Poemul este un pastel sugestiv al naturii surprinse intr-un moment de liniste de

plina, in faptul diminetii, intr-o luminescenta discreta, ce uneste inaltul cu a

dancul prin reflectare in oglinda limpede a apei: "Pe balta clara barca molatica
plutea.../ albeti neprihanite curgeau din cer; - voioase/ Zambeau in fundul ape
i rasfrangeri argintoase". Cadrul natural este simplu, tipic romantic, cu "balta
clara" si nelipsita barca, "molatica", in plutire lina, iar din inalt iradiaza
"albeti neprihanite", "voioase". intoarse, printr-un zambet al firii, in adancur
ile apei, in "rasfrangeri argintoase". Tabloul intreg, aparent static, de pastel
traditional, este, la randul lui. o reflectare, o rasfrangere in sufletul poetu
lui, proiectie sinestezica a simturilor, cuprinse extatic de linistea cosmica, i
ntr-o perceptie diafana a panoramei lumii. Urmand caile reflectarii spatiale, ti
mpul se dilata, se intoarce in cel sacru (Elena Tacciu), elementele devenind, su
b semnul amintirii, peisaj interior, spatiu oniric, in limpezimea imaginilor con
stituindu-se nostalgic "curatul argint de-dinioara" al sufletului imaculat al ti
neretii: "Oh! alba dimineata, si visul ce soptea,/ Si norii albi - si crinii sua
vi - si balta clara,/ Si sufletul -curatul argint de-odinioara -// Oh! sufletul
- curatul argint de-odinioara."
Tabloul imagistic creste din spatiul visarii, in contururi diafane de alb, suger
and o imagine autorala. de inceput de zi. "alba dimineata" intensifica, prin inv
ersiune, sugestia de puritate a intregului cadru, care se rasfrange, prin "cores
pundere", si asupra sufletului. in acest cadru privilegiat se gasesc "crinii sua
vi", simbol al efemeritatii la simbolisti, norii, la randul lor tot "albi", cont
urand impreuna un spatiu al visarii si al elevatiei spirituale. Starea de purita
te initiala a sufletului, regasita prin visare, se traduce tocmai prin persisten
ta culorilor vii, argintii, si a spatiilor neumblate.

Titlul oricãrei opere literare induce cititorului ei un orizont de aºteptare pe care

aceasta îl poate confirma sau infirma. Titlul pregãteºte cititorul pentru ceea ce con
stituie esenþa operei ºi oferã o cheie de intepretare textului. În cazul de faþã, titlul po
ziei Pe balta clarã, reluat în incipit, ne duce cu gândul la un peisaj din naturã, la un
pastel, dar estetica simbolistã înseamnã antimimesis, refuzul de a numi obiectele rea
litãþii. Tuºele de luminã ºi culoare care sugereazã un peisaj acvatic în strãlucirea dimine
t, de fapt, corespondenþe ale sentimentului nostalgic ce evocã nevinovãþia unei vârste (co
pilãrie sau tinereþe): analogia se face prin simbolul argintului ºi al oglindirii. Pri
n urmare, textul contrazice aºteptãrile cititorului, cel puþin pe cele ale unui citito
r neavizat.
(Bogdan Bãdescu, 12H, coord. prof. dr. Anca Roman)