Ultima actualizare: 01 ianuarie 2011

POLITICA MONETARĂ
4/8

Strategia de politică monetară a BCE

Rolul strategiei de politică monetară a BCE

Strategia de politică monetară constituie o descriere coerentă şi structurată a modului în

care deciziile de politică monetară sunt adoptate în vederea atingerii obiectivului băncii
centrale.
Prin intermediul acestei strategii, se îndeplinesc două misiuni importante. În primul rând,
prin impunerea unei structuri precise la nivelul procesului decizional, strategia asigură
faptul că informaţiile şi analizele necesare în vederea adoptării unor astfel de decizii (pe
plan intern) sunt la dispoziţia Consiliului guvernatorilor BCE. În al doilea rând, strategia
reprezintă un instrument prin care deciziile de politică monetară sunt explicate publicului
(pe plan extern). Prin sprijinirea eficienţei politicii monetare şi prin comunicarea
angajamentului băncii centrale privind stabilitatea preţurilor, strategia contribuie la
credibilitatea BCE pe pieţele financiare.

Sarcina principală a BCE în calitate de coordonator al Eurosistemului este punerea în

aplicare a politicii monetare în zona euro, având ca scop menţinerea stabilităţii preţurilor.
Prin intermediul ratelor dobânzii pe termen scurt, politica monetară influenţează
economia şi în ultimă instanţă, nivelul preţurilor.

Abordarea bazată pe doi piloni

Cu scopul de a asigura o aplicare optimală a politicii monetare, BCE a adoptat o abordare

specifică pentru a stabili caracterul şi amploarea riscurilor asupra stabilităţii preţurilor în
zona euro. În acest sens, BCE trebuie să realizeze o analiză amănunţită a evoluţiilor
monetare şi economice. Pentru a se asigura că toate informaţiile relevante sunt luate în
considerare, BCE a creat aşa-numita „abordare bazată pe doi piloni”.

Abordarea BCE privind organizarea, evaluarea şi coroborarea informaţiilor relevante

pentru evaluarea riscurilor la adresa stabilităţii preţurilor se bazează pe două perspective
analitice complementare, denumite cei doi „piloni”:

• analiza economică şi
• analiza monetară.

Analiza economică vizează evaluarea factorilor care determină evoluţia preţurilor pe

termen scurt şi mediu, punând accentul pe activitatea reală şi pe condiţiile financiare din
economie. Această analiză ţine cont de faptul că evoluţiile preţurilor pe termen scurt şi
mediu, sunt în mare parte influenţate de interacţiunea dintre cerere şi ofertă pe piaţa
bunurilor, serviciilor şi a factorilor de producţie.

Analiza monetară se axează pe un orizont de lungă durată, valorificând legătura de lungă

durată între masa monetară şi preţuri. În principal, analiza monetară serveşte drept
instrument de coroborare, din perspectiva unui orizont de timp mediu şi lung, a
semnalelor de politică monetară furnizate de analiza economică, pe termen scurt şi
mediu.

Abordarea bazată pe doi piloni a fost concepută pentru a se asigura faptul că nu se omite
nicio informaţie relevantă în evaluarea riscurilor la adresa stabilităţii preţurilor şi că se
acordă o atenţie adecvată diferitelor perspective şi coroborării informaţiilor în vederea
formulării unei concluzii generale referitoare la aceste riscuri. Această abordare face
cunoscut publicului principiul analizei diversificate şi asigură existenţa unui proces
decizional solid, întemeiat pe diferite perspective analitice.

Analiza economică
Analiza economică se axează pe activitatea reală şi pe condiţiile financiare din economie.
Această analiză ţine cont de faptul că evoluţiile preţurilor pe termen scurt şi mediu sunt în
mare parte influenţate de interacţiunea dintre cerere şi ofertă pe piaţa bunurilor,
serviciilor şi a factorilor de producţie.

În vederea realizării acestui demers, BCE revizuieşte periodic

• evoluţiile la nivelul producţiei globale,

• evoluţia cererii şi a condiţiilor de pe piaţa forţei de muncă,
• o gamă variată de indicatori de preţuri şi costuri,
• politica fiscală şi
• balanţa de plăţi pentru zona euro.

Exerciţiile de proiecţii macroeconomice elaborate de experţii Eurosistemului joacă un rol

important în efectuarea analizei economice. Proiecţiile, întocmite sub responsabilitatea
acestor experţi, contribuie la structurarea şi sintetizarea unui număr mare de date
economice şi asigură consecvenţa între diferite surse de date economice. În acest sens,
proiecţiile reprezintă un element esenţial în definitivarea evaluării perspectivelor
economice şi a fluctuaţiilor pe termen scurt şi mediu ale inflaţiei într-un ritm apropiat
trendului său.

Preţurile activelor şi randamentele financiare pot fi utilizate pentru furnizarea

informaţiilor privind anticipaţiile inflaţioniste de pe pieţele financiare. De exemplu, la
cumpărarea şi vânzarea obligaţiunilor, operatorii de pe pieţele financiare îşi exprimă fără
rezerve aşteptările privind evoluţiile viitoare ale ratelor dobânzii şi ale preţurilor. BCE
utilizează tehnici variate pentru a analiza cursurile produselor financiare şi pentru a
extrage anticipaţiile implicite ale pieţelor privind evoluţiile viitoare ale preţurilor.

Analiza monetară
În cadrul gamei de indicatori-cheie pe care îi monitorizează şi îi analizează periodic, BCE
acordă o importanţă deosebită agregatelor monetare. Analiza monetară se întemeiază pe
faptul că inflaţia şi expansiunea monetară sunt strâns legate pe termen mediu şi lung,
susţinând astfel orientarea pe termen mediu a strategiei de politică monetară a BCE.
Analiza creditului şi a condiţiilor de lichiditate permite BCE să privească dincolo de
efectele temporare ale diverselor şocuri economice.

Analiza agregatului monetar în sens larg M3 trebuie considerată din perspectiva pe

termen mediu şi lung. Scopul acesteia este de a readuce în atenţia băncii centrale
principiul fundamental potrivit căruia banca centrală reacţionează la evoluţiile economice
fără a pierde nicio clipă din vedere faptul că, pe perioade suficient de îndelungate, ritmul
de creştere a masei monetare trebuie să fie compatibil cu obiectivul stabilităţii preţurilor.
De asemenea, perspectiva monetară pe termen mediu şi lung implică, prin natura ei,
absenţa unei legături directe între evoluţiile monetare pe termen scurt şi deciziile de
politică monetară.

O astfel de analiză contribuie la o mai bună înţelegere a comportamentului agregatului

M3, oferind şi o perspectivă de ansamblu asupra condiţiilor de lichiditate din economie şi
asupra consecinţelor acestora în ceea ce priveşte riscurile la adresa stabilităţii preţurilor.

În cele din urmă, analiza masei monetare şi a creditului poate indica, în anumite
circumstanţe, informaţii preliminare cu privire la evoluţia instabilităţii financiare.
Asemenea informaţii prezintă relevanţă pentru politica monetară, deoarece apariţia
dezechilibrelor financiare sau a „bulei” preţurilor la active ar putea exercita un efect
destabilizator asupra activităţii economice şi, în ultimă instanţă, asupra preţurilor pe
termen mediu.

Agregatele monetare

Agregatul monetar M1 a fost definit ca fiind numerarul aflat în circulaţie, plus depozitele
cu scadenţa la o zi (overnight). Agregatul monetar M2 include agregatul M1, plus
depozitele cu scadenţă de până la doi ani inclusiv şi depozitele rambursabile cu preaviz
de până la trei luni inclusiv.

Agregatul monetar M3 cuprinde agregatul monetar M2, plus contractele de report, unităţi
şi acţiuni ale fondurilor de piaţă monetară, precum şi instrumentele de îndatorare cu
scadenţa de până la doi ani inclusiv.

Instrumentele de politică monetară

În vederea îndeplinirii obiectivului fundamental de menţinere a stabilităţii preţurilor,
Eurosistemul are la dispoziţie un set de instrumente de politică monetară.

Operaţiuni de piaţă monetară

Operaţiunile de piaţă monetară reprezintă instrumentul cel mai important. Acestea

contribuie la

• orientarea ratelor dobânzilor;

• gestionarea situaţiei lichidităţilor pe piaţa monetară şi
• indicarea orientării politicii monetare.

Operaţiunile de piaţă monetară pot fi clasificate în următoarele patru categorii:

 • operaţiuni principale de refinanţare, care sunt tranzacţii reversibile, periodice,
destinate furnizării de lichiditate, efectuate cu o frecvenţă săptămânală şi având,
în mod normal, scadenţa la o săptămână;
• operaţiuni de refinanţare pe termen lung, care sunt tranzacţii reversibile destinate
furnizării de lichiditate, efectuate cu o frecvenţă lunară şi având, în mod normal,
scadenţa la trei luni;
• operaţiuni de reglaj fin, care sunt executate ad-hoc, în scopul de a gestiona situaţia
lichidităţilor pe piaţa monetară şi de a orienta ratele dobânzilor, în special pentru a
atenua efectele asupra ratelor dobânzilor determinate de fluctuaţii neprevăzute ale
lichidităţilor pe piaţă;
• operaţiuni structurale, executate ori de câte ori BCE are în vedere ajustarea
poziţiei structurale de lichiditate a Eurosistemului faţă de sectorul financiar
(periodic sau ocazional), de exemplu, a volumului de lichiditate pe piaţă pe
termen lung. Acestea pot fi efectuate prin intermediul unor operaţiuni reversibile,
al unor operaţiuni simple sau prin emiterea de certificate de îndatorare de către
BCE.

Facilităţi permanente

Eurosistemul oferă, de asemenea, facilităţi permanente, care furnizează şi absorb

lichiditate overnight. Ratele dobânzilor aferente acestor facilităţi furnizează, în mod
nornal, o limită superioară şi o limită inferioară pentru rata dobânzii overnight pe piaţa
monetară.

Sunt disponibile două facilităţi permanente:

• facilitatea de creditare marginală, care permite contrapartidelor (respectiv

instituţiilor financiare, precum băncile) să obţină lichiditate overnight de la
băncile centrale naţionale în schimbul unor active eligibile şi
• facilitatea de depozit, care poate fi utilizată de contrapartide pentru a constitui
depozite overnight la băncile centrale naţionale.

Rezerve minime obligatorii

Eurosistemul impune instituţiilor de credit să deţină rezerve minime obligatorii în

conturile deschise la băncile centrale naţionale. Obiectivul sistemului de rezerve minime
obligatorii este stabilizarea ratelor dobânzilor pe piaţa monetară şi crearea (sau
accentuarea) unui deficit structural de lichidităţi.

Instrumentele de politică monetară

Măsuri neconvenţionale

În perioadele caracterizate de tensiuni extraordinare pe pieţele financiare, Eurosistemul

va utiliza orice instrument care este compatibil cu tratatul şi care este necesar pentru a
continua îndeplinirea obiectivelor sale. Prin urmare, Eurosistemul poate decide să
abordeze aceste tensiuni recurgând la măsuri neconvenţionale. Aceste măsuri fac parte
din „instrumentarul” Eurosistemului de implementare a politicii monetare, dar sunt, prin
definiţie, excepţionale şi temporare. În mod obişnuit, aceste măsuri vizează sectorul
bancar, având în vedere dependenţa societăţilor din zona euro de finanţarea de către bănci
(şi nu de finanţarea prin pieţele de capital). Mai jos sunt prezentate exemple de măsuri pe
care le poate adopta Eurosistemul.

Furnizarea de lichiditate cu rată fixă şi alocare integrală

În condiţii normale, în derularea operaţiunilor sale de piaţă monetară, Eurosistemul

evaluează nevoia totală de lichiditate a sectorului bancar şi alocă acest volum în urma
unor licitaţii competitive. Acestea sunt, de obicei, desfăşurate sub forma unor licitaţii cu
rata dobânzii variabilă, ceea ce înseamnă că băncile plătesc dobânda pe care o oferă
atunci când îşi prezintă ofertele. De asemenea, Eurosistemul poate recurge la licitaţii cu
rată fixă, în care rata dobânzii este indicată în avans, iar băncile licitează pentru volumul
de numerar pe care doresc să îl tranzacţioneze la rata fixă a dobânzii.

În condiţii excepţionale, BCE poate hotărî în avans să aloce întregul volum de lichiditate
pe care îl solicită băncile, respectiv să acopere toate ofertele, la o rată fixă a dobânzii.

Extinderea listei activelor eligibile acceptate drept garanţie

Eurosistemul poate decide să reducă cerinţele minime pentru garanţiile pe care trebuie să
le ofere băncile atunci când solicită credite de la Eurosistem. Această măsură urmăreşte
să îmbunătăţească accesul băncilor la operaţiunile de furnizare de lichiditate derulate de
Eurosistem.

Furnizarea de lichiditate pe termen lung

În condiţii normale, Eurosistemul derulează de regulă, lunar câte o operaţiune de

refinanţare pe termen lung cu scadenţa la trei luni. În condiţii excepţionale, Eurosistemul
poate mări frecvenţa şi scadenţa acestor operaţiuni.

Furnizarea de lichiditate în diverse valute

În cazul în care băncile se confruntă cu o problemă de acces la lichiditatea în diverse

valute, Eurosistemul poate furniza această lichiditate în cooperare cu alte bănci centrale.

Achiziţii simple de obligaţiuni garantate

Pentru a sprijini anumite segmente de piaţă, Eurosistemul poate decide să achiziţioneze

anumite active în mod direct, în loc să accepte, pur şi simplu, anumite active drept
garanţii.
Programul destinat pieţelor titlurilor de valoare

Pentru a asigura transmiterea corespunzătoare a impulsurilor de politică monetară la

nivelul întregii economii, influenţând, în ultimă instanţă, nivelul general al preţurilor,
Eurosistemul poate interveni pe pieţele titlurilor de credit publice şi private din zona euro.