Sunteți pe pagina 1din 12

Universitatea Politehnica Bucureşti

Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor

Proiectarea unei instalaţii de măcinare

Student,
Duca Mădălina Georgiana
Anul 2011

2
Cuprins:
Capitolul 1. Tema protect
Capitolul 2. Memorii justificative
2.1 Generalitaţi
2.2 Legi de mărunţire
2.3 Factori care influenţează operaţia de măcinare
2.4 Randamentele măcinării
2.5 Clasificarea utilajelor de măcinare
2.6 Moara cu bile
2.7 Amestecul brut pentru obtinerea cimentului portland (faina bruta de ciment)
Capitolul 3. Dimensiunea tehnologică a morii:
3.1. Caracterizarea granulometrică a materialelor prime. Stabilirea lui D80 şi d80.
3.2. Stabilirea diametrului lungimii turaţiei şi puterii de antrenare al morii cu bile.
Alegerea blindajelor. Calculul dimensiunii copurilor de măcinare.
Capitolul 4. Alegerea şi dimensiunea utilajelor anexe din secţia de măcinare.
Cpitolul 5. Automatizarea morii şi norme de protecţia muncii.
Capitolul 6. Schema secţiei de macinare.

3
Capitolul 1
Tema proiectului:

Se va procesa o instalaţie de măcinare pentru obţinerea făinii brute. Se cunosc


urmatoarele :
 Productivitatea : P= 57 [t/h]
 Reziduu pe sită de 90 [µm] : R90= 4.3 [%]
 Randament de separare: η = 82.5 [%]
 Raportul calcar/ argilă: 3:1
 Granulometria pentru calcar şi argilă (calcar 2 şi argila 1) ; acestea sunt date în tabelul următor:

clasa gra- <2 2÷ 4 4÷ 6 6÷ 9 9 ÷ 12 12÷ 16 > 16


calcar nulometrică 2.690
% grav. 3 10 20 29 23 12 3
clasa gra- < 0,2 0,2÷ 0, 5 0,5÷ 1 1÷ 3 3÷ 5 5 ÷ 10 > 10
argilă nulometrică 2.230
% grav. 7 13 17 23 21 14 5

4
Capitolul 2
Memoriu justificativ

2.1.Generalitati

Prin măcinare se urmăreşte modificarea dimensiunilor şi granulozităţii materialelor,


astfel ca operaţiile urmatoare ale procesului tehnologic (clasare, sortare,amestecare, omogenizare,
uscare) precum şi transformările fizice şi chimice să se producă în condiţii optime. Operaţia de
măcinare are un rol esenţial în fabricarea ipsosurilor, a cimenturilor (aluminoase şi portland)
,precum şi a lianţilor micşti, atât în prepararea reactanţilor cat şi în vederea operaţiilor termice sau
în prepararea produselor de fabricaţie pentru livrare. Macinarea fină reprezintă treapta de mărunţire
principală consumatoare de energie, pentru care optimizarea factorilor de influenţă a randamentului
tehnic al operaţiei are o importanţă fundamentală, superioară treptei de măcinare-concasare.
Principala maşină de măcinare fină este moara tubulară cu corpuri de macinare(bile, corpuri
tronconice,biconice). În lucrare se va prezenta moara cu bile. Aceasta are capacităţi în limite largi
asigurând producţii mari, pot funcţiona în cicuit deschis- discontinuu sau continuu , sau in cicuit
inchis. Productivitatea morilor cu bile creste cu dimensiunea lor. Prin măcinare se urmareşte
funcţionarea corectă a proceselor fizico-chimice pe care le induce formarea produsului.

2.2.Legi de mărunţire
Pentru determinarea energiei tehnice necesare mărunţirii,
s-au enunţat diferite ipoteze denumite legi de mărunţire.
Prima exprimare matematică a unei ipoteze pentru determinarea energiei consummate în operaţiile
de mărunţire, a fost comunicată de Rittinger, în anul 1867. Potrivit acestei ipoteze, energia necesară
este proporţională cu suprafaţa creată prin mărunţire

ER= σ* ΔS = CR* D2

În anul 1874, V.L.Kirpiciev şi în anul 1885 F.Kick au emis ipoteza că energia de mărunţire
corespunde valorii necesare pentru deformarea corpului până la limita de rupere sub acţiunea forţelor
exterioare:

EK = CK*D3

În anul 1952 F.C. Bond a publicat aşa numita teorie a treia de marunţire care se situează între
ipoteza suprafeţelor şi cea a volumelor.
Din punct de vedere fizic, această teorie presupune că energia transmisă corpului de mărunţit printr-
un efort de compresiune şi /sau de forfecare, se repartizează la început în masa sa şi este, în consecinţă,
proporţionala cu D3;odată cu apariaţia de fisuri în suprafaţă, energia transmisă corpului se concentrează
pe suprafeţele fisurilor, devenind atunci proporţionala cu D2.
Teoria a treia a lui Bond se exprimă prin relaţia :

EB = CB* D2.5

sau raportată la o tonă de material mărunţit de la D80 iniţial al materialului granular la d80 la ieşirea din
maşina de mărunţire cu relaţia:

5
 10 10 
 −
 d D80 
EB = KB  80 [kWh/t.s].

Prin d80 respectiv D80 se exprimă dimensiunile în microni ale ochiurilor sitei la care corespund trecerii
de 80% ale materialului.
KB - indice energetic de mărunţire – reprezintă energia necesară pentru marunţirea unei tone scurte
dintr-un material de la dimensiunea infinit de mare la 80% trecere prin sita cu ochiuri de 100µm.

2.3.Factorii care influenţează operaţia de măcinare


Pentru alegerea sau proiectarea unei maşini de mărunţit, este necesar să se
analizeze principalii factori care influenţeză procesul de măcinare. Sunt factori ce depind de
caracteristicile materialului iniţial, factori care depind de caracteristicile produsului ce trebuie obţinut,
factori referitori la maşina de mărunţit, factori ce ţin seama de instalaţia de mărunţire şi factori
referitori la întreaga operaţie de mărunţire.

2.4.Randamentele Măcinării
Rezistenţa la rupere a corpurilor omogene şi izotrope poate fi evaluată cu ajutorul
relaţiei :

σs × E
r0
σt= , unde:
σt - rezistenţa teoretică de rupere la întindere a corpurilor omogene si izotrope
σs- energia specifică superficială
E- modului de elasticitate
r0- raza de acţiune a rezultantei forţelor moleculare
În funcţie de cantitatea de energie luată in considerare şi raportată la consumul efectiv
de energie, care a fost necesar pentru efectuarea operaţiei de măcinare se definesc urmatoare
randamente:

Randamentul teoretic de măcinare


Pentru stabilirea acestui randament se poate folosi relaţia:

σ s ∆S
η = E , unde:
σs – energia superficială specifică
∆s – creşterea suprafeţei materialului granular produsă prin operaţia de macinare
E – energia produsă de maşina de marunţire
Randamentul fizic al macinării
În acest caz se ia în considerare energia specifică preluată de granulă până la
producerea rupturii. Randamentul fizic al macinării se deduce din relaţia:

6
σ f ∆S
ηf = E

Căldura produsă în timpul deformării corpului poate prezenta, in unele cazuri, inconveniente
tehnologice.

Randamentul tehnic al măcinării


Valoarea acestui randament este data de relaţia :

σ r × ∆S
ηr= E
Rezistenţa la rupere reala este de la 100 pana la 1000 ori mai mică decat rezistenţa teoretică de rupere
la întindere a corpurilor omogene si izotrope, deoarece materialele granulare tehnice eterogene şi de
multe ori anizotrope.

2.5.Clasificarea utilajelor de măcinare


Maşinile de măcinare se deosebesc dupa mai multe criterii şi anume:
 Domeniul de macinare
 Principiul de funcţionare
 Natura procedeului tehnologic
În funcţie de domeniul de mărunţire, maşinile de mărunţire se împart in general în 4 grupe:
• Concasoare
• Granulatoare şi mori intermediare
• Mori fine
• Mori foarte fine
Maşinile de mărunţire se împart în maşini cu acţiunea principală de acţiune şi maşini cu acţiunea
principală de lovire.
În funcţie de pricipiile constuctive ale maşinii avem
1) A.
 concasoare cu falci
 concasoare cu con sau giratoare
 concasoare cu melc
 concasoare şi morile cu cilindri(valţuri)
B.- granulatoare şi mori cu corpuri rostogolitoare si anume:
 mori chiliene
 mori centrifuge cu bile
 mori pendulare
 mori cu inel vertical si valţuri
 mori cu disc orizontal si valţuri
 mori cu inel orizontal şi bile
C.- mori cu pietre
2) A.
 concasoare cu mori cu ciocane
 concasoare şi mori cu impact
 dezintegratoare
 mori cu jet

7
B.
 morile cu tambur rotativ şi cu corpuri de măcinare libere(bile,
cuburi,vergele,etc.)
 morile vibratoare cu corpuri de măcinare libere(bile, cuburi, vergele,etc.)

Dupa modul de solicitare principală al bucaţii de material, maşinile de mărunţire pot fi
împărţite în :
 maşini care realizează sfărmarea prin compresie şi frecare(concasoare cu
fălci, concasoare conice, concasoare cu cilindrii, mori cu corpuri de
rostogolire, moară cu inel şi valţuri).
 maşini care realizează sfărmârea prin şoc(concasoare şi mori cu ciocane,
mori cu tambur rotativ cu corpuri libere, dezmembratoare si
dezintegratoare, mori cu jet).

2.6.Moara cu bile
Morile cu bile cunoscute si sub denumirea generală de mori cu tambur rotativ
sunt destinate măcinarii în domeniul fin şi ultrafin a materialelor moi cu duritate medie, dure şi
casante.Se compun în esenţă dintr-un tambur cilindric sau uneori clindro-conic, care se roteşte în jurul
axului său orizontal. Corpurile de măcinare împreună cu materialul de mărunţit ocupă între 20 şi 40%
din volumul util al morilor cu tambur.
Avantajele morii cu bile:
- posibilitatea de a măcina fin materiale având aptitudini la măcinare foarte diferite;
- obţinerea unor productivităţi ridicate, depăşind 200t/h, la fineţe înaintată de mărunţire, caracterizate
de exemplu printr-un reziduu de 10% pe sita de 0.090 mm;
- reglarea usoară a fineţei de măcinare a produsului;
- menţinerea productivităţii la un nivel aproape constant prin completarea şi reclasarea periodică a
corpurilor de măcinare;
-siguranţa în expluatare (fiabilitate) ridicată –grad de funcţionare extensive 7500-7800 ore/an.
Dezavantajele morii cu bile sunt urmatoarele :
-consumuri specifice de energie şi de metal importante, în general între 10 şi 70kWh/t respective între
0.5 şi 1.5 kg metal/t, în funcţie de aptitudinea materialului la măcinare şi gradului de fineţe cerut şi de
calitatea metalelor corpurilor de măcinare întrebuinţate;
-gabarit şi masă constructivă specifică mari – cost ridicat al investiţiei;
-zgomot puternic în timpul funcţionarii.

2.7 Amestecul brut pentru obtinerea cimentului portland (faina bruta de ciment)

Faina bruta poate fi reprezentata de amestecul omogen de materii prime: calcar, argilă, folosit
pentru obţinerea clincherului de ciment portland.
Pentru obţinerea unui clincher de bună calitate, amestecul brut trebuie să fie foarte omogen ceea
ce duce la nevoia unei măcinari fine corespunzătoare. Fineţea de măcinare se poate exprima prin
reziduu în procente ramas în urma cernerii materialului pe site cu diferite mărimi.

8
Capitolul 3
Dimensiunea tehnologică a morii cu bile
3.1. Caracterizarea granulometrică a materialelor prime. Stabilirea lui D80 şi d80.

Distribuţia granulometrică a dispersiilor grosiere (caracterizate de dimensiuni ale particulelor


peste 1 µ m) se determină în funcţie de diametrul particulelor prin clasare volumetrică sau
gravimetrică (simptotică). Clasarea poate avea ca scop:
• separarea granulelor care depăşesc o limită superioară sau care nu ating o mărime limită
(superioară sau inferioară);
• separarea în mai multe fracţii granulometrice pentru determinarea suprafeţei specifice a
materialului granular.
Distribuţia granulometrică a dispersiilor granulare se determină, în funcţie de mărimea
particulelor, cu ajutorul următoarelor metode de analiză:
♦ cernerea uscată sau umedă;
♦ separarea pneumatică în câmp gravitaţional şi în câmp centrifugal;
♦ levigarea;
♦ sedimentarea în câmp gravitaţional şi câmp centrifugal;
♦ determinarea la microscopul optic a ponderii diferitelor particule, după dimensiuni;
♦ dispersia unui fascicol laser.
Din efectuarea multor analize granulometrice a rezultat că distribuţia mărimii particulelor
urmează destul de exact o lege simplă, denumită legea distribuţiei granulometrice. Formularea cea mai
comodă a acestei legi se obţine, dacă se foloseşte modul cumulativ sau integral pentru exprimarea
granulometriei grosiere. În acest caz se indică totalitatea particulelor mai mici sau mai mari decât
ochiul sitei, spre deosebire de exprimarea diferenţială care dă numai mărimea unei fracţiuni
granulometrice dintre două site consecutive.
Una din relaţiile matematice cele mai mult folosite pentru determinarea distribuţiei
granulometrice cumulative a dispersiilor grosiere este legea Rosin-Rammler-Sperling (cunoscută ca
legea R.R.S.):
n
 x
- ' 
[%] (3.1)
R x = 100 ⋅ e x 

unde Rx = procentul granulelor mai mari decât x (reziduu cumulativ); x = dimensiunea granulelor
(mărimea ochiului sitei), prin normare nu contează dacă se exprimă în mm sau µ m; n = parametru
granulometric (indice de uniformitate); x’ = dimensiunea (diametrul) caracteristică a particulelor
(indică gradul de fineţe a dispersiei). Când x = x’ ⇒ Rx ia valori constante.
100
R x' = = 36 ,8 [%] (3.2)
e
Legea RRS poate fi reprezentată grafic în diagrama Bennet. Prin logaritmare dublă a ecuaţiei
(1) se obţine relaţia liniară:
 100 
ln  ln  = n ⋅ ln x − n ⋅ ln x ' (3.3)
 R x 

9
În figura 1 se prezintă grafic, în coordonate adecvate, dependenta R x - x, în cazul ideal
(diagrama RRS).
Suprafaţa specifică a unei dispersii se poate calcula cu relaţia:
6 R =100 ∆Ri
Ss = ∑
100 ⋅ ρ R =0 x mi
[m2/Kg] (3.4)

unde ρ = densitatea materialului [Kg/m3]; ∆ Ri = cantitatea de particule între două site consecutive,
[%]; xmi = dimensiunea medie a particulelor unei clase granulometrice, [m] (xmi = (xi + xi+1)/2)

Stabilirea curbei de distribuţie granulometrică

Tabelul 3.1. Distribuţiile granulometrice ale materiilor prime

Nr. Tip de Distribuţie granulometrică


crt material
clasa gra- <2 2÷ 4 4÷ 6 6÷ 9 9 ÷ 12 12÷ 16 > 16
nulometrică
1. Calcar 2 % grav. 3 10 20 29 23 12 3
Rx 97 87 67 38 15 3 0
xi 2 3 5 7.5 10.5 14 16
clasa gra- < 0,2 0,2÷ 0, 5 0,5÷ 1 1÷ 3 3÷ 5 5 ÷ 10 > 10
nulometrică
2. Argila 1 % grav. 7 13 17 23 21 14 5
Rx 93 80 63 40 19 5 0
xi 0.2 0.35 0.75 2 4 7.5 10

Metoda analitică

După cum s-a arătat, ecuaţia (3) arată o dependenţă liniară între ln(ln 100/R x) şi ln x, deci
ecuaţia (3) se poate scrie :
Y = a⋅ X +b
unde s-a notat Y = între ln(ln 100/Rx); X = ln x, a = n şi b = - n.ln x’ .
Metoda regresiei liniare simple (cu o singură variabilă) permite determinarea constantelor a şi b pe
baza datelor experimentale (măsurătorilor de distribuţie). Relaţiile de calcul ale regresiei liniare simple,
pentru determinarea constantelor a şi b, sunt :

10
N N
a⋅∑ Xi +b⋅ N = ∑ Yi
i =1 i =1
N N N
(6)
a ⋅ ∑ X + b ⋅ ∑ X i = ∑ Yi ⋅ X i
i
2

i =1 i =1 i =1

în care N reprezintă numărul de date (măsurători) experimentale.

Sumele corespunzătoare calculului constantelor a si b pentru calcar

Nr. xi Xi = ln xi X2i Rxi Yi=lnln100/Rxi Yi.Xi


1. 2 0.6931 0.4803 97 -3.4913 -2.4198
2. 3 1.0986 1.2069 87 -1.9713 -2.1656
3. 5 1.6094 2.5901 67 -0.9150 -1.4726
4. 7.5 2.0149 4.0598 38 -0.0329 -0.0662
5. 10.5 2.3513 5.5286 15 0.6403 1.5055
6. 14 2.6390 6.9643 3 1.2546 3.3108
7. 16 2.7725 7.6867 0 - -
∑ / 13.1788 28.5167 / -4.5156 -1.3079
Tabel 3.2.1

Obtinerea sistemului

13.1788a + 7b = -4.5156
28.5167a + 13.1788b = -1,3079, din care obţinem :
a = -3.3327 ; n= -3.3327
b = 5.6294 ; x’ = 5.4149
D80 = 4.6940

Sumele corespunzătoare calculului constantelor a şi b pentru argilă

Nr. xi Xi = ln xi X2i Rxi Yi=lnln100/Rxi Yi.Xi


1. 0.2 -1.6094 -2.5901 93 -2.6231 4.2216
2. 0.35 -1.0498 -1.1020 80 -1.4999 1.5742
3. 0.75 -0.2876 -0.0827 63 -0.7721 0.2220
4. 2 0.6931 0.4803 40 -0.0874 -0.0605
5. 4 1.3862 1.9215 19 0.5072 -0.7030
6. 7.5 2.0149 4.0598 5 1.0971 2.2105
7. 10 2.3025 5.3015 0 - -
∑ / 3.4499 7.9883 / -3.3782 7.4648
Tabel 3.2.2

11
Obţinerea sistemului

3.4499a + 7b = -3.3782
7.9883a + 3.4499b = 7.4648, din care obţinem :
a = 1.4519 ; n= 1.4519
b = -1.1981 ; x’ = 2.2821
D80 = 0.3158

Metoda grafică

Datele experimentale se reprezintă grafic (sub formă de puncte), în diagrama Bennet determinandu-
se astfel din diagrama n si x’; unde n reprezintă panta dreptei Y = a.X + b.

Calculul parametrului n:
-cazul calcarului: n=
-cazul argilei: n=
Tabel 3.3.Valorile parametrilor obţinute prin ambele metode de calcul:

Parametru x’ D80
[mm] [mm]
Metoda
analitica Calcar 5.4149 4.6940
Argila 1.4519 0.3158
grafica Calcar
Argila

12