Sunteți pe pagina 1din 2

George bacovia-universul poetic

Universul poetic bacovian are la baza cateva motive specifice liricii simboliste. Este vorba, in
primul rand, de motivul singuratatii, preluat din romantism. Numai ca , la Bacovia, solitudinea devine un
sentiment sumbru, apasator, asociat cu spatiul camerei (izolarea) sau cu spatii exterioare : parcul,
strazile sau oprasul de provincie. In multime, eul poetic bacovian se simte instrainat, inadatptat, fara
putinta de comunicare cu ceilalti, rataceste fara sens , cu gesturi absurde. Sentimentul inadaptarii
produce instrainarea si dorinta de evadare. Motivul solitudinii apasatoare este elementul de recurenta
in volumul de debut, din 1916: Plumb.

Volumul Scantei galbele (1926) aduce in discutie importanta cromaticii in lirica bacoviana. Intr-
un interviu din 1929, in revista Viata literara, poetul declara: “Fiecarui sentiment ii corespunde o
culoare. Acum in urma m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdei… In plumb vad culoarea galbena.
Compusii lui dau un precipitat galben. Temperamentului meu ii convine aceasta culoare. Dupa violet si
alb am evoluat spre galben… Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben[…] Altadata , in Plumb pe langa
impresia colorata, mai simteam alta statica, de greutate. Plumbul apasa cel mai greu pe om … Cat
priveste despre mine am fost si raman un poet al decadentei”.

Gama de culori este restransa in poeziea lui Bacovia, centrata pe cateva motive tipic
simboliste: uratul, plictisul, tristetea, monotonia. E sential sugestiva, culoarea, in loc sa reliefeze
obiectul, dimpotriva, estompeaza conturul, il dizlova, intr-un fluid unci, in stare sa impuna o anumita
stare de spirit. Culorile, ca si instrumentele muzicale, au rolul de a sugera o stare sufletesca. Astfel,
melancolia grava este sugerata de vioara si clavir, in timp ce sentimental de monotonie este dat de
culoarea violet, de armonica si fanfare. Violetul indica, de asemenea, un doliu cosmic. Nevroza este
sugerata de verde crud, roz si albastru, musical ea fiind sustinuta de violina si de flaut. Galbenul
sugereaza , asa cum insusi poetul declara, depresia. Culorile intense , stralucitoare , cu scaparari
pretioase ca aurul releva o stare crepusculara. Albul statuilor pe care se lasa un apus de soare maret
releva o stare crepusculara. Negrul, limita cromatica, suscita limita depresiva, ca in poezia cu acest titlu.

Lumea orasului, a tragului de provincie, se constituie intr-un motiv de larga recurenta in lirica
bacoviana. Abatorul , pietele pustii, parcurile saracacioase reprezinta elemente ale universului citadin
care provoaca spaima existential si, in acelasi timp, constituie fundalul pe care sunt proiectate ipostazele
umane specific poeziei bacoviene: copii si fecioare tuberculoase , o palida muncitoare, poetul ratacind
fara sens si facand gesture absurde. O imagine conculudenta a spatiului urban este prezenta in Amurg
violet. Decorul este aici de o artificialitate intens studiata . punctual central este cromatica
atipica(violet), disipata in atmosfera (amurg) si in tot spatial: “Orasul tot e violet”.

Cadrul natural este trist si dezolant in lirica bacoviana.Ploaia si ninsoarea au rezonanta in


sufletul omului , aducand monotonie ,nevroza,chin si frig launtric.
Toamna, anotimpul mohrat al ploilor interminabile, pustiieste sufletul si amorteste simturile, ca
in poezia Nervi de toamna. Iarna este infernala, domina intreaga lume si aduce cu sine pierderea oricarei
sperante, a oricarei iluzii din sufletul poetului, precum in poezia Din vremuri. Primavara nu reprezinta
pentru eul liric bacovian un motiv de bucurie, ci dimpotriva, un anotimp al nevrozelor, ca in Nervi de
primavara sau note de primavara. Caldura infernala a verii creeaza o atmosfera in care cadavrele se
descompun, ca in poezia Cuptor. Inj mijlocul acestui peisaj dezolant, poetul rataceste singur, instrainat
de ceilalti, fara putinta de a comunica cu lumea din jur, motivul singuratatii, asociinde-se cu izolarea,
imposibilitatea comunicarii, instrainarea.

Iubirea apare in poeziile lui Bacovia, intr-un mod total diferit de lirica romantic. Femeia
constituie un refugiu, casa e reprezina un loc de adapost, compasiune si ocrotire, un loc unde asprimile
bolii si ale mizeriei umane sunt alinate cu forme de atentie elementara, precum un ceai , sau un foc bine
nutrit, ca in poezia Decembre.

Moartea apare la Bacovia ca o senzatie de anihilare a intregii existent, de dezagregare a


materiei si a fiintei (“sfarsitul continuu bacovian”). Moartea provoaca rareori panica. Ea este de obicei
dorita si asteptata ca un remediu al bolii existential de care sufera poetul.

Volumele “Cu voi”(1930) si “Comedii in fond”(1936) continua sa zugraveasca viziunea de infern ,


lumea absurda si halucinanta , prezente si in volumele anterioare, Plumb si Scantei galbene. G.
Calinescu vorbeste de un anume manierism existent in volumul “Comedii in fond”.

Ultimul volum, “Stante burgheze”(1946), cultiva cotidianul, bograficul, stereotipia actelor


umane, vocabularul prosaic, ironia discrete. Fara a schimba temele si motivele liricii bacoviene, denota
un autor exigent cu sine, a carui opera lirica nu impresioneaza prin cantitate, ci prin virtuozitatea ei.

Simbolismul bacovian se realizeaza printr-o retorica specifica , marcata de stilizare, cu un lexic


restrains, in care cuvintele-cheie transformate in motive literare devin elemente definitorii ale
universului sau poetic. Treptat lirismul bacovian aluneca spre expressionism.

Daca in primele doua volume, poetul reia obsesiv, cu insistent si luciditate, limbajul, motivele si
imaginarul symbolist, recurenta avnd ca effect monotonia, artificialitatea si uzura formelor, in
urmatoarele volume ” tinde catre o individualizare a impresiilor, in contrast cu stilizarile observate mai
inalte. Tendinta de a zugravi tablouri simetrice, construite, rationalizate este depaita acum. Poetul
doreste sa noteze senzatia sa nemijlocita, ingénue si dureroasa”.

Din lumea bacoviana nu se poate fugi, este o lume inchisa, fara iluzia unei transcendente
salvatoare, sensul existentei fiind vidul, nimicul. Traseul discursului liric bacovian, de la simbolismul
manierist la tranzitivitate, este chiar drumul poeziei moderne.

S-ar putea să vă placă și