este ponderea populaţiei ocupate în sectorul serviciilor. C. Dumazedier. 1991 18. Florescu. potrivit clasificărilor sectoriale ale economiei. Comerţul invizibil. demonstrând transformarea activităţilor terţiare într-un adevărat motor al creşterii economice. Heyne Paul. Puiu (coord. 1978 REZUMAT Activităţile de servicii sunt regrupate.2. Bucureşti. Ed. Ed. Fourastié) au fost natura tehnică a activităţilor. Ed. 1998 17. contribuţia serviciilor la crearea PIB. Academiei Române. ceea ce a condus la o creştere substanţială a ponderii serviciilor. Uranus. 1999. Cristureanu Cristana. Modul economic de gândire. 10. Paris. Patrick Liedtke. După anii 1970-1980 această afirmaţie începe să nu mai fie adevărată pentru un număr din ce în ce mai mare de domenii ale serviciilor. Comerţul în economia românească. Gallimard. 2001 16. 2-8 II 1991 22. 1962 11. J. The Eonomist. Jean Rémy Roulet. Bucureşti. Funcţiile serviciilor în economia mondială. electronicii şi tehnologiilor moderne de telecomunicaţii. Ed. Sectorul serviciilor: dimensiuni şi interdependenţe La nivel macroeconomic. Ed. pe de altă parte volumul şi contribuţia efectelor produse de servicii la progresul economic şi social general. 1999 20. Astfel. Ştefan Mihai. Economia serviciilor. pentru toate categoriile de ţări ritmul mediu de creştere a PIB creat în servicii a fost superior celui pentru total PIB. în sectorul terţiar. Didactică şi pedagogică. 1996 15. Walter R. C. Bucureşti. L’Europe face à la nouvelle économie de service. 1987. Lionel Stoleru. Ştiinţifică şi Enciclopedică. revăzută şi adăugită.1. 2. adică ponderea serviciilor în PIB Statisticile internaţionale arată că după 1970. potrivit teoriilor clasice. Paris. Orio Giarini. pag. Bucureşti. Le grand éspoir du XX-ème siècle. Fisher. Mirton. dimensiunile sectorului terţiar sunt măsurate de o serie de indicatori care exprimă. Fourastié Jean. 1978 12. Vers une civilisation du loisir. Ed. „Economia imaterialului: tranzacţiile internaţionale cu servicii”. Stahel. aceasta reprezintă una dintre limitele clasificării sectoriale a economiei. Editions du Seuil. Limitele certitudinii.9. 1963 13. All Beck. sectorul terţiar se caracterizează prin receptivitatea cea mai mică la progresul tehnic şi ritmurile cele mai scăzute ale productivităţii muncii. Bucureşti.33. Orio Giarini. în totalul populaţiei ocupate. Anii ’80 marchează şi din acest . De altfel. Al. pescuitul şi mineritul. Dunod. pe de o parte mărimea şi ponderea resurselor utilizate în acest sector. Criteriile utilizate de protagoniştii acestor clasificări (A. The restructuring of american services. 2003 19. alături de tendinţa de pătrundere a funcţiilor de servicii în toate sectoarele economiei şi de integrare orizontală a acestora. Roach Stephen. silvicultura. . L’Institut Universitaire D’Etudes Europeennes. Teorie şi practică. iar sectorul secundar industria prelucrătoare şi construcţiile. Bucureşti.). Morariu Daniela. Serviciile şi sectorul terţiar de completat 2. Ed. în timp ce sectorul primar include agricultura. precum şi receptivitatea la progresul tehnic şi ritmurile de creştere ale productivităţii muncii. 1992 14. 21. Din analiza datelor statistice reiese că există o legătură strânsă între nivelul dezvoltării economice şi structura economiei naţionale între mărimea PNB şi ponderea serviciilor în populaţia ocupate produsul intern brut. Dezvoltarea şi specializarea serviciilor. J. Edimpress-Camro. Paris. unde progresul tehnic se extinde mai ales prin intermediul informaticii. – Ediţia a III-a. Bucureşti.

deşi în număr aşa de mare (aprox.2.3%. pentru toate categoriile de ţări. 4. Interdependenţele serviciilor în economie şi societate În ceea ce priveşte sistemul interdependenţelor. totuşi cea mai puternică este tendinţa de exteriorizare. datorită avantajelor certe pe care aceasta le furnizează beneficiarilor. 2. în viteza mare de rotaţie a capitalului şi de asemenea în diversificarea ofertei. ritmuri superioare de creştere a PIB în servicii. Explicaţia acestui aspect constă în investiţiile reduse reclamate de acest sector. a investiţiilor etc. atât de internalizare cât şi de externalizare. se structurează pe 2 direcţii principale: a) impactul cu procesul de producţie propriu-zis. prin liberalizarea importurilor. pentru dezvoltarea. Situaţia în România la sfârşitul anului în 1997 a fost evaluată astfel – imobilizările corporale ale sectorului terţiar reprezentau 28. respectiv numărul întreprinderilor active pe sectoare şi ramuri. diferenţele de tradiţii şi obiceiuri etc. Ca şi în cazul populaţiei ocupate se constată diferenţiere între ţări în ceea ce priveşte ponderea cu care serviciile participă la realizarea PIB.7%. Acesta este de altfel şi cazul României cu o pondere a populaţiei ocupate în servicii de numai 31. Concluzii asemănătoare pot fi desprinse şi din analiza ponderii serviciilor în crearea PIB. Alţi indicatori importanţi care evidenţiază creşterea dimensiunilor sectorului serviciilor în economia contemporană se referă la: numărul agenţilor economico-sociali active din economie.2% în anul 2000. De asemenea o pondere mare.8% din totalul celor existente în economie. În acelaşi timp. preponderenţa terţiarului. în ţările dezvoltate ponderea serviciilor în populaţia ocupată depăşeşte 60 şi chiar 70%. de 50-60%. fapt care evidenţiază reorientarea întreprinderilor în conformitate cu cerinţele economiei de piaţă spre sectorul serviciilor. Astfel: în 1996: 84. fie în raport funcţional cu aceasta. Referitor la primul aspect. b) impactul asupra omului cu nevoile sale. iar în 1997: 82. declinul relativ al sectorului primar şi începutul declinului sectorului secundar. internalizate sau externalizate. din acest punct de vedere. Acest lucru se explică prin faptul că peste 90% din aceste întreprinderi sunt de talie mică. În prezent. serviciile putând fi. existând totuşi unele diferenţieri chiar în cadrul acestor ţări. serviciile de producţie se află fie în raport organic cu producţia de bunuri. Se remarcă o tendinţa de creştere uşoară faţă de anii precedenţi. De i nserat– economia institutionala – cost de tranzactie !! .2. Mărimea şi structura imobilizărilor corporale – acest indicator indică dimensiunea resurselor materiale utilizate în sectorul serviciilor şi raportul acestora cu celelalte sectoare. o au întreprinderile care au ca obiect de activitate comerţul şi reparaţiile. comparativ cu celelalte sectoare ale economiei. 3 numărul agenţilor economico-sociali activi din economia naţională. aproximativ 69%. numărul întreprinderilor active pe sectoare şi ramuri. se manifestă ambele tendinţe în organizarea serviciilor de producţie. În România ponderea întreprinderilor de servicii în numărul total al întreprinderilor active demonstrează evoluţia pozitivă a acestui sector. mărimea şi structura imobilizărilor corporale. pe când în ţările cu un nivel scăzut de dezvoltare acest indicator ia valori corespunzător mai reduse (30-40%). 5. serviciile în economie şi societate. fie celui final. Mărimea investiţiilor şi structura acestora pe domenii de activitate. comparativ cu celelalte sectoare ale economiei. modernizarea şi reconstrucţia celor existente în sectorul serviciilor. Astfel. Analiza diacronică şi sincronică a dimensiunilor sectorului serviciilor evidenţiază puternica tendinţă de “terţiarizare” a economiilor ţărilor dezvoltate precum şi corelaţia între nivelul de dezvoltare a serviciilor şi gradul de dezvoltare a economiilor naţionale. cuprinzând servicii destinate fie consumului intermediar. statisticile internaţionale referitoare la acest indicator relevând. Dar.punct de vedere în ţările dezvoltate. 225000 întreprinderi). Acest indicator este utilizat pentru a vedea eforturile făcute pentru crearea de noi mijloace fixe. determinate de particularităţile modelelor de creştere economică. în ţările mediu dezvoltate ponderea sectorului terţiar în ocuparea populaţiei se situează la un nivel de asemenea mediu. proporţia lor în PIB şi PO este foarte mică.

introducerea noilor tehnologii. aprovizionare. intrând în acest proces în relaţii complexe cu bunurile materiale. Observaţie referitoare la aceste raporturi: pe de o parte creşterea consumului final de servicii a devansat valoric şi ca volum creşterea consumului de bunuri. serviciile destinate consumului final. fără ca această tendinţă să poată fi generalizată. cu era serviciilor. într-un declin. serviciile bancare . .O altă concluzie importantă. relaţii ce pot fi de concurenţă (substituţie) sau de stimulare (complementaritate). obiectul de activitate al unora dintre ele (transport.fenomenul de globalizare a pieţelor după 1980. selectarea şi pregătirea forţei de muncă pe de altă parte. demonstrată de realităţile economice. 2. Fundamentele teoretice de la care pornesc cei dintâi sunt legate de concepţiile economiştilor clasici. Detaliat Sistemul intercondiţionărilor serviciilor în economie şi societate se structurează pe două direcţii principale: impactul cu procesul de producţie de bunuri materiale şi asupra omului cu nevoile sale. . producţia furnizează mijloacele materiale şi tehnice necesare exercitării serviciilor şi.cum sunt transporturile. transport. În acest context. de recreere (acestea sunt nevoi cu evoluţie permanent ascendentă pe măsura dezvoltării societăţii. acum se exercită în exterior sau invers. Dezvoltarea economică ar ajunge astfel. care considerau producţia de bunuri materiale ca fiind singura sursă a valorii şi creatoare de avuţie. demonstrată de realităţile economice este că serviciile pot fi considerate în acelaşi timp premisă şi efect al industrializării. Adepţii postindustrialismului.nevoi spirituale şi sociale: de comunicare.: proiectare. acestea sunt destinate satisfacerii nevoilor de consum ale populaţiei şi.La diferite stadii de dezvoltare economică. serviciile . serviciile intră în relaţii complexe cu bunurile materiale şi anume: relaţii de concurenţă sau de substituţie şi relaţii de stimulare reciprocă. Vorbim de exteriorizarea (externalizarea) sau interiorizarea (intrenalizarea) serviciilor. dimpotrivă.deplasarea masivă a forţei de muncă dinspre industrie spre servicii . premisă şi efect al industrializării. este că serviciile pot fi considerate în acelaşi timp. anumite activităţi de servicii care se exercitau în interiorul întreprinderii producătoare de bunuri. anumite servicii evoluează conform concluziilor formulate de teoreticienii „autoproducţiei de servicii”. mai exact. Prin urmare. .nevoi materiale: adică alimentaţie. În ceea ce priveşte al doilea aspect. de educare. comerţ). nivelul de dezvoltare şi generalizare a tehnicii sau. dezvoltarea producţiei materiale – sunt determinate de amplificarea serviciilor de producţie (ex.contribuie în mod direct la realizarea pe piaţă a produselor. Aceste fenomene sunt determinate de următorii factori: 1. telecomunicaţiile. respectiv întinderea şi coerenţa pieţei. Doi factori au condus la menţinerea controverselor dintre cele două tabere: .O altă concluzie importantă. de cunoaştere. În acelaşi timp. nivelul general de dezvoltare tehnologică atins de o economie dată. . pe de altă parte. vorbim de: . reparaţii. adepţii dezindustrializării opunându-se celor care susţineau postindustrializarea. comerţul. cât şi spirituale sau sociale. În privinţa serviciilor destinate consumului final. ceea ce caracterizează cel mai pregnant economia modernă este complementaritatea bunuriservicii. Dar. adică pe de o parte: progresul tehnico-ştiinţific în ramurile direct productive. informatică). de securitate. gradul de dezvoltare a schimburilor. acestea sunt implicate atât în satisfacerea unor nevoi materiale. salută aceste transformări care presupun contribuţii la calitatea generală a vieţii şi forţă de muncă înalt calificată. cercetare. mai mult chiar. dezvoltarea sectorului serviciilor nu presupune dezindustrializarea economiilor ţărilor respective. vizând maximizarea valorii de utilizare a produselor pe întreaga durată a existenţei lor Industrie -servicii: de la interacţiune la interfaţă – viziune moderna Raportul industrie-servicii constituie un alt subiect care a suscitat vii dispute.

Consolidarea şi extinderea pieţei de capital au făcut posibilă şi dezvoltarea fabricilor. cu diferenţieri în funcţie de natura produselor. fiind domenii de avangardă în utilizarea noilor tehnologii. comerţ şi transportul cu vapoare sau pe calea ferată. Dimensiunea calitativă a dezvoltării economice ia locul dimensiunii cantitative. potenţarea utilizării produselor. dezvoltarea industrială a contribuit la evoluţia infrastructurii de servicii care cresc în diversitate. Se ridică însă probleme legate de analiză şi cuantificare pe care statisticienii încearcă să le rezolve. apropiindu-se una de alta . Astfel. fenomene negative în general.schimbări în planul cererii Două idei se desprind în legătură cu discuţia raportului industrie-servicii: . gestiunea şi reciclarea deşeurilor. calitatea fiind constantă. Rolul serviciilor în dezvoltarea economico-socială Teoriile economice moderne au revenit asupra rolului serviciilor în creşterea economică. Pe de altă parte. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că sectorul industriei prelucrătoare nu s-ar fi dezvoltat în perioada de început a revoluţiei industriale fără un fundal discret oferit de o revoluţie comercială reprezentată de sistemul bancar. sprijinirea fiind reciprocă. până la 80% din costurile totale ale acestora. educaţie (formare şi perfecţionare profesională).globalizarea şi societăţile transnaţionale . Limitele influenţei celor două sunt greu de trasat. (1991). întreţinere (mentenanţă). lupta dintre formal şi informal fiind câştigată de cel din urmă aspect. Interdependenţa industrie-servicii se traduce prin folosirea metodei cauză-efect în explicarea procesului de dezvoltare din istoria economiei. Sub efectele concertate ale câtorva factori se produc schimbări fundamentale care pun probleme noi. Viziunea modernă se focalizează pe ideea convergenţei şi a contopirii celor două părţi ale activităţii economice. serviciile împărţindu-se din acest punct de vedere în: . Noile forme de organizare au deci rolul de a modifica cu tot mai mult curaj graniţele şi relaţiile tradiţionale din economie. Pe de altă parte. funcţiile serviciilor se înscriu între activităţile cele mai importante creatoare de avuţie materială şi spirituală.3. Produsele sectorului terţiar sunt realizate în cantităţi mari. Unele servicii depăşesc constrângerile impuse de nevoia suprapunerii în timp şi spaţiu a producţiei şi consumului prin posibilitatea stocării lor folosind mijloace electronice. eterogenitatea serviciilor face ca diferite prestaţii să nu contribuie la fel la creşterea economică. Dintre acestea se remarcă funcţiile de: cercetare-dezvoltare.progresul din telecomunicaţii şi informatică .ideea convergenţei.ideea integrării. De aici rezultă funcţia cheie jucată în sistemele de producţie deci şi rolul strategic pentru dezvoltarea industriei şi a economiei unei ţări. Aceste funcţii înglobează. fenomen însoţit de o deteriorare a performanţei comerciale. complexitate şi interdependenţă. În acelaşi timp se înregistrează o industrializare a serviciilor care constă în creşterea productivităţii prin aplicarea unor metode asemănătoare celor care au dus la creşterea productivităţii muncii în ramurile industriale. aparţinând lui Miles. legătura industrie-servicii nu reprezintă în fapt decât o reactualizare. atunci măcar în realitatea înconjurătoare. conform căreia cele două se îndepărtează de la formele tradiţionale. Serviciile s-au dezvoltat ca atare dar şi în interiorul industrie. (1989) sau lui Miles şi Wyatt. Pentru evidenţierea convergenţei celor două sectoare se poate trece în revistă faptul că pe de o parte industria dobândeşte caracteristici proprii serviciilor şi invers. Întreprinderile mai apelează la o strategie care vizează introducerea autoservirii clientului ceea ce presupune reducerea elementului de contact personal cu consumatorii.Acum 20 de ani se credea că producţia industrială va fi dislocată de servicii. o reducere a veniturilor. dacă nu în teoria de profil. Prin urmare. distribuţie. Paralel cu convergenţa există şi tendinţa de integrare a producţiei industriale cu producţia de servicii. în cadrul industriei prelucrătoare există tendinţe din partea unor firme flexibile de a elabora strategii care să-I implice mai mult pe utilizatori în procesul de concepţie a produsului. ale vieţii în general. să reducă stocurile şi să apropie în timp şi spaţiu producţia şi consumul. Se acumulează dovezi că serviciile pot dobândi un caracter intensiv în capital.dereglementarea şi liberalizarea . Aceşti factori sunt: . 2. Serviciile financiare şi serviciile profesionale de producţie întrec chiar unele industrii prelucrătoare. aprovizionare şi stocaj. Transporturile şi comerţul au ajutat la formarea marilor pieţe. Astfel. recunoscându-se rolul de prim rang pe care acestea îl au în prezent în realizarea progresului economic şi social.

avansate. Originea acestui model se regăseşte în lucrările autorilor Fisher-Clark-Fourastie care au fost baza de plecare pentru curentele de gândire postindustriale . teoria societăţii postindustriale a lui Daniel Bell din 1973 sau teoria economiei informaţionale. Dacă prima axă este focalizată pe gospodării. . Anii 80 înseamnă o perioadă fertilă sub aspectul contribuţiilor pe tema serviciilor care au fost reconsiderate în scopul studierii raporturilor cu dezvoltarea economică. Mai târziu.se acceptă ideea că industria ar fi baza de expansiune a serviciilor. acestea fiind abordate în interdependenţă cu sectorul industrial. care se constituie în motorul ierarhiei urbane moderne. 1983. secolul al XIXlea a adus primele încercări de surprindere a rolului lor la dezvoltarea economică prin şcoala istorică germană şi Friedrich List. ca urmare a creşterilor în planul productivităţii şi a inovaţiilor din domeniul produselor de larg consum. Raportul servicii-dezvoltare poate fi descompus în două faze: . care contribuie la progresul tehnic în sens larg. servicii regresive şi progresive. serviciile informaţionale intrând în această categorie.sunt respinse conceptele postindustriale care neglijează importanţa industriei .- intensive în muncă (personal) şi intensive în cunoaştere (inteligenţă). . 1987) consideră că se va ajunge la o substituire a serviciilor achiziţionate anterior de pe piaţă cu servicii produse în cadrul gospodăriilor.dezvoltată de Gershuny (1978. Contribuţia serviciilor la creşterea economică Raportul servicii . dimpotrivă. omogenitatea acestor teorii fiind însă mai scăzută. poate fi realizată o împărţire a lor în servicii stagnante.3.în a doua fază teoria privind acest subiect s-a dezvoltat ca reacţie la postindustrialism.Serviciile stagnante sunt cele care se caracterizează printr-o creştere slabă a productivităţii muncii sau prin ritmuri negative. Serviciile medicale. elementul determinant al noilor economii îl reprezintă serviciile de producţie şi cele de consum.1.în prima fază serviciile reprezintă cel de-al treilea stadiu firesc de evoluţie a economiei.Serviciile progresive sunt acelea la care.dezvoltare economică Dacă secolul al XVIII-lea a însemnat un început în ceea ce priveşte abordarea conceptuală a serviciilor. interpretările cauzelor şi implicaţiilor expansiunii serviciilor.după alţi autori. . 2. . rolul cererii. cea de-a doua este bazată pe structura producţiei industriale. Totuşi se pot desprinde două trăsături care unifică sau apropie aceste lucrări: . se pot stabili pentru această a doua fază două axe teoretice: -teoria economiei autoservirii . Teoreticienii care consideră că expansiunea serviciilor se datorează productivităţii scăzute văd oferta responsabilă de acest lucru. Sintetizând. contribuţie ce poate fi analizată şi măsurată cu ajutorul funcţiilor de producţie. se lansează modelul dezvoltării trisectoriale.Serviciile regresive sau „pubelă” atrag forţă de muncă slab calificată şi se caracterizează prin scăderea costurilor şi a preţurilor la respectivele activităţi: exemplul cel mai concludent îl constituie serviciile de fast-food. Totuşi probleme apar în momentul detectării factorilor care determină această creştere ca şi a acelor tipuri de servicii care contribuie cel mai mult la creşterea economică. Cu privire la tipurile de servicii care contribuie cel mai bine la dezvoltare. deşi preţurile au crescut. . care explică expansiunea serviciilor şi procentul crescând al forţei de muncă din acest sector integrându-le într-un proces pe termen lung de transformare structurală a ţărilor industrializate. productivitatea muncii a compensat acest lucru. ca şi metodologiile propuse fiind diverse. Dincolo de dilemele privind posibilităţile reale de concepere a unei teorii unitare şi coerente privind raportul serviciidezvoltare există un acord general privind creşterea ireversibilă a ponderii sectorului în ţările dezvoltate. Aportul cel mai mare la creşterea economică îl au serviciile intensive în inteligenţă. în timp ce alţi autori care cred în forţa motrice a serviciilor exagerează. recreative sau hoteliere se înscriu în această categorie.

Pe de altă parte. transporturi. tehnice.5 >1 Progres tehnic scăzut sau absent Limitare prin capacitate fizică şi psihică. dominarea factorului de producţie capital .5 . industria prelucrătoare şi servicii publice Sector terţiar: Comerţ. ca şi în fundamentarea arhitecturii sistemelor statistice. asigurări. De altfel. alte servicii private şi publice Sursa: Agnes Ghibuţiu. ed. acest model a influenţat şi puterea politică prin propagarea ideii că dezvoltarea sectorului de servicii s-ar produce automat. Mutaţiile structurale care însoţesc fiecare din cele trei stadii sunt puse pe seama schimbărilor care se produc în rândul cererii (schimbări psiho-sociologice) dar şi a celor de ordin tehnologic vizând oferta. Creşterea veniturilor pe cap de locuitor în ţările dezvoltate s-ar fi presupus că ar sta la baza orientării spre servicii. „Serviciile şi dezvoltarea”. bănci. Raportul servicii-dezvoltare economică în modelele stadiale Trebuie făcută menţiunea că această analiză este efectuată când se urmăreşte dezvoltarea economiilor naţionale. naţionale şi internaţionale. În continuare se va face o prezentare pe scurt a modelului şi se vor evidenţia câteva consecinţe în plan teoretic şi politic. elasticitatea cererii în funcţie de venit < 0. numărul de teze ce au rezultat fiind impresionant. sub influenţa liberului joc al pieţei. profesiuni libere. pag. Sau poate intuiţia eterogenităţii şi a consistenţei sectorului să stea la baza acestui comportament? Satisfacerea nevoilor nevitale prin bunuri materiale tendenţial uniforme. adaptare după Gruhler (1990. popularitatea lui se evidenţiază în utilizarea ca punct de plecare pentru alte teorii sau studii empirice.3.2. dominarea factorului de producţie pământ Limitare prin condiţii mecanice.Expert. Limitele acestui model se regăsesc în exagerarea rolului serviciilor de consum tradiţionale şi neglijarea serviciilor de producţie. şi orizontul temporal este destul de redus la acest model.1. 45). elasticitatea cererii în funcţie de venit [ Clark ] Sector primar: Agricultura şi silvicultura Satisfacerea nevoilor de bază. În continuare vor fi amintite trei modele: modelul celor trei stadii de dezvoltare teoriile societăţii postindustriale modelul societăţii informaţionale Modelul tristadial elaborat de Fisher-Clark-Fourastie propune următoarele etape: preindustrial. Bucureşti. a inovaţiei tehnologice.1.1 Satisfacerea nevoilor de bunuri moderne şi de lux. Lipsa unui antrenament teoretic şi experimental a dus probabil la propagarea unei atitudini pasive a puterii politice faţă de direcţionarea dezvoltării serviciilor în aşa fel încât să se poată obţine avantajele gândite şi dorite. dominarea factorului de producţie muncă Progres tehnic mediu până la ridicat Progres tehnic ridicat Progres tehnic [Fourastié ] OFERTĂ Limitarea evoluţiei productivităţii prin dominarea unui factor de producţie [ Wolfe ] Limitare prin creşterea naturală. 2000. elasticitatea cererii în funcţie de venit >0. în fiecare din ele ponderea în producţie şi ocuparea forţei de muncă fiind dominate pe rând de agricultură şi industria extractivă.5 Sector secundar: Industria extractivă. industial şi postindustrial. Pe lângă faptul că a deschis noi punţi cercetătorilor. elasticitatea cererii în funcţie de venit = 0. Variante de interpretare a mutaţiilor structurale în contextul teoriei trisectoriale VARIABILE ŞI DETERMINANŢI ( în funcţie de autori ) SECTOR CERERE Structura nevoilor. a celor sociale şi publice. de industria prelucrătoare şi respectiv de servicii.

Rada (1987) sunt câţiva din cei care au considerat că societatea se îndreaptă spre o informatizare susţinută. Elementul de continuitate cu modelele anterioare îl constituie prelungirea lor prin anunţarea unui al patrulea stadiu. pe de o parte. Acest curent de opinie permite intelectualilor să creadă în forţa viitoare a inteligenţei. nu s-a crezut că ţările în dezvoltare ar putea sări peste etape. Teoria autoservirii sau a „substituţiei bunurilor materiale şi serviciilor” este legată de economistul britanic Gershuny. Chiar dacă serviciile şi orice teorie elaborată pe marginea posibilităţilor de dezvoltare pornind de la punerea accentului pe ele trebuie să ţină seama de fluiditatea şi inconsistenţa materială specifice. În opinia acestuia. legat de producţia.Teoriile societăţii postindustriale reprezintă o continuare a modelului anterior. aici fiind incluse: teoria autoservirii teoria complementarităţii Modelele neoindustriale se dezvoltă ca reacţie la diferitele ipostaze ale modelelor postindustriale şi au la bază observarea realităţilor cu care se confruntă ţările dezvoltate după 1975. Se pot remarca. 1987. care lasă loc contactului personal dintre producători şi consumatori.1. Cererea şi diversificarea ei sunt considerate determinanţi ai evoluţiei spre servicii. Gospodăriile fie achiziţionează bunuri materiale pentru a le utiliza (presupunând că sunt dispuse să plătească pentru aceasta un consum de timp) în orice moment. Serviciile informaţionale ar putea fi considerate „servicii ale serviciilor”. Nu sunt astfel abordate serviciile în contextul relaţiilor cu alte sectoare economice şi nici posibilităţile ţărilor mai puţin dezvoltate să recupereze decalajele faţă de ţările avansate prin elaborarea unor programe de dezvoltare bazate pe sectoare de servicii. Joncher (1983). Avantajele punctate sunt de natură sociologică. considerându-se că procesul istoric de ajungere la forme sofisticate bazate pe servicii nu poate fi modificat sau scurtat. fără delimitări specifice. cuaternar. Limitele acestui model.2. dar care oferă exemple sugestive şi explicaţii pertinente pentru cauzele dezvoltării serviciilor şi urmările acestui fapt. care constau în analizarea globală a terţiarului. impactul lor asupra societăţii în general fiind încă insuficient analizat. în faţa producţiei de dragul producţiei. ci spre internalizarea lor. aceste teorii recunosc însă cunoştinţele ca fiind principiul fundamental al unei societăţi care doreşte maximizarea bunăstării. îl alătură modelului anterior. numite şi „formale”. Faţă de primul model. modele bine fundamentate teoretic. În aceste condiţii este vitală nevoia de a schimba informaţii pentru sudarea şi coordonarea activităţilor. Porat (1977). a „gulerelor albe”. Raportul servicii-dezvoltare economică în modelele neoindustriale Aceste modele corespund celei de-a doua faze amintite anterior. Ei au demonstrat că modelul se aplică doar la unele servicii. prelucrarea. Criticile modelului sunt sintetizate în cele ce urmează: . în anii 1960-1970 aceste teze anticipând transformarea economiilor occidentale în economii de servicii. alături de progresul tehnologic. Trebuie făcută observaţia că economia serviciilor şi economia informaţională nu sunt identice. transformările vizate anulând munca parcelată caracteristică societăţii industriale. spre transformarea lor în autoservicii. dar pe de altă parte şi modele cu caracter eclectic. Jocul costurilor de oportunitate tinde să se deplaseze nu spre o externalizare a serviciilor. Un exemplu ar fi înlocuirea transportului public prin utilizarea autoturismului particular sau substituirea serviciilor de curăţătorie din sectorul comercial cu maşinile de spălat din gospodărie. Modelul societăţii şi al comportamentului economic au fost contestate atât la nivel teoretic cât şi empiric de unii autori: Delmas şi Gadrey. spre creşterea oportunităţilor de oferire a acestora pe piaţă. până când soluţia autoservirii devine mai avantajoasă. producţia materială şi legile ei scăzându-şi treptat ponderea. închegate. Gadrey. Cele mai spectaculoase transformări ar avea loc în domeniul educaţiei şi al sănătăţii sub impactul tehnologiei din domeniul informaţiei. Pionierul acestei teorii este Fuchs (1968) dar paternitatea conceptului de „societate postindustrială” aparţine lui Bell (1973). distribuţia şi consumul de informaţii. la originea transformărilor economice care au loc în societăţile dezvoltate se află comportamentul gospodăriilor. 2. De asemenea. Teoriile societăţii informaţionale propun o abordare în care locul central îl ocupă dezvoltarea produselor din domeniul informaţiei. 1987. Cum explică Gershuny această tendinţă? Creşterea mai rapidă a productivităţii muncii din sectorul industrial face ca preţul relativ al serviciilor faţă de bunuri să crească. a doua neluând în calcul celelalte servicii sau evoluţia lor în cadrul economiei. totuşi noţiunea de „informaţie” este prea vagă şi interpretabilă. ca reprezentanţi ai cererii finale. ca urmare a accentuării diviziunii tehnice a muncii şi a extinderii specializării.3. care nu reclamă timp dar presupune o potrivire cu momentul în care ele sunt disponibile. fie apelează la serviciile din afara gospodăriei.

necesitatea proximităţii fizice dintre producător şi consumator) dar şi de dorinţa menţinerii renumelui. De asemenea. complementaritatea materialului şi a imaterialului creşterea dinamică a serviciilor de producţie manifestarea mai multor forme de industrializare în sfera serviciilor.Nu poate fi neglijată nici existenţa unor categorii de servicii care răspund altor criterii. Teoria autoservirii deschide drum unor cercetări interdisciplinare. Punctele comune care pot fi desprinse în cadrul teoriei complementarităţii sunt următoarele: .Elementul central al noii economii a serviciilor nu este de ordin tehnic. Denumirea teoriei provine de la faptul că serviciile intermediare sau complementare sunt din ce în ce mai importante în condiţiile creşterii gradului de sofisticare în modul de producţie şi în structura acesteia.- autoservirea nu se mai poate realiza în cazul unor servicii cu grad înalt de specializare forţa de muncă ocupată în servicii continuă să crească relativ şi absolut ca răspuns la o cerere crescândă din partea gospodăriilor. Teoria complementarităţii este a doua orientare în contextul reacţiilor la postindustrialism dar este diferită şi de teoria autoservirii. sondarea opiniei publice) sunt nevoite să ofere servicii de reputaţie mondială pentru clienţii anterior plasaţi pe piaţă. Trei concluzii se pot formula în acest moment: . Aspecte privind gradul de internaţionalizare a serviciilor . devenind astfel posibilă standardizarea şi obţinerea avantajelor de scară rolul strategic al serviciilor de afaceri destinate în special marilor corporaţii ca trăsătură esenţială a noii ierarhii urbane. Ceea ce rezultă este că autoservirea trebuie luată în considerare alături de creşterea serviciilor intermediare furnizate de firme pentru alte firme şi de creşterea firmelor producătoare de servicii. Serviciile bancare şi de asigurări. care acţionează ca un certificat de garanţie pentru client. bancar de asigurări şi tranzacţii imobiliare în categoria de servicii de producţie. recrutarea personalului înalt calificat. Concluzia finală cuprinsă în modelele neoindustriale este că au în comun două aspecte: . imposibilitatea stocării. mai potrivită fiind poate apelarea la termenul de „actor social”. alături de economic fiind luate în calcul socialul. ca şi pe schimbările tehnologice. . la care pot fi încadrate serviciile de educaţie. eterogenitate. contabilitate şi audit. ci social. O listă a acestor servicii cuprinde: servicii de producţie furnizate direct firmelor servicii legate de distribuţia şi finanţarea tranzacţiilor cu bunuri materiale servicii de pregătire a capitalului uman cerut de noile structuri servicii necesare coordonării şi reglementării dimensiunii spaţiale a sistemului de producţie în ansamblu. independente de structura industriei sau de producţia şi consumul de bunuri materiale.La expansiunea serviciilor nu contribuie doar oferta sau doar cererea. Şi la acest model scapă unele servicii prin imposibilitatea alinierii la cele amintite: serviciile de agrement sau cele turistice nu pot fi asociate cu structura sau modul de producţie. .respingerea explicaţiilor oferite de postindustrial . sănătatea sau administraţia generală. cercetarea pieţei. instituţionalul şi politicul. cu pregătirea capitalului uman. Stanback s-a impus în cadrul acestui subcurent de gândire. anunţând un nou tip de relaţii dintre activităţile de producţie şi de consum.reafirmarea importanţei industriei şi abordarea serviciilor prin prisma complexităţii crescânde a producţiei industriale. vizând noi forme ale consumului şi noi pieţe ţintă. Accentul cade pe modificările în planul structurii şi a metodelor de producţie.Serviciile şi aportul lor la globalizare Globalizarea clienţilor este principala cauză a globalizării producătorilor de servicii. Limitele se regăsesc în acordarea unei slabe atenţii sectorului public. Prezenţa locală pe o piaţă nu este dictată doar de caracteristicile serviciilor (intangibilitate. tot mai intensive în servicii. cele de publicitate şi serviciile profesionale (consultanţă juridică şi financiară. se face o exagerare în ceea ce priveşte includerea complexului financiar.

O primă concluzie este că mijlocul principal de internaţionalizare a serviciilor nu poate fi comerţul transfrontalier ci extinderea activităţilor corporaţiilor internaţionale. sunt motive pentru care unii analişti cred că globalizarea economiei mondiale este o urmare a evoluţiei din domeniul serviciilor. dimensiunea şi scara de operare a firmelor unei ţări contează pentru stabilirea poziţiei lor pe piaţa mondială. după cum am menţionat anterior. Fluxurile de ISD iau treptat locul modalităţilor clasice de comerţ. O parte însemnată a acestor servicii este tranzacţionată de STN. şi asupra dezvoltării industriale dar şi asupra altor sectoare din domeniul terţiar. dezvoltarea economică şi modernizarea unei zone sunt greu de realizat fără un sector bancar sau de transporturi bine puse la punct. dar luând în calcul şi amploarea impactului tehnologic şi a gradului de reglementare asupra fiecărei activităţi care ţine de terţiar. conglomerate transnaţionale integrate (Mitsubishi. Sporirea eficienţei prin realizarea de economii de scară sau de gamă. Analizele făcute de Uniunea Europeană după intrarea în vigoare a Pieţei Unice au stabilit următoarea configuraţie sectorială: -un grad ridicat de internaţionalizare caracterizează două segmente de servicii: lanţurile hoteliere şi transporturile aeriene. Este evident că expansiunea comerţului şi a investiţiilor. Producerea şi distribuţia serviciilor sunt cele care se internaţionalizează mai mult decât comerţul cu servicii. care se internaţionalizează prin ambele moduri. Terminologia utilizată este diferită. A doua concluzie importantă care se poate trage este că pe fondul unei internaţionalizări rapide şi crescânde a sectorului terţiar. etc. poate fi redus în principal la tranzacţii intra şi interfirmă cu produse intermediare sau cu servicii intermediare: servicii financiare. Această afirmaţie este verificată în practică prin poziţia dominantă a societăţilor transnaţionale pe piaţa internaţională a serviciilor. În acelaşi timp există şi nevoia existenţei furnizorilor locali de servicii. după terminologia utilizată de Porter.).prezenţa comercială pe piaţă sau tranzacţiile cu servicii desfăşurate prin intermediul filialelor asigură continuitatea activităţii şi siguranţă mai mare. care se orientează mai uşor în spaţiul respectiv. la ambele fiind utilizată o internaţionalizare prin intermediul comerţului. -un grad mediu de internaţionalizare se întâlneşte la următoarele segmente: servicii bancare şi de asigurări. la care se foloseşte exclusiv comerţul şi serviciile de afaceri. care rezultă din procesul globalizării. etc. Pe de altă parte. servicii de management sau alte materii prime informaţionale. transporturile rutiere şi de construcţii. Sears. serviciile de audit şi consultanţă sau alte servicii profesionale organizate în cadrul STN ajută la diversificarea mai mare a sectorului însuşi. STN din sectorul serviciilor acţionează. serviciile de telecomunicaţii. -un grad mai mic de internaţionalizare se poate înregistra la serviciile de distribuţie. înlesnind: -separarea procesului de producţie în numeroase activităţi dispersate sub aspect geografic. pentru a se valorifica avantajele legate de costuri -conectarea şi controlarea diferitelor stadii ale procesului de producţie diversificat sub aspect geografic. chiar dacă barierele naturale şi cele legislative se şterg treptat. publicitatea. Diferenţe sectoriale Pentru o analizare corectă a serviciilor şi pentru relevarea eterogenităţii lor se impune sublinierea faptului că intensitatea internaţionalizării cunoaşte diferenţe de la caz la caz. prin progresul tehnologic şi prin colaborarea instituţională mondial Serviciile şi calitatea vieţii Contribuţia serviciilor la calitatea vieţii se referă la trei aspecte mai importante: . ale căror strategii presupun o coordonare cu atât mai eficientă cu cât serviciile de management sunt mai bine puse la punct. ca avantaj pentru producător dar şi accesul la o paletă mai mare de produse diferenţiate şi mai ieftine.). Mitsui. ca avantaj pentru consumator.. la care internaţionalizarea are loc mai ales prin ISD. sau firme de servicii nultiunităţi. în funcţie de particularităţile fiecărui serviciu. turismul. tendinţele de liberalizare şi importanţa tot mai mare care li se acordă în negocierile comerciale ajutând la propagarea fenomenului. Schimbările tehnologice din sectorul serviciilor au ajutat procesul de internaţionalizare prin intermediul STN (Scientific and Technical Network). gradul scăzut de standardizare a serviciilor invalidând simplele activităţi de comerţ. vorbindu-se despre conglomerate transnaţionale de servicii (American Express. Comertul cu servicii dintre ţări. mai mic şi cunoscut de mai mult timp.

serviciile fiind implicate atât în creşterea loisirului. raporturile serviciilor cu mediul înconjurător se concretizează atât în deteriorarea acestuia (prin diferite forme de poluare) cât şi în protejarea lui prin: îmbunătăţiri funciare. relaţiile serviciilor cu timpul liber şi relaţiile serviciilor cu mediul înconjurător. şi nu în ultimul rând. servicii de epurare. precum şi pe categorii socio-profesionale. prin educarea ecologică a utilizatorilor productivi şi finali. Relaţiile serviciilor cu timpul liber vizează atât mărimea acestuia cât şi modalităţile lui de utilizare. existând diferenţieri importante în privinţa coeficienţilor bugetari ai serviciilor (care exprimă ponderea cheltuielilor pentru servicii în cheltuielile totale de consum ale populaţiei) între diferite ţări. . Consumul de servicii este un indicator important al calităţii vieţii. determinate de diferenţele în ceea ce priveşte veniturile reale ale populaţiei. amenajări silvice. cât şi în crearea condiţiilor pentru loisir şi petrecerea acestuia.- consumul de servicii. În sfârşit. de salubritate etc.

Care dintre acestea au legături cu “economia de servicii”? Explicaţi 2.000 S anual pentru a intra în posesia acestuia. În mod similar. 1996. noua economie a serviciilor corespunde economiei sectorului terţiar în sens tradiţional şi se caracterizează prin faptul că funcţiile de servicii sunt predominante în prezent în toate tipurile de activităţi economice. Articolele sunt grupate în 13 categorii mari şi în peste 200 de subcategorii. făcând-o în mod predominant dependentă de performanţa funcţiilor de servicii. De la Nord la Sud. producţia agricolă devine din ce în ce mai eficientă datorită industrializării sale. Creşte preferinţa populaţiei de a se muta din nord şi nord-est la sud şi sud-vest. Pe măsura dezvoltării tehnologiilor. Ascensiunea femeii în funcţii de conducere 8. Giarini. Comentaţi următoarea afirmaţie: “Limitele certitudinii” – O. ci penetrează acea structură. cu firma şi cu piaţa. “… pentru toate cele trei tipuri de societate – agrară. De la societatea industrială la societatea informaţională. fenomenul real nu constă în declinul sau creşterea a 3 procese şi sectoare verticale separate. W. ci în întrepătrunderea şi integrarea lor orizontală progresivă. schimbul de idei devine posibil prin intermediul reţelelor. De la o viziune pe termen scurt la una pe termen lung. 5. Se pune un accent din ce în ce mai mare pe dependenţa de sine în locul unei dependenţe instituţionalizate. Economia se află într-un proces de “megatrecere” de la o societate industrială la o societate informaţională. Muncitorii şi consumatorii vor să joace un rol mai activ în relaţia cu guvernul. De la ierarhii la reţele. Privatizarea serviciilor sociale de stat 6. De la democraţie reprezentativă la o democraţie participativă. Industria nu se dezvoltă ca o activitate productivă complet separată de agricultură. 10. Economiile naţionale sunt din ce în ce mai mult influenţate de interdependenţele globale. Naisbitt şi colegii săi identifică tendinţele prin analiza de conţinut. Datorită calculatorului. De la ajutor instituţionalizat la forţe proprii. Bucureşti. 2. Naisbitt identifică alte 10 tendinţe: 1. De la o tehnologie forţată la o tehnologie înaltă. . Stahel editura Edimpres-Camro. 8. Explozia economiei globale în anii ’90 2. De la ori-ori la operaţiuni multiple. în care prezintă următoarele 10 megatendinţe: 1. Epoca biologiei 9. Firmele trec printr-un proces de descentralizare a iniţiativei şi puterii de decizie. 4. articole importante referitoare la diferite subiecte. De la o economie naţională la o economie mondială. economia serviciilor nu este o escrescenţă complet detaşată de structura productivă industrială. adică numărând de câte ori apar în principalele ziare. În 1982. Dezvoltarea zonei Orientului Îndepărtat 7. Naisbitt editează Trend Report – multe din marile firme plătind peste 15. dimpotrivă. Ca atare. În volumul Megatrents 2000. 7. Oamenii cer varietate în loc de “o mărime” pentru toţi. De la centralizare la descentralizare. Renaşterea religioasă a noului mileniu 10. ci influenţează modul tradiţional în care sunt produse şi distribuite produsele agricole. Într-o societate industrială. John Naibitt – Megatendinţe De mai mulţi ani J. agricultura nu dispare. Firmele vor începe să se gândească mai serios la implicaţiile pe termen lung ale acţiunilor întreprinse pe termen scurt. Cu alte cuvinte. Stiluri de viaţă globale şi naţionalism cultural 5. Apariţia socialismului de piaţă 4. în cadrul procesului de producţie. Renaşterea artelor 3. 6. Triumful individualităţii. 3. industrială şi de servicii – problema relevantă constă în alegerea priorităţii în stimularea producţiei de avuţie şi bunăstare. Naisbitt a publicat volumul Megatrends. apare necesitatea realizării unor caracteristici tehnologie de vârf. în locul relaţiilor de comunicare ierarhice.APLICAŢIE 1. 9.

Clasificarile internationale pe activitati. grupe si clase.2. adică. Clasificari statistice Clasificarile statistice ale serviciilor sunt grupari ale rezultatelor productiei (clasificari pe produs). Categorii de servicii OBIECTIVELE CAPITOLULUI Dupa studierea acestui capitol ar trebui: Sa recunoasteti activitatile de servicii cuprinse în diferite clasificari (nomenclatoare) oficiale. servicii finale = servicii de consum (pentru populatie). servicii intermediare = servicii pentru întreprinderi (agenti economici. cum ar fi: Clasific area Schimburilor Invizibile (CSI). de piata ) = servicii procurate prin relatii de vânzare-cumparare. servicii publice = servicii care satisfac nevoi de interes public. Sa cunoasteti structura serviciilor dupa diferite criterii si problemele specifice pe care le implica gestiunea resurselor si conducerea proceselor pentru diverse categorii de servicii. productie). subsectiuni. diviziuni. Clasificarea Centrala pe Produs a Comunitatii Europene (CCPCOM). pentru a permite prelucrarea electronica a datelor. şi presupune. asigurarea corespondenţei între două sau mai multe clasificări realizate după criterii diferite. serviciu „pur” = serviciu cu efect nematerial. ale meseriilor (clasificari pe ocupatii) etc. sau între clasificările naţionale şi internaţionale. Nomenclatorul Activitatilor din Comunitatea Europeana (NACE) ca fiind cele mai semnificative. codificate cu litere si cifre. fiind mai putine cele specializate numai pentru servicii. multe activităţi de servicii sunt raportate şi cuprinse între ramuri ale sectoarelor I sau II. furnizând date care servesc analizei productiei.1. . 3. Dupa modelul clasificarilor internationale amintite. armonizarea este dificil de realizat pentru că: o identificarea ramurilor de activitate într-o ţară dezvoltată poate să nu fie potrivită pentru o ţară în curs de dezvoltare. Clasificarea Bunurilor si Serviciilor Gospodariilor (CBSG). destinatia produselor si altele. utilizeaza pentru gruparea unitatilor de productie caracteristici cum ar fi: natura tehnica a productiei. precum si în cel de specialitate. internationale sau nationale. care este o clasificare ierarhica (pe mai multe niveluri) cuprinzând: sectiuni. În general. servicii ne-marfa (non-market) = servicii procurate din alte surse decât piata. dintre care remarcam: Clasificarea Internationala Tip pe Industrii (CITI). Cele mai multe clasificari internationale pe produs contin si bunuri si servicii ca de exemplu. o gradul de „autonomizare” sau de „externalizare” a serviciilor este diferit. CUVINTE CHEIE servicii marfa (market. în anul 1992 a fost elaborata si la noi în tara o noua Clasificare a Activitatilor din Economia Nationala (CAEN).. Clasificari statistice ale serviciilor 3. Armonizarea clasificărilor – este una din problemele importante ale acestei probleme. comertului sau consumului de servicii. self-service = auto-productia de servicii.1. ale unitatilor de productie (clasificari pe activitati). Clasificarea Centrala pe Produs (CCP). Sa va formati un punct de vedere referitor la termenii utilizati referitor la activitatile de servicii în limbajul uzual.CAPITOLUL 3 : TIPOLOGIA SERVICIILOR 3.

pentru că.1. raportul capital / munca (servicii care se bazeaza pe personal sau pe echipamente) si multe altele.cele procurate prin acte de vanzare-cumparare. au un grad mare de eterogenitate şi un grad inegal de detaliere iar înregistrările făcute diferă mult în ceea ce priveşte regularitatea şi rigurozitatea în culegerea informaţiilor. turism). Ex. şi bunuri în cele mai multe ţări. productie. privat. personale).a. pentru că. natura nevoilor satisfacute (servicii private si publice). modalitatilor de evaluare a performantelor s. o Chiar în cadrul serviciilor delimitarea diferitelor categorii nu e lipsită de dificultăţi. exista o multitudine de grupari ale acestora. modalitatile de comercializare (transferabile si netransferabile). beneficiarul (utilizatorul) serviciilor (servicii intermediare si finale sau servicii care afecteaza bunurile. 3. Serviciile sunt definit diferit de la ţară la ţară. 1. Astfel de categorii au la baza criterii ca: sursele de procurare a serviciilor (servicii marfa si ne-marfa).40% industrie. iar în Suedia . Tipologia serviciilor Analiza structurii si tentintelor in evolutia serviciilor se bazeaza pe datele statistice furnizate de numeroasele clasificari sau nomenclatoare. Argumente care susţin perfecţionarea clasificărilor. Criteriul: sursele de procurare. nationale si internationale ale serviciilor sunt importante deoarece permit reflectarea stadiului dezvoltarilor economice.financiare ale firmelor implicate în comerţul exterior cu servicii.2. metodelor optime de gestiune a resurselor. Multitudinea de clasificari ale serviciilor evidentiaza diversitatea tipologica a acestora.d. Serviciile de alimentaţie publică – (restaurante. asociativ sau cu scop lucrativ sau nelucrativ). nationale si internationale. Ex. demonstrând în acelasi timp dificultatea întelegerii mecanismelor si legitatilor economice specifice diferitelor categorii de activitati tertiare precum si necesitatea continuarii cercetarilor metodologice si aplicative destinate unui astfel de deziderat. furnizarea gazului şi a energiei electrice. functiile economice îndeplinite (servicii de distributie. 1. care în SUA sunt considerate servicii.m. inclusive prin comparatii la nivelul tarilor sau pe categorii de tari. cafenele.o nu s-a ajuns la un consens privind trasarea „frontierelor” între bunuri şi servicii. în schimb în SUA sunt asimilate industriei alimentare. o Comparaţiile internaţionale sunt afectate de faptul că evidenţele statistice nu cuprind sectorul neformal. natura prestatorului (public. ale activitatilor din economie. •din considerente teoretice. taxele vamale. Clasificarile statistice. prin intermediul pietei . natura efectelor (servicii materiale si nemateriale). Statisticile naţionale. sociale. sistemele respective îşi pun amprenta asupra rezultatelor economico. •Motivaţie practică. diferă pe categorii de activităţi. dupa diferite criterii economice. •necesitatea asigurării comparabilităţii datelor în ceea ce priveşte dimensiunile şi structura diferitelor sectoare ale economiei. servicii marfa (market sau de piata) . 60% asimilate serviciilor. persoanele sau ambele). (comerţ.: serviciul de transport poate fi furnizat de o întreprindere specializată sau de o întreprindere care are alt obiect de activitate. Categorii Pe lânga astfel de clasificari statistice ale serviciilor. sistemele de impozitare. rezultând diferite categorii de servicii care se diferentiaza în privinta comportamentului economic al prestatorilor si/sau al utilizatorilor. adică economia paralelă. dar mai important din punct de vedere al implicatiilor asupra masurilor de politica economica este desprinderea unor categorii de servicii dupa criterii specifice. baruri) apar ca servicii în nomenclatorul ONU şi în Franţa.

In acelasi timp. distributia. Serviciile private sunt cele care satisfac nevoi particulare ale indivizilor sau familiilor. natura prestatorilor. ocrotirea sănătăţii. asistenţă socială). de formare si perfectionare profesionala. serviciile marfă au un preţ stabilit de piaţă. După locul unde se desfăşoară serviciile intermediare sunt: . Cu toate ca. transport. administratia publica.2. este importanta prin implicatiile practice pe care le are asupra masurilor de politica economica. atat la nivel macro cat si la nivel micro-economic.3. asistenta sociala.1. justiţie. sanatatea s. (raportul cerere – ofertă). Astfel. Intra ina aceasta categorie: stocajul. în general. care par sa castige din ce in ce mai mult teren. iar cele publice fiind oferite de institutii. de afaceri. un mare numar de servicii sunt publice in toate tarile cu economie de piata pentru ca exista intr-un anumit fel o gestiune publica “ naturala” in opozitie cu una “ institutionala”. evoluţia puterii de cumpărare a populaţiei.) ar conduce la cresterea eficientei acestor activitati si a calitatii prestarilor. iar serviciile nemarfă ocolesc relaţiile de piaţă şi nu au un asemenea preţ. Pe de alta parte. consumatorul neavând posibilitatea unei alegeri directe şi reale. Criteriul: Beneficiarul (utilizatorul) serviciilor imparte serviciile in intermediare si finale 3.1. Consumul serviciile publice este. Prin interes public se intelege totalitatea intereselor exprimate de o colectivitate umana cu privire la cerintele de organizare. armată). serviciile private fiind furnizate de societati sau organizatii private. serviciile publice sunt definite ca activitati organizate. pentru satisfacerea de nevoi sociale in interes public. 1. In privinta evaluarii valorii de schimb. decis de colectivitate. cu mentiunea ca asemenea nevoi se afla la granite intre “ individual” si “social”.1. protectia mediului. asistenta sociala etc. relatiile de piata si prestarea de societati private nu pot fi generalizate pentru servicii care satisfac nevoi cu caracter pregnant social si de care individul in sine nu poate sa nu fie interesat (constient) cum ar fi: apararea si siguranta nationala.2. telecomunicatiile. asigurarile si reasigurarile. dar si serviciile juridice. autorizate de o autoritate administrative centrala sau locala.2. sustin ca privatizarea unui numar cat mai mare de servicii publice ( incepand cu transporturile. Astfel.2. 1. contabile. Impartirea in “privat” si “public” vizeaza. schimbările de ordin social. convietuire.2. finantele.2. etc). 3. posta si telecomunicatiile si sfarsind cu invatamantul. Serviciile publice sunt: servicii publice colective – cele care asigură prestaţii în beneficiul general al colectivităţii (poliţie.1. rolul individului se limitează la a plăti obligatoriu (impozite şi taxe) şi consuma aproape în mod obligatoriu. 1. justitia. Self-service – relaţiile self-service cu serviciile de piaţă sunt relaţii complexe şi sunt influenţate de o serie de factori cum ar fi: apariţia de bunuri şi echipamente performante care ajută indivizii şi familia în autoproducţia de servicii. servicii publice de care beneficiază indivizii în mod direct (şcoala. Criteriul: Natura nevoilor satisfacute (Legata de primul criteriu de clasificare) 2. Servicii nonmarket prestate de organizaţii sau instituţii nonprofit (servicii de caritate. transporturile. etc. organizatii publice. sanatatea publica. cele ale unor organizaţii) sindicale. 2. distinctia intre servicii private si cele publice nu este ata de clara. conceptii neo-liberale. Serviciile intermediare (de productie. De aceea măsurarea valorii adăugate şi a contribuţiei lor la crearea PIB este mult mai dificilă. pentru intreprinderi sau pentru agentii economici si sociali) sunt activitati care folosesc pentru productia bunurilor sau a altor servicii. ordinea publica. 2. servicii ne-marfa (non-market sau necomerciale) -ocolesc relatiile de piata si includ serviciile publice dar si cele furnizate de organizatii private non-profit sau pe care si le fac oamenii insisi (“self-service”).a. servicii publice sunt considerate si acele activitati care se adreseaza unor nevoi individuale dar sunt finantate de la bugetul statului ( invatamantul public. Chiar şi pentru cele care revin direct consumatorului.

Acestea au o serie de implicaţii pe plan internaţional. hoteluri si restaurante. ziare). Evidenţă contabilă. Astfel. Criteriul: Raportul capital/ munca in procesul de productie a serviciilor. incorporate fie in bunuri materiale. sau individualizate ( personalizate) invatamant. Din acest punct de vedere. serviciile pot fi clasificate in: . . 3.- Servicii integrate ale întreprinderilor (interiorizate sau internalizate). protectia mediului etc.servicii care nu necesită prezenţa obligatorie a consumatorului (reparaţii. se disting: · Sectorul public: tribunale. Serviciile transferabile sunt cele care pot fi schimbate la distanta. comerţ electronic. Aceste servicii pot astfel calatori si chiar trece frontierele Este vorba de servicii editoriale (incorporate in carti. posta. publicitate. distributia. Un numar important de clasificari ale serviciilor au drept criteriu de baza natura prestatorului. Astfel serviciile pot fi materiale si nemateriale. Dupa natura nevoilor satisfacute si modul lor de satisfacere. serviciile finale pot fi la randul lor. asigurari.servicii care necesită prezenţa consumatorului în timpul prestării (servicii medicale. Criteriul: Prezenţa clientului în timpul prestării . · Servicii care se bazeaza pe personal (forta de munca mai mult sau mai putin specializata · Servicii care se bazeaza pe echipamente (mai mult sau mai putin mecanizate sau automatizate) 9.Servicii publice. Dupa acest criteriu serviciile pot fi: · De distributie: transport. cazari. ex. functii ce deriva din circuitul productiei sau sferelor reproductiei sociale.a. cercetare. întreţinere utilaje. · Sectorul privat: companii aeriene.Serviciile materiale sunt cele incorporate in bunuri dar si cele care vizeaza direct productia materiala.trebuie produse în contact cu consumatorul. proiectare. etc. ex. Pe langa clasificarile de mai sus exista alte numeroase posibilitati de structurare a serviciilor dupa criterii cum ar fi: motivatia de . ele contribuind de regula. Serviciile finale sunt acelea care contribuie la satisfacerea nevoilor de consum ale populatiei. La randul lor pot fi colective cum ar fi armata. 4. Criteriul: Posibilitatile si modalitatile de comercializare a acestora. servicii publice non-profit. educatie. reviste. · De productie ( de afaceri): banci. etc. . transporturi. servicii personale. cinematografice si servicii care pot fi transmisibile prin folosirea unor echipamente fizice (servicii de telecomunicatii. comert cu ridicata si cu amanuntul. 5.Serviciile nemateriale nu se concretizeaza in bunuri materiale si nici transformari de natura materiala. marketing. contabilitate. 6. muzee. servicii de leasing. Criteriul: Functiile economice indeplinite de servicii. informatica . asigurări.2. in concordanta cu forma de proprietate si modul de organizare a prestatorilor de servicii. politia. cultura s. comunicatii. Servicii de producţie prestate de unităţi specializate (externalizate). Dupa momentul aparitiei in sfera vietii economice exista: servicii traditionale si servicii moderne. transport de marfă 8. la satisfacerea unor nevoi spirituale ale indivizilor sau a unor nevoi sociale. fiind un element constitutiv al calitatii vietii acesteia. fie cu ajutorul unui suport electronic sau de alta natura. . . · Sociale ( colective): sanatate. · Personale: casnice. scoli. colective. 10.Servicii obtinute prin cumparare in cadrul relatiilor de piata sau prin “ self-service”. Criteriul: Natura efectelor activitatilor de servicii. · Sectorul asociativ constituit din organisme de ajutor si asistenta: biserici. în schimburile internaţionale 7. cum ar fi: transportul. sanatate. spitale. Dupa acest criteriu se disting.Transferabile (comercializabile).Netransferabile (necomercializabile)). organismele financiar bancare si de asigurari. adică trebuie furnizate pe loc sau „in situ”. reparatii. posta. care sunt finantate prin redistribuirea veniturilor “socializate” la nivelul bugetelor centrale sau locale si se adreseaza unor nevoi sociale sau mixte ( cu character atat individual cat si social). repararea si intretinerea echipamentelor industriale si casnice etc. ingrijire personala. . învăţământ). Serviciile netransferabile .

the growth of dual-income families and an aging population have led to the emergence o f new assistance businesses. some experts argue that the rea son for service economy development is a transition from an economy that centers on the ownership and trade of land and natural resources to one that is driven by knowledge. numarul de beneficiari si multe altele. such as advances in the Internet an d communications has dramatically changed the quality and quantity of available services. 1 9 / A p r i l 2006 . gradul de diferentiere si personalizare a serviciilor (servicii standard si servicii individualizate). trebuie subliniat ca multitudinea clasificarilor serviciilor demonstreaza diversitatea tipologica deosebita a acestora si complexitatea functionatrii sectorului tertiar. R. Vargo.F.cumparare. people are more willing to pay to have their chores done by somebody else. Lusch et al. From a broader perspective. This is described in detail by S. and companies have begun outsourcing business processes as a result of consolidation of their accountable to users. skills and other human assets. technological development. Trends in Services Sciences in Japan and Abroad. Introduction of advanced products has sharply increased demand for support and maintenance. Factors behind development There are several reasons for the development of the service economy: With increased incomes. Q U A R T E R L Y R E V I E W N o . in “Evolving New Dominant Logic for marketing” KAZUYOSHI HIDAKA . In incheiere.L.

marea privatizare = privatizarea întreprinderilor mari. Caracteristicile pietei serviciilor 4.3. etc. deoarece costurile de intrare (iesire) sunt relativ mici. piete contestabile = piete pe care se poate intra (iesi) usor.CAPITOLUL 4 : PIAŢA SERVICIILOR 4. concurenta distructiva = concurenta excesiv de mare. Tendinte de liberalizare CUVINTE CHEIE piata serviciilor = sfera economica în care se confrunta.2. Statul si piata serviciilor 4. monopol (oligopol) natural = monopol (oligopol) justificat economic. protectia mediului.1.3. etc. Justificarea economica a interventiei 4.) liberalizarea sectorului serviciilor = diminuarea interventiei statului în sectorul serviciilor. dereglementarea serviciilor = eliminarea (diminuarea) reglementarilor administrative din sectorul serviciilor. 4. prin intermediul preturilor. efecte externe pozitive ale serviciilor = efecte pozitive ale serviciilor pentru întreaga societate (învata mânt . epidemii. sanatate.3. oferta si cererea de servicii. .1.3. Forme de interventie 4. = totalitatea tranzactiilor cu servicii. economii de scala = economii relative obtinute ca urmare a cresterii cifrei de afaceri a întreprinderii mai rapid decât suma costurilor.2 Raporturi între piata serviciilor si piata bunurilor. mica privatizare = privatizarea întreprinderilor mici si mijlocii. falimente bancare.3. cultura.) efecte externe negative ale serviciilor = daune (pagube) provocate de servicii pentru întreaga societate (poluarea. care poate duce la falimente.

În esenţă. cât şi produse imateriale. interferenţa se va transforma în suprapunere în timp şi spaţiu a celor două elementele corelative (cererea şi oferta) prin intermediul consumului de servicii. piaţa serviciilor de turism. piaţa reprezintă. 2) Piaţa serviciilor nu include în totalitate sfera serviciilor. Având în vedere faptul că. constituind un adevărat sistem circulator vital al sistemului economic. comportamentul agenţilor pieţei poate influenţa. Există bariere de intrare pe piaţă. În decursul evoluţiei şi maturizării sale. piaţa este locul în care actorii economici – consumatorii. locul producţiei de servicii coincide cu locul consumului. care nu fac obiectul relaţiilor comerciale. firmele statul etc. dimpotrivă eterogene. condiţiile pieţei şi poate determina ceea ce reprezintă piaţa.de regulă. 4) Modul specific de manifestare a concurenţei pe piaţa serviciilor. purtători ai trebuinţelor umane. însoţite de capacitatea oamenilor de a cumpăra mărfuri oferite şi care se dovedesc a fi convenabile pentru ei. Între elementele particulare ale pieţei serviciilor. piaţa serviciilor include numai serviciile marfă. Consumatorii şi ofertanţii (producătorii) consideră condiţiile de pe piaţă ca reprezentând factori de influenţă exogeni (exteriori) care le afectează deciziile şi comportamentul. materiale de construcţii etc. Dar. cu cele ale purtătorilor cererii de servicii. piaţa a dobândit o serie de funcţii specifice: o o o o Funcţia de determinare a preţului Funcţia de coordonare Funcţia de organizare socio-economică Funcţia de raţionalitate economică Din punctul de vedere al naturii obiectului tranzacţiilor comerciale. Prin urmare. fiind specifice fiecărui prestator în parte. nonsubstanţiale (servicii.1. o relaţie economică între producătorii-vânzători. în piaţa serviciilor pentru întreprinderi şi piaţa serviciilor pentru populaţie. În prezent. Serviciile aparţin categoriei de produse „invizibile” care nu pot fi definite cantitativ şi calitativ decât parţial şi indirect. cuantificarea volumului ofertei. ca urmare a faptului că eterogenitatea serviciilor şi netransferabilitatea unor servicii afectează puternic atomicitatea pieţei. intrarea liberă în ramură. cererii şi a volumului tranzacţiilor pe piaţa serviciilor este mai dificilă decât în cazul pieţei bunurilor şi presupune utilizarea unui număr însemnat de indicatori. între agenţii economici care acţionează în cadrul spaţiului economic.). materializată prin producţia de servicii. atât de natură birocratică. informaţionale. Caracteristicile pietei serviciilor Prin piaţă se poate înţelege fie locul geografic în care are loc schimbul de mărfuri (produse şi servicii). . Principalele particularităţi ale pieţei serviciilor se referă la: 1) Dificultatea evaluării dimensiunilor şi dinamicii pieţei serviciilor datorită eterogenităţii acesteia. cât şi economică. În acest sens. libera circulaţie a capitalurilor. totodată. se înscriu: o o o Marea majoritate a serviciilor nu sunt omogene.). transparenţa . Aceste pieţe se subdivid la rândul lor pe categorii şi clase: piaţa serviciilor de cercetare-dezvoltare. în cazul serviciilor. ce rezultă din modul de manifestare a concurenţei. Piaţa serviciilor poate fi structurată în funcţie de tipul serviciilor care fac obiectul vânzării-cumpărării. 3) Semnificaţia aparte a elementelor calitative în evaluarea poziţiei unei firme sau a unei ţări pe piaţa serviciilor. materializată în consum. la rândul său. Prin urmare. pentru unele categorii de servicii. cele cinci condiţii ale concurenţei pure şi perfecte – omogenitatea. care se întâlnesc pe diferite pieţe. producătorii. au loc o multitudine de fluxuri economice materiale. a serviciilor de asigurări etc. Frecvenţa mult mai mare a situaţiilor de monopol sau oligopol. atomicitatea. – se întâlnesc şi iau decizii economice importante pentru societate. cum sunt: serviciile publice sau private care nu se comercializează şi serviciile „gratuite” pe care şi le fac oamenii lor înşişi. informaţii etc. care impune o notă personală fiecărui serviciu oferit consumatorilor. umane etc. existând şi servicii ne-marfă sau „non-market”. şi cumpărătorii-consumatori. purtători ai condiţiilor de producţie în contextul economiei de piaţă. Piaţa serviciilor poate fi considerată ca reprezentând sfera economică de interferenţă a intereselor purtătorilor ofertei de servicii. Ca urmare. nu sunt respectate în cadrul pieţei serviciilor. fie complexul de circumstanţe care însoţesc acest proces şi care este direct legat de acesta. cereale. piaţa bunurilor sub formă de fluxuri are ca obiect atât produse fizice materiale tangibile (automobile. a serviciilor bancare. în sens general abstract. financiare.4.

lanţurile lui Markov. Între ciclul de viaţă al produselor şi a serviciilor corespunzătoare există o relaţie care poate fii prezentată astfel: serviciile apar concomitent. de exemplu între piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată (autoturisme. ceea ce atrage după sine o intervenţie mai accentuată a statului în acest sector şi îngrădirea prin reglementări a jocului pieţei libere. cheltuielile pentru servicii nu au în totdeauna un caracter de primă necesitate ⇒ la un nivel redus al veniturilor. de regulă. 4. pe care le consideră idealiste. Această influenţă este contracarată de apariţia de noi produse şi de creşterea gradului de dotare a gospodăriilor. Accesul dificil la informaţii. de stimulare reciprocă şi relaţii de indiferenţă.teoriile neo-industriale.teoriile referitoare la societatea post-industrială: iniţiator: Daniel Bell. serviciile continuă să se menţină la un nivel ridicat şi intră în faza de declin atunci când uzura fizică sau morală elimină din consum produsul respectiv. Acestea sunt valabile pentru: a) piaţa serviciilor de consum.o Transparenţa este limitată de caracterul imaterial al serviciilor.provin din faptul că bunurile şi serviciile îşi dispută veniturile populaţiei. culturale. loisir. fiecare producător dispune de o putere mică de monopol. Aceste relaţii pot fi puse în evidenţă prin: •analiza coeficienţilor bugetari. 2. . Acesta consideră ca primă caracteristică a noii societăţi aceea că este o societate terţiară. calculati prin raportul între volumul vânzărilor de mărfuri cu amănuntul şi cel al serviciilor de piaţă prestate pentru populaţie. Conform legilor lui Engel: 1. -în perioada de declin a produsului. nu pot atinge nivelul maxim al acestuia. . sau la scurt timp după apariţia produsului.2.cercetări directe (anchete selective). datorat şi perisabilităţii serviciilor. dar există opinii diferite în ceea ce priveşte modul de satisfacere a acestor nevoi: . Creşterea gradului de fiabilitate a produselor acţionează ca factor limitativ al cererii de servicii pentru repararea bunurilor respective. Aceste relaţii de concurenţă există şi în ceea ce priveşte structura pieţei serviciilor şi bunurilor de consum În această privinţă se recunoaşte legitatea creşterii nevoilor de servicii (educative. Având în vedere că. ne găsim în faţa unor structuri ale pieţei caracteristice concurenţei imperfecte. informarea consumatorilor şi concurenţilor este limitată. chiar după dispariţia acestuia din comerţ. adică o societate bazată pe: primatul serviciilor asupra bunurilor. aparate electrice. pe măsură ce veniturile cresc. . transport. Analiza relaţiilor de concurenţă în care se află cererea pentru servicii cu diferite bunuri pentru satisfacerea aceloraşi nevoi de consum poate fii realizată prin: .metode statistico-matematice: metoda curbelor de inferenţă. produsele nu sunt omogene. Raporturi între piaţa serviciilor şi piaţa bunurilor Relaţiile între piaţa serviciilor şi piaţa bunurilor sunt complexe şi se disting relaţii de concurenţă. pe măsura dezvoltării societăţii. cunosc o evoluţie ascendentă pe măsura lărgirii pieţei produsului dar. intrarea liberă pe piaţă şi libera circulaţie a capitalurilor sunt deseori îngrădite. mobilă) şi piaţa serviciilor de întreţinere a acestor bunuri. b) piaţa serviciilor de producţi a) Piaţa serviciilor de consum a1) Relaţii de concurenţă . “self-service”. împiedică concurenţii să identifice secretele tehnologiilor superioare de producere şi organizare a prestaţiilor. modelele de substituţie a2) Relaţiile de stimulare Se găsesc între cele două pieţe. ponderea lor în bugetele de consum ale familiilor va fi relativ redusă (comparativ cu % bunurilor).creste si partea relativă a serviciilor în cheltuielile de consum ale populaţiei va fi din ce în ce mai mare. sănătate). se opun tezelor societăţii post-industriale. şi pe preponderenţa populaţiei ocupate în sectorul serviciilor.

îngrijirea sănătăţii. este implicat atât direct cât şi indirect pe piaţa serviciilor. A început să prevaleze ideea că statul nu ar fi cel mai bine plasat pentru a asigura mijloacele de producţie într-un context dinamic în care trebuie să se decidă cu rapiditate.pe de altă parte dezvoltarea pieţei serviciilor conduce la stimularea pieţei bunurilor de uz productiv (echipamente tehnice. adică. conduce la creşterea pieţei serviciilor legate de producţia şi comercializarea bunurilor. maşini. depozitare. s-a manifestat o tendinţă diametral opusă. informatică.3. Exemplu: piaţa bunurilor alimentare de strictă necesitate şi piaţa serviciilor legate de chiria locuinţei. b) Piaţa serviciilor de producţie . marketing. în această situaţie. repararea unui bun este considerată eficientă dacă: p/t <P/TT unde: p – este tariful t – perioada pentru care se restabileşte valoarea de întrebuinţare a bunurilor în urma reparării P – preţul bunului T – perioada de folosire până la prima reparare. asupra instituţiilor economice şi juridice. calculatoare). piaţa serviciilor se transformă într-o piaţă de monopol.se manifestă mai ales între piaţa bunurilor şi serviciilor de primă necesitate. b2) Relaţii de concurenţă Există. utilaje. administrative. cercetare ştiinţifică. cererea pentru astfel de servicii este influenţată de relaţia dintre preţul bunurilor şi tarifele pentru servicii. asigurări. Principalele modalităţi de intervenţie a statului pe piaţa serviciilor manifestate în ţările dezvoltate pot fi încadrate în trei categorii: întreprinderile publice (nationalizarea). tendinţă la care asistăm şi în prezent.În plus.3. b3) Relaţii de indiferenţă Întâlnite de asemenea între anumite segmente ale pieţei bunurilor de producţie şi pieţe particulare ale serviciilor 4. servicii bancare. pregătirea şi perfecţionarea forţei de muncă. Concesionarea – constă în păstrarea proprietăţii publice asupra unor bunuri investiţionale dar încredinţarea gestionării . instalaţii. : 1. Până în anii ”70 s-a manifestat o tendinţă de creştere a intervenţiei statului în funcţionarea mecanismelor de piaţă. Forme de interventie Statul . de exemplu între comerţul cu unele echipamente de producţie şi serviciile de închiriere a acestora. concesionarea. electricităţii. finantarea sau subventionarea unor servicii si calea multipla a reglementarilor (tehnice. a3) Relaţii de indiferenţă .).1. După anii ”70. controlul preturilor etc. Chiar şi în ţările dezvoltate cu economie de piaţă.creşterea dimensiunilor pieţei bunurilor. gazului. în această perioadă sectorul serviciilor a fost unul dintre domeniile cele mai puternic reglementate prin intervenţia statului. a producţiei. datorită faptului că nu s-au obţinut rezultatele scontate cu privire la intervenţia statului în economie. 2. . de liberalizare a pieţelor. fiscale. distribuirea apei. ex: transport. Statul şi piaţa serviciilor 4. care exclude concurenţa. în calitatea sa de actor care veghează asupra regulilor de funcţionare a pieţei în general. al căror consum este de importanţă vitală pentru individ.pot fi puse în evidenţă aceleaşi trei tipuri de raporturi: b1) Relaţii de stimulare . Naţionalizarea – se referă la trecerea în totalitate a unor întreprinderi în proprietatea şi sub controlul statului.

taxarea preţurilor – vizează fixarea de către stat a unor tarife (tarifele poştale. prin reglementări şi căile multiple ale unei influenţe nonconstrângătoare. 3. Această masă este în extensie constantă. sau la produs sau la întreprindere care trebuie să respecte o seamă de cerinţe legate de securitatea persoanei. se realizează prin socializarea venitului. a grupurilor sociale defavorizate (şomeri. cărora li se impune respectarea unor tarife maxime (tehnica franceză a concesionării). o Reglementări administrative – au ca obiect limitarea accesului producătorilor de servicii într-un sector de activitate. pensionari etc. fiind caracteristică sistemului american de reglementare care diferă de cel european de concesiune prin aceea că proprietatea tuturor investiţiilor aparţine întreprinderii private. Faţă de mondializarea economici. energie electrică) sau o piaţă poate fi împărţită între două sau trei firme. Restricţionarea nivelului rentabilităţii – respectiv impunerea unor limite maxime ale rentabilităţii întreprinderilor. dar serviciul oferit are un caracter public. formând un oligopol (cazul liniilor aeriene internaţionale). Statul poate controla intrarea pe piaţă a serviciilor prin intermediul barierelor birocratice. aeronautică 1945: naţionalizările Generalului de Gaulle: Renault. Air France. se consideră printre altele şi din cauza presiunii maselor populare. Distribuitorii de gaz metan. In cea mai mare parte a ţărilor. fie din punct de vedere sectorial sau teritoria o Controlul preţurilor – cuprinde modalităţi de intervenţie a statului care conduc aproape întotdeauna la creşterea tarifelor (preţurilor). Printre acestea se înscriu următoarele: fiscalitatea – sistemul de impozite directe poate influenţa preţurile. b) imitează accesul la o piaţă fără a fixa un număr precis de operatori: este cazul unor reglementări comerciale cu privire la proporţia unor tipuri de unităţi pe centre comerciale. bănci etc.). În cadrul marilor naţiuni europene. în această perioadă. blocajul preţurilor. regional sau local. Alte forme de intervenţie se referă la numeroase formule de cooperare mai mult sau mai puţin instituite între stat şi agenţii economici. şi mai ales. reglementări şi căile multiple ale unei influenţe non-constrângătoare. veniturile distribuite de stat merg mai mult la inactivi decât la salariaţii sectorului public. în cadrul unui regim de „numerus clausus” . separarea domeniilor de stat de cele ale întreprinderilor rămâne tranşantă. tarifele pe km în cazul serviciilor de taximetrie etc.Intervenţia statului în sectorul serviciilor este exercitată în special prin intermediul reglementării acestor activităţi. De unde o mare mişcare de reflux prin privatizarea întreprinderilor naţionalizate în toate democraţiile industriale. Alte modalităţi de intervenţie a statului în economie. are tendinţa să se generalizez 4. armament.unui întreprinzător i se poate atribui monopolul pe un anumit teritoriu (ex. în prima parte. una dintre ele reprezentând-o planificarea care.lor unor întreprinderi private contractante. din cauza războaielor şi crizelor a fost marcat de o tendinţă de naţionalizare progresivă a economiei.) în sensul redistribuirii veniturilor. licenţe sau competenţe teritoriale. De asemenea se limitează numărul producătorilor. Alte modalităţi de intervenţie a statului în economie. chiar dacă este inegal dezvoltată pe continent. 1982: naţionalizările socialiste: toate băncile şi 9 grupuri industriale. iar o reducere la scăderea lor. Această mişcare seculară s-a inversat începând cu anii 1970. o creştere a fiscalităţii conducând la creşterea preţurilor. Aceste norme se referă la: persoanele implicate în prestarea serviciului. a început să prevaleze ideea că statul n-ar fi cel mai bine plasat pentru a gira mijloacele de producţie într-un context dinamic în care trebuie să se decidă cu rapiditate şi supleţe. calendarul este elocvent: 1919: naţionalizarea Oficiului de azot şi minelor de potasiu 1928: monopol naţional al Petrolului 1936: naţionalizările Frontului Popular: SNCF6. inclusiv în sectorul. a) fixarea numărului întreprinderilor pe o piaţă. . care pot fi grupate în trei categorii: Reglementări tehnice –Prevăd exercitarea unei activităţi cu respectarea anumitor norme. cum ar fi: obţinerea unor acreditări. Unul dintre mijloacele de intervenţie cele mai spectaculoase la dispoziţia puterii publice ţine de masa enormă a venitului colectivizat de stat la nivel central. Anumite pieţe pot fi chiar interzise pentru întreprinderile care-şi exercită activitatea pe pieţe vecine. Secolul XX. serviciilor. În Franţa de exemplu. se realizează prin socializarea venitului.

ceea ce explică monopolul acordat societăţilor feroviare). Apariţia monopolului natural este în strânsă legătură cu faptul că producţia unui bun sau serviciu se realizează cu randamente continuu crescătoare. care s-au manifestat începând cu anii ”70 vizează două planuri: 1. pe măsură ce sporesc dimensiunile producţiei (exemplu. pentru două categorii de configuraţii de piaţă: sectoare cu costuri fixe ridicate aflate în recesiune (situaţie în care noile firme care apar contribuie la accentuarea concurenţei antrenând totodată falimente şi consecinţe negative) şi sectoare cu intrare uşoară din punct de vedere economic şi fără bariere birocratice (în care numărul întreprinderilor este ridicat. telecomunicaţii etc. faţă de care teoria economică aduce două soluţii principale: taxarea fiscală a acestor activităţi cu eventuala indemnizare a victimelor şi elaborarea de norme obligatorii privind reducerea sau chiar eliminarea acestor efecte negative). vor exista foarte puţin candidaţi dornici de a intra pe piaţa respectivă şi fiind inevitabilă apariţia monopolului natural. Teoria pieţelor contestabile vizează două categorii de pieţe: pieţe cu costuri fixe ridicate aflate în recesiune şi pieţe cu intrare uşoară din punct de vedere economic şi fără bariere birocratice. Dar serviciile se află în epicentrul acestei tendinţe. statul trebuie să intervină pentru a evita eventuale abuzuri. Intrarea liberă pe o piaţă înseamnă inexistenţa barierelor care ar putea-o împiedica şi totodată necesitatea unor investiţii relativ mici. decât mai multe. poluarea. fie indirect (infrastructura. oferte publice de vânzare etc. privatizarea vizează atât mica privatizare (prin licitaţii. cercetare.) Referitor la tendinţa de privatizare începând cu anii 1970 ea a cuprins toate sectoarele economiilor ţărilor occidentale. cât şi marea privatizare sau privatizarea marilor întreprinderi (realizată prin metode precum vânzări prin licitaţii. Problema externalităţilor (efectelor externe negative). De asemenea această mişcare se manifestă şi prin transferul către . în care proprietatea capitalului sau închirierea revine celui care oferă mai mult). respectiv de diminuare a intervenţiei statului. industria aerospaţială etc.transferul înspre sectorul privat a unei părţi importante din sectorul public – realizat prin tendinţa de privatizare care a cuprins toate sectoarele economiilor ţărilor occidentale începând cu ani ”70. British Airways. British Telecom (1984).3.2. negocieri directe. Associated British Ports.4. Dar.). fie direct (transporturi. Astfel.3. Astfel de servicii pot fi furnizate atât de întreprinzătorii publici. Monopolul justificat din punct de vedere economic este monopol natural. a efectelor externe pozitive si negative. sănătate etc. prin urmare. În aceste ţări. National Freight Company (1982). în general. ceea ce poate antrena falimente în număr masiv). Sealink (1981). este preferabil ca pentru cea mai mare parte a legăturilor între diferite localităţi să existe o singură legătură pe calea ferată. British Airport Authority etc. În situaţia în care costurile de intrare sau de ieşire sunt foarte înalte.). Efectele externe negative sunt pierderi ocazionate de activitatea unor firme.3.). Teoria monopolului natural şi a pieţelor contestabile. Subvenţionarea prestatorilor în această situaţie poate fi justificată de efectele externe pozitive ale acestor prestaţii (învăţământ. guvernul Thatcher a iniţiat în 1979 un program de privatizare privind o serie de societăţi printre care şi societăţi de servicii ca: British Aerospace. în Marea Britanie. 4. întreprinderea de monopol va fi tentată să ridice nivelul tarifelor pentru a obţine un profit mai mare şi. bazate în general pe percepţia unor deficienţe existenţe în cadrul mecanismelor de piaţă : teoria monopolului natural si a pietelor contestabile. ceea ce justifică intervenţia statului pentru a împiedica practicarea de preţuri abuzive. teoria concurentei distructive. al căror cost nu îl suportă ele însele (exemplu. existând riscul de capacităţi excedentare şi de „războaie” permanente de preţuri. Tendinte de liberalizare Tendinţele de liberalizare a pieţei serviciilor. O piaţă este contestabilă când o întreprindere poate intra sau ieşi liber de pe acea piaţă. Necesitatea unor servicii publice pentru care tarifele să fie mai mici decât cele care ar rezulta având în vedere numai calculele de rentabilitate economică. cât şi de cei privaţi. Existenţa concurenţei distructive Este specifică. Justificarea economica a interventiei Intervenţia statului pe piaţa serviciilor poate fi justificată de teoriile economice existente.

Elveţia. au fost create agenţii specializate de privatizare. în general. Japonia etc. băncile americane au fost supuse după criza dintre cele două războaie mondiale la multiple reglementări. În primul rând. serviciile bancare şi transporturile aeriene. În ceea ce priveşte marea privatizare. În cea mai mare parte a ţărilor. antrenând dereglementarea sectorului începând din 1984. în Franţa. care a condus în 1982 la un “aranjament amiabil”. Amploarea programelor de privatizare preconizate în aceste ţări este fără precedent. sunt libere. Astfel. Până în 1984 firmei ATT9 îi era atribuit monopolul în acest sector. ca şi domeniul telecomunicaţiilor şi audio-vizualului. legea privatizării din 1986 viza alături de privatizările din sectorul industrial şi repartizarea instituţiilor de credit şi a companiilor de asigurări. În 1984. unde ATT rămâne foarte prezentă. dezvoltarea învăţământului privat). în Danemarca încă din 1906 funcţiona o societate privată de luptă contra incendiilor. De subliniat este faptul că în aceste ţări privatizarea vizează atât mica precum şi marea privatizare. De la sfârşitul anilor 1960. Republica Cehă. De altfel. Reţeaua naţională de telecomunicaţii era considerată a constitui un monopol natural. A. de pe la mijlocul anilor 1970 au cunoscut o vastă mişcare de dereglementare economică a accesului la pieţele serviciilor. a băncilor. Franţa. Dereglementarea a cuprins mai ales telecomunicaţiile. cu rolul de a planifica şi pune în practică măsurile de privatizare. în Elveţia. Slovacia). comerţul cu amănuntul. anumite sectoare ale transporturilor etc. De notat că în Franţa această politică de reactivare a capitalului privat şi a pieţei. dereglementarea în sectorul serviciilor. ale efectelor externe negative legate de falimente bancare sau de proasta informare a consumatorilor. Cu scopul de a evita riscurile concurenţei distructive. fiind plasată sub tutela Comisiei Federale de Comunicaţii care-i controla preţurile. care reveneau în sarcina colectivităţilor locale. pe ansamblul teritoriului american.T. era o societate gigant. contextul care poate produce dinamismul economic necesar reconstrucţiei Europei centrale şi orientale. În schimb. ca de exemplu. ale restaurantelor şi hotelurilor etc. micile privatizări se fac prin licitaţii în cadrul cărora proprietatea capitalului sau închirierea (adeseori însoţită de o opţiune viitoare de cumpărare) este adjudecată de cel care oferă mai mult. în special în domeniul telecomunicaţiilor. ci a celei mai mari părţi naţionalizate după 1945. eforturile s-au concentrat în crearea noilor cadre juridice şi instituţionale necesare realizării programelor de privatizare. ATT a abandonat monopolul local al comunicaţiilor telefonice “de bază”10 către 7 companii regionale. având în 1982 mai mult de 1 milion de angajaţi. Ca urmare a plângerilor uneia din ele. dezvoltarea “radiourilor libere”.T. Telecomunicaţiile interurbane. restituiri etc. Proprietatea privată şi pluralismul reprezentând mediul în care inovaţia este stimulată şi asumarea riscului recompensată. În ceea ce priveşte tendinţa de dereglementare în sectorul serviciilor cea mai completă experienţă în această privinţă aparţine SUA care. al serviciilor bancare şi cel al transporturilor aeriene. 2. curăţătorii. la fel ca şi telecomunicaţiile locale cu “valoare adăugată”. Italia. această tendinţă se manifestă în Germania. Telecomunicaţiile. reglementând intrarea pe pieţe prin măsuri . cuprinzând. se înscrie într-o tendinţă mai generală şi mai veche de prestare ca servicii marfă a unor servicii anterior asumate de colectivităţile locale (întreprinderile private de servicii poştale paralele cu administraţia publică a poştelor. societatea “Securitas” dispune de poliţişti privaţi şi exemplele ar putea continua. “eclipsând” cele mai ambiţioase programe de privatizare ale ţărilor membre ale OCDE. oferte publice de vânzare. Sectorul serviciilor. acest lucru este valabil nu numai pentru Franţa. artizanatul. vânzări prin licitaţii. Departamentul Justiţiei a angajat un proces contra ATT.sectorul privat a unor servicii ca cele de igienă. În Franţa. în 1974. 3. 1. Cu particularităţi. de asemenea.8 În consecinţă. au fost autorizate şi alte firme să opereze pe segmente de piaţă foarte particulare (transmisia de date informatice). ATT a obţinut autorizaţia de a se lansa pe alte pieţe (informatică) şi de a-şi oferi serviciile de telecomunicaţii în alte ţări. mai ales centrată pe activităţile de servicii sau pe baza lor tehnică. întreprinderi mici şi mijlocii reprezintă unul din domeniile cu cele mai rapide posibilităţi de privatizare şi de progres pentru ţările Europei centrale şi orientale. Ungaria). Trebuie subliniat de la început că dereglementarea americană a fost realizată plecând de la o situaţie deja mai puţin reglementată decât în alte ţări. Mica privatizare priveşte întreprinderile mici din domenii cum ar fi. iar în altele sunt ministere (Polonia. respectiv privatizarea marilor întreprinderi există numeroase metode printre care: privatizarea de masă. nu numai a celor naţionalizate în 1982. privatizarea este. Acestea au avut ca obiect restrângerea concurenţei. Serviciile bancare. În unele ţări aceste agenţii sunt organisme independente în cadrul guvernului. cumpărarea întreprinderilor de cadrele de conducere şi salariaţi (MEBO). în aceste ţări. beneficiind de o anumită autonomie pentru acţiunile lor (România.

. La sfârşitul lui 1986. beneficiau de o slăbire a controlului statului. “Lecţia” americană a fost însuşită şi de alte ţări. Aceste consideraţii au condus SUA să supună unui regim de autorizare prealabilă exploatarea oricărei legături între două state. în Franţa. măsuri asociate. în plus. în particular în cursul procesului ATT.de compartimentare. 3. adică al ratelor de dobândă. un control temporar al preţurilor poate fi restabilit în împrejurări excepţionale. companiile trebuiau să asigure servicii cu caracter public. asigurări ale depozitelor etc. restricţiile administrative au fost slăbite mai ales începând cu anii 1985-1986. cea mai mare parte a acestor reglementări au fost ocolite cu asentimentul mai mult sau mai puţin explicit al autorităţilor. La sfârşitul anului 1984. cât şi consumatorului pe o anumită piaţă. controlul regulilor de securitate asigurat prin Departamentul Transporturilor. Acesta a fost mult timp prezentat ca un caz de oligopol natural. interzise altora). Printre argumentele care susţin limitarea intervenţiei statului pe piaţa serviciilor pot fi menţionate: Rolul concurenţei în creşterea eficienţei economice şi reducerea tarifelor. în general statul fixează preţurile în aceste sectoare. pieţele bancare nu au fost accesibile societăţilor nonbancare. Tarifele erau controlate prin organismul de tutelă Organizaţia Aeronauticii Civile (CAB11). dar nu total neglijabilă. Ultimul pas a fost făcut la 1. case de economii etc. De asemenea. a influenţat luarea deciziilor juridice şi politice. Totuşi.). în mod normal. ceea ce a condus la o quasi-dereglementare de fapt. marjele comerţului erau libere şi serviciile. cum ar fi exploatarea de linii secundare neprofitabile. Aceste reglementări de intrare erau însoţite de un control al preţurilor. în general. demonstrând că puterea economiştilor este limitată.1987. comerciale. sau sectoriale (distincţii între bănci de depozit.1. Repunerea în discuţie de către economişti a justificărilor tradiţionale ale reglementării. Rolul reglementărilor tehnice şi deontologice în controlul şi diminuarea producţiei de externalităţi negative. A rămas. Aceste reglementări pot impune o anumită conduită atât producătorului. obiectivul era atins şi CAB dizolvată. Totodată. bineînţeles. În 1978. este menţinut un control permanent în sectoarele unde concurenţa poate acţiona dificil şi cum acest lucru se întâmplă mai ales în cazul întreprinderilor publice. fiecare grupă neputând oferi decât servicii specifice. . şi pot contribui la formarea unor raporturi stabile şi benefice pe termen lung în cadrul mecanismelor de piaţă. Legea dereglementării aeriene a programat pe termen mediu dispariţia tuturor acestor reglementări. Astfel. legislaţia a urmat parţial această mişcare (legile bancare din 1980 şi 1982) suprimând controlul asupra ratelor de dobândă şi făcând mai suple compartimentările. De exemplu. De la sfârşitul anilor 1970. dereglementării economice. Aceste măsuri au fost însoţite de o întărire a normelor tehnice (măsuri prudenţiale. Compartimentările au fost geografice (o bancă dintr-un stat nu putea să deschidă sucursale în alt stat). data liberalizării totale a preţurilor. Odată cu iniţierea proceselor de liberalizare au fost repuse în discuţie şi teoriile economice care justificau intervenţia statului în sectorul serviciilor. Transportul aerian.

OFERTA SI TARIFELE PENTRU SERVICII 5. •Sa argumentati tendinta de crestere a ofertei de servicii în ritmuri superioare celorlalte sectoare ale economiei.1.3. Tarifele pentru servicii 5.1. Definirea si caracteristicile bunurilor publice si serviciilor colective OBIECTIVELE CAPITOLULUI Dupa studierea acestui capitol ar trebui sa puteti: •Sa definiti.2.1.2. •Sa evidentiati rolul clientilor si al personalului de contact în prestarea si comercializarea serviciilor.1 . oferta de servicii. •Sa calculati valoarea adaugata în servicii în preturi comparabile utilizând metodele extrapolarii si deflatiei. Valoarea adaugata de servicii 5. •Sa explicati raportul diferentiere / asemanare (personalizare / standardizare) în cadrul ofertei de servicii. Criterii si metode de stabilire a tarifelor pentru servicii destinate pietei 5. Tarifarea serviciilor publice 5.3. •Sa explicati si sa exemplificati tendinta de disocie re / asociere în cadrul ofertei de servicii si fata de oferta de bunuri materiale.2.2 . •Sa utilizati diferite metode pentru dimensionarea ofertei de servicii în conditii de risc. Tendinte în evolutia ofertei de servicii 5.CAPITOLUL 5.1. •Sa recunoasteti si sa utilizati diferite metode de stabilire a tarifelor la servicii.1. .2. •Sa distingeti modul de calcul al valorii adaugate în sectorul serviciilor în functie de specificul activitatilor (de productie sau de intermediere).2.1. Raportul pret / calitate în domeniul serviciilor 5. •Sa demonstrati necesitatea cresterii continue a calitatii ofertei de servicii.2. Caracteristici ale ofertei de servicii 5.3. Oferta de servicii 5. în sens specific.

44 din 20 septembrie 1999 pentru aprobarea tarifelor la energia electrica si termica livrata de Compania Nat ionala de Electricitate – S. etc. Bucuresti. Servuction. Felicia Alexandru. Dalina Dumitrescu. 1991. nr. Ed. 17. 4. Expert. 2002 O. 1. Economica. Olteanu. Marketing des services: le défi relationnel. 2. Quinn. 1995. Papillon. P. Les services. P. M.Camro. consumul intermediar = cumpararile de bunuri si servicii de la terti pentru realizarea productiei globale. Ordonant a de urgenta a Guvernului României privind energia electrica si termica nr. I. Savoir. Ed. Didactica si Pedagogica. Langeard. redeventa = cota procentuala din cifra de afaceri. C. Giarini.CUVINTE CHEIE oferta de servicii (în sens generic) = productia de servicii destinata comercializarii pe piata . services et technologies. revazuta si adaugita. Jacques de Bandt. Edimpress. Preturi si tarife. reprezentând contraval. Ed. Heyne. 170 din 30 septembrie 1999 21. Bucuresti. Teorie si practica. Andreea S chiopu. M. R. Al treilea val. 1983 G. Ed. Constantin Floricel. Maryse Giletta. Bucuresti. 10. Ed. stratégies et tactiques des entreprises. Analyse économique et gestion de l’entreprise. Ediscience International. Paris. Bertrand de Jouvenel. valoarea adaugata de servicii = diferenta între productia globala a unei întreprinderi de servicii si consumul intermediar. Eiglier. Sandvisuri de comanda pentru petreceri. Dunod. disocierea ofertei de servicii = separarea (specializarea) unor servicii în cadrul ofertei globale si producerea si/sau comercializarea lor autonoma. Le marketing des services. Paris. 670 din 30 septembrie 1998 privind modul de stabilire si de ajustare a tarifelor practicate de catre Societate Nationala de Telecomunicatii Romtelecom – S. Uranus. Productivité et prix. Politica. 7. 1983 S. Paris. 1989 11. . 12. "Economia Serviciilor. tarif = valoarea pe piata a serviciilor. Marketingul serviciilor. Universitat ii “Al. Laurentia Stelea. Coeditie Marketer. Culegere de probleme si studii de caz" . Iasi. Gestion Publique. Bucuresti. I. Maria Ioncica. 1996. Alvin Toffler. 9. 5. L’entreprise intelligente. Madalina Tala. 3. 1988. 13. Ed. Of. M. Tocquer. 1994. 1993 14.. 1992 J. Vuibert Gestion. Marketing. Cetinã. Hotarârea Guvernului României nr. Modul economic de gândire. Stahel. Of. 18. Economia serviciilor. Eyrolles. Dunod. Ed. Legea nr. Didier. energie electrica) obligat sa contracteze furnizarea serviciului respectiv cu un anumit distribuitor. 6. 1991. le Duff. 1996. Dunod. M. deflatie = eliminarea influentei inflatiei (a cresterii) preturilor. Of. Ed.345/2002 privind taxa pe valoarea adaugata. 22 ianuarie 1998. Cuza”. Ed. Dominique Roux. Of. Mihaela Padurean. 519 din 30 decembrie 1998 20.A. Paris. J. E. Ed. serviciilor legate de achizitionarea de licente. W. M. Bucuresti. nr. 3. 2003. cost marginal = cost suplimentar pentru productia unei cantitati de servicii peste nivelul initial al productiei (pe termen scurt. Bucuresti. nr. Economie: les règles du jeu. 1990 16. consumator captiv = consumatorul unui serviciu (de exemplu. Politica. 1986 15. M. Economica. standardizarea serviciilor = stabilirea unor standarde (norme) privind productia si comercializarea serviciilor. Progresul în om. 371 din 1 iunie 2002 19. 379 din 5 octombrie 1998 . – Editia a III-a. 1994 V. Decizia nr. Les prix.63 din 28 decembrie 1998. Bucuresti.A. Uranus. Paris. BIBLIOGRAFIE Maria Ioncica . venit marginal = venit suplimentar asteptat din vânzarea unei cantitati de servicii peste nivelul initial. Ed. politiques. catering = servicii de asigurare a preparatelor culinare si bauturilor pentru anumite ocazii sau categorii de consumatori de catre unitati specializate.B. nr. Tatiana Mosteanu. este egal cu costul variabil unitar). asocierea ofertei de servicii = gruparea serviciilor în „pachete” care sunt oferite consumatorilor. Limitele certitudinii. 8. Langlois. Paris. Didacticã si Pedagogicã. Bucuresti. know-how. pentru furnizarea serviciilor de telecomunicatii de baza. revista Capital nr. oferta de servicii (în sens specific) = c apacitatea prestatorilor de a furniza servicii pentru piata . Paris. Constantin.

Cu toata valabilitatea generala a acestor criterii. Dintre tendintele în evolutia ofertei de servicii. categoria unitatii prestatoare. respectiv. Diferentierea tarifelor la servicii se face dupa o serie de criterii cum ar fi: variatia cererii în timp. mecanismele cererii si ofertei si ale concurentei prin pret au forme specifice de manifestare în sectorul serviciilor. atât în raport cu oferta de bunuri cât si în interiorul ofertei de servicii însesi si accentul din ce în ce mai puternic pus pe calitatea servic iilor. Dintre metodele de fundamentare a tarifelor se evidentiaza: metoda marjei de profit adaugata la costuri. pentru consumatorii captivi acestea se stabilesc de Autoritatea Nationala de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). metoda venitului marginal egal cu costul marginal. comparatia cu pretul bunurilor substituibile sau cu efortul de a si-l face singur. În economia de piata. În cazul concret al preturilor si tarifelor pentru energie electrica si termica în România se practica doua categorii de preturi si tarife si anume: rezultate din mecanismul concurential al pietei pentru consumatorii eligibili si tarife reglementate pentru consumatorii captivi. Pentru masurarea valorii adaugate de servicii în preturi constante (comparabile) se pot folosi metodele ”deflatiei” sau ”extrapolarii” (simple sau duble). modalitatea de cumparare a serviciilor. executarea unor servicii în regim de urgenta. se remarca sporirea acesteia. definita ca fiind capacitatea organizatorica a prestatorilor de a furniza servicii destinate pietei. la domiciliul consumatorului. fiind fundamentate pe o serie de criterii. cantitatea serviciilor consumate etc. Prin aplicarea acestor criterii. în tarifarea serviciilor publice se ajunge la confruntarea a doua tendinte si anume aceea de uniformizare (tarifare în acelasi mod a tuturor utilizatorilor) si aceea de diferent iere (discriminare). existând în acest sens operatiuni impozabile si neimpozabile sau scutite de TVA precum si doua cote de impozitare. Probleme similare pune tarifarea serviciilor furnizate de bunurile publice mixte datorita a trei factori: importanta costurilor fixe suportate de producatori. Asupra valorii adaugate create de servicii se aplica TVA. cum ar fi cele de: tarif. veniturile disponibile. elementul cel mai important în aprecierea tarifului îl reprezinta calitatea serviciului. Tarifarea serviciilor publice are la baza o serie de criterii legate de productie. pe plan mondial. . onorariu etc. Daca în primul caz tarifele se stabilesc liber. în ultimele decenii în ritmuri superioare ofertei celorlalte sectoare ale economiei. frecventa cererii si motivatia acesteia. Din punct de vedere al clientului. Din punct de vedere al vânzatorului criteriile cele mai importante care stau la baza deciziei de stabilire a tarifului se refera la: costuri. Serviciile colective furnizate de bunurile publice pure au modalitati specifice de tarifare. dupa ultimele reglementari. Astfel din oferta de servicii. Pentru plata serviciilor se folosesc mai multe notiuni. În calculul valorii adaugate de servicii apar o serie de dificultati legate de neluarea în calcul a valorii economice a serviciilor gratuite si evaluare a evolutiei valorii adaugate de servicii în timp. efectele externe si vointa colectiva de a favoriza sau de a defavoriza anumite consumuri. Alte caracteristici importante ale ofertei de servicii se refera la raportul diferentiere / asemanare (personalizare / standardizare).excluderea consumului. de utilizatori (cumparatori). cele legate de schimb se refera la: împrejurarile consumului si tipul indicatorilor de cantitate. Tarifele reglementate pentru consumatorii finali industriali de energie electrica pot fi de tip “monom” sau “binom”. redeventa . de schimb sau de consumul acestora. destinatarul serviciilor. iar pentru consumatorii casnici pot fi: de tip social. Din punct de vedere al cumpa ratorului tariful este apreciat în functie de calitatea si utilitatea serviciului. împletirea elementelor cu grad înalt de rigiditate si a celor cu o anumita flexibilitate si dimensionarea ofertei de servicii în conditii de risc. baza tehnica precum si sistemul de relatii între ofertanti si consumatori. avute în vedere de producatori (vânzatori) si. simple sau diferent iate. tarifele serviciilor sunt stabilite liber. calitate si modul de productie. bazate pe caracteristicile lor dintre care se remarca: non-rivalitatea si non. taxa. iar cele legate de consum se refera la: utilizator sau la modul de utilizare. O prima caracteristica a ofertei de servicii rezulta chiar din modul ei specific de definire.REZUMAT Doua dintre cele mai importante categorii ale pietei serviciilor sunt: oferta si tarifele. de 19% si cota 0. pret. dubla tendinta de disociere / asociere. de tip monom cu abonament si de tip monom diferentiat cu abonament. fac parte forta de munca. metoda determinarii pragului de rentabilitate (punctului mort). respectiv. existând o relatie directa între tarif si calitate. Dintre criteriile legate de productie se disting cele legate de cantitate. raportul între cerere si oferta si tarifele practicate de concurenta.

Modul specific în care poate fi definită oferta. Tarifele pentru serviciile de telecomunicatii de baza sunt stabilite si ajustate cu avizul Oficiului Concurentei si al Ministerului Comunicatiilor. oferta de servicii nu îmbracă forma stocurilor existente pe piaţă şi a cantităţilor de mărfuri care pot fi aduse pe piaţă (datorită caracteristicilor de nematerialitate şi nestocabilitate). Oferta de servicii 5. hoteluri . clienţii nu doresc să se identifice cu o întreprindere care nu se bucură de o reputaţie bună. chiar clientul face parte din lanţul de producţie (a serviciilor).1. Autoservirea în comerţ/în alimentaţia publică. structură şi termene cerinţele beneficiarilor.prin pregătirea şi aptitudinile lui.Tarifele pentru energia termica sunt diferentiate pe tipuri de energie si pe tipuri de consumatori. clientul unei societăţi de servicii poate fi considerat „resursă umană externă” cu influenţă majoră asupra strategiei firmei respective. Consecinţă a participării clienţilor la producţia de servicii apare relaţia strânsă între client şi organizator. în functie de numarul de impulsuri consumate si tariful pe impuls. Spre deosebire de oferta de bunuri. 5. Imaginea firmei producătoare de servicii devine factor cheie de reuşită pentru că. unitatea fizica supusa tarifarii fiind gigacaloria. tot mai mult. Prin integrarea clientului în procesul de producţie al serviciilor. . Oferta de servicii apare ca fiind capacitatea organizatorică a furnizorilor de servicii de a satisface în anumite condiţii de calitate.forţa de muncă ce urmează a presta serviciul. Capacitatea organizatorică cuprinde: . (utilizatori) – evidenţiază influenţa tot mai exigentă a consumatorilor asupra producătorilor. numită „piramida inversă Clienţi Personal de contact Personal operativ care nu este în contact Personal funcţional Direcţia generala . adică nu fac obiectul livrărilor de mărfuri. determină calitatea ofertei de servicii.sistemul de relaţii între prestatori şi consumatori.baza tehnică necesară– este un element foarte important mai ales pentru anumite sectoare ale serviciilor. telecomunicaţii. (ex. în cadrul relaţiilor contractuale dintre furnizori şi beneficiari Caracteristici: I. pentru transporturi. Din această cauză întreprinderea trebuie să valorifice raporturile sale cu clientela. ex. Caracteristici ale ofertei de servicii Caracteristicile ofertei de servicii Oferta de servicii este definită în sens generic. abonamentul si o parte variabila. ca producţie de servicii destinată comercializării pe piaţă.1. De aceea teoria spune că. Tarifarea acestor servicii cuprinde o parte fixa. Toffler (în „Al treilea val”): prosumator şi prosum (prin participarea consumatorului la producţia de servicii).1 . . Uneori. „automate” în serviciile bancare). Clientul se identifică adesea cu întreprinderea. fapt ce implică o nouă abordare a organizării întreprinderii. oferta poate fi adaptată nevoilor specifice ale acestora. Astfel au apărut unii termeni noi: A.

Prima şi cea mai importantă s-a manifestat începând cu ultimele 2 decenii. de asemenea. bazele de cazare. 4. adică al nivelului cererii care are cea mai mare „speranţă” de realizare 5. Oferta de servicii reprezintă un element potenţial aflat într-o stare de aşteptare activă în raport cu cerinţele clienţilor. originalitate – întreprinderea trebuie să evite să recurgă la nume generice care nu-i permit să se distingă de rivali săi si.: •cabinetele de consultanţă. •calculul speranţei matematice. Aparent stabilirea unor norme poate duce la uniformizare. respectiv timp mult. O altă consecinţă a imaterialităţiii este faptul că serviciul este greu de protejat în plan juridic.originalitatea. Pertinenţa – numele trebuie să evoce serviciul şi să-l situeze clar în spiritul clientului. Caracterul activ al ofertei de servicii se manifestă prin faptul că acesta nu poate fi indiferent faţă de cerere. 2. III. Astfel. •profesorii = punctul central în şcoli În acest tip de organizare toate celelalte persoane sunt calificate şi trebuie să acţioneze ca personal de „susţinere”. apare problema sau întrebarea: Este necesară şi totodată e posibilă stabilirea unor norme privind oferta de servicii? Aparent este dificil – totuşi multe întrepinderi de servicii îşi „standardizează” oferta pentru a administra şi controla mai bine calitatea serviciilor. în ritmuri superioare ofertei celorlalte sectoare ale economiei. În aceste condiţii ajungem la diferenţierea serviciilor adică. studiul măsurii în care acestea se pot transforma din cerere potenţială în cerere efectivă. IV. Într-o astfel de organizaţie. adică. fiecare firmă producătoare poate să-şi conceapă oferta într-o manieră proprie. Dimensionarea ofertei de servicii se face. riscul de imitaţie din partea concurenţilor este foarte ridicat. Uşurinţa de memorizare . •medicii = persoane cheie în spitale. şi e tendinţa de creştere a ofertei de servicii. au un rol important cercetările de marketing. Numele serviciului. excursiile. În deceniul a 8-lea: . studiul nevoilor de servicii. (ex.2. iar altele o anumită flexibilitate. toate sistemele şi echipele funcţionale „lucrează” pentru personalul din prima linie şi cu atât mai mult această formulă este specifică pentru personalul de contact cu nivel înalt de calificare. II. marca poate contribui la concretizarea şi difuzarea serviciilor dacă posedă următoarele 4 caracteristici : 1. să o stimuleze şi chiar să o creeze. Metode pentru luarea celor mai bune decizii: •maxi-min (maximizarea minimului de rezultat). în condiţii de risc. Oferta turistică (are ca elemente de rigiditate patrimoniul natural. 3. şi atunci protecţia juridică se limitează la numele serviciului marca sa sau la sloganul publicitar. •mini-max – minimizarea maximului de regret. Deci marca este un fel de semnal care evocă anumite caracteristici ale serviciului şi ajută consumatorul să le regăsească. (pentru că produsele de serie presupun costuri de scală dar şi preţuri mai mici). persoana cea mai importantă este de obicei cea care se găseşte în contact direct cu el.Pentru clientul unei întreprinderi de servicii. Oferta de servicii cuprinde o serie de elemente din care unele îi conferă un grad înalt de rigiditate. V. de asemenea importante sunt şi publicitatea şi promovarea. în timp ce programele. Astfel procesul de producţie poate fi personalizat la scară foarte mare oferind clienţilor nu numai cele mai bune preţuri. •piloţii = punctul central în transportul aerian. Ex. Tendinţe în evoluţia ofertei de servicii I. ci trebuie să se adapteze permanent la aceasta. pertinenţa şi simplitatea numelui facilitează memorarea. de tratament) care necesită investiţii. nu trebuie abuzat de semne şi acronime. dar şi un maxim de personalizare. Raportul diferenţiere-asemănare. de regulă.1. Supleţea – alegerea numelui trebuie să ţină cont de evoluţia strategiei întreprinderii În ceea ce priveşte cerinţa de personalizare şi diferenţiere a serviciilor. dar pot fi găsite soluţii de „personalizare” a serviciilor. meniurile restaurantelor sunt flexibile. respectiv personalizare-standardizare în oferta de servicii Această caracteristică este determinată de nematerialitatea serviciilor şi de participarea clientului la procesul de producţie.

L). Explicaţia: exceptând economiile de subzistenţă. valoarea adăugată la nivelul unei întreprinderi date se calculează ca diferenţă dintre vânzările şi cumpărările respectivei întreprinderi. ponderea agriculturii + silvicultură era 16% II. De asemenea există factori interni care asigură calitatea serviciilor ca: competenţa profesională a prestaţiilor. Accentul din ce în ce mai puternic pus pe calitatea serviciilor Această tendinţă apare datorită creşterii concurenţei între firmele de servicii. Dar.I. Interesul firmei de servicii este ca prin nivelul calitativ al serviciilor să asigure satisfacţia clienţilor şi implicit fidelizarea acestora.8%. ( în ţările dezvoltate).9%.pentru economiile dezvoltate s-au evidenţiat preponderenţa terţiarului în crearea PIB. conceptul „inclusiv-tour” – presupune asocierea mai multor servicii care compun produsul turistic: transport. În practică. un minimum de servicii apare necesar în orice economie. valoarea adăugată de servicii (V. cazare. exemplu clasic: oferta de calculatoare şi oferta de programe. în general avantajos pentru client III. Succesul unei firme de servicii este asigurat de calitatea şi eficienţa prestării serviciilor. Tendinţa de disociere a ofertei de servicii faţă de oferta de bunuri: O lungă perioadă de timp serviciile au fost comercializate împreună cu bunurile. companii de transport. cateringul de aviaţie – folosit în cadrul transporturilor aeriene pentru hrănirea pasagerilor. declinul relativ al sectorului primar. cateringul industrial – utilizat pe scară largă de şcoli. Pentru firmele care realizează activităţi de intermediere.G. În prezent acest serviciu . atât în raport cu oferta de bunuri cât şi în interiorul ofertei de servicii însăşi.A.A. servicii de consultanţă în utilizare. începutul declinului sectorului secundar. servicii de întreţinere. Spre sfârşitul deceniului 9. Ca şi pentru celelalte sectoare ale economiei. adică 20%. Această tendinţă se manifestă pentru toate bunurile a căror utilizare presupune şi achiziţionarea de know-how 2.) şi consumul intermediar (C. ponderea serviciilor în PIB depăşea 70%. La începutul deceniului 9 nu existau ţări pentru care această pondere să fie inferioară unei cincimi. Valoarea adăugată de servicii Creşterea ponderii serviciilor în PNB (PIB) evidenţiază tendinţa de creştere a valorii adăugate de servicii la nivel macroeconomic prin însumare a valorilor adăugate realizate la nivel micro-economic. presupunând reunirea mai multor servicii într-o ofertă globală. 3. agrement. Există factori externi care pot interveni şi care nu pot fii controlaţi. produsul global este reprezentat de adaosul comercial sau comisionul pe care acestea îl percep. Ex. Este vorba de serviciile complementare bunurilor. ca amabilitatea personalului. În România. situaţia se prezenta astfel: ponderea serviciilor la crearea PIB era de 37. b). Ea se desfăşoară în paralel cu tendinţa de disociere. practicându-se un preţ forfetar. Aceasta apare pentru că producătorii bunurilor folosesc diversificarea serviciilor asociate bunurilor ca o strategie de a depăşi concurenţa. Valoarea adăugată de întreprinderi are mai multe destinatii: – factorul muncă prin salarii . de către firme specializate.G. acestea au devenit activităţi de sine stătătoare. 4. spitale. În cadrul serviciilor de alimentaţie publică. Această tendinţă este legată de prelungirea ciclului de viaţă al produsului. pentru a cuceri sau a se menţine pe o anumită piaţă. Acestea din urmă erau vândute împreună cu calculatoarele ca simplu mod de utilizare. Tendinţa de asociere între oferta de bunuri şi cea de servicii.. la nivelul anului 1998. flexibilitatea (reactivitatea).cateringul s-a specializat în 3 direcţii diferite: a). Tendinţa de disociere în cadrul ofertei de servicii. Apare în paralel cu tendinţa anterioară. 5. în turism. Pe măsura dezvoltării producţiei şi comerţului cu programe. realizate de întreprinderi specializate distincte de cele care produc calculatoare. este dificil de determinat nivelul calitativ al unui serviciu în momentul în care este produs. adică: servicii postvânzare.pentru economiile cu dezvoltare medie – serviciile deţineau aproximativ 48% în crearea PIB. dar şi datorită creşterii exigenţelor consumatorilor. Tendinţa asociere în cadrul ofertei de servicii . prin practicarea aşa numitului sistem catering. onomastici.3. firme. personalizarea produselor. c). serviciile deţineau aproximativ 60% în crearea PIB. V. Este vorba de servicii de asigurăre a mâncării şi băuturilor pentru anumite ocazii sau categorii de consumatori. 1. alimentaţie.asociere.) este obţinută ca diferenţă între produsul global (P. dublă tendinţă de disociere.1. = P. – C. iar ponderea se situa deja la 30% minim ca regulă generală. cateringul de eveniment – pentru organizarea de banchete. Ex. cocteiluri. iar ponderea industriei + construcţiilor la crearea PIB 34. .

În sectorul serviciilor. se extrapolează volumul cantitativ al producţiei. Faptul că efortul unui om pune la dispoziţia altora “bunuri” sau “servicii” este recunoscut şi măsurat prin preţul pe care aceştia din urmă consimt să-l plătească.2. denumirea de taxă. M. respectiv extrapola un singur indicator implicat în calculul valorii adăugate sau ambii indicatori. De altfel. În calculul valorii adăugate de servicii şi implicit în aprecierea contribuţiei serviciilor la crearea PIB apar o serie de dificultăţi. Se pot deflata. O soluţie la această problemă ar fi stabilirea preţului serviciilor ce nu sunt plătite prin comparare cu servicii similare efectuate de persoane plătite. 2 Hotărârea Guvernului Românei nr. unii economişti consideră creşterea producţiei şi deci a valorii adăugate de servicii ca “fictivă”.– stat prin impozite – sistemul bancar prin cheltuielile financiare – întreprindere prin amortizări şi profitul destinat pentru rezervă şi dezvoltare – patroni asociaţi (proprietari) prin profitul distribuit.A. Tarifele pentru servicii • • • Tariful este denumirea uzuală pentru a desemna valoarea pe piaţă a unui serviciu. importul de servicii2 Prin prestare de servicii impozabilă. pornind de la datele perioadei curente. de asemenea. Este adevărat însă că aceasta este greu de separat de fenomenul inflaţiei. după unii autori. 311 din 27 noiembrie 1996. rezultând următoarele posibilităţi pentru calcularea valorii adăugate de servicii în preţuri constante: Metoda deflaţie extrapolare Un singur indicator deflaţie simplă extrapolare simplă Ambii indicatori deflaţie dublă extrapolare dublă Asupra V. De aceea. nr. se înţelege orice activitate rezultată dintr-un contract prin care o persoana fizică sau juridică se obligă să execute o muncă manuală sau intelectuală în scopul obţinerii de profit şi care nu reprezintă transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile 5. Asemenea puncte de vedere nu iau în considerare influenţa pe care creşterea calităţii o are asupra creşterii preţurilor. Astfel. producţia şi valoarea adăugată a serviciilor (pure) poate fi evaluată numai în preţuri curente. corespunzând în principal unei creşteri de preţuri. pentru folosirea reclamelor şi firmelor luminoase etc. Acolo unde nu există preţ. operaţiuni asimilate cu prestări de servicii. sau mai bine zis la neluarea în calcul a valorii economice a serviciilor gratuite. pentru parcare. de exemplu pentru serviciile de alimentaţie publică. Metoda deflaţiei constă în eliminarea influenţei inflaţiei (a creşterii preţurilor). create de servicii. precum şi între aceştia şi instituţii publice sau persoane fizice. transferul proprietăţii bunurilor imobile între agenţii economici. O primă dificultate se referă la calcularea. pentru servicii a căror valoare intră în competenţa de stabilire a organelor financiare. pentru folosirea autostrăzii. S-a făcut chiar afirmaţia că serviciile ar constitui un factor inflaţionist. Taxa are caracter fiscal şi se varsă la bugetul statului. şi în ţara noastră începând cu 1/07/1993 se aplică TVA. Se mai întâlneşte. Câteva exemple în acest sens sunt: taxa pentru urbanism. Totuşi. În afara noţiunii de tarif se mai foloseşte şi pentru unele servicii noţiunea de preţ. iar prin metoda extrapolării pornindu-se de la datele perioadei de bază. nu există nici dovada serviciului prestat sau a avantajului obţinut. când este posibil de a găsi pe baza cantităţilor o exprimare fizică a volumului producţiei. aceasta poate fi evaluată şi în preţuiri constante sau comparabile. O altă problemă dificilă este evaluarea evoluţiei valorii adăugate de servicii în timp (de la o perioadă la alta). operaţiunile impozabile sunt: prestaţiile de servicii. Pentru măsurarea valorii adăugate de servicii în preţuri constante se pot folosi metodele “deflaţiei” sau “extrapolării”. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată. această problemă este valabilă şi pentru bunuri şi cu atât mai mult pentru servicii pentru care aspectele nemateriale şi calitative sunt dominante. în sensul taxei pe valoarea adăugată. .O. 1178 cu privire la aprobarea Normelor pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr.

iar costul marginal este costul suplimentar pe care vânzătorul îl suporta pentru a realiza creşterea producţiei şi vânzărilor. Cu toată valabilitatea generală a acestor criterii. 1. reprezintă contravaloarea serviciilor legate de achiziţionarea de licenţe sau know-how. Venitul marginal este venitul suplimentar aşteptat din vânzarea unei cantităţi de servicii în plus.1. de exemplu. suma de TVA corespunzătoare.1. având ca scop stimularea cererii în extrasezon. se foloseşte metoda diferenţierii tarifelor pentru acelaşi tip de serviciu. se poate considera că piaţa se echilibrează pentru tariful care permite egalitatea cererii consumatorilor cu oferta producătorilor. precum şi de marjele de profit scontate de producător şi/sau comerciant (intermediar). la produse diferite şi chiar la acelaşi produs pentru clienţi diferiţi. pentru sporirea cererii este necesară micşorarea tarifului. veniturile disponibile. a. ca şi preţurile bunurilor sunt stabilite liber. servicii similare sau complementare.2. 3. Pe termen scurt. care erau dispuşi să plătească mai mult. Criterii si metode de stabilire a tarifelor pentru servicii destinate pietei În practică. tarifele fiind mai mari atunci când cererea este mai mare şi mai mici în perioada când cererea este în mod obişnuit mai redusă pentru a o stimula. ceea ce poate conduce la situaţii în care creşterea vânzărilor să nu aducă venit marginal. . Metoda constă în calcularea costurilor unitare (inclusiv impozite şi taxe) la care se adaugă o marjă procentuală de profit. ştiut fiind că diferite firme adaugă marje procentuale diferite. dacă echipamentul rămâne constant. datorită nematerialităţii şi neomogenităţii serviciilor pe de o parte şi “opacităţii” pieţei pe de altă parte. pentru operaţiunile impozabile. comparaţia cu preţul bunurilor care eventual concurează serviciul şi/sau cu efortul de a şi-l face singur. Dar această metodă nu oferă răspuns la întrebarea cât de mare ar trebui (sau poate) să fie marja procentuală de profit. Costul marginal este creşterea costului total provocată de producerea unei unităţi suplimentare. în activitatea turistică. Astfel. Ca medie. tariful este apreciat în funcţie de utilitatea serviciului. de regulă. În practică. mecanismele cererii şi ofertei şi ale concurenţei au forme specifice de acţiune în determinarea nivelului tarifelor.• Redevenţa. La preţul de vânzare astfel obţinut se adaugă. 5. Unul dintre criteriile de diferenţiere a tarifelor este legat de variaţia cererii în timp. tarifele serviciilor. ci pentru toţi clienţii. Maximizarea profitului se realizează pentru nivelul tarifului.În calcularea venitului marginal trebuie să se ţină seama de elasticitatea cererii în funcţie de tarif. b. pentru a ţine seama de anumite particularităţi ale ofertei sau cererii. Un punct de pornire pentru aceste căutări îl reprezintă metoda marjei de profit adăugată la costuri. găsirea acestui nivel al tarifului reprezintă o problemă de căutare. În economia de piaţă. plata făcându-se sub forma unei cote procentuale din cifra de afaceri obţinută cu licenţa achiziţionată. Aceasta deoarece micşorarea tarifului se face nu numai pentru clienţii suplimentari pe care vânzătorul caută să-i atragă cu scăderea de tarif. şi chiar aceeaşi firmă variază procentajul marjelor sale la momente diferite. Un răspuns la această întrebare oferă metoda venitului şi costului marginal. costul marginal este egal cu creşterea costurilor variabile. de cotele de impozite şi taxe care trebuie acoperite de tarif. Regula de bază în cadrul acestei metode pentru maximizarea venitului net este fixarea tarifului care permite vânzarea tuturor produselor pentru care venitul marginal se aşteaptă să fie egal cu costul marginal. Venitul suplimentar pe care îl câştigă de la noii clienţi poate fi contracarat de pierderea de venit de la clienţii vechi. Din punct de vedere al vânzătorului. Alţi factori importanţi care influenţează această decizie sunt: raportul între cerere şi ofertă pentru serviciul respectiv şi tarifele practicate de concurenţă. trebuie totuşi subliniat că. în funcţie de sezonalitate sunt foarte frecvent utilizate. corespunzător cantităţii de servicii pentru care venitul marginal este egal cu costul marginal pe termen scurt. o altă noţiune legată de plata serviciilor. Tarifele diferenţiate în timp. 3. 2. . prin negociere între vânzător şi cumpărător. decizia de stabilire a tarifului trebuie să ţină seama de cheltuieli (de producţie şi comercializare). Din punct de vedere al cumpărătorului.

În alte ţări, de exemplu Canada, Franţa, diferenţierea tarifelor în funcţie de variaţia cererii în timp este folosită şi în domeniul transporturilor feroviare. Principiul acestui sistem constă în diferenţierea tarifelor după zilele săptămânii (în funcţie de acestea diferă şi culoarea biletelor: albe, albastre sau roşii). Astfel, se practică trei categorii de tarife pentru: – zilele normale, acelea în care cererea este egală cu media anuală, tarife medii; – zilele de vârf, acelea în care cererea este cel puţin dublă faţă de zilele normale, tarife peste medie; – zilele slabe, acelea în care cererea este mai mică decât jumătate din cea a zilelor normale, tarife sub medie. 3.2. La tarife diferenţiate în funcţie de variaţia cererii în timp conduce şi aplicarea principiului tarifării la costul marginal. Acest principiu se aplică, de exemplu, în Franţa, pentru determinarea tarifelor pentru serviciile de producere şi distribuire a energiei electrice. În condiţiile unei cereri mai scăzute, pentru a satisface cererea la costul cel mai mic se organizează de aşa natură producţia, ca centralele producătoare a căror eficacitate este cea mai ridicată (în fapt cele mai recente) să lucreze la întreaga capacitate, satisfăcând în mod normal cererea. Pe măsura creşterii cererii vor intra în funcţiune şi centralele mai puţin eficiente. În felul acesta, costurile marginale diferă în funcţie de variaţia cererii, motiv pentru care se folosesc tarife diferenţiate după ore şi perioade, şi anume: – tarife ridicate când cererea este ridicată – tarife joase când cererea este slabă. 3.3. Un alt criteriu de diferenţiere a tarifelor este destinatarul serviciilor, acest criteriu având la bază mai ales motive de protecţie socială. Aşa, de exemplu, în domeniul transporturilor se folosesc “tarife sociale” în sprijinul unor segmente defavorizate de consumatori (pensionari, tineri, copii etc.), în cazul serviciilor de distribuire a electricităţii sunt folosite tarife diferenţiate pentru consumul menajer sau industrial. 3.4. Tarifele pot fi diferenţiale şi în funcţie de frecvenţa cererii şi motivaţia acesteia.De exemplu, în practica curentă a restaurantelor din SUA se întâlneşte folosirea unor preţuri mai mari pentru aceeaşi mâncare la cină decât la prânz. Aceste tarife diferenţiate se bazează pe elasticitatea diferită a cererii în cele două situaţii. Astfel, “clienţii de prânz”, ca o categorie, sunt mult mai receptivi la creşterile şi descreşterile de preţ decât “clienţii de cină”. Acest comportament are la bază în primul rând faptul că, clienţii de prânz mănâncă în oraş mult mai frecvent. Prin contrast, cina în oraş reprezintă un “eveniment” mult mai rar pentru majoritatea oamenilor, ci fiind dispuşi cu aceasta ocazie să cheltuiască mai mult. 3.5. Diferenţierea tarifelor se face şi în funcţie de alte criterii, cum ar fi: categoria unităţii (având în vedere calitatea şi diversitatea serviciilor, serviciilor oferite, gradul de confort asigurat etc.), executarea unor servicii în regim de urgenţă, la domiciliul consumatorilor, cantitatea serviciilor consumate (tarife mai mici sau mai mari începând de la un anumit nivel al cantităţii serviciilor consumate).

5.2.2. Raportul pret / calitate în domeniul serviciilor

5.2.3. Tarifarea serviciilor publice

5.2.3.1. Definirea si caracteristicile bunurilor publice si serviciilor colective
În limbaj curent, noţiunea de serviciu public este utilizată pentru a desemna o activitate de interes general, prestată de un organism, adică de o persoană juridică, autorizată de o autoritate a administraţiei publice. Noţiune complexă şi esenţială a dreptului administrativ, acest concept a suportat modificări importante de-a lungul timpului, care l-au făcut să îşi piardă claritatea iniţială. În doctrina occidentală s-au conturat până în prezent trei definiţii care coexistă şi care au fost preluate în legislaţia comunitară. •Definiţia clasică, conturată la începutul secolului al-XX-lea, consideră că serviciul public este acea activitate de interes general prestată numai de o persoană publică. În această accepţiune subzistă definiţia lui Duguit, potrivit căruia serviciul public este „activitatea pe care guvernanţii sunt obligaţi să o presteze în interesul celor guvernaţi”. Este evident că definirea serviciului

public se face după natura juridică a organului care îl prestează şi care trebuie neapărat să fie persoană publică, adică statul, colectivitate locală sau altă instituţie publică. La această semnificaţie M. Haurion adaugă sintagma serviciu public prin „natură” (şi nu după persoana care-l prestează) pentru a se opune lărgirii semnificaţiei serviciului public la orice tip de activitate pe care-l desfăşoară autorităţile statului. •Definiţia interbelică a apărut ca o necesitate impusă de dezvoltarea economică spectaculoasă a societăţii care solicita servicii publice variate, flexibile şi operative. Până în anul 1939, aceste servicii erau apanajul statului şi instituţiilor sale care nu mai puteau face faţă cerinţelor sociale, astfel încât s-a văzut nevoit să încredinţeze unele servicii publice către alte persoane private. Astfel, a apărut ideea prestării unui serviciu public prin intermediul unei firme private. Această definiţie rămânea deficitară pentru că nu preciza în ce condiţii activitatea unei persoane private poate fi considerată serviciu public. Această dilemă este lămurită în 1964 când Laubodere arată că: „Serviciul public este activitatea de interes general, prestată de o persoană privată având prerogativele puterii publice sub controlul administraţiei”. Aşadar, prima condiţie este „interesul general”. Atunci când analizăm, însă, activitatea unei persoane private este foarte greu să delimităm până unde merge interesul general şi de unde începe interesul particular. Cea mai bună distincţie este aceea dintre activităţile necesare şi activităţile profitabile: serviciile publice au ca prim obiectiv interesul public şi nu obţinerea de profit.. A doua condiţie, „mijloacele puterii publice”, sunt privilegii acordate persoanei private care serveşte interesul general şi ca atare se bucură de autoritate în raport cu terţii (şi nu de egalitate). Acest raport de autoritate permite fie monopolul asupra unei activităţi, fie emiterea de acte cu caracter unilateral sau chiar stabilirea de taxe. A treia condiţie se referă la „controlul administraţiei” asupra activităţii de prestări servicii publice. Această condiţie derivă din faptul că o persoană privată poate presta un serviciu public numai printr-o delegare dată de o persoană publică. Această delegare se poate face fie printr-un contract fie printr-un act administrativ unilateral explicit sau implicit. Delegarea este necesară pentru a circumscrie limitele în interiorul cărora poate acţiona cel împuternicit. •Definiţia actuală s-a conturat la sfârşitul anilor ’80, ca urmare a evoluţiei democraţiei, recunoscându-se faptul că unele servicii publice desfăşurate de persoane private nu trebuie să se bucure neapărat de prerogativele puterii publice. Precizarea este necesară întrucât o serie de servicii publice de interes social cum ar fi cele de sănătate, cultură, învăţământ etc. se realizează de către persoane private, dar fără prerogativele puterii publice. Ideea democratismului şi descentralizării a impus în practică sistemul preluării gestiunii serviciilor publice din mâna statului şi predării lor către persoane private, în condiţiile mai sus amintite. În jurisprudenţă s-a răspândit astfel sintagma „servicii private de interes general” care nu corespunde însă pe deplin celor trei condiţii stabilite în practica administraţiei publice, nici chiar în ţările dezvoltate. Cel puţin sub aspectul controlului, serviciile publice sunt subordonate administraţiei mai mult ca oricând. În concluzie, astăzi, identificarea unui serviciu public presupune luarea în considerare a trei elemente. a) Elementul material: serviciul public este, în primul rând, o activitate de interes general. Serviciul public nu mai este privit ca un organism public, ci, în special, ca o activitate care răspunde unui obiectiv de interes general. Această activitate poate fi asigurată eventual de către o persoană privată. Trebuie, de asemenea, menţionat că orice activitate de interes general reprezintă şi un serviciu public. b) Elementul voluntarist, adică intenţia puterilor publice. Nu va exista un serviciu public decât dacă puterile publice (autorităţi naţionale sau locale) şi-au manifestat intenţia de a-şi asuma (direct sau indirect) o activitate de interes general. Nu există, deci, servicii publice „prin natura lor”. Noţiunea de serviciu public apare, de aceea, ca o noţiune subiectivă şi evolutivă. Evoluţia are loc în sensul lărgirii sferei de cuprindere. Astfel, o dată cu dezvoltarea nevoilor în domeniul petrecerii timpului liber, activităţi cum ar fi exploatarea unui teatru, a unui teleski într-o staţiune montană sau organizarea de competiţii de către federaţiile sportive au căpătat eticheta de servicii publice. Există anumite dificultăţi în identificarea intenţiei exacte a guvernanţilor, mai ales atunci când ei încredinţează anumite activităţi de interes general unor persoane private, în mod expres ca fiind servicii publice. Este necesară, atunci, prezenţa a trei indicii pentru a putea identifica serviciul public: o activitatea trebuie să răspundă unei misiuni de interes general; o organizaţia privată respectivă trebuie să dispună de veritabile prerogative de putere publică; o organizaţia privată respectivă trebuie să fie supusă unui control din partea puterilor publice.

În majoritatea cazurilor, voinţa puterilor publice este uşor de identificat: persoana publică respectivă îşi asumă în mod direct activitatea de interes general în cauză. Dacă activitatea de interes general este asigurată de către o persoană privată, trebuie să se ţină seama în mod special de controlul administraţiei (de către puterea publică). Orice serviciu public depinde, deci, în mod direct sau indirect, de voinţa unei persoane publice care decide crearea sa, modul de gestiune, regulile fundamentale de organizare. c) Elementul formal. Regulile aplicabile în mod normal activităţilor de servicii publice provin din acel regim juridic căruia îi este supusă activitatea de interes general în cauză. Existenţa unui regim juridic specific, regimul de drept administrativ, apare în mod clar atunci când serviciul public este asigurat în mod direct de către o persoană publică.

5.2.3.2.Tipologia serviciilor publice
În literatura de specialitate se utilizează mai multe criterii de clasificare a serviciilor publice. 1. După natura serviciilor publice se disting: a. servicii publice administrative (SPA) b. şi servicii publice industriale şi comerciale (SPIC) Până în primii ani ai secolului al-XX-lea erau recunoscute de către stat aşa-numitele servicii publice administrative, deoarece ele erau ca obiect o activitate de natură administrativă şi nu comercială. Ca atare, activităţile umane se împărţeau în două mari categorii: activităţi administrative, pe care le putea desfăşura numai statul / instituţiile sale, şi activităţile industriale sau comerciale, pe care le îndeplineau persoanele private. În realitate, încă din secolul trecut autorităţile administraţiei publice au preluat activităţi industriale şi comerciale (transportul feroviar, exploatarea liniilor de tramvai, distribuţia de gaze şi electricitate etc.) Între nivelul de dezvoltare economico-socială şi controlul administrativ al unor sectoare de activitate s-a creat o contradicţie care, în cele din urmă, a dus la soluţia concesionării serviciilor comerciale şi industriale de stat către persoane private. Pe de altă parte, dispariţia totală a statului „jandarm” şi instaurarea statului „providenţei” a permis din ce în ce mai mult intervenţia colectivităţilor locale în activităţile comerciale şi industriale şi preluarea în gestiune proprie a acestor activităţi. În doctrină s-a considerat necesară distincţia dintre SPA şi SPIC pentru a putea şti cărui regim juridic corespund: serviciilor administrative trebuie să li se aplice regimul juridic administrativ, iar serviciilor cu caracter industrial şi comercial regimul juridic civil. Pentru a face însă distincţia între SPA şi SPIC s-a recurs la o serie de criterii): primul criteriu este acela al obiectului, adică al substanţei înseşi a activităţii; dacă activitatea este comparabilă cu aceea a întreprinderii private, se poate considera că suntem în prezenţa unui SPIC (exemplu: activitatea de transport), iar în caz contrar suntem în prezenţa unui SPA (exemplu: un serviciu de asistenţă socială); al doilea criteriu se referă la modul de finanţare a serviciului respectiv: astfel, dacă serviciul îşi acoperă cheltuielile din taxele plătite de beneficiari, suntem în prezenţa unui SPIC; dimpotrivă, dacă sursele de finanţare vin de la buget central/local, suntem în prezenţa unui SPA. Aşadar, un serviciu public este SPA, dacă are ca sursă de finanţare o taxă de natură fiscală sau este un SPIC, dacă încasează taxele de la usageri-beneficiari; al treilea criteriu se referă la modul de organizare şi funcţionare: dacă regulile sunt derogatorii de la dreptul civil, atunci este vorba de un SPA, în caz contrar fiind vorba de un SPIC. Sunt, evident, servicii publice administrative cele care funcţionează pe baza regulilor de contabilitate/finanţe publice. 2. După modul în care se realizează interesul general, deosebim: a) servicii publice al căror scop este satisfacerea directă şi individuală a cetăţenilor; b) servicii publice care oferă avantaje particularilor în mod indirect; c) servicii publice destinate colectivităţii în ansamblu. 3. După raporturile cu serviciile private, putem remarca: a) servicii monopolizate; b) servicii pe care administraţia publică le exercită în paralel cu persoane autorizate; c) servicii publice exercitate de persoane private, autorizate sub controlul unei autorităţi a administraţiei publice. 4. Din punct de vedere al delegării lor: a) servicii publice cu caracter exclusiv administrativ pe care autorităţile publice nu le pot încredinţa altor persoane

(protecţia civilă, autoritatea tutelară, starea civilă); b) servicii publice care pot fi delegate altor persoane (salubritate, ecarisaj, iluminatul stradal, deratizare). 5. Din punct de vedere al importanţei sociale: a) servicii publice vitale (alimentare cu apă, canalizare, termoficare); b) servicii publice facultative (amenajare parcuri şi locuri de distracţii, centre de informare) etc. 6. În raport cu colectivităţile publice de care depind, distingem: a) Servicii publice interne şi extrateritoriale. Într-o manieră generală, toate serviciile sunt în cadrul geografic al statului, dar sunt unele care se prelungesc în exterior (de exemplu: afacerile externe au o administraţie centrală şi organe şi agenţi în exterior, serviciul marină-aviaţie, care se execută în afara graniţelor). Cu toate acestea, distincţia prezintă puţin interes din punct de vedere al structurii generale şi al regulilor de funcţionare a serviciilor; b) Serviciile civile şi cele militare. Cele din urmă sunt supuse unei discipline foarte stricte, organizate şi conduse după reguli care, parţial, le sunt proprii. În multe ţări ele dispun, chiar în timp de pace, de puterea de rechiziţie a oamenilor obligaţi să petreacă un anumit timp sub drapel şi de anumite puteri de rechiziţie a bunurilor. 7. După gradul de cuprindere, distingem: a) servicii de importanţă naţională, organizate la scara întregului teritoriu; b) servicii locale, organizate la scara colectivităţilor teritoriale judeţene, municipale, orăşeneşti sau comunale. În Europa, sub influenţa Franţei, coordonarea generală a serviciilor locale şi de stat aparţine executivului într-o unitate administrativă mai vastă şi anume: prefectul este ajutat de agenţi, birouri, servicii. În Spania, acesta se numeşte guvernator civil, în Belgia, guvernator de provincie, în Germania, preşedinte de district. 8. În practica internaţională se utilizează clasificarea bunurilor şi serviciilor după natura acestora, modul de folosire, procesul tehnologic, organizare şi finanţare, acţiune cunoscută sub denumirea de Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN). Din acest punct de vedere, serviciile publice sunt încadrate pe secţiuni, subsecţiuni, diviziuni, grupe şi clase, după cum urmează: 75 Administraţie publică şi apărare; asistenţă socială obligatorie 751 Administraţie generală 7511 Activităţi de administraţie generală 7512 Administrarea activităţii organismelor care acţionează în domeniul îngrijirii sănătăţii, învăţământului, culturii şi al altor activităţi sociale, cu excepţia asistenţei sociale obligatorii 7513 Administrarea şi susţinerea activităţilor economice 7514 Activităţi auxiliare pentru guvern 7515 Administrarea activităţilor pentru protecţia mediului înconjurător 752 Servicii pentru societate 7521 Activităţi de afaceri externe 7522 Activităţi de apărare naţională 7523 Activităţi de justiţie 7524 Activităţi de ordine publică 7525 Activităţi de protecţie civilă 753 Activităţi de protecţie socială obligatorie 7531 Activităţi de protecţie socială obligatorie (exclusiv ajutoarele pentru şomaj) 7532 Gestionarea fondului de şomaj ÎNVĂŢĂMÂNT 80 Învăţământ 801 Învăţământ preşcolar şi primar 8021 Învăţământ gimnazial 8022 Învăţământ liceal 8023 Învăţământ profesional 8024 Învăţământ postliceal 803 Învăţământ superior

arhivelor. salubritate şi activităţi similare 9000 Asanarea şi îndepărtarea gunoaielor. muzeelor şi alte activităţi culturale 9251 Activităţi ale bibliotecilor şi arhivelor 9252 Activităţi ale muzeelor. conservarea monumentelor şi clădirilor istorice 9253 Activităţi ale grădinilor botanice şi zoologice şi ale rezervaţiilor naturale 926 Activităţi sportive 9261 Activităţi ale bazelor sportive 9262 Alte activităţi sportive 927 Alte activităţi recreative . salubritatea şi activităţi similare 900 Asanarea şi îndepărtarea gunoaielor.8031 Învăţământ superior 8032 Învăţământ postuniversitar şi de doctorat SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ 85 Sănătate şi asistenţă socială 851 Activităţi referitoare la activitatea umană 8511 Activităţi de asistenţă spitalicească şi sanatorială 8512 Activităţi de asistenţă medicală ambulatorie 8513 Activităţi de asistenţă stomatologică 8514 Alte activităţi de asistenţă medicală 852 Activităţi veterinare 8520 Activităţi veterinare 853 Asistenţă socială 8531 Activităţi de asistenţă socială cu cazare 8532 Activităţi de asistenţă socială fără cazare ALTE ACTIVITĂŢI DE SERVICII COLECTIVE. culturale şi sportive 921 Activităţi cinematografice şi video 9211 Producţie de filme cinematografice şi video 9212 Distribuţie de filme cinematografice şi video 9213 Proiecte de filme cinematografice 922 Activităţi de radio şi televiziune 9220 Activităţi de radio şi televiziune 923 Activităţi de spectacole 9231 Activităţi de artă şi spectacole 9232 Activităţi de gestionare a sălilor de spectacol 9233 Alte activităţi de spectacole 924 Activităţi ale agenţilor de presă 9240 Activităţi ale agenţilor de presă 925 Activităţi ale bibliotecilor. SOCIALE ŞI PERSONALE 90 Asanarea şi îndepărtarea gunoaielor. salubritate şi activităţi similare 91 Activităţi sociative diverse 911 Activităţi ale organizaţiilor economice şi patronale 9111 Activităţi ale organizaţiilor economice şi patronale 9112 Activităţi ale organizaţiilor profesionale 912 Activităţi ale sindicatelor salariaţilor 9120 Activităţi ale sindicatelor salariaţilor 913 Alte activităţi asociative 9131 Activităţi ale organizaţiilor religioase 9132 Activităţi ale organizaţiilor politice 9133 Alte activităţi asociative 92 Activităţi recreative.

Finanţarea serviciilor publice de gospodărie comunală din România În prezent. •instituirea unor taxe speciale.6. din bugetele locale. conectarea la structurile internaţionale de tipul tabelelor input-output şi la Sistemul Conturilor Naţionale. curăţarea şi vopsirea textilelor şi blănurilor 9302 Coafura şi alte activităţi de înfrumuseţare 9303 Activităţi de pompe funebre şi similare 9304 Activităţi de întreţinere corporală 9305 Alte activităţi de servicii pentru persoane fizice ACTIVITĂŢI ALE PERSONALULUI ANGAJAT ÎN GOSPODĂRII PERSONALE 94 Activităţi ale personalului angajat în gospodării personale 950 Activităţi ale personalului angajat în gospodări personale 9500 Activităţi ale personalului angajat în gospodării personale ACTIVITĂŢI ALE ORGANIZAŢIILOR ŞI ORGANISMELOR EXTRATERITORIALE 99 Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale 990 Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale 9900 Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale România a adoptat Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN) încă din anul 1990. Criterii de finantare si tarifare a serviciilor publice Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale sistemelor publice locale de gospodărie comunală se asigură din: bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor furnizori/prestatori de servicii publice de gospodărie comunală. prin: •încasarea de la utilizatori a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate. colectare. în general. 5. Finanţarea şi realizarea investiţiilor aferente sistemelor publice de gospodărie comunală se fac în temeiul următoarelor principii: a) promovarea rentabilităţii şi eficienţei economice şi manageriale prin păstrarea unei părţi a veniturilor realizate din aceste activităţi la nivelul comunităţilor locale.9271 Jocuri de noroc 9272 Parcuri de recreaţii şi plaje 9273 Alte activităţi recreative 93 Alte activităţi de servicii pentru persoane fizice 930 Alte activităţi de servicii pentru persoane fizice 9301 Spălarea.2. Finanţarea investiţiilor necesare acestor servicii de mare importanţă se realizează. c) promovarea creării pieţelor locale de capital. susţinere totală prin preţuri şi tarife plătite de consumatori (cazul serviciilor de apă şi canalizare. transport şi depozitare de deşeuri menajere). ceea ce a permis identificarea tuturor activităţilor şi unificarea denumirilor. alocaţii bugetare acordate de Guvern sau. b) întărirea autonomiei fiscale locale pentru crearea mijloacelor financiare necesare în vederea funcţionării utilităţilor publice.3. finanţarea activităţii curente a serviciilor de utilităţi publice se face prin: susţinere prin alocaţii acordate integral din bugetele locale pentru acoperirea 100% a cheltuielilor (cazul întreţinerii drumurilor şi spaţiilor verzi). de către bugetele locale . susţinere parţială prin preţuri şi tarife subvenţionate (cazul energiei termice şi a transportului public). în condiţiile legii. după caz. sistematizarea şi codificarea lor şi pe această bază posibilitatea utilizării sistemelor informatice de prelucrare şi analiză a datelor. d) întărirea autonomiei locale privind contractarea şi garantarea unor împrumuturi necesare pentru finanţarea utilităţilor publice. în ţara noastră.

Astfel se ajunge la situaţia paradoxală. a însemnat o devalorizare de aproximativ 25%. Acest blocaj are mai multe cauze: imposibilitatea individualizării costurilor serviciilor pentru fiecare familie şi decuplarea din sistem a celor care nu plătesc. Acordarea acestui tip de subvenţie contribuie la diminuarea blocajului financiar. •nivelul subvenţiei. Aceste ajutoare sunt. Ea se acordă în funcţie de veniturile nete ale unei familii şi chiar dacă fundamentarea ei practică lasă de dorit. în special în oraşele de dimensiuni mai mici. în special pentru oraşele mici sau pentru cele care folosesc pentru încălzire combustibil lichid uşor. care trebuie. în care preţul acestor servicii. mentalitatea generală este că aceste servicii nu trebuie organizate după criterii de eficienţă economică. Distrigaz şi PETROM. multe dintre societăţile de taxi şi maxi-taxi practică evaziunea fiscală şi beneficiază de lipsa unor reglementări clare ale consiliului local privitoare la activitatea de transport în comun (exemplu: scoaterea la licitaţie a traseelor de maxi-taxi. Este de remarcat că au existat localităţi unde perioada medie de încasare a facturilor depăşeşte 200 de zile. în principal. ♦ costurile de producţie exagerate generate de: starea tehnică deplorabilă a majorităţii reţelelor şi instalaţiilor. cauzate. Subvenţiile reprezintă un aspect foarte important în mecanismul finanţării serviciilor publice şi a utilităţilor comunale. ceea ce influenţează negativ capacitatea administraţiei publice locale de a urmări o politică coerentă din punct de vedere financiar în acest domeniu. fie că este vorba de societăţi comerciale. Activităţile de taxi şi maxi-taxi se concentrează pe traseele cele mai rentabile.000 de locuitori. diminuând într-o proporţie de loc neglijabilă numărul de călători ai societăţii locale de transport. a numărului de călători şi de existenţa unor servicii de transport concurente: taxi sau maxi-taxi. Din păcate. ineficienţa sistemelor centralizate de foarte mari dimensiuni. considerate indispensabile. subvenţionarea transportului local înseamnă în plus şi un transfer de resurse către firmele private care practică taximetria sau maxi-taxi. calculată ca diferenţă între preţul local şi preţul naţional de referinţă (adică cel plătit de către populaţie). de fapt.). În acest moment există două serviciipublice importante subvenţionate: distribuţia energiei termice şi transportul local de călători. majoritatea acestor servicii publice. devine exagerat de mare în raport cu veniturile populaţiei. Subvenţia pentru transportul local de călători este reglementată prin OUG 97/1999. fie din sume de echilibrare primite de la bugetul central cu această destinaţie. Din această cauză nu pot fi mobilizate nici măcar fondurile din amortizarea capitalului fix. acest sistem este mai eficient decât subvenţia către producător. cât şi local. ceea ce conduce la costuri deosebit de mari şi nu au efectul social scontat. •povara pentru bugetul local este foarte mare. b) ajutoarele băneşti acordate familiilor cu venituri reduse pe perioada lunilor noiembrie-martie pentru încălzire. cu o populaţie de până în 200. combinarea traseelor foarte rentabile cu cele mai puţin rentabile etc. Volumul subvenţiei variază în funcţie de dimensiunea localităţii. În consecinţă. modificată prin OUG 148/2000 şi este suportată din bugetul local.sau prin transferuri de la bugetul de stat. . indiferent de veniturile lor. situaţia de monopol care caracterizează atât la nivel central. acoperite fiind vorba de un serviciu public. în special pentru distribuţia de energie termică şi apă potabilă. precum şi costul mare al serviciilor oferite în raport cu puterea de cumpărare a majorităţii populaţiei. între momentul emiterii unei facturi şi momentul încasării ei. ♦ blocajul financiar şi întârzierea la plată a facturilor. Modul de calcul al subvenţiei ţine cont de diferenţa dintre numărul estimat de călători şi cel efectiv şi de diferenţa dintre tariful stabilit în condiţii comerciale şi tariful impus. însă. o subvenţie pentru categoriile cele mai afectate de creşterea preţurilor. de: ♦ rata foarte redusă a profitului (atunci când există). În cazul distribuţiei energiei termice există două tipuri de subvenţii: a) subvenţia către producător. Această subvenţie ridică anumiteprobleme: •realizează o protecţie socială uniformă pentru toţi consumatorii persoane fizice. Operatorii din acest domeniu. Această subvenţie este suportată din bugetul local. şi deci al resurselor bugetului local alocate acestei destinaţii este determinat într-o manieră decisivă de deciziile marilor companii naţionale: SC Electrica. Sumele de echilibrare repartizate de bugetul de stat cu această destinaţie sunt în volum insuficient şi sosesc cu mare întârziere. fie de regii autonome au posibilităţi financiare foarte limitate. În plus. ci după principii de protecţie socială. în multe cazuri această subvenţie depăşeşte 25%-30% din cheltuieli. Acest lucru se datorează faptului că într-o localitate sunt trasee rentabile şi mai puţin rentabile. fie din surse proprii. ceea ce la un nivel al inflaţiei de 40% pe an.

De aceea. A. trebuie avute în vedere trei căi de atragere a capitalului în finanţarea acestor servicii: •stimularea implicării capitalului privat (parteneriatul public-privat). Stimularea implicării capitalului privat (parteneriatul public privat) Capitalul privat trebuie implicat în sfera serviciilor publice locale. ca poluator şi. Pe de altă parte. •creditul impune eficienţa economică şi presupune disciplina financiară. ii) este parte a eco-sistemului european. autorităţile locale nu au încă suficiente resurse proprii pentru acoperirea acestor nevoi. C. De altfel. ca urmare a constrângerilor bugetare. Atragerea şi utilizarea fondurilor nerambursabile bi. în acelaşi timp. concentrează capital pe termen lung în sfera serviciilor publice. Utilizarea creditelor în finanţarea serviciilor publice şi a lucrărilor de investiţii în infrastructura locală Finanţarea infrastructurii prin credite bancare trebuie extinsă pentru că: •alocaţiile de la bugetul statului devin din ce în ce mai reduse. iii) este o ţară care a aderat la majoritatea convenţiilor de mediu şi dezvoltare durabilă. sub forma parteneriatului public-privat. pe mai multe generaţii de viitori beneficiari . caracteristici care lipsesc cel mai mult acestui sector. •utilizarea creditelor în finanţarea serviciilor publice şi a lucrărilor de investiţii în infrastructura locală cu garanţii de stat sau ale autorităţilor locale.Mecanismele şi sursele folosite pentru finanţarea programelor de investiţii pentru servicii Bugetul de stat se confruntă cu constrângeri tot mai mari şi de aceea tendinţa de reducere a finanţării serviciilor publice locale şi a investiţiilor din această sursă este tot mai evidentă. iar concurenţa determină creşterea calităţii. sau de la alte state europene sau din afara continentului european pentru că: i) este o ţară membră a Uniunii Europene. •creditul permite împărţirea poverii investiţiilor urgente din infrastructură (generatoare de beneficii pe termen lung).E.şi multilaterale Este normal ca scenariile de finanţare a proiectelor de investiţii din infrastructura urbană a României să aibă în vedere şi sursele de finanţare nerambursabile provenite de la U. o dată cu intrarea în vigoare a Legii finanţelor publice locale. pentru că: interesul privat disciplinează autoritatea din punct de vedere bugetar şi creşte eficienţa economică a operatorului. •atragerea şi utilizarea fondurilor nerambursabile bi.şi multilaterale. •interesul capitalului privat este încă mic în comparaţie cu nevoile de investiţii ale acestui sector. ca receptor de poluare. introduce elemente de concurenţă într-un domeniu caracterizat în general ca monopolist. B. bugetul de stat participă cu resurse numai la finanţarea obligaţiilor pe care şi le-a asumat în cadrul unor angajamente cu instituţiile financiare internaţionale.

New York. Bucuresti. 2. Editions La Découverte. D. Payne. . Rolul cererii în economia serviciilor 6. Bucuresti. Bucuresti. Bucuresti. Raport catre Clubul de la Roma. Gabriele Morello. Probleme de marketing si strategiile comerciale în operatiunile multinationale. Patriche. 6. Orio Giarini. Ed. cercetare directa a cererii de servicii = cercetare efectuata asupra purtatorilor cererii. D. A. Dilema ocuparii fortei de munca si viitorul muncii. Englewood Cliffs. I. CEREREA DE SERVICII 6. •Sa explicati riscurile asociate afacerilor internationale. Patrick Liedtke. Maria Ioncica . Ph. Prentice Hall. – Editia a III-a. Gadrey. •Sa cunoasteti formele de organizare a activitatilor internationale de servicii. Coeditie Marketer Expert. 5. Teorie si practica. 4. 1994. Ed. Economia serviciilor. Paris. •Sa evidentiati caracteristicile cererii de servicii. Reed Moyer.CAPITOLUL 6. Tratat de Econmia Comert ului. 3. migrarea cererii de servicii = mobilitatea spatiala a cererii de servicii. Caracteristici ale cererii de servicii 6. 2001. L’économie des services. •Sa cunoasteti metodele de studiere a cererii de servicii pe piata interna si internationala. 1998. 1997. revazuta si adaugita. Managementul marketingului. 9. CUVINTE CHEIE cererea de servicii = partea solvabila a nevoii de servicii manifestata pe piata. în Marketing intern si international. metoda lanturilor Markov = metoda utilizata pentru analiza si previziunea modificarilor structurale. estimarea cererii de servicii prin analogie = estimarea cererii pentru un serviciu prin comparatie cu calcularea raportului între un indicator economic global pentru doua sau mai multe ta ri. Ed. W.2.Cetina. 1976. 1992. 1987 8.3. Bucuresti. 2003. Teora. 1993. BIBLIOGRAFIE 1. The Essence of Services Marketing. în Marketing intern si international. V. Ed. Factorii care influenteaza cererea de servicii OBIECTIVELE CAPITOLULUI Dupa studierea acestui capitol ar trebui sa puteti: •Sa precizati rolul cererii în economia serviciilor. Analiza pietei internationale. Marketingul serviciilor. Olteanu. Politica. 7. Ed. Uranus. John Willy & Sons. cerere ferma de servicii = cerere de servicii pentru care decizia de cumparare se ia înainte de cumpararea propriu-zisa. 10. J. Financial Services Handbook. Schrempf. All Beck.1. •Sa întelegeti natura si sensul influentei diferitilor factori asupra cererii de servicii. Kotler. Eficient.

J. “prosumator”. serviciile nu admit. de asemenea. de corelatie. cererea îndeplineste functia de mecanism de selectie nu numai pentru produsele oferite pe piata ci si pentru proiectele si ideile de produse noi. societatile mixte sau întreprinderile subsidiare în strainatate. iar rolul statului trebuie sa fie unul neutru. subliniind rolul guvernului în acest proces. Cei mai importanti factori care influenteaza cererea de servicii a populatiei sunt: veniturile si timpul liber. Dupa anii 1970 au aparut probleme noi legate de o anumita rigiditate a ofertei. sondaje statistice sau cercetari de tip panel. Hicks introduce în teoria economica ideile de risc si incertitudine si echilibru economic dinamic. oferta de servicii. în opinia lor. decizia întreprinderilor de a opera în strainatate este deosebit de profitabila cu conditia unei cercetari aprofundate a pietei si în particular a cererii de servicii efective si potentiale. combinatia optima privind utilizarea managerilor locali si straini. economistii neoclasici si-au focalizat atentia asupra rolului cererii. În acest proces. Keynes sustine. Dintre cele din urma se evidentiaza: exa minarea schemelor cresterii economice. de fapt. În aceasta perioada. confruntati cu problemele insuficientei productiei si-au concentrat preocuparile asupra ofertei si stimularii productiei. birourile de vânzari. licentierea. metoda lanturilor Markov. În concluzie. factorii psihologici si sociali. . strategiile de substituire a importurilor si de industrializare implementate de o serie de tari în curs de dezvoltare. caracterul ferm si dominant tehnic al acesteia si rolul mai redus al factorilor psihologici în influentarea cererii. de asemenea. factorii demografici. estimarea prin analogie. al pietei produselor si factorilor de productie. necesitatea stimularii cererii efective prin încurajarea investitiilor si a consumului.REZUMAT Economistii clasici. expansiunea activitatii corporatiilor multinationale si transnationale. de asemenea. stimularea acesteia. franciza. M. elasticitatea ridicata în raport cu factorii care o influenteaza. J. Lansarea în afaceri pe piata internationala a serviciilor. datorita mai ales revolutiei industriale. concurenta între bunuri. Managementul întreprinderilor care activeaza în strainatate trebuie sa gaseasca. În aceste conditii. atât de natura comerciala cât si politica. tarifele. faptul ca din punct de vedere al mobilitatii teritoriale. nedefinit elastica. în principal datorita randamentelor descrescânde ale tehnologiilor si rolului serviciilor în realizarea productiei. s-a constatat ca nevoia solvabila nu era suficienta pentru a absorbi oferta. În acelasi timp. si anume: exportul indirect. servicii si self-service. Spre deosebire de el. Cererea de servicii internationale este influentata de: cresterea veniturilor si modificarea cheltuielilor de consum ale populatiei. R. gânditorii neoclasici afirma ca economia dispune de mecanisme de autoreglare. respectiv co-producator în sistemele complexe de productie-consum. solutia asigurarii echilibrului economic general. Astfel. Cererea de servicii a populat iei are drept caracteristici de baza faptul ca acopera numai o parte a nevoilor de consum de servicii. creste rolul consumatorului acesta devenind. Dupa anii 1920. utilizând informatii obtinute din observari empirice. metode de trend. exportul direct. progresul stiintific si tehnic. permit sau impun migrarea cererii. cresterea si liberalizarea comertului cu bunuri. acordurile de marketing. Afacerile internationale cu servicii pot lua ca forme de organizare diferite forme. reprezentând. crizele economice erau legate de supra-productie si deflatia reala. bunuri sau servicii. Cererea manifestata pe piata interna a serviciilor poate fi studiata folosind metode indirecte bazate pe evidente statistice. Cererea de servicii pentru întreprinderi prezinta ca particularitati: disparitatea cererii. precum si folosind metode directe. Dintre factorii care influenteaza cererea de servicii a întreprinderii se detaseaza: cresterea complexitatii stiintifice si tehnice interne (în cadrul întreprinderilor) si cresterea complexitatii externe (a mediului extern al întreprinderii). Acestea au acutizat problemele inflatiei si somajului. metodele directe si cele indirecte de cercetare. Pentru studierea cererii pe piata mondiala a serviciilor se pot folosi. optica economica s-a schimbat în sensul reconsiderarii importantei ofertei si a stimularii performantei în timp a rezultatelor productiei. presupune confruntarea întreprinderilor în cauza cu numeroase riscuri.

combustibilului. – servicii care permit. nevoi de ordin secundar sau terţiar. de fapt. legăturile cu piaţa etc. depinzând de capacităţile de producţie şi de posibilităţile financiare ale întreprinderilor şi fiind fundamentată prin consideraţii de rentabilitate şi avantaje tehnice. structura şi eşalonarea în timp a cererii de mărfuri. Rolul cererii în economia serviciilor Economistii clasici. vânzarea căpătând aspectul unei prezentări tehnice. motiv pentru care cererea care le exprimă are o elasticitate scăzută”. Caracteristici ale cererii pentru servicii: Cererea de servicii reprezintă partea solvabilă a nevoii sociale reale de servicii care se manifestă la piaţă. J. solutia asigurarii echilibrului economic general. de asemenea. Acestea au acutizat problemele inflatiei si somajului. . şi care sunt foarte sensibile la modificările intervenite în venituri sau tarife. J. subliniind rolul guvernului în acest proces. .). datorita mai ales revolutiei industriale. creste rolul consumatorului acesta devenind. R. serviciile pot fi împărţite în trei categorii: – servicii care nu admit migrarea cererii: servicii de distribuţie a electricităţii. Spre deosebire de el. . – servicii care impun migrarea cererii: serviciile turistice. s-a constatat ca nevoia solvabila nu era suficienta pentru a absorbi oferta. Astfel. iar rolul statului trebuie sa fie unul neutru. prin importanţa lor – volumul producţiei. 6. şi anume pe acelea care sunt solvabile. de regulă. confruntati cu problemele insuficientei productiei si-au concentrat preocuparile asupra ofertei si stimularii productiei. optica economica s-a schimbat în sensul reconsiderarii importantei ofertei si a stimularii performantei în timp a rezultatelor productiei. În acelasi timp. Keynes sustine. “prosumator”. reprezentând. O a treia caracteristică a cererii de servicii se referă la elasticitatea ei ridicată. reparaţii. consumul de servicii are şi alte surse în afara pieţei (serviciile necomerciale). Dupa anii 1920. dintre care amintim: . servicii personale etc. economistii neoclasici si-au focalizat atentia asupra rolului cererii. – antrenează o disparitate considerabilă în ceea ce priveşte volumul.1. Astfel. prezintă anumite particularităţi. în general. În aceasta perioada. curăţenia locuinţei etc. nevoile de reparaţii şi întreţinere. în raport cu factorii care o influenţează. O primă caracteristică a cererii pentru servicii rezultă chiar din definiţie şi anume că cererea acoperă numai o parte a nevoilor de consum. în anumite limite. respectiv co-producator în sistemele complexe de productie-consum. tehnologia aplicată. nedefinit elastica.unităţile cumpărătoare. necesitatea stimularii cererii efective prin încurajarea investitiilor si a consumului. “unele din nevoile de servicii fac parte din cercul nevoilor primare (nevoile de transport. consumul având prin urmare o sferă de cuprindere mai mare decât cererea de servicii. cererea îndeplineste functia de mecanism de selectie nu numai pentru produsele oferite pe piata ci si pentru proiectele si ideile de produse noi. Dupa anii 1970 au aparut probleme noi legate de o anumita rigiditate a ofertei. gânditorii neoclasici afirma ca economia dispune de mecanisme de autoreglare. apei. M. Totuşi. În aceste conditii.2. în principal datorita randamentelor descrescânde ale tehnologiilor si rolului serviciilor în realizarea productiei. din punct de vedere al posibilităţilor de migrare a cererii. bunuri sau servicii. În acest proces. Hicks introduce în teoria economica ideile de risc si incertitudine si echilibru economic dinamic. Caracteristicile prezentate mai sus se referă cu precădere la cererea de servicii a populaţiei. O a doua caracteristică a cererii de servicii se referă la mobilitatea ei teritorială.6. stimularea acesteia. cererea de servicii pentru întreprinderi.factorii psihologici deţin un rol mai redus în determinarea deciziei de cumpărare etc. crizele economice erau legate de supra-productie si deflatia reala. nevoile de igienă şi sănătate. migrarea cererii: comerţ. în opinia lor.cererea pentru astfel de servicii are un caracter tehnic dominant. . În acelaşi timp. al pietei produselor si factorilor de productie. Aceasta se explică prin aceea că serviciile satisfac.cererea de servicii destinate consumului intermediar este fermă. nevoile de servicii bancare etc. şi mai ales în funcţie de venituri şi tarife. Pe de altă parte.

de asemenea. Astfel. a) Factorii care influenţează cererea de servicii a populaţiei Cererea de servicii a populaţiei se modifică. diferite ale indivizilor influenţează cererea de servicii atât ca volum cât şi ca structură. sau nu. precum preferinţele. Aceasta se explică prin influenţa a două categorii de factori şi anume: 1) creşterea complexităţii ştiinţifice şi tehnice interne (în cadrul întreprinderilor) a proceselor de producţie a bunurilor şi serviciilor 2) creşterea complexităţii externe (a mediului extern al întreprinderii). decât să le producă singuri (de exemplu. – factorii demografici. aspiraţiile etc. Creşterea venitului şi timpului liber influenţează în acelaşi sens cererea de servicii. gusturile. creşterea tarifelor pentru serviciile ce satisfac nevoi primare nu determină scăderea în aceeaşi proporţie a cererii. creşterea natalităţii (baby boom) induce sporirea puternică a cererii de servicii educative. în sensul că aceasta din urmă nu se poate manifesta decât vis-a-vis de producţia de servicii oferită pe piaţă. a următorilor factori: – veniturile şi timpul liber. creşterea complexităţii vieţii a creat cerere pentru o varietate de servicii. iar diversificarea ofertei dă posibilitatea cumpărătorilor de a alege şi de a-şi satisface la un nivel superior cerinţele. De asemenea. de exemplu. de regulă. Cu toate acestea. Factorii care influenţează cererea pentru servicii Aceştia se diferenţiază pentru cererea de servicii a populaţiei. b) Factorii care influenţează cererea de servicii a întreprinderilor O tendinţă comună tuturor ţărilor occidentale este creşterea cumpărărilor de servicii ale întreprinderilor mult mai rapidă decât aceea a cumpărărilor de bunuri. petrecerea timpului liber etc. Călătoriile internaţionale şi mobilitatea au produs schimbări în gusturile şi cerinţele consumatorilor. Aceasta a determinat în ţările dezvoltate creşterea puternică a serviciilor destinate alimentaţiei rapide (fast-food). mai ales de consultanţă juridică şi financiară. – tarifele. în principal. Astfel. reducerea tarifelor poate uneori să nu conducă la sporirea cererii. Pentru cea mai mare parte a serviciilor. Dar invers. serviciile comerciale şi munca domestică se află în concurenţă pentru satisfacerea unor nevoi ca: alimentaţie. Schimbările sociale au. Creşterea numărului populaţiei conduce la creşterea cererii de servicii. – factori psihologici şi sociali. datorită faptului că această reducere poate fi asociată de consumatori cu o scădere a calităţii serviciilor. bunurile. În sfârşit. dacă tarifele serviciilor cresc prea mult. Creşterea complexităţii interne cuprinde: . respectiv internaţionale. după cum tendinţa de creştere a duratei medii a vieţii şi de îmbătrânire a populaţiei va contribui la creşterea cererii pentru anumite categorii de servicii. creşterea ponderii populaţiei vârstnice determină sporirea cererii pentru servicii de sănătate. cât şi pentru cel al serviciilor. care compară serviciile naţionale şi internaţionale şi cer diversitate şi îmbunătăţirea calităţii. având tendinţa mai mult să cumpere servicii. un factor esenţial care scapă încercărilor de previziune. servicii domestice etc. cererea de servicii pentru producţie. fenomene demografice. Coeficienţii de elasticitate a cererii de servicii în funcţie de tarife sunt prin urmare. în volum şi structură sub influenţa. de întreţinere a copiilor etc. dau un plus de valoare timpului lor liber. Apariţia de servicii noi induce la consumator dorinţa de a apela la serviciile respective. Datorită faptului că cheltuielile pentru servicii nu au întotdeauna un caracter de primă necesitate ci sunt destinate.. La fel. cei care au timp liber şi venituri limitate sunt adesea determinaţi să-şi reducă cheltuielile pentru servicii. respectiv inovaţia. să ia masa la restaurant. mai degrabă decât la domiciliu). un puternic impact asupra cererii de servicii. coeficienţii de elasticitate având valori subunitare. Creşterea numărului femeilor care lucrează a condus la realizarea unor funcţii domestice în afara căminului. Aşa. dar. apariţia de bunuri şi servicii noi. indivizii şi familiile. Astfel. cum ar fi. pentru servicii legate de loisir. pe măsura creşterii veniturilor. dezvoltarea a noi oraşe şi regiuni a condus la creşterea nevoilor pentru infrastructură şi serviciile aferente. de asemenea. Există. de exemplu. valabil atât pentru sectorul bunurilor. Comunicarea şi călătoriile au condus şi la creşterea nivelului aspiraţiilor. Factorii psihologici. În privinţa faptului dacă viitoarele modele de consum vor evolua într-un sens favorabil serviciilor. turism. creşterea tarifelor are o incidenţă negativă asupra cererii. servicii şi self-service (bricolaj). există diferite teorii. – oferta de servicii influenţează cererea. de asemenea. familiile pol fi determinate să renunţe la unele din ele. îngrijirii copiilor şi altele. transport. – concurenţa între bunuri. negativi şi supraunitari.6. reparaţii. satisfacerii unor nevoi de ordin terţiar. cel mai adesea.3.

– economice – segmentarea şi internaţionalizarea pieţelor. – instituţionale — legislaţie. sistemele de informare şi comunicare. – sociale — segmentarea clientelei. reglementări fiscale şi contabile. Aceasta conduce la necesitatea investiţiilor intelectuale (nemateriale) ale întreprinderii pentru cercetare-dezvoltare. Creşterea complexităţii ştiinţifice şi tehnice interne induce nevoia de competenţe. servicii de inginerie. consultanţă. . serviciile bancare etc. formarea personalului.creşterea şi liberalizarea comerţului cu bunuri care are ca efect creşterea fluxurilor internaţionale cu servicii complementare.. . telecomunicaţii.). . la diversitatea crescândă a produselor realizate cu aceste sisteme. transport.progresul ştiinţific şi tehnic conduce la creşterea fluxurilor invizibile legale de transferul internaţional de tehnologii. . diferenţierea veniturilor şi aspiraţiilor.creşterea complexităţii suporturilor materiale ale producţiei (maşini.. dintre care amintim: . . bancare etc. mediul natural. comunicaţii etc.creşterea complexităţii sistemelor de producţie se referă la creşterea gradului de flexibilitate tehnică a acestor sisteme productive. asigurările şi reasigurările internaţionale. echipamente etc. individualizarea exigenţelor.expansiunea activităţilor realizate de corporaţiile multinaţionale şi transnaţionale determină creşterea cererii pentru servicii de studiere a pieţelor.creşterea veniturilor şi modificarea cheltuielilor de consum ale populaţiei conduce la o creştere tot mai activă a cererii pentru noi servicii.strategiile de substituire a importurilor şi de industrializare implementate de o serie de ţări în curs de dezvoltare duc la creşterea substanţială a serviciilor de inginerie. c) Factorii care influenţează cererea de servicii internaţionale Cererea de servicii internaţionale a cunoscut în ultimele decenii un dinamism deosebit ca urmare a interacţiunii unor factori. formare şi informare pentru conducerea proceselor de producţie din partea diferitelor niveluri ierarhice.. producerea şi achiziţionarea de programe etc. informatică etc. . şi mai ales pentru turism internaţional. a căror funcţionare şi programare fac să intervină un număr tot mai mare de parametri şi cer cunoştinţe mai înalte şi mai abstracte. Creşterea complexităţii externe relativă la mediul extern al întreprinderilor este determinată de mai multe variabile: – fizice şi tehnice – se referă la inovaţiile ştiinţifice.. cum ar fi: transportul.

Productivitatea muncii în servicii: particularitati.2. •Sa explicati în ce consta “productivitatea indirecta” a activitatilor de servicii. •Sa evidentiati formele investitiilor în servicii si criteriile de alegere a celei mai eficiente variante de investitii.1.1. •Sa prezentati factorii care determina eterogenitatea ocupatiilor si sistemelor de ocupare a fortei de munca în sectorul tertiar. Resursele materiale 7.2. Continutul si rolul capitalului tehnic în dezvoltarea serviciilor 7. •Sa prezentati continutul si caracteristicile capitalului tehnic în servicii.2. Resursele umane 7. Caracterizarea muncii si a modelelor de ocupare a fort ei de munca în servicii 7. •Sa comentati teza despre sporurile mici (lente) ale productivitatii în servicii. •Sa explicati cum se clasifica serviciile. . •Sa comentati relatia între intensificarea preocuparilor pentru cresterea productivitatii si a celor pentru sporirea calitatii serviciilor. Rolul serviciilor în ocuparea populatiei 7. din punct de vedere al gradului de competitivitate al diferitelor categorii profesionale. •Sa comentati modelul Giarini-Liedtke de ocupare a fortei de munca în economia serviciilor. evolutie 7. RESURSELE UMANE SI MATERIALE ÎN SECTORUL SERVICIILOR 7.2.1. •Sa explicati specificitatile clasice si noi ale pietei muncii în servicii.CAPITOLUL 7.2. •Sa explicati algoritmul ce trebuie parcurs pentru analiza si îmbunatatirea productivitatii serviciilor. •Sa prezentati metodele de masurare a productivitatii în servicii. Investitiile si eficienta lor OBIECTIVELE CAPITOLULUI Dupa studierea acestui capitol ar trebui sa puteti: •Sa prezentati tendintele în evolutia populatiei ocupate pe sectoare •Sa explicati în ce consta tendinta de tertiarizare a categoriilor profesionale •Sa diferentiati piata primara de piata secundara a muncii în servicii. în cadrul economiei globale. •Sa comentati modelul de gestiune flexibila a fortei de munca în servicii. •Sa explicati dificultatile masurarii productivitatii muncii în servicii.1.3.1.1.

2001 8. Dilema ocuparii fortei de munca si viitorul muncii. Din punct de vedere al gradului de competitivitate pe care o au diferitele categorii profesionale în cadrul economiei globale. Pornind de la noile realitati ale economiei serviciilor si de la consideratii morale. – Editia a III-a. Giarini si P. Naisbitt. 1992. revazuta si adaugita. cu posibilitati de cariera etc. La nivelul sectorului tertiar. 10. Ph. H. investitie = cheltuieli facute cu dezvoltarea sau modernizarea echipamentelor tehnice. 2. O. pentru public si de analiza conceptuala. W. Paris. 1996. 1992. Megadinte. Lovelock. Gadrey. îndeosebi dupa 1980. Analiza evolutiei populatiei ocupate pe sectoare ca si pe categorii profesionale evidentiaza tendinta de “tertiarizare” a economiei tarilor dezvoltate. valoric. se exprima. O. profitul actualizat = profitul recalculat tinându-se seama de deprecierea unei încasari viitoare în raport cu o încasare actuala. Jacques de Bandt. REZUMAT Evolutia populatiei angajate în servicii poate fi analizata pe ramuri sau sectoare de activitate si pe categorii profesionale. Quinn. services et technologie.Stahel. Fata de modelul industrial al pietei muncii. termenul de recuperare a investitiei = durata dupa care valoarea investitiei se recupereaza din profitul estimat a se realiza prin darea în functiune a investitiei. Bucuresti. All Beck. Economica. 2003. Uranus. Managing services. Munca natiunilor. J. printre care: ponderea mai mare a . menit sa rezolve global problema somajului. Bucuresti. Liedke propun un model cu trei niveluri de ocupare a fortei de munca. Economia serviciilor. 11. Reich. Savoir. Giarini. Edimpress-Camro. Teorie si practica. Ed. Bucuresti. calculându-se ca raport între cifra de afaceri realizata de întreprindere într-o anumita perioada de timp (luna. productivitatea medie a muncii se calculeaza ca raport între PIB (VAB) creat în sectorul tertiar si populatia ocupata în acest sector. operations and human resources. Giarini. Dunod. Paris. O. Ed. Liedtke. În servicii. concentrarea economica si interesele economice si institutionale. investitie bruta = investitia de înlocuire + investitia neta. 1998 6. Boston. Ed. Piata muncii în servicii se caracterizeaza prin existenta unei piete “primare“. 3. Publi-Union Editions. productivitatea medie a muncii = eficienta cu care este utilizata forta de munca. J. Robert B. Bucuresti. J. Pregatindu-ne pentru capitalismul secolului XXI. J. Kluwer Academic Publishers. si a unei piete “secundare“. capital tehnic = capital fix + capital circulant. Marketing management. Services aux entreprises. serviciile pot fi: de rutina în productie.CUVINTE CHEIE servicii de rutina în productie = operatii repetitive asemanatoare cu munca la banda rulanta. Prentice Hall International Editions. Paris.Nusbaumer. 1987 4. cu angajari cu nivel mediocru de calitate si stabilitate. Principalii factori care determina eterogenitatea ocupatiilor si a sistemelor de ocupare a fortei de munca în servicii sunt: eterogenitatea tehnica. Ch. Paris. Ed. Informations. Dubois. Paideia. concentrare economica = desfasurarea activitatii economice în întreprinderi de dimensiuni mari. Bucuresti. Politica. The Services Economy: Lever to Growth. constituita din angajari cu statut favorabil. Editions La Découverte. B. P. 7e Edition. servicii de analiza conceptuala = activitati care presupun identificarea de probleme si alegerea strategiilor pentru rezolvarea acestora. L’économie des services. 1994. Limitele certitudinii. produits. 1995 5. Ed. trimestru) si numarul mediu de angajati. richesses. de regula. 1992.B. formele de organizare. angajari cu timp partial =angajari pentru o durata de timp sensibil mai redusa decât durata normata (legala) a muncii. Marketing. investitie neta = investitie care creste capacitatea de productie. Ed. investitia de productivitate = investitie care conduce la cresterea productivitatii. 7. cel tertiar are mai multe caracteristici. Kotler. investitia de înlocuire = investitia care compenseaza uzura mijloacelor fixe din cursul proceselor de productie anterioare. L’entreprise intelligente. 1996 9. Maria Ioncica . •BIBLIOGRAFIE 1.

cresterea volumului productiei este subestimata. foarte diversificate si putin standardizabile. consilierului. avocatului dispunem în mica masura de aceasta posibilitate de referire la specificatii tehnice. Atunci când vorbim de un bun – de exemplu. calitatea nu este si nu poate fi luata în considerare direct în definirea si masurarea productiei. în general. în infrastructura si de ordin strategic. profesorului. echipamente etc. numarându-se: ratele output / input. numarul de cilindri. culoarea. angajati cu timp partial. ca în cazul bunurilor. Pe lânga investitiile materiale (în imobile. urmarindu-se cresterea capa citatilor de productie si de “productivitate“. . puterea motorului.) un rol din ce în ce mai important revine investitiilor nemateriale (în materie de strategii. având ca obiectiv perfectionarile tehnice menite sa conduca la cresterea productivitatii. În conditiile în care valoarea productiei se calculeaza în preturi constante. salariati permanenti. cum ar fi suprafata planseului. folosirea într-o masura mai mare a angajarilor cu timp partial etc. Aceasta este si una din explicatiile sporurilor mai lente ale productivitatii în servicii. feminizarea. obiective si precise. Dar. modelele deterministice. detaliile. La acestea se adauga un set de elemente calitative. acest demers este necesar. desi tine de esenta serviciului. specificarea caracteristicilor serviciului în fiecare etapa a procesului de productie. forta de munca angajata prin sub-contractare. Cu toate dificultatile legate de masurarea productivitatii în servicii. Decizia de a investi depinde de: nevoia de a investi. Astfel pentru aceste servicii nu dispunem de o definitie si de o masura a produsului. De asemenea investitiile pot fi de “capacitate”. O tendinta actuala în activitatile de servicii este îmbinarea preocuparilor pentru cresterea productivitatii cu cele privind sporirea calitatii serviciilor si a satisfactiei consumatorilor. normele de timp sau de munca.angajarilor din servicii publice. printre metodele ce pot fi folosite în acest scop. O caracteristica a echipamentelor tehnice în multe sectoare de servicii o reprezinta ponderea mare a cladirilor care au un rol mai important decât în celelalte sectoare ale economiei. linia. Din acest punct de vedere. progresul tehnic a început sa patrunda si în sectorul serviciilor. fiind repartizata de o maniera arbitrara. lucratori temporari. angajati cu contracte cu durata determinata. analizele comparative. serviciile au pe lânga efecte imediate (directe) si rezultate indirecte (multiplicatoare si pe termen lung) si deci o productivitate indirecta. selectarea si aplicarea metodelor de masurare a productivitatii. consumul de energie. tipul de schimbare a vitezei. fiabilitate a. care sa se refere. În plus. Productivitatea muncii în servicii este mai dificil de evaluat datorita faptului ca serviciile sunt. posibilitatea de a investi si posibilitatea de a prevedea. Prin urmare. echipamente. Din punct de vedere al motivatiei investitiilor acestea pot fi: pentru reducerea costurilor si înnoirea productiei. care este în numeroase cazuri mai ridicata în activitatile tertiare decât în celelalte activitati productive. Modelul de gestiune flexibila a fortei de munca în servicii cuprinde mai multe categorii de angajati si anume: specialisti. investitiile jucând un rol din ce în ce mai important în dezvoltarea serviciilor. În sens restrâns investitiile se refera la cheltuielile efectuate cu dezvoltarea sau modernizarea echipamentelor tehnice (capitalului fix). Pentru prestatiile de servicii cum ar fi cele ale medicului. Constatarile referitoare la slaba crestere a productivitatii în servicii sunt contrazise de constatarile referitoare la productivitatea relativa. nu putem identifica unitatea de productie. serviciile pot fi clasificate ca necesitând în proportie mai mare personal sau. dimpotriva. facând referire la un numar de specificatii tehnice. Cunoscând aceste metode. iar cresterea preturilor supraestimata. în timp ce elementele calitative specifice si subiective devin din ce în ce mai importante. la criterii sau specificatii tehnice. algoritmul de parcurs pentru analiza si îmbunatatirea productivitatii serviciilor presupune: determinarea obiectivelor analizei. si în consecinta nici pretul pe unitatea de produs. formare de personal etc. mai ales în componenta pret a produsului. tehnicieni si alti profesionisti de nivel înalt. Investitiile brute cuprind investitiile noi (nete) care cresc capacitatea de productie si investitiile de înlocuire care compenseaza uzura mijloacelor de productie din procesele de productie anterioare. mult mai subiective: designul. cercetare-dezvoltare. analiza rezultatelor si propunerea unor masuri de îmbunatatire.). un automobil – putem descrie produsul cu obiectivitate si precizie. Capitalul tehnic – format si în sectorul serviciilor din capitalul fix si capitalul circulant – este caracterizat printr-o puternica eterogenitate. În ultima perioada. viteza de vârf. analiza sistemului de furnizare a serviciului.

De asemenea. taxa de rentabilitate. s-a accelerat mai ales începând cu anii ‘60. XX. comparativ cu 38% populatia ocupata în industrie si 6% populatia ocupata în agricultura.1. Franta (68.73%. Interpretarea datelor empirice privind evolutia populatiei ocupate pe sectoare de la începutul secolului nostru pâna în prezent releva câteva transformari structurale majore si anume: . Un numar de tari cum ar fi Danemarca (69. . ponderea populatiei ocupate în servicii (15%) era egala cu cea ocupata în industrie.59.6% în SUA . care în anul 1981 reprezenta pentru aceasta categorie de ta ri 56%. devansa procentul angaja rilor în industrie (21%).59.1. 7.anii ‘80 marcheaza pentru ta rile dezvoltate preponderenta populatiei ocupate în sectorul serviciilor.în 1993). 71.în categoria tarilor dezvoltate exista totusi unele diferentieri. iar a celei în servicii între 55. 45% în cele din urma.în 1994 -. . s. 7. .1% . În ta rile cu venit scazut. iar procentul celei din servicii este mai mare. Finlanda (65. În ta rile cele mai dezvoltate procentul populatiei ocupate în agricultura este cuprins între 2-9%).8% în Norvegia. . numarul de clienti estimat si suprafata de servire ce trebuie sa revina fiecarui client etc.miscarea de tertiarizare a populatiei angajate care exista în cursul primei juma tati a sec. restul de 70% fiind ocupata în agricultura.în 1992).“tertiarizarea” populatiei ocupate s-a amplificat dupa anul 1980. . Spania .în prima jumatate a secolului XX. Cu cât PNB / locuitor este mai ridicat cu atât ponderea populatiei ocupate în sectorul primar este mai mica . Primul si cel mai raspândit consta în analiza evolutiei angajarilor pe ramuri sau sectoare de activitate.50.5%) au un nivel al tertiariza rii intermediar între primul grup si acela al ta rilor din “Sud” (Italia .6% în Suedia . Astfel. Grecia . alaturi de cresterea ponderii serviciilor în crearea PIB (sau PNB) si de datele referitoare la evolutia populatiei ocupate (angajarilor) în activitatile tertiare.4% în Canada. reprezentat de economia nationala sau economia unui spatiu de productie specificat. Determinarea necesarului de investitii are la baza dimensionarea unitatilor de prestari de servicii care se face prin luarea în calcul a unor indicatori cum ar fi: cifra de afaceri (încasarile) posibila de realizat si randamentul scontat pe un metru patrat. dar era mai mica decât cea ocupata în agricultura (45%).1. iar al doilea se refera la categoriile profesionale. 71. Exista doua moduri de a analiza evolutia populatiei angajate în servicii într-un ansamblu dat de organizatii publice sau private. 73. .în 1993. Rolul serviciilor în ocuparea populatiei Tendinta de “tertiarizare” a economiei tarilor dezvoltate este evidentiata. dar era înca timida (sectorul tertiar detinând totusi ponderi ridicate de 20-40%). profitul actualizat. .9% .în 1994. în tarile mediu dezvoltate.Alegerea celei mai efic iente variante de investitie se face pe baza unor criterii dinte care cele mai folosite sunt: durata (termenul) de recuperare.2% .existenta în ultimele 2-3 decenii a unei corelatii directe între nivelul dezvoltarii economice a unei ta ri si un anumit tip de structura a populatiei ocupate.9% în Marea Britanie – în 1993-. Resursele umane Resursele umane reprezinta un factor de prim rang în realizarea productiei si în satisfacerea nevoilor de servicii ale consumatorilor.8%). modificarile de structura ale angaja rilor au evoluat în sensul diminua rii ponderii sectorului primar care detinea înca de la începutul secolului mai putin de 50% din totalul populatiei ocupate în majoritatea ta rilor dezvoltate.7%. situânduse (la nivelul anului 1990) în jurul mediei de 70% în cele dezvoltate si aprox.redistribuirea populatiei ocupate s-a facut în favoarea sectorului secundar pâna în anii 1965-1980 (ca urmare a industrializa rii moderne) si a sectorului tertiar.a). în perioada 1981-1990 ponderea populatiei ocupate în servicii a crescut mai ales în tarile dezvoltate si cele cu nivel mediu de dezvoltare. Exista astfel un grup de tari cu nivel de tertiarizare a angajarilor peste 70% (ponderea populatiei ocupate în servicii era de 73. ponderea populatiei ocupate în servicii (34%). 71.

Un tertiar cu crestere exploziva : acela al serviciilor comerciale pentru populatie. au crescut preocuparile privind adaptarea teoriilor referitoare la sistemele de angajare si piata muncii (ce purtau o puternica amprenta “industrialista” la sectorul tertiar. respectiv 59. se poate constata mentinerea la niveluri relativ constante (ca pondere în totalul angajarilor) a sectoarelor de servicii care ofera “slujbe mici” cu un nivel de calificare relativ mai scazut (vânza tori.în cadrul sectorului tertiar. serviciilor bancare. dar si din domeniul cercetarii. în esenta structura pietei muncii se caracterizeaza prin dualism. serviciile de reparatii sunt mari creatoare de locuri de munca noi. plecând de la analize mai ales empirice ele evidentiaza multiplicarea asa-numitelor “bad jobs” (slujbe “rele”) în domeniul serviciilor. ?? În aceasta privinta este adevarat ca serviciile traditionale (arhaice) cum ar fi micul comert. serviciilor medicale. juridice etc. Astfel. a ca rui existenta si mentinere depind de conjunctura generala. . 7. marketingului. din acest punct de vedere ritmurile cele mai mari de crestere se înregistreaza pentru serviciile “nobile”. Caracterizarea muncii si a modelelor de ocupare a fortei de munca în servicii De la începutul anilor optzeci. transporturi.un tertiar cu cresteri regulate.8% în 1993.2. aceasta flexibilitate va permite serviciilor respective sa -si mentina capacitatea de a crea locuri de munca adaptându-si salariile si modul de gestiune a mâinii de lucru (folosirea în proportie mai mare a angajarilor cu timp partial). învata mântului. în sfârsit. Ori. acest criteriu permite de a se evidentia existenta “gulerelor albastre” în ramuri ale serviciilor. Într-o conjunctura generala defavorabila . Pe de alta parte. în viziunea unora din cele mai recente teorii.De asemenea doua mari tari industrializate Japonia si Germania sunt mai putin tertiarizate (59. . chiar în situatie de stagnare. constituit din angajari cu statut precar. pe fondul transformarii economiilor tarilor dezvoltate în economii de servicii. ospa tari.1. tertiarizarea categoriilor profesionale se refera la evidentierea în fiecare ramura. în fiecare unitate de productie a “meseriilor” (categoriilor profesionale) care pot fi considerate tertiare în masura în care au ca obiect principal operatiuni de transformari materiale vizând producerea bunurilor. cum ar fi. Aceste teorii au fost “prelungite” pentru domeniul serviciilor sustinându-se ca o fractiune majora a angajarilor tertiare face parte din segmentul “secundar” al pietei muncii. ceea ce nu exclude restructura rile interne. meseriile cele mai dinamice în sectorul serviciilor sunt cele calificate din domeniul informaticii. . cu posibilitati de cariera ) si o piata “secundara” cu angajari cu nivel mediocru de calitate si stabilitate.în ta rile foste socialiste din Europa centrala si de est. curatatorii etc. (comert cu ridicata.Un tertiar cu crestere lenta. comertul. din punct de vedere al ritmurilor de crestere a populatiei ocupate.) unde ponderea acestora este importanta. În SUA. Prin urmare. tezele despre “dualismul” serviciilor pun accent pe diferentele privind categoriile socio-profesionale si nivelul veniturilor. Dar ceea ce conteaza pentru modificarea structurii angajarilor în sectorul tertiar este ritmul de crestere al diferitelor ramuri. în ta rile dezvoltate. de exemplu. pot fi evidentiate. . . trei tipuri de tertiar.6% în 1994) dar se înscriu totusi în tendinta generala. al serviciilor de santate si al serviciilor pentru întreprinderi. Cel de-al doilea criteriu de evaluare a progresului populatiei angajate în servicii. De asemenea. datorita politicii economice a vechilor regimuri din tarile respective ponderea serviciilor în populatia ocupata este relativ mai redusa . dupa fazele ciclului economic. casieri la . se considera ca o importanta parte a serviciilor marfa (comerciale) se comporta de o maniera deosebit de flexibila în materie de evolutie a salariilor. Astfel. Paralel. Existenta acestei piete “secundare” este însotita de aceea a pietei “primare” cu angajari stabile si un statut profesional înalt. distingându-se o piata “primara” (functii cu statut favorabil. dar mai modeste: acela al serviciilor non-marfa (mai putin serviciile de sanatate publica). si al ca rui numar se umfla sau se reduce.

încercând sa surprinda principalele particularitati ale angaja rilor în servicii (referitoare la calificari. . activitati care pot fi catalogate ca intensive în forta de munca . . statut. caracterizate printr-o mai mare flexibilitate a sistemelor de gestiune. sa natate. caracterizate printr-o mai marc stabilitate dar si o dependenta mai mare de deciziile puterilor publice. universitati) sau private (marile cabinete profesionale). caracterizate prin folosirea într-o masura mai mare decât în celelalte . de asemenea. prin numa rul de salariati pe unitate) este. nivelului de calificare a mâinii de lucru. prima se refera la “feminizarea”. comert). Acestea din urma. respectiv ierarhice. Din punct de vedere al echipamentelor tehnice. fie pentru ca o parte a femeilor accepta (într-un mod mai mult sau mai putin liber) statute mai “flexibile” cu salarii inferioare.). Diversitatea formelor de organizare contribuie. În materie de forme de organizare. obiective sociale în cazul institutiilor si organizatiilor publice etc. procedee sau tipuri de echipamente. ca si echipamentele tehnice. Alte formule de organizare caracteristice sunt lanturile voluntare (de ex. proiecte. În opozitie cu angajarile publice sunt cele din sectorul privat independent. produs. respectiv ponderea mai mare pe care o detin femeile în acest sector. Desi interesante.concentrarea economica. scopuri benevole foarte diverse în cazul organizatiilor non profit. pot fi împa rtite în activitati care cer mâna de lucru foarte calificata (de consiliere pentru întreprinderi. paznici etc. lanturile hoteliere) sau sistemele de fransiza. si la alt pol. de exemplu. Sectorul tertiar este caracterizat. educatie) sau putin calificata (de exemplu: comertul cu amanuntul). Caracteristici ale modelului tertiar Fata de modelul industrial al pietei muncii cel tertiar are patru caracteristici originale. Principalii factori care determina eterogenitatea ocupatiilor si a sistemelor de ocupare a fortei de munca în domeniul tertiar sunt: . Dintre caracteristicile mai noi. marfa sau nemarfa). sectorul tertiar manifesta o eterogenitate mult mai puternica decât industria. Activitatile tertiare. tertiarului. la un pol.eterogenitatea tehnica. de asemenea. În plus. ramuri (de exemplu: transporturile si telecomunicatiile) în care indicatorul capital / lucrator este la fel de ridicat ca în ramurile industriale cele mai capitalizate. zone geografice. a eterogenitatii este importanta pentru ca angajarile trebuie sa raspunda unor motivatii diverse: valorificarea capitalului în cazul întreprinderilor private. educatie. la diversificarea sistemelor de angajare. sistemelor de gestiune etc. Aceasta dimensiune. Este de înteles ca aceasta va influenta asupra sistemelor de management si gestiune a resurselor umane în întreprinderile respective. primele doua fiind vechi si celelalte doua mai noi. Eterogenitatea tehnica influenteaza asupra necesarului de forta de munca. Pietele muncilor tertiare sunt. clienti sau utilizatori. comparativ cu media pe economie. desigur.autoservire. .interesele economice si institutionale. întâlnim formule specifice cum ar fi în cazul marilor institutii publice (de ex. Înclinatia întreprinderilor de servicii pentru recrutarile feminine se explica fie prin aceea ca este vorba de functiuni profesionale considerate mai aproape de aptitudinile femeilor (sanatate. printr-o varietate de motivatii economice si institutionale. la rândul lor.formele de organizare. tertiarul contine. functionale sau mixte. regasindu-se reprezentate toate tipurile de organizare: pe functii. modele de gestiune a mâinii de lucru) astfel de modele conduc la o simplificare a realitatilor economice deosebit de diverse din sectorul serviciilor. maximizarea venitului si acumularea capitalului individual în cazul întreprinderilor individuale sau familiale. în medie mai putin concentrate decât activitatile industriale. oferta fortei de munca . Concentrarea economica (exprimata . regrupeaza în acelasi timp : -ramuri cu o concentrare puternica (bancile si asigura rile de exemplu) si -ramuri cu o concentrare extrem de redusa (activitati numite de “proximitate”. de o mare diversitate în sectorul serviciilor. Prima din aceste specificitati este ponderea mai mare în cadrul sectorului tertiar a angajarilor din servicii publice.

Pe de alta parte. în cazul serviciilor bancare sau de asigura ri diferitele “operatiuni”. întretinere.). comunicatie etc. Aceasta categorie este si cea mai afectata de conjunctura economica. reevaluate la preturi comparabile. b) salariati generalisti. tehnicieni.. eliminarea variatiei de . ingineri si alti profesionisti de nivel înalt. limitate. unde folosirea de exemplu a indicatorului “numar de cazuri (pacienti) tratate într-o perioada de timp” nu este suficient de relevant. 1. Aceste doua componente a si b formeaza “nucleul” modelului. Aceste aspecte determina ca între categoriile ce formeaza “nucleul” si categoria c) sa apara si principala zona de “tensiuni”. evaluarea valorica a productiei sau valorii adaugate ridica problema gasirii unor indici de “deflatare” care sa tina seama de faptul ca ma rirea preturilor poate fi datorata si sporirii calitatii serviciilor. valoarea adaugata la preturi constante este data de suma aporturilor factorilor de productie (consumul de capital fix.3. pentru serviciile non-marfa. nu numai unei cresteri inflationiste (fictive). Aceasta categoric poate cuprinde nivele de calificare foarte diferite. pentru numeroase activitati de servicii exista dificultati în definirea produsului lor “real”. e) lucratorii temporari raspund unor nevoi specifice. cu produse standardizate si relativ putin diversificate. chiar daca s-ar parea ca. durata apelurilor x zonele de distanta si categoriile de apeluri etc. O parte din acestea corespund unei “preangajari” de salariati permanenti. salarii) ale fortei de munca interne. Aceste angajari constituie principala zona de gestiune flexibila (efective. evaluarile bazate pe indicatori tehnici (tranzactii. atât la nivelul (b1) al managerilor. dosare. Este un concept care se potriveste mai putin productiei de bunuri si servicii foarte diversificate si putin standardizate. tinând seama atât de dificultatile de standardizare a “produselor”. angajatii cu timp partial fiind primii concediati în situatii de recesiune. daca anumite activitati tertiare ca transporturile si telecomunicatiile se preteaza. f) forta de munca angajata prin sub-contractare cu întreprinderi specializate pentru a raspunde unor nevoi permanente (paza. fara perspectiva reala de cariera. marketing. De asemenea. informatica. publicitate). Un exemplu este acela al serviciilor de sanatate. 2. evaluarii produselor lor pe baza de date tehnice standardizate (distante parcurse x tone de marfuri transportate sau calatori transportati. d) angajari pe baza de contracte cu durata determinata. remunerarea salariatilor. c) angajari cu timp partial. specialistii în domeniul serviciilor considera cel mai potrivit pentru activitatile de servicii marfa (comerciale) un model de gestiune flexibila a fortei de munca. “dosare” sau clienti ridica probleme deosebite în ceea ce priveste continutul cantitativ si calitativ al muncii. Având în vedere aceste caracteristici.sectoare ale muncii cu timp partial si în general a formelor numite “flexibile” ale muncii. polite. cât si al lui (b2) de angajati relativ polivalenti. În ceea ce priveste sectorul tertiar. ori ma surarea productiei prin factorii de productie înseamna. pentru multe alte servicii nu este posibil acest lucru.1. fiecare caz în parte cerând un volum de munca diferit. deoarece nu exista cazuri tipice. informatica) sau ocazionale (audit. în sectorul tertiar. prin definitie. dar a caror calificare nu este neaparat inferioara.) ar fi mai apropiate de semnificatia traditionala a conceptului de productivitate în industrie. orare. Acest model ar cuprinde urma toarele categorii de angajati: a) specialisti. fiind angajati pentru obiective sau perioade specifice. munca (input) consumat este adaptat mai ales analizei performantelor sistemelor de productie de masa. cât si de acelea ale culegerii si înregistrarii informatiilor respective. consultanta.. Ultimele doua categorii e) si f) reprezinta forta de munca externa a întreprinderii. 7. Mai mult. De aceea. Productivitatea muncii în servicii: particularitati. reprezentat de angajati cu statut relativ favorabil (chiar daca si asupra carierei acestora pot plana diferite “amenintari”). realizarea lor practica se poate dovedi imposibila. recrutati în numar tot mai mare pentru a îndeplini functii cum ar fi: cercetare-dezvoltare. Astfel. chiar daca au anumite dificultati. evolutie Productivitatea muncii ca un concept ce exprima nivelul productiei (output) pe unitatea de factor de productie. impozite).

studii de piata etc. comporta o formulare mai nuantata. Astfel. reunind puncte de vedere diferite. de evaluat: învatamântul are efecte pe termen mediu (succese scolare) si pe termen lung (integrarea profesionala). de asemenea. a cunoscut o rata de crestere medie anuala foarte ridicata (de ordinul a 10% pe an). în locul termenului ambiguu de productivitate.- productivitate. Paradoxul este urmatorul: numeroase servicii au trecut începând cu anii ‘80 în era informaticii si. avocatul studiaza si apara un dosar. Pe de alta parte. Acelasi lucru se poate constata pentru serviciile de asigurari si în domeniul serviciilor pentru întreprinderi (audit contabil. Gadrey. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât serviciile au pe lânga efectele imediate (directe) si rezultate indirecte (pe termen mai lung). medicul formuleaza diagnosticul si recomanda tratamentul etc. a celui de eficienta operationala a muncii prestatorilor. Jean Gadrey evidentiaza ca pentru serviciile bancare. daca se face bilantul investitiilor sectorului privat în tehnologii informationale (informatica si telecomunicatii) se constata ca serviciile marfa concentreaza 85% din totalul acestor investitii (cifre pentru anul 1985 în SUA). Aceste rezultate depind. pentru foarte multe activitati de servicii o etapa prealabila de convenire asupra unor indicatori de evaluare.1984. Complexitatea efectelor activitatilor de servicii ne conduce la definirea “produsului” serviciilor. în relatie mai mult sau mai putin strânsa cu utilizatorul B Numeroase exemple ilustreaza produsul “direct” sau imediat al serviciilor: profesorul preda cursul dupa ce l-a prega tit. mai degraba ca . În aceste conditii. Astfel. cel putin în serviciile intensiv informationale. mediul economic si financiar pentru serviciile bancare si de consultanta pentru întreprinderi. Insurance and Real Estate adica Finante.). . efectele productiei de servicii se pot evalua. pentru perioada 1978 . “Produsul” acestor servicii apare astfel ca o “constructie” sociala. presupune. consultantul analizeaza o problema si formuleaza recomandarile. considerate mai semnificative decât prestatia imediata si posibil. serviciile medicale influenteaza starea de sanatate si speranta de viata. afirmatiile privind sporurile mai lente ale productivitatii. în cazul Frantei. Gadrey) prin termenul de eficacitate. precum si supraechiparea informationala. mai mult decât serviciul imediat atât de efortul prestatorului cât si de caracteristicile utilizatorului (B) si capacitatea sa de a beneficia de serviciul imediat ca si de variabilele mediului extern: mediul cultural si profesional pentru serviciile de învatamânt. Pentru aceste produse mai potrivita ar fi folosirea.Pe de o parte serviciul se prezinta ca un efect imediat al activitatii prestatorului A asupra suportului C. în cele mai multe cazuri la doua nivele. Pornind de la aceste puncte de vedere se poate ajunge la rezultate diferite. productivitatea pe angajat masurata cu indicatori tehnici ca numar de conturi girate. În concluzie. consultanta pentru întreprinderi poate îmbunatati în proportii diferite rezultatele acestora. Dar daca productivitatea este masurata pe baza valorii adaugate în preturi constante se constata un regres de aproximativ 3% pe an. În functie de metodele de evaluare folosite se poate ajunge pentru aceste servicii la concluzii diferite privind evolutia productivitatii. servicii juridice. În ceea ce priveste “productivitatea” prestatorilor în obtinerea acestor rezultate o putem denumi mai degraba (dupa opinia lui J. Un loc comun în aceasta privinta îl reprezinta teza despre sporurile mici (lente) ale productivitatii în servicii. Principalele explicatii avansate pentru a raspunde unor astfel de paradoxuri sunt: insuficientele metodelor statistice pentru masurarea sporurilor de productivitate în aceste activitati. mediul sanitar si social pentru serviciile medicale. numar de cecuri tratate etc. aceste servicii an adesea rezultate indirecte. formarea necorespunzatoare a personalului. Asigura ri si Tranzactii Imobiliare) este în acelasi timp lider în materie de investitii informatice si unul din sectoarele unde sporirile de productivitate sunt aparent cele mai slabe. avocatul poate câstiga sau pierde un proces. chiar divergente despre evolutia productivitatii în activitatile de servicii. serviciile bancare pot obtine randamente financiare variabile pentru plasamentele pe care le gireaza etc. analiza performantelor economice “reale” si în particular a productivitatii. dupa opinia lui J. S-au invocat de asemenea utilizarea necorespunza toare a aparaturii. Vastul sector numit FIRE (Finance.

energic. coexista pe de o parte un pol de “discount” si competitie prin pret. Având în vedere marea eterogenitate a sferei serviciilor si volumul si complexitatea capitalului tehnic sunt foarte diferite. contracte globale de întretinere. Este etapa preocuparilor pentru sporuri de productivitate. în timp ce capitalul circulant este format din materii prime. 4) cautarea prioritara a serviciilor complexe. Acelasi fenomen poate fi regasit si în alte activitati de servicii cum ar fi de exemplu bancile sau asigurarile. cu scopul de a veni în întâmpinarea clientelei. Continutul si rolul capitalului tehnic în dezvoltarea serviciilor Capitalul tehnic si în sectorul serviciilor este formal din capital fix si capital circulant. resursele materiale. individualizate destinate unor clienti exigenti si activi (anii ‘90). adica anumite evenimente sa nu se produca : un fel de “antiproductie” ca în cazul serviciilor de prevenire a îmbolna virilor sau de protejare a mediului. 3) mentinerea “produselor . într-un mediu din ce în ce mai concurential (anii ‘80). Astfel. orarul de functionare. polite multirisc. mai ales în ultima perioada. self-service si o gama redusa de produse a cucerit aproape 80% din piata alimentara se constata o cotitura (sub efectul concurentei si exigentelor consumatorilor si cu ajutorul noilor tehnologii). clientela fiind pasiva si putin segmentata . echipamente etc. Un alt aspect important al productiei si productivitatii activitatilor de servicii este îmbinarea preocuparilor privind industrializarea serviciilor si sporurile de productivitate cu cele având ca obiectiv calitatea serviciilor si satisfactia consumatorilor. integrând servicii diverse.servicii” de masa si standardizate. Resursele materiale Alaturi de resursele umane si financiare. În aceste conditii se poale concluziona ca în domeniul serviciilor coexista cauta rile de industrializare si crestere a productivitatii cu tendinta de personalizare si diversificarea serviciilor care vine oarecum în contradictie cu aceste cautari. Capitulul fix este constituit din bunuri (cladiri. amabilitatea vânzatorilor etc. în expansiune rapida. datele privind “vânzarile pe lucrator” în diferite tari sau regiuni nu evidentiaza diferente calitative ale serviciilor comerciale cum ar fi: posibilitatile de alegere oferite consumatorilor (numa rul de sortimente în magazin poate varia de la 50% la 100% pentru un volum identic de vânzari).o “oferta globala ”. Astfel. respectiv capitalul tehnic joaca. astazi se vând: servicii complexe de sa natate si prevenire a îmbolna virilor.2. Astfel. economii de scala. putem clasifica serviciile dupa cum procesul lor de productie necesita mai ales personal sau mai ales echipament.) care servesc mai multor procese de productie. a oferi solutii. O ilustrare a acestor aspecte este reprezentata de “productivitatea comerciala ”. Aceasta etapa care abia a început este caracterizata de automatizarea partii simple a serviciilor si trecerea de la standardizarea prestatiilor la: a sfatui. de competitie prin servicii. pe baza de sisteme tehnice greoaie si centralizate.. dupa o perioada în care marea distributie bazata pe o strategie de preturi reduse (discount). bani etc. pentru unele servicii rezultatul principal al activitatii este mentinerea starii de fapt. a încerca reducerea incertitudinilor. un rol din ce mai important în dezvoltarea serviciilor.1. domenii în care se pot distinge patru faze de transformare (în tarile dezvoltate): 1) servicii traditionale. spre servicii personalizate si diversitate de alegere. preindustriale (anii ‘50) cu servicii bazate pe relatii personalizate si suporturi tehnice rudimentare.2.servicii” cu accentuarea functiilor comerciale si de marketing. Mai mult decât atât paradoxal. servicii bancare si de consultanta în afaceri. diferente din acest punct de vedere pot apare chiar si pentru acelasi tip . care se “consuma ” în cursul unui singur ciclu de productie. 2) quasi-industrializarea (anii ‘60-’70) caracterizate prin “produse . Din acest punct de vedere. prin minimizarea serviciilor oferite consumatorilor ala turi de un pol. în ta rile dezvoltate si mai ales în SUA. 7. În aceste conditii. 7.

a. 7. spre deosebire de un medic-dentist. (ca de exemplu. în practica sunt utilizate numeroase alte interpretari ale conceptului de investitie. Între sectoarele serviciilor care necesita echipamente foarte specifice si de valoare ridicata se numara . este ponderea mare a cladirilor care au nu numai rolul de a adaposti masinile. suporturile materiale din sectorul serviciilor trebuie sa ra spunda simultan urmatoarelor cerinte principate: de functionalitate. Astfel. În sens restrâns. progresul tehnic a început sa patrunda din ce în ce mai mult si în sectorul serviciilor. utilajele etc. în industrie). la: •reducerea numarului locuitorilor ce revin la o unitate de presta ri servicii.2. Obiectivele urmarite prin informatizarea activitatilor de servicii sunt atât sporurile de productivitate. amintim: •rapida succesiune a inovatiilor si gradul foarte mare de reînnoire a echipamentelor si programelor. mai ales în sectoare ale serviciilor cum sunt: comertul.a. În evolutia bazei materiale care asigura realizarea serviciilor pentru populatie pot fi identificate câteva tendinte mai importante: •cresterea mai rapida a suprafetei comerciale a unitatilor comparativ cu numarul unitatilor.a. într-adeva r. sectorul bancar. ci si de a crea ambianta necesara primirii si servirii clientilor. •cresterea suprafetei comerciale la 1000 de locuitori etc. •cresterea mai rapida a numa rului de unitati si suprafetei comerciale comparativ cu cresterea populatiei reflecta îmbunatatirea indicatorilor care exprima eficienta sociala a bazei materiale a activitatilor de servicii. adica sa procedeze la investitii. dar si de a regândi modurile de productie si organizare a unei activitati. Investitiile si eficienta lor În situatia în care întreprinderea vrea sa-si mentina sau sa-si creasca productia. enormele investitii pe care întreprinderile le-au facut pentru a-si creste eficienta. ergonomice.2. telecomunicatiile. Legat de aceasta trebuie subliniat ca nu este vorba numai simplu de a “informatiza” un serviciu sau activitate. amploarea sub-utiliza rii capacitatilor materialelor informatice instalate. Serviciile pe baza de personal se deosebesc în functie de gradul de specializare pe care îl solicita. O caracteristica a echipamentelor tehnice. •dificultatea si lungimea procesului de învatare care trebuie parcurs pentru a sta pâni tehnologiile informatice. comertul s. turismul. cât si modernizarea si cresterea calitatii serviciilor. sectorul bancar s.). De asemenea. De asemenea. mai ales prin intermediul informaticii. ceea ce se concretizeaza în cresterea suprafetei medii a unei unitati. de exemplu. Printre explicatiile date acestor situatii. •neadaptarea investitiilor la nevoi. obligatiuni etc. ea trebuie sa -si reînnoiasca sau sa-si dezvolte capitalul tehnic. promotionale si estetice. Cu toate acestea. în timp ce serviciile pe baza de echipament pot fi mai mult sau mai putin automatizate. în particular investitiile în informatica. Daca aceasta definitie este în general admisa pe plan teoretic. se poate considera ca orice achizitionare de bunuri necesare functiona rii întreprinderii este o investitie. numeroase studii au aratat. Cu toate acestea. Astfel. transporturile. în ultimele decenii.de servicii: un psihiatru nu are deloc nevoie de echipament. nu au avut în toate cazurile efectele scontate în materie de productivitate. concentrarea activitatii în unitati de mari dimensiuni cunoaste în domeniul prestarilor de servicii anumite limite obiective. însa investitia se refera numai la cheltuielile facute dezvoltarea sau modernizarea echipamentelor tehnice (capitalului fix). Plasamentul poate deveni investitie (în sens restrâns) daca se constituie ca un element de creare sau dezvoltare a bazei tehnico-materiale a unei întreprinderi. determinate de necesitatea amplasarii unitatilor în proximitatea consumatorilor. imobile s.) sau imobiliare (terenuri. tinând seama de potentele informaticii. . respectiv cumpararea de valori mobiliare (actiuni. Astfel de indicatori se refera . termenul de “investitie” este folosit si cu sensul de “plasament”. informationale.

Decizia de a investi priveste factorii de productie pe termen lung. În privinta activitatilor de C-D. Investitiile care permit reducerea costurilor si cele legate de înnoirea productiei sunt cele care vizeaza înlocuirea muncii oamenilor de catre masini. investitii privind infrastructurile si investitii de ordin strategic. care cresc capacitatea de productie si investitiile de înlocuire care compenseaza uzura mijloacelor de productie din cursul proceselor de productie anterioare (si care corespunde. Ele au ca efect economisirea cheltuielilor. obsesia este de a le reduce. amortizarii). material rulant) ci forma investitiilor ne-materiale. Acest fenomen trebuie bineînteles sa continue pe masura ce aplicatiile tehnologice progreseaza si se difuzeaza în întreprinderi. logistica. stiut fiind accentul pus. spitale.. De fiecare data. În ultimele decenii. în telecomunicatii.. scoli etc. în lucrarile de secretariat etc. Investitiile în infrastructura sunt cheltuieli necesare pentru a oferi prestari de servicii competitive. permitând în felul acesta reducerea personalului si a cheltuielilor aferente. Desi investitiile nemateriale au toate caracteristicile investitiilor. tehnologiile informatice au înlocuit operatiunile repetitive în gestionarea produselor în restaurantele cu servire rapida (fast-food). de transporturi. conditionând capacitatea competitiva a întreprinderii. investitiile pot fi brute sau nete. Ea cuprinde investitiile noi. adeseori investitia de înlocuire realizându-se cu echipamente noi. considerate cheltuieli curente (auto-investitiile. din punct de vedere contabil.Mai departe. ea angajeaza viitorul întreprinderii. introducerea si extinderea ca rtilor de plata în domeniul serviciilor bancare). care integreaza progresul tehnic. în trei categorii: cele care permit o reducere a costurilor si cele legate de înnoirea productiei. Argumente asema natoare pot fi aduse pentru activitatile de formare. Aceasta optica se cere fundamental schimbata (si chiar s-a schimbat în tarile dezvoltate) mai ales în ceea ce priveste activitatile de cercetare-dezvoltare (C-D) si activitatile de formare a personalului. când sunt rezultat al cumpararilor din exterior. Investitia bruta este reprezentata de totalul investitiei. În plus fata de cele prezentate trebuie remarcat ca o parte din ce în ce mai mare a investitiilor întreprinderilor nu mai ia forma investitiilor materiale (în imobile. în operatiuni bancare. respectiv fluxul de cheltuieli trebuie finantat.Investitia de înlocuire În practica . investitiile nemateriale nu sunt considerate ca atare în practicile contabile sau statistice uzuale. dar si ridicarea calitatii serviciilor. în gestionarea hotelurilor. numeroase întreprinderi au devenit constiente de caracterul strategic al acestor cheltuieli din ce în ce mai recunoscute ca cheltuieli de investitii. Investitia neta = Investitia bruta . echipamente. Astfel de investitii se refera la cheltuielile pentru dezvoltarea si modernizarea retelelor de telecomunicatii. care pot fi grupati în trei categorii: nevoia de a investi. !!!Problema este ca fiind vorba de cheltuieli. Astfel decizia de a investi depinde de un numar mare de factori. exista tendinta de a sacrifica o anumita parte din aceste cheltuieli. respectiv pentru a supravietui în conditiile concurentei. în totalitate (sau în majoritate). mai mult sau mai putin asimilate cheltuielilor generale.. în primul rând din necesitatea de a supravietui pe piata. Astfel. . instrumente. Este vorba în principal de cheltuieli în materie de strategii. când se pune problema de a face economii. în prelucrarea datelor contabile. adica cele rezultate din activitatea proprie a întreprinderii) sau consumuri intermediare. din acest punct de vedere. formare de personal. de aceea investitia cere mai mult ca orice act de decizie utilizarea de metode rationale pentru a diminua riscul. distinctia nu este întotdeauna usor de facut. investitiile putând fi clasificate. aceste investitii sunt. informatica. aceste investitii se împart în doua categorii: investitii care permit întreprinderii sa demareze o activitate total noua si investitii care servesc pentru a îmbunatati calitatea prestatiilor (de exemplu. în conditiile unei concurente din ce în ce mai puternice. mai ales în sectorul serviciilor. Dar motivatia acestor investitii este mult mai complexa. mai ales în domeniul informatic. progresiv etc. Investitiile de ordin strategic pot viza doua obiective: modificarea (în sensul cresterii) pozitiei întreprinderii pe piata sau mentinerea cotei de piata a întreprinderii (supravietuirea pe piata ). pe resursele umane. întreprinderile de servicii investesc din ce în ce mai mult în echipamente si tehnologii noi. cercetare-dezvoltare. dar mai ales cresterea calitatii serviciilor oferite clientilor. organizare. În lega tura cu aceste obiective. mai modeme. Astfel. recuperarea se face.

b) Creditul este a doua posibilitate de a obtine capital pentru întreprinza torii care investesc. dintre care cele mai folosite sunt: a) Durata (termenul) de recuperare. Necesitatea de a investi provine mai întâi de la constatarea ca. din care trebuie aleasa varianta cea mai avantajoasa. oferta si rezultatele economice ale viitoarei productii sunt mai usor de previzionat.posibilitatea de a investi si posibilitatea de a prevedea. având sau nu un compartiment specializat în acest scop). Aceasta depinde. . I Tr = : P anual unde Tr = termenul de recuperare I = volumul initial al investitiei Panual = profitul anual estimat a se realiza prin punerea în functiune a investitiei. Nevoia de a investi depinde în practica. comportamentul investitorilor depinde de situatia în care se afla si anume: a) Cea mai favorabila situatie este aceea în care investitorul dispune de capitalul necesar investitiei. Posibilitatea de a investi este o conditie obligatorie. la rândul ei. de: •natura serviciilor (pentru unele servicii cererea. evaluarea cererii si politica concurentilor. echipamentele existente nu sunt suficiente pentru a satisface cererea actuala si previzionata. iar pentru altele previziunea este mult mai dificil de realizat). comportamentul întreprinzatorilor în materie de investitii. alegerea între aceste variante se face în functie de o serie de criterii. •costurile care cuprind suma investitiei si costurile de utilizare a investitiei (cu mâna de lucru. întreprinzatorii îmbunatatesc si productivitatea.). Aceasta se realizeaza pe seama profiturilor ce urmeaza a fi realizate. Pentru un proiect de investitie sunt posibile mai multe variante care pot fi adoptate. Aceasta distinctie este mai mult teoretica decât reala . Dintre cei doi factori care nasc si întretin nevoia de a investi. chiar daca cererea ra mâne stationara . Pentru fiecare proiect de investitie trebuie retinuti mai multi parametri. oricât de mare ar fi nevoia de a investi. primul se considera ca este de ordin cantitativ si determina mai ales investitiile numite de “capacitate”. Este vorba nu numai de fondurile necesare propriu-zis investitiei ci si de nevoile viitoare de lichiditati complementare investitiei daca este realizata. •organizarea întreprinderii (aceasta poate fi mai mult sau mai putin orientata spre previziune. deoarece alte întreprinderi investesc pentru a-si scadea costurile de productie si a atrage clientii. întretinere etc. rezultatele actiunii de a investi influenteaza. •veniturile (încasarile) sperate (estimate) în cursul perioadei de utilizare. între care: •durata de functionare (utilizare) .care nu este neaparat identica cu durata de viata fizica. cu ocazia cresterii capacitatii. în principal de doua elemente. •dimensiunile întreprinderii (firmele mari au în acest sens posibilitati mai largi). Posibilitatea de a prevedea efectele economice. materiile prime. Odata stabilite variantele de investitii din punct de vedere al încasarilor si costurilor. Nevoia de a investi provine în al doilea rând din comportamentul întreprinderilor concurente. Din acest punct de vedere. de asemenea. Sunt situatii în care întreprinderea este nevoita de a investi. Este mai putin avantajoasa pentru ca împrumuturile sunt purtatoare de dobânzi. iar al doilea este de ordin calitativ si determina investitiile de “productivitate”. pentru ca aproape întotdeauna. Este perioada în care întreprinzatorul îsi recupereaza volumul initial al investitiei.

Cheltuielile pentru dotare depind de specificul unitatilor care presupun un necesar de echipamente diferentiat în functie de particularitatile ramurii respective de servicii (hoteliere.a.A. În ceea ce priveste dimensionarea unitatilor de prestari de servicii pentru populatie. Se calculeaza dupa formula: P 100 r = unde: r = rata de rentabilitate P = profitul estimat I = volumul investitiei Exigenta unei rate de rentabilitate minime este unul din criteriile adesea folosite în practica . (telefonica etc. în calculul volumului initial al investitiei trebuie sa se estimeze pe de o parte cheltuielile pentru realizarea noii constructii. La rândul ei. periodica sau rara) si distantele pe care populatia este dispusa sa le parcurga pentru procurarea anumitor categorii de servicii. a fi localizata unitatea respectiva .) de performantele tehnice si estetice ale acestor echipamente s. iar pe de alta parte cheltuielile pentru dotarea acesteia cu utilaje. categorii socio-profesionale etc. astfel: unde: r S = suprafata noii unitati C. •frecventa cererii (curenta . . frizerie-coafura . respectiv numarul locuitorilor sau numarul gospodariilor din zona unde urmeaza . aceasta exprima taxa de depreciere a unei încasari viitoare în raport cu o încasare actuala. instalatii. •puterea de cumparare a populatiei care influenteaza volumul si structura cererii de servicii. service etc. un calcul estimativ al marimii noii unitati trebuie sa ia în considerare cifra de afaceri posibil de realizat si randamentul scontat pe 1 m2. ma rimea unitatilor si costul/m2 (investitia specifica ). previziunea este mai putin buna . c) Rata de rentabilitate minima..). costul infrastructurii (canalizare. În cazul investitiilor pentru construirea de noi unitati. Marimea ei depinde atât de rata inflatiei cât si de rata dobânzii. = cifra de afaceri posibil de realizat r == randamentul (cifra de afaceri) pe 1 m2. Cheltuielile pentru realizarea noilor constructii depind de: costul terenului (care poate fi cumparat sau închiriat). sex. •populatia atrasa din afara localitatii unde urmeaza a fi amplasata unitatea. •concurenta si cota de piata care este posibil sa revina unitatii respective. precum si structura populatiei pe vârsta. alimentatie publica ..n a = taxa de actualizare..b) Profitul actualizat unde: I = volumul investitiei P1…n = profitul în anul 1. Alegerea perioadei de actualizare este de asemenea foarte importanta pentru ca cu cât se îndeparteaza de origine. racordare la reteaua electrica . mobilier. calculatoare etc. cifra de afaceri posibil de realizat este influentata de o multitudine de factori: •numarul populatiei.

în alegerea variantei de investitii. . respectiv capitalul de care dispune investitorul.Bineînteles. un rol important îl joaca restrictiile financiare.

CAPITOLUL 8 : EFICIENTA ECONOMICA SI SOCIALA A SERVICIILOR 8. rata solvabilitatii generale = raport între activele totale ale întreprinderii si obligatiile exigibile + creditele de rambursat.1. •Sa explicati în ce consta specificul abordarii calitatii serviciilor si conceptul de calitate totala. •Sa evidentiati caile de îmbunatatire a calitatii serviciilor. •Sa evidentiati diferitele tipuri de efecte ale activitatilor de servicii. CUVINTE CHEIE eficienta = expresia raportului dintre efectul util (rezultatul) si cheltuiala (efortul) facuta pentru obtinerea lui. eficienta de alocare = mixul (combinatia) factorilor de productie pentru a produce un nivel de output. nivelul relativ al costurilor = cheltuielile la 100 sau 1000 lei cifra de afaceri.3.3. efecte indirecte (multiplicatoare) = impulsuri date altor ramuri sau sectoare ale economiei. Masurarea si controlul calitatii serviciilor OBIECTIVELE CAPITOLULUI Dupa studierea acestui capitol ar trebui sa puteti: •Sa explicati în ce consta eficienta tehnica. rata autonomiei financiare = raport între capitalul propriu si capitalul total al întreprinderii. calitatea serviciului = diferenta între serviciul furnizat si cel asteptat de consumatori. economica si sociala în domeniul serviciilor. raportul între efort si efect. numarul de rotatii ale capitalului = raport între cifra de afaceri realizata într-o anumita perioada de timp si capitalul utilizat în perioada respectiva. efecte directe = efecte asociate fiecarui factor de productie utilizat. efecte mediate = rezultate care depind de implicarea utilizatorilor (beneficiarilor). fondul de rulment permanent = diferenta între capitalurile permanente si activele imobilizate sau ca diferenta între activele circulante si datoriile pe termen scurt. Continutul si particularitatile eficientei în sfera serviciilor 8. rata rentabilitatii comerciale = raportul procentual între rezultatul exercitiului si cifra de afaceri sau productia exercitiului. •Sa prezentati criteriile de evaluare si indicatorii de exprimare a eficientei economice si sociale în servicii. viteza de rotatie a capitalului = raportul între numarul de zile al perioadei si numarul de rotatii. efecte sociale = rezultate ale activitatii întreprinderilor de servicii pentru consumatori. •Sa reliefati caile de crestere a eficientei activitatilor de servicii. rezultatul brut al exercit iului = diferenta între venituri si cheltuieli (poate fi profit sau pierdere). de alocare. eficienta tehnica = cantitatea inputurilor folosite pentru a produce un nivel de output.3. efecte economice = rezultate pentru întreprindere. rata rentabilitatii financiare = raportul procentual între rezultatul exercitiului si capitalurile proprii sau capitalurile permanente. rata rentabilitatii economice = raportul procentual între rezultatul exercitiului si activele totale. •Sa explicati relatiile între calitate si eficienta în activitatile de servicii. Criterii de evaluare. sectoare si întreaga economie.2. . ramuri. indicatori de exprimare si cai de crestere a eficientei 8. Abordarea calitatii în domeniul serviciilor 8. •Sa prezentati metodele de masurare si control a calitatii de pe pozitia consumatorului. Este echivalenta cu productivitatea partiala (a unui factor de productie) sau totala (a tuturor factorilor de productie). sau invers.2. Relatiile între calitate si eficienta în activitatile de servicii 8.1. rentabilitatea = capacitatea unei întreprinderi de a obtine profit.

1992. Ed. Bazele comertului. London.. Jivan. Journal of Marketing Research. Haywood . 3. Management in Service Industries. L. în Ch. Zero Defections: Quality Comes to Services. Jones. Simon. Mirton. Paris.E. Uranus. 1993. 1999. 10. 12.a. Gaetan Morin Editeurs. G. February. Pitman. Coeditie Marketer. Jr.. D. 1989. 6.BIBLIOGRAFIE 1. Iuliana Cetina. 1992. cit. Managementul serviciilor. Economie d’entreprise. Fr.. Jivan. Editura de Vest. Services et management. Ed. Kotler et B. 2003. 2. op. Quebec. . Managing Services. Ed. 4. London. Dunod. Marketing des services . 16. Marketing Management. Liberalizing International Transactions in Services. Servicii publice. Paris. 1995. 1996. Bucuresti. 7e édition. Ed. Marketingul serviciilor. UNCTAD and The World Bank. Prentice Hall International Edition. Les Editions Ferecher. 1993 7. Darbelet s. 11. Dubois. Bucuresti. Expert. Serviciile moderne – o provocare pentru teoria si practica economica. M. P. Olteanu. 1992 15. Daryl Wyckoff. Paris. Langlois. Sasser. Lovelock. 14. Teorie si practica. Lovelock. 1994. ASE. 1965 5. J. Cassel. M. New Tools for Achiving Service Quality. 1992. în Ch. revazuta si adaugita. F. Al. Publi-Union Editions. Managing and Marketing Services in the 1990. Bucuresti.Le défi relationnel.Farmer. 9. New York and Geneva. Bucuresti. Al.S. Patriche (coordonator). W. Costel Stanciu. 1998. 8. Economia serviciilor. J. Didactica si Pedagogica. – Editia a III-a. Timisoara. Timisoara. Ph. 1994. V. Ed. Tocquer. Nollet. Ed. Reichheld. Measuring the Market Impact of Technical Services. D. 13. Maria Ioncica .

Eficienta economica a serviciilor se refera la rezultatele economice ale întreprinderilor de servicii si. absenta normelor. se obtine reducerea nivelului relativ al cheltuielilor cu salariile si economii relative la fondul de salarii. frecvent a apelarii la serviciul respectiv etc.a. Cresterea veniturilor poate fi realizata prin cresterea încasarilor. care reflecta raritatea lor relativa. calitatea serviciilor este definita ca diferenta între serviciul asteptat de client si serviciul efectiv prestat. Eficienta economica a utilizarii capitalului se exprima prin calculul unor indicatori cum ar fi: numarul de rotatii al capitalului. cu ajutorul indicatorilor absoluti (suma cheltuielilor) si a indicatorilor relativi (nivelul costurilor la 100 sau 1000 lei cifra de afaceri). Nivelul costurilor se exprima. Ea se masoara cu ajutorul indicatorilor absoluti (nivelul profitului) si a indicatorilor relativi respectiv rata rentabilitatii: comerciale. întârzieri. într-o anumita perioada de timp si numarul de angajati care au contribuit la realizarea cifrei de afaceri. fondul de rulment. Rentabilitatea consta în capacitatea întreprinderii de a obtine profit. exprimate prin impulsul dat celorlalte ramuri si sectoare ale economiei. . eficienta este expresia raportului dintre efectul util (rezultatul) si efortul (cheltuiala) facut pentru obtinerea lui. Astfel. rata rapida a lichiditatii. Conceptul de calitate totala în servicii are în vedere obtinerea de zero defecte. pe de o parte. raportul între efort si efect. Factorii non-calitatii în servicii sunt reprezentati de: necunoasterea asteptarilor clientilor. În sens specific. Masurarea si controlul calitatii serviciilor se refera la standardele de calitate ale producatorului. iar cresterea cifrei de afaceri sa devanseze cresterea fondului de salarii. marirea cotelor de adaos comercial (comision) etc.Eficienta de alocare se refera la mixul (combinatia) imputurilor (intrarilor de factori de productie). rata autonomiei financiare. la nivelul întregii economii. rata de rentabilitate a investitiei etc. rupturi de stoc. eficienta tehnica este echivalenta cu notiunea de productivitate (partiala sau totala). efectele sunt mediate prin intermediul utilizatorilor. Evaluarea de catre clienti a calitatii serviciilor depinde de împrejurarile prestarii serviciului. de asemenea. Eficienta economica agregata (totala) are doua componente: eficienta tehnica si eficienta de alocare.Eficienta tehnica poate fi calculata raportând nivelul outputului la volumul de intrari (inputuri). Productivitatea medie a muncii se calculeaza ca raport între cifra de afaceri realizata. rata de recuperare a creantelor s. scopul fiind minimizarea costurilor de productie. rata solvabilitatii generale.REZUMAT În acceptiunea sa cea mai generala. perfectionarea managementului.000 de locuitori. eficient a investitiilor si eficienta sociala. Prin urmare.a. este necesar ca sporirea productivitatii medii a muncii sa fie superioara cresterii salariului mediu. timpul necesar efectuarii cumparaturilor etc.S. modificarea structurii activitatilor. În felul acesta. economice si financiare. exprimat cu ajutorul unor modele cum este cel elaborat de L. Eficienta sociala se refera la rezultatele activitatilor de servicii din punct de vedere al consumatorilor si se concretizeaza în gradul de satisfacere al trebuintelor. multiplicatoare. Pentru multe sectoare ale serviciilor. întreruperi. Efectele activitatilor de servicii mai pot fi clasificate în efecte directe (asociate fiecarui factor de productie utilizat. fiind determinate de participarea si implicarea ac estora. în nivelul calitativ al serviciilor. aprecierea calitatii serviciului depinde de standardele de calitate ale clientului si ale producatorului. rata curenta a lichiditatii. Caile de crestere a eficient ei în sectorul serviciilor se refera. Eficienta sociala se refera la nivelul calitativ al serviciilor. Combinatia optima a factorilor de productie este determinata de preturile lor relative. nivelul costurilor. accelerarea vitezei de rotatie a capitalului. fiecarei componente a activitatii) si efecte indirecte. Rationalizarea cheltuielilor poate fi obtinuta prin cresterea productivitatii muncii. numar de locuitori la un medic. sau cu indicatori cum ar fi: numarul de unitati de servicii la 1. si ale consumatorului. . Eficienta investitiilor se evalueaza cu ajutorul unor indicatori cum sunt: termenul de recuperare a investitiei. hârtii s. eficienta utilizarii factorilor de product ie. în esenta. prin însumare. Simon. Pentru a corespunde criteriilor de eficienta economica. profitul actualizat. pe de alta parte. sau invers.000 locuitori. Eficienta utilizarii factorilor de productie exprima productivitatea partiala sau totala a factorilor de productie. discordanta între serviciul oferit si norme. la: maximizarea veniturilor si rationalizarea cheltuielilor. numar de studenti la 100. . Criteriile principale de evaluare a eficientei în sectorul serviciilor sunt: rentabilitatea.

Alte metode importante de realizare a CSP sunt: analiza cauza-efect (diagrama “schelet de peste”) si analiza Pareto. competitivi.. si deci eficienta economica . Astfel. combustibilului si energici. internalizate si externalizate) cu cele ale non-calitatii. munca si capital). eficienta tehnica este echivalenta cu notiunea de productivitate partiala. eficienta înseamna gestionarea rationala a materiilor prime. a tuturor factorilor de productie. Controlul total al calitatii (CTC) se refera la auto-controlul calitatii la nivelul fiecarei faze a procesului de productie si al fiecarui angajat al firmei. Eficienta de alocare se refera la mixul (combinatia) inputurilor (factorilor de productie).Din punct de vedere al producatorului. Din punct de vedere al consumatorului. decât supermagazinele sau magazinele universale. munca) sau inputuri (de exemplu. Continutul si particularitatile eficientei în sfera serviciilor În acceptiunea sa cea mai generala . pot influenta alocarea resurselor. Un prim pas în realizarea CSP este elaborarea hartii serviciului. gestiunea reclamatiilor. Combinatia optima a factorilor de productie este determinata de preturile lor relative. îmbunatatirea pregatirii si comportamentului personalului si realizarea unui echilibru între aceste grupe de elemente. Eficienta economica agregata (totala) are doua componente: eficienta tehnica si eficienta de alocare. cum ar fi cele legate de nivelul dobânzilor. raportul între efort si efect. Astfel. deoarece reprezinta un mod mai putin costisitor de comert. Este motivatia pentru care ta rile în dezvoltare folosesc mai ales tehnici de productie intensive în forta de munca (mai ieftina). iar tarile dezvoltate le utilizeaza cu precadere pe cele intensive în capital. pe de alta parte. Eficienta tehnica poate fi calculata ca nivelul outputului pe unitate de input (de exemplu. (în primul rând. si costul. Îmbunatatirea calitatii serviciilor poate fi realizata prin perfectionarea echipamentelor. al impozitelor etc. În primul rând. a capitalului etc. date fiind preturile factorilor de productie în diferite tari. 1. Scopul (tinta) întreprinderilor de servicii este obtinerea unei calitati ridicate a serviciilor cu costuri joase. a fortei de munca. cu scopul sporirii (maximizarii) productiei. eficienta de alocare cere sa se aleaga tehnologia de productie în functie de abundenta (sau insuficienta) diferitelor tipuri de factori de productie. influentata la rândul ei de politicile economice de stimulare a economiilor si investitiilor. ancheta de satisfactie. clientul misterios. eficienta este conditionata de alocarea optima a resurselor între consum si investitii. Rezultatul este cresterea concurentei. de prevenire. utilizarea superioara si eficienta maxima a folosirii resurselor. politica de liberalizare este un instrument de crestere a eficientei economice în cele mai multe situatii. calitatea serviciilor poate fi masurata si controlata utilizând metodele: incidentului critic. 8. Astfel. câstigând cei care sunt capabili sa ofere servicii mai bune si fortându-i pe cei ineficienti sa iasa de pe piata. valabile pentru toate sectoarele economiei. Relatiile între calitate si eficienta se refera la calitate pe de o parte. liberalizarea înseamna renuntarea la bariere de intrare pe piata pentru furnizori noi. La nivel macroeconomic. gradul de satisfacere a nevoilor consumatorilor. Circumscrisa coordonatelor generale ale eficientei. Un important avans în controlul calitatii îl reprezinta controlul statistic de proces (CSP). lista de comentarii. masura în care pot fi procurate si utilizate cu maximum de randament etc. a unui factor de productie (de exemplu munca) sau totala. în cazul nostru. Eficienta surprinde si alte aspecte cum ar fi: oportunitatea si eficienta investitiilor. Eficienta tehnica se refera la cantitatea inputurilor folosite pentru a produce un nivel de output. sau invers. La fel. care reflecta raritatea lor relativa. eficienta este expresia raportului dintre efectul util (rezultatul) si cheltuiala (efortul) facuta pentru obtinerea lui. munca si capitalul). pornind de la modul sintetic de exprimare a eficientei ca raport între mijloacele consumate si . de servicii. utilizarea si eficienta utilizarii resurselor. eficienta în domeniul serviciilor prezinta unele determinari particulare. larga raspândire a comertului stradal poate fi compatibila cu eficienta economica în tarile în dezvoltare. respectiv nivelul productiei sa fie realizat cu o cantitate optima de factori de productie. De exemplu. Instrumentele de politica economica . Definita astfel.1. ma sura în care serviciile corespund necesitatilor beneficiarilor. scopul fiind minimizarea costurilor de productie. comparându-se costurile calitatii (de asigurare. calitatea poate fi analizata sub forma unor balante.

principalele criterii de evaluare a eficientei în sectorul serviciilor sunt: a) rentabilitatea b) nivelul costurilor c) eficienta utilizarii factorilor de productie d) eficienta investitiilor e) eficienta sociala a) Rentabilitatea este. dar si o îmbuna tatire a nivelului servirii consumatorilor. Acesta este unul din motivele pentru care unii specialisti propun înlocuirea termenului de “productivitate” cu cel de “servicitate” ca “ansamblul efectelor induse în urma efectua rii unei activitati asupra altor activitati prezente sau viitoare”. dependente de natura activitatii. ele presupunându-se si conditionându-se reciproc. La fel. cercetarii stiintifice. cultura si arta etc. 3. Ea se ma soara cu ajutorul indicatorilor absoluti si relativi. eficienta economica nu vizeaza neaparat obtinerea de profit. Criterii de evaluare. comertului etc. efectele sunt mediate prin intermediul utilizatorilor. alimentatie publica . turism etc. începând de la nivelul firmei si mergând pâna la nivelul economiei nationale sunt fundamentate pe analiza diagnostic a rezultatelor obtinute. eficienta se exprima mai ales prin rationalizarea consumurilor de factori de productie. în cazul rezultatelor se întâlnesc forme de exprimare specifice. îngrijirea unui bolnav etc. respectiv a cheltuielilor pentru pregatirea unui elev. cel care exprima sintetic eficienta economica în sectorul serviciilor. determina o crestere a rezultatelor economice. sana tate etc. Cele doua laturi ale eficientei (economica si sociala) se completeaza . deoarece componente a activitatii si efecte indirecte. Rentabilitatea consta în capacitatea unei întreprinderi de a obtine profit sau venit net. ocrotirea sa natatii. nivelul calitativ al serviciilor etc. fiind vorba de consumuri de factori de productie.2.asociate fiecarui factor de productie utilizat. concretizate în rezultatele economice ale întreprinderilor si prin însumare ale întregii economii. unde efectele obtinute sunt mai dificil de cuantificat si pe termen lung. În acest sens. sunt de remarcat efectele multiplicatoare ale turismului. cât si cu cele sociale. Pentru astfel de servicii. Efectele indirecte ale serviciilor se refera si la rezultate care influenteaza (pozitiv sau negativ) activitatea altor unitati si sectoare economice. ca expresie generala. nivelul profitului se calculeaza ca diferenta între pretul de productie (fara TVA) si costurile de productie. mai ales daca sunt finantate de la bugetul statului. reprezinta diferenta dintre veniturile totale si costurile totale. Calculul profitului prezinta anumite particularitati dupa cum este vorba de activitati de productie. eficienta serviciilor se apreciaza atât în raport cu efectele economice. 4. Asa de exemplu. executarea lor într-un timp cât mai scurt etc.). ci se limiteaza la eficacitatea cu care sunt folosite resursele pentru a obtine maximum de rezultate posibile. în cele mai multe cazuri. exprimate prin impulsul dat celorlalte ramuri si sectoare ale economiei. eficienta serviciilor evidentiaza prezenta unor efecte directe . utilizarea completa a capacitatilor de servire. atât din punct de vedere economic cât si social. de comert. de rolul economico-social al serviciilor. în domenii cum sunt învatamântul. 2. Nivelul absolut al profitului.rezultatele obtinute. Astfel. în mod deosebit. fiind determinate într-o masura esentiala de contributia si implicarea acestora (cazul serviciilor de învata mânt . toate deciziile în lega tura cu viitorul. profitul se calculeaza ca diferenta între adaosul comercial (marja bruta a comertului) si cheltuielile . daca în privinta mijloacelor exista identitate cu celelalte ramuri si sectoare ale economici. diversificarea gamei serviciilor. -În comert. -Pentru activitatile de productie. multiplicatoare. dezvoltarii societatii în ansamblul sau. student. privite din punct de vedere al consumatorilor si concretizate în gradul de satisfacere al trebuintelor pe care îl asigura. Pe de alta parte. pentru multe sectoare ale serviciilor asa cum s-a mai mentionat. dintre primele patru criterii. indicatori de exprimare si cai de crestere a eficientei Cu toata complexitatea si dificultatile legate de evaluarea eficientei în sectorul serviciilor. 8. De asemenea.

o importanta deosebita din punct de vedere al analizei economice prezinta gruparea cheltuielilor în fixe sau conventional-constante (în special cu echipamentele) si variabile (care depind de evolutia activitatii economice). productivitatea partiala sau totala a factorilor de productie. activitati sau subunitati). 100 Rc = sau 100 Rata rentabilitatii economice (Re) se calculeaza ca raport între rezultatul exercitiului (RE) si activele totale (At). b) Nivelul costurilor se exprima. c) Eficienta utilizarii factorilor de productie exprima nivelul productiei pe unitatea de factor (sau factori) de productie consumat (consumati). Nivelul absolut se refera la suma totala a cheltuielilor. economica si financiara.). Nivelul relativ al costurilor (n) exprima cheltuielile la 100 sau 1000 lei cifra de afaceri. dupa ce s-a scazut impozitul pe profit (bineînteles în cazul obtinerii de profit) si cifra de afaceri (CA) sau productia exercitiului (Q). asa cum s-a mai mentionat. în conditiile în care cresterea cheltuielilor totale este inferioara cresterii cifrei de afaceri. evidentiind astfel consumul de resurse în raport cu rezultatele economice obtinute. evidentiind. generale ale întreprinderii etc. Rata rentabilitatii comerciale (Rc) se calculeaza ca raport între rezultatul exercitiului (RE). . De asemenea. cu indicatori absoluti si relativi. precum si productivitatea marginala a acestora (Wm). Se poate calcula productivitatea medie a factorilor de productie ( W ). Indicatorii relativi sunt mai expresivi si se refera la rata rentabilitatii care poate fi: comerciala. cât si indirecte (cu amortizarea. de asemenea.în turism ca diferenta între încasari si cheltuielile efectuate de unitatile turistice. Existenta în structura cheltuielilor a celor fixe determina ca sporirea cifrei de afaceri sa se constituie într-o cale importanta de reducere a nivelului relativ al costurilor. administrativ-gospodaresti.comerciale. -în activitatea de alimentatie publica ca diferenta între veniturile constituite din adaosul comercial si adaosul de alimentatie publica si cheltuieli. - Astfel. profit sau pierdere. Astfel. -Rata rentabilitatii financiare (Rf) se calculeaza ca raport între rezultatul exercitiului (RE) si capitalurile proprii (K) sau capitalurile permanente (Kp). ce cuprinde atât cheltuieli directe (care se pot regasi si repartiza direct pe produse. unde: Q = productia .

O încercare remarcabila în acest sens o reprezinta modelul elaborat de economistul american L. Majoritatea modelelor propuse în acest scop se refera la masurarea calitatii serviciilor. întreprinderea este solvabila . Daca rata este superioara lui 1. încasarile (cifra de afaceri) pe 1 m2 suprafata de productie sau comerciala s. Concluzii importante privind eficienta (sau ineficienta) utiliza rii capitalului pot fi desprinse si din calculul altor indicatori cum ar fi: rata curenta a lichiditatii (active curente / obligatii curente). .rata solvabilitatii generale se calculeaza ca raport între activele totale ale întreprinderii si obligatiile exigibile + creditele de rambursat într-o anumita perioada de timp.a.rata autonomiei financiare ca raport între capitalul propriu si capitalul total al întreprinderii. la 1000 lei capital fix. desi clientul se astepta sa i se ofere).fondul de rulment permanent (Fr) se calculeaza ca diferenta între capitalurile permanente si activul imobilizat sau ca diferenta între: activul circulant si datoriile pe termen scurt. cu atât activitatea întreprinderii este mai eficienta. deoarece capitalurile împrumutate sunt purtatoare de dobânzi. 4) gradul de flexibilitate (promptitudinea) cu care se raspunde la situatii de urgenta (se evalueaza prin timpul mediu . S. 3) gradul de satisfacere a cererii de servicii (se calculeaza ca procesul al tuturor cererilor clientilor de servicii care nu pot fi satisfacute din lipsa de specialisti sau a bazei materiale necesare). cu cât este mai apropiat de 1 situatia este mai favorabila pentru întreprindere. Simon propune cinci criterii pentru a masura nivelul de satisfactie al clientului si anume: 1) gradul de anticipare a nevoilor clientului (procentul serviciilor care nu se acorda din cauza ca nu au fost avute în vedere de furnizorul serviciului. rata rapida a lichiditatii (active curente . În ceea ce priveste utilizarea capitalului fix (a bazei tehnico-materiale) se folosesc. de asemenea. fi = ponderi care exprima importanta relativa a criteriului “i” în diferite situatii specifice. Eficienta utiliza rii factorilor de productie poate fi exprimata si cu ajutorul indicatorilor: profitul realizat în medie de un salariat. Cei mai multi indicatori se refera. 2) gradul de precizie în definirea continutului serviciului (numarul mediu al “rundelor” de discutii între furnizorul si beneficiarul serviciilor pâna se ajunge la un acord în privinta definirii continutului serviciului). la eficienta utiliza rii acestuia. respectiv a reducerii diferentei dintre nivelul serviciilor oferite si cel asteptat de consumatori. L.stocuri / obligatii curente). cum ar fi: coeficientul de utilizare a capacitatii ca raport între capacitatea efectiv folosita si capacitatea teoretica. unii indicatori specifici. sau daca activul circulant permite de a face fata datoriilor pe termen scurt. S. având în vedere importanta capitalului ca factor de productie.X = consumul de factori de productie unde: dQ = modificarea productiei dX = modificarea consumului de factori de productie. la 1000 lei cheltuieli etc. Dintre indicatorii folositi în acest sens amintim: . rata de recuperare a creditelor (facturi emise si neîncasate / vânzari) etc. Simon care defineste nivelul serviciului (Y) ca: unde: yi = nivelul de satisfactie al clientului în raport cu criteriul “i”. în caz de lichidare ea îsi va putea pla ti datoriile. d) Eficienta investitiilor e) Eficienta sociala este cel mai dificil de exprimat cu ajutorul unor indicatori cantitativi. .numarul de rotatii al capitalului ca raport între cifra de afaceri realizata într-o perioada de timp si capitalul utilizat în perioada respectiva. Calculul fondului de rulment permite cunoasterea ma surii în care capitalurile permanente sunt suficiente pentru a finanta imobilizarile. Cu cât numarul de rotatii ale capitalului este mai mare. .

. . precum si capitalul tehnic (fix si circulant). mai ales prin cresterea cantitativa a productiei (a numarului de clienti. .cresterea cifrei de afaceri. învata mânt . maximizarea veniturilor. muzee. a volumului adaosului comercial sau comisionului depinde de marimea cotelor de adaos comercial (comision) practicate pe grupe de marfuri (categorii de servicii) si structura vânzarilor.extinderea progresului tehnic (îndeosebi a informaticii. cresterea tarifelor poate sa conduca (datorita elasticitatii cererii de servicii) la reducerea numarului de cumpara tori si implicit a încasa rilor. poate fi o modalitate importanta de crestere a numarului de clienti. a numa rului de operatiuni efectuate etc. . timpul “cheltuit” de populatie pentru transport etc. în mod normal. 2) rationalizarea (ceea ce nu presupune neaparat minimizarea) cheltuielilor. ceea ce-i confera caracterul de eficacitate. De asemenea.) mai pot fi exprimate cu ajutorul unor indicatori cum ar fi: .îmbunatatirea metodelor de cointeresare materiala si morala a angajatilor. a veniturilor conduce. Cresterea productivitatii medii a muncii ( W ) în ritmuri superioare cresterii salariului mediu ( S ) conduce la . la cresterea profitului. Termenul de rationalizare semnifica situatii în care si o crestere a unei cheltuieli poate sa aduca un efect superior. Importanta acestui model consta în faptul ca reuseste o evaluare cantitativa a nivelului serviciului raportat la necesitat ile si astepta rile clientului. Cea de-a doua cale de sporire a eficientei economice o constituie rationalizarea diferitelor categorii de cheltuieli. Referitor la caile de crestere a eficientei economice în sectorul serviciilor acestea au în vedere doua directii principale si anume: 1) cresterea. pe ansamblu sau pe anumite ramuri ale acestora (comert. cultura .utilizarea modelelor de gestiune flexibila a fortei de munca . Cresterea tarifelor poate fi o sursa de sporire a veniturilor daca este motivata prin cresterea calitatii serviciilor. a încasarilor. în acelasi timp.organizarea stiintifica a muncii. a valorii adaugate de servicii. de învatamânt. .). fapt care este de mare importanta în elaborarea modelelor matematice. Cresterea încasarilor. a cantitatii ma rfurilor transportate. obiectivul rationaliza rii cheltuielilor poate fi obtinut prin cresterea productivitatii factorilor de productie (a eficientei tehnice). sa natate.pentru activitatile de intermediere (comerciale) cresterea veniturilor.numar de studenti la 100. perfectionarea structurilor organizatorice la toate nivelurile.perfectionarea relatiilor cu clientii. Aspecte partiale ale eficientei sociale a serviciilor pentru populatie. . a cotei de piata a întreprinderii în raport cu firmele concurente. Pentru a obtine însa o rata a rentabilitatii comerciale superioare se impune ca ritmul de crestere a profiTului sa fie superior celui de crestere a cifrei de afaceri sau productiei. transport etc. modelul propus are si anumite limite care se refera la faptul ca elementele (criteriile) luate în considerare nu sunt exhaustive si nu se ofera nici o garantie ca ele sunt independente unele de altele.numa rul de unitati (comerciale.numar de locuitori ce revin la un pat de spital si la un medic. . Între caile principale de crestere a productivitatii muncii în sectorul serviciilor pot fi mentionate .modificarea structurii activitatii prin utilizarea unor strategii adecvate de specializare sau de diversificare a productiei. etc. În esenta.) la 1000 de locuitori. La rândul ei. considerati din ce în ce mai mult o resursa umana “externa” a întreprinderii de servicii. 5) gradul de eficienta în rezolvarea problemelor privind serviciul (se calculeaza ca procent al tuturor problemelor pentru care serviciul promis nu poate fi oferit în intervalul de timp stabilit initial). . daca este posibil. cresterea veniturilor poate fi realizata în principal prin: . Cresterea productivitatii factorilor de productie vizeaza atât factorul uman (munca). . biblioteci.timpul necesar pentru efectuarea cumpara turilor.000 de locuitori. .perfectionarea formarii si califica rii fortei de munca.). teatre etc. tehnicilor moderne de telecomunicatii etc. sa natate. precum si a eficientei de alocare (optimizarea combinatiei factorilor de productie).de la primirea cererii clientului pâna când serviciul respectiv a fost oferit).

.accelerarea vitezei de rotatie a capitalului prin reducerea relativa a stocurilor de marfuri (pentru serviciile materiale).economii relative la cheltuielile cu salariile. . un rol primordial avându-l în toate domeniile spiritul . Respectându-se aceste corelatii. cresterea cifrei de afaceri conduce la realizarea economiilor de scala prin reducerea costurilor pe unitatea de productie.perfectionarea sistemului de conducere economica. combustibil. rezulta ca : unde: nS1= nivelul cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifra de afaceri în perioada curenta nS2 = nivelul cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifra de afaceri în perioada de baza Cresterea eficientei utilizarii capitalului (fix si circulant) se poate obtine prin: . FS0 = fondul de salarii în perioada de baza . materiale. . reducerea termenului de recuperare a investitiilor.. a procesului de luare a deciziilor. Bineînteles. ca o conditie a fundamentarii stiintifice a deciziilor economice. utilajelor etc. În general.rationalizarea consumului de materii prime. a masinilor.. deoarece se reduce nivelul relativ al cheltuielilor cu salariile. unde: CA1 = cifra de afaceri în perioada curenta . FS1 = fondul de salarii în perioada curenta. calculat ca raport între Fondul de salarii (FS) si Cifra de afaceri (CA). înlaturarea blocajelor financiare etc. inclusiv a sistemului informational. CA0 = cifra de afaceri în perioada de baza.utilizarea la capacitatea optima a spatiilor de productie si comercializare. energie etc. paleta posibilitatilor de crestere a eficientei economice este mult mai larga. daca între cresterea W si S se respecta corelatia: S unde: W = productivitatea medie a muncii în perioada curenta 1 W = productivitatea medie a muncii în perioada de baza 0 S = salariul mediu pe lucra tor în perioada curenta 1 S = salariul mediu pe lucra tor în perioada de baza 0 înmultind cei doi termeni ai relatiei de mai sus cu numarul mediu de lucra tori ( L ) corespunza tor fiecarei perioade obtinem: LSL deci. Astfel. prezentând particularitati pentru diferitele ramuri ale serviciilor. .

2) în functie de o caracteristica importanta. reclamele privind facilitatile de la Business Class. 8. Primele corespund perceptiilor despre ce asteapta clientii fata de fiecare aspect al serviciului oferit.de inovatie si initiativa al întreprinzatorilor. pretul. în timp ce al doilea tip se refera la standardele pe care le gândeste producatorul serviciului. standardele de serviciu ale producatorilor sunt mai explicite si pot fi evidentiate în reclama produselor. dar pol fi luate în considerare si alte caracteristici cum ar fi: ambianta. Abordarea calitatii în domeniul serviciilor În general. Asa de exemplu. important e sa gaseasca un loc de adapost). în împrejurari “normale” clientii unitatilor de cazare apreciaza caracteristici ca: pret. Împrejurarile prestarii de servicii. chiar inconstiente. ca si împrejurarile în care sunt prestate serviciile (de exemplu. curatenie etc. confort. calitatea implica de regula o comparatie între serviciul furnizat si cel asteptat de consumatori. cineva care considera ca a avut o experienta proasta o va ra spândi la un numar mult mai mare de oameni. sau tipul de portelanuri din care poate mânca. ca de exemplu în cazul alegerii unui restaurant. ca în exemplul precedent. o ambianta de destindere). adica fiecare persoana nemultumita spune acest lucru cel putin altor 4 persoane. 3) de media ponderata a diferitelor caracteristici. daca turistii se afla în dificultate într-o zona izolata . Chiar daca rata de “raspândire” variaza de la un produs sau serviciu la altul. Frecventa utilizarii influenteaza. În privinta serviciilor. Având în vedere aceasta comparatie. care poate ramâne dominanta (modelul 2). care-i permit consumatorului sa devina constient de ele. Mai mult decât atât. metodele de control se refera la cele doua tipuri de standarde prezentate anterior. Vizitele urma toare pot corespunde modelului mediei ponderate a diferitelor caracteristici. Nightingale (1987) a propus pentru masurarea calitatii serviciilor si referirea la “standardele de calitate ale clientului” si “standardele de serviciu ale producatorului”. În ceea ce priveste evaluarea de catre clienti a calitatii serviciilor. Asa de exemplu. putini oameni se vor duce la McDonald’s îmbracati în haine de scara . În anumite privinte. dar si alte elemente cum ar fi frecventa utilizarii serviciului.1. dar tinând seama de un anumit nivel de calitate si pentru celelalte. companiile de transport aerian încorporeaza detalii specifice despre spatiul de care poate beneficia fiecare client. si invers). În contextul în care clientii nu au de ales. atunci este putin probabila revenirea clientului. În ceea ce priveste controlul calitatii serviciilor. calitatea unui produs este definita ca “aptitudinea sa de a satisface nevoile utilizatorilor”.3 Relatiile între calitate si eficienta în activitatile de servicii 8. . este valabil primul model. distanta. evaluarea calitatii. La fel ar fi un eveniment rar ca un client sa albeasca va zând preturile exorbitante ale vinului la un restaurant de lux. ospitalitatea personalului. pe când la un restaurant de lux lipsa acestora ar fi un dezastru. o mare importanta o au impresiile (un studiu sau un raport scris îngrijit “impresioneaza” în sens pozitiv beneficiarul în aprecierea continutului. în aprecierea sa conteaza si alte activitati oferite în afara ambiantei. Data urma toare. decât daca experienta a fost pozitiva . de asemenea.. desi în prezent ideea dominanta este ca ea “se produce nu se controleaza”. sunt luate în considerare de cei care au formulat trei modele pentru evaluarea calitatii serviciilor: 1) clientii evalueaza calitatea în functie de o caracteristica mult mai importanta decât celelalte. Când astfel de standarde nu sunt facute explicite apar mecanisme. aceasta este în jur de 4. Un turist care îsi petrece pentru prima data concediul într-o statiune poate sa aprecieze foarte mult o caracteristica (de exemplu. Daca clientii au mai multe posibilitati de alegere. Daca apare o nepotrivire între ceea ce este oferit si ceea ce este asteptat. calitatea preparatelor s-ar putea sa fie criteriul cel mai important.3.

multe referindu-se la unele aspect invizibile pentru client. Exista un cerc al calitatii.Din punctul de vedere al producatorului. metoda cea mai folosita este aceea a chestionarelor adresate clientilor care ar trebui sa puncteze exact unde a esuat serviciul pentru atingerea standardelor producatorului si/sau astepta rilor clientilor. respectiv când producatorii cunosc nevoile clientilor. ci un mijloc pentru îmbunatatirea calitatii serviciilor si deci a competitivitatii întreprinderii. iar clientii reclama o calitate sporita. gentiletea etc. Referitor la masurarea si controlul calitatii serviciilor. când prestarea corespunde acestor caracteristici si când clientii sunt bine informati asupra serviciilor. Astfel de chestionare sunt adesea folosite pentru serviciile hoteliere. asa cum este perceputa de clienti. În acest scop. Controlul calitatii nu este un obiectiv în sine. în caracteristici. spitalicesti. între acestea si caracteristicile serviciilor (distanta 2). . de învata mânt etc. în sensul ca o calitate buna atrage clientii. amabilitatea. Este evident ca o calitate buna înseamna ca aceste distante sa fie reduse. între acestea si prestarea lor (distanta 3). între acestea si comunicatiile cu clientela (distanta 4). exista un set de criterii care definesc calitatea serviciului. când le traduc corect. Cu toate ca nu se pot ma sura usor aspecte ca ospitalitatea. acestea pot fi totusi evaluate cu ajutorul metodelor de scalare. ea este importanta din punct de vedere al sesizarii deficientelor (si încercarii unor masuri de “compensare” a clientilor nemultumiti) precum si al cautarii unor cai de îmbunatatire a furnizarii serviciului. O tentativa demna de mentionat facuta pentru a analiza si masura calitatea serviciilor a permis identificarea mai multor distante între ideile producatorilor si nevoile clientilor (distanta I).

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->