CÂT DE PĂRĂSIT EŞTI DOAMNE !

Cât de părăsit eşti Doamne

În Preasfântul Tău Altar,
Unde Tu aştepţi pe oameni
Ca să Te oferi în dar.

Când şi când, doar câte unu,

Se apropie de Altar
De-ţi înalţă o rugăciune
Şi te lasă singur iar.

Tu singur plângi şi azi Hristoase,

La miez de noapte în Ghetsimani,
Îţi plâng afară ucenici,
Înconjurat eşti de duşmani.

Pătrunsu-ţ-au în casă furii,

Şi-au profanat , şi-au pustiit,
Şi mulţi creştini , de-ai Tăi Iisuse,
De mult cu dânşii s-au unit.

Ţi-e plin de neghină ogorul,

Şi grâul-i aruncat şi smuls,
Şi mulţi dintre ai Tăi Hristoase,
De nepăsare s-au pătruns.

Umplut-au mărăcinii via,

Ogorul tot ţi-i pustiit,
Şi mulţi dintre ai Tăi Hristoase,
De somn adânc au amorţit.

Îs oile pierdute toate

Pe multe şi pe rele căi,
Pătruns-au lupii între ele
Şi dorm adânc păstorii Tăi.

De-ar fii să vii acuma Doamne,

Nu-n miez de noapte, ci-n amiaz,
Din câţi ai pus Tu să vegheze,
Nu ştiu de-om fi vreo unul treaz.