GARANŢIILE REALE: IPOTECA; GAJUL ŞI DEPOZITUL BANCAR

În Republica Moldova, când apar noi bănci comerciale şi nu este suficientă încrederea personală în agenţi economici se
folosesc tot mai rar garanţii personale preferabile fiind cele reale.
Depozitul bancar.
La prima vedere, depozitul bancar este o garanţie ideală. Cu toate acestea, clienţii care oferă drept garanţie un depozit
bancar, nu sunt debitorii doriţi de banca.
Depozitul bancar îndeplineşte cele mai multe din cerinţele unei garanţii:
- este accesibil oricând;
- se constituie sub forma unei sume fixe cunoscute de bancă;
- în cazul în care depozitul este constituit în altă monedă decât cea în care s-a acordat împrumutul, la stabilirea
nivelului depozitului drept garanţie, banca trebuie să aibă în vedere riscurile rezultate din fluctuaţiile fluxurilor de schimb a celor
două monede (moneda depozitului şi moneda în care s-a dat împrumutul).
Dezavantaje:
# depozitului bancar este legat de faptul că banca nu poate lua ca angajament legal de plată, în favoarea unui terţ,
propriile sale pasive. Această ar putea părea o afirmaţie care nu are legătură cu problemă constituirii unui depozit bancar drept
garanţie, dar ştim că numerarul depozitat în bancă este reflectat, din punct de vedere contabil, în pasivul bilanţului său. Acest
neajuns poate fi evitat, dacă depozitul este constituit la o altă bancă. Banca la care există acel depozit poate emite o garanţie în
favoarea băncii care acordă împrumut. Acest proces este însă, adesea dificil şi costisitor.
# În evaluarea cheltuielilor bancare asociate constituirii depozitului şi emiterii garanţiei, pot apărea dificultăţi care
conduc la creşterea costurilor creditelor.
Avantaje :
# În cazul în care depozitul se constituie la o altă bancă, în vederea emiterii de către aceasta a unui angajament de plată
în favoarea băncii creditoare, sunt utilizate, de fapt, două garanţii:
- garanţia reală, depozitul bancar constituit la o terţă bancă în vederea asumării angajamentului de plată faţa de banca
creditoare;
- garanţia personală, respectiv garanţia de plată, documentul prin care banca depozitară se angajează să plătească băncii
creditoare, în cazul în care debitorul respectiv nu va rambursa creditul. Aceasta garanţie de plată se regăseşte sub forma
scrisorii de garanţie bancară de rambursare a creditului.
# Depozitul bancar este uşor de evaluat, (dacă nu este depozit în altă monedă) şi nu este dificil de încasat, în cazul în care
debitorul nu plăteşte ratele scadente.
Ipoteca
Ipoteca este una din forme de garantare cele mai utilizate. Ea serveşte la garantarea obligaţilor debitorului faţa de
creditorul său, printr-un bun imobil din propriul său patrimoniu anume desemnat pe cale legală în acest scop.
Ipoteca se materializează printr-un contract de ipotecă, care este un contract accesoriu la contract de creditare.
Garantarea plăţii prin ipotecă, prin esenţă, constă în aceea că, dacă la scadenţă debitorul nu rambursează ratele şi
obligaţiile aferente, banca creditoare, în favoarea căreia a fost constituită ipoteca, poate cere vânzarea bunului ipotecat, iar din
suma obţinută să-şi acopere creanţa.
În timp ce preluarea unei proprietăţi, derivată din garanţia principală a creditorului, este un proces lent, procedura pe care
o presupune executarea ipotecii, este relativ simplă şi directă.
În cazul ipotecii trebuie de luat în consideraţie modul de evaluare a imobilului, fiindcă chiar dacă se obţine o evaluare
profesională, evenimente neaşteptate (cum ar fi: cutremurile, modificarea preţurilor) pot modifica valoarea reală a garanţiilor într-
un sens nedorit (deşi valoarea nominală rămâne aceeaşi). Pentru a evita pierderile care ar rezulta din producerea unor evenimente
neprevăzute, bunurile ipotecate sunt asigurate la o societate de asigurare, iar poliţa de asigurare este andosată la ordinul băncii
creditoare. O altă dificultate care trebuie luată în consideraţie, constă în timpul considerabil necesar pentru vânzarea proprietăţii,
mai ales pe o piaţă imobiliară în stagnare sau pe care se manifestă o supraofertă de imobil şi o cerere scăzută.
Alte elemente ce trebuie analizate sunt: evoluţia costurilor de întreţinere a proprietăţilor, drepturile ocupanţilor (chiriaşii
dintr-un bloc), proprietăţile închiriate în sistemul leasing, situaţii care limitează folosirea proprietăţii şi reduc posibilităţile de
vânzare.
Avantaje : Procesul preluării garanţiei este bine cunoscut, banca este protejată, proprietatea ipotecată nu poate fi vândută
şi garanţia este uşor de identificat.
Dezavantaje : Pot exista dificultăţi în evaluarea garanţiei şi întârzierea în executarea ipotecii (vânzarea şi încasarea
banilor). Repunerea în posesia a proprietăţii poate implica responsabilităţi şi costuri esenţiale pentru bancă.
Gajul
Spre deosebire de ipotecă, gajul presupune înstrăinarea bunului şi constă în remiterea de către debitor în favoarea
creditorului a bunului mobil, care în cazul în care datoria nu va fi achitată la scadenţă, va fi vândut şi din banii obţinuţi, se va
acoperi datoria debitorului.
Contractul de gaj este un contract accesoriu pentru că implică o obligaţie principală pe care o garantează, el urmând
soarta acesteia în ceea ce priveşte existenţa şi stingerea sa. Totodată este un contract unilateral, deoarece creează obligaţia numai
în sarcina creditorului gajist, respectiv de a păstra bunul şi de a-l restitui după ce a fost plătit efectiv.
Alături de gajul cu deposedare, mai există şi gajul fără deposedare. În ultimul caz, bunurile rămân în posesia
debitorului. Contract de gaj fără deposedare este un contract consensual, remiterea bunurilor nemaiconstituind o condiţie a
existenţei contractului.

1
 În principiul, orice bun poate fi utilizat drept gaj. Pentru a accepta un bun drept gaj, acesta trebuie să îndeplinească
anumite condiţii:
- bunul gajat să aibă o valoare îndestulătoare în raport cu creanţa garantată;
- valoarea lui să fie constantă sau crescătoare în timp;
- în cazul unui bun material acesta să fie asigurat la o societate de asigurare sau depozitat spre păstrare la
instituţiile specializate.
Ca şi în cazul ipotecii, bunurile gajate îşi pot modifica valoarea în timp. Din acest motiv, la preluarea unui bun drept gaj
se stabileşte un procent din valoarea sa pentru acoperirea garanţiei (practic între 10-60% ) şi se procedează la verificarea şi
evaluarea lunară a garanţiei, mai ales în cazul gajului fără deposedare (care poate fi constituit din stocul de materie primă,
semifabricate sau produse finite).
Avantaje : Acest tip de garanţie este uşor preluat de bancă, are un cadru legislativ stabilit şi cunoscut de părţile
implicate, clienţii îl pot folosi drept garanţie prin gajarea bunurilor investite în afacerea.
Dezavantaje : Evaluarea bunurilor constituite drept gaj este uneori dificilă, mai ales din punct de vedere al evoluţiei
viitoare, bunurile pot “dispărea” (de exemplu, când s-a gajat un stoc de materiale); dificultatea vânzărilor pe piaţă (datorită
evoluţiei preţurilor, a lipsei cumpărătorilor interesaţi, etc.)
Gajul asupra creanţelor şi drepturilor necorporale
Adesea, debitorii deţin înscrisuri care evidenţiază dreptul lor de a încasa o sumă, documente care nu pot fi transmise prin
gir. Astfel sunt, de exemplu, acreditivele documentare irevocabile deschise în favoarea lor. Utilizarea acestora drept gaj
presupune transmiterea dreptului de încasare prin cesiune.
Cesiunea se face în favoarea băncii creditoare cu menţiunea că a fost făcută cu “titlu de gaj” : dacă debitorul nu plăteşte
la scadenţă, banca în baza titlului cesionat (un acreditiv, de exemplu), este în măsura să încaseze contravaloarea acestuia în baza
documentelor depuse de vânzător (exportator) pentru marfa livrată.
Desigur, există riscul că documentele prezentate la încasare prin acreditiv, de către client, să nu fie în ordine şi, deci
banca să fie în imposibilitatea de a-şi încasa banii.
Gajul asupra titlurilor de valoare
Atât obligaţiunile, cât şi acţiunile deţinute de client pot fi gajate. Procedura gajării este diferită în funcţie de tipul
acestora:
− acţiunile şi obligaţiunile nominative ale firmelor pot fi gajate prin transfer, înscrise în registrele firmei respective cu
menţiunea “pentru cauza de garanţie”;
− titlurile de valoare la purtător se pot gaja prin simpla lor remitere da la debitor la creditor.
În practică, însă, în ambele cazuri se întocmeşte un act scris cu precizarea părţilor implicate (debitorul, creditorul sau un
terţ, o altă bancă, de exemplu), denumirea titlului şi a numărului de identificare a fiecăruia, valoarea nominală a fiecărui titlu,
valoarea garantată, valoarea de piaţă a titlului de valoare.
Problema gajului asupra titlurilor de valoare este legată de păstrarea valorii în timp, valoarea care este determinată de
cursul lor pe piaţa financiară.
Gagul asupra bunurilor mobile
Bunurile debitorului (de exemplu, stocuri)pot fi gajate direct în sensul gajării efective a acestuia în favoarea creditorului
(sau a unui terţ indicat de acesta), sau gajarea lor se poate face prin transmiterea de către debitor a titlului ce reprezintă marfa (de
exemplu, conosamentul, recipisa warant, sau un alt titlu de depozit).
În cazul conosamentului, care este un titlu de proprietate asupra mărfii, îndosarea lui în alb sau la ordinul băncii, dă
dreptul acesteia (băncii) ca, la scadenţa creditului, dacă debitorul nu plăteşte, să vândă marfa la care conosamentul are referire.
O alta clasificare a a gajului poate fi:
- gajul înregistrat;
- amanetul.
În cazul gajului înregistrat, obiectul gajului rămâne în posesia debitorului gajist sau a unui terţ, care acţionează în numele
debitorului gajist.
În cazul amanetării obiectul gajului se dă în posesiunea creditorului gajist sau unui terţ care acţionează în numele
creditorului gajist.
Conform contractului dintre creditorul gajist şi debitorul gajist, obiectul gajului, încuiat şi sigilat de creditor, poate fi
lăsat la debitor.
Tipurile de garanţii solicitate de băncile comerciale din Republica Moldova în dependenţă de gradul de acoperire a
expunerii la riscul de creditare sunt prevăzute în tabelul 2.1.1.
Tipurile de garanţii solicitate de băncile comerciale din R. Moldova în dependenţă de gradul de acoperire a
expunerii la riscul de creditare
Nr. crt Tipul garanţiei Grad de
acoperire
a
expunerii
la risc
1 Garanţii necondiţionate de la Guvernul R. Moldova 100%
2 Garanţii necondiţionate de la B.N.M 100%
3 Garanţii acordate de bănci din ţările cuprinse în categoria A 100%
4. Garanţii necondiţionate de la altă bancă din R. Moldova 100%
5 Depozite gajate, plasate la banca creditoare 100%
Garanţii non-cash acceptate de bancă
2
6 Ipoteci de rangul I constând în: 80%
- sedii administrative situate în intravilanul municipiilor; 80%
- clădiri care prezintă interes; 89%
- locuinţe în oraşe; 80%
- terenuri în intravilanul marilor oraşe; 80%
- depozite de mărfuri situate în intravilanul marilor oraşe;
- alte bunuri imobile şi terenuri ipotecate
7 Gajuri cu deposedare, din care:
- metale preţioase, bijuterii, pietre preţioase, opere de artă şi alte bunuri cu grad mare de lichiditate; 80%
- alte bunuri. 50%
8 Gajuri fără deposetare, din care:
- mărfuri care fac obiectul unor contracte de export; 50%
- mărfuri care fac obiectul unor contracte de desfacere la intern; 30%
- alte bunuri. 20%
9 Cesiunea de creanţe, din care:
- cesionarea încasărilor în valută, care vor fi efectuate în conturi deschise la banca însăşi, rezultate din 100%
acreditive irevocabile deschise;
- cesionarea încasărilor în valută, care vor fi efectuate în conturi deschise la banca însăşi, rezultate din 80%
derularea unor contracte de export;
- cesionarea încasărilor în lei, care vor fi efectuate în conturi deschise la banca însăşi, rezultate din 50%
derularea unor contracte de desfacere la intern;
- alte cesiuni de creanţe. 20%
10 Alte garanţii Alte garanţii > 20%

Sursa. Informaţia băncilor comerciale din Republica Moldova

Determinarea valorii gajului este o procedură nelipsită din procesul de creditare şi determinare a gradului de risc aferent
creditării, motiv pentru care garanţiile trebuie selectate minuţios în corespundere cu prevederile băncii privind garantarea
creditelor. Din aceste considerente, băncile comerciale, conform Regulamentelor interne de creditare (Manualelor de creditare) şi
legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, actelor normative ale B.N.M, Statutului său, prevăd procedura de valorificare
(evaluare) a garanţiilor şi de îndeplinire a obligaţiunilor de rambursare a creditelor.

GARANŢIILE PERSONALE: FIDEJUSIUNEA, CESIUNEA DE CREANŢE

Garanţia personală - angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti în cazul în care debitorul este în incapacitatea de
plată.
Garanţia personală se atestă sub două forme de bază: garanţii şi cauţiuni.
Garanţii se folosesc la asigurarea angajamentelor numai între persoane juridice. În calitate de garant pot fi organizaţii
ierarhic superioare debitorului, arendatori, fondatori şi alte organizaţii, inclusiv băncile. Băncile comerciale au dreptul de a
elibera, conform cererilor clienţilor, garanţii şi cauţiuni pentru a asigura rambursarea creditelor. Garanţia bancară reprezintă un
angajament irevocabil prin care o bancă, denumită garantă, îşi asumă în cazul în care o anumită persoană fizică sau juridică nu
va plăti la un anumit termen o sumă determinată şi indicată în garanţie, să plătească ea înseşi suma neachitată în favoarea unei
persoane fizice sau juridice. Garanţiile pot fi acordate sub forma unui document special (scrisoare de garanţie), precum şi
înscriere pe cambie (gir). În calitate de garant poate fi numai banca cu drept de persoana juridică sau o filială a băncii autorizate
de banca ierarhic superioară. Această formă de garantare a unui credit este considerată sigură datorită unui nivel ridicat, în
general, al solvabilităţii băncii, precum şi lichidităţilor importante de care dispune.
Băncile eliberează garanţiile bancare numai după verificarea temeinică a situaţiei patrimoniale, a rezultatelor economico-
financiare ale clientului, respectiv a bonităţii sale, precum şi a existenţei de garanţii reale în condiţiile prevăzute de normele de
creditare ale băncii şi vor efectua control pe termenul de valabilitate a garanţiei.
În afară de garanţia bancară mai există şi garanţia guvernamentală.
Guvernul, în persoana Ministerului Finanţelor, este unica autoritate care are dreptul să acorde instituţiilor creditare din
ţară şi de peste hotare garanţii de stat, exprimate în moneda naţională, precum şi în alte monede legale, pentru împrumuturile
contractate de agenţii economici din republică, indiferent de tipul de proprietate şi forma organizatorico-juridică a acestora.
Garanţia de stat se acordă de Ministerul Finanţelor cu avizul BNM în temeiul hotărârii Parlamentului.
Cauţiuni se aplică în relaţiile băncii atât cu persoanele fizice, cît şi cele juridice. În cazul persoanelor juridice, cauţiunea
spre deosebire de garanţie se perfectează printr-un contract întocmit între banca şi fidejusor .
Conform contractului fidejusorul se obligă să achite datoria debitorului în decursul unei perioade de timp determinate. În
contract poate fi indicată suma maximală pe care fidejusorul să obligă să o achite şi perioada.
Cauţiunea poate presupune, în acelaşi timp, şi responsabilitatea solidară, conform căreia banca creditoare poate înainta
cerinţe de plată atât debitorului, cît şi fidejusorului său.
Mărimea maximală a garanţiei şi cauţiunii nu trebuie să depăşească suma mijloacelor proprii ale băncii garant. La acesta
se atribuie şi fondul statutar cu excepţia fondurilor fixe, a investiţiilor în hârtii de valoare ale altor bănci şi întreprinderi; precum şi
fondul de rezervă şi alte fonduri formate din venitul băncii.

3
 Pentru garanţiile şi cauţiunile eliberate banca poate percepe un comision stabilit la negociere situat între 1,5 – 2% din
suma creditului garantat ( pentru garanţiile de stat 5 – 25% ). Încasarea acestui comision se efectuează la data predării garanţiei
către banca creditoare.
Garanţiile şi cauţiunile bancare se întocmesc în trei exemplare, din care primul exemplar se ia la evidenţă în banca
garantă, un exemplar se predă băncii creditoare şi un exemplar clientului.
Avantajul cauţiunii constă în faptul că în caz de neexecutare din partea debitorului a angajamentelor sale, creditorul
poate să-l urmărească direct pe fidejusor pentru executarea creanţei fără a fi nevoie de o prealabilă urmărire a debitorului
principal.
O modalitate de garantare personală mai des utilizată în afacerile comerciale, dar mai rar întâlnită în Republica Moldova
este avalul cambial. El presupune că o bancă comercială să intervină, garantând plata unei cambii care oferă credit comercial, în
caz dacă debitorul principal nu poate plăti suma respectivă la scadenţă.
Vânzătorul mărfurilor livrate intervine în posesia cambiei şi obţine anumite avantaje, în primul rând, intră în posesia
unui titlu de valoare negociabil şi pe măsura necesităţii de lichiditate are posibilitatea de a sconta acest titlu.