Sunteți pe pagina 1din 4

CONSTRUIREA TESTELOR PSIHOLOGICE

1. ALGORITMUL GENERAL DE CONSTRUIRE A TESTELOR

START

Definirea testului

Crearea băncii de itemi

Constituirea unei
variante testului

Administrarea testului
Eventual
corectarea
itemilor
Analiza rezultatelor
testării

Testul este DA Verificarea


corespunzător? suplimentară a
testului
NU
Depistarea erorilor Testul este
corespunzător?
Elaborare
normelor

Elaborarea
manualului
testului

STOP

• Construirea unui test sau a unei scale se realizează în mai mulţi paşi, nesecvenţial, cu
reveniri repetate, până la realizarea calităţilor dorite;
• Conţinutul paşilor este determinat de direcţiile stabilite la primul pas în special:
funcţia pe care o va îndeplini ( măsurare sau predictivă), populaţia căruia îi este
destinat, tipurile itemilor folosiţi, modul de organizare a itemilor (după dificultate
sau aleator), lungimea testului,condiţiile de administrare ( când, unde, cum, în cât
timp), modul de interpretare a rezultatelor. În funcţie de acestea se formulează itemii
(de un grup de experţi). Orice debut în construcţia unui test înseamnă racordarea
acestuia la o teorie psihologică.
• Prima variantă a testului se administrează unui eşantion de persoană extras din
populaţia „ţintă”,se analizează răspunsurile pentru fiecare item, se identifică itemii
necorespunzători (ex. la care majoritatea au răspuns identic, sau în cazul itemilor cu
alegere multiplă, cei la care un răspuns greşit s-a dovedit mai atractiv pentru subiecţi
decât răspunsul corect).
• Se analizează cauzele erorilor (ex. informaţie eronată într-un alt item ce i-a derutat pe
subiecţi, etc.)
• Itemii fără greşeli se introduc în partea a doua a analizei de itemi. În această fază se
folosesc metode statistice specifice (ex. studiul validităţii itemului, calculul puterii de
discriminare a itemului).
• Din itemii fără deficienţe se alcătuieşte un test. Se studiază caracteristicile acestui
test ( fidelitate, validitate, putere de discriminare, dificultate), şi dacă sunt acceptabile,
se administrează testul unui nou eşantion de persoane , similar primului, pentru a
verifica dacă se păstrează calităţile.
• Atunci când pentru unul din eşantioane testul apare ca fiind inacceptabil, se alcătuieşte
o nouă variantă a testului şi se reia procedura descrisă mai sus.
Dacă se menţin calităţile testului şi la verificarea suplimentară, se determină normele
testului şi se stabilesc regulile de interpretare a scorurilor, după care se redactează
manualele testului.

2. ANALIZA DE ITEMI

DEFINIŢIE: Analiza de itemi se referă la un set structurat de prelucrări statistice


care se aplică la fiecare item al unui test. Pe baza acestor proceduri de mare
sensibilitate se decide dacă un item va intra în componenţa testului sau nu.
Alegerea procedurilor şi interpretarea rezultatelor se realizează în funcţie de obiectivul
testării şi tipul itemilor.
Analiza oferă informaţii esenţiale despre testul care se construieşte, este o sursă de
înţelegere a validităţii şi fidelităţii testului contribuind la depistarea şi înlocuirea
itemilor eronaţi.

2.1. Crearea băncii de itemi

Itemii care se introduc în banca de item pot să provină din mai multe surse:
• Sunt formulaţi de psihologi, pe baza unei teorii (pentru măsurarea unui contruct
psihologic
• Sunt elaboraţi de specialişti din domeniul în care va fi aplicat testul (ex: pentru
evaluarea deprinderilor însuşuşite în urma unui program de instruire; în selecţia
profesională
• Sunt creaţi de diverse persoane (nu neapărat experţi), ca ilustrări ale
comportamentelor pe care acestea le consideră caracteristice unui anumit construct
• Sunt extraşi din teste existente, care au fost administrate unui lot de persoane
asemănător celui căruia îi este destinat noul test

2.1.1. Metode pentru crearea băncii de itemi

a) Metoda prototipului: se utilizează pentru construirea chestionarilor de personalitate,


şi are următoarele faze:
- Generarea itemilor, în acest scop persoanelor care participă la această acţiune li
se cere să descrie comportamente tipice pentru indivizi care au valori foarte
mari la contructul măsurate de test (ex: pentru dominanţă „gândiţi-vă la trei
persoane care sunt cei mai dominanţi dintre cunoştinţele dumneavoastră.
Descrieţi cinci acţiuni sau comportamente ale acestora prin care puteţi
exemplifica de ce îi consideraţi dominanţi.”)
- Analiza descrierilor
- Evaluarea itemilor de către mai multe persoane (acordarea unei cote de la 1 la 5
în funcţie de cât de caracteristic este comportamentul descris pentru constructul
măsurat)
- Se calculează media pentru fiecare item, şi se reţin itemii cu mediile cele mai
mari
b) Metoda BARS (Behavioral Anchored Rating Scales) este des utilizată în psihologia
muncii, pentru aprecierea comportamentului legat de muncă. Paşii metodei sunt
următoarele:
- Identificarea dimensiunilor constructului de către un grup de specialişti
- Pentru fiecare dimensiune se generează o definiţie
- Se generează exemple pentru diverse niveluri de manifestare a dimensiunilor
(înalt, mediu, scăzut) şi, se formulează pentru fiecare nivel ale fiecărui
dimensiuni câte trei ancore (descrieri comportamentale)
c) Metoda ordonării comportamentelor de către experţi: se utilizează testele în care
itemii sunt aşezaţi în ordinea crescătoare a dificultăţii şi care au proprietatea că ori de
câte ori un item este potrivit pentru o persoană, sunt potriviţi într-o oarecare măsură şi
toţi itemii care îl preced. Scorul unui subiect este dat de numărul de ordine al celui mai
dificil item care i se potriveşte.
d) Metoda designului cu faţete: are ca punct de pornire analiza constructului pe care îl
va măsura testul şi deducerea aspectelor mai importante ale acestuia, denumite faţete
(ex. situaţia şi răspunsul).
e) Metoda intervalelor aparent egale: s-a propus pentru construirea scalelor de evaluare
a atitudinilor. Se începe cu formarea unei colecţii, cât mai bogate, de itemi
dihotomici, care se referă, tot, la atitudinea faţă de un acelaşi obiect. La fiecare item se
poate răspunde doar prin adevărat sau fals. Exemplu: „un film muzical mă face
optimist”.
Un grup de experţi analizează fiecare item şi apreciează cât de favorabilă este
atitudinea studiată la persoanele care răspund cu „adevărat”, acordând o cotă cuprinsă
între 1 (extrem de nefavorabilă) şi 11 (extrem de favorabil). Pentru fiecare item se
calculează media şi dispersia cotelor primite. Deoarece o dispersie mare indică o
neconcordanţă a părerilor, itemii cu dispersii mari sunt eliminaţi. Media cotelor va fi
considerată drept scor corespunzător răspunsului adevărat.

2.2. Particularităţi ale itemilor unui test

Examinarea oricărui item al unui test trebuie să aibă în vedere ce măsoară acesta,
cum măsoară şi ce informaţii putem obţine din modul în care s-a răspuns la item.
Analiza acestor aspecte se bazează pe petru tipuri de măsurări:
• Măsurări ale distragerii atenţiei (câte persoane aleg fiecare dintre răspunsurile
propuse, la itemii cu răspunsuri multiple?- de obicei un răspuns este corect
celelalte sunt răspunsuri distorsionante ).
• Măsurări ale dificultăţii (câte persoane răspund corect la item?-indice de
dificultate a itemului).
• Măsurări ale validităţii (itemii testuluji măsoară ceea ce trebuie să măsoare?-
validitatea itemului).
• Măsurări ale capacităţii de discriminare a itemului (doua grupe de subiecţi,
constante în privinţa a ceea ce testul trebuie să măsoare, se deosebesc între ele
prin modul de a răspunde la itemi?- indicele de discriminare a itemului).

a) Analiza itemilor distorsionanţi sau a variantelor incorecte de răspuns:


Un item construit ideal propune variante de răspuns care sunt, toate, la fel de
plauzibile pentru orice persoană care nu cunoaşte răspunsul corect. Prin urmare,
subiecţii care cunosc răspunsul corcect îl vor alege, iar ceilalţi vor alege la întâmplare
oricare dintre variantele de răspuns oferite (astfel în caz ideal procentul răspunsurilor
eronate ar trebui să fie egal). Formula de calcul: F=G/e (unde F=frecvenţa; G=
numărul persoanelor care au răspuns greşit; e=numărul total de răspunsuri eronate
propuse de item).
b) Indicele de dificultaate al unui item:
Dificultatea unui item este interpretată adesea în termeni de complexitate sau
de apel la cunoştinţe de specialitate. Deci dificultatea unui item trebuie analizată
având în vedere populaţia căreia este îi este destinst testul din care face parte itemul.
Adesea ea este determinată de complexitatea sarcinii impuse de item şi/sau de
cunoştinţe de strictă specialitate pe care acesta le pretinde. Formula de calcul: p= C/N
( unde p=indicele de dificultate; C= nr. celor care au răspuns corect; N= nr.
Persoanelor examinate). Se recomandă păstrarea în test itemii ale căror p esteîntre .20
şi .80.
c) Validitatea itemilor:
Se referă la calitatea acestuia de a măsura ceea ce îşi propune să măsoare testul
din care face parte itemul. Pentru a calcula validitatea unui item se alege un criteriu
extern şi se calculează coeficientul de corelaţie dintre scorurile acestuia şi scorurile
itemului. De obicei se folosesc următoarele criterii:
- un alt test consacrat , care măsoară acelaşi lucru;
- cotarea pararelă, de către mai mulţi specialişti, a fiecărei persoane
examinate;
- performanţa profesională ( teste de cunoştinţe şi teste de aptitudini
speciale).
Se păstrează doar itemii cu coeficiente de corelaţie semnificative (p<.05).
d) Capacitatea de discriminare a unui item:
Pentru ca un item să fie eficient, trebuie să să fie capabil să discrimineze între
subiecţii „superiori” şi cei „inferiori”în privinţa caracteristicii măsurate ( adică între
subiecţii care obţin la criteriu, respectiv la test, performanţe superioare şi cei care
realizează performanţe scăzute). Pentru studiul capacităţii de discriminare a unui item
se foloseşte: indicele de discriminare ( ce este dependentă de valoarea indicelui de
dificultate, recomandat aprox. 0.5), corelaţia item test, corelaţia inter-item.

S-ar putea să vă placă și