MAŞINA ASINCRONĂ

2.1. PĂRŢI COMPONENTE ŞI MATERIALE UTILIZATE

Maşinile asincrone sunt folosite în acţionările electrice din ce în ce mai mult

datorită construcţiei robuste şi fiabilităţii ridicate în exploatare. Maşina asincronă poate
funcţiona ca motor, generator sau frână, însă regimul de bază îl reprezintă cel de motor
asincron trifazat.

Părţi componente de bază

Din punct de vedere constructiv, masina asincronă este mai simplă şi mai robustă
decât celelalte tipuri de maşini electrice, fiind compusă din: stator - parte fixă cu rol de
inductor, rotor - parte mobilă cu rol de indus şi elemente constructive auxiliare.

1
2
 Statorul cuprinde următoarele elemente principale: carcasa, miezul
feromagnetic şi înfăşurarea inductoare.
Rotorul este format din: arbore, miezul feromagnetic şi înfăşurare. După tipul
înfăşurării distingem, rotor în scurtcircuit sau bobinat, în care caz rotorul este prevăzut cu
inele colectoare la care se leagă capetele înfăşurării.
Părţile constructive auxiliare sunt scuturile - cu rol de închidere a maşinii,
ventilatorlul cu rol de răcire, etc.
Construcţia maşinii asincrone este influenţată de tipul de protecţie, de condiţiile de
funcţionare şi de valorile impuse pentru caracteristicile de funcţionare şi de pornire.
Mişcarea rotorului în interiorul statorului este asigurată de un spaţiu cu aer numit
întrefier, locul transformărilor energetice din maşină.

2.1.1. Părţile componente ale statorului

Carcasa are rol de suport al miezului feromagnetic şi al înfăşurării inductoare,

prin intermediul căreia maşina se fixează pe placa de fundaţie. Ea se poate executa în mai
multe variante:
- turnată din fontă - pentru un număr mare de maşini;
- în construcţie sudată, din oţel pentru un număr redus de bucăţi, cât şi in cazul maşinilor
cu solicitări mecanice mari.
Ca dezavantaje ale carcaselor turnate se pot menţiona: greutatea mai mare cu aproximativ
30% decât a celor sudate (grosimi de pereţi mai mari şi mai neuniforme), posibilitatea
apariţiei rebuturilor în procesul turnării.
Din punct de vedere mecanic, carcasa este supusă eforturilor de încovoiere şi torsiune, cât
şi vibraţiilor. Pentru creşterea eficacităţii sistemului de răcire, în funcţie de tipul
constructiv şi de protecţie al maşinii, carcasele se prevăd cu ferestre de acces pentru aerul
de răcire.

Miezul feromagnetic al statorului este parcurs de un câmp magnetic variabil în

timp şi de aceea se realizează din tablă silicioasă laminată la rece
cu cristale neorientate, izolate cu lac sau cu oxizi, de grosime 0,5 mm. In figura 2.3 este
reprezentat un miez magetic compact pentru stator, varianta care asigură o lungime mică
a maşinii şi consolidare macanică bună.

3
 In figura 2.4 este prezentat un miez magnetic divizat, utilizat în cazul maşinilor
asincrone mari, pentru că se asigură o răcire mai bună.

Tolele terminale se prevăd la marginea fiecărui pachet, pe ele presând distanţorii

(în dreptul dintelui), asigurându-se o rigiditatea mecanică a tolei terminale mai mare.
Miezul feromagnetic al statorului se montează în
interiorul carcasei, fiind fie m contact direct cu carcasa,
fie prin intermediul nervurilor carcasei.
Tola stator este prevăzută cu crestături uniform
repartizate la interior. Aceste crestături pot fi ovale sau
trapezoidale în cazul maşinilor mici unde înfăşurarea
statorului este din sârma, sau dreptunghiulare la puteri
mari când înfăşurarea se face din conductor profilat sau
din bare de cupru. Prezenţa acestor crestături face ca în
întrefier câmpul magnetic să fie neuniform- in dreptul
crestăturii câmpul magnetic scade (fig.2.5.)

Infăşurarea statorului este o înfăşurare trifazată într-un strat sau în dublu strat
(cel mai frecvent), se execută sub formă de bobine cu una sau mai multe spire şi este
plasată în crestăturile miezului statoric.
Forma conductoarelor, tipul înfăşurării şi forma
crestăturilor depind de secţiunea conductoarelor şi
tensiunea de lucru, iar schema de izolaţie este impusă de
tensiunea de alimentare.
Infăşurările din conductor rotund (din sârmă)
sunt folosite practic, exclusiv la maşinile de joasă
tensiune şi, în special, la cele de puteri mici, (fig.2.6)
unde diametrul sârmei nu depăşeşte 2,5 mm.
La maşinile mari, secţiunea conductorului cerută
de curentul mare al
maşinii este realizată prin folosirea mai multor fire în
paralel. Izolaţia de crestătură este formată dintr-o folie

4
sau două de NMN, iar la capetele de bobină, între faze, se întăreşte izolaţia prin
introducerea unor folii izolante.
Înfăşurările din conductor profilat se folosesc la secţiuni mai mari ale
conductorului, sunt tot înfăşurări de joasă tensiune, conductorul profilat folosit este izolat
cu email şi două straturi de fire de sticlă (PE2S)
O bobină din conductor profilat a unei înfăşurări in două straturi, pentru crestături
deschise, este indicată în figura 2.7 a, iar vederea frontală a înfăşurării în figura 2.7 b.

La maşinile asincrone bobinele au mai multe spire, aşezarea conductoarelor în

crestătură facându-se pe lat. Un aspect deosebit al acestei înfăşurări este cel al
consolidării capătului de bobină. La stator această consolidare se face prin legarea cu
sfoară poliesterica sau poliglas între bobine a unor distanţori izolanţi din material
stratificat şi de tasare, iar capetele de bobină se leagă de un inel izolant.
Infăşurările din conductor profilat izolate (prefabricate) sunt utilizate numai la
inaltă tensiune, în acest caz fiind necesare miezuri
magnaţi ce cu crestături deschise. Laturile active
sunt izolate cu teacă izolantă (micabandă 1/2
suprapus_ în 5-7 straturi) obţinută prin operaţia de
micanizare, iar capetele frontale se izolează cu
bandă izolantă. Izolaţia de crestătură nu se mai
foloseşte, ci numai cea de protecţie de la fundul
crestăturii şi dintre straturi.
Înfăşurările cu bobine din bare se folosesc în
special la : motoarele asincrone de putere mare
unde secţiunea conductorului SCu>20 mm2. Barele
pot fi izolate (PE2S) sau neizolate (când bara se
izolează în cadrul procesului de fabricaţie. Barele
formate la ambele capete se introduc în crestătură
prin deschiderea acesteia, iar cele formate la un
singur capăt sunt introduse în crestătură pe la
partea frontală a miezului.

2.1.2. Părţile componente ale rotorului

Miezul feromagnetic al rotorului are aceiaşi construcţie ca şi cel al statorului,

deoarece tolele rotorice se stanţează din interiorul tolelor statorice.

5
 La miezurile divizate se impune obligatoriu să se plaseze canalele de ventilaţie
radiale ale rotorului în dreptul canalelor radiale statorice; prin acestea circulă aerul de
răcire, care intră pe sub miezul rotorului (prin nervurile arborelui).
Deoarece întrefierul maşinii asincrone este foarte mic (max,2 mm), pentru
realizarea sa este necesară operaţia de strunjire a miezului statoric până la valoarea
diametrului interior D (v.fig.2.3), respectiv a miezului rotoric până la diametral Dr
(v.fig.2.9).
Deoarece în timpul strunjirii există pericolul deplasării dinţilor, pentru respectarea
dimensiunilor crestăturilor, în toate crestăturile se introduc pene de strunjire (pene din
lemn cu lăţimea cât a crestăturii), care, după strunjire se aruncă.
La maşinile de puteri mici miezul feromagnetic al rotorului se presează direct pe
arbore, iar la maşinile de puteri medii şi mari se presează pe nervurile sudate pe arbore
(fig.2.9), sau pe butucul rotoric.

Infăşurarea rotorică (indusă) este plasată în crestătiurile uniform repartizate pe

periferia miezului rotoric.
Din punct de vedere al construcţiei înfăşurării rotorice, motoarele asincrone pot fi
cu rotorul bobinat sau cu rotorul in scurtcircuit (tip colivie).
A. Infăşurarea rotoarelor bobinate, este in general, trifazată, cu acelaşi număr
de poli ca şi înfăşurarea statorului conectată în stea şi având capetele conectate la 3 inele
colectoare montate pe arbore, izolate atât între ele cât şi faţă de bucşa suport.
Având în vedere că tensiunea între inele se limitează la valori nu prea mari, curentul
rotoric atinge valori mari, motiv pentru care la rotoarele bobinate ale maşinii asincrone se
utilizează, cel mai frecvent, înfăşurarea din bare în două straturi (care se consolidează
bine mecanic) şi de tip ondulat (care are un număr minim de conexiuni). Consolidarea
capetelor frontale ale înfăşurării se face cu bandă de contracţie, iar crestăturile sunt
semimchise sau semideschise.
B. înfăşurarea tip colivie este cea mai utilizată la motoarele de asincrone. Ea
constă din bare aşezate în crestăturile rotorului şi unite la capete prin inele de
scurtcircuitare.

6
 In funcţie de forma constructivă, dictată de valorile impuse pentru caracteristicile
de pornire şi funcţionare, se disting 3 tipuri de colivii: normală, cu bare inalte şi dublă
colivie.
Din punct de vedere tehnologic, coliviile pot fi împărţite în două mari categorii:
colivii sudate şi colivii turnate.
a) Coliviile sudate se compun din bare de cupru, de alamă sau de aluminiu şi din
inelul de scurtcircuitare care este din cupru pentru primele două şi din aluminiu pentru
ultima. Barele nu sunt izolate faţă de miez şi sunt introduse în crestătură pe la capăt.
b) Coliviile turnate din aluminiu au apărut, în primul rând, ca o necesitate
tehnologică în vederea eliminării volumului mare de muncă ce se depune la
confecţionarea coliviilor sudate.
Prezintă următoarele avantaje:
- creşte productivitatea muncii şi permite realizarea de forme diverse de bare, în
vederea obţinerii unor parametri superiori pentru maşinile respective;
- asigură un contact bun şi sigur între bare şi inelele de scurtcircuitare;
- permite realizarea paletelor ventilator din insăşi masa inelelor de scurtcircuitare,
ceea ce măreşte eficacitatea răcirii şi elimină, în acelaşi timp, ventilatorul ca piesa
separată.
Dezavantajele se referă, în special, la calitatea turnării.

7
 La turnare pot apărea fisuri şi o umplere incompletă a crestăturilor cu întreruperea
barelor la îmbinări, datorită oxidării la suprafaţă a aluminiului, mai ales în stare topită.