Sunteți pe pagina 1din 1

Dialectele limbii române

Limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene,
prezentând multe similarităţi cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană şi reto-
romană.
Este general acceptată ideea că limba română s-a format atât la nord cât şi la sud de cursul
inferior al Dunării, înaintea sosirii triburilor slave în această zonă. Limba română vorbită în nordul
Dunării, în România şi Republica Moldova, este deseori numită limba dacoromână sau dialectul
dacoromân, pentru a o deosebi de celelalte trei limbi romanice de est. Însă opinia că idiomurile
aromân, meglenoromân şi istroromân ar fi limbi aparte şi nu dialecte ale limbii române nu este
acceptată de majoritatea comunităţii ştiinţifice a lingviştilor romanişti. Din însăşi cercetarea
materialului lingvistic din cele patru dialecte reiese fără putinţă de tăgadă că nu poate fi vorba nici
de „produsul” a două sau mai multe popoare diferite (cum au impresia unii comentatori şi cercetători
ai aromânilor), încît poate fi avansată cel puţin ipoteza originii aromânilor în acelaşi teritoriu
etnogenetic, la nord de liniile lingvistice propuse de cercetătorii Skok şi Jiřeček. Cei mai mulţi
lingvişti romanişti consideră aceste trei idiomuri a fi dialecte ale aceleiaşi limbi:
 aromâna (var. armâna) sau macedoromâna, vorbită pe arii relativ largi din
Macedonia, Albania, Grecia, Bulgaria, Serbia şi România, unde există importante comunităţi
aromâne, mai ales în Dobrogea. Se presupune că despărţirea dintre limba aromână şi dacoromână
s-a produs între secolele al IX-lea şi al XII-lea.
 meglenita sau meglenoromâna, vorbită pe o arie relativ mică în regiunea Meglen din
sudul Peninsulei Balcanice. Se crede că meglenoromâna s-a separat mai târziu decât aromâna, şi
anume aproximativ în secolul al XIV-lea, motiv pentru care asemănarea cu limba română actuală
este mai pregnantă.
 istroromâna, vorbită în câteva sate din nord-estul peninsulei Istria din Croaţia,
geografic mult mai apropiată de Italia decât România, dar prezentând asemănări evidente cu
limba română. Comunitatea de istroromâni se pare că există aici dinainte de secolul al XII-lea.
Toate aceste patru dialecte formează aşa-numitul grup estic al limbilor romanice (dalmata, o
altă limbă din acest grup balcanic, a dispărut în secolul al XIX-lea). Distincţia dintre dialect şi limbă
este un subiect controversat în lingvistică, şi foarte adesea influenţat de interese politice. Din acest
motiv nu există un consens în privinţa statutului celor patru limbi din grupul de est al limbilor
romanice. Numeroşi cercetători, printre care şi majoritatea lingviştilor români, susţin că aceste limbi
nu sunt altceva decât dialecte ale aceleiaşi limbi. Alţi lingvişti afirmă că este vorba de patru limbi
înrudite, dar separate. Un mic număr de lingvişti, mai ales din Grecia, susţin teoria potrivit căreia
limba aromână nu s-a desprins din limba română, ci s-a format independent prin romanizarea unei
populaţii greceşti; această ipoteză este însă criticată de majoritatea lingviştilor, deoarece nu explică
o serie întreagă de caracteristici ale limbii aromâne, ca de exemplu articolul hotărât enclitic.
Originea istroromânei nu este înţeleasă în termenii clasici ai latinităţii post-romane şi continuă să
provoace teoreticienii lingvisticii comparate indo-europene.