Floare Albastra

Lecturata in sedintele junimi poezia va fi publicata in paginile revister Convorbiri Literare la 1 aprilie 1873 facand
parte din prima etapa a creatiei Eminesciene.
Titlul poeziei releva unul dintre simbolurile centrale ale acesteia,motiv de circulatie universala;mai precis intalnit
la poetul german Novalis la care mitul flori albastre semnifica chipul iubitei,simbolul iubiri ideale dar si al
infinitului.Pt marele nostru poet floarea reprez. Metaforic iubirea ,viata insasi iar albastrul semnifica infinitul
cerului si al mari.Imbinarea celor doua cuvinte surprinde prin antiteza doua moduri ale existenetei ,contrastul
dintre real si ideal.Poemul este conceput ca pe un monolog dialogat al fetei indragostite,o alta voce a eu-lui
Eminescian,ilustrand preferinta poetului pentru lirica mascata a rolurilor.Compozitional poezia are 3 parti,scheletul
constitindul reflectiile grave ale omului de geniu in ipostaza indragostitului din strofene 4,13,14.
Celelalte 2 parti sunt lucrate in antiteza materializand ideea din titlu.Floarea reprezentand lumea iubitei
real,terestra,teluricul,efemerul,viata insasi.In strofene 5,12 iar albastrul semnificand lumea iubitului abstracta ,
cosmica,eternul in primele 3 strofe.
Prima secventa se deschide cu adverbul iar cu valoare interogativa si surprinde reprosul fetei pe un ton
familiar.Secventa este construita printr-o acumulare de simboluri si metafore,,Ceruri nalte,mari stele,campia.......,
intunecata mare,piramide invechita.”) toate simboluri ale eternitati , lumi indragostitului.Ultimele 2 versuri,,Nu
cata in departare,\Fericirea ta iubite” prin locutiunea adverbiala opune lumi reci si abstracte a omului de
geniu,lumea comuna , obijnuita , domnianta de iubire sincera , lumea fetei,planul terestru.
Strofa a patra este privita din perspectiva indragostitului reprez monologul omului de geniu din perspectiva
sentimentului de iubire.
Versul,,Astfel zise mititica” are o dubla conotatie,marcheaza afectiv iubirea celor doi si in acelasi timp incadreaza
iubita planului terestru inferior lumi abstracte al carei principiu domninator este ratiunea adevarul.,, Eu am ras n-
am zis nimica” surprinde textual incompatibilitatea indragostitilor,apartenenta lor la doua lumi
diferite.Urmatoarele strofe 6,12 surprind cadrul romantic opus de fata lumi reci din prima secventa ,astfel poemul
este construit pe scheletul undei antiteze abstract-concret , vis-realitate , masculin-feminin , viata-moarte, geniu-
faptura terestra,apolinic-dionisiac.
Secventa se deschide prin invocarea motivului romantic al codrului vazut ca spatiu protector.Acest cadru reprez o
provocare inocenta ce aduna toate elementele specific romantice,izvor,stanca,prapastie,balta , trestie.Fata
indragostita incearca sa-si construiasca chemarea prin raportarea la un spatiu al sacrului,, ochi de padure “
si,,balta cea senina” intoarcerea spre lumea primordiala achivaleaza cu refacerea perechi adamice ,, vom sede in
flori de mere”.
Urmatoarele strofe surprind jocurile inocente ale iubiri printr-o bogatie cromatica.Sentimentul erotic se precipita
odata cu aparitia lumi si gestul sarutului va pecetlui posibila legatura ,,De mi da o sarutare nimeni-n lume no sa stie
\ Ca va fi sub palarie/ S-apoi cine treaba are.” Momentul nocturn al aparitiei astrului tutelar marcheaza tacerea
eotica uitare de sine. Finalul monologului echivaleaza cu momentul despartiri al destramari cuplului , aspect
surprins contextual prin verbe la viitor.La nivelui libajului poetic se remarca epitelul cromatic,comparatia,,Voi fi
rosie ca marul” personificare.
Ultimele 2 strofe apartinand secventei meditative, monologul specific omului de geniu este dominat prin verbe la
timpurile perfect compus si imperfect pentru a sublinia imposibilitatea comunicari si stabiliria unei comuniuni
intre doua lumi cu aspiratii diferite.Comparatia,,Ca un stalp eu stau in luna” marcheaza uimirea , surprinderea,
imaginea statuara a indragostitului in urma pierderi iubitei in realizarea portretului careia poetul apeland la un
epitet specific lirici sale , dulce floare dulce minune.Repetitia ,,Floare albastra,Floare albastra” surprinde de o
potriva chemarea si regretul, o chemare ce plaseaza iubirea intr-un plan al trecutului.Ultimul vers ,, Totusi este trist
in lumea” incadreaza iubirea unei taine ale vieti , exprimand sentimentul de tristete transmis atat din luma lui
metafizica cat si lumi terestre a fetei.